''Mă uitam… la un minunat asfinţit de soare. În norii îngrămădiţi ţâşneşte o dâră de lumină şi acolo, ca un cărbune roşu, neregulat – soarele. Totul – deasupra pădurii şi secarei. Bucurie. Şi m-am gândit: Nu, această lume nu este doar o glumă, nu este o viaţă numai de suferinţă şi de trecere într-o lume mai bună, eternă, ci este una din lumile eterne, minunată, plină de bucurii şi pe care noi nu numai că putem, dar trebuie să o facem şi mai minunată, şi mai bogată în bucurii pentru cei ce trăiesc odată cu noi şi pentru cei care vor trăi în ea după noi.'' Lev Tolstoi.Nimeni nu poate ajuta la rezolvarea unei probleme daca problema este ca persoana ce trebuie ajutata nu vrea sa gaseasca rezolvarea. Nu este nevoie sa te lupti ca sa traiesti potrivit dorintelor tale. Traieste cum vrei si plateste pretul necesar.
Datorita faptului ca legea iubirii este temelia guvernarii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiintelor create depinde de acordul lor desavarsit fata de marile principii ale dreptatii.Dumnezeu doreste de la toate fapturile Sale o slujire din dragoste – un omagiu care izvoraste dintr-o apreciere inteligenta a caracterului Sau. El nu gaseste placere intr-o slijore silita si, ca urmare, le da tuturor libertatea de vointa, ca sa-i aduca o slujire de bunavoie.(Ellen G.White)
O fetiţă de 11 ani a sugerat pentru prima dată numele celebrei planete pitice Pluto
O fetiţă de 11 ani din Oxford, Marea Britanie, pe care o chema Venetia Burney, este responsabilă pentru numele planetei pitice Pluto.
Aceasta i-a sugerat numele bunicului ei după ce a fost inspirată de zeul roman Pluto, zeul Infernului.
Bunicul acesteia, Falconer Madan, deţinea funcţia de bibliotecar în cadrul Bibliotecii Bodleian de la Universitatea Oxford. Acesta le-a propus celor de la Observatorul Lowel din Arizona acest lucru, imediat după ce planeta a fost descoperită, în anul 1930. Descoperirea acesteia a confirmat încrederea lui Dr. Percival Lowell cu privire la existenţa acesteia şi a fost considerată cea mai importantă de după descoperirea planetei Neptun, în anul 1846.
Membrii acelui observator au considerat că Pluto este un nume potrivit, mai ales că primele două litere din componenţa acestuia sunt iniţialele lui Percival Lowell, fondatorul acestui observator. Denumirea a fost oficializată în anul 1930.
În acelaşi an, a fost creat caracterul Disney cu acelaşi nume, dar, în acea perioadă, acesta purta numele Rover.
Sursa foto – Sursa: 123rf.com
Sursa: Curiosity – preluat din http://www.descopera.ro/cultura
Si pentru a avea continuitate la subiect continuam sa aflam tot despre aceasta planeta :
Descoperire a cercetătorilor americani: Munţii de pe Pluto ar putea fi vulcani de gheaţă. ”Nimic asemănător nu a fost văzut vreodată”
Cercetătorii americani au descoperit pe Pluto anumite formaţiuni muntoase ce par a fi gheţari care ejectează gheaţă, potrivit unui studiu ale cărui concluzii au fost prezentate luni, informează Reuters.
Noua descoperire ridică o serie de întrebări despre felul în care această planetă pitică a putut să rămână până în zilele noastre atât de activă din punct de vedere geologic.
Studiul, prezentat la o întrunire organizată de American Astronomical Society în National Harbor, Maryland (SUA), evidenţiază faptul că Pluto şi sateliţii lui naturali alcătuiesc un sistem mult mai complicat decât au estimat oamenii de ştiinţă.
„Sistemul plutonian ne uluieşte”, a explicat planetologul Alan Stern, cercetător la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado, într-o videoconferinţă.
Alan Stern coordonează una dintre echipele NASA care participă la misiunea New Horizons, prima sondă spaţială care a survolat planeta pitică Pluto pe 14 iulie.
Fotografii şi date ştiinţifice prelevate cu ocazia acelui survol sunt de atunci transmise spre Terra.
Printre cele 50 de rapoarte pe care specialiştii care participă la misiunea New Horizons le vor prezenta în această săptămână se află şi o analiză a unor imagini ce prezintă doi munţi de pe Pluto, ce măsoară fiecare pestes 161 de kilometri în diametru şi mai mulţi kilometri în înălţime. Vârfurile munţilor prezintă depresiuni similare cu cele ale vulcanilor de pe Marte şi Terra.
„Nimic asemănător nu a fost văzut vreodată la marginile Sistemului Solar”, a spus Oliver White, participant la misiunea New Horizons şi cercetător la Ames Research Center, un laborator ştiinţific administrat de NASA, situat în Moffett Field, California.
În loc să ejecteze roci topite, vulcanii de pe Pluto aruncă în atmosferă apă îngheţată şi alte tipuri de gheţuri, precum cele din azot, amoniac şi metan.
Deşi recunoaşte că ideea prezenţei unor vulcani pe Pluto, care se află la o distanţă de 40 de ori mai mare de Soare decât Pământul, poate să pară nebunească, totuşi, spune Oliver White, „acesta este cel mai puţin nebunesc lucru la care ne putem gândi” pentru a putea explica existenţa acelor munţi.
Sonda New Horizons a descoperit şi câteva crăpături adânci în scoarţa lui Pluto, cea mai mare dintre ele având o lungime de 322 de kilometri. Vârful acelei crăpături este cu 4 kilometri mai înalt decât baza acesteia – o diferenţă de nivel de două ori mai mare decât aceea din Marele Canion de pe Terra.
„Există atât de multe imperfecţiuni în acea zonă de pe Pluto, iar asta indică faptul că scoarţa a suportat o extensie majoră într-un anumit moment din istorie”, a spus Oliver White.
Oamenii de ştiinţă bănuiesc că descompunerea unor elemente radioactive din nucleul lui Pluto reprezintă sursa de căldură a acestei planete pitice şi a transformărilor ei.
Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar şi corpurilor spaţiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.
Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete şi alte corpuri îngheţate care orbitează Soarele dincolo de Neptun şi despre care se crede că sunt rămăşiţe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.
De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanţi, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriaşe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.
În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanţă de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internaţională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiţia unei „planete”.
În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto şi-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curăţat” spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.
Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta şi cuprinzând mult mai multe corpuri spaţiale, formate din diferite tipuri de gheaţă. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri de materie a Sistemului Solar.
În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori şi pe sistemul de imagistică în infraroşu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spaţial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări şi mai detaliate, precum compoziţia chimică de la suprafaţa lui Pluto şi a sateliţilor săi, dar şi de la suprafaţa numeroşilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.
Am gasit un blog unde sunt prezentate planetele din sistemul nostru solar atat cat trebuie sa stim pentru cultura noastra generala deci : https://cele9planete.wordpress.com/
MERCUR
VENUS
PAMANT
MARTE
JUPITER
SATURN
URANUS
NEPTUN
PLUTON
Planetele sunt cele mai mari obiecte exceptand Soarele. Spre deosebire de Soare, planetele nu produc energia lor proprie, in schimb planetele reflecta caldura si lumina vizibila produsa de Soare. Planetele Jupiter si Saturn emit radiatii radio, undele radio, emise de Jupiter sunt asa puternice incat pot fi receptionate pe pamant cu radiotelescoape. Cele patru planete de langa Soare: Mercur, Venus, Pamant si Marte se numesc planete terestriale, ele par sa contina fier si roci. Planetele terestriale si Pluto sunt cele mai mici planete. Pamantul are un satelit, Marte are doi si Pluto are unul. Mercur si Venus nu au sateliti.
Distantele dintre planete se masoara in unitati astronomice.
Cele mai mari planete, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun sunt numite planete gigant. In comparatie cu planetele terestriale ele contin fier usor si roci. Fiecare din planetele gigant au cateva sateliti. De asemenea ele au inele in jurul lor. Doar inelul luminos al planetei Saturn poate fi usor vazut cu un telescop mic. Toate planetele sunt inconjurate de variate tipuri de gaze. Gazele care inconjoara o planeta se numesc atmosfera. Pamantul este singura planeta care are destul oxigen in jurul sau si destula apa pe suprafata sa pentru a mentine viata.
Planetele terestre sunt compuse din piatra si metal, au o densitate relativ mare, rotatie mai inceata, suprafata solida, nu au inele si au putini sateliti.
Planetele gazoase sunt compuse din hidrogen si heliu, in general au densitati mici, roatatie rapida, au inele si multi sateliti.
Planetele inferioare sunt mai aproape de Soare decat Pamantul Ele au faze, ca Luna cand este vazuta de pe Pamant.
Planetele superioare sunt mai departe de Soare decat Pamantul. Ele se vad intotdeauna in toatalitate sau aproape in totalitate.
De ce nu mai este Pluto cea de-a 9-a planetă a sistemului solar
Descoperită abia în 1930, Pluto, pe atunci considerată cea de-a 9-a planetă a sistemului solar, a făcut notă discordantă față de celelalte planete din sistem, prezentând o serie de caracteristici care o individualizează față de toate planetele aflate pe orbite în jurul Soarelui și care au dus, în cele din urmă, în 2006, la revizuirea definiției planetei și la excluderea sa din această categorie. În acest material ne vom aduce aminte de ce și-a pierdut Pluto rangul de planetă.
Un prim argument este că Pluto este mult mai mică (atât ca volum cât și ca masă) decât orice altă planetă din sistem, având masa chiar de cinci ori mai mică decât Luna. Este un corp teluric, așa cum sunt Mercur, Venus, Pământul și Marte, dar nu se află în aceeași zonă a sistemului solar cu aceste planete, vecinii săi fiind giganticele planete gazoase Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Din acest motiv, există unii astronomi care sunt de părere că Pluto s-ar fi format în afara sistemului solar, fiind la un moment dat capturată de gravitația Soarelui. Alți astronomi sunt de părere că Pluto a fost una dintre lunile lui Neptun.
Un alt argument important este legat de orbita neobișnuită pe care o descrie Pluto în jurul Soarelui. Toate planetele din sistemul nostru solar se deplasează pe orbite relativ plane în jurul Soarelui, însă orbita lui Pluto formează un unghi de 17 grade față de planul celorlalte orbite. În plus, orbita lui Pluto este și foarte eliptică și intersectează orbita planetei Neptun pentru o perioadă de 20 de ani din cei 248 cât durează mișcarea sa de revoluție. Nicio altă planetă nu intersectează orbita altei planete. Doar cometele și asteroizii fac acest lucru.
În plus, cea mai mare dintre cele cinci luni ale lui Pluto, Charon, are aproape jumătate din dimensiunea lui Pluto. Din această cauză, unii astronomi au recomandat ca Pluto și Charon să fie considerate mai degrabă un sistem binar de planete pitice și nu o planetă cu satelitul său.
Toate aceste „probleme de identitate” ale lui Pluto au determinat Uniunea Astronomică Internațională (IAU) să adopte două rezoluții la 24 august 2006 prin care au recatalogat acest corp cosmic drept planetă pitică.
Primul dintre aceste documente este Rezoluția 5A prin care este definit termenul de „planetă” — „O planetă este un corp cosmic care (a) se află pe o orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitație să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă) și (c) și-a curățat vecinătatea orbitală de alte corpuri (asteroizi, comete)”.
Pluto este relativ rotundă și se află pe orbită în jurul Soarelui, dar această orbită se intersectează cu cea a lui Neptun. Criticii acestei rezoluții susțin că există și alte planete, printre care și Pământul, care nu au reușit să-și curețe vecinătatea orbitală de alte corpuri. Pământul, spre exemplu, se întâlnește în mod regulat cu asteroizi aflați în apropierea orbitei sale.
Rezoluția 5A identifică și două noi categorii de obiecte aflate pe orbite în jurul Soarelui: „planetele pitice” și „corpurile mici” din sistemul solar. Conform acestei rezoluții, o planetă pitică este „un corp cosmic care (a) se află pe orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitație să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă), (c) nu și-a curățat vecinătatea orbitală și (d) nu este un satelit al altei planete.
Corpurile mici din sistemul solar sunt corpuri aflate pe orbite în jurul Soarelui, dar care nu sunt nici planete și nici planete pitice.
Cealaltă rezoluție, 6A, i se adresează în mod special lui Pluto, reclasificând-o drept planetă pitică.
Conform acestor rezoluții votate în cadrul IAU, sistemul nostru solar este format din 8 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. În afară de Pluto, în categoria planetelor pitice mai intră și Ceres (cel mai mare obiect din cadrul centurii de asteroizi dintre planetele Marte și Jupiter) dar și 2003 UB313 sau Eris (un obiect și mai îndepărtat de Soare decât Pluto, din cadrul Centurii Kuiper, centura de comete și asteroizi de la marginea sistemului solar, de dincolo de orbita lui Neptun). În categoria corpurilor mici din sistemul solar intră asteroizii și cometele.
Ziua de astazi o dedicam lui 1 Februarie pentru romani ❤
„În calendarul popular românesc, ziua de 1 februarie corespunde cu Anul Nou Viticol (răscrucea dintre ani, când Anul Vechi Viticol moare şi renaşte Noul An Viticol), de fapt începutul unui nou sezon de lucru pentru lucratul viilor. Acum au loc adevărate ceremonii rituale, magico-mitice, cu caracter bahic, datând din vremea tracilor, care au ca scop influenţarea recoltei strugurilor. Totodată este şi Anul Nou Pomicol, când se face prima ceremonie a anului, legată de pomicultură.
Peste această sărbătoare rituală, creştinismul a suprapus numele unui sfânt – Trifon, pe care Lumea satului l-a acceptat, sub o formă originală Trif Nebunul – devenit un personaj al mitologiei române, născut în credinţa populară din „contopirea cultului sfântului creştin Trifon – serbat la 1 februarie şi al unei divinităţi autohtone a naturii” (Prof. Univ. Ivan Evseev – „Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească”).
Este aceeaşi sinteză suferită de Sânmedru, Sânvasii, Sângeorg, etc. – unde peste personajul mitic popular, creştinismul a suprapus figura unui sfânt. Trif sau Trif-Nebunul sau Trifonul viermilor şi al lăcustelor este în credinţa populară patronul tuturor dăunătorilor care distrug pomii fructiferi şi viile. Acum are loc şi ceremonialul legat de fertilitate – Arezanul viilor.”
„Gurbanul viilor, Arezanul, Târcolitul sau Trifănitul sunt denumirile ştiute în spaţiul etnic românesc. Schema sărbătorii cuprinde: urcarea pe coline a podgorenilor, consacraţi cu corzi de vie, ocolirea viei (târcolitul), tăierea în cruce a corzilor de vie şi afumarea lor, dezgroparea sticlei de vin din anul trecut, Rugăciunea („…Stăpâne… dă ei să aducă roade la vreme…”) şi Exorcismul Sfântului Mucenic Trifon, citite de preot: „Vă alung pe voi, fiarele cele de multe feluri, viermii, omizile, gândacii, lăcustele (…) şi vă duceţi în locuri neumblate şi fără de apă şi neroditoare (…) (Moliftelnic, 2013, p. 448 – 451), botezul viei cu Aghiasma mare. Procesiunea se încheie cu un ospăţ în capul viei.
Ceremonialul propiţierii viţei-de vie a fost mult răspândit doar în satele din sudul României (Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi) şi în Dobrogea. Nu pot fi ocolite realităţile etnografice bulgăreşti, exprimate frapant în similitudini tipologice şi de sintaxă folclorică (v. Hristo Vakarelski, Viaţa şi limba bulgarilor, Sofia, 1935, p. 421-422; Răzvan Ciucă, Gurbanul viilor, un obicei tot mai uitat, în Obiectiv, Călăraşi, 2013, 8 februarie; C. Bărbulescu, Târcolitul viei – un rit al viţei de vie, în REF, nr.5-6, 1995, p.559, „Este hramul zarzavagiilor, ca zarzavaturile să fie ferite de lăcuste… Podgorenii se duc la vie…” ş.a.).
Obiceiul se defineşte cu un discurs autentic al cuturii populare tradiţionale româneşti.”
Ascensiunea şi declinul planetei Pluto. ”Un triumf al ştiinţei în faţa sentimentelor”
În 2006, titlul de planetă conferit lui Pluto a fost retras de către cel mai mare corp astronomic din lume. Evenimentul a stârnit admiraţia şi sprijinul oamenilor din întreaga lume.
Bazându-se pe calculele sale, Percieve Lowell, un om de afaceri şi astronom american, era convins că o a noua planetă necunoscută era responsabilă pentru ,,clătinarea” orbitei lui Uranus şi Neptun. Pentru mai mult de o decadă, până la moartea sa din 1916. Lowell a urmărit -o din interiorul observatorului pe care l-a fondat în Flagstaff, Arizona, însă nu a reuşit niciodată să descopere ,,Planeta X” de la marginea sistemului nostru solar.
În iarna anului 1930, un tânăr asistent de la observator, Clyde Tombaugh, compara fotografiile unei secţiuni a cerului noaptea, el a observat că un mic spectru de lumină se mişcase pe fondul fix al stelelor. Cercetătorii de la Observatorul Lowell au anunţat descoperirea noii planete pe 13 martie 1930, ziua de naştere a fondatorului centrului astronomic. La sugestiile unei tinerei de 11 ani, Venetia Burney, planeta a fost denumită Pluton, după zeul roman al lumii de dincolo, printre nume a mai fost sugerat Minerva sau Erebus.
După ce astronomii au aflat mai multe informaţii despre Pluto, aceştia au concluzionat că orbita sa este mult mai eliptică şi înclinată decât a oricărei alte planete din sistemul nostru solar. În cel mai apropiat punct al tranzitului Soarelui, Pluto a intrat în orbita celei de-a opta planete a sistemului nostru solar, Neptun. În acel moment, astronomii au anunţat că planeta ar putea fi mult mai mare decât Jupiter, însă s-a dovedit că este mai mică decât Luna.
După ce au aflat mai multe informaţii despre planetă, astronomii au început să se îndoiască de titlul de ,,planetă”. În 1992, cercetătorii de la Institute of Technology din Massachusetts, Jane Luu şi David Jewitt, au descoperit în spatele lui Pluto dovezi ale Centurii Kuiper, o zonă vastă de reziduri rămase în urma formării sistemului solar. Printre sutele de corpuri cereşti care orbitau Soarele din centura lui Kuiper erau similare, ca mărime, cu Pluto. Când astronomii de la observatorul Caltech, conduşi de Mike Brown, au descoperit planeta Eris, care avea o masă mult mai mare decât cea a lui Pluto, în 2005, au ştiut foarte clar că trebuie făcută o schimbare.
La întâlnirea de la Praga din august 2006 a Uniunii Internaţionale a Astronomilor (UIA), aceştia au luat în considerare extinderea sistemului solar la 12 planete, adăugându-le pe Pluto şi pe luna sa, Charon. Măsura a fost respinsă în august 2006 de majoritatea membrilor UAI, care au redefinit denumirea de planetă drept corp celest care orbitează în jurul Soarelui. Aceştia au concluzionat că Pluto nu are suficientă masă pentru a afecta orbita lui Uranus şi Neptun. Împreună cu Eris şi Ceres, Pluto a fost reclasificată ca ,,planetă pitică”. Decizia a fost apreciată de unii astronimi, considerându-l ,,un triumf al ştiinţei în faţa sentimentelor”, conform New York Times. Majoritatea persoanelor care au crescut cu un sistem solar cu nouă planete au avut o afinitate specială pentru planeta care împărţea numele cu un personaj Disney.
O machetă a planetei Pluto a fost aşezată în faţa castelului Smithsonian din Washington D.C, aceasta devenind un memorial. O vază cu flori a fost aşezată la baza acesteia. Pe cartonaşele de condoleanţe scria: ,,Ne va fi dor de tine”, ”Odihneştete în pace” sau ,,Pluto va fi întotdeauna o planetă în inima mea”. Comercianţii au profitat de ocazie şi au vândut tricouri cu mesaje precum: ,,În zilele mele Pluto era o planetă”.Sursa: History
Pluto ar putea ascunde oceane sub crusta uriasa de gheata care o acopera
Un studiu efectuat de catre oamenii de stiinta de la Universitatea Santa Cruz, California, sustine ca exista o posibilitate crescuta ca Pluto, corpul ceresc retrogradat de la stadiul de planeta, sa ascunda oceane adanci de circa 170 de kiloemtri sub crusta de gheata care masora aproximativ 200 de kilometri grosime…
Chiar daca temperatura la suprafata lui Pluto scade sub – 230 de grade Celsius, exista inca sansa ca sub uriasa crusta de gheata sa zaca oceane de apa lichida, afirma Guillaume Robuchon, unul dintre autorii studiului.
Teoria nu este inca demonstrata. Savantii sustin ca existenta oceanelor este conditionata de prezenta unui nucleu solid al corpului ceresc, fapt nedovedit pana in prezent. Cel mai probabil, raspunsul va veni in anul 2015, atunci cand sonda spatiala New Horizons va ajunge in apropiere de Pluto si va examina secretele acesteia.
Sursa: Phenomenica
Pluto isi schimba culoarea
Pluto, o vreme considerata cea mai indepartata planeta din Sistemul Solar, in 2006 a fost „retrogradata”, existand specialisti care cred ca ar putea fi clasificata mai curand drept asteroid sau cometa.
Pentru un ochi de profan, asa cum este infatisata in noile fotografii publicate de NASA, Pluto pare a avea o culoare galbena-portocalie, dar astronomii asigura ca in prezent este cu 20% mai rosie decat inainte.
De asemenea, potrivit fotografiilor, calotele de gheata ale lui Pluto isi schimba structura: sunt mai luminoase la nord si mai intunecate la sud, o schimbare care i-a surprins pe specialisti. Pe Pluto, fiecare anotimp dureaza 120 de ani.
Oraşul fantomă în care nu locuieşte nimeni deşi luminile sunt aprinse, pomii sunt îngrijiţi şi există restaurante, centre comerciale şi bănci
Deşi unele oraşe pustii sunt considerate ruine, în Kitsault, din Canada, luminile sunt aprinse în clădiri, deşi nimeni nu locuieşte.
Din 1982, oraşul Kitsault este nelocuit, însă iluminatul public este mereu deschis, iar pomii sunt mereu aranjaţi, iar peluzele sunt tunse. În oraş există centre comerciale, restaurante, bănci, baruri şi teatre.
Kitsault se află la graniţa Canadei cu Alaska şi a devenit oraş în anul 1979 când, în zonă, s-au stabilit lucrătorii din mine. Datorită extracţiilor de molibden, în zonă s-au mutat 1.200 de rezidenţi. Zona era cunoscută pentru mineritul metalelor preţioase şi semipreţioase precum argintul, zincul şi cuprul. La sfârşitul anului 1970, exploatările s-au oprit, iar profiturile au scăzut.
Planul de construcţie al oraşului a atras în zonă meşteri, ingineri şi investitori. Au fost construite peste 100 de case, duplexuri şi 7 blocuri cu aproximativ 200 de apartamente. De asemenea, în oraş a fost construit un spital modern, un centru comercial, restaurante, bănci, piscine, librării şi teatre.
La 18 luni după ce primele familii s-au mutat în locuinţe, piaţa de molibden a căzut, mina s-a închis şi oamenii au început să plece din oraş.
În 2005, antreprenorul Krishnan Suthanthiran a cumpărat oraşul pentru 7 milioane de dolari şi a început să investească bani în întreţinerea lui.
Sursa:http://www.descopera.ro/dnews
Au fost deschise arhivele de la Nurimberg: Cine credeţi că a fost în spatele celui de-al Doilea Război Mondial? Telford Taylor, Procuror american la Tribunalul de laNurimberg pentru crimele derăzboi declară împotriva responsabililor cartelului petrolifer şifarmaceutic IG Farben următoarele:
„Crimele de care suntacuzaţi aceşti indivizi nu au fost comise de furie sau pentru o reacţieneaşteptată. Nu seconstruieşte oenormămaşină de război într-o răbufnire de pasiune, nici unlagăr ca şi Auschwitz într-o crampă de brutalitate. Scopul lorerasăconstruiască din poporul german o maşină militarăcaresă îşi poată impune propriul domeniu în Europaşi în altenaţiuni dincolo de mări. Au fost urzeala mantiei negre a Morţiicare a devastat Europa.„
Această arhivă a fost publicată mulţumită Dr. Rath Health Foundation, o organizaţie no profit.
După 60 de ani de linişte, arhivele istorice ale Tribunalului pentru crime de război care au stabilit cine sunt responsabilii celui de-al DoileaRăzboi Mondial par să fie însfârşit disponibile publicului din toatălumea. Actualmente, cărţile de istorieînvaţă că al Doilea Război Mondial a izbucnit din cauza unui dictator nebun, Hitler, şi de urmaşiisăinemiloşi, naziştii.
Cu toate acestea, zeci de mii de documente istorice ale Tribunalului dinNurimberg, publicate recent online, descriu în mod neechivoc, că:
Al Doilea Război Mondial, un conflict care a costatviaţa a peste60 de milioane de persoane, a fost planificat şi finanţat de cel maimare cartel chimic şi farmaceutic din lume. La acea vreme,germana IG Farben era constituită din Bayer, BASF, Hoechstşialţii.
Forţa care a pus în mişcare cel de-al Doilea Război Mondial eraambiţia IG Farben de a obţine controlul asupra pieţelor mondiale ale petrolului şi medicamentelor, eliminând orice concurenţăprinforţă.
Companiile din grupul IG Farben au finanţat ridicarea la putere a partidului nazist şi transformarea democraţiei germane într-odictatură.
Planul coaliţiei dintre nazişti şi IG Farben pentru dominarea lumii prevedea trei faze: prima era cucerirea continentului euroasiatic; a doua era cucerirea Marii Bitanii şi a tuturor coloniilor; a treia era înfrângerea militară a SUA şi a celorlalteţări din lume.
Aşa cum toată lumea ştie, planul coaliţiei dintre nazişti şi IG Farben pentru dominarea lumii a fost distrus de angajamentul majorităţiiţărilor din lume şi de sacrificiile lor extraordinare.
Cu toată că această victorie a fost importantă pentru toatărasă umană,noua ordine post-belică era deja influenţată de interesele naţiunilorcâştigătoare, în termeni de petrol şi medicamente:
Acţiunile cartelului IG Farben au fost înmânateconcurenţilorlor economici din ţările învingătoare.
Directorii cartelului IG Farben, după o simplă „avertizare” laNurimberg, au fost imediat reintegraţi de noii proprietari aiacţiunilor de la IG Farben înStatele Unite şi în Regatul Unit pentru a contribui la consolidarea cartelului petroliferşifarmaceutic la nivel mondial.
Aceste fapte, au fost totuşi ascunse în mod esenţial lumii întregi; toţi au fost păcăliţi să creadă că, cu primul proces de la Nurimberg, împotrivaresponsabililor militari şi politici, „principalii criminali de război” au fostdeja înmânaţi justiţiei.
Binenţeles că nu era aşa. După acest prim proces, Tribunalul dinNurimberg a condus alte 12 procese. Printre acestea, cel maiimportant era împotriva cartelului petrolifer şi farmaceutic IG Farben. Directorii cartelului, conform Procurorului american Telford Taylor, erau principalii criminali de război, fără de care al Doilea Război Mondial nu ar fi fost posibil.
E de neconceput şi intolerabil faptul că rasa umană trebuie să continuesă bâjbâie în întuneric atunci când e vorba de responsabilii celui de-alDoilea Război Mondial: cea mai marecrimă comisă până acum peplaneta pe care trăim.
Studenţi, profesori, cercetători ştiinţifici, politicieni şi milioane de persoane din toată lumea sunt invitaţi să se informeze din aceastăarhivă, pentru a avea un punct de plecare în încercarea de a înţelegemai bine istoria. Acest lucru este important maiales atunci când negândim cămultinaţionalele continuă şi acum să se folosească de forţamilitară pentru a-şi îndeplini propriile obiective mondiale.
Sursa: http://www.efemeride.ro/
Leul împlineşte 180 de ani. De unde vine denumirea de “leu”.
storia leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.
Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la löwenthaler, pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doar şfanţ. Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”. O altă monedă era paraua otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.
Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină. În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar din nou Înalta Poartă s-a opus.
Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
Moneda din vremea lui Cuza
Prima Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa statului român de a îşi căpăta independența. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.
Moneda Carol de la 1881
Minsitrul de finanțe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fără a ține seama de pretențiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulație în 1868, având efigia domnitorului și inscripția ”Carol I domnitorul românilor”. Tirajul a fost de doar 200 de piese. Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de la Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa. Imediat după emitere, a urmat protestul Porții, precum și al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului român periculoasă pentru siguranța Austro-Ungariei care stăpânea Transilvania și Bucovina. Sub presiunea celor două Mari Puteri, monedele au fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de argint, fără a cuprinde însă ”semnul” menit să evidențieze suzeranitatea sultanului. Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.
Testamentul lui Carol I. Regele le-a cerut urmaşilor să conducă România cu deviza „Totul pentru ţară. Nimic pentru mine“
Sursa:
adev.ro/
Carol I a condus România vreme de 48 de ani. „Regele de oţel“ a lăsat în urma lui un testament impresionant scris cu gândul la românii pentru care inima lui a bătut neîncetat.
Regele Carol I a condus România vreme de 48 de ani, având cea mai lungă domnie din istoria ţării. De numele primului rege pe care l-a avut România mare se leagă câştigarea Independenţei de stat, adoptarea primei Constituţii, făurirea statului modern român, dar şi construirea podului Anghel Saligny de la Cernavodă sau construirea primilor kilometri de cale ferată din România. Tenacitatea, sobrietatea şi rigoarea cu care a condus România vreme de aproape cinci decenii i-au atras lui Carol porecla de ”Regele de oţel”. Crezul primului rege al României a fost ”Totul pentru ţară. Nimic pentru mine”. După ce a acceptat oferta de a prelua conducerea ţării, Carol a venit în România deghizat şi cu un paşaport fals. Din cauza conflictului existent între ţara sa şi Austria, tânărul principe a fost nevoit să călătorească spre România cu numele de Karl Hettingen care, oficial, se îndrepta spre Odesa în interes de afaceri. Pe 6 mai 1866, principele a sosit la Baziaş, unde s-a întâlnit cu Ion C. Brătianu. Cei doi au călătorit separat pe un vapor, la clasa a II-a, fără a schimba o vorbă, pentru a nu isca suspiciuni. A intrat în ţara pe care avea să o conducă vreme de 48 de ani pe la Drobeta Turnu Severin. Calea lui Carol spre Bucureşti, rămasă în istorie drept ”drumul lui Carol”, a însemnat un traseul prin Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte. A intrat în Bucureşti pe 10 mai 1866 pe la podul Mogoşoaiei, întâmpinat de primarul Bucureştiului, Dimitrie C Brătianu, care i-a înmânat cheile oraşului. În aceeaşi zi a depus jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române în Palatul Mitropolie: ”Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului ei şi a domni ca domn consituţional”. „Jur!” a fost primul cuvând rostit în limba română de principele Carol. În momentul depunerii jurământului, tânărul domn a mai spus: „Punând picioarele pe acest pământ, am şi devenit român! Cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie soldat, eu voi împărtăşi cu dumneavoastră soarta cea bună ca şi cea rea”. La venirea lui Carol în ţară, România nu avea niciun kilometru de cale ferată. La moartea lui, exista o reţea de cale ferată de 3.800 de kilometri. Sub Carol au fost create Academia Română şi Banca Naţională a României. Tot Regele Carol I a creat moneda denumită leu. De numele lui Carol se leagă construirea celui mai lung pod din Europa, podul de la Cernavodă, care a purtat iniţial numele regelui. Testament cu gândul la români Carol a lăsat românilor un testament impresionant. A scris ultimele rânduri adresate celor pe care i-a condus vreme de 48 de ani la data de 26 februarie 1899 ”Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene: m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul Domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit, fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut totdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza:«Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine», scria Carol I la vârsta de 60 de ani. Regele a lăsat instrucţiuni clare în ceea ce priveşte înmormântarea sa Carol şi-a trecut în testament şi dorinţele legate de înmormântarea sa. ”Doresc a fi îmbrăcat în uniforma de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică Maria era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul amânduror bisericilor să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. Corpul meu va fi expus în Sala Tronului, înconjurat de flori şi de verdeaţă. Rog foarte mult să nu fie cununi, afară de câteva de flori naturale, şi aceasta numai când înmormântarea mea va fi în lunile florilor; altmintrelea, vor fi numai ramuri de brad. Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejiilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă lăcaş al meu şi readusă atunci la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de 6 cai din grajdurile mele, fără văluri negre”. Urmaşei sale, Regina Elisabeta, Carol i-a lăsat, prin testament, dreptul de a se folosi de moşiile de la Broşteni, Sinaia-Predeal şi Mănăstirea. Tot pentru regina a stabilit reşedinţa de vară la castelul Peleş. ”Întreţinerea acestei reşedinţe este în sarcina succesorului meu, căruia las în moştenire Castelul împreună cu întreaga moşie «Sinaia-Predeal», cu toate clădirile şi stabilimentele. Moşia mea Broşteni, din judeţul Suceava, revine asemenea viitorului Rege al României din Casa de Hohenzollern. Moşia mea Mănăstirea, din judeţul Ilfov, va deveni proprietatea strănepotului şi finului meu, Principele Carol al României, din ziua majorităţii sale; din veniturile acestei moşii însă nu se poate dispune înainte de moartea Reginei Elisabeta”, a mai scris Carol. Casele şi terenurile din jurul Palatului Capitalei au fost trecute în posesia viitorului Rege al României. Galeria de tablouri a rămas proprietate a Coroanei României. ”Dăruiesc, asemenea, şase sute mii de lei nepoatei mele, Principesei Maria a României, rugând totodeodată ca viitoarea Regină să combată luxul, care aduce, prin cheltuieli nemăsurate, atâtea nenorociri în familii. Hotărăsc ca zestre pentru strănepoata mea, Principesa Elisabeta a României, opt sute de mii lei: această sumă va fi depusă în fondurile statului român la Casa de depuneri din Bucureşti şi nu poate fi atinsă (nici chiar dobânzile) până la căsătoria sau la vârsta de 21 de ani a tinerei Principese”, a mai scris regele în testament. 12 milioane lei pentru asezămintele culturale Carol a lăsat o sumă de douăsprezece milioane lei pentru diferite aşezăminte, precizând şi modul în care urmau să fie împărţiţi banii. ”Academiei Române, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni;Fundaţiunii mele universitare pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei; Orfelinatul «Ferdinand», din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute de mii lei; Pentru întemeierea unui Internat de fete de ofiţeri din armata mea, ca un institut de educaţie cu un învăţământ practic (ca Augusta-Stift la Charlottenburg), la Craiova, două milioane de lei;Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti (organizarea sa aproape ca aceea de la Munchen), trei milioane de lei.Suma de cinci milioane va fi depusă în fondurile Statului la Casa de depuneri, dobânzile vor fi întrebuinţate numai la sporirea capitalului până la deschiderea acestor două aşezăminte; 1/3 din capital este pentru clădire, 2/3 pentru întreţinerea lor.Dobânda banilor în timpul clădirii va fi plătită de succesorul meu şi terenurile pe care se vor ridica aceste două institute, rog foarte mult a le da fără plată.Societăţii de binefacere «Elisabeta» pentru sporirea capitalului, patru sute mii de lei; Societăţii geografice, fondată de mine, trei sute de mii de lei capital; Surorilor de caritate, fondate de Regina Elisabeta, trei sute mii de lei capital”. Regele a dispus, de asemenea, întemeierea unui fond pentru a veni în ajutorul ofiţerilor care ajungeau în strâmtoare. A cerut să se înfiinţeze un alt fond pentru studenţii săraci, pentru burse în străinătate,” spre a pregăti pe tineri pentru şcoala industrială ca profesori”. Pentru cantinele şcolare, regele a lăsat un capital trei sute mii de lei. ”Distribuirea acestor douăsprezece milioane va fi începută numai un an după moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestei sume (aproape cinci sute mii de lei) să rămână disponibile” , a mai precizat regele în testament. Printr-un codicil semnat în decembrie 1911, Carol a adăugat în testament moşteniri pentru strănepotul Principele Nicolae al României şi Principesele Maria şi Ileana a României. Regele a cerut ca toate rudele sale să primească fiecare câte un dar ”care trebuie să aibă cel puţin un preţ de opt sute până la o mie lei”. ”Doresc ca toate persoanele care m-au servit în timpul Domniei mele, ca miniştri, adjutanţi regali, funcţionari ai Casei regale şi princiare, dame de onoare etc, să primească fiecare un dar, constând în un obiect de artă, un tablou, o miniatură, un ac, un ceasornic, un inel etc. Cele din urmă obiecte vor fi luate din cutiile Mele, care conţin bijuterii destinate ca daruri”, a mai scris Carol în codicil. A murit la vârsta de 75 de ani, pe 27 septembrie 1914 la Castelul Peleş, fiind înmormântat la Curtea de Argeş.
Cele mai costisitoare greşeli de scriere din istorie. Cum a pierdut 80 de milioane de dolari din cauza unei simple cratime
Typo-urile, sau greşelile de scriere sunt jenante. Şi uneori, costisitoare. Pe unii, cei angajaţi în posturi care necesită cunoaşterea la perfecţie a limbii, îi poate costa chiar slujba, însă pe alţii îi poate costa şi foarte mulţi bani.
1. Cratima lipsă de la NASA. Prejudiciu: 80 de milioane de dolari
Cratima, de regulă, nu prea este luată în calcul la greşelile de scriere. Însă, în 1962, lipsa banalei liniuţe a condus la cel mai mare eşec al Agenţiei Spaţiale.
Primul zbor interplanetar al omenirii trebuia să fie „simplu”: sonda Mariner 1 trebuia să se apropie şi să studieze Venus. Însă lipsa unei cratime în codul sursă al programului care calcula traiectoria a făcut ca sonda să explodeze la câteva minute după lansare.
2. O bere „antică” Prejudiciu: 502.996 dolari
Un „P” lipsă din anunţul unui neglijent vânzător pe eBay l-a făcut pe acesta să piardă o jumătate de milion de dolari. Acesta dorea să vândă o sticlă de bere Allsopp’s Arctic Ale, veche de 150 de ani, însă anunţul a fost făcut pentru… Allsop’s Arctic Ale. Dându-şi seama de greşeală, un client ager a licitat 304 dolari, sumă cu care a şi cumpărat „vechitura”, pe care a revândut-o imediiat cu 503.300 de dolari
3. Biblia promovează adulterul – 3000 de lire sterline
În 1631 Baker Book House din londra a decis să rescrie cele 10 porunci, iar la cea de-a şaptea au uitat un cuvânt – rezultând ” Thou shalt commit adultery – (să precurverşti). Parlamentul nu a fost încântat şi a amendat publisherul cu 3000 de lire sterline.
Luna in care te-ai nascut iti dezvaluie bolile la care esti expus!
Studiul, publicat in numarul din iunie al Jurnalului Asociatiei Americane de Informatica, s-a concentrat asupra unui numar de 1.75 milioane de persoane inregistrate la Centrul Medical al Universitatii New York-Presbyterian/Columbia cu date de nastere cuprinse intre anii 1900 si 2000.
Folosind regresia logistica, acest studiu retrospectiv asupra populatiei a explorat in mod sistematic relatia dintre efectele sezoniere din momentul nasterii si riscul de imbolnavire pentru 1.688 de afectiuni, iar 55 de boli s-au dovedit a fi dependente in mod semnificativ de luna nasterii.
Citeste mai jos ce boli sunt asociate cu luna in care te-ai nascut!
„S-au depistat multe mecanisme dependente de boala care sa confirme corelatia dintre riscul de a dezvolta o anumita boala si data de nastere, ca de exemplu dovezi care leaga un subtip de astm de luna nasterii, care a fost prezentat in 1983. Atunci, cercetatorii au descoperit ca persoanele nascute in anotimpurile mai propice dezvoltarii populatiilor de acarieni, au prezentat un risc cu 40% mai crescut de a dezvolta forme de astm cu complicatii alergogene provocate de acarieni,” au raportat cercetatorii in cadrul studiului.
In plus, cercetatorii au explicat ca unele conditii neurologice pot fi corelate cu luna nasterii din cauza variatiilor sezoniere ale nivelurilor de vitamina D si a responsivitatii timusului. Intelegerea dependentelor dintre luna nasterii si aparitia bolilor este o provocare din cauza diversitatii efectelor sezoniere si a multitudinii de factori care pot provoca boli.
Progresele din domeniul informaticii medicale, impreuna cu disponibilitatea unor baze de date clinice ample, le-au permis cercetatorilor sa efectueze cu succes o serie de investigatii sistematice ale interdependentelor dintre luna nasterii si aparitia anumitor boli.
„Toate studiile anterioare de asociere a lunii de nastere cu anumite boli au fost bazate pe ipoteze si s-au axat exclusiv pe bolile comune populare, ignorand complet o serie de boli rare,” precizeaza studiul.
Ce spune luna ta de nastere despre riscurile de a contracta boli!
Conform studiului, exista luni de nastere cu risc crescut si luni de nastere cu risc scazut. Potrivit studiului, persoanele nascute in luna mai, august si noiembrie, sunt cel mai putin predispuse la dezvoltarea de boli, in timp ce persoanele nascute in lunile februarie si octombrie se situeaza la polul opus.
Iata legaturile:
– IANUARIE – predispozitie la aparitia bolilor de ficat ( ciroza, insuficienta hepatica, etc…)
– FEBRUARIE – predispozitie la aparitia bolilor de plamani ( cancer pulmonar, fibroza pulmonara, pneumonie, etc…)
– MARTIE – predispozitie la aparitia bolilor de inima ( hipertensiune, cardiopatie coronariana, atac de cord, bolile valvelor cardiace, etc….)
– APRILIE – predispozitie la aparitia bolilor respiratorii ( bronsita, astm, viroze respiratorii, etc…)
– MAI – s-a constatat faptul ca persoanele nascute in aceasta luna au un risc foarte scazut de aparitie a bolilor
– IUNIE – predispozitie la aparitia bolilor autoimune si ale aparatului reproductiv ( diabet zaharat, boli ale glandei tiroide, lupus, infertilitate, impotenta, etc….)
– IULIE – predispozitie la aparitia bolilor de piele ( psoriazis, cancer de piele, acnee, dermatita, infectii micotice, etc….)
– AUGUST – asemeni lunii mai, persoanele nascute in aceasta luna prezinta un risc scazut de aparitie a bolilor
– SEPTEMBRIE – predispozitie la aparitia bolilor de stomac ( gastrita, ulcer gastric si duodenal, etc….)
– OCTOMBRIE – predispozitie la aparitia bolilor neurologice ( Alzheimer, Parkinson, distrofie musculara, epilepsie, atac cerebral, etc…..)
– NOIEMBRIE – asemeni lunilor mai su august, persoanele nascute in aceasta luna prezinta un risc foarte mic in a dezvolta boli
– DECEMBRIE – predispozitie la aparitia bolilor de oase, muschi si articulatii ( osteoporoza, reumatism, hernie de disc, fibromialgie, guta, artrite, etc…..)
Totusi, cercetatorii avertizeaza ca rezultatele studiului trebuie privite cu o oarecare doza de circumspectie. „Sanatatea unei persoane nu este in totalitate pre-determinata de luna in care s-a nascut, asa ca aceste rezultate nu ar trebuie sa influenteze momentul in care un cuplu decide sa aiba un copil, sau sa genereze o preocupare excesiva privind eventualele riscuri asupra propriei sanatati”, a declarat Nicholas Tatonetti, autorul principal al studiului si profesor la CUMC.
„Este important sa nu ambalam prea mult cu privire la aceste rezultate intrucat, chiar daca am gasit asocieri semnificative, riscul bolilor nu este foarte ridicat per ansamblu. Riscul legat de luna nasterii este relativ minor in comparatie cu alte variabile mai influente, cum ar fi dieta si exercitiile fizice.”
Cercetatorii au de gand sa aplice si sa verifice concluziile trasate inclusiv asupra unui grup de studiu mai larg, care include si baze de date din alte zone din intreaga planeta.
Ce parere ai despre rezultatele acestui studiu? Consideri ca au, intr-adevar, o semnificatie demna de luat in seama?
Impartaseste-ne opiniile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!
Natura este plină de hermafrodiţi. Specii care sunt atât femele cât şi masculi
Hermafrodismul este un fenomen întâlnit mai des în natură decât se crede în mod normal, fiind o raţiune adaptativă în spatele acestuia.
Hermafrodismul este de mai multe feluri. Există hermafrodism simultan, precum cel la melci, unde aceştia sunt născuţi atât cu organe genitale masculine, cât şi feminine, astfel oricare doi indivizi se pot reproduce; iar în unele situaţii se pot reproduce singuri, conform publicaţiei Curiosity.
Mai există şi hermafrodiţi secvenţiali, unde un organism îşi schimbă sexul în timpul vieţii. Dacă un mascul devine femelă, termenul este protandrie, iar procesul invers este numit protoginie.
Peştele-clovn (Amphiprion ocellaris), ca Nemo din animaţia Disney În căutarea lui Nemo, este protandru. Trăiesc în grupuri de doi peşti mari – femelă şi mascul – şi mulţi peşti mai mici. Dacă femela moare, masculul devine femelă urmând ca următorul cel mai mare peşte mascul să-i devină partener. Protiginia, în schimb, este răspândită la plante.
Acestea sunt doar câteva exemple, acest comportament s-a observat la diverse grupuri de specii, de la stele de mare, broaşte la salamandre.
Unii oameni de ştiinţă s-au întrebat de ce acest comportament nu este mai des răspândit. Nu este abilitatea de a te înmulţi cu oricine un avantaj? Problema constă în „costul” acestui comportament, în particular, în cazul hermafrodismului secvenţial. Schimbarea sexului necesită multă energie şi timp. O specie hermafrodită îşi poate petrece o treime din viaţă în procesul de schimbare.
De asemenea, hermafrodismul nu are doar cauze naturale. La speciile de amfibii, precum broaştele, poluarea poate juca un rol central. Un studiu din 2009 a arătat că un erbicid comun poate duce la dezvoltarea organelor sexuale feminine la masculi.
Sursa:http://www.descopera.ro
Granddad, cel mai bătrân peşte din captivitate, a murit la vârsta de 90 de ani. Avea o abilitate deosebită
Un dipnoi australian, considerat cel mai longeviv peşte crescut în captivitate a murit într-un acvariu din Chicago.
Granddad, după cum a fost numit peştele, a trăit în acvariul Shedd şi avea 11 kilograme, acesta a fost eutanasiat deorece prezenta simptome ale degradării organelor interne. Experţii cred că avea în jur de 90 de ani, dar cercetătorii din Queensland speră ca testele genetice să îi confirme vârsta, notează ABC.
Granddad a fost adus din răul Burnett în 1933 de către echipa Grădinii Zoologice Taronga. Pe parcursul vieţii, Granddad a primit peste 104 milioane de vizitatori, conform lucrătorilor de la acvariu oamenii îi vor simţi lipsa. ,,Pentru un peşte care şi-a petrecut toată viaţa imitând un buştean, acesta a stârnit curiozitatea şi entuziasmul vizitatorilor,” spune Bridget Coughlin, preşedinte al Shedd.
Sursa: Shedd Aquarium
Dipnoii pot trăi peste 100 de ani, în Australia fiind o specie protejată. Animalele au un singur plămân primitiv şi sunt printre puţinele specii de peşti care pot respira aer. Aceştia există de peste 400 de milioane de ani, iar fosilele dovedesc că au rămas neschimbaţi pentru mai bine de 100 de milioane de ani.
Cercetătorii au examinat solzii dipnoilor utilizând datarea cu carbon pentru a le estima vârsta. Sursa:http://www.descopera.ro
Unul dintre cele mai mari mistere ale naturii: milioane de balene şi delfini, perfect sănătoşi, eşuează pe plaje
NASA investighează unul dintre cele mai mari mistere ale naturii. Delfinii, balenele şi marsuinii perfect sănătoşi îşi pierd simţul orientării şi eşuează pe plaje.
Cercetătorii susţin că principalul vinovat pentru acest comportament este Soarele. ,,Există anumite teorii asupra animalelor care eşuează pe plaje într-un număr atât de mare, însă explicaţia nu este foarte solidă,” susţine astrofizicianul Antti Pulkkinen, din cadrul NASA Goddard Space Flight Center., notează Science Alert.
,,Una dintre posibilele explicaţii pe care oamenii a propus-o se referă la faptul că aceste animale utilizează câmpul magnetic pentru navigare, anomaliile magnetice ar putea contribui la acest comportament,” adaugă el.
În decursul anilor, cercetătorii au încercat să explice misterul eşuării animalelor pe uscat, considerând vinovate interferenţele lumii moderne, precum sonarele utilizate de flota militară americană. Deşi tehnologiile subacvatice dezorientează balenele, delfinii şi marsuinii, singure acestea nu pot crea un fenomen masiv.
,,Influenţa obiectelor utilizate de oameni nu explică majoritatea fenomenelor,” spune Pukkinen.
Pukkinen afirmă că Soarele ar putea influenţa comportamentul animalelor. Anual mii de balene, delfini şi marsuini eşuează pe plaje. Animalele erau atât de dezorientate încât, deşi au fost duse înapoi în apă majoritatea au ajuns din nou pe plajă.
Cercetările anterioare susţineau că influenţa gravitaţională a Lunii ar putea infleunţa abilitatea animalelor de a naviga. Însă niciun cercetător nu a reuşit să furnizeze suficiente dovezi ale legăturii dintre Lună şi animalele marine.
În prezent, NASA a propus faptul că animalele utilizează câmpul magnetic pentru navigare. Furtunile solare provoacă apariţia unei cantităţi mult mai mari de radiaţii cosmice în magnetosfera Pământului.
Cercetătorii vor efectua mai multe studii pentru a concluziona dacă furtunile solare influenţează sau nu comportamentul animalelor marine.
Ce s-a întâmplat după ce o familie a salvat de la moarte o balenă cu cocoaşă. Imagini emoţionante
În timpul unei vacanţe în Marea Cortez, Michael Fishbach, director adjunct la The Great Whale Conservancy, a avut ocazia să salveze cu propriile mâini viaţa unei balene care se prinsese în plasele de pescuit.
Timp de mai multe ore, Michael şi familia lui au tăiat năvodul, pentru a elibera balena cu cocoaşă, care era la un pas de moarte, obosită şi foarte speriată.
Cei 20 de ani de experinţă în protejarea balenele şi-au spus cuvântul şi Michael a reuşit să elibereze mamiferul marin, care le-a mulţumit salvatorilor săi într-un mod emoţionant.
În fiecare an, zeci de balene cad victime plaselor de pescuit abandonate sau deşeurilor de plastic aruncate în oceane. De asemenea, habitatul lor este afectat de poluare, de traficul naval şi de folosirea sonarelor.
Curajul nebun al lui Iulius Caesar. Deşi a fost răpit de piraţi, a reuşit să îi domine pe răpitori
Acum mult timp, un autor, poet, preot şi aristocrat roman de 25 de ani a fost răpit de piraţi. Deşi putea să ceară să fie eliberat, bărbatul le-a spus piraţilor să mărească răscumpărarea, chiar dacă acest lucru însemna că va sta captiv pentru mult timp. Numele său a fost Gaius Iulius Caesar.
La mijlocul secolului I î.Hr, Republica Romană a început să decadă. Militarii voluntari au evoluat într-o forţă permanentă care a permis Romei să cucerească noi teritorii. Însă, uneori, soldaţii erau mult mai loiali generalului decât statului, informează War History Online.
În acest oraş, dezordinea şi violenţele politice au devenit o regulă, în timp ce găştile rivale luptau pentru dominanţă. Roma se scufunda într-o stare de anarhie şi haos. Aristrocraţii, precum Caesar, râvneau la putere, deseori utilizând corupţia şi intimidarea pentru a primi ce-şi doresc.
Caesar s-a născut pe 13 iulie 100 î.Hr., acesta a fost denumit după tatăl său care a fost guvernatorul Asiei. Sora sa, Iulia, a fost căsătorită cu Gaius Marius, un general şi om de stat care deţinea cea mai înaltă funcţie a consulatului.
În anul 85 î.Hr, lucrurile s-au schimbat pentru Caesar, când tatăl său a murit bărbatul a devenit capul familiei. Războiul civil a izbucnit între unchiul Marius şi Lucius Cornelius Sulla. Pe străzi au avut loc nenumărate bătălii şi asasinări. Caesar a primit postul de înalt preot al lui Jupiter şi s-a căsătorit cu Cornelia.
Pe 13 ianuarie, 86 î.Hr,. Marius a murit, iar Sulla a primit întreaga putere. Ulterior, Caesar şi-a pierdut locul de muncă, moştenirea şi averea soţiei sale, Sulla ordonându-i să divorţeze de ea. Însă Caesar a refuzat să renunţe la Cornelia, iar mama bărbatului, Aurelia Cotta, a utilizat influenţa familiei pentru a-i salva viaţa.
Caesar s-a decis să părăsească Roma şi să se alăture armatei din Asia. În 80 î.Hr. a participat la Asediul din Mytilene, fiind atât de eficient încât a primit coroana civică.
Sulla a murit în 78 î.Hr, iar Caesar s-a întors în Roma. Nereuşind să-şi recapete averea, s-a mutat într-un district sărac şi a devenit un avocat faimos recunoscut pentru urmărirea oficialilor corupţi.
În 75 î.Hr. a plecat într-o călătorie către insula Rhodos acompaniat de către câţiva servitori şi prieteni. Însă nu au ajuns niciodată acolo, Marea Mediterană era plină de piraţi. Caesar împreună cu prietenii săi au fost capturaţi. Piraţii le-au oferit două posibilităţi, să plătească o răscumpărare sau să fie vânduţi ca sclavi. Caesar a ales prima variantă, iar piraţii au trimis cererea unei răscumpărări de 620 de kilograme de argint. Caesar a oftat şi apoi a izbucnit în râs, nu era vorba de preţul imens, bărbatul se simţea ofensat.
Familia Iulia era descendentă directă alui Iulus, fiul al Aeneas, un prinţ troian. Cineva cu o astfel de descendenţă merita mult mai mult. Caesar le-a spus piraţilor să mărească răscumpărarea la 1.550 kg de argint.
În timpul în care a fost ostatic, Cezar a scris poezii şi şi-a compus discursurile, apoi le-a cerut piraţilor să-l asculte atunci când le citea cu voce tare. Dacă nu-i apreciau munca, Caesar ţipa la ei şi îi numea sălbatici. După 38 de zile, Caesar şi prietenii săi au fost eliberaţi. După ce a ajuns în Miletus a început să-şi construiască o flotă. Cu aceasta s-a reîntors pe insula unde a stat captiv şi i-a luat ostatici pe majoritatea piraţilor.
Oraşul cu cea mai mare suprafaţă din România. Nu este nici Bucureştiul şi nici Timişoara
Localitatea a primit statutul de oraş în urmă cu 12 ani.
Conform recensământului realizat în anul 2011, în România există 265 de oraşe. După cum probabil ştiaţi, cele mai mari oraşe din ţara noastră, în funcţie de numărul de locuitori, sunt Bucureştiul (1.883.425 de locuitori), Cluj-Napoca (324.576 de locuitori) şi Timişoara (319.279 de locuitori).
Spre surpinderea multora, niciuna dintre aceste localităţi nu se află în fruntea listei oraşelor cu cea mai mare suprafaţă.
Primul loc pe lista localităţilor cu cea mai mare întindere este ocupat de oraşul Broşteni, din judeţul Suceava. Acesta ocupă o suprafaţă de 594,66 kilometri pătraţi, însă adăposteşte doar 5.506 locuitori.
Broşteniul a fost declarat oraş prin Legea 83/2004. Centrul urban este poziţionat în zona de sud-vest a judeţului Suceava, pe valea râului Bistriţa şi este compus din localităţile Broşteni, Hăleasa, Lungeni, Neagra, Cotârgaşi, Dârmoxa, Frasin, Holda, Holdiţa şi Pietroasa.
