PLIMBARE PRIN ROMANIA !


step0001-8qq2v0nqyer

Judetul Alba
https://youtu.be/zXRtL-rFKwA?t=14

https://youtu.be/rhbufHydp1Q?t=4

Prima destinatie  o sa fie orasul ABRUD si imprejurimile.
Preluare din Enciclopedia Romaniei
Oraşul Abrud se află în judeţul Alba, situat în depresiunea omonimă, la confluenţa pârâului Cerniţa cu râul Abrud, la 65 km nord-vest de municipiul Alba Iulia. Din punct de vedere administrativ, Abrudul are în componenţa sa trei localităţi: Abrud-sat, Gura Cornei şi Soharu

Fișier:Abrud2.JPG

Fotograf (sau desenator) Radu Trifan – Centrul orasului

Localitatea este cunoscută în legătură cu mineritul aurului încă din epoca daco-romană, sub numele de Abruttus.În perioada stăpânirii romane (106275 d. Hr.) aşezarea este cunoscută sub numele de Alburnus Minor. În această perioadă localitatea era apărată de o fortificaţie.

În documentele medievale localitatea apare uneori sub numele de Oppidum montanum, iar prima atestare documentară cu numele de Abruth sau terra Obruth apare în anul 1271. Alte apariţii documentare datează din 1320, când i se spune Abrudbanya, din 1427, când poartă numele Civitas Altemburg şi în fine în 1750 când apare pentru prima dată cu numele Abrud’.

Din perioada medievală se mai ştie că în anul 1357 primeşte privilegii urbane, iar în anul 1491 i se acordă statutul de oraş liber. Până în secolul al XV-lea el era organizat după legile româneşti. Tot în Evul Mediu, începând cu secolul al XIV-lea, se dezvoltă tot mai mult pe seama exploatărilor aurifere din împrejurimi.

Abrud

Abrudul se remarcă în istorie ca centru revoluţionar prin excelenţă. Abrudenii participă la mai multe răscoale în secolul al XVIII-lea, care culminează în anul 1784 cu răscoala ţărănească condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, cu centru important la Abrud. Şase decenii mai târziu, în anul revoluţionar 1848 regăsim oraşul Abrud ca unul din cele mai importante centre ale revoluţiei. Anul următor, în 1849 suferă distrugeri masive în urma luptelor dintre românii conduşi de Avram Iancu şi trupele insurgente maghiare. Abrudenii au luat parte şi la alte momente importante din istoria naţională. Ei au luptat în Războiul de Independenţă şi la Marea Unire din 1918.
Abrudul este nod rutier şi posedă legătură de cale ferată îngustă (mocăniţă).

Obiective turistice

 

Lăcașuri de cult
Biserica de lemn “Sf.Nicolae”, construită aici în 1768, a fost ulterior strămutată la Schitul din Alba Iulia.

Obiectiv memorial

Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Monumentul este de tipul Cruce comemorativă și se află amplasat la intrarea în satul Acmariu. Aceasta a fost dezvelită în 1946 pentru cinstirea memoriei Eroilor Români căzuți în cele Două Războaie Mondiale. Crucea are o înălțime de 1,5 m și este realizată din gresie cioplită, iar împrejmuirea este făcută cu un grilaj din fier forjat. Pe fațada monumentului sunt înscriși anii desfășurării celor Două Războaie Mondiale, precum și numele eroilor jertfiți.
Albac (în trecut numită Râul Mare, în maghiară Fehérvölgy) este satul de reședință al comunei cu același numedin județul Alba, Transilvania, România. Este situat pe Valea Arieșului Mare, pe drumul național DN75, la 17 km de Câmpeni.
Atestat documentar pentru prima oară în 1733, sub numele de Râul Mare, Albac a fost sediul unei comune care cuprindea așezări din amonte, pe o întindere apreciabilă. Cu timpul, crescând populația așezărilor componente, Albac își va restrânge treptat arealul, luând naștere noi comune.
Bustul lui Horea din fața școlii generale este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Alba.

Albac
Intrarea in comuna Albac, jud.Alba {dinspre Vadu Moților} – respectă tradiția moților lui Horea.


Stațiunea turistică Albac, jud.Alba – Loc de popas la intrare in localitate .

Cascada din Albac, Alba .

Scoala generala din Albac, jud. Alba .

Primaria Albac – Bustul lui Horea , sculptură în lemn .

Primaria din Albac jud. Alba

Brutăria și Patiseria din Albac, jud. Alba .

Almașu Mare, Alba

Almașu Mare
Almașu Mare (în maghiară Nagyalmás, în trad. „Mereștii Mari”, în germană Groß-Obstdorf, în trad. „Livezenii Mari”) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.
Atestat documentar pentru prima dată în anul 1407 sub numele de Almaș, Almașu Mare este cunoscut și datorită exploatărilor de minereuri neferoase, încă din epoca romană.

Lăcașuri de cult

  • Biserica „Buna Vestire”, menționată documentar din 1418, de tip navă, cu absida decroșată, având un turn-clopotniță pe vest. A suferit transformări ulterioare. Are fragmente de picturi murale din secolul al XVIII-lea.

    Ampoița, Alba
    Ampoița

    Ampoița (în maghiară Kisampoly) este un sat în comuna Meteș din județul Alba, Transilvania, România. La recensământul din 2002 avea o populație de 689 locuitori. Se află la o distanță de 12 km față de municipiul Alba Iulia.

    Obiective turistice

    • Rezervația naturală Calcarele Ampoiței (10 ha; aproape de intrarea în sat)


Pietrele Ampoitei - Muntii Trascau

Cununa graului Ampoita

Claca la seceris Ampoita

Arieșeni, Alba
Arieșeni
Arieșeni (în maghiară Lepus) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania,România.
Atestat istoric pentru prima oară în 1909, sub numele de Lăpuș, satul a făcut parte inițial din fosta comună Râul Mare (azi Albac). Până în 1924 localitatea Arieșeni, împreună cu Gârda de Sus și Scărișoara, formau o singura comună, purtând numele Scărișoara. Dezvoltarea ei se datorează migrației populației din zonele joase spre locurile mai înalte, libere, în căutarea pășunilor montane.

Lăcașuri de cult

  • Biserica de lemn din Arieșeni, construită în 1791 și pictată în 1829 de maestrul Mihai din Abrud. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba[4] elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.
    Arieșeni este o stațiune turistică de interes local. În sezonul de iarnă, atracția principală sunt pârtiile de schi de la Vârtop -doua dotate cu teleschi si una dotata cu telescaun ; vara, obiectivele turistice din localitate și din apropiere sunt: Ghețarul Vârtop, Peștera Coiba Mare, Vârful Bihorul, Vârful Piatra Grăitoare, Vârful Taul Mare, Cascada Buciniș, Cascada Vârciorog, Muzeul Patrahaitești, Groapa Ruginoasa, Ghețarul Scărișoara, Cetățile Ponorului, Izbucul Tăuz, Peștera Poarta lui Ionele etc.
    Baba este un sat în comuna Horea din județul Alba, Transilvania, România.RO AB Horea Baba 1.jpg

    Drumul lui Horea {în plan îndepărtat – satul Baba}.
    De la Wikipedia, enciclopedia liberă

    Baia de Arieș

    Baia de Arieș

    Baia de Arieș, în trecut Ofenbaia, Baia (în maghiară Aranyosbánya, Offenbánya, Kupecbánya, în dialectul săsesc Offera, în germană Offenburg, Umberg, Onimberg, Schwendburg, Schwend, Schlossburg), este un orașîn județul Alba, Transilvania, România, format din localitatea componentă Baia de Arieș (reședința), și din sateleBrăzești, Cioara de Sus, Muncelu, Sartăș și Simulești. Are o populație de 3461 de locuitori (2011). În perioada 2008–2012, primarul orașului a fost Gheorghe Bora.

    Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 122), localitatea apare sub numele de Offenbánya.

    La Baia de Arieș, aurul a fost exploatat de primii coloniști sași. Dezvoltarea zonei a depins exclusiv de industria mineritului. În anul 1325, Regele Carol Robert a instituit un privilegiu asupra domeniului minier de la Baia de Arieș, pe care l-a concesionat acelor coloniști sași, care înființaseră orașul Civitas Ovounberg.

    Mineritul din Baia de Arieș a cunoscut nu doar perioade înfloritoare, ci și momente de restriște, atunci când filoanele bogate erau epuizate, fără să fi apărut altele noi. Judele, cetățenii jurați și toți locuitorii din Offenbanya(denumirea localității în 1437) cereau printr-un memoriu la Camera din Sibiu, pentru ei și pentru ușurarea minerilor, un ajutor de 1.000 de florini, semn că mineritul era atunci în scădere.

    În perioada interbelică a fost sediul unei plăși din județul Turda.

    Fosta exploatare minieră nu mai funcționează, singurele construcții încă existente fiind clădirile atelierului mecanic și al birourilor, care aparțin lichidatorului fostei întreprinderi miniere. Spațiul se află acum în posesia unei firme de construcții, Constructor Gavela SRL Oradea, care se ocupă cu investiția închiderii și ecologizării minei din Baia de Arieș.

    Obiective turistice

    • Biserica de lemn „Învierea Domnului” din anul 1769, înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba,[7]elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.
      Biserică-Ortodoxă
      „Învierea Domnului”
      (Strada Brazilor, nr. 3)
    • Fagul Împăratului: se află pe malul drept al Arieșului, în amonte de Baia de Arieș, lângă satul Muncelu. Prezintă un frunziș marcescent (frunziș care se usucă, dar rămâne pe arbori în timpul iernii). Frunzele iau toamna o culoare brună.Biserică-Romano-Catolică

    Primăria
    (Piata Băii, nr. 1)Grupul Școlar
    „Dr. Lazăr Chirilă”
    (Str. 22 Decembrie 1989, nr.41)
    Bustul lui Avram Iancu
    (Piata Băii, nr. 1)Monumentul Minerilor
    Parcul Central

     

    Raul Aries

    Pod peste Râul Arieș

    Băcăinți
    Băcăinți
    Băcăinți (în maghiară Bokajalfalu [Bokaj], în germană Bocksdorf) este un sat în comuna Șibot din județul Alba,Transilvania, România. Are o populatie 213 locuitori.

    Băgău
    Băgău
    Băgău (în maghiară Magyarbagó) este un sat în comuna Lopadea Nouă din județul Alba, Transilvania,România.Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139) localitatea apare sub numele de „Bago”.

    Lăcașuri de cult

    RO AB Bagau 60.jpg


    Obiectiv

    e turistice

    • Rezervația naturală „Tăul fără fund”, situat la 450 m altitudine, cu o suprafață de 7,40 ha, conservă plante higrofile și faună acvatică într-o cuvetă lacustră formată în urma unui proces străvechi de alunecare[5]. Este alimentat de râurile Valea Râtului și Valea Pusta Băgău.

      Obiective memoriale

      • Monumentul Eroilor Români din cele Două Războaie Mondiale. Monumentul dedicat eroilor români căzuți în luptele din cele Două Războaie Mondiale din satul Bagău, este situat pe șoseaua principală AiudHopârta. Dezvelit în anul 1946, cu o înălțime de 3 m, monumentul are un postament din piatră pe care se înalță o coloană piramidală, care are în terminație o cruce din ciment mozaicat. Pe placa de pe fața monumentului se află inscripția: „În amintirea eroilor căzuți pentru patrie”. Pe partea stângă sunt înscrise numele eroilor dinPrimul Război Mondial, iar pe partea dreaptă a celor din al Doilea Război Mondial.

      Bălcaciu-Bălcaciu (în dialectul săsesc Bűlkeš, în germană Bulkesch, Bolkatsch, Bulgatsch, Bolgatsch, Bulgesch, înmaghiară Bolkács) este un sat în comuna Jidvei din județul Alba, Transilvania, România.

      Bălcaciu
      Teritoriul satului Bălcaciu este situat în unitatea geografică numită ‘Depresiunea Transilvaniei’, mai precis în subunitatea ei numită ‘Podișul Târnavelor’, la o distanță de aprox. 10 km de Jidvei. Localități apropiate sunt Blaj(aprox. 20 km) și Târnăveni (aprox. 20 km).Zona este renumită pentru producția de vin de Jidvei, Bălcaciu adăpostind una din cramele domeniului. Crama se folosește pentru imbuteliat șampanie, precum și ca depozit.

      Monumente istorice

      • În localitate se găsește o biserică săsească fortificată (evanghelică-luterană). Biserica, construită în secolul al XIV-lea (de când datează clopotul decorat cu un basorelief, care reprezintă lupta lui Samson cu Leul), a fost refăcută la sfârșitul secolului al XV-lea, când a fost realizat și sistemul de apărare prevăzut cu două incinte intărite cu turnuri (curtinele interioare au fost demantelate). Impresionant cor fortificat, prevăzut cu drum de strajă la partea superioară. Refaceri incisive în secolul al XIX-lea, când s-a construit turnul-clopotniță.
      • Comunitățile ortodoxe, catolice si penticostale dispun de câte un lăcaș de cult.BalcaciuAB (12).JPG

    BalcaciuAB (9).JPG
    BalcaciuAB (7).JPG

    Bârlești (Mogoș)

    Bârlești
    Bârlești este un sat în comuna Mogoș din județul Alba

    Lăcașuri de cult

    Casă moțească

    Panorama satului Bârlești cu Detunata Flocoasă la orizont

    Gemenele

    Vedere de pe dealul bisericii

    De la Wikipedia, enciclopedia liberă

    Benic
    Benic (în maghiară Borosbenedek, colocvial Benedek, în germană Bendesdorf) este un sat în comuna Galda de Jos din județul Alba, Transilvania, România.
    În Evul Mediu a fost posesiune a cetății regale (királyvár) de la Craiva. Până în secolul al XVI-lea a fost locuit în mod compact de maghiari. La 1630 au fost aduși aici români moldoveni. În 1784, în timpul răscoalei lui Horea, a fost distrus conacul nobiliar. În anul 1849 au fost ucișiÎn localitate se găsesc ruinele unei vechi biserici catolice din secolele al XIII-leaal XIV-lea (monument istoric) 143 de civili maghiari din Benic.

    Personalități

    • Gyula Xantus (n. 1919, Benic – d. 1993, Budapesta), pictor, profesor universitar
    • Nicolaie Pascu Goia (n. 1922, Benic), sculptor român.


      Biharia este un sat în comuna Gârda de Sus din județul Alba, Transilvania, România.

      Biia (în dialectul săsesc Bainden, în germană Bendendorf, Bendorf, Benden, Bainden, Bien, în maghiarăMagyarbénye, Oláhbénye, Bénye) este un sat în comuna Șona din județul Alba, Transilvania, România.
      Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate.

    • Biia
      Bistra (în maghiară Bisztra) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania,România. Este situat în nord-vestul județului, pe cursul mijlociu al râului Arieș. Bistra este reședința comunei cu același nume.
      Numele comunei provine de la cuvântul slav bîstro, care înseamnă „apă repede”.Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 122), localitatea apare sub numele de „Bisztrá”

      PrimariaBistra este atestată documentar în anul 1437, sub denumirea de „sat cnezial” condus de cneazul de Bezere. Dar Bistra este una dintre cele mai vechi așezări de pe Valea Arieșului, iar numele ei era cunoscut încă de pe vremea regelui Carol Robert de Anjou.În secolul al XV-lea Bistra aparținea capitului Episcopiei Transilvaniei și avea drept de autoadministrare, fiind socotită ca un cnezat. Din anul 1650 pînă în anul 1875 a făcut parte din Comitatul Alba Inferioară, domeniul superior al Zlatnei. După reforma administrativă din 1875, Bistra a fost cuprinsă în comitatul Turda-Arieș.Haltă de cale ferată a Mocăniței (în prezent inactivă). Halta este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010.

      Biserica
      Naşterea Preacuratei

      Moara lui Petrisor

      Peisaj

      Cheile Geogelului

      Personalități :

      Blaj

      Blaj (în germană Blasendorf, în maghiară Balázsfalva) este un municipiu în județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Blaj (reședința), Deleni-Obârșie, Flitești, Izvoarele, Petrisat, Tiur și Veza, și din satele Mănărade și Spătac. În 2002 avea o populație de 20. 758 locuitori.

      În Blaj își are sediul Arhiepiscopia de Făgăraș și Alba Iulia și întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma.

      Blajul a fost în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea centrul cultural al românilor transilvăneni. Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței naționale românești. Aici a apărutBiblia de la Blaj și tot aici a publicat Timotei Cipariu prima gramatică românească.

      Catedrala Sfânta Treime a fost edificată între anii 1741 și 1749 în stil baroc, după planurile arhitecților vienezi de origine italiană Anton și Johann Martinelli. În această catedrală sunt înmormântați episcopul Inocențiu Micu-Kleinși cardinalul Alexandru Todea.

      Blajul este situat în vestul Podișului Târnavelor, la confluența Târnavei Mari cu Târnava Mică, într-o renumită zonă viticolă. Sursa de alimentare cu apă a municipiului Blaj este râul Sebeș.

      Prima atestare documentară referitoare la Blaj datează din 1252, an în care contele Herbord a cumpărat domeniul „de la întâlnirea Târnavelor”, domeniu denumit în continuare „villa Herbordi„. În1313, fiul lui Herbord, Blasius, a devenit stăpân al moșiei respective. Denumirea Blajului provine de la numele proprietarului,Blasius. De-a lungul timpului, Blajul a fost menționat în limba latină ca villa Blasii, iar mai apoi în traducere maghiară ca Balázsfalva(satul lui Blasiu), respectiv în germană Blasendorf, nume care a devenit în dialectul săsesc Bluesendref. În spiritul latinismului promovat de Școala Ardeleană numele Blajului a fost transcris în limba română ca Blasiu, respectiv Blaș. Ca semn al emancipării urbane, în secolul al XIX-lea a fost folosită în corespondență și formaBlaj-Oraș, simetric cu maghiarul Balázsfalva (Blașfalău, aidcă satul lui Balázs). Până la Unirea Transilvaniei cu România, Blajul a fost printre puținele orășele din Ardeal , alături de Năsăud, cu o populație majoritar românească.[5]

      La început secolului al XVII-lea populația localității era redusă, fiind alcătuită la 1650, anul primului recensământ, din membrii celor 20 de familii de rândași ai curții nobiliare. Intrat în posesiunea magnatului Apafi, Blajul a trecut, după moartea principelui Mihai Apafi al II-lea, în stăpânirea statului, care l-a cedat în 1738 Episcopiei Române Unite, devenind astfel reședința oficială a acesteia.

      În vremea episcopatului lui Ioan Inocențiu Micu-Klein și a urmașului său, Petru Pavel Aaron, la Blaj au fost întemeiate importante instituții de învățământ, precum școlile Blajului, Biblioteca Arhidiecezană (cea mai mare bibliotecă românească din Transilvania), tipografia etc. La 19 mai 1737 Blajului i-a fost conferit statutul de oraș, fiind totodată centrul religios și cultural al românilor „uniți” și al Școlii Ardelene.

      În anul 1754, prin eforturile episcopului Petru Pavel Aron, la Blaj și-a deschis porțile prima școală publică cu limba de predare română. Acest fapt l-a făcut pe Ion Heliade Rădulescu să spună „aici a răsărit soarele românilor”. O inscripție cu acest citat este montată pe clădirea în care a funcționat școala de obște. Mulți dintre cei mai de seamă cărturari români al secolelor XVIII – XIX din Transilvania, ca Samuil Micu, George Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, George Barițiu, Simion Bărnuțiu, etc., și-au făcut studiile la Blaj.

      Ca centru ideologic al burgheziei românești din Transilvania, Blajul a avut un rol important în formarea conștiinței naționale a românilor.[6] La Blaj au avut loc, în 1848, mai multe adunări ale românilor din Transilvania. La adunarea convocată de Avram Iancu și Alexandru Papiu-Ilarian la 30 aprilie 1848, au fost formulate ideile desființării iobăgiei și ale egalității în drepturi a populației române din Transilvania cu celelalte națiuni.

      vedere din Blaj

      Monumentul Horia, Cloșca și Crișan din Blaj

      La 1517 mai 1848, pe câmpul de lângă Blaj, care de atunci poartă numele de Câmpia Libertății, a avut locMarea Adunare de la Blaj, la care au participat 30.000-40.000, majoritatea țărani. Adunarea a adoptat programul de revendicări cu caracter democratic: abolirea dijmei, a clăcii și a iobăgiei, desființarea breslelor și a vămilor,libertatea cuvântului și a tiparului, formarea gărzii naționale, școli de stat în limba română etc. Tot la această adunare s-a protestat împotriva „uniunii” forțate a Transilvaniei cu Ungaria. Nerecunoașterea de către guvernul revoluționar ungar a egalității în drepturi a românilor cu celelalte popoare, nesatisfacerea revendicărilor lor sociale și votarea de către Dieta din Cluj a încorporării Transilvaniei la Ungaria au determinat dezbinarea forțelor revoluționare ale românilor și maghiarilor. Între 15 și 25 septembrie 1848 a avut loc la Blaj o nouă adunare a românilor din Transilvania, care a declarat că nu recunoaște încorporarea Transilvaniei la Ungaria și a însărcinat Comitetul permanent de la Sibiu să înarmeze satele. Neînțelegerea dintre conducătorii revoluției maghiare și cei ai forțelor revoluționare ale românilor transilvăneni a condus la un război civil, oprit doar prin intervenția rusă efectuată la cererea Vienei în 1849.

      Imagine de la începutul sec. XX

      În 1868, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Adunarea de la Blaj, a fost adoptat Pronunciamentul de la Blaj.

      Personalități reprezentative ale Blajului interbelic au fost mitropolitul Vasile Suciu și scriitorul Alexandru Lupeanu Melin, director al Bibliotecii Centrale din Blaj între 19191927.

      Interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma de către autoritățile comuniste în octombrie 1948 a însemnat o grea lovitură pentru Biserica Blajului, deoarece întreaga elită intelectuală concentrată în Blaj, și nu numai, a fost arestată și/sau dispersată. Academia Teologică Greco-Catolică a fost închisă, iar Biblioteca Centrală din Blaj a fost distrusă. O mare parte a cărților a fost aruncată în apele râului Târnava. Capelele institutelor de învățământ din Blaj au fost transformate în săli de sport. Bisericile au fost confiscate de stat și date spre folosință cultului ortodox. Corpul profesoral greco-catolic a fost împrăștiat prin închisorile comuniste sau cu domiciliu forțat prin locuri îndepărtate din țară. La recensământul din 1956 în Blaj au fost consemnați doar 8.711 de locuitori, fapt explicabil cauzat de deportările făcute de către regimul comunist.

      Personalități

      În perimetrul acestei localități s-a pus în evidență prezența unei acumulări de sare gemă.
      Orașul Blaj a fost începând din secolul XVIII – până la Marea Unire din 1918, capitala culturală a Transilvaniei și de aceea i s-au dat diferite denumiri: „Mecca românilor”, „Sionul românesc”, orașul „Luminilor ardelene”, „Școala școlilor românești”, iar Mihai Eminescu a numit Blajul: „Mica Romă” (Roma Mică)

      Monumente

      • Catedrala Sfânta Treime din Blaj
      • Câmpia Libertății
      • Prima școală publică cu predare în limba română

        Colegiul Național
        Inocențiu Micu-Klein
      • Palatul episcopal, fosta reședință nobiliară din secolele XVI-XVIII, actualmente clădirea Arhiepiscopiei Majore
      • Castelul Mitropolitan
      • Mănăstirea Buna Vestire
      • Bisericuța Grecilor
      • Casa lui Mihai Molnar
      • Biserica Reformată
      • Biserica Romano-Catolică
      • Teiul lui Eminescu
      • Stejarul lui Avram Iancu
      • Crucea lui Avram Iancu
      • Copia Lupei Capitolina, simbolul latinității
      • Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Monumentul este amplasat pe Strada Eroilor nr. 2 și a fost dezvelit în anul 1944, în memoria ostașilor români jertfiți în Al Doilea Război Mondial. Acesta este realizat din beton mozaicat și nu are împrejmuire. Pe fațada monumentului se află un înscris care glorifică jertfa ostașilor români.


      Biserica Ortodoxă (construită în anii 1920)

      Bustul lui Simion Bărnuțiu din Piața 1848
      Blandiana (în maghiară Maroskarna , în germană Stumpach) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.
      Cruce de piatră în sat
      Cruce de piatră în sat
      Bocești este un sat în comuna Mogoș din județul Alba, Transilvania, România.
      Bocești
      Boz (mai demult, Buzdu; în dialectul săsesc Buss, Bus, în germană Bußd, Bussd, Bussendorf, în maghiară Buzd) este un sat în comuna Doștat din județul Alba, Transilvania, România.În trecut a fost o comună de sine stătătoare, în cadrul plasei Miercurea Sibiului.În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unii locuitori sași din Boz au fost recrutați în trupe germane pentru a merge pe frontul din Rusia. La plecare, ei au scris pe trenul care urma să îi ducă pe front următorul avertisment: „Stalin, apără-ți mustața! Vin bozenii!” Ca urmare a acordului cu URSS, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial statul român a permis deportarea în lagăre de muncă a propriilor cetățeni de etnie germană, ca reparații de război. Din satul Boz, ca și din celelalte localități izolate din Ardeal, au fost deportați, împotriva acordurilor în vigoare și a practicilor vremii, și tinerii cu vârste sub 18 ani și mame cu copii foarte mici. Mulți dintre ei nu s-au mai reîntors, pierind în deportare.
      În localitate se găsește o biserică evanghelică-luterană fortificată, din anul 1523.
      Boz
      BozAB 5.JPG
      BozAB 4.JPG

      Biserica ortodoxa din Boz

      BozAB 10.JPG

      BozAB 9.JPG
      Brădești este un sat în comuna Râmeț din județul Alba, Transilvania, România.

      Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 138), localitatea apare sub numele de „Bredest”.

      Brădești
      Bucerdea Grânoasă (în germană Botschard, Bothard, în maghiară Búzásbocsárd) este satul de reședință alcomunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.
      Bucerdea Grânoasă
      Prima atestare al localității datează din anul 1303.

      Denumirea acesteia a fost dată după producția deosebit de bogată de grâne (cereale).

      În Evul Mediu în sat locuiau în principal unguri, mai târziu s-au stabilit români

      În perimetrul acestei localități s-a pus în evidență prezența unui masiv de sare gemă și a unor izvoare sărate.
      Primaria

      Lăcașuri de cult

      • Biserica Reformată-Calvină, din secolul al XVI-lea, întregită cu un turn acoperit cu șindrilă în anul 1868.

        Personalități


        Parc
        RO AB Bucerdea Granoasa (13).JPG
        Bucerdea Granoasa

        Monumentul Eroilor

        Biserica „Cuvioasa Paraschiva
        Biserica Cuvioasa Paraschiva din Bucerdea Granoasa (17).JPG

        Bucerdea Vinoasă, Alba
        Bucerdea Vinoasă

        Bucerdea Vinoasă (în maghiară Borosbocsard, colocvial Bocsard, în germană Botschard) este un sat încomuna Ighiu din județul Alba, Transilvania, România.

        Bucerdea-Vinoasă este un promotor important în păstrarea tradițiilor culturale; anual aici se organizează sărbătoarea secerișului. Este de asemenea un centru viticol important.

