Alaszu Pavel
Născut în 11 noiembrie 1942, la Timişoara.
A decedat în 15 septembrie 1995 la Arad.
Studii: Facultatea de Arte Plastice din cadrul Univestităţii Timişoara (promoţia 1968, având ca profesori pe Jecza Peter şi Romul Nuţiu).
Sursa: http://galeriadelta.com/artisti/001.html
Alavatchi Alexandr
02 Martie, 1983
Chișinău
Titularizare UAP
04 Martie 2009, secţia Pictură
Formarea
1989 – 1993 Şcoala medie “Ştefan cel Mare”, Chişinău
1993 – 2001 Liceu Republican de Arte Plastice “Igor Vieru”, Chişinău
2001 – 2006 Student la catedra de Pictură, Faculatea Arte Plastice al Academiei de Muzică. Teatru şi Arte Plastice din R.Moldova, Chişinău
2002 – 2006 Student la catedra de Design Interior, Faculatea Arte Plastice al Academiei de Muzică. Teatru şi Arte Platice din R.Moldova, Chişinău
Expoziţii personale
2001 – Secţia de Arte Bibliotecii Naţioale, Chişinău
2002 – Salon “Pro-Anturaj”, Chişinău
2006 – Bienne, Elveţia
2007 – Galerea “a2”, Timişoara, România
2008 – Galerea “Niagara”, Chişinău
2008 – Galerea “a2”, Timişoara, România
2008 – Galerea “Pro-Armia”, Timişoara, România
2010 – Art-Cafe “Salieri”, Odessa, Ucraina
Concursuri naționale / internaţionale
2008 – Participant la Second World Delphic Games, Saratov, Rusia
2009 – Participant la Biennala Internationala de Pictura, Editia I, Chisinau, R.Moldova
Tabere de creație / documentări
R. Moldova, Romania, Ucraina, Uzbechistan, Rusia, Italia
Lucrări în colecții publice
Lucrări în colecții private
Republica Moldova, Franţa, Germania, România, Macedonia, Belgia,
Elveţia, Polonia, Bulgaria, Uzbekistan, Rusia, Ucraina, Italia.
Alte activități culturale
Premii / distincții / titluri onorifice
2006 – “Noi – tineretul creator”, Centrul Expoziţional al Uniunii Artiştilor Plastici din R.Moldova “Costantin Brâncuşi”, premiul II, lucrarea “Unica”
Sursa: http://alavatchi.arta.md/ro/cv
Albu Alexandra
Sursa pozelor: http://alexandraalbu.blogspot.ro/
Albu Jan
Text, foto: Artindex/Mihai Constantin
Jan Albu, pictor
Vedere din turnul de fildes (2012)
Aceasta lucrare reprezinta viziunea lui Jan Albu asupra propriei persoane si conditii, conditia unui artist care ESTE pictor si nu a fost FACUT unul. Indraznesc sa spun ca Jan Albu este pictor pentru ca nu putea fi altceva. Pe cat de apasator isi resimte destinul, pe atat de ineluctabil ii este. Gasesc la Jan un tragism si un fatalism care se revarsa galgaitor in opera sa. Nu este un autoportret in oglinda ci un autoportret introspectiv.
Tehnica: acrilic pe panza, neinramat, dimensiuni 125×135 cm.
Detalii:
Taurul vietii (2012)
Aceasta lucrare este o purjare a unui vis obsedant care i-a tulburat lui Jan o noapte din 1992. Un taur mare alb pe care il intalnesti intr-o galerie ingusta de pestera. Vine puternic si de neoprit ca sa te zdrobeasca de peretii asprii ai vintrelor de munte. E taurul vietii! Ilustrat in aceasta lucrare acrilic pe panza, neinramata, de dimensiuni 125×135 cm.
Detalii:
Cnosos arena (2012)
Legenda minotaurului “rescrisa” de Jan Albu intr-o splendida lucrare. Tehnica acrilic pe panza, neinramata, dimensiuni 135×130 cm.
Apocalipsa 17 (2012)
O lucrare care poate sta langa cele mai bune panze pictate de Jan pana acum. Tehnica acrilic pe panza, dimensiuni 180×120 cm, neinramata.
Jan citind in Biblie capitolul care l-a inspirat pentru aceasta lucrare:
Capitolul 17 din Apocalipsa Sf. Ioan Teologul
1. Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe,
2. Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.
3. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.
4. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei.
5. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.
6. Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.
7. Şi îngerul mi-a zis: De ce te miri? Eu îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.
8. Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei ce locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, văzând pe fiară că era şi nu este, dar se va arăta.
9. Aici trebuie minte care are înţelepciune. Cele şapte capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia.
10. Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni are de stat puţină vreme.
11. Şi fiara care era şi nu mai este – este al optulea împărat şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire.
12. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpânire de împăraţi, un ceas, împreună cu fiara.
13. Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor o dau fiarei.
14. Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El – chemaţi şi aleşi şi credincioşi.
15. Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora şade desfrânata, sunt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi.
16. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe desfrânată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor mânca şi pe ea o vor arde în foc.
17. Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi să se întâlnească într-un gând şi să dea fiarei împărăţia lor, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.
18. Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii pământului.
Atelier (2002)
O exceptionala lucrare pe care Jan Albu o scoate din colectia sa personala, la zece ani de la creare. Gasiti in sectiunea Galerie si corespondentul acestei lucrari, datat 2012. Dimensiunile lucrarii sunt 90×130 cm, inramata cu bagheta aurie. Tehnica: acrilic pe panza.
Articole Artindex despre Jan Albu:
Jan Albu si perenitatea idealismului – Don Quijote
Jan Albu sta la poza. Un portret
Il stiti pe Jan Albu? Ar trebui!
Albu Marina
Sursa pozelor: http://onmarinaalbu.tumblr.com/archive
Alexandrescu Milcoveanu Dudu
| Anul Nasterii: 1908 | |
Alexandrescu Titus
Anul Nasterii: 1868
Anul Decesului: 1928
Anghelescu George
Anul Nasterii:1985
George Anghelescu
(n. 1985, București, RO)
Licențiat al Universității Naționale de Artă București, Secția Grafică, 2008.
Trăiește și lucrează în București.
Activitate artistică:
2011 – Celălalt Corp, Victoria Art Center, București, România
2011 – The Unbearable Other, (împreună cu Ștefan Ungureanu), Atelier 030202 Spațiu de Artă Contemporană, București, România, curator Valentina Iancu
2011 – Figure in, Figure out, LC Foundation, București, România
2010 – In Between, Slag Gallery, New York, S.U.A.
2010 – Arca lui Noe (în cadrul NAG 4), [d] Gallery, București, România
2010 – Buy What You Love, Rema Hort Mann Foundation, Jack Shainman Gallery, New York, S.U.A.
2010 – Cum a fost posibil?, sub_Cărturești, București, România; Knesset, Ierusalim, Israel; Institutul Cultural Român din Tel Aviv, Israel, curator Simona Vilău
2009 – DE SE NU?, [d] Gallery, București, România
2009 – Nu te supăra, frate!, POINT contemporary, București, România, curatori Adina Zorzini, Cosmin Năsui
2009 – ISUS VINE, Atelier 35, București, România (expoziție personală)
2009 – YOU ARE HERE > containere > animale virtuale > fratele meu, [d] Gallery, București, România
2009 – Sample this!, [d] Gallery, București, România
2008 – Against All Odds, Slag Gallery, New York, S.U.A.
2008 – A doua ediție a Festivalului de proiecții arhitecturale Urban Art, București, România
2008 – Salonul de Mai, spații expoziționale temporare: str. Maria Rosetti 12 & Cool Cat, București, România
2007 – Spazi Aperti, Accademia di Romania / eveniment MACRO, Roma, Italia
2007 – Despre Noi, UNAgaleria, București, România
2006 – Sonetul, Galeria Librariei Carturești, București, România
2005 – Manifest Lipscani, Galeria HT003, București, România
2005 – DELTA, UNAgaleria, București, România.
Sursa:
http://www.artistalpoporului.blogspot.com
Anghelescu Nita
Niţă Anghelescu, pictor şi arheolog
Niţă Anghelescu (1903-1999) era fiul unui plugar din Cuza Vodă, localitate unde s-a născut şi viitorul pictor, care va absolvi Academia de Arte Frumoase din Bucureşti în 1934 parcurgând o carieră artistică peste care oamenii sudului nu pot trece uşor, mai ales că, începând cu anul 1951 a făcut parte din ambianţa culturală locală fiind director al Muzeului Regiunii Bucureşti şi întemeietorul muzeelor din Călăraşi, Slobozia, Alexandria, Turnu-Măgurele şi Roşiorii de Vede. Avea 48 de ani când a renunaţat la pictură pentru a se dedica arheologiei. Însă în anul 1975, după ce şi-a publicat rezultatele cercetărilor în peste 60 de studii, în ziarele locale şi în revistele de specialitate , Niţă Anghelescu se pensionează şi revine la prima sa pasiune, arta.
„ Pictura pentru mine este un limbaj mai propriu, o structură aptă să exprime întrega gamă de aptitudini intime. Dacă iarba ar putea să picteze, am vedea tablouri solemne despre drumul sevei prin rădăcini. Dacă aştrii ar putea să picteze, am vedea imensitatea lumii păstrate în limitele tridimensionele ale unui tablou de, să zicem, 20cm/20 cm. Nu înseamnă de aici nimic altceva decât că omul îşi exprimă propria identitate prin tot ceea ce face. După cum, nu înseamnă nimic că am dat eu, acum, ultimul, definiţia picturii. Ceea ce v-am spus este numai definiţia mea” .
„Portretul mamei”, un „Autoportret”(1946), peisajul „Toamna la Călăraşi” (195?), aflate în patrimoniul Muzeul Dunării de Jos, uleiuri care sunt referinţe pentru cele două teme majore ale creaţiei sale, portretul şi peisajul. Se adaugă natura statică şi nudul, realismul sintetizându-i ca termen generic opera conformă mediului academic în care s-a format sub îndrumarea lui Camil Ressu. Predilecţia de a sublinia prin formă şi culoare ceea ce este concret şi anume locul călătoriilor sale, fascinaţia pentru imaginea celor dragi, părinţi, soţie, dar şi pentru chipurile severe ale ţăranilor, pentru şantierele arheologice de care era legat ca director de muzeu, toate sunt expresia talentului, formaţiei şi preocupării constante pentru frumos. Contextul stilistic, acela al rigorilor clasice ale desenului, prea tehnicist făcându-l uneori în compoziţii, chiar la distanţe diferite realizate în timp, cum sunt cele două lucrări de grafică în tuş, peisaje ilustrând Poiana Ţapului (1933, 1977), şi care constituie un exerciţie benefic pentru experimentele artistului, nu înseamnă că Niţă Anghelescu nu se putea desprinde cu uşurinţă de norme pentru a aborda o manieră modernă unde subiectul plastic să primeze ca în aquarellele din 1941 ori în tabloul în ulei „Gospădărie în Bărăgan”(19?2). Pictorul a rămas fidel peisajului de câmpie fiind get-beget ialomiţean. Ideea de cetate străbate lucrările sale, neinteresându-l megalopolisul secolului XX, ci spaţiul antropologic al liniştilor oraşe istorice Pompei, Roma, Capitolium şi Forum Romani, care s/au transformat ]n picturi datând din 1968. Urbanizarea şi spaţialitatea Dusseldorfului, deasemeni riviera Rinului au captivat atenţia plasticianului. „Intrarea în portul vechi” şi pe „Rinul larg”(ambele 1982), rămân documentele unor aspecte trecute. Şantierele arheologice de la Ulmu, Sultana şi Păcuiul lui Soare (1970), cu delicatele lor nuanţe de verde, alb, albastru, roşu englez ori într-o minuţioasă prezentare grafică a liniei şi formei cerută de un asemenea subiect figurativ, fac trecerea geografic spre Orientul din tablourile „China. Souciu” (1979) sau din aquarellele ilustrând exotice pagode. Nobila simplitate vizuală a îndepărtatelor lumi este etalată în imagini uneori aproape fotografice, alteori cu o anumită detaşare plastică de realitate, Niţă Anghelescu dorindu-se un artist pe gustul unui public mai larg. Sensibilitatea faţă de natura în ipostazele ei ciclice şi geografice, faţă de vestigii de acum câteva mii de ani, demonstrează cât de ataşat era pictorul de peisaj, incluzând aici spaţiile acvatice, făcând din arta sa o confruntare concretă cu lumea concretă, cu delimitările figurative ale formelor cotidiene. Dar, indiferent de ce colţ al Pământului şi-a pus amprenta asupra creaţiei lui Niţă Anghelescu, cea mai frumoasă natură rămâne cea a ţinuturilor româneşti din zonele Călăraşi, Breaza, Slănic Prahova, Poiana Ţapului. Spiritul acestor locuri marcat de prezenţa omului în sataţiunile montane sau în gospodărie, parcuri, la margini de pădure ori circulând cu arhaica sa căruţă,
Niţă Anghelescu, Peisaj din Călăraşi
Muzeul Dunării de Jos
este săgetat de expresivele caligrafii ale arborilor tăind linia orizontului, de profilurile dealurilor şi potecile întinderilor dobrogene ce par uitate de vreme prin lipsa prezenţei umane. Oraşul şi satul din pictura lui Niţă Anghelescu sunt legate de istoria trecută şi prezentă, în cadrul lor unde inserând arhitecturi arhaice şi contemporane, dar şi elemente ale urbanismul modern, străzile populate de automobilele secolului XX, iar peste toate, ceremonialul vegetaţiei omniprezente. Numerosele compoziţii de grafică de şevalet sunt prilej de exprimare a gestului artistic şi a unor pretenţii estetice în continuă devenire, numai compoziţiile în tuş având o structură geometrică, de arhitect, pe alocuri întrezărindu-se căutarea de soluţii pentru rezolvarea perspectivei şi a organizării spaţiului. Tendinţa de a evidenţia contrastele închis-deschis şi de a da valoare griurilor în tehnica uleiului sau a temperei, răspunde eleganţei florilor de câmp, celor nobile ori unor celebrităţi vegetale ale picturii precum anemonele care sunt neutralizate de cromatica spaţiilor care le înconjoară. Compoziţiile cu frezii, trandafiri, ochiul boului, atrag atenţia comentatorului de artă. Acestea sunt etalate în contextul figurativ al simbolurilor tradiţionale reprezentate de obiecte şi motive decorative specifice ceramicii noaste. Un capitol aparte în creaţia lui Niţă Anghelescu îl ocupă fascinaţia pentru chipul uman. Portretele atent executate în urma
Niţă Angelescu, Portretul mamei
Muzeul Dunării de Jos
observării fizionomiilor reuşesc să sugereze din câteva pete sintetice de culoare şi puţine linii, imaginea mamei pictorului (1950) sau într-un spirit de desăvârşit plastician o conturare analitică a figurii tatălui (1941), a soţiei (1981, 1987), a ţăranilor anonimi. În anul 1976, Niţă Anghelescu şi-a deschis prima expoziţie personală, după care au urmat altele în 1977, 1980, 1981, 1983, 1988, iar creaţia sa se află răspândită în muzee şi colecţii din ţară şi străinătate.
Niţă Anghelescu în însemnări critice. În revista Muzeelor şi Monumentelor nr.8 din 1977, Anghel Pavel menţiona că „Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti a găzduit o expoziţie de grafică şi pictură aparţinând muzeologului Niţă Anghelescu…Expoziţia a relevat un artist matur, stăpân pe mijloacele sale, preocupat să dezvăluie frumuseţea umană şi a naturii înconjurătoare”. Menţiunea aceasta descria temele majore ale creaţiei artistului, portretul şi peisajul, dar şi referiri la evoluţia sa artistică, maturitatea de care dădea dovadă în abordarea şi finalizarea subiectului. Niţă Anghescu parcursese un drum firesc pentru orice absolvent al unei Academii de Belle Arte expunând singur relativ târziu, în 1976 la 73 de ani,
Niţă Angelescu, Autoportret
Muzeul Dunării de Jos
aşa cum scrie în nota biografică a catalogului de la Călăraşi din 1981, semn că pictura devenise pentru acesta mai mult o pasiune decât un mod de viaţă, fiindcă evoluţia talentului său fusese oprită de activitatea muzeistică. Dintre toţi pionierii picturii călărăşene, Niţă Anghelescu a fost singurul care nu a fost sincer cu arta sa, acceptând postul de director al unui muzeu, în detrimentul creaţiei artistice. Să nu uităm că încă din 1951 el era director al Muzeului Judeţean Călăraşi şi probabil preocupările pentru munca administrativă l-au îndepăratat pentru moment de pictură. Cu toate acestea Niţă Anghelescu s-a bucurat de opinia favorabilă a criticii la puţinele sale expoziţii personale. Marin Mihalache spunea despre tablourile lui Niţă Anghelescu că sunt de „un realism discret poetizat”. Avea dreptate reputatul critic de artă fiindcă în numeroase lucrări atmosfera de culoare şi linia subtilă definesc un tărâm aflat la graniţa dintre concret şi imaginar. Preferinţa pentru disecarea amănuntelor lumii vizibile demonstra aptitudinile sale de desenator, lucru uşor de observat în compoziţiile expuse în Foaierul Fordoc din Călăraşi, cu ocazia centenarului pictorului în anul 2003. Muzeul Dunării de Jos l-a sărbătorit atunci cu toată onoarea care i se cuvenea unui întemeietor de muzeu şi plastician al locului cu sensibilităţi pentru peisajele ce prezentau lumea rurală a Bărăganului. Marin Mihalache i-a descris opera la modul obiectiv, adică a spus ceea ce este arta sa, fără dulcegăriile unor cronici care ar fi putut să-l facă pe artist să se simtă bine. În aceeaşi direcţie a surprinderii cracteristicilor stilistice ale operei, merg şi opiniile Mariei Moraru care, în Tribuna Ialomiţei din 30 octombrie 1976 comenta: „ dacă a reda cât mai fidel realitatea înseamnă a emoţiona, a-ţi regăsi locurile dragi… Niţă Anghelescu a reuşit”. Născut la Cuza Vodă, în inima câmpiei, artistul nu s-a dezis niciodată de locurile copilăriei care îi străbat opera începând cu anii 1950. Paul Tutungiu în prefaţa catalogului expoziţiei itinerante de grafică şi pictură din luna octombrie 1976 de la Slobozia, Călăraşi şi Cuza Vodă amintea că „ momente…din istoria satului ialomiţen” erau evocate pe pânzele artistului, făcând şi o scurtă referire la elementul etnografic ce apare în câteva lucrări de referinţă. Afirmaţia lui Doru Mielcescu punea un semn de întrebare prin cuvintele sale. „ Lipsa de amatorism, dar situată la egală distanţă de profesionalismul acerb ” are anumite subtilităţi şi era îndreptăţită în măsura în care artistul mai crea şi pentru publicul larg fiindcă dorea să vândă. Însă Niţă Anghelescu era autorul „Nudului” din 1933 şi al „Portretului mamei” din patrimoniul M.D.J. lucrări de indiscutabilă valoare artistică. Acelaşi Doru Mielcescu spunea că „ peisajele, portretele capătă o nouă vitalitate…” recunoscând astfel calităţile artistului de a se menţine în fenomenul de creaţie plastică al timpului său. Relatările lui Dan Grigorescu sintetizează efortul de o viaţă al plasticianului. „ Pictura lui Niţă Anghelescu se întemeiază pe un principiu de la care a pornit întotdeauna arta adevărată-marea simplitate. El a desluşit lecţia clară a celor care, cu secole în urmă, au dat liniei şi culorii o vibraţie atât de specific românească-zugravii monumentelor noastre medievale. A învăţat de la ei că imagine desenată, caldele acorduri cromatice pot tălmăci o stare de spirit, un gând…”
În octombrie 1976 a avut loc o expoziţie retrospectivă de grafică şi pictură care a cuprins 48 de lucrări realizate în peste 40 de ani de activitate în care pictorul n-a urmărit decât „ înţelepciunea profundă şi redarea cât mai fidelă şi mai completă a realităţii, afirmarea existenţei ei obiective şi a valorilor etice şi estetice” . Cu ocazia acestui eveniment, artistul precizează faptul că hiatus-ul din creaţia sa (1951- 1975) a fost determinat de munca de director al Muzeului Judeţean Ialomiţa. Cu toate acestea, în anul pensionării, îşi deschide o amplă expoziţie, precedată la Muzeul de Etnografie ialomiţeană Slobozia de sărbătorirea unui sfert de secol de activitate ca muzeograf, ocazie care i-a prilejuit susţinerea unei scurte cuvântări: „ Acest muzeu, precum şi Muzeul de Istorie Călăraşi repezintă un rost al vieţii mele. Mă simt legat de fiecare piesă, de fiecare panou. Nu sunt trist pentru că mă despart de ele, fiindcă voi continua să muncesc, voi avea vreme să dau ascultare chemării mele dintâi, pictura, şi pentru că las aici un colectiv de tineri pasionaţi, îndrăgostiţi de muzeografie, tineri în care am încredere şi pe care îi aştept ori de câte ori vor simţi nevoia unui sfat, de la un om care şi-a înţeles anii ca timp de dăruire pentru înălţarea în frumos a generoasei câmpii ialomiţene” .