Pe lista oraşelor româneşti cu cea mai mare suprafaţa, Broşteniul este urmat de Vişeu de Sus (Maramureş, 443,06 kilometri pătraţi) şi Săcele (Braşov, 320 kilometri pătraţi). La capătul celălalt al listei se află oraşele Plopeni (Prahova, 4,73 kilometri pătraţi), Darabani (Botoşani, 3,4 kilometri pătraţi) şi Abrud (Alba, 3,2 kilometri pătraţi). Sursa: Descopera in Romania
Descoperă România Sălbatică! Cel mai frumos munte din Carpaţii de Curbură – Masivul Ciucaş.
În ciuda condiţiilor mai grele la care ne supune, iarna este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri şi muntele este locul ideal pentru a te bucura de ea, dar şi pentru a o studia. Munţii Ciucaş poate reprezenta unul dintre astfel de locuri.
Doi tineri, pasionaţi de fotografie, natură şi călătorii au muncit doi ani la realizarea unui documentar care surprinde frumuseţile României sălbatice. Recent, au lansat al cincilea episod dedicat sezonului de iarnă în masivul Ciucaş.
Masivul Ciucaş este cu siguranţă cel mai frumos munte din Carpaţii de Curbură şi impresionează în special prin stâncile spectaculoase şi peisajele alpine inedite.
Iarna este capricioasă în această zonă, iar în acest episod o să puteţi vedea ce înseamnă un viscol serios pe crestele montane. Ciucaşul mai impresionează şi prin zonele de la bază pline de flori de primăvară.
În aprilie 2016, Dan Dinu (35 ani) şi Cosmin Dumitrache (27 ani), pasionaţi de fotografie şi iubitori de natură, au lansat primul episod al seriei Descoperă România Sălbatică: Mestecănişul de la Reci, din judeţul Covasna. Îl puteţi vedea aici!
”Descoperă România Sălbatică” este structurat în episoade de minimum 25 minute. ‘‘Practic, fiecare episod ne-a luat undeva între 5-7 zile de filmare pe teren, iar la montaj aproximativ 3-4 zile/episod. Filmarea primului episod a început în aprilie 2014 şi ne-am gândit să structurăm serialul pe sezoane a câte şase episoade pe sezon’’, a povestit pentru Descoperă Cosmin Dumitrache, la lansarea proiectului.
Cele şase episoade ale primului sezon sunt: Rezervaţia de la Reci, Delta Dunării, Munţii Bucegi, Munţii Apuseni, Munţii Ciucaş şi Munţii Ceahlău. ‘‘Anul acesta o să mai filmăm încă şase episoade. Continuam şi realizarea filmului cel mare “Romania Salbatică”, însă nu ştim exact cât o să ne ia până la finalizarea lui deoarece sunt foarte multe zone de acoperit în perioade diferite ale anului’’, a adăugat el atunci.
Frumuseţea Deltei Dunării
Doi tineri, pasionaţi de fotografie, natură şi călătorii au muncit doi ani la realizarea unui documentar care surprinde frumuseţile României sălbatice. Recent au lansat al doilea episod dedicat Deltei Dunării
Delta Dunării nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este cea mai mare zonă umedă din Europa şi cel mai important loc din România din punct de vedere al biodiversităţii.
În episodul de mai jos puteţi străbate Pădurea Letea în căutare de orhidee, să încercaţi o tură de caiac, să descoperiţi fotografia subacvatică sau să staţi la pândă pentru a descoperi specii de păsări inedite.
Ca să înțelegi o părticică din ceea ce înseamnă complexitatea Deltei Dunării, nu este de ajuns să citești aceste rânduri, ci trebuie să vizitezi acest vast și complex mediu natural, să te plimbi cu barca pe canale și lacuri, să asculți freamătul stufului și zgomotele naturii și abia atunci îți vei da seamă cât de bogați suntem cu un asemenea loc mirific supranumit Raiul păsărilor și a peștilor. Un loc pe care trebuie să-l păstrăm și pentru generațiile următoare măcar așa cum este el acum.
ținut exotic, unde dacă ai ocazia poți vedea peste 1830 de specii de copaci și plante, peste 2440 de specii de insecte, 91 de specii de moluște, 11 specii de reptile, 10 specii de amfibieni, 320 de specii de păsări și 44 de specii de mamifere, foarte multe dintre acestea fiind declarate specii unice și monumente ale naturii. Și să nu uităm că în apele sale trăiesc 133 de specii de pești, ce constituie o sursă importantă de hrană pentru păsări și mamifere acvatice precum și o importantă resursă științifică și economică.
Aici vei avea ocazia să întâlnești la un loc toate speciile vegetal-lacustre ale Europei, ce se reflectă în medii de viața multiple: vegetația plutitoare submersă, vegetația riverană ce se formează pe mărginea inundabilă a bălților și lacurilor, vegetația de pajiști a grindurilor marine, vegetația zonelor de sărături și a zonelor cu apă temporară.
Vei vedea un ținut ce reprezintă cel mai important loc de popas pentru păsările migratoare ce călătoresc între regiunea tropicală și cea arctică, cinci din cele mai importante drumuri de pasaj trecând pe aici. Multe dintre aceste păsări cu siguranță te vor însoți de-a lungul plimbărilor tale cu barca. În afară de speciile migratoare, aici cuibăresc și un mare număr de specii rare, ca oaspeți de vară, după cum altele, oaspeți de iarnă, clocesc în nordul Europei și vin să-și petreacă iarna în Deltă.
Aici ai ce vizita, Delta Dunării fiind pe locul doi în Europă ca întindere, după delta fluviului Volga, având aproximativ 4180 Km2 , iar dacă luăm în considerare și complexul lagunar Razim – Sinoie și limanul Dunării, această suprafață se extinde la aproximativ 5500 Km2. Deltă Dunării aparține într-un procent de 82% României, restul fiind localizată pe teritoriul Ucrainei.
Suprafață Deltei Dunării se împarte în 3 tipuri de zone: 20 arii strict protejate, ce însumează o suprafață de 506 Km2, zone tampon cu o suprafață de 2233 Km2 și zonele economice cu o suprafață totală de 3060 Km2. Suprafețele cu vegetație fixă ocupă 43%, pădurile (atât cele naturale cât și cele plantate) ocupă aproximativ 4%, terenurile agricole ocupă 11,5% ,iar suprafețele cu pajiști ocupă aproximativ 6%. Lacurile din Delta Dunării, în prezent reduse la un număr de 479, datorită amenajărilor din anii precedenți, ocupă un procent de 7,8% din suprafața Deltei.
Din punct de vedere geografic, Delta Dunării este cea mai umedă zonă a Europei, cea mai joasă și mai nouă regiune de câmpie, unde domină preponderent suprafețele cu înălțime mică în raport cu nivelul 0 al Mării Negre, cele mai mari înălțimi fiind pe grindurile marine în Letea de 13 m și în Caraorman de 8 m. Față de nivelul 0 la Mării Negre, un procent de sub 21% se află la cota negativă, restul de 79% situându-se pește nivelul mării. Altitudinea medie a Deltei Dunării este de 0.52 m.
Dunărea ajunsă la Patlageanca (la vest de Tulcea) se bifurcă în două brațe, Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi, la Ceatalul Ismail, se desparte în Brațul Sulina (direcția vest-est) și Brațul Sfântu Gheorghe (direcția NV-SE). Lungimea brațelor Dunării: brațul Chilia 120 km, brațul Sfântu Gheorghe 70 km și brațul Sulină 64 km.
Adâncimile apelor din Delta Dunării: 39 m pe brațul Chilia, 34 m pe brațul Tulcea, 26 m pe brațul Sfântu Gheorghe și 18 m pe brațul Sulina. Cea mai mare adâncime din Delta Dunării, excluzând brațele Dunării, se află în lacul Belciug, de 7 m, în restul lacurilor adâncimile nedepășind 3 m (lacul Răzim).
Ca localizare, coordonatele geografice sunt între 44 grade 47’25” și 45 grade 37’30” latidudine nordică și între 28 grade 44’25” și 29 grade 46’00” longitudine estică, fiind limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord formează granița cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră.
Așa dar, vă invităm să vizitați și să protejați Delta Dunării.
Sursă info-delta.ro
Un irlandez s-a stabilit în România pentru a promova comorile Maramureşului
Peter Hrley s-a născut în Irlanda, în 1968 şi, după cum spune el însuşi, „în 1994 am emigrat în România şi locuiesc de atunci aici.”
Fascinat de cultura, obiceiurile şi tradiţiile Maramureşului, Peter Hurley îşi dedică timpul şi energia promovării valorilor acestei regiuni, potrivit Mediafax.
Anul trecut, Hurley a pus pe picioare a şaptea ediţie a proiectului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.
Festivalul creat de Peter Hurley are ca scop promovarea şi susţinerea satelor româneşti păstrătoare de tradiţii, pe care irlandezul le consideră adevărate comori vii. Satele maramureşene au înţeles importanţa mesajului acestuia şi au decis să se implice, prezentându-şi fiecare specificul local.
„Într-un efort comunitar cu adevărat impresionant şi remarcabil la nivel naţional, nemaiîntâlnit într-un festival în România, toate cele 63 de sate din Ţara Maramureşului s-au activat să participe, fiecare cu câte un eveniment – mai mic sau mai mare – unde vizitatorii pot să se întâlnească cu valorile autentice ale satului tradiţional. ” – declara, în 2016, Peter Hurley. Imagine: Dan Tautan/Mediafax Foto
Pentru ediţia din acest an, Peter Hrley plănuieşte să extindă evenimentul şi în regiunea istorică a Ţării Lăpuşului, în acelaşi timp continuând şi în Maramureşul Istoric.
În perioada 23-30 iulie, în Ţara Lăpuşului, ar urma să se desfăşoare o serie de evenimente în cadrul acţiunii „Satele Unite ale Lăpuşului”. Nu va renunţa însă la proiectul „Satele Unite ale Maramureşului”, eveniment programat pentru perioada 13-20 august. Imagine: Dan Tautan/Mediafax Foto
Știai ca iubirea ne poate vindeca de boli incurabile?
Un articol de Claudia Bulacu – http://www.secretele.com
Foarte mulţi au încercat să definească iubirea. Pentru poeţi,este ca o boare,pentru îndrăgostiţi, este ca respiraţia, pentru oamenii de ştiinţă,câteodată ea nu există, pentru omul de rând,este ceva care nu se poate defini…
În cărţile sfinte, cea mai frumoasă definiţie o dă Sfântul Pavel în Epistola întâia către Corinteni: « Dragostea îndelung rabdă ;dragostea este binevoitoare,dragostea nu pizmuieşte,nu se laudă,nu se trufeşte (…)Dragostea nu se poartă cu necuviinţă,nu caută ale sale,nu se aprinde de mânie,nu gândeşte răul (…) ».
Deci cărţile sfinte ne-au vorbit şi despre cum trebuie să ne iubim între noi ! E drept că uneori,noi nu respectăm întocmai vorbele Sfântului Pavel şi orice abatere de acestea ne face doar rău. De exemplu,dacă suntem răuvoitori asta înseamnă o energie negativă pe care o introducem în corp, care atrage după sine probleme de sănătate.
Dacă pizmuim,de asemenea, este energie negativă.Dacă ne lăudăm, punem mai sus calităţile pe care le avem, supraevalam,de fapt realitatea şi diferenţa între ceea ce suntem şi ceea ce vrem să părem este suportată tot de noi, printr-un consum de energie suplimentar,care aduce îmbătrânirea prematură şi boala.Această energie,evident, o putem consuma pentru evoluţia noastră. Dacă suntem egoişti, încălcăm una din cele mai importante legi universale, legea dăruirii.
Dacă gândim răul cuiva,îi trimitem săgeţi negative care se vor întoarce spre noi ca bumerangul,uneori cu efecte multiplicate. După cum observăm, nerespectând cele câteva direcţii trasate de Sfântul Pavel ne putem face mult rău,atât de mult că,uneori, se pot instala boli grave,incurabile. Care este antidotul ? Fireşte,iubirea.
Cum trebuie să iubim ?
Exact aşa cum ne spune Sfântul Pavel. Cu fiecare cerinţă respectată din definiţiile date de El, mai eliminăm câte o piatră din suflet şi,implicit, eliberăm corpul de stress au boală. Iubirea trebuie să fie necondiţionată,adică nu iubim pentru că există un motiv sau mai multe (este frumoasă sau deşteaptă persoana), o iubim, pur şi simplu pe acea persoană.
O acceptăm cu tot ce-i aparţine : trecut,fapte, concepţii, gânduri,greşeli. O iertăm de fiecare dată când considerăm că greşeşte pentru că,dacă ne împotrivim greşelii, atragem şi mai mult rău în viaţa noastră. Nu iertăm persoana, ci ne eliberăm de negativism. Iubind cu toată fiinţa noastră şi necondiţionat,suntem în echilibru,dăruim în permanenţă şi primim în permanenţă. Universul nu acceptă spaţiile goale.
Din nou, divinitatea ne ajută.Ne-a pus la îndemână uneltele pentru a ne fi bine şi pentru a ne bucura de viaţă : iubind vom fi sănătoşi,iubind vom fi în conexiune permanentă cu divinitatea,iubind vom fi fericiţi cu adevărat.
Să ne iubim necondiţionat între noi şi să iubim toată Creaţia lui Dumnezeu ! Nu vom mai fi bolnavi niciodată şi,dacă suntem în acest moment, ne vom însănătoşi prin iubire,pentru că odată vindecat sufletul,corpul îl urmează.
Zeul regenerării, zeiţa naşterii şi cea a recoltei. Iată 8 zeităţi egiptene mai puţin cunoscute
În antichitate, egiptenii venerau cel puţin 1.500 de zei şi zeiţe. Unii dintre ei, precum zeul morţii, Osiris, sau zeiţa magiei şi a vieţii, Isis, sunt foarte cunoscuţi. Însă există şi zei egipteni mai puţin cunoscuţi, iată o listă propusă de History Extra.
1. Taweret
La prima vedere, zeiţa Taweret pare a fi compusă din mai multe părţi de animale. Aceasta are corpul şi capul precum cele ale unui hipopotam gestant care stă pe picioarele din spate, coada unui crocodil, iar membrele sunt asemănătoare cu cele ale unei leoaice, uneori pe suprafaţa lor aflându-se faţa unei femei, notează History Extra. Gura sa este întredeschisă, din interiorul căreia se pot vedea colţii ascuţiţi, deseori pe cap poartă o perucă lungă. În timpurile străvechi, Taweret proteja femeile în timpul naşterii, zeitatea avea rolul de a speria spiritele rele care le-ar fi putut face rău copilului şi mamei.
Deşi nu a avut un templu imens ridicat în onoarea ei, imaginea ei apărea pe pereţi, paturi şi recipientele pentru cosmetice din casele egiptenilor. Aceleaşi părţi ale animalelor, dar poziţionate diferit pot fi regăsite şi la zeiţa Ammit cea care ,,îi mânca pe cei condamnaţi”.
2. Bes
Bes era un alt zeu care proteja familia, mama şi copilul. În mare parte zeul arăta precum un pitic cu un corp umflat şi o limbă proeminentă. Bes era întruchipat fie ca om, în întregime, sau jumătate om jumătate animal. Uneori avea coamă, o coadă de leu şi perucă, iar în mână avea fie o tamburină, o tobă sau un cuţit.
Deseori Bes proteja oamenii împotriva şerpilor. Însă rolul său primar era de dansator şi muzician, atuuri pe care le utiliza pentru a alunga spiritele rele în timpul naşterilor, a copilăriei, în timpul actelor sexuale sau a somnului. Imaginea sa se afla pe pereţii dormitoarelor oamenilor din toate clasele.
3. Neith
Neith este o luptătoare sau o vânătoare. Ea era întruchipată ca având corp uman şi chel, purta o coroană şi căra după sine un arc cu săgeţi. Ea deţinea titlul de ,,mamă a zeilor” şi era identificată ca fiind forţa prezentă la începutul lumii, uneori fiindu-i atribuită crearea copiilor. Neith era venerată în tot Egiptul, dar era deseori asociată cu oraşul Sais (Sa el Hagar din zilele noastre).
4. Aton
Aton era un zeu întruchipat sub forma unui ,,disc solar”. Acesta se afla pe cer deasuprea familiei regale, oferindu-le simbolul vieţii. Zeitatea a primit admiraţia faraonului Akhanaten (1352-1336 î.Hr) care dorea să implementeze în Egipt credinţa monoteistă doar în Aton.
5. Sekhmet
Multe persoane sunt familiare cu zeiţa Hathor, protectoarea mamelor, a culturilor şi a dragostei. Însă aceasta se transforma în Sekhmet atunci când era nervoasă. Sekhmet era o leoaică ce scuipa foc pentru a proteja Egiptul de inamici. Atunci când zeul soarelui, Ra, a aflat că oamenii din Egipt complotează împotriva lui a trimis-o pe Sekhem, fiica sa, pentru a-i ucide.
6. Khepri
Khepri era cea care ,,se transforma în om” la răsăritul soarelui. Deseori este înfăţişată sub forma unui gândac. Aceasta era variantă divină a scarabeului al cărui obicei era să împingă o bilă mare de bălegar, oamenii din Antichitate comparându-l cu scarabeul celest care împinge soarele pe cer.
Abilitatea scarabeului de a se regenera l-a transformat în cea mai purtată amuletă din Egipt.
7. Renenutet
Renenutet era o zeiţă sub forma unei cobre. Ea putea să crească aproximativ trei metri în lungime, iar în cazul în care era ameninţată sau enervată putea să-şi ridice o treime din corp de la sol. Astfel femeia cobră era utilizată ca un gardian regal. Imaginea sa era prezentă pe mumii, pe oale şi amulete.
8. Geb
În majoritatea mitologiilor, zeul fertilităţii pământului era deseori înfăţişat sub forma unei femei. Însă, în Egipt, pământul era un bărbat. Geb era un zeu al pământului care reprezenta atât fertilitatea pâmântului, cât şi construirea mormintelor. Zeul era atât resprectat, cât şi de temut. El era înfăţişat ca un om verde de pe spatele căruia creşteau grâne. Sub forma unui animal, Geb se transforma în gâscă sau în iepure.
Sursa: D:News
Mister antic elucidat: de ce a fost Tutankhamon îngropat cu penisul în erecţie?
Faraonul a fost îngropat având penisul în erecţie, fără inimă şi acoperit de uleiuri negre care să îl facă să semene cu zeul Osiris, susţine un nou studiu.
Faraonul Tutankhamon, cea mai faimoasă mumie din lume, a fost îngropat având penisul ridicat la un unghi de 90 de grade cu scopul de a înăbuşi o revoluţie religioasă iniţiată de tatăl său, sugerează o nouă cercetare.
Prof. Salima Ikram de la Universitatea Americană din Cairo a argumentat că procesul neobişnuit de îngropare a lui Tutankhamon a fost o încercare de a-l face să semene cu Osiris, zeul vieţii de apoi, cu scopul de a contracara încercările regelui Akhenaton de a trece la o religie monoteistă.
Este unanim acceptat faptul că Akhenaton începuse să impună cultul Aten sau al discului soarelui în timpul domniei sale.
Cu toate acestea, fiul său, Tutankhamon, a fost împotriva monoteismului, motiv pentru care, când a venit la putere, el a încercat să reinstaureze religia tradiţională care presupunea venerarea mai multor zei.
Tocmai de aceea, după moartea tânărului faraon, preoţii au ales să îl îngroape cu penisul în erecţie pentru a-l face să-i semene cât mai mult lui Osiris. Această parte a corpului, aflată în poziţie verticală, a fost ruptă atunci când a fost descoperit mormântul, unii speculând chiar că ea a fost furată.
„În această poziţie, penisul îl evocă pe Osiris în cel mai înalt moment al lui de regenerare. Din câte ştiu eu, nicio altă mumie nu a fost descoperită astfel”, a declarat autorul studiului.
Pe lângă poziţia organului genital, se pare că mumia lui Tutankhamon a prezentat şi alte trăsături neobişnuite. Mai întâi, corpul şi sarcofagul lui erau acoperite cu un strat gros de răşini şi uleiuri, tocmai pentru a-l face pe faraon să se asemene şi mai mult cu Osiris, a cărui culoare era negrul.
Apoi, Tutankhamon a fost îngropat fără inimă. Deşi practica era des întâlnită, ciudat este faptul că tânărul faraon nu avea pus în locul inimii un scarabeu, aşa cum se obişnuia. Prof. Ikram argumentează că ar putea fi vorba de o aluzie la moartea lui Osiris, căci atunci când el era om, fratele lui, Seth, l-a tăiat bucăţi şi i-a îngropat capul.
„Tutankhamon este prezentat ca un Osiris cu drepturi depline. Această reprezentare este unică în Valea Regilor. Alte morminte îi arată pe regi îmbrăţişaţi de Osiris sau oferiţi lui”, a mai explicat Ikram.
O legumă banală era afrodiziacul cel mai folosit în Egiptul Antic
Avem tendinţa de a considera salata verde drept un aliment banal, însă în Egiptul Antic, leguma avea o semnificaţie mult mai importantă.
Potrivit unui egiptolog, se pare că o rudă îndepărtată a salatei romane (o varietate de salată cu frunze alungite) era văzută ca afrodiziac în Egiptul Antic.
Salima Ikram de la American University of Cairo susţine că imagini reprezentând salata pot fi observate pe mormintele ce datează din anii 2.000 î.e.n. Mai mult, salata pare să fie un un simbol al zeului fertilităţii Min.
Zeul, care adesea este ilustrat având penisul erect, a fost descris drept „marele iubirii” într-un text din templul Edfu. Mai mult, egiptenii considerau că datorită salatelor putea Min să „realizeze neobosit actul sexual”.
Salata verde se consumă de milenii, iar versiunea „primitivă” a ei semăna cu salata romană pe care o consumăm astăzi. Totuşi, în Egiptul Antic, în jurul anului 2000 î.e.n. salata nu era un aperitiv, ci un afrodiziac, susţine prof. Ikram specializată în obiceiurile alimentare ale egiptenilor.
Mai mult, Ikram a explicat că deşi rolul lui Min s-a schimbat de-a lungul a 3.000 de ani, asocierea lui cu salata s-a păstrat. Deşi, se presupune că prima ilustraţie a zeului alături de salată a fost creată în anul 1980 î.e.n. în Capela Albă a lui Senusret, Ikram susţine s-ar putea să fi existat şi exemple mai vechi.
Un relief funerar din templul lui Ramses al III-lea ilustrează festivalul recoltei lui Min. O statuie a zeului este aşezată în centru, iar în spatele ei este ilustrată o precesiune de preoţi care ţin salate în mâini. De asemenea, uneori, zeul este ilustrat având o panglică roşie pe frunte, ca semn al energiei sale sexuale.
„Unul intre motivele pentru care [egiptenii] asociau salate cu Min era acea că leguma creştea dreaptă şi înaltă, un simbol falic evident”, a declarat Ikram.
Se credea că salata era sacră atât din cauza faptului că ea creştea dreaptă, cât şi ca urmare a lichidului lăptos care rezulta când ea era tăiată, un simbol fie al laptelui mamei, fie chiar al spermatozoizilor.
Însă, în loc ca egiptenii să fie interesaţi de frunzele salatei, ei culegeau seminţele florilor pe care le utilizau cu scopul de a face din ele uleiuri naturale pe care le foloseau pentru gătit, în medicină sau chiar şi pentru mumificat.
În prezent, în Egipt, leguma este utilizată ca remediu tradiţional pentru creşterea părului.
Frunzele de salată au debutat ca aperitiv care stimula pofta de mâncare în jurul anului 85 î.e.n. în la greci şi romani. Mai mult, se pare că în acea perioadă se recomanda consumul de frunze de salată chiar şi după masă pentru a ajuta la digestie.
Descoperire arheologică în Egipt: o poartă masivă de piatră datând de acum 2.700 de ani
O echipă de arheologi din Egipt şi Franţa a descoperit o poartă de piatră veche de 2.700 de ani. Artefactul ce a aparţinut regelui nubian Shabaka a fost găsit în urma unei săpături efectuate lângă templul Karnak din Luxor, a relatat Ministrul Antichităţilor din Egipt.
Oficialii egipteni spun că poarta descoperită este într-o stare bună, susţinând că aceasta constituia calea de acces spre camera comorilor a regelui Shabaka.
„Este pentru prima dată când descoperim într-o condiţie bună un artefact aparţinând dinastiei a 25-a, care să nu fi fost distrus de cei din dinastia a 26-a„, a declarat Mansur Boraik, şeful egiptean al Centrului Franco-Egiptean de Cercetare a Templelor de la Karnak.
Pe masiva poartă de piatră au fost descoperite gravuri colorate ale regelui Shabaka, reprezentat în timp ce o oferă pe Maat, zeiţa adevărului, lui Amun Ra, zeul suprem.
„Misiunea franco-egipteană a reuşit să facă descoperiri importante din perioada dinastiei a 18-a până la cea de-a 25-a”, a afirmat Zahi Hawass, ministrul egiptean al antichităţilor.
Printre celelalte artefacte găsite de arheologii din cele două ţări se numără un perete de piatră ce înconjoară templul lui Ptah, zeul oraşului Memphis. Acest templu fusese construit pe situl unui templu mai vechi, fiind restaurat de regele Shabaka.
Echipa franco-egipteană lucrează la restaurarea acestui templu, intenţionând să fie deschis vizitării iarna următoare. De asemenea, poarta proaspăt descoperită urmează să fie şi ea printre exponatele ce vor putea fi admirate de vizitatori.
„Această descoperire arată că templul de la Karnak încă are multe secrete de descoperit şi va mai avea timp de mulţi ani de acum înainte„, a afirmat Dominiquie Valbelle, unul dintre cercetători.
Vlad Ţepeş – Prima victimă a unei campanii de presă
Ca o culme a ironiei cu care istoria ne-a lovit pe noi romanii de nenumarate ori, avem surpriza sa descoperim ca personalitatea celui mai faimos voievod de-al nostru pe plan mondial a cazut victima unei campanii continue de denigrare din partea presei apusene. De la cronicile si gravurile mincinoase ale sasilor si svabilor din Transilvania, trecand prin romanul lui Bram Stoker si poposind in preajma industriei Dracula din prezent, omenirea nu cunoaste inca personalitatea abisala a singurului lider militar care l-a ingrozit vreodata, la propriu, pe cuceritorul Constatinopolului.
Fiul Dracului si nepotul lui Mircea cel Batran
Pentru a-l cunoaste mai bine pe cel care prin groaza si teroare a reusit sa mentina Valahia in afara ghearei lacome a Imperiului Otoman, merita zabovit putin asupra distinsei sale origini. Rareori marile personalitati ale Istoriei au fost la randul lor descendentii unor alti mari oameni. In cazul voievodului care i-a ingrozit atat pe crestini cat si pe musulmani, soarta i-a harazit sa aiba parte de un bunic legendar si de un tata sa-i zicem, „plin de imaginatie”. Vlad I Dracul era fiul natural al lui Mircea cel Batran si vlastar al marii familii a Basarabilor. Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes, a avut la randul sau o personalitate complexa care, din nefericire, nu a beneficiat de studii amanuntite din partea istoricilor. Cu toate ca era recunoscut drept urmas legitim al marelui Mircea, avand asadar dreptul nativ de domnie, tatal lui Tepes s-a remarcat in primul rand ca un luptator si cavaler dedicat campaniilor anti-otomane ale vremii. Datorita urii si intrigilor clanurilor boieresti, este nevoit sa-si paraseasca tronul si sa caute adapost in Transilvania.
Acolo a trait intre anii 1428-1436, beneficiind astfel de protectia Imparatului Sigismund de Luxemburg. Tatal temutului Tepes era o cunostinta mai veche de-a regelui, deoarece inca din tinerete s-a facut remarcat datorita curajului si indemanarii in lupta. Pe baza acestor doua calitati pretuite, fiul lui Mircea cel Batran a fost invitat sa intre in randurile Cavalerilor Ordinului Dragonului (Ordinis Draconis). Gruparea in sine era una deosebit de exclusivista si secreta, scopul sau principal fiind acela de aparare a catolicismului alaturi de alungarea turcilor din Europa. Blazonul ordinului infatisa un dragon al carui trup forma un cerc, fiara inghitindu-si astfel coada. Simbolul in sine este unul mult mai vechi decat crestinismul, in acceptiunea Europei pagane, acest animal fantastic era consacrat zeitei Atena, semnificand ideea ca ratiunea si intelepciunea nu dorm niciodata, atente fiind la aparitia Celui Rau…
Pe cand Mircea cel Mare se afla la Nurenberg impreuna cu fiii si suita sa, ca invitat al regelui Sfantului Imperiu Romano-German si rege al Ungariei, Sigismund de Luxemburg remarca abilitatea in lupta a printului Vlad Intaiul. Atunci, tatal sangerosului Tepes a avut dreptul de a purta la ceremonii costumul rosu intunecat cu mantie verde, la gat avand simbolul din aur al dragonului. Revenind la momentul fugii sale in Ardeal, Vlad Intaiul primeste de la puternicul rege Sigismund cladirea corpului de paza din cetatea Sighisoarei, alaturi de functia de comandant al ostilor imperiale din sudul Transilvaniei. Acolo se casatoreste cu una din fiicele lui Alexandru cel Bun, femeie de rang inalt din familia Musatinilor. Astfel, viitorul Vlad Tepes, copil legitim nascut din aceasta legatura, era var direct cu Marele Stefan al Moldovei.
Cei doi lideri au copilarit partial impreuna, devenind prieteni foarte buni. In heraldica si genealogia voievozilor valahi, Vlad Tepes apare sub numele de Vlad al II-lea Draculea, mostenind numele tatalui transformat in renume, odata cu acesti doi voievozi, tata si fiu, Tara Romaneasca cunoaste familia boiereasca a Draculestilor. In limba romana, termenul pompos de dragon, mostenit de Vlad Intaiul, are drept corespondent pe cel de Drac si Balaur, astfel impamantenindu-se in constiinta nationala numele de Vlad Dracul sau Draculea. Nu trebuie sa ne miram prea mult daca tinem cont ca in Europa aveau sa circule nu mai putin de 57 de variante ale numelui voievodului, printre cele mai uzitate fiind cele de Dracole, Dracuglia, Dracol, Draco, Dragula, Dragulios, Dragulia, Trakulam, Tarac Oglu, sau Kazikil, Kazakil si Cassiclu, dupa cum il numeau infricosati turcii.
Singur printre turci
Dupa o copilarie petrecuta pe strazile Sighisoarei, viata tanarului Vlad avea sa se schimbe radical si dramatic in acelasi timp. Moartea regelui Sigismund, protectorul tatalui sau, petrecuta in anul 1437, este interpretata de turci drept o slabiciune a frontului antiotoman creat in estul Europei. Cu un an inainte, Vlad Dracul fusese nevoit de noile conjuncturi politice sa merga la Brusa in inima Imperiului, pentru a jura credinta sultanului Murad al II-lea. Constient de problemele create de Mircea cel Batran, sultanul nu a dorit sa riste in privinta urmasilor acestuia. Prin urmare, Vlad Dracul a trebuit sa traiasca in apropierea sultanului alaturi de cei trei fii ai sai, Mircea, Vlad si Radu. Domnul muntean si-a lasat fiii zalog sultanului in timpul expeditiei militare intreprinsa de turci in Transilvania. Tristul atac musulman in Ardeal s-a soldat conform cronicilor cu devastarea cetatiilor Alba Iulia, Sighisoara, Medias, plus asediul Sibiului si Brasovului. Alaturi de prada, turcii au luati robi circa 30.000-40.000 oameni, o cifra imensa pentru acele vremuri…
Vlad Dracul revine la tronul Valahiei in anul 1433, dar pentru a controla un astfel de vasal turbulent si periculos, turcii continua sa-i pastreze pe Vlad si Radu drept ostatici -garanti ai propriului lor tata. Cei doi copii au parte de o educatie militar-politica in spirit turcesc, undeva in podisul arid din Anatolia. Acolo, la umbra Muntilor Kociadag, trona aspra cetate Egrigoz, unde Vlad va ramane pana in anul 1438, cand tatal sau este decapitat din ordinul nejustificat al fostului sau camarad de arme, Iancu de Hunedoara. Singur printre turcii cei dumanosi, viitorul Tepes isi continua studiile militaro-tactice, devenind un manuitor expert al iataganului si al sulitei de lupta. Caracterul sau agresiv si privirea-i crunta, l-au tinut departe de sicanele si avansurile turcilor. Nu la fel se poate spune despre fratele sau, Radu, care datorita infatisarii, ajunge sa se aleaga cu porecla cel Frumos.
Exista unele marturii istorice care merg pana intr-atat incat se pare ca Radu ar fi fost violat de viitorul Mahomed, cuceritorul Constantinopolelui, mai tarziu cei doi avand chiar o relatie intima de durata…Scarbit de calea pe care o alesese fratele sau, Radu, Vlad isi gaseste refugiul exclusiv in stiinta armelor. In rastimp, ura sa contra turcilor crestea arzand mocnit… Cum in urma bataliei de la Varna in care cruciada crestina europeana este zdrobita farta drept de apel de turci, Tarile Romane se aflau din nou singure in fata Semilunei, in mintea lui Vlad a incoltit un plan cumplit. Avea sa castige cu orice pret tronul Valahiei. Cunoscator excelent al moravurilor si mentalitatii turce, Vlad stie ca acestia nu pot fi tinuti departe de tara decat cu ajutorul fricii primare, instinctuale care salasluieste in ungherele ascunse din sufletul oricarui om. Aliantele viitoare ale voievodului nu vor mai fi nevolnicele state crestine, ci cumplitele fiice ale Disperarii : Teroarea, Groaza, Spaima si Durerea!
Doua domnii si multe fapte de pomina!
„El domni cu o rigoare necunoscuta pana atunci in principatele romane” – (August Treboniu Laurian)
Dupa moartea tatalui si a fratelui sau mai mare, Mircea, Vlad viitor Tepes era urmatorul indreptatit sa ocupe tronul valah. Tron ocupat intre timp de Vladislav al II-lea, varul sau din familia Danestilor. Intre cele doua familii nobile valahe, Draculestii si Danestii existand o ura fara margini. Profitand de dezastrul suferit de armatele lui Iancu de Hunedoara si Skanderbeg la Kossovopolje in anul 1448, legendarul voievod de mai tarziu pune mana pe tronul tatalui sau, ajutat fiind de o serie de pasale de la Dunare, in frunte cu pasa de Nicopole si beglerbeiul Karadja-bei, conducatorul armatei Rumeliei. De partea tanarului domn mai erau si o serie de boieri valahi adunati intr-o alianta potrivnica lui Vladislav Danescu. Asa si-a dobandit Vlad prima domnie. O domnie care avea sa dureze doar cateva luni, mai precis intre lunile august 1448 si ianuarie 1449. Cu toate acestea, exacerbarea politici interne concretizata prin luptele tot mai dese intre clanurile boieresti, coroborata cu lipsa unei armate personale credincioase, fac ca tanarul voievod sa-si piarda tronul in favoarea lui Vladisalv Danescu. Fara niciun fel de ajutor, Vlad fuge in Moldova unde leaga o prietenie puternica cu viitorul domn, Stefan cel Mare. Datorita acutizarii luptei pentru putere, cei doi veri se vad nevoiti sa se refugieze peste munti, la curtea lui Iancu de Hunedoara, devenit intre timp voievod al Transilvaniei. Situatia in Europa avea sa se inrautateasca fara precedent odata cu caderea Constatinopolului. Devenit intre timp om de incredere al lui Iancu de Hunedoara si insarcinat de acesta cu paza hotarului de sud al Ardealului, Vlad intreprinde un atac fulgerator in Valahia, in decursul caruia il prinde pe Vladislav la Targsor si il decapiteaza. Urmeaza cea de-a doua si cea mai importanta domnie, desfasurata intre anii 1456-1462.
Dupa ce Vlad si-a luat tronul, s-a inconjurat de un mare numar de soldati alesi si de mare incredere „carora le dadea bani si avere si cealalta stare si situatie a celor ucisi” dupa cum amintesc cronicile. Intarit impotriva unei eventuale tentative de asasinat, Vlad Voda se concentreaza pentru inceput asupra boierilor. Scopul era de fapt consolidarea si cresterea puterii voievodale. In plus, tagma boiereasca era un stat in stat, iar forta sa era imensa datorita bogatiei si influentelor personale. Vlad avea o ura mai veche impotriva boierilor in care nu avea incredere nici cat negru sub unghie. In afara tendintei apoape „naturale” pentru uneltiri si tradari, o mare parte a boierimii era vinovata de moartea tatalui sau. Documentele istorice sugereaza ca eliminarea boierilor a fost facuta succesiv, in mai multe episoade, Vlad dand iama nu doar in boierii de rand, ci si in elita conducatoare. Astfel, in cea de-a doua domnie, voievodul valah executa drept masura de prevedere un numar de 11 boieri din cei 23 de mari dregatori ai sfatului domnesc. Celebrul episod al uciderii boierilor adunati are la mijloc un dialog tragico-comic intre domnitori si clica nobiliara. Cronicile ne spuc ca Vlad i-a invitat frumos la masa pentru a-i aduna intr-un singur loc. Dupa care a inceput judecata. In stilul si uzantele sale…
I-a intrebat sincer pe fiecare in parte cati domni cunoscusera pe scaunul Tarii Romanesti. Boierii au raspuns diferit. Unii 10, altii 20, fiecare in functie de varsta. Indignat, domnitorul cere sa i se explice cauzele atator schimbari anormal de dese. Neprimind raspuns, Vlad le striga furios: „Vina o poarta rusinoasele voastre dezbinari!”. Instantaneu, moartea si-a intins lunga ei aripa neagra ticsita de tepe deasupra palatului…Un numar de 500 de boieri, mari si mici, cu familiile si slujitorii lor au fost trasi de vii in teapa in curtea domneasca. Atat tarile romane cat si lumea intreaga nu mai pomenisera un asemenea lider!
Clanurile boieresti ramase s-au temut intr-atat incat au organizat la randul lor o riposta concretizata in strangerea in graba a unei armate de lefegii, cu care au purces spre prinderea si uciderea domnitorului. In fruntea gupului rebel se afla puternicul si vestitul boier Albul cel Mare. Nu au avut nicio sansa in fata copilului de alta data care crescuse mancand strategie militara pe painea amara a turcului. Vlad a iesit cu oastea inaintea lui. Albul cel Mare a fost taiat in bucati de viu, aceeasi soarta avans-o nevasta , copiii si toti lefegii prinsi. Pe fondula asa-zisei terori infaptuita de domnitor, Valahia crestea, se imbogatea si prospera. Vlad incuraja comertul, construirea de drumuri si sate, ocrotindu-i pe negustori si pe taranii care alcatuiau grosul armatei. Nimic nu graieste mai sugestiv depre atmosfera instituita de noul domnitor cu mana de fier decat nemumaratele documente istorice:„Asa de mult ura raul din tara lui, incat daca cineva facea rau, furt, talharie, nedreptate sau siluia vreo muiere sau fata mare, acela nu ramanea viu”.
Blamatul si batjocoritul Dracula era, de fapt, iubit de popor, fiind considerat un mare si intelept stapanitor. Cetatile si manastirile sunt reconstruite si intarite. Vlad nu-i suporta pe vagabonzi si cersetori care erau in opinia sa sunt doar niste hoti. Intr-o cronica autohtona se povesteste ca Tepes Voda i-a adunat intr-o mare casa pe toti parazitii din Valahia, acolo i-a ospatat si le-a dat de baut pe saturate. La sfarsit, voievodul i-a intrebat daca vor sa le mai fie foame si frig de-acum incolo. Nu Maria Ta, a strigat incantata intr-un singur glas gloata de milogi ghiftuiti. Bine, le-a raspuns voievodul care a ordonat sa fie inchise usile si ferestrele dupa care casa plina cu cersetori a fost incendiata. Dupa cum le-a promis voievodul, nu le-a mai fost frig niciodata…
Hotia, jaful si minciuna fiind eradicate (exista marturii despre drumuri intregi marginite de hoiturile celor trasi in teapa), prosperitatea tarii atinsese culmi mai mari decat in timpul domniei ilustrului sau bunic. Toate acestea au atras insa ochiul lacom al Semilunei…
„Nu pot sa iau tara unui barbat care face lucruri asa de mari si mai presus de fire…acest barbat care face astfel de ispravi ar fi vrednic de mai mult daca ar avea o armata mai mare”– Sultanul Mahomed al II-lea
Voievodul nu a pierdut din vedere atat pericolul otoman cat si ura sa impotriva turcilor ale caror obiceiuri, traditii si religie nu le putea inghiti cu niciun chip. Politica sa antiotomana a fost alimentata de cresterea tributului impus Valahiei. Refuza asadar plata oricarei forme de haraci, fie acela in bani, vite, grane sau robi. Turcilor nu le venea sa creada ca un vasal crescut si educat dupa moravurile lor, prezinta semen de rebeliune. Isi stapanesc furia si trimit o solie care sa-l roage personal sa nu mai intarzie cu tributul. Dar domnitorul avea un alt plan. Satul de tupeul turcesc, nu scapa din vedere ca membrii soliei nu-si descopera capetele la vedera sa. Le fixeaza acestora turbanele in oasele testei cu ajutorul unor cuie, dupa care-i trimite pe jos spre Stambul.
Inteligentul si ambitiosul sultan Mahomed al II-lea pricepe imediat cu cine are de a face. Ocupat in prima instanta cu rascoala din Moreea si luptele cu hanul hoardei Ak Koyunlu, se gandeste sa-l inlature pe Vlad prin viclesug. Sultanul lasa acesta cursa in seama perfidului Catavolinos, un sfetnic grec, si a lui Hamza Pasa, soimarul personal al sultanului. Cele doua personaje machiavellice concluzioneaza ca Dracula este greu de scos din tara si se decid astfel sa-l prinda in Valahia. Foarte proasta inspiratie au avut. Loviti prin surprindere pe cand se aflau in cetatea Giurgiului, cei doi dregatori ai Portii sunt trasi de vii in teapa in fata unei alte suite de tepi unde se zbateau in agonie proprii lor soldati. Om cu respect pentru ranguri,Vlad i-a tras in doua tepe mai mari decat cele destinate ienicerilor. Nu era decat inceputul pentru groaza care a cuprins atat Europa crestina cat si Imperiul Otoman. Profitand de obiceiul turcilor de a nu duce razboaie iarna, voievodul trece prin foc, sabie si mai ales teapa, tot malul stang al Dunarii, de la Zimnicea in Delta. Cronicarii de curte ai lui Vlad noteaza cu sfintenie si frica, recordurile personale ale domnitorului. La Oblucitia si Nevoselo 1350 turci trasi in teapa, la Dirstor, Cartal si Dripotrom 6840, Turtucaia 630, Giurgiu 6414, Rahova 1460, Novigrad si Sistov 749 si Marotiu cu doar 210 de turci de ambele sexe si toate varstele. Inceputul era cum nu se putea mai bun. Groaza turcilor ajunsese atat de mare incat pasalele si dregatorii din Rumelia se intreceau in a mitui vizirii de la Stambul in speranta ocuparii unui post similar in Anatolia sau Armenia, doar-doar vor reusi sa scape de infricosata vecinatate a omului cu tepe.
Furia lui Mahomed nu intarzie sa se arate. Intr-un acces de groaza amestecata cu furie neputincioasa, suveranul turc ordona strangerea celei mai mari armate musulmane de pana atunci. Pentru a-si imbarbata incercatii ieniceri care incepusera sa simta amenintarea varfului ascutit al tepei, sultanul se decinde sa paraseasca Stambului si sa conduca personal campania de pedepsire si lichidare a curajosului voievod. Ordia cea grozava s-a pornit spre Valahia, conform cronicarului Chalcocondil, un numar de 250.000 de razboinici marsaluiau spre Dunare. Numai corpul de elita al ienicerilor numara 25.000 de luptatori. In fata colosului musulman, Vlad cere ajutor regelui Matei Corvin, ajutor care nu a venit niciodata. Crancenul vultur valah dispunea de o armata infima, dar compusa din soldati la fel de cumpliti ca el. Merita amintit ca voievodul era in penurie de calai cand venea vorba de tragerea unui numar atat de mare de turci in teapa, multi dintre soldatii sai raspunzand cu bucurie cererii voievodului de a-i ridica in tepe pe dusmani.
Raportul lui Balbi, ambsadorul venetian la Stambul ne spune ca Vlad detinea o armata de maxim 30.000 de soldati, in timp ce Petrus Thomasio scrie ca valahii aveau doar 22.000 de razboinici. Pentru a zadarnici traversarea batranului fluviu de catre turci, voievodul se foloseste de o serie de tactici militare vizionare care apar in Europa de-abia in perioada moderna. Vlad intentiona sa-l prinda pe Mahomed in padurile dese si intunecate ale Teleormanului, unde odihneau cadavrele unor turci (de aici vine denumirea de Teleorman, derivate din turcescul Delii Orman-padure nebuna). In calea puhoiului turcesc, aplica stravechea si eficienta tactica strabuna de ardere a satelor si proviziilor, otravirea apelor si incendierea holdelor. Oastea stransa in graba de voievod era compusa doar din tarani si oameni apartinand paturilor mijlocii, ambasadorul venetian la Stambul scriind ca Vlad, pentru a-si injgheba oastea, „chemase sub arme pana si copii de 12 ani”.
Inainte de a ataca trupele sultanului, temerarul voievod le-a cerut soldatilor ca „Cine gandeste la moarte, acela sa nu mearga cu mine, sa ramana aici”. Cu mica sa oaste, voievodul hartuieste neincetat armia turceasca. Lipsa hranei si somnului stricat de atacurile neasteptate ale valahilor, isi spun incet-incet cuvantul. Turcii simt povara presiunii psihologice, apare foamea, incep sa isi arate coltii si molimele. Apogeul conflictului se petrece in noaptea 17-18 iunie 1462 undeva la mijlocul drumului intre Nicolope si Bucuresti. Atunci, intr-o demonstratie de curaj unica in istoria omenirii (niciun alt lider militat inainte sau dupa el , nu s-a deghizat si a atacat o tabara dusmana din interior), Vlad Tepes si cei mai buni osteni se imbraca in straie turcesti si se infiltreaza intre otomani. Tinta sa era cortul sultanului. In plina noapte, socati si buimaci, corpul spahiilor din Anatolia este macelarit de valahi, marii viziri Mahmud si Isac fiind ucisi in lupta.
Confuzia, dezordinea isi spun cuvantul si turcii nu se mai deosebesc unul de altul si se macelaresc de-avalma. Din nefericire, sultanul turc nu dormea in cortul cel mare, valahii in frunte cu Tepes scapand ocazia de a-l ucide pe Mahomed Fatih. Precauti si disciplinati, ostenii lui Vlad se retrag in viteza. Dimineata avea sa arate proportiile dezastrului. Imensa armata era in agonie. Vlad continua sa hartuiasca armata turca. In lupta finala de la Chilia domnitorul cu teapa zdrobeste un intreg corp de armata turc, pierderile otomanilor atingand numarul de 50.000 de oameni. In fruntea unei armate distruse, in randurile careia foamea, setea si bolile isi luau tribut din ce in ce mai mare, sultanul hotaraste sa-si salveze ostenii ramasi, retragandu-se pe Dunare din orasul Braila. Acoperit de rusine, cu o armata bolnava si injumatatita, Mahomed se intoarce in Adrianopol. Pentru a ascunde infrangerea, cronicile albaneze afirmau ca sultanul a ordonat manifestari de veselie si petreceri, pentru ca supusii sai sa creada ca s-a intors victorios.
Minciuna nu dureaza mult, in scurt timp fiind nevoit sa paraseasca orasul in graba datorita protestelor si ocarilor primite. Inainte de a fugi din Valahia, sultanul il lasa la Braila pe Radu cel Frumos, in speranta ca acesta va reusi sa-i ademeneasca pe romani de partea sa. Speranta turcului a fost desarta. In septembrie 1462, Vlad zdrobeste armata fratelui sau Radu care se salveaza prin fuga. 30.000 turci nu au acelasi noroc…
Presa te ridica, presa te doboara
„Dracula este probabil cel mai frumos roman din toate timpurile” -Oscar Wilde
Invidia si mandria sunt pacate primordiale, de fapt, cele doua atribute negative sunt printre cele mai frecvente greseli in care cade un conducator. Nu a fost ocolit de ele nici regele Ungariei romano-ungurul Matei Corvin. Indiferent in aparenta, dar profund invidios pe curajul si succesul valahului, regele Matei recurge la o stratagema obscura care avea sa-l acopere de rusine pana in zilele noastre. Profitand de faptul ca Vlad venise personal in Ardeal sa-i ceara ajutorul, Matei il prinde langa Muntii Piatra Craiului si il intemniteaza fara nicio explicatie. Fiul lui Iancu de Hunedoara redacteaza o scrisoare falsa la data de 7 noiembrie 1462 in orasul Cisnadie. In falsa scrisoare atribuita pe nedrept lui Vlad, la ordinul mincinos al lui Matei Corvin, secretarii acestuia scriu ca voievodul valah cere sultanului sa-l ierte pentru victoria sa, dupa care il asigura ca-i va preda Transilvania si chiar il va sprijini sa cucereasca Ungaria. Scrisoarea mincinoasa este trimisa papei Pius al II-lea, in incercarea regelui maghiar de a-l discredita pe valahul a carui glorie pe campul de lupta o intuneca cu mult pe a sa…
Capturarea si intemnitarea lui Tepes in momentul in care intreaga Europa astepta relansarea luptei antiotomane a fost greu de inteles chiar si pentru supusii lui Matei Corvin. Unele surse istorice spun ca Vlad a stat inchis 4 ani, alte cronici slave sustinand ca a fost intemnitat 12. Adevarul despre durata detentiei nu se stie nici astazi. Campaniile de presa negative la adresa aparatorului crestinatati erau de-abia la inceput.
Inca din timpul vietii sale, cronici defaimatoare si exagerate circulau in toata Europa. In marea majoritatea a a documentelor medievale il gasim pe voievod portretizat ca un monstru inuman, sadic si insetat de sange. Primele texte tiparite despre personalitatea lui Vlad Tepes, alaturi de exagerarea cu buna stiinta a faptelor si cruzimii sale, apartin tot lui Matei Corvin care a exploatat conflictul legitim si indreptatit al voievodului valah cu cercurile de comercianti sasi din Ardeal. Povestea cu sasii si svabii este ultracunoscuta. Sasii care faceau negot in Valahia, au refuzat sa plateasca taxele pe care le plateau orice alti negustori, fie ei valahi, armeni, moldoveni, polonezi sau evrei. Infumurarea germanica nu l-a impresionat deloc pe voievod, acesta hotarand pentru sasi acelasi tratament cu lemn lung de 4-5 metri pe care-l recomanda tuturor hotilor, tradatorilor, pungasilor, viclenilor, turcilor sau tatarilor. In plus, Vlad nu a uitat ajutorul si adapostul oferit boierilor tradatatori si complotisti de sasii din Cetatile Brasovului, Rasnovului sau Sibiului. Replica razbunatoare a urmasilor saxonilor din Ardeal nu intarzie sa apara. In mai putin de 100 de ani, Europa apuseana este impanzita de povestile oripilante despre viata si personalitatea lui Vlad. Pana in anul 1568, circa 15 texte circulau pe la curtile regale, ingrozindu-i pe cei care le citeau. Pavaza crestinatatii este portretizata drept un sadic care bea sangele dusmanilor, care se amuza torturand oameni, care serveste linistit masa la umbra unei paduri de tepe in care se zbateau trupuri umane.
Colac peste pupaza, intr-unele relatari despre Vlad se povestea ca manca frecvent carne de om. Insulta mai grava nu exista pentru un voievod crestin ortodox care tinea toate posturile din an la fel ca faimosul sau var din Moldova. Tonul denigrator se propaga peste secole, astfel incat un adevarat tiran sadic cum era Ivan cel Groaznic, devine fanul declarat al lui Tepes, cronicile rusesti amintind ca sangerosul tar poruncea deseori sa i se citeasca din cronicile mincinoase aparute la Nurnberg, Leipzig, Bamberg sau Ausburg. Putini stiu cum a ajuns scriitorul irlandez Abraham (Bram) Stoker sa intre in contact cu personajul fantastic care a inspirat cel mai celebru roman de groza al tuturor timpurilor. Totul a avut o motivatie nationalist-politica. In plin secol 19, cercurile xenofobe unguresti duceau o politica de deznationalizare, sovina, de genocid etnic si cultural la adresa romanilor din Ardeal. Unul dintre cei mai vehementi membri ai acestor cercuri unde ura la adresa romanilor era la ordinea zilei a fost scriitorul maghiar Arminius Vambery.
In studiile si cautarile sale in domeniul mitologiei est-europene la adresa vampirilor si a mortilor vii, Bram Stoker il cunoaste pe Arminius Vambery. Acesta i-a ascuns irlandezului povestea adevarata a contesei-vampir Erszebeth Bathory, alegand cu buna stiinta sa-i povesteasca despre inchipuita natura de bautor de sange a voievodului valah. „Greseala” intentionata s-a propagat prin carte, apoi in sutele de filme cu vampiri, pana in zilele noastre cand exista mii de site-uri si forumuri despre vampirism pe Internet. Toate continuand asocierea profund gresita dintre domnitorul Vlad si personajul fictiv Dracula cel iubitor de sange si amator de ambiante gotice presarate cu lilieci, cupe pline de sange si lupi…
Cum te-au ucis Maria Ta?
Multe izvoare istorice marturisesc depre tragica si nedreapta moarte a celui care i-a creat cosmaruri lui Mahomed Cuceritorul. Prin compararea faptelor reiese ca Vlad a cazut victima unui act de tradare la care au contribuit atat turcii, cat mai ales cercurile de boieri ostile domnitorului. Un document de-al lui Stefan cel Mare din 1477 relateaza ca ” El m-a rugat sa-i las pentru paza lui oameni de-ai nostri, caci in munteni nu se prea incredea”. Faptele s-au precipitat odata cu reintorcerea lui Basarab Laiota cu ajutor turcesc. Vlad, impreuna cu garda sa de moldoveni, a purtat o ultima batalie in preajma comunei Voluntari de astazi, undeva pe soseaua Stefanesti, in apropierea Codrilor Vlasiei care inconjurau Manastirea Snagov. Cei zece soldati moldoveni care au supravietuit din contingentul de garda care numara 200 de osteni de elita trimisi de varul sau, s-au intors pe furis in Moldova aducandu-i lui Stefan vestea cea trista. Varianta slava a sfarsitului eroului a fost redactata la cativa ani de la moartea lui Vlad, si relateaza despre o tragica confuzie. Conform acesteia, in timpul atacului turcilor, oastea lui Dracula a inceput sa-i taie fara mila si i-a gonit. Dracula, bucuros s-a urcat pe un deal sa vada desfasurarea luptei. Departe de oamenii sau, apropiatii sai luandu-l drept turc, unul l-a lovit in spate cu o sulita. Vazandu-se lovit de ai sai, Tepes banuieste o tradare si ucide la randul sau cu sabia un numar de cinci atacatori, inainte de a fi lovit cu mai multe sulite.