        Satul este străbătut de râul cu același nume, care se varsă apoi în râul Ampoi.

        • Satul are trei biserici: una ortodoxă, una greco-catolică și una baptistă.
        • În curtea bisericii ortodoxe se află un muzeu etnografic cu articole vechi bisericești, port popular, poze, unelte etc.
        • Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Monumentul este amplasat în sat la nr.76 și a fost ridicat în memoria Eroilor Români din cele Două Războaie Mondiale. Acesta este realizat din beton mozaicat, fiind împrejmuit cu un grilaj metalic. Pe fața monumentului sunt înscrise numele a 52 de eroi români, jertfiți pentru patrie.
        • Piatra Craivii – cetatea Apulon (Apollon), este amplasată în apropierea satului; documentele istorice și descoperirile arheologice efectuate după anii 60 ai secolului al XX-lea confirmă faptul că vatra satului a fost localizată la poalele muntelui unde se găsește cetatea și continuitatea pe aceste meleaguri de la daci până în prezent.

          Bucium, Alba
          Bucium, județul Alba

          Bucium este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.

          Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 137), localitatea apare sub numele de „Bucsum”.

          Bucium-Sat este un sat în comuna Bucium din județul Alba, Transilvania, România.
          Biserica din Bucium-Șasa
          Biserica din Bucium-Șasa

          Căpâlna de Jos, Alba

          Căpâlna de Jos (în dialectul săsesc Gierjesdref, în germană Kapellendorf, Kapellkirch, Gergesdorf, în maghiarăAlsókápolna) este un sat în comuna Jidvei din județul Alba, Transilvania, România. Satele vecine sunt: la sud Jidvei, la sud-est Feisa, la est Sântămărie, la nord-est Veseuș, la vest Sânmiclăuș.

          Căpâlna de Jos în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73

          Căpâlna de Jos este atestată din anul 1332, printr-o contribuție a capelei către Biserica Romano-Catolică de la Roma, capelă care a dat și numele satului.

          Este situată la jumătatea distanței între Alba Iulia și Târgu Mureș (60 km de fiecare). Cele mai apropiate orașe sunt Blaj și Târnăveni (ambele la 19 km).

          Satul Căpâlna de Jos are aproximativ 300 de case.

          Relieful predominant al regiunii este de deal, în sudul localității aflându-se lunca Târnavei Mici, cu o lățime de aproximativ 1 km. Are un sol propice culturilor pomicole și viticole.

          Majoritatea oamenilor se ocupă cu agricultura.

          Ca antreprenor, deține primul loc societatea S.C. JIDVEI, care produce și comercializează marca de vin cu același nume. Un număr mic de oameni lucrează la fabricile din Blaj și Târnăveni.

          Populația este majoritar formată din români, în acest sat existând doar o familie de rromi și un număr de 4 maghiari.

          Căpâlna de Jos este un nume reprezentativ pentru muzica populară românească, mândrindu-se cu 2 nume:Veta Biriș și Ansamblul fetelor de la Căpâlna.

          Căpâlna de Jos


          Școala

        RO AB Capalna de Jos (4).JPG


      Biserica greco-catolica

      Caminul cultural

      Căptălan, Alba

      Căptălan (în maghiară Maroskáptalan) este un sat în comuna Noșlac din județul Alba, Transilvania, România.

      Căptălan

      Zona: Podișul Târnavelor – Terasele Mureșului.

      Dealuri: Coasta Someșului (528 m altitudine medie).Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 140) localitatea apare sub numele de „Kaptalan”.

      Cărpiniș (Roșia Montană), Alba

      Cărpiniș sau Cărpeniș, este un sat în comuna Roșia Montană din județul Alba, Transilvania, România.
      Cărpiniș

      Satul este răsfirat de-a lungul văii Abrudului.Prima documentare scrisă cunoscută a așezării este Keorpenes, din 1595
      Cărpiniş pe Harta Iosefină, 1769-1773. Vatra satului este răsfirată de o parte și de alta a râului Abrud, de la Gura Roșiei până mai jos de Valea Vârtop. Pe vale, la intrarea în sat, se vede o moară de măcinat grâne ce se distinge între numeroaseleșteampuri pentru exploatarea aurului. În mijlocul satului, pe o înălțime peste malul stâng, este marcată vechea biserică de lemn. Spre Abrud, Roșia și Vârtop sunt înălțate cruci de hotar.
      Haltă de cale ferată a Mocăniței. Halta a fost oficial redenumită “Podu Mijii”, după numele podului din apropiere care trece peste apele râului Abrud.

      “Mocănița” circulă ocazional între Abrud și Câmpeni (curse turistice locale), cu oprire și în această stație.

      Lăcașuri de cult

      Biserica Sfânta Treime din Cărpiniș este lăcașul de cult al comunității ortodoxe din satul Cărpiniș, Alba, ridicat între anii 1914-18. Biserica de zid actuală a înlocuit o biserică de lemn din 1784.[2] Momentul ridicării noii biserici este surprins în pisania de la intrarea în pridvor: „S-a zidit pe spesele poporului 1914-1918. Pompiliu Piso, Todor Serb, Todor Sicoe, ep. Nicolae Sicoe, Chesa si Boclea Ionut intreprinz:”.

      Un alt monument istoric este casa memorială Cloșca.

      Personalități

      • Cătunul Șoal din Cărpiniș (Roșia Montană) este locul de naștere a lui Ion Oargă Cloșca (1747-85), cunoscut sub numele de Cloșca.
      • Familia Șuluțiu de Cărpiniș, familie de români nobili de origine din acest sat, a dat cărturari de seamă precum episcopul greco-catolic Alexandru Sterca-Șuluțiu și tribunul pașoptist Ioan Sterca-Șuluțiu.
        Imagini de ieri :

        Cărpinișan în Armata Română la Odesa (octombrie 1942)

        Învățătoare refugiată din Basarabia

        Oameni din Cărpiniș (aprilie 1944)
        Familie de miner din Cărpiniș (1944-45)

        Vifeli la nuntă în Șoal (septembrie 1958)


      „Întovărășirea” din Cărpiniș (30 noiembrie 1958)

      Inaugurarea dispensarului comunal (1960)

      Nuntași în fața bisericii din Cărpiniș (anii 1960)

      La școala din Cărpiniș (cca 1965)

      Imagini de azi


      Caminul cultural

      La strâns fânul, perspectivă pe valea Abrudelului (2007)

      Apa poluată a Abrudelului (2007)

      Canton ruinat lângă linia mocăniței (2007)

      Cărpiniș-Șoal, la strânsul fânului pe înserat (2007)

      Câlnic, Alba

      Câlnic
      Câlnic (în dialectul săsesc Kellenk, în germană Kelling, în maghiară Kelnek) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.Numele așezării provine din slavul „kal” sau „kalinik” (=lut, lutos, ung. sáros hely), fiind preluat, mai întâi, de români sau de unguri, de la care l-au preluat ulterior sașii. Numele săsesc al localității este Kelling și vine de la primii stăpâni, familia nobililor Kelling. La fel ca și alte familii de sași, aceștia au devenit probabil din greavi niște adevărați comiți. Greavii de Câlnic sunt menționați încă din 1267, 1269 și 1309. Cetatea a fost restaurată între 1962-1964, iar astăzi a fost transformată într-un centru cultural știintific internațional. Unul greavii de Câlnic cu numele său de Chyl de Kelling, a construit la mijlocul secolului al XIII-lea donjonul de la Câlnic și îl folosea drept locuință. Chyl a cumpărat apoi Blajul, iar urmașii lui au continuat să cumpere satul Cut, Vingardul și multe alte teritorii. La Câlnic a fost descoperit și material preistoric, precum și vagi urme medievale din secolele XIXII, dar așezarea medievală propriu-zisă datează din secolele XII-XIII. Nivelul cel mai consistent corespunde consolidării domeniului nobiliar al greavilor (1267). În anul 1599 Câlnicul a fost jefuit de armatele lui Mihai Viteazul, iar cetatea a fost pustiită

      Donjonul

      Reședința inițială cuprindea prima incintă, un edificiu patrulater de sub capela actuală (probabil un donjon inițial din care s-au ridicat numai fundațiile, fiind repede abandonat). Adrian Andrei Rusu presupune că acesta ar fi fost însă numai un altar rectangular al capelei. Donjonul actual a fost ridicat în jurul anului 1272 și are o formă dreptunghiulară. A fost numit și Turnul Siegfried, iar grosimea zidurilor lui ajunge la un metru. La început avea numai 14 m înălțime, dar a fost ridicat ulterior la 20 m. La parter se afla o pivniță boltită în semicilindru. Aceeași boltă semicilindrică o întâlnim și la primul etaj, iar celelalte niveluri nu mai au boltă, ci tavan. Tot la primul etaj, pe peretele de vest, exista și un șemineu, iar în săpătură au fost descoperite și fragmente de cahle. O dată cu lucrările de restaurare conduse între 1962-1964 a fost descoperit ancadramentul bipartit al unei ferestre, cu câte trei lobi în fiecare dintre cele două părți, care indică o fază gotică timpurie, poate din a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

      Prima curtină


      Incinta inițială includea spre nord-vest un turn de poartă rectangular, prevăzut cu hersă (ale cărei urme sunt încă vizibile) și completat probabil de un pod mobil. Contemporane cu prima incintă erau probabil și un șanț adânc de 3 m și lat de 10 m, și un turn patrulater de pe latura de sud. Într-o altă etapă, care aparține tot reședinței nobiliare, a fost ridicată capela, datată cu monede din vremea regilor Bela al IV-lea și Ștefan al V-lea. Lucrările de restaurare și decapare au scos la iveală existența într-o primă etapă a trei ferestre dreptunghiulare ușor arcuite în partea superioară pe peretele de vest și una pe peretele sudic. Cele două ferestre gotice, vizibile și astăzi, au fost construite ulterior și datează de la mijlocul secolului al XIV-lea. Pe arcul triumfal se păstrează urmele a două picturi murale succesive, cea mai recentă reprezentând un bust al luiChristos.

      Cetatea țărănească

      În secolul al XIV-lea au început o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odată cu decăderea rolului lor politic. În 1388 moare greavul Ioan, ultimul moștenitor pe linie bărbătească, și cetatea intră în posesiunea familiei greavilor de Vingard, moștenitorii pe parte feminină. În 1430 cetatea este vândută de către Johann Geréb de Vingrad comunității săsești, care o cumpără. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea fortificația a fost adaptată noilor cerințe, o dată cu răspândirea armelor de foc: este ridicată a doua incintă, în escarpa vechiului șanț, iar donjonul este înălțat cu încă un etaj. Tot atunci se ridică barbacana și turnul-bastion în formă de potcoavă, și se înalță prima curtina primară. În același timp, o dată cu demontarea parțială a drumului de strajă, au fost adosate cămări de provizii pe zidul primei incinte.

      Biserica-La o mică distanță de cetate se află fosta casa parohială evanghelică, construită în secolul al XVI-lea și mărită în 1779. De la ea se ajunge la biserica « din Deal », înconjurată de cimitir. Se presupune că ar fi fost construită în secolul al XIII-lea, dar structura de astăzi datează din secolul al XV-lea, fiind mult modificată în secolul al XIX-lea, fapt care a determinat aspectul actual neogotic. Înăuntru se mai păstrează două tabernacole și portalul gotic al sacristiei.

       

      Fortificația

      În jurul donjonului exista o incintă ovală cu un turn spre sud și cu un turn poartă la nord, iar în jurul curtinei a fost săpat un șanț de apă. Probabil că mâna de lucru era locală, de vreme ce în anul 1291, pe când se făceau lucrări de restaurare la catedrala din Alba Iulia, trei dulgheri sași din împrejurimi au construit căpriorii noului acoperiș. Fortificația de la Câlnic este astăzi pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

      Cercetarea

      Între anii 1961-1964 au fost conduse lucrări de restaurare de către Direcția Monumentelor Istorice, sub coordonarea arhit. Ștefan Balș, în paralel cu săpăturile arheologice desfășurate de Radu Heitel. Din 2003 au fost conduse lucrări de amenajare pentru spațiile expoziționale și pentru cazare, cetatea fiind transformată într-un centru cultural știintific internațional. Singura săpătură arheologică este cea a lui Radu Heitel (1963-1964) și rezultatele cercetărilor sunt majoritatea inedite. În 1996, în timpul lucrărilor edilitare, au mai fost descoperite unele materiale, dar fără context clar. Între aceastea se numără încă un fragment de cahlă și materiale folosite la turnarea unui clopot din sec. XVII-XVIII, descoperite în gangul barbacanei.

      De la Wikipedia, enciclopedia liberă

      Câmpeni

      Câmpeni (în maghiară Topánfalva, în germană Topesdorf) este un oraș în județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Boncești, Borlești, Botești, Câmpeni (reședința), Certege, Coasta Vâscului,Dănduț, Dealu Bistrii, Dealu Capsei, Dric, Fața Abrudului, Florești, Furduiești, Mihoești, Motorăști, Peste Valea Bistrii, Poduri, Sorlița, Tomușești, Valea Bistrii, Valea Caselor și Vârși.

      Localitatea este cunoscută nu numai pentru frumusețea peisajului, dar și pentru personalitățile care au marcatistoria românilor, ca Horea, Cloșca și Crișan, conducătorii răscoalei de la 1784, și Avram Iancu, cel care a adus o contribuție însemnată în cadrul Revoluției de la 1848.

      Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 121), localitatea apare sub numele de „Topanfálva”. La cca 0,5 km spre est de Câmpeni pe hartă este indicat un loc al căutătorilor de aur cu șaitrocul [5] din aluviunileArieșului („Gold Wäscherei”). De-alungul unei văi afluente pe dreapta a Arieșului din apropiere sunt marcate numeroase șteampuri pentru prelucrarea minereurilor bogate în aur („Stampf Mühlen”).

      Câmpeniul este atestat documentar din anul 1587. Printr-un act emis de Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, i s-a permis lui Nicolae Filimon din Câmpeni să construiască o moară la vărsarea râului Abrud înArieș. După anul 1649 Câmpeniul a devenit capitala domeniului montan de sus, cu satele Bistra, Albac și Vidra.

      În 1618 a avut loc o puternică mișcare țărănească, iar mai târziu locuitorii zonei s-au aflat în rândurile luptei călugărului Sofronie din Cioara. Izbucnită în comitatul Hunedoarei în toamna anului 1759, răscoala se răspândește cu iuțeală și în comitatul vecin Albei. Sofronie a fost prins, dar apoi este eliberat de răsculați și răscoala cuprinde Zarandul și tot sudul Transilvaniei. Centrul mișcării s-a deplasat în Munții Apuseni, unde nemulțumirile moților din cauza obligațiilor grele față de fisc și îngrădirea dreptului la pădurit erau generale. În aprilie 1760 Sofronie a intrat în Zlatna în fruntea unei mari mulțimi de răsculați. Alte cete ale sale au ocupatAbrudul și Campenii. Țăranii se socoteau stăpâni pe situație, declarând că „a trecut puterea domnilor, acum noi suntem stăpânii”. Atât autoritățile locale, cât și Curtea de la Viena, erau extrem de îngrijorate că scânteia aprinsă din motive religioase se va transforma într-o mare vâlvătaie cu tentă socială și națională. Mai apoi Sofronie însuși s-a temut de mare amploare a mișcării sale. În acest context tensionat, tratativele duse de el cu reprezentanții Curții de la Viena, au condus la lichidarea răscoalei. Mulți participanți la ea au fost prinși și aspru pedepsiți. Marea răscoală s-a sfârșit astfel în primăvara anului 1761. Deși biserica ortodoxă a fost recunoscută oficial de Curtea din Viena, mișcările populare nu vor înceta, deoarece adevăratele cauze care le-au provocat au rămas.

      Mișcările populare care nu vor conteni, vor culmina în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea cu marea răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Mai târziu, Horea a fost purtătorul de cuvânt al locuitorilor din „Domeniul de Sus”, trimițând la Viena numeroase jalbe de scutire a sarcinilor insuportabile, care apăsau asupra lor, în preajma marii răscoale de la 1748. Incidentul din 24 mai 1782, la târgul de primăvară de la Câmpeni, a fost semnalul pentru izbucnirea marii răscoale de mai târziu. Astfel, moților le-a fost interzis și dreptul de a-și desface la târg mediul – o tradițională băutură moțească. Arendașii armeni le-au confiscat băutura, dar moții au spart vasele cu băutură ale arendașilor. Ancheta autorităților și măsurile luate au fost extrem de dure. Astfel, s-a stabilit o pagubă de 8.700 florini, sumă imensă pentru vremea aceea, fiind condamnați la moarte 18 țărani, între care și octogenarul Dumitru Todea. În 1784 răscoala a izbucnit, Câmpeniul devenind centrul acestei mișcări. Din noiembrie Horea și-a stabilit Câmpenii drept cartier general, de unde a condus, cu ajutorul lui Cloșca și Crișan și a altor oameni de încredere, ostilitățile împotriva autorităților asupritoare. Trebuie menționat că izbucnirea marii răscoale conduse de Horea, a contribuit și decretul emis de împăratul Iosif al II-lea la 31 ianuarie 1784, cu privire la înscrierea voluntară a satelor din vecinătatea graniței militare, care a fost interpretat de țărani ca referindu-se la întreaga țară. Cu ocazia târgului de la Brad, în 28 octombrie 1784, Gheorghe Crișan, din porunca lui Horea cheamă din fiecare sat câte 4-5 bărbați pentru 31 octombrie la Mesteacăn. Cei adunați vor porni spre Alba Iulia spre a se înscrie voluntari. Erau circa 600 de țărani. Ajunși în Curechiu, autoritățile încearcă să îi împrăștie și să-l prindă pe Crișan. Astfel, după ce la 1 noiembrie 1784, răscoala izbucnește cu putere la Curechiu, Câmpeniul primește cu bucurie cântecele de răsculați ale lui Horea. Aici vor fi distruse de către răsculați arhivele nobililor, fiind eliberați moții închiși. La Tibru, la 12 noiembrie se încheie un armistițiu pe 8 zile între Cloșca și colonelul imperial Schultz. Țăranii cereau să nu mai fie iobagi și să fie înscriși în armată, să fie eliberați cei închiși. Se cunoaște că ultimele încercări de rezistență ale țăranilor au fost înfrânte la Abrud, Câmpeni și Albac. La 27 decembrie, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorăcetului din Munții Gilăului și la 30 ianuarie 1785 este prins și Crișan la Sasa – Lupsa. Cei trei viteji conducători au fost duși legați în lanțuri la Alba Iulia. La Campeni, în 21 noiembrie 1784, este dat peste cap planul vicecolonelului Schultz de a-i prinde pe capii răsculaților. Tot aici, între 7 și 14 decembrie 1784, Horea cu răsculații săi, se opun armatelor imperiale, după care Horea se va retrage spre Albac.

      La mijlocul secolului al XVIII-lea Câmpeni avea 5.400 locuitori, fiind cea mai populată localitate montană din Transilvania, având chiar mai mulți locuitori decât orașele Alba Iulia sau Târgu Mureș. Faptul că zona era săracă, cu toate că bogății imense plecau de aici spre Ungaria și Austria, a determinat ca și luptele sociale ale moților să aibă aici o deosebită intensitate în sec. XVII – XIX.

      Locuitorii din Câmpeni au fost participanți activi și la alte evenimente istorice, mai însemnate, înainte de revoluția de la 1848. Astfel, în 1819 ei s-au ridicat împotriva unor sarcini tot mai apăsătoare puse de autorități pe capul lor cât și a recrutărilor pentru armata imperială. Câmpenii au devenit centrul revoluției românești de la 1848 din Transilvania. Aici Avram Iancu a creat o adevărată „republică țărănească”, condusă de acesta cu ajutorul prefecților săi. La adunarea din aprilie 1848, Iancu a participat alături de Buteanu și Balint. El și-a așezat la Câmpeni tabăra revoluției, fiind numit prefect general al legiunilor montane. Tabăra militară era amplasată în vestul orașului Câmpeni. La Câmpeni au fost primiți cu multă bucurie revoluționarii din Țara Românească, între care la loc de mare cinste a figurat Nicolae Bălcescu. În Câmpeni s-au ridicat și au luptat alături de Iancu, tribunii Mihai Andreica, Clemente Aiudeanu, Nicolae Corches și Ion Șuluțiu. După înfrângerea revoluției și până în apropierea morții sale, Avram Iancu a fost primit întotdeauna la Câmpeni ca un erou al tuturor românilor din Transilvania. În semn de eternă aducere aminte și de cinstire a marelui patriot, în piața care îi poartă numele la Câmpeni „Craiul Munților”, se înalță statuia sa ecvestră. Statuia este opera sculptorului Dimitriu Bârlad, fiind realizată în 1930 la Târgu Mureș. În 1940 statuia a fost mutată la Campeni în urma cedării Transilvaniei de Nordprin Dictatului de la Viena. După revoluția de la 1848, marile evenimente din istoria românilor, cum au fost Unirea Principatelor din 1859 și războiul de Independență de la 1877-1878, au fost primite cu mare bucurie și viu interes în Țara Moților și mai ales în Câmpeni. Aici a luat naștere chiar un comitet condus de Ion Patitia și Mihai Adreica care a colectat bani, alimente și îmbrăcăminte pentru răniții armatei române. Tot la Câmpeni au avut loc în 1881, manifestații în sprijinul mișcării memorandiste, iar în 1918 s-a creat aici o gardă națională condusă de Zosim Chirtop, chemată de Consiliul Național de la Alba Iulia, să asigure desfășurarea în cele mai bune condiții a Marii Adunări Naționale, de la Alba Iulia, la 1 Decembrie.

      În perioada interbelică a fost sediul unei Plăși din județul Turda.

      Tradiții locale – Una dintre cele mai cunoscute tradiții este furatul toacei, obicei practicat și în comunele vecine. Este vizată în special toaca bisericii, dar și cele confecționate de localnici și aflate în perimetrul gospodăriei. În noaptea din sâmbăta Învierii, aceasta este furată și ascunsă, iar cei care au păzit-o sunt nevoiți să o caute și o vor recupera în schimbul unei sume de bani sau unor sticle de rachiu.

      Obiective turistice

      • Muzeul Avram Iancu – aici și-a avut Avram Iancu cartierul general în timpul revolutiei din 1848.
      • Statuia ecvestră a lui Avram Iancu (înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba[7] elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010). Inițial, statuia, realizată de Ion Dimitriu-Bârlad, a fost ridicată la Târgu Mureș în 1924. În 1940, statuia lui Avram Iancu a fost mutată la Câmpeni, unde se află și în prezent.[8]
      • Monumentul Eroilor. Monumentul este de tip cruce memorială și este amplasat lângă Biserica Ortodoxă din orașul Câmpeni. Crucea a fost înălțată în anul 1922, pentru cinstirea memoriei eroilor jertfiți în Războiul de Independență, fiind realizată din lemn de stejar și marmură, protejată cu un acoperiș din tablă. Pe fațada monumentului este următorul înscris: „În amintirea eroilor din timpul răscoalei de la 1907 și a celor căzuți pe câmpul de luptă în timpul Războiului de Independență de la 1877“.

        Personalități – 

        • Valeriu Moldovan, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania în timpul regimului austro-ungar, publicist, avocat, profesor universitar la Facultatea de Drept din Cluj, deputat, membru al PNȚ.

      Câmpeni la începutul secolului al XX-lea

      Primăria
      (Piața Avram Iancu nr.5)Statuia ecvestra a lui Avram Iancu
      Ridicată in anul 1927
      Sculptor
      Ion Dimitriu-Bârlad
      (Piața Avram Iancu)
      Câmpeni



      Imagini din Campeni

      Pod

      Biserica Sf. Maria

      Casa din Câmpeni în care Avram Iancu și-a stabilit cartierul general în timpul revoluției de la 1848

      Câmpeni – zona centrală

      Cenade
      Cenade
      Cenade (în germană Scholten, în maghiară Szászcsanád, Csanád) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România. Se află în Podișul Secașelor.Localitatea este atestată documentar în anul 1301, ca posesiune a Abației Igriș din vechea Episcopie aCenadului[2]. Pe teritoriul așezării au fost descoperite cioburi de vase dacice și romane provinciale.În perimetrul acestei localități s-a pus în evidență prezența unui masiv de sare gemă și a unor izvoare sărate. Despre izvoarele sărate gazeifere din satul Cenade relatează František Pošepný în lucrarea sa publicată în anul 1871.

      Lăcașuri de cult

      • Biserica fortificată din Cenade din sec. al XV-lea, fortificată în sec. al XVI-lea (modificări ale navei în anii 1905-1906).




      • Biserica greco-catolică, construită în jur de 1892.

        Biserica ortodoxa

      Personalități

      Cergău Mare
      CergauMareAB.JPG

      Cergău Mare (în maghiară Magyarcserged, Nagycserged, Cserged, Csergőd , în germană Großschergied, Grossschergied, Schergid, Groß Schergied) este satul de reședință al comunei Cergău din județul Alba,Transilvania, România.În evul mediu a fost sat catolic unguresc, depopulat la sfârșitul secolului al XVI-lea. După 1600 s-au refugiat aici catolici bulgari (vezi și Cergău Mic), care cu timpul au fost asimilați și au devenit români uniți cu Roma (greco-catolici).

      În perimetrul acestei localități s-a pus în evidență prezența unui masiv de sare gemă și a unor izvoare sărate.

      Monumente istorice


      Cergău Mic

      Cergău Mic (arhaic Cergău Șcheiesc,[2], mai demult Cergăul Mic; în maghiară Bolgárcserged, între 16251911Kis Cserged, Kiscserged, în dialectul săsesc Schergit, în germană Klein Schergied, Kleinschergied) este un sat în comuna Cergău din județul Alba, Transilvania, România.Localitatea este atestată documentar din anul 1303, după așezarea aici a unor catolici bulgari din banatul deVidin, care cu timpul au fost asimilați. Cel mai probabil acești refugiați religioși au fost români, dat fiind că atunci populația covârșitoare a Țaratului de Vidin era românească (astăzi românii sunt majoritari încă în zona rurală), iar religia încurajată de țarii români din dinastia Asăneștilor ai Imperiului valaho-bulgar au solicita la Roma trimiterea unui nunțiu papal pentru revirimentul latinității în lupta contra asimilaționismului slavon. Denumirea maghiară Bolgárcserged, la fel ca și vechea denumire românească Cergău Șcheiesc, păstrează amintirea veniriibulgarilor. Odată cu Reforma protestantă bulgarii catolici din Cergău și-au pierdut limba și au devenit evanghelici (luterani). Ulterior, satul ajungând posesiune a Arhiepiscopiei Române Unite de Alba Iulia, unii locuitori au devenit greco-catolici (la fel ca cei din Cergău Mare) și s-au românizat

      Lăcașuri de cult

      • Mănăstirea „Cergăul Mic” cu biserica „Petru și Pavel”, din secolul XVII.

      Cergău Mic

       

      Cetatea de Baltă

      Cetatea de Baltă este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România. medievistica. ro/texte/monumente/cercetarea/joc%20nume%20cetati_Rusu.Localitatea Cetatea de Baltă este situată pe râul Târnava Mică, pe drumul județean DJ 107 la 15 kilometri deTârnăveni și 21 kilometri de Blaj. Cu trenul se poate ajunge pe linia 307 BlajTârnăveniPraid.