Antologie de texte critice
Paul Tutungiu comenta sensibilitatea plasticianului într-un scurt eseu numit „„Un artist ialomiţean”: “Se numeşte Niţă Anghelescu acest arbore care se ia la întrecere cu secolul XX însuşi, încercând să dea şi în vârstă o măsură exactă a ceea ce înseamnă duhul ţăranului român, puterea rădăcinoasă de a impune viaţa lui în viaţa imensă, colosală a Cosmosului întreg.
Niţă Anghelescu est un fruct de câmpie, această câmpie a Ialomiţei care a rămas în istoria românilor ca o oază de fapte vitejeşti şi întâmplări tăiate parcă în bronzul Carpaţilor.
L-am cunoscut în ipostaza nobilă de căutător al trecutului nostru îndepărtat, ca arheolog şi ca iniţiator al vetrelor muzeale, mai întâi în aşezarea de pe malul Borcei, la Călăraşi, după aceea la Slobozia, când Domnia Sa, în calitate de director al muzeului judeţean investit cu încrederea partidului comunist, dădea luminii o interesantă suită de expoziţii cu caracter tematic, din care dezlegăm cu uimire umbletul oamenilor de demult prin sălbăticia aparentă a Bărăganului, obiecte de cultură materială care dovedeau, incontestabil, şi în această zonă românească, continuitatea prin veacuri a poporului nostru, statornicia lui din strămoş în strămoş în teritoriul ancestral.
Reflexul în pictură, al omului care s-a identificat până la flacără cu fapta de cetăţean, este o altă faptă.
Niţă Anghelescu a surprins în pânzele sale momente din istoria contemporană şi mai îndepărtată a satelor ialomiţene, peisaje care, dincolo de ţinuta obiectivă a tonurilor, ascund o duioşie de îndrăgostit. Pentru că mi se pare că fiecare element etnografic, din satele imortalizate de Niţă Anghelescu, vorbeşte despre măreţia grâului, deşi grâul nu apare la modul fizic, despre foşnetul cu timbru de aur al porumbului, deşi nici porumbul nu apare la modul fizic în nici una din picturile sale. Viaţa rurală, cu toate trezoreriile ei de datini şi sentimente, apare întreagă în ochii acelei zeiţe care este ţăranca de la Cuza Vodă, mama artistului, în ţinuta de salcâm gata să întâmpine veacurile, a ţăranului de la Cuza Vodă, care este tatăl artistului.
Nu ştiu dacă Niţă Angelescu se vrea filozof, dar el practică o filozofie a adevărului, a înţelepciunii populare. Peisajele de la Păcuiul lui Soare,
Niţă Angelescu, Portret de ţăran
Muzeul Dunării de Jos
alcătuind un interesant triptic despre care nu mă sfiesc să cred că ar merita să împodobească pereţii oricărui muzeu de artă cu infuzii folclorice, au în ele o încremenire care, paradoxal, vorbeşte despre curgerea ireversibilă a timpului, despre succesiunea fenomenelor, despre faptul că numai omul este viu în clătinarea secundei de frunză temurătoare.
A pictat în tinereţe (de ce să tot chemăm, ca pe vremea lui Petru Cercel, meşteri de pe insulele Mediteranei ? ) cu migala şi strădania pe care o are numai cel învăţat să-şi înmoaie oasele la coasă, un univers mitologic de o frumuseţe ce stârneşte invidia, dând culoare şi spirit bolţilor din bisericile de la Perişoru, Satnoieni, Jegălia, Mircea Vodă şi multe altele, aducând în armonia pastei puterea magică a cugetului ţărănesc, personalitatea şi demnitatea cutezanţei omului din Bărăgan.
Astăzi Niţă Anghelescu mi se pare a fi el însuşi o statuie a omului din Bărăgan, ochii lui sunt tineri şi luminoşi şi ca două dropii imperiale, vocea lui are prospeţimi de dughie şi izmă fugită pe grădişti, gândul său este cald şi proaspăt şi afânat ca pâinea coaptă anume în satele de pe malul Ialomiţei, râul străvechi.
Această întâie retrospectivă se mută într-o emoţie pe care nu poţi s-o hrăneşti decât atunci când ai norocul să surprinzi aerul tare şi limpezit de ozon al istoriei contemporane.
Ca sturionii care se întorc din ocean pe fluvii până la izvoare, să-şi depună icrele, care sunt opera vieţii lor, Niţă Angelescu se întoarce acum la ialomiţenii săi cu faptele sale grafice şi de pictură.
Este, dacă vreţi, un ritual care seamănă cu circuitul acvatic din natură”. Doru Mielcescu în scurta sa scriere “Introspecţie şi detaşare” manifestă o apropiere şi o înţelegere deosebită faţă de stilul artistului. “Parcurgând prima expoziţie retrospectivă a pictorului Niţă Anghelescu nu-ţi poţi reprima regretul unei atât de târzii maturităţi. Mai exact, ar trebui să vorbim de o târzie dezvăluire, pentru că vârsta ca atare a uleiurilor, desenelor, acuarelelor, ţine de un alt ritm decât cel biologic. Mâna care a trasat cu exacta siguranţă „Studiul de nud” din 1933, de pildă, spune cred multe despre talentul incipient şi, totodată, matur al tânărului student la Belle – Arte. E o pictură de suflet, aş spune, lipsită de amatorism, dar situată la egală distanţă de profesionalismul acerb. Obiectele picturale sunt impregnante de privirea limpede: nedeformându-le dar transmutându-le unda de lirism specific adevăratului creator, peisajele, portretele, capătă o nouă vitalitate. Personal, m-am simţit aproape de grupul peisajelor din anii 50 (“Ograda înzăpezită” etc.) realizate cu o remarcabilă simplitate a mijloacelor.
Niţă Angelescu, Natură statică
Muzeul Dunării de Jos
Descifrez aici, mai clar, calitatea majoră a picturii lui N. Angelescu: de a psihologiza peisajul, păstrându-se la o detaşată distanţă. Nuanţele de gri şi alb murdar par să anuanţe paleta unui Viorel Mărginean, mai puţin stilizată, dar la fel de proaspătă” .
Relaţii cu Străinătatea, catalogul deschizându-se cu prezentare lui Marin Mihalache. “Expoziţia lui Niţă Anghelescu ne arată, încă odată, că omul înţelept şi creator nu aşteaptă toamna vieţii, pensia, pentru a se odihni total, lâncezind şi pierzând inutil timpul cât îi mai este dat să treacă pe sub lumina soarelui; chiar şi după o jumătate de veac de activitate, el consideră că n-a venit vârsta bilanţului, şi că mai are încă multe de văzut şi de descoperit în această lume plină de miracole; se simte mereu îmboldit de realitatea înconjurătoare, obsedat de gândurile ce-i dau ghes, de imaginile ce se cer exprimate în pictură, ca o proiecţie în afară a sinelui său.
Niţă Angelescu, Portret de ţăran
Muzeul Dunării de Jos
Meticulos, ordonat, acest harnic veteran continuă să realizeze, cu tineresc entuziasm, tablouri de un realism discret poetizat, în care aspectele felurite ale naturii şi faptul de viaţă observat cu ascuţită pătrundere se împletesc organic cu sentimentul proaspăt al bucuriei de a fi pe acest pământ şi de a-i cânta în linie şi culoare frumuseţile perene, îmbogăţite de strădania oamenilor. Simţim în această pictură fidel descriptivă şi grijă pentru amănuntul revelator, farmecul unei realităţi consemnată cu sinceritate, dar şi cu vibraţie sufletească în care descifrăm dorinţa de a comunica celorlalţi sentimentul de încredere şi emoţia încercată în faţa motivului; el trăieşte ardent în aceste imagini, care-i umplu existenţa, dându-i un sens, o împlinire.
Se opreşte cu predilecţie la aspecte dintre cele mai obişnuite, modeste, adesea pitoreşti, însă îndelung observate, îndeosebi din lumea rurală a Bărăganului. Predomină obsesiv peisajul ialomiţean, întipărit pe retină încă din anii copilăriei, şi la care revine acum înduioşat, cu evident lirism, preocupat să surprindă panoramic vastitatea câmpiei dunărene, acel impresionant dialog între orizontalitatea pământului şi bolta înaltă a cerului, care conferă naturii o monumentalitate aparte.
Niţă Anghelescu,Gospodărie,
Muzeul Dunării de Jos
După cum, altădată, într-un peisaj cu lungi şire de paie, acestea dobândesc, prin unghiul din care sunt privite, impunătoarea monumentalitate a unor piramide. Când pictează peisaje cu văi, păduri şi munţi din Maramureş sau din nordul Moldovei, cuprinzând, de asemenea, spaţii vaste cu predominarea vegetalului, sau când, călător neobosit, ne aduce, ca într-un jurnal de drum, imagini din Italia, cu vestigiile arheologice ale Pompeiului, sau, altele, din China, cu arhitecturi caracteristice extremului orient, pictorul îşi adaptează de fiecare dată mijloacele de expresie la atmosfera specifică locurilor evocate, urmărind mereu redarea cât mai conştiincioasă a realităţii.
Sunt apoi de remarcat acele aspecte rurale privind muncile agricole, precum treeratul, strânsul fânului, irigaţiile sau ogrăzile unor gospodari cuprinzând adăposturi pentru vite şi păsări, aceşti buni şi vechi prieteni ai omului, sugerându-ne că acolo viaţa se desfăşoară după rânduieli ancestrale, în care domneşte o atmosferă tihnită, calmă, bucolică. Tablourile cu păsări de curte, cu cai păscând sau mâncând fân din căruţă, dovedesc calităţile de pictor animalier. Iar expresivele sale portrete de ţărani au o anume asprime în trăsături, specifică oamenilor gliei.
Păcuiul lui Soare, Muzeul Dunării de Jos
Construieşte imaginea printr-un desen ferm, inclus ca o riguroasă armătură în arhitectura tabloului, prin care conferă formelor soliditate; în genere caută acorduri cromatice calme, odihnitoare, fiind de obicei reţinut în culoare, sobru chiar, uneori; când e vorba de flori însă, care ocupă în preocupările sale locul secund, după peisaj, paleta îi devine firesc mai vioaie, cu tonuri exuberante, puse în valoare de fundaluri divers colorate, ca şi de unele obiecte alăturate, prin care caută raporturi de forme şi culori. Realizate cu mijloace tradiţionale, cu o firească şi necăutată simplitate, tablourile lui Niţă Angelescu, pictor ajuns la o vârstă venerabilă, vădesc o reconfortantă tinereţe spirituală, un neobosit interes pentru viaţă. Să le privim deci, cu atenţia cuvenită, pentru a le pătrunde dincolo de alte semnificaţii, omenescul lor mesaj” .
Ana Amelia Dincă
Critic de artă sursa :http://artindex.ro
Angheluta Octav
| Anul Nasterii: 1904Anul Decesului: 1979 |
Octav Angheluță
(Nascut.1904, Brăila – Decedat.1979, Bucureşti)
Născut la Brăila, într-o familie modestă, Octav Angheluţă a urmat cursul superior liceal la Huşi, aptitudinile sale pentru desen făcându-se remarcate mai ales odată cu premierea sa la concursul societăţii Tinerimea artistică. În 1924 se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde studiază desenul cu Constantin Artachino şi pictura cu G. D. Mirea şi Camil Ressu.
După absolvire, lucrează ca profesor de desen, mai întâi la licee din Huşi şi Câmpina, apoi la Cernica şi Bucureşti. În acest timp pictează şi expune la Salonul Oficial, la expoziţiile Tinerimii artistice şi cele ale Grupului nostru, fiind premiat de juriul Salonului în 1929, 1932, 1936, 1937 şi 1939.
În 1952 este chemat la catedra de pictură a Institutului de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. De-a lungul activităţii sale artistice, Angheluţă a avut o serie de participări la expoziţii de artă românească în străinătate şi zece expoziţii personale, încununate cu o expoziţie retrospectivă, organizată în 1974.
Portretul ocupă un loc important în opera lui Octav Angheluţă, care pune omul în centrul preocupărilor sale. Artistul mărturiseşte că omul, ”cea mai complexă manifestare a vieţii”, este pentru el o bogată sursă de inspiraţie artistică, oferindu-i ”cele mai variate combinaţii de forme, cele mai luxuriante game de nuanţe şi armonii coloristice, cele mai neaşteptate virtuţi expresive şi o problematică adecvată inepuizabilă”.
Figurile umane sunt puternic individualizate în pictura sa, artistul investigând cu interes şi afectivitate omul, până la identificarea propriei persoane în celălalt. Deseori, privirea sa este de natură critică, iar din ea rezultă portrete caricaturizate, dintre care unele surprind personalităţi ale vieţii artistice din secolul trecut: Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, M.H. Maxy, Petru Comarnescu ş.a.
”Antonel”, portretul fiului său la vârsta de şase ani, face parte dintr-o vastă galerie de figuri de copii, în multe dintre acestea fiind ilustraţi copiii săi, Geta şi Anton. Imagini vii, care surprind personalitatea în formare a celor doi, acestea sugerează cel mai bine amestecul de observaţie pătrunzătoare şi afecţiune care caracterizează dimensiunea portretistică a creaţiei artistului. Anton este reprezentat purtând pe umăr un bici, cu privirea fixată şi expresia hotărâtă ce îi subliniază maturitatea. (C. C.)
Bibliografie:
BUGA, Adrian, ”Octav Angheluță”, Ed. Vellant, București, 2009
Sursa: Artmark
Anitei Gabriela
GABRIELA ANIŢEI
Data şi locul naşterii: 25.04.1959- Bucureşti
Studii:-1985- absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”
Bucureşti, secţia pictură de şevalet, clasa prof.Vasile Grigore.
Membru al U.A.P. România din anul 1991.
EXPOZIŢII PERSONALE
2010 – Centrul de Cultură Arcuş – Sfântu Gheorghe
2000 – Muzeul Literaturii Române – Bucureşti
1996 – Galeria Orizont – Bucureşti
1994 – Galeria Simeza – Bucureşti
1992 – Galeria Căminul Artei – Bucureşti
1991 – Muzeul de Istorie – Satu Mare
EXPOZIŢII DE GRUP
2016 – Salonul de iarnă – Galeria Căminul Artei – București
– Expoziție „Xceptional Xmas Xhibition” – Galeriile Carol – București
– Bienala de arte plastice „Ion Andreescu” – Buzău
2014 – Bienala de arte plastice „Ion Andreescu” – Buzău
– Expoziție pictură „Mystic Ciric”– DanaArtGallery – Teatrul Odeon –
București
2013 – Expoziţie aniversară – DanaArtGallery -Teatrul Odeon – București
– Expoziţie „Dialog între generații – Vasile Grigore și studenții săi” –
Cercul Militar – București
2012 – Expoziţie „Graphic Poetry” – DanaArtGallery -Teatrul Odeon – București
– Expoziţie „Rencontre” – DanaArtGallery – Muzeul de Artă Constanța
2011 – Expoziție „Peisaje din călătorii” – galeria EliteProfArt – București
– Expoziţie “Lumină şi har” – galeria Elite ProfArt – Bucureşti
2008 – „Balcic-Inima Reginei”- Palatul Suţu – Bucureşti
– Expoziţie pictură-sculptură – sediul Mivan – Bucureşti
2007 – „Balcic – Şcoala de la Marea Neagră”- Cercul Militar- Bucureşti
– Tabăra Internaţională de artă „Inochenţiu Micu Clain”- Muzeul de Istorie
Blaj
2006 – Salonul Naţional de Artă – Sala „Constantin Brâncuşi”- Palatul
Parlamentului – Bucureşti
2004 – Salonul de Artă – Bucureşti
2001 – „Artişti români contemporani”- Sala „Constantin Brâncuşi”- Palatul
Parlamentului – Bucureşti
– Tabăra internaţională de artă „Inochenţiu Micu Clain”- Muzeul de Istorie
Blaj
– „Milenium”- Salonul de Artă – Bucureşti
– „Exerciţii de stil”- Sala „Constantin Bâncuşi”- Palatul Parlamentului-
Bucureşti
2000 – Târgul de Artă „World Trade Center”- Bucureşti
– „Semnele anului”- Salonul de Artă – Bucureşti
1999 – Tabăra internaţională de artă”Inochenţiu Micu Clain”- Muzeul de Istorie
Blaj
1998 – „Eseu interior”-Muzeul de Istorie – Satu Mare
1997 – 1998 Salonul de Grafică – Cercul Militar – Bucureşti
1994 – Salonul de Grafică – Bucureşti
1986 – 1990 Bienala de Arte Plastice – Bucureşti
1987 – 1992 Salonul Naţional de Tineret – Bucureşti
1985 – 1998 Salonul Municipal-Bucureşti
TABERE DE CREAŢIE
2014-Iași; 2009-Arcuş; 2008-Arcuș; 2008-Balcic; 2007-Balcic,Blaj; 2001-Blaj; 1999-Blaj;
1993-Vatra Dornei,Orşova; 1992-Orşova; 1987-Călimăneşti; 1986-Sibiu.
Lucrări în colecții particulare din țară și străinătate (Austria, SUA, Germania, Italia, Marea Britanie).
Antal Tamara
Anul Nasterii: 1952
Tamara Antal
Note biografice : născută în anul 1952, 25 ianuarie , Mirosloveşti, judeţul Iaşi.
Studii : – Şcoala postliceală de arhitectură Iaşi;
– Academia de artă , Bucureşti – secţia pictură.
A avut ca principali profesori pe Ilie Boca si Teodor Moraru.
Expozitii:
2001 – Concursul Naţional de pictură, grafică, sculptura şi arta decorativa „N.N. TONITZA”–2001 ed. IV – premiul Fundaţiei de artă „Sf.Luca” Bârlad.
2002 – Expoziţie colectivă ,,Cupola”– Iaşi;
2003 – ,,3 + 10 PLASTICIENE BĂCĂUANE” – Galeria Alfa– Bacău
– „Saloanele Moldovei Chişinău – Bacău
2004 – participare expoziţii: Buzău si Suceava
– „Saloanele Moldovei Chişinău – Bacău
– Bienala artelor „Ion Andreescu – Buzău
– decembrie – Expoziţie colectivă ,,B15” Complexul Muzeal Iulian Antonescu– Bacau
– “Anuala” – Bacău;
2006 – Expoziţia aniversara Tristan Tzara, Galeria Arta Bacău ;
– Expozitie de grup– Moinesti
– Expozitie de arta comparata „ARHETIP”– Complexul Muzeal „IULIAN ANTONESCU” Bacau
–„Saloanele Moldovei”– Bacau– Chisinau
–„Anuala”– Bacau;
– Participare la Concursul de pictura N.N. Tonitza– editia a VIII– a 2006– Barlad –noiembrie
– Salonul National de Arta– decembrie– Bucuresti
2007– „Zoomorfe”– Galeria de arta contemporana Bacau
– Expozitii colective:Piatra Neamt– Moinesti
–„Personala”– Galeriile Frunzetti– Bacau
– „Saloanele Moldovei”– Bacau– Chisinau
– „Anuala”– Bacau;
2008– 2009 „Saloanele Moldovei”– Bacau– Chisinau
– Bienala artelor „Ion Andreescu – Buzău
Lucrări în colecţii particulare în tară şi în străinătate.
2010 „Personala”-Galeriile Frunzetti-Bacau
– „Saloanele Moldovei”-Bacau-Chisinau
– Bienala artelor „Ion Andreescu – Buzău
– Expozitii colective: Erotica Bacau
– “Anuala” – Bacău
Participare la Fesivalul International de Arte frumoase Monastir Tunisia
2011 – 2012 personale si colective in Tunisia si Expoziţii colective in Romania
2013 – „Expoziţie personală ”, Monastir , Tunisia;
Lucrări în colecţii particulare în tară şi în străinătate.