Cronicarul austriac Jacob Unrest nota, la randul sau, ca ” Dracula a fost omorat cu mare tradare din cauza pagubelor cele multe pe care le pricinuise Semilunii. Caci iata ca un turc a fost pus sluga langa el sa-l ucida in timp ce tinea sfatul. S-a intamplat asa ca el i-a taiat capul pe la spate pe cand calatoreau impreuna, si pe loc s-a refugiat la tabara turceasca”. Unica sursa sarbeasca care povesteste despre eveniment este Letopisetul sarbesc de la biserica Sfantul Nicolae din Bjelo Polje. Documentul arata ca Vlad a murit de mana lui Laiota Basarab. Umanistul german Sebastian Munster, alaturi de cronicarul italian Antonio Bonfino, scrie ca „a fost ucis in lupta cu turcii din tradarea alor sai, iar capul sau taiat a fost trimis in dar lui Mahomed”. Capul voievodului a fost pentru turci o distinsa si nesperata prada de razboi, imbalsamat si uns cu uleiuri, capul a fost purtat si expus de turci prin orase pentru ca supusii sultanului sa nu mai tremure de frica teribilului valah. Trista si tradatoare soarta…
Trupul i-a fost luat si spalat de calugarii credinciosi, care l-au inmormantat mai apoi intr-un loc asupra caruia pluteste si astazi misterul. Cea mai cunoscuta si acceptata varianta cu privire la locul de odihna al crancenului voievod este cea sustinuta de arheologul Dinu V. Rosseti, care afirma ca in decursul sapaturilor din anii 1934-1935 a gasit un mormant asezat pe axa intrarii, in fata usii Manastirii Snagov. De-asupra oaselor degradate s-au pastrat bucati de matase precum si ornamente brandemburgice. Scheletul nu avea craniu. S-a descoperit in schimb o cununa realizata din fragmente din faianta, unite de un fir din aur. Dinu V. Rosseti sustine ca acesta este fara indoiala mormantul celebrului voievod. Cununa descoperita confirmand faptul ca Vlad Tepes castigase mai multe turniruri la Buda sau Nurenberg. Astfel de cununi erau inmanate castigatorilor. Sa fi fost aceasta cunnuna primita in dar de la misterioasa sa iubita germana? Cununa care i-a fost asezata in mormant de cei ramasi credinciosi?
Nu vom afla prea curand… Misterul se adanceste odata cu ocuparea Bucurestiului de trupele Germaniei naziste. Exista mai multe surse conform carora, un inalt general german ar fi ordonat scoaterea de urgenta din tara a unor lazi sustrase din Manastirea Snagov. Furherul era printre altele, foarte interesat de personalitatea lui Tepes. Ce contineau lazile duse peste granita, nu se stie nici pana in prezent.
Cum era cu trasul in Teapa…
„Ajungand intr-un loc frumos, marele sultan vede mii si mii de pari saditi in pamant, incarcati in loc de fructe cu turci morti, si in mijlocul lor pe Hamza in imbracamintea de in subtire si purpura ce-o purta, tras in teapa” – Cronica lui Chalchondil
Cumplitul supliciu al tragerii de viu in teapa a ramas cea mai celebra metoda de pedeapsa a voievodului. Cu toate acestea, patentarea atrocelui mod de executie nu-i apartine deloc lui Vlad. Nici ca numar de victime, voievodul nostru nu iese campion. Datele istorice ne spun ca turcii, rusii, polonezii sau chiar germanii au tras in teapa de-a lungul timpului mult mai multi oameni decat a „reusit” Vlad in scurta sa domnie. Primii care au dezbatut serios asupra gasirii unei torturi cat mai dureroase au fost asirienii, cele mai vechi reprezentari grafice apartinandu-le fara tagada. Metoda a fost adoptata cu entuziasm de suveranii persani deoarece in acele vremuri moartea prin tortura era un subiect preferat in discutiile capetelor imparatesti. Astfel, Darius Intaiul, dupa ce cucereste Babilonul, trage in teapa circa 3000 de babilonieni. Dupa persani, urmatorii care au adoptat tragerea in teapa au fost romanii. Pe vremea lor, sadica metoda era la concurenta cu faimoasa crucificare. Tragerea in teapa a fost facuta celebra, de fapt, de catre turci. Natiunile europene nu se lasa la randul lor mai prejos. Polonezii au considerat-o cea mai potrivita metoda de executie pentru o perioada de 400 de ani.
Suedezii, care astazi sunt un exemplu de multiculturalitate, democratie si pluralism politic, au tras oameni in teapa pana in anul 1643 cand, in urma insistentelor clerului local, s-au orientat spre decapitare. Tragerea in teapa este regasita in toate colturile lumii. Malaezienii o considerau pedeapsa potrivita pentru viol, in timp ce zulusii trageau in teapa (ukujoja) pe soldatii care dadeau dovada de lasitate, alaturi de cei dovediti ca se ocupau cu Magia Neagra. Ultimii care au pus in practica tragerea in teapa au fost francezii. Trupele franceze care au ocupat Egiptul l-au executat astfel, in data de 14 iunie 1800, pe studentul arab Suleiman al Halabi, care il injunghiase la randul sau pe generalul Jean Baptiste Kleber. Metoda in sine este oribila, iar durerea indescriptibila. Victimele erau dezbracate complet, dupa care erau de obicei intinse pe pamant cu picioarele desfacute si legate pentru a nu se zbate. Un stalp subtire de lemn a carui lungime varia, era asezat in anusul sau perineul victimei. Daca era vorba de o femeie, in rasetele bolnave ale calailor, teapa era pusa in vagin…
Teapa era apoi batuta cu un ciocan de lemn pana cand strapungea maruntaiele. Ajutoarele de calai tineau trupul nemiscat astfel incat teapa sa treaca printre ficat, plamani sau inima, organe care odata ce erau atinse, urma moartea instantanee. Iar calaii nu vroiau asta… Teapa urma sa iasa prin gatul sau chiar gura condamnatului. Oricat de incredibil ar parea, victimele nu mureau. Plamanii continuau sa traga aer, iar inima sa pompeze sange, deoarece nicio artera majora nu era atinsa. Apoi, teapa era ridicata vertical si ingropata in pamant. Gravitatia si zbaterile convulsive ale celui strapuns faceau ca acesta sa alunece lent de-a lungul stalpului de lemn. Moartea venea abia dupa 2-3 zile de chinuri cumplite. Cateodata, pentru a adauga si mai multa durere, victimele erau trase intr-o teapa cu varful bont, rotunjit. Adeptul acestei metode era Ivan cel Groaznic.
Imaginea padurii de tepe in care tronau vitejii ieniceri a adus o adevarata groaza nu doar in randul armiei otomane, ci si in sufletul lui Mohamed Fatih. Istoricul bizantin Chalchondil relateaza ca numarul de turci trasi in teapa era de aproximativ 20.000, o adevarata padure a mortii care se intindea pe 3 km patrati. Fin cunoscator al psihologiei musulmane, Vlad stia de frica atavica a acestora de penetrarea anala, si mai ales de moartea prin teapa, pedeapsa cea mai crunta la turci. Militaro-tactic vorbind, nu exista o alte metoda care sa-l demoralizeze pe sultan, el insusi, fiind vestit pentru propriile cruzimi. Cronicarii turci povestesc ca intreaga ordie de peste 200.000 de oameni s-a cutremurat. O parte din turcii intepeti erau inca vii. Imaginea de cosmar in care acestia dadeau spasmodic din picioarele care alunecau pe tepele pline de sange si fecale, l-a bantuit pe sultan pana in momentul mortii…
Sursa:Descoperă istoria românilor
Dragostea SECRETĂ a lui Ţepeş. Povestea IUBITEI lui DRACULA
Sursa:http://www.timpul.md
Cine ar fi crezut că inima de gheaţă a crudului voievod valah Vlad Țepeş a fost cucerită? De fiica unui ţesător sas din Corona, numele cetăţii Braşovului din acele timpuri.
Katharina este numele femeii care a fost copleşită cu…multă tandreţe de către cel intrat în memoria colectivă sub numele de Dracula. Timp de peste 20 de ani a durat această relaţie, din care au rezultat cinci copii. Se pare că această femeie a fost singura fiinţă pentru care Dracula a făcut crize de gelozie…
Se spune că din momentul în care a văzut-o pe Katharina, Vlad Ţepeş a uitat complet de celelalte aventuri galante, printre care Ursulla din Schassburg/Sighişoara, Erika din Bistriţa şi Lize din Hermannstadt/Sibiu. Conform unor relatări ale cronicilor, se pare că multe din actele pline de cruzime ale voievodului se datorau frustrărilor, geloziei şi furiei pe care le resimţea Dracula departe de Katharina. Atunci când s-au cunoscut, frumoasa săsoaică avea doar 17 ani, iar Ţepeş 34. În apropierea Crăciunului anului 1465, câteva fete foarte tinere se chinuiau să tragă la deal, prin zăpadă, o sanie mare, plină cu provizii pentru soldaţii din Bastionul Ţesătorilor, aflat în apropierea casei lui Vlad. Fiind împreună cu ofiţerii săi la baza dealului, a sărit să le ajute. Galanteria voivodului li s-a părut tuturor ciudată, până au înţeles că acesta nu-şi mai lua ochii de la codana blondă cu ochi albaştri.
Era vorba despre Katharina Siegel, care se remarca printr-o frumuseţe ieşită din comun. Fata starostelui (zunftmeister) breslei ţesătorilor, Thomas Siegel, copilărise la Mânăstirea Franciscanelor din Mahlersdorf, după ce un incendiu cumplit îi lăsase pe părinţii ei săraci lipiţi. Sărac, bolnav şi rămas fără casă, fostul conducător al breslei ţesătorilor locuia împreună cu familia sa la rudele soţiei, Susanna, născută Fronius, în aşa-numita Casă Tartler.
Cruzime şi carnagiu
Imobilul se află şi astăzi pe strada Poarta Şchei nr. 14 şi aparţine Bisericii Evanghelice. Până în urmă cu câţiva ani, aici a funcţionat o grădiniţă. Ţepeş îi comanda Katharinei cele mai frumoase rochii, din mătăsuri şi dantele aduse din Veneţia şi Flandra. Cronica transilvană din secolul al XVIII-lea arată că idila Prinţului Vlad, guvernator militar, şi Duce de Făgăraş şi Amlaş, cu frumoasa Katharina a creat revoltă în rândurile pretendenţilor la mâna fetei, trei dintre ei provenind din familii înstărite ale comunităţii săseşti.Conform cronicilor, la 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de saşii din Braşov şi intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, pe care i-a dus lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi şi i-a tras în ţeapă. Dimineaţa, sângerosul domnitor a luat micul dejun printre muribunzii care agonizau traşi în ţeapă. După moartea acestora, a poruncit jefuirea şi incendierea Bisericii Bartolomeu, precum şi arderea satului Codlea.
În timpul carnagiului, la urechile domnitorului a ajuns vestea că nevestele negustorilor din cetate au atacat casa unde locuia Katharina. Au bătut-o şi au pus-o la Stâlpul Infamiei. Pentru că i-au tăiat cozile, domnitorul a ameninţat că va da foc întregii cetăţi. Ca s-o scape pe iubita sa, i-a eliberat pe ceilalţi negustori saşi ce urmau să fie ucişi.
Pe o pernuţă de catifea
Legenda spune că Ţepeş ar fi reuşit să recupereze una dintre cosiţele Katharinei, pe care apoi a păstrat-o pe o pernuţă de catifea. Legenda spune că, într-o zi, a surprins-o pe soţia sa că umbla în dulapul în care îşi ţinea, ca pe un obiect sacru, cosiţa. S-a supărat foc şi a bătut-o.Vlad Țepeș vroia să o ia în căsătorie pe Katharina, dar rigorile religiei nu îi permiteau, deşi avea mai mulţi copii cu amanta din Braşov. I-a scris, chiar, de două ori Suveranului Pontif, Papa Pius II, cerându-i o scrisoare de indulgență pentru a i se anula căsătoria cu prima soţie, Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei. În 1462, cetatea de la sud de Carpaţi, unde s-a refugiat Ţepeş, este asediată de turci. Boierii l-au trădat, trecând de partea fratelui său, Radu cel Frumos, care era sprijinit de otomani. Legende locale relatează că, în 1462, Anastasia s-a sinucis, aruncându-se dintr-un turn în râul ce înconjura cetatea.
Vlad Ţepeș era liber să se căsătorească, în sfârşit, cu Katharina, cu care avea deja trei copii: Vladislav „Laszlo” (n. 1456), Catherina (n. 1459) şi Christian (n. 1461). Însă un complot al foştilor săi rivali sfârşeşte prin întemniţarea lui Ţepeş la Buda, unde Matei Corvin i-a spus atunci că îl eliberează cu condiţia să o ia în căsătorie pe mătuşa sa, Elisabeta Corvin de Hunyadi. Astfel, Ţepeş a ratat oficializarea relaţiei cu Katharina. Însă a mai avut cu aceasta încă doi copii – Hanna (n. 1463) şi Sigismund (n. 1468).
Katharina i-a ramas aproape lui Dracula chiar şi după căderea acestuia de pe tron, în 1462, iar Ţepeş s-a îngrijit de toţi descendenţii săi, aşa cum atestă cărţile funciare din 1850 ale familiilor Draguly, Laszlo sau Siegel. Asasinarea voievodului, în 1477, a pus capăt celei de-a doua domnii şi dragostei dintre el si Katharina. Iar frumoasa care l-a cucerit până la moarte pe Dracula s-ar fi întors la mânăstire. De ce să nu recunoaştem, o poveste de dragoste spectaculoasă, pe măsura fascinantei personalităţi al lui Vlad Ţepeş.
Anastasia-Maria Holszanska prima sotie
În 1442 a fost ajutat de către Ioan Corvin de Hunyadi să evadeze de la turci şi să se înroleze în marea armată a cruciaţilor Europei. În acelaşi an, Ioan Corvin îl căsătoreşte pe Vlad Dracula cu Anastasia-Maria, nepoată de soră a Sofiei Jagello, regina Poloniei. I-a scris, chiar, de două ori Suveranului Pontif, Papa Pius II, cerându-i o scrisoare de indulgenta pentru a i se anula căsătoria cu Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei. In anul 1462, Anastasia s-a sinucis, aruncandu-se dintr-un turn in raul ce inconjura cetatea în timp ce aceasta era atacată de turci.
Jusztina Szilagyi a doua sotie
A doua soţie a lui Vlad a fost Jusztina Szilagyi a Moldovei, cu care a avut doi fii:. Mihnea I „Bad” (? Mihnea I cel Rau, -1510) şi Mihail (? -1485).
Ilona Szilágyi, a treia sotie
Vlad Tepes s-a casatorit cu Ilona Szilágyi, o verisoara de-a regelui, si in anii de dinaintea eliberarii sale din exila, din 1474, a trait cu ea intr-o casa din capitala maghiara. In jurul anului1465, Ilona i-a nascut doi fii: cel mare: Vlad Dracul al IV-lea, care si-a petrecut majoritatea timpului in suita regelui Matia, iar mai tarziu a esuat in reclamarea tronului Tarii Romanesti si cel tanar, al carui nume nu este cunoscut, dar despre care se stie ca a locuit in Transilvania, cu episcopul din Oradea pana in 1482, cand s-a imbolnavit. S-a intors la Buda, unde a murit in compania mamei sale. Descendentii lui Vlad Tepes si ai Ilonei s-au casatorit in nobilimea maghiara.
Cea mai mare escrocherie de pe glob. Toti am picat in capcana ei!
Industria apei imbuteliate are, in ultimele decenii, o miza extrem de mare. Oamenii sunt priviti ca simpli pioni, neajutorati, transformand in marfa substanta primordiala a planetei.
Mai jos urmariti un documentar cutremurator, despre escrocheria secolului, in ceea ce priveste APA IMBUTELIATA, care ar trebui sa ruleze pe toate posturile de televiziune.
Majoritatea oamenilor leaga notiunea de sanatate si de apa potabila, marketingul creand o conexiune intre sanatate si apa imbuteliata. Aceasta este, insa, o asociere falsa, deoarece recipientii de plastic sunt profund daunatori, din cauza procesului de fabricatie, ce presupune utilizarea unor substante chimice neurotoxice sau cancerigene.
De asemenea, testele facute apei imbuteliate de catre laboratoare independente au relevat prezenta, in asa-zisa apa pura, ce ne este vanduta de aproape de 2.000 de ori mai scump decat apa de la robinet, a altor compusi toxici, gen toluen sau stiren, resposabili de mutatii genetice si implicit de proliferarea cancerului scrie infoalert.
Pana in anul 2030, doua treimi din populatia lumii nu va mai avea acces direct la apa, se arata intr-un documentar despre cum multinationalele storc bani si din piatra seaca. Industria apei imbuteliate are, in ultimele decenii, o miza extrem de mare. Banca Mondiala estimeaza piata mondiala de apa potabila la peste 800 miliarde de dolari.
Majoritatea reclamelor leaga notiunea de sanatate de apa plata, o asociere care, dupa cum demonstreaza numerosi cercetatori neafiliati corporatiilor, este falsa, in primul rand din cauza recipientilor de plastic, care modifica indicii calitativi ai apei de izvor. Cand aceasta este captata de la un izvor autentic si nu este apa de la robinet reciclata!
Uneori, apa e mai sigura de la robinet!
Specialistii in nutritie atrag atentia ca apa imbuteliata poate fi mai nesanatoasa decat apa de la robinet, care este, oricum, trecuta printr-un proces de filtrare. In plus, apa imbuteliata costa cam de 2000 de ori mai mult decat apa de la chiuveta. In SUA, se cumpara mai mult de jumatate de miliard de sticle de apa in fiecare saptamana. Celebra actrita Demi Moore nici florile nu si le uda cu apa de la chiuveta, incredintata ca acestea s-ar vesteji.
Toate marile orase ale lumii cheltuiesc milioane de dolari pentru a elimina sticlele din plastic pe care le aruncam. Daca acesti bani ar fi folositi pentru imbunatatirea sistemelor actuale de distributie a apei, am putea scapa de obsesia apei imbuteliate. Excursiile pana la izvoarele naturale ar contribui la sanatatea organismului. In Romania, consumul de apa imbuteliata pe cap de locuitor variaza intre 40 si 42 de litri pe an. Romania este a treia tara, dupa Franta si Italia, ca potential de exploatare a resurselor naturale de apa.
Un film documentar, realizat de Stephanie Soechtig, urmareste marea afacere a apei imbuteliate si dezvaluie modul in care marile corporatii din industrie afecteaza cu brutalitate viata comunitatilor. Sursa:http://www.secretele.com
O firmă din Rusia a lansat iPhone-uri cu chipurile lui Donald Trump şi Vladimir Putin
Firma Caviar din Rusia a lansat o ediţie iPhone 7 cu chipul lui Donald Trump embosat pe spate. Este disponibil şi un model cu figura preşedintelui rus Vladimir Putin, iar cele două versiuni pot fi comandate împreună la preţul de 6.650 de dolari.
Terminalele au spatele suflat cu aur şi sunt versiuni standard de iPhone 7 cu capacitate de stocare internă de 32 GB. Fiecare model include pe spate stema ţării preşedintelui şi două rânduri din imnul naţional. Caviar intenţionează să vândă cele două modele la pachet într-o cutie care are forma planetei.
10 ani de la prezentarea primului iPhone
Luni, 9 ianuarie, se împlinesc zece ani din momentul lansării primului iPhone de către Steve Jobs, în cadrul conferinţei Macworld.
La conferinţa Macworld din 2007, Steve Jobs definea primul iPhone ca trei produse într-unul singur: un telefon mobil revoluţionar, un iPod cu ecran mare şi un dispozitiv cu conectarea la internet inovator, redactează Mediafax
Apple a lansat zece generaţii de modele iPhone. Primul iPhone a stabilit elementele specifice de design, precum butonul central, „home”, şi dimensiunea ecranului – care s-au remarcat în rândul următoarelor patru lansări. iPhone-ul 3G a introdus reţeaua 3G, în timp ce modelul 4 s-a remarcat prin carcasa de metal şi camera frontală, iar modelul 4S a venit cu asistentul Siri.
În 2012, Apple a prezentat iPhone 5, dotat cu un ecran de 4 inci. Un an mai târziu, Apple a lansat modelul 5S, cu un cititor de amprentă, urmat de iPhone 6 şi iPhone 6S. În 2016, Apple a prezentat iPhone 7 şi iPhone 7 Plus, modelele rezistente la apă.
Sursa: Wikimedia
Anul acesta, Apple este aşteptat să organizeze a 10-a aniversare a iPhone, urmând să prezinte ultimul model, iPhone 8. De obicei, gigantul IT prezintă ultimele modele de telefon în septembrie. Până atunci, utilizatorii vor putea cumpăra iPhone 7 şi iPhone 7 Plus.
iPhone generează mai mult de jumătate din venitul companiei. Potrivit ultimelor date publicate, în al treilea trimestru fiscal Apple a raportat un venit de 42,4 miliarde de dolari, 24 de miliarde de dolari provenind de la iPhone.
Eroarea care permite blocarea unui iPhone cu un singur mesaj. Cum poate fi remediată
O eroare descoperită în sistemul de operare iOS permite blocarea unui iPhone prin simpla trimitere a unui anumit şir de caractere, sub forma unui mesaj de tip text.
Potrivit Business Insider, eroarea afectează doar o parte dintre dispozitivele Apple şi funcţionează numai atunci când mesajul este trimis între două telefoane iPhone.
Mesajul care cauzează probleme este format din următoarele caractere:
effective. Power لُلُصّبُلُلصّبُررً ॣ ॣh ॣ ॣ 冗
Conform celor afectaţi, în momentul în care mesajul este primit, aplicaţia de mesagerie a telefonului se blochează în mod repetat, iar în unele cazuri, poate forţa iPhone-ul să repornească.
O posibilă cauză a acestei erori ar consta, conform unora dintre utilizatori, în faptul că dispozitivul nu reuşeşte să redea corect textul, ceea ce duce la ocuparea unui spaţiu de memorie mai mare decât în mod obişnuit şi, implicit, la blocarea aplicaţiei.
Potrivit Forbes, o variantă pentru rezolvarea acestei erori constă în primirea unui mesaj nou de pe telefonul care a cauzat, iniţial, problema. O altă soluţie ar fi trimiterea unui alt mesaj pe telefonul afectat, chiar de către utilizator, cu ajutorul Siri sau Mac.
Nu este pentru prima oară când astfel de probleme sunt semnalate de utilizatorii acestui sistem. În 2013, o eroare similară cauzată de anumite caractere arabe provoca unele probleme, atât la iOS 6, cât şi la OS X 10.8.
Liceeni de la Colegiul „Tudor Vianu” au inventat o aplicaţie smartphone pentru combaterea depresiei
O echipa de liceeni de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală a câştigat locul întâi la competiţia Social Innovation Relay (SIR), cu o aplicaţie smartphone prin care sprijină persoanele care suferă de depresie sau anxietate.
Echipa, formată din elevii Alexandru Amarandei-Stanescu, Valentin Bucur, Alexandru Sasu şi Matei Dimitrie Tita, sub coordonarea profesoarei Cristiana Popescu, şi-a propus să determine utilizatorii să îşi schimbe percepţia şi comportamentul cu ajutorul unor citate, provocări şi imagini motivaţionale furnizate de „BestBuddy” şi adaptate la profilul fiecarui utilizator. Aplicaţia va fi realizată cu sprijinul unor psihologi şi va putea fi instalată gratuit de orice posesor de smartphone.
„Am observat că tot mai mulţi oameni din jurul nostru sunt trişti sau deprimaţi şi am vrut să găsim o modalitate de a-i ajuta să-şi schimbe starea de spirit. Am gândit aplicaţia ca pe un prieten. Fiecare utilizator va răspunde la un chestionar şi va avea un profil virtual conectat la o bază de date ce va fi actualizată regulat. În funcţie de starea emoţională, aplicaţia va interacţiona cu utilizatorul prin imagini, citate motivaţionale şi prin intermediul unor teme de lucru realizate cu ajutorul unor psihologi”, a spus Alexandru Sasu, membru în echipa Buddy Apps.
Alexandru Sasu va participa, împreună cu colegii lui, la finala internaţională a competiţiei, unde vor fi echipe din Bulgaria, China, Filipine, India, Olanda, Singapore şi Spania.
Liceenii vor fi premiaţi pe scena Ateneului Român, la Gala Investeşte în Educaţie – Business Hall of Fame, care va avea loc în 27 mai.
Peste 30 de elevi din Bucureşti, Câmpulung Moldovenesc, Galaţi, Giurgiu şi Iaşi au participat la finala naţională a competiţiei Social Innovation Relay (SIR), prezentându-şi proiectele de antreprenoriat social în faţa unui juriu format din reprezentanţi ai Junior Achievement România, NN România şi Hewlett-Packard.
Competiţia face parte din proiectul educaţional Social Innovation Relay, implementat la nivel internaţional de Junior Achievement, în parteneriat cu NN şi HP. SIR provoacă elevii să gândească în echipă şi să formuleze soluţii viabile pentru rezolvarea unor probleme sociale reale identificate de ei în comunitate, în domeniile educaţie, sănătate, incluziune socială, dezvoltarea nivelului de trai şi sustenabilitate.
În cadrul proiectului, liceenii au parcurs un curs online şi un quiz certificat de antreprenoriat social, au participat la un webinar cu profesionişti din mediul de business şi la sesiuni de mentorat cu voluntari NN Romania, care le-au dat feedback, le-au făcut recomandări şi i-au ajutat să-şi îmbunătăţească ideile. Cincisprezece angajaţi ai departamentelor de Audit, Marketing, Customer Care, IT şi Operaţiuni din cadrul NN România au fost implicaţi ca voluntari în toate etapele proiectului.
Ileana, singura prinţesă a României care s-a călugărit! Povestea dramatică a fiicei Reginei Maria
Era copilul preferat al mamei sale, regina Maria, mare prinţesă a Angliei şi Irlandei, nepoată a reginei Victoria, din cei şase pe care aceasta i-a avut cu Ferdinand, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, unicul moştenitor al regelui Carol I.
A fost singura femeie din România care a obţinut brevet de căpitan de cursă lungă, navigându-şi singură yachtul „Isprava”.
Pentru principesa Ileana a fost aranjat în 1931 un mariaj cu arhiducele Anton de Austria, ea primind titlurile de arhiducesă a Austriei şi principesă de Habsburg-Toscana prin căsătorie. În anii următori Ileana a locuit împreună cu soţul lângă Viena şi i-au fost permise doar scurte vizite în România, regele interzicându-i să dea naştere copiilor săi în România.
Ileana a continuat activitatea caritabilă a mamei sale, îngrijindu-se în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Germania nazistă de militarii români răniţi.
Ataşată inexorabil de România, s-a stabilit în timpul regimului Antonescu împreună cu familia în ţară şi a deschis la Bran Spitalul „Inima Reginei”, care a funcţionat prin eforturile sale.
La scurt timp după abdicarea, la 30 decembrie 1947, a regelui Mihai, nepotul ei, Ileana a fost nevoită să părăsească din nou ţara, proprietăţile fiindu-i confiscate în cursul anului 1948.
Principesa s-a mutat cu întreaga sa familie întâi în Elveţia, apoi în Argentina. La Buenos Aires a înfiinţat un cămin destinat refugiaţilor politic români, cămin ce a purtat numele mamei sale, „Regina Maria”. În 1950, Ileana împreună cu copiii au ajuns la Boston, Statele Unite.
. În toţi anii pe care i-a trăit departe de România, principesa devenită călugăriţă a păstrat o cutiuţă cu pământ românesc.
În 1954, mariajul cu Arhiducele Anton s-a terminat prin divorţ. În acelaşi an principesa s-a recăsătorit, de acestă dată cu Ştefan Isărescu în Newton, Massachusetts, mariaj terminat în 1965 prin divorţ.
În 1959, principesa a fost foarte afectată de moartea fiicei sale, Maria Ileana (Minola) şi a soţului ei, contele polonez Jaroslav Kottulink, într-un accident aviatic în Brazilia (15 ianuarie 1959). Principesa s-a călugărit şi, sub numele Maica Alexandra, a devenit stareţă ortodoxă a mănăstirii cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Pennsylvania, până la moartea sa în 1991.
După căderea regimului Ceauşescu, Maica Alexandra a vizitat România în septembrie 1990, la vârsta de 81 de ani şi suferindă. Câteva luni mai târziu, la 21 ianuarie 1991, a murit la Spitalul St. Elizabeth din Youngstown, Ohio, ca urmare a unor complicaţii survenite în urma fracturii bazinului, accident survenit chiar în chilia mânăstirii unde a locuit de la început. Este înmormântată în Mănăstirea „Schimbarea la Faţă”, potrivit b1.ro.
Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951, iar în România, în 2005, sub titlul „Trăiesc din nou.”
,,Într-o zi, dis de dimineaţă, când aveam şapte ani, am văzut îngerii. Sânt tot atât de sigură şi azi, cum eram atunci… Îngerii au o miraculoasă realitate. Activitatea lor printre noi a devenit pentru mine o realitate vitală, pozitivă”, mărturiseşte, în carte, Maica Alexandr.a A vrut să i se pună pe mormântul din America o cruce de lemn ca în cimitirele din ţară. Ultima sa dorinţă a fost să fie îngropată alături de caseta cu pământ românesc.
Ce să faci de Dragobete ca să-ți meargă bine în restul anului!
Un articol de Alexandra Ungureanu – http://www.secretele.com/
Sărbătoarea Dragobetelui aparține tradiției noastre și îmi doresc să nu fie dată uitării sau să fie înlocuită cu sărbători împrumutate. Fiecare popor are o identitate, iar aceasta se reflectă în dorința de a menține ceva ce îți aparține, de a te bucura și de a renaște prin tradițiile și obiceiurile poporului tău!
Dragobetele reprezintă atât începutul cât și sfârșitul a două etape, fiind sărbătoarea premergătoare începutului Postului Paștelui. De acum, iarna nu își mai face simțită prezența, iar natura prinde viață.
În mitologia românească, Dragobetele era zeul veseliei, al tinereții și al iubirii, fiind în același timp și fiul Babei Dochia.
Specifice poporului nostru sunt și tradițiile și obiceiurile, iar această sărbătoare nu se dezice de acestea. De exemplu, încă din bătrâni se obișnuiește ca în această zi, băieții, îmbrăcaţi în haine frumoase, să meargă în pădure pentru a culege primele flori, apărute după iarna lungă ce are să se încheie, pe care apoi le dăruiesc fetelor nemăritate furându-le un sărut. De aici și zicala “Dragobetele săruta fetele !”.
Tot în această zi, fetele necăsătorite, strâng zăpada rămasă, numită și “zăpada zânelor”. Acestea o lasă să se topească, după care o folosesc pentru curățarea tenului, deoarece se spune că are puteri magice.
Fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin, altfel, nu vor avea parte de iubire tot restul anului.
Cuplurile deja formate, trebuie să se sărute de Dragobete, pentru ca iubirea lor să dăinuie tot restul anului.
În această zi nu se muncește, în schimb se poate face curățenie în casă deoarece aceasta aduce spor și noroc.
Nimeni nu trebuie să plângă în această zi!
Dacă vei plânge în această zi, vei avea parte de necazuri și supărări tot restul anului.
Fetele nemăritate își visează sortitul dacă…
Așa cum se întâmplă și în noaptea de Bobotează, dacă fetele nemăritate își pun busuioc sub pernă în noaptea de Dragobete, își vor visa sortitul.
Dragilor, iubiți-vă românește și păstrați tradițiile!
Bondarii sunt mult mai inteligenţi decât se credea
Bondarii pot fi antrenaţi în activităţi neîntâlnite în natură, demonstrând abilităţi de învăţare nedescoperite până acum.
Studiul unei echipe de cercetători de la Quenn Mary University din Londra a arătat că speciile al căror stil de viaţă necesită abilităţi avansate de învăţare sunt capabile de a învăţa comportamente cu totul noi, relatează Science Daily.
Supervizorul proiectului, Lars Chittka, a dezvăluit că „studiul nostru bate ultimul cui în cosciugul ideii că creierele mici constrâng insectele de a avea flexibilitate comportamentală limitată şi doar simple abilităţi de învăţare”.
Cercetările anterioare au arătat că bondarii pot rezolva o arie de sarcini cognitive, dar acestea se încadrau în comportamentul natural al insectelor. Acest studiu însă s-a concentrat pe abilităţi cognitive şi comportamente pe care bondarii nu le întâlnesc în natură.
Experimentul a avut în vedere mişcarea unei mingi de către bondari la o locaţie specifică. Pentru a învăţa această tehnică, bondarii au fost antrenaţi cu ajutorul a trei condiţii: unele insecte au observat un bondar deja antrenat care mişca o minge către centru pentru a obţine o recompensă, alţii primeau o demonstraţie „fantomă”, unde un magnet ascuns sub platformă era folosit pentru a mişca mingea, iar un al treilea grup nu a primit nicio demonstraţie, doar au găsit mingea în centrul platformei împreună cu recompensa.
Bondarii care au observat tehnica au învăţat sarcina mult mai rapid şi eficient decât cei care au observat o demonstraţie „fantomă” sau cei fără nicio demonstraţie.
Dr Olli J. Loukola, co-autor al acestui studiu, precizează că „bondarii au rezolvat sarcina într-un mod diferit faţă de cel demonstrat, sugerând că observatorul nu doar a copiat ce a văzut, dar a îmbunătăţit metoda. Acest lucru arată o flexibilitate cognitivă impresionantă, în special pentru o insectă”.
În timpul demonstraţiilor, cercetătorii au plasat mingi galbene la diverse distanţe faţă de centru. Bondarul care demonstra mişca cea mai depărtată minge de centru şi întotdeauna din acea zonă, întrucât au fost antrenaţi că mingea cea mai apropiată este imobilă. Bondarii neantrenaţi au avut trei ocazii diferite de a vedea bondarul „demonstrator”. Atunci când acestea au fost testate, bondarii au mişcat cea mai apropiată minge, considerând o metodă mai eficientă de a obţine recompensa.
Bondarii prefera florile vargate
Gradinarii britanici sunt incurajati sa cultive soiuri de plante ornamentale cu flori rosii sau dungate, acestea fiind mai des vizitate de bondari; in acest fel, oamenii de stiinta spera sa stimuleze cresterea populatiei de insecte polenizatoare
Marea Britanie se confrunta cu un declin accelerat al populatiilor de bondari, acestia numarandu-se printre cele mai importante specii implicate in polenizare – un factor-cheie in agricultura.
Disparitia acestor insecte ar duce la o scadere drastica a recoltelor, cu consecinte foarte grave pentru economie; de aceea, biologii cauta permanenent cai de a opri regresul populatiilor de specii polenizatoare.
Recent, rezultatele unui studiu realizat la Centrul de Cercetari John Innes din Norwich a aratat ca bondarii aflati in cautarea nectarului se aseaza mai des pe florile rosii sau pe cele cu petale vargate, decat pe cele albe sau roz.
Vinisoarele sau fasiile de culoare contrastanta de pe petalele „ghideaza” bondarul spre deschiderea florii, in care acesta patrunde, in cautarea hranei – nectarul – intrand, in acelasi timp, in contact cu polenul, pe care il transporta, astfel, de la o floare la alta.
Situaţia IQ-ului în lumea animală: iată cine câştigă în 12 dueluri ale inteligenţei!
Care este cea mai înţeleaptă fiinţă din lumea animală şi cum se compară animalele în privinţa inteligenţei? Mai multe echipe de cercetători au încercat să ofere un răspuns la aceste întrebări, obţinând date preţioase în studiile lor despre inteligenţa lumii animale. Iată ce au aflat oamenii de ştiinţă:
1. Câinii, mai deştepţi decât pisicile
Cel mai probabil, această cercetare nu va linişti una dintre cele mai vechi rivalităţi din lumea animală, însă studiul are avantajul unui pedigree de marcă: Universitatea Oxford. Oamenii de ştiinţă de la prestigioasa universitate britanică afirmă că este cert: câinii sunt mai inteligenţi decât pisicile. Raţionamentul specialiştilor este simplu: câinii sunt animale mai sociale, astfel că au dezvoltat creiere mai mari decât pisicile. Cel mai bun prieten al omului mai are câteva atu-uri pe lângă faptul că sunt mereu într-o stare bună de spirit: se pot recunoaşte în imagini şi pot percepe mesaje nonverbale.
Elefanţii nu sunt doar mai mari decât majoritatea animalelor, ci şi mai deştepţi decât ele, având abilităţi numerice surprinzătoare, printre multe alte talente. În cadrul experimentelor în care cercetătorii testau abilitatea de a diferenţia mai multe cantităţi numerice, cum ar fi recunoaşterea diferenţei dintre un obiect şi două obiecte şi compararea acestei diferenţe cu cea dintre 5 şi 6 obiecte, elefanţii au obţinut scoruri mai bune decât primatele şi chiar decât copiii de om. „Abilităţile lor nu par să fie limitate în acelaşi în mod în care sunt limitate abilităţile maimuţelor sau ale copiilor”, a explicat cercetătorul care a coordonat acest experiment. Dacă tot nu sunteţi impresionaţi, cercetătorii menţionează că elefanţii mai au o abilitate: pot deosebi mai multe limbi umane.
Schimbările climatice fac ca aceste două specii să ajungă să se lupte pentru resurse, iar majoritatea cercetătorilor pariază pe victoria urşilor grizzly, care au avantajul dinţilor şi craniilor mai puternice. Din cauza dispariţiei gheţii din Arctica, de care urşii polari depind pentur vânătoare, aceştia vor fi nevoiţi să recurgă la surse vegetariene de hrană, lucru la care urşii grizzly sunt mai pricepuţi. De asemenea, urşii grizzly au fost desemnaţi de cercetători drept mamiferul terestru cu cel mai mare şi mai complex creier în raport cu dimensiunile sale. Spre exemplu, urşii grizzly pot recunoaşte alte animale pe care nu le-au mai văzut de 25 de ani. Totuşi, subiectul continuă să fie controversat, iar oamenii de ştiinţă nu au căzut la un acord în ceea ce priveşte specia cu IQ-ul mai mare; unii cercetători cred că urşii polari au o inteligenţă comparabilă cu cea a celor mai inteligente primate.
Ambele specii pot depăşi inteligenţa umană în anumite scenarii: într-un experiment conceput pentru a afla de ce oamenii fac greşeli atunci când investesc, cercetătorii au demonstrat că şobolanii şi porumbeii pot învăţa o strategie optimă şi o pot respecta până la capăt, pe când oamenii fie îşi pierd încrederea, fie au încredere în lucruri eronate. Şobolanii au, însă, un avantaj faţă de prietenii lor înaripaţi. Într-un alt studiu în care şobolanii aveau opţiunea să refuze să rezolve un test dacă nu ştiau răspunsul, şobolanii făceau acest lucru. „Acest lucru sugerează că şobolanii, la fel ca maimuţele, dar spre deosebire de porumbei, conştientizează ceea ce fac”, a explicat cercetătorul.
Cefalopodele — adică moluştele cu braţe, cum ar fi calmarii sau caracatiţele — sunt, probabil, cele mai inteligente nevertebrate. Caracatiţele sunt extraordinar de inteligente. Ele au creiere mari în raport cu dimensiunile corpului lor, la fel ca mamiferele, ceea ce le permite să proceseze informaţii complexe. De aceea ele sunt mai inteligente decât majoritatea peştilor şi chiar decât anumite păsări. Caracatiţele pot învăţa să recunoască forme, să deschidă borcane cu capace înşurubate şi să conceapă reacţii complexe, multi-dimensionale, atunci când sunt atacate. Unele caracatiţe gigante pot chiar să deschidă ambalaje de medicamente concepute pentru a nu putea fi desfăcute de copii, iar dacă se antrenează devin foarte pricepute. Ideea că peştii îşi pierd amintirile după câteva secunde sunt doar mituri, însă majoritatea au creierele mult mai mici şi o inteligenţă mult mai redusă decât cefalopodele.
Caii reprezentau proletariatul în Ferma Animalelor a lui George Orwell, în care vacile erau supuse unui tratament crud, însă care este situaţia pe scara IQ-ului? Dacă pe vremuri se credea despre cai că sunt proşti, astăzi cercetătorii ştiu că aceştia sunt cel puţin mai inteligenţi decât vacile, ceea ce le reduce şansele să ajungă în farfuria oamenilor. Steve Davis, un cercetător de la Universitatea Oregon State, afirmă că „cu cât credem că un animal e mai inteligent, cu atât îl tratăm mai omeneşte”. Cu toatea aceste, în ciuda percepţiei populare că vacile sunt lipsite de inteligenţă, un studiu din 2005 a arătat că ele au toane, simt durerea, simt anxietatea şi frica şi sunt totodată foarte sexuale.
Dr. George Zug de la Institutul Smithsonian afirmă că „per total, ţestoasele sunt destul de proaste”, deşi au nişte categorii în care strălucesc. De exemplu, sunt mai pricepute decât şobolanii în a naviga un labirint, deşi aceştia sunt percepuţi ca fiind superiori. Dincolo de incapacitatea lor de a descifra labirinturi, şobolanii sunt consideraţi a fi printre cele mai inteligente animale din lume, în ciuda reputaţiei proaste pe care o au. Un studiu din 2007 realizat la Universitatea din Georgia a descoperit că şobolanii sunt singurele animale non-primate ce sunt dotate cu metacogniţie, adică abilitatea de a gândi şi raţiona pe baza propriilor gânduri.
Cimpanzeii au ocupat pentru mult timp prima poziţie în clasamentul inteligenţei animale, însă câteva studii recente combat această părere. Cimpanzeii sunt consideraţi la fel de inteligenţi ca un om în vârstă de 3 ani, însă aceste animale şi-au pierdut locul în clasament pentru prima dată în 2007, când un studiu arăta că orangutanii ar fi cei mai deştepţi. Ulterior, cercetătorii au ajuns la concluzia că delfinii merită această denumire. Un studiu efectuat în 2010 clasa delfinii pe locul 2 în topul inteligenţei, după oameni. Delfinii se pot recunoaşte în oglindă şi îşi pot inspecta diferite părţi ale corpului, ei pot rezolva probleme dificile în timp ce trăiesc în sălbăticie şi pot organiza bancuri de peşti cu o precizie aproape militară. Sunt atât de inteligenţi, de fapt, încât Thomas White, profesor de etică la Universitatea Loyola, afirmă că merită aceleaşi drepturi ca oamenii. „Cercetările ştiinţifice sugerează că delfinii sunt «persoane non-umane» care merită să fie consideraţi indivizi”, spune expertul.
9. Albine versus furnici – egalitate
Albină (Foto: Shutterstock.com)În 2011, primul mormânt viking intact a fost descoperit în Swordle Bay, Scoţia. Barca în care a fost înmormântată persoana datează din secolul IX, începutul secolului X. Pentru aflarea mai multor detalii cu privire la sit-ul descoperirii au fost necesari şase ani de cercetări. Informaţiile furnizează detalii cu privire la viaţa vikingilor şi a ritualurilor de înmormântare pe care aceştia le practicau.
Descoperit în 2011, sit-ul din Swordle Bay, Scoţia, a reprezentat primul mormânt al vikingilor nealterat. După şase ani de muncă, descoperirile au fost publicate în Journal of Antiquity.
Înmormântările vikinge în bărci erau extrem de rare, notează History.
Practica era realizată doar pentru anumiţi indivizi, în cadrul ritualului era utilizată o barcă pe post de sicriu în care era aşezat cadavrul împreună cu alte bunuri. Descoperit sub o movilă de pământ în apropierea ţărmului, sit-ul măsoară aproximativ 5 pe 1,5 metri.
După excavări, cercetătorii au reuşit să recreeze paşii înmormântării. În primă fază, a fost săpată o groapă de dimensiunea bărcii, nava a fost aşezată în pământ, iar corpul a fost aşezat în ea împreună cu alte bunuri. Apoi mai multe pietre au fost aşezate în interior şi în jurul bărcii.
Credit: Antiquity Publications Ltd, 2017
Barca împreună cu rămăşiţele umane s-au descompus, dar artefactele din mormânt au rămas intacte, oferind cercetătorilor informaţii despre originile decedatului şi cultura vikingilor. Printre bunurile descoperite se numără un ac cu trei ornamente, un corn din aluminiu de origine Scandinavă, o sabie, un ax şi doi dinţi.
Analizele cu izotopi a dinţilor au dezvăluit informaţii cu privire la locul în care a trăit persoana şi mâncarea pe care o consuma.
Armele au indicat faptul că individul avea statutul de luptător, iar celelalte artefacte îi indicau statutul social, însă sexul său nu a putut fi confirmat.
Ar putea părea că albinele sunt mai inteligente, nu-i aşa? Unii cercetători nu sunt de acord. Deşi regina albinelor pare să aibă o poziţie de admirat, trăind 3 ani datorită faptului că restul coloniei o serveşte, albinele ating maximul de inteligenţă atunci când lucrează împreună, la fel ca furnicile. Atât furnicile cât şi albinele au un creier complex şi operează cu „inteligenţa de roi”, ceea ce înseamnă că sunt inteligente doar atunci când lucrează ca un grup. Deborah Gordon, biolog la Universitatea Stanford, afirmă că furnicile sunt „inepte” ca individ, dar coloniile de furnici pot rezolva probleme complexe. Acelaşi lucru este adevărat şi în cazul albinelor, deşi furnicile ar putea fi chiar mai inteligente, pentru că nu au o „regină” pe care să o servească. Ce face ambele specii să fie inteligente este instinctul de a lucra în colaborare pentru a îndeplini un ţel comun.
Animalele care trăiesc pe continentul australian nu excelează în domeniul inteligenţei, conform unor biologişti. Printre cele mai stupide animale se numără cangurii şi urşii koala. Conform dr. Rhonda Green, un biolog din Queensland, cangurii sunt atât de proşti încât contrazic regula generală ce afirmă că animalele care petrec mai mult timp în etapa copilăriei sunt mai inteligente. Cu toate acestea, ei sunt mai inteligenţi decât urşii koala, despre care dr. Green afirmă că se plasează „foarte jos” pe scara inteligenţei.
Câinii s-au clasat deasupra pisicilor, însă vor fi nevoiţi să depăşească porcii pentru a se clasifica pe prima poziţie în topul animalelor domestice. Deşi câinii sunt inteligenţi, cercetătorii de la Universitatea Penn State subliniază că aceste animale sunt foarte pricepute la comportamentele pe care le învaţă de la oameni, însă nu se descurcă prea grozav în a înţelege lucruri de unele singure. „Un câine poate învăţa sarcina A mai repede decât un porc, dar porcul poate fi mult mai priceput la sarcina B”, explică Brenda Coe. De fapt, porcii pot învăţa lucruri aproape la fel de repede precum cimpanzeii, consideraţi pentru mult timp cei mai inteligenţi reprezentanţi ai lumii animale. Înainte să vă luaţi un porc, luaţi aminte avertismentul cercetătorilor: dacă principala motivaţie a câinilor este a face pe plac stăpânilor, în cazul porcilor aceasta este mâncarea.
Un sondaj efectuat în 1997 în rândul specialiştilor de la Universitatea Oregon State a ajuns la concluzia că curcanii sunt cei mai proşti reprezentanţi ai lumii animale. Cu toate acestea, curcanii au fanii lor: Benjamin Franklin afirma despre această pasăre că este „un animal curajos”.
Unii oameni de ştiinţă spun că ar mai trebui să căutăm forme de viaţă inteligente non-umane în Univers, atâta timp cât le putem găsi aici, pe Pământ.
În acest sens, numeroase studii realizate în ultimele decenii demonstrează faptul că unele animale, cum sunt caracatiţele sau ciorile, sunt mult mai inteligente decât se credea până acum.
În cazul animalelor, la fel ca şi în cazul oamenilor, există mai multe tipuri de inteligenţă. De exemplu, o veveriţă îşi poate aminti cu exactitate, chiar şi după câteva luni, locul unde şi-a ascuns alunele, însă are mari dificultăţi când vine vorba să recunoască figura unui om.
Luând în calcul abilităţile care îi deosebesc pe oameni de reprezentanţii regnului animal (producerea şi utilizarea uneltelor, folosirea simbolurilor şi a limbajului articulat, empatia etc.), oamenii de ştiinţă au aflat care sunt cele mai inteligente animale din lume:
Urangutanii
Despre berserkeri si alte mituri vikinge
Aceste maimuţe, aflate pe cale de dispariţie, sunt unele dintre cele mai inteligente animale de pe Pământ. Ele au o capacitate intelectuală similară cu cea a unui copi în vârstă de 4 ani. În sălbăticie, urangutanii folosesc beţe pentru a pescui, a estima adâncimea apei şi a-şi procura hrana pe care, în mod normal, nu o pot accesa din cauza înălţimii. În captivitate, s-a observat că pot folosi ciocane, se pot răcori cu cârpe umede şi pot spăla haine.
Delfinii
Delfinii sunt foarte îndrăgiţi, mai ales pentru faptul că sunt jucăuşi şi inteligenţi. Ei folosesc bureţi de mare, pe care îi ţin în gură pentru a scotoci pe fundul mării, în căutarea peştilor. Pentru a se distra, ei joacă leapşa cu broaştele ţestoase şi alunecă pe spatele balenelor cu cocoaşă.
Ciorile
Oamenii de ştiinţă susţin că aceste păsări au o inteligenţă similară cu cea a unui copil în vârstă de 7 ani şi sunt la fel de isteţe ca unele maimuţe. Cea mai inteligentă specie de ciori descoperită până acum este cea originară din arhipelagul Noii Caledonii. Cercetătorii au aflat acest lucru, după ce, în cadrul unui studiu, ciorile şi-au dat seama că ciorile şi-au putut lua hrana ce plutea într-un tub cu apă, aruncând înăutru pietricele şi nu bucăţile de bureţi puse la dispoziţie.
Porcii
Porcii sunt, cu siguranţă, cele mai inteligente animale din ogradă. Sunt mai isteţe decât caii, vacile sau găinile. Ei au o memorie pe termen lung foarte bună şi le plac labirinturile. În cadrul unui experiment, cercetătorii au învăţat porcii să folosească o manetă, pentru a muta cursorul pe ecranul unui computer. La începutul acestui an, în Germania, un porc pe nume Moritz a fost filmat de stăpânul lui în timp ce rezolva un puzzle folosindu-şi râtul.
Câinii
Câinii sunt animalele care îşi înţeleg cel mai bine stăpânii. Ei recunosc aproximativ 160 de cuvinte, inclusiv numele lor, asemenea unui copil în vârstă de doi ani. Cel mai inteligent câine din lume se numeşte Chaser, este o femelă din rasa Border Collie şi are capacitatea de a recunoaşte peste 1000 de cuvinte. Ea poate distinge numeroase verbe, numele a peste 800 de animale de pluş, a 116 mingi şi a 100 de jucării de plastic.
Cum îşi găseau strămoşii iubirea când nu exista tehnologie
Probleme din prezent privind întâlnirile sunt asemănătoare cu cele ale oamenilor din 1930 sau chiar 1780. De la trimiterea felicitărilor la aplicaţii pentru telefonul mobil, iată o scurtă istorie a întâlnirilor.
De-a lungul timpului, oamenii au urmărit anumite trăsături atunci când şi-au ales partenerul de viaţă, de la statutul financiar, implicarea partenerului pentru relaţii de lungă durată, cât şi modul în care părinţii acceptau partenerul, notează History Extra.
La începutul secolului XIX, sfaturile erau clare, un partener perfect trebuia să aibă şi situaţie materială bună, dar să ştie să ofere şi fericire partenerului pe termen lung. De-a lungul istoriei, aranjatul şi modul în care se îmbrăcau oamenii reprezenta o bună strategie de atragere a unui partener. Femeile victoriene se îmbrăcau cu rochii cu decoltee largi, iar pe partea de sâni care rămânea descoperită purtau şiraguri de perle. În acelaşi timp, unii bărbaţi preferau femeile care purtau corsete, fiind încântaţi de strânsoarea şireturilor.
În 1960, când a fost inventată fusta scurtă, unii bărbaţi au fost atât de fascinaţi încât au încercat-o şi ei.
Pentru atragerea atenţiei partenerilor, femeile georgiene apelau la anunţurile din ziar, care erau la început publicate în cotidiane, mai apoi în gazete matrimoniale. Femeile victoriene apelau la birourile de căsătorie, agenţii înfiinţate pentru găsirea partenerilor din clasa de mijloc cu ajutorul pozelor şi a detaliilor despre hobby-urile persoanei. În 1930, bărbaţii şi femeile gay utilizau coloanele din ziare ale fanilor filmelor pentru a-şi afirma sexualitatea, făcând referire la actorii de la Holywood precum Bette Davis şi Montgomery Clift.
Însă, unul dintre cele mai bune moduri de seducţie a rămas dansul. Din timpul Regenţei până la balurile victoriene, dansul a reprezentat cea mai bună metodă de găsire a unui partener.
Sexul înainte de căsătorie
Una dintre cele mai surprinzătoare trăsături din istoria întâlnirilor este sexul înainte de căsătorie, care era considerat un act normal de majoritatea oamenilor. Prezervativele care puteau fi spălate după utilizare cu săpun carbolic au fost utilizate încă din secolul XIX. În 1960, pilulele contraceptive erau prescrise doar femeilor căsătorite, medicii refuzând să ofere pilule femeilor singure din motive morale.
Descoperiri impresionante privind ritualurile de înmormântare ale vikingilor
În 2011, primul mormânt viking intact a fost descoperit în Swordle Bay, Scoţia. Barca în care a fost înmormântată persoana datează din secolul IX, începutul secolului X. Pentru aflarea mai multor detalii cu privire la sit-ul descoperirii au fost necesari şase ani de cercetări. Informaţiile furnizează detalii cu privire la viaţa vikingilor şi a ritualurilor de înmormântare pe care aceştia le practicau.
Descoperit în 2011, sit-ul din Swordle Bay, Scoţia, a reprezentat primul mormânt al vikingilor nealterat. După şase ani de muncă, descoperirile au fost publicate în Journal of Antiquity.
Înmormântările vikinge în bărci erau extrem de rare, notează History.
Practica era realizată doar pentru anumiţi indivizi, în cadrul ritualului era utilizată o barcă pe post de sicriu în care era aşezat cadavrul împreună cu alte bunuri. Descoperit sub o movilă de pământ în apropierea ţărmului, sit-ul măsoară aproximativ 5 pe 1,5 metri.
După excavări, cercetătorii au reuşit să recreeze paşii înmormântării. În primă fază, a fost săpată o groapă de dimensiunea bărcii, nava a fost aşezată în pământ, iar corpul a fost aşezat în ea împreună cu alte bunuri. Apoi mai multe pietre au fost aşezate în interior şi în jurul bărcii.
Credit: Antiquity Publications Ltd, 2017
Barca împreună cu rămăşiţele umane s-au descompus, dar artefactele din mormânt au rămas intacte, oferind cercetătorilor informaţii despre originile decedatului şi cultura vikingilor. Printre bunurile descoperite se numără un ac cu trei ornamente, un corn din aluminiu de origine Scandinavă, o sabie, un ax şi doi dinţi.
Analizele cu izotopi a dinţilor au dezvăluit informaţii cu privire la locul în care a trăit persoana şi mâncarea pe care o consuma.
Armele au indicat faptul că individul avea statutul de luptător, iar celelalte artefacte îi indicau statutul social, însă sexul său nu a putut fi confirmat.
Bogăţia uriaşă pe care vikingii o deţineau pe o mică insulă din Marea Baltică. Întreaga Suedie era mult mai săracă
Insula Gotland, care astăzi ţine de Suedia, era un centru economic important în secolele erei vikinge.
Insula Gotland din Suedia este o adevărată mină de aur pentru arheologi, şi acest lucru poate fi spus literar. În era vikingă, suedezii au străbătut în special Rusia, ajungând până la Constantinopol şi până în Califatul Abbasid. Astfel, au venit în contact cu diferite culturi, lucru care iese în evidenţă în urma bogăţiilor găsite pe insulă.
Au îmbinat violenţa pentru care au fost cunoscuţi cu diplomaţia şi abilitatea de a face comerţ, astfel, legăturile le-au asigurat bogăţii importante. În urma excavărilor conduse de echipa arheologului Dan Carlsson au fost descoprite peste 700 de comori din argint, care conţineau aproximativ 180.000 de monede. Comparativ, doar 80.000 de monede de argint au fost găsite în toată Suedia, care este de 100 de ori mai întinsă cu o populaţie de 10 ori mai mare.
Bogăţii găsite pe Insula Gotland. Credit: Gabriel Hildebrand/The Royal Coin Cabinet
Astăzi, Gotland face parte din Suedia, dar între 800 şi 1150 a fost independentă. Au fost găsite urme a 60 de aşezări vikinge. Multe dintre acestea erau mici, destinate agriculturii şi pescuitului. Au existat şi aşezări mai mari, precum Frojel, care a fost locuit din anul 600 până în 1150 şi care a devenitun factor cheie în comerţ.
De asemenea, societatea era mult mai egalitaristă decât în Suedia, exista ceea ce numim astăzi o clasă de mijloc importantă care participa la deciziile întregii comunităţi.