      Lăcașuri de cult[modificare | modificare sursă]

      Obiective turistice

      • O fortăreață (cetate) din secolul I î.Hr., azi ruinată. Amplasată pe o terasă a Târnavei, înconjurată de bălți și de mlaștini (de aici numele de „Cetatea de Baltă”).
      • Biserica Reformată-Calvină din secolul XIII-XV, inițial Romano-Catolică. Pe peretele exterior al turnului se găsește o celebră ilustrație cu un cap de tătar.
      • Castelul Bethlen-Haller, construit în stilul Renașterii franceze din secolul al XVII-lea (1615-1624); plan patrulater cu turnuri de colț circulare, fără rol defensiv. Dispoziția generală de ansamblu reproduce în mic corpul central al castelului Chambord din Franța. Remaniat în secolul al XVIII-lea (1769-1773), cu o poartă în stil baroc.

      • Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Monumentul de tip cruce comemorativă este amplasat în centrul localității, lângă sediul Primăriei și a fost ridicat în memoria eroilor români din Primul Război Mondial, în anul 1935. Crucea are o înălțime de 3 m, fiind susținută de un soclu, în trepte și este realizată din piatră de calcar. Pe frontispiciul monumentului sunt inscripționate cuvintele: „Eroilor neamului din 1914-1918“, iar mai jos sunt înscrise numele a 27 eroi și o inscripție ilizibilă, la baza monumentului.
      • Biserica Română Unită cu Roma Sfânta Treime cu devoțiune specială către Sfântul Anton de Padova. Biserica găzduiește din data de 27 septembrie 2009 (data sfințirii bisericii) o mică părticică din rămășițele pământești ale Sfântului Anton de Padova „doctor evangelicus”, care pot fi văzute și venerate în prima zi de marți a fiecărei luni și în special de ziua sărbătorii Sfântului 13 iunie a fiecărui an.
        Cetatea de BaltăAB (4).JPG

      RO AB Cetatea de Balta 5.jpg
      Biserica ortodoxă,Cetatea de Baltă, Alba

      Cicău

       

      Cicău (în maghiară Csákó) este un sat în comuna Mirăslău din județul Alba, Transilvania, România.

      Satul Cicău este situat în partea centrală a României, în nordul județului Alba. La nord se învecinează cuLopadea Veche, la nord-est cu Rachiș, la vest cu Podeni, la sud-vest cu Ciugudu de Sus iar la est cu Ormeniș șiMirăslău.

      Altitudinea medie: 372 m.

      • În acest sat s-a descoperit o necropolă de înhumație datând de la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, în care s-au găsit cercei, arme (o sabie, un topor, un vârf de lance) și piese de harnașament (zăbale, falere, scărițe de șa, rozete). Siturile arheologice de la Cicău din punctul „Săliște” sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Alba[3] elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.
      • Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139) localitatea apare sub numele de Csákó.
      • Până în anul 1876 localitatea a aparținut Scaunului Secuiesc al Arieșului.

        Lăcașuri de cult

        • Biserica “Sf. Arhangheli” (din sec. XV-XVIII) este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba[3]elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Este situată în mijlocul satului pe terasa unui deal aflat în dreapta pârâului care străbate localitatea. A fost edificată în secolul al XV-lea și se compune din pronaos tăvănit încălecat de turnul clopotniță, naos având o boltă semicilindrică și absidă poligonală decroșată acoperită cu o boltă elipsoidală. La început biserica a fost alcătuită doar din absida altarului și o navă scurtă. Ulterior, începând cu secolul al XVIII-lea, biserica va suferi o serie de transformări. Un element interesant îl constituie cele cinci ferestre din partea veche a bisericii cu ancadramente din piatră traforată cu forme lobată de factură gotică. Pictura murală datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și a fost realizată de „mai marele între zugravi Ioan Boer din Teiuș”.
          Cicău

        Cistei

        Cistei (în maghiară Oláhcsesztve) este un sat în comuna Mihalț din județul Alba, Transilvania, România. Principala ocupatie a locuitorilor este agricultura. Satul este strabatut de raul Tirnava un afluent al raului Mures.
        Cistei
        Cisteiu de Mureș, mai demult Cisteiu Unguresc (în maghiară Magyarcsesztve, alternativ Maroscsesztve, colocvial Csesztve), este un sat ce aparține orașului Ocna Mureș din județul Alba, Transilvania, România.
        Altitudinea medie = 251 m.
        Cisteiu de Mureș

        Obiective istorice

        • Castelul Mikes, din secolele XVIII-XIX, construit în stil clasicist. Ansamblul castelului cuprindea pe vremuri castelul, curia, capela și hambarul. Clădirea era în anul 1994 deja goală, în ruină și nepăzită, într-o stare avansată de deteriorare. În ultimii 10 ani, tot ce se putea lua, a fost luat (stucatura tavanului, ramele ferestrelor, ușile etc), astăzi rămânând doar fațada. Părțile componente ale ansamblului (castel, curie, capelă, hambar) sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Alba, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.
        • Biserica Reformată-Calvină.
        • Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”. Biserica figurează pe lista monumentelor istorice din județul Alba (cod AB-II-m-A-00205), deși nu mai păstrează atributele necesare unei astfel de protecții.

        Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139) localitatea apare sub numele de „Magyar Csesztve”.



        Leu funerar (sculptură romană găsită la Cisteiu de Mureş, în prezent aşezată în faţa şcolii „Lucian Blaga” din Ocna Mureş)

        Ciuguzel
        RO AB Ciuguzel (1).JPG

        Ciuguzel (în maghiară Fugad, în germană Fügeden) este un sat în comuna Lopadea Nouă din județul Alba,Transilvania, România.Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 154) localitatea apare sub numele de „Fugad val.Tsuguzel” („Fugad walachisch Tsuguzel” = „Fugad, pe românește Ciuguzel„). Aproximativ la mijlocul distanței între satele Ciuguzel și Lopadea Nouă este notat locul unde în trecut condamnații erau pedepsiți corporal pentru faptele lor, inclusiv prin spânzurare (Gericht).

      CiuguzelRO AB Ciuguzel (2).JPG

      Căminul cultural „„Ioan Târnăvean”

      Ciumbrud
      RO AB Ciumbrud (10).JPG

      Ciumbrud (în maghiară Csombord) este un sat ce aparține municipiului Aiud din județul Alba, Transilvania,România.

      Așezare rurală dacică.

      Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139) localitatea apare sub numele de „Csombord”. În extravilanul nordic al satului pe această veche hartă este notat locul unde în trecut condamnații erau pedepsiți corporal pentru faptele lor, inclusiv prin spânzurare (Gericht). În sudul satului exista un cuptor de ars țigle și cărămizi (Ziegl Offen).

      Patrimoniu – Biserica reformată-calvină din Ciumbrud este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba

      Obiectiv memorial
      Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Monumentul comemorativ a fost ridicat în anul 1948, în memoria eroilor români căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial. Acesta este amplasat în centrul localității, are o înălțime de 4,8 m, fiind realizat din calcar și ciment, iar împrejmuirea este asigurată de un gard din fier, cu stâlpi de beton. Pe placa de marmură, aflată pe fațadă, este un înscris comemorativ: „ÎN MEMORIA EROILOR CĂZUȚI PENTRU ELIBERAREA PATRIEI“.

       

      Biserica ortodoxă cu hramul „
      Nașterea Maicii Domnului
      Râul Mureș la Ciumbrud

      Cojocani

      Cojocani este un sat în comuna Mogoș din județul Alba, Transilvania, România.Cojocani

      Colțești

      Colțești (în maghiară Torockószentgyörgy) este un sat în comuna Rimetea din județul Alba, Transilvania,România.

      Colţeşti pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773 (Sectio 123)

      Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 123), localitatea apare sub numele de „Sz. György” și “Thorotzko Szt.György”.

      Colțești

      Lăcașuri de cult

      • Biserica Romano-Catolică. Thoroczkay György și soția sa Pekri Krisztina au adus în Colțești călugări franciscani, construind, începând cu anul 1727, pe dealul din partea de nord a localității un complex monahal compus dintr-o mănăstire, biserică și claustru. Biserica a fost incendiată în anul 1849. Pe același loc a fost construită în 1867 actuala biserică. Pe corul din capelă sunt expuse stemele familiilor Thoroczkay și Rudnyánszky. Fosta mănăstire, biserica și claustrul franciscan sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Alba[1] elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010 (LMI AB-II-a-A-00209, AB-II-m-A-00209.01 și AB-II-m-A-00209.02). Adresa complexului monahal: sat Colțești nr.170.
      • Biserica Unitariană. La mijlocul secolului al XVI-lea majoritatea populației satului a trecut la religia unitariană. În anul 1643 nobilul local Thoroczkay Zsigmond a construit turnul bisericii, fapt înscris pe o placă comemorativă incastrată în peretele dinspre stradă a turnului. Pe partea stângă a plăcii se vede stema familiei Thoroczkay. În anul 1703 satul, împreună cu toate bisericile (inclusiv cea unitariană) a fost incendiat, dar, prin efortul localnicilor, pagubele au fost după un timp înlăturate.
      • Biserica Reformată-Calvină. Biserica a fost construită de nobilul Thoroczkay Ferenc în secolul al XVII-lea. A suferit numeroase distrugeri. În forma sa actuală a fost terminată abea în anul 1890. Deasupra intrării în biserică este incastrată o placă comemorativă. În interiorul bisericii se găsește stema grofului Thoroczkay Miklós.

        Obiective turistice

        • Cetatea Trascăului, înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010 (LMI AB-II-m-A-00208). Pe Harta Iosefină din 1769-73 apare cu numele “Altes Schloss” (“Vechiul Castel”).

        • Conacul Thoroczkay-Rudnyánszky
        • Fosta Mănăstire Franciscană, Biserica Romano-Catolică a mănăstirii și Claustrul Franciscan (toate trei monumente istorice).
        • Biserica Unitariană
        • Biserica Reformată-Calvină
        • Grădina statuară a lui Balázs Janó
        • Muzeul de etnografie
        • Casa Brassai Sámuel
        • Rezervația naturală Cheile Siloșului (3 ha).[3]
        • Cheile Vălișoarei

      Personalități

      • Sámuel Brassai, cunoscut polihistor.De la Wikipedia, enciclopedia liberă

      Copand (în maghiară Maroskoppánd) este un sat în comuna Noșlac din județul Alba, Transilvania, România.

      Zona: Podișul Târnavelor – Terasele Mureșului.

      Ape: Mureș.

      Copand
      În perimetrul acestei localități s-a pus în evidență prezența unui masiv de sare gemă și a unor izvoare sărate.

      Lăcașuri de cult

      Crăciunelu de Jos este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania,România.
      RO AB Craciunelu de Jos (22).JPG

      Localitatea Crăciunelu de Jos este situată în partea estică a județului Alba, în lunca Târnavei, situată pe drumul național DN14B la 32 km de municipiul Alba Iulia și la 7 km de Blaj – orașul cel mai apropiat.

      Așezată pe valea Târnavei și versanții sudici ai Dealurilor Lopadei are un relief de deal cu o altitudine cuprinsă între 300 și 500 m. Satul Crăciunelu de Jos are formă neregulată și este situat în lunca Târnavei de o parte și de alta a râului și pe fruntea lină a terasei de 30–40 m. Particularitatea localității constă în numărul mare al gospodăriilor construite pe lunca înaltă din dreapta râului și în extinderea sa actuală pe fruntea terasei. Cealaltă parte a satului, din stânga râului, fiind așezată pe malul Târnavei, a intrat într-un proces de regres pronunțat, cauzat de frecventele inundații. Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate.

      Atestată documentar pentru prima dată în anul 1324 cu numele de domus Karachyni, din 1733 Also-Kracsunfalva, este cunoscut mai mult ca centru viticol.

      Situat pe malul Târnavei, la circa 6 km vest de orașul Blaj, în județul Alba, localitatea Crăciunelu de Jos, important centru viticol al Podgoriei Târnavelor, este menționat documentar pentru prima dată la 10 iulie 1324. Însă, pe raza satului s-au descoperit urme de neolitice, din epoca bronzului și morminte de inhumație scitice specifice primei vârste a fierului, Hallstatt, astăzi expuse în cadrul Muzeului Brukenthal din Sibiu.

      După anul 1324, satul este amintit într-un act din 11 mai 1396, cu ocazia delimitării domeniilor Episcopiei Transilvaniei, iar la 16 august 1370 o parte a domeniului Crăciunelu este luată în stăpânire de nobilul Ladislau de Galda și de soția sa Elisabeta. În statistica din anul 1553 satul figura printre localitățile cu populație predominant românească din comitatul Alba.

      Mai târziu, în anul 1836 sătenii, cu sprijinul episcopului unit Ioan Lemeni și al baronului Ioan Banffi de Lasontz, au ridicat biserica din zidărie „Sfântul Ierarh Nicolae” situată în partea centrală a localității, iar în anul 1900, conform recensământului oficial maghiar, Crăciunelu de Jos număra 1223 locuitori, din care 1063 (86,9%) erau români.

      În anii Primului Război Mondial numeroși tineri din sat au luptat și și-au dat viața pe fronturile din Galiția, Bosnia-Herțegovina, Serbia etc., de partea armatei austro-ungare. Între tinerii căzuți pe câmpurile de luptă în această perioadă se numără: Gheroghe Bonțida, Ioan Cristea, Ioan Damian, Irimie Damian, Ioan Fântână, Gheorghe Oltean, frații Ioan și Alexandru Roșa.

      Legislația adoptată de statul român după 1918 și-a arătat binefacerile și pentru sat și locuitorii săi, îndeosebi după aplicarea reformei agrare din 1921. În această perioadă populația Crăciunelului a crescut numeric, ajungând la 1666 locuitori la recensământul din anul 1930. Din aceștia 1450 erau români, 164 maghiari, 40 țigani, 8 germani și 4 evrei.

      Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, la 22 VII 1941, sub ordinele generalului Ion Antonescu, a marcat profund și locuitorii satului Crăciunelu de Jos. Zeci de tineri din localitatea de pe Târnavă și-au vărsat sângele în încleștările din Basarabia, Crimeea, de la Cotul Donului etc., de partea armatei regale române. Lor li se adaugă atât cei care vor da jertfa supremă, între 23 VIII 1944 și 12 V 1945, în luptele date împotriva Germaniei naziste, cât și cei care vor pieri ca prizonieri în lagărele de pe întinsul Uniunii Sovietice.

      Între cei 42 de eroi din Crăciunelu de Jos căzuți în cel de-al doilea război mondial, 35 au pierit pe frontul antisovietic și în lagărele staliniste, iar 7 după declanșarea ostilităților cu Germania.

      În memoria acestor eroi, după anul 1990, în localitatea Crăciunelu de Jos a fost înălțată o troiță.
      În ultimele două decenii, din morive electorale, în sat a fost „construit” un „cartier”, in lunca joasă (inundabilă) a Târnavei, numit de localnici „Dallas”. Populatia asezată aici este de origine romă, multi dintre cei stabiliti fiind originari din comuna Bucerdea Grânoasa, din Blaj etc. În consecință, strada Bigău a devenit tot mai nesigură, iar structura etnică a populației a suferit modificări.
      RO AB Craciunelu de Jos (24).JPG

      Obiective turistice

      • Biserica Reformată-Calvină, construcție secolul al XVI-lea – Bucerdea Grânoasă
      • Biserica Greco-Catolică, sfințită în anul 2002

        Personalități

        • Vasile Mărculeț (n. 1 ianuarie 1962) – profesor, doctor in istorie – specializare: Istoria Bizantului si relatiile internationale din spatiul mediteraneano-pontic in Evul Mediu. Autor a cca 340 de titluri publicate (lucrari de specialitate, monografii, dictionare istorice, studii si articole de istorie). Pentru detalii vezi pagina personala web: http://www.vasilemarculet.vze.com
        • Ioan Marculet, (n. 9 aprilie 1968) – profesor, doctor in geografie – specializare: Geografia fizică. Autor a peste 345 de titluri publicate (lucrari de specialitate, monografii, dictionare istorice, enciclopedie geografică, studii si articole de geografie si demografie).
        • Ioan Șarlea, născut la 27 septembrie 1939 în Crăciunelul de Jos, membru al Asociației Artiștilor Plastici Amatori. Debutul expozițional în 1978 la Mediaș.

        Caminul cultural

      Biserica ortodoxă „Sfântul Ierarh Nicolae” (1836)

      Craciunelul de Sus
      CraciuneluDeSusAB (19).JPG
      Crăciunelu de Sus (în dialectul săsesc Krotschendref, în germană Christendorf, Krotschendorf, în maghiarăFelsőkarácsonfalva, Oláhkarácsonfalva, Karácsonfalva) este un sat în comuna Cetatea de Baltă din județul Alba,În anul 2008 numărul locuitorilor a fost de 154

      CraciuneluDeSusAB (3).JPG
      CraciuneluDeSusAB (5).JPG
      Scoala
      CraciuneluDeSusAB (9).JPG
      CraciuneluDeSusAB (8).JPG
      CraciuneluDeSusAB (13).JPG

      Cricău
      Cricău (în maghiară Boroskrakkó, Krakkó, în germană Krakau) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.
      Cricău
      Biserica Reformată-Calvină din Cricău

      Localitatea Cricău este situată la poalele de SE ale Munților Trascăului, la NV de municipiul Alba Iulia.

      Istoric

      Localitatea Cricău a fost atestată documentar încă din anul 1206, împreună cu Ighiul, care în secolele XIII-XIV aparțineau cetății feudale de la Piatra Craivii [2]. Ca și în cazul satelor Ighiu și Bărăbanț, localitatea a fost întemeiată de coloniști sași și populată de aceștia până la invazia mongolă din 1241, în urma căreia dispare populația germană.

      Între Cricău și Galda, la 2 km nord-vest de Galda, într-o zonă unde drumul roman era vizibil, s-au descoperit, în anul 1900, blocuri de piatră fasonate, o cornișă ornamentată și monede variate

      Festivalul cetăților dacice, ediția a VII-a, 2013, Cricău

      Cugir

      Cugir, mai demult Cudgir (în maghiară Kudzsir, în germană Kudsir, Kudschir, Kuschir) este un oraș în județul Alba,Transilvania, România, format din localitățile componente Bocșitura, Bucuru, Călene, Cugir (reședința), Fețeni,Goașele, Mugești și Vinerea.

      Cugir în anul 1896

      Teritoriul orașului ocupă partea de sud-vest a județului, iar orașul propriu-zis este situat în partea nordică a acestui teritoriu. În imediata apropriere spre est, sud și vest se ridică dealuri ce depășesc 700 m altitudine, în mare măsură acoperite cu foioase și plantații de pin. Spre sud de aceste dealuri se intinde regiunea muntoasă, grupa munților Șureanu ce face parte din Carpații Meridionali, iar spre nord șerpuiește lunca și terasele râului Cugir.

      Din punct de vedere geografico-matematic, localitatea se află la intersecția paralelei de 45’49” latitudine nordică cu meridianul de 23’ 34” longitudine estică, situându-se la 15 km sud de Valea Mureșului, la 25 km est de Orăștie, 35 km sud–vest de Sebeș și 45 km sud-vest de municipiul Alba Iulia.

      Orașul Cugir este situat în zona de contact a culoarului depresionar al Orăștiei cu Munții Șureanu, într-un cadru natural deosebit de pitoresc, la o altitudine de 300 m față de nivelul mării.

      Orașele capitală de județ apropiate Cugirului sunt:

      Administrativ teritoriul orașului Cugir se învecinează:

      • la N cu comuna Șibot,
      • la N-E cu comuna Săliștea,
      • la E cu comunele Săsciori, Pianu și Șugag,
      • la S și la V județul Hunedoara
        Tipul de climat este temperat-continental-umed. Acesta se caracterizează prin temperatura medie anuală de 8º-9 °C și un regim potrivit de precipitații de 600-700 mm anual.Datorită diferenței reliefului în altitudine, pe teritoriul orașului Cugir și condițiile climatice sunt diferențiate. Se poate vorbi astfel despre un microclimat a zonei de luncă, terase și dealuri și despre climatul de munte. Munții de lângă Cugir sunt foarte vegetați și verzi, cu multă pădure. În general, verile sunt călduroase iar iernile blânde deoarece orașul este înconjurat de dealuri și munți care „protejează” de anumite dezlănțuiri ale naturii cum ar fi vremea, furtunile și cutremurele.Cugirul s-a dezvoltat din vechea așezare rurală Kudsir, atestată documentar în anul 1493, devenind oraș în anul 1968.Pe „Dealul Cetății”, pe un promontoriu strategic, a existat probabil o fortificație dacică. Ea n-a fost cercetată prin săpături sistematice. Totuși, pe baza fragmentelor ceramice găsite, se pare că fortificația ar data din sec. II-I î.C. Pentru aceeasi datare pledează și un mic tezaur de monede, descoperit la poalele Dealului Cetății. Din acest tezaur se mai păstrează 8 tetradrahme din “Macedonia Prima” și o imitație dacică după o monedă de tip Filip II. Un alt tezaur monetar s-a găsit pe platoul superior al cetății.

        Obiective turistice

        • Catedrala Ortodoxa
        • Rezervația naturală Iezerul Șurianul (20 ha).
        • Biserica Sfânta Treime din Cugir construită între anii 1806-1809
        • Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Vinerea – 5 km
        • Sălile muzeistice din Clubul elevilor și copiilor Cugir
        • Zonele de agrement Râul Mare și Râul Mic Cugir
        • Apeductul Wasser Leine construit în 1906 de germani și italieni
        • Cetatea dacică de pământ de la Cugir – 2km
        • Biserica Romano-Catolică construită în anii 1824-1826 din cartierul Scăunel

        Cut

        Cut este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România. „Satul Fântânii”, în dialectul săsesc Koktn, în germană Kokt, Kutta, Quellendorf, Brunnendorf, în trad.
        Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate.

        Personalități

        Obiectiv memorialMonumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Monumentul, cu o înălțime totală de 3,3 m, este amplasat în centrul localității, fiind ridicat în memoria eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Acesta este realizat din beton și este împrejmuit cu stâlpi de lemn, uniți prin bare de fier. Pe placa de marmură, de pe fațada monumentului, este un înscris comemorativ: „PIOASĂ AMINTIRE EROILOR DIN CUT CĂZUȚI ÎN LUPTA PENTRU APĂRAREA PATRIEI“.

        Cut

        Țetcu Mircea Rareș

        Biserica ortodoxă „Buna Vestire” din satul CUT, comuna CUT, județul ALBA.

        Țetcu Mircea Rareș operă proprie

        Cut, județul Alba

        Bustul patriotului Septimiu Albini


        Caminul cultural

        Primăria comunei Cut

        De la Wikipedia, enciclopedia liberă

         

        Daia Română
        DaiaRomanaAB (43).JPG

        Daia Română (în germană Dallendorf, Luprechttal, Thal, în maghiară Oláhdálya, Dálya) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.
        Localitatea Daia Română este situată în Podișul Secașelor.Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate.

        Primaria

        Pe teritoriul satului au fost descoperite (în punctul “Părăuț”) urmele unei așezări neolitice aparținând Culturii Petrești (de la sfârșitul mileniului al III-lea î.C.) și vestigiile unor așezări suprapuse (în punctul “Troian”) din epoca bronzului (Cultura Wietenberg, secolele XVI-XIII î.C.), epoca fierului (Hallstatt, 1200-450/300 î.C. și La Tène, secolul V î.C.- secolul I d.C.), epoca dacică (sec.I î.C.-sec.I d.C.) și epoca romană.

        Vechea mănăstire e amintită la 1636. La 6 mai 1636 poposesc în ea principele Gheorghe Rákóczi I și contele Haller. In 1711 egumenulmânăstirii greco-catolice era un anumit Ioasaf. In 1765 trăia aici preotul Gheorghe. În 1774 mănăstirea avea doi călugări. Averea: un loc arător de 5 găleți și fânaț de 2 care de fân.

        Monumente istorice

        • Biserica greco-catolică „Sfânta Treime”, pictată în secolul al XVIII-lea. Biserica a fost construită în jur de 1664. A înlocuit o construcție și mai veche, datată în secolele XV-XVI. Din biserica inițială a supraviețuit doar nava dreptunghiulară cu o boltă semicilindrică. Absida poligonală a fost refăcută în anul 1900, după forma celei vechi. Monument istoric (cod AB-II-m-A-00215).

          Biserica unita

          Obiective turistice

          • Râpa Roșie, rezervație geologică.
            Rezervaţia Naturală Râpa Roşie este situată la doar 3 km de oraşul Sebeş, pe drumul ce leagă această localitatea de satul Daia Romana, în partea de nord.Râpa Roşie este o rezervaţie geologică cu o suprafaţă de 10 ha. Pereţii săi au înălţimi cuprinse între 80 si 100 m. Apa a săpat pe un substrat variat (pietrişuri, nisipuri cuarţoase, gresii) forme ciudate: coloane, turnuri, piramide – toate de culoare roşiatică.Hăuri adânci se deschid în stânga şi dreapta, iar apa de ploaie formează pârâiaşe sângerii, care se prăvălesc în fundul văgăunilor cu un zgomot sinistu. Pasările au săpat în lut zeci şi zeci de găuri. Coborârea spre pod, peste apa Secaşului atrage atenţia asupra tunelurilor săpate de apa de ploaie, care cu timpul se surpă formând şanturi enorme.Tot aici se pot întâlni si câteva specii vegetale rare (Cotoneaster integarrima, Ephedra distachya, Centaurea atropurpurea, Dianthus serotinus, Cephalaria radiata, Asplenium nigrum).Râpa Roşie
            Realizat de Web Design SRL
            Din satul Daia Română provine echipa de fotbal Dalia Sport Daia Română.

          Biserica ortodoxă

          Dealu Geoagiului
          RO AB Dealu Geoagiului 2011.127.jpg

          Dealu Geoagiului (în maghiară Felhavasgyogy) este un sat în comuna Întregalde din județul Alba, Transilvania,România.
          RO AB Dealu Geoagiului 2011.125.jpg
          RO AB Dealu Geoagiului 2011.173.jpg
          RO AB Dealu Geoagiului 2011.176.jpg
          RO AB Dealu Geoagiului 2011.171.jpg
          RO AB Dealu Geoagiului 2011.6.jpg
          RO AB Dealu Geoagiului 2011.5.jpg
          RO AB Dealu Geoagiului 2011.133.jpg

          Lăcașuri de cult

          DealuGeoagiuluiAB (161).jpg

          Decea

          Decea

          Decea (în maghiară Marosdécse) este un sat în comuna Mirăslău din județul Alba, Transilvania, România.
          Altitudinea medie: 257 m.
          Pe teritoriul acestui sat s-a descoperit în anul 1888 un cimitir de înhumație de la sfârșitul Neoliticului, în care s-au descoperit unelte din piatră cioplită (topoare) și din bronz (topoare cu tăișuri în cruce), vase din ceramică, coliere de mărgele din cupru și din cochilii de scoică, precum și urmele unei așezări rurale romane din sec. II-III d.C., cu bogat inventar (ceramică, arme, obiecte de uz gospodăresc, o statuetă a unei divinități feminine etc). Situl arheologic de la Decea din punctul “După Garduri” este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Alba[2]elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

          Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139) localitatea apare sub numele de „Détse”.