Este membru al U.A.P. Filiala Bacău – secţia pictură – din anul 1999.
email: tamara.antal@yahoo.com
Valentin Ciucă
Tamara Antal – Privilegiile memoriei
Forţa de impact intelectual şi emoţional al expoziţiei Dincolo de prezent semnată de Tamara Antal, derivă din substanţa dialogului dintre semnele materiale alte culturii tradiţionale şi nevoia omului de azi de a se înscrie în orizontul modernităţii cu tot bagajul de valori ce a aparţinut unui incitant trecut utopic. Altfel spus, nu putem merge înainte decât privind înapoi.
Prezentul însuşi încorporează prin memorie elementele unor vechi civilizaţii care ne transmit peste timp mesaje dintre cele mai incitante. În fond, totul se însumează în absolut şi straturile vechi ies periodic la iveală şi mărturisesc antropologic despre fiinţa umană şi natura ei sacră.
Surprinsă oarecum de lucrurile minunate descoperite în lada de zestre a bunicii, fără nostalgii paseiste, le revalorizează în contexte culturale moderne. Acest sugestiv şi necesar exerciţiu de admiraţie faţă de universul obiectelor umile în simplitatea lor, dar care au jucat un rol esenţial în viaţa şi rostul omului, se întemeiază pe fidelitatea memoriei afective şi declanşează stări de jubilaţie. Şi, mai important, de respect.
Universul obiectelor aparent umile se recompune astfel firesc, cu dezinvoltă spontaneitate şi chiar cu încântare ludică. Calitatea acestor semne materiale constă în utilitate imediată, dar şi în estetica aproape involuntară a acestora care conferă funcţionarului frumuseţe. A explora acest univers al utilului potenţează în fapt însuşirile ţăranului român de a avea acces la metafizică. A gândi în basme nu este doar o metaforă inspirată, ci şi un fel de a ne raporta din perspectiva tranzitoriului la eternitate.
Tamara Antal are o remarcabilă forţă imaginativă şi o exemplară putere de asociere. Universul obiectelor o inspiră şi-i călăuzeşte paşii artistici către compoziţii de anvergură, ale căror originalitate comunică dincolo de limitările prezentului, şi cu cei vechi cât şi cu stresatul om recent. Ideea de sacralitate devine constituţională fiecărei compoziţii, parte din discursul ce prin coerenţa ideatică şi plastică, generează spontane solidarităţi.
Asocierea în spaţiul estetic a picturii-obiect face ca relaţia să declanşeze multiple posibilităţi de percepţie în funcţie de experienţa culturală şi vizuală a fiecărui privitor. Monumentalitatea neostentativă a marilor compoziţii consistă în semnificaţiile noi pe care artista le conferă obiectelor parcă uitate şi trezite la o viaţă nouă, alta decât cea strict utilitară. Ele devin, în viziunea creatoarei, elementele unei amprente definitive ce se dezvoltă ca nişte uriaşi paşi pe nisipul timpului sau pe canavaua memoriei.
Urmele timpului aglutizează elementele universului rural, dar şi chipurile generice ale unor fiinţe dispărute, dar neuitate încă. Impresia de icoană nu poate fi nicidecum ignorată.
Fundalurile compoziţiilor sunt, cel mai adesea, marcate de tuşele viguroase, aproape gestuale cu care artista sugerează fondului dinamic pe care se insertează elementele universului domestic, utilitar, aureolat de atingerea anonimă a celor dinaintea noastră. În fapt, fiecare lucrare se constituie într-un veritabil elogiu adus celor care, cu discreţie şi distincţie, au plămădit spaţiul utilităţii şi intimităţii. Totul are măreţia simplităţii şi veşnicia efemerului.
Tamara Antal face din respectul faţă de trecut un fel de a fi şi o strategie de creaţie. Marile ei compoziţii au tensiunea emoţiei şi fiorul frumuseţii. Modernitatea ţine de viziune iar recuperarea trecutului nu atât pierdut, cât poate doar uitat, evidenţiază o impecabilă formă de respect.
Potrivit tehnicii colajului, mari ştergare iscusit brodate se desfăşoară vertical ca o demonstraţie de virtuozitate şi de armonie a formelor şi culorilor cu impact decorativ desăvârşit. Piese din inventarul casnic intră în dialog peste timp cu alte tipuri de contexte culturale şi asistăm încântaţi la spectacolul unor fecunde filiaţii estetice.
Tamara Antal deţine arta de a face arheologie culturală şi recompune din fragmente disparate imagini posibile despre ceea ce a fost, ca o premieră pentru ceea ce va fi. Inteligenţa se asociază unei exersate manualităţi picturale iar lipsa de prejudecăţi îi conferă libertatea spiritului asociativ modern. Forţa viziunilor sale nu exclude însă delicateţea unor reacţii de smerenie faţă de înaintaşii care au făcut artă perenă fără ca măcar să fi băgat de seamă…
Considerat unanim un veritabil succes, gestul ei de acum are semnificaţia unui elocvent professionalism.
Anton Calin-Raul
Calin-Raul ANTON pictor roman
nascut la 7 noiembrie 1964 la Cluj-Napoca
Licentiat al Academiei de Arte Vizuale Ioan Andreescu, Sectia Pictura, promotia 2000, la clasa prof univ Victor Ciato.
http://www.calinantongallery.ro
1995-2000 – scenograf la Teatrul de Stat Turda.
2000-2004 – profesor de educatie plastica la scoala nr 20, Cluj-Napoca
Din 2004 liber-profesionist
Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania , filiala Cluj.
Membru al Association Internationale des Arts Plastiques , IAA AIAP UNESCO, Paris
Membru al Associazione Artistica Internazionale ARIPA Torino
EXPOZIŢII COLECTIVE ŞI DE GRUP:
2012- Salonul Național „Heraldica luminii”-Muzeul de istorie si arheologie Piatra Neamt.
2012-Salonul Național „Heraldica luminii” Palatul Parlamentului Sala Brâncuși, București
2011- Salonul Anual UAP filiala Cluj-Muzeul de Arta Cluj
2010- Salonul Anual UAP filiala Cluj-Muzeul de Arta Cluj
2010- Salonul Național “Atingeri si Semne”-Palatul Parlamentului, Sala Brancuși, București
2009- Anuala UAP Cluj- Muzeul de Arta Cluj;
2008- Anuala UAP Cluj- Muzeul de Arta Cluj;
2007-Târgul Internaţional de Artă TIAV Bucureşti-Romexpo;
2007-Galeria Apolo- Expoziţia grupului ARIPA- “Bucuresti- Torino”;
2007-Tabăra de la Balcic ediţia a IV-a – Fundaţia Elite Art Club UNESCO -Muzeul de Artă Constanţa- Pictori de azi la Balcic;
2007-Sala Palatului Bucureşti- “Europa în sunet şi culoare”
2006-Palatul Parlamentului sala Brancusi- Salonul National de Arta Contemporana
2006- Muzeul de Artă Piatra Neamţ Bienala Naţională de Arte Plastice Lascăr Vorel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj Zilele Carpatica, Muzeul National de Arta Cluj-Anuala de pictura si sculptură UAP Cluj,
2005 Galeriile Orizont Bucuresti-Firul Rosu
2004-Galeriile UAP Alba Iulia, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” Bucureşti, „Baku Art Gallery Bucureşti,
2002-Palatul Parlamentului Bucureşti, World Trade Center-Bucureşti-2003-2004-2005. 2004-Galeriile UAP Alba Iulia, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” Bucureşti, „Baku Art Gallery Bucureşti, 2005- Galeriile „Orizont” Bucureşti
1998-Cluj- Academia de Educaţie Fizică şi Sport. Toate saloanele anuale judeţene ale UAP Cluj între anii 1997-2005.
1997-Cluj- Galeriile BCU „Lucian Blaga”, Muzeul Etnografic al Transilvaniei,
1996-Muzeul de Artă Piatra Neamţ; Galeriile „Dominus” Bucureşti; Complexul Muzeal Expoziţional „Curtea Veche” Târgovişte-Bienala „Gheorghe Petraşcu”;
1995-Muzeul de Artă şi Istorie Sebeş;
1987 – Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca;
PARTICIPĂRI INTERNAŢIONALE:
2012- Labyrinth – Galeria Daliko- Krems, Austria
2012- Grand Prix International de Prestige-Monde de la Culture et des Arts de Cannes-Azur
2011- Montpeyroux, Franța-Galeria Carpe Diem- „Les automnales”
2010-Grand Prix International de Prestige-Monde de la Culture et des Arts de Cannes -Azur
2009- Bienala Internationala de Arta Contemporana de la Florenta-Italia
2009-Le chemin du soleil- Midi Pirenees- Grenade sur Garonne, Levignac sur Save, Albi, Toulouse, Carcassonne-Franta
2008- Salonul International de Arta Contemporana Art-Event Anvers- Belgia,
2007- Galeria ARIPA- Torino;
2007-Kunst- Event- Kunst in Ahoy Salonul International de Arta Contemporana Rotterdam Olanda,
2006-Toulouse, Franţa
2006-Salonul internaţional de artă contemporana „Art-Event” Anvers(Antwerpen) Belgia,
2006-Centrul Cultural Român- Ambasada României la Praga
2005-Treviso, Italia,
2002-Jacob K.& Javits Convention Center New York, International Artexpo,
2003-Phila Fine Art Gallery, Denver, Colorado, SUA,
EXPOZIŢII PERSONALE:
2011- Galeria Artexpert- Cluj-Napoca „De la un soare la altul”
2010-Montpeyroux, Franta-Galeria Carpe Diem-”D’un soleil a l’autre”
2008- Muzeul de Artă din Cluj-Napoca- “Jurnal de călătorie- Dirijorul din Bilbao”,
2008- Paris- Galeria Espace Kaméléon- “Urmand Soarele”
2007- Galeria ANA Bucureşti- Cu şevaletul prin Europa
2007-Tabăra de la Balcic ediţia a IV-a – Fundaţia Elite Art Club UNESCO
2006-Banca Ţiriac Cluj-Napoca;:
2005-Galeria de Artă „Frezia” Dej,
2005-Galeria Radio Cluj,
2005-Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române-Galeria Fundaţiei-Bucureşti,
2004-Galeria UAP Baia Mare,
Cluj-Napoca: 1983, 1987, 1990, 1994, 1996, 1998, 1999, 2000; 2004 -Muzeul Naţional de Artă Cluj, 1995-Oraviţa, 1997, 1998, 1999-Turda,
EXCURSII DE DOCUMENTARE ÎN STRĂINĂTATE:
2005-2012-Andora, Austria, Belgia, Bulgaria, Croatia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Monaco, Olanda, San Marino, Spania, Ungaria, Vatican
PREMII ŞI DISTINCŢII:
2012-Diploma oficiala si Marea medalie de aur la Grand Prix International de Prestige de Cannes-Azur Franta
2010-Diploma oficiala si Medalia de Aur M.C.A- la Grand Prix International de Prestige de Cannes-Azur Franta
2009- Medalia de onoare a orasului Levignac sur Save- Franta
2009- Medalia de onoare a orasului Grenade sur Garonne -Franta
1995-Marele Premiu al Ministerului Culturii din România la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” ediţia a XV-a jubiliară.
1998-Diploma de Onoare a Teatrului de Stat Turda-pentru aleasa contribuţie la înfiinţarea, dăinuirea şi înnălţarea instituţiei artistice profesioniste turdene şi la înnoirea artei teatrale române
1987-premiul III ex-aequo pentru grafică la Festivalul Naţional al Artei şi Creaţiei Studenţeşti Tg. Mureş,
LUCRĂRI ÎN COLECŢII MUZEALE:
Muzeul de Arta Baia-Mare;
Muzeul Naţional de Artă Cluj;
Muzeul de Artă şi Istorie Sebeş.
LUCRĂRI ÎN COLECŢII DE STAT:
BCU Cluj-Napoca, Policlinica CFR Cluj-Napoca, Fundaţia „Lascăr Vorel” Piatra Neamţ;
Primariile oraselor: Levignac sur Save, Grenade sur Garonne, Cannes, Mandelieu la Napoule, Villefranche sur Mer, Franta.
LUCRARI IN COLECTII PARTICULARE:
Romania, Ungaria, Germania, Austria, Franta, Italia, Anglia, Olanda, Spania, SUA, Canada, etc
REFERINŢE CRITICE, LUCRĂRI PUBLICATE:
Dictionarul Cotatiilor de Arta Drouot- Editura Larousse- Paris- editiile 2008 si 2009″. Enciclopedia Wubners Who is Who, Zurich Elvetia 2009.„Enciclopedia Artiştilor Români Contemporani” Ed. ARC 2000, vol.V, Bucureşti, 2004; revistele „Caiete Critice”-Sub egida Academiei Române Bucureşti 2004, „Bizz”, „Steaua”, „Tribuna”, „Adevărul de Cluj”, Faclia, Atheneu (Bacau) „Mesagerul Transilvan”, „Bizz”, „România Liberă”, „Glasul Maramureşului”, Catalogul expoziţiei 2002-Jacob K.& Javits Convention Center New York, International Artexpo, Catalogul Bienalei de la Florenta ed 2009, Journal de Midi Toulouse, La Depeche- Toulouse Franta, etc.
Pictorul, de la un soare la altul
Sintagma De la un Soare la altul evocă crâmpeiele unei promenade aventuroase trăite recent de artist prin câteva ţări latine: Italia, Franţa, România. Preferinţa pentru sudul însorit consacră pictura sa – până la un punct realistă – ca o evocare a spaţiului mediteranean, con solare, cu soare, însorit – cum ar spune italienii. Pitorescul intrinsec al peisajului se alătură altor determinări ale spaţiului pictural, ca mărturie a unui itinerar spiritual, ca expresie de a trăi spiritual, pe deplin, Europa. Este o abordare la faţa locului a “misterului” picturii europene într-un alt mod decât cel uzitat de pictorii români, mai ales de către aceia care care au studiat în Franţa sau Italia.
Întorcându-se în ţară, aceşti artişti, fie că era vorba de Nicolae Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Aurel Ciupe sau Corneliu Baba, s-au străduit să uite specificul pictural al acestor spaţii pentru a nu altera sensibilitatea românească şi pentru a obţine acea unitate de stil care s-ar putea citi ca specific naţional românesc. Peisajele “franceze” ale acestor pictori constituie actul de naştere al peisagisticii româneşti moderne, ca o “unitate de măsură” a talentului naţional.
Călin-Raul Anton urmează o altă cale, frecvent întânită în arta contemporană: o abordare “ad integrum” a lumii europene,cu datele unei expresivităţi individuale, o relativă abandonare a “amprentei” româneşti şi o cuprindere a lumii europene, mai ales a celei sudice, o asumare din perspectiva cetăţeanului european care suferă aceleaşi dependenţe structurale, indiferent cum s-ar numi locul din Europa unde a văzut lumina soarelui. Prin aceasta au căzut grăniţuirile etnice, locul lor fiind luat de potenţialităţi nu de învecinare şi împrumut, ci de însuşirea unei unei laturi comunitare supranaţionale a talentului individual. Prin aceasta, reîntoarcerea în sânul Europei încetează a mai fi o simplă vorbă goală.
Uşurinţa călătoriei pan-europene, legitimitatea statală, apartenenţa la fondul unei culturi comune devin evidente şi sunt recunoscute ca atare şi de iubitorii de artă vest-europeni. Artistul cochetează cu aceeaşi uşurinţă în planul simbolic, recuperând adesea din recuzita suprarealismului acea atmosferă metafisica în care lumina este pretutindeni, umbrele sunt cu totul alungate din spaţiul pictural, asemeni acelora din tablourilor semnate de maeştrii genului – De Chirico sau Paul Delvaux. Nu e cazul să deplângem această “internaţionalizare” a artei, pentru că ea ne arată tocmai valoarea independenţei autorului faţă de modelele picturii tradiţionale româneşti şi desprinderea de micii maeştii ale unei arte provinciale.
Vasile Radu, iunie 2011
Pelerin spre luminile meridionului
Corneliu Antim, Revista Tribuna , Cluj-Napoca, iunie 2008
Pictura lui Călin-Raul Anton, așa cum ne este a dezvăluită azi în suita celor aproape 70 de secvențe peisagistice din “pseudo” – Jurnalul său de călătorie, prezentat publicului din Clujul natal în preajma sărbătorilor pascale, mi se pare a fi expresia condensată a nevoii de răsfăț vizual, pe care lumea contemporană o resimte în acest timp al rătăcirii experimentaliste și al gesticulației stridente și disarmonice.
Ceea ce trebuie semanalat de la început, este temeiul cultural al demersului pictural al încă tânărului artist. Popasurile sale creative, sunt adevărate recursuri la ritualul plein-air-ist al sacerdoților europeni și autohtoni ai impresionismului și post-impresionismului. Dar și emblematice repere ale memoriei vizuale a umanității, care jalonează o însolită istorie sensibilă a ceea ce aș numi “civilizație a ochiului”.
Căci, cum altfel aș putea percepe această nostalgică geografie inițiatică a obârșiilor marii picturi, pe care artistul o urmează cu fervoare religioasă de mai mulți ani, și care cuprinde atâtea sonore “topos”-uri europene: Balcic, Burgas, Kavarna, Corint, Micene, Aghios Floros, Dubrovnik, Veneția, Pescara, Roma, Florența, Sienna, Barcelona, Figueras, Toledo, Bilbao, Arlès, Anvers, Delft, Paris, Amsterdam, dar și Sibiu, Sighișoara, Aiud sau Clujul originar?!
Raul Anton umblă pe urmele acestei fascinante și personale ascendențe artistice cu o naturalețe cuceritoare, lesne sesizabilă în tablourile lui. Lucrate, cum se spune, ”în priză directă”, dar și cu înfiorarea discipolului perpetuu, ce se află, care în preajma maeștrilor săi respiră ca-n propria casă!
Cu toate acestea, pictura lui Anton nu este una reconstitutivă. Și nici una născută din patos evocator, ca exercițiu individual, pios și virtuoz, de atelier, în spiritul marilor modele care i-au forjat personalitatea creatoare.
Peisagistica lui Anton are calitatea de a fi exactă sensibil și sintetic definită în datele ei descriptive și expresive, evitând emfaza rece a preciziei fotografice. Dar și retorica spectaculozității scenografice. Tablourile sale cu această tematică sunt concepute la capătul unui pătrunzător, și pedant controlat cultural, demers analitic al pretextului real.
Artistul provoacă o tensiune dialogală totală cu obiectivul contemplației sale, pe care apoi o transferă în imagine picturală de sine stătătoare și pe cât posibil, fidelă nu atât realității directe, cât proiecției raționale și sensibile totodată, intens subiectivizate, a acesteia în ființa profundă a artistului. De aceea, cele mai multe dintre peisajele lui Călin Anton au prestanța, agreabilă și cordială totodată, a unui “personaj”. Privindu-le, noi pătrundem într-un alt univers, meta-real, plăsmuit de artist într-o relaționare simpatetică cu componentele lui obiective.
Este motivul pentru care peisagismul lui Anton este unul ce-și refuză extazul contemplativ, superficial și frivol, atrăgându-l, în schimb, pe privitor la un dialog polemic și plurivalent, din care nu trebuie să lipsească referințele memoriei vizuale și culturale a interlocutorului. Astfel, înțelegând lucrurile, putem accepta miza unei atitudini estetice post-moderne, difuz polemice, intrucâtva recuperatoare, dar deloc epigonice, cu care artistul consimte, cu bună știintă, să se înserieze strălucitei “falange” a pictorilor postimpresioniști, ce marchează încă și azi gustul și preferințele artistice ale publicului de pretutindeni.
Ceea ce particularizează arta picturală a lui Călin-Raul Anton, dincolo de eleganța și siguranța desenului, de robustețea și echilibrul compoziției, este vibrația și puritatea asocierilor cromatice, ce iscă în privitor un spectacol vizual desfătător.
Pictorul se manifestă virtuoz în mânuirea acestui arsenal expresiv, pe care îl stăpânește cu dezinvoltură și discernământ cultural. Este, deopotrivă, un atent și subtil deslușitor al valorațiilor colorististice în funcție de miraculoasa dinamică a luminii în variile anotimpuri și momente ale zilei (îndeosebi, cele vesperale). Nu înâmplător, acuta lui sensibilitate optică, ca și înclinația nativă a artistului, caută cu înfrigurare obstinată, în mai toate “conchistele” lui pictografice, luminile Meridionului. Acolo unde pare să se fi desăvârșit “paradisul” marii picturi. Fie și numai din acest motiv, pelerinajele artistice ale lui Călin Anton se regăsesc deplin în operă. “Urmând Soarele” – experiența sa pariziană recentă, se vrea, în acest sens, un convingător argument
Anton Elena
Anton Tereza
Artist plastic
Sursa pozelor http://drastic-plastic-fantastic-plastic.blogspot.ro/
Antonescu I. Alexandru
Anul Nasterii: 1957Membru UAP din Romania.