Monede arabe găsite în Gotland. Credit: Gabriel Hildebrand/The Royal Coin Cabinet
Este uimitor cum o astfel de insulă unde activitatea principală era agricultura, fără resurse naturale, deţinea o asemenea bogăţie. Factorul obiectiv care a ajutat a fost poziţia geografică. În rest, abilitatea diplomatică a vikingilor de pe această insulă a jucat rolul crucial. Astfel, au putut avea o sumedenie de diverse bunuri, precum cele descoperite la Frojel: cornuri de cerb din Suedia continentală, chihlimbar din Lituania sau Polonia, sticlă din Italia, cristale din Caucaz, carneol din Est, chiar şi un ou de lut din zona Kievului despre care se crede că simboliza învierea lui Iisus. Apoi, desigur, monedele. Zeci de mii de monede provin din lumea arabă. Nu erau interesaţi numai de cantitate, ci şi de calitate, observându-se că multe dintre monedele de argint au o puritate de 95%.
Din 1140, Gotland a început să-şi fabrice propriile monede, fiind prima din regiunea baltică estică care face acest lucru. Se estimează că 8 milioane de astfel monede au fost fabricate între 1140 şi 1220 şi mai mult de 22.000 au fost găsite, 11.000 numai în Gotland. Această monedă a facilitat comerţul cu alte zone şi, de asemenea, a facilitat crearea de legături între est şi vest, insula devenind astfel centrul acestui comerţ, ceea ce a dus la alte bogăţii, chiar şi după terminarea erei vikinge.
Nicicand in istorie nu au existat razboinici mai fiorosi si mai temuti decat berserkerii scandinavi. Intr-o societate in care cultul luptatorului nordic era adanc inradacinat in constiinta oamenilor si in care pana si poemele de dragoste contineau liste ale dusmanilor ucisi pe campul de lupta, o clasa razboinica fara egal avea sa se ridice, socand prin violenta pana si pe cei mai incercati dintre vikingi.
Se spune despre berserkeri ca ar fi fost posedati, ca se aruncau in lupta ignorand orice pericol, goi sau acoperiti de blanuri, urland asemeni animalelor salbatice, muscandu-si armele si atacand tot ceea ce la statea in cale. De multe ori, in frenezia luptei, se intampla ca unii dintre ei sa se napusteasca asupra unui copac sau asupra unei stanci pe care o confundau cu dusmanul, sau sa ucida fara discriminare pe adversarii sau aliatii din jurul lor. Teroarea nascuta din furia lor incontrolabila (numita berserkergang) avea sa devina legendara si chiar sa fie asociata, in mod gresit, tuturor razboinicilor vikingi.
Despre salbaticii berserkeri
Primele mentiuni despre temutii razboinici nordici apar in creatiile medievale scandinave, asa numitele saga, opere eroice sau istorice aparute, cu precadere, la sfarsitul primului mileniu si inceputul celui de al doilea. Poate cel mai vechi document cunoscut, in care sunt pomeniti berserkerii, este Haraldskvaedi (Hrafnsmal), poem istoric viking din secolul IX, scris de catre poetul Thorbiorn Hornklofi in cinstea primului rege al Norvegiei, Harald Fairhair. Aici este mentionat grupul luptatorilor de elita al lui Harald, Ulfheonars – cei acoperiti de blanuri de lup -, denumire din care se pare ca a derivat si cea de berserker, insemnand „cel care poarta blanuri de urs”. De altfel, se pare ca legatura totemica dintre razboinicii nordici si cele doua salbaticiuni era una extrem de puternica, atata vreme cat, pe campul de lupta, berserkerii imprumutau ferocitatea si comportamentul acestora, pana acolo incat erau confundati cu animalele salbatice.
Un astfel de comportament este descris pe larg si in Ynglinga saga, opera din secolul al XIII-lea, apartinand poetului Snorri Sturluson, o veritabila enciclopedie a vechilor regi nordici. Desi creatia a aparut in 1225, se pare ca aceasta ar avea radacini mult mai vechi, fiind asociata cu poemulYnglingatal, aparut cu 400 de ani mai devreme si care este, de asemenea, o insiruire a regilor nordici din prima dinastie, cea de Yngling. Aici, berserkerii sunt asociati zeului suprem din mitologia scandinava, Odin, si sunt descrisi asemenea unor fiinte cu puteri supranaturale: „Iata barbatii lui Odin, inaintand fara armura, muscandu-si scuturile asemenea cainilor turbati sau lupilor. Sunt puternici ca ursii sau taurii salbatici, pot omori oameni doar cu suflarea si nici fierul, nici focul nu ii poate atinge”.
Una dintre cele mai interesante poeme, este cel dedicat razboinicului-poet, Egil Skallagrimsson. Scris in primii ani ai secolului al XIII-lea, probabil tot de catre Snorri Sturluson, poemul ofera o imagine extrem de elaborata asupra unui personaj care se autointituleaza „ultimul berserker”. De fapt, Egil este prezentat ca fiind nepotul lui Kveldulf, unul dintre cei mai temuti ulfheoini sau berserkeri din istoria Scandinaviei, despre care legendele spun ca avea capacitatea de a se transforma in lup sau urs, asemenea varcolacilor. Atat Egil cat si tatal sau, Skalla-Grimm, apar in descrieri ca niste personaje irascibile si violente, ale caror accese de furie incontrolabila ii aruncau adeseori in lupta, unul asupra celuilalt.
Comportamentul violent al berserkerilor s-a dovedit prea mult chiar si pentru societatea vikinga, cea care ii va repudia si ii va sili sa traiasca in afara comunitatilor. Temutii razboinici nu mai erau invocati decat cu prilejul razboaielor, acolo unde erau folositi in grupuri de cate 12, ca trupe de soc care sa creeze brese in randurile inamicilor sau care sa sustina trupele aliate care dadeau semne de slabiciune. Ordinul avea sa fie interzis in 1015 de catre regele Erikr Hakonarson, desi aveau sa treaca inca 100 de ani pana cand grupurile organizate de berserkeri sa dispara pentru totdeauna.
Misterele razboinicilor
Nu s-au pastrat informatii despre modalitatile in care temutii luptatori nordici puteau atinge starea de berserkergang, furia nestavilita care ii mana in orice lupta, indiferent de pericole. Se stiu, in schimb, simptomele pe care le manifestau acestia inainte de batalie si dupa aceasta. Vechile texte nordice ii descriu ca pe niste hibrizi om-lup sau om-urs care, in accese de frenezie, isi muscau armele si scuturile inaintea luptei, se inroseau puternic la fata, urlau asemenea salbaticiunilor si nu simteau durere, fiind capabili sa lupte chiar si dupa ce primisera lovituri groaznice. Odata incheiata batalia, berserkerii iesiti din transa sufereau de slabiciune, dureri puternice de cap si amnezii partiale. Se intampla chiar ca unii dintre ei sa nu supravietuiasca unor asemenea stari, Nici astazi nu exista o explicatie clara asupra acestor fenomene desi au fost lansate numeroase teorii cu privire la cauzele care puteau determina un asemenea comportament.
Cea mai cunoscuta ipoteza este cea a inducerii starii de nebunie prin intermediul drogurilor. Se stie ca nordicii cunosteau proprietatile ciupercilor halucinogene, asa cum sunt cele din specia Amanita muscaria, fiind posibil ca acestea, consumate in amestecuri cu alcool, in cadrul unor ritualuri sacre, sa poata induce starea de frenezie din timpul luptelor. Testele efectuate in laboratoarele de medicina au infirmat insa teoria, demonstrand ca asemenea practici ar fi dus, mai degraba, la o slabire a organismului si o pierdere semnificativa a capacitatilor de lupta ale celor implicati.
O alta teorie cunoscuta este cea a autoinducerii starilor de furie extrema prin practici rituale. De altfel, se pare ca berserkerii traiau in clanuri separate in care nu puteau intra decat cei initiati.Majoritatea celor care reuseau sa acceada in grupul razboincilor deveneau in mod automat adepti fanatici ai zeului Odin ale carui insusiri la capatau. Probabil ca de aici a plecat si ideea transformarii acestora in diferite salbaticiuni, caracteristica pe care numai Odin o avea din intreg panteonul germanic. O mare parte dintre berserkeri primeau dupa initiere cognomenul Bjorn sau derivate ale acestuia, care insemnau „urs”. In Grettirs saga, un alt poem scandinav, este descris un proces de accedere in clanul berserkerilor, proces in care tinerilor li se aruncau armele in vizuina unui urs. Acestia erau obligati sa infrunte si sa ucida animalul din blana caruia urmau sa isi confectioneze hainele caracteristice ordinului.
Un exemplu in favoarea autoinducerii starii de nebunie prin practici rituale il constituie si cartea imparatului bizantin Constantin al VII-lea, De Ceremoniis aulae Byzantinae (Cartea ceremoniilor la Curtea Bizantina). Acesta pomeneste despre un ritual practicat de catre membrii garzii varingiene (garda imperiala bizantina formata exclusiv din razboinici scandinavi), in care luptatorii executau dansuri misterioase, imbracati in piei de animale si purtand masti cu motive zoomorfe.
Disparitia berserkerilor
Nu se stie exact momentul in care au aparut berserkerii ca parte distincta a armatelor nordice. Se pare ca o prima forma de manifestare a acestora au descris-o romanii. Tacitus mentioneaza ca in momentul invadarii Germaniei de catre trupele imperiale, latinii au fost intampinati de razboinici impunatori care nu numai ca isi acoperea tot corpul in culori amenintatoare si blanuri de animale, dar uzau si de o ferocitate naturala, asa cum numai salbaticiunile pot avea. De altfel, Roma a renuntat la ideea de a cuceri triburile germanice, dupa o serie de infrangeri rasunatoare. In schimb, este cunoscut momentul in care ordinul razboinicilor a fost trecut in ilegalitate; anul 1015. Motivele pentru care acestia au fost interzisi sunt incerte, desi este posibil ca o mare influenta sa o fi avut duelurile clasice vikinge, holmgang, care au fost interzise in acelasi an.
Se pare ca astfel de infruntari intre razboinicii nordici erau des intalnite in acea perioada. Ba mai mult, erau guvernate de legi stricte astfel incat, orice barbat care refuza o provocare era considerat nu numai un las, dar si un infractor. Regulile erau destul de simple. Cei doi luptatori luptau in fata martorilor, pe o insula sau intr-un spatiu special amenajat. Fiecare dintre ei avea dreptul sa foloseasca trei scuturi. Loviturile erau aplicate pe rand, una cate una de fiecare parte, pana cand unul dintre combatanti isi pierdea toate scuturile, moment in care era nevoit sa respinga loviturile adversarului cu propriile arme. Daca initial duelurile se incheiau la prima varsare de sange, pentru a se evita pierderile inutile de vieti, si aveau ca miza trei monede de argint, se pare ca la sfarsitul primului mileniu, acestea nu se opreau decat in momentul in care unul dintre combatanti era ucis, iar celalalt primea drepturi depline asupra familiei si bunurilor acestuia.
A fost momentul in care berserkerii descoperisera cea mai la indemana metoda de imbogatire. Cum foarte putini dintre razboinicii vikingi le puteau face fata, holmgang se transformase intr-o adevarata afacere pentru luptatorii de elita. Duelurile si practicile berserkerilor au fost interzise oficial de catre regele Eirikr Hakonarson, desi ele au continuat sa fie practicate in secret pana in secolul al XII-lea. O alta lege care prevedea exilul pentru orice manifestare sau adunare a berserkerilor a fost Codul Crestin Islandez, cel care vedea in astfel de practici, ramasite ale ritualurilor pagane si ale vrajitoriei. De altfel, multi dintre urmasii razboinicilor nordici aveau sa fie capturati, torturati si ucisi in urma refuzului lor de a renunta la vechiul cult al lui Odin in favoarea religiei crestine.
Egill Vikingul – razboiul si poezia in metru nordic
Intr-o societate in care cultul razboinicului reprezenta cea mai buna educatie pentru tineri, in care vrajitoria si pirateria erau activitati cotidiene, si in care religia mentiona singurul Rai despre care s-a pomenit vreodata ca ar fi fost strabatut de rauri de bere, este evident ca idealul uman este departe de ceea ce ne-am putea imagina la o prima vedere. Controversati, duri, sangerosi, razboinici dusi la extrema violentei, vikingii au ajuns totusi sa inspire prin operele lor literare chiar si pe marele Goethe. Iar daca ar fi sa dam un nume acestor atribute, ei bine…el nu poate fi decat Egill Skallagrimsson – Vikingul.
Eroul pe care il vom prezenta astazi, Egill Skallagrimsson, este, probabil, mai putin cunoscut publicului din Romania, si iese, fara doar si poate, din tiparul personajelor pe care Descopera.ro le prezinta in fiecare zi de vineri. In fond, Egill nu a influentat mersul istoriei in niciun fel, cat despre initiative laudabile nici ca poate fi vorba. Pana si in tara sa de bastina, Islanda, Egill reprezinta tipul antieroului clasic. De ce ne-am opri, atunci, asupra unui asemenea personaj?
Vrajitor si in acelasi timp vindecator, ucigas fara scrupule dar, totusi, un luptator respectat si temut ce putea decide singur sortii unei batalii, omul care si-a ucis cu mainile goale 20 de oponenti, care se putea dispara cu usurinta pana si de reprezentatii elitei razboinice scandinave, berserkerii, nebunul care si-a infruntat pana si zeii, dar care isi gasea alinarea in poezie…ei bine, un astfel de erou nu poate decat sa ilustreze perfect idealul unei lumi pe care, paradoxal, nu o cunoastem pe deplin nici macar dupa aproape un mileniu de la disparitia sa.
In umbra eroilor
Pentru a intelege mai bine complexitatea unui personaj ca Egill Skallagrimsson, se impune sa procedam asemenea poetului scandinav din secolul al XII-lea, Snorri Sturluson, autorul celebrei saga dedicata lui Egill si stramosilor acestuia–Egillsaga -, si sa descriem, chiar si in cateva cuvinte, genealogia eroului nostru.
Egill Skallagrimsson s-a nascut in jurul anului 910 d.Hr. ca fiu al razboinicului Skalla-Grimr Kveldulfsson si al Berei Yngvarsdottir si, poate cel mai important, avandu-l ca bunic din partea tatalui pe temutul Ulf Bjalfason, cel cunoscut mai bine sub apelativul Kveldulf – Lupul amiezii. Nu va lasati, insa, pacaliti de romantismul aparent al unei asemenea porecle. In limba norvegiana veche, Kveldulf s-ar traduce, mai degraba, prin…Varcolacul sau Cel care se transforma in lup la apusul soarelui. In fond, bunicul Ulf facuse parte din randul celebrilor ulfheoini sau berserkeri, razboinici fara echivalent in toata istoria omenirii, despre care se spune ca aveau capacitatea de a se metamorfoza in lupi sau ursi si de a folosi ferocitatea acestor salbaticiunilor impotriva dusmanilor de pe campul de lupta. La randul sau, Kveldulf se tragea dintr-un sir de razboinici a caror linie genealogica se pierde in negurile timpului: de la temutul hersir – lider militar – Ulf cel Viteaz, la Berle Kari, berserkerul si capetenia tribului din Berola, si pana la legendarul Kettil Trout din Halogaland, cel despre care se spunea ca ucisese un dragon si care se casatorise cu uriasa Hrafnhild.
Cu sangele unor asemenea barbati curgandu-i prin vene, Ulf Bjalfason nu putea decat sa le urmeze exemplul, iar ferocitatea si curajul sau ajunsesera legendare. Neinvins in nicio batalie, el il infrunta fatis chiar si pe Harald Fairhair (850 –933), primul rege al Norvegiei si doar datorita varstei si reputatiei sale scapa de furia monarhului. Aici incepe, practic, istoria lui Egill Skallagrimsson. Desi bunicul Kveldulf primise asigurari ca va putea vietui in pace in Norvegia, in ciuda opozitiei fata de Harald Fairhair, fiul sau cel mare, Thorolf, cade prada unui atentat pus la cale de oamenii regelui. Este momentul in care fostul luptator devine pentru ultima data un berserker. Alaturi de celalalt fiu al sau, Skallagrimr – Grim cel Chel –, Kveldulf intra in transa razboinica si ii ucide pe toti cei care participasera la asasinarea primului sau nascut. Efortul pe care il necesita insa o astfel de stare, berserkergang, era prea mare pentru puterile fizice ale batranului. Extenuat, el se stingea in bratele fiului sau, in drakkarul (vechea corabie scandinava) ce ii purta cat mai departe de Norvegia si de locul razbunarii lor. Indeplinindu-i ultima dorinta, Skallagrim isi inchidea tatal intr-un sicriu de lemn si il arunca in apele reci ale nordului urmand calea indicata de acesta. Sicriul avea sa esueze tocmai pe coasta Islandei, locul in care Grimr isi intemeia apoi o familie si in care se nastea la scurt timp, Egill Skallagrimsson – Egill, fiul lui Grim cel Chel.
Cu astfel de povesti, spuse in lungile nopti scandinave de tatal sau, avea sa creasca micul Egill. Eroii legendari sau reali din trecutul familiei precum si faptele de arme ale parintelui si ale fratelui sau mai mare, Thorolfr (numit astfel in memoria unchiului ucis de soldatii regelui Harald) trezeau in mintea copilului de numai cativa ani ecourile unei lumi cu care trebuia, cu orice chip, sa se identifice. La varsta de numai trei ani, Egill compune primul poem, iar recitarea acestuia in fata capeteniei locale produce o puternica impresie printre contemporanii sai. In schimb, Egill arata primele semne ale unei boli teribile, cunoscuta astazi sub numele de sindromul Paget, maladie ce se manifesta prin ingrosarea exagerata a oaselor, in special cele ale craniului dand celui suferind un aspect grotesc.
Macinat de groaznicele dureri de cap, produse de presiunea craniului asupra creierului, Skallagrimsson da dovada de o violenta teribila. La varsta de numai sapte ani, el despica, practic, capul unui coleg de joaca, dupa ce acesta il pacalise la una dintre intrecerile specifice varstei. Probabil ca in orice alta societate a vremii, un asemenea gest ar fi atras masuri drastice. Nu si in lumea vikingilor. Batranii satului ii prevedeau, atunci, copilului care tocmai isi ucisese un seaman, un viitor demn de marii lideri militari. Doar cativa ani mai tarziu, intr-un nou acces de furie, Egill omoara din nou. De data aceasta, victima era un adult, un soldat din grupul propriului sau tata, care facuse impertinenta de a glumi pe seama aspectului sau neobisnuit. Cum era de asteptat, Egill Skallagrimsson, desi nu atinsese nici macar varsta adolescentei, dovedea cu prisosinta ca era pregatit sa se alature bandei de pirati a lui Grim cel Chel.
Neinfrantul
Ultimii ani ai copilariei, adolescenta si prima parte a tineretii lui Egill sunt marcate de desele raiduri pirateresti asupra asezarilor de fermieri din Scandinavia, tarile baltice, Germania si Anglia dar si de nesfarsitele conflicte si dueluri cu razboinici din diferite parti ale nordului. Violent, irascibil, cu o pasiune nestavilita pentru alcool, Skallagrimsson devine rapid un lider si isi creeaza propriul grup de pirati.
Acesta este si momentul in care controversatul poet-razboinic decide ca a venit momentul sa se insoare. Dorind sa se intoarca la originile sale norvegiene, Egill profita de moartea regelui Harald si de inscaunarea fiului acestuia, Eirik Bloodaxe – Eirik Topor Insangerat – pentru a-si alege o sotie de pe taramul gloriosilor sai stramosi. Pe aleasa sa, Asgerd Bjornsdottir, o va gasi in Ask, Hordaland, sat scandinav condus la acea vreme de temutul razboinic Torgeir Tyrnefot. Cu toate acestea, imediat dupa incheierea nuntii, Egill isi parasea temporar consoarta pentru a se indrepta catre curtea regelui Eirik si a reginei Grunnhild, acolo unde spera sa intre in gratiile noii familii de conducatori.
Planurile ii sunt, insa, repede spulberate de chiar propriul sau caracter. Bine ametit de cupele de mied si bere pe care le consumase din belsug inainte de a-si cunoaste suveranul, Egill Skallagrimsson intra in conflict cu Bardr din Atley, unul dintre apropiatii regelui, si il ucide la doar cativa pasi de sala tronului. Nu are timp decat sa isi recupereze sabia si sa fuga in noapte inainte de a fi alertate garzile regale. Nu trecusera decat cateva zile de la implinirea visului sau de a vedea Norvegia, iar Egill devenise deja un fugar pe capul caruia se pusese un pret urias. Mai mult, vestile din satul sotiei sale, acolo de unde astepta o zestre consistenta, erau si ele dintre cele mai rele. Berg-Onundr, fiul lui Torgeir Tyrnefot din Ask ii refuza islandezului dreptul de a primi bunurile cuvenite in urma unei casatorii si chiar organizeaza un grup de 20 de razboinici cu care pleaca in urmarirea sa, ca raspuns la asasinarea lui Bardr din Atley. In acelasi timp, regina Grunnhild isi trimitea cei doi frati pe urmele lui Egill si a lui Thorolfr cu unicul scop de ii fi aduse capetele acestora.
Nici Berg-Onundr si nici Grunnhild nu stiau, insa, cu cine aveau de a face. Surprins initial de razboinicii din Ask, uriasul islandez isi imita bunicul si intra in transa specifica berserkerilor si ulfheoinilor. La sfarsitul confruntarii, toti cei 20 de luptatori zaceau ucisi la picioarele sale. Egill ii invinsese cu mainile goale. Cateva zile mai tarziu, fratii reginei urmau aceeasi soarta. Mai mult, in timpul fugii sale din Norvegia, Skallagrimsson ii curma viata unui al treilea urmaritor, Rognvaldr Eiriksson, nimeni altul decat fiul regelui Eirik Bloodaxe si al reginei Grunnhild.
Transformat din vanat in vanator, Egill gaseste curajul de a se indrepta spre Ask si de a cere socoteala lui Berg-Onundr. La cererea islandezului, cei doi razboinici se vor confrunta intr-un clasic duel scandinav, celebrul holmgang, lupta in care oponentii, inarmati cu un topor si trei scuturi, sunt obligati sa isi aplice lovituri, rand pe rand, pana in momentul in care scuturile sunt distruse. Cel care ramanea primul fara aparare, era obligat sa infrunte atacul adversarului folosind spre propria protectie doar toporul. Miza unui asemenea duel era, adeseori, intreaga avere a celui invins precum si dreptul de viata si de moarte asupra familiei sale. Berg, un razboinic redutabil de altfel, caruia sortii ii dadusera avantajul atacului, cadea, insa, la prima lovitura. Egill izbise cu atata furie incat ii despicase scutul si ii retezase un picior, provocandu-i o hemoragie letala. Nu stia, insa, ca lucrurile nu se oprisera aici. Pe urmele sale se afla, din ordinul regelui Eirik, cel mai puternic berserker din armata monarhului.
De data aceasta, Egill isi aflase un adversar pe masura sau, cel putin, asa considera suveranul norvegian. Surprins din nou, inainte de a fi avut ocazia sa se imbarce, islandezul isi dobora si de aceasta data inamicul si il ucidea intr-un chip neobisnuit. Egill ii smulgea laringele oponentului sau… cu dintii.
Inainte de a parasi Norvegia, razboinicul se razbuna, in felul sau, pe familia regala, asupra careia arunca o vraja considerata extrem de puternica si pentru care fusese nevoit sa ucida un cal. La randul ei, regina Grunnhild facuse acelasi lucru…
Poezia, ultimul refugiu
Anii urmatori il gasesc pe Egill Skallagrimsson intr-o cautare a lucrurilor care formau idealul oricarui reprezentant al clasei razboinice scandinave: glorie, avere si o moarte violenta care sa ii asigure intrarea in Valhalla. Raidurile impotriva asezarilor de fermieri devin din ce in ce mai sangeroase, totul culminand cu atacul impotriva satului propriei sale sotii. In incercarea de a recupera zestrea confiscata de Berg-Onundr, Egill devasta atunci mica asezare norvegiana lasand in urma sa nu mai putin de 17 victime. Islandezul nu se multumeste, insa, cu atat. Visul sau este acela de a invinge timpul si de a fi unul dintre eroii cantati de barzi in ode si poeme de vitejie. El isi descrie singur faptele in poezii care, astazi, sunt considerate unele de geniu. In fapt, Egill este primul poet scandinav care a folosit rima in operele sale si, ceea ce este si mai important, se pare ca el insusi o inventase, atata vreme cat este greu de presupus ca ar fi avut acces la poemele latine, singurele din acea perioada care foloseau un astfel de procedeu stilistic.
Greu de inteles si de catalogat dupa standardele moderne ale eticii, islandezul ducea o viata plina de controverse. In Islanda, el salveaza de la moarte, prin puterea vrajilor, o fetita afectat de o maladie misterioasa dar, in acelasi timp, anul 937 il gaseste ca mercenar in oastea regelui englez Athelstan (895-939). El participa chiar si la marea Batalie de Brunanburh, unul dintre cele mai sangeroase conflicte din toata istoria insulelor britanice. In aceea zi, cinci regi englezi si sapte capetenii aveau sa isi piarda viata, alaturi de un numar imens de soldati. Din nefericire pentru Egill, printre cei cazuti se afla si fratele sau, Thorolf. Islandezul, insa, se dovedise unul dintre cei mai curajosi razboinici, iar multe dintre victimele care zaceau pe campul de lupta purtau urmele inclestarii cu temutul berserker. Ca semn de recunostinta, regele Athelstan il recompensa atunci pe Egill cu doua cufere pline cu monede de argint, o veritabila comoara, asa cum ar fi considerata si in zilele noastre.
Destinul nu ii oferise inca marea surpriza a vietii sale. La scurt timp dupa Batalia de la Brunanburh, Egill esueaza in timpul unei furtuni pe tarmul Angliei, in apropiere de York. Sperand sa il revada pe regele Athelstan, islandezul are parte de un soc atunci cand se trezeste fata in fata cu eternul sau dusman, omul care pusese un pret de capul sau si care il declarase proscris in Norvegia…Eirik Bloodaxe. Egill nu stia faptul ca monarhul norvegian fusese izgonit din propria sa tara, alaturi de regina Grunnhild, si ca fusese numit suveran al Northumbriei de chiar Athelstan. Asa cum era de asteptat, islandezul este incarcerat si condamnat la moarte, urmand ca executia sa aiba loc chiar in dimineata urmatoare. Constient ca nu mai are nicio scapare, Egill Skallagrimsson apeleaza, in acel moment, la singurul lucru ce ii putea oferi linistea, poezia. In noaptea in care a fost inchis in temnita orasului York, scandinavul compunea un poem considerat si astazi o capodobera a literaturii scandinave, Hofudlausn sau „Rascumpararea capului”. Recitandu-l in fata lui Eirik Bloodaxe, Egill ii impresiona atat de tare pe cei prezenti incat nu numai ca ii se anula pedepsa capitala dar obtinea si iertarea din partea fostului sau inamic pentru uciderea fiului si cumnatilor acestuia.
Era momentul in care pana si Egill simtea ca norocul sau nu putea merge mai departe. Reintors in Islanda, razboinicul se angaja sa stranga taxele in numele noului rege norvegian, Hakon, functie care ii asigura mai mult decat un trai lipsit de griji. Mai mult, mostenind bunurile si pozitia tatalui sau in societatea islandeza, Egill devenea unul dintre cei mai importanti scandinavi ai vremii, putandu-se ocupa in liniste de cresterea celor cinci copii ai sai si de operele care sa ii poarte numele peste veacuri. In sinea sa, islandezul spera ca luptele sale sa ii impulsioneze fiii, cei care, cat de curand, ar fi trebuit sa ii calce pe urme.
Din nefericire, Egill Skallagrimsson nu daduse inca ultima si cea mai grea batalie a sa, cea impotriva propriilor zei. Totul incepea cu moartea, in urma unei boli necrutatoare, a lui Gunnar Egilsson, cel de al doilea sau nascut. La scurt timp, in timpul unei furtuni, isi pierdea viata inecat si cel mai mare dintre copiii familiei, Bodvar Egilsson. Cuprins de o durere fara margini, Egill isi inmormanteaza fiii alaturi de bunicul lor, Skallagrim, si decide sa isi curme singur viata prin infometare. Inchis in propria camera din care nu razbateau decat ragetele asemanatoare cu ale unui animal salbatic, Egill isi blestema zeii in frunte cu Odin, cel ale carui cai si taine le urmase toata viata. Doar insistenta celor doua fiice care ii ramasesera si a ultimului fiu il fac sa renunte la nebuneasca sa idee si sa isi dedice timpul compunerii unui poem care sa le intreaca pe toate celelalte si care sa fie dedicat celor doi copii pe care ii pierduse. Astfel lua nastere Sonatorrek – Ireparabila pierdere a fiilor – o opera de arta unica, de un lirism si o profunzime psihologica asemanatoare marilor tragedii antice, din care, sustin criticii literari moderni, chiar si Goethe, marele scriitor german din secolul al XVIII-lea, s-ar fi inspirat.
Ajuns spre finalul vietii, la aproape 80 de ani, macinat de boala si napastuit de zeul pe care il adorase, Odin, Egill vedea cum toate visele sale se naruie. Thorstein Egilsson, ultimul sau nascut, ura razboiul. Dorind parca sa ii faca in ciuda fostului berserker, Thorstein ii dadea lovitura suprema devenind unul dintre primii islandezi care adopta religia crestina. Mai mult, Egill nu avea parte nici macar de acea moarte pe care si-o dorise intotdeauna, o moarte pe campul de lupta care sa ii asigure o viata vesnica in Valhalla. Invins, Egill Skallagrimsson se stingea intr-un mod nedemn pentru un razboinic scandinav… lipsit de arma, in propriul pat, compunand versuri.
FACTS
Ajuns la varsta de 80 de ani, Egill si-a considerat ultimul fiu, pe Thorstein Egilsson, nedemn sa intre in posesia uriasei mosteniri pe care o pastrase de-a lungul timpului…cele doua cufere cu monede de argint primite de la regele Athelstan. Islandezul a ingropat comoara in apropierea orasului Mosfellbaer, la circa 18 kilometri nord de capitala Reykjavyk. Cele doua lazi sunt cautate si astazi, asiduu, de vanatorii de comori.
Figura populara in Islanda, Egill Skallagrimsson a devenit numele unei cunoscute beri din aceasta tara nordica precum si numele unei emisiuni TV de succes „Argintul lui Egill”, cu referire la comoara ingropata de acesta in anul 990.
Asatru, miscare religioasa moderna care doreste reinvierea vechilor credinte germanice, i-a dedicat razboinicului islandez ziua de 9 decembrie. Tot in memoria acestuia are loc si un „Turneu Memorial Egill Skallagrimsson”.
Desi nu a dat dovada de vitalitatea tatalui sau, Thorstein Egilsson a avut numerosi urmasi, legitimi sau nu, care au dus mai departe numele lui Egill Skallagrimsson. Avand in vedere ca razboinicul islandez este unul dintre personajele preferate ale localnicilor, multi dintre acestia s-au grabit sa declare ca sunt urmasi ai celebrului Egill.
In mitologia nordica, Odin, divinitatea suprema, era considerat zeul razboiului, al practicilor magice, al razbunarii dar si al tradarii. Totodata, Odin era si singurul zeu din panteonul germanic ce se putea metamorfoza in animal. Toate aceste atribute ale divinitatii erau insusite de berserkerii asemenea lui Egill Skallagrimsson ca o conduita morala a razboinicilor scandinavi.
Foto:Flickr
De ce puternicii vikingi nu au putut cuceri micuţa Irlanda
Un caz aparte în istoria erei vikinge este Irlanda. Cum o insulă atât de mică şi instabilă politic nu a putut fi cucerită face subiectul multor dispute dintre istorici
Când vikingii din Norvegia au lansat primul atac asupra irlandezilor, în 795, prin jefuirea unei mânăstiri, nici măcar Providenţa Divină nu i-a salvat pe călugări de la măcel, în ciuda rugăciunilor acestora.
Nordicii au continuat astfel de atacuri pe coasta Irlandei, până au pătruns în ţinuturile din interior în anul 830. În aceste incursiuni, au reuşit să desacralizeze chiar şi mânăstirea Sfântul Patrick (patronul irlandezilor) de la Armagh. Din 840, aceştia au început să stabilească aşezări permanente de-a lungul coastei.
Conform lui John Haywood, care descrie în cartea sa raidurile vikingilor, The Viking Saga AD 793 – 1241, sclavia a fost rară în Irlanda pre-vikingă, dar aceasta a explodat odată cu venirea acestora, menţionând şi că „Dublin a fost creat la început pentru a fi piaţă de sclavi”.
Având toate acestea în vedere, se pare că era în puterea vikingilor de a cuceri toată Irlanda, mai ales dacă adăugăm faptul că, politic vorbind, insula era divizată. Dar instabilitatea aceasta a avut de fapt un rol opus, acela că un regat atât de fragmentar punea probleme în orice negociere şi în eliminarea tuturor liderilor.
În Anglia sau Francia, conducerea era centralizată, iar eliminarea unei guvernări formate din câţiva oameni putea să creeze un gol de putere de care vikingii să profite. În Irlanda, unde exista o ierarhie complicată constând în nu mai puţin de 150 de regate locale, eliminarea conducătorilor unui singur regat nu avea un impact major.
De asemenea, aşa cum menţionează Haywood, „unul dintre cele mai fascinante aspecte ale iralndezilor este cum aceste insule foarte divizate s-au dovedit mult mai eficiente în lupta contra vikingilor decât Anglia. În Irlanda puteai omorî un rege, dar acest lucru nu distrugea regatul întrucât existau numeroşi succesori.”
În acest context, s-a dovedit mult mai greu pentru vikingi să lupte împotriva unor regate mai mici decât să lupte împotriva unui regat mare. Astfel, vikingii puteau efectua raiduri, dar nu puteau cuceri teritorii.
În secolul X, influenţa nordică a început să scadă, iar în anul 968 legendarul rege irlandez Brian Boru a cucerit oraşul viking Limerick. În 1014, armata irlandeză i-a înfrânt pe vikingi şi pe aliaţii acestora în bătălia de la Clontarf, de lângă Dublin, deşi un grup de nordici au reuşit să-l omoare pe regele irlandez în cortul acestuia.
Vikingii au rămas în Irlanda după ce au fost de acord să plătească tribut. În această perioadă, scandinavii erau destul de bine integraţi în stilul de viaţă irlandez, mulţi dintre aceştia convertindu-se la creştinism.
Deşi prezenţa a fost de câteva secole, nordicii nu au avut influenţa pe care au avut-o în alte zone, acest lucru datorat în principal incapacităţii de a cuceri Irlanda, iar un factor esenţial a fost climatul politic instabil al insulei.
Alan Mathison Turing, geniul matematic şi părintele calculatorului care a descifrat celebrele coduri Enigma. Condamnarea pentru ”crima” de a fi homosexual i-a adus moartea la numai 42 de ani
Alan Mathison Turing a fost un matematician britanic genial al începutului de secol XX, considerat de mulţi părintele calculatorului şi cel care a contribuit decisiv la decodificarea mesajelor germanilor în Al Doilea Război Mondial, lucru care a fost crucial pentru Aliaţi în înfrângerea Germaniei naziste. De asemenea, era şi homosexual. Din păcate, această ultimă caracteristică a contribuit decisiv într-o societate orbită de ideologie şi de un simţ defectuos al moralităţii.
Înclinaţiile lui Alan Turing pentru ştiinţele exacte s-au manifestat încă din adolescenţă, informează War History Online. Acesta s-a născut pe 23 iunie 1912, în Anglia, într-o familie tipică, unde părinţii călătoreau deseori în India. Astfel, a crescut departe de aceştia, fiind de asemenea şi dezamăgirea familiei, întrucât dorea să urmeze o carieră în matematică, nu în domeniile clasice şi în limbi străine, cum era modelul unui gentleman de la acea vreme.
Doar când acesta a ajuns la Kings College şi-a găsit locul. Printre altele, era interesat de o sumedenie de domenii, de la biologie, chimie, fizică şi chiar neurologie. Avea un interes special pentru teoria relativităţii a lui Einstein şi pentru mecanica cuantică. De asemenea, era un bun alergător, sportul fiind una dintre activităţile sale preferate.
Particularitatea sa care a contribuit şi la geniul său a fost faptul că nu se mula pe dispoziţiile unei societăţi. Obişnuia să „gândească în afara cutiei”, venind cu idei cu care un gânditor mai logic nu putea veni. Astfel, a putut crea şi maşina Turing care a fost baza pentru primele calculatoare. De asemenea, această calitate a fost folosită de către Aliaţi atunci când a decodat mesajele inamicillor germani în Al Doilea Război Mondial, inclusiv codurile Enigma, care au permis Marii Britanii să afle mesaje importante ale viitoarelor strategii ale inamicilor.
Din 1950, acesta s-a concentrat pe felul în care maşinile pot gândi, ceea ce a rezultat într-un test pentru inteligenţa artificală care este folosit şi astăzi. De asemenea, a stabilit un nou domeniu, numit biologie matematică, în cadrul morfogenezei.
Sentinţa pentru „indecenţă”
Apoi a devenit dezastrul. Acesta nu şi-a ţinut ascunsă orientarea sexuală, ceea ce a dus la arestarea lui pentru „crima” de a fi homosexual în anul 1952, conform legislaţiei Marii Britanii de atunci. A recunoscut acestea în faţa instanţei, menţionând că nu ar trebui să fie împotriva legii.
Sentinţa a fost castrarea chimică, care conţinea o serie de injecţii care îl făceau impotent. Faptul că a fost supus umilinţei publice şi castrării nu a fost îndeajuns. Homosexualitatea acestuia prezenta şi un factor de risc, ceea ce a dus la imposibilitatea de a activa în domeniul său.
Aceste lucruri au fost prea mult pentru Turin şi s-a sinucis la 7 iunie 1954, la vârsta de 42 de ani.
Robert Hannigan, şeful agenţiei de spionaj digitale britanice, a menţionat: „faptul că era o practică recurentă de decenii reflectă intoleranţa perioadei… dar acest lucru nu face fapta mai puţin eronată şi ar trebui să cerem iertare”.
Statuia lui Alan Turing din Bletchley Park. Credit: Wikipedia
Nu se ştie, dacă doar până la 42 de ani a reuşit să creeze atâtea lucruri care stau la baza tehnologiei de astăzi, ce ar mai fi creat într-o societate cu o gândire mai puţin obtuză. Chiar şi aşa, este paradoxal cum un om considerat „criminal” a reuşit să lase o moştenire mult mai valoroasă ca acuzatorii din timpul său.
Singurul manuscris păstrat de la geniul matematician care a descifrat codul Enigma, folosit de nazişti în Al Doilea Război Mondial, a fost vândut
Alan Turing, un geniu în domeniul matematicii, a condus o echipă de experţi în criptografie care a reuşit să spargă codul Enigma folosit de nazişti pentru a comunica în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează Reuters. Reuşita savantului britanic a grăbit încheierea războiului şi a contribuit astfel la salvarea unui număr mare de vieţi.
„Manuscrisul datează din perioada în care Turing era implicat în procesul crucial de descifrare a codului Enigma”, a declarat Cassandra Hatton, specialistă în cărţi rare şi manuscrise în cadrul casei de licitaţii Bonhams.
„Conţinutul matematic al acestui caiet oferă acces în mintea extraordinară a unuia dintre cele mai mari genii ale secolului al XX-lea”, a mai spus Hatton.
Casa Bonhams a refuzat să dea publicităţii numele cumpărătorului.
O parte din încasările obţinute din această tranzacţie vor fi donate unei asociaţii de caritate.
Caietul, care nu a fost prezentat niciodată în public, este considerat singurul manuscris extensiv al savantului Alan Turing care a supravieţuit până în zilele noastre. El datează din 1942 şi a fost lăsat moştenire de Turing bunului său prieten Robin Gandy. Paginile sale conţin numeroase formule matematice la care a lucrat Alan Turing şi care au stat la baza informaticii.
Robin Gandy a adăugat la rândul său câteva note personale între paginile scrise de Alan Turing şi a păstrat ascuns acest caiet până la moartea sa.
Alan Turing nu a primit niciodată recunoaşterea oficială a muncii sale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi s-a sinucis în 1954, după ce primise un tratament hormonal ca parte a pedepsei sale, după ce a fost condamnat pentru că era homosexual. În acea perioadă, în Marea Britanie, homosexualitatea era considerată o infracţiune şi era pedepsită cu închisoarea sau castrarea chimică (tratarea hormonală a impulsurilor sexuale, n.r.).
Lui Turing i-au fost recunoscute meritele şi a fost reabilitat postum 60 de ani mai târziu, când savantul a primit o „iertare” din partea reginei Elizabeth a II-a.
Benedict Cumberbatch a fost nominalizat anul acesta la premiul Oscar pentru cel mai bun actor, pentru interpretarea rolului Alan Turing în filmul „The Imitation Game. Jocul Codurilor”. Lungmetrajul a câştigat Oscarul la categoria „cel mai bun scenariu adaptat”. Filmul a avut la bază cartea „Alan Turing: The Enigma” scrisă de Andrew Hodges.
Imaginea unei savante celebre de pe un binecunoscut timbru s-a dovedit a fi falsă
Pe timbre, în general, se regăsesc imagini cu monumente sau personalităţi celebre.
Însă în faimoasa imagine cu Marie Curie nu se află savanta poloneză.
De fapt, în imagine este Susan Marie Frontczak, fotografia fiind realizată de Paul Schroder în 2001.
Frontczak o interpreteză pe savantă pe scenă de 13 ani, performând în cadrul a 350 de spectacole în 30 de state din Statele Unite ale Americii şi alte nouă ţări. Imaginea cu Frontczak poate fi regăsită pe timbrele cu Marie Curie din Mali, Republica Togo, Zambia şi Republica Guineea.
Iată o imagine reală cu Marie Curie:
,,Consider că este un compliment faptul că sunt atât de apropiată de personajul real încît i-am păcălit,” a declarat Frontczak. ,,Esenţa savantei se află în poză, însă mi-aş fi dorit să mi se ceară permisiunea,” a adăugat ea.
Aceasta speră ca spectacolul său să fie transformat într-un film.
Sute de ani, specialiştii s-au chinuit să descifreze acest manuscris. O decizie luată recent ar putea duce la dezlegarea misterului- FOTO
Manuscrisul datează din perioada 1404-1438.
Manuscrisul Voynich, o carte din secolul al XV-lea scrisă într-o limbă codificată pe care nimeni nu a putut-o descifra până acum, urmează să fie copiat pentru prima dată. Vreme de câteva sute de ani, cei mai buni criptografi din lume au încercat să îşi desluşească misterul, însă niciunul nu a reuşit deocamdată acest lucru. Cercetătorii speră, totuşi, că cele 900 de copii care vor fi puse în circulaţie i-ar putea ajuta să obţină rezultatele dorite.
În momentul de faţă, documentul se află în custodia Bibliotecii de Manuscrise şi Cărţi Rare din cadrul Universităţii Yale. Datorită vechimii şi rarităţii sale, foarte puţini oameni au avut până acum ocazia să îl studieze îndeaproape.
Foto:yale.edu
Până acum, nicio editură din lume nu a primit permisiunea de a face copii manuscrisului. Cu toate acestea, după mai bine de 10 ani de solicitări, spaniolii de la Siloe au reuşit, într-un final, să obţină acest beneficiu. Firma urmează să realizeze 898 de copii, pe care le va pune la dispoziţia publicului la preţul de 9000 de dolari/bucată.
Există numeroase teorii legate de originea misteriosului manuscris. Una dintre acestea menţionează faptul că el a fost realizat de călugărul franciscan şi, totodată, ,,magicianul” Roger Bacon, în secolul al XIII-lea, iar pentru faptul că a aruncat o ,,vrajă” asupra cărţii, monahul a fost încarcerat. Alte teorii susţin că lucrarea este opera lui Leonardo da Vinci sau chiar a extratereştrilor. Singura informaţie certă pe care o ştim despre document până acum este cea rezultată din datarea cu radiocarbon: cartea a fost redactată în perioada 1404-1438.
Foto:yale.edu
Manuscrisul a fost denumit după anticarul lituanian Wilfrid Voynich, care a susţinut că a achiziţionat cartea în anul 1912 de la călugării iezuiţi din Italia. Din acest moment, documentul începe să devină cunoscut lumii întregi.
Conţinutul cărţii este cu adevărat spectaculos. În paginile sale întâlnim numeroase ilustraţii reprezentând plante bizare, figuri umane şi chiar constelaţii. Toate acestea încadrează un text redactat într-o limbă pe care nimeni nu a reuşit să o descifreze până acum.
Foto:yale.edu
,,Ilustraţiile au adesea descrieri care oferă indicii pentru a descifra codul în care este scris textul. Acest lucru s-a dovedit a fi însă doar o iluzie”, declara în 2013 Reed Johnson, unul dintre numeroşii autori care au publicat până acum cărţi despre Manuscrisul Voynich.
Cel mai probabil, bibliotecile importante şi instituţiile de cercetare vor intra în posesia celor 898 de copii ale celebrei cărţi. Noi va trebui, însă, să ne mulţumim consultând documentul pe internet.
De-a lungull timpului şi al cercetărilor au existat foarte multe teorii despre acest manuscris, inclusiv că ar fi unul Illuminati.
Acesta a realizat primele calculatoare electronice din Romănia din generaţia I-a, pe bază de tuburi electronice şi cilindru magnetic de memorie, şi din generaţia II-a , tranzistorizate şi cu memorie operativă pe ferite.
Proiectul logic al calculatorului CIFA-1 Calculatorul Institutului de Fizică (ulterior Fizică atomică) al Academiei a fost prezentat la Simpozionul internaţional de la Dresda (1955) şi, echipat cu 1500 de tuburi electronice, a fost pus în funcţiune în anul 1957. A fost considerat primul calculator electronic realizat în ţările socialiste.
Au urmat: CIFA-2 cu 800 de tuburi electronice(1959), CIFA-3 pentru Centrul de calcul al Universităţii din Bucureşti(1961), CIFA-4 (1962).
În perioada 1962-1963, pe baza Acordului cultural dintre Academia Romănă şi Academia Bulgară de Stiinţe, a fost construit la Sofia un calculator similar cu CIFA-3, denumit VITOSHA, cu documentaţia şi cu asistenţa tehnică a lui Victor Toma şi a echipei sale. A fost prezentat la Expoziţia naţională bulgară din Moscova (1963) drept primul calculator electronic numeric realizat în Bulgaria.
Din generaţia II-a a făcut parte Calculatorul Electronic Tranzistorizat CET-500, primul de acest gen realizat în ţară (1964). A fost fabricat în regim de microproducţie, fiind utilizat pentru obiective industriale. Conţine circa 2700 tranzistoare şi 1900 diode semiconductoare, memorie internă pe ferite (capacitate: 1 K cuvânt × 37 biţi), iar ca echipamente periferice: lector de bandă perforată (100 caractere/s), maşină de scris (8 caractere/s) şi imprimantă (5 linii × 160 caractere/s). Viteza de lucru este de 5 k instrucţiuni/s, numărul de instrucţiuni e de 32, lungimea cuvântului — 37 biţi, iar modul de prelucrare al cuvântului este paralel.
A fost prezentat publicului la Tîrgul Internaţional Bucureşti (1964). A urmat CET-501 cu performanţe superioare în privinţa vitezei, a capacităţii memoriei operative, a setului de instrucţiuni şi a echipamentelor periferice folosite (1966). Un al 2-lea exemplar a fost destinat Combinatului Metalurgic Hunedoara.
Toate calculatoarele electronice realizate la Institutul de fizica atomică au fost efectiv folosite pentru rezolvarea unui mare număr de probleme tehnico-ştiinţifice prezentate atît de IFA cît şi de alţi beneficiari. Sursa:http://www.descopera.ro
Vestitorul primăverii şi-a început zborul spre România. Acvila Arlie se întoarce în ţară
Acvila ţipătoare mică Arlie a plecat din Africa spre România, călătoria păsării marchează începutul primăverii.
Pentru al patrulea an consecutiv, Arlie (Aquila pomarina) şi-a petrecut iarna în Namibia, migraţia sa de primăvară a început însă anul acesta cu trei zile întârziere, informează Societatea Ornitologică Română (SOR) . Pe 11 februarie 2017, între orele 8 şi 10 dimineaţa, acvila şi-a început zborul către România.
În primele trei zile ale călătoriei sale spre țara noastră, Arlie a parcurs în zbor circa 500 de kilometri în direcția nord-est. Acvila are de străbătut continentul african de la vest la est și apoi de la sud la nord. Călătoria ei până la cuib va însemna un traseu de 12.500 de kilometri, 3 continente și 17 țări, printre care: Angola, Zambia, Tanzania, Ruanda, Burundi, Uganda, Sudanul de Sud, Etiopia, Sudan, Egipt, Israel, Siria, Turcia și Bulgaria.
Arlie a fost capturată în 2013 de o echipă formată din specialiști de la Societatea Ornitologică Română, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu și Grupul Milvus. A fost echipată cu un transmițător satelitar cu greutatea de 45 de grame și eliberată, acțiune desfășurată în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei țipătoare mici în România”.
Arlie este o femelă adultă de acvilă țipătoare mică și a cuibărit din 2013 în 2016 lângă localitatea Berivoi. Deranjată de lucrările forestiere de anul trecut, pasărea și-a schimbat cuibul. În 2016, Arlie a ajuns în România pe 2 aprilie.
Arlie a cuibărit cu succes şi în 2016 în ţară, deşi a fost puţin deranjată de tăietorii de lemne. Aceasta este concluzia expediţiei de verificare a cuiburilor de acvilă ţipătoare mică (Aquila pomarina) pe care biologul Sebastian Bugariu a întreprins-o alături de Jan van Diermen în câteva dintre teritoriile din situl Piemontul Făgăraş.
Anul acesta, pasărea cu transmiţător a fost observată lângă cuib de bilogul Ciprian Fântână la sfârşitul lunii iunie. Cu ocazia verificării din iulie, specialiştii nu au mai reuşit să o vadă pe Arlie, dar au investigat cuibul şi au confirmat faptul că puiul este în stare bună, în stare avansată de dezvoltare. În această perioadă, însă, mama acvilă stă mai departe de cuib, pentru că a început să se hrănească, nu mai cloceşte oul, nu mai este nevoie să supravegheze în permanenţă puii mici. La acvilele ţipătoare mici, în prima parte a perioadei de creştere a puilor apare fenomenul denumit cainism – puiul mai mare îl ucide pe cel mai mic, fiind ulterior singurul care beneficiază de hrana adusă de părinţi.
Cuibul din care a provenit Lisa
În 2011, una dintre acvilele monitorizate satelitar de ornitologii români a fost ucisă de locuitorii unui sat din Zambia. Juvenilul respectiv (denumit Lisa) provenea dintr-un cuib identificat în anul respectiv. Lisa nu a mai revenit din Africa, dar an de an, acelaşi cuib a fost ocupat de adulţii care au cuibărit cu succes. Şi în 2016, în Piemontul Făgăraşului, părinţii Lisei au un alt urmaş, observat de biologi în acelaşi cuib.
GALERIE FOTO Arlie
Ce nu e bine
Spre deosebire de anii trecuţi (2014 şi 2015), Arlie a folosit în 2016 un alt cuib. Biologii au verificat şi actualul cuib şi cel din 2014 şi 2015, iar la cel din anii anteriori au găsit semnele unor lucrări forestiere care s-au desfăşurat în imediata apropiere a cuibului probabil primăvara devreme. Pe marginea drumului forestier era rumeguş , un spaţiu de depozitare de buşteni, respectiv a apărut şi un nou drum forestier în zonă, recent folosit. Toate acestea au fost probabil motive pentru care pasărea a schimbat cuibul in 2016. Lucrările forestiere sunt interzise după jumătatea lunii martie în teritoriile de acvile, deoarece acvilele sunt sensibile la deranjul uman. În cazul în care sunt deranjate în perioada de cuibărire, în special la începutul acesteia, în lunile aprilie-mai, acvilele pot părăsi ouăle şi nici nu mai depun altele în alt cuib. Ponta din acel an este compromisă. SOR speră că în zonă va fi implementat Planul de Management realizat în decursul anului trecut (care are prevăzute şi astfel de măsuri de protecţie şi este o responsabilitate legală pentru situl Natura2000) şi că astfel se vor limita factorii de perturbare a acestei specii protejate de lege. Dacă deranjul se va intensifica, atunci populaţia de acvile va fi pusă în pericol.
Arlie este ultima acvilă monitorizată satelitar de biologii din România. Ea face parte dintr-un grup de 19 păsări care au fost inelate şi dotate cu transmiţător satelitar în cadrul proiectului LIFE+ „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România”, proiect al cărui beneficiar a fost Agenţia Regională de Protecţia Mediului Sibiu, cu parteneri Grupul Milvus şi Societatea Ornitologică Română.
Sursa:http://www.mediafax.ro
Sursa: SOR
În primele zile ale călătoriei, Arlie a parcurs un zbor de 500 de kilometri în direcţia nord-est. Până va ajunge la destinaţia finală, România, acvila va parcurge un traseu de 12.500 de kilometri, va trece prin trei continente şi prin 17 ţări.
Arlie este o femelă adultă de acvilă ţipătoare mică care s-a cuibărit între anii 2013 şi 2016 lângă localitatea Berivoi, însă în ultimii ani şi-a schimbat locul din cauza lucrărilor forestiere. Întregul drum al acvilei poate fi urmărit online.
Acvila lui Haast
Harpagostris moorei sau Acvila lui Haast este considerata cea mai puternica pasare rapitoare din toate timpurile, versiune gigantica a acvilei coronate africane. Daca aceasta din urma cantareste doar 3-5 kilograme , Harpagostris se afla la limita de greutate pentru zbor, cantarind intre 9-13 kilograme. Pasarea de prada a evoluat in stransa legatura cu prada sa, gigantica pasare Moa (Pachyornis elephantopus).
Harpagornis moorei sau Acvila lui Haast era o enormă acvilă care trăia în Noua Zeelandă. După dispariția teratornitidelor (mari necrofage din timpul glaciației, care au trăit in America și erau înrudite cu condorii), Harpagornis a rămas cea mai mare pasăre de pradă din lume. Se crede că maorii o numeau pouakai sau hokioi și apare în legendele lor.
Femelele de Harpagornis cântăreau între 10 și 15 kg iar masculii între 9 și 10 kg. Aveau o anvergură a aripilor de 3 metri, cea ce este puțin dacă se ia în considerare greutatea, anvergura aripilor le-a permis să vâneze în arii împădurite. Această pasăre de pradă se hrănea cu alte specii de păsări nezburătoare, în principal cu moa.
Primii locuitori care s-au stabilit in Noua Zeelandă, nu doar au vânat păsări de tip moa, ci și harpagornis, ducând ambele specii la dispariție. Pasărea Harpagornis a dispărut în jurul anilor 1500.
Această pasăre a fost clasificată de Julius von Haast, care a numit-o Harpagornis moorei, după ce George Henry Moore a găsit oase din această specie.
https://youtu.be/iNu_5drtq8c?t=75
https://youtu.be/aoUGD89xQvI?t=76
Instincte de mamă. Abia îşi ţine capul deasupra zăpezii, dar refuză să îşi părăsească cuibul – LIVE STREAM
FOTO: Twitter
Acvilele americane sunt părinţi dedicaţi, iar dovada acestei afirmaţii a fost oferită de o înregistrare realizată de o cameră video amplasată într-un Parc Naţional din Pennsylvania.
În imagini poate fi observată o acvila care nu părăseşte cuibul şi ouăle, deşi ninge, iar zăpada s-a strâns într-un strat gros pe spatele ei.
Pasărea nu se pune în pericol nemişcându-se de pe ouă, după cum explică naturalistul Jack Hubley. „Vedeţi stratul de zăpadă care o acoperă? Ce vă sugerează acesta? Vă spune că nu există foarte multe pierderi de căldură din corpul ei”, explică Hubley.