          Monumente

          • La sud de sat, săpat în malul Mureșului, s-a descoperit, în 1888, un Mitraeum[3] format din două încăperi. Pronaosul era în mare parte distrus de Mureș, dar în cella, bine conservată s-au descoperit o statuie a luiMithra Petrogenitus, două altare votive închinate divinității și alte fragmente de la reliefuri votive.
          • Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Monumentul este un obelisc, terminat cu o cruce, amplasat în cimitirul ortodox din satul Decea, înalțată în anul 1925, în memoria eroilor români din Primul Război Mondial. Monumentul este realizat din calcar și are o înălțime de 2,5 m. Pe latura de nord a corpului crucii se află un înscris comemorativ: „ÎN MEMORIA EROILOR ROMÂNI DIN DECEA MORȚI ÎN RĂZBOIUL MONDIAL 1914-1919“. Pe laturile de sud și de est sunt înscrise numele a 9 și respectiv 8 eroi. Pe latura de vest este un alt înscris memorial: „Ați murit visând la o Românie Mare/ Iar noi având fericirea de-a vedea/ Idealul neamului împlinit cu dragoste/ Ne cugetăm la voi./Poporul român din Decea“.

          Doștat
          Doștat

          Doștat (în dialectul săsesc Dirstet, în germană Thorstadt, Langenthal, Langendorf, în maghiară Hosszútelke) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.

          • AȘEZARE – localitatea Doștat este situată în partea sud-estică a județului Alba, în podișul Secașelor, la o distanță de 42 km de municipiul Alba Iulia, reședința județului, și la 27 km de Sebeș – orașul cel mai apropiat.
          • ACCES – DJ 141D: Drasov – Boz – Doștat.

          CADRUL NATURAL: Așezată în Podișul Secașelor, are un relief predominant colinar cuprins între 300 și 500m. Varietatea reliefului, a florei și faunei precum și caracteristicile climatice o fac atractivă din punct de vedere turistic.
          OBIECTIVE DE INTERES TURISTIC:

          • ARTA POPULARĂ • ARTIZANAT • INSTALAȚII TEHNICE POPULARE • MANIFESTĂRI FOLCLORICE, TRADIȚII – monument funerar – Ioan Comănici – cimitir • MUZEE, COLECȚII MUZEALE • TÂRGURI – târg de țară – sezonier

          Inscripție votivă romană descoperită la Doștat – Acum la Muzeul de Istorie Aiud
          ASPECTE GEOLOGICE

          Dispoziția rețelei hidrografice a dus la formarea teraselor și luncilor cu depunerile corespunzătoare. Depozitele cuaternare sunt reprezentate prin aluviunile grosiere din zonele de luncă și de terasa și prin depozitele deluviale și unele deluvii de alunecare care brodează zonele de terasă, făcând racordul cu versanții adiacenți.

          RELIEFUL

          Substratul litologic este alcătuit din roci dure (șisturi cristaline), acoperite de roci sedimentare, specific cristalinului. Unitățile geomorfologice, specifice teritoriului sunt lunca și colinele joase, cu versanți ondulați, cu diferite grade de înclinare și fragmentare.
          Din peisajul natural nu lipsesc terasele joase sau abrupturile naturale care dau specific deosebit reliefului.

          CLIMA

          Teritoriul localității se înscrie în tipul de climat temperat-continental, specific regiunilor deluroase între 200 și 800 m.
          Regimul termic este strict legat de altitudine și circulația maselor de aer. Iarna, temperaturile multianuale oscilează în jurul valorii de –2 grade. Primăvara, temperaturile medii lunare sunt mai ridicate cu 6-12 grade, iar toamna, mai coborate cu 5-9 grade.
          Variabilitatea anuală a temperaturii are caracter neperiodic, 2-4 grade. Cele mai mari abateri ale mediilor lunare se înregistrează iarna și primăvara, datorită circulației atmosferice mai intense. În funcție de temperaturile existente în timpul iernii, stratul de zăpadă poate persista până primăvara.

          HIDROGRAFIA

          Rețeaua hidrografică este reprezentată prin pârâul Doștat, afluenț al pârâului Spring. Amonte de confluența acestora, întreaga vale a Doștatului, largă, cu o luncă bine dezvoltată, a fost amenajată piscicol, astfel că în prezent poate fi întâlnită o salbă de lacuri și bălți, însoțite, pe alocuri, de zone umede, deosebit punct de atracție pentru turiști și pescari.

          VEGETAȚIA – FAUNA – SOLURILE

          Vegetația este specifică zonelor de dealuri colinare și luncă. Vegetația forestieră este modest reprezentată prinstejar (Quercus robur), arțar tătărăsc (Acer tataricum), mai puțin brad și pin.

          Suprafețe relativ întinse ocupă pajiștile naturale din luncă și de pe versanți cu expunere estică și nordică. Acestea sunt pajiști stepizate cu păiuș stepic (Festuca rupicola), rogoz (Carex humilis), colilie (Stipa lessingiana). În cadrul vegetației naturale mai distingem ghiocelul (Galantus nivalis), vioreaua (Scilia biofila), lăcrămioara(Convalaria majalis), ciuperci, bureți galbeni, bureți iuți, ghebe etc.

          În cadrul vegetației ierboase mai amintim pelinul (Artemisia), macul (Papaver orientalis), ruscuța de primăvară (Adonis vernalis), mohorul (Gallium verum).
          Fauna este reprezentată prin mamifere; iepuri, vulpi, dihori, lupi, nevăstuici, porcul mistreț, căprioare; păsări: cucuveaua, coțofana, vrabia, rața sălbatică etc.
          Solurile reprezentative sunt cele de luncă, aluvionare, solurile acide, brune, solurile gleziate, regosolurile, negru de fâneață, podzolurile cu fertilitate, în general moderată.

          ASPECTE DE GEOGRAFIA POPULATIEI

          Satul Doștat este compus din 248 gospodării; în satul Boz – 157 gospodării. În sat funcționează o școlă generală și o grădiniță, un cămin cultural, o bibliotecă, un dispensare uman și un dispensar veterinar.
          Casele își păstrează, în general, tipologia veche, de influență săsească, cu porți mari și curți închise. Reprezentative pentru interiorul casei țărănești sunt covoarele din lână de oaie, țesute în diverse culori și forme.

          Istoric

          În perioada interbelică a făcut parte din plasa Miercurea Sibiului, în cadrul județului Sibiu (interbelic).
          Străveche așezare românească, satul Doștat este atestat documentar din anul 1320. După o monografie a satului Doștat aflată în păstrarea Muzeului de Istorie a municipiului Sebeș, la 1348, hotarul Doștat și Boz era în proprietatea a doi frați, Valentin și Ștefan. Valentin avea doi fii, Paul și Olar, iar Ștefan avea un singur fiu, Johan. Locuitorii comunei Boz au încuviințat proces împotriva lui Valentin și Ștefan, iar în anul 1370 Valentin și Ștefan au cerut de la Convent Cals Manost să se judece procesul de mai sus și să se facă hotar între Doștat și Boz.
          Începând cu anul 1350 aceste localități s-au colonizat cu sași, care au părăsit satul Doștat prin anul 1500, dar au lăsat o vie amprentă atât asupra denumirii satului Doștat, care se traduce prin “Poarta orașului – Poarta cetății”, cât și asupra obiceiurilor.
          Din punct de vedere economic, se poate spune că ocupația de bază era creșterea animalelor și cultivarea cerealelor, ocupație prelungită până în zilele noastre, din cauza terenului colinar și păduros, luncile fiind mai puțin reprezentate în această zonă.
          Ca mod de stratificare a populației, cam prin anii 1900, se precizează în documentele vremii că existau numai două clase și anume boierii care posedau pământ și vite mai multe și țăranii care aveau pământ puțin, nu le ajungea pentru traiul zilnic și lucrau în parte pământul boierilor.
          Locuitori ai satului Doștat au participat la cele două războaie mondiale, precum și la Marea Unire din 1918.
          Viața economică între cele două războaie mondiale își urmează cursul obișnuit, ocupația de bază fiind tot creșterea animalelor, iar în gospodăriile particulare, femeile se ocupau cu confecționarea hainelor, mai ales din lână, importante fiind covoarele din lână de oaie care se mai fac și acum în diverse culori și forme. Apar și meserii noi ale particularilor, care se ocupau de fierărie, tâmplărie, covăcie, precum și mici comercianți.
          Populația era mult legată de biserică și de școală. În satul Doștat, biserica datează din anul 1866. Este acoperită cu țiglă și zidită din piatră și cărămidă, având un singur turn de cca. 20 m, patru geamuri și două clopote Se menționează că parohia Doștat, fiind o parohie compactă, greco-catolică, în anul 1948 după desfiintarea Bisericii Greco-Catolice credinciosii au fost trecuti la Biserica Ortodoxă.

          Drașov
          RO AB Drasov 1.jpg
          Drașov, alternativ Drașău, (în maghiară Drassó, în germană Troschen, Droschen) este un sat în comuna Șpringdin județul Alba, Transilvania, România.

          În perioada interbelică a făcut parte din plasa Miercurea Sibiului, în cadrul județului Sibiu (interbelic).
          Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate.
          La recensământul din 1930 au fost înregistrați 1.138 locuitori, dintre care 1.132 români, 4 maghiari și 2 germani.Sub aspect confesional populația era alcătuită din 1.074 greco-catolici, 42 ortodocși, 9 reformați ș.a

          Drașov
          Biserica ortodoxă (1774)

          Obiectiv memorial

          Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Obeliscul este amplasat în cimitirul satului, în memoria localnicilor căzuți în Primul Război Mondial. Acesta a fost dezvelit în anul 1925, are o înălțime de 1,3 m, este susținut de un postament de 0,5 m și este realizat din gresie cioplită. Pe fața obeliscului, în partea superioară, este o inscripție: „ÎN AMINTIREA EROILOR CĂZUȚI ÎN RĂZBOIUL MONDIAL“, iar mai jos sunt înscrise numele a 36 eroi români.


          Port popular din Drașov la 1902 – Familia Sinea Achim

          Drâmbar
          Drâmbar

          Lăcașuri de cult – Biserica de lemn

          Drâmbar (în maghiară Drombár) este un sat în comuna Ciugud din județul Alba, Transilvania, România.

          Pe teritoriul satului au fost descoperite urmele unei așezări fortificate (probabil Zidava ?), cu val și două șanțuri, datând din Epoca fierului.

          Personalități locale

          Dumitra

          Dumitra
          Dumitra (în maghiară Demeterpataka, în germană Demetersbach) este un sat în comuna Sântimbru din județul Alba, Transilvania, România.
          Localitatea este așezată între dealuri, având aproximativ 70 de case.

          La aproximativ 2 km de sat trece Mureșul.

          Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate.

          În sat se poate ajunge cu mașina din Hăpria sau din satul Totoi.

          Lăcașuri de cult

          • Biserica Ortodoxă, construită între anii 2004-2007, biserica păstrându-și vechiul hram de sute de ani, Sfânta Cuvioasă Parascheva.
          • Biserica Greco-Catolică, construită la 1903, după un proiect al bisericii din Band, județul Mureș.Construcție este ridicată în locul unei biserici vechi de lemn.

          Fărău

          Fărău este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.
          Fărău

          Fărăul este situat la 46°20′ latitudine nord si 24°00′ longitudine est, în partea de nord-est a județului Alba. Se învecinează cu comunele Noșlac, Hopârta, Șona și Jidvei.

          Peisajul natural este dominat de un relief colinar, deluros, întrerupt de crestele care au favorizat dezvoltarea unor abrupturi.

          Din datele scrise se atestă că localitatea Fărău există din anul 1299 sub denumirea de „Forró” (trad. „fierbinte”). În perioada 14001784 țăranii din satul Fărău au fost iobagi pe moșiile feudale.

          În anul 1733, la conscripția episcopului Inocențiu Micu-Klein, au fost înregistrate 315 persoane, (parohia fiind în totalitate greco-catolică)precum și existența unei biserici și a unei case parohiale, comunitatea fiind păstorită de doi preoți greco-catolici: preotul Ioan și preotul Nicolae.

          În anul 1814 a fost construită biserica greco-catolică din lemn cu hramul Sfântul Nicolae, casa parohială fiind reconstruită din lemn în anul 1832 în timpul păstoririi preotului greco-catolic Onu și mai apoi din piatră și cărămidă în anul 1901 în timpul păstoririi preotului Teodor Sasu.

          La evenimentele din anul 1848, țăranii din satul Fărău au luptat în oastea lui Avram Iancu. În cursul evenimentelor, o parte dintre ei au fost omorâți prin spânzurătoare în furci, pe un deal care de atunci poartă numele de „Coasta Furcilor”. Prin această pedeapsă revoluționarii maghiari au dorit sa dea o lovitură contrarevoluționarilor din regiune. Dealul este unul dintre cele mai înalte din zonă, iar furcile cu spânzurații puteau fi văzute de la mare distanță.

          Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 140) localitatea apare sub numele de „Forró”.

          Lăcașuri de cult

          • Biserica de lemn din Fărău (sec. al XVIII-lea), înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba[4]elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.
          • Biserica greco-catolică „Sf. Nicolae„, construită în 1926, trecută în anul 1948 în folosința parohiei ortodoxe, retrocedată comunității greco-catolice în anul 2006. Locul primei biserici greco-catolice din Fărău, menționată în Conscripția Episcopului Inocențiu Micu Klein nu se cunoaște, dar este o certitudine faptul că în anul 1812 comunitatea greco-catolică construit un al doilea lăcaș de cult din lemn cu hramul Sfântul Nicolae, amplasat aproximativ pe locul actualei biserici. În anul 1926 în timpul păstoririi Mitropolitului Dr. Vasile Suciu a fost construită prin contribuția materială și morală a profesorului Aurel Sasu (fiul fostului paroh Teodor Sasu) biserica actuală, din lemn pe fundație de piatră. Inițial biserica avea un singur turn unde erau așezate clopotele, unul dintre ele fiind donat de Leon Moldovan în anul 1927, acesta fiind probabil și anul sfințirii. După anii `90 actualul edificiu a fost tencuit, i s-au adăugat alte două turnuri, a fost repictat în stil bizantin și a fost restaurat iconostasul. După retrocedarea către comunitatea greco-catolică (2006) biserica a intrat într-un proces de renovare și modernizare acolo unde a fost necesar.

            Scurt istoric al parohiei greco-catolice Fărău[modificare | modificare sursă]

            În timpul păstoririi mitropolitului Ioan Vancea, în anul 1879, parohia a beneficiat de sprijinul material al acestuia prin donația de 200 de coroane. În anii 1925-1926, în timpul păstoririi mitropolitului Vasile Suciu, a fost construită actuala biserica din lemn pe fundație de piatră. După anul 1948, când Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii, Biserica Sfântul Nicolae din Fărău a fost folosită și administrată de parohia ortodoxă. După anul 1990 biserica a fost mărită, i s-au adăugat alte 2 turnuri, a fost pictată în stil bizantin și a fost restaurat iconostasul. În8 aprilie 2006, după un proces intentat Parohiei Ortodoxe Fărău, lăcașul de cult a fost retrocedat comunității greco-catolice, aici având loc la 30 iulie prima hirotonire și instalare a unui preot greco-catolic după aproape 60 de ani prin vizita arhiepiscopului și mitropolitului Lucian Mureșan.

            Majoritatea locuitorilor comunei Fărău se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor.

            In perioada comunistă și încă vreo câțiva ani după ’89, mulți oameni din satul Fărău făceau zilnic naveta la Ocna Mureș (oraș aflat la 15 km distanță), fiind angajați în industrie (Uzina de Produse Sodice Ocna Mureș, Salina Ocna Mureș, Fabrica de Fermentare a Tutunului Ocna Mureș etc.).

            Obiectiv memorial

            Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Crucea memorială este amplasată în centrul localității și a fost dezvelită în anul 1920, pentru cinstirea memoriei Eroilor Români căzuți în Primul Război Mondial. Monumentul, cu o înălțime de 2,5 m, este realizat din piatră cioplită, iar împrejmuirea este asigurată de un gard din fier forjat cu soclu de beton. Pe frontispiciu este un scurt înscris: „EROILOR 1914-1919“. Pe cruce sunt fixate drapelele României și Uniunii Europene.

            „Monumentul Eroilor din Fărău căzuți în Al Doilea Război Mondial” este construit din piatră, având formă de obelisc ce are în vârf o cruce, fundația fiind din piatră ornamentală poligonală. Întregul ansamblu are înălțimea de 4 metri, fiind amplasat în centrul satului, în apropiere de Școala Gimnazială și de Căminul Cultural. La baza obeliscului este fixată o placă comemorativă din marmură neagră, cu înscrisul: GLORIE EROILOR CĂZUȚI LA DATORIE PENTRU PATRIE ȘI NEAM. Pe soclul obeliscului este fixată o altă placă, tot din marmură neagră, pe care sunt înscrise numele a 43 de eroi, căzuți în Al Doilea Război Mondial. Obeliscul este încadrat de drapelul României și de cel al Uniunii Europene.

            Galbena

            Galbena
            Galbena este un sat în comuna Arieșeni din județul Alba, Transilvania, România.

            Galda de Jos

            Galda de Jos
            Galda de Jos (în maghiară Alsógáld, în germană Unterhanenberg) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.
            Localitatea Galda de Jos este situată în zona centrală a județului, la 16 km nord de municipiul Alba Iulia.

            Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1287 cu numele de Gald.

            Galda de Jos este dominată de castelul feudal al familiei Kemeny (din secolul XVII), unde au fost închiși cei cinci țărani participanti la răzmerița de la Câmpeni în 1782. În 1784 Cloșca a coborât din Mogoș și Întregalde cu gândul să atace castelul și să-i elibereze pe cei închiși, dar armistițiul de la Tibru l-a împiedicat să facă acest lucru. Astăzi castelul adăpostește Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru persoanele cu dizabilități intelectuale.




            Lăcașuri de cult

            Pe locul unei mai vechi biserici, a fost zidită, in 1715, biserica „Nașterea Mariei”, monument care îmbină foarte armonios formele unei construcții de zid cu un acoperiș tipic pentru bisericile de lemn. De plan dreptunghiular, compartimentat cu absida semicirculară decroșată. Cupola de zid pe altar, naos cu bolta semicilindrica de lemn, pronaos tavanit, turn-clopotinita de lemn pe pronaos. Pictura murală în navă (1752); resturi de picturi mai vechi pe tâmpla de zid.

            Obiective turistice

            • Rezervația naturală Cheile Văii Cetății (10 ha).
            • Rezervația naturală Cheile Gălzii (1 ha).
            • Rezervația naturală Bulzul Gălzii (3 ha).
            • Avenul mare (sau Gaura fără fund) pe masivul Decebal.

              Galda de Sus

              Galda de Sus

              Galda de Sus (în maghiară Felsőgáld) este un sat în comuna Galda de Jos din județul Alba, Transilvania,România.
              Satul Galda de Sus se află așezat de-a lungul văii Gălzii și documentele vremii atestă existența lui de la 1565

              Conscripția din 17601762, arată că în acest sat existau două biserici: una neunită (ortodoxă) din lemn, de la 1645, cu un preot și 147 de familii, fără casă parohială; alta unită cu 30 de familii și doi preoți, Ilie și Crăciun

              A fost ridicată în secolul XVIII în locul lăcașurilor anterioare de lemn de la care a preluat: crucea de argint donată de Matei Basarab în 1645 cu inscripția M(AGISTER) IWENALIS FALCUS MCM DOM(INUS) MATTEUS BAS(ARAB) W(OIEWODA) 1645 HANȚUL GOȚMAN; icoanele de lemn de secol XVII (Sfânta Paraschiva și Nedelea) și dinsecolul XVIII pictate de Oprea Zugravul, Simion Zugravul din Bălgrad și Stan din Rășinari; cărțile vechi și clopotul din 1742 „dat de pomană” de Iovan G.

              Biserica a fost construită din piatră și cărămidă cu ziduri groase de 1-1,20 m, în stil gotic, cu patru bolți din cărămidă prinsă în var, acoperită la început cu șindrilă, apoi tablă neagră și țiglă, cu șiță între 19731991, iar în cele din urmă cu tablă inox (turnul) și aluminiu (naosul, altarul și o parte din pronaos).

              Iconostasul este în stil baroc, din lemn de plop, datând de la 1804 (după cum reiese de pe icoana Sfinților Arhangheli).

              Pictura, originară din 1802, afectată de intervențiile ulterioare, împodobește numai absida altarului și intradosul arcului de triumf, cu reprezentarea Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe și scene din Vechiul Testament. Catapeteasma de lemn îmbină armonios elemente baroce și neoclasice, pictate de un autor necunoscut, cu certe influențe apusene.

              În decursul timpului biserica nu a suferit intervenții majore, reparațiile consemnate în anii 1902, 1920, 1926 și 1973fiind legate de refacerea acoperișului, consolidarea zidurilor și tencuieli exterioare.

              Monumente istorice


              Biserica „Sfinții Arhangheli” din Galda de Sus, comuna Galda de Jos, județul Alba, a fost ridicată în secolul al XVIII-lea. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice


            Găbud

            Găbud (în maghiară Gábod) este un sat în comuna Noșlac din județul Alba, Transilvania, România.

            Zona: Podișul Târnavelor – Terasele Mureșului.

            Dealuri: Găbud (504 m altitudine).

            Ape: Găbud.

            Localitatea este situată la 15 km de orașul Ocna Mureș, cu drum asfaltat de la Ocna Mureș.

            Satul face legătura între județele Alba și Mureș.

            Fiind înconjurat de păduri din 3 părți, prezintă un fond de vânătoare bogat, cu faună variată, precum iepuri de câmp, fazani, porci mistreți, porumbei sălbatici, uli, vulpi, căprioare etc. De curând in zona Foghioș, la aprox. 3 km de sat, spre satul Gheja, s-au reamenajat câteva bălți pentru pescuit.

            Găbud

            Lăcașuri de cult

            Gârbova

            Gârbova (în dialectul săsesc Urbijen äm Angderwald, Urbijen, Urbijn, în germană Urwegen, Urbegen, Urbigen, în maghiară Szászorbó, Orbó) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania,România.
            Bazilica romanică văzută din drumul Reciului
            Localitatea Gârbova este situată în sudul Podișului Secașelor, la contactul cu prelungirile nordice ale Munților Cindrel.
            Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate.
            Anual, în sâmbăta de dinainte de Rusalii sau în prima sâmbătă de după Rusalii, are loc întâlnirea sașilor din Gârbova

            Monumente istorice.

            • Cetatea Greavilor, una dintre cele mai vechi din Transilvania, monument istoric și de arhitectură laică. A fost construită de un nobil sas în anul 1241. În secolul al XV-lea a fost vândută comunei. Alcătuită dintr-un turn-locuință („donjon”), transformat în secolul al XV-lea în turn-clopotniță. În secolele XV-XVI s-a adăugat o nouă incintă și un turn de poartă („Turnul Slăninilor”). Înconjurată de o incintă circulară, cetatea este asemănătoare ca organizare celei de la Câlnic (din secolul al XIII-lea).
            • Ruinele unei bazilici romanice cu 3 nave și cu un turn-clopotniță, cu tribuna în extremitatea vestică a navei centrale (din secolul al XIII-lea).
            • Cetatea din sec. al XIV-lea (Cetatea Urieșilor), în stare de ruină, aflată la ca. 2 km sud de Gârbova, monument istoric.
              De la Wikipedia, enciclopedia liberăGârda de Sus

              Lăcașuri de cult

            Biserica de lemn “Ioan Botezătorul” (din secolul al XVIII-lea) este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.RO AB Garda de Sus wooden church exterior 10.jpg

            Gârda de Sus este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.

            Localitatea Gârda de Sus este situată pe valea superioară a Arieșului Mare, la nord-vest de Câmpeni, fiind străbătută de drumul național DN75. Are în componență un număr de 17 sate, cu o populație de 2.190 (2002) de locuitori.

            Locuitorii satului își asigură locurile de muncă și principalele venituri din agricultură, silvicultură și creșterea animalelor.

            Localitatea a primit indicatorul de sat european pentru lucrări de infrastructură, programe de promovare a turismului și acțiuni cu caracter ecologic, deschiderea unui muzeu cu punct de vânzare lângă Peștera Scărișoara, reabilitarea unor drumuri comunale și amenajarea unei gospodării tipic moțești.

            Obiective turistice

            • Rezervația naturală Peștera Scărișoara (1 ha).https://youtu.be/DTB-eXXYvuw?t=5
            • Rezervația naturală Pojarul Poliței (1 ha).
              Pestera Pojarul Politei este una din cele mai frumoase pesteri, fiind considerata ca avand cele mai diverse speleoteme din carstul romanesc. Este un adevarat muzeu natural, pe o lungime relativ mica alternand toata gama de speleoteme aranjate riguros, ca de mana unui tipicar muzeograf.
              Deoarece este rezervatie inchisa total vizitarii, e suficient sa amintim ca se afla in Muntii Bihorului, in comuna Garda de Sus, nu departe de pestera Scarisoara.
              Pojarul Politei este o pestera fosila formata din galerii (dezvoltate pe diaclaze) si din cateva sali, apartinand unui sistem de drenaj independent. Gura reprezinta un aven de prabusire format secundar.
              Intrarea are o forma triunghiulara de 2,5 m latime si 2 m inaltime. O verticala de 3 m duce intr-un culoar puternic descendent. El este impartit mai jos in doua de o concretiune verticala.

              Se coboara prin stanga cu asigurare, caci in dreapta cativa metri mai jos galeria se termina deasupra unei verticale de 10 m ce poate fi coborata numai cu coarda. Inaite era folosita o scara flexubila de unde si numele de Sala Scarii. Are 15 m lungime, e plina cu bolovani si trunchiuri de copaci cazuti de sus. Din ea la stanga, imediat sub locul in care se coboara, se deschide o fereastra ce duce in sectorul vestic, iar la capatul din dreapta incepe galeria ce conduce la sectorul estic, cu galerii puternic ornamentate.

              Rezervatia Pestera Pojarul Politei

            • Rezervația naturală Cheile Ordâncușei (10 ha).https://youtu.be/gcKg51GBR-c?t=4
            • Rezervația naturală Hoanca Apei (1 ha).Imagine principala Pestera Hoanca Apei

              Pestera Hoanca Apei – prezentare si imagini

              Pestera Hoanca Apei este situata in muntii Bihorului, in bazinul median al vaii Gardei Seci. Accesul la pestera se face din localitatea Garda de Sus de pe Valea Ariesului. Intrarea in pestera este foarte ingusta, facandu-se „pe burta”. Aceasta pestera a fost descoperita in anul 1980 si este un veritabil muzeu al ursului de pestera. Aici se pot observa cateva grifade de alunecare.

              Tot aici exista si singurul izvor carstic intermitent de pestera din Romania.