Data si locul nasterii: 30 August 1957, Constanta.
Studii: 1979-1983, Facultatea de Arte Plastice, Bucuresti.
Activitate expozitionala:
1983 Salonul Bucuresti
1986 Bienala de pictura si sculptura, Bucuresti.
1987 Bienala Tineretului, Bucuresti.
1988 Bienala de pictura si sculptura. Bucuresti.
Expozitia Filialei Alba in Arnsberg-Germania
Expozitia Nationala de tineret, Baia Mare.
Expozitia Nationala de tineret, Galati.
1989 Bienala tineretului, Bucuresti.
Art of Today and Tomorrow-YoKaich Culture and Art Center, Japonia.
1989-1991 Expo Grup Sibiu, Baia Mare, Valbonne-Franta.
1996,1997,1998,1999,2000,2001,2002,2003,2004 Salonul Artei Transilvane, Alba
Iulia.
1997 Salonul “Lascar Vorel”, Piatra Neamt.
1999-2001,2003-2005 Saloanele Moldovei, Bacau, Chisinau.
2001 Bienala Internationala de desen, Arad.
2004 Bienala “Ion Andreescu”, Buzau.
2005, 2006, 2007, 2008 Salonul anual al filialei Alba
2008 Expozitia Filialei Alba la galeria de arta “FORMA” Deva
Adresa: str. Lalelelor, nr. 7, Alba Iulia, Tel. 0258-833.003
Sursa: http://www.uapalba.ro/ro/index.php?id=10022&lang=ro
Antoniu Ioana
Prof. Univ. Dr. Ioana Antoniu este cadru didactic la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, unde a studiat în cadrul departamentului Arte textile, în intervalul 1983-1988 și este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Artista s-a remarcat printr-o activitate expozițională internațională, care include Franța (Grafică mică, Nancy, 1986), Olanda (Gijzenrooi Gallery, 1991), Suedia (Galeria Art Addiction, Stockholm, 1994), Budapesta (expoziția Korpus, Muzeul Vassarely), Germania (Documenta X, Kassel, 1997), Finlanda (Expoziție personală de pictură la Ambasada României din Helsinki, 1999), Italia (Galleria Spazio Mirionima, Macerata, 2010), Austria (Expoziția Motion-Emotion, Viena, 2012) și Polonia (Nowy Sacz, The Malopolska Art Center, 2014). Așa după cum sugerează câteva dintre titlurile expozițiilor sale, In The Mirror of Las Meninas, Essentia, Natural/ Artificial, Image sau cea mai recentă expoziție, Miraj (Muzeul de Artă Cuj-Napoca, 2016), Ioana Antoniu propune un metadiscurs, care dialoghează cu mijloacele de expresie ale picturalului.
Antonseac Arcadie
14 Martie, 1946
Chișinău
Apostol Nicolae
Nicolae Apostol, pictor (1939)
Apostol Nicolae
Painter, Drawer
Born on the 16 th of june 1939 in the village of Berca, Buzau, Romania.
Graduate of the “Nicolae Grigorescu Fine Arts Institute” in Bucarest, Class of 1965, he settles after wards in Baia Mare – Maramures where he can be found even now, furthering his life’s work.
“I have studied Myths and Sacred Rituals. It is within them that, I have found traces, scentes of past myths and rituals, a typical atmosphere, which I sense with one of my other countless senses. I have lived in Maramures -Transylvaniaso as to forgo a journey into the past.
I craved the it’s air, in order to revive ancient mythology.” (Nicolae Apostol)
He regulary exhibits inRomania(1965, 1966, 1968, 1970, 1971, 1974,1975, 1977-1981, 1984,1985, 1989, 2001, 2003) and abroad: London(1966) – “The XX-th Century it’s Artists exibition”;
Paris (1967) – “The International Biennal – Graphics“;
Linz(1968) – “The International Graphics Exibition.”
Alexandriaand Santiago de Chile (1982);
Gyula (1982) – “Fine Arts Exibition – Painting, Sculpture, Graphics.”
Tunis,Moscow,Varsovia,Budapest,Szolnok(1992-1993).
He take part in personal exhibitions: 1965, 1967, 1969, 1970, 1992, 1993, 2000.
He achieves two monumental works of art (Al Fresco):
-“Mithology” 1967 (3,7 by 44 m).
-“The Falling of the Mith” 1967 (3,7 by 22 m).
And he has been awarded The Artist Union prize for graphics inRomania(1966).
Over one thousand works of art belonging to the artist are currently part of numerous art museumexhibitions as well as private collections – in country and abroad.
Documentation studies:
Russia(1970),Armenia(1970),Japan(1970),Finland(1984),Poland(1968, 1980),Hungary(1980,1994,1995),Israel(1991),Germany(1992),France(1967, 1972, 1995)
Sursa: http://www.apostol-n.ro/startan.html
Apostu Daniel
Daniel Apostu (n. 1977, Brașov) pe numele său real Daniel-Nicu Apostu-Teodorescu este un gravor, desenator, pictor, cadru didactic universitar, curator de artă contemporană și doctor în domeniul artelor vizuale. În 2014 publică cartea Semn – Structură – Amprentă. O fundamentare a formelor vizibile și ale formelor plastice în tehnicile de multiplicare ale gravurii, vol I. Editura Printpress, Timișoara. Locuiește și lucrează în Timișoara.
A absolvit Liceul de Arte Plastice din Brașov, Secția Grafică (1996). Își urmează studiile în cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design, Secția Grafică (2002), apoi masteratul (2003) și în 2013 devine doctor în arte vizuale în cadrul aceleiași universități.
În prezent este lector universitar în cadrul Facultății de Arte și Design, Secția Grafică dar și membru al Consiliului Departamentului de Arte Vizuale din cadrul aceleiași facultăți. În 2014 este profesor invitat la Universitatea Națională de Arte din București. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România / Filiala Timișoara și membru al grupului artistic „6 × 6” alături de Andreea Teodorescu, Caratanase, Vera Iorgulescu-Luchian, Doru Luchian și Eva Radu. Participă la numeroase expoziții de grup și colective pe plan național și internațional.
De-a lungul celor peste 20 de ani de activitate artistică, Daniel Apostu s-a remarcat pe scena artistică a artei contemporane românești, fiind considerat unul dintre cei mai buni artiști sub 40 de ani. Astfel, artistul obține numeroase recunoașteri semnificative:
• Bursa de Performanţă acordată de Facultatea de Arte şi Design, Secţia Grafică – Timișoara (2000-2001)
• Premiul pentru Grafică acordat de Facultatea de Arte şi Design, Secţia Grafică – Timișoara (2001)
• Premiul „Romul Nuțiu” pentru Grafică la Salonul Anual de Artă al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Timişoara (2002)
• Bursa Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Tineret (2004)
• Nominalizare la premiu la Bienala Internaţională de gravură mică şi ex-libris – Ostrow Wielkopolski, Polonia (2005)
• Distincţie şi Premiul „Juventus” pentru promovarea culturii timişorene acordat de Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Municipiului Timişoara (2007)
• Diplomă de Excelenţă pentru cercetare artistică până în 35 de ani acordată de Universitatea de Vest din Timişoara (2010)
• Mențiune Specială pentru Grafică la Bienala Internațională de Pictură, Grafică, Sculptură – Arad (2011)
• Mențiunea a II-a la Bienala de Gravură „Gabriel Popescu” – Târgoviște (2013)
• Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România la Bienala Națională de Gravură Contemporană „Danubius” – Tulcea (2014)
Apostu Edi
xperienţă profesionalk — 2007 — Director Editura 3D ARTE
— 2008 — Coordonator Jumalul de Filosofie si Arta
— 2008 — Coordonator Incursiuni pedagogice – Revista de specialitate pentru cadrele didactice
— 2006 — 2007 — Scoala Simionescu” laşi — profesor de educaţie plastică
— 2005 — 2006 — Liceul B. Vodă” Hălăuceşti, laşi — profesor de educaţie plastică / educaţie vizuală
— 1999 — 2000 — Grup Scolar °D. Mangeron”, laşi — profesor de educaţie plastică — 1998 — 1999 — ,Şcoala Generala nr. 1, Suceava — profesor
de educaţie plastică
Educaţie şi formare:
— 2010 — obţinerea titlului ştiinţific de Doctor in Filosafie şi Stiinţe Social Politice cu teza Dimensiuni transpersonale in cmaţia adistică.
— 2007 — 2010 — Universitatea Ai. I. Cuza” laşi, ,Şcoala doctorală a Facultăţii de Filosafie;
— 2005 — 2007 — Universitatea Ai. I. Cuza” laşi, Facultatea de Filosofie, master in Filosofia aitei şi management cultural.
— 2006 – 2007 – Bursă de studii: – Universitatea degli Studi “Gabrielle d’Anunnzio” Chieti, Italia
Experienţă artistică:
Expoziţii personale:
1998 — Galeriile °Trianon laşi – pictură
2005 — Biblioteca °V. Alecsandri” laşi — pictură
2006 — Muzeul °M. Eminescu° laşi — pictură, grafică 3D
2006 — Biblioteca °Milescu Spătarur Vaslui — grafică
2007 — °Peletin in timpul spiraiat abstract “- Galeriile tupold laşi — pictură, grafică 2008 — “Costana in my holobvpic dream” – Galeriile °Cupola” laşi — pictură
2008 — °De la Vidul cuanfic la Nitvana° – Galeriile de Artă °Ateneul Tătăraar laşi — pictură 2009 — ‘La Spirale del Tempos- Bergamo / Italia — pictură
2010 — “Impmvizaţii guitar-holobvpice° – Galeriile de Artâ °Dana’ laşi — pictură
Expoziţii de grup si colective:
1995 — Galedile 1-rianon’ laşi — pictură religioasă 1996 — Galedile ‘Trianon” laşi — pictură religioasă 1997 — Galertile 1-rianon° laşi — pictură religioasă 1998— Galeriile de Artă Rm. Vâlcea — pictură
2005 — 2006 — World Trade Center laşi — pictură — anuala artiştilor plastici
2006 — 2007 — World Trade Center laşi — pictură — anuala artiştilor plastici
2007 — Atelier 35 – Galeriile Lăpusneanu, laşi
2007 — Museo Permanente Dell’Artigianato Artistico Abruzzese, Guardiagrele, Chieti, Italia 2007 — World Trade Center laşi — pictură — anuala artiştilor plastici.
2008 — World Trade Center laşi — pictură — anuala artiştilor plastici
2009 —Intemationala Anuală de Arră Holotropică — Galeriile de Artă “Cupold laşi 2010 —Intemaţionala Anuală de Artă Holotropică — Galeriile de Arră “Dana” laşi 2010 — World Trade Center laşi — pictură — anuala artiştilor plastici
Tabere de creaţie:
1998 — Brădişor, jud. Vălcea
Lucrări decorative in patrimoniul Casei Studenţilor laşi (4 panouri decorative)
Lucrari decorative in administrarea Lic. B. Voda” Halaucesti, lasi (3 panouri decorative)
Lucrari decorative in administrarea Sc. Gen. Luncasi, lasi (1 panou decorativ)
Lucrări decorative colective (2 lucrări de artă murală – executate in tempera pe zid – la Policlinica nr. 1, laşi) şi personale în diferite instituţii din Romănia
Decoraţiuni interioare şi lucrări de grafică şi pictură în diferite locuinţe private din România, Cehia, Germania, Franţa, Italia, Canada
Sursa: http://www.uapiasi.ro
Apostu Gheorghe
Anul Nasterii: 1937
Anul Decesului: 2009
ACTIVITATE EXPOZIȚIONALĂ (SELECȚIE):
1969- Expoziţie de grup de artă românească în Italia
1972- Expoziţie de grup de artă românească în Polonia şi Grecia
1975 –Expoziţie personală la Roma, Perugia şi Sulmona; Expoziţii de grup de artă românească în Suedia, Canada şi Italia
1981- Expoziţie de grup de artă românească în Egipt, Libia şi Algeria
1994- Expoziţie personală la Insitutul Cultural Român, New York; Expoziţie personală la Universitatea Cornell, Ithaca, SUA
COLECŢII: particulare din Italia, Germania, Franţa, Grecia, SUA, Australia
Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/licitatia-de-arta-postmoderna-si-contemporana-79-2013/gheorghe-apostu-venetia.html
Aramescu Georgeta (Gigi) Florica
(Nascuta.1910, Galaţi –Decedata.1994, SUA)
Georgeta Arămescu-Anderson a primit o educaţie aleasa, studiind mai întâi pianul, iar mai apoi, între 1930-1934, dreptul, la Grenoble.
În 1951 s-a stabilit în Statele Unite, după căsătoria cu colonelul în rezervă Pierson Anthony Anderson, an ce a marcat începutul carierei sale artistice.
A urmat cursurile Şcolii ”Art Student League” din New York. Începând din 1965 a participat la câteva manifestări colective importante, alături de cunoscutul grup al ”celor şase pictori abstracţionişti din Florida de Sud”. În vara anului 2010, Muzeul de Artă Cluj-Napoca a organizat o expoziţie cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea artistei. Cu această ocazie, curatoarea expoziţiei, muzeograful Ana Mirea, afirma: ”Tematica lucrărilor este inspirată din istoria şi mitologia românească, folclorul şi stilul popular tradiţional.
Motivele decorative utilizate sunt cele geometrice, florale, redate semi-abstract, amintind de crestăturile în lemn, scoarţele şi costumele populare româneşti sau icoane. Cromatica vie realizată contrastant cu sublinieri de negru puternic, albastru, roşu, verde, violet sau argintiu, augmentează textura rugoasă a suprafeţei.” Creaţia Georgetei Arămescu poate fi pusă în relaţie cu expresionismul, reprezentând o sinteză originală între tradiţia românească şi mişcările moderniste din arta americană a anilor `60, între figurativ şi abstract.
Ţesăturile populare sunt reprezentate cu linii ritmate, alcătuind forme sculpturale, care se reflectă ca într-o oglindă în registrul inferior al picturii. Vasele ţărăneşti, supradimensionate, sunt aplicate deasupra imaginii, fără a fi integrate în spaţiul ambiguizat al tabloului, amintind de tratarea motivelor populare în picturile lui Ţuculescu din perioada folclorică.
Bibliografie:
ARĂMESCU, Georgeta, ”De la Pacific la Dunăre”, Ed. Junimea, 1978
COMARNESCU, Petru, ”Fraţii Arămescu”, catalog expoziţie Statele Unite ale Americii, septembrie 1968 – ianuarie 1969
Arbore Nina
Anul Decesului: 1942
Nina Arbore s-a nascut la Bucuresti,in anul 1889. provine dintr-o familie de intelectuali, descendenți dintr-un neam boieresc originar din Moldova. După terminarea studiilor liceale la București, timp în care a luat lecții de desen de la Nicolae Vermont, se înscrie la Academia din München, la clasa profesorului Angelo Jank (1868 – 1940). Decide să-și definitiveze studiile la Paris, unde a frecventat Academia liberă condusă de Matisse. Contactul cu faimoasa cage aux fauves a jucat un rol decisiv în orientarea ulterioară a artistei, cea mai mare parte a creației sale fiind tributară inovațiilor plastice aduse de Henri Matisse.
După experiența pariziană, Nina Arbore revine în țară, unde și-a desfășurat activitatea până la sfârșitul vieții. Se împarte între lucrul de atelier, cariera didactică (predă doi ani la Academia de Artă Decorativă înființată de Maxy) și pictura bisericească (Sinaia și Constanța). Desfășoară o intensă activitate expozițională, fiind acceptată în cercurile cele mai selecte ale modernismului, spre exemplu numele artistei fiind regăsit în selecția expoziției „Contimporanul” din 1924. Participă la toate expozițiile grupului Femeilor pictore și sculptore, a cărui membră fondatoare a fost alături de Cecilia Cuțescu-Stork și Olga Greceanu. De asemenea participă constant la Saloanele Oficiale ale vremii și la alte expoziții de grup, de răsunet în epocă: Arta română, Arta nouă, Grupul nostru, Expoziția internațională de la Barcelona, Expoziția de artă futuristă de la Roma.
Registrul tematic al artistei este restrâns, abordând cu predilecție compoziții cu portret, naturi statice și rareori peisaje (totdeauna urbane). Stilul abordat, în esență eclectic, se revendică de la fovism, expresionism, noua obiectivitate, noul clasicism, iar uneori recurge la stilizări decorative de tip post-bizantin.
Lucrarea “Vas cu crini” face parte dintr-o serie tematică favorită a artistei, preocupată de o interpretare simbolică a motivelor picturale. Nina Arbore exploatează culorile, reușind prin dublul contrast puternic (roșu/verde și oranj/albastru) să obțină efectul nuanțat a ceea ce numea Louis Vauxcelles – “fiare sălbatice”. Este o compoziție solidă, rezolvată în linie clasicizantă, care reflectă perfect crezul artistei: „urăsc tot ce e vulgar și insistent. Caut măreție și seriozitate clasică.” (V.I.)
Bibliografie:
VIDA, Gheorghe, ”Nina Arbore/Maeștri basarabeni din secolul XX”, Ed. Arc, Chișinău.
Ardelean Ilie
Anul Nasterii: 1926
Anul Decesului: 1997
Sursa: http://www.goldart.ro
Ardeleanu Kovacs Viorica
Pictor. S-a născut la 21 iulie 1939 în Braşov.
Absolventă a Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu”, Cluj, secţia pictură, promoţia 1963 (profesori: T. Hârşia, Abody-Nagy Bela). După terminarea studiilor activează ca profesor de desen-pictură la Liceul de Artă din Braşov. Membru activ al filialei din Braşov a UAP, expune cu regularitate la toate expoziţiile judeţene şi festive.
Participă la expoziţii de grup: Braşov, Baia-Mare (1973), Bucureşti – Sala Dalles (1986), Covasna (1977, 1995-2004), Tours – Franţa, Tîrgu – Mureş (1994, 1995), Braşov (1996, 1997), Cluj – Napoca (1996), Holstebro – Danemarca (1996), Gyor – Ungaria (1996), Budapesta (1996), Dortmund – Germania (1997), Buzău (1997 – 2000), Tîrgul Internaţional de Arte Vizuale organizat de Fundaţia Societa UNESCO Club – Bucureşti 2001-2002.
Tabere de creaţie: Jurilovca – România (1973), Gyor – Ungaria (1996), Sibiel – România (2004), Plopeni – România (2004).
Lucrări în muzee din România (Braşov) şi Ungaria (Gyor) şi în colecţii publice şi particulare: România, Ungaria, Austria, Italia, Germania, Spania, USA, Israel, Olanda, Liban.
Expoziţii personale:
1970; 1971 – Braşov;
1972 – Bucureşti;
1978; 1989; 1997; 2002 – Braov.
Bibliografie:
Artişti plastici din Braşov, catalog 1980.
Cronici semnate de : Mihai Nadin, Horia Horşia, Ion Itu, Anca Pop, Dinu Vasiu, Eftimie Modâlcă, Titus Haşdeu, Aurelia Mocanu.