Practic, acvila se înfoaie şi astfel crează un strat izolator între piele şi zăpadă. Acvilele americane au, totodată, pe stomac o parte de piele fără pene care le ajută în procesul de incubare a ouălor prin utilizarea directă a căldurii corpului pentru a avea grijă ca acestea să stea la o temperatură corectă.
Ce face ca anumiti oameni sa cunoasca un nivel mult mai mare de succes pe plan profesional si personal in comparatie cu ceilalti? IQ-ul si etica muncii sunt foarte importante, dar acestea nu spun intreaga poveste. Inteligenta noastra emotionala – modul in care ne gestionam emotiile, atat cele ale noastre, cat si cele ale celor din jurul nostru, poate juca un rol critic in nivelul de fericire personala si de succes pe care-l atingem.
Plato a fost cel care a spus ca procesul de invatare are o anumita baza emotionala si poate ca a avut dreptate. Modul in care interactionam si ne reglementam emotiile poate avea repercursiuni asupra fiecarui aspect al vietii noastre. Pentru a ne exprima in termeni familiari, cand spunem ca o persoana are inteligenta emotionala, de multe ori ne spunem despre acea persoana ca are “scoala vietii” si este o parte importanta a capacitati unei persoane de a naviga prin viata in mod eficient.
Daca ai inteligenta emotionala esti increzator, bun la indeplinirea obiectivelor tale, adaptabil si flexibil in ceea ce faci. Mai mult decat atat, dispui de o capacitate rapida de a te recupera in urma efectelor stresului si dai dovada de flexibilitate. “Viata merge mult mai lin daca ai inteligenta emotionala.”, explica Daniel Goleman, psiholog si autor al apreciatei carti “Inteligenta Emotionala”.
Cele cinci componente ale inteligentei emotionale, asa sunt acestea definite de Daniel Goleman, sunt constiinta de sine, auto-reglementarea, motivatia, abilitatile sociale si empatia. Putem fi puternici in unele dintre ele si deficienti in altele, dar fiecare dintre noi dispunem de puterea de a imbunatati oricare dintre aceste cinci componente.
Esti curios sa afli care este nivelul tau de inteligenta emotionala? Acestea sunt cele 14 semne care iti arata ca ai un EQ ridicat:
#1. Esti curios despre oamenii pe care nu-i cunosti
Iti face placere sa cunosti noi oameni si ai tendinta de a adresa in mod natural o multime de intrebari imediat dupa ce ai fost prezentat cuiva. Daca este adevarat in cazul tau, dispui de un anumit grad de empatie, una dintre principalele componente ale inteligentei emotionale. Oamenii foarte empatici – cei care sunt extrem de sensibili la nevoile si la sentimentele altora si care actioneaza intr-un mod sensibil fata de acele nevoi – au un lucru important in comun: au o curiozitate fata de ceilalti si sunt cu adevarat interesati sa afle mai mult despre ceilalti.
Dezvoltarea curiozitatii fata de ceilalti este o modalitate prin care poti cultiva empatia: curiozitatea ne dezvolta empatia atunci cand vorbim cu oameni din afara cercului nostru social obisnuit, cand ne confruntam cu vieti si viziuni asupra lumii foarte diferite de cele proprii.
#2. Esti un lider
Liderii exceptionali au adesea un lucru in comun, explica Goleman. In afara cerintelor traditionale pentru succes – talent, etica de munca si ambitie, de pilda – acesti oameni poseda un grad ridicat de inteligenta emotionala. In cercetarea sa, comparand cei care au excelat in pozitii de lidership cu cei care erau la un nivel mediu, el a constatat ca aproape 90% din diferenta in profilurile lor se datora nivelului de inteligenta emotionala si nu celui cognitiv.
#3. Iti cunosti punctele slabe si punctele forte
O mare parte a constiintei de sine este reprezentata de sinceritatea fata de tine insuti despre cine esti – cunoasterea punctelor slabe si a punctelor forte si acceptarea acestor lucruri despre tine insuti. O persoana inteligenta invata sa identifice domeniile sale de putere si de slabiciune si analizeaza modul in care poate lucra cel mai eficient cu ceea ce are la indemana. Aceasta constiinta de sine este motorul acelei puternice increderi in sine, care este un factor principal al inteligentei emotionale.
#4. Stii cum sa acorzi atentie
Te lasi distras de fiecare tweet, sms sau email? In cazul in care acest lucru este adevarat, este important sa intelegi ca acest obicei te poate impiedica sa functionezi la cel mai inalt nivel emotional. Dar, capacitatea de a rezista distragerilor de atentie si de a te concentra asupra sarcincii la indemana este un mare secret al inteligentei emotionale, explica Goleman. Fara a fi prezenti cu noi insine si cu ceilalti, este foarte dificil sa ne dezvoltam constiinta de sine si relatii puternice.
#5. Cand esti suparat, stii exact de ce
Fiecare dintre noi experimentam o serie de fluctuatii emotionale pe parcursul zilei si de multe ori nici nu intelegem cauza unui val de tristete sau de furie. Dar, un aspect important al constiintei de sine este reprezentat de abilitatea de a recunoaste cauza emotiilor tale si motivele pentru care esti suparat, de exemplu.
Constiinta de sine este, de asemenea, recunoasterea emotiilor in timp ce apar, mai degraba decat greseala identificare sau ignorarea acestora. Oamenii inteligent emotional fac un pas in spate fata de emotiile lor, privesc ceea ce simt si examineaza efectul pe care emotiile il au asupra lor.
#6. Te poti intelege cu majoritatea oamenilor
“A avea relatii satisfacatoare, eficiente – acesta este un semn al inteligentei emotionale.”, spune Goleman.
#7. Iti pasa in mod profund sa fii o per
soana buna, morala
Un aspect al inteligentei emotionale, este reprezentat de “identitatea morala” , care are de-a face cu modul in care dorim sa ne vedem ca fiind oameni grijulii, etici. Daca esti o persoana interesata de dezvoltarea acestei laturi a ta (indiferent de modul in care ai actionat in situatiile morale din trecut), s-ar putea sa ai un EQ ridicat.
#8. Iti faci timp pentru a incetini si a-i ajuta pe ceilalti
Daca faci un obicei din a-ti incetini ritmul de viata pentru a le acorda atentie celorlalti, fie prin a ajuta o femeie in varsta sa traverseze strada, fie prin a trece pe la un cunoscut pentru a-l saluta, dai dovada de inteligenta emotionala. Multi dintre noi, o buna parte din timp, suntem concentrati asupra noastra insine. Si asta se datoreaza faptului ca de multe ori suntem atat de ocupati sa facem lucruri sa se intample incat ne facem foarte putin timp sa-i observam pe ceilalti. Exista un spectru care merge de la aborbtia completa de sine pana la empatie si compasiune.
Acordandu-le atentie celorlalti, in loc sa fim obsorbiti in propria noastra lume mica, planteaza samanta compasiunii – o componenta cruciala a EQ-ului.
#9. Citesti cu usurinta expresiile faciale ale oamenilor
Capacitatea de a constientiza modul in care se simt ceilalti este o parte importanta a inteligentei emotionale. Acest test (aici) realizat de catre cei de la UC Berkeley te poate ajuta sa afli cat de priceput esti la a citi emotiile celorlalti.
#10. Dupa ce cazi, te ridici imediat
Modul in care faci fata esecurilor si greselilor poate spune foarte multe despre cine esti. Persoanele cu un nivel EQ mare stiu ca exista un singur lucru pe care toti trebuie sa-l face in viata, sa mergem tot inainte indiferent de obstacole. Atunci cand o persoana inteligenta emotional experimenteaza un esec sau un regres, el sau ea este in masura sa-si revina destul de repede. Acest lucru se datoreaza in mare masura capacitatii sale de a experimenta in mod constient emotiile negative, fara sa le permita sa scape de sub control, acest lucru asigurandu-le acestor persoane un grad ridicat de elasticitate.
#11. Esti un judecator bun de caracter
Intotdeauna ai avut capacitatea de a-ti da seama despre cine este o persoana imediat – iar intuitia ta greseste foarte rar.
#12. Ai inc
redere in instinctul tau
O persoana inteligenta emotional este o persoana care se simte confortabil sa-si urmeze intuitia, explica Goleman. Daca esti capabil sa ai incredere in tine si in emotiile tale, nu exista nici un motiv pentru care sa nu asculti acea voce interioara tacuta (sau acel sentiment din stomac) care iti va spune in ce directie sa te indrepti.
#13. Ai fost intotdeauna auto-motivat
Ai fost dintotdeauna foarte motivat si ai muncit cu sarg inca de cand erai mic, chiar si atunci cand nu ai fost rasplatit pentru asta? Daca esti o persoana care reuseste sa se motiveze cu usurinta – si iti poti concentra energia si atentia urmarind obiectivele personale – cel mai probabil ai un EQ ridicat.
#14. Stii cand sa spui “nu”
Auto-reglementarea, una dintre cele cinci componente ale inteligentei emotionale, presupune sa fii capabil sa te disciplinezi si sa eviti obiceiurile nesanatoase. Oamenii inteligenti din punct de vedere emotional sunt in general bine echipati pentru a tolera stresul si pentru a-si controla impulsurile.
Spectacolul oferit de un câine la un show canin. Cum îşi resuscitează stăpânul.
Spectacol inedit oferit de un ciobănesc german la celebrul concurs canin Crufts. Deril, patrupedul lui Lusy Imbergerova, a performat timp de patru minute alături de stăpâna sa un număr inspirat după exerciţiul de rutină al celor din armată, spre deliciul privitorilor, potrivit Mirror.
Starul italian de la „Italy’s Got Talent”, Lusy Imbergerova, şi câinele său, Deril, au făcut show la concursul canin Crufts. Timp de patru minute, Deril a uimit prin modul în care a executat numărul său artistic, din care a făcut parte şi manevra de rususcitare, care a stârnit valuri de aplauze în public, potrivit Gândul.
Schimbările drastice din Sahara au avut loc din cauza omului
Studiul investighează tranziţia Saharei de la un peisaj verde acum 10.000 de ani la condiţiile aride de astăzi, sugerând că oamenii au jucat un rol central în acest proces.
O nouă lucrare publicată în Frontiers in Earth Science de arheologul David Wright, de la Seoul National University, pune la îndoială rezultatele studiilor recente cu privire la deşertificarea Saharei, care presupun că fenomene naturale au dus la schimbarea Saharei, relatează Science Daily.
Cercetătorul susţine că „în estul Asiei sunt teorii conform cărora populaţiile neolitice au schimbat mediul atât de mult încât musonii nu au mai pătruns în interiorul continentului”, notând de asemenea că dovezi cu privire la schimbări climatice şi ecologice se găsesc şi în Europa, America de Nord şi Noua Zeelandă. Wright consideră că un astfel de scenariu poate fi aplicat şi în cazul Saharei.
Pentru a-şi testa ipoteza, cercetătorul a analizat dovezile cu privire la apariţia în regiune a populaţiilor care se ocupau cu păstoritul, comparând cu apariţia vegetaţiei tipică pentru climatele mai aride. Wright a descoperit că există cel puţin o corelaţie, ambele evenimente având loc acum aproximativ 8.000 de ani.
A avut loc astfel o reacţie în lanţ, care a dus în ultimă instanţă la un cerc vicios. Vegetaţia înlăturată de agricultură a dus la o reflectare mai puternică a razelor solare, ceea ce a dus la creşterea în temperatură şi la scăderea în umiditate. Ploile mai slabe au dus la o vegetaţie şi mai săracă, tot procesul începând din nou.
Totuşi, mai este nevoie de studii care să confirme această teorie, inclusiv foraje în fostele lacuri şi alte dovezi arheologice care să poată crea o legătură de cauzalitate între activitatea umană şi schimbarea drastică a Saharei.
Studiul este însă extrem de important în contextul de faţă, arătând cum şi activitatea umană redusă de acum mii de ani poate avea efecte drastice asupra mediului într-un timp relativ scurt.
Deşertul Sahara, cea mai aridă zonă de pe glob la momentul actual, era acum 10.000 de ani printre cele mai umede.
Au fost nevoie de câteva mii de ani ca Sahara să se transforme dintr-o zonă umedă, plină cu păduri, lacuri şi râuri, în cel mai arid deşert de pe glob.
Perioada de acum 11.000 – 5.000 de ani este marcată de o cantitate mai mare de precipitaţii decât s-a crezut iniţial. Studiul prin care s-a descoperit acest lucru a fost realizat de geologul Jessica Tierney de la Universitatea Arizona din Tucson împreună cu echipa sa. Proiectul mai dezvăluie că aceste condiţii erau musonice, ceea ce înseamnă o cantitate de precipitaţii care varia anual de la 250 la 1.670 milimetri. Ca o comparaţie, media anuală de precipitaţii pe întreg teritoriul României este undeva la 600 mm anual. Lucrarea a fost publicată în Science Advance pe 18 ianuarie.
Studiile precedente au aproximat o cantitate de precipitaţii de până la 900 de milimetri. Comparativ cu aceste cercetări, care se bazau pe analizarea polenului, studiul echipei lui Tierney a măsurat concentraţia de carbon şi hidrogen din frunzele găsite în sedimentul oceanic de pe coasta de vest a Africii. Astfel au putut să reconstituie climatul Saharei în ultimii 25.000 de ani.
S-a constatat de asemenea că aridizarea zonei a început acum 8.000 – 7.000 de ani, doar ca să revină apoi la umiditatea ridicată. Acest lucru este dovedit şi de cercetările antropologice de până acum, care arată o părăsire a zonei acum 8.000 de ani.
Sahara! Pentru oricine, cuvântul acesta evocă deşertul: un pustiu de nisip şi piatră, cu soare arzător, o lume aproape sterilă, încinsă şi uscată până la nimicirea a tot ce e viu. În obstinaţia cu care ne agăţăm de această imagine, uităm că în Sahara există totuşi viaţă – câteva animale şi plante miraculos adaptate acestor condiţii extreme -, că există şi oaze în care apa hrăneşte plantaţii, animale şi oameni şi ocroteşte de secole viaţa în aşezări umane. Cu atât mai puţin ne-am putea imagina întreaga Sahară ca pe o câmpie verde şi fertilă. Şi totuşi, acest ţinut, care e acum, pentru noi toţi, DEŞERTUL, a fost cândva – în urmă cu câteva mii de ani –, o imensă întindere înverzită, mustind de sevă, mişunând de animale şi locuită de oameni ce se bucurau de această abundenţă şi trăiau pe seama ei. Ce s-a întâmplat cu acel paradis?
Ultima perioadă de luxurianţă a Saharei a durat de acum aproximativ 7.500 de ani până în urmă cu vreo 3.000 de ani. Dar, oricât de neobişnuit ne-ar părea, comparativ cu starea actuală a acestei regiuni, nu a fost un eveniment unic. A fost un episod dintr-un „serial”: mai multe astfel de perioade s-au succedat în istoria geologică a regiunii. Faze în care Sahara a fost verde şi umedă au alternat cu perioade uscate, în care Sahara a căpătat înfăţişarea deşertică pe care i-o cunoaştem azi, uneori devenind un deşert chiar mai întins decât în prezent.
Cu ajutorul datelor geologice, oamenii de ştiinţă au putut identifica mai multe astfel, de perioade umede, dintre care trei s-au succedat în nordul Africii în decursul ultimelor 120 de milenii şi au avut un impact semnificativ asupra biodiversităţii celor trei continente ale Lumii Vechi.
Pluvialul Abbassia a început acum aproximativ 120.000 de ani şi a durat ca. 30.000 de ani.
A urmat o lungă perioadă secetoasă, după care, acum 50.000 de ani, în Paleoliticul superior, a început un nou interval cu ploi abundente, care a durat cca. 20.000 de ani, încheindu-se în urmă cu 30.000 de ani.
Cea mai recentă perioadă umedă a survenit în perioada neolitică; specialiştii o numesc subpluvialul neolitic. În acest interval, au căzut precipitaţii bogate (deşi nu atât de abundente ca în cele două perioade umede precedente, de unde şi denumirea de subpluvial dată acestei ultime perioade ploioase). Subpluvialul neolitic a survenit după încheierea ultimei perioade glaciare; cauza ar fi fost, spun climatologii, o modificare a înclinării axei Pământului, care a apropiat planeta de Soare, suficient pentru a duce la creşterea temperaturilor. Paradoxal, primind mai mult Soare, Sahara a devenit mai umedă, datorită formării musonilor: aerul de deasupra uscatului, încălzindu-se, se ridica, fiind înlocuit de aer venit dinspre ocean, mai răcoros şi mai umed, care aducea ploaie. Aceste schimbări în regimul musonilor au făcut ca, timp de mii de ani, aceste vânturi umede să aducă ploi îmbelşugate deasupra Saharei.
Începând în urmă cu 7 milenii, acest fenomen s-a manifestat puternic (cu căderi abundente de precipitaţii) timp de 2000 de ani, după care intensitatea a scăzut treptat, până la instalarea unei perioade secetoase, în urmă cu cca. 3.500 de ani. De atunci, regiunea s-a aridizat treptat, iar Sahara a (re)devenit deşertul pe care îl cunoaştem azi.
În cursul acestei ultime perioade umede, civilizaţia umană se dezvoltase considerabil în nordul Africii, iar acest ultim pluvial a avut o mare importanţă pentru populaţiile umane din această regiune. În timpul lui, au prosperat aşezările şi activităţile oamenilor. După încheierea lui, de la un secol la altul deşertul s-a extins, forţând oamenii să se retragă spre marginile Saharei sau să se refugieze în puţinele oaze rămase verzi.
Dar, în cele câteva milenii de abundenţă, regiunea aceasta ar fi părut oricui un paradis fremătând de viaţă. Lacurile erau mult mai mari, existau mai multe râuri, iar vegetaţia verde, luxuriantă, acoperea câmpiile şi colinele. În zonele înalte din mijlocul Saharei, azi nişte dealuri sterpe şi pietroase, pantele erau acoperite de păduri de stejari şi nuci, de tei şi ulmi, de măslini, ienuperi şi pini, spune Roland Oliver, profesor de istorie africană la Universitatea din Londra. Apele pline de peşti curgeau prin câmpii înierbate, pe întinderea cărora mişunau milioane de animale.
Elefanţi, girafe, bivoli, fel de fel de alte erbivore prosperau pe seama vegetaţiei bogate, a cărei creştere era susţinută de abundenţa de ploi. Sahara era o savană vibrând de viaţă, aşa cum sunt savanele de azi ale Africii în anotimpul ploilor.
Mostrele de artă rupestră păstrate până azi, cum sunt faimoasele fresce de la Tassili n’Ajjer (Algeria) sau cele de la Akakus (Libia) arată că în acele zone – azi aflate în plin deşert arid şi fierbinte – trăiau astfel de animale: unele dintre ele pot fi cu uşurinţă recunoscute în reprezentările de pe suprafaţa stâncilor.
Sahara verde de atunci găzduia şi specii care, între timp, au dispărut, reprezentanţi interesanţi ai megafaunei, precum Sivateherium şi Pelorovis.
Sivatherium era un erbivor impozant, o rudă a girafelor, întrucâtva asemănător cu okapi actual (un alt mamifer înrudit cu girafa). Sivatherium avea însă, ca trăsătură distinctivă, două perechi de „coarne” osoase, prelungiri osoase ale craniului – unele drepte, cum sunt corniţele girafelor actuale, însă mai lungi, şi încă două, în spatele acestora, dezvoltate rămuros, dând animalului o înfăţişare unică, ieşită din comun chiar şi printre speciile contemporane lui.
Cât despre Pelorovis, aceasta era o specie de bovină sălbatică, impresionantă prin lungimea coarnelor sale, de peste un metru.
Amândouă aceste specii au dispărut în urmă cu cca. 5000 de ani, foarte probabil ca urmare a modificării habitatului, a transformării raiului verde de atunci în infernul pârjolit de soare de astăzi.
Această alternanţă de stări ale ţinutului saharian, de la câmpia mănoasă la deşert, a favorizat, spun specialiştii, răspândirea speciilor de animale şi plante din Africa în Eurasia şi invers (prin puntea de uscat ce uneşte şi azi cele două continente, în nord-estul Egiptului) ceea ce explică existenţa unor specii comune celor două continente. Este aşa-numita teorie a pompei sahariene: în perioadele ploioase, populaţiile de animale rămâneau izolate în văile unor râuri sau alte zone ceva mai ospitaliere, la mari distanţe unele de celelalte, pe când în perioadele ploioase, speciile de animale se răspândeau cu uşurinţă pe suprafeţe mari ale fiecărui continent şi puteau chiar migra de pe un continent pe altul.
Oamenii Saharei de acum 5 milenii trăiau în aşezări ridicate pe malul apelor, bucurându-se de o abundenţă de peşti, moluşte, păsări de apă şi diverse mamifere, care le asigurau hrana. Aceste comunităţi riverane desfăşurau o intensă activitate de vânătoare şi pescuit, de adunare a plantelor sălbatice (inclusiv cereale), de olărit şi confecţionare a uneltelor. Au existat controverse între specialişti, privind modul de viaţă al acestor populaţii; erau vânători-culegători sau agricultori, sedentari sau nomazi? Cele mai recente descoperiri sugerează că era vorba despre vânători-culegători care nu erau în totalitate sedentari.
Dar, pe măsură ce climatul umed a fost înlocuit de cel arid, populaţiile s-au adaptat unor noi moduri de viaţă, multe devenind sedentare şi apucându-se de creşterea animalelor şi cultivarea unor plante. Foarte slab populată azi, Sahara adăposteşte totuşi aşezări umane,
chiar şi în regiuni aride, mărturie a puterii de adaptare a speciei umane la condiţii dificile.
Oare recentele schimbări climatice, ce vor avea drept consecinţă probabila deşertificare a unei bune părţi a Europei sudice în următoarele decenii, ne vor impune un efort de adaptare similar?
Spre deosebire de oamenii Neoliticului, noi suntem, se pare, responsabili parţial de ceea ce se întâmplă cu clima Pământului. Va fi nevoie de o adaptare mult mai complexă – tehnologică, socială, culturală – pentru a face faţă acestei provocări. Vor fi necesare atât măsuri corective, pentru a drege ceea ce noi înşine am tulburat în echilibrul planetei, cât şi acceptarea provocării şi ajustarea felului nostru de viaţă, în măsura în care schimbările sunt şi rezultatul unor fenomene naturale, ce ţin de ciclurile cosmice. De la energie la agricultură, de la migraţii la gastronomie, multe se vor schimba până la sfârşitul acestui secol, iar lumea de peste un veac s-ar putea să semene cu cea de acum la fel de puţin cum seamănă Sahara aridă şi fierbinte de azi cu cea verde, umedă şi roditoare de acum 5 milenii.
Sahara a devenit cel mai mare desert al planetei in urma cu 2.700 de ani, dupa o perioada de transformare foarte lenta, potrivit unui studiu care repune in discutie o teorie emisa in 2000, potrivit careia desertificarea ar fi fost brusca, si care a fost publicat in revista Science.
In urma cu 6.000 de ani, Sahara era foarte verde, acoperita de arbori, savane si numeroase lacuri. Regiunea, care depaseste ca marime Australia, era locuita de oameni, spun autorii studiului.
Cea mai mare parte din indiciile fizice care ar fi putut oferi informatii despre evolutia geografica a Saharei au disparut. Insa, studiind straturile de sedimente prelevate de pe fundul unuia dintre cele mai mari lacuri care mai exista in Sahara, Yoa, situat intr-o regiune din nordul Ciadului, echipa de cercetatori europeni, canadieni si americani a putut reconstitui istoria regiunii din ultimii 6.000 de ani.
Specialistii au analizat sedimentele, au efectuat teste geochimice si au examinat indicatorii biologici, precum polenul provenind din plante care se gaseau peste tot in zona inainte ca desertul sa se instaleze. Cercetatorii au analizat si ramasitele microorganismelor acvatice.
Rezultatele contrazic teoria potrivit careia Sahara a devenit un desert in urma cu 5.500 de ani, in doar cateva secole, marcand sfarsitul perioadei umede africane, cand ploi sezoniere udau regulat regiunea, a explicat Stefan Kröpelin, geolog la Institutul de arheologie preistorica de la Universitatea din Koln, Germania, principalul autor al studiului.
In 2000, analiza sedimentelor obtinute in urma forajelor efectuate in largul coastelor din vestul Mauritaniei a indicat o crestere brusca a cantitatii de praf transportat de vanturi care suflau spre exteriorul Africii sahariene, potrivit unui studiu realizat de Peter deMenocal, de la Universitatea din Columbia, New York.
Date
le colectate din lacul Yoa arata contrariul, adica faptul ca tranzitia climatica a fost una treptata, a spus Kröpelin. Vegetatia tropicala abundenta s-a redus treptat, dupa care a disparut iarba care acoperea solul, apoi s-a instalat desertul, a explicat acesta. Geologul german nu contesta datele culese de Peter deMenocal, insa este de parere ca aceastea nu au fost interpretate corect.
Lacul Yoa, cu o adancime de 24 de metri, continua sa fie alimentat cu apa de rezervoarele subterane care s-au umplut in perioada umeda a Saharei, ce a inceput in urma cu aproape 15.000 de ani. Rezervele de apa sunt destul de bogate pentru a inlocui cei sase metri de apa pierduti de lac anual prin evaporare, spun cercetatorii care adauga ca precipitatiile anuale nu depasesc cativa milimetri pe mp.
Desertificarea Saharei a avut drept consecinta alungarea populatiilor din sudul Africii de Nord si ar putea fi resposabila de venirea civilizatiei egiptene a faraonilor, spun cercetatorii.
Sursa :Mediafax
Pentru a sarbatori ziua mondiala a luptei impotriva desertificarii, in cadrul unui proiect UNESCO, finantat de guvernul regional din Adrar, Algeria, vor fi restaurate galeriile care captureaza umiditatea nocturna si o transforma in apa.
Algeria a alocat 5 milioane de euro acestei initiative promovate de International Traditional Knowledge Institute (ITKI) al UNESCO, pentru refacerea asa-numitelor „foggara”, niste „mine” de apa in toata puterea cuvantului. Tehnica este una foarte veche si se bazeaza pe posibilitatea de a extrage apa din umiditatea nocturna: o retea de galerii orizontale sub suprafata desertuluicaptureaza condensarea formata pe pietre. In plus, opera de restaurare va fi realizata folosind material traditional, de catre asociatii locale, aceleasi care in viitor vor continua sa le mentina in activitate, cu avantaje consistente economice si ambientale.
Cele 80 „foggara” restaurate vor servi la revitalizarea tot atator oaze, circa o treime din cele existente in regiune. „Printre ele exista oaze dispuse precum o panglica verde in interiorul Saharei, dar si oaze izolate”, a precizat Pietro Laureano, presedintele ITKI si expert in conservarea oazelor.
Desertificarea a ajuns de-acum sa ameninte un sfert din planeta si peste un miliard de locuitori din cele 100 de tari afectate. Cea mai dramatica situatie este cea din Africa, unde un procent de circa 73% din pamanturile aride cultivate este in pericol. Prin urmare, desertul Sahara avanseaza, iar pentru a-l opri este mai convenabil sa se recurga la tehnici traditionale decat la metode care implica costuri ridicate, economice si energetice. Sursa: La Repubblica
Ultima dată când a nins în oraşul Ain Sefra, intitulat ”Poarta de intrare în deşert,” s-a întâmplat în 18 februarie 1979, când furtuna de zăpadă a durat numai o jumătate de oră.
De data aceasta, ninsoarea a ţinut aproximativ o zi în oraşul care este situat la circa 1.000 de metri deasupra nivelului mării şi care este înconjurat de Munţii Atlas.
„Toată lumea a fost şocată să vadă zăpadă care se aşternea în deşert, este un eveniment aşa rar, ” a afirmat fotograful.
Deşertul Sahara acoperă o mare parte a Africii de Nord şi a trecut prin diverse schimbări de temperatură şi umiditate pe parcursul ultimelor sute de mii de ani.
Deşi Sahara este o zonă foarte uscată astăzi, se preconizează că va înverzi din nou în circa 15.000 de ani.
Cercetătorii au transformat o frunză de spanac în ţesut cardiac uman
Cercetătorii au descoperit o nouă metodă de utilizare a frunzei de spanac pentru crearea muşchiului inimii umane. Descoperirea ar putea ajuta la repararea organelor degradate.
Studiul prezintă un nou mod de creare a unui sistem vascular, conform National Geographic.
Anterior, cercetătorii au creat ţesut uman la scală largă cu ajutorul imprimantelor 3D, dar ţesutul de dimensiuni reduse este mult mai greu de realizat din cauza vaselor de sânge extrem de fine care sunt vitale pentru sănătatea ţesutului.
,,Principalul factor care limita ingineria ţesuturilor, este lipsa reţelelor vasculare,” s declarat coautorul studiului Joshua Gershlak.
Una dintre trăsăturile frunzei de spanac este reţeaua de ,,vene” care furnizează apă şi nutrienţi celulelor. În prezent, cercetătorii au utilizat venele plantei pentru a replica modul în care sângele se mişcă prin ţesutul uman. Prin indepărtarea celulelor plantei, experţii au obţinut un cadru din celuloză. ,,Celuloza este biocompatibilă şi a fost utilizată în diferite aplicaţii medicale, precum ţesutul cartilajului, al osului sau al vindecării rănilor,” a declarat autorul lucrării.
Următorul pas a fost scufundarea scheletului plantei în celule umane vii, pentru ca ţesutul uman să se dezvolte pe schelet şi în micile vene care îl înconjoară. După transformarea frunzei de spanac într-o mini inimă, echipa a transmis fluide şi microbile prin vene pentru a demonstra că celulele sanguine pot curge prin sistem.
Principalul scop este de înlocuire a ţesutului degradat la pacienţii care au suferit în trecut de atacuri de cord sau alte probleme cardiace care nu permit contractarea inimii. Precum vasele de sânge, venele frunzelor modificate ar trebui să furnizeze oxigen întregii zone în care ţesutul a fost înlocuit. Echipa din cadrul studiului afirmă că aceiaşi metodă ar putea fi utilizată pentru repararea diferitelor tipuri de ţesut ale corpului.
Sursa:http://www.descopera.ro
Minunea naturală ascunsă în staţia de metrou Politehnica, veche de 70 de milioane de ani
În anii ’80, staţia de metrou Politehnica a fost construită, iar pentru podeaua acestuia a fost folosită o marmură roz din cariera Săvădisla din judeţul Cluj. De atunci, mii de oameni merg în fiecare zi peste ea, dar puţini cunosc istoria de 70 de milioane de ani a acestei marmuri reprezentată de formele albicioase ciudate încapsulată în rocă.
În lumea paleontologică, aceasta este echivalentul unei mine de aur, cu o bogăţie şi o biodiversitate remarcabilă. Imortalizează viaţa marină din Cretacicul târziu unde zona judeţului Cluj de astăzi era acoperită de o mare puţin adâncă.
Scoici, alge, melci, corali şi rudişti se pot vedea încapsulate în materialul calcaros care formează pavajul staţiei de metrou. Cele mai numeroase organisme sunt rudiştii, care sunt nişte vietăţi cu un exoschelet conic care era înfipt în solul de pe fundul mării, similar cu un morcov. Acestea au trăit din Jurasicul târziu (acum 150 de milioane de ani) până în Cretacicul târziu. Speciile acestea de rudişti au dispărut odată cu extincţia în masă de la sfârşitul Cretacicului şi acestea, conform spuselor lui Mihai Popa, paleontolog la Facultatea de Geologie şi Geofizică Bucureşti, „au văzut o dâră de foc pe cer” lăsată de asteroidul care a dus şi la extincţia dinozaurilor.
Rudiştii erau organisme esenţiale în formarea recifurilor din acea perioadă, alungând specii de corali din ecosisteme. Mecanismul de hrănire era rudimentar, hrănindu-se cu nutrienţi aflaţi în suspensie cu ajutorul valvei operculare (cavitatea bucală a acestor organisme). Un asemenea organism putea avea o lungime şi de un metru şi jumătate. Dispunerea lor erau unele peste celelalte, astfel reciful putea avea astfel şi sute de metri.
Din punct de vedere ştiinţific, valoarea acestor formaţiuni este incomensurabilă. În România, imortalizarea faunei din acea perioadă se poate vedea doar în câteva zone, de aceea cariera de marmură Săvădisla şi staţia de metrou Politehnica surprind o imagine unică a vieţii marine de acum 70 de milioane de ani.
Un alt eveniment important din acea perioadă, care creşte şi mai mult importanţa acestor fosile, este că atunci a avut loc şi orogeneza Munţilor Apuseni, astfel complexul de organisme marin, alături de formaţiunile în care au fost prinse a fost ridicat deasupra nivelului mării.
De asemenea, valoarea ştiinţifică se extinde la nivel european, chiar la nivel mondial, astfel de specii găsindu-se în zona mediterană şi în zona Insulelor Caraibe.
Acesta este exemplul cel mai elocvent de minunăţii naturale care se află în staţiile de metrou din Bucureşti. Există şi alte exemple, mai puţin vizibile, dar cu o importanţă ştiinţifică cel puţin la fel de mare. Se poate spune că metroul din Bucureşti este un „muzeu” cu exemplare geologice şi paleontologice adunate de pe tot teritoriul României şi care din păcate rămâne, în cea mai mare parte a lui, ascuns de ochii călătorilor.
Descoperirea care răstoarnă toate cunoştinţele despre geografie. S-a găsit un nou continent
Geologii considerau că există doar şase continente, Eurasia, Africa, Australia, America de Nord, America de Sud şi Antarctica. Un nou studiu relevă că există un al şaptelea continent numit ”Zealandia”, care nu a fost descoperit până acum.
În noul studiu, cercetătorii susţin că Noua Zeelandă şi Noua Caledonie fac parte dintr-o crustă continentală diferită faţă de Australia, relatează Science Alert.
Savanţii au susţinut că „aceasta nu este o descoperire care a apărut dintr-o dată, ci mai degrabă o realizare treptată; acum 10 ani nu aveam suficiente date sau încredere într-o interpretare pentru a scrie această lucrare”.
Geologii tind să accepte această descoperire. Bruce Luyendyk, un cercetător care nu a participat la acest studiu, susţine: „Eu cred că au pus laolaltă o colecţie solidă de dovezi care este cu adevărat amplă”.
Conceptul de Zealandia nu este nou. Luyendyk a creat cuvântul în 1995, deşi nu intenţiona să descrie un nou continent. De fapt, trebuia să numească colecţia de insule Noua Zeelandă, Noua Caledonie şi bucăţi de crustă care s-au desprins din supercontinentul Gondwana.
Cercetătorii acestui nou studiu au aprofundat ideea, reexaminând dovezile cunoscute cu ajutorul a patru criterii: (1) teren care stă relativ sus faţă de fundul oceanului, (2) o diversitate de roci magmatice, metamorfice şi sedimentare, (3) o crustă mai groasă şi mai puţin densă comparativ cu restul crustei oceanice şi (4) limite bine definite în jurul unei arii suficient de largi pentru a fi considerat un continent şi nu un fragment din continent.
Geologii deja ştiau că Noua Zeelandă şi Noua Caledonie se potrivesc primelor trei puncte. Se credea doar că acestea formau o colecţie de microcontinente. În urma cercetărilor care au inclus imagini obţinute din satelit şi hărţi de gravitaţie a fundului oceanic, s-a ajuns la concluzia că Zealandia face parte dintr-o zonă unificată.
Savanţii au adăugt faptul că „valoarea ştiinţifică a clasificării Zealandiei drept continent este mult mai mult decât un nume pe o listă”. Este necesar pentru înţelegerea geodinamicii crustelor continentate. De asemenea, există şi implicaţii economice: ce este parte din Noua Zeelandă şi ce nu este parte? Naţiunile Unite au determinat că şelfurile continentale sunt graniţele unei ţări insulare, în cazul Noii Zeelande există numeroase rezerve de combustibili fosili şi minerale ascunse în această crustă continentală subacvatică.
Super-erupţia care a provocat desprinderea a două continente. Ce s-a întâmplat în urmă cu peste 100 de milioane de ani
Specialiştii au estimat că, dacă un eveniment de asemenea amploare s-ar produce astăzi, omenirea va suferi consecinţe extrem de importante.
Analize realizate pe roci din subsolul Australiei sugerează faptul că supervulcanii existenţi aici în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani au erupt, propulsând în atmosferă o cantitate enormă de sedimente. Specialiştii au aflat că aceste evenimente au fost atât de violente încât o parte din fragmentele de rocă au ajuns pe ţărmul de vest al continentului.
Oamenii de ştiinţă australieni au prelevat probe de la nivelul sedimentelor existente în Câmpia Nullarbor, o zonă izolată din vestul Australiei. Analizele efectuate asupra mostrelor au arătat că acestea erau formate din cristale de zirconiu provenite din regiunile de est ale continentului, de la distanţe de până la 2300 de kilometri.
Coordonatorul echipei de cercetare, dr. Milo Barham, geolog la Universitatea Curtin, în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani, mai mulţi vulcani de pe coasta de est a continentului au erupt aproape simultan, în perioada în care continentul se desprindea de Antarctica. Aceste erupţii au fost atât de puternice încât au propulsat în atmosferă particule de rocă şi minerale ce au ajuns până în zona de vest a Australiei.
Atenţia cercetătorilor asupra unor fenomene similare cu cel produs în Australia în urmă cu 106 milioane de ani a fost stârnită ultima dată în anul 2010, în timpul erupţiei vulcanului Eyjafjallajökull din Islanda. Norul de cenuşă rezultat atunci s-a întins pe câteva milioane de kilometri pătraţi, împiedicând desfăşurarea în condiţii optime a zborurilor, vreme de câteva zile.
Dr. Barham este de părere că un eveniment de amploarea celui petrecut în Australia ar produce astăzi pagube extrem de importante, la nivelul întregii planete. ,,Aceste super-explozii sunt cunoscute pentru faptul că au avut un impact important asupra evoluţiei speciilor. Dacă un fenomen de o asemenea magnitudine s-ar petrece astăzi, va produce efecte devastatoare asupra societăţii noastre şi, cel mai probabil, ar declanşa pierderi imense în agricultură, ar produce foamete şi chiar război”, susţine Barham.
Continentul african va fi complet rupt în două. Calculele experţilor sunt cât se poate de clare
Un studiu recent arată care va fi soarta continentului african, peste zeci de milioane de ani.
Cercetătorii de la Universitatea California din San Diego şi de la Institutul de Oceanografie Scripps au aflat că sub plăca tectonică africană se află o panaşă de manta uriaşă, (o coloană de rocă topită care se ridică din mantaua planetei spre scoarţă) care va duce în timp la ruperea în două a continentului.
Experţii bănuiau de mult că panaşele de manta duc la deplasarea continentelor. În Africa însă, acest fenomen a început să fie cercetat recent, după ce specialiştii au observat că două regiuni de pământ (cele două platouri ale Văii Marelui Rift) se îndepărtează una de alta cu câţiva milimetri în fiecare an.
Cercetătorii, coordonaţi de David Hilton, au vizitat vulcanii din Valea Marelui Rift din Tanzania şi au colectat mostre de gaze.
Ei credeau că riftul este mărit de acţiunea a două panaşe de manta mai mici, dar investigaţia lor a arătat ceva complet diferit.
Astfel, ei au aflat că nu este vorba de două panaşe de manta mici, ci de una foarte mare, care modelează relieful Africii.
Ei au indetificat în toate mostrele de gaz aceeaşi compoziţie de neon-22 şi heliu-3, fapt care demonstează că Marele Rift este format de o singură panaşă de manta uriaşă.
Astfel, peste aproximativ 50 de milioane de ani, pe locul unde se află acum Marele Rift va exista un nou ocean, iar continentul african va fi complet rupt în două.
Un sarcofag roman vechi de 1700 de ani, descoperit în Marea Britanie, îi pune în dificultate pe cercetători
Un fragment mare dintr-un sarcofag roman, vechi de 1700 de ani, a fost descoperit de către un vizitator în grădinile Palatului Blenheim, un sit din patrimoniul internaţional care datează din secolul al XVIII-lea.
Nu se ştie cum acest sarcofag, ale cărui inscripţii îl reprezintă pe Dionis şi vin care curge din struguri, a ajuns la palat, informează Archaeology.
Ceea ce se ştie este că a fost folosit în colectarea apei unui izvor natural în secolul al XIX-lea, iar apoi la începutul secolului XX a fost încorporat într-o grădină.
O echipă de conservare condusă de Nicholas Barnfield de la Cliveden Conservation a tăiat şuruburile care ţineau acest fragment spre o cisternă şi l-au luat la atelier, unde au curăţat cu atenţie suprafaţa de marmură a relicvei.
Arheologii din cadrul Universitatii Durham au descoperit doua sarcofage romane realizate din piatra, cotate drept foarte rare pe intregul teritoriu al Marii Britanii. Conform oamenilor de stiinta britanici, aceste sarcofage reprezinta cea mai impresionanta descoperire arheologica din ultimii 100 de ani.
Varsta celor doua sarcofage a fost stabilita la circa 1800 de ani in urma analizelor amanuntite a modului in care au fost construite precum si a zonei unde au fost decoperite. Stravechile sicrie romane au fost dezgropate in urma lucrarilor de consolidare a unui dig din jurul orasului Newcastle. Pentru moment, cercetatorii sunt de parere ca aceste sarcofage au servit la inmormantarea membrilor unei bogate si puternice familii romane care locuia in fortul Pons Aelius, pe locul unde in prezent se afla edificiul West Gate. Capacul unuia dintre sarcofage a fost ridicat pe data de 15 august, anul curent. Inauntru cercetatorii au gasit scheletul unui copil de sase ani despre care se crede ca era fiul unui demnitar roman care activa in cadrul legiunilor ce se ocupau cu paza Zidului lui Hadrian. “Aceste sarcofage au fost construite pentru membrii unei familii bogate care detinea cu siguranta un statut inalt in cadrul societatii colonistilor romani, probabil familia comandantului unui fort militar sau a unui oficial cu rang inalt in armata romana. Foarte putini oameni din acea perioada isi puteau permite sa-si ingroape copii cu un asemenea fast” declara Richard Annis, manager al echipei de arheologi britanici.
Sursa :Science Daily
Povestea adevaratului iepuras de Paste
Povestea incepe demult, demult … cu … a fost odata ca niciodata o familie de iepurasi: mama, tata si cei sapte copii ai lor. Si Dumnezeu a randuit ca din aceasta familie sa fie ales iepurasul de Paste. Si pentru ca parintii nu stiau care dintre ei va fi adevaratul iepuras, au hotarat sa-i supuna unui test. Mama a luat atunci un cos cu oua, diferit colorate, si-a chemat copilasii in jurul ei si a inceput sa-i spuna celui mai mare:
– Te rog, ia un ou din cosul acesta si du-l in gradina, acolo unde copiii au pregatit cuiburile.
Primul iepuras a luat oulde aur si a fugit cu el in padure, peste rau, peste poiana, peste campie, pana a ajuns la gradina. Cand sa sara gardul, iepurasul a facut un salt prea mare, oul i-a scapat si s-a spart. S-a intors acasa suparat iar mama lui i-a spus:
– Iepuras, iepuras, in gradina n-ai intrat,
Nu esti tu cel asteptat !
Al doilea iepuras a luat oul de argint, a fugit cu el in padure, a trecut peste rau, prin poiana si cand a ajuns in campie s-a intalnit cu o cotofana iar aceasta i-a spus:
– Da-mi, te rog, oul sa-l privesc mai bine, n-am vazut niciodata un ou atat de frumos!, dar pana cand el sa se gandeasca daca sa-l dea sau nu, cotofana a luat oul si a zburat cu el in cuib.
Cel de-al treilea iepuras a luat oul de ciocolata, a fugit cu el in padure si deodata s-a intalnit cu o veverita care zburda voioasa prin crengile unui copac. Veverita l-a intrebat:
– E bun oul ?
– Nu stiu, eu il duc copiilor !
– Lasa-ma sa-l privesc si sa gust putin din el. Dar pentru ca oul a fost tare bun veverita l-a mancat pe tot.
Al patrulea iepuras a luat oul pestrit, pictat cu picatele si a fugit cu el prin padure dar cand a ajuns la rau, vrand sa-l treaca peste un trunchi de copac, incepu sa se oglindeasca in apa, ca intr-o oglinda si uitand de ou il scapa in apa. Cand s-a intoars acasa mama lui i-a spus ca si celorlalti frati :
– Iepuras, iepuras, in gradina n-ai intrat,
Nu esti tu cel asteptat !
Al cincilea iepuras lua oul galben, fugi prin padure dar acolo se intalni cu vulpea, care ii spuse:
– Vino pana la vizuina mea sa le arati si puilor mei minunatia asta de ou!
Puii de vulpe cum au vazut oul, au inceput sa se joace cu el, pana cand oul s-a spart.
Al saselea iepuras lua oul albastru si fugi cu el pana cand se intalni cu alt iepuras. De bucurie lasa oul jos si incepura sa se joace impreuna, si cum se jucau ei voiosi din neatentie au spart oul.
Ajuns acasa mama lui i-a spus:
– Iepuras, iepuras, in gradina n-ai intrat,
Nu esti tu cel asteptat !
Toata familia iepurasilor era suparata, pana acum nici un iepuras nu a reusit sa duca oul copiilor in cuibul pregatit de acestia … Cel mai mic dintre iepurasi trebuie sa-si incerce norocul. E randul lui sa porneasca pe drumul care duce spre cuibul din iarba pregatit de copii.
Al saptelea iepuras, cel mai mic copil al familiei a luat ultimul ou, un ou rosu, a alergat cu el prin padure, s-a intalnit si el cu un iepuras dar nu s-a oprit la joaca. Apoi s-a intalnit cu vulpea, pe care a ocolit-o, a trecut cu grija peste rau. Cand a ajuns in campie s-a intalnit cu cotofana, care zbura o vreme dupa el, dar iepurasul ii spuse ca e grabit si cotofana il lasa sa mearga mai departe. Asa a ajuns el cu bine in gradina casei si cu mare atentie a pus oul in cuibusorul pregatit de copii in iarba.
Cand s-a intors acasa mamica lui fericita i-a spus:
– Iepuras dragalas,
In gradina ai intrat,
Tu erai cel asteptat!
Si asa, parintii au aflat care din cei sapte copii ai lor merita sa fie adevaratul Iepuras de Pasti. Totul s-a intamplat demult, dar Iepurasul de Paste mai traieste si astazi si aduce in fiecare an de Pasti oua tuturor copiilor cuminti si le ureaza Paste fericit si mesajul Hristos a inviat!
Oul de Paste
Oul, o forma geometrica perfecta – „obiectul perfect„, el insusi purtator de viata, este un simbol al regenerarii, al purificarii si al vesniciei. Ca simbol al creatiei, al zamislirii vietii, oul a inspirat, din vechi timpuri, numeroase legende, basme, o intreaga literatura.
In unele mitologii (din Egipt, India, China) se spune ca lumea s-a nascut la inceput dintr-un ou. Simbol primordial al cosmosului la indieni si chinezi, oul era principiu al creatiei, iar persii credeau ca din haos a aparut mai intai oul, din el nascandu-se apoi Soarele si Luna, din galbenus Soarele si din albus Luna.
In antichitatea greaca si latina, aceste convingeri sunt inca viabile, oul avand aceleasi principii cosmogonice; din el au aparut toate cele existente pe Pamant (la fel credeau si popoarele slave).
Originea colorarii oualor se pierde in negura epocii precrestine. Se crede ca obiceiul de vopsire a oualor isi are originile in festivalurile egiptenilor si persilor de sarbatorire a primaverii. La capodocieni, culoarea rosie a oualor exprima focul capabil sa indeparteze orice spirit ostil vietii si renasterii cosmice. Din aceste considerente, egiptenii aduceau ca jertfa zeilor vegetatiei, la echinoctiul de primavara, oua rosii. Ouale colorate erau date in dar, ca simbol al echilibrului, creatiei si fecunditatii.
Si la romani, colorate in rosu, ouale faceau parte dintre darurile sarbatorii lui Janus si erau folosite la diferite jocuri si ceremonii religioase.
Cercetari etnografice descriu obiceiuri ale oualelor colorate in Ucraina (asemanatoare cu cele de la noi), Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, Grecia, Italia, Franta, Spania, Austria, Germania, Elvetia, Belgia, Olanda, Lituania, Finlanda, Estonia, Suedia, Armenia, Egipt si Anglia (unde ouale colorate au fost inlocuite cu oua de ciocolata).
Obiceiul colorarii oualor s-a transmis crestinilor si este inca practicat mai ales la popoarele Europei si Asiei. Spre deosebire de alte tari ale Europei, unde obiceiul s-a restrans sau a disparut, la romani a inflorit, atingand culmile artei prin tehnica, materiale, simbolica motivelor si perfectiunea realizarii.
In traditia populara romaneascaouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, sunt benefice in felurite situatii etc. Una dintre cele mai vechi marturii privind ouale colorate de la romani este cea a secretarului florentin al lui Constantin Brancoveanu, Antonio Maria del Chiaro, care, pe la 1.700, se minuna de culoarea aurie a oualelor vopsite de la Curtea domnitorului muntean.
Ouale „incondeiate” („impistrite” sau „muncite”) s-au constituit, la romani, intr-o marturie a datinilor, credintelor si obiceiurilor pascale, integrandu-se intre elementele de o deosebita valoare ale culturii spirituale populare, care definesc particularitatile etnice ale poporului nostru.
Folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti si de ce ele au devenit simbolul sarbatorii Invierii Domnului. Cea mai raspandita relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a pus cosul cu oua langa cruce si acestea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lui Isus. Domnul, vazand ca ouale s-au inrosit, a spus celor de fata: „De acum inainte sa faceti si voi oua rosii si impestritate intru aducere aminte de rastignirea mea, dupa cum am facut si eu astazi”.
Ouale simbolizeaza mormantul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la invierea sa din morti. De aceea, cand sparg ouale prin ciocnire, dar si cand se saluta, crestinii isi spun: “Hristos a inviat!”, “Adevarat a inviat!”. Aceste formule se folosesc numai patruzeci de zile, de la Pasti pana la Inaltarea Domnului. Culoarea rosie a oualelor simbolizeaza sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mantuirea lumii.
Ciocnitul oualor se face dupa reguli precise: persoana mai in varsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mana de partener, in timp ce rosteste cunoscuta formula „Hristos a inviat”, la care se raspunde „Adevarat a inviat”. Exista credinta ca cei care ciocnesc oua se vor intalni pe lumea cealalta.
La romanii traditionalisti, mai exista obiceiul ca, in dimineata din duminica Pastelui, sa-si spele fata cu apa noua sau apa neinceputa, in care pun un ou rosu, avand credinta ca astfel vor fi tot anul frumosi si sanatosi ca un ou rosu. Dupa consumarea oualor, cojile rosii sunt pastrate pentru a fi puse in brazde, la arat, crezandu-se astfel ca pamantul va da rod bun.
In Bucovina, cojile oualor de Pasti, sunt aruncate in rau, pentru ca apa sa le poarte la „Blajini” (fiinte imaginare, incarnari ale copiilor morti nebotezati, al caror loc de vietuire se afla la „capatul lumii”, aproape de Apa Sambetei). In felul acesta, si Blajinii stiu ca pentru toti crestinii a venit Pastele.
O alta credinta din Bucovina spune ca oul rosu este aparator de diavol. Acesta se intereseaza daca oamenii fac oua rosii si umbla cu colinda, caci doar atunci cand aceste obiceiuri vor inceta, el va iesi in lume.
Sursa:Universulcopiilor.
Simboluri de Paste
Pastele este sarbatoarea religioasa in care intreaga comunitate crestina comemoreaza cu evlavie si smerenie Invierea Mantuitorului Iisus Hristos. E una din cele mai importante sarbatori si, de obicei, se petrece in familie. Simbolurile de Paste sunt numeroase si diversificate, iar acum vom face referire la cele mai uzuale: lumina sarbatorii pascale/lumanarea, crucea, clopotele, crinul, ouale de Paste, mielul de Paste, iepurasul de Paste, etc. In primul rand, Pastele este o sarbatoare a invierii si a luminii.
Lumina de Paste. Lumanarea
Lumina reprezinta simbolul invierii Domnului Iisus Hristos, fiind reprezentata prin lumanarea pe care orice crestin o aprinde in noaptea de Inviere. Vorbim, de fapt, despre lumina asupra pacatului si a biruintei vietii asupra mortii, a bunatatii divine asupra a tot ce e rau pe pamant. Lumanarea este aprinsa la miezul noptii de la preot, care indeamna credinciosii sa vina sa ia lumina, in timp ce se canta “Hristos a inviat!”. Se spune ca e bine sa fie pastrat un capat de la lumanare si trebuie sa fie aprinsa in caz de primejdie ori pe timp de vreme rea.
Crucea
Crucea este un simbol al sarbatorii de Paste, de fapt, un simbol al credintei si al jertfei lui Iisus Hristos pentru noi, oamenii. Prin moartea si invierea Sa, prin sangele varsat pe cruce, Iisus Hristos a salvat umanitatea. Intre cruce si inviere exista o legatura nevazuta, aceste valori simbolice completandu-se reciproc.
Clopotele
Clopotele si sunetul suav al clopotelor anunta sosirea sarbatorii de Paste dupa 40 de zile de liniste si rugaciune.
Crinul
Crinul este floarea de Paste, un simbol al puritatii si al sanctitatii – prezent in Biblie. Originea sa pare sa fie o insula in apropiere de Japonia. Conform unei vechi legende, in fata lui Iisus Hristos toate plantele si animalele pamantului plecau capul, in semn de respect. Absolut toate, in afara de crin. Acesta era mult prea frumos si mult prea orgolios. Totusi, cand l-a vazut pe Iisus Hristos pe cruce, crinul si-a plecat capul pentru prima data.
Ouale de Paste
Ouale de Paste sunt un simbol al vietii, al fertilitatii si al vietii. Traditia e veche, iar mancarea de oua era interzisa inca din perioada Evului Mediu. Ouale de Paste sunt preferate mai ales de catre copii si apar in formele cele mai diverse: oua de ciocolata, oua din zahar, oua decorate prin tehnica quilling ori alte tehnici, oua pictate, oua gravate, oua incondeiate, etc. Asadar, oul simbolizeaza invierea, iar oul rosu simbolizeaza sangele lui Iisus Hristos, avand menirea de a tine raul departe.
Mielul de Paste
De Paste, in familiile crestine se mananca carne de miel. Mielul de Paste apare ca simbol al inocentei, al ascultarii si supunerii. In traditie crestina, mielul il simbolizeaza pe Iisus Hristos cel bland, ce s-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce in beneficiul omenirii, precum un miel nevinovat. Vorbim despre o victorie a vietii asupra mortii, iar Iisus este numit “mielul lui Dumnezeu”.
Iepurasul de Paste
Iepurasul de Paste este simbolul fecunditatii si a fost asociat sarbatorii de Paste inca din secolul al XVIII-lea. Prima aparitie a iepurelui aducator de oua rosii a avut loc in Germania. Iepurele este cel ce aduce cadouri copiilor, in forma de cosulete cu oua colorate, jucarii, bomboane, s.a.m.d.
Rosirea oualor de Paste
Intrebuintarea de oua rosii in sarbatorile Pastilor e o datina bine cunoscuta si pretutindeni uzitata.
Deci, gospodinele din cele mai multe parti ale tarii au obiceiul de a impetri ouale trebuincioase pentru Pasti, adica de a le da culoare galbena, apoi de a la impestri si a le rosi si pe urma de a le fierbe, mai pe scurt de a le pregati astfel dupa cum au apucat din mosi-stramosi totdeauna in Joia Mare.
Acest lucru il fac ele, de obicei, in Joia Mare deoarece, dupa credinta si spusele celor din batrani, ouale impetrite, rosite si fierte in aceasta zi nu se strica defel in tot decursul anului ce urmeaza. Ba, dupa cum spun unii, nu numai in decursul anului, ci chiar si in anii urmatori, cu alte cuvinte, nicicand.
In unele parti ale tarii, precum Muntenia, exista datina ca in Joia Mare sa fie duse la biserica oua rosii, care au fost facute in ziua premergatoare, adica miercuri. Aceste oua se lasa apoi la biserica pana in ziua de Pasti.