            • Rezervația naturală Avenul de la Tău (1 ha).
            • Rezervația naturală Avenul din Șesuri (1 ha).
            • Rezervația naturală Izbucul Poliței (0,2 ha).
            • Rezervația naturală Izbucul de la Cotețul Dobreștilor (0,2 ha).https://youtu.be/04RpTAhFPVg?t=3
            • Rezervația naturală Ghețarul de sub Zgurăști (1 ha).https://youtu.be/rCFSIU1Qv8E?t=4
            • Rezervația naturală Peștera Poarta lui Ionele (1 ha).

            https://youtu.be/3g21mv_eOCU?t=3

            Geamăna, Alba

            Geamăna este un sat în comuna Lupșa din județul Alba, Transilvania, România. În urma operațiunilor miniere de la Roșia Poieni, satul a fost transformat în lac de decantare și acoperit de steril, printr-o serie de evenimente cunoscute drept dezastrul natural de la Geamăna. .

            Imagini


            Geamăna

            Geoagiu de Sus, Alba

            Geoagiu de Sus (în maghiară Felgyógy) este un sat în comuna Stremț din județul Alba, Transilvania, România.

           Geoagiu de Sus

          Intravilanul actual a luat naștere prin dezvoltarea vetrei satului de-a lungul drumurilor laterale văii Geoagiului, cu accentuata tendință de coborâre spre aval – Stremț, tendință ce se manifestă și în prezent.

          Îngustimea văii Geoagiului, care și în vatra satului are aspect de defileu a determinat forma alungită pe cca. 6 Km a acesteia. Suprafața totală a intravilanului însumează 171,57 ha din care 140 ha reprezintă zona locuită. Pentru viitor organele locale propun includerea în intravilan a terenului aparținând monumentului istoric „Biserica Nașterii Domnului” și a terenurilor utilizabile din zona turistică de interes local „Valea Geoagiului” precum și introducerea în intravilan a unor parcele construibile situate lângă artere de circulație pe care există sau urmează a se executa rețele edilitare. Circulația în localitatea Geoagiu de Sus se desfășoară exclusiv rutier și pietonal, rețeaua rutieră în intravilan cuprinde DC 78 Teiuș – Valea Mănăstirii ce străbate vatra satului longitudinal pe o lungime de cca.5 Km constituind Strada principală a satului. Lungimea totală a străzilor din vatra satului este de 1,4 Km. Drumul comunal DC 78 – este modernizat pe întreg traseul din sat, starea îmbrăcăminții asfaltice este mediocră, în general elementele sale geometrice sunt corespunzătoare cu excepția porțiunii cuprinse între Podul Danului și Podul Crețului unde platforma drumului foarte îngustă nu permite executarea de trotuare și săpăturilor pentru scurgerea apei. Străzile din intravilan au trasee neregulate, determinate de vechile drumuri de exploatare peste care s-au suprapus. În general majoritatea ulițelor au elemente geometrice corespunzătoare, cu excepția unor ulițele cu lățimi mai mici și cu pante accentuate din zona „Prundului” sau centrală a satului. Unele din ulițele laterale ale satului au un traseu care s-a suprapus pe cursul pâraielor ce se scurg de pe versanți și prezintă pante dificile care în timpul precipitaților se transformă în mici torente și care transportă importante cantități de sol și pietriș pe care îl depun în zona joasă. Pe aceste străzi lipsesc trotuarele și șanțurile de scurgere a apelor pluviale.

          Pentru îmbunătățirea circulației se impune de urgență construirea a încă două poduri pentru circulația între cele două maluri ale râului, unul în zona școlii și altul în Suseni. Circulația pietonală între cele două maluri se face peste punți improvizate care în timpul viiturilor sunt distruse și după fiecare viitură satul se mobilizează pentru a le reface. Se impune construirea a cel puțin 2 punți noi, în dreptul școlii, căminului cultural și în Suseni.

          Alimentarea cu energie electrică se face din LEA 20 Kw Stremț prin intermediul a 3 posturi de transformare, numărul de abonați din sat este de 286.

          Alimentarea cu apă potabilă a localității se realizează atât din fântâni cât și din cele 4 rețele independent executate în cursul anilor 1980. Trupul din vatra satului situat în Suseni se alimentează numai din fântâni din gospodăria proprie, în sat există și multe instalații individuale de apă curentă. Din anul 2012 satul dispune de o retea de apa curenta si de un sistem de canalizare al apelor uzate.

          Între obiectivele mai importante situate în vatra satului amintim: două școli generale cu clasele I–VIII, două grădinițe, bisericile ortodoxe și casa parohială și clădirea fostului magazin universal sătesc al cooperației de consum.

          Pentru viitor organele locale au prevăzut pentru satul Geoagiu de Sus construirea următoarelor obiective: monumentul eroilor satului – pe terenul aparținând școlii; construcția a două poduri și a două punți pietonale; devierea traseului DC 78 în vederea asigurării unei bune circulații; construirea unor noi străzi în intravilan; modernizarea prin reprofilare, împietruire sau pavare, executarea de șanțuri și rigole de scurgere a apelor pluviale, executarea de trotuare acolo unde elementele geometrice o permit. Este propusă de-asemenea extinderea rețelei de alimentare cu apă a întregii localități, construirea unei rețele centralizate de canalizare, introducerea gazului metan.

          Istorie

        Intravilanul actual a luat naștere prin dezvoltarea vetrei satului de-a lungul drumurilor laterale văii Geoagiului, cu accentuata tendință de coborâre spre aval – Stremț, tendință ce se manifestă și în prezent.

        Îngustimea văii Geoagiului, care și în vatra satului are aspect de defileu a determinat forma alungită pe cca. 6 Km a acesteia. Suprafața totală a intravilanului însumează 171,57 ha din care 140 ha reprezintă zona locuită. Pentru viitor organele locale propun includerea în intravilan a terenului aparținând monumentului istoric „Biserica Nașterii Domnului” și a terenurilor utilizabile din zona turistică de interes local „Valea Geoagiului” precum și introducerea în intravilan a unor parcele construibile situate lângă artere de circulație pe care există sau urmează a se executa rețele edilitare. Circulația în localitatea Geoagiu de Sus se desfășoară exclusiv rutier și pietonal, rețeaua rutieră în intravilan cuprinde DC 78 Teiuș – Valea Mănăstirii ce străbate vatra satului longitudinal pe o lungime de cca.5 Km constituind Strada principală a satului. Lungimea totală a străzilor din vatra satului este de 1,4 Km. Drumul comunal DC 78 – este modernizat pe întreg traseul din sat, starea îmbrăcăminții asfaltice este mediocră, în general elementele sale geometrice sunt corespunzătoare cu excepția porțiunii cuprinse între Podul Danului și Podul Crețului unde platforma drumului foarte îngustă nu permite executarea de trotuare și săpăturilor pentru scurgerea apei. Străzile din intravilan au trasee neregulate, determinate de vechile drumuri de exploatare peste care s-au suprapus. În general majoritatea ulițelor au elemente geometrice corespunzătoare, cu excepția unor ulițele cu lățimi mai mici și cu pante accentuate din zona „Prundului” sau centrală a satului. Unele din ulițele laterale ale satului au un traseu care s-a suprapus pe cursul pâraielor ce se scurg de pe versanți și prezintă pante dificile care în timpul precipitaților se transformă în mici torente și care transportă importante cantități de sol și pietriș pe care îl depun în zona joasă. Pe aceste străzi lipsesc trotuarele și șanțurile de scurgere a apelor pluviale.

        Pentru îmbunătățirea circulației se impune de urgență construirea a încă două poduri pentru circulația între cele două maluri ale râului, unul în zona școlii și altul în Suseni. Circulația pietonală între cele două maluri se face peste punți improvizate care în timpul viiturilor sunt distruse și după fiecare viitură satul se mobilizează pentru a le reface. Se impune construirea a cel puțin 2 punți noi, în dreptul școlii, căminului cultural și în Suseni.

        Alimentarea cu energie electrică se face din LEA 20 Kw Stremț prin intermediul a 3 posturi de transformare, numărul de abonați din sat este de 286.

        Alimentarea cu apă potabilă a localității se realizează atât din fântâni cât și din cele 4 rețele independent executate în cursul anilor 1980. Trupul din vatra satului situat în Suseni se alimentează numai din fântâni din gospodăria proprie, în sat există și multe instalații individuale de apă curentă. Din anul 2012 satul dispune de o retea de apa curenta si de un sistem de canalizare al apelor uzate.

        Între obiectivele mai importante situate în vatra satului amintim: două școli generale cu clasele I–VIII, două grădinițe, bisericile ortodoxe și casa parohială și clădirea fostului magazin universal sătesc al cooperației de consum.

        Pentru viitor organele locale au prevăzut pentru satul Geoagiu de Sus construirea următoarelor obiective: monumentul eroilor satului – pe terenul aparținând școlii; construcția a două poduri și a două punți pietonale; devierea traseului DC 78 în vederea asigurării unei bune circulații; construirea unor noi străzi în intravilan; modernizarea prin reprofilare, împietruire sau pavare, executarea de șanțuri și rigole de scurgere a apelor pluviale, executarea de trotuare acolo unde elementele geometrice o permit. Este propusă de-asemenea extinderea rețelei de alimentare cu apă a întregii localități, construirea unei rețele centralizate de canalizare, introducerea gazului metan.

        Istorie

        • 1263, aprilie, 11: Ștefan, duce al Transilvaniei și fiu al regelui Bela al-IV-Iea (1235-1270), emite un document al cărui rezumat în limba latină este cuprins în raportul inedit al lui Ladislau de Nadab, voievod al Transilvaniei (1426-1435). Acest raport a fost scris la 27 octombrie 1413, la Sântimbru și era destinat regelui de atunci al Ungariei, Sigismund de Luxemburg ( 1387-1437). Cuprinsul scrisorii originale, datată din miercurea întâi după octavele Paștelor, ne arată ca mai sus pomenitul Ștefan, regele cel tânăr al Ungariei, Domnul cumanilor, ducele Transilvaniei a dat, a dăruit și a hărăsit comitelui Andrei de Geoagiu (Gyogh) și urmașilor săi spre a-i stăpâni în veci ,,pământul’’ numit Kend (Rădești), așezat lângă Mureș, fostă moșie a clericului Iob, care a murit fără a lăsa urmași. Acest loc se afla lângă pământul zis Tynod, al comitelui Andrei. Documentul care cuprinde acest raport se află în arhiva familiei Suky, de la Arhiva Istorică a filialei Cluj a Academiei Române (Documentele Transilvaniei, vol. 13/2 pag.53).
        • 1264: Ștefan, ducele Transilvaniei, luând în considerare sângele vărsat de luptătorii comitetului Andrei de Geoagiu (Gyogh) în luptele cu tătarii, dăruiește acestuia pământurile Gyrmond (Meșcreac), Pețelca și Căpud, care au fost ale cetății Alba Iulia, așa cum se arată în Documentele Transilvaniei vol. 13/2, pag.54.
        • 1266: Ștefan, ducele Transilvaniei, dăruiește coloniștilor sași din Cricău și Ighiu pământul Gyrmurd (Mesentea, lângă Mureș), proprietatea cetății Alba Iulia. Ridicarea semnelor de hotar s-a făcut de către Paul, fratele lui Andrei, comitele de Geoagiu (numit de data aceasta Gyog), îndeletnicirea făcută împreună cu Lewe (Leul), iobag din cetatea Alba Iulia, de fată fiind și alți iobagi ai cetății.(Documentele Transilvaniei vol. 13/2, pag. 79,).
        • 1269: Același Ștefan, duce al Transilvaniei, dăruiește comitetului Andrei de Geoagiu (Gyog) moșia Ratka, pentru ajutorul dat de acesta lui Ștefan în luptele de la Codlea (Documentele Transilvaniei, vol. 13/2, pag. 117).
        • 1271: Matei, voievod al Transilvaniei și comite Solnoc întărește dreptul de danie al pământului Abrud, dăruit episcopiei și capitlului Transilvaniei de către Stefan al-V-lea regele Ungariei (1270-1272). Hotarele acestui pământ au fost cercetate în fața martorului abatele de Cârța și ale lui Andrei de Geoagiu (Gyog), omul regelui (Doc. Trans., pag. 139).
        • 1272: Ștefan al-V-lea dăruiește lui Samson, fiul lui Paul de Geoagiu(Gyogh), pământul Zavkmond (probabil satul Beța), care a fost a lui Beche, fără moștenitori și rămas cetății AIba Iulia (Doc. Trans. vol 13/2, pag. 145).
        • 1274: Alba Iulia; capitlul (mare dregător) mărturisește ca Lewe a dat ginerelui său Matei pământul Heria, primit de la Iacob Leustachiu și Benedic în schimbul pământului său de moștenire ce-l avusese în Geoagiu (Gyogh) – (Doc. Transilvaniei, vol. 13/2, pag. 169).
        • 1274: Alba Iulia; Matei, voievodul Transilvaniei emite un document în care un rol important îi este atribuit lui Mihail, fiul lui Paul, devenit comite de Geoagiu (Gyogh) ¬(T.F.I. pag.102)
        • 1274 august 22: Zvolen (Slovacia); Ladislau al-IV-lea zis Cumanul, rege al Ungariei (1272-1290) dăruiește arhidia¬conului Ders, magistrului Nicolae și fraților lor pământul numit Straja, fost al cetății Alba Iulia. Punerea în stăpânire a acestui pământ s-a făcut de către omul nostru, comitele Andrei de Geoagiu (Gyoug) – (Documentele Transilvaniei, vol. 13/2, pag.171).
        • 1280: Matei, fiul lui Eth din Geoagiu de Sus(Superior Gyog) vinde lui Nicolae și Gheorghe pământul său de moștenire numit Heria din comitatul Uioara (D.T. vol. 13,pag. 228)
        • 1280, februarie 11: Ladislau al-IV-lea, cumanul, rege al Ungariei întărește lui Nicolae și Andrei, fiii comitelui Andrei de Geoagiu (Gyogh), omorât de cruzimea sașilor în răscoala acestora (1277), stăpânirea pământului Rădești (D.T. pag.228).
        • 1282: Nicolae, vicevoievodul Transilvaniei, confirmă înțelegerea dintre capitlul din Alba Iulia și comitele Samson fiul lui Pau1, Nicolae și Andrei și alte rude ale lor din Gyoug (Geoagiu) privitoare la semnele de hotar ale pământului numit Gârbova de Jos.(D.T pag. 235).
        • 1289, octombrie, 19: Ladislau Cumanul, regele Ungariei aprobă fiilor lui Andrei de Geoagiu (Gyog) dreptul la moștenire a pământului Girmurd pe care regele Ștefan îl împrumutase sașilor din Cricău și Ighiu. (Z.W. pag. 164)
        • 1290 Alba Iulia: scrisoare a capitlului din Alba Iulia prin care se arată că banul Ioan, fiul lui Magnus, a vândut pământul Pănade pentru 40 de mărci comitelui Nicolae și voievodului Andrei, fiii lui Andrei din Geoagiu (Gyogh) – ¬(D.T. vol. 13/2, pag. 236).
        • 1299: Andrei al-III-lea, regele Ungariei (1290-1301) po¬runcește capitlului din Oradea să hotărască asupra moșiilor Gârbova de Jos și Aiud ale capitlului din Alba Iulia, ale căror hotare ajung într-un punct cu trei nume, din care unul este al capitlului din Alba Iulia, altul al nobililor din Beldiu iar al treilea al fiilor comitelui Andrei de Geoagiu (Gyog)¬ – (D.T. vol. 13/2, pag. 456).
        • 1303,octombrie, 16, Deva: Ladislau, comite de Solnoc și voievod al Transilvaniei, hotărăște în pricina dintre comitele Nicolae și fratele său voievodul Andrei de Geoagiu (Dyog), în ce privește stăpânirea unei părți din satul Spini (Teiuș).
        • 1303, octombrie, 21, Deva: Ladislau, roagă pe capitlul din Alba Iulia să se copieze și să se dea magistrului Ștefan, fiul lui Samson de Geoagiu (Dyog) scrisoarea privilegiată referitoare la satul Spini (Teiuș) din 16 octombrie 1303. (D.T. vol.X.pag.35).

        1303, noiembrie, 28, Alba Iulia: capitlul dispune sp se copieze scrisoarea privilegiată privind a treia parte din satul Spini (Teiuș) prezentată de magistrul Ștefan, fiul lui Samson de Geoagiu (Gyog), care să fie întărită cu pecetea capitlului (D.T. vol.XI, pag. 36.)

        • 1306, mai, 20, Oradea: capitlul din Oradea descrie hotarul Cergăului Mare, care spre apus se învecinează cu pământul nobililor de Geoagiu (Gyogh) și stabilește un termen fix pentru tratative asupra bucății de pământ în litigiu. (Z.W. -I- pag. 232)
        • 1313, mai, 29: capitlul din Alba Iulia atestă că Ladislau Kan, voievodul Transilvaniei a cedat proprietatea Ungurei Ringhelkcirch în schimb cu Șona lui Daniel și Nicolae din Câlnic. În acest document se scrie și despre nobilii din Gyog (Geoagiu) care sunt amenințați – (Z.W. -I-, pag. 307).
        • 1315, mai, 8: capitlul din Alba Iulia confirmă in favoarea voievodului Andrei și magistrului Nicolae din Gyog documentul regelui Ladislau al-IV-lea, nr. 231 privitor la pământul Gyrmurn (de lângă Mureș) – (Z.W. -I- pag. 314).
        • 1320, februarie Csesztre: Nicolae, voievodul Transilvaniei și judecătorul suprem al comitatului Alba cer capitlului să emită un document pentru stabilirea proprietății acestuia de lângă Veza (Blaj) în prezența comitelui Grigore din Geoagiu (Gyog) și a nobilului Ștefan – (Z.W.-I-pag. 343).
        • 1331, aprilie, 21 Alba Iulia: capitlul din Alba Iulia adeverește că Iunanca, fiul lui Grigore, nobil de Palatca, s-a împotrivit la înstrăinarea unei părți din moșia Palatca din comitatul Cluj, vândută și înstrăinată lui Nicolae, fiul nobilu¬lui Andrei din Geoagiu de Sus (Gyog Superior) – (D.T. vol. XIII/3 pag. 10).
        • 1332: socotelile lui Iacob, fiul lui Berengaru și Raymond de Bonofato, strângătorii dijmelor pe șase ani (1332-1337) din regatul Ungariei, arată printre altele că ,,…de asemenea că Gheorghe, preotul din Geoagiu (Gyod) a plătit 40 de dinari pentru primul an’’(D.T. vol.XIII 3, pag. 125).
        • 1332, decembrie, 21, Vișegrad (Ungaria): Toma de Szecseny, voievod al Transilvaniei și comite de Solnoc face cunoscut tuturor pedepsirea cu moartea și confiscarea moșiilor lui Corrard, zis Vos, fiul lui Nicolae de Geoagiu pentru multe nelegiuiri săvârșite. A treia parte din moșiile confiscate și anume moșia numita Sava sat din comitatul Cluj e data magistrului Ștefan, zis Pugan. (D.T. vol.XIII/3 pag. 228).
        • 1336, mai, 17: capitlul de Oradea s-a documentat asu¬pra hotarului Cergăului Mare, care spre apus se învecinează cu al nobililor din Geoagiu și cheamă pe moșierii interesați in fata voievodului Transilvaniei (Z.W. -I-pag. 447).
        • 1340, februarie, 8, Alba Iulia: capitlul din Alba Iulia adeverește că văduva lui Ștefan de Geoagiu de Sus (Gyog Superior) a eliberat din robie pe Margareta, Elena, Elisabeta, Caterina și Blasiu (D.T. vol.XIII/3 pag. 525).
        • 1349. februarie, 2: se prezintă în fața capitlului din Oradea Grigore, fiul lui Stefan de Geoagiu și Mihăilă, fiul lui Grigore, dorind să dobândească mântuire pentru sufletele părinților și pentru oarecare nedreptățiri făcute capitlului, precum și pentru plata sumei de 50 de florini, ei predau ca¬pitelului orădean posesiunea lor, comunele românești Tinod și Geomal. (T. Popa „Românii din județul Alba in veacurile XII-XV”, pag. 33).
        • 1352 august 22, Sântimbru: nobilii din Geoagiu de Sus (Felgyoghy) și din Galda precum și toți locuitorii din comunele Spini (Teiuș), Mesentea și Galda din districtul muntelui Tibru, care foloseau în comun un loc plantat cu viță de vie pe acest munte (deal) se prezintă în comuna Sântimbru la Ștefan, voievodul Transilvaniei și se plâng ca schismaticii, adică românii iobagi, se aruncă ca niște lupi înfiorători asupra moșiilor și le distrug și le răpesc recoltele (T. Popa ,,Românii… pag. 34).
        • 1399. iunie, 17, adunarea de la Cluj-Mănăștur atestă că capitlul din Alba Iulia a ridicat protest contra nobililor din Geoagiu (Gyog) privind uzufructul din domeniul Cergăului Mare prin locuitorii Cergăului Mic (Z.W. -II- pag. 241).
        • 1405 noiembrie 2: regele Sigismund de Luxemhurg al Ungariei (1387-1437) a delegat pe capitlul din Alba Iulia să participe la punerea în proprietatea din Geoagiu(Gyod) și jumătate din Blăjel pe Nicolae, fiul lui Ion din Tiur și pe tovarășii lui (Z.T. -II- pag. 327).
        • 1417 februarie 26: capitlul din Alba Iulia atestă că Mihail, membru al capitlului, fratele lui Petru, vicevoievodul de odinioară, arendaș al posesiunilor Varadija (Oradea) a dă¬ruit-o împreună cu Șona și Diviciori celor trei nepoate ale lui Susana, soția lui Nicolae din Saschiz, Ana, soția lui Nicolae din Mălăncrav și Ecaterina, soția lui Ștefan din Geoagiu, nu¬mit aici Dyogh – (Z.W.-II- pag. 24).
        • 1417 martie 11 Sântimbru: capitlul din Alba Iulia confirmă pentru Iacob, fiul lui Ștefan din Geoagiu (Gyogy) numirea lui Ștefan din Geoagiu (Dyogy) drept curator pen¬tru Ion, fiul comitelui Solomon (Z.W. IV – pag. 37).
        • 1417, iunie, 2: cele șapte scaune atestă pentru Ioan Greb, Coroi Sânmartin afirmațiile locuitorilor din Câlnic și Răhău precum și a altor martori în chestiunea moșiilor lui Ioan, copilul lui Solomon din Câlnic, cumpărate de la Ștefan al lui Luca din Geoagiu (Gyogy) cu 10000 de florini (Z.W. IV, pag.37).
        • 1417, octombrie, 20: Roland Lepeș, vicevoievodul Transilvaniei atestă că Petre din Păuca, în numele copiilor și nepoților lui Nicolae din Sântireag a protestat contra lui Ioan Greb din Meteș împotriva împărțirii și vânzării a trei părți din posesiunile Vingard, Girbou, Henig, Dumitra, Roșia de Secaș, Ohaba, Ungurei, Ringhel Kirch, Cut și Binținți. În document este menționată și Ecaterina lui Jacob, fiica lui Ștefan din Geoagiu (Gyog) – (Z.W. IV, pag.58).
        • 1418, martie, 20: regele Sigismund de Luxemburg actualizează documentul capitlului din Alba Iulia din 1417 cu nr. 1801 și documentul din 1417 nr. 1804 cu documentul voievodului Roland Lepeș din 1417 cu nr.1802, prin donația lui Mihail, membru al capitlului din Alba Iulia. În document este menționată și Ecaterina lui Iacob, fiica lui Ștefan din Geoagiu (Dyog) – (Z.W. IV pag.63).[1]

        Nicolae Densușianu prezintă următorul document: „Ștefan, din mila lui Dumnezeu Regele cel Tânăr al Ungariei, Ducele Transilvaniei, domnul Cumanilor, tuturor credincioși1or lui Hristos, care vor vedea scrisoarea de față mântuire întru acela care este mântuirea tuturor. Deși milostivirea regală trebuie să întindă o mână darnică tuturor, totuși ea trebuie să răsplătească prin daruri și foloase mai cu seamă pe aceia a căror cinste a fost încercată, atât în vremuri bune cat și în vremuri de restriște, pentru ca ceilalți îndrumați de pilda lor să se înflăcăreze și mai tare pentru fapte de credință devotată. Drept aceea, voim ca prin rândurile acestei scrisori să ajungă la cunoștința tuturor, atât a celor de față cât și a celor de viitor, că luând în seamă faptele credincioase și slujbele iubitului și credinciosului nostru comite Andrei de Geoagiu de Sus pe care cu credință și supunere ni le-a făcut nouă și regatului nostru din timpurile tinereții sale, înfruntând cu vrednicie și fără teamă felurite primejdii și întâmplări ale soartei, și îndeosebi luând seama la slujbele acelea vrednice de laudă, pe care ni le-a făcut în timpul prigonirii și nenorocirii noastre, părăsindu-și toate bunurile sale și alăturându-se nouă și intrând cu noi intre zidurile cetății Codlea și în alte multe imprejurări ne-a arătat nouă și tuturor baronilor noștri o supunere îndatoritoare și binevenită, ce nu se poate povesti acum deplin, după cuviință. Ca răsplată pentru slujbele sale voim să-i arătăm, la rândul nostru, recunoștința noastră, deși tinând seama de slujbele sale îl socotim vrednic de o răsplată și mai mare decât cea pe care i-am făcut-o acum, i-am dat, i-am dăruit, și i-am lăsat numitului comite Andrei și prin el moștenitorilor și urmașilor moștenitorilor lui, pe veci și nestrămutat, pământul numit Ratka al Iui Ilie și Pousa, care au murit fără moștenitori, spre a-l stăpâni între aceleași semne de hotar și margini, în care acest pământ fusese înainte hotărnicit și stăpănit de stăpânii săi mai vechi. Și ca această danie sau dăruire a noastră să aibă puterea veșnicei trăinicii să nu poată ori să nu trebuiască a fi cu trecerea zădărnicită sau stricată de nimeni, i-am dat această scrisoare întârită prin puterea duomniei noastre peceți. Dată de iubitul și credinciosul nostru magistru Petru vicecancelar al Curții noastre, din anul domnului o mie două sute șase zeci și nouă.” [2].

        În afara acestor atestări scrise, în aceeași perioadă a secolelor XIII,XIV și XV numele localității Geoagiu de Sus este pomenit încă în 24 de documente.

        Biserica fostei Episcopii Geoagiu de Sus

        Biserica Episcopală

        Romania Alba Geoagiu de Sus church 24.jpg

        Geogel, Alba

        Geogel este un sat în comuna Ponor din județul Alba, Transilvania, România.