Sursa: http://www.bvart.ro
Arghir Teodor
Arghir Teodor – membru UAP-filiala pictura Bucuresti
anul nasterii 1978 – Bucuresti
2016
Absolvent studii masterale ,,Strategii de creatie In pictura” In cadrul UNARTE BUCURESTI -coordonator Conf.univ.dr. Cezar Atodiresei
2007 – 2010
Facultatea de Arte Plastice, sectia Pictura din cadrul UNARTE BUCURESTI –
atelier Lector univ.dr. Ion Anghel, Lector univ.dr. Alexandru Radvan
2005
Licentiat In cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism ,,Ion Mincu” – BUCURESTI
portofoliu online
pictura
fotografie
http://teodorarghir.blogspot.ro/
Participari la expozitii de grup sau colective In tara i strainatate
15 ian – 26 feb 2017 ,,GR.A.IT-AU CERURILE I PRIN OAMENII PA.MA.NTULUI” –
Muzeul National al Satului ,,Dimitrie Gusti” – BUCURETI
21-30 oct 2016 ,,DIPLOMA” – Palatul tirbey – BUCURETI
19 sep – 21 oct 2016 ,,SALONUL DE ART.A. MEDIEVAL.A.” –
Biblioteca Nationala a Romaniei – BUCURETI
7-12 sep 2012 ,,ODYSSEIA” -ITACA – GRECIA
9-19 sep 2011 ,,TEN” – European Art Gallery – BUCURETI
30 aug -3 sep 2011 “TEN” – CAELUM GALLERY – NEW YORK
18-29 iul 2011 ,,TEN” – Galeria CATACOMBA – BUCURETI
2-10 iul 2010 expozitie de grup – Caminul artei – BUCURETI
1-14 feb 2010 ,,PROJECT 20 -povestea” – Caminul artei- BUCURETI
22 dec.2009 ,,PROJECT 20″ instalatie/happening
esplanada P-TA UNIVERSITA.TJI – BUCURETI
30 oct- 2 dee 2003 ,,ARMONII MEDIEVAL BIZANTINE” – Hanul cu tei- BUCURETI
13 nov -2 dee 2003 ,,IPOSTAZE” – Caminul artei – BUCURETI
Aricescu Constantin
| Anul Nasterii: 1861Anul Decesului: 1933 |
Text: Tudor Octavian (Pictori romani uitati)
Cele cateva randuri ce-i sunt dedicate in “Enciclopedia Romaniei – Cugetarea”, a lui Lucian Predescu, spun ca s-a nascut in Bucuresti, ca a absolvit Scoala de Belle Arte pe la 1866, si ca a plecat apoi la Paris, unde vreme de sapte ani a urmat Academia Julian, cu William Bouguereau si Robert Fleury. De asemenea, ca “s-a remarcat in peisagii, lucrate in ulei si carbune”.
O biografie mai amanuntita nu ne-ar lumina cu nimic asupra pricinilor intime ale manierei. Nimic din afara nu o poate explica: nici ideile “Tinerimii Artistice”, al carei membru societar a fost, nici invatatura din Franta, nici idealurile artistice ale generatiei. Pe masura ce trece timpul, opera lui Aricescu se eclavizeaza tot mai mult in legile ei unice, trimitand spre monomanie.
Excentricul Al.Bogdan Pitesti ii colectiona bizarele “Efecte de luna” si “Nocturnele”, tocmai pentru ca nu semanau cu nimic din pictura romaneasca a epocii. Reproducerile alb-negru, din cataloagele Tinerimii Artistice, n-ar fi mai provocatoare color. Unele vederi de noapte mazgoase, dar si nenumaratele “cranguri” si “margini de padure” cetoase, palpaindu-si parca ultimele impulsuri vitale in preajma unei nopti eterne, par a evoca desenul lui Seurat. Aricescu folosea o tusa mica si diafana, de miniaturist. In putine din panzele sale apar oameni. Comentatorii contemporani ai creatiei lui Aricescu, la fel de contrariati ca si confratii din Saloane, avanseaza, ca pricina estetica, obsesia. Ceea ce, pe atunci, nu era, ca astazi, o determinare specifica spiritului modern.
Un obsedat, in pictura, era un fel de bolnav. Tablourile lui Aricescu sunt interesante, au un fluid bizar, emana solitudine si un soi de distantare programatica fata de chestiunile societatii si ale culturii, dar nu se impun privirii, nu se vad pe simeze, n-au accent optic. E ca si cum artistul ar fi pictat toata viata un singur tablou, imens, din care a decupat si asezat in rame fragmente. Unii il gaseau plictisitor. In alte tari, ar fi un precursor. Un romantic cu o viziune malativa a naturii. Aricescu nu a produs, ca majoritatea pictorilor de la Saloane, imagini de confort optic. El nu-i doar un pictor uitat, ci si unul respins. E greu de situat intr-un sistem al artelor romanesti. Atata elaborare ar putea insemna o filozofie a peisajului si totodata, o estetica mai aproape de aceea a creatiei simfonice, decat a lucrului la sevalet.
Mircea Deac ii publica in volumul “50 de ani de pictura”, o cu totul alta biografie decat Lucian Predescu. S-ar fi nascut la 1862, la Valeni-Podgorei (Arges), intr-o familie instarita, de mosieri. Ar fi studiat si la Munchen, nu numai la Paris, unde in 1899 a expus la Salon. Apcar Baltazar scria ca e “amator”, in vreme ce un admirator influent din epoca il numea “pictorul albastrului”. Mircea Deac socoteste ca pictura sa e “impresionista” si ca ar fi murit in 1933.
Am vazut mai multe lucrari de Aricescu, cateva amintind in chip bizar de “perioada alba” a lui Grigorescu.
Nu inteleg cum putea fi un mester al albastrului pictorul care nu a infatisat vederi de la mare sau ceruri tumultuoase cu nori in spectacol. Cat despre “impresionism”, ar insemna sa largim foarte mult intelesul termenului. Toate acestea spun ca Aricescu e un artist de descoperit, ca defectiunea nu e la arta sa, ci la nestiinta ori graba celor care ii vad un tablou si conchid asupra intregului operei.
Marile muzee de pe aiurea obisnuiesc sa organizeze expozitii de studiu, in cazul unor artisti a caror pictura merita sa fie reconsiderata. Daca Muzeul National al Romaniei ar prezenta un ciclu de manifestari, cu o anume periodicitate, dedicate artistilor cu un statut de patrimoniu ambiguu, daca una din multele sali fara rost bine definit din Muzeu ar deveni Galeria de studiu a acestora, probabil ca studentii sectiei de Istoria Artei si atat de dezorientatii tineri cercetatori din institutele si muzeele regionale, unde-si consuma puterile pe efemeride, ar gasi motive sa scrie carti sau articole despre nenumaratii necunoscuti de prestigiu ai veacului de ieri. Patima si puterile unui singur om nu ajung decat pentru un text de ziar. Si, poate, pentru inca o pagina de dictionar nostalgic al fenomenului.
Constantin Aricescu
1861 – 1933
Artistul s-a născut în judeţul Argeş, într-o familie de moşieri, care i-a asigurat studiul în capitalele artistice europene.
A început cursurile de pictură la Bucureşti, absolvind Şcoala de Belle Arte în 1886. Câţiva ani mai târziu ajunge la Paris unde urmează cursurile Academiei Julian cu Adolphe William Bouguereau şi Tony Robert Fleury.
În 1899 a expus la Salonul Artiştilor Francezi, iar în 1902 a revenit în România unde expune alături de Cercul Artistic la Ateneu. A fost membru societar al Societăţii Tinerimii Artistice, la înfiinţarea căreia a luat parte și alături de care a expus permanent începând cu 1905.
Deşi nu a fost apreciat unanim, peisajele lui Constantin Aricescu ofereau diversitate picturii impresioniste românești, pictorul abordând o estetică apropiată simfoniilor de culoare specifice curentului. Excentricul Alexandru Bogdan-Pitești îi colecționa bizarele “Efecte de lună” și “Nocturnele” tocmai datorită notei individuale a acestora, incomparabile cu orice altceva oferea pictura românească de epocă. Predispoziția sa spre a surprinde peisajele în momente de “confuzie atmosferică” arată privitorului natura văzută prin nuanțe palide, specifice momentelor cele mai expresive ale zilei. Aricescu a abordat în peisaj maniera lui Monet ori Renoir, preocuparea pentru redarea luminii, mai ales la răsărit ori apus, transformându-i lucrările în veritabile studii asupra fenomenului şi a modului în care acesta descompune culoarea.
Bibliografie:
Octavian, Tudor, Pictori români uitaţi, Ed. NOI media print, Bucureşti, 2003
OPREA, Petre, Artişti participanţi la expoziţiile Societăţii Tinerimea Artistice 1902-1947, Ed. Maiko, Bucureşti, 2006
Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/constantin-aricescu-efect-de-asfintit.html
Arikha Avigdor
Text: Wikipedia
Foto: Engel Gallery, WWW, Artodyssey
Avigdor Arikha (ebraică:אביגדור אריכא , născut Dlugacz, 28 aprilie 1929 la Rădăuți – 29 aprilie 2010 la Paris) a fost un pictor, desenator, gravor, ilustrator de cărți și istoric al artelor israelian – francez, evreu originar din România.
Avigdor Arikha s-a născut la 28 aprilie 1929 într-o familie evreiască germanofonă în orașul românesc Rădăuți, în Bucovina. A copilărit la Cernăuți. Tatăl său, Haim Carol Dlugacz, contabil în serviciul statului, era un om cult, meloman și iubitor de artă, bun cunoscător al culturii germane și al celei latine. El a descoperit că deja înainte de a împlini vârsta de șase ani băiețelul său dovedea înclinații pentru arte plastice. Pentru a i le stimula, s-a străduit să viziteze împreună cu el muzeele și galeriile de artă din capitala României, București. De asemenea a ținut să-l inițieze, între altele, în istoria omenirii și în învățăturile lui Confucius.
Pe la vârsta de 9 ani, copilul a început să deseneze portrete ale celor din jur, mai ales ale membrilor familiei. În perioada scurtei, dar durei dominații sovietice din anii 1940-1941, căzând bolnav de scarlatină, a eșuat, unii ar spune din fericire, planul de a-l trimite la studii de arte frumoase la Moscova, aflată deja de multă vreme la ora terorii staliniste și a realismului socialist.
Anii de deportare, 1941-1944
După ce în iulie 1941 Cernăuțiul a fost recuperat din mâinile Uniunii Sovietice de către armata română împreună cu trupele germane, în octombrie 1941, la vârsta de 12 ani, viitorul pictor a fost deportat împreună cu părinții și sora sa în Transnistria, conform planurilor fasciste de nimicire a evreilor din regiunea în care trăiau.
În iarna anului 1942, odată cu alte sute de deportați evrei, familia a fost mânată pe jos spre un alt lagăr în apropierea localității Lucineț. În drum, tatăl a fost crunt bătut de jandarmi care supravegheau convoiul. Cu ultimele forțe el a fugit împreună cu ai săi și a găsit adăpost temporar într-un tufăriș. La scurt timp după ce au reușit să scape de amenințarea cu cuțitul din partea unui țăran, au fost găzduiți și serviți cu supă caldă de un bătrân, în casa căruia, Carol Haim Dlugacz a murit în urma traumatismelor fizice îndurate. Ultimele cuvinte lăsate fiului său au fost “Fii liber” [2], mesaj pe care, după mărturia pictorului, acesta s-a străduit să-l urmeze mai târziu, în viața sa personală și artistică.
Mai apoi au fugit spre vest. Ajungând în orașul Moghilău, pe malul Nistrului, au fost însă prinși. Băiatul a fost luat la muncă forțată într-o topitorie. Pe un caiet primit de la un soldat a încropit un șir de desene care au documentat faptele groaznice la care a fost martor – execuții prin împușcare, cadavre aruncate la groapa comună, un kapo facând teroare la împărțirea supei etc.
În decembrie 1943 au sosit în lagăr delegați ai Comisiei pentru ajutorarea evreilor din Transnistria (ce ținea teoretic de Centrala Evreilor din România), având sprijinul Crucii Roșii și permisiunea autorităților române pentru evacuarea a 1400 de copii evrei deportați. A fost eliberat și el, deși nu figura pe listă, purtând numele și documentele altui copil decedat între timp. Apoi, prin mijlocirea organizației de asistență “Aliyat Hanoar” la 6 martie 1944 a emigrat, cu identitate falsă, în Palestina, pe atunci aflată sub stăpânire britanică. Desenele sale din lagăr au ajuns și ele pe căi întortochiate în posesia Aliyat Hanoar care le-a publicat câțiva ani mai târziu într-un volum. Pictorul a ajuns să le revadă în original abia în anul 1960.
În Țara Israelului
Mama și sora sa, supraviețuind și ele, au emigrat la rândul lor în Palestina. Adolescentul fost cooptat de kibutzul Maalé Hahamishá, așezat pe un deal de lângă Ierusalim. A muncit vreme de cinci ani (1944-49) atât în gospodărie precum și la lucrările anevoioase de amenajare a terenului. În kibutz s-a simțit destul de izolat și deprimat, din cauza diferenței de mentalitate și de preocupări față de cei din jurul său. Însă după trecerea a doi ani de la venirea în țară, a avut satisfacția de a fi primit (în paralel cu continuarea muncilor datorate kibutzului) la Școala de Arte Betzalel din Ierusalim, unde s-a simțit mai în largul său și a studiat cu sârguință între anii 1946-1948. Între dascălii de care s-a apropiat cel mai mult s-au numărat câțiva din discipolii Școlii Bauhaus și ai altor Academii de arte din Germania, ca de pildă pictorii Mordehai Ardon și Itzhak Isidor Aschheim (1891 – 1968)
La sugestia unuia din profesori și-a adaptat la atmosfera linguistică a locului numele de familie, Dlugacz, ce înseamnă în poloneză „Lungu” , traducându-l in limba arameică Arikha אריכא.
Vremile fiind tulburi, tânărul artist s-a văzut înrolat și antrenat și în cadrul unităților paramilitare din cadrul „Haganá”, destinate apărării așezărilor evreiești în preajma încheierii mandatului britanic asupra Palestinei. La 18 ianuarie 1948 în timpul ostilităților dintre evrei și arabi, luând parte la o misiune de pază a unui convoi, pe colina Kastel, camionul în care se găsea a fost atacat de o ambuscadă arabă și s-a răsturnat. Doi din pasageri au murit pe loc, iar Arikha, grav rănit la spate și la coaste, de gloanțe „dum-dum”, și-a pierdut cunoștința. Nemai părând în viață a fost transportat la o morgă. I se pregătise deja un mormânt în kibutz, când o soră, care a trecut din întâmplare pe la camera mortuară, a bagat de seamă că respira și identificându-l după eticheta prinsă de mână, a alertat-o pe sora lui, care era ea însăși asistentă medicală. Aceasta l-a adus la un medic, care a reușit să-l salveze printr-o intervenție chirurgicală. Ulterior după ce s-a vindecat a mers să-și contemple uimit mormântul amenajat de membrii kibutzului.
Studii la Paris
În septembrie 1949 Arikha a plecat pe calea mării la Paris unde cu ajutorul unei burse din partea organizației Aliat Hanoar s-a înscris la Școala de Arte Frumoase. În paralel, a studiat filozofia la Sorbona, unde s-a perfectionat, între altele, în tehnica frescelor. La Paris a privit cu uimire picturile expuse la Luvru și în alte muzee, cel mai impresionat fiind de Giotto și Uccello; de asemenea a fost emoționat văzând tablourile impresioniștilor în original, chiar dacă pâna astăzi își exprimă adesea nemulțumirea în legatură cu conditiile expunerii tablourilor în lumina artificială a muzeelor. Mai târziu, prin 1960 a prins o deosebită admirație și pentru creațiile lui Poussin.[3] La Paris și-a câștigat câțiva prieteni iluștri ca pictorul elvețian Alberto Giacometti și mai ales dramaturgul de origine irlandeză Samuel Beckett, care i-a devenit și mentor, și tovarășul cel mai apropiat.
Editura „Tarshish” și Moshe Spitzer
Întors în Israel în 1951 după cei trei ani de studii în Franța Arikha l-a cunoscut pe dr. Moshe Spitzer, de formație academică germană, ilustrator, grafician, editor, colecționar de cărți și tablouri, creator al unor noi caractere tipografice ebraice. Acesta înființase la Ierusalim o editură ebraică destinată publicării de capodopere ale literaturii universale. Moshe Spitzer l-a angajat pe Arikha in ilustrarea a numeroase cărți clasice publicate de editura sa
Pictor abstract, între Paris și Israel
În anii 1950 Arikha s-a distins ca unul din cei mai proeminenți tineri artiști plastici israelieni, stilul său din vremea aceea fiind calificat adesea drept expresionist abstract. Se apropiase mai ales de curentul cercului “Orizonturi noi” (Ofakim hadashim) și a pictat tablouri de mari dimensiuni,în nuanțe ale culorii negre. În viziunea sa, culorile serveau un obiectiv dublu – cel de a concretiza materialitatea și în același timp de a reprezenta misterul lucrurilor.
Înapoi la arta figurativă
În anul 1965 deodată artistul a încetat să mai picteze pentru a se dedica desenatului după natură. Revenind la pictura în ulei în anul 1973, a început să creeze o serie de portrete, nuduri și naturi moarte e mici dimensiuni care i-au adus notorietatea pe plan internațional.
Între personalitățile pictate au figurat regina mamă Elisabeth a Angliei, actrița franceză Catherine Deneuve, prietenul său scriitorul Samuel Beckett, fotograful Henri Cartier-Bresson, primii miniștri Alec Douglas Hume și Pierre Maurois și alții. Însă o mare parte din tablouri o surprind pe soția sa Anne in cele mai felurite situații.
Pictorul are două fete din căsătoria în 1961 cu poeta și scriitoarea americană Anne Atik: Alba Arikha, scriitoare, și Noga Arikha, istoric al ideilor. Nașul primei fetițe, Alba, a fost Samuel Beckett.
Premii și distincții
1954 Medalia de aur a Trienalei din Milano
1987 Marele Premiu pentru Arte al Primăriei Paris (Grand Prix des Arts de la Ville de Paris)
1988 Premiul pentru Arte, Litere și Științe (Prix des Arts, des Lettres et des Sciences)
2005 Cavaler al Legiunii de onoare a Republicii Franceze
Profesor de onoare la Academia de Arte Frumoase a R.P.Chineze
Doctor honoris causa al Universității Ebraice din Ierusalim
Ilustrații
la cărțile:
„Bătrânul și marea” הזקן והים , de Ernest Hemingway, traducere din engleză de Itzhak Shenhar, editura Am Oved, 1980
„Nisipuri de aur”, חולות הזהב, nuvele de Binyamin Tamuz. Ed.Merhavia 1949
„Câine vagabond” כלב חוצות – capitol din romanul „Ieri alaltăieri” de Shay Agnon, Ed,Tarshish, Ierusalim 1960
„Cântul de iubire și de moarte al stegarului Christof Rilke
” de Rilke, משא אהבתו ומיתתו של הקורנט כריסטוף רילקה Ed Tarshish, 1953 – premiat la Trienala din Milano în 1954
„Șarpele de aramă”- נחש הנחושת – versuri de T. Carmi,
Ed. Tarshish, 1961
„Recolta întâmplătoare” (Safiakh), povestire de Haim Nahman Bialik , Ed. Institutului Bialik 1955 – ilustrată cu litografii și desene
schițe după Don Quijote de Cervantes
Cărțile: Peinture et regard (Pictură și privire), 1991,Hermann ,Editeurs des Sciences et des Arts, 1991,
Articol The Guardian scris la moartea artistului:
The Israeli painter Avigdor Arikha, who has died from cancer aged 81, owed his survival during the Holocaust to his precocious artistic talent. In 1944 his bleak drawings of corpses and deportations, made on scraps of paper in a Nazi concentration camp, attracted the attention of inspectors from the International Red Cross. They arranged for him to join a group of children who were about to be transported to Palestine, but, even with their help, Arikha was able to leave only by taking the identity of a boy who had just died.
Plunged soon afterwards into the armed struggle for the Jewish state, Arikha was severely injured and left for dead in 1948, but within a year he had won a scholarship to study art in Paris. There he became a significant avant-garde figure, before turning from abstract to figurative painting in the mid-1960s, partly as a result of seeing an exhibition of Caravaggio at the Louvre. As he told the Washington Post in 1979: “People who think there is anything new in the arts are idiots. In my early 30s I was quite successful as an abstractionist. But I started painting my own set of forms over and over again. Finally, it repulsed me.”
Arikha was born into a German Jewish family in Radauti, northern Romania. His father perished in the march to a Ukrainian concentration camp in 1941, and it was not until after the war that his mother discovered that Arikha and his sister were alive in Palestine. From 1944, Arikha was a member of the Ma’ale Hachamisha kibbutz in the Judaean hills, and, in 1946, he began to attend the Bezalel art school in Jerusalem.
Bezalel must have seemed more progressive to Arikha than his next college, the École des Beaux-Arts in Paris, where he learned traditional techniques such as fresco painting. This experience did not, however, dampen Arikha’s ardour for the avant garde, and he eventually took up the still-fashionable cause of abstract art, although with a distinctive sense of colour and handling of paint.
In 1954 Arikha decided to settle in Paris, his home for the rest of his life, partly at the instigation of his friend the dramatist Samuel Beckett, whom he first met backstage in a theatre. Their relationship, recently celebrated in How It Was (2001), a memoir by Arikha’s wife, the US poet Anne Atik, led Beckett to produce a book about Arikha, who in turn illustrated many of the writer’s texts.