Facandu-se aceasta, se crede ca aceste oua nu se strica niciodata.
Tot in Muntenia exista credinta ca, daca se ingroapa din aceste oua in hotarele unei mosii, nu o sa bata piatra in acea mosie.
La romanii din Macedonia, din contra, este datina ca in timp de furtuna sa se puna sub streasina casei o pirostie pe dos, iar deasupa acesteia un ou rosu din Joia Mare, din Joia patimilor, in credinta ca, facandu-se aceasta, furtuna inceteaza.
Ouale rosii sunt numite in Bucovina merisoare, iar cele cu ornamente sunt numite incondeiate, inchistrate sau impistrite. Decoratiile dunt extrem de variate, utilizand simboluri religioase, geometrice, vegetale, animale. Procedeele si tehnicile sunt din cele mai diverse. Plantele folosite ofera o ama larga de nuante, in funcite de momentul de recultare, de timpul de uscare si chiar modul lor de combinare. De exemplu, pentru a obtine culoarea rosie, se strande de cu vara plante cu floare purpurie ce sunt puse la uscat. Dar, cea mai frumoasa culoare rosie se obtine din cojile de ceapa rosie, din frunzele marului paduret sau din sovarf, din sfecla roaspata ori flori de bujor. Pentru a obtine nuante de galben se folosesc flori de tei sau frunze de mesteacan, morcovi, coaja de mar/portocale/lamaie ori flori de galbenele. Pentru a obtine nuante de albastru se foloseste vioreaua sau frunze de varza rosie. Nuanta oualor este deosebita, naturala si unica, spre deosebire de culorile cumparate din magazine, pe baza de ingrediente chimice.
Traditia populara romaneasca mizeaza pe credinta si putere miraculoasa: ouale de Pasti pot vindeca boli si protejeaza animalele din gospodarie.
In unele zone ale tarii exista obiceiul ca in prima zi de Pasti, toti ai casei sa se spele pe fata cu apa dintr-un vas, in care au pus dinainte un ou rosu, un ban de argint si o urzica, astfel ca tot anul sa fie sanatosi si rumeni la fata precum oul, curati precum argintul si puternici si aspri precum urzica.
Cu oua rosii se pot face descantece pentru dureri de ochi, dureri de dinti, durere de gat.
Traditii, obiceiuri si superstitii in Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare
Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare este saptamana premergatoare Invierii Domnului. In aceasta saptamana Domnul nostru Iisus Hristos a fost vandut de Iuda, a patimit dureri cumplite si a murit pentru iertarea pacatelor oamenilor. De Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare se leaga numeroase credinte, traditii, obiceiuri si superstitii.
In Saptamana Mare e bine ca toti oamenii sa ierte si sa se impace unii cu altii, sa nu tina dusmanie si rautate.
In Lunea Mare, femeile incep curatenia de Paste. Astfel, se varuiestem se spala totul, se aeriseste casa ca sa iasa toate relele de peste iarna.
In Martea Seaca, e bine sa te speli ritualic pentru a seca bolile. Ziua este caracterizata de practici care utilizeaza atat magia negativa (interdictii pentru a nu starni golul, secul, nenorocul), cat si pe cea pozitiva (scaldatul ritualic, pentru a seca bolile).
Pana in Miercurea Mare, inclusiv, sunt permise muncile in camp. Dupa aceasta zi, barbatii muncesc pe langa casa, isi ajuta nevestele la treburile gospodaresti. In anumite zone ale tarii exista obiceiul ca miercuri seara, cand soarele asfinteste, copiii sa mearga cu colindul, la sfarsit primind oua pentru a le rosi.
In Joia Mare se pregatesc si se inrosesc ouale. Se spune ca ouale inrosite sau impistrite in aceasta zi nu se strica tot anul. In aceeasi zi, Joia Mare, este bine sa pregatesti pasca si cozonacii. Tot in Joia Mare se tine post cu mancare uscata, iar la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. E bine sa mergi la biserica. Fiecare familie va duce colaci, prescura, vin, miere de albine si fructe pentru a fi sfintite si impartite, apoi, de sufletul mortilor. Se zice ca fetele, in timpul slujbei de Joia Mare, trebuie sa faca pe o sfoara cate un nod, dupa fiecare evanghelie, apoi sa isi puna sfoara sub perna ca sa-si viseze alesul. In credinta populara, cei care tin post din Joia Mare si pana in Pasti vor fi instiintati de moartea lor cu trei zile inainte de a trece in lumea cealalta.
Ultima vineri din Postul Mare este cunoscuta si sub denumirea de Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Conform traditiei crestine, Vinerea Mare este ziua in care Iisus Hristos a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub puterea pacatului stramosesc. Din aceasta cauza, in Vinerea Mare este bine sa se tina post negru. Cei care nu tin post negru, nu trebuie sa manance urzici, deoarece Iisus a fost batut cu urzici. De asemenea, in mancare nu se pune otet, deoarce lui Iisus i s-a dat sa bea otet dupa ce a fost biciuit.
Daca va ploua in Vinerea Mare, anul va fi unul manos. Daca te scufunzi in apa rece de trei ori in Vinerea Mare, vei fi sanatos tot anul. Femeile nu au voie sa coase, sa tese, nu coc paine, fiindca este mare pericol de boala si spirite rele. In Vinerea Mare, dimineata, inainte de rasaritul soarelui, oamenii alearga desculti prin roua sau se scalda tainic in ape curgatoare crezand ca, in felul acesta, vor fi sanatosi pe tot parcursul anului. Seara, credinciosii merg la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a Epitafului si pentru a trece pe sub acesta, in scopuri terapeutice. Se spune ca pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Epitaf nu-i doare capul, mijlocul si salele in cursul anului, iar daca isi sterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
Sambata Mare este ultima zi de pregatire a Sarbatorii de Sfintele Pasti, cand femeile trebuie sa pregateasca marea majoritate a mancarilor, sa deretice prin incaperi si sa faca ultimele retusuri la hainele noi pe care urmeaza sa le imbrace in zilele de Paste.
De obicei, in Sambata Mare are loc si sacrificiul mielului, din carnea caruia se pregatesc mancari traditionale: drobul, friptura si borsul de miel. In ziua Sambetei Mari, femeile se spala pe cap, se piaptana, se imbraca in haine curate, se inchina si se roaga la icoane, apoi se apuca de plamadit. In cuptor, vasele trebuie puse doar cu mana dreapta, iar numarul tavilor in care se face cozonacul sau pasca trebuie sa fie cu sot, altfel pot aparea necazuri in anul care urmeaza.
Mai ales la sat, sambata seara, fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica, pentru sfintire. In cos se pune un stergar curat si se aseaza o lumanare alba, apoi oua rosii, pasca, cozonac, oua incondeiate, o bucata de slanina, muschi de porc, zahar, faina, sare, o ramura de busuioc, carnati, carne de miel gatita, etc. Totul se acopera cu cel mai frumos stergar pe care il are gospodina, semn de pretuire a sarbatorii pascale, dar si de mandrie personala.
Sursa: internet
O mare descoperire indică prezenţa extratereştrilor. ”Sunt transmisii extraterestre”
Undele radio, numite şi ”fast radio bursts” (FRBs), au contrariat astronomii timp de 10 ani de la descoperirea acestora.
În noul studiu, cercetătorii au analizat date de la telescopul radio Molonglo şi au descoperit trei FRBs. Conform echipei de cercetare, semnalele au venit cel mai probabil de la galaxii îndepărtate, relatează Daily Mail.
Deşi bineînţeles nu se poate cunoaşte dacă acestea chiar provin de la o civilizaţie extraterestră, se poate totuşi confirma că semnalele misterioase provin din spaţiul cosmic.
FRBs-urile sunt emisii radio care apar pentru o perioadă scurtă de timp şi la întâmplare, ceea ce le face foarte greu de găsit şi de studiat. Astfel, nu se ştie ce poate produce aceste emisii, de aici spectrul larg de speculaţii pe seama lor, de la coliziunea stelelor la mesaje create artificial.
Matthew Bailes, de la Universitatea Swinburne din Melbourne, Australia, susţine că „probabil cea mai bizară explicaţie pentru FRBs este că sunt transmisii extraterestre”.
În 2013, savanţii au observat că arhitectura unică a telescopului Molonglo poate fi utilă pentru reperarea acestor unde. Telescopul are o zonă foarte largă de colectare (18.000 metri pătraţi) şi acoperă 8 grade pătrate ale cerului.
Telescopul produce 1000 TB de date în fiecare zi. Ca o comparaţie, toate paginile web ale Wikipediei folosesc doar 5,87 de TB.
Astfel, echipa a putut să repereze trei FRBs-uri, dar doar una singură a putut fi localizată într-o galaxie.
Studiul a fost publicat în Monthly Notices a Royal Astronomical Society.
Undele radio misterioase pot fi dovada existenţei unei civilizaţii extraterestre
O echipă de fizicieni de la Harvard a emis o ipoteză cel puţin interesantă. Un tip de unde radio numite ”fast radio bursts” (FRB) rămân pentru cercetători extrem de misterioase din cauza dificultăţii de aflare a oricărui tipar sau al originii.
De asemenea, deşi durează doar câteva milisecunde, generează o energie care este echivalentul a 500 de milioane de sori, relatează Science Alert.
Anul trecut, cercetătorii au receptat 16 astfel de impulsuri din aceeaşi sursă dincolo de Calea Lactee, iar acum savanţii de la Harvard propun ideea conform căreia aceste semnale vin de la o civilizaţie extraterestră.
Avi Loeb, fizician la Harvard-Smithsonian Centre for Astrophysics, dezvăluie că „FRB-urile sunt extrem de luminoase, având în vedere durata scurtă (5 milisecunde) şi originea îndepărtată şi nu am identificat o sursă posibilă naturală”. Mai adaugă de asemenea şi că „o origine artificială este o idee de luat în considerare”.
Din 2007 de când au fost descoperite, au fost receptate circa 2.000 de astfel de semnale cu origini aparent întâmplătoare. Un pas înainte a fost reprezentat de şase FRB-uri care au venit din aceeaşi direcţie, o galaxie mică îndepărtată, aflată la 3 miliarde de ani lumină.
Ipotezele care domină în comunitatea ştiinţifică sunt că aceste semnale provin în urma celor mai volatile evenimente din Univers, precum găurile negre supermasive, explozii ale novelor sau rotirile magnetarilor – un tip de stea neutronică ce distruge totul în jur cu ajutorul câmpului său magnetic. Totuşi, acestea sunt doar speculaţii, bazate pe asumpţii că astfel de semnale puternice ar origina din cele mai mari evenimente cosmice.
„Velele de lumină”, o posibilă explicaţie?
Cercetătorii emit ipoteza conform căreia „FRB-urile sunt semnale realizate de civilizaţii extragalactice pentru a alimenta „velele de lumină””.
„Velele de lumină” (lightsails) sunt o tehnologie încă în faza de proiect, dar care are potenţialul de a revoluţiona explorarea spaţială, unde cercetătorii NASA estimează că pot trimite o astfel de navă pe Marte în trei zile.
Aceste „vele” sunt propulsate cu ajutorul fotonilor (particule de lumină), provenite de la soare sau de la lasere gigantice amplasate pe Pământ. Investigând această speculaţie, cercetătorii au menţionat că este posibil ca FRB-urile să provină de la un radiotransmiţător gigantic.
Totuşi, având în vedere faptul că aceste semnale au fost descoperite în tot universul, este greu de crezut că această tehnologie a fost prezentă în orice loc din cosmos unde au avut loc FRB-uri.
O echipă de fizicieni de la Harvard a emis o ipoteză cel puţin interesantă. Un tip de unde radio numite ”fast radio bursts” (FRB) rămân pentru cercetători extrem de misterioase din cauza dificultăţii de aflare a oricărui tipar sau al originii.
De asemenea, deşi durează doar câteva milisecunde, generează o energie care este echivalentul a 500 de milioane de sori, relatează Science Alert.
Anul trecut, cercetătorii au receptat 16 astfel de impulsuri din aceeaşi sursă dincolo de Calea Lactee, iar acum savanţii de la Harvard propun ideea conform căreia aceste semnale vin de la o civilizaţie extraterestră.
Avi Loeb, fizician la Harvard-Smithsonian Centre for Astrophysics, dezvăluie că „FRB-urile sunt extrem de luminoase, având în vedere durata scurtă (5 milisecunde) şi originea îndepărtată şi nu am identificat o sursă posibilă naturală”. Mai adaugă de asemenea şi că „o origine artificială este o idee de luat în considerare”.
Din 2007 de când au fost descoperite, au fost receptate circa 2.000 de astfel de semnale cu origini aparent întâmplătoare. Un pas înainte a fost reprezentat de şase FRB-uri care au venit din aceeaşi direcţie, o galaxie mică îndepărtată, aflată la 3 miliarde de ani lumină.
Ipotezele care domină în comunitatea ştiinţifică sunt că aceste semnale provin în urma celor mai volatile evenimente din Univers, precum găurile negre supermasive, explozii ale novelor sau rotirile magnetarilor – un tip de stea neutronică ce distruge totul în jur cu ajutorul câmpului său magnetic. Totuşi, acestea sunt doar speculaţii, bazate pe asumpţii că astfel de semnale puternice ar origina din cele mai mari evenimente cosmice.
„Velele de lumină”, o posibilă explicaţie?
Cercetătorii emit ipoteza conform căreia „FRB-urile sunt semnale realizate de civilizaţii extragalactice pentru a alimenta „velele de lumină””.
„Velele de lumină” (lightsails) sunt o tehnologie încă în faza de proiect, dar care are potenţialul de a revoluţiona explorarea spaţială, unde cercetătorii NASA estimează că pot trimite o astfel de navă pe Marte în trei zile.
Aceste „vele” sunt propulsate cu ajutorul fotonilor (particule de lumină), provenite de la soare sau de la lasere gigantice amplasate pe Pământ. Investigând această speculaţie, cercetătorii au menţionat că este posibil ca FRB-urile să provină de la un radiotransmiţător gigantic.
Totuşi, având în vedere faptul că aceste semnale au fost descoperite în tot universul, este greu de crezut că această tehnologie a fost prezentă în orice loc din cosmos unde au avut loc FRB-uri.
Prima naţiune din spaţiul cosmic. Orice cetăţean de pe Pământ poate deveni membru prin simpla completare a unui formular
Propunerile pentru constuirea ,,primei naţiuni din spaţiu” au fost făcute publice de către o echipă de cercetători şi experţii din domeniu. Aceştia afirmă că vor întreţine pacea şi vor oferi acces către tehnologia spaţială.
Numită ,,Asgardia”, nume inspirat de lumile mitologice locuite de zeii norvegieni, echipa afirmă că ,,noua naţiune” va deveni un membru al Naţiunilor Unite, având propriul său steag şi imn care vor fi alese de membrii publicului printr-o serie de competiţii.
Conform proiectului de pe website, Asgardia ,,va oferi o platformă independentă, fără constrângerile legilor de la sol. Va fi un loc de pe orbită care nu va aparţine nimănui”.
Iniţial, noua naţiune va fi alcătuită dintr-un singur satelit programat să fie lansat anul viitor. ”Fizic, cetăţenii vor fi pe Pământ, ei vor fi cetăţeni din diferite ţări, deci vor fi rezidenţi ai ţării lor actuale şi ai noii naţiuni. Când numărul aplicanţilor va depăşi 100.000 putem primi oficial statutul de naţiune,” a declarat conducătorul proiectului, Igor Ashurbeyli.
Conform website-ului lor, ,,orice om care trăieşte pe Pământ poate deveni cetăţean al Asgardia”, pe site existând un formular de înregistrare.
Când au fost întrebat de ce ar trebui să se înregistreze ca cetăţeni pe Asgardia, Ashurbeyli a declarat: ,,Cred că, în curând, ţările vor fi parte a familiei Naţiunilor Unte, titlul de membru al acestei ţări va fi un prestigiu”.
Igor Ashurbeyli, omul de afaceri rus şi nanocercetător care a fondat Centrul Internaţional de Cercetare Aerospaţial din Viena, consideră că proiectul doreşte să deschidă o dezbatere despre regulile care ar trebui să guverneze actvitatea spaţială.
Christopher Newman, expert în legile spaţiale din cadrul Universităţii din Sunderland Marea Britanie, a afirmat că proiectul reflectă faptul că zona geopolitică a activităţii spaţiale s-a schimbat imediat după ce Tratatul privind Spaţiul Cosmic a fost redactat în 1960.
Acesta a adăugat faptul că nu este încă sigur cum va reuşi Agardia să se încadreze în reglementările internaţionale, proiectul întâmpinând obstacole semnificative.
Ziua în care omenirea a doborât ultima frontieră şi a ajuns în spaţiu
Iuri Alexeevici Gagarin a devenit, la doar 27 de ani, primul om în spaţiu şi primul pe orbita Pământului. Vostok 1, în rusă „răsăritul”, a fost primul zbor spaţial cu echipaj uman la bord din istoria omenirii.
Yuri Gagarin a fost primul om care a zburat deasupra atmosferei Pământului după ce a terminat misiunea ce a început cu decolarea de pe cosmodromul de la Tyuratam (acum cosmodromul de la Baikonur), în Kazahstan, pe data de 12 aprilie 1961, la ora 07:08 GMT.
Zborul de 108 minute al astronautului s-a desfăşurat deasupra Republicii Sovietice, deasupra Oceanului Pacific, peste Strâmtoarea Magellan din America de Sud, deasupra Oceanului Atlantic şi pestre Africa, după care a reintrat în atmosferă şi de a începe coborârea spre sol în apropierea oraşului Engels din sud-vestul Rusiei.
Fantastica si trista poveste a oualor Fabergé ajunse de la familia imperiala la oligarhii lui Putin
Un ou se poate cumpara cu un leu, in orice piata, dar si cu o suma echivalenta cu zeci de milioane de lei noi. Pentru comparatie, 24 de milioane de dolari inseamna un sfert din pretul unui tablou pictat de Pablo Picasso ori o zecime din valoarea estimata a celui mai titrat tablou al lumii: Gioconda lui Leonardo Da Vinci.
Dar cel mai scump ou de Pasti, nu este in nici un caz rodul stradaniei vreunei gaini din secolul XVI , vopsit de o gospodina medievala cu cerneluri rare, ci este Oul Incoronarii. O bijuterie, sau mai degraba un bibelou de un gen unic, care a omagiat in 1897 urcarea pe tron a ultimului tar al Rusiei: Nicolae al II lea.
Lacramioarele
Un obiect incredibil de sofisticat, din smalt galben translucid, strabatut de vinisoare de aur la a caror intretaiere sunt incrustati vulturi imperiali ce poarta pe piept diamante. Iar Peter Carl Fabergé, care si-a pus marca pe aceasta piesa, a mai realizat doar 50 de astfel de unicate pentru familia Romanov – dinastia care a condus neintrerupt Imperiul Rus in ultimii 300 de ani ai existentei sale.
Ouale Fabergé – pe care nici gaina din poveste nu le-ar fi putut oua – sunt printre cele mai rare si mai originale obiecte de arta cunoscute.
Celebrele ouă Faberge au fost create la sfârşitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea pe baza unei cereri facute de ţarii Alexandru al-III-lea şi Nicolai al-II-lea. Aceste opere de arta in miniatura, din metale pretioase incrustate cu pietre, sunt o minune de măiestrie si o adevarata comoara artistică. Create de bijutierul Carl Fabergé, în Sankt Petersburg, cele mai multe dintre aceste opere de artă au fost pierdute, distruse sau luate din Rusia.
V
Oul Fabergé este unul dintre miile de ouă bijuterii făcute de Casa de Fabergé intre 1885 – 1917. Cele mai multe au fost ouă miniaturale, care au fost populare cadouri la sarbatorile pascale. Aceste bijuterii au fost purtate pe un lanţ la gât.
Cele mai celebre ouă produse de Fabergé au fost si cele mai mari realizate pentru Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea ai Rusiei; acestea sunt adesea denumite în continuare oua Faberge imperiale. Faberge a creat 50 de asemenea oua, numai 42 au supravietuit. Alte două ouă, Constellation şi Kareliană, au fost planificate pentru 1918, dar nu au fost facute pentru ca Nicolae al II-lea şi familia sa au fost asasinaţi în acel an (Nicolae a abdicat un an înainte). Şapte oua mari au fost facute pentru familia Kelch de la Moscova.
Primul ou Fabergé a fost creat pentru ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei, care a dorit să-i ofere soţiei sale, ţarina Maria Fedorovna, în 1885, un ou de Paşte, dar si pentru a sărbători a 20-a aniversare a logodnei lor. Se crede că inspiraţia ţarului pentru acest original cadou a fost un ou deţinut de mătuşa tarinei Maria, Prinţesa Marie Wilhelmine a Danemarcei, care în copilăria tarinei i-a captivat imaginatia cu povesti despre acest ou.
Primul ou cunoscut sub numele simplu “de ou de găină” (hen) a fost creat din aur, invelit in email alb opac, care simula coaja oului si se deschidea pentru a dezvalui continutul unui gălbenuş de ou de aur galben mat. Acesta la rândul său se deschidea pentru a dezvalui un mic pui de gaina din aur multicolor. Si gainusa se deschidea dezvaluind conţinutul – o replică de diamant a coroanei imperiale, suspendată cu un mic pandantiv de rubin. Din păcate, aceste ultimele două surprize s-au pierdut.
Am sa incerc sa redau cele mai frumoase piese din aceasta sublima comoara. Cel mai frumos ou facut in perioada tarului Alexandru al III-lea a fost “oul Caucazului”, parerea mea si a unei parti a expertilor de specialitate. Acest ou nu a fost recuperat de rusi si este pastrat la Muzeul Metropolitan din New York ca parte din colectia fundatiei Matilda Geddings Gray. De mentionat ca acest ou nu face parte din colectiile muzeului, dar este pastrat si expus de acest muzeu. Oul Caucazului a fost realizat de bijutierul rus M. Perchin, sub supravegherea germanului Peter Carl Fabergé, in atelierul lui din Rusia.
Oul Caucazului a fost realizat din aur galben si multicolor, argint, rubin emailat, incrustat cu diamante, , platină, fildes, perle şi picturi tempera pe fildeş. Oul prezinta cabană de vânătoare imperiala din Abastumani, în Caucaz, unde Marele Duce George si-a petrecut cea mai mare a vietii lui dupa ce a fost diagnosticat cu tuberculoză. Miniaturile au fost semnate de către Krijitski, cel mai mare miniaturist rus la secolului al XIX-lea. Miniaturile sunt vizibile prin deschiderea a patru mici uşi din jurul oului. Fiecare usa are o cifră de diamant formând anul 1893. În spatele capacului rabatabil de la partea de sus este un portret al Marelui Duce, în uniforma lui navala.
O alta capodopera este fara indoiala Oul Palatului Alexandru. Oul a fost comandat de tarul Nicolae al II-lea drept cadou de Paşte pentru soţia sa, Alexandra Feodorovna. Acesta este pastrat în Muzeul Arsenalului din Kremlin.
Oul Palatului Alexander este realizat din nefrita (silicat) siberiana, diamante, aur, rubine şi picturi în miniatură de tempera pe fildeş. Oul conţine cinci portrete in miniatura ale copiilor lui Nicolae al II-lea şi împărăteasa Alexandra: Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi tareviciul Alexie. Fixate in partea de sus a fiecarui portret este un diamant, cu monograma initialelor numelor fiecarui copil. Pe verso fiecarui portret, vizibil doar din interiorul oului, este data de naştere a copiilor.
In 2004, magnatul rus Victor Vekselberg achizitiona de la celebra familie Forbes 13 oua Fabergé si alte 180 de piese. Desi pretul nu a fost niciodata facut public, casa de licitatii Sotheby’s evalua colectia, cu o luna inainte de vanzare, la 90-120 milioane de dolari, cu Oul Incoronarii in capul listei.
Portocalul
Printre obiectele de arta mai figurau primul ou comandat de tari (Oul de Gaina), precum si Lacramioarele, Portocalul, Cucul, Oul Renasterii, Bobocul de Trandafir. Iar Vekselberg, presedintele Tyumen Oil Company (TNK), a treia companie petroliera din Rusia, declara la data achizitiei ca “este o ocazie unica in viata, aceea de a inapoia tarii mele una dintre cele mai venerate piese de tezaur”.
Lui Malcolm Forbes, fondatorul influentei reviste Forbes Magazine unde sunt clasificate averile celor mai bogati oameni ai lumii, i-au trebuit 30 de ani (intre 1960 si 1990 – anul mortii sale) sa colectioneze ouale rusesti, pe care le-a expus apoi in intreaga lume.
Cucul
Lui Vekselberg nu i-a luat mai mult de zece ani sa stranga peste 10 miliarde de dolari (avere evaluata, fireste, de Forbes Magazine). Colectia Forbes a fost cumparata imediat dupa ce TNK a fuzionat cu British Petroleum, tranzactie care a adus actionarilor rusi 6,75 miliarde de dolari.
Cui i-a ouat mintea?
Mai importanta insa decat detaliile despre cea mai spectaculoasa achizitie de arta Fabergé din toate timpurile este istoria oualor in sine. Bijutierul de origine franceza Gustav Fabergé a fondat compania care i-a purtat numele in 1842, dar celebritatea avea sa apara doar 40 de ani mai tarziu, atunci cand Peter Carl, fiul lui Gustav, a vandut primul ou familiei imperiale ruse.
In 1884, in timpul celei mai importante sarbatori a lumii ortodoxe – Pastele – tarul Alexandru al III lea i-a daruit tarinei Maria Fedorovna Oul de Gaina, care i-a placut atat de mult incat i-a comandat lui Fabergé inca unul si inca unul, an de an. Iar maestri bijutieri au avut grija ca de fiecare data obiectele de arta sa ascunda inauntrul lor cate o surpriza, o mica piesa cu semnificatie aparte, tinuta in secret pana in ultima clipa.
A cincisprezecea aniversare
La acea vreme au fost realizate Oul Invierii (1887 – singurul care are ca tematica explicita Pastele), Palatele Danemarcei (1890 – tarina era o printesa daneza), Oul Renasterii (1894).
Culmile gloriei
Istoria oualor de aur incepe la Alexandru si Maria, dar adevarata consacrare a artei lui Fabergé avea sa fie atinsa in timpul lui Nicolae, fiul lor. Din 1894, anul urcarii pe tron a lui Nicolae al II lea, ouale devin din ce in ce mai sofisticate.
Oul Tareviciului
Bijutierii din atelierele Fabergé lucreaza chiar mai mult de un an pentru realizarea unui singur ou. Ei amesteca aurul cu nichelul, paladiul si argintul, cu alama, diamantele, rubinele si safirele, cu cristalul si pietrele ornamentale – jadul, agatele, calcedoniile, cuartul.
Imbina tehnica “guilloche” (tratarea suprafetei pentru a crea striatii si usoare schimbari de nuante) si straturile suprapuse de smalt cu stilurile Rococo si chiar Art Nouveau. Dupa Bobocul de Trandafir (1895), vine randul Pelicanului (1898), al celebrului Ou al incoronarii (1897 – la care bijutierii au lucrat 15 luni), urmat de Lacramioarele (1898), Cucul (1900), Oul lui Petru cel Mare (1903), A Cincisprezecea Aniversare (1911), Portocalul (1911), Oul Tareviciului (1912), pana la Oul Ordinului Sfantul Gheorghe (1916).
Azova
Iar in vremea domniei lui Nicolae al II lea bijutierii angajati in numar din ce in ce mai mare de Peter Carl Fabergé nu mai primesc comenzi doar pentru oul destinat tarinei, ci si pentru imparateasa – mama. Maria Fedorovna a continuat sa-si primeasca an de an cadoul, ca si pe timpul vietii sotului ei, Alexandru al III lea.
Ouale au omagiat aniversarile dinastiei Romanov, dar si calea ferata trans-siberiana, bravura soldatilor rusi, palatele si iahtul tarilor, Catedrala Uspenski (din Finlanda, pe atunci provincie rusa).
Pierdute in noaptea istoriei
Din pacate insa, goana dupa frumos n-a durat decat 30 de ani, pana in 1917, cand arta lui Fabergé este condamnata de bolsevicii lui Lenin laolalta cu familia ultimului tar. Ouale sunt vandute de sovietici unul cate unul, de parca nu un Romanov pur sange, Petru I, facuse Rusia Mare.
Asadar in atelierele lui Fabergé, bijutierul curtii imperiale ruse, au apucat sa straluceasca in lumina doar 52 de piese din seria oualor imparatesti. Fabergé nu a realizat insa doar oua imperiale: 7 dintre neasemuitele bijuterii au fost comandate de proprietarul unei mine de aur siberiene, Alexandr Ferdinandovici Kelch, iar 8 de catre altii, precum baronii de Rothschild.
Palatele Danemarcei
Cea mai bine vanduta bijuterie Fabergé pana in 2004 a fost Oul de Iarna, o piesa cu 3.000 de rubine, datand din 1913 care a ajuns la aproape 10 milioane de dolari. Dar, dupa iesirea de pe piata a “pachetului” achizitionat de Vekselberg, preturile n-au loc decat in sus, spre 20-30 de milioane, cam la cat se liciteaza tablourile lui Van Gogh. Evaluarile merg de la 24 de la milioane dolari – Oul incoronarii, la 12-18 milioane pentru Lacramioare si 10-15 pentru Portocal, toate in proprietatea lui Vekselberg, toate la niveluri peste vechiul record.
Vekselberg detine 9 oua imperiale, doua realizate pentru Kelch si doua pentru altii, toate provenind din colectia Forbes – in total 13.
Alte 33 de oua imperiale sunt fixate si ele bine, in cele mai selecte colectii din lume: 10 la Palatul Kremlin, 5 in Muzeul de Arte Frumoase din Virginia, 3 in colectia reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, 3 in Muzeul de Arta din Nashville – SUA, 3 intr-o colectie privata din Statele Unite, doua in proprietatea Fundatiei Sandoz (Elvetia), doua la Muzeul Hillwood (Washington), doua la Walters Art Museum din Baltimore, unul in colectia printului de Monaco, unul in Muzeul de Arta din Cleveland si altul in proprietatea statului Qatar.
Oul lui Petru cel Mare
Din nefericire opt oua imperiale nu sunt de gasit: Oul de Gaina cu pandantiv de safir (1886), Heruvimul cu Car (1888), Nécessaire (1889), Portretele lui Alexandru al III lea (1896), Mov (1897), Oul din nefrit (1902), Oul regal danez (1903), precum si acela care-l comemoreaza pe Alexandru al III lea (1909).
Povestea merge mai departe
Dar stati un pic. Fantastica si trista poveste a oualor Fabergé ajunse de la familia imperiala rusa la oligarhii lui Putin nu s-a terminat.
Un ou imperial Fabergé, care nu a mai fost vazut in public de peste 100 ani, a fost expus la Londra, dupa ce a fost descoperit din intamplare de un negustor de fier vechi, relateaza Reuters.
Creat de Peter Carl Fabergé, e cadoul de Paste, pe care tarul Alexandru al III-lea i l-a facut tarinei Maria Feodorovna in 1887.
Realizat din aur si decorat cu diamante si safire, oul a fost vazut pentru ultima data in public la Sankt Petersburg, in anul 1902.
Confiscat in timpul Revolutiei bolsevice din 1917, oul Fabergé a ajuns ulterior in Statele Unite ale Americii, in imprejurari ramase necunoscute.
Un barbat a carui identitate nu a fost dezvaluita l-a cumparat dintr-o piata din centrul SUA in schimbul sumei de 14.000 de dolari.
Acesta dorea sa-l vanda oricarei persoane care dorea sa il topeasca si sa obtina astfel din el mai multe obiecte din aur.
Pentru ca nu a reusit sa gaseasca un cumparator, barbatul a facut o serie de cercetari pe internet si a aflat ca e posibil sa fi descoperit un ou Fabergé .
ANUL 2017, FĂRĂ VARĂ! Fenomenul a mai avut loc în 1816
Anul acesta circulă pe internet teoria potrivit căreia vara lui 2017 nu va mai exista. Acest fenomen ar urma să fie unul identic cu cel din 1816, atunci când în Europa a fost foarte frig, iar nordul continentului a fost acoperit chiar de zăpadă.
Și temperaturile medii la nivel global au fost cu 0,4 – 0,7 grade mai mici decât cele normale, potrivit Descoperă.ro.
Oamenii de știință spun că acestea sunt efectele a cel puțin doi factori.
Un motiv este reprezentat de un minim istoric al activității solare, la care s-a adaugat efectul de iarnă vulcanică provocat de o serie de erupții care avuseseră loc în anul precedent, 1815, culminand cu erupția vulcanului indonezian Tambora.
Pe internet circulă teoria că fenomenul din 1816 s-ar putea repeta și în vara lui 2017, iar analistul român Sebastian Sârbu a dat mai multe detalii despre acest subiect.
„Erupţia vulcanului va cauza un nor de sulf care va duce la disparitia verii. Sulful are un efect de racire, un efect distructiv si duce la aceasta anomalie tehnica, la racire considerabila atmosferei. Din acest punct de vedere se asteapta ca lunile de schimbare de anotimp sa reprezinte niste momente critice sau favorabile in ceea ce priveste posibilitatea unei eruptii. Cred ca vom trece printr-o perioada de transformari generale cu sau fara experimente nucleare”, a declarat specialistul in fenomene climatologice.
Ninsoare abundentă pe 20 Aprilie 2017.
Tot estul României a fost cuprins de zăpezi în data de 20 aprilie 2017. Județul Vaslui și Județul Galați are și la această oră drumuri blocate. De asemenea, jumătate din județul Vaslui a rămas fără energie electrică, telefonie mobilă și apa potabilă. S-au raportat la nivelul județelor Vaslui și Galați, peste 200 de arbori rupți de zăpada și vânt. Stalpii de inalta tensiune si firele de telecomunicatii au fost si ele afectate.
Fenomen meteo bizar, azi-noapte în Bârlad.
În seară de 21 spre 22 aprilie, în Bârlad a avut loc un fenomen meteo bizar, fără precedent până în acest moment în România. În timp ce ningea abudent cu fulgi mari, cerul era brăzdat de fulgere mari ce luminau pământul timp de câteva secunde. În decursul a 3-ore, cerul s-a albit de peste 20 de ori, având loc un fenomen greu de explicat de către meteorologi.
Ninsoarea s-a oprit în acest moment în estul României, însă se așteaptă inundații
Chiar dacă ninsoarea s-a oprit în județul Vaslui și Galați, pericolul nu a trecut. Pe lângă faptul că drumurile sunt încă blocate, meteorologii anunța că șansele de inundație sunt crescute. Raul Prut, cât și raul Bârlad, se află la cote alarmante și se așteaptă că după topirea zăpezilor, acestea să iasă din matcă.
Republică Moldova, paralizată, au scos armata în stradă
În Republică Moldova a nins fără încetare încă din seară de 19 aprilie, iar oficialii din R. Moldova au fost nevoiți să scoată armata pentru a ajuta populația. Vântul a suflat cu peste 70km/h și stâlpii de curent s-au rupt, orașe întregi din R. Moldova rămânând în beznă. Autoritățile au scos armată pentru a-i ajută pe cei rămăși sinistrați și pentru a deszăpezi drumurile ce legau localitățile.
În istoria României, nu a nins niciodată în această perioadă (sf. lui Aprilie), aşa încât să se depună şi să fie blocate drumurile dintre localităti.
Doar in 1974 si 1988 a nins pe 15 aprilie, însă zăpada nu a rezistat mai mult de câteva ore.
HAARP și SURA – Armele Meteo cu care se Manipulează VREMEA au fost activate
Vijeliile care au răvășit România și Europa de Est în ultimile săptămâni- un semn că cineva folosește arma meteorologică.
Ploi masive, inundații, vijelii, grindină, tornade- fenomene meteorologice extreme caracterizează în ultima vreme clima europeană, mai ales cea din partea de centru și de est a Europei. Aceste fenomene meteo extreme, necaracteristice climei noastre par a fi nimic altceva decât niște provocări și modificări artificiale ale factorilor climatici.
În urmă cu mai mulți ani, în media au apărut informații legate de inventarea unor dispozitive menite să modifice din punct de vedere meteorologic clima din anumite puncte de pe glob. Informațiile respective au fost trecute cu vederea de publicul larg, dar se pare că acum avem de aface cu o sumbră confirmare.
Rapoarte ale CIA ( Agenția Centrală de Informații a statului american) și FSB ( Serviciul Secret al Federației Ruse) au scos la iveală acuze reciproce aduse de ambele super-puteri, acuze ce vizează activarea și direcționarea către anumite zone din Europa a sistemelor de control, producere și manipulare a fenomenelor meteo extreme. Ambele super-puteri, SUA și Rusia au în dotare arme meteorologice, cea americană denumindu-se HAARP (Programul de Cercetare Aurorală Activă de Înaltă Frecvenţă) și este o anexă a Iniţiativei de Apărare Strategică, “Star Wars”.
Acționând din afara atmosferei, arma este considerată a fi de distrugere în masă, fiind capabilă să destabilizeze sistemele agricole şi ecologice din zonele vizate. Rușii la rândul lor posedă un sistem tehnic aproape similar cu cel american, dar se pare că mult mai puternic. SURA este numele armei meteo rusești și
este este folosit „cu succes” de peste 20 de ani.
Arme cu tehnologie super-avansată
Ambele arme, și cea americană și cea rusească au la bază sisteme tehnice ce pun în practică principii elementare ale radio-fizicii. Efectul generării radiațiilor de joasă frecvență în timpul modulării curenților ionosferici, denumit pe scurt „Efectul Ghetmantev”, stă la baza ambelor sisteme. Combinând elemente și efecte ale radiațiilor de joasă frecvență în ionosferă și cele ale radiațiilor induse în magnetosferă, aceste arme pot provoca (pe lângă modificarea din punct de vedere meteorologic a vremii) și cutremure de pâmânt.
În lume se cunosc doar trei asemenea amplasamente ale acestui gen de arme.Una din locațiile stațiilor HAARP este în Alaska, la o distanţă de 400 de km de la Anchorage, în baza militară Gakhona. Aici există „o pădure” de antene de 25 m înălţime. Baza militară este păzită de patrule înarmate a puşcaşilor marini, iar spaţiul aerian deasupra bazei este închis pentru toate tipurile de avioane civile şi militare.
Cel de-al doi-lea amplasament american este în Norvegia (la Tromso).
SURA se află amplasată în orășelul Vasilsursk- la 100 de km de Nizhniy Novgorod în Rusia.
Radiațiile electromagnetice- generate și manipulate în cel mai letal mod
Din punct de vedere constructiv aceste arme sunt compuse dintr-o rețea de sute sau chiar mii de antene cuplate la niște emițătoare-generatoare de joasă frecvență. Specificațiile armei rusești SURA, mai puternică decât cea americană constau în următoarele: gama de frecvenţe de instalare este de 4,5 la 9,3 MHz. Facilitatea de difuzare constă din trei emiţătoarele de 250 kW şi o antenă dipol cu 144 de bare vibratoare incrucisate, cu dimensiuni de 300 m x 300 m. În centrul de intervalul de frecvenţă de funcţionare (4,5 – 9,3 MHz), amplificarea este atinsă în jurul 260 MW(~ 24 dB), energie radiată efectivă (PER) a instalatiei este de 190 MW (~ 83 dBW).
În urmă cu câțiva ani, meteorologul american Scott Stevens a acuzat Rusia ca fiind în spatele anumitor activități care ar putea afecta activitatea atmosferică.
Stevens a subliniat că specialiștii militari ruși au fost în spatele „furiei” uraganului Katrina care a devastat New Orleans. Potrivit lui, Rusia a îmbunătățit în secret echipamentul pentru a provoca un impact negativ de condiţiile meteo şi astfel revenirea la epoca sovietică a războiului rece. Ceea ce, coincidență se pare că se întâmplă chiar acum (vezi războiul din Ucraina și vremea ciudată ce a devastat România și Bulgaria din ultima perioadă.)
Coincidență sau nu, cel puțin din punct de vedere constructiv și dintr-o analiză vizuală simplă, o asemenea construcție (pădure de antene!!) se află chiar pe malul Mării Negre, pe plaja Corbu! Putem să ne gândim la orice mai ales că oficialii nu au spus niciodată ce anume se ascunde acolo, în spatele acelei păduri de antene păzite strașnic de militari înarmați până în dinți.
Sursa:http://www.poatenustiai.ro
Lacul Colibiţa, locul de basm din inima Transilvaniei care ia tribut cel puţin o viaţă în fiecare an. Secretele satului de sub apă
Situat la doar 50 de kilometri de Bistriţa, la poalele Munţilor Călimani, lacul Colibiţa fascinează cu frumuseţea sa sălbatică, dar şi cu zecile de legende care circulă în legătură cu această zonă. Oamenii locului spun că lacul este blestemat şi că îşi ia an de an tribut cel puţin o viaţă.
Lacul Colibiţa este situat la doar 50 de kilometri de Bistriţa, la o înălţime de 800 de metri. În locul care acum fascinează turişti din toată ţara şi de peste hotare, în 1850 erau doar 14 locuitori, care în 1869 şi-au amenajat şi o biserică. În acelaşi an s-a construit şi un drum care lega Colibiţa de Mureşenii Bârgăului pentru a sprijini transportul de material lemnos. Lacul care se întinde pe 5 kilometri a împrumutat practic denumirea localităţii care a fost inundată pentru ca el să ia naştere. Numele vine de la „colibe”, locuinţele temporare amenajate de primii ciobani care au transformat locul pitoresc într-un sat. Cel care a văzut potenţialul turistic al acestei zone a fost tâmplarul de origine germană W. Ianitchi, care a construit mai multe case de vacanţă pentru saşii din Bistriţa în 1918. Proprietăţile curative ale aerului de la Colibiţa au făcut cunoscută zona Nu doar potenţialul turistic al zonei a atras bistriţenii la Colibiţa. Informaţii despre proprietăţile curative ale aerului din Colibiţa au început să circule încă din 1883, atunci când o tânără din Bistriţa se spune că s-a vindecat de tuberculoză datorită aerului din această zonă, foarte bogat în ozon. Sanatoriul a rezitat preţ de câteva decenii, după care a fost incendiat. „O regiune excelentă pentru a-şi adormi oricine greutăţile neajunsurilor de peste an, a-şi alunga afecţiunile pulmonare inspirând un aer ozonat de brad, având posibilitatea de a face cură la razele de soare ultra-violete, cură care făcută în laboratorii medicale cu lampa „Quartz” costă parale multe şi nu poate sta la nivelul curiei natural”, spuneau jurnaliştii publicaţiei „Frăţia Românească”, în anul 1927.
De proprietăţile aerului de la Colibiţa a auzit şi asociaţia „Caritatea” de la Cluj, care a început în 1923 amenajarea unui sanatoriu pentru tratarea studenţilor cu probleme pulmonare. Blestemul foştilor locuitori… În 1979 se ia decizia de strămutare a satului Colibiţa pe dealurile din apropiere, în localitatea numită Miţa, pentru a se amenaja în vale un lac de acumulare, menit să asigure alimentarea cu apă a întregii zone. Deşi inginerii care au lucrat la acest lac şi la baraj asigură că zona a fost curăţată foarte bine înainte, fiind scoşi inclusiv copacii, localnicii sunt convinşi că pe fundul lacului încă se mai regăsesc clădirile. Una dintre legendele care circulă în zonă se referă la fosta biserică din lacul scufundat. Aceasta spune că atunci când scade apa, se poate observa crucea de pe biserică. „Şi eu ştiu că o parte din sat, cu tot cu biserică, e tot în lac. Mai mulţi feciori care au intrat sub apă au spus că au văzut turnul bisericii. Mulţi povestesc că sunt peşti mari în lac ce mănâncă oamenii care mor înecaţi”, explică tanti Maria, care locuieşte de când se ştie în Miţa. De asemenea, locuitorii mai bătrâni ai localităţii spun că cei care au fost nevoiţi să-şi părăsească casele şi să se mute pentru a fi amenajat lacul au blestemat zona, motiv pentru care, lacul Colibiţa şi-a luat an la rând tribut vieţi omeneşti. Cel mai tulburător caz de la Colibiţa care este amintit şi acum deşi au trecut 10 ani de atunci a implicat o tânără de 18 ani din Bistriţa, care a plonjat cu maşina în lac şi s-a înecat. În maşină se afla şi fratele său, care însă a reuşit să se salveze. Trupul fetei a fost găsit la aproape o lună de la dispariţie, de către un grup de scafandri speologi. Preţ de 20 de zile cât au durat căutările fetei s-a vorbit despre peşti uriaşi care s-ar hrăni cu trupurile celor care îşi pierd viaţa în lac. Dispariţia în apele lacului din anul 2008 a unui tânăr din Reghin nu a făcut altceva decât să dea apă la moară acestor legende ale „blestemului”. Pescarii susţin şi acum cu tărie faptul că lacul chiar ar găzdui peşti uriaşi care ajung la câţiva metri buni, care stau pe fundul acestuia.
Localitatea Colibiţa este situată la 38 de kilometri de municipiul Bistriţa şi îşi are începuturile în anul 1850. În anul 1979 satul este strămutat în apropiere, la Miţa, pentru a face loc unui lac de acumulare. Noul lac de acumulare, care avea scopuri cu totul practice, nu face altceva decât să înfrumuseţeze zona, care începe să fie tot mai populată.
Un sanatoriu pus pe picioare în satul Colibiţa din Bistriţa-Năsăud de Olivia Deleu, soţia unui fost primar al Clujului din perioada interbelică, a ajuns în preajma celui de-al doilea Război Mondial oaza de sănătate a studenţilor, elevilor şi orfanilor din întreaga Transilvanie. Sanatoriul „Caritatea” şi-a încheiat activitatea în anul 1944, când a fost incendiat.
Una din cele mai odioase crime petrecute vreodată în judeţul Bistriţa-Năsăud trezeşte şi acum lacrimi în colţul ochilor. Deşi au trecut 23 de ani de la tragicul moment, familiile îndoliate ale celor trei bărbaţi ucişi cu bestialitate de cinci soldaţi beţi nu au beneficiat nici până în prezent de compensaţiile materiale, stabilite de magistraţi după ani lungi de procese.
Una din cele mai odioase crime petrecute vreodată în judeţul Bistriţa-Năsăud trezeşte şi acum lacrimi în colţul ochilor. Deşi au trecut 23 de ani de la tragicul moment, familiile îndoliate ale celor trei bărbaţi ucişi cu bestialitate de cinci soldaţi beţi nu au beneficiat nici până în prezent de compensaţiile materiale, stabilite de magistraţi după ani lungi de procese.
Lacul vulturilor, locul în care românii și-au aruncat comorile de frica invadatorilor
Undeva, prin Munții Siriu, la 1400 metri altitudine se ascunde un lac puțin cunoscut de turiști. De Lacul vulturilor, bogat în peisaje sălbatice, sunt legate povești de care localnicii spun că ar avea un gram de adevăr.
Turiştii vin aici să se bucure de liniştea locului şi de frumuseţea munţilor sălbatici. În imediata vecinătate a ”Lacului Vulturilor” se află singura zonă unde pot fi întâlnite caprele negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de dispariţie. Din cauza diferenţelor notabile de temperatura din zonă, pe timp de iarnă, traseele turistice în această zonă sunt greu accesibile din cauza troienelor şi zăpezilor parcă nesfârşite„, a declarat pădurarul din zona lacului Nea Teodor Cârdei într-un interviu pentru stiridebuzau.ro.
Cele două denumiri ale lacului se trag din două legende. Cu numele ”Lacul Vulturilor” acest ochi de apă a fost botezat de Alexandru Vlahuță, în opera sa ”România Pitorească”. Potrivit autorului, lacul era adăpostul de primăvară a vulturilor care, în această zonă îi învățau a zbura: ”vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”. Datorită lui Vlahuță, această legendă a făcut acest lac cunoscut în toată țara sub denumirea de „Lacul Vulturilor”.
A doua denumire, cea mai populară de altfel, ”Lacul fără fund” provine de la altă legendă nu mai puțin cunoscută în zonă, care nu are a face cu adâncimea reală a lacului.
Cică un păstor, obosit de această meserie, și-a lăsat turma de oi și a aruncat toiagul în acest lac. Peste o vreme, el și-a văzut toiagul plutind în Dunăre și realizând că păstoritul oilor este menirea lui, s-a întors acasă ca să-și caute turma abandonată odinioară.
O altă legendă spune că oamenii din așezările de la poalele muntelui și-au aruncat în lac toate avuțiile de frica cotropitorilor tătari. Însă după plecarea acestora, locuitorii nu au mai găsit nimic.
O altă poveste care circulă prin acele locuri este că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial localnicii au săpat o trecere pe sub lac pentru a duce în eroare armata fascistă, iar tancurile care au poposit pe acea trecere nu au mai ieșit la suprafață niciodată.
A presărat puțină sare într-un colț al casei. Când vei vedea motivul, vei face și tu la fel!
Dacă în ultimul timp nu ți-a mers bine deloc, dacă întâmpini frecvent probleme financiare sau dacă te îmbolnăvești destul de des, înseamnă că locul în care îți petreci cel mai mult timp ( de exemplu casa unde locuiești sau biroul unde lucrezi) este încărcat de energii negative care îți blochează depășirea acestor probleme.
Ce reprezintă energiile negative!
Aceste energii nu sunt palpabile, nu se văd, ele doar se simt, iar efectele lor sunt distrugătoare. Aceste energii afectează mai ales persoanele sensibile care sunt și cele mai expuse.
De cele mai multe ori locuința ta sau locul în care îți petreci mult timp, dacă este vizitat de persoane negativiste, acumulează în timp energii negative. Pentru a reuși să elimini aceste energii distrugătoare, trebuie să faci un singur lucru…Trebuie să presari într-un colț al camerei puțină sare.
Procedeul se desfășoară astfel:
– Presară puțină sare într-un colț al camerei unde îți petreci mai mult timp
– Lasă sarea sa facă magia timp de 24 de ore
– După scurgerea celor 24 de ore, ia mătura și mătură sarea până la ieșirea din încăpere iar atunci când ai ajuns sub toc, trece-o pe făraș (nu o pune direct în făraș din colțul camerei), având grijă să nu rămână deloc în camera unde dormi. Așadar, mătură foarte bine.
– După ce ai măturat-o, nu o arunca la gunoi, ci arunc-o în apa de la vasul de toaletă.
Se spune că energiile captate de sare sunt disipate în momentul în care sarea intră în contact cu apa. Repetă procedeul pentru fiecare cameră în parte dacă vrei ca întreaga locuință să fie curățată de energii negative!
Încearcă această metodă simplă de eliminare a energiilor negative și viața ta se va îndrepta!
Sursa:http://www.secretele.com – autor Razvan
Pisicile îți protejează casa de spiritele rele și îți aduc bunăstare!
Pisica- animalul magic!
Aura acestui animal este atat de puternica incat poate proteja intreaga familie si intreaga casa. Vrem sa iti spunem ca pisicile nu se perinda pe langa picioarele tale pentru ca le este foame sau vor atentie, ci pentru ca au o forta magica, astrala, prin care vor sa te protejeze.
Cel care goneste pisica in acest moment, indeparteaza energia pozitiva. Data viitoare, trateaza cu afectivitate pisica, iti vrea doar binele!
Pisica protejeaza caminul de energiile negative si de spiritele rele. Pisica te ajuta foarte mult daca te muti intr-o casa noua sau mergi intr-un loc unde s-au petrecut lucruri rele.
Atunci cand pisicile torc, ajuta chiar la tratarea anumitor afectiuni osoase, deoarece emana o energie de aproximativ 25 Hz.
Spiritele rele!
Atunci cand o pisica simte un spirit in casa, incepe sa il urmareasca pentru a-i afla intentiile. Pentru a se asigura ca acest spirit nu ii distruge mediul energetic, pisica face tot posibilul sa elimine spiritul. Daca nu functioneaza, pisica incearca sa prinda entitatea in aria sa energetica si sa o scoata din casa. De aceea in anumite traditii apar spirite rele ce zboara pe pisici.
Ai mare grija si fi cu bagare de seama atunci cand pisica ta priveste intr-un punct fix. Aceasta postura poate reprezenta prezenta unui spirit rau. Pentru a-ti ajuta pisica sa elimine acest spirit, citeste o rugaciune sau da foc la salvie alba – ajuta mult in cazul indepartarii spiritelor rele.
Aura energetica a pisicii este atat de puternica, incat poate indeparta orice energie negativa. De aceea persoanele care comunica cu spiritele, nu tin pisicile in camera, deoarece sperie spiritele.
Pisica, bunastarea si casa!
Prezenta pisicii ne protejeaza si de blesteme. Atunci cand ai o discutie cu o persoana, pe care o banuiesti ca ar vrea sa iti faca rau, tine mana pe pisica. Pe cea stanga tine-o in zona gatului iar pe cea dreapta pe coada. Astfel vei fi conectat complet cu pisica si te va proteja de energiile negative.
Cum pisicile detin energie cosmica, ele aduc energie pozitiva in casa, protejand astfel intreaga familie si atragand bunastare. Pisicilor le place sa stea in zone cu energie puternica, cum ar fi zonele geopatogene.
Rusii au un ritual destul de interesant: atunci cand se muta intr-o noua casa, lasa mai intai pisica sa intre. Daca acea casa a mai fost locuita, pisica va elimina energiile negative, daca este vorba despre o casa noua, va incarca intr-o forma energetica pozitiva casa.
Pisica si vindecarea!
Puterile magice ale pisicii se vad prin vindecare. Pisicile se aseaza exact pe zona unde stapanul are o durere sau o suferinta. De asemenea, pisicile ne elibereaza si de stres. Stiai ca pisicile albe imbunatatesc vederea?
La nivel psiho-emotional, pisicile persane sau exotice au puteri magice!
Culoarea pisicii defineste nevoia
Persoanele care decid sa isi achizitioneze o pisica pentru a se bucura de puterile sale magice, trebuie sa stie cum sa aleaga o pisica. Uneori ai nevoie de o pisica neagra, alteori de una roscata.
Neagra: puteri oculte, magie neagra! In ciuda acestor superstitii, pisica neagra chiar elimina energiile negative din casa!
Pisicile roscate: aceasta pisica are putere solara si energie yang. Iniferent de sexul acestei pisici, ea iti va aduce bani si bunastare in casa.
Pisica gri: aceasta pisica aduce iubire, fericire si noroc!
Alba: aceasta pisica are putere de vindecare, ne scapa de stres si ne reincarca organismul cu energie.
Pisica siameza sau regala : aceste pisici aduc longevitate, succes si umplu casa de energie solara.
Pisica in trei culori : zeita pisicilor, aduce noroc, mentine armonia si prosperitatea casei.
Pisica in doua culori: conform traditiei, aceste pisici aduc prietenie si intelepciune in casa.
Nuanta broastei testoase: aceasta pisica este pura si magica, mentinand longevitatea femeilor.
Auriu-maron : pisica templiera este jucausa, inteleapta si aduce energia solara in casa.
Striata : aceasta pisica aduce noroc si ne scapa de orice situatie neplacuta!
Pisicile au dezvoltat o relatie foarte interesanta cu oameni pe parcursul istoriei, jucand un rol cheie in supravietuirea noastra in zorii timpurii ai agriculturii si mai tarziu, devenind unul dintre cei mai buni mici prieteni ai omului.Unele culturi antice chiar s-au inchinat acestui animal, privindu-le ca fiind animale sacre care poseda o intelepciune inerenta. In perioada recenta, unele studii au evidentiat abilitatile de vindecare pe care le poseda aceste animale.