        Lăcașuri de cult

        Geogel

        Biserica Geogel Centru, este așezată pe o colină chiar în centrul satului fiind înconjurată de cimitir. Înainte de Biserica actuală a mai existat o altă bisericuță de lemn, care a fost mutată în satul Olteni din comuna Râmeț. Materialul din care este construită Biserica actuală este lemnul de brad, iar altarul este construit din piatră. Este edificată în anul 1751, după cum dovedește inscripția de pe un stâlp de la ușa Bisericii: „Scris-am eu popa Simion și maiestru Panța Crăciun 1751”. Biserica inițială a fost mărită în anul 1823 în lumgime cu 5,20m, după cum arată inscripția de pe boltă: „Bolta a fost făcută de Iancu Antim și Bogdan Ștefan, anul 1823”. Altarul este în formă hexagonală cu 3 geamuri. Vechiul altar din 1751 nu mai există. Acest altar este atașat lângă catapeteasma din 1751, în timpul preotului Petru Măcărescu în anul 1848. Este lung de 6m, iar zidul de piatră este gros de un metru. Naosul este în formă dreptunghiulară, lung de 9,63m, lat de 5,38m și înalt de 9m. Este zidit din bârne de brad groase de 0,30m și late de 0,26m. Pronaosul este tot de formă dreptunghiulară lung de 5,26m și lat de 6,26m, edificat în anul 1823. Magazia este tot de formă dreptunghiulară, lungă de 3,26m și lată de 5,80m. Coridorul este lung de 9,60m și lat de 1,60m, construit pe aceeași temelie cu biserica din 1751. Turnul este așezat deasupra pronaosului în formă ascuțită, edificat în 1823, înalt de 30m, fiind acoperit cu tablă. Acoperișul bisericii este din șindrilă de brad cu excepția Altarului și a turnului care sunt acoperite cu tablă zincată. Pentru intrare sunt două uși în partea de sud, confecționate dintr-o singură scândură de brad lată de un metru. Pe stâlpi în partea dinafară sunt câteva sculpturi românești. Pictura este veche. Altarul este zugrăvit în anul 1870, în timpul preotului Ioan Bârluțiu, după cum se constată din inscripția de pe peretele catapetesmei (onoratului domn Ioan Bârluțiu paroh, zugrav Ion 1870). Catapeteasma și Naosul pe pereți și pe boltă sunt pictați în anul 1756 după inscripția de sub icoana Mântuitorului de pe catapeteasmă (Isac de Beriu 1756 și Tobie Pop). Pictura pe catapeteasmă și 1,50m pe pereți și pe boltă este a lui Isac de Beriu, executată în stil bizantin, iar în continuare este pictura lui Tobie Pop în stil apusean. Biserica din Geogel este una dintre puținele biserici românești care a scăpat de focul tunurilor generalului Bucow.

        Ghirbom
        Ghirbom
        Ghirbom (în maghiară Oláhgorbó, în dialectul săsesc Birebum, în germană Birnbaum, Birbom) este un sat încomuna Berghin din județul Alba, Transilvania, România.Ghirbom (în 1309 numit Pirum) deține numeroase vestigii arheologice, așezări și necropole din perioada preistorică.

        Goiești este un sat în comuna Vidra din județul Alba, Transilvania, România.Goiești, Alba
        Goiești

        • Biserica „Sfânta Treime”

        Gura Arieșului,


        Gura Arieșului (în maghiară Vajdaszeg) este un sat în comuna Lunca Mureșului din județul Alba, Transilvania,România.

        Din secolul al XIV-lea sat românesc, aparținând domeniului latifundiar al familiei nobiliare din localitatea învecinată Luncani.

        Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 140) localitatea apare sub numele de „Vajda Szék”.

        În perimetrul acestei localități s-a pus în evidență prezența unei acumulări de sare gemă.
        Biserica ortodoxă din Gura Arieşului
        Biserica ortodoxă din Gura Arieşului
        Gura Roșiei
        Gura Rosiei railway.jpg
        Localitatea actuală nu apare pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 136). De-a lungul văilor din apropierea localității, pe această hartă sunt notate mai multe șteampuri de prelucrare a minereurilor de aur („Stampf Mühlen” sau „St.m.”).

        Haltă de cale ferată a Mocăniței lângă acest sat. Halta este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010 (cod: AB-II-m-B-20914.02).

        “Mocănița” circulă ocazional între Abrud și Câmpeni (curse turistice locale), cu oprire și în această stație.

        Horea, Alba

        Horea (până în 1968 Arada) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania,România.
        Horea
        Localitatea Horea este situată în partea de nord-vest a județului Alba, pe Valea Arazii, afluent al râului Arieșul Mare și se află la 102 km.distanță față de Alba Iulia, reședința de județ și la 26 km nord-vest deCâmpeni.Suprafața arabilă a comunei este de numai 315 ha , în timp ce pașunile și fânețele private au o suprafață totală de 758 ha. Pădurile dețin cea mai mare parte din suprafța comunei, respectiv 4.475 hectare, din care 466 ha. reprezinta proprietate privată.Comuna mai dispune de 2.286 ha. pașune impadurita , la care se aduga inca 1.600 ha.pașune comunală. Lungimea drumurilor care traversează comuna este de 52 km., din care 22 km. intră în categoria drumurilor județene , iar diferența de 30 km. reprezintă drumuri comunale accesibile turismului. Rețeaua școlară cuprinde 2 școli cu clase de predare I-VIII, 6 școli cu clase I-IV și 4 gradinițe . Comuna deține un dispensar uman , cu un personal format dintr-un medic și 4 cadre medicale cu studii medii[2]. Izvoarele de suprafața cu apă potabilă deosebită sunt frecvente și au debite puternice pe întreaga perioadă a anului. În această comună din munții Apuseni, respectiv în satul Fericet, s-a născut Vasile Ursu Nicola , cunoscut sub numele de Horea – marele conducător al Revoluției din Transilvania din anul 1784, împreună cu Cloșca și Crișan. Pe locul în care s-a născut se află o troiță comemorativă dedicată marelui luptător pentru libertatea moților . Casa în care s-a nǎscut și a locuit Horea a fost așezatǎ exact pe locul unde se aflǎ în prezent aceastǎ troițǎ comemorativǎ, troițǎ construitǎ din inițiativa și efortul cadrelor didactice din localitate imediat după unirea Transilvaniei cu România.

        Fericetul lui Horea – cuibul de vulturi al libertății în Europa sec.al XVIII-lea

        Horea,Alba-DSCF2811.JPG

        Dacă Revoluția franceză de la 1789 a condus la dărâmarea Bastiliei , Revoluția din Transilvania din anul 1784 condusă de Vasile Nicola , poreclit Horea a reprezentat Botezul Libertății Europei , libertate pornita din cuibul de vulturi , din granitul Muntilor Apuseni , respectiv din Fericetul Arăzii de pe teritoriul actual al comunei Horea ,jud.Alba . Putem spune ca cercurile concentrice de libertate au fost aduse în conștiința Europei în perioada 1784-1785 de țăranii români transilvăneni cu 5 ani înainte de căderea Bastiliei – simbolul despotismului. Ambasadorul Veneției la Viena , Sebastian Foscarini , scria dogelui său în decembrie 1784 că răsculații din Munții Apuseni vor să înlature jugul antic al sclaviei , iar Viena relata mereu , prin ziarul „Wiener Zeitung” despre Radaker sau Radaker -Waldung { Pădurea din Rada ,adică Arada}, ca locul de pornire a răscoalei , punct misterios aflat pe harta imperiului . Despre Arada scriu și italienii {ianuarie 1785}în ‘Notizie del Mundo” și în Gazeta di Parma ” . Revoluția pornită din Arada este prezentată și de belgieni în „le bois de Kadaker” ca și de olandezi în „Gazette d’Utrecht” și în „Gazette de la Hage”, respectiv de francezi [în „Gazette de France”] și spanioli { în „Gazeta de Madrid”} etc. „Politisches Journal ” din Hamburg nota în ianuarie 1785 despre Horea -Rex-Daciae și patria sa de granit din Fericetul Arăzii.

        Comuna Horea se află la poalele munților Apuseni, în partea de nord a judetului Alba, într-o zona pitoreasca, și la granița cu județul Bihor și Cluj. Clima este relativ rece și umedă, temperaturile medii anuale fiind cuprinse între 10-12 grade celsius. Ocupațiile principale ale locuitorilor sunt tăiatul și prelucrarea grosieră a lemnului (în special cherestea), creșterea animalelor, activități de agroturism, etc. Este o zona încărcată de istorie, insuficient folosită pentru activități de turism poate și datorită lipsei unei infrastructuri adecvate care să permită accesul cu mijloace de transport la monumentele și locurilor istorice (în acest sens, exemplul cel mai grăitor este Casa memoriala a lui Horea din Fericet unde pietruirea drumului s-a facut doar parțial, în zona Măncești, lucrarea fiind abandonată deja de circa 3 ani). Dupa al doilea razboi mondial asistăm la o continua scădere a populației, moții din zona emigrând în special în zona de vest a țarii, Timișoara – Arad. La oara actuală natalitatea este nesemnificativă, în timp ce populația cu vârste de peste 60 de ani este majoritară. Deși s-au facut investiții masive în ultimii 10 ani, (pietruiri parțiale ale drumurilor comunale, s-a finalizat construcția unei biserici, introducerea apei potabile în zona centrală a comunei, s-au construit multe monumente care înfățișează istoria locală, o nouă clădire a Primăriei, numeroase podețe, locuri de popas și odihnă etc.), toate acestea nu au putut evita tendința tot mai accentuată de depopulare a zonei, generată în special de factori economici.
        Horea,Alba-DSCF2617.JPG

        Comuna Horea are tradiții în prelucrarea grosiera a lemnului și oarecare baza materiala, construită de sectorul privat după 1990, pentru promovarea agroturismului. In perioada socialismului ocupatia principală a locuitorilor era creșterea animalelor, zona fiind necooperativizată , lucrari de curățarea pădurilor{ scoaterea rădăcinilor arbustilor tăiați din păduri } și plantarea de brazi prin Întreprinderea Forestieră din Cluj , culegerea de fructe de pădure și ciuperci , respectiv o mică activitate industrială de prelucrare grosieră a lemnului în zona dintre Horea si Albac.

        Horea,Alba--DSCF2632.JPG

        In ultima decada din iulie și prima din august a fiecărui an principala sursă de venit a sătenilor in perioada socialismului era culegerea și predarea la Centrul de colectare din sat a afinelor , cu întrebuințâri multiple în industria alimentară și farmaceutică. Pe cele două versante ale munților ce împrejmuiesc satul spre est și vest, în fiecare dimineață cârduri de copii și femei , înarmate cu găleți metalice și desagi din cânepă , urcau și colindau zona extravilan a satului pentru culegerea de afine. Seara târziu, făra curent electric { doar cu un lămpaș la căntar} Centru de colectare astepta culegătorii. Circa 50-70 persoane se inghesuiau zilnic, pina seara târziu , sa predea afinele culese. După cântarire fiecare culegător primea cîte-o pâine mică și o bucațică de slănină extrem de sărată , a căror valoare era retinută ulterior din banii câstigați. Pentru a se evita certurile , la Centru de colectare, deseori se monta asa zisa „strunga”, adică un culoar ingust , marginit lateral de porți din lemn , pentru a se respecta ordinea la predarea afinelor. Dupa încasarea banilor, la iesire , la lumina palidă a unei lumnări te asteptau femei cu desagi plini de legume si fructe din zona Turda – Mihai Viteazu care te invitau să cumperi și cine rezista să nu cumpere fructe și zarzavaturi pentru numeroasa familie care-i aștepta. Plata unui kg. de afine în perioada 1950-1960 era de 4 lei/kg.{ 0,2 dolari/kg.}, iar un culegator mediu putea aduna circa 10-15 kg. de dimineața până seara, adică câstiga circa 3-4 dolari/zi ,aproape cât un muncitor din industrie daca raportam venitul la timpul efectiv lucrat. Practic culegerea de afine in perioada anilor de inceput a socialismului era o activitate destul de rentabila , ceea ce explică interesul manifestat prin numarul mare de persoane implicate în culegerea afinelor.

        RO AB Horea view 1.jpg

        Dupa 1990 interesul pentru afine a scazut brusc, atentia fiind concentrata pe vanzarea de material lemnos. In prezent , datorita restrictiilor impuse la taierile de masă lemnoasa , a crizei economice care a redus masiv necesarul de lemn pentru constructii si cresterea preturilor la energie electrica prelucrarea grosiera a lemnului se afla intr-un puternic declin obligând locuitorii să caute surse alternative de realizare a veniturilor , iar culegerea afinelor ca urmare a prețului acceptabil la achizitie {în 2015 pretul a fost de circa 2 euro/kg} redevine o activitate de interes local ce poate atrage un numar însemnat de turiști străini { în special în iulie și august }, interesati de calitatile extrem de variate , nutritive și medicale , ale afinelor.

        Horea,Alba-DSCF3735.JPG

        În legătura cu plantarea pădurilor și aceasta reprezenta o sursa importantă de venituri la care participa întreaga familie. Bărbații scoteau manual rădăcinile arbuștilor tăiați în timp ce femeile , sub atenta supraveghere a pădurarului , săpau gropile pentru brazi , iar copiii așezau brazii in gropi și acopereau rădacinile acestora cu pământ bine bătătorit. Dupa 1990 aceasta ” ocupatie ” a fost practic desfiintată. Numarul redus de locuitori raportat la suprafata de teren existentă si tendinta de diminuare in continuare a populatiei comunei datorita unei natalitatio nesemnificative creaza premisele ca locuitorii acesteia sa poata obtine venituri decente din activitatile traditionale {cresterea animalelor, plantarea de arbori ,culegere fructe de padure} combinate cu activitati indutriale de prelucrare mai fina a lemnului { în loc de grinzi și cherestea să producă mobilier traditional din lemn pentru bucătării și birouri în locul celor existente din PAL si PFL , case de vacanță din lemn , bancuțe din lemn cu schelet metalic pentru parcuri în orașe, dar și în marile comune în locul celor din plastic importate } și desigut activitati de turism prin crearea unei rețele turistice cu infrastructura adecvată și facilitati fiscale pentru investitori {cel puțin la început de activitate }. Se impune o strategie guvernamentală pentru zona montana { ca de altfel și pentru cea de câmpie }, care să susțină initiativa locală de pastrare a activitatilor traditionale care genereaza echilibru economic ,ecologic și social.


        Obiective turistice

        • Casa memorialǎ din Fericet, unde s-a născut Vasile Ursu Nicola, cunoscut sub numele de Horea, marele conducător al Revoluției din Transilvania din anul 1784, împreună cu Cloșca și Crișan. Tot aici se află o troiță comemorativă dedicată marelui luptător pentru libertatea moților. Din informațiile furnizate de săteni[7] casa în care s-a nǎscut și a locuit Horea a fost așezatǎ exact pe locul unde se aflǎ în prezent aceastǎ troițǎ comemorativǎ, troițǎ construitǎ din inițiativa și efortul cadrelor didactice din localitate imediat după unirea Transilvaniei cu România . Din păcate accesul { de la șoseaua din satul Horea } spre casa memorială din Fericet {circa 4 km} și în prezent { octombrie 2011 } continuă sa fie practic inaccesibil mijloacelor auto în cea mai mare parte a anului .

        Modernizarea drumului spre Casa lui Horea din Fericet a început în sept.2015

        Drumul de acces spre Fericet este îngust , presarat cu multe gropi , fiind pietruit doar parțial {circa 1,5 km.}, respectiv prima parte a drumului . De asemenea lipsesc podețe și canale de scurgere a apelor pluviale care să protejeze drumul de eroziunea apelor. Nu există indicatoare turistice pe traseu și nici spații amenanjate pentru odihna turiștilor în condițiile in care traseul este lung și obositor { pante cu înclinație de circa 30 grade} pentru mersul pe jos. Din fericire oboseala este compensată de panorama deosebită a zonei { spre satele Baba și Albac } și încărcătura istorică a fiecarei porțiuni de drum bătătorită de marele luptator pentru libertatea economică și socială a moților . Nota : La ultima rectificare bugetară din oct.2014 ,Guvernul României condus de Victor Ponta a alocat 2,3 milioane Euro pentru betonarea acestui drum , sistemul rutier proiectat a se realiza în perioada 2015-2017 având următoarele caracteristici tehnice { Decizia 5333/22.07.2014 – Agenția de mediu Alba }:

        • 4 cm strat de uzură din BAR16;
        • 6 cm strat de anrobat bituminos AB25;
        • 18 cm strat de piatră spartă amestec optimal;
        • 21 cm blocaj de piatră brută ;
        • 15 cm balast nisipos cu rol antigeliv și anticontaminant;

        Lațimea medie a părții carosabile este de 4m.,iar viteza de deplasare pe acest drum modernizat urmează să fie limitată la 25 km./oră.

        Personalități
        Bustul lui Horea.JPG

        • Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, revoluționar. S-a născut în Fericet, pe locul casei părintești fiind ridicat un monument dedicat marelui luptător „… Cît fu Horea imparat, domnii nu s-au descalțat, nici in pat nu s-au culcat…”.
        • N. Costea, preot ortodox. În perioada 1990 – 2007, a inițiat și organizat lucrările de construire a noii biserici din sat, o lucrare de excepție.
        • Corneliu Olar, primar al comunei prin mai multe mandate după 1989, în prezent (2009) deputat al României. Bun gospodar, a participat activ și a încurajat investițiile din comună și a ridicat numeroase monumente istorice (majoritatea din lemn sculptat, amplasate în special în Horea și Mătișești – satul natal a lui C. Olar) pentru cinstirea trecutului istoric al moților .
          De la Wikipedia, enciclopedia liberă

        Ighiel, Alba
        Biserica din lemn „Cuvioasa Paraschiva” din anul 1750, pictată în 1783 cu fresce colorate

         Ighiel
        Ighiel (în maghiară Igenpatak) este un sat în comuna Ighiu din județul Alba, Transilvania, România.
        În localitate s-au găsit unelte străvechi, din epoca bronzului.

        Obiective turistice

        • Rezervația naturală „Iezerul Ighiel” (20 ha).
          Iezerul Ighiel este o arie protejata de interes national, situat in judetul Alba, pe teritoriul administrativ al Ighiu, sat Ighiel.Rezervatia naturala aflata in partea estica a Muntilor Trascaului, reprezinta un lac de baraj natural format in calcare jurasice, pe o baza de roci eruptive; un platou calcaros cu mai multe doline si pesteri, fragmentat de cursul mai multor paraie; inconjurat de culmi cu varfuri de pana la 1276m, pasuni si fanete.Fiind cel mai mare lac carstic din Romania, acesta ofera o multitudine de peisaje pitoresti, care bucura privirile celor care il viziteaza.La intrarea in rezervatie, pe malul iezerului, se gaseste o piatra care din anumite unghiuri poate fi asemuita cu un chip de om.Drumul spre rezervatie este accesibil si in mare parte asfaltat. Exista o portiune de drum accidentat, insa se poate circula cu masina fara probleme.Iezerul Ighiel reprezinta un loc plin de culoare si de peisaje impresionante, desprinse parca dintr-o alta lume.
        • Rezervația naturală „Piatra Grohotișului” (5 ha).
          Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficialal României, Nr.152 din 12 aprilie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate[4] și are o suprafață de 5 ha
          Aria naturală reprezintă o klippă de calcare, jurasice, cu doline și lapiezuri, (fenomene exocarstice), prelungită în creste și sfârșindu-se prin mai multe abrupturi.
        • Aria naturală reprezintă o klippă de calcare, jurasice, cu doline și lapiezuri, (fenomene exocarstice), prelungită în creste și sfârșindu-se prin mai multe abrupturi.
          Rezervația naturală „Piatra Poienii”
          .Piatra Poienii este o rezervatie naturala de tip geologic, situata in judetul Alba, pe teritoriul administrativ al comunei Ighiu.Aria protejata se afla in partea de sud-est a Muntilor Trascaului, pe malul stang al Vaii Ighielului si are o suprafata de 1 ha.Reprezinta o klippa de calcare jurasice sub forma de olistolite, inconjurate de vegetatie formata din pajisti mezofile, cu specii de paius rosu, iarba vantului sau iarba campului.Sursa foto: Ioan Borca – Panoramio.com
          http://www.panoramio.com/photo/342111Piatra Poienii este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Apuseni, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.
          Piatra Poienii

        Inoc, Alba

        Inoc (în maghiară Inakfalva) este un sat în comuna Unirea din județul Alba, Transilvania, România.

        Sat întemeiat de secui.

        Până în anul 1876 a aparținut Scaunului Secuiesc al Arieșului.

        Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139) localitatea apare sub numele de „Inokfalva”.

        Inoc

        Întregalde, Alba

        Postul de politie
        Întregalde (în maghiară Havasgáld, în germană: Koliben) este satul de reședință al comunei cu același numedin județul Alba, Transilvania, România.

        Localitatea Întregalde este situată la 45 km nord de municipiul Alba Iulia.

        Școala

         


        Expoziția etnografică

        Căminul cultural

        Râul Galda
        RO AB Intregalde 2011.3.jpg
        Întregalde, județul Alba

        • Populația are o lungă tradiție în creșterea animalelor.
        • Localitatea are un potențial turistic deosebit și prezintă oportunități pentru construirea de case de vacanță. Aici a fost deschis un „Punct de Informare Turistică”, realizat cu sprijinul Cercului de Turism Montan „Munții Apuseni” din Cluj.

          Lăcașuri de cult

          Obiective turistice

          • Muzeul etnografic rural (inaugurat în 2007). Cuprinde un interior de casă țărănească tradițională. În cele două încăperi sunt etalate exponate ce reflectă ocupațiile casnice și mesteșugurile tradiționale ale zonei.
          • Rezervația naturală Cheile Găldiței și Turcului (80 ha).
            CheileGalditei_Turcului2
            Cheile Găldiţei şi Cheile Turcului ne introduc într-un alt peisaj pitoresc și amețitor de frumos, fiind caracterizate prin prezența crestelor, țancurilor, golurilor de dimensiuni variate și a abrupturilor sculptate în calcar de vârstă jurasică.
            Cheile Turcului – împreună cu Cheile Găldiţei formează o ronă de rezervaţie naturală; reprezintă o zonă de chei sculptate în calcare jurasice și ofiolite, cu versanți abrupți, vârfuri înalte și ascuțite, turnuri, creste sau stânci izolate; cu o vegetație formată în cea mai mare parte din pădure de fag, gorun, arbuşti de scoruş, mojdrean şi măceş; sunt întâlnite specii floristice de pajiște și stâncărie, printre care și păiușul roșu (Festuca rubra).
          • Rezervația naturală Cheile Tecșeștilor (5 ha).Cheile Tecșeștilor alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic și peisagistic), situată în vestul Transilvaniei, pe teritoriul județului Alba.
            Cheile Tecsestilor, situate in judetul Alba, pe teritoriul administrativ al comunei Intregalde, au fost declarate in anul 2000 rezervatie naturala de tip geologic si peisagistic,Aceasta arie protejata de interes national se afla in partea estica a Muntilor Trascaului, pe Valea Cetii, la o altitudine cuprinsa intre 750 si 1150 m si are o suprafata de 5 ha.Rezervatia prezinta un relief cu chei, constituit din calcare jurasice si formatiuni cretacice, formate din marne, gresii si conglomerate. Vegetatia din zona cuprinde paduri de fag si carpen, dar si fanete, cu specii floristice de stancarie si pajiste.Cheile Tecsestilor este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Apuseni, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.Cheile Tecsestilor
          • Rezervația naturală Piatra Cetii (75 ha).

          Conform Natura 2000 Trascău, este “constituită dintr-un relief pitoresc, în cea mai mare parte reprezentat de creste, abrupturi, ţancuri şi stâncării (partea sudică), parţial de versanţi repezi acoperiţi cu vegetaţie forestieră. Se remarcă printr-o mare diversitate floristică, adăpostind o serie de endemisme şi plante aflate pe lista roşie a plantelor superioare din România ca specii care necesită ocrotire. Suprafaţa şi limitele acestei rezervaţii naturale sunt de 75ha conform Legii 5/2005, conform Natura 2000 Trascău. În cea mai mare parte limitele corespund cu baza abruptului calcaros care delimitează creasta principală. Către Pârâul Cetii, limita de nord se menţine în lungul curbei de 1000 m care ocoleşte vârful Piatra Cetii ca un arc de cerc de 1800. Zona tampon este acoperită în cea mai mare parte de pădure de fag cu carpen. Pajiştile (fâneţe şi păşune) sunt mai extinse pe latura sudică. Rezervația se află pe teritoriul sitului N2000 Trascău.

          Una dintre plantele rare ce cresc pe Piatra Cetii este Nemţişorul Trascăului.  Este o plantă întâlnită în Munţii Apuseni, în special în judeţul Alba (în jurul Cheilor Râmeţilor,  în Rezervaţia  Cheile Tecşeştilor, la Piatra Cetii, în Rezervaţia Scăriţa-Belişoara, pe Valea Feneşului, în jurul Văii Gălzii, la Runc. Specia prezintă flori albastre, grupate în raceme terminale.

          Piatra Cetii, cu altitudine maximă de 1.233 m,  între Tecşeşti şi Răicani, a fost distrusa de foc in 2012.Potrivt estimărilor pompierilor, au fost distruse de foc circa 20 de hectare, păşune şi litieră de pădure, inclusiv Piatra Cetii.

          RO AB Intregalde 2011.2.jpg
          Întregalde, județul Alba

           

          Jidvei, Alba
          JidveiAB.JPG

          Jidvei (în dialectul săsesc Sejdn, în germană Seiden, Sögden , în maghiară Zsidve) este satul de reședință alcomunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.

          Numele localității dea lungul timpului:

          1309– Sido, 1319– Sythwe, 1323– Sydo, 1324– Sytue, 1343– Sitve, Zytuia, Zytue, 1364– Sytwe, 1413– Sythwe, 1424– Sythwa, 1438– Sithwe, 1441– Sythew, 1450– Situe, 1589– Sittwe, 1773– Zsidvei, 1760-1762– Zsidve, 1850– Sidvei, 1854– Jidvei

          Zona este cunoscută mai mult ca un important centru viticol cu vechi tradiții, vinurile cu marca „Jidvei”.

          Comuna Jidvei se află în județul Alba. Are în componență in 4 sate, Bălcaciu, Feisa, Căpâlna de Jos și Veseuș. Populația totală era în 2007 de 5272 de locuitori. Suprafața totală a comunei este de 105, 13 km². Primăria Jidvei este condusă de primarul Trif Alin.

          Localitatea Jidvei este situată în Podișul Târnavelor, pe râul Târnava Mică.Atestată documentar pentru prima dată în anul 1309 cu numele de Sido (din 1854 Jidvei), localitatea a oferit arheologilor un bogat câmp de cercetare, descoperindu-se aici urme ale existenței vieții omenești din neolitic, din epoca bronzului târziu. Vechimea localității Jidvei se pierde în negura veacurilor, iar săpăturile arheologice au scos la iveala chiar în centrul comunei, o vatră de foc din neolitic și un mormânt de incinerare din acea perioadă. Localitatea Jidvei a făcut parte din Plasa Diciosânmartin în cadrul județului Târnava Mică.
          JIDVEI detine cel mai modern complex de vinificatie din Ardeal. Prima unitate agricola de mari proportii cu profil viticol a fost infiintat in anul 1949 si s-a dezvoltat continuu, ajungand in prezent sa dispuna de o suprafata cultivata de aproape 2400 de ha. Privatizarea din 1999 a sectorului viticol, pomicol si a cramei a oferit o noua dimensiune dezvoltarii podgoriei Jidvei. Imensul potential este valorificat in prezent asa cum merita, exporturile cresc in fiecare luna, iar consumul intern se inscrie pe o linie ascendenta. Din intreaga suprafata cultivata se reinnoiesc anual aproximativ 50 de ha. Varsta media a plantatiilor este de 10 ani, odata cu replantarile facandu-se si inlocuirea sortimentelor de mare productivitate cu cele calitative.