Arikha’s dramatic abandonment of abstraction in 1965 was accompanied by a switch from painting to graphic art, which preoccupied him for the next eight years. During this period he developed his mastery of etching and other print media, while his drawings allowed him to achieve a remarkable directness, always working from life and finishing the image in a single sitting. By 1973 he felt able to paint with the same spontaneity, never using preparatory studies and yet creating pictures that are precise and lucid, partly thanks to his practice of always using daylight.
Although figurative, these works still show the influence of abstract painting in their rigorous compositions and limited pictorial space. Arikha’s deft combination of classicism and modernity proved highly popular with the right sort of clientele. He had great success in various genres, including the nude, landscape and still-life, but it was with his portraiture that he made the greatest impact.
With subjects ranging from the Queen Mother to Catherine Deneuve, Arikha enjoyed a wealth of public commissions in the last 30 years of his life. His portrait of Lord Home of the Hirsel was particularly apposite, with the former prime minister’s elongated figure strategically placed at the edge of the canvas – the epitome of aristocratic diffidence.
This painting is in the collection of the National Galleries of Scotland, and Arikha’s work appears in numerous other institutions, including the British Museum, to which he bequeathed 100 prints and drawings. His most important shows were large one-man displays at the Israel Museum, in Jerusalem, and the Tel Aviv Museum of Art, which placed equal emphasis on his paintings and graphic art, and, most recently, a retrospective at the Thyssen-Bornemisza Museum in Madrid.
Arikha’s bright tones and crisp lines inevitably invite comparison with classical and academic painting, in which he developed a strong historical interest. Unusually for an artist, he was a talented scholar and author, contributing to exhibitions of Ingres and Poussin in the US, as well as writing the book Peinture et Regard (1991) and articles for American magazines such as The New Republic.
Although he turned his back on the avant garde at a relatively early age, Arikha remained an enigmatic and even disturbing figure, whose work has a nervous, edgy quality, memorably described by the critic Robert Hughes as an “air of scrupulous anxiety”. Arikha was an artist who could create a sense of discomfort even when clasped to the bosom of the establishment. In 2005 he was made a Chevalier de la Légion d’Honneur.
He is survived by Anne, his daughters Alba and Noga, and two grandchildren.
• Avigdor Arikha, artist, born 28 April 1929; died 29 April 2010
Arnold Max (Mendel Wexler)
Anul Decesului: 1946
Max Wexler Arnold
Nascut.1897, Iași – Decedat.1946, București
Arnold Mendel Wechsler, cunoscut ca Max Arnold, se naşte la 23 martie 1897, în Iaşi.
Înscrierea la Şcoala de Belle Arte din oraşul natal, la clasa profesorilor Gheorghe Popovici şi Octav Băncilă, reprezintă doar primul pas al formării sale artistice, studiile ieşene fiind completate de tânărul artist la Institutul Superior de Belle Arte din Roma, timp de un an (1920).
Mai mult decât formarea de tip instituţionalizat, Max Arnold preferă „şcoala” studiului după natură, în numeroasele sale călătorii, fie prin realizarea de peisaje cu străzi, splaiuri, consemnate de cronicarii din epocă drept peisaje pline de mişcare, atmosferă şi lumină, fie prin realizarea de portrete, capete de studiu expresive, ce se bucură de cea mai înaltă consideraţie.
Perioada petrecută la Paris, începând cu 1928-1929, îi va prilejui studierea picturii clasice franceze (Nicolas Puossin, Claude Lorrain, Chardin) a romanticilor (Delacroix), însă marea descoperire a lui Arnold a constituit-o arta lui Cézanne. În capitala Franţei vizitează muzeele, academiile din Montparnasse şi face parte din École de Paris. Îl mai atrag Van Gogh, Bonnard şi în mod deosebit Matisse, preţuindu-l totodată pe Picasso, Soutine şi Maillol. De la Paris, călătoreşte în Belgia unde cunoaşte operele pictorilor flamanzi (Bruegel, Van Eyck). În anul 1937 vizitează Veneţia, la invitaţia profesorului Nicolae Iorga, continuând cu Anglia, de unde se întoarce cu foarte multe lucrări, apoi Olanda, în 1938.
Activitatea expoziţională constituie poate cea mai fecundă preocupare a artistului, de la debutul, deja din timpul studenţiei de la Iaşi, la Salonul Oficial (1916), fiind cel mai tânăr artist expozant, până la manifestările de succes la care a participat, dintre care cele mai reprezentative sunt: Expoziţia din Sala Mozart (1922), unde prezintă aproximativ 90 de lucrări în ulei, pastel, creion şi acuarelă, Expoziţia de Artă Românească deschisă la Bucureşti (1927) şi Salon des Tuilleries, unde expune frecvent începând cu anul 1929, participând totodată cu lucrări și la Saloanele Oficiale din Bucureşti. (M.N.)
Bibliografie:
OPRESCU, George, “M. W. Arnold”, Ed. Meridiane, București, 1967
“M.W.Arnold”, Muzeul de Artă al R.S.R., catalog de Georgeta Peleanu, București, 1970.
Artachino Constantin
Anul Nasterii: 1870
Anul Decesului: 1954
***Turcoaice pe malul Dunării***
Fotografii: Artmark
“Personaj insolit, prezentat prin ochii lui Petre Oprea, ca un mizantrop, trăind spre sfârșitul vieții în condiții materiale precare, Constantin Artachino s-a remarcat prin activitatea artistică constantă, implicarea în formele de organizare artistică din țară, dar și prin parcursul inegal al operei sale.
Dacă în 1890 este secretarul societății Cercul Artistic, în urma conflictului cu Constantin Stăncescu, îl regăsim printre inițiatorii Salonului Independenților din 1896 și mai apoi, în 1898, a Societății Ileana. Implicarea sa în mișcarea inițiată de Alexandru Bogdan-Pitești și Vermont, cel puțin de vedere artistic, venea în continuarea sejurului petrecut la Paris, unde studiase cu Cabanel și preluase în opera sa influența simbolistă. De altfel, în 1894 se remarcase la Salonul astiștilor în viață cu lucrarea ”Biblis schimbată în izvor”, lucrarea achiziționată de stat și de o vădită influneță simbolistă.
*** Biblis schimbata in izvor ***
Parcursul său a fost unul foarte inegal, poate și datorită numeroaselor influențe și stiluri adoptate. După episodul Salonului Independenților se dedică picturii de biserici, ca mai apoi să se remarce ca unul din cei mai buni portretiști, fiind căutat de negustori și bancheri și remunerat pe măsură. Ulterior critica a pus pe seama acestui succes de societate, o scădere a interesului, dar și a calității operelor sale. La această ”lâncezeală” au contribuit și activitatea didactică, pe care și-a desfășurat-o cu o impresionantă responsabilitate față de elevii săi, dar care l-a aruncat la fel într-o blândă blazare. De altfel se observă o lipsă de sensibilitate a pictorului mai ales în peisajele din perioada 1909 – 1920, perioadă de navetă între Iași și București, în care continuă să răspundă cerinței de portrete și în același timp să predea.
După cearta cu bunul său prieten Luchian și o căsătorie terminată datorită divergențelor monetare, artistul intră, în anii 30, într-o perioadă fastă a creației, marcată de calătoriile în Dobrogea, cu precădere la Turtucaia, de unde ne parvin ample peisaje, lipsite adesea de sclipire, dar și multiple portrete și compoziții centrate pe comunitățile de turci și tătari care populau zona. Pe același tip de peisaj monocord din punct de vedere cromatic Artachino reușește să redea comunitățile orientale cu un anumit tip de finețe de interpretare care uimește și care vine în descendența multiplelor portrete pe care le-a executat și care dincolo de manierismul pe care l-au creat în opera sa, i-au conferit prețioase instrumente de interpretare.
Operă din ciclul oriental aminitit, grupul de patru turcoaice frapează prin tipul de compoziție ales. Pe fundalul aceluiași tip de peisaj monocord, cele patru femei sunt redate cu spatele spre privitor, trupurile înfășurate lăsând să se întrevadă doar câteva elemente ale chipului – crâmpie de frunte, nasurile. ”Omul întors cu spatele oferă o alternativă la confruntarea cu privirea” afirma George Banu în studiul său asupra unuia dintre cele mai insolite aspecte din istoria artei, acela al personajului reprezentat întors cu spatele către receptor, în volumul ”Spatele omului – pictură și teatru”, din 2008. În astfel de reprezentări comunicarea este temporar suspendată, receptorul este de fapt obligat nu să intre în dialog cu ceea ce este reprezentat, ci să ”privească” spre ceea ce privesc și personajele, să descopere o lume ce, altfel ni se dezvăluie doar secundar, ca privire fugară printr-o fereastră.
Contestare a frontalităţii, postura aleasă de Artachino, ne invită să privim în aceeaşi direcţie cu grupul de turcoaice. În plus, pictorul alege sa ne înfăţişeze trei dintre personaje aşezate, pentru ca doar una dintre aceste femei să scruteze enigmatic orizontul. Verticalitatea sa pare să conteste şi mai mult frontalitatea atât de familiară receptorului. “Întoarcerea speatelui implică întotdeauan un refuz. Dar, ambivalentă, extrascena se poate prezenta fie ca o consfinţire a unui eşec, fie ca orizont al unei aşteptări. Dacă postura rămâne aceeaşi, motivaţiile în schimb, sunt diferite sau chiar opuse. Iar cel chemat să exploreze secretul omului întors cu spatele este, de fiecare dată, spectatorul. Spectatorul intrigat şi ca atare, nevoit să-şi pună întrebări.” În acord cu modul de viaţă al acestor popoare orientale, turcoaicele întoarse cu spatele ale lui Artachino “atacă autoritatea chipului şi a frontalităţii”, pe de o parte “pentru a suspenda temporar dialogul privilegiat cu spectatorul”, iar pe de alta pentru “a cerceta îndeaproape motivele existenţiale inedite ce l-au determinat să se îndepărteze de semenii lui.”
Afirmaţie susţinută şi de faptul că, acestea, după tipologia sugerată de George Banu, nu sunt surprinse cu spatele datorită unei activităţi ce le impune această postură, aşa-numita “activitate absorbantă” şi nici nu se află într-o scena secundară, ci ocupă, cu agresivitatea chiar, prim-planul operei. Artachino se folosește abil și de costumul specific oriental, animând scena învăluită în metaforă prin coloritul viu al veșmintelor. Totodată ni se dezvăluie excelentul desenator care echilibrează orizontul fad cu diagonalele care alcătuiesc modelul pânzelor în care sunt înfășurate femeile.
“Dacă omul fără chip este omul fără nume, el nu este, în schimb, omul fără acţiune. Fiinţa lui se cristalizează în act” punctează exact George Banu în studiul său, fixând totodată și compoziția lui Artachino, instrumentată să ne prezinte inedit una din cele mai inspirate imagini ale ”celuilalt.”
Bibliografie:
BANU, George, ”Spatele omului – pictură și teatru”, Ed. Nemira, București, 2008”
“Marile erori fac adesea tot atata autoritate ca si marile adevaruri. Trecerea timpului inconjoara ignorantele si obtuzitatile cu un abur de mister.
Bunul simt iti spune ca s-a savarsit o greseala, dar tot bunul simt vine si te cenzureaza: daca nu s-a ridicat nimeni contra greselii, in atata amar de vreme, nu inseamna oare ca exista pricini ascunse, deasupra intelegerii obisnuite, care o institutionalizeaza si, la o adica, o pot explica? Lasa lucrurile asa cum sunt – spune bunul simt -, ca nu stii niciodata ce determinari urate poti descoperi tulburandu-le. In cazul unor pictori foarte activi la 1900, orice opinie apasata pare nu numai temerara, dar si nevinovata.
Cum sa afirmi, despre un uitat in tara lui, ca e un artist de mare muzeu european? Acesta e paradoxul multor pictori minunati, grupati in “Cercul artistic”, pana catre 1900, si apoi, dupa 1902, la “Tinerimea Artistica”: ar avea un loc de onoare in arta europeana, dar nu si in cea romaneasca!
O explicatie cinica, dar cu un sambure de verosimil, ar fi aceea ca Artachino, omul nascut la 1870 si in plina glorie la inceputul veacului al XX-lea, si-ar fi epuizat toate resursele mandatului sau estetic pana spre varsta de cincizeci de ani. Altfel spus, ca – asa cum unii artisti au trait prea putin ca sa-si dea, cum obisnuim sa zicem, “intreaga masura a talentului” – o seama de pictori au trait prea mult.
In 1951, ca sa poata fi acceptat la Anuala realist-bolsevica de la Dalles, batranul Artachino a trebuit sa intocmeasca un tablou infatisand o muncitoare citind ziarul “Scanteia”. Nu realizam drama octogenarului, decat daca ne imaginam ca prietenul sau, Luchian, ar fi fost obligat, de o soarta mult mai rea ca aceea pe care a indurat-o, sa picteze dupa 1945 stahanovisti citind “Lupta de clasa”, ostasi sovietici eliberatori si peisaje industriale cu furnale.
Intreaga viata, Artachino a ramas omul tineretii sale, al unei formatii trimitand mai degraba spre inspirata rigoare a unui Ingres, decat spre exaltatul si suficientul bucolism regatean si national. La 1900, pe pictorii din “Salonul dizidentilor”, creat de Luchian si Artachino, ii tinea laolalta o anume vitalitate de tip occidental si mai putin o estetica.
Petre Oprea a intuit atat importanta creatiei lui Artachino, cat si pricinile care au produs la multi cronicari, colectionari si diriguitori ai afacerilor de patrimoniu o seama de reactii negative. Reactii care, in alte lumi, ar fi de neinteles. Si de neiertat. Intrucat Petre Oprea a publicat texte consistente despre artist, cunoscandu-i in toata intinderea ei opera, trebuie sa consideram opiniile celor care nu i-o cunosteau, iar astazi i-o stiu si mai putin, cu multa prudenta. Ochiul amatorului de arta din Romania a facut din admiratia pentru Grigorescu nu numai o unitate de masura a calitatii, ci si o superstitie.
Talentul lui Artachino e marcat de o simtire de desenator, nu de liric al sevaletului. Desi a studiat in Franta si a pictat, ca tot romanul, la Fontainebleau si Barbizon, creatia sa pare indatorata mai degraba scolii muncheneze. Unii ii numesc arta “uscata, lipsita de viata”, prin raportare la pictura impastata, de confort tactil, a majoritatii contemporanilor. Imaginea, la Artachino, e extrem de elaborata. Practic, nimic din ce a pictat nu e “dupa natura”. E numai dupa gandire.
Am vazut mai multe portrete in marime naturala de Artachino la mostenitorii familiei medicului Paulescu si am fost pur si simplu socat de maiestria de desenator a pictorului, de stiinta compozitiei pe suprafete mari. Daca e sa aducem in discutie competitia din primele decenii de dupa 1900, pentru statuarea in Romania a unor metode artistice, situatia picturii lui Artachino e aceea a candidatului castigator fara loc. Dupa 1930, cand privirea sa a ramas fixata definitiv pe trecut, Artachino – sau Artakino, cum il sfatuise Aman sa-si spuna, ca sa nu-i zica strainatatea Artasino – a fost ocolit in mod respectuos. Astazi, o expozitie cu tablourile cele mai elaborate ale lui Artachino ar arata un foarte mare maestru evoluand solitar intr-o epoca de exaltata nedeslusire estetica.” Tudor Octavian – Pictori romani uitati, 2003
Afirmarea, iar mai apoi întreaga activitate artistică a pictorului Constantin Artachino, se produce în acea perioadă numită generic interbelică, deosebit de importantă şi de reprezentativă pentru pictura românească, datorită autenticei amalgamări dintre specificul naţional şi curentele artistice europene. Astfel, de la sfârşitul secolului al XIX-lea (începutul carierei lui Artachino) şi până la sfârşitul activităţii pictorului, în arta acestuia penetrează, rând pe rând, academismul și simbolismul, din ale căror modele stilistice selectează doar ceea ce corespunde propriei personalităţi înclinate către respect şi norma clasică, evitând formele şi culorile criante, artificialul sau estetizările voite.
Artachino dovedeşte în operele sale o adaptabilitate a motivului reprezentat la curentul artistic, rar întâlnită la alţi pictori români. Indiferent de perioada de creaţie sau de stilul preferat, întreaga creaţie artistică a lui Artachino reflectă dezinteresul vădit al creatorului pentru elementele cazuale, astfel încât impresia, ca efect al trasformărilor atmosferice, nu-l atrage. Pentru Artachino, raportul dintre lumină şi umbră se află într-un perfect echilibru, creaţiile acestuia dând deseori impresia unei monocromii, în sensul reducerii paletei cromatice la o singură culoare dominantă.
Având dimensiuni considerabile, lucrarea „Spre izvor” aparține manierei specifice artistului, bazate pe echilibru şi obiectivitate faţă de ceea ce vede. Se remarcă şi în acest caz scena cu un singur personaj – tânăra ţărăncuţă în port popular şi cu cobiliţă pe umeri – cuprins într-un spaţiu (specific zonei de deal) dominat de o melancolică solitudine. Aşa cum ne-a obişnuit, Artachino evită în prezenta operă, orice efect ce ar putea sa inducă privitorului o stare de emoţie, singurul efect dorit fiind acela dat de distanţarea impusă prin crearea unei atmosfere de încremenire, evidentă prin liniile corecte ale desenului, limpezimea formelor şi lipsa luminii solare; singura acumulare a luminii se realizează în albul strălucitor al cămăşii ţărăncii, pus şi mai mult în valoare de roşul purpurat al fotei. La exaltarea personajului participă şi masa amplă de verde pământiu a dealurilor construite în mai multe planuri. (M.N.)
Bibliografie:
OPREA, Petre, “Aşa i-am cunoscut”, Ed. Maiko, Bucureşti, 1998
DREPTU, Ruxandra, “Constantin Artachino (1870-1954)”, Expoziţii aniversare şi comemorative, MNAR, Bucureşti, 2004
Contemporan cu Vermont şi Luchian, Artachino a urmat cursurile Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, având ca profesori pe Theodor Aman şi pe G. D. Mirea. Încă din anii studenţiei a fost secretar al Cercului Artistic, la recomandarea sculptorului Ioan Georgescu. În 1890 a avut şansa de a pleca în Franţa, primind o bursă de 4 ani de la bancherul Zerlenti, ajungând astfel la Academia Julian din Paris, unde l-a întâlnit şi s-a împrietenit cu Ştefan Luchian.
Ca orice tânăr student în capitala impresionismului la acea vreme, Artachino s-a lăsat influenţat de stilul parizian, pictând la Fountainebleau şi Barbizon, peisajul devenind una dintre pasiunile artistului. Gustul pentru peisaj i-a fost conturat şi de mediul artistic în care lucra, având profesori pe L. Doucet, A. Bramtot sau W. Bouguereau, chiar dacă mai târziu, când a ajuns în Bavaria, la Munchen, a adoptat portretul tipic academist. În 1894 a primit Medalia Clasa I pentru ‘‘Biblis schimbată în izvor’’, expusă la Salonul Artiştilor în Viaţă, lucrare de influență simbolistă. Un an mai târziu a expus alături de Luchian în atelierul din Strada Regală, iar în 1896 a deschis prima expoziţie personală. Alături de Luchian, Vermont şi alţii, Artachino a participat la Salonului Independenţilor, pentru ca apoi, în 1898, să ia parte la fondarea Societăţii Ileana.
În 1909 a concurat pentru ocuparea postului de profesor la Şcoala de Belle Arte din Iaşi, unde a profesat până în 1920, perioadă în care a făcut naveta la Bucureşti, fiind activ în viaţa artistică a capitalei, concretizat prin mutarea în 1922 la catedra de pictură de la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti. Artachino a expus o singură dată la Saloanele Oficiale interbelice, în 1924. Încheie cariera profesorală în 1936 când este scos la pensie forţat, fapt determinant în evoluţia ulterioară a artistul ce s-a autoizolat de mediul artistic al timpului. Izolare ce s-a acutizat după cel de-al doilea război mondial, odată cu schimbarea regimului, valorile realist-socialiste fiind greu de digerat şi asimilat de către un veteran şi vechi reprezentant al vechilor, de acum, societăţi artistice (Tinerimea Artistică dispărrea din 1941).
Tematica ţărănească apare des la Artachino, fiind un reprezentant al genului, chiar dacă s-a axat în special pe tematica peisajului. Interiorul prezentat în ‘‘Vatră ţărănească’’ se regăsește în pictura românească, la Ştefan Luchian, la Ştefan Popescu ori Dimitrescu, vatra fiind centrul patriarhal al mediului rural. Mai mult decât în tablourile celor doi, Artachino integrează pe axa mediană a lucrării personajul feminin, ţăranca cu fuior ce orânduieşte timpul şi existenţa în microuniversul românesc. Valenţa timpului este fin relatată în această compoziţie unde atmosfera se suspendă, totul fiind privit dinspre bătrâna cu fus, personaj de sine-stătător în întreaga istorie şi filosofie a imaginarului colectiv. Elementele ce compun vatra tradiţională trec în plan secundar, nu contează unde este cuptorul, dacă laviţa este îmbracată în scoarţe sau dacă odaia este ornamentată specific unei regiuni, timpul şi spaţiul se înrâuresc spre a atinge liniştea primordială, Artachino evidențiind o dată în plus întâietatea valorilor tradiţionale.
Bibliografie:
Catalog de expoziţie Artachino, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, 2004
OPREA, Petre, ‘‘Scrieri despre arta românească’’, Ed. Literară, Bucureşti, 1971
Un important studiu biografic şi artistic al pictorului Constantin Artachino ne-a fost oferit de către marele critic de artă Petre Oprea. (Petre Oprea, „Aşa i-am cunoscut”, Ed Maiko, Bucureşti, 1998, pp 5-16) Artist important al momentului 1900, Constantin Artachino rămâne în memoria tuturor ca unul dintre membrii semnificativi ai mişcării artistice „Cercul artistic”, dar mai ales a Societăţii „Tinerimea Artistică”, alături de care expune lucrări, cu precădere în primele trei decenii ale secolului XX. Acesta este şi perioada în care artachino ajunge la apogeul spiritului creator, cu un stil bine definitivat şi o picturalitate incontestabilă.
Alături de genul peisajelor care l-au consacrat în istoria artei româneşti, Artachino este şi un deosebit interpret al naturilor statice, demonstrându-se mai mult un academist decât un impresionist. În faţa naturilor moarte ale lui Artachino se stabilesc evidente legături între artist şi contemporanii săi: Vermont ori Strâmbu, ale căror interioare sunt de vădită influenţă academică a spaţiului german.
Într-unul dintre interviurile acordate (N. Pora, „Rampa”, 1916, apud DREPTU, Ruxandra, “Constantin Artachino (1870-1954)”, Expoziţii aniversare şi comemorative, MNAR, Bucureşti 2004, p. 14), Artachino îşi împărtăşea dragostea pentru pictura florilor. „Floarea soarelui”, „Flori” sunt doar câteva din operele de gen, ce impresionează prin maniera decorativă adoptată, unde florile ocupă prim planul compoziţiei pe un fundal ce împiedică realizarea adâncimii perspectivale. Cu aceleaşi principii se prezintă şi lucrarea „Trandafiri”, imagine a unui portret floral, pe al cărei „chip” de reflectă lumina unei singure surse, al cărei efect se materializează în decuparea florilor pe fundalul, de această dată, de construcţie perspectivală.
Bibliografie:
OPREA, Petre, “Aşa i-am cunoscut”, Ed. Maiko, Bucureşti 1998
DREPTU, Ruxandra, “Constantin Artachino (1870-1954)”, Expoziţii aniversare şi commemorative, MNAR, Bucureşti 2004
Peisajul la Artachino devine una din temele predilecte, în special în perioada interbelică, ca o detaşare de la portretistica pe care o întreprindea pentru elitele societăţii româneşti.
Caracteristica dominantă a instantaneelor prezentate de pictor rămâne valenţa singurătăţii, element definitoriu al unui univers trist. Dobrogea va fi locul în care Artachino se va afunda deseori în conceperea unor compoziţii pasionale, peisaje expresive ce dau măsura sentimentelor unui pictor profund.
Având o casă la Turtucaia, Artachino revine des în estul Regatului, fiind în principal atras de calităţile oferite de priveliştile aride sau maritime. Astfel lucrările sale variază de la peisajulstare, cu tente simboliste la peisajul de interpretare fotografică, unde acurateţea compoziţiei este dată de îndepărtarea lucidă a pictorului de moment şi loc. În desenele realizate în sudul Dobrogei, în Mangalia sau Turtucaia, Artachino reuşeşte să ne prezinte, chiar dacă prin schiţare, aceleaşi stări de înstrăinare, refuzând să contureze zonele urbane, iar prezenţa umana este dominată şi presată de mediul înconjurător. Jocul perspectivei din spatele compoziţiei este modelat pe dualitatea obiectiv-subiectiv. Imaginile prezentate sunt acelea ale unui observator obiectiv, detaşat, chiar dezinteresat, însă maniera plastică trădează sentimentul profund uman.
Bibliografie:
Catalog de expoziţie Artachino, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, 2004
OPREA, Petre, ‘‘Scrieri despre arta românească’’, Ed. Literară, Bucureşti, 1971
Arteni Stefan
Ştefan Arteni a expus caligrafii şi picturi în Europa, Statele Unite, Japonia, Coreea, China şi Taiwan. A conferenţiat şi a demonstrat caligrafie (Greacă, Sanscrită şi Japoneză) şi a particpat la ateliere de creaţie în
New York, 1995 şi 1996; Centrul Mansfield Freeman şi Davison pentru Studii Asiatice al Universităţii Wesleyan, Middletown, CT, 1998; Universitatea Columbia, New York, 1998; Biblioteca Sf Marcu, Seminarul General Teologic, New York, 1999; Congregaţia Unitariană Universalistă, Manhasset, NY şi
Muzeul Metropolitan de Artă, New York, 2012.
I s-au decernat: Marele Premiu pentru caligrafie al Ministerului Afacerilor Externe al Japoniei în 1996 şi 2005; Premiul de Argint pentru Kana (scriere continuă) în 1999; Marele Premiu al consulului general al Japoniei la Los Angeles în 2002. În 2005, lui Arteni i s-a conferit cel mai înalt rang, Shihan (Maestru Invăţător), de către Asociaţia Japoneză pentru Arta Caligrafică.
Articolele ştiinţifice ale lui Arteni despre materialele şi tehnicile picturii sunt enumerate în următoarele bibliografii electronice:
EDV Katalog – Kunsthistorisches Institut in Florenz, Max-Planck-Institut ;
http://bcin.ca ;
http://www.lrmh.culture.fr base Castor.
Situl web al pictorului:
http://www.stefanarteni.net
Biografia detailată, expoziţii, cărţi electronice ale pictorului, cărţi de artist şi cărţi ilustrate, numeroase lucrări, apar în următoarele situri:
http://www.scribd.com/stefan%20arteni
http://www.facebook.com/pages/Stefan-Arteni-Traditioning-and-the-Game-of-Art/187294881287639
http://www.saatchionline.com/wayofform
http://aiep.artistroster.org/portfolio.cfm?id=967
http://www.wishingwell.it/feimo/en/artist/sa
Video:
http://www.youtube.com/user/stefanarteni
Stefan Arteni
Stefan Arteni has extensively exhibited calligraphies and paintings throughout Europe, the United States, and in Japan, Korea, China, and Taiwan. He has lectured on and demonstrated calligraphy (Greek, Sanskrit, Chinese, Japanese) and participated in workshops in New York, 1995 and 1996; the Mansfield Freeman and Davison Center for East Asian Studies at Wesleyan University, Middletown, CT, 1998; Columbia University, New York, 1998; St. Mark’s Library, General Theological Seminary, New York, 1999; Unitarian Universalist Congregation, Manhasset, NY and The Metropolitan Museum of Art, New York, 2012.
Arteni was awarded the Japan Foreign Affairs Minister’s Grand Prize for Calligraphy in 1996 and in 2005, the Silver Award for Kana (linked writing) in 1999, the Japan Consul General in Los Angeles Grand Prize in 2002. Arteni has been awarded in 2005 the highest rank, SHIHAN (Master Teacher), by The Japan Calligraphy Art Association.
Research on Artists’ Materials:
Arteni’s scientific papers have been listed in:
EDV Katalog – Kunsthistorisches Institut in Florenz, Max-Planck-Institut ;
http://bcin.ca ;
http://www.lrmh.culture.fr base Castor.
Web Site:
http://www.stefanarteni.net
Biography, Exhibitions, Arteni’s ebooks, Selected Works:
http://www.scribd.com/stefan%20arteni
Selected Works:
http://www.facebook.com/pages/Stefan-Arteni-Traditioning-and-the-Game-of-Art/187294881287639
http://www.saatchionline.com/wayofform
http://aiep.artistroster.org/portfolio.cfm?id=967
http://www.wishingwell.it/feimo/en/artist/sa
Videos:
http://www.youtube.com/user/stefanarteni
Asavei Pietraru Ana
ANA ASAVEI PIETRARU
Date & place of birth:
• born in 1978, Piatra Neamţ, Romania
Studies:
• graduate Piatra Neamt Fine Arts School in 1993
• graduate Bucharest Art High School “Nicolae Tonitza” in 1997
• graduate Art University “Nicolae Grigorescu” of Bucharest, Faculty Of Fine Arts, license in painting , in 2004.graduate master in 2008
UNArte Bucuresti
Exhibitions activity:
• 1994 – contest exhibition for young artists sponsors by EU, Piatra-Neamt, Romania
• 2003 – personal exhibition at ART JAZZ CLUB, Bucharest, Romania
• 2003 – personal exhibition at literary circle at Radio Hall, Bucharest, Romania
• 2003 – group exhibition “ACCENTE SI AMPRENTE”, Apollo gallery, Bucharest, Romania
• Noiembrie 2003 – expoziţie de grup, clasa prof. Marin Gherasim, la ATELIER 23.
• 2003 – group exhibition, Atelier 35 gallery, Bucharest, Romania
• 2003 – participation at Arts National Biennal LASCĂR VOREL – Piatra Neamţ, Romania
• 2004 – personal exhibition at National Romanian Literature Museum, Bucharest, Romania
• 2005 – personal exhibition at National Commission of Romania for UNESCO, Bucharest, Romania
• February 2008 – group exhibition – Andorra
• May 24, 2008 – group exhibition, Workshop in Transition (event
M.Eminescu Library, Bucharest)
• June 2008 – Parliament House exhibition project master -Constantin Brancusi-Hall, Bucharest
• September-October 2009 – group exhibition, Memory Seat, Veronika Art Gallery, Bucharest
• July-August-field-Art Group exhibition Ordino, Andorra, Madrid, Paris, 2010, Strazbourg
• February 14, 2012 – group exhibition – Independen84-Bucharest
• December14,2012,2013,2014 – personal exhibition-Saint Ink-Bucharest
• 6 martie 2014- personalexhibition-Museum of the Romanian Peasant –Bucharest
WEB: http://raco.ro/ana.asavei/
Sursa:artexim.com
Asciu Mircea Horia
Anul Nasterii: 1943
Mircea Horia Asciu
Născut la 7 noiembrie 1943 în Cernavoda – Constanţa
absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Bucureşti, promoţia 1969
membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 1975, secţia artă decorativă
din 1970 participă la toate expoziţiile judeţene, festive şi de grup ale filialei
Deschide 5 expoziţii personale la Braşov
Ia parte la 8 expoziţii republicane şi festive de grafică, pictură şi arte decorative
Participă la taberele de creaţie de la Medgidia, Singeorz Băi, Piatra Neamţ şi Tulcea.
“Ca o meandră a creaţiei sale, temperamentul vivace al lui Mircea Asciu tatonează multiple domenii plastice. Pe lângă acuarelă şi pictură, artistul se manifestă ca un decorator înăscut. Şi să nu uităm atracţia pe care o exercită asupra sa precizia şi tehnica, atracţie materializată în lucrările de artă cinetică, de fapt fenomene para-estetice, care-şi fac tot mai mult loc în aria vizualităţii artistice moderne.”
Anca POP
Sursa: http://www.bvart.ro
Asimionese Petru
Anul Nasterii: 1968
Petru Asimionese
Născut la data 09.06.1968 in localitatea Satu-Mare, raionul Herţa, regiunea Cernauţi, rep. Ucraina
Studii
1984-1988 colegiul republican de Atre Plastice “Ilya Repin”- Chişinău, Republica Moldova
1991-1997 Academia de Arte vizuale “ Ion Andreescu”, secţia design-Cluj-Napoca, România
Din 2004 –Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România
Expoziţii personale
2003 iunie Centrul Unesco , Bucureşti, România
2005 iunie Centrul Unesco , Bucureşti, România
2006 noembrie“ Forma şi Culoare ”, Galeria de Artă a UAP , Cluj-Napoca , România
2007 noembrie, Galeria de Artă a UAP, Cluj-Napoca, România
2008 noembrie “Viziuni” Galeria de Artă a UAP , Cluj-Napoca , România
Expoziţii de grup
1998 februarie Galeria de Artă Cernăuţi,Ucraina
1998 noembrie, Sala UAP, Chişinău Rep. Moldova
1999 aprilie, Sala UAP, Cluj-Napoca ,România
1999 noembrie, Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca ,România
2000 martie, Casa de Cultură a Studenţilor, Cluj-Napoca ,România
2000 iunie, Biblioteca Centrală Universitară, Cluj-Napoca, România
2001 mai,Galeria de Artă Satu-Mare, România
2001 octombrie, Galeria de Artâ Oradea România
2002 octombrie, Galeria de Artâ UAP Oradea România
2002 noembrie, muzeul Ţăranului Român Bucureşti România
2003 aprilie, Galeria de Artă Cluj-Napoca România
2003 august. Centrul Ceh, Bucureşti România
2003 septembrie Centrul Unesco , Bucureşti, România
2003 octombrie Casa Radio ,Bucureşti România
2003 noembrie Galeria deArtă Cluj-Napoca România
2003 decembrie City Bank Bucureşti România
2007 octombrie Bienala de Arte Plastice Piatra- Neamt, Romania
Tabere de Artă Internaţionale
2006 iulie Tabăra de Creaţie Medgidia România
2007 iulie Tabăra de Creaţie“ Vlad Ionescu” ediţia 1 Calimăneşti România
2008 iulie Tabăra de Creaţie“ Vlad Ionescu” ediţia 2 Calimăneşti România
2008 iulie-august Tabăra de Creaţie Ordino Andora
2008 august Tabăra de Creaţie Medgidia România
Sursa: http://www.art90.ro/artist-petru_asimionese.html
Asvadurova Ciucurencu Ana
| Anul Nasterii: 1903Anul Decesului: 1972 |
Ana Asvadurova Ciucurencu
1903 – 1972
Artista s-a născut în 1903 la Tighina, în Basarabia, și a studiat la Şcoala de Arte Frumoase din Chişinău. Din 1932 a participat constant la Saloanele Oficiale, iar în 1966 și 1971 a deschis două ample expoziţii personale, la Bucureşti.
Opera sa degajă o sensibilitate a interpretării, contrară unei redări realiste, brutale. Redarea senzorială a subiectului este accentuată prin desenul abia schițat și cromatica caldă. Compoziția pare spontană și fragilă.
Bibliografie:
BARBOSA, Octavian, Dicţionarul artiştilor români contemporani, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976
CRISTEA, Ioana, POPESCU, Aura, Doamnele artelor frumoase românești afirmate interbelic, Ed. Monitorul oficial, Bucureşti, 2004.sursa:http://artindex.ro
Atanasiu Paul
| Anul Nasterii: 1922Anul Decesului: 1999 |
Avachian Hrandt
| Anul Nasterii: 1900Anul Decesului: 1990 |
Avram Alina
Data Nasterii: 23 August 1977, Bacau
Studii : Liceul de arta “G.APOSTU” -Bacau ,sectia grafica-promotia 1996
Universitatea de arte plastice decorative si design G. Enescu• lasi ,sectia Pedagogia artei-promotia 2002
Expozitii personale: 2002-Galeria “ARTIS” -lasi 2003-Galeria Casa Cartilor-lasi 2004-Galeria -CUPOLA” -lasi 2005-Galeriile TopART-lasi
2006-Galeriile TopART-lasi
Expozitii de grup: 1995-Galeria “Arta” -Bacau 1996-Galeria “Arta– Bacau
-Galeria “Alfast Bacau 2001-Galeria “Artist lasi
2002-Intemational ARTEXPO- New York
-Salonul anual U.A.P.-lasi 2003-Salonul anual U.A.P.-lasi
– Anuala U.A.P.-Bacau 2004-Atelier 35-Galeria •upola•lasi 2005-Salonul anual U.A.P.- lasi
Stagii de documentare: Baia Mare -iunie 1998
• Instituto rumeno di cultura e riccerca umanisticalt Venetia, mai 2002
Sursa: http://www.uapiasi.ro
Avram Ovidiu
Anul Nasterii: 1953
Ovidiu Avram
Ovidiu Avram s-a nascut pe 9 august 1953, in Teius, judetul Alba, a absolvit Academia Vizuala de arte “Ion Andreescu”, iar intre anii 1988 si 1992 a plecat in exil in Koln, Germania. Din 1975 a expus in numeroase galerii din Romania si din lume.
Expozitii personale
1975 Bucharest, Galleria Grigore Preoteasa
1978 Cluj, Filo Gallery
1978 Bucharest, Amfiteatru Gallery
1980 Botosani, History Museum
1980 Iasi, Cronica Gallery
1981 Cluj, Filo si Tribuna Gallery
1982 Iasi, Cronica Gallery
1983 Iasi, Victoria Gallery
1983 Cluj, Filo Gallery si Tribuna
1985 Cluj, Casa Universitarilor Gallery
1994 Cluj, Amfitrion si Helios Galleries
1997 Cluj Bucharest Bank
1998 Cluj, Laguna Caffé Gallery
1999 Cluj, Transilvania Bank
2000 Cluj, Tiriac Bank
2001 Cluj, Old Gallery
2001 Bucharest, Pontica Gallery
2004 Bucharest, House Vernescu
2005 Cluj, Old Gallery
2006 Cluj, Art Museum
2007 Satu Mare, Art Museum
2009 Bucuresti Orizont, Gallery
1986 Braunschweig, Rom Art Gallery
1988 Krakow, Litho Gallery
1989 Budapest, Jurta Szinhaz Gallery
1989 Wendeburg, Atelier Rom-Art
1990 Neully-sur-Sein, Theatre de Neuilly
1991 Braunschweig, Rom Art Gallery
1991 Koln, Wachsfabrik
1993 Braunschweig, Rom Art Gallery
1994 Braunschweig, Rom Art Gallery
1995 Paris, Romanian Cultural Center
1995 Braunschweig, Rom Art Gallery
1996 Luxembourg, Romanian Embassy
1997 Braunschweig, Rom Art Gallery
1997 Doudelange, Luxembourg – City Hall
1997 Luxembourg, Romanian Embassy
1997 Paris, Romanian Cultural Center
1999 Braunschweig, Rom Art Gallery
2002 Braunschweig, Rom Art Gallery
2003 Braunschweig, Rom Art Gallery
2004 Dubai, Hilton Galleries
2005 Phoenix, USA, Gallery Virgo-Art
2005 Braunschweig, Rom Art Gallery
2006 Budapesta, Erlin Gallery
Expozitii de grup
1990 Stuttgard, Adriana Gallery
1993 Sete, Franta, Salon International d’Art
1993 Mont St-Clair, Palais Consulaire/AFRA
1994 Paris, Domus Medica Gallery
1996 Geneva, Kunstmesse
1997 Düsseldorf, Kunstmarkt Art Multiple
2000 Hanover, Expo
2000: Om Natura Tehnica
2001 Stockholm, Artaddiction, 5th Annual of miniature
2002 Stockholm, Artaddiction, 6th Annual of miniature
2004 Port Elisabeth, South of Africa,
Cuyller Street Gallery
2004 Berlin, Dom Gallery
2005 Koga Machikado Art Museum, Japan
2006 Stockholm, Artaddiction, 7thMedial Annual of Miniature Art
Premii
1983 Tribuna
2001 Artaddiction, Stockholm
Sursa: http://www.art90.ro/artist-ovidiu_avram.html
Text: Corneliu Ostahie
Ovidiu Avram – Ratacirile si regasirea unui sceptic de cursa lunga
Risc si nazuinte
Militantism spiritual
Avramut Sergiu
Născut la 7 noiembrie 1982 în Arad.
Studii: Liceul de Artă “Sabin Drăgoi”, Arad 2001.
Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură 2005.