Descoperirile arheologice recente arata ca domesticarea pisicii a inceput chiar mai tarziu de era Egiptului Antic, aproximavit 9000 i.Hr. In anul 2004, in Cipru, a fost excavat un mormant din neolitic care continea scheletul unui om alaturi de pisica sa salbatica de origine africana. Aceasta descoperire a dezvaluit o mult mai veche relatie dintre om si felina, mult mai veche decat se credea anterior. Hieroglifele egiptene prezentinta povesti despre zeul Bastet, zeul razboiului si al protectie, acesta fiind uneori desenat cu un cap de leu. Mafdet este un alt zeu egiptean descris cu un cap de felina, zeul dreptatii si al executiei scrie e-dimineata.Acest lucru poate fi o referire la abilitatile pisicii de a ucide parazitii care amenintau rezerva de hrana a Egiptului sau ar putea fi, de asemenea, o trimitere la surprinzatoarea profetie in care pisica il ucide pe Regele Cobra. Pisica le-a oferit oamenilor o protectie a culturilor lor si in schimb, aceasta a primit hrana si adapost din partea oamenilor. In linii mari, astfel a inceput relatia simbiotica dintre om si pisica.
Privind in zilele noastre, putem observa faptul ca acesta este cel mai popular animal domestic din lume. Acest lucru s-ar putea datora in mare marte independetei minunate pe care o poseda, pisicile avand nevoie doar de nevoile de baza, cum ar fi hrana si adapostul. Spre deosebire de caini, care necesita dragoste si atentie constanta din partea stapanului, pisicile par a fi autonome si foarte selective in ceea ce priveste cu cine aleg sa-si impartaseasca dragostea.
Corpurile sunt templele lor, un aspect ce poate fi observat foarte usor, de vreme ce pisicile petrec ore in sir facandu-si toaleta. Pe campul de lupta, pisicile vor portretiza agresiune in cazul in care exista o amenintare pe teritoriul lor, ridicandu-si blana de pe spate pentru a parea inspaimantatoare in fata celorlalte animale.
Misticismul, de asemenea, a fost inconjurat de feline pentru o lunga perioada de timp. Legende din diferite tari din intreaga lume vorbesc despre abilitatile pisicilor de a vedea dincolo de spectrul luminii vizibile, avand capacitatea de a vedea fiinte spirituale sau diferite frecvente considerate a fi de domeniul misterului.
Egiptenii credeau ca pisicile ar putea prezice viitorul, fiecare contractie a mustatilor vorbindu-le acestora despre evenimentele viitoare, cum ar fi vremea rea. Marinarii din acele vremuri se spune ca utilizau aceste capacitati extrasenzoriale ale pisicilor pentru a-si planifica traseele pe mare si de asemenea, pentru a ucide daunatorii in jurul navei.
Relatia dintre om si pisici a inflorit si s-a dezvoltat cu trecerea a mii de ani si este de asteptat ca aceasta relatie de prietenie sa continue si in vremurile viitoare. Pisicile sunt animale de companie excelente pentru persoanele care locuiesc intr-un apartament, acesta fiind unul dintre motivele pentru care China detine a doua cea mai mare populatie de pisici din lume, o populatie de aproape 55 de milioane.
Si mai interesant este faptul ca studii recente desfasurate asupra prietenelor noastre, au constatat ca frecventa si vibratia produsa in momentul in care acestea torc (20-140 Hz) are proprietati de vindecare remarcabile pentru organismul uman. Printre acestea vom enumera reducerea stresului, prevenirea afectiunilor cardiovasculare si vindecarea sistemului osos.
Probabil, fiecare dintre noi putem invata cate ceva de la pisicile noastre, fie ca este vorba de pacea lor interioara sau de prezenta pe care o emana. Este posibil ca marea cadere a omenirii sa-si fi facut aparitia odata cu indepartarea de natura, dar, probabil, prietenii nostri blanosi ne pot invata cateva lectii importante cu privire la reconectarea la natura.
Dovezi incontestabile: 5 civilizații antice care stăpâneau tehnologii avansate
Cei mai mulți membri ai comunității științifice cred că am reușit să construim imperiul tehnologic global al secolului XXI fără prea mult ajutor de la strămoșii noștri. Credința generală este că numeroasele civilizații antice care ne-au precedat erau compuse din primitivi fără prea multă pregătire.
În pofida acestor idei preconcepute, tot ceea ce știm astăzi se bazează pe munca și studiul acelor civilizații antice. Vă prezentăm câteva exemple care vă vor convinge că oamenii din trecut erau mult mai avansați decât se crede. Parcă în joacă, ne-au lăsat moștenire întrebări la care știința zilelor noastre nu știe și nu are cum să răspundă.
1. Pilonul de fier care nu ruginește (Delhi, India)
Acest pilon îi intrigă pe cercetători deoarece, deși a fost făcut din fier acum 1.600 de ani, el nu ruginește. Cu toții știm că orice obiect din fier cade victimă ruginei după o vreme, mai ales dacă este expus intemperiilor.
Așadar, cum este posibil ca un pilon milenar, înalt de aproape 7 metri, să rămână în starea în care a fost construit? Oamenii de știință n-au reușit să găsească o explicație și nu cunosc nici astăzi ce tehnică au folosit maeștrii fierari indieni.
Un lucru este cert, totuși: pilonul din Delhi nu este singurul care și-a conservat starea, deci nu poate fi vorba despre un incident norocos. Stâlpi similari există și la Dhar, Mandu, pe munții Kodachadri și Abu. De asemenea, arheologii care studiază aceste civilizații antice au descoperit și o serie de tunuri neruginite, construite tot de indieni.
Așadar, dacă în urmă cu câteva milenii, oamenii știau să împiedice ruginirea, ore câte astfel de cunoștințe s-au pierdut definitiv în negura istoriei?
2. Civilizații antice avansate – lentila din Nimrud
Când avem de-a face cu artefacte antice – precum lentila din Nimrud -, prima întrebare care se pune este la ce foloseau ele. Lentila de mici dimensiuni a fost confecționată din cristal natural, acum 3.000 de ani, de asirieni. Ea a fost șlefuită prin mijloace artificiale și este echivalentul unei lupe care mărește de 3 ori.
Desigur, în zilele noastre, orice laborator realizează o astfel de lentilă în câteva ore. Dar, dacă ne gândim că lentila in Nimrud a fost realizată în anii 750-710 î.e.n. de o civilizație antică presupus primitivă, vom privi lucrurile cu alți ochi.
La fel ca orice artefact care contrazice opinia generală despre strămoșii noștri, lentila din Nimrud a stârnit numeroase dezbateri în comunitatea științifică. Desigur, încă nu s-a stabilit cu exactitate prin ce procedeu a fost creată și la ce era folosită.
3. Seismograful chinezesc
Una dintre cele mai dezvoltate civilizații antice a fost cea chineză. Deși inventatorul oficial al seismografului este un fizician scoțian din secolul al XIX-lea, detectorul de cutremure a fost inventat mult mai devreme.
Seismograful a fost inventat, de fapt, de chinezi, în anul 132 î.e.n. Aparatul consta într-un vas de bronz cu diametrul de 1.8 metri. Pe vas erau montați opt dragoni sculptați, care țineau în gură câte o bilă de bronz. La baza vasului, în dreptul fiecărui dragon, se afla câte o broască cu gura deschisă.
În interiorul vasului se afla un pendul, sensibil la orice mișcare. În timpul cutremurelor, pendulul se mișca și pornea mecanismul vasului. În funcție de direcția cutremurului, bila de bronz cădea din gura unuia dintre dragoni direct în gura broaștei de sub el.
Potrivit relatărilor, mecanismul chiar funcționa, înregistrând inclusiv cutremure neresimțite de populație.
4. Oțelul de Damasc
Ați putea presupune că niște civilizații antice fără prea multe cunoștințe n-ar fi în stare să creeze oțel de cea mai bună calitate. Și totuși, oțelul de Damasc, produs începând cu secolul al III-lea, este unic în lume. Metoda de fabricare s-a pierdut în secolul al XVII-lea, iar de atunci nimeni n-a reușit să-i afle secretul.
Oțelul de Damasc este ușor de recunoscut datorită aspectului irizat și este extrem de rezistent. Mai mult, el rămâne ascuțit mult mai mult decât oțelul tradițional. Intrigați de calitatea excepțională a materialului, oamenii de știință l-au analizat și au descoperit în compoziție nanotuburi de carbon.
Nanotuburile de carbon sunt elementul responsabil pentru duritatea oțelului de Damasc. Așadar, în secolul al III-lea, sirienii foloseau tehnologii pe care noi le-am „descoperit” doar în anii ’90. Nu e rău pentru un popor înapoiat, nu-i așa?
5. Motorul cu abur, produs de grecii antici
Primul motor cu abur utilizabil a fost patentat de scoțianul James Watt în 1781. Cu toate acestea, dispozitivele care funcționau prin forța aburului au fost inventate cu mult înaintea erei industriale.
Puțini știu că mașina cu abur a fost inventată în secolul I, de grecii antici. Heron din Alexandria a creat o sferă goală pe dinăuntru, pivotată pe două tuburi prin care trecea aburul. Aburul provenea dintr-un mic fierbător, umplea sfera și ieșea prin niște țevi.
Jeturile de abur care țâșneau făceau ca sfera să se rotească. Deși invenția n-a fost utilizată la ceva concret, este clar că civilizațiile antice aveau cunoștințe de fizică avansate.
Istoria interzisă – Simboluri oculte care fac legătura între civilizațiile antice
O întrebare care ne macină pe toți în legătură cu istoria antică este „de ce au construit civilizațiile străvechi piramide și alte structuri megalitice pe toate continentele?” Dacă aceste civilizații nu erau conectate și nu comunicau în niciun fel, de ce au urmat tipare arhitecturale identice? S-au inspirat din același loc? Cum se face că utilizau aceleași simboluri oculte?
Sunt întrebări esențiale, ale căror răspunsuri rămân un mister pentru cei mai mulți istorici. În continuare, vă prezentăm câteva dintre similitudinile cele mai frapante care leagă civilizațiile antice și care indică o legătură clară între ele, dar pe care istoricii tradiționali continuă să o respingă.
De ce au construit anticii piramide în întreaga lume?
Să începem cu construirea piramidelor. Aceste monumente antice impresionante pot fi găsite peste tot în lume: de la piramide în trepte, la piramide circulare și clasice, aproape toate culturile antice au construit piramide care pun la îndoială modul în care istoricii clasici privesc vechile civilizații.
Egiptenii, chinezii, civilizațiile precolumbiene, incașii, mayașii, aztecii și numeroase alte civilizații antice (posibil chiar și din Antarctica și, mai aproape de România, în Bosnia-Herțegovina zilelor noastre) au ridicat piramide care rezistă și acum. Până acum, nimeni n-a reușit să înțeleagă scopul real al acestor construcții.
Au fost ele într-adevăr concepute pentru a servi drept morminte? Sau poate erau folosite ca depozite, monumente în onoarea zeilor? Sau – așa cum tot mai mulți încep să creadă – este, oare, posibil ca piramidele să fi fost construite pentru a capta energiile naturale ale planetei și ale universului?
Misterul piramidelor se adâncește atunci când ne dăm seama că unele dintre ele, precum cele de pe Platoul Gizeh, sunt aliniate astronomic. Adevărul este că, deși am încercat din răsputeri să pricepem principiil fundamentale ale piramidelor construite de antici, încă nu avem nici cea mai vagă idee despre cum au fost capabile aceste civilizații să construiască ceva atât de grandios și, mai ales, de ce.
Ceea ce ne intrigă și mai mult este faptul că majoritatea construcțiilor de acest gen au o componentă astronomică. Dacă ne uităm la piramidele de pe Platoul Gizeh, la cele de la Teotihuacan sau chiar și la piramidele din China, vom vedea că toate par a fi aliniate cu anumite constelații.
Piramidele din Egipt au o legătură strânsă cu constelația Orion, care pare să fi fost foarte importantă nu doar pentru egipteni, dar și pentru azteci și predecesorii lor, chinezi și alte civilizații din lumea întreagă.
Cum au fost acești oameni, considerați primitivi, capabili să poziționeze monumente cu o asemenea precizie? Acesta rămâne una dintre cele mai mari enigme ale istoriei.
Clame de metal… dovada unei tehnologii antice dispărute?
Oare sunt aceste clame de metal dovada faptului că o civilizație avansată a locuit odată pe Terra, iar acum așteaptă să fie redescoperită? Urme ale acestei presupuse tehnologii pot fi observate în templele megalitice și pe multe alte monumente preistorice din lume. Care era adevărata funcționalitate a acestor clame de metal?
Și, mai important, cum s-a propagat această tehnologie străveche în toate colțurile lumii? Urme ale clamelor de metal pot fi văzute la construcții realizate de egiptenii și grecii antici, civilizațiile precolumbiene, incași, dar și în alte zone.
Așadar, este oare posibil ca acești constructori antici să fi învățat tehnica din aceeași sursă? T-uri misterioase, sculptate în piatră, au fost descoperite la Tiahuanaco, Ollantaytambo, Koricancha și în situl de la Yuroc Rumi, Vilcabamba.
Aceste clame au mai fost folosite la construcția Parthenonului, dar și în Mesopotamia, Egipt, Cambodgia.
Simboluri oculte: Svastica, prezentă în aproape fiecare cultură
Svastica este unul dintre cele mai vechi și mai răspândite simboluri de pe Pământ. În prezent, din cauza preluării simbolului de către naziști, există ideea preconcepută conform căreia svastica reprezintă răul și moartea, dar svastica era, la origini, un simbol al păcii și prosperității.
A fost utilizată de numeroase culturi și civilizații de-a lungul istoriei. Svastica, așa cum o cunoaștem astăzi, este, de fapt, un cuvânt în limba sanscrită și semnifică „ceea ce este bun” sau „totul este bun”.
Oricare ar fi traducerea, este clar că simbolul este pozitiv. În hinduism, svastica este un simbol sacru, asociat un norocul și prosperitatea.
Arheologii au avut păreri împărțite despre originea exactă a svasticii. Cercetările recente au arătat că cel mai vechi obiect cu motive în formă de svastică este o pasăre sculptată din fildeșul unui mamut, descoperită în așezarea paleolitică Mezine (Ucraina), care datează din 10.000 – 12.000 î.e.n.
Cultura Vinca – ce se întindea în jurul Dunării, în România, Serbia, Bulgaria și Macedonia – a fost una dintre primele culturi care au folosit simbolul svasticii. De ce acest simbol se regăsește la atât de multe culturi este o întrebare încă rămasă fără răspuns.
Simboluri oculte: conul de pin
Din Roma antică în Mesopotamia, conul de pin sau de brad este, fără îndoială, unul dintre cele mai misterioase simboluri ce se regăsesc în arta și arhitectura antică. Mulți cercetători susțin că simbolul conului de brad se referă la cel mai înalt grad de iluminare, lucru recunoascut în aproape toate culturile antice.
Se regăsește pe monumente construite de indonezieni, babiolnieni, egipteni, greci sau romani. În mod bizar, conul de brad pare să fi avut aceeași semnificație în toate aceste culturi, și anume glanda pineală sau „cel de-al treilea ochi”.
La fel ca în cazul piramidelor sau al clamelor de metal, motivul pentru care acest simbol este atât de răspândit rămâne un mister.
Sursa Facebook-http://incredibilia.ro
Patru inventatori curajoşi care au schimbat lumea şi de care probabil nu ai auzit
Sunt unele lucruri în viaţa noastră pe care le luăm de-a gata, fără să ne pese de ele. Lucruri precum frânele la lift, airbag-urile la maşini şi multe altele. Acestea erau cândva doar idei care au apărut în minţile marilor gânditori.
Însă, ideile nu sunt suficiente pentru a ajunge la un rezultat, cel puţin în contextul de faţă. Aceşti patru inventatori prezentaţi în articol au avut nevoie de curaj, perseverenţă şi desigur, mult timp la dispoziţie, relatează The Vintage News.
Gordon Giesbrecht
Dr. Giesbrecht este un profesor de termofiziologie la Universitatea Manitoba şi este cunoscut pentru cercetările sale în cazul hipotermiei. Acesta a susţinut că multe decese care au loc din cauza scufundării în apă rece nu sunt datorate hipotermiei, ba din contră, multe decese au loc înainte din cauza şocului produs de apa rece, care aduce cu sine hiperventilaţia.
Doctorul a emis principiul „1-10-1”, o metodă facilă de a memoriza cele trei faze ale scufundării în apă rece şi timpul aproximativ al fiecăreia.
Principiul a fost introdus în 19 februarie 2004 la Late Night With David Letterman, precizând că „dacă vei cădea în apă foarte rece, nu te panica şi ţine minte că ai un minut la dispoziţie pentru a-ţi controla respiraţia, apoi 10 minute în care te poţi mişca eficient pentru a ajunge la suprafaţă şi o oră până să se instaleze hipotermia”.
Partea şi mai fascinantă este că doctorul a testat acest principiu pe el, reuşind să-şi coboare temperatura corpului mai jos de 35 de grade, adică etapa II a hipotermiei (etapa III înseamnă deces). A încercat acest principiu de 33 de ori, dobândindu-şi porecla de „Doctorul Îngheţată” (Dr. Popsicle).
Jonas Salk
Salk a fost un virolog american al mijlocului de secol XX şi mulţumită lui lumea este mai sigură odată cu inventarea vaccinului împotriva poliomielitei, această afecţiune fiind foarte răspândită.
Având parte de finanţări substanţiale, medicul şi-a putut dedica timpul şi energiile creării acestui vaccin. În 1952, după ce vaccinul a fost testat cu succes pe mii de maimuţe, a fost suficient de încrezător să-l testeze pe oameni. Primul subiect a fost chiar el. Au urmat soţia şi cei trei copii ai săi. Şi acest experiment a avut succes şi Salk a anunţat pe 26 martie 1953 că primul test pe oameni s-a încheiat.
În următorul an, vaccinul împotriva poliomielitei a ajuns în testele clinice de amploare, fiind cel mai mare experiment medical public din istoria Statelor Unite. În vara anului 1954, aproximativ 1,8 milioane de oameni, printre care sute de mii de elevi, au fost testaţi cu acest vaccin. Pe 12 aprilie 1955, vaccinul lui Salk a fost introdus în sistemul medical şi este folosit şi astăzi.
Elisha Graves Otis
Elisha Otis a fost un industriaş născut în 1811, lângă Halifax, Vermont. Acesta a fondat Otis Elevator Company şi a fost inventatorul frânei de lift.
În timp ce făcea curat în fabrica în care lucra, Otis a început să se întrebe cum putea duce tot molozul la etajele superioare ale fabricii. Existau la acea vreme platforme, dar erau prea fragile pentru o asemenea încărcătură. Împreună cu fiii lui, acesta a început să lucreze la un mecanism de siguranţă. L-au testat şi a fost un succes.
La început, nu a încercat să vândă sau să prezinte invenţia. Apoi a decis să creeze compania de lifturi. Afacerea nu a mers bine în primele luni, dar din fericire, a apărut o oportunitate de a prezenta invenţia publicului larg, în anul 1854, la New York World’s Fair. Pentru a demonstra siguranţa sistemului de frânare, Otis s-a folosit drept cobai.
Acesta a uimit asistenţa atunci când a ordonat ca singurul fir care ţinea liftul să fie tăiat, cu el pe platformă. Liftul a căzut doar câţiva centimetri înainte de a fi oprit de frâne.
Odată cu trecerea timpului, astfel de lifturi au devenit modele standard şi au putut duce la construirea zgârie-norilor şi a lifturilor de încărcătură mare folosite în industrie.
Lawrence Patrick
În anii ’40 nu existau prea multe informaţii despre rezistenţa corpului uman, oricum, nimic similar cu experimentele actuale care simulează accidente de maşină.
Detroit Wayne State University a fost printre primele instituţii care au realizat cercetări mai riguroase cu privire la efectele accidentelor rutiere asupra corpului uman. Ceea ce ne duce la un nume – Lawrence Patrick.
Patrick a fost director al acestei universităţi şi profesor în cadrul ei din 1958 în 1976. În 1965, a devenit director la Wayne State Biomechanics Research Center. Deşi avea acest CV, Patrick nu a ezitat să facă „munca de jos”. Ba chiar mai mult, şi-a riscat viaţa, fiind voluntar în diverse tipuri de teste de impact.
A primit lovituri în piept cu greutăţi de 10 kg pentru a evalua efectele asupra cutiei toracice. A mers pe şine de peste 400 de ori la viteze mari pentru a vedea efectul decelerării asupra organismului. A avut greutăţi aruncate pe obraji pentru a observa care sunt mecanismele care duc la fracturarea oaselor craniene.
Altfel spus, Patrick le făcea pe toate, de la director la manechin de teste, şi asta spre binele multor oameni. Datele culese în timpul experimentelor au dus la sisteme de siguranţă care au salvat nenumărate vieţi, de la chestiuni concrete precum airbag-uri la elaborarea unei noi metode de testare prin simularea accidentelor.
Pentru contribuţiile sale, a primit numeroase onoruri. Lawrence a murit de boala Parkinson în 2006, la vârsta de 85 de ani.
18 dintre cele mai importante invenţii ale anului 2016
Anul acesta a fost martor la apariţia unor noi şi inovative invenţii, care au rolul de a face viaţa mult mai uşoară, mai confortabilă şi, în unele cazuri, mult mai distractivă.
Tirul transparent
În fiecare an, o mulţime de oameni sunt răniţi sau îşi pierd viaţa în urma accidentelor de maşină, iar multe astfel de eveninemte nefaste au loc din cauza faptului că vizibilitatea este blocată de către vehiculele masive, precum camioanele sau tirurile. Pentru ca acest lucru să fie evitat, Samsung şi agenţia de publicitate Leo Burnett au creat un sistem inovativ care să asigure securitatea şoferilor, şi anume unul care să înfăţişeze pe un ecran aflat pe spatele tirului ceea ce se află în faţa şi în lateralul său.
Scooter-ul Hoverboard
Scooter-ul care se auto-echilibrează, cunoscut sub denumirea de hoverboard, cu toate că nu planează este, de departe, cea mai inovativă apariţie a anului. Odată ce te poziţionezi deasupra lui, acesta foloseşte două giroscoape electrice pentru a crea un echilibru automat, permiţându-le celor ce îl folosesc să circule cu viteză înainte, înapoi şi în jurul unui lucru.
Sursa: ytimg
Hologramele Microsoft
Dacă în cazul celorlalte holograme era evocat un univers paralel, în cazul celor create de Microsoft realitatea este cuvântul de ordine. Imaginaţi-vă împătimiţi ai jocurilor video aparându-şi casa în faţa unor invazii ale unor roboţi sau ingineri care manipulează modele 3D.
Acum, aceste holograme sunt folosite de către NASA pentru a imita suprafaţa planetei Marte şi de către studenţii de la medicină, care realizează disecţii virtuale cu ajutorul acestora.
Sursa: Microsoft
Tigaia care te învaţă să găteşti
Cât de fierbinte trebuie să fie tigaia? Când ştim că este gata mâncarea? Dacă ai de gătit un fel sofisticat, şansele de a îţi pune aceste întrebări sunt mari, dar tigaia inteligentă îţi poate răspunde la aceste întrebări. După ce alegi o reţetă din cadrul unei aplicaţii de pe smartphone, tigaia foloseşte bluethoot-ul şi un senzor special de căldură care oferă instrucţiuni în timp real pe ecranul smartphone-ului.
Sursa: Panintelligent
Cartea care filtrează apa
Aproximativ 663 de milioane de oameni de pe întreg globul nu au acces la apă potabilă, iar cauza este reprezentată de faptul că filtrarea acesteia este un procedeu complicat şi costisitor. Acum, însă, a fost inventată o carte care filtrează apa, distrugând 99% din bacterii.
Sursa: edrinkingpaper
Pastele care îţi dau putere
Banza, prescurtarea de la garbanzo pasta, are o cantitate dublă de proteine faţă de cea existentă în mod normal şi de 4 ori mai mult decât în cazul pastelor tradiţionale. De asemenea, nu conţine gluten. Brian Rudolph, cel care a realizat acest demers, intenţionează ca în viitor să facă acelaşi lucru şi în cazul pizzei şi al cerealelor.
Sursa: eatbanza
Vacuum-ul din mijlocul oceanului
În mijlocul Oceanului Pacific, există o abundenţă a deşeurilor şi formează o suprafaţă mai mare decât cea a Texasului şi, ceea ce este şi mai îngrijorător, se află într-o continuă creştere. Procesul de înlăturare este unul costisitor şi care necesită mult timp dar, cu toate acestea, Proiectul de Curăţare a Oceanului a propus poziţionarea unui obiect plutitor cu o dimensiune de 100 km care foloseşte curentul natural pentru a colecta deşeurile. Operaţiunea de colectare a deşeurilor va începe în anul 2020 şi în 10 ani este capabilă să reducă depozitele de deşeuri cu 42%.
Mingea care îi ajută pe copii să numere
Creată de către Many, o firmă de consultanţă digitală din New York, Hackball încearcă să îi ajute pe copii să înveţe să numere. Aceasta funcţionează alături de o aplicaţie existentă pe telefonul mobil, permiţându-le utilizatorilor să programeze momentul în care acesta se va lumina şi când va trebui ca acest lucru să se oprească.
Detectorul personal de poluare
Această invenţie este valoroasă pentru că ne ajută să ne dăm seama cât de poluat este aerul pe care îl respirăm, iar acest dispozitiv foloseşte senzori ce evaluează atmosfera, studiind temperatura, praful, gazele de eşapament şi razele ultraviolete.
Aplicaţia care îţi încuie uşa
Această aplicaţie este o binecuvântare pentru cei care uită să încuie uşa sau pentru cei care se gândesc în permanenţă dacă au încuiat sau nu uşa. Mai mult, aceasta înregistrează cine a intrat şi cine a părăsit casa în timpul în care lipseşti.
Cip-ul care previne durerile de spate
De fiecare dată când te apleci sau când ai dificultăţi locomotorii, acesta va începe să vibreze, înlăturând durerea.
Sursa: uprightpose
Căştile isteţe
Având acces la o conexiune wireless, cu ajutorul unei aplicaţii existente pe smartphone poţi auzi, prin intermediul acestor căşti, orice sunet din mediul înconjurător îţi doreşti. Acestea nu dispun de înregistrări, ci funcţionează asemenea unui mic studio, transformând sunetele din mediul înconjurător în sunete audio.
Dispozitivul care opreşte sforăitul
„Nora” este primul sistem care opreşte sforăitul şi pentru folosirea acestuia nu este nevoie de niciun alt dispozitiv, căci acesta se poziţionează sub pernă şi te ajută să îţi mişti, uşor, capul, mişcări care ajută la relaxarea muşchilor gâtului. Astfel, căile respiratorii sunt poziţionate normal şi nu mai survine sforăitul.
Dispozitivul care monitorizează bebeluşii
O brăţară pe care bebeluşul o va purta, un încărcător isteţ şi o aplicaţie existentă pe telefonul mobil lucrează împreună nu numai pentru a monitoriza bebeluşul, dar şi pentru a stabili rutina de somn a acestuia şi condiţiile optime de odihnă.
Orchestra electronică pentru chitară
Prin simpla ataşare a acesteia pe panoul chitarei, vei fi capabil să redai sunetul a sute de instrumente.
Ghiveciul care creşte odată cu planta
Aceste ghivece origami realizate de către Ayaskan se transformă în timp, odată ce planta se dezvoltă.
Jucăria care vorbeşte cu tine
Aceasta este extrem de educativă şi ajută la dezvoltarea personală a copiilor şi, mai mult, aceasta învaţă din răspunsurile copiilor, ajutându-i să îşi perfecţioneze abilităţile matematice, spre exemplu, prin rostirea unor întrebări din ce în ce mai complicate. Scopul acesteia este cel de a face procesul de educaţie mult mai distractiv.
Anul trecut, revista Life a dedicat o spectaculoasa galerie fotografica celor mai stupide inventii ale secolului XX, acelasi secol care ne-a dat automobilul, internetul si primul pas al omului pe Luna. Iata asadar, un soi de istorie secreta a designului si ingineriei, alcatuita din nascociri ridicole ale mintii umane, care nu au intrat in cartile de istorie pentru ca pur si simplu au fost prea absurde.
Mitraliera cu teava curbata/indoita – 1953
Este si cazul acestei mitraliere, prevazuta cu o teava curbata, menita sa le inlesneasca potentialilor utilizatori sa traga la 90 de grade, cum ar fi din spatele unui zid. Inventatorul s-o fi gandit pesemne ca pericolul pandeste la orice colt, astfel incat nu s-a mai obosit sa ia in calcul si ochitul. Probabil ca este arma perfecta daca nu te intereseaza in cine tragi!
Servieta anti-bandit – 1963
In imagine, insusi inventatorul – pe numele sau John H.T. Rifret -, demonstrand uimitoarele calitati ale servietei: atunci cand cineva trage de ea, fundul i se desface si intreg continutul este imprastiat pe jos. Dar nu cumva ar fi fost idee mai buna ca hotul sa nu aiba acces la ceea ce se afla in geanta?!
Electrometrul lui Hubbard – 1968
Scriitorul american L.Ron Hubbard, fondatorul Bisericii Scientologice, de formatie inginer, a pus la punct acest instrument in scopul de a determina daca rosiile simt durerea. Experimentele cu electrometrul l-au condus la concluzia ca „rosiile tipa cand sunt taiate”.
Cupe de sutien – 1949
In fotografie, Charles L. Langs isi prezinta „revolutionarele” cupe de sutien, care nu se stie cum ar putea sa-si indeplineasca menirea, avand in vedere ca nu sunt prevazute cu niciun element de sustinere. Privirea sotiei spune totul despre „fezabilitatea” inventiei.
Ochelarii cu jaluzele – 1950
O idee nefericita, atunci ca si-acum.
Sauna finlandeza portabila – 1962
Eficienta maxima cu costuri minime. Te vari intr-un cort si astepti sa asuzi.
Cusca pentru copil – 1937
Nu se stie cui ii apartine inventia, dar cu siguranta ca era o persoana fara copii. Si fara scrupule, normale cand scoti la aer un copil intr-o cusca suspendata in afara ferestrei.Astfel de custi au fost distribuite membrilor unui club londonez – Chelsea Baby -, ca o compensatie pentru lipsa unui loc de joaca pentru copii.
Laringofon – 1929
In imagine, un barbat demonstrand – in cadrul unei expozitii navale de la Londra – capacitatile „laringofonului”: aparatul reusea sa elimine zgomotele si sa transmita doar vibratiile corzilor vocale atunci cand microfonul era lipit de obraz sau de gat. Si asta dupa ce Alexander Graham Bell obtinuse inca din 1876 brevetul unui dispozitiv capabil sa emita si sa receptioneze cuvinte rostite.
Placa de surf motorizata – 1948
Avantajele placii puse la punct de inventatorul hollywoodian Joe Gilpin sunt evidente. De ce sa sfidezi traficul citadin, cand poti merge la slujba pe un surf motorizat?
Pantofii-plutitori – 1962
Si daca placa vi se pare riscanta, ce spuneti atunci de acesti „sosoni” cu motor inventati de M.W Hulton si experimentati pe Gran Union Canal, in Anglia.
Port-tigaret pentru zile ploioase – 1954
Ar putea fi un efect secundar al nicotinei, si drept e ca pe-atunci nici nu existau actualele campanii impotriva fumatului, atat de eficiente: Robert L. Stern, presedintele Zeus Corporation a proiectat singur-singurel acest uimitor port-tigaret cu umbrela, protectie pentru zile ploioase.
Port-tigaret pentru un pachet – 1955
Fumatul la acea vreme trebuie sa fi fost considerat un obicei destul de salutar. Doar asa se explica faptul ca, un an mai tarziu, cineva s-a gandit sa realizeze acest port-tigaret care sa le ofere impatimitilor posibilitatea de a fuma 20 de tigari deodata.
Port-tigaret pentru doi – 1955
Ori la bal, ori la spital. Si daca tot de sanatate nu mai poate fi vorba, macar fii romantic!
Braul- racheta -1961
In imagine, bravul inginer Harold Graham salutandu-l pe presedintele Kennedy, la finalul unei demonstratii a modului de functionare a braului-racheta. Unii cred ca la aceasta inventie americanii inca mai lucreaza.
Honegar – 1959
Dr. DeForest C. Jarvis este inventatorul unei mixturi de miere si otet, promovata ca remediu impotriva durerilor de tot soiul. O scapare a autorilor de carti de medicina, care au omis chiar si cea mai mica mentionare a dezgustatoarei Honegar si a virtutilor ei tamaduitoare.
Anvelope luminoase – 1961
Iata cam la ce ar putea fi utile aceste anvelope, realizate dintr-o singura bucata de cauciuc sintetic, si iluminate „a giorno” prin intermediul unor becuri electrice montate in interiorul jantelor de la roti.
Cagula de dus – 1970
Pentru femeile carora le place sa fardeze o fata murdara.
Jocul scrisului de mana – 1955
Nu-i de mirare ca acest joc al scrisului de mana – analizat de membrii unei companii de jucarii din New York -, n-a intrat niciodata in productie; se stie cat de mult le place copiilor sa se joace de-a caligrafia!
Robot cu sistem de tragere rapida – 1960
Da-i un robot o arma si apoi fa-l sa apese iute pe tragaci! De-a dreptul iresponsabil, mai ales ca munitia era reala!
Mini-televizorul – 1966
La cat este de mic televizorul inventat de britanicul Clive Sincler, grosimea ochelarilor pare si mai evidenta!
Platforma zburatoare – 1956
Acest soi de platforme zburatoare au fost testate la o baza a Air Force-ului american. Ne-am putea intreba de ce?
Sani cu inima – 1963
O pereche de sani artificiali cu simulator de bataie cardiaca incorporat; inventia este una japoneza si nu are nicio legatura cu silicoanele actuale. Era menita sa vina in ajutorul bebelusilor care nu vor cu nici un chip sa doarma singuri.
Costumul de pasare – 1955
Nu este imaginea unui om-hotdog, ci cea a omului-pasare, Leo Valentin, facand o demonstratie a metodei sale unice de a zbura, introdus intr-un harnasament special conceput. Valentin va mai apuca sa faca inca o demonstratie in costumul lui inaripat, un an mai tarziu, sarind dintr-un avion si urcand la cer. Nu la propriu, ci la figurat, din pacate.
Robotul care ridica telefonul – 1964
Claus Scholz din Viena si-a propus sa realizeze un robot capabil sa raspunda la telefon: adica sa ridice receptorul, nu? Zis si facut; mai conteaza ca masinaria nu avea si capacitatea de a vorbi?
Suport copil – 1937
Jack Milford, un jucator din echipa de hochei pe gheata Wembley Monarchs a inventat acest dispozitiv foarte util pentru parintii care nu vor sa renunte nici la placerea de a patina, nici la compania bebelusului. Toate bune si frumoase, pacat ca, la o eventuala cadere, copilul ar fi fost strivit intre parinti, inevitabil.
Ochelarii tv – 1963
Inventatorul Hugo Gernsback purtand ochelarii T.V. O imagine face cat o mie de cuvinte…
Lesa pentru caine – 1940
Pare mai curand un dispozitiv de tortura, din ciclul „drumul spre iad e pavat cu intentii bune”.
Masina de mieunat – 1963
Este in stare sa miaune de zece ori pe minut, iar ochii ii „stralucesc” diabolic de fiecare data. Nu, scopul acestei inventii japoneze, o pisica mecanica actionata de un motor de doi wati, nu a fost acela de a-l innebuni pe proprietar; ci doar de a face putina curatenie, alungand soarecii si sobolanii.
Rotisor extern pentru curcan -1966
Aprinzi becurile si astepti sa se bronzeze. Ca de prajit nu poate fi vorba.
Cele mai mari 50 de invenţii şi inovaţii de la roată încoace
Desigur, fiecare are părerea lui în această privinţă, dar n-ar fi interesant să aflăm ce gândesc despre asta oameni care, de decenii, lucrează în domeniul tehnologiilor de tot felul, învaţă despre tehnologii – şi îi învaţă şi pe alţii –, studiază evoluţia tehnologiilor de-a lungul istoriei? Publicaţia americană The Atlantic a avut iniţiativa de a aduna un grup de 12 experţi – oamenii de ştiinţă, ingineri, istorici, oameni de afaceri – şi de a-i ruga să întocmească, fiecare, o listă a 25 de invenţii sau inovaţii pe care le consideră cele mai importante. Singura condiţie pusă era aceea ca reuşitele respective să fie posterioare inventării roţii, survenită acum cca. 6000 de ani şi atât de importantă pentru evoluţia ulterioară a tehnologiilor şi a civilizaţiei umane, în general, încât roata a ajuns să simbolizeze, în mentalitatea colectivă, însăşi INVENŢIA, ideea revoluţionară care schimbă din temelii universul tehnologic de până atunci şi dă un imbold nemaintâlnit progresului. Iată rezultatele acestui incitant exerciţiu, care ne dau o idee despre modul în care oamenii înţeleg lumea şi evoluţia ei – lumea trecută, prezentă şi chiar pe cea viitoare.
Analizând listele oferite de participanţi, cântărind valoarea acordată fiecărei invenţii ori inovaţii, pe baza ordinii lor, James Fallows, autorul articolului din The Atlantic, a sintetizat informaţiile într-o listă mai cuprinzătoare – de 50 de izbânzi tehnologice considerate cele mai însemnate din istorie. Lista e, evident, foarte departe de a fi exhaustivă: după cum spune el însuşi, a întocmi o listă de (numai) 50 de astfel de reuşite înseamnă să excluzi de pe listă alte 50.000. Nenumărate sunt invenţiile şi inovaţiile care au schimbat viaţa omenirii, iar 50 dintre acestea – în cursul a sute de mii de ani de evoluţie – pare puţin. Dar, aşa limitat şi inevitabil subiectiv cum este, rezultatul nu este mai puţin interesant. Iată lista, îmbogăţită cu comentarii ale autorului şi ale unora dintre cei 12 experţi care au fost rugaţi să participe la proiect.
1. Tiparul, anii 1430
Nominalizată de 10 din cei 12 participanţi, inventarea tiparului cu litere mobile, în Europa secolului al XV-lea, a permis accesul facil şi ieftin la cunoaştere, deci îmbogăţirea şi răspândirea rapidă a acesteia.
2. Electricitatea, sfârşitul secolului al XIX-lea.
Viaţa modernă este de neimaginat fără ea: nenumărate alte invenţii n-ar fi apărut niciodată dacă nu ar fi existat mai întâi electricitatea, ca o sursă de energie la îndemâna tuturor.
3. Penicilina, 1928
Acest prim antibiotic sintetic fabricat de om a deschis o eră nouă în medicină: boli altădată incurabile au devenit cu uşurinţă vindecabile graţie antibioticelor.
4. Echipamentele electronice cu semiconductori, jumătatea secolului XX
Ele reprezintă fundamentul fizic al lumii virtuale; fără ele, n-am fi avut mijloacele de comunicare în masă de care dispunem azi.
5. Lentilele optice, secolul XIII
Datorită lor au putut fi inventate microscopul şi telescopul, dar contribuţia lentilelor la progresul omenirii nu se rezumă la atât. Ochelarii, de exemplu, au reprezentat un imens factor de progres: după cum spune autorul articolului, ei au permis creşterea coeficientului de inteligenţă al oamenilor, sporind considerabil numărul celor care puteau (ori puteau învăţa) să citească şi să scrie.
6. Hârtia, secolul II
Suport al scrierii şi al imaginilor, ea a contribuit hotărâtor la diseminaraea informaţiei şi la creşterea numărului de oameni ştiutori de carte.
7. Motorul cu ardere internă, sfârşitul sec. al XIX-lea
A înlocuit în modul cel nai avantajos motorul cu aburi, fiind mai mic şi mai eficient decât acesta.
8. Vaccinarea, 1796
În acest an, medicul britanic Edward Jenner a pus la punct o formă incipientă de vaccinare, folosind un virus al unei boli a vitelor; inoculat la oameni, acesta îi ferea de variolă (produsă de infecţia cu un virus înrudit), o boală desfigurantă şi cu mortalitate mare. Dar vaccinarea a luat avânt abia începând cu anul 1885, când Louis Pasteur a inventat vaccinul antirabic (împotriva turbării).
9. Internetul, anii 1960
Internetul – în sensul unei reţele de calculatoare care puteau să împărtăşească şi să prelucreze în comun informaţia – a apărut mai devreme decât cred mulţi dintre utilizatori săi contemporani. Precursorul Internetului datează din 1965, când Agenţia pentru Proiecte Avansate de Cercetare în domeniul Apărării (DARPA), din cadrul Departmentului Apărării din SUA, a creat prima reţea de computere interconectate, denumită ARPAnet. Prin extinderea continuă a acestei reţele s-a ajuns la Internetul de azi – infrastructura ce stă la temelia erei digitale.
10. Motorul cu aburi, 1712
A pus în mişcare trenurile, vapoarele şi maşinile-unelte, făcând posibilă înflorirea Revoluţiei Industriale.
11. Fixarea azotului, 1918
Este o invenţie pe cât de puţin cunoscută, pe atât de importantă: chimistul german Fritz Haber a pus la punct un procedeu de sinteză a amoniacului, care a permis fabricarea industrială (prin procedeul Haber-Bosch) a îngrăşămintelor cu azot – unul dintre elementele determinate ale Revoluţie Verzi (vezi nr. 22), care a sporit impresionant recoltele şi a salvat de la moarte multe sute de milioane de oameni.
12. Instalaţiile de canalizare, mijlocul sec. al XIX-lea
Reprezintă una dintre cauzele majore ale creşterii duratei vieţii – noi, europenii, trăim azi, în medie, cu câteva decenii bune mai mult decât în 1880.
13. Refrigerarea, anii 1850
A schimbat profund modul în care ne hrănim şi a contribuit la îmbuntăţirea sănătăţii publice. Invenţia este importantă nu numai din perspectiva alimentaţiei; medicamente şi vaccinuri pot fi azi transportate la mari distanţe şi păstrate mult timp, graţie acestei descoperiri, salvând milioane de vieţi, pretutindeni în lume.
14. Praful de puşcă, secolul X
Poate că e o invenţie pe care am fi vrut mai curând să n-o fi cunoscut, căci contribuţia ei la uciderea semenilor şi la creşterea tragică a „eficacităţii„ războiului este binecunoscută. Dar acest explozibil a avut şi alte întrebuinţări, în scopuri mai paşnice – de pildă, în construcţia de drumuri ori exploatări miniere. Oricum, este o invenţie a cărei importanţă nu poate fi negată, dacă o privim din perspectiva impactului ei asupra civilizaţiei umane.
15. Avionul, 1903
A transformat profund economia, mărind enorm viteza cu care pot fi transportate persoane şi bunuri; a transformat şi modul în care este dus războiul, dar a schimbat şi felul în care percepem lumea în care trăim.
16. Computerul personal, anii 1970
A sporit extraordinar capacitatea oamenilor de a comunica şi de a învăţa.
17. Busola, secolul XII
Permiţând orientarea chiar în lipsa unor repere vizuale – în largul oceanului, de exemplu – a permis călătorii din ce în ce mai lungi şi ne-a ajutat să descoperim lumea.
18. Automobilul, sfârşitul secolului XIX
A transformat viaţa de zi cu zi a oamenilor, cultura şi civilizaţia umană.
19. Fabricarea industrială a oţelului, anii 1850
A devenit fundamentul industriei moderne şi a rămas la fel de important azi ca şi acum un secol şi jumătate.
20. Pilula anticoncepţională, 1960
A produs o adevărată revoluţie socială, una dintre cele mai puternice din istorie.
21. Fisiunea nucleară, 1939
A înzestrat omul cu noi capacităţi de a distruge, dar şi de a crea.
22. Revoluţia Verde, jumătatea secolului XX
Combinând tehnologii precum aplicarea îngrăşămintelor chimice (nr. 11) cu ameliorarea ştiinţifică a soiurilor de plante, Revoluţia Verde a mărit enorm producţia de alimente la nivel global. Despre Norman Borlaug, „părintele Revoluţiei Verzi”, se spune adesea că ar fi salvat de la moarte un miliard de oameni.
23. Sextantul, 1757
Cu ajutorul lui, au putut fi realizate observaţii astronomice şi întocmite hărţi, care ne-au ajutat să cunoaştem şi să înţelegem mai bine planeta şi Universul.
24. Telefonul, 1876
A permis vocii umane să se audă de la distanţe de mii de kilometri, revoluţionând comunicarea.
25. Scrierea alfabetică, mileniul I î.e.n.
Odată cu apariţia acesteia, informaţia a devenit mai accesibilă şi mai uşor de găsit; după opinia autorului, ea ar fi permis societăţilor care o practicau să le întreacă pe cele care foloseau scrierea ideografică.
26. Telegraful, 1837
A mărit spectaculos viteza cu care putea fi transmisă informaţia; după cum spune Joel Mokyr (profesor de economie şi istorie la Northwestern University), unul dintre participanţii la proiectul propus de The Atlantic, înainte de telegraf, informaţia nu putea merge mai repede decât un om călare.
27. Ceasul mecanic, secolul al XV-lea
A cuantificat timpul şi a marcat începutul unei transformări drastice a modului în care oamenii îşi organizau existenţa zilnică.
28. Radioul, 1906
A fost o demonstraţie a capacităţii excepţionale a acestei categorii de dispozitive – mijloacele electronice de comunicare în masă – de a răspândi idei şi de a uniformiza cultura.
29. Fotografia, începutul sec. XIX
A transformat profund profesii precum jurnalismul, dar şi arta, şi cultura, precum şi modul în care ne vedem pe noi înşine.
30. Plugul cu cormană, sec. XVIII
Spre deosebire de modelele mai vechi, plugul cu cormană nu doar taie brazda, ci o şi răstoarnă, înăbuşind creşterea buruienilor şi aducând la suprafaţă substanţele nutritive din sol. Pare o îmbunătăţire modestă adusă unei unelte vechi, dar, de fapt, impactul ei a fost extraordinar: introducerea ei a mărit foarte mult productivitatea pământului, ceea ce a influenţat considerabil economia şi, astfel, întreaga civilizaţie. Autorul articolului plasează această invenţie în secolul al XVIII-lea, dar ea a fost utilizată şi mai înainte. În secolul al XVIII-lea, însă, designul acestor pluguri a fost considerabil îmbunătăţit: în această perioadă au fost inventate şi s-au răspândit pe scară largă modele de plug cu cormană mult mai uşoare şi care puteau fi produse în număr mare în fabrici; ele au devenit foarte populare şi au contribuit mult la progresele agriculturii în Europa şi în America de Nord.
31. Şurubul lui Arhimede, sec III î.e.n.
Celebrului învăţat antic îi este atribuită inventarea unuia dintre primele dispozitive de pompare a apei – un soi de „tirbuşon” rotitor care împingea apa în sus printr-un tub. Invenţia a îmbunătăţit tehnologia irigaţiilor şi este utilizată şi în ziua de azi, de exemplu în instalaţii de tratare a apelor uzate.
32. Maşina de egrenat bumbacul, 1793
Inventată în SUA, a permis separarea mecanizată a fibrelor de bumbac de seminţele plantei, o activitate care, anterior, era făcută manual şi era foarte laborioasă. Ca urmare, industria ţesăturilor de bumbac a devenit mult mai productivă şi, desigur, cererea de materie primă a devenit mai mare; ca o consecinţă tristă, a luat amploare şi s-a consolidat fenomenul sclaviei pe plantaţiile de bumbac din sudul Statelor Unite ale Americii.
33. Pasteurizarea, 1863
Una dintre primele aplicaţii practice ale teoriei germenilor infecţioşi, elaborată de Pasteur, pasteurizarea – o metodă de conservare a alimentelor lichide, prin supunerea lor la temperaturi înalte, oprind astfel înmulţirea bacteriilor – este socotită una dintre cele mai eficiente intervenţii umane în domeniul sănătăţii publice, în întreaga istorie a umanităţii.
34. Calendarul gregorian, 1582
A corectat calendarul iulian, mai vechi, realizând o sincronizare mai bună a mersului civilizaţiei umane cu ritmurile naturale determinate de ciclurile astronomice.
35. Rafinarea petrolului, jumătatea secolului al XIX-lea
Economia mondială se bazează şi azi, în imensă măsură, pe petrol, prin prelucrarea căruia se obţin mii de produse de uz cotidian.
36. Turbina cu abur, 1884
Deşi mai puţin mediatizate decât motoarele cu aburi, turbinele cu abur reprezintă şi azi unul dintre pilonii pe care se sprijină industria energetică; cca. 80% din energia electrică produsă în lume este obţinută cu ajutorul lor.
37. Cimentul, mileniul I î.e.n.
De la cele mai vechi versiuni de lianţi, făcute din var şi nisip, până la cimentul modern, acest tip de material stă – la propriu – la temelia civilizaţiei.
38. Ameliorarea ştiinţifică a soiurilor de plante, anii 1920
Deşi oamenii au început – conştient sau nu – să selecţioneze plantele încă de la începuturile agriculturii, abia în secolul XX oamenii de ştiinţă au redescoperit lucrările (datând in secolul al XIX-lea) botanistului Gregor Mendel, „părintele geneticii”, şi au început astfel să înţeleagă genetica plantelor, baza oricărui proces eficient de ameliorare. (Mai târziu, pe baza acestor descoperiri, a putut fi întreprins şi studiul geneticii umane, în care s-au înregistrat progrese atât de spectaculoase).
39. Forajul petrolier, 1859
Alimentează economia modernă, influenţează profund geopolitica şi modifică clima planetei.
40. Navigaţia cu vele, mileniul IV î.e.n.
Ca şi avionul (nr.15) dar cu mult înaintea acestuia, a transformat domeniul transporturilor, al războiului şi viziunea noastră asupra lumii.
41. Racheta, 1926
Cu ajutorul rachetelor, am ajuns mai departe de Pământ decât prin orice alt mijloc; de fapt, după cum spune George Dyson, un alt participant la proiect (specialist în istoria tehnologiilor), racheta „este singurul mijloc prin care am putut părăsi planeta, până acum.”
42. Banii de hârtie, sec al XI-lea
Au reprezentat un pas important spre „abstractizarea” banilor, caracteristică economiei mondiale în momentul de faţă.
43. Abacul, mileniul III î.e.n.
Un instrument de calcul apărut de timpuriu, abacul a fost unul dintre primele dispozitive menite să ajute inteligenţa umană.
44. Aerul condiţionat, 1902
Poate pare surprinzător, dar este una dintre invenţiile care ajută extrem de mult dezvoltarea economiei în ţările unde temperaturile sunt ridicate, în anumite anotimpuri sau permanent. În ultima jumătate de secol, aerul condiţionat, spune autorul articolului, a jucat un rol major în extinderea populaţiei, creşterea nivelului ei de trai şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în statele din sudul SUA, iar acum joacă un rol similar în ţări precum China, India, ţările arabe ş.a.
45. Televiziunea, prima jumătate a sec. XX
După o expresie deja consacrată, a adus lumea întreagă în casele oamenilor.
46. Anestezia, 1846
Una dintre primele substanţe utilizate în acest sens de chirurgii occidentali a fost eterul, ale cărui efecte au fost prezentate în cadrul unor demonstraţii publice. După cum spune foarte plastic James Fallows, odată cu introducerea anesteziei, chirurgia a început să se deosebească de tortură.
47. Cuiul, mileniul II î.e.n.
Unul dintre experţii solicitaţi să participe la proiect, Leslie Berlin (specialist în istoria afacerilor şi a tehnologiei, la Universitatea Stanford), e de părere că inventarea cuielor „a prelungit viaţa, prin faptul că a conferit oamenilor capacitatea de a-şi construi adăposturi”.
48. Pârghia, mileniul III î.e.n.
O idee aparent copilăresc de simplă, dar extraordinar de eficientă. Se crede că egiptenii antici au folosit din plin această invenţie simplă şi genială pentru ridicarea celebrelor lor piramide.
49. Linia de montaj/banda rulantă, 1913
A transformat economia lumii – de la atelierele meşteşugăreşti la uzinele ce produc în masă bunuri de larg consum.
50. Combina agricolă, anii 1930
A mecanizat muncile câmpului, dând oamenilor libertatea de a se ocupa de alte tipuri de activităţi.
Încă o dată, aceste aprecieri sunt cu totul subiective, influenţate – inconştient, dar inevitabil – de naţionalitatea celor care le fac, de preferinţele fiecăruia, de inspiraţia de moment chiar, precum şi de vremuri: un sondaj de acelaşi gen ar fi arătat cu totul altfel acum 100 de ani, sau chiar acum 20 de ani.
Lipsesc din această listă multe alte izbânzi ale ştiinţei şi tehnologiei, pe care alţii poate le-ar fi inclus; sistemele GPS, de care depind atât de mult azi transporturile şi comunicaţiile; conceptul numărului zero, pe care unul dintre participanţi, Padmasree Warrior, director responsabil de tehnologie şi strategie la Cisco, l-a propus, de altfel, pe lista sa proprie, şi multe altele…
Un alt punct care merită subliniat este caracterul… ambivalent, să zicem, al multora dintre aceste invenţii/inovaţii: pot face atât bine, cât şi rău. Uneori, latura lor negativă nu se arată de la început, dar devine evidentă pe parcurs. “Dacă te uiţi la antibiotice, insecticide, mijloace de transport – de fiecare dată când rezolvă o problemă, apare una nouă”, spune Joel Mokyr.
Dar asta creează – nu-i aşa? – o permanentă nevoie de soluţii, care stimulează ivirea a noi şi noi invenţii şi inovaţii. Se numeşte progres.
Sursa:descopera.ro
Cele mai importante invenţii ale lumii antice. Multe dintre ele le folosim şi astăzi – FOTO
O parte dintre conceptele enunţate în perioada Antichităţii au stat la baza inventării unor obiecte pe care le folosim şi astăzi
Multe dintre obiectele pe care le folosim astăzi au fost inventate cu mii de ani în urmă, de către minţile luminate ale lumii antice. Din rândul unor popoare precum egiptenii, grecii sau romanii s-au evidenţiat indivizi care au venit cu idei geniale, care au revoluţionat modul de gândire al societăţilor în care trăiau. O parte dintre conceptele enunţate în perioada Antichităţii au stat la baza inventării unor obiecte pe care le folosim şi astăzi. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:
Hârtia
În jurul anului 3000 î.Hr. egiptenii au dezvoltat o tehnică specială de producere a unui suport de scris realizat din seva plantei de papirus. Metoda consta în fierberea fâşiilor obţinute din tulpina plantei şi îmbinarea lor, pentru a se obţine într-un final nişte coli. Deşi nu este vorba de hârtia pe care o cunoaştem astăzi, papirusul a fost folosit în acelaşi scop şi anume transmiterea informaţiilor pe cale scrisă.
Machiajul
Tot egiptenii au fost cei care au început să folosească machiajul într-un mod similar cu cel de astăzi. La fel ca şi noi, vechii egipteni foloseau diferite substanţe pentru a evidenţia anumite zone ale feţei. Spre deosebire de epoca noastră, în perioada antică erau utilizate funinginea şi praful de galenă (mineral din clasa sulfurilor) pentru a fi obţinut machiajul de culoare gri şi neagră.
Compoziţia machiajului verde avea la bază pudra de malachit, un mineral din clasa carbonaţilor anhidri. În Egiptul Antic, atât femeile cât şi bărbaţii foloseau machiajul, crezând că acesta avea proprietăţi curative şi de protecţie împotriva spiritelor malefice.
Democraţia
Cuvântul „democraţie” provine din limba greacă antică şi înseamnă „puterea poporului” (demokratia = demos + kratos). Conceptul a fost implementat în anul 507 î.Hr. de Clistene, arhontele oraşului-stat Atena. La acea vreme, guvernarea democratică se baza pe activitatea a trei instituţii principale: Ekklesia (a cărei membrii elaborau legile statului şi conduceau politica externă), Boule (consiliul reprezentanţilor triburilor ateniene) şi Dikasteria (adunarea magistraţilor).
Spre deosebire de conceptul folosit în epoca contemporană, democraţia practicată în Grecia Antică limita dreptul de vot al cetăţenilor. Astfel, puteau să-şi exprime opinia politică doar bărbaţii care aveau vârsta de cel puţin 18 ani.
Maratonul
Conform unei legende, în anul 490 î.Hr. un războinic grec a alergat 40 de km, de la Marathon spre Atena, pentru a aduce vestea succesului repurtat de armata ateniană împotriva perşilor în celebra Bătălie de la Marathon. Se spune că după ce a livrat mesajul, războinicul a murit .
Primul maraton modern a avut loc în cadrul Jocurilor Olimpice de la Atena din anul 1896. Competiţia a fost câştigată de sportivul grec Spyridon Louis.