          Viile sunt plantate pe dealuri cu expunere est-vest, la altitudine de 400-500 de metri. Solul brun, de padure, se bucura de o clima blanda, favorabila vitei de vie. In acest “sanctuar al vinurilor albe” se cultiva suprafete intinse de soiuri respectabile, a caror valoare este recunoscuta in Romania si in strainatate: Feteasca Regala (450 ha), Riesling (280 ha), Sauvignon Blanc(200 ha), Muscat Ottonel (150 ha), Feteasca Alba (140 ha), Traminer (50 ha) si Chardonnay (30 ha). Pe langa acestea, Pinot Gris-ul, Oporto-ul, Sylvaner-ul si Ezerfrut-ul isi impart restul de 100 ha ce le revin.

          Monumente istorice

          • Biserica Evanghelică-Lutherană din sec. XV In  prima ei forma biserica a fost construita in sec. al XV -lea, modificata in 1795. Din constructia originala a bisericii mai exista numai strana in forma neschimbata. In aceasta strana se afla un triplicon din anul 1508, care la inceputul sec al XIX –lea a fost predat comunitatii dinTătârlaua. Clopotnita situata la 10 m spre nord de cladirea bisericii a fost construita in anul 1508. In anul 1858 s-a constatat ca in Jidvei exista un clopot mare cu urmatoarea inscriptie: „Deo Soli Gloria. Sigismund Studenmachir 1559”. Ulterior acest clopot a fost turnat din nou. Actualele clopote sunt:
              • Clopotul care anunța incendiile, cu inscripția „Gloria in Excelsis Deo in Terra Pax Omnibus Anno 1681”.
              • Clopotul pentru Tatal nostru, cu inscriptia „B.C.A.V.H.M.D.C.XVII”
              • Clopotul mare, cu inscripția „Gott zur Ehre und Seinem Volke zum Führen”, Verehrot Von Samuel Schoppner, Seiden Zu Ostern 1922″.
              • Clopotul mijlociu, cu inscripția „Läute zu Gott und das Deutsche Herz vereinige durch dein Erz. Nach Krieg und Not und Leid. Seiden [Codlea] Im Jahre 1922, Schieb Hermannstadt”

                Turnul bisericii evanghelice și primăria
          • Actuala biserică ortodoxă a fost construită între anii 1996-2002 sub îndrumarea preotului paroh Dorin Lazăr, pe locul vechii biserici greco-catolice construite în anul 1924. În anul 1813 a fost ridicată prima biserică greco-catolică din Jidvei, din lemn, cu hramul sfântului Nicolae. Biserica a fost demolată în anul 1924 și s-a clădit alta din cărămidă pe aceeași locație. Construcția a durat un an, fiind gata în 1925, păstrându-se hramul Sfântului Nicolae. Construcția din anul 1925 a fost demolată în anul 1996. Noua biserică a fost ridicată în plan triconic, specific bisericilor ortodoxe din Muntenia. Lăcașul este construit pe o fundație de beton cu pereți de cărămidă, bolți și arce de lemn. În anul 2007 biserica a fost pictată în tehnică tempera grasă. Culorile predominante sunt albastru, carămiziu și maro. Din vechea biserică s-a păstrat doar iconostasul din lemn de brad sculptat cu borduri ornamentale în formă de viță de vie, struguri și porumbei. Stâlpișorii din jurul ușilor împărătești și diaconești sunt sculptați în formă de împletitură, în vârf cu capiteluri cu ornamente vegetale. Pictura iconostasului este în ulei pe lemn în stil oriental.
          • Actuala biserică greco-catolică, cu hramul Sfintei Treimi, a fost construită între anii 1996-2000, după ce Parohia Ortodoxă a demolat vechea biserică greco-catolică și a construit pe locul ei un lăcaș de cult care să nu mai amintească de tradiția unită. Prima slujbă în noua biserică greco-catolică a fost oficiată în anul 1997, de Florii. În anul 2015 parohia era constituită din 302 credincioși.

            Laz (Săsciori), Alba

            Laz (în maghiară Sebeslaz) este un sat în comuna Săsciori din județul Alba, Transilvania, România.
            Lazul, un mic punct pe harta României, așezat la întretăierea coordonatelor geografice 45° și 54’ latitudine nordică și 23° și 38’ longitudine estică (Comuna Săsciori, Jud.Alba). Suprafața vetrei satului și a terenului extravilan însumează 437,47 hectare. Este traversat de șoseaua națională 67C, de la nord la sud, șosea care leagă municipiul Sebeș de orașul Novaci, pe o distanță de 149 km, cu posibilitate de a ajunge prin Obârșia Lotrului, fie spre vest în depresiunea Petroșanilor, fie spre est, traversând stațiunea Voineasa, pe Valea Oltului, laBrezoi. Drumul a fost considerat, până la construirea ,,Transfăgărășanului”, ca fiind traseul transcarpatic la cea mai mare altitudine.

            Este a patra așezare întâlnită pe Valea Sebeșului, pornind din municipiul Sebeș în sus. Distanța Sebeș – Laz este de 12 km. Populația este de aproximativ 450 locuitori cu 150 de gospodării. Suprafața este de 437,47 ha, din care 40,73 ha arabil, 40,52 ha fânețe, 27,27 ha vii, 118,15 ha pășune, 167,36 ha pădure, 43,44 ha alte terenuri (construcții, drumuri, neproductiv, etc).

            Denumirea localității – derivă din limba sârbă având corespondent în limba română: loc curățit de tufe și mărăcini, fâneață. În așezarea satului lor (pomenit în acte la 1366) localnicii spun că este așezat ,,între dealuri mari lângă râu”Alte denumiri : Slawendorff (germ.), Negfalva (maghiară).

            Prima atestare documentară a satului a fost făcută în 19 iunie 1357, însă așezarea este cu mult anterioară atestării sale.

            Lazul până în 1784 ținea de vechiul Comitat al Albei. Din 1784 trece la Scaunul Sebeșului care ținea de Sibiu. Din 1790 este administrat iarăși de Comitatul Albei prin Pretura din Vințu de Jos. Din 1876 – 1877 este anexat definitiv Preturii Sebeșului (Comitatul Sibiului).

            În 1918 Lazul era secretariat comunal de care aparținea și Căpâlna. În 1925 în locul preturilor apar plasele. Plasa Sebeș cu toate satele arondate trece la Judetul Alba. În 1949 apar raioanele, unități mai mari decât plasele. Raionul Sebeș ține iarăși de regiunea Sibiu, iar din 1953 trece la Regiunea Hunedoara. Din 1968 se înființează județele și de atunci până azi Lazul aparține Județului Alba.

            Principalele instituții

            Căminul cultural. Construit în anii 1937-1938 de Mișcarea legionară, fiind prima Casă Culturală de pe Valea Sebeșului. Terenul și viitoarea clădire a Casei culturale au fost donate anticipat ridicării construcției printr-un Act de donație al Primăriei Laz, emis la 14 martie 1934. Regimul comunist a trecut Căminul în proprietatea statului, fiind în administrarea Primăriei Săsciori până în data de 5 aprilie 2004, când printr-o decizie de Guvern cu nr. 205/5 apr. 2004 clădirea revine în proprietatea Bisericii din Laz. Prin reparațiile capitale făcute de către Biserică în perioada 2005-2007, Căminul Cultural a căpătat o nouă înfățișare și e înzestrat cu toate utilitățile aferente.

            Școala din Laz. A fost la început școala confesională fiind ridicată în 1909 sub coordonarea Pr.Ioan Mihu și prin contribuția locuitorilor satului. Datorită erudiției făclierilor ei, s-au ridicat generații de elevi bine instruiți; unii – nu puțini la număr – prin continuarea studiilor au ajuns oameni cu înaltă pregătire în diverse domenii socio-profesionale, dând un prestigiu aparte satului din care s-au ridicat. Școala în ultima vreme a fost renovată și dotată cu tot ce este necesar pentru o bună desfășurare a activității instructiv-educative.

            Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”
            Laz

            Ca atractii turistice avem :Casa ce găzduiește colecția de pictură pe sticlă și lemn precum și țesături populare ale familiei Poenarilor  Biserica Ortodoxă Română  Vila Breazu  Cetatea dacică de la Căpâlna  Cetatea Săscioriului  Lacul de acumulare ,,Obreji” Căpâlna  Hidrocentrala din capătul de jos al Lazului  Urmele fortificației de pământ (La Roată) de pe dealul Gherghelăului având în vecinătate Calea Dacilor, pe sub Vârful Poarca  Panorama satului și a împrejurimilor văzută de pe ,,Calea Dumbrăvii” și zona ,,Dealuri”.

            Lăzești (Vadu Moților), Alba

            Lăzești
            Lăzești este un sat în comuna Vadu Moților din județul Alba, Transilvania, România. La recensământul din 2002 avea o populație de 45 locuitori.

            • Biserica din lemn „Sf. Arhanghelii Mihail și Gavriil” din sec. XV-XVI, cu picturi interioare. Ușa de la intrare este dintr-o singură bucată de lemn; ca ornament are un brâu din lemn sub formă de funie răsucită.

              Livezile, Alba

              Localitatea Livezile este situată la poalele de N-NE ale Munților Trascău, pe râul Aiudu de Sus, la 9 km NV de municipiul Aiud.
              Pe teritoriul satului a fost descoperită o necropolă tumulară datând din Epoca Bronzului timpuriu.

              Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139) localitatea apare sub numele de „Vládháza”. De-a lungul văii care străbate localitatea sunt însemnate pe hartă cu F.m. („Fruchtmühle” = „Getreidemühle”) mai multe mori de măcinat cereale.

              Livezile
              Comuna Livezile este situaă în nordul judeţului Alba, la o distanţă de 38 km de municipiul Alba Iulia şi la 9 km de Aiud, întinzându-se pe o suprafaţă de 72 km2. Comuna Livezile se întinde pe o suprafaţă de 6586 hectare iar numărul de gospodării este de 574.
              Satele componente ale comunei sunt: Livezile – reşedinţa comunei, Poiana Aiudului, la 3 km faţă de reşedinţa de comună, Vălişoara la 8 km şi Izvoarele care e cel mai îndepărtat sat situat la 12 km de reşedinţă.
              Cele mai vechi urme de viaţă descoperite în comună dateaza încă din epoca paleolitică, descoperite în peştera „Bozguta” de pe raza satului Vălişoara.
              Condiţiile naturale sunt destul de favorabile, cu diverse resurse ale solului constituind premisele importante în stabilirea pe teritoriul comunei Livezile a elementului uman încă din cele mai vechi timpuri.
              Apele – Valea Aiudului care fragmentează Munţii Trascăului străbate pe o mică distanţă Masivul Bedeleu, Depresiunea Trascăului, Depresiunea Poiana Aiudului, Piemontul Trascăului şi Culuarul Mureşului prezintă caractere originale în fiecare din aceste unităţi. Valea Aiudului are o serie de văi afluente, mai ales pe partea dreaptă: Izvoarele, Vălişoara, Inzel iar pe partea stângă Valea Rachişului.

              Lăcașuri de cult

              • Biserica românească „Adormirea Maicii Domnului”, din anul 1611. înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba[3], elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010 (cod LMI AB-II-m-A-00244).
              • Schitul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul“ (1995).Schitul ,, Sf. Ioan Botezătorul sat Livezile, comuna Livezile

                OExpoziţia etnografică sat Livezile, comuna Livezilebiective turistice

                • Rezervația naturală Cheile Plaiului (2 ha).

                Cheile Plaiului este o rezervaţie naturală geologică de intres naţional, reprezentând un peisaj pitoresc, deosebit de spectaculos, modelat în calcare.
                Rezervaţia este situată pe teritoriul satului Izvoarele, comuna Livezile, judeţul Alba. Cheile Plaiului sunt străbătute de Pârâul Izvoarele, afluent dreapta al Aiudului. Cheile au o lungime de 1,2 km si sunt străjuite la nord de Vârful Cornului (1238m), iar la sud de Vârful Plesii (1130m). Ele sunt înconjurate de creste zimţate (în număr de patru) desprinse din versantul sudic al vârfului Cornului, pornind din abruptul imens al acesteia şi coborând până la talvegul văii, turnuri, ace, stânci tip ”babe”, imense culoare pline de grohotişuri, grohotişuri mobile, dezgolite de vegetaţie. Numeroasele rupturi de pantă au dat naştere unor cascade.
                Rezervaţia se află în etajul pădurilor de gorun (Quercus petraea)‚ în amestec cu carpen, cer, mesteacăn, fiind intâlnite şi specii de pin şi larice cultivate.
                În arealul rezervației au fost indentificate 6 de tipuri de habitate de interes comunitar (Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la câmpie până în etajele montan și alpin; Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase; Grohotișuri și lespezi calcaroase și Peșteri în care accesul publicului este interzis) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Occidentalilor.

                În cadrul rezervaţiei, accesul se face doar pe poteca turistică, marcată cu cruce rosie.
                Rezervaţia naturală ”Cheile Plaiului”, sat Izvoarele, Comuna Livezile
                cheile plaiului 2

                Obiectiv memorial


                Monument închinat Martirilor și Eroilor din Izvoarele (Livezile, Alba)

                Lopadea Nouă, Alba

                Lopadea Nouă (în maghiară Magyarlapád, în germană Schaufeldorf) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.

              Drumul Ciumbrud-Lopadea Nouă

            Localitatea Lopadea Nouă este situată în Podișul Târnavelor, pe pârâul Râtu.
            RO AB Lopadea Noua (2).JPG
            Pe teritoriul localității au fost descoperite urmele unei așezări din epoca bronzului, suprapusă de vestigii dinEpoca fierului și de o așezare cu o necropolă din perioada prefeudală (secolul al VII-lea), în care s-au găsit vârfuri de lance, scărițe din fier, un topor din fier etc. Siturile arheologice de la Lopadea Nouă din punctul “Gorgan” sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Alba elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

            RO AB Lopadea Noua (4).JPG

            Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 154) localitatea apare sub numele de „M.Lapad val.Lopadia” („Magyar Lapad walachisch Lopadia” = „Lopadea maghiară, pe românește Lopadia„). Aproximativ la mijlocul distanței între satele Lopadea Nouă și Ciuguzel este notat locul unde în trecut condamnații erau pedepsiți corporal pentru faptele lor, inclusiv prin spânzurare (Gericht).
            RO AB Lopadea Noua (5).JPG

            Lăcașuri de cult

            • Biserica Reformată-Calvină din secolul al XV-lea, cu un turn din 1864. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba[3] elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.


          Biserica reformata din Lopadea Noua (64).JPG

          Lopadea Veche, Alba
          Biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”
          Biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”

          Situl arheologic de la Lopadea Veche din punctul “Jidovina” este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Alba[2] elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

          Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139) localitatea apare sub numele de „O: Lapád” (Olah Lapád = Lopadea Românească). La sudul satului este marcat pe hartă un monument („Mausoleum„).
          LopadeaVecheAB.JPG
          LopadeaVecheAB (9).JPG

          Lunca Largă (Bistra), Alba

          Lunca Largă este un sat în comuna Bistra din județul Alba, Transilvania, România.

          Haltă de cale ferată a Mocăniței (în prezent inactivă), cu numele “Valea Dobrii”. Numele vine de la valea Dobra, care se varsă aici în râul Arieș, nu departe de haltă.
          Lunca Largă
          Lunca Largă (în trecut Lunca) este un sat în comuna Ocoliș din județul Alba, Transilvania, România.

          Localitatea nu apare pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773.

          Lăcașuri de cult

          Lunca Largă

          Obiective turistice

          • Cheile Runcului
            Cheile Runcului, Cheile Pociovalistei: pentru a ajunge in acest loc minunat, mergeti cam 30 km din Turda, sau aproximativ 65 km din Alba Iulia spre Rimetea pe Valea Ariesului, drum care duce la, Arieseni, iar cand vedeti indicator cu Ocolis, faceti dreapta, treceti prin acest sat, apoi prin Runc, veti admira multele cabane care s-au construit in zona,printre care si (Casa Partizanilor Runc) renovata si unde va puteti caza, alaturi de casele vechi ale motilor, iar la iesirea din Runc sunt Cheile Runcului, iar din satul Runc din centru faceti stanga si intrati in salbaticia Cheilor Pociovalistei.
            Relieful acestor chei este un relief deosebit de pitoresc, cu pereti inalti si pitoresti, valea Runcului facand loc prin masivul calcaros Vulturesa, a creat aceste minunate peisaje,care sunt completate de fauna si animalele salbatice din zona, pesterile neexploatate, varful Cheilor Runcului si cel al Cheilor Pociovalistei iti reda imagini unice. Din varful estic Talve se vede pana la Carierea Rosia Poieni, toata comuna Ocolis cu satele aferente, Comuna Posaga, comuna Iara, Masivul Bedeleu etc. Aici au avut si au rezistat mult timp partizanii din ani 50. O zona salbatica si de o frumusete rara.
          • Cheile Pociovaliștei







          Comorile virgine de pe Valea Runcului, din Munţii Apuseni – povestea de vis a unuia dintre cele mai frumoase locuri din România

          Citeste mai mult: adev.ro/nl5p0f

          FOTO Comorile virgine de pe Valea Runcului, din Munţii Apuseni - povestea de vis a unuia dintre cele mai frumoase locuri din România

          Lunca Mureșului, Alba

          Localitatea Lunca Mureșului este situată în zona de contact a Câmpiei colinare a Turzii cu terasele de pe dreapta văii Mureșului.
          Localitatea este atestată documentar din anul 1291 sub numele Terra Kichard.

          Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 140) localitatea apare sub numele de Szekely Kotsárd.

          Până în anul 1876 satul a aparținut Scaunului Secuiesc al Arieșului.

          În perioada interbelică a făcut parte din județul Turda, plasa Câmpia Turzii.In perimetrul acestei localități s-a pus în evidență prezența unei acumulări de sare gemă.

          În perimetrul localității se află stația CFR Războieni și halta Lunca Mureșului și halta Grindeni, județul Mureș.

          Fosta Gară Cucerdea Secuiască (azi Gara Războieni) în anul 1910

          Gara din localitatea învecinată Războieni-Cetate, gară aflată și în prezent pe teritoriul satului Lunca Mureșului, s-a numit până în anul 1918 „Gara Székelykocsárd” („Gara Cucerdea Secuiască”).

          Lăcașuri de cult

          • Biserica de lemn „Pogorârea Sf. Duh și Sf. Arhangheli din anul 1723, cu adăugiri din secolul al XIX-lea și cu picturi interioare executate în anul 1810 de Popa Nicolae. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

            Biserica reformata-calvina
          • Biserica „Izvorul Tămăduirii”, 1996.

            Lupșa, Alba

            Localitatea Lupșa este situată în depresiunea omonimă, în Țara Moților, pe râul Arieș, la o distanță de 102 km de reședința de județ.
            Prima atestare documentară a satului datează din anul 1366.
            Comuna Lupşa situată în depresinea omonimă, în Ţara Moţiilor, este aşezată pe versanţii a două unităţi montane, Muntele Mare la nord şi Munţii Metaliferi la sud, are un relief specific de munte dezvoltat pe şisturi cristaline respectiv roci metalifere care se desfăşoară pe o altitudine cuprinsă între 550 m zona de luncă a Arieşului şi 1800 m în Muntele Mare, respectiv 1350 m în Geamăna. Varietatea reliefului, prin spectaculozitatea sa, a florei şi faunei precum şi caracteristicile climaterice o fac atractivă din punct de vedere turistic. Este situată în partea nordică a judeţului Alba, pe cursul mijlociu al Arieşului, la o distanţă de 95 km de Municipiul Alba Iulia, reşedinţa judeţului, la 15 km de oraşul Câmpeni şi la 9 km de Baia de Arieş – oraşul cel mai apropiat.
            Pe o distanţă de 19 km este străbătută de Râul Arieş şi DN 75 Turda – Câmpeni

            În ceea ce privește ocupațiile populației, aceasta, în general, s-a ocupat cu mineritul și agricultura. Minerii lucrau mai ales în minele aflate pe teritoriul comunelor învecinate Roșia Montană, Bucium, Baia de Arieș. O perioadă relativ scurtă, au lucrat și în mina de pe teritoriul satului Mușca, mină pe care Becher ar fi vrut să o cumpere. Această mină s-a redeschis în jurul anului 1975, transformând satul într-un vast șantier. Alături de minerit s-a practicat agricultura fără însă a se obține rezultate bune, de vină fiind în primul rând climatul rece.

            • Exploatarea terenurile agricole în vederea cultivării plantelor. Agricultura se practică atât în zona de luncă, cât și pe înălțimi, existând la înălțimi de 800-900 m ,,răzoare” care confirmă că aici au fost terenuri însămânțate. În funcție de natura culturii, de modul de folosire al terenului, ele se împart în mai multe categorii: fânațurile din apropierea zonelor de locuit numite țarini, terenurile îngrădite din apropierea caselor folosite tot ca fânațe numite troașe, terenurile de pe culmi unde se însămânțează cereale etc.
            • Creșterea animalelor
            • Exploatarea lemnului.
            • Exploatări de calcar cristalin.
            • Vechi centru aurifer și de dogărit.

            Stație de cale ferată a Mocăniței (haltă în prezent inactivă). Halta este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010.

            Obiective memoriale

            • Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Monumentul din centrul satului Lupșa a fost dezvelit în anul 1935. Lucrarea, opera lui S. Răuțiu, are o înălțime de 2,50 m. Pe partea din față a coloanei este o placă cu următoarea inscripție: „Eroii neamului/1914-1918/”, fiind menționate apoi numele tuturor soldaților căzuți în Primul Război Mondial.
            • Mormântul protopopului Coriolan Sabău (1897-1974), victimă a regimului comunist, unul din liderii rezistenței greco-catolice din Munții Apuseni.

             

          Lăcașuri de cult

          Situata pe soseaua Abrud – Campeni-Turda, Manastirea Lupsa este una din cele mai vechi asezari monahale de pe Valea Ariesului. Fiind intemeiata de calugarii ce sihastreau in tara motilor a avut de la inceput un mare rol duhovnicesc pentru satele din apropiere. Calugarii duceau viata isihasta in post si rugaciune si tineau stransa legatura cu Manastirea Peri din nordul Maramuresului si cu manastirile din Moldova, de unde aduceau carti de slujba.

          Manastirea Lupsa

          Actuala biserica de lemn a Sihastriei Lupsa dateaza din anul 1421. Ctitor este cunoscut boierul Stanislav, din familia cneazului Candea de Lupsa. Pe la mijlocul secolului XVIII, manastirea avea doar cativa calugari in frunte cu egumenul Procopie.Viata monahala sustinuta de calugari a durat pana in 1820, cand din cauza presiunilor antiortodoxe manastirea a fost desfiintata iar calugarii au fost alungati de autoritatile habsburgice. Biserica a fost folosita de greco-catolici pana in 1948, cand a revenit la biserica ortodoxa. Din 1948 pana in 1992, a fost locas de cult si a apartinut de parohia ortodoxa. In 1992 la solicitarea credinciosilor, Episcopul Andrei al Alba Iuliei a reinfiintat asezamantul manastiresc cu obste de calugari.

          Manastirea Lupsa

          Biserica manastirii cu hramul „Sfantul Mare Ierarh Nicolae„, construita din lemn de stejar , este considerata cea mai veche biserica de lemn din Transilvania. Are forma de nava si la inceput a avut numai altar si naos, iar in anul 1810 i s-a adaugat pronaosul si turla clopotnita. Dupa 1993 biserica a fost renovata fiind tencuita in interior si pictata. Alaturi de biserica s-a construit o cladire pentru staretie, chilii, trapeza si bucatarie.

          Manastirea Lupsa

          Inainte de 1820 in chiliile ei a functionat din vechi timpuri o scoala bisericeasca de pregatire a tinerilor pentru preoti si cantareti. Calugarii erau dascali, preoti si duhovnici atat pentru cei ce invatau carte, cat si pentru satenii de pe Valea Ariesului, fiind singura manastire din aceasta zona profund ortodoxa. Aici functiona o scoala si un atelier de pictura pe sticla.

          Manastirea Lupsa

          Manastirea Lupsa

          Manastirea Lupsa

          Manastirea Lupsa

          • Biserica cu hramul Sf. Gheorghe și Nașterea Fecioarei, a unei vechi mănăstiri care a funcționat începând cu secolul al XV-lea ca mănăstire ortodoxă, devenită la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu unirea cu Biserica Romei, o mănăstire greco-catolică. A funcționat ca atare până în anul 1832.Ulterior a devenit biserică parohială greco-catolică. Construcția este caracterizată prin elementele de stil gotic, este de tip biserică-sală, tăvănită, cu absida poligonală decroșată și întarită cu contraforți. Deasupra părții de vest se ridică un turn-clopotniță din lemn, de factură barocă, adăugat în secolul al XVIII-lea. Biserica este numită de localnici Biserica din Deal. – Monument istoric care datează din 1421.

          • Biserica ortodoxă Pogorârea Sf. Duh (1835)
          • Vechea mănăstire. Episcopul Petru Pavel Aron, într-o scrisoare din 9 octombrie 1762 adresată generalului Adolf von Buccow, o amintește ca „perantiquum monasterium”. Cu prilejul agitației lui Sofronie, călugărul de aici Procopiu a trecut la neunire și astfel a fost scos din mănăstire. În 1762, când a fost devastată de neuniți, avea doi călugări: Pahomie și Silvestru. În mănăstire exista, până către sfârșitul secolului al XVIII-lea o școală de cantori. Băieții care frecventau școala mănăstirii erau scutiți de serviciu militar. În anul 1774 avea numai un singur călugăr. Averea mănăstirii consta dintr-un arător de 4 găleți, un fânaț de 11 care de fân și dintr-o pădurice.

          Obiective turistice

          Muzeul Etnografic „Panfil Albu” Port popular

          Cariera Roşia Poieni

          Casa ApuseanăCasa Apuseană

          De la Wikipedia, enciclopedia liberă

      • Mănărade (în germană Donnersmarkt, în trad. „Târgul de Joi”, „Joia”, în maghiară Monora, Monorád) este un sat ce aparține municipiului Blajdin județul Alba, Transilvania, România.
      • Mănărade
        În subsolul localității se află un masiv de sare, iar pe teritoriul localității se găsesc mai multe izvoare sărate.Satul este atestat documentar din anul 1205 ca posesiune a Abației Igriș: possesio Monera et aliae quaedam possessiones ipsius ecclesie de Egrus.

        Personalități

        Ion Costea, născut în Mănărade, a făcut studii la Blaj și Cluj unde a terminat științele juridice devenind avocat. În 1820 mitropolitului Moldovei Veniamin Costache și-a propus reorganizarea seminarului de la Socola (Iași). Pentru aceasta a fost trimis la Cluj, Gheorghe Asachi cu misiunea de a-i cere guvernatorului Bánffy aprobare pentru trei tineri absolvenți de la Blaj care erau necesari ca profesori în Moldova. După obținerea aprobării Asachi i-a găsit și ales pe Ion Costea, Iosif Manfi și Vasile Bob Fabian. Astfel, începând cu anul 1820, Ion Costea a devenit profesor de retorică și poezie la Seminarul din Socola, Iași.

        Măncești, Alba

        Măncești
        Măncești este un sat în comuna Horea din județul Alba, Transilvania, România.

        Face parte din comuna Horea , împreună cu următoarele sate: Baba, Butești, Dârlești, Fericet, Giurgiuț, Horea, Mătișești, Niculești, Pătrușești, Petreasa, Teiu, Trifești, Zânzești

        Satul Măncești, comuna Horea se află la poalele munților Apuseni, în partea de nord a județului Alba, la limita cu județul Bihor și Cluj. Clima este relativ rece și umedă, temperaturile medii anuale fiind cuprinse între 10-12 grade celsius. Ocupațiile principale ale locuitorilor sunt tăiatul și prelucrarea grosieră a lemnului {în special cherestea }, creșterea animalelor, activități de agroturism etc. Fiind aproape de locul unde s-a născut Horea, zona este pretabilă pentru turism, însă lipsește infrastructura adecvată care să permită accesul cu mijloace de transport la monumentele și locurilor istoric. În acest sens exemplul cel mai grăitor este Casa memorială a lui Horea din Fericet unde pietruirea drumului sătesc care traversează Mănceștiul spre Fericet s-a făcut doar parțial, lucrarea fiind abandonată deja de circa 3 ani, în 2015.

        După apariția industrializării asistăm la o continuă scădere a populației din zonă, moții din sat preferând să plece spre partea de vest a țării, respectiv TimișoaraArad , dar și în Cluj-Napoca și Turda. La ora actuală natalitatea este nesemnificativă, în timp ce populația cu vârste de peste 60 de ani este majoritară. Chiar dacă la nivelul comunei s-au făcut investiții masive în ultima perioadă. Astfel s-au realizat pietruiri parțiale de drumuri comunale, s-a finalizat construcția unei biserici deosebit de frumoasă, s-a introdus apă potabilă în zona centrală a comunei, s-au construit multe monumente care înfățișează istoria locală, s-a construit o nouă clădire a Primăriei, numeroase podețe, locuri de popas și odihnă etc. Toate acestea nu au stopat tendința tot mai accentuată de depopulare a satului.


        Drumul lui Horea din Mǎncești { spre casa părinteasca din Fericet }.


        Gospodarie traditionalǎ din Mǎncești.

        Satul Mancești , comuna Horea ,jud.Alba – Gospodărie tradițională cu acoperiș din șindrilă.

        Micoșlaca, Alba

        Micoșlaca (în maghiară Miklóslaka) este un sat ce aparține orașului Ocna Mureș din județul Alba, Transilvania, România.
        Localitatea este situată pe malul Mureșului, la o distanță de 6 km de orașul Ocna Mureș.

        Localitățile învecinate sunt: Cisteiul de Mureș, Inoc, Decea și Păgida. Satul este înconjurat de păduri de gorun și alte foioase și conifere în partea de răsărit, iar în partea de apus este înconjurat de râul Mureș. Pământurile de aici sunt foarte fertile, fiind aproape de apa și zona plană, tocmai de aceea ocupația principală a locuitorilor este agricultura.

        Numele satului Micoșlaca vine de la două cuvine din limba maghiară: Mikloș și laka, care se traduc prin „locul lui Mikloș” sau „locul lui Mikes” (o familie nobiliară maghiară din localitatea învecinată Cisteiu de Mureș), fiind împărțite părerile în acest sens.

        Atestarea documentară a satului este anul 1332, când apare în documentele vremii ca Mikloșlaka. Satul s-a format pe pamânturile grofului, unde acesta își avea grajdurile și la care lucrau iobagi români si unguri. În vechime existau case răzlețe de români, conform spuselor bătrânilor satului, așezate lângă pădurea din apropiere, lucru atestat și de descoperirile arheologice facute in aceste locuri. În decursul timpului românii i-au întrecut numeric pe unguri, ajungând sa îi asimileze pe aceștia, dovada fiind numeroasele nume de familii ungurești românizate ca: Verdeș, Lobonț, Tot, Bad, cât și nume topografice ca și: Cotul lui Andriș, Moara lui Andriș sau Cimitirul unguresc. Localitatea apare amintită și în conscripțiile bisericești sau de stat din anii 1733, 1750, 1766, 1767, 1805, 1831, 1854, 1857, 1900. Fiind un pământ foarte fertil, ocupația acestor oameni a fost agricultura, creșterea animalelor și cultivarea viței de vie. Cu timpul numărul românilor a crescut, ajungând ca în jurul anului 1900, populația satului sa fie de aproximativ 6oo de suflete, ca în anul 2009 să mai fie doar aproximativ 300. În momentul actual satul este format în majoritate din oameni in vârstă și foarte puțini tineri.

        Mogoș, Alba

        Localitatea Mogoș este situată în bazinetul depresionar omonim din NV Munților Trascău, pe cursul superior al râului Geoagiu.
        Mogoș

        Personalități

        • Octavian Bârlea (19132005), istoric
        • Ovidiu Bârlea (19171990), folclorist

          Muncelu, Alba

          Muncelu (în maghiară Muncsal, în germană Bergel) este un sat ce aparține orașului Baia de Arieș din județul Alba, Transilvania, România.
          Muncelu

          Niculești, Alba

          Niculești este un sat în comuna Horea din județul Alba, Transilvania, România.
          Imagine din satul Niculești ,comuna Horea ,jud.Alba

          Ocna Mureș

          Ocna Mureș, mai demult Uioara (în latină Salinae, în maghiarăMarosújvár, în germană Miereschhall),este un oraș în județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Ocna Mureș (reședința), Uioara de Jos și Uioara de Sus, și din satele Cisteiu de Mureș, Micoșlaca și Războieni-Cetate. Numele unor localități germane sau austriece, plasate în preajma unor masive de sare, conțin încă sufixul, respectiv prefixul, Hall. Astfel, Miereschhall = Sarea Mureșului.
          Așezare civilă romană în Dacia (sec. II-III), cunoscută pentru exploatarea sării, sub denumirea „Salinae” Exploatarea relativ intensă a zăcământului de sare în epoca romană, a favorizat dezvoltarea unei importante așezări cu caracter rural, identificată cu „Salinae”, ale cărei urme arheologice se întind pe o mare arie, pe ambele maluri ale Mureșului.

          Fără cercetări sistematice, se cunosc descoperiri ce provin de pe aria orașului și din împrejurimi, fără posibilitatea unor precizări topografice: subconstrucții de clădiri, numeroase materiale de construcții tegulare (confecționate din țiglă), sculpturi de marmură, vase de ceramică, un opaiț cu inscripția „FORTIS” și alte obiecte. Din zona minelor de sare provin trei inscripții fragmentare, iar din alte locuri mai multe monede de argint și bronz între care și un dupondius (monedă romană) din timpul împărătesei romane Annia Galeria Faustina (130176) din anii 138141.

          La marginea de est a localității, lângă drumul spre Uioara de Sus, s-au descoperit în anul 1931 trei morminte cu sarcofage din cărămizi, acoperite cu țigle. Unele cărămizi aveau ștampile de la producătorii particulari P AE TERN și TII (inscripții incomplete).

          Numeroase descoperiri numismatice se semnalează și la sud de oraș, în valea de la Hopârta: un sesterius (monedă romană) din vremea împăratului roman Traian, o monedă de bronz și o alta de argint.

          Urmele de locuire descoperite pe teritoriul orașului indică prezența oamenilor încă din epoca bronzului (Cultura Wietenberg). Au fost descoperite numeroase obiecte de tezaur, statuia zeiței Hecate și un relief cu Lupa Capitolina.

          Prima atestare documentară datează din anul 1203 sub numele de Uioara (care provine de la cuvântul maghiar Ujvár = „Orașul Nou”), apoi la 13 ianuarie 1280 într-un act de schimb de moșii.

          Pe Harta Iosefină a Transilvaniei (Sectio 140), realizată la ridicarea topografică din anii 1769-1773 este marcată în felul următor prezența unor exploatări de sare abandonate în zona actualului oraș Ocna Mureș: „Ruiniert, Saltz Gruben, Okne”.

          Localitatea s-a dezvoltat abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a început exploatarea organizată a sării, respectiv, când administrația austriacă a preluat controlul producției de sare.

          În perioada interbelică a fost sediul plășii Ocna-Mureș din cadrul județului Alba (interbelic).

          Ocna Mureș a fost declarat oraș în anul 1956 și are în subordine cinci localități; două localități componente (Uioara de Sus și Uioara de Jos) și trei sate (Cisteiu de Mureș, Micoșlaca și Războieni-Cetate).

          Obiective turistice

          • Ruinele castelului medieval atestat din anul 1290 ca Novum Castrum („Castelul Teleki”). În cartierul Uioara de Sus se află ruinele unui vechi castel medieval, amintit în documentele anului 1290 sub numele de Novum Castrum (“Castelul Nou”), susținând prin această denumire existența unei fortificații anterioare, aparținând secolelor X-XI, din care se mai pot vedea porțiuni dintr-un val de pământ cu șanț. Acest “Castel Nou” a fost construit la sfârsitul secolului al XIII-lea, din ordinul regalității maghiare, pentru protecția salinei învecinate, fiind apoi amintit în documentele anilor 1336 și 1382. Din secolul al XIV-lea acest castel a devenit proprietatea unor nobili. Mihai Viteazul a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea. Din acest edificiu se mai pot vedea azi ruinele unui turn pentagonal, reprezentând vechiul donjon. “Castelul Nou” medieval a fost dărâmat parțial, în locul său ridicându-se între anii 1850-1860 un impunător castel neogotic pentru familia nobiliară Banffy, edificiu care a intrat ulterior în proprietatea conților Teleki. Construcția este alăturată unor locuințe anexe destinate personalului auxiliar de administrare și întreținere a domeniului. În perimetrul curții există o pivniță de vinuri și o capelă, care, inițial a fost dotată cu o orgă. Din inițiativa familiei Teleki a fost amenajat în jurul castelului un parc cu alei si arbori, printre care specii aclimatizate, unele fiind rarități dendrologice.
          • Ruinele unei biserici construite în stil romanic în jurul anului 1300 la Uioara de Sus.
          • Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Obeliscul, cu o înălțime de 5,5 m, pe o bază de 1,5 m, este amplasat in parcul orașului, fiind ridicat în memoria eroilor români căzuți în Al Doilea Război Mondial. Pe fațada monumentului, pe o placă de marmură, se află un înscris comemorativ: „1944 – 23 August – Slavă eroilor armatei române care s-au jertfit pentru eliberarea patriei de sub jugul fascist“.
          • Monumentul Eroilor, str. Nicolae Iorga.
          • Două sculpturi romane ale unor lei funerari amplasate pe aleea din fața Școlii „Lucian Blaga” de pe str.Brazilor. Sculpturile, vechi de cca 1800 ani, au fost aduse din satul învecinat Cisteiu de Mureș, unde au fost găsite aruncate in vale, sub un pod. Probabil provin de la castelul din Cisteiu de Mureș, aflat în prezent în ruină.
          • Stejarul din curtea Școlii Vechi de pe strada Nicolae Iorga nr.18 (lângă Biserica Romano-Catolică) a fost plantat în anul 1923 cu prilejul „Serbării Pomilor și Păsărilor” spre a eterniza actul de încoronare a primului rege al românilor la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia. Până nu demult s-a crezut că acest stejar a fost plantat spre a cinsti Marea Unire din 1918.

          Veche stațiune balneoclimaterică

          Ocna Mureș este un oraș situat la altitudinea de 258 m. Dispune de un climat continental-moderat, cu temperatura medie anuală de 9 °C (peste 20 °C în iulie și sub −4 °C în ianuarie). Are un interes turistic deosebit, datorită lacurilor aflate pe masivul de sare. Localitatea a oferit în trecut mai multe instalații de tratament, printre care: un solariu cu amenajări pentru aeroterapie și helioterapie, instalații pentru electroterapie, băi calde, apă minerală sărată concentrată. Dintre factorii naturali de cură trebuie menționate și apele minerale clorurate și sodice din lacurile existente pe locurile vechilor saline. Aceste ape au o concentrație deosebit de mare (266 grame /litru), fiind utilizate în trecut în tratarea unor afecțiuni, precum cele reumatismale articulare și degenerative (periartrite, tendinoze, artroze, poliartroze), neurologice periferice (sechele după poliomielite, pareze), ginecologice (metroanexită cronică, cervicită cronică, insuficiență ovariană), posttraumatismale (stări după entorse, luxații, fracturi).

          Vechea clădire a Băilor Sărate și ștrandul din localitate au fost demolate în ultimii ani.

          Primaria


          Casa de cultura

          Hotelul Parc

        Biserica Greco-Catolică „Sf. Nicolae” și „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”
        Ocna Mureș
        Ocna Mures, Biserica romano-catolica (str. N.Iorga)

        Biserica Reformată-Calvină (Str. Nicolae Iorga nr.28)

        Biserica Ortodoxă veche (Str. Nicolae Iorga)

        Biserica Ortodoxă nouă „Sf.Apostol Andrei” (Str. Nicolae Iorga)

        Biserica Ortodoxă nouă „Sf. Ierarh Nectarie” (cartierul Mălinului din zona industrială)

        Ocoliș, Alba
        Monumentul Eroilor
        Ocoliș (în maghiară Aklos) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.

        Casa din Ocolis

        Oiejdea, Alba

        Satul Oiejdea a fost amintit prima dată în anul 1238, sub numele Wojasd. 

        Ormeniș, Alba

        Marosörményes.JPG
        Altitudinea medie: 368 m.
        Siturile arheologice de la Ormeniș din punctul “Cânepiști” sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Alba elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

        Sat întemeiat de secui; din secolul al XVI-lea cu locuitori preponderent români (printre care mulți mici nobili români).

        Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139) apare sub numele de Örményes.

        Până în anul 1876 a aparținut Scaunului Secuiesc al Arieșului.

        Pănade, Alba

        În subsolul localității se găsește un masiv de sare.

        Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate. Sarea s-a extras aici prin metoda evaporării apelor sărate. Un izvor sărat este folosit și la ora actuală de localnici pentru conservarea alimentelor în saramură.

        Satul Pănade este atestat documentar încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, mai precis din anul 1290, când pământul numit Pănade (terra Panad) aflat în comitatul Târnava și așezat lângă râul Târnava Mică, conform Capitulului din Alba Iulia, a fost vândut de Ioan Banu, fiul lui Magnus, comitelui Nicolae și voievodului Andrei. Alte documente confirmă existența satului la începutul secolului al XIV-lea, care este dăruit de de regele Carol Robert de Anjou, la 5 august 1322, magistrului Nicolae, fiul lui Corradus de Tălmaciu, drept recunoștință pentru că s-a distins în luptele împotriva lui Ladislau, fiul fostului voievod al Transilvaniei. Magistrul Nicolae v-a dărui satul, doi ani mai târziu, la 30 ianuarie 1324, surorii sale Ecaterina și cumnatului său magistrul Petru, împreună cu moșiile Jidveiu, Bălcaciu și Șona. Dovezi ale existenței pe teritoriul satului Pănade sunt însă mult mai vechi, așa după cum arată izvoarele arheologice. În anul 1964, cu ocazia arăturilor de primăvară, în locul numit “Dos” din Pănade s-a descoperit un tezaur monetar alcătuit din 273 de monede, aparținând secolelor II-I î.e.n. Acesta este păstrat și expus la Complexul Arhitectural Franciscan din Mediaș. În același loc s-au descoperit numeroase fragmente ceramice aparținând culturii Turdaș și culturii Cucuteni, ceea ce demonstrează că teritoriul satului a fost locuit încă din perioada de tranziție de la perioada neolitică la epoca bronzului. În Arhiva Repertoriului Arheologic al României a Institutului de Arheologie Vasile Pârvan se precizează că la Pănade au fost făcute următoarele descoperiri arheologice:

        – ceramică – ulcică decorată cu motiv incizat în formă de frunză de brad; datare repertoriu: bronz timpuriu, cultura Coțofeni, se află la Muzeul Aiud, nr. inventar: 3162;

        – pumnal – de fier de aspect scitic, cu mâner și gardă de bronz; mânerul are capul sferic, garda este simplă și lungă, cu bara transversală a unei cruci; datare repertoriu: Hallstatt; cultura: scitică, se află la Muzeul Aiud;

        – daltă – din bronz; datare repertoriu: neprecizată.

        Ulterior istoria satului se înscrie în paginile de istorie a Transilvaniei și desigur, ale Blajului, unde personalitatea marelui lor consătean Timotei Cipariu se resimte din plin. Amintim un episod trist din istoria satului Pănade, respectiv anul 1907, când soldații maghiari au făcut un adevărat măcel printre țăranii din sat ucigând circa 51 dintre ei și rănind alți 30. Pănăzenii au adus tributul lor de sânge și primului război mondial în care s-au înregistrat 28 de eroi, morți și dipăruți, care au lăsat în urmă familii îndoliate. Rapoartele Comitetului Național Român din Blaj evidențiază participarea locuitorilor din Pănade la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, la care a participat o delegație numeroasă de săteni, avându-l în frunte pe învățătorul Ioan Ignat. Al doilea război mondial a însemnat încă o jertfă de sânge cerută pănăzenilor, o parte din cei înrolați nemaiîntorcându-se de pe front (10 morți și 10 dispăruți), iar alții cunoscând rigorile și chinurile lagărelor de prizonieri. După 1945 satul va traversa o perioadă de mari frământări legate de colectivizarea forțată și de îndoctrinarea comunistă, dar se va produce și un proces de urbanizare legat de procesul de industrializare a țării, mulți locuitori din Pănade lucrând în Blaj la IAMU sau CPL.

        Obiectiv memorial

        Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Monumentul este de tip obelisc și se află amplasat în centrul localității. Obeliscul a fost ridicat în memoria eroilor căzuți în cele Două Războaie Mondiale. Acesta este realizat din piatră de calcar și are o înălțime de 2,3 m. Pe fațada monumentului se află un înscris comemorativ: „În amintirea eroilor căzuți și dispăruți în războiul mondial 1914-1919 și 1941-1945. Ridicată ca semn de recunoștință din partea sătenilor cari au contribuit cu obolul lor“.

        Personalități

        PanadeAB (4).JPG
        Biserica ortodoxă din satul PĂNADE, comuna SÂNCEL, județul ALBA.
        PanadeAB (3).JPG
        PanadeAB (5).JPG
        Biserica ortodoxă din satul PĂNADE, comuna SÂNCEL, județul ALBA.
        PanadeAB.JPG

        Pătrăhăițești, Alba

        Pătrăhăițești este un sat în comuna Arieșeni din județul Alba, Transilvania, România.

        Satul se găsește la poalele Vârfului Curcubata Mică. În acest sat se găsesc meșteri populari care confecționează tulnice, donițe, ciubere și alte obiecte de lemn. Pentru iubitorii muntelui, aici se găsește Cascada Buciniș, un mic muzeu – un atelier de ciubărărit, iar de pe creastă, unde este vârful Curcubata Mică, se deschide o panoramă superbă spre Valea Arieșului Mare și Valea Arieșului Mic.

        Pătrăhăițești

        Petreasa, Alba

        Petreasa este un sat în comuna Horea din județul Alba, Transilvania, România.
        Petreasa

        Pianu de Jos, Alba
        PianuDeJosAB.JPG

        Pianu de Jos (în dialectul săsesc Detschpien, Pîn, Pin, în germanăDeutsch-Pien, Deutsch-Pian, în maghiară Alsópián, Szászpián) este un sat în comuna Pianu din județul Alba, Transilvania, România.
        Pianu de Jos
        Biserica evanghelică din Pianu de Jos, județul Alba.
        Pe teritoriul localității au fost descoperite (1961-1963) vestigiile unor așezări suprapuse, aparținând culturilor Turdaș (mileniul IV î.C., cu ceramică și plastică specifice), Petrești (sf. mileniului III î.C., cu ceramică pictată tricrom și figurine feminine cu brațele în cruce) și Coțofeni (2500-1800 î.C., cu ceramică alcătuită din pahare, căni, cupe cu picior etc).

        Pe teritoriul localității, în anul 2009 s-a amenajat un teren de golf pentru desfășurarea concursului „Alba Golf Challenge”

        Poieni (Bucium), Alba

        Bucium Poieni
        Este un sat în comuna Bucium din județul Alba, Transilvania, România.

        Poieni (Vidra), Alba
        Poieni
        Poieni este un sat în comuna Vidra din județul Alba, Transilvania, România.
        La ultimul recensământ (2002) localitatea nu mai înregistra niciun locuitor.

        Poșaga de Sus, Alba

        Poșaga de Sus (în trecut Belioara) este un sat în comuna Poșaga din județul Alba, Transilvania, România.
        Poșaga de Sus

        Obiective turistice

        Preluca, Alba

        Preluca este un sat în comuna Horea din județul Alba, Transilvania, România.
        Preluca

        Presaca Ampoiului, Alba

        Monumentul din Presaca Ampoiului
        Presaca Ampoiului este un sat în comuna Meteș din județul Alba, Transilvania, România.

        Rădești, Alba
        Localitatea este situată pe malul stâng al Mureșului, la 8 km de municipiul Aiud și 36 km de municipiul Alba Iulia.

        În anul 1733, când episcopul Inocențiu Micu-Klein a dispus o conscripțiune în Transilvania, în localitatea Tâmpăhaza a fost recenzat preotul unit Georgie. La Tâmpăhaza trăiau 27 de familii, adică vreo 105 locuitori. În localitate funcționa o biserică. Din registrul aceleiași conscripțiuni, mai aflăm că de pe fânețele parohiei se strângeau 5 care de fân

        Localitatea Tâmpăhaza a fost redenumită în Rădești la mijlocul anilor 1920. Noul nume a fost ales în amintirea episcopului greco-catolic Demetriu Radu, originar din localitate, victimă a unui atentat pus la cale de extremiști de stânga, în Senatul României.

        Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 154), localitatea apare sub numele de „Tompaháza”. În afara satului, la cca 1 km în direcție nord-est, pe această hartă este marcat un monument cu numele „Mausoleum”.

        Lăcașuri de cult

        Biserica Greco-Catolică

        Biserica Pogorârea Spiritului Sfânt a fost construită la începutul secolului al XX-lea în stil baroc. Pe fațada edificiului a fost amplasată inscripția:

        ANVL DOMNVLVI MCMX / INTRV MARIREA LUI DVMNEZEV / PRIN POGORIREA SPIRITVLVI SFANT / PENTRV VNIREA ROMANILOR / CV SFANTA BISERICA A ROMEI / RIDICAT’AV ACEST SFANT LACAS / EPISCOPVL DEMETRIV RADV.Planul bisericii a fost realizat de arhitectul Alexandru Schlosser din Oradea Mare. Lucrările de construcție au început în data de 2 aprilie 1907, sub conducerea maestrului zidar Giovanni Quai, originar din Italia, cu zidari veniți tot din Italia.Pictura a fost realizată în vara anului 1909 de Octavian Smigelschi. Sfințirea solemă a lăcașului a avut loc în data de 17 iulie 1910.

        Biserica are o lungime de 31,25 metri și o lățime de 7,50 metri. Turnul bisericii este înalt de 33 de metri astfel încât domină o porțiune din Valea Mureșului. Poate fi văzut atât de pe șoseaua TeiușAiud (pe partea dreaptă), cât și de pe linia ferată corespunzătoare.

        Iconostasul, stranele și restul mobilierului interior au fost executate în vara anului 1910 de sculptorul Josef Vogel din Sighișoara.

Anunțuri

154 comentarii (+add yours?)

  1. racoltapetru6
    Apr 27, 2017 @ 14:52:52

    Adevărat a înviat, Anda! Chiar azi am terminat anafura îmbibată în vin pe care mi-a adus-o soră-mea de la Înviere. Nu ar fi fost prea multă, dar, din păcate, doar eu am gustat în fiecare dimineață din ea. Se spune că nu-i voie să o arunci, deci am consumat-o, chiar dacă era introdusă într-un vin acru, precum oțetul. Dar ăsta e un sacrificiu insignifiant pe lângă ce-a făcut Domnul! O zi măcar atât de frumoasă pe cât e a mea, dragă prietenă! 🙂

    Apreciază

    Răspunde

    • Beta
      Apr 28, 2017 @ 00:03:04

      Multumesc pentru vizita si urare Petru ❤ Asa se spune ca nu e bine sa se arunce pentru ca-i sfintita in biserica. Sacrificiul asa cum ai spus nu-i prea mare si cred ca s-a otetit vinul alaturi de drojdia din anafura, nu cred ca taica popa nu s-a indurat sa stropeasca cu un vin bun. Ei primesc vin f. bun si de la calugarii de la manastiri si de la credinciosi cand cred ei ca se daruieste la biserica. Un sfarsit de saptamana placut, bine ca s-a incalzit vremea.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

  2. Beta
    Apr 28, 2017 @ 11:33:13

     photo 561876_383636078325038_118010634887585_1281716_1939996942_n.jpg

     photo step0015 1.gif

    Cântarea dimineţii- Ion Heliade Rădulescu

    Cantarea diminetii
    Din buzi nevinovate
    Cui altui se cuvine,
    Puternice Parinte,
    Decat tie a da?
    Tu esti stapan a toate,
    Tu esti preabunul tata;
    A ta putere sfanta
    Faptura tine-ntreaga,
    Ne tine si pe noi.
    In inima,-n tot omul
    Tu ai sadit dreptatea,
    Unirea si fratia,
    Tu constiinta scumpa,
    Tu bun ce-avem ne-ai dat.
    P-aceste saduri sfinte
    Racoritoare ploaie
    De adevar sa pice,
    Sa creasca, sa dea rodul,
    Sa fim preafericiti.
    Indreptatorul lumii,
    Tu ai slavit noroade,
    Le-ai dat tu legi preasfinte
    Ce tin aceste saduri;
    Slaveste si pe noi!
    S-aceste legi prea drepte
    Orice norod le calca,
    Sau care nu le stie,
    Cade, ruini ramane,
    Se face nestiut.
    Din slava stramoseasca
    De am cazut, ne nalta;
    De am uitat unirea
    Ce-i intarea in toate,
    Acum ne fa uniti.
    Sa stim c-avem dreptate,
    Sa stim ce, cine suntem,
    S-asa sa nu se uite
    O natie slavita
    Ce-am fost si ce-am fi noi.
    Cu totii, dara, tie
    Cantam cantare noua;
    In flacara unirii
    Intindem maini la tine,
    Rugam sa ne-nsotesti.
    Ne lumineaza mintea
    Sa te cunoastem, bune,
    Sa stim ca ne esti tata,
    Sa te cantam mai bine,
    S-asa sa ne-mpacam.

    Pentru Horoscop :

    https://totceimaibun.wordpress.com/old/enjoy-10/#comment-27166

    Apreciază

    Răspunde

  3. Beta
    Apr 29, 2017 @ 13:04:02

    29 aprilie – Ziua Veteranilor de Război

    De ziua lor, gândurile noastre de aleasă preţuire şi recunoştinţă se îndreaptă către cei care prin lupta şi eroismul lor, sub steagul tricolor, au apărat independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială şi interesele României.

    La mulţi ani şi multă sănătate tuturor veteranilor de război, acestor oameni minunaţi care au scris istoria poporului român cu propriul sânge!
     photo 18118431_883452065127378_6033815302664178268_n.jpg

    Va astept la cafeluta ! ❤
     photo a0df7f7ee5833c8b30c8be81715b1f09.gif
    Pentru Horoscop :

    https://totceimaibun.wordpress.com/old/enjoy-10/comment-page-368/#comment-27169

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow Betasare's Blog on WordPress.com