Sursa: http://galeriadelta.com/artisti/073.html
Axente Teodora
Sursa Pozelor: http://teodoraxente.blogspot.ro
B’Arg (Ion Barbulescu)
Sursa:a
(Nascut.1887, Odobeşti – Decedat.1969, Bucureştii)
Pictorul și graficianul român Ion Bărbulescu a cultivat încă din tinerețe o afinitate pentru artă, călcând pe urmele bunicului său, pictor de biserici. Sub pseudonimul “B`Arg”, pe care îl păstrează de-a lungul carierei sale, publică primele desene în revista “Toamna”, din Bucureşti, începând din 1906. Printre primele expoziţii sunt cele din 1915, de la Constanţa (la Cazinou) şi “Institutul Minerva” din Bucureşti.
Un artist activ pe plan social și cultural, Ion Bărbulescu este zilnic prezent în presa vremii, publicând articole și desene, în: “Adevărul”, (1907-1948), “Adevărul literar şi artistic” (1921-1948), “Cuvântul Liber” (1933-1936) și altele. Adesea scriind despre scena artistică și culturală din perioada 1910 – 1940, el oferă o viziune “din interior” asupra creației plastice, aprofundate de studii filosofice. Asemenea articolelor de presă, lucrările lui B`Arg ne oferă o viziune asupra vieții în toate aspectele sale, fie sociale, politice, morale dar mai ales, umane.
A abordat tehnici diverse – ulei, acuarelă, cărbune și îndeosebi pastel, ”raritatea procedeului, posibilitatea de a combina aşa de intim desenul cu culoarea, rezultatele subtile ce se pot obţine cu acea pulbere colorată, preţioasă, strălucitoare” (George Oprescu), reprezentând un mod propice de exprimare pentru artist. ”Cele mai multe opere ale lui reprezintă tipuri întâlnite pe străzile oraşului, observate cu atenţie, analizate în pitorescul lor zilnic: vânzători de ziare, florărese, copii strânşi la sfat, mame nenorocite, stâlpi de cafenea, cetăţeni turmentați, aşa cum îi cunoaştem din lumea mahalalelor.” (George Oprescu)
Bibliografie:
Cronica expoziției “Lumea lui B`Arg” (iulie – septembrie 2008)
artindex.ro
Baba Corneliu
| Anul Nasterii: 1906Anul Decesului: 1997 |
Text: Wikipedia. Foto: Artindex (Mihai Constantin)
Corneliu Baba (n. 18 noiembrie 1906, Craiova – d. 28 decembrie 1997, București) a fost un pictor român, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar și pentru alte tipuri de tablouri și ilustrații de cărți.
Prin originalitatea, măiestria și realismul ei profund, arta lui Baba și-a câștigat o mare prețuire în țară și peste hotare.
Biografie
A studiat pentru scurtă vreme (1926) la Școala Națională de Arte Frumoase din București, dar nu a obținut nici o diplomă. Prima expoziție publică a sa a avut loc în 1934 la Băile Herculane. Anul următor și-a continuat studiile cu ajutorul lui Nicolae Tonitza în Iași, primind o diplomă în Arte Frumoase în 1938 la Iași, unde a fost numit asistent al departamentului de pictură în 1939 și apoi profesor de pictură în 1946.
Puțin după debutul său oficial la Salonul de Artă din București cu o pictură numită Jucătorul de șah, a fost arestat și închis pentru scurtă vreme la închisoarea Galata din Iași. Anul următor a fost suspendat fără explicații din postul său de la facultate și mutat de la Iași la București.
In atelier, 1979 (foto de Traian Jebeleanu)
Deși a avut o relație nu prea ușoară cu autoritățile comuniste, care îl denunțau ca fiind formalist, Baba a reușit să se impună ca un ilustrator și artist. Pe distanța unui deceniu (1940-1950), într-un moment când iși căuta propriul drum, artistul era confruntat cu fenomenul de înghețare a limbajului în formele neoacademice, convenționale. A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului socialist, oțelari și tablouri cu țărani, dar și-a revenit repede. Baba depășește contradicția simplificatoare a acestui climat. Soluția sa se bazează pe apelul la valorile marii tradiții a picturii, numit de obicei spațiu al clasicității. Se refugiază în tablourile cu țărani și pictează foarte multe scene din timpul răscoalei din 1907. Pictorul redescoperă chipul și universul țăranului român, conferindu-le simbolul permanenței , din această epocă datează pânzele Întoarcerea de la sapă, 1943; Țărani, 1953; Odihnă pe câmp, 1954; Oameni odihnindu-se. În 1955 i-a fost permisă o plecare în Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică) și apoi a câștigat o medalie de aur la o expoziție internațională la Varșovia. În 1956, Baba a însoțit Jucătorul de șah și alte două picturi la o expoziție din Veneția, apoi a călătorit împreună cu tablourile la expoziții din Moscova, Leningrad și Praga. A desenat ilustrații pentru romanul cu țărani al lui Mihail Sadoveanu, Mitrea Cocor.
Odihnă pe câmp, ulei pe pânză (1956)
În 1958, Baba a fost numit Profesor de Pictură la Institutul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Acum, problemele anterioare cu autoritățile comuniste par să dispară. În următoarea decadă, el și cu tablourile sale vor călători în toată lumea participând la expoziții în locuri diverse precum Cairo, Helsinki, Viena și New Delhi, culminând cu o expoziție personală avută la Bruxelles în 1964. În 1962, guvernul român îi va acorda titlul de Artistul poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 va fi membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.
Premiile și expozițiile au continuat să se acumuleze, conducându-l spre o expoziție personală la New York în 1970 și aducându-i decorația Steaua Roșie în 1971. În timp ce devenise cunoscut în România și puțin în fostul bloc comunist, nu a avut o faimă comparabilă în Vest.
În 1988, pictorul s-a rănit grav într-o căzătură în atelierul lui și a fost imobilizat mai multe luni. Deși ultimii ani ai săi nu au fost printre cei mai productivi ai carierei sale, totuși calibrul operei sale rămâne ridicat. Cu puțin timp înainte de moartea sa în 1997, Baba și-a publicat memoriile sale, Notele unui artist din Europa de est. A primit, postum, premiul de excelență al Fundației Culturale Române.
*** Corneliu Baba in casa sa, fotografiat de Tudor Octavian. Mai multe cadre inedite, AICI ***
Arta portretului
Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rămas în România, abia dacă există vreun muzeu mai important din țară care să nu aibă măcar o operă de-a sa. Una dintre puținele opere din afara României este tabloul impresionist numit Frica, aflat la Muzeul Szepmuveszeti din Budapesta. Printre cele mai importate opere sunt o serie de portrete care au determinat criticii să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă Timișoara) și portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (la Muzeul Zambaccian, tot în București). Aceasta artă a jocului de lumini, furată de la Rembrandt este preponderentă în tablourile care prezintă portretele altor personalitați cum ar fi Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu, Tudor Arghezi. În portretele sale a acordat o atenție deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalității umane, exact ca Rembrandt și marii portretiști din școala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Își pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un un număr uriaș de schițe ale mâinilor sau ochilor.
In atelier, 1979 (foto de Traian Jebeleanu)
Senectutea
Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensivă de tablouri de Arlechini și Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecția sa privată până la moarte. Din nou, se observă o analogie cu perioada ultimă a lui Goya dar și cu pictura expresionismului german. Critici de artă, cum ar fi Pavel Șușară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacție personală a artistului în fața absurdului dictaturii comuniste și al “rinocerizării” României.
Deși ar fi putut fi considerat relativ demodat pentru un pictor care picta în secolul XX, Baba lucra în tradiția Marilor Maeștri, nefiind nici în legătură cu realismul socialist din blocul comunist, nici cu modernismul popular în vest. Chiar dacă anumite opere ale sale arată o influență impresionistă puternică, cele mai bune opere amintesc de Marii Maeștri Spanioli, printre care Francisco Goya. A fost de asemenea fascinat de peisajele venețiene și spaniole.
A expus la principalele manifestări din țară și la expoziții internationale, printre care Bienala de la Veneția (1954, 1956), expoziția “Arta non-abstractă” din Tokio (1964), Berlin (1964), New York (1970), București (1978); Moscova, Viena, Leningrad (1979).
Colecția “Baba”
În prezent, cea mai mare colecție de lucrări dar și obiecte ale artistului se găsesc în Colecția Baba, la Muzeul de Artă Timișoara. Colecția a fost donată muzeului de soția artistului și include 90 de piese, printre care și câteva tablouri aduse de la Muzeul Național de Artă și de la Muzeul de Istorie și Artă a Municipiului București.
Distincții
Premiul de Stat (1953, 1954),
Medalia de Aur la Expozitia Internațională de la Varșovia (1955),
Medalia de Aur la Expozitia Internațională de ilustrație de carte – Leipzig (1960),
Premiul pentru portret la Trienala de artă – Sofia (1973);
Titluri
Maestru emerit al Artei (1958),
Membru de onoare al Academiei de Artă a URSS (1968),
Artist al poporului, România (1962),
Membru corespondent al Academiei Române (1963),
Membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin (1964);
Membru al Academiei Tommaso Campanella din Roma (1970), etc.
Afilieri
A fost profesor universitar la Iași (din 1946) și la București (din 1958).
Elevi reprezentativi ai maestrului Corneliu Baba
Eugen I. Crăciun
Vladimir Zamfirescu
Niculiță Secrieriu
Sorin Dumitrescu
Dan Hatmanu
Ștefan Câlția
Sorin Ilfoveanu
Ana Ruxandra Ilfoveanu
Elena Greculesi
Liviu Lăzărescu
Henry Mavrodin
Doina Moisescu Herivan
Bibliografie
Pavel Șușară, Corneliu Baba, Parkstone Publishing, 2001
Liviu Lăzărescu, Maestrul meu,Corneliu Baba, Editura Brumar,Timișoara,2007
ARTICOLE ARTINDEX: Corneliu Baba – Marfa de export
Excelente lucrari Corneliu Baba se gasesc la loc de cinste in Galeria de Arta Straina din Sofia, Bulgaria:
Lucrare din Muzeul Zambaccian:
Baba Dorin
Date of birth: 07.24.1963, Iasi, Romania
Address: ROMANIA, IASI, 1 CETATUIA Street, bl.762 sc.B ap.4
Studio: Petre Tutea Street, bl. 911
Telephone no: : +40-332-407331, 0743-610676
E-mail: dorinbaba@yahoo.com, dorinbaba@rdslink.ro
Internet: http://www.dorinbaba.ro
Studies: Arts University “G. ENESCU” Iasi, Faculty of Fine and Decorative Art and Design,Speciality: PAINTING
2006-2008 Master Al.I.Cuza University, Faculty of Philosophie, Philosophie of Art and Cultural Management
2007-2008 Socrates/Erasmus Programme, Universita degli Studi di Bari, Italy
Member of Romanian Artists Union.
Performing arts
2010 Sarajevo, New Temple Gallery – XXVI International Festival Sarajevo “Sarajevo Winter” 2010 “MENTAL HOLOGRAM” – video installation
2009 Iasi, Cupola Gallery, “LISTEN TO THE MAN NEAR” – artistic experiment and protest versus Law of interceptions for telephone conversations (installation, performance)
Group exhibitions in the foreign countries
2012 Barcelona, Spain – “Barcelona Showcase” – International exhibition ot contemporary Art, Casa Battlo
2012 Paris, France – “Romanian Contemporary Painting Salon” – Cite Internationale des Arts – (Grand Prix “Les pieds sur la terre”)
2011 Hague, Netherlands – “Contemporary romanian artists” – OEB Gallery
2011 Tours, France – “Romanian artists” – “Maurice Mathurin” Gallery
2010 New York, USA – Art Preview 2010, Broadway Gallery
2007 Firenze, Italy – Biennale dell’Arte Contemporanea di Firenze, Biennale Global Artist Links
2002 Marbela, Spain – Marbela, Spania – 4-th edition of International Exhibition of E-mails of Artists, International Contemporary Art Fair
2002 Yokohama, Japan – Internet International Art Contest (7-th editition)
2001 Marbela, Spain – Marbela, Spania – 3-rd edition of International Exhibition of E-mails of Artists, International Contemporary Art Fair
2001 Yokohama, Japan – Internet International Art Contest (6-th editition)
2001 Bad Kissingen, Germany – “Visionen 2001″
2000 Bad Kissingen, Germany – “Visionen 2000″
Group exhibitions in Romania
2010 Bucharest – “Romanian artists invited invited in France” – “Brancusi” Gallery, Palace of the Parliament, organized by Soleil de l’Est Association
2009 Iasi, “Erotica” exhibition, Cupola Gallery
2008 Iasi, Bekero Gallery
2007 Iasi, Cupola Gallery
Bucharest – TIAV’2007 (6-th edition), International Contemporary Art Fair – ROMEXPO
2006 Bucharest – National Saloon of Art – “Brancusi” Gallery, Palace of the Parliament
Bucharest – Atelier de Creation “Les couleurs de la Francophonie” (XI-eme Sommet de la Francophonie)
2005 Iasi – “Impression” – Cupola Gallery – Iasi
2004 Iasi – “Metamorphosis” exhibition – World Trade Center
2003 Iasi, Cupola Gallery
2002 Bucharest – TIAV’2002 (5-th edition), National Theatre (International Contemporary Art Fair)
2001 Bucharest – Yearly Exhibition of plastic artists (ROMEXPO)
– Plastic Hall APOLLO
– TIAV’2001 (4-th edition), National Theatre (International Contemporary Art Fair)
Iasi – “SIGN 2″, Cupola Gallery
2000 Bucharest – TIAV’2000 (3-rd edition)
1999 Bucharest – TIAV’99 (2-nd) – Presidential Palace COTROCENI
Iasi – German Cultural Center
1998 Bucharest – TIAV’98 (1-st edition) – Romanian National Art Museum
1998 Targoviste – Biennial Exhibition “Gh. Petrascu”
1998 and 2000 Buzau – Biennial Exhibition “Ion Andreescu”
1997, 1999, 2003 Piatra Neamt – Biennial Exhibition “LASCAR VOREL”
1998-2005 Bacau – all editions of the Moldavia Yearly Exhibition
1995-2006 Iasi – all editions of the Yearly Exhibition of plastic artists “ART’IS”
1994 Timisoara – STUDENTFEST – BANAT Museum
Personal Exhibitions
2008 “Alianta Artelor” Gallery – Cluj Napoca
2007 “SENSO” Gallery – Bucharest
2006 “ARTIS” Gallery – Bucharest
2006 “ANA” Gallery – Bucharest
2005 “TOP ART” Gallery – Piatra Neamt
2003 Cupola Gallery – Iasi
2001 Cupola Gallery – Iasi
1999 Art Gallery – Piatra Neamt
1999 “N. TONITZA” Gallery – Barlad
1998 Cupola Gallery – Iasi
1998 Subsoil Hall “POGOR” – Iasi
1995 “TRIANON” Gallery – Iasi
Prizes
2012 Grand Prix “Les pieds sur la terre” – “Romanian Contemporary Painting Salon” – Cite Internationale des Arts, Paris
2004 “Eminescu” Price and “Silver Linden Tree” Medal (“Teiul de Argint”) for visual arts, 3-rd edition – Ipotesti, Romania
2003 “Theodor Pallady” Price for painting (ARTIS 2003) – Iasi, Romania
Excellency Diploma from IASI Townhouse for artistic activity Iasi, Romania
2002 Internet International Art Contest (7-th edition) – Japan
2001 Internet International Art Contest (6-th edition) – Japan
1998 Biennial Exhibition “Gh. Petrascu” – Targoviste, Romania
Artist residencies
2010 Artist residency organized by Soleil de l’Est Association – The spring session, Castle Trousse-Barrière, Briare the Canal, Comunn located on the Loire Valley.
Sursa: http://www.dorinbaba.ro/cve.html
Baban Calin
Anul Nasterii: 1976
Calin Baban
(Nascut: 12.02.1976)
Painter, member of Romanian Fine Artists Union
Adept of Psycho-realism current
ACADEMIC AND PROFESSIONAL BACKGROUND:
– Master in “Aesthetique and management of art”, with theme “Aesthetique of shape”
-Graduate of the Arts University “G.ENESCU”-Iasi, group of graduates1999
department of Visual Arts – Painting , master Dan Hatmanu’ s group class
-Philosophy, Aesthetics, Psychology, Pedagogy, in the same Faculty
Graduate of the Art High School , Suceava, group of graduates 1994
ACTIVITY:
Participant in group exhibition for young artists:
1996-Iasi, 1993-Suceava, 1993-Timisoara ,1992-Suceava,
Participant in national contests:
2004 –“ Voronetiana” –National Contest –Suceava –GRAND PRIZE –
2001- “Voronetiana” National Contest -Suceava
1997-“Nicolae Tonitza”- National contest for young artists- (4th prize)
1996-Timisoara, National Young Artists Festival- “Student Fest”
1994-Cluj (3rd prize),
1993-Timisoara (3rd prize), 1994-Brasov,”Young talents contest”,
Participant in exhibition abroad:
2002-“Hart meridian”-Cernauti, Kiev, Ukraine (workshop)
2001-“Moldavian commemorative exhibition”-Chisinau-Moldavian Republic
1993-Chapelle-lez-Herlaimont, Belgium
Personal exhibition:
2011 – Iasi – September drawings” – Traian Grand Hotel Art Gallery
2011 – Suceava – “35” – Shopping City Gallery,
2006- Iasi, – “ 1,2,3”- “ Cupola” gallery
2005- Suceava- “Ion Irimescu” gallery
1999- Iasi, “Trianon” gallery
1998-Iasi , “Trianon” gallery
Participate in group exhibition for consecrate artists:
2010 – Anual exhibition, Suceava , “City Gallery”.
2008_ “Blue”, Art gallery, Tatarasi Atheneum- Iasi
2006- Annual Group Exhibition -Iasi
2003- Guests exhibition- Targu Mures
2003-“Lascar Vorel” –commemoration and contest-Piatra Neamt
2003-“Moldavian commemorative exhibition”-Bacau
2001-“Moldavian commemorative exhibition”-Bacau
1999-Annual exhibition –“Dacia Felix Bank” – Suceava
1998-“Summer exhibition”- “National Museum of Bucovina”-Suceava
From 1999, teacher in fine arts and architecture department, of Fine Art College – “Ciprian Porumbescu”- Suceava- Romania
Sursa: http://calinbaban.wordpress.com/about/
Babocsik Ladislau
Născut în 6 martie 1942, la Arad.
Studii: Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” Cluj, profesor A. C. Ciupe şi “Nicolae Grigorescu” Bucureşti, profesor A.Ciucurencu.
Sursa: http://galeriadelta.com/artisti/003.html
Beta
felycuty
Betasare's Blog 
iun. 16, 2017 @ 00:40:29
Pentru horoscop va poftesc aici :
ApreciazăApreciază
iun. 17, 2017 @ 10:08:56
În localitatea Cheia, din Prahova, la început de iunie, turiştii au parte de un spectacol al naturii, după ce pe Muntele Roşu din masivul Ciucaş a înflorit rododendronul. Oamenii locului spun că fenomenul este unic şi se bucură că floarea este ocrotită prin lege.
Rododendronul, numit şi smârdar sau bujor de munte, înfloreşte în luna iunie, când Muntele Roşu oferă un fenomen unic în România.
Potrivit directorul Centrului de Cultură din Măneciu, Lidia Pavel, muntele a fost denumit în acest fel chiar datorită acestui fenomen, rododendronul fiind de culoare roşie.
„Înfloreşte la jumătatea lunii iunie sau chiar mai devreme, în funcţie de temperatură. Oferă un spectacol de culoare, prin versanţii roşii, plini de bujori de munte înfloriţi, de unde vine şi numele de Muntele Roşu. Odinioară, din petalele bujorului de munte, se făceau dulceaţă şi sirop, dar acum planta este ocrotită pentru a ne oferi un spectacol inedit”, a declarat Lidia Pavel pentru Mediafax.
Pavel a mai precizat că Rododendronul reprezintă acum atracţie turistică, mii de turişti venind în Cheia în mod special pentru a vedea spectacolul naturii oferit de această floare.
Pentru a ajunge în locurile în care creşte această plantă, turiştii şi localnicii trebuie să meargă pe jos, pe creste, aproximativ două ore.
„E roşu, frumos. Creşte de jumătate de metru, e frumos mirositoare. Se obişnuieşte să se facă dulceaţă, e aromată… asta e floarea bujorului de munte. Dar numai acum e timpul ei. E foarte frumos, e incredibil cum miroase de frumos. E de mers două ore până să ajungi pe munte să-l vezi. Numai aici în Cheia îl vezi”, a declarat un localnic.
Pentru horoscop :
ApreciazăApreciază
oct. 10, 2017 @ 16:16:52
ApreciazăApreciază