Betonul
În urmă cu mai bine de 2000 de ani, romanii au inventat un material de construcţie foarte rezistent, pe care l-au denumit opus caementicium. Acesta a fost cunoscut ulterior sub denumirea de beton roman, fiind utilizat pe scară largă îndeosebi în perioada de conducere a lui Octavianus Augustus (27 î.Hr. – 14 d.Hr.).
Compoziţia betonului roman era alcătuită din cenuşă vulcanică, piatră de var şi tuf vulcanic. Astfel, era obţinut un material de construcţie durabil, folosit pentru ridicarea unor monumente impunătoare precum Panteonul din Roma sau Colosseumul.
Gazeta
În anul 131 î.Hr. apărea la Roma prima ediţie a Actei Diurna („Faptele zilei”). Aceasta era asemănătoare unei gazete din zilele noastre, deoarece în cadrul ei apăreau noutăţi referitoare la viaţa socială şi politică din capitala republicii romane. Printre evenimentele anunţate în titlurile acestui „ziar” se numărau victoriile militare, competiţiile sportive şi chiar naşterile sau decesele unor personalităţi din viaţa publică.
„Ştirile” prezentate în Acta Diurna erau inscripţionate pe suport metalic sau litic. Materialul informativ era expus în zonele cu trafic intens, cum ar fi Forumul Roman.
Ciocolata
În urmă cu mai bine de 3000 de ani populaţiile din America Centrală şi de Sud, cum sunt mayaşii sau aztecii, începeau să cultive boabele de cacao, pe care le foloseau pentru a produce o băutură specială. Conform concepţiilor de atunci, acea băutură avea efecte energizante şi afrodisiace. În secolul al XVI-lea, la întoarcerea din teritoriile cucerite, conquistadorii spanioli aduc cu ei o nouă plantă, pe care noi o folosim astăzi pentru a produce ciocolata.
Cifra zero
Ideea de a folosi cifra zero pe post de simbol al înlocuirii mai multor caractere a apărut acum 2300 de ani la babilonieni. La 650 de ani distanţă, cifra a început să fie utilizată de populaţia mayaşă pentru a elabora calendare complexe. O viziune mai apropiată de zilele noastre asupra cifrei zero a apărut de-abia în secolul al VII-lea d.Hr., când astronomul indian Brahmagupta introduce conceptul conform căruia zero poate fi văzut ca cifră de sine stătătoare.
Ne folosim in fiecare zi de o suma de obiecte si accesorii, menite sa ne mijloceasca indeplinirea unor scopuri si sa ne faca existenta mai usoara. Pe altele le folosim mai rar, fara a le fi insa mai putin tributari, in timp ce unele ne salveaza de-a dreptul viata. In foarte putine cazuri, devenim curiosi referitor la originile lor, la cum, cand si cine le-a creat. Prea rar ne intrebam ce anume din toate lucrurile pe care le intrebuintam au ca sursa un izvor autohton, in mintile creatoare si in mainile dibace ale conationalilor nostri. Probabil dintr-o convingere defetista ca romanii nu au descoperit niciodata nimic important. Ei bine, lucrurile sunt departe de a sta astfel si nu numai ca inventii romanesti importante exista, insa eventuala lor absenta ar fi dat o fata destul de diferita omenirii, nu intr-un sens benefic.
10. Diorama – Grigore Antipa
Diorama este o reprezentare spatiala a unei portiuni de peisaj, in care se expun, in muzee, animale impaiate, manechine si diverse alte obiecte asemanatoare, in scopul infatisarii unui ecosistem si crearii impresiei unui peisaj real. Primul care s-a gandit la aceasta forma de incadrare a naturii in peisajul citadin a fost naturalistul Grigore Antipa, biolog, zoolog, ecolog si profesor universitar romana. El este intemeietorul Muzeului National de Istorie Naturala din Bucuresti, care ii poarta numele si care, pornind de la reorganizarea sa, in 1907, prezinta pentru prima oara dioramele biologice.
Acestea au reprezentat o noua etapa in evolutia si organizarea muzeelor de istorie naturala. Primele diorame prezentau viata de pe piscurile muntilor Carpati, din regiunea colinelor, din Baragan, precum si din zona inundabila a Deltei Dunarii. De asemenea, in Muzeul de Istorie Naturala exista si numeroase diorame care infatiseaza fauna din regiunile de tundra, prerie, savana sau din desertul Sahara. Datorita deosebitei prezentari, numeroase muzee europene si americane au solicitat sprijinul savantului roman pentru organizarea colectiilor lor muzeistice.
9. Tunul Basilic – Orban
Caderea Constantinopolului reprezinta numele sub care este cunoscuta cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de fortele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, in data de 29 mai 1453. Armata bizantina numara aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari straini. Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice aflate in existeta pana atunci. Otomanii aveau o armata uriasa, de aproximativ 80.000 – 100.000 de oameni, dar sabiile si sagetile nu erau suficiente pentru a penetra colosala cetate bizantina. Ca atare, otomanii au angajat un inginer pe nume Urban sau Orban, de origine controversata inca, dar despre a carui nationalitate romana exista destule probe.
Acesta era specialist in construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate in tehnica de lupta. Urban a constuit in premiera un tun enorm, botezat “tunul Basilic”, masurand peste opt metri lungime si circa 75 centimetri diametru, care era capabil sa lanseze un proiectil de 544 kilograme la o distanta de aproape doi kilometri. Tunul lui Urban nu avea precizie, incarcarea sa dura trei ore, ghiulele erau putine si arma s-a prabusit sub reculul propriu dupa numai sase saptamani. Cu toate acestea, instrumentul a reprezentat precursorul tunurilor perfectionate, de mare putere, proiectate ulterior, lansad pana astazi mostenirea principiului sau de functionare.
8. Cibernetica – Stefan Odobleja
Cibernetica este teoria controlului prin retroactiune. Termenul s-a raspandit mai ales in legatura cu sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupa de modul in care un sistem (digital, mecanic, biologic) prelucreaza informatiile si reactioneaza la acestea; tot cibernetica se intereseaza de modul in care sistemele se modifica sau permit modificari pentru a-si optimiza actiunile. Medicul Stefan Odobleja, creatorul psihociberneticii si parintele ciberneticii generalizate, publica in 1929 studiul “Metoda de transonanta toracica” in care enunta pentru prima oara legea reversibilitatii.
Odata cu participarea la la Congresul International de Medicina Militara din Bucuresti (1937), anunta aparitia operei sale capitale “Psihologia consonatista”, lucrare prin care face publica prima varianta a conceptiei cibernetice generalizate si demonstreaza caracterul multi si interdisciplinar al acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observatii, intuitie si ratiune, creat de Odobleja in 1938 – 1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu in literatura americana si apoi in cea europeana, a fost utilizat si aplicat intr-o varietate de domenii. Incepand din anul 1972, Stefan Odobleja si-a studiile teoriei conform careia originea ciberneticii se afla in psihologie.
7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen
O pila electrica, de productie romaneasca, furnizeaza energie de 56 de ani, fara intrerupere. Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu-Karpen, om de stiinta, inginer, fizician si inventator a declarat, cu o jumatate de secol in urma, ca ea va functiona vesnic. In Muzeul National Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucuresti exista un obiect de patrimoniu care sta intr-un seif metalic blindat, chiar in biroul directorului muzeului. Este vorba despre „Pila termoelectrica cu temperatura uniforma”, cunoscuta sub numele de „Pila lui Karpen”, realizata in 1950. Aparatul este, de fapt, un perpetuum mobile, adica un dispozitiv care genereaza energie la nesfarsit fara interventie din exterior.
Desi ar fi trebuit sa se opreasca de multe decenii, „Pila lui Karpen” se incapataneaza sa functioneze, asa cum a prevazut inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omenirii. Un aparat care sa se miste la nesfarsit, fara sa primeasca impulsuri exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizatiei actuale. In epoca moderna insa, acest vis a fost abandonat pe considerentul ca ar fi o utopie. Cei ce au continuat totusi sa caute solutia, au fost marginalizati, lumea oamenilor de stiinta considerandu-i nebuni. Perpetuum mobile nu poate exista. Cu toate acestea, un fizician roman s-a incapatanat sa-l construiasca. Si se pare ca a reusit. Nicolae Vasilescu-Karpen a inceput sa lucreze la teoria unei pile electrice care sa genereze energie la nesfarsit inca inainte de Primul Razboi Mondial. „Pila” a fost brevetata in 1922. Era vorba, in fapt, despre doua pile electrice legate in serie, care pun in miscare un minimotor galvanometric. Acesta, la randul sau, misca o paleta conectata la un intrerupator. La fiecare jumatate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumatate de rotatie sa-l inchida. Timpul de rotatie a elicei era calculat in asa fel incat pilele sa aiba timp de reincarcare, respectiv pentru refacerea polaritatii in perioada cat circuitul este deschis. O astfel de pila de proportii ar putea alimenta o nava spatiala.
6. Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir
Daca la sfarsitul sec. XIX, inceputul sec. XX, multi entuziasti ai aviatiei erau preocupati de constructia avioanelor si de pilotarea acestora, un tanar pe nume Anastase Dragomir si-a concentrat atentia pe siguranta aparatelor de zbor si mai ales a pasagerilor de la bordul lor. Anastase Dragomir era pasionat, ca multi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviatiei. A plecat in Franta, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici si-a perfectionat propriul sau sistem pentru salvarea pilotilor si a pasagerilor in caz de accidente. La 3 noiembrie 1928, a inregistrat, in Franta, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” si a obtinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru “cabina catapultabila”.
Aceasta inventie era “un nou sistem de parasutare din aparatele de locomotie aeriana, fiecare pasager avand o parasuta proprie care permite, in momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel incat parasuta, impreuna cu pasagerul insalat pe scaun, sa treaca printr-o deschizatura a podelei”. Brevetul prevedea ca acest ansamblu de celula-parasuta sa aiba mai multe comenzi, menvrabile de catre pilot. In 1950, Anastase Dragomir a obtinut un nou brevet, romanesc, cu nr. 40658, pentru “celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa inregistreze o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960). Ideea roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.
5. Stiloul – Petrache Poenaru
In anul 1821, braileanul Petrache Poenaru, pandur, creator al steagului Romaniei moderne, inginer, matematician, inventator si membru titular al Academiei Romane din 1870, a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu in timpul revolutiei. Aceasta era o functie publica, activitatea lui fiind legata de pana si calimara. Poate ca si de aici i-a venit ideea conceperii primului stilou din lume. Desi dupa infrangerea lui Tudor Vladimirescu pandurii erau vanati si decapitati, Petrache Poenaru scapa, iar in 1826 primeste o bursa franceza si isi completeaza studiile la Ecole Polytechnique din Paris.
In 1827, la data de 25 mai, obtine Brevetul francez 3208 pentru „plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre” (condei portaret fara sfarsit, alimentandu-se el insusi cu cerneala). Aceasta inventie a revolutionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit si in prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgarieturile de pe hartie si scurgerile nedorite de cerneala si propunea solutii pentru imbunatatirea partilor componente spre a asigura un debit constant de cerneala, precum si posibilitatea inlocuirii unor piese.
4. Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino
Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, profesor universitar roman, fondator al scolii romanesti de imunologie si patologie experimentala, a desfasurat o bogata activitate de cercetare privind vibronul holeric si vaccinarea antiholerica. Pe baza cercetarilor desfasurate in aceasta directie, medicul a pus la punct o metoda de vaccinare antiholerica, numita “Metoda Cantacuzino”, folosita si astazi in tarile unde se mai semnaleaza cazuri de holera. Implicandu-se in studiul holerei, tifosului exantematic si tuberculozei, aduce contributii remarcabile. A creat notiunea de imunitate prin contact.
In campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerica masiva in focarele infectioase, cunoscuta in stiinta ca „Marea experienta romaneasca”, care a salvat multe mii de vieti, si a initiat masurile de combatere a epidemiei de holera. In primul Razboi Mondial, in calitate de conducator al serviciilor sanitare militare si civile, a luat masurile de combatere a marii epidemii de tifos exantematic. Creeaza o serie de lucrari ca: descoperirea imunitatii celulare si umorale, sensibilitatea si lipsa de imunitate a organismului fata de scarlatina, studii cu renume mondial asupra holerei si vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza vaccinul antitific.
3. Gerovital – Ana Aslan
Medic roman specialist in gerontologie, academician din 1974 si director al Institutului National de Geriatrie si Gerontologie, Ana Aslan a evidentiat importanta procainei in ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta, aplicand-o pe scara larga in clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital sau vitamina H3. Produsul geriatric a fost preparat in anul 1952 si brevetat in peste 30 de tari. In acelasi an ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare.
„Ana Aslan” are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra imbatranirii au convins inca de la inceput, aducand institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgand, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “Gerovital”.
2. Avionul cu Reactie – Henri Coanda
In Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris, a gazduit cea de-a doua editie a Expozitiei Internationale de Aeronautica. Au fost expuse cele mai noi piese de aviatie. Cea mai interesanta masinarie, care a atras atentia multora, a fost un avion rosu, fara elice, pe a carui placuta metalica din scria: COANDA-1910. Acest avion trezit interesul atentia oamenilor nu numai pentru ca nu avea elice, ci si pentru ca era total diferit fata de ceea ce numeau ei pana atunci „avion”. Masinaria avea doua aripi duble si un singur loc, o anvergura de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg si o forta a propulsiei de 220 kg. Cea mai interesanta parte din avionul lui Coanda era sistemul de propulsie,o adevarata revolutie in constructia de motoare de avioane, care avea sa constituie solutia viitorului.
Motorul cu reactie, inventat si construit pentru prima oara de catre Henri Coanda era compus dintr-un motor-piston cu patru cilindri, racit cu apa si dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotatii pe minut. Acest motor-piston era conectat la o tija care rotea multiplicatorul de rotatii; miscarea era transmisa compresorului care castiga o rotatie de 4000 de rotatii pe minut. Forta de propulsie era de 220 kgf, mult mai mare decat daca motorul-piston era conectat la o elice. Multi vizitatori ai expozitiei au fost suspiciosi privind decolarea avionului, pana la o demonstratie accidentala a lui Coanda, cand, dorind doar sa verifice motorul, avionul a inceput sa merga din ce in ce mai repede, pana si-a luat zborul. Impresionat de flacarile produse de motor si ingrijorat de faptul ca nu mai pilotase un avion pana atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul masinariei, care a pierdut din inaltime si viteza pana cand a aterizat fortat. Aceasta incercare a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un motor cu reactie. Astfel, cu 30 de ani inainte de Heinkel, Campini si Whittle, Coanda a construit si a zburat cu primul avion cu reactie.
1. Injectia cu insulina – Nicolae Paulescu
Nicolae Paulescu, profesor de psihologie al Universitatii de Medicina si Farmacie din Bucuresti, este cel care a descoperit pentru prima oara, in 1921, insulina, hormonul secretat de pancreas, care regleaza metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor si mineralelor din organism. Paulescu este cel care a demonstrat eficienta acestei substante in reducerea hiperglicemiei si care a folosit insulina in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieti.
Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni” Frederick Banting si Charles Best care, in 1922, aveau sa primeasca Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei doi tineri canadieni, care luasera cunostinta de munca romanului din publicatiile vremii. In baza articolelor acestuia, ei au reusit sa izolelze insulina si sa o foloseasca in tratarea unui pacient. Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase intr-o revista de specialitate belgiana rezultatele cercetarilor sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-o numise insulina, ci pancreina. In 1916, pe cand se afla in stadiul final al cercetarii, trupele germane ocupasera Bucurestiul. A trebuit sa-si amane anuntarea rezultatelor definitive.
Facts: Alte inventii romanesti importante
1858 – Bucuresti – primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului
1880 – Dumitru Vasescu – construieste automobilul cu motor cu aburi
1886 – Alexandru Ciurcu – construieste prima ambarcatiune cu reactie
1895 – D. Hurmuzescu – descopera electroscopul
1904 – Emil Racovita – fondatorul biospeologiei
1906, 18.03 – Traian Vuia – avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie)
1906 – A.A. Beldiman – aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adanci
1910 – Tache Brumarescu – masina de taiat sulf
1918 – Gogu Constantinescu – intemeiaza o noua stiinta: sonicitatea
1920 – Gheorghe Botezatu – a calculat traiectoriile posibile Pamant – Luna, folosite la pregatirea programelor “Apollo” (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo” care a dus primul om pe Luna
1921 – Aurel Persu – automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma “picaturii de apa”)
1962 – Ion Agarbiceanu – primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie
Sursa:descopera.ro
Rusaliile
Rusaliile sau Cincizecimea, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Înăltarea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, fiind cunoscută şi ca ziua întemeierii Bisericii, când s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni.
De Rusalii se leagă mai multe superstiţii şi oamenii păstrează încă unele tradiţii: îşi împodobesc casele cu frunze sfinţite de tei sau de nuc, pentru a îndepărta duhurile rele, ung uşile cu usturoi, pentru a fi feriţi de ghinion tot anul şi dansează Jocul Căluşarilor, pentru a alunga spiritele Ielelor care vin să facă rău, informează digi24.ro
În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.
Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se zice că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.
Tot de Rusalii, în unele regiuni se dansează “Jocul Căluşarilor”. Se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.
În unele zone, femeile fac descântece pentru a alunga Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.
Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.
În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a spori laptele.
În Ardeal este obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă, pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.
În unele zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos, toată vara va fi frumoasă şi rodnică.
Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice -, umblă îmbracate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.
Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânar frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.
În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.
În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”
Călușarii – dans ritual
Călușari dans este considerat unul dintre cele mai rapide și cele mai spectaculoase dansuri din lume și a fost inclus de UNESCO pe lista capodoperelor non-materiale ale culturii universale.
Tradiția calusari vine din cele mai vechi timpuri ale Daciei și chiar și astăzi încă mai păstrează nucleul său păgân. După ce, la un moment dat, Călușarii erau preoți ai unui cult solar. Condus de un mare preot, dansurile lor au fost mult mai mult, atunci o inițiere, au fost o exorcizare. Marele preot a fost cel care a fost cere Dumnezeu pentru ajutor în timp ce conduce armata de călușari în războiul lor cu spiritele rele care au preluat satele. Mai mult decât atât, ei au folosit pentru a lua un jurământ de tăcere, singura fiind permis să vorbească fi lider, care uneori le-a fost variate care solicită să elibereze anumite apeluri de război.
Călușari sunt descrise ca grupuri de oameni numerotate impar, jurat să rămână împreună în celibat și dans ritual, pentru o perioadă de nouă ani. secretele lor vor fi niciodată cunoscute. Ei sunt războinici temute care lupta impotriva „Iele“ ( „ei“, zane dans de fată magice). Ei trebuie să rămână împreună pentru perioada jurat să rămână invulnerabil și investit cu puteri supranaturale și în cazul în care se rupă de grupul ei ar cădea pradă ielelor. Dar împreună, ei pot vindeca pe cei posedați de spirite rele prin efectuarea de dans și ritualurile lor în jurul lor.
Conform cu UNESCO: „Spectacol în regiunea Olt din sudul România, dans ritual călușul format, de asemenea, parte din patrimoniul cultural al vlahilor din Bulgaria și Serbia. Deși cea mai veche muzica documentate utilizate în acest date de dans din secolul al XVII-lea, ritualul, probabil, derivate din purificare și fertilitate ritualuri străvechi, folosind simbolul calului, care a fost venerat ca un exemplu de realizare a soarelui. Numele Ritualul derivă din călușul, partea de lemn a căpăstrul calului.
Călușul Ritualul are o serie de jocuri, satira, cântece și dansuri, și a fost adoptat de toate de sex masculin dansatori călușari la acompaniament de două viori și un acordeon. Tinerii utilizate să fie inițiat în ritualul de un vătaf (maestru) , care a moștenit cunoașterea descântece (farmece magice) și pașii de dans de la predecesorul său. Grupuri de dansatori călușari, sportive pălării colorate, tricouri brodate și pantaloni impodobite cu clopote zornăind mici, dansuri efectua complexe, care combină stantare, pe de tocuri, sarind si oscilația picioarelor.
Costumele purtate de călușari sunt albe, decorate cu bastoane colorate, hankies realizate manual, în timp ce pălării au mărgele și panglici colorate. Cel mai important instrument este steagul, un băț lung de patru și cinci de metri, pe partea de sus a care sunt legate de plante ca usturoi și pelin, sare și panglici albe și roșii, culorile sacre în viziunea dacică, care se conectează dansul la ritualurile antice ale Zamolxe .
Dansul calusari pare a fi una dintre cele mai vechi și mai complexe de dansuri populare din România. Oamenii care au dorit să intre în grupul de călușari a venit împreună în afara satului, pe malul unei ape, în cazul în care, într – un ritual, jurat să respecte regulile grupului, inclusiv abstinenta sexuala. Timp de zece zile , ei trăiesc într – un timp sacru și spațiu. Pe parcursul întregii perioade în care purta un costum specific cu clopote de pe picioare, un băț, și să doarmă sub biserici care urmează să fie protejate de atacurile de la Ielele. Ceremonia a inclus practici magice și invocații, dansuri și acte rituale executate de grupul strict organizat de bărbați. După dansurile ceremoniale terminat la sfârșitul celor zece zile, bărbații se întâlnesc în sat, salut reciproc , cum ar fi , după o lungă absență și viața revine la normal.
Dansul călușarilor, în tradiția populară, îndeplinește funcții diferite , inclusiv transferul magic al fertilității divine prin vrăji în timpul dansului peste sare pentru animale și un bol cu semințe pentru semănat în domeniile. Alte beneficii au fost de accelerarea căsătoriei și fertilitatea femeilor tinere , care au fost admiși în dans final, vindecarea bolnavilor și trimiterea departe de Ielele (zâne malefici) prin practicarea actelor războinic și utilizate de plante magice în timpul dansul.
Conform tradiției, grupuri de dans și scandând călușari, care au fost gândit să fie înzestrat cu puteri magice, vindecare, a mers din casă în casă, promițătoare stare bună de sănătate și prosperitate pentru săteni.
Până în prezent, calusari întâlni pentru a sărbători dans și priceperea muzicale pe Duminica Rusaliilor. Atestând bogata diversitate culturală a România, ritualul călușul este, de asemenea, promovat pe scară largă la festivalurile de folclor.
Nu as dori sa fiu acuzata ca sunt partizana a comunismului dar articolul din jurnalul pe care-l voi posta aici (linkul) mi s-a parut obictiv si bine alcatuit. Sper ca asa sa poata sti un adevar- adevarat tinerii care astazi ies in strada si spun , scriu , urla lozinci fara sa stie ce si cum a fost in perioada aceia. Desigur ca pentru „nobilimea” de atunci nu era deloc bine ei avand de toate si permitandu-si cu toate restrictiile mult, mult fata de poporul obisnuit , erau mereu nemultumiti si gaseau hiba la orice. Nu este altfel nici acum doar ca acum e si mai multa nobilime parte din ea provenind din vechea securitate care nu era in primele locuri atunci dar asteptau sa se termine pentru a se cocota pe culmi si dat tara inapoi la feudalism, poate chiar mai rau uitandu-ma la bolile uitate care au inceput iar sa apara .
Si din facebook o stire pe care am gasit-o astazi si de care cred ca prietenul meu Petru se va bucura si o va aplauda pe ispravnica lui primarita ❤
Oraşul din România care îşi produce singur, din gunoi, curentul electric
Autorităţile locale din oraşul Seini, judeţul Maramureş, au reuşit să asigure curentul electric, pentru iluminatul public din întreaga localitate, construind o instalaţie de biogaz. Aceasta transformă deşeurile în electricitate, rezolvând totodată şi problema poluării din zonă.
Cei mai încântaţi sunt localnicii, mai ales că îi va costa mult mai puţin electricitatea. În plus, mirosul greu care persista până nu de mult în zonă s-a mai atenuat.
Un alt beneficiu adus de acest sistem este acela că va rezolva şi una dintre marile probleme din zonă – poluarea. Aceasta provine de la fermele zootehnice, deoarece oraşul Seini are o lungă tradiţie în creşterea animalelor, dar este şi una dintre cele mai poluate localităţi.
Gunoiul provenit de la fermele zootehnice şi din gospodăriile oamenilor a afectat terenurile agricole. Sprijinite de Ministerul Mediului, prin Banca Mondială, autorităţile locale au găsit o soluţie rapidă: o instalaţie de biogaz. Investiţia se ridică la peste 2 milioane de euro.
Printr-un proces de „digestie anaerobă” într-un container ermetic, bacteriile descompun deşeurile în metan, azot şi dioxid de carbon. Instalaţia captează şi căldura, producând, simultan, şi electricitate. Resturile rămase reprezintă îngrăşământ bio.
Factura pe care primăria o plătea lunar era de peste 40.000 de lei. În plus, dispar şi cheltuielile legate de depozitarea tonelor de deşeuri.
Proprietarii de ferme din zonă sunt deosebit de încântaţi deoarece au rezolvat problema gunoiului şi primesc, în schimbul lui, îngrăşământ bio.
Pisicile îți protejează casa de spiritele rele și îți aduc bunăstare!
Pisica- animalul magic!
Aura acestui animal este atat de puternica incat poate proteja intreaga familie si intreaga casa. Vrem sa iti spunem ca pisicile nu se perinda pe langa picioarele tale pentru ca le este foame sau vor atentie, ci pentru ca au o forta magica, astrala, prin care vor sa te protejeze.
Cel care goneste pisica in acest moment, indeparteaza energia pozitiva. Data viitoare, trateaza cu afectivitate pisica, iti vrea doar binele!
Pisica protejeaza caminul de energiile negative si de spiritele rele. Pisica te ajuta foarte mult daca te muti intr-o casa noua sau mergi intr-un loc unde s-au petrecut lucruri rele.
Atunci cand pisicile torc, ajuta chiar la tratarea anumitor afectiuni osoase, deoarece emana o energie de aproximativ 25 Hz.
Spiritele rele!
Atunci cand o pisica simte un spirit in casa, incepe sa il urmareasca pentru a-i afla intentiile. Pentru a se asigura ca acest spirit nu ii distruge mediul energetic, pisica face tot posibilul sa elimine spiritul. Daca nu functioneaza, pisica incearca sa prinda entitatea in aria sa energetica si sa o scoata din casa. De aceea in anumite traditii apar spirite rele ce zboara pe pisici.
Ai mare grija si fi cu bagare de seama atunci cand pisica ta priveste intr-un punct fix. Aceasta postura poate reprezenta prezenta unui spirit rau. Pentru a-ti ajuta pisica sa elimine acest spirit, citeste o rugaciune sau da foc la salvie alba – ajuta mult in cazul indepartarii spiritelor rele.
Aura energetica a pisicii este atat de puternica, incat poate indeparta orice energie negativa. De aceea persoanele care comunica cu spiritele, nu tin pisicile in camera, deoarece sperie spiritele.
Pisica, bunastarea si casa!
Prezenta pisicii ne protejeaza si de blesteme. Atunci cand ai o discutie cu o persoana, pe care o banuiesti ca ar vrea sa iti faca rau, tine mana pe pisica. Pe cea stanga tine-o in zona gatului iar pe cea dreapta pe coada. Astfel vei fi conectat complet cu pisica si te va proteja de energiile negative.
Cum pisicile detin energie cosmica, ele aduc energie pozitiva in casa, protejand astfel intreaga familie si atragand bunastare. Pisicilor le place sa stea in
zone cu energie puternica, cum ar fi zonele geopatogene.
Rusii au un ritual destul de interesant: atunci cand se muta intr-o noua casa, lasa mai intai pisica sa intre. Daca acea casa a mai fost locuita, pisica va elimina energiile negative, daca este vorba despre o casa noua, va incarca intr-o forma energetica pozitiva casa.
Pisica si vindecarea!
Puterile magice ale pisicii se vad prin vindecare. Pisicile se aseaza exact pe zona unde stapanul are o durere sau o suferinta. De asemenea, pisicile ne elibereaza si de stres. Stiai ca pisicile albe imbunatatesc vederea?
La nivel psiho-emotional, pisicile persane sau exotice au puteri magice!
Culoarea pisicii defineste nevoia
Persoanele care decid sa isi achizitioneze o pisica pentru a se bucura de puterile sale magice, trebuie sa stie cum sa aleaga o pisica. Uneori ai nevoie de o pisica neagra, alteori de una roscata.
Neagra: puteri oculte, magie neagra! In ciuda acestor superstitii, pisica neagra chiar elimina energiile negative din casa!
Pisicile roscate: aceasta pisica are putere solara si energie yang. Iniferent de sexul acestei pisici, ea iti va aduce bani si bunastare in casa.
Pisica gri: aceasta pisica aduce iubire, fericire si noroc!
Alba: aceasta pisica are putere de vindecare, ne scapa de stres si ne reincarca organismul cu energie.
Pisica siameza sau regala : aceste pisici aduc longevitate, succes si umplu casa de energie solara.
Pisica in trei culori : zeita pisicilor, aduce noroc, mentine armonia si prosperitatea casei.
Pisica in doua culori: conform traditiei, aceste pisici aduc prietenie si intelepciune in casa.
Nuanta broastei testoase: aceasta pisica este pura si magica, mentinand longevitatea femeilor.
Auriu-maron : pisica templiera este jucausa, inteleapta si aduce energia solara in casa.
Striata : aceasta pisica aduce noroc si ne scapa de orice situatie neplacuta!o mostenire plina de iubire generatiilor viitoare!”
Cum pot contribui pisicile la vindecarea corpului uman
Pisicile au dezvoltat o relatie foarte interesanta cu oameni pe parcursul istoriei, jucand un rol cheie in supravietuirea noastra in zorii timpurii ai agriculturii si mai tarziu, devenind unul dintre cei mai buni mici prieteni ai omului.
Unele culturi antice chiar s-au inchinat acestui animal, privindu-le ca fiind animale sacre care poseda o intelepciune inerenta. In perioada recenta, unele studii au evidentiat abilitatile de vindecare pe care le poseda aceste animale.
Descoperirile arheologice recente arata ca domesticarea pisicii a inceput chiar mai tarziu de era Egiptului Antic, aproximavit 9000 i.Hr. In anul 2004, in Cipru, a fost excavat un mormant din neolitic care continea scheletul unui om alaturi de pisica sa salbatica de origine africana. Aceasta descoperire a dezvaluit o mult mai veche relatie dintre om si felina, mult mai veche decat se credea anterior. Hieroglifele egiptene prezentinta povesti despre zeul Bastet, zeul razboiului si al protectie, acesta fiind uneori desenat cu un cap de leu. Mafdet este un alt zeu egiptean descris cu un cap de felina, zeul dreptatii si al executiei scrie e-dimineata.
Acest lucru poate fi o referire la abilitatile pisicii de a ucide parazitii care amenintau rezerva de hrana a Egiptului sau ar putea fi, de asemenea, o trimitere la surprinzatoarea profetie in care pisica il ucide pe Regele Cobra. Pisica le-a oferit oamenilor o protectie a culturilor lor si in schimb, aceasta a primit hrana si adapost din partea oamenilor. In linii mari, astfel a inceput relatia simbiotica dintre om si pisica.
Privind in zilele noastre, putem observa faptul ca acesta este cel mai popular animal domestic din lume. Acest lucru s-ar putea datora in mare marte independetei minunate pe care o poseda, pisicile avand nevoie doar de nevoile de baza, cum ar fi hrana si adapostul. Spre deosebire de caini, care necesita dragoste si atentie constanta din partea stapanului, pisicile par a fi autonome si foarte selective in ceea ce priveste cu cine aleg sa-si impartaseasca dragostea.
Corpurile sunt templele lor, un aspect ce poate fi observat foarte usor, de vreme ce pisicile petrec ore in sir facandu-si toaleta. Pe campul de lupta, pisicile vor portretiza agresiune in cazul in care exista o amenintare pe teritoriul lor, ridicandu-si blana de pe spate pentru a parea inspaimantatoare in fata celorlalte animale.
Misticismul, de asemenea, a fost inconjurat de feline pentru o lunga perioada de timp. Legende din diferite tari din intreaga lume vorbesc despre abilitatile pisicilor de a vedea dincolo de spectrul luminii vizibile, avand capacitatea de a vedea fiinte spirituale sau diferite frecvente considerate a fi de domeniul misterului.
Egiptenii credeau ca pisicile ar putea prezice viitorul, fiecare contractie a mustatilor vorbindu-le acestora despre evenimentele viitoare, cum ar fi vremea rea. Marinarii din acele vremuri se spune ca utilizau aceste capacitati extrasenzoriale ale pisicilor pentru a-si planifica traseele pe mare si de asemenea, pentru a ucide daunatorii in jurul navei.
Relatia dintre om si pisici a inflorit si s-a dezvoltat cu trecerea a mii de ani si este de asteptat ca aceasta relatie de prietenie sa continue si in vremurile viitoare. Pisicile sunt animale de companie excelente pentru persoanele care locuiesc intr-un apartament, acesta fiind unul dintre motivele pentru care China detine a doua cea mai mare populatie de pisici din lume, o populatie de aproape 55 de milioane.
Si mai interesant este faptul ca studii recente desfasurate asupra prietenelor noastre, au constatat ca frecventa si vibratia produsa in momentul in care acestea torc (20-140 Hz) are proprietati de vindecare remarcabile pentru organismul uman. Printre acestea vom enumera reducerea stresului, prevenirea afectiunilor cardiovasculare si vindecarea sistemului osos.
Probabil, fiecare dintre noi putem invata cate ceva de la pisicile noastre, fie ca este vorba de pacea lor interioara sau de prezenta pe care o emana. Este posibil ca marea cadere a omenirii sa-si fi facut aparitia odata cu indepartarea de natura, dar, probabil, prietenii nostri blanosi ne pot invata cateva lectii importante cu privire la reconectarea la natura.
12 legi ale KARMEI care-ți asigură o viață plină de bucurii.
In Occident legea Karmei e echivalată cu legea lui Newton care spune că atunci cănd un obiect aplică o forţă unui alt obiect, acel celalalt obiect aplică la rândul lui o forţă egală, dar cu sens opus. Când gândim, vorbim şi acţionăm, folosim puterea de voinţă. Şi chiar dacă nu ne dăm seama, orice acţiune ne aduce suferinţe în cele din urmă. Să scapi de această suferinţă e imposibil. Însă există o soluţie de a o uşura şi de a-ţi păstra capacitatea de a te bucura de viaţă. E vorba de legile Karmei.
Iată cele mai interesante 12 dintre ele:
1. Cea mai importantă lege – “Vei culege ce ai semănat”
Legea mai e numită „Legea cauzei si efectului”. Dacă vrei fericire, pace, dragoste şi prietenie, atunci oferă-le asta celor din jur. Universul îţi va întoarce totul înapoi.
2. Legea creaţiei
Viaţa nu ne-a fost dată întâmplător. Ea cere implicarea noastră şi efortul nostru. Suntem parte a aceluiaşi organism care e Universul. Soluţia pentru o stare emoţională “corectă” e să fii tu însuţi(ăţi). Fii înconjurat mereu de oamenii dragi, de lucrurile care-ţi plac şi pe care conştientizezi că vrei să le ai cu adevărat în viaţa ta.
3. Legea resemnării
Nu vei putea schimba situaţa dacă nu o vei accepta mai întâi. Trebuie să accepţi că e normal să ai duşmani şi e absolut natural să nu-ţi placă de toţi, chiar nici de unii prieteni cu anumite obiceiuri proaste. De aceea, trebuie să-ţi concentrezi atenţia asupra altor lucruri. Gândeşte-te la prieteni, nu la duşmani. Nu la faptul că soţul mai înjură uneori, ci la calităţile lui bune.
4. Legea ascensiunii
Calea e mai importantă decât destinaţia. Important e să evoluezi tu, şi nu oamenii, oraşele sau tehnologiile din jur. Viaţa şi timpul e tot ce ni s-a dat şi avem. Dacă te vei schimba tu însuţi(ăţi), se va schimba şi viaţa ta.
5. Legea responsabilităţii
Orice s-ar întâmpla rău în viaţa ta, cauza eşti tu. Eşti oglinda lumii înconjurătoare, iar ceea ce te înconjoară e oglinda ta. Acesta e adevărul universal.
6. Legea interdependenţei universale
Chiar dacă îţi pare că faci ceva inutil, în realitate e foarte important. Pentru că toate lucrurile în Univers depind unele de altele. Fiecare pas îl determină pe următorul. Aşa se formează obiceiurile. Pentru ca un lucru să fie făcut, trebuie să-l înceapă cineva. Paşii pe care i-ai făcut în trecut n-au niciun rost şi nu merită analizaţi. Ai procedat anterior aşa cum era de cuviinţă cu resursele pe care le-ai avut la dispoziţie. Trecutul, prezentul şi viitorul sunt în legătură permanentă. Nu poţi să începi brusc totul de la zero.
7. Legea concentrării
Nu te poţi gândi la două lucruri simultan. Dacă ţi-ai focalizat atenţia asupra unui lucru important, atunci în mintea ta nu va mai fi loc pentru lăcomie sau ură.
8. Legea mărinimiei
Dacă vrei să te convingi că ai dreptate, încearcă să-ţi demonstrezi tu însuţi(ăţi) acest adevăr. Dacă nu vei reuşi, înseamnă că nu cunoşti, ci ai pur şi simplu o opinie. Cunoaştem doar ceea ce ni s-a întâmplat în viaţă.
9. Legea “aici şi acum”
Reflecţiile asupra trecutului şi planurile de viitor îţi distrag atenţia de la ceea ce se întâmplă aici şi acum. Gândurile la trecut te încurcă să găseşti ceva nou.
10. Legea schimbărilor
Istoria se va repeta până vei însuşi lecţia ce te va determina să-ţi schimbi drumul în viaţă. E ridicol să aştepţi schimbări în viaţă făcând zilnic aceleaşi lucruri.
11. Legea răbdării şi recompensei
Orice recompensă e precedată de răbdare și efort fără de care nu poți obține nimic de valoare. Adevărata bucurie a vieții e să faci ceea ce trebuie să faci, fiind convins că mai devreme sau mai târziu îți vei atinge scopul.
12. Legea inspirației
Vei obține doar ceea ce meriți. Adevărata valoare a unui lucru e egală cu energia și efortul pe care le-ai depus. Investind în propria bunăstare, investești în bunăstarea celor din jur. Numai cel ce iubește să dăruiască obține darul inspirației.
Vise interesante – Despre care spun oamenii că se întâmplă întocmai
Împlinirile viselor sunt condiționate de multe ori de prezența corpurilor cerești ce apar în vise. Se spune că aștrii cerești sunt simbolul destinului. Cu cât un astru este mai strălucitor pe cer în vis cu atât viața ta va fi mai frumoasă. Exemple de astfel de vise sunt:
Luna în creștere este de bun augur.
Soarele strălucitor și mare este interpretat ca fiind aducător de lucruri benefice.
Un răsărit de soare este semn că urmează o perioadă de fericire și prosperitate în viața ta.
Soarele ascuns în nori simbolizează tristețea sau preocuparea.
Soarele clar este semn de abundență și de succes.
Părțile corpului ce apar în vis sunt prevestiri pentru cel care le-a visat:
Faptul că visezi că ai vederea bună înseamnă noroc.
Limba curată este de bun augur, prezice noroc.
Dacă visezi că te doare brațul este posibil să ai o supărare.
Nasul cârn este simbolul unui om glumeț.
Nasul roșu poate fi semn de cinste.
Ochi albaștri, frumoși, limpezi, înseamnă frumusețea sufletului.
Ochii verzi înseamnă răutate.
Ochii negri este semn de patimă.
Ochii căprui înseamnă bunătate.
Omul frumos înseamnă un om calic.
Obrajii galbeni și slabi prevestesc o nevastă frumoasă.
Obrajii ca mușcata este semn de fățărnicie.
Ochii blânzi înseamnă că vei fi privit cu dispreț.
Faptul că te visezi palid la față înseamnă mulțumire și sănătate.
Picioare goale în vis arată că vei fi un om cu situație în viitor.
Mulți oameni visează apă care simbolizează abundența, sentimentele și viața.
Apa limpede este semn de viață lungă și de sentimente frumoase.
Apa în pahar arată graviditate, mariaj și sănătate.
Apa de ploaie prevestește recoltă bogată.
Dacă visezi o fântână pe proprietatea ta este semn bun, de prosperitate, bucurie și fericire.
Apă rece dacă bei în vis este semn că vei fi fericit.
Apa sfințită simbolizează sănătatea fizică și spirituală.
Dacă visezi că faci baie în apă călduță poate însemna fericire și bucurie.
Apa minerală prevestește o îmbunătățire a stării de sănătate.
Dacă visezi că apa cade peste oraș este semn de bunăstare.
Dacă cineva aduce un vas cu apă în casă este semn de avariție.
Apa în casă ca un dar indică credință religioasă.
Apa murdară este semn de nemulțumire.
Oglinda în vis are numeroase semnificații, de exemplu:
Oglinda spartă este semn de gafă imensă.
Te uiți în oglindă în vis înseamnă schimbarea de opinie.
Oglindă cu ramă este semn că vei avea o atitudine corectă.
Oglindă în geantă este semn de adaptabilitate.
Oglinda cu mâner arată falsitate.
Oglindă de decor înseamnă că atragi atenția asupra ta.
Dacă te oglindești în apă sau în sticlă arată nevoia de a descoperi exact cum stau lucrurile.
Diferite acțiuni pe care le faci:
A aborda pe cineva arată necesitatea unei schimbări mari.
A accidenta este semn de surprize neplăcute.
A afuma este semn că speranțele se vor împlini.
Dacă visezi că ești agresat este semn că vei primi un ajutor nesperat.
Dacă bei alcool indică nevoia de a fi iubit.
Dacă auzi ecoul arată lipsa de inițiativă.
A alinta un animal înseamnă înțelegere, împăcare, faptul că îți faci noi prieteni.
Oamenii ajung să creadă în vise cu cât descoperă esența lor, semnificația acestora. Pe site-ul DreamGeek sunt articole cu explicațiile la o sumedenie de vise, interpretările celor mai populare dar și a celor mai neobișnuite vise. Semnificația visului depinde de anumite detalii, de modul cum oamenii văd adevărurile tăinuite prin intermediul artei. Visul este reprezentat ca o fereastră prin care un om comunică cu divinitatea. Oamenii sunt interesați să afle semnificația viselor, dar nu atât de mult pe cât sunt curioși să-și cunoască horoscopul în perioada care urmează.
Un documentar în 16 episoade despre istoria României. Durează peste 12 ore, aşa că până
ajungi să le vezi pe toate, trimite întâi link-ul de descărcare la toţi prietenii, ca să profite şi
ei timp de 10 zile cât este link-ul activ. * Cei care l-au făcut, au realizat o muncă imensă, căutând în toate documentarele şi materialele care le-au gasit. O realizare documentară despre istoria României, făcută ca un tot unitar, din preistorie până în prezent. Vizionare plăcută !
A greși e omenește, iar de eroare nu sunt scutite nici măcar geniile. Artiști desăvârșiți, care au lăsat moștenire opere de artă inestimabile, au strecurat mici defecte în creațiile lor. Dacă le-au făcut intenționat sau pur și simplu nu au fost atenți, nu vom ști niciodată.
Iată, deci, șapte opere de artă celebre care ascund defecte aproape de neobservat. Desigur, faptul că autorii lor au făcut câteva mici greșeli nu are cum să știrbească valoarea creațiilor lor.
1. David, de Michelangelo
Când vizitezi Florența, nu trebuie să ratezi statuia lui David, creată de artistul renascentist Michelangelo. Această operă de artă celebră, care-l înfățișească pe eroul biblic, a fost sculptată dintr-un singur bloc de marmură de Carrara.
De obicei, sculpturile lui Michelangelo sunt deosebit de fidele anatomiei umane. Și totuși, David are un mic defect: există un mușchi lipsă între coloana vertebrală și omoplatul drept.
Din câte se pare, sculptorul n-a reușit să redea acest mușchi din cauza unui defect al blocului de marmură.
2. Le bar aux Folies-Bergere, de Edouard Manet
Dacă te uiți mai atent în oglindă, vei observa că reflecția pictată de Manet nu este conformă cu realitatea. Sticlele de pe tejghea sunt au o altă poziție, iar barmanița pare să se uite în altă direcție.
Așa cum se întâmplă de obicei cu operele de artă celebre, experții nu se pot pune de acord dacă Manet a făcut această „greșeală” intenționat sau nu.
3. Rondul de noapte, de Rembrandt
Această pictură este plină de enigme nerezolvate. Una dintre controverse se învârte în jurul mănușilor căpitanului Frans Banning Cocq. Mai precis, bărbatul din tablou are mâna dreaptă înmănușată și tot în aceeași mână ține o altă mănușă pentru mâna dreaptă.
Mulți istorici ai artei cred că, prin această eroare voită, Rembrandt a dorit să dea o latură jucăușă operei sale. Alții cred că mănușa este de fapt pentru mâna stângă, iar căpitanul o ține de degetul inelar, cu degetul mare îndreptat spre privitor.
Statuia care-l înfățișează pe Moise este absolut impresionantă. Personajul biblic măsoară aproape 2.5 metri așezat, are brațe enorme și musculoase și o privire concentrată. Sub unul dintre brațe poartă tăblițele cu cele zece porunci, pe care tocmai le-a primit de la Dumnezeu pe Muntele Sinai.
Pe lângă toate acestea, sculptura conține și un element ieșit din comun: pe fruntea lui Moise se află două coarne. De ce i-a făcut Michelangelo coarne lui Moise? Este posibil ca totul să fi pornit de la traducerea greșită a unui cuvânt din ebraică.
Într-un text biblic, este descrisă imaginea lui Moise cu raze de lumină ieșindu-i din cap. În limba ebraică, karnayim înseamnă și „raze”, și „coarne”. Probabil bazându-se pe traducerea greșită, Michelangelo a creat un personaj biblic cu coarne.
5. Cina din Emmaus, de Caravaggio
Caravaggio a lăsat în urmă multe opere de artă celebre. Printre ele se numără și Cina din Emmaus, o pictură care conține două greșeli curioase. În primul rând, coșul cu fructe stă pe masă într-o poziție bizară. Deși stă doar pe jumătate pe masă, misteriosul coș nu cade la pământ.
În al doilea rând, fructele din coș nu se potrivesc cu sezonul. Acțiunea din pictură se petrece în ajunul Paștelui, iar în coș se găsesc fructe de toamnă, precum strugurii și merele.
6. Opere de artă celebre – Nașterea lui Venus, de Sandro Boticelli
Deși renascentiștii sunt cunoscuți pentru acuratețea cu care au recreat corpul uman, operele lui Boticelli se abat de la regulă. Venus a lui Boticelli are niște defecte evidente: un picior umflat și un gât mult prea lung.
7. Madona Sixtină, de Rafael
La o primă privire, ai impresia că Papa Sixtus al II-lea are șase degete la mâna dreaptă. Dacă te uiți mai atent, îți vei da seama că al șaselea deget este, de fapt, o parte a palmei. Aceeași impresie de polidactilie o lasă și piciorul Madonei, care are o excrescență anormală la unul dintre picioare.
Indiferent ce se întâmplă în viața ta , în acest moment trebuie să citești povestea asta
Era o zi ca oricare alta atunci când am luat hotărârea să termin cu toți și cu toate. Dintr-odată am decis să părăsesc jobul pe care îl aveam, să termin relația pe care o aveam, să rup orice relație cu Dumnezeu.
Dar înainte de asta, m-am dus în pădure, pentru că, de obicei, aici purtam discuțiile cu Dumnezeu, și m-am gândit să îi mai acord o șansă.
Ajungând acolo, l-am întrebat : ”Doamne, poți să-mi dai un motiv să nu renunț?”
Răspunsul său m-a surprins: ”Uită-te în jurul tău! Vezi feriga și bambusul de lângă tine?”, mi-a zis el.
I-am răspuns: ”Da”. El a continuat: ” când le-am plantat am avut mare grijă de ele. Le-am plantat la lumină, le-am udat constant, astfel feriga a crescut repede. Haina ei verde a acoperit pământul, dar cu bambusul nu s-a întâmplat nimic, dar nu am renunțat. În cel de-al doilea an, feriga a devenit și mai viguroasă și mai verde, dar sămânța de bambus nu a dat nici un semn. Și totuși, nu am renunțat.”
”În cel de-al treilea an”, continuă Dumnezeu, ”feriga devenea din ce în ce mai frumoasă, iar bambusul nu creștea nici măcar un pic. În al patrulea an, bambusul se încăpățânase să nu facă nimic, dar eu tot nu am renunțat.
Apoi, în al cincilea an, a răsărit un mugure , comparativ cu feriga era prea mic și insignifiant, dar 6 luni mai târziu bambusul se înălțase la peste 3 km. Cei cinci ani care trecuseră, îi folosise ca să își dezvolte rădăcinile, să poată supraviețui. Nu am dat nici uneia din creațiile mele o provocare pe care să nu o poată trece.”
După aceea m-a întrebat :”Copilul meu, știi că în tot acest timp în care ai suferit și te-ai luptat, de fapt ți-ai dezvoltat rădăcinile? Nu am renunțat la bambus, nu o să renunț niciodată la tine.”
”Niciodată să nu te compari cu ceilalți”, a continuat el. ” Bambusul l-am creat cu un alt scop, decât feriga, chiar dacă ambele înfrumusețează pădurea. Așa că, stai liniștit. Timpul tău va veni și în curând te vei înălța și tu, la fel ca bambusul.”
Iar eu am întrebat: ” Cât de sus o să mă înalț, Doamne?”
El mi-a răspuns liniștit: ”Cât de sus se va înălța bambusul?”
Confuz, am întrebat: ”Cât de sus poate!?”
Dumnezeu mi-a răspuns: ”Da, înălțându-te tu mă vei onora pe Mine”.
După această conversație, am părăsit pădurea și am hotărât să scriu această poveste. Și sper să poți vedea că Dumnezeu nu renunță niciodată la tine, așa că nici tu nu ar trebui să renunți la El!
Orice problemă pe care Dumnezeu ne-o așează în cale, nu face decât să ne întărească, nimic nu este peste puterile noastre! sursa:zenivers.ro
Bună dimineața și bună să-ți fie toată ziua de duminică, Anda! Astăzi am ales această pagină pentru a-ți transmite salutările mele, după ce am lecturat interesantul ghid de interpretare a viselor. Țin minte că și bunicele mele știau să traducă în preziceri visele pe care le povesteam de câte ori aveam ocazia. Și adesea se împlinea! În special, apa tulbure din vise nu ne aducea noroc.
Să-ți fie toate zilele binecuvântate cu tot ce-i mai frumos și benefic, dragă prietenă! 🙂
Buna sa fie si la tine Duminica draga Petru. Ma bucur ca ma vizitezi si intri prin camarutele casutei mele . M-am straduit sa gasiti in fiecare postare din camarutele respective subiecte diverse pentru a nu va plictisi si a va inspira daca e cazul. Felicitari pentru reusita noii publicatii. Am aflat de pe la Aliosa citind pe acolo printre randuri. Sa fie de bine si pe mai departe mult succes in continuare ! ❤
Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la löwenthaler, pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doar şfanţ. 
Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”. O altă monedă era paraua otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.
Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
În 2011, primul mormânt viking intact a fost descoperit în Swordle Bay, Scoţia. Barca în care a fost înmormântată persoana datează din secolul IX, începutul secolului X. Pentru aflarea mai multor detalii cu privire la sit-ul descoperirii au fost necesari şase ani de cercetări. Informaţiile furnizează detalii cu privire la viaţa vikingilor şi a ritualurilor de înmormântare pe care aceştia le practicau.
Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare este saptamana premergatoare Invierii Domnului. In aceasta saptamana Domnul nostru Iisus Hristos a fost vandut de Iuda, a patimit dureri cumplite si a murit pentru iertarea pacatelor oamenilor. De Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare se leaga numeroase credinte, traditii, obiceiuri si superstitii.
Beta
felycuty
Betasare's Blog 
iul. 23, 2017 @ 12:42:38
Indiferent ce se întâmplă în viața ta , în acest moment trebuie să citești povestea asta
Era o zi ca oricare alta atunci când am luat hotărârea să termin cu toți și cu toate. Dintr-odată am decis să părăsesc jobul pe care îl aveam, să termin relația pe care o aveam, să rup orice relație cu Dumnezeu.
Dar înainte de asta, m-am dus în pădure, pentru că, de obicei, aici purtam discuțiile cu Dumnezeu, și m-am gândit să îi mai acord o șansă.
Ajungând acolo, l-am întrebat : ”Doamne, poți să-mi dai un motiv să nu renunț?”
Răspunsul său m-a surprins: ”Uită-te în jurul tău! Vezi feriga și bambusul de lângă tine?”, mi-a zis el.
I-am răspuns: ”Da”. El a continuat: ” când le-am plantat am avut mare grijă de ele. Le-am plantat la lumină, le-am udat constant, astfel feriga a crescut repede. Haina ei verde a acoperit pământul, dar cu bambusul nu s-a întâmplat nimic, dar nu am renunțat. În cel de-al doilea an, feriga a devenit și mai viguroasă și mai verde, dar sămânța de bambus nu a dat nici un semn. Și totuși, nu am renunțat.”
”În cel de-al treilea an”, continuă Dumnezeu, ”feriga devenea din ce în ce mai frumoasă, iar bambusul nu creștea nici măcar un pic. În al patrulea an, bambusul se încăpățânase să nu facă nimic, dar eu tot nu am renunțat.
Apoi, în al cincilea an, a răsărit un mugure , comparativ cu feriga era prea mic și insignifiant, dar 6 luni mai târziu bambusul se înălțase la peste 3 km. Cei cinci ani care trecuseră, îi folosise ca să își dezvolte rădăcinile, să poată supraviețui. Nu am dat nici uneia din creațiile mele o provocare pe care să nu o poată trece.”
După aceea m-a întrebat :”Copilul meu, știi că în tot acest timp în care ai suferit și te-ai luptat, de fapt ți-ai dezvoltat rădăcinile? Nu am renunțat la bambus, nu o să renunț niciodată la tine.”
”Niciodată să nu te compari cu ceilalți”, a continuat el. ” Bambusul l-am creat cu un alt scop, decât feriga, chiar dacă ambele înfrumusețează pădurea. Așa că, stai liniștit. Timpul tău va veni și în curând te vei înălța și tu, la fel ca bambusul.”
Iar eu am întrebat: ” Cât de sus o să mă înalț, Doamne?”
El mi-a răspuns liniștit: ”Cât de sus se va înălța bambusul?”
Confuz, am întrebat: ”Cât de sus poate!?”
Dumnezeu mi-a răspuns: ”Da, înălțându-te tu mă vei onora pe Mine”.
După această conversație, am părăsit pădurea și am hotărât să scriu această poveste. Și sper să poți vedea că Dumnezeu nu renunță niciodată la tine, așa că nici tu nu ar trebui să renunți la El!
Orice problemă pe care Dumnezeu ne-o așează în cale, nu face decât să ne întărească, nimic nu este peste puterile noastre! sursa:zenivers.ro
ApreciazăApreciază
aug. 20, 2017 @ 09:28:52
Bună dimineața și bună să-ți fie toată ziua de duminică, Anda! Astăzi am ales această pagină pentru a-ți transmite salutările mele, după ce am lecturat interesantul ghid de interpretare a viselor. Țin minte că și bunicele mele știau să traducă în preziceri visele pe care le povesteam de câte ori aveam ocazia. Și adesea se împlinea! În special, apa tulbure din vise nu ne aducea noroc.
Să-ți fie toate zilele binecuvântate cu tot ce-i mai frumos și benefic, dragă prietenă! 🙂
ApreciazăApreciază
aug. 20, 2017 @ 12:43:09
Buna sa fie si la tine Duminica draga Petru. Ma bucur ca ma vizitezi si intri prin camarutele casutei mele . M-am straduit sa gasiti in fiecare postare din camarutele respective subiecte diverse pentru a nu va plictisi si a va inspira daca e cazul. Felicitari pentru reusita noii publicatii. Am aflat de pe la Aliosa citind pe acolo printre randuri. Sa fie de bine si pe mai departe mult succes in continuare ! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană