PILDE

Cand omul vorbeste ca un magarUn baiat de liceu, rau crescut, intorcandu-se acasa, dupa lectia de cateheza, imediat a inceput, cu multa obraznicie sa-l ironizeze pe profesorul lui:

– Ca sa intelegi, spunea, cat de imbecil este, ne-a spus ca magarul lui Valaam* a vorbit ca un om.

Bunica l-a certat pe nepot pentru necuviinta lui fata de Vechiul Testament.

Atunci, nepotul se intoarse spre bunica sa si o intreba cu aroganta si dispret:

– Nu cumva si tu, bunico, crezi in aceste prostii, ca magarul a putut vorbi ca un om ?

Si bunica i-a raspuns:

– Daca tu, fiule, care esti om, poti sa vorbesti ca un magar, de ce sa nu cred ca si magarul a putut vorbi ca un om ?!

(Intamplarea cu „magarita lui Valaam” este relatata in Vechiul Testament, in Cartea Numerii 22, 1-41)

http://www.crestinortodox.ro

 

Vederea cea roditoare

Aveau trei dintre parinti obiceiul ca sa vina in fiecare an la Avva Antonie, pentru a lua cuvant. Si doi il intrebau despre ganduri si despre mantuirea sufletului, iar unul tacea malc, fara sa intrebe nimic.

Intr-un tarziu, aceluia ii spuse Avva Antonie:

– Iata ca vii de atata amar de vreme aici si nu ma intrebi nimic.

Acela a raspuns, zicand:

– Imi ajunge ca te vad, parinte.

http://www.crestinortodox.ro

 

Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată lucrările care au obţinut calificative maxime:
1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele zid chinezesc

În timp ce se citeau lucrările, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Profesorul a întrebat-o dacă are dificultăţi şi ea a răspuns:
– E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume!
Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Studenta a ezitat puţin şi apoi a răspuns:
– Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:
1. A vedea
2. A auzi
3. A mângâia
4. A savura
5. A simţi
6. A râde
7. A iubi

Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nu ne dăm seama cât sunt de minunate!

Nu uita: Lucrurile preţioase nu pot fi cumpărate sau construite de om.

 

Iar cuviosul parinte Irodion i-a raspuns:

– Nu primesc laptele, ca nu este de la capra ta !

– Ba nu, parinte – a zis femeia -, de la capra mea este.

– Dar n-ai dat-o ieri diavolului ? Cum sa primesc, ca nu mai este capra ta !

Deci, vadita fiind femeia, si-a marturisit pacatul si, luand binecuvantare, din ziua aceea nu a mai dracuit.

________

*Cuviosul Arhimandrit Irodion Ionescu a fost duhovnicul Sfantului Calinic de la Cernica.
Acesta a fost staret al Manastirii Lainici, judetul Gorj.
Trupul sau a fost gasit in chip minunat, din randuiala dumnezeiasca. Astazi, parintele este propus canonizarii.

http://www.crestinortodox.ro

8 minute pentru a fi fericit
O femeie săracă cu un copil în braţe, trecând pe lângă o peşteră a auzit o voce misterioasă care i-a spus: “Intră şi ia tot ceea ce îţi doreşti, dar să nu uiţi ceea ce-i mai important. Aminteşte-ţi că după ce vei ieşi poarta se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.”
Femeia a intrat în peşteră şi a găsit multe bogăţii. Fascinată de aur şi bijuterii, a aşezat copilul pe o stâncă şi a început să strângă de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: “Ai doar 8 minute!”
Când au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur şi pietre preţioase, a fugit afară din peşteră şi poarta s-a închis. Atunci şi-a amintit că a uitat copilul înăuntru – dar poarta s-a închis pentru totdeauna.

La fel se întâmplă de multe ori şi cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume şi o voce ne aminteşte mereu: ”Nu uita ce e cel mai important!”
Şi cele mai importante sunt valorile spirituale, familia şi copii, viaţa, educaţia, bunul simţ, reputaţia, dragostea, adevărul, demnitatea de om şi mai ales grija pentru suflet.
În schimb câştigurile, bogăţia, plăcerile materiale ne fascinează într-atât încât uităm de ceea ce e mai important. Aşa ne risipim timpul şi dăm la o parte esenţialul: bogăţia sufletului.
Să nu uităm niciodată că viaţa în această lume trece repede şi că moartea vine când ne aşteptăm mai puţin. Iar când poarta vieţii se închide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele. Bogăţia durează o viaţă, iar plânsul o veşnicie.

Trăim într-o lume de probleme, neliniştiţi – şi toate numai pentru că am uitat ce e cel mai important: bogăţia sufletului!

Warren Buffett, al doilea dintre cei mai bogati din lume,care a donat 31 milioane $ pt caritate.
Cateva aspecte f interesante ale vietii lui:
1.- A cumparat prima actiune la 11 ani si regreta ca a inceput prea tarziu!
2.- A cumparat o mica ferma la 14 ani cu economiile din vanzari de ziare.
3.- Si astazi mai locuieste in mica lui casa in Omaha ,cu 3 camere,pe care a cumparat-o dupa ce s-a casatorit, acum 50 de ani. Él spune ca in acea casa are totul.In casa sa nu are nici un tablou sau decoratiuni interioare, statui..
4.- Isi conduce singur masina , nu are sofer si nu are bodyguard.
5.- Niciodata nu a calatorit in avion particular,chiar fiind proprietarul celei mai mari companii de avioane private din lume.
6.-Compania lui, Berkshire Hathaway, are in subordonare inca 63 de firme. Odata pe an, el trimite scrisori directorilor firmelor sale, cu targeturile pt noul an.Niciodata nu convoca reuniuni sau da telefoane zilnice directorilor.
Directorilor lui le-a impus urmatoarele 2 reguli:

Regula 1 :nu pierdeti niciodata investitile actionarilor.
Regula 2: Nu uitati regula 1.

7.- Él nu socializeaza cu lumea in inalta societate. Isi petrece timpul liber cu o farfurie de popcorn la TV.
8.- Bill Gates, cel mai bogat din lume, l-a cunoscut recent, acum 5 ani.Bill Gates credea ca nu are nimic in comun cu Warren Buffett. Pentru asta, a stabilit o intalnire cu el,programata sa dureze o jumatate de ora .Dar cand l-a cunoscut , intalnirea a durat 10 ore si Bill Gates s-a transformat intr-un fan al lui Warren Buffet.
9.- Warren Buffet nu are telefon mobil si nici laptop pe birou.
10.- Sfatul lui pt tineri: Indepartati-va de cartile de credit si investiti in voi.
AMINTITI-VA:
A. Nu banul face pe om, ci omul face banul.
B. Viata este atat de simpla pe cat v-o faceti voi.
C. Nu faceti ce spun altii, ascultati-i, dar faceti cum simtiti.
D. Nu va imbracati doar cu haine de firma, ci cu cele in care va simtiti confortabil.
E. Nu cheltuiti banii pe lucruri care nu sunt necesare, ci doar pe cele cu adevarat necesare.
F. Pana la urma, viata voastra e a voastra. De ce sa le dati altora sansa sa v-o conduca?
G. Daca banii nu ajuta ca sa-i imparti cu ceilalti, atunci pt ce mai sunt buni?AJUTATI CHIAR DACA NU PUTETI, MEREU CEI CARE STIU SA IMPARTA VOR FI BINECUVANTATI.
H. NU cheltuiti banii pe care nu ii aveti.Cartile de credit, imprumuturile, etc au fost inventate de societatea de consum.
I. Inainte de a cumpara ceva,ganditi-va: Ce mi se intampla daca nu cumpar asta? Daca raspunsul este „nimic”, atunci nu cumparati, pt ca inseamna ca nu aveti nevoie.

„Nimic nu am adus pe lume, nimic nu vom lua cand plecam..”

 

Un calugar era irascibil. Se supara foarte repede, aproape din orice. Desi se ruga neincetat lui Dumnezeu sa il scape de suparare, de fiecare data cand se ridica de la rugaciune, se mania pe unul dintre frati. La un moment a indraznit sa-I spuna lui Dumnezeu: „Doamne, nu te-am rugat eu sa ma scapi de suparare? De ce ma lasi sa ma cert cu fratii asa des?”

Dumnezeu i-a raspuns: “Cum vrei tu sa exersezi refuzul supararii fara materie prima? Nu mi-ai spus tu sa te scap de suparare? De aceea iti trimit mereu pe cineva, ca sa ai ocazie sa nu te superi chiar daca iti da motiv. Tu poti sa inveti sa inoti intr-un bazin fara apa? Tot asa este si cu raspunsul meu la rugaciunile tale! Numai tu esti stapan pe reactiile tale”. Calugarul s-a luminat si de atunci isi spunea mereu: „Ma supar doar cand vreau eu”. Si asa a scapat calugarul de suparare.

http://www.crestinortodox.ro

A fost odata ca niciodata o femeie rea si amarnica la suflet. Si femeia aceea a facut cat a facut umbra pamantului si, implinindu-i-se sorocul, a murit. Si murind n-a lasat dupa ea nici o fapta buna. Dracii au pus atunci gheara pe ea si au aruncat-o in iazul de foc. Iar ingerul ei pazitor sta pe mal si-si tot framanta mintea:

– Oare ce fapta buna o fi savarsit in viata ei ca sa pot pune o vorba pentru ea la Dumnezeu?

Si, aducandu-si aminte, se duce el si-I spune lui Dumnezeu:

– A smuls din gradina un fir de ceapa si l-a dat de pomana, a miluit o biata femeie saraca.

– Ia firul acela de ceapa, zice Dumnezeu, si da-i-l sa se agate de el, si cauta s-o tragi afara. Daca izbutesti s-o scapi, sa vina aici in rai, daca nu, sa ramana unde se afla acum.

Ingerul a coborat de graba in iad si, intinzandu-i firul de ceapa, a zis:

– Apuca-te vartos de el, femeie, si eu am sa te scot afara.

Si a inceput sa traga binisor, binisor de fir, pana ce a scos-o aproape toata din iaz. Dar ce sa vezi? Ceilalti osanditi, cand au prins de veste ca ingerul vrea s-o scape, s-au agatat care mai de care de ea, sa-i traga si pe ei afara. Scorpia de femeie insa, haina cum era la suflet, a inceput sa dea din picioare si sa urle:

– Pe mine vrea sa ma scoata, nu pe voi, ceapa e a mea, nu a voastra!

Nici n-a apucat sa termine, si firul de ceapa s-a rupt. Femeia a cazut inapoi in iad si arde si acum in focul gheenei, ingerul a izbucnit in plans si a plecat.

 

– „De ce-mi dai asa ceva?”, a intrebat vecinul.

– „Sa-i pui la ochi”, i-a raspuns crestinul.

– „Dar nu vad nimic”, a continuat vecinul.

– „Nici cand urmaresti doar sa te imbogatesti nu vezi nimic. Monedele te orbesc!”

Crestinul
O femeie i-a marturist preotului ca L-a gasit pe Mantuitorul. Acesta a intrebat-o:

– Si cum te simti acum?

Femeia raspunse fara retineri:

– Inainte de convertire am fost o pacatoasa care alerga dupa pacate, iar acum sunt o pacatoasa care fuge de pacate

 

Lectie pentru viata

Morala
Nu asculta niciodata de oamenii care au prostul obicei de a fi intotdeauna negativi si pesimisti… …fiindca ei iti rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le porti in suflet! Gindeste-te mereu la puterea cuvintelor, caci tot ceea ce auzi sau citesti te influenteaza in ceea ce faci!
Asa ca Fii MEREU … OPTIMIST! Si mai ales Fii pur si simplu SURD cind cineva iti spune ca nu-ti poti realiza visurile! Gindeste-te: Poti reusi in viata daca vrei cu adevarat!

 

Pilde culese de Sf. Ioan Iacob

„Profeţia Sf. Nifon: Până la sfârşitul lumii nu vor lipsi profeţii lui Dumnezeu, dar nici slujitorii diavolului. Însă în zilele din urmă câţi vor sluji cu adevărat, cu credinţă lui Dumnezeu, cu multă înţelepciune se vor ascunde de oameni. Şi cu toate că nu vor face semne şi minuni ca sfinţii cei de demult, vor merge însă pe calea cea anevoiasă cu multă smerenie şi se vor afla mai mari decât cei din vechime care au făcut minuni. În zilele în care trăim noi astăzi, ale lui antihrist, nu se află nimeni ca să facă minuni, ca să se înfierbânte râvna lor spre nevoinţele cele duhovniceşti. Pentru ca în toată lumea, câţi vor ocupa tronurile arhiereşti vor fi cu totul nevrednici şi nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar şi subreţii vor fi la fel. Vor fi biruiţi de lăcomia pântecelui şi de slava deşartă şi vor fi pricină de sminteli oamenilor, mai mult decât pildă de fapte bune. Peste tot va stăpâni iubirea de arginţi. Dar vai de monahii care se străduiesc să adune bani, ca unii ca aceştia nu vor vedea faţa Domnului. Căci iubirea de arginţi e urâciune înaintea Lui. Monahii şi mirenii vor da bani cu dobândă. Nu vor vrea să-i dea la săraci, ca să aibă răsplată în cer. Dacă nu vor părăsi această lăcomie se vor cufunda în iad. Din neştiinţă se vor înşela cei mai mulţi şi vor merge pe calea cea largă şi netedă, care duce la pierzare.” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)
O altă pildă a Sf. Ioan Iacob, tristă de data asta: „La o mânăstire de maici (în număr de 700), care erau sub povăţuirea Sf. Pahomie cel Mare, a venit un croitor să întrebe dacă au de lucru pentru el. O maică l-a întâmpinat şi i-a zis că mânăstirea are maici croitorese, aşa că nu-i nevoie. Altă maică a văzut-o cu acela şi a bârfit-o altora, zicând că a curvit cu croitorul, şi s-a răspândit vorba asta în toată mânăstirea. Biata monahie n-a mai suportat ruşinea şi s-a aruncat în râu, înecându-se. Văzând asta, cea care a bârfit-o s-a spânzurat. Morala e următoarea: Iata unde poate duce o „mică” minciună!” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)
„Povestit-a oarecare dintre bătrâni că un frate ce petrecea în Egipt mergea pe drum şi sosind noaptea a intrat într-un mormânt să se apere de frig. Trecând şi demonii pe acolo, au grăit unul către altul: „Vedeţi câtă îndrăzneală are acest călugăr, ia să-l îngrozim pe el!” Şi a răspuns altul: „La ce să-l mai înspăimântăm pe el, că acesta este al nostru , făcându-ne voia noastră: mâncând, bând, clevetind şi negrijindu-se de slujba sa. Ci mai vârtos, până când va zăbovi el în acestea, noi să mergem şi să necăjim pe cei ce ne necăjesc pe noi şi ne luptă cu rugăciune ziua şi noaptea!” Din asta putem înţelege că pe cei care nu suportă grija de mântuire îi trec cu vederea şi demonii, că ei se grăbesc să câştige vânat gras, adică pe nevoitorii care îi supără totdeauna şi-i rănesc.” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)

 

> O POVESTE CU TÂLC
>
> Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea. Socrate i-a rãspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei gãsi, dar ţine cont cã nu ai voie sã faci decât o singurã încercare. Platon l-a ascultat fãrã sã crâcneascã, şi s-a întors dupã o vreme fãrã a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lãmurit:
> – Atunci când am intrat în lanuri am zãrit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit cã poate voi gãsi un altul şi mai maiestos, aşa cã am mers mai departe. Am cãutat în zadar dupã aceea, cãci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa cã nu ţi-am mai adus vreunul.
> Socrate i-a spus:
> – Aceasta este dragostea.
> ………………………………………………………………………..
> Într-o altã zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este cãsãtoria. Socrate i-a zis:
> – Mergi pânã la pãdure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte cã nu ai voie sã faci decât un singur drum pentru asta. Platon a fãcut întocmai şi a revenit dupã un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arãtos.
> Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a rãspuns:
> – Am vãzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pãdure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima datã, cu spicul de grâu, aşa cã l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamã cã dacã nu îl iau cu mine mã voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zãrit. Socrate i-a spus:
> – Aceasta este cãsãtoria.
> ………………………………………………………………………..
> Cu o altã ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea. De aceastã datã, Socrate l-a îndrumat:
> – Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasã floare pe care o vei gãsi, dar ţine seama cã nu poţi sã alegi decât o singurã datã. Platon a fãcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit:
> – Am vãzut aceastã floare lângã râu, am cules-o şi m-am gândit cã este cea mai frumoasã dintre suratele ei. Deşi am zãrit şi alte flori minunate, continui sã cred cã aceasta este fãrã egal. Socrate i-a zis:
> – Aceasta este fericirea.
> ………………………………………………………………………..
> Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învãţãtorul ce este viaţa. Socrate i-a cerut sã facã un nou drum în pãdure şi sã aducã de acolo cea mai frumoasã floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndatã, gata sã îşi ducã la îndeplinire sarcina. Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai fãcut apariţia. Socrate a mers şi el în pãdure, sã îşi caute ucenicul. În cele din urmã, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacã a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arãtat-o, rãsãrind din pãmânt chiar lângã el. Învãţãtorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus:
> – Dacã fãceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacã nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa cã am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi cãuta o alta, la fel de frumoasã. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.
> Socrate i-a spus:
> – Ei bine, se pare cã ştii deja adevãrul despre viaţã.
>
> CONCLUZII:
> – dragostea nu înseamnã perfecţiune;
> – cãsãtoria nu trebuie sã fie o alegere perfectã, ci sã devinã una;
> – fericirea este o stare de spirit autocâştigatã de alegerea fãcutã;
> – viaţa este bucuria de a fi împreunã.

 

Pilda despre nevinovăție și vinovăție – Traian Dorz

”Noi zicem că suntem nevinovați, mereu nevinovați. Poate că într-un fel așa este. Poate că față de legile omenești, care nu ne cunosc tainele inimii noastre, suntem într-adevăr fără o vină dovedită, dar oare față de legile lui Dumnezeu, Care ne știe gândurile și faptele noastre ascunse ale fiecăruia suntem oare noi tot așa de nevinovați?
Ascultați o povestire, după care să-mi spuneți apoi dacă sunteți tot așa de nevinovați cum ziceți acum.
Era demult în Siria un tânăr numit Efrem, singurul fiu al unor părinți bogați, dar credincioși. Acest tânăr era foarte răsfățat și întrecut, îngăduindu-și orice, fiindcă părinții lui aveau o mare slăbiciune pentru el.
Odată, fiind trimis de părinți la niște rudenii într-un oraș vecin, tânărul trecu printr-o pădure. La marginea pădurii era o căsuță, iar pe calea din pădure păștea o văcuță singură.
Cum tânăr trecând, vaca nu se dădu la o parte ca să-i facă loc, Efrem, furios că vaca nu știe cine este el, ca să se ferească dinaintea lui, începu să o lovească puternic cu bățul pe care îl avea în mână. Speriată, văcuța o luă la fugă, dar tot pe cale, înaintea lui. Atunci el și mai furios începu să fugărească vaca, lovind-o tot mai sălbatic, până când văcuța, ajungând la o prăpastie, căzu și muri acolo. Nimeni nu-l văzuse când făcuse isprava asta.
Seara a ajuns în orașul în care mergea. S-a bucurat la rudeniile sale, iar dimineața s-a întors înapoi spre casă.
Când ajunse prin pădurea de ieri, îl întâlni un om foarte sărac și necăjit, care îi zise:
-Tinere dragă, ieri am văzut că treceai pe aici – spune-mi, te rog, n-ai văzut cumva o văcuță păscând pe calea asta? Eu sunt un om tare sărac, locuiesc în căsuța asta de la marginea pădurii și am cinci copilași. Nevasta mea a murit de curând lăsându-mi copilașii fără mamă. Aveam numai o văcuță de la care ne hrăneam cu toții cu lapte. Copilul cel mai mărișor a adormit ieri când o păzea pe aici, iar când s-atrezit el, văcuța nu mai era. Spune-mi, te rog, ieri când ai trecut pe aici n-ai văzut cumva ce s-a făcut văcuța noastră?
Și bietul om începu să plângă dureros.
-Vezi-ți de drum, momârlane – zise tânărul bogat și încrezut, supărat de îndrăzneala săracului. Ce, eu sunt văcarul tău? Nu ți-e rușine? Ce am eu cu vaca ta? Du-te și ți-o caută pe unde știi.
Și plecă mai departe în drumul lui, fluierând nepăsător.
Dar abia ajuns acasă, pe când se lăuda la părinții lui ce bine și-a petrecut pe unde a fost, când, dintr-o dată intrară pe ușă doi jandarmi înarmați și-l întrebară:
-Tinere, tu ai fost ieri în orașul vecin?
-Da, am fost, – răspunse el tremurând.
-Și ai trecut printr-o pădure?
-Da, am trecut.
-Atunci vii cu noi, ești arestat! Acolo a fost găsit un om omorât și jefuit, nu se știe de cine deocamdată. Cum numai tu ai fost văzut trecând pe acolo, înțelegi… Vii cu noi!
– Sunt nevinovat, sunt nevinovat – începu să se vaiete tânărul Efrem. Lăsați-mă în pace.
-Poate că ești nevinivat – încă nu se știe. Deocamdată însă vii cu noi – ziseră oamenii legii, aspru.
Și tânărul fu dus la închisoare unde umă ancheta cu bătăi și cu amenințări.
-Sunt nevinovat, sunt nevinovat – se apăra ziua plângând mereu Efrem în fața oamenilor. Iar noaptea, tot așa, aducându-și aminte de Dumnezeul părinților săi strigă:
-Doamne, Dumnezeule Drept și Milostiv, cum îngădui Tu ca eu să sufăr aici nevinovat? Ei mă învinuiesc că am ucis, dar Tu știi că eu n-am ucis pe nimeni…
Într-o noapte când mereu strigase: ”Sunt nevinovat, sunt nevinovat” – avu un vis sau o vedenie. I se păru că intră în celula lui o ființă luminoasă și îi zise:
-Efrem , tu tot strigi mereu în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor că ești nevinovat, nevinovat… Dar și de văcuța săracului ești tu nevinovat? Adu-ți aminte!
Atunci Efrem se trezi din nebunia lui și se aruncă la pământ plângând amar și zicând:
-O, Dumnezeule Atotputernice și Mare, Care le vezi pe toate și le judeci după dreptatea Ta, Te rog iartă-mă! Da, nu voi mai spune că sunt nevinovat, dar Te voi ruga neîncetat să mă ierți pentru nebunia și ăcatul meu. Îndură-Te și ai milă de mine. Dacă mă vei scăpa cu bine de aici, voi despăgubi pe cel căruia i-am făcut rău, iar eu mă voi preda Ție și-Ți voi sluji cu o viață ascultătoare câte zile voi mai avea pe pământ. Pun legământ în clipa aceasta în Fața Ta că așa voi face…
Chiar în dimineața următoare ușa se deschise – și temnicerul intrând la el îi zise:
-Ei, tinere, ai avut noroc. Azi-noapte a fost descoperit și prins ucigașul adevărat. Deci tu ești liber. Ia-ți bagajul și pleacă acasă.
-Domnule temnicer – zise Efrem plângând de bucurie, știu eu cine m-a eliberat pe mine. Dumnezeu, Care mi-a ascultat pocăința mea.

Ajuns acasă, de data asta tânărul povesti părinților lui totul, cu lacrimi de rușine și pocăință, precum și despre legământul lui pus în fața lui Dumnezeu.
-Acum, tată și mamă – zise el- vă rog să mă ajutați ca să-mi împlinesc legământul și făgăduința pe care am promis-o Domnului, ca să-i duc săracului răscumpărarea pentru văcuța și durerea lui. Să-mi dați cele mai bune două vaci cu lapte dintre vacile noastre, ca să le duc copilașilor săracului și două pungi de galbeni, ca să i le duc lui- fiindcă eu i-am făcut să sufere atât de mult din cauza nebuniei mele.

Ajuns la căsuța săracului cu răscumpărarea sa, tânărul Efrem i-a mărturisit cu lacrimi păcatul său și i-a cerut iertare din toată inima lui pentru paguba și durerea pe care i-a produs-o. Săracul fericit și copiii lui mulțumiți i-au dat toată iertarea și mulțumirea lor.
După aceea Efrem a trăit toată viața sa în felul cum promisese lui Dumnezeu, ajungând să fie numit până astăzi Sfântul Efrem Sirul…

Așa și voi ziceți mereu ca tânărul Efrem: Sunt nevinovat, sunt nevinovat… dar aduceți-vă aminte, căci fiecare vă știți trecutul – nu aveți cumva pe conștiință vreo văcuță a cuiva, vreo nevastă a cuiva, vreo căsuță, vreo vină, vreun păcat ascuns, pe care nu vi-l știe nimeni dintre oameni, dar vi l-a văzut Dumnezeu?”

(Traian DORZ, Hristos- Mărturia mea)

 

Am uitat să strălucesc!

”A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.
Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că, și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanța pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…
Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți.
Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse.Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau daca ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o.
Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…
Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:
– Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.
-Stii că ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!”

De cele mai multe ori, tristețea și panica ne copleșesc în așa masură încât uităm cât de valoroși suntem, nu ne mai permitem să ”strălucim”, ca atunci când aveam motive să o facem. Dacă nu mai avem valorizarea exterioară, dacă nu ne este satisfăcută nevoia de a fi utili, ne considerăm lipsiți de valoare. Uneori, durerile provocate de eșecuri, de nereușite, ne îmbracă într-o culoare lipsită de strălucire. Ne cufundăm în apatie, în victimizare, refuzând (de cele mai multe ori, fără să ne dăm seama) să mai fim văzuți de persoanele dragi de lângă noi.

Nu uita: CEL MAI MARE DUȘMAN AL OMULUI ESTE EL ÎNSUȘI!

Comori adunate

Într-un oraş, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost milă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici în ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi. În rest, toată viaţa lui nu a dat nimic.
Când preotul îl întâlnea şi îl apostrofa, el răspundea mereu: “Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai! » Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte.
Azi aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor: se făcea că murise şi ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfântul Petru l-a întrebat:
– Bine, omule, ce-i cu tine aici?
– Sfinte Petre, aş vrea şi eu să intru în rai.
– Dar crezi tu că poţi?
– Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate…
– Păi de ce n-ai spus aşa, omule! Dacă ai comori strânse nu-i nici o problemă. Ia să vedem câtă avere ai la tine.
N-a mai putut omul de bucurie când a auzit că poate plăti. Doar toată viaţa nu făcuse altceva decât să strângă şi să strângă. A început să se scotocească prin toate buzunarele, dar, să vezi şi să nu crezi, nu mai găsea nici un ban. Văzându-l atât de încurcat, Sf. Petru i-a spus:
– Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuşi ceva!
Şi, într-adevăr, omul a găsit pe fundul unui buzunar doi bănuţi.
– Aoleu, dar de ce am decât atât?! Pe pământ aveam de mii de ori mai mulţi. Aici de ce am ajuns doar cu doi bănuţi?
– Ei, omule, i-a răspuns Sf. Petru, când ajungi aici ai doar ceea ce ai dăruit în viaţă. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strânge în cer. Cu ele poţi, într-adevăr, să intri în rai, dar crezi că doi bănuţi sunt de ajuns?! În toată viaţa, n-ai dăruit decât aceşti bani unui om sărman. Dacă, în timpul vieţii, ai fi strâns mai multe comori cereşti, poate ai fi intrat în Rai, dar aşa…
Tocmai în acea clipă, omul nostru s-a trezit din vis, speriat tot.
Din acea zi, nu a mai fost la fel. Din acea zi, a căutat să adune comori doar în cer. Erau atâţia săraci ce aveau nevoie de ajutorul său …!

„Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii.” (Fericitul Augustin)

 

SUFLET SĂNĂTOS

Cu toţii manifestăm o grijă exagerata ori de câte ori simţim o disfuncţionalitate a corpului, adică ori de câte ori ne îmbolnăvim. Mai rar ne punem problema dacă avem un suflet sănătos şi dacă nu ar fi cazul să facem ceva pentru a-l însănătoşi. Din punct de vedere medical găsim expresii foarte interesante, pe care le ignorăm însă cu o imensă uşurinţă sau poate că doar ne arătăm astfel imensa neputinţă în faţa lor. Părintele spiritual al dacilor, Zamolxe, care a fost un tămăduitor nu doar pentru suflet ci şi pentru trup (adică, în sens clasic, un doctor), spunea că nu poţi să tratezi ochiul fără să ţii cont de cap, nu poţi să tratezi capul fără să ţii cont de minte şi nu poti să tratezi mintea fără să ţii cont de sufletul şi spiritul omului.

Suntem prea neputincioşi ca să mai vedem întregul lucrurilor şi prea grăbiţi pentru a căuta cauzele ultime ale lor. Şi totuşi, chiar dacă noi credem că avem un suflet sănătos, el nici pe departe nu se află în această stare. Ori de câte ori ne îmbolnăvim trupeşte, cauza bolii trebuie căutată şi în stările noastre sufleteşti, în gândurile şi sentimentele pe care le-am avut şi încă le mai avem. Şi chiar dacă, din punct de vedere trupesc, suntem în putere şi „sănătoşi”, mai trebuie să verificăm şi starea de sănătate a sufletului. Aşa cum orice boală trupească este pusă în evidenţă printr-o senzaţie dureroasă, trebuie să înţelegem că orice durere sufletească pune în evidenţă o boală a sufletului, o disfuncţionalitate a acestuia.

Constantin Noica a scris o carte despre bolile spiritului. El a identificat şase boli ale spiritului şi le-a descris în amănunţime modul de acţiune. Cu toate că s-a creat astfel un mijloc foarte bun de identificare a stării de sănătate spirituală, aproape nimeni nu-şi pune problema unei vindecări spirituale atât timp cât aceste afecţiuni nu dor aşa cum doare trupul când este afectat.

Practic, ori de câte ori suntem nefericiţi înseamnă că sufletul nostru nu este tocmai sănătos. Din punct de vedere transindividual, orice suflet care nu aspiră la desăvârşirea sa, la decondiţionarea totală, care nu exprimă frumosul şi binele, este un suflet bolnav sau insuficient dezvoltat şi trebuie vindecat de urgenţă sau ajutat să se dezvolte înainte ca boala să contamineze şi mintea şi trupul, şi să aducă imense prejudicii.

Simptomele care ne informează cu privire la apariţia unor boli sufleteşti pot fi împărţite în patru categorii: 1) simptome tolerate, 2) simptome „capcană” 3) simptome de ordin general şi 4) simptome de ordin spiritual.

1. Simptomele tolerate sau aşa-zise normale:

viciile minore sau dependenţa de cafea, tutun, alcool sau alte substanţe cu rol excitator;
egoismul sau plasarea intereselor personale mai presus de orice;
furia şi mânia;
lăcomia şi zgârcenia;
orgoliul şi încăpăţînarea;
dependenţa faţă de urmărirea programelor de televiziune;
hoţia;
lenea;
mândria;
consumul de alcool.

Simptomele descrise mai sus au pătruns treptat în „normal” datorită numărului foarte mare de oameni care le posedă. Majoritatea dintre noi încă mai avem o judecată corectă şi sîntem de părere că viciile minore, egoismul, hoţia, lăcomia etc. sînt dăunătoare sufletului şi trupului, dar cu toate acestea ne lipseşte puterea de a ne opune lor. Am ajuns să ne complacem într-o acceptare tacită a imperfecţiunilor caracteriale şi comportamentale şi chiar le minimalizăm influenţa pe care o pot avea asupra dezvoltării noastre ca suflete. Pe acest fond ele ajung să se amplifice şi să pătrundă în categoria simptomelor „capcană” pe care le vom prezenta în continuare.

2. Simptomele „capcană”, adică cele care sînt considerate a fi „calităţi sufleteşti” şi nicidecum boli:

ataşamentul faţă de posesiunile materiale: casă, maşina, masă, scaun etc.;
ataşamentul (în sensul dependenţei) faţă de alţi oameni;
gelozia;
viclenia sau şiretenia;
ataşamentul faţă de propriile calităţi cum ar fi: frumuseţea, inteligenţa, talentul artistic sau alte înzestrări, cu ajutorul cărora aspirăm la putere, plăcere, bogăţie şi faimă;
preocuparea excesivă de a fi „în rînd cu lumea”.

Dintotdeauna omul a considerat mai multe lucruri ca fiind absolut necesare în viaţa sa. Însă adeseori facem eforturi considerabile pentru a dobîndi chiar ceea ce ne este dăunător. Parcă am înnebunit cu totul – ne străduim să ne îmbolnăvim şi să ne legăm sufletul de cît mai multe lucruri cînd, în mod normal, ar trebuie să-l eliberăm de orice condiţionări. Chiar dacă pare absolut normal să fim preocupaţi în viaţă de bani şi de cît mai multe „lucruri de valoare”, totuşi acest lucru cînd devine singura sau cea mai importantă preocupare a noastră este semnul unei boli sufleteşti. În conformitate cu piramida lui Maslow, toate acestea fac parte din nevoinţele de bază. A-ţi orienta întreaga viaţă doar în direcţia satisfacerii nevoinţelor de bază legate de hrană, sex, adăpost, nu scoate în evidenţă decît o lipsă de maturizare sufletească. „Uitaţi-vă la păsările cerului. Ele nici nu ară nici nu seamănă şi totuşi Domnul are grijă de ele.” La un moment dat sufletul trebuie să părăsească preocuparea exclusivă faţă de nevoinţele primare, pentru că altfel riscă să rămînă „subdezvoltat” ceea ce va atrage ulterior serioase tulburări psiho-somatice.

3. Simptomele de ordin general

starea generală pe care o resimţim dimineaţa imediat după ce ne-am trezit (dacă nu prea ne vine să ne dăm jos din pat, dacă ne gîndim la greutăţile care vor urma peste zi, dacă nu zîmbim, dacă nu suntem fericiţi că am început o nouă zi toate acestea sunt semnele unui suflet împovărat);
calitatea somnului şi a viselor (un somn agitat şi întrerupt de coşmaruri iarăşi ne arată un suflet bolnav);
comportamentul pe care îl avem atunci cînd sîntem singuri (dacă atunci cînd sîntem singuri vorbim altfel decît atunci cînd sîntem în prezenţa cuiva, de exemplu);
reacţia violentă la criticile juste sau nejuste ale celorlalţi;
permanentizarea unei stări predominant pesimiste;
tristeţile prelungite sau permanentizarea unei stări predominant melancolice;
depresiile sau nevrozele de orice tip;
frica faţă de schimbare şi în general frica faţă de necunoscut;
fricile de orice fel, inclusiv frica de moarte.

4. Simptomele de ordin spiritual

lipsa credinţei în ceva (divinitate) ;
incapacitatea de a iubi;
incapacitatea de a ierta;
luarea în derîdere a lucrurilor sfinte;
ignoranţa;
fanatismul religios, intoleranţa.

Pentru a nu rămîne doar cu aspectele negative în minte, să vedem acum care sînt caracteristicile unui suflet sănătos:

credinţa în ceva ;
capacitatea de a ierta şi de a iubi;
gîndirea pozitivă;
optimismul, deschiderea faţă de ceea ce este nou şi benefic;
toleranţa bazată pe înţelegerea superioară a ordinii vieţii;
capacitatea de a răbda;
puterea de sacrificiu;
somnul liniştit şi odihnitor;
simţul umorului;
simţul dreptăţii;
inteligenţa naturală;
aspiraţia la desăvîrşire, dorinţa de a evolua permanent;
puritatea;
practicarea zi de zi a exerciţiilor spirituale specifice căii pe care o urmăm;
omenia, dragostea faţă de oaspeţi;
încrederea în sine;
capacitatea de a realiza eforturi acolo unde în aparenţă (din punct de vedere egotic) nu avem nimic de cîştigat, adică munca dezinteresată ;
dragostea faţă de frumos;
dragostea şi respectul faţă de înţelepciune şi înţelepţi.

Din punct de vedere spiritual sufletul unui om este sănătos dacă şi numai dacă face totul pentru a se desăvîrşi.

Ştiu că este strîmtă poarta care duce la sănătatea sufletului dar cine îşi doreşte cu adevărat să se desăvîrşească va găsi întotdeauna susţinerea de care are nevoie şi puterea de a se menţine pe cale.

Cristian Ţurcanu

 

“Trei Voi, trei noi, miluiţi-ne pe noi”

Trei tineri scăpaţi dintr-un naufragiu au reuşit să ajungă pe o insulă nelocuită. Ei şi-au organizat viaţa cum au putut, făcându-şi acolo cele de trebuinţă. Nu ştiau nici o rugăciune. Ştiau doar că Dumnezeu este Treime, aşa că au imaginat o rugăciune simplă:“Trei Voi, trei noi, miluiţi-ne pe noi”. Toată viaţa lor, până pe la 90 de ani, au rostit această rugăciune.

După un timp, a ajuns acolo un vapor pe care era şi un episcop. Acesta i-a întrebat ce rugăciuni ştiu şi ei i-au răspuns: “Ştim numai o rugăciune simplă, compusă de noi.” Şi şi-au descoperit textul rugăciunii. Episcopul le-a spus că nu e de ajuns şi că sunt în primejdie să-şi piardă mântuirea. I-a povăţuit să înveţe măcar rugăciunea domnească, Tatăl nostru. Căpitanul i-a invitat să se întoarcă înapoi în ţările lor. N-au vrut. Erau prea bătrâni şi se obişnuiseră acolo pe insulă.

A doua zi vaporul a plecat. Dar n-a apucat să se depărteze prea mult de mal, că la un moment dat cei de pe vapor i-au văzut pe cei trei bătrâni venind spre vapor şi umblând pe apă ca pe uscat. Căpitanul a oprit vaporul şi episcopul i-a întrebat: “Ce-i cu voi? V-aţi răzgândit? Vreţi să vă întoarceţi înapoi în ţările voastre?” “Nu, au răspuns ei, dar am uitat jumatate din rugăciunea ce ne-ai învăţat, şi ne temem să nu ne pierdem mântuirea, aşa cum ai spus Prea Sfinţia Ta”.

Episcopul şi-a dat seama atunci că oamenii nu mai aveau nevoie de nici o altă rugăciune, în afară de aceea pe care o ştiau ei. Aceea era rugăciunea în duh şi în adevăr, pentru că era adresată lui Dumnezeu din suflete curate, cu toată credinţa, cu toată forţa sufletului lor. Numai aşa se putea explica darul ce-l căpătaseră, de a merge pe apă ca pe uscat. Şi atunci le-a spus: “Duceţi-vă înapoi şi ziceţi-vă mai departe rugăciunea voastră, şi mântuiţi-vă în Domnul, şi rugaţi-vă şi pentru noi! ”

 

Un mare maestru trăia singur într-un loc retras, într-o mică colibă, pe creasta unui munte. Își dedicase întreaga viață studierii textelor sfinte și meditației.

La poalele muntelui, la mică distanță de coliba sa curgea un mic pârâu unde maestrul se ducea zi de zi să ia apă.

Într-o zi, când era plecat la pârâu, un hoț a intrat în coliba sa. Banditul nu găsiea nimic de furat oricât de mult căuta. Între timp, maestrul s-a întors acasă.

– Ai venit de departe să mă vizitezi, i-a zis maestrul când l-a văzut pe hoț. Acum, dacă tot ai venit până aici, nu ar trebui să te întorci cu mâna goală. Te rog să iei hainele mele ca un cadou.

Hoțul, extrem de surprins nu știa ce să spună. Prin urmare, a luat hainele maestrului și a plecat în mare grabă fără să scoată un cuvânt.

Peste puțin timp s-a lăsat înserarea iar maestrul dezbrăcat se uita la splendida lună ce lumina întreaga vale.

Gândurile sale erau îndreptate asupra întâmplării din acea zi: “Săracul om… aș fi vrut să-i pot dărui această lună minunată”

 

Iubirea aproapelui şi dragostea lui Dumnezeu

Un pustnic văzu odată într-o pădure un şoim care ducea spre cuibul său o bucată de came: sfâşia carnea în multe bucăţele să hrănească cu ea un pui de cioară rănit. Pustnicul se minună că un şoim hrănea un pui de cioară şi se gândi:

,,Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar de un pui de cioară rănit. Dumnezeu a făcut ca un şoim înspăimântător să ştie să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire dintr-o altă specie. Înţeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor fiinţelor cele de care au trebuinţă; şi noi ne preocupăm într-atât de noi înşine… De acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine! Dumnezeu mi-a ajutat să pricep ce am de făcut. Nu am să-mi mai caut de mâncare! Dumnezeu nu lasă în parăsire pe nici una dintre creaturile sale: nu mă va abandona nici pe mine”.

Zis şi făcut: se aşeză acolo în pădure şi nu se mai clinti din loc: se ruga şi iar se ruga; nu făcea nimic altceva. Rămase astfel timp de trei zile şi trei nopţi, fără a bea vreun strop de apă sau a lua vreun pic de mâncare. După aceste zile, pustnicul era atât de slăbit încât nu mai era în stare nici să-şi ridice mâna. Cum era aşa de lipsit de putere, adormi. În vis i se arătă un înger; acesta îl privi cu tristeţe şi îi grăi: “E adevărat că semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveţi a urma pilda şoimului!”

Slujind aproapelui înţelegi dragostea lui Dumnezeu.

 

Cum îi vedem noi pe oameni?

Un bătrân şedea la intrarea unei cetăţi. Un tânăr se apropie şi-l întreabă:

– Nu am mai fost niciodată pe aici! Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul întrebă la rându-i:

– Dar cum erau locuitorii cetăţii de unde ai venit?

– A, erau egoişti şi răi! Mă bucur că am putut pleca de acolo!

– Ei, aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi!

Puţin după aceea, alt tânăr se apropie de omul nostru, cu aceeaşi întrebare:

– Abia am sosit în acest ţinut! Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul întrebă la fel:

– Dar cum erau locuitorii cetăţii de unde ai venit?

– O, erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi! Aveam mulţi prieteni de nădejde acolo şi cu greu i-am părăsit!

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Un negustor, care-şi aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzi aceste vorbe şi, cand al doilea tânăr se îndepărtă, îi reproşă bătrânului:

– Cum poţi, om bătrân, să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare, pe care ţi-au adresat-o aceşti doi oameni, abia veniţi prin locurile astea?

– Păi, fiule, fiecare îşi poartă lumea în inima lui! Acela care n-a găsit nimic bun prin locurile pe unde a trecut, nu va găsi nici pe aici ceva bun! Pe de altă parte, cel care a avut în alt oraş prieteni, va găsi şi aici prieteni adevăraţi şi în care să se poată încrede!

Oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei!

 

Platon și Socrate

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate, ce este dragostea.

Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.

Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri, am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.

Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria. Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns: Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.

Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.

De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată.

Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit:

Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.

Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.

Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.

Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia. Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus:

Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.

Socrate i-a spus:

Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă. Cu alte cuvinte:

– dragostea nu înseamnă perfecţiune;

– căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină perfectă;

– fericirea este o stare de spirit câştigată prin alegerea făcută;

– viaţa este bucuria de a fi împreună.

http://filedelumina.ro/2012/07/08/platon-si-so…

 

La bine şi la rău

mai aduc aminte de Mine?
– Belşug şi fericire e pe pământ, Doamne, şi toată zidirea Ta se veseleşte, cu muzici şi cu oaspeţe, lipsită de griji mai ceva ca în Rai. Dar de Tine, ca să spun drept, nu prea mai are nimeni vreme să-şi amintească…
– De, măi Ilie, aşa sunt oamenii: cu cât o duc mai bine, cu atât se fac mai uituci.
Şi aşa mai curse o vreme, nu tocmai puţină, după care iar îi veni Sfântului Ilie dorul de ducă pe pământ, dar se întoarse mai degrabă decât data trecută.
– Ce-i cu tine, mă Ilie, de n-ai zăbovit mai mult printre oameni? îl întrebă Dumnezeu
– Apoi, Stăpâne, cum aş fi răbdat să stau mai mult, când găsii pământul la mare strâmtorare, chinuit de jale şi de pagubă multă, ca l-a bătut rău ploaia şi grindina, de le-a stricat oamenilor casele şi ţarinile, parcă a dat Iadul peste ei…
– Ce să-i faci, Ilie, câteodată e şi aşa… Dar de Mine oamenii îşi mai aduc aminte?
– O, sărmanii de ei, tot timpul le e numele Tău pe buze şi ridică ochii înlăcrimaţi spre cer, strigând cu glasuri rugătoare: „Doamne, Dumnezeul nostru, fie-Ţi milă de noi şi nu ne urgisi pentru păcatele noastre multe şi grele; ci opreşte prăpădul, că numai nădejdea la Tine ne-a mai rămas”!

Dumnezeu dă oamenilor încercări prin care să se ridice, să se curăţească şi să se înalţe către Cel Preaînalt

 

Bătrânul şi judecata vieţii!…

,,A fost odată un om care avea patru fii. El voia ca fii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile.De aceea, i-a trimis pe fiecare pe rând, câte un anotimp să privească un păr.
Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primăvara, cel de al treilea vara şi pe mezin toamna.
Când au revenit, i-s adunat şi i-a pus pe toţi să descrie ce au văzut.
Primul a zis că era urât, cu crengi golaşe, întoarse şi răsucite.
Al doilea că era acoperit de muguri verzi şi promitea multe…
Al treilea fu de accord şi spuse era plin de flori ce răspândea un dulce parfum, cum nu mai văzuse până atunci.
Al patrulea a fost de acord cu toate acestea şi a adăugat că era încărcat de fructe coapte, împlinit şi plin de viaţă.
Bătrânul le-a explicat atunci că toţi au dreptate, pentru că fiecare a văzut doar un anotimp din viaţa copacului. Le-a mai spus că nu poţi judeca pe nimeni cunoscându-l doar o anumită perioadă.
Asta e esenţa firii, a plăcerii, a bucuriei şi a dragostei pe care ţi-o dă viaţa şi nu o poţi măsura decât la sfârşitul tuturor anotimpurilor. Dacă renunţi iarna, vei pierde promisiunea primăverii, frumuseţea verii şi bogăţia toamnei.
Nu lăsa ca vicisitudinile unui sezon să-ţi umbrească bucuria celorlalte.
Nu judeca viaţa doar după o perioadă grea!
Depăşeşte greutăţile şi sigur vor veni apoi vremuri bune.
Aspiră când inspiri…înainte de a expira!
Trăieşte simplu! Iubeşte cu generozitate!
Să-ţi pese de tot şi de toate! Vorbeşte cu bunăvoinţă!
Şi lasă ceea ce nu poţi face în grija lui Dumnezeu!
Fericirea îţi menţine dulceaţa, încercările te fac mai puternic, durerile te fac mai uman, mai înţelegător, mai blând, mai generos!
Eşecurile te fac mai umil şi nimicesc mândria!
Succesele te fac încrezător, dar destinul ţi-e doar în mâna Domnului, numai buna relaţie cu El îţi poate aduce mântuirea!
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă aibă în grija lui în toate anotimpurile vieţii voastre!”

 

/ Să nu ne grăbim în a da verdicte

Odată, de demult, la graniţa unei ţări, trăia un bătrân înţelept, tăietor de lemne. Într-o zi, calul său preferat, o frumoasă iapă albă, sări gardul şi trecu în mânile duşmanului. Prietenii au venit să-l consoleze:
– Ne pare rău de calul tău… ce veste rea! Bătrânul le spuse:
– De unde ştiţi că e o veste rea?! S-ar putea să fie o veste bună.
După o săptămână, în timp ce omul privea pe fereastră, a văzut că iapa sa se întoarce alături de un armăsar alb. Prietenii îi erau entuziasmaţi de astă dată:
– Ce cal frumos, ce veste bună! Răspunsul bătrânului i-a şocat iarăşi:
– De unde ştiţi că e o veste bună?! S-ar putea să fie o veste rea. A doua zi, singurul copil pe care-l avea, a încălecat frumosul armăsar. Acesta l-a aruncat jos, a căzut rău şi şi-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii săi. Plini de compasiune i-au spus:
– Ne pare tare rău, ce veste rea! Bătrânul, întru înţelepciunea lui, zise iarăşi:
– De unde stiţi că e o veste rea?! S-ar putea să fie o veste bună.
La o lună după acest eveniment a izbucnit războiul dintre cele două ţări vecine. Toţi tinerii din zonă au fost înrolaţi obligatoriu în armată şi au murit în luptă, în afară de băiatul tăietorului de lemne care nu mersese la război din cauza piciorului rupt. Atunci, bătrânul zise prietenilor săi:
– Vedeţi, lucrurile pe care voi le-aţi considerat bune au fost, de fapt, rele, iar lucrurile care păruseră rele au fost bune.

Să nu ne pripim niciodată în a da verdicte. Să nu desconsiderăm încercările din viaţa noastră. Să nu ne plângem de milă şi mai ales, să nu-L învinovăţim pe Dumnezeu.
Dacă vom rămâne credincioşi, vom putea privi înapoi cu recunoştinţă.

Istorioară – Vulturul şi cocoşul

Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii“.

Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţanţos şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui şi s-a gândit: „înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“. Şi vulturul a început să-i vorbească cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii.

La început cocoşul l-a ascultat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu înţelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi-i era greu să-l asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Aşa se întâmplă atunci când un om învăţat vorbeşte cu unul neînvăţat şi, încă şi mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbeşte cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua şi noaptea la legea Domnului (Ps 1, 2) şi se înalţă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri.

Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol şi împrăştiat.
Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în întunericul nopţii; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slavă deşartă, sau de bogăţii, sau caută desfătările trupeşti. Şi atunci când un om duhovnicesc se întâlneşte cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor şi anevoios. (…)

Înainte de a fi atins de har, omul trăieşte gândind că totul e bine şi în bună rânduială în sufletul lui; dar când îl cercetează şi locuieşte în el harul, atunci se vede cu totul altfel şi numai când harul îl părăseşte din nou, îşi dă seama în ce mare nenorocire se găseşte.

Un fiu de împărat a plecat departe la vânătoare şi, pierzându-se în codrul des, nu s-a mai putut întoarce la palatul său. Multe lacrimi a vărsat căutând calea, dar nu a găsit-o. Pierdut în pădurea sălbatică, el tânjea după împăratul, tatăl lui, şi după împărăteasa, maica lui, după fraţii şi surorile lui. Cum să trăiască el, fiul de împărat, într-o pădure sălbatică şi pierdută? Hohotea cu amar gândindu-se la viaţa sa de altadată în palatul tatălui său şi suspina cu durere după mama sa.

Aşa, şi mai mult încă, se întristează şi tânjeşte sufletul atunci când pierde harul. Când preafrumosul Iosif a fost vândut rob egiptenilor de fraţii săi într-o ţară străină îndepărtată, el plângea nemângâiat după tatăl său; şi când a văzut mormântul Rahilei, mama lui, a hohotit cu amar şi a zis: ‘Mama mea, vezi oare că sunt dus în robie într-o ţară îndepărtată?‘

Aşa, şi mai mult încă, se chinuie şi tânjeşte sufletul care a pierdut harul Duhului Sfânt şi a fost dus în robie de gândurile cele rele. Dar cine nu cunoaşte harul, acela nici nu-L caută. Şi aşa, lumea s-a alipit de pământ şi oamenii nu ştiu că nimic de pe pământ nu poate înlocui dulceaţa Duhului Sfânt. Cocoşul de la ţară trăieşte într-o mică ogradă şi este mulţumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboară în înălţimi şi care vede de sus depărtările azurii, cunoaşte multe ţări, a văzut păduri şi câmpii, râuri şi munţi, mări şi oraşe; dacă însă îi tai aripile şi-l pui să trăiască împreună cu cocoşul în ograda de la ţară, cât de mult îi vor lipsi cerul albastru şi stâncile pustii! Aşa şi sufletul, când este părăsit de harul pe care l-a cunoscut, e nemângâiat şi nu-şi găseşte odihna în nimic.
(Sfântul Siluan Athonitul)
Istorioară – Ceşcuţa vorbitoare

Doi soţi cărora le plăceau foarte mult antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, la aniversarea a 25 de ani de la căsătorie, au intrat într-un magazin de antichităţi unde au observat o ceaşcă de ceai foarte frumoasă şi au întrebat:
– Putem să vedem cescuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!
În timp ce vânzătoarea le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:
– Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri iar eu am strigat: Nu face asta! Nu-mi place! Lasă-mă în pace!, dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: Încă nu!

Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită… Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău! am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: Încă nu!

M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa.. Ajutor! Scoate-mă de aici!! Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: Încă nu!

Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! Ei, aşa este mult mai bine, m-am gândit.
Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot, mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. O, te rog, încetează, încetează, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: Încă nu!

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca! L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plâns, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci uşa s-a deschis şi el m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat întrebându-mă: Oare ce are de gând să-mi mai facă??
O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: Uită-te la tine! Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!

Atunci el a vorbit blând: Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti o frumuseţe. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine.

Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta Sa voie.

Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea ţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai frumoasă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu… Olarul.
(de Părintele Arsenie Boca)

Istorioară – Vulturul şi cocoşul

Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii“.

Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţanţos şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui şi s-a gândit: „înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“. Şi vulturul a început să-i vorbească cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii.

La început cocoşul l-a ascultat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu înţelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi-i era greu să-l asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Aşa se întâmplă atunci când un om învăţat vorbeşte cu unul neînvăţat şi, încă şi mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbeşte cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua şi noaptea la legea Domnului (Ps 1, 2) şi se înalţă prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri.

Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol şi împrăştiat.
Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în întunericul nopţii; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slavă deşartă, sau de bogăţii, sau caută desfătările trupeşti. Şi atunci când un om duhovnicesc se întâlneşte cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor şi anevoios. (…)

Înainte de a fi atins de har, omul trăieşte gândind că totul e bine şi în bună rânduială în sufletul lui; dar când îl cercetează şi locuieşte în el harul, atunci se vede cu totul altfel şi numai când harul îl părăseşte din nou, îşi dă seama în ce mare nenorocire se găseşte.

Un fiu de împărat a plecat departe la vânătoare şi, pierzându-se în codrul des, nu s-a mai putut întoarce la palatul său. Multe lacrimi a vărsat căutând calea, dar nu a găsit-o. Pierdut în pădurea sălbatică, el tânjea după împăratul, tatăl lui, şi după împărăteasa, maica lui, după fraţii şi surorile lui. Cum să trăiască el, fiul de împărat, într-o pădure sălbatică şi pierdută? Hohotea cu amar gândindu-se la viaţa sa de altadată în palatul tatălui său şi suspina cu durere după mama sa.

Aşa, şi mai mult încă, se întristează şi tânjeşte sufletul atunci când pierde harul. Când preafrumosul Iosif a fost vândut rob egiptenilor de fraţii săi într-o ţară străină îndepărtată, el plângea nemângâiat după tatăl său; şi când a văzut mormântul Rahilei, mama lui, a hohotit cu amar şi a zis: ‘Mama mea, vezi oare că sunt dus în robie într-o ţară îndepărtată?‘

Aşa, şi mai mult încă, se chinuie şi tânjeşte sufletul care a pierdut harul Duhului Sfânt şi a fost dus în robie de gândurile cele rele. Dar cine nu cunoaşte harul, acela nici nu-L caută. Şi aşa, lumea s-a alipit de pământ şi oamenii nu ştiu că nimic de pe pământ nu poate înlocui dulceaţa Duhului Sfânt. Cocoşul de la ţară trăieşte într-o mică ogradă şi este mulţumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboară în înălţimi şi care vede de sus depărtările azurii, cunoaşte multe ţări, a văzut păduri şi câmpii, râuri şi munţi, mări şi oraşe; dacă însă îi tai aripile şi-l pui să trăiască împreună cu cocoşul în ograda de la ţară, cât de mult îi vor lipsi cerul albastru şi stâncile pustii! Aşa şi sufletul, când este părăsit de harul pe care l-a cunoscut, e nemângâiat şi nu-şi găseşte odihna în nimic.
(Sfântul Siluan Athonitul)

Alpinistul
Un alpinist şi-a pus în gând să cucerească cel mai înalt munte din lume. Pentru asta s-a pregătit timp îndelungat şi apoi a pornit singur pe munte pentru a culege laurii victoriei.

Noaptea căzu greu pe înălţimile munţilor şi alpinistul nu mai vedea nimic în bezna aceea. Şi cum se căţăra el, la doar câţiva metri de vârful muntelui a alunecat şi a căzut în gol. Văzu în acea îngrozitoare cădere episoade din viaţa lui, bune şi rele. Se gândea la moartea care era aproape când deodată a simţit frânghia de siguranţă că-i frânge mijlocul: fusese oprit în cădere şi acum atârna în gol legat de acea frânghie.

Urmă un moment de tăcere absolută… Atârnând aşa, în neant, singurul lucru care i-a venit în minte a fost: „Ajută-mă, Doamne!”

Deodată auzi o voce venită parcă de pretutindeni: “Ce doreşti, fiule?”
“Salvează-mă, Doamne!” strigă alpinistul cuprins de frica morţii.
“Chiar crezi că Eu te pot salva?”
“Da, Doamne, cred în Tine!”
“Bine, dacă crezi în Mine şi în salvarea Mea, taie frânghia de care atârni” spuse Dumnezeu.

Un moment de tăcere…alpinistul se îndoi şi-şi pierdu credinţa- frânghia era singura care-l ţinea în viaţă!!… aşa că nu tăie frânghia şi hotărî să renunţe la ajutorul dumnezeiesc.

A doua zi dimineaţa, echipele de salvare au anunţat că au găsit un alpinist atârnând de frânghia de siguranţă la doar doi metri de pământ. Murise îngheţat de frig.

Cât de ataşat de frânghia ta (de cele lumești, de părerea de sine, de mândrie, de egoism, de necredință, de bunurile pământești, de glorie) eşti tu? Ai avea tăria să tai frânghia şi să te laşi în mâna lui Dumnezeu?

Învaţă de la bambus!
Se spune ca odată un om şi-a pierdut slujba, apoi prietenii şi era pe punctul de a-şi pierde și credinţa şi viaţa. Cu o ultimă sforţare a mers la biserică să ceară ajutor:
“Doamne”, a spus el. “Poţi să-mi dai un motiv puternic pentru a nu renunţa?”

Iar Dumnezeu i-a răspuns: “Învaţă de la bambus. Când se abate urgia se îndoaie, dar niciodată nu se frânge, pentru că, odată scăpat, se înalţă din nou drept şi viguros. Vezi tu, când am făcut pădurea am plantat şi seminţe de ferigă şi de bambus. Pe amândouă le-am udat, le-am dat lumină şi le-am îngrijit. Feriga a răsărit imediat. Era ca un covor verde strălucitor ce acoperea pământul. Dar sămânţa de bambus n-a dat rod. Şi totuşi nu am renunţat la bambus.

În al doilea an feriga a crescut mai puternică şi bogată. Bambusul nu a dat nici un semn de viaţă. Dar nici de această dată nu am renunţat. Şi nici în al treilea an sămânţa de bambus nu a răsărit. Şi tot aşa în al patrulea. Dar Eu tot nu l-am abandonat. Abia în al cincilea an a apărut un vlăstar timid. Comparat cu feriga era considerabil mai mic şi neimportant…

Şase luni mai târziu însă, bambusul s-a ridicat cam la 30 metri înălţime. Îi trebuise cinci ani pentru a-i creşte rădăcinile. În ele va găsi puterea şi tot ce are nevoie pentru a supravieţui. După cum vezi, nu aş da niciunei creaţii de-a Mea o provocare mai mare decât ar putea îndeplini.

Ştii tu, copilul Meu, că în tot acest timp cât te luptai, de fapt îţi creşteau rădăcini?
Dacă nicio făptură nu e uitată înaintea Mea şi nu abandonez măcar un bambus, cum aş putea să te părăsesc pe tine, încununarea creaţiei Mele?! Nu te compara cu alţii. Bambusul şi feriga au meniri diferite. Şi totuşi, împreună, dau pădurii splendoare şi diversitate.”

“Timpul tău va veni”, a mai spus Dumnezeu. “Vei creşte înalt.”
“Cât de înalt voi creşte?”, a întrebat copilul din om.
”Cât de înalt a crescut bambusul?”, a replicat El.
“Cât de înalt a putut?”, răspunde omul.
“Da,” a răspuns Domnul. “Roagă-te şi-ţi vor creşte ramurile spre cer.”

Primit prin mail

PANSEURI

Care este locul cel mai trist de pe Pamant?
– Locul de munca…

Inteleptul este tolerat, atata timp cat nu deranjeaza.
Prostul – cat timp nu ajuta.

La magazin:
– Scuzati-ma, nu mi-ati dat restul!
– Va scuz!

Ca trece tineretea, nu-i mare scofala…
Problema e ca trece si batranetea.

– Detinut, de ce nu vine nimeni sa te viziteze? Ce, tu n-ai rude?
– Cum sa nu, am! Dar toti sunt deja aici…

Nu lasa nimica pe maine .
Mai bine lasa pe poimaine – vei avea doua zile libere.

Secretul succesului in viata este legat de cinste si de decenta.
Daca nu ai aceste calitati, succesul este garantat.

Daca ti se pare ca patria ta te ignora, incearca, macar odata, sa nu platesti taxele…
Eu am platit cinstit toate taxele si acum dorm linistit… pe o banca, in parc.

Daca ai sa culegi de pe drum un caine flamand si ai sa-i oferi o viata indestulata, n-o sa te muste niciodata…
Asta este deosebirea dintre caine si om.

Ajuta de o suta de ori – vor uita!
Nu ajuta o singura data – vor tine minte!

Cand eram mic, ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea o bicicleta.
Pe urma am inteles ca Dumnezeu lucreaza altfel.
Atunci, am furat o bicicleta si m-am rugat la El sa ma ierte.

Notificare pentru gospodine:
Nu uitati ca o sticla modesta de votca, pe langa faptul ca infrumuseteaza masa, ascunde si eventualele rateuri culinare…

Cea mai grozava zi este MAINE .
Maine o sa facem sport, o sa ne apucam de invatatura, o sa muncim cu sarg, o sa incepem sa citim o carte, n-o sa mai mancam dupa sase seara…
Dar nu stiu cum se face, ca atunci cand ne trezim, este mereu ASTAZI !!

DESPRE RUŞINE

A nu fi cuprins de ruşine atunci când ai greşit, e cea mai mare depravare.
ARISTOTEL

Păzeşte-te chiar când eşti singur să rosteşti sau să faci lucruri josnice. Învaţă-te să te ruşinezi mai ales de tine decât de altul.
DEMOCRIT

Există o limită a ruşinii pe care omul o resimte în faţa nimicniciei şi neputinţei sale, dar o dată depăşită această limită, el găseşte o plăcere imensă în chiar sentimentul ruşinii.
În anumite situaţii, învingătorului îi este ruşine de cel pe care l-a învins, tocmai fiindcă şi-a arătat superioritatea faţă de el.
F. DOSTOEVSKI

Numai naturile grosolane nu roşesc de nici o idee care le vine în cap.
G. IBRĂILEANU

Cel care nu roşeşte de căinţă nu va fugi de fapte care dau mustrări de cuget.
FR. SCHILLER

ÎNŢELEPCIUNI

• Cel ce a gustat din cele nădăjduite aruncă cele de faţă. Căci tot dorul şi l-a golit în acelea. Sfântul Talasie Libianul.
• Focul rugăciunii şi al meditaţiei Cuvântului lui Dumnezeu să ardă pururea pe altarul sufletului tău. Cuviosul Ioan Carpatiul.
• Învinge îndrăzneala prin răbdare. Sfântul Teofilact.
• Dacă smerenia îl înalţă pe omul simplu şi neînvăţat, atunci gândeşte-te ce mare cinste îi va aduce omului mare şi respectat! Sfântul Isaac Sirul.
• Privegherea şi rugăciunea se susţin una pe alta. Căci atenţia supremă vine din rugăciune neîncetată, iar rugăciunea din atenţia supremă. Cuviosul Isihie Sinaitul.
• Precum rodul neascultării este păcatul, aşa rodul ascultării este virtutea. Sfântul Maxim Mărturisitorul.
• Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. Fericitul Augustin.
• O urmare a urii şi a ţinerii de minte a răului este bârfirea. Sfântul Ioan Scărarul.
• Postul vine din Rai. Postul în sine, ca esenţă, este foarte vechi, semnificaţia lui fiind legată de izgonirea din Rai. Porunca dată lui Adam este o imagine a poruncii postului. Abţinându-ne de la lucruri care nu sunt păcătoase ne exprimăm dragostea faţă de Dumnezeu. Ne întoarcem în Rai, ne desprindem de plăcerile care vin din simţuri, din viaţa pământească. Apoi, deşi nu sună prea bine, postul vrea să mai exprime ceva; respectiv că hrana trupească nu este susţinătoarea vieţii biologice în mod absolut. Este un fel de a ne reaminti că Dumnezeu ne hrăneşte şi ne ţine în viaţă. Desigur, postul nu înseamnă doar abţinere de la mâncare. Trebuie să avem un anumit comportament, să ne rugăm, să mergem la biserică, să ne spovedim, să ne împărtăşim, să ne îngrijim de cele duhovniceşti. Un om care posteşte în adevăratul sens al cuvântului este milostiv, unit cu fapta bună, iubitor de aproapele. Părintele Arsenie Muscalu de la Catedrala Patriarhală.

 

CALEA SPRE TINE INSUTI
„…. Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
-Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?
-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni TREI PORTI. Citeste ce scrie pe fiecare din ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

PRIMA POARTA
Nu dupa mult timp se gasi in fata unei porti mari pe care se putea citi SCHIMBA LUMEA!
– Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa, El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinareai nimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine. -Bine zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.

A DOUA POARTA
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doa porti, pe care statea scris SCHIMBA-I PE CEILALTI!
-Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in carcater si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doa lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie sa o urmezi.

A TREIA POARTA
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!
-Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta LECTIE, dar inainte de a merge mai departe, INTOARCE-TE SI CONTEMPLA drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

PE SPATELE PORTILOR…..
Privind INAPOI, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI! Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin aceea poarta, dar in celalalt sens.
-In lupta devenim orbi, isi zise el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul sau, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare ceea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI! Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si il intreba:
-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii accept si sa ii iubesc asa cum sunt.
-Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei ACCEPTA LUMEA!
Privi in jurul sau si recunoscu aceea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau modul sau de a privi Lumea ? Atunci se ivi batranul care-l intreba:
-Ce ai invatat pe drumul asta?
-Acum am invatat ca LUMEA ESTE OGLINDA SUFLETULUI MEU. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie. Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: TRECEREA DE LA LINISTEA IMPLINIRII, LA IMPLINIREA LINISTII, spuse el si disparu pentru totdeauna.”

 

SOIMII

Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt I s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
– Cum ai facut? si-a intrebat supusul
– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

 

Casa Celor 1000 de oglinzi

Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept
“Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa.
S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada.
Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi
fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”.
In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a
hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.

 

E clar, dar mai avem timp?
In prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept
sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul.
Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta.
Spuse: – Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?
Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere.
– Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat.
– Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind.
– Hai sa lasam gluma, am reluat.
Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de
provocare la varsta ei.
– Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se
indeplineste visul, imi spuse.
Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata.
Ne-am imprietenit pe loc.
Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei „masinarii a timpului ” confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta.
De-a lungul anului, Rose a devenit ” mascota ” campusului si se
imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa.
La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la
banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei.
A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna.
Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:
– Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in
favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu.
Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:
– Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam.
Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a
deveni un om de succes.
Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis.
Atunci cand ramai fara vise, mori.
Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama.
E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani.
Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi
implini 88.
Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere.
Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii.
Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut.
Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a incheiat discursul
cantand cu avant ” Trandafirul „.
Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in
viata cotidiana.
Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani.
La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn.
Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca:
MORALA : nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.

SI NU UITATI:
NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU; DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI!
Iti mai zic…
Sa-ti pastrezi simtul umorului la orice varsta pare sa fie reteta
perfecta uneori.
Poti alege si tu.
Remember, prietene,

Factorii care distrug fiinta umana sunt:
Politica fara principii, placerea fara angajament, bogatia fara munca, inteligenta fara caracter, afacerile fara de morala, stiinta fara umanitate si rugaciunea fara caritate.

Viata m-a invatat ca:

– lumea este amabila, daca eu sunt amabil;
– ca persoanele sunt triste, daca eu sunt trist;
– ca toti ma iubesc, daca si eu ii iubesc;
– ca toti sunt rai, daca eu ii urasc;
– ca exista fete zambitoare, daca eu le zambesc;
– ca exista fete amarate, daca eu sunt amarat;
– ca lumea este fericita, daca eu sunt fericit;
– ca lumea se supara, daca eu ma supar si ca exista persoane
recunoscatoare, daca eu sunt recunoscator.

Viata este ca o oglinda: daca zambesc, oglinda imi intoarce zambetul.
Atitudinea pe care o am in fata vietii este aceeasi pe care viata o va lua fata de mine.

PLANETA NU ESTE NUMAI A OAMENILOR!
Unicul motiv ca sa fii fericit este pentru ca tu hotarasti sa fii
fericit. Dumnezeu este electricitatea, dar becurile suntem noi!
Bucura-te! „Ziua de azi este o zi speciala deci, traieste-o ca atare!”
Doamne-ajuta!

 

Secretul fericirii

Cu mulţi ani in urmă, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr frumos, un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi datorită acestui lucru, el se considera cel mai fericit om din lume.
Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască, pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar.
Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era, în fiecare zi, mai fericit.
Într-o zi, a venit la el un copil şi i-a spus:
– Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
– Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi, pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii:
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru asta, trebuie să-L iubeşti şi să-I fii recunoscător, pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi, în fiecare zi când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.” Acest pas se cheamă stimă ridicată de sine.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele, până când le vei obţine. Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-L laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… acceptă şi uită! Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin; aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele Pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Al optulea şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.

Secretul fericirii se află în fiecare, caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi!
Autor text: necunoscut

 

Niciodată nu judeca pe nimeni! – Pilda

Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese apelat pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând posibil, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.

L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii?”

Medicul a zâmbit şi a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, şi am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.”

“Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum, v-aţi calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce aţi face??” a spus tatăl furios.

Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă- “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă vi întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului.”- Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.”

“A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor”, a murmurat tatăl.

Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. “Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Şi fără să aştepte răspunsul tatălui, şi-a văzut de drum, fugind. “Dacă aveţii vreo întrebare, întrebaţi-o pe asistentă!”

“De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.

Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe faţă: “Fiul său a murit ieri într-un accident de maşină, era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa fiului tău, a plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.”

♥ DESCHIDE INIMA SA INTRE IUBIREA…DESCHIDE SUFLETUL SA INTRE BUNATATEA TRIMISA DE DUMNEZEU…IAR TU LA RANDUL TAU DARUIESTE TUTUROR…

NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI, deoarece niciodată nu ştii cum e viaţa unora, sau ce se întâmplă, sau prin ce trec.

PACE, IUBIRE, LUMINA SI ARMONIE IN INIMA !!!!!!
CELE ZECE ADEVARURI ALE VIETII

Un adevarat cunoscator al naturii omenesti, Cherie Carter-Scott poate fi considerata un „guru” al vremurilor contemporane.
Una din cartile care au consacrat-o in literatura motivationala este cartea „If Life Is A Game, These Are The Rules”, o lectura extrem de interesanta pentru cei preocupati sa descopere detalii si adevaruri la fel de interesante despre personalitatea si comportamentul uman, despre interactiunea si comunicarea dintre oameni, despre relatiile pe care le stabilim cu ceilalti.

Lecţia nr. 1: Vei primi un corp

Corpul pe care il primesti la nastere este unic si, indiferent daca iti place sau nu, este al tau pe toata durata vietii.
Fii de acord cu el, accepta-l, primeste-l. Nu vei mai primi un altul de-a lungul acestei existente pe pamant.
Iar ceea ce este cu adevarat important este ceea ce se afla inlauntrul tau, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe.

Lecţia nr. 2:

Ti se vor da lectii
Pentru ca ai fost trimis in viata si ti s-a dat un corp, vei primi in continuare si lectii.
Viata este un sir nesfarsit de lectii din care, indiferent de varsta, sex, viata, timp si perioade temporale, vei avea de invatat de fiecare data.

Cu fiecare zi care trece, vei avea cate ceva de invatat.
Cu fiecare zi care trece, vei acumula experienta de viata.
Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de cate ceva. Vei fi nevoit sa inveti, vei vrea sa inveti.
Iar traversarea acestor lectii, acumularea de experienta dau de fapt sens existentei tale.

Lecţia nr. 3: Nu exista niciodata greseli. Doar lectii

Incercarile, reusitele, dar si greselile fac parte din lectiile pe care le ai de invatat.
Victoriile fac parte din lectii. Experientele nefericite si nereusite fac parte din lectii.

Greselile sunt iminente, poate chiar necesare pentru a atinge intelepciunea spirituala.
Este important sa-ti percepi greselile personale, dar si pe ale altora ca facand parte integranta din procesul de invatare.

Este important sa iesi din ele cu fruntea sus si cu zambetul pe buze – zambindu-ti tie, zambind celorlalti, iertandu-te, iertandu-i pe ceilalti, aratand compasiune, aratandu-ti compasiune.
Iertarea inseamna stergerea datoriilor emotionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vina. Iertarea nu inseamna doar o lectie in plus, ci o lectie invatata, un pas urias spre ceea ce ti-ai propus.

Lecţia nr. 4: Lectia se repeta pana cand este invatata

Lectiile sunt repetate pana la invatarea lor completa. Mai mult ca sigur ca asa este. Lectiile se incapataneaza sa revina ostentativ in viata ta pana cand vei fi capabil sa le intelegi ca atare, pana cand vei intelege ca o greseala nu este un capat de lume, dar cel mult o lectie.

Provocarile, problemele, nemultumirile, toate acestea vor aparea in mod constant in viata ta daca nu le percepi ca pe ceea ce sunt.
Niste provocari, nemultumiri, probleme, LECTII din care ai intotdeauna ceva de invatat…

Eliminarea probemelor inseamna de fapt acceptarea cauzalitatii si asumarea propriei responsabilitati pentru ele.
Ca sa inveti o lectie trebuie sa iti asumi greselile invatarii ei.
Trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru ele si pentru ceea ce ti se intampla.
Fara sa cauti vinovati in jurul tau, fara sa gasesti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuala.

Lectia nr. 5: Nu incetezi niciodata sa inveti

Crezi ca la un moment dat vei termina de acumulat lectii si informatii.
Crezi la un moment dat ca ai invatat tot ce putea invata. Ca mai mult de atat nu se poate. SE POATE.

Intotdeauna vei avea ceva de invatat.
ALTCEVA.
Atata timp cat esti in viata, atata timp cat ai un trup si un suflet si te lasi prins in ritmul vietii, vei avea de invatat.
Pentru ca nu exista etapa a vietii tale din care sa nu ai de invatat.

Daca reusesti sa fii flexibil, sa-ti constientizezi punctele slabe, sa te desprinzi de obisnuinta adaptandu-te schimbarilor, iti vei inlesni cu mult procesul de invatare si drumul catre multumirea de sine.

Lectia nr. 6: Nu exista un „acolo” mai bun decat „aici”

Nu exista un „acolo” mai bun decat „aici” chiar daca asa pare.
Nu exista un „acolo” mai bun decat „aici” daca vrei sa fii fericit „ACUM”.
Ca sa fii fericit in acest moment trebuie sa te bucuri de ceea ce ai in acest moment.
Trebuie sa extragi din ceea ce ai ACUM ceea ce este mai bun.
Trebuie sa fii multumit de tine insati, de punctul in care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai facut fara conditionari.
„Ceea ce este” aduce mai rapid fericirea decat „ceea ce ar putea sa fie”, ceea ce ar putea sa fie in alta parte, in alte circumstante, in alte conditii, langa o alta persoana, intr-un alt timp, poate alta.

Lectia nr. 7: Cei din jurul tau sunt oglinzi care te reflecta pe tine

Lasa deoparte tendinta de a-i judeca pe ceilalti, de a-i respinge, de a-i iubi, de a-i uri, de a-i tine la distanta.
O faci intr-un mod subiectiv, raportandu-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urasti sau le iubesti la tine insati.

Acceptarea de sine (cu felul tau de a fi, de a simti, de a gandi), asa cum este sinele tau, este o lectie pe care trebuie sa o inveti ca sa ii poti accepta pe ceilalti asa cum sunt ei.

Lectia nr. 8: Doar de tine depinde ceea ce ti se intampla in viata

Ceea ce ti se intampla in viata depinde de tine si doar de tine.
Nu este un truism. Alegerea iti apartine.
Ai la indemana, la fel ca toti ceilalti, resursele necesare pentru a obtine ceea ce iti doresti de la viata.
Startul spre fericire se da de la aceeasi linie.
Ca sa reusesti, uneori trebuie sa inveti sa si pierzi, sa lasi sa plece, sa depasesti momente, sa ai curaj, sa indraznesti, sa visezi, sa-ti aduci aminte ca ai putere, sa crezi cu adevarat ca destinul tau depinde de tine.

Lectia nr. 9: Raspunsurile pe care le cauti se gasesc de fapt inlauntrul tau

Toate raspunsurile pe care le cauti in jurul tau se gasesc de fapt inauntrul tau.
Asculta-te, stai de vorba cu tine, vezi ce-ti spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinte ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde.
Ai incredere in ceea ce iti spun toate si ai incredere in tine.
Lasa-le sa te inspire. Lasa-le sa te transforme. Iti pot furniza cel mai precis si corect raspuns pe care l-ai primit vreodata.

Lectia nr. 10: Vei uita toate aceste reguli la nastere.

INTREBARI si RASPUNSURI

VECHI SFAT CHINEZESC

 

Cele doua graunte

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:

– Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.

Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.

Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre – diavolul.
„Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har”.

Intelepciunea Asiei

 

 

MÂINILE -CELEBRUL TABLOU AL LUI ALBRECHT DURER

În secolul al XV-lea , într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. 18! Pentru a-şi întreţine familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg. După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie.
După ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg.
Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani.
Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.
Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul.
Şi cuvintele de încheiere au fost:
– Si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert.
Lacrimile îi curgeau pe faţă palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi , ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând:
-Nu , frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data,
iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pt a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pt mine e prea târziu.
Mai mult de 450 ani au trecut.Până acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer ) portrete, schiţe , desene an cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu mâini, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii mâini în rugăciune .
Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o odată.
Da-i voie să-ţi amintească, dacă mai aveai nevoie că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur.

Poveste dedicată celor care se consideră „tineri de suficient de multă vreme”

Un domn mai în vârstă se hotărăşte să meargă la un safari în Africa. Îl duce cu el şi pe câinele său bătrân pentru a-i fi companie.
Într-o zi, câinele se bucură să alerge după fluturi, până când îşi dă seama că s-a rătăcit. În timp ce adulmeca urmele ca să găsească drumul, vede un leopard alergând spre el cu intenţia vădită de a-l înfuleca.
Câinele bătrân îşi zice:”Văleu! Sunt terminat!”, dar observă în vecinătate nişte resturi de oase şi punându-se cu spatele la leopardul care se apropia începe repede să roadă oasele cu poftă. Când să sară leopardul pe el, câinele bătrân exclamă:
„Acest leopard a fost cu adevărat delicios! Oare unde mai găsesc unul?” La auzul acestor vorbe leopardul se opri brusc, speriat, şi fugi de acolo, gândind: „Ufff! Era cât pe ce! Câinele ăsta bătrân aproape că mi-a venit de hac!”
În tot acest timp, o maimuță care a privit întreaga scenă dintr-un copac se întrebă cum ar putea profita de ceea ce știa pentru a obţine protecție din partea leopardului. Alergă repede după leopard, dar câinele bătrân văzând-o că fuge cu viteză maximă, își dă seama că maimuţa pune ceva la cale.
Maimuța îl ajunge din urmă pe leopard şi îi povesteşte despre viclenia câinelui. Tânărul leopard, furios că a fost păcălit, zice:
„Hai, maimuță, sări pe spatele meu și vei vedea ce păţeşte cel care vrea să mă înșele!”
Câinele bătrân vede leopardul cu maimuța în spinare și se întreabă neliniștit: „Ei, acuma ce mă fac?!”
Se puse din nou cu spatele la atacatori și se comportă ca și cum nu i-ar fi văzut. Când aceştia ajunseră destul de aproape de el, strigă cu ciudă: „Unde-i afurisita aia de maimuţă?! De-o oră am trimis-o să-mi aducă un alt leopard !!!”

Morala:
Nu râde de cei în vârstă! Vârsta şi rafinamentul întrec întotdeauna puterea și tinereţea. Spiritul și înţelepciunea se dezvoltă doar odată cu experiența.

 

 

 

 

<a <Buna_dimineata!!!- M.C. href=”https://betasare.wordpress.com/2011/09/14/pilde/viewer-19-9/&#8221; rel=”attachment wp-att-1756″>

 

Topul destinatiilor turistice strict interzise femeilor

Într-o epocă în care turismul pare să nu mai cunoască limite, mai există încă destinaţii care femeilor le sunt interzise, din motive de natura religioasă sau care ţin de tradiţiile locale. Aceste sunt locuri în care femeile nu vor avea niciodată acces.
Muntele Athos

Muntele Athos din Grecia, este unul dintre locurile în care inegalitatea de sexe se aplică în detrimentul femeilor. Mai mult, această restricţie se aplică şi în cazul femelelor din anumite specii de animale domestice. Cunoscută printre credincioşi ca „Muntele Sfânt”, regiunea cuprinde o parte dintr-o peninsulă a Macedoniei şi din regiunea muntoasă a Greciei. Ţinutul are autonomie, iar aici nu intră decât bărbaţii care au un permis special, deoarece locul este destinat călugărilor ortodocşi.
Arabia Saudită

Dacă eşti femeie şi vrei să intri în Arabia Saudita de una singură, ar fi cazul să ştii că este mai uşor să ajungi pe Marte decât în această ţară. Turistele neînsoţite nu au voie să intre aici.
Singura modalitate prin care femeile străine pot intra în această ţară este ca ele să fie însotite de o rudă de sex masculin. Aici, femeile au nevoie de permisiunea bărbaţilor pentru aproape orice.

Mormintele sacre de la Haji Ali Dargah Shrine, din Mumbai, India
Deşi este vizitată zilnic de un număr de turişti ce poate ajunge până la 20.000 de persoane, moscheea Haji Ali Dargah Shrine, din Mumbai, India, interzice accesul femeilor în zona mormintelor sfinte de aici.

Muntele Omine din Japonia

Deşi în anul 2004 a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, Muntele Omine din Japonia rămâne în continuare una dintre destinaţiile turistice interzise femeilor.De mai bine de 1.300 de ani, doar bărbaţii au escaladat stâncile care duc la templul budist aflat pe vârful muntelui. Acest lucru se întâmplă deoarece se consideră că femeile ar putea distrage atenţia pelegrinilor care vin să se reculeagă şi să stea departe de orice tentaţie lumească.

Mănăstirea Frăsinei, România

Şi în România există un loc în care femeile nu au voie să intre, motivele fiind tot cele de natura religioasă. Este vorba despre Mănăstirea de la Frăsineni, aflată în comuna Muereasca, din judeţul Valcea, loc destinat exclusiv călugărilor şi credincioşilor veniţi să se reculeagă.
Rânduiala a fost lăsată de Sfântul Ierarh Calinic, care, vizitând manastirea in secolul al XIX-lea, a decis ca aici să nu se mănânce niciodată carne şi ca în interiorul ei să nu calce vreodată picior de femeie.

 

 

Cuvintele au incarcatura energetica

Pronuntand cuvinte urate, putem sa ne facem rau singuri, e problema noastra, dar atentie, ele nu trebuie transmise celor din jurul nostru. Cuvintele primesc o forta suplimentara cu cat le constientizam mai mult si cu cat este mai puternica trairea noastra atunci cand le rostim.

Ele vibreaza pe anu­mite note, creand sunete, deci, vibratii placute sau neplacute. In consecinta, este bine sa folosim doar cuvintele care ne plac.

Cu ajutorul cuvintelor, se pot face vindecari miraculoase !

Repetarea unor cuvinte, precum bine, sanatos, vioi, puternic etc, are un efect benefic asupra sanatatii noastre fizice si psihice, conducand, in foarte multe cazuri, la insanatosire rapida. Aceste cuvinte creeaza o autosugestie la care creierul raspunde si co­manda inceperea luptei pentru refacerea organismului.

In ceea ce priveste chakrele, ele pot fi deschise fie cu aju­torul unor mantre, fie cu ajutorul unor cuvinte, bine cunoscute, folosite chiar si in rugaciuni. Prin ele, putem sa punem in vibratie organe deze­chilibrate si sa le ajutam sa intre in vibratia lor normala.

Pentru deschiderea chakrelor putem folosi urmatoarele cuvinte:

– minune, pentru chakra 1;

– bucurie, pentru chakra 2;

– cer, pentru chakra 3;

– sanatate, pentru chakra 4;

– bogatie, pentru chakra 5;

– binecuvanteaza, pentru chakra 6;

– sfinteste, pentru chakra 7.

Functia creierului poate fi activata prin cuvantul soare sau Dumnezeu.

Dumnezeu-Tatal deschide functia sistemului glandular – de unde concluzia ca boli ale creierului sau ale glandelor au legatura directa cu divinitatea.

Iisus-Fiul actioneaza pe sistemul nervos central si simturi.

Cautare deschide functia sistemului limfatic.

Rugaciune – deschide functia sistemului respirator.

Curatenie – actioneaza pe sistemul osos.

Credinta pune in vibratie tendoanele si ligamentele.

Puritate – reface sistemul circulator.

Ispita este stomacul, bila este Cel rau, pacatul este sexul, iar minciuna, pancreasul.

Puterea – reface muschii.

Mantuirea deschide sufletul.

Adevarul – curata canalele energetice.

Sintagma Sfanta-Treime, fiind formata din vibratia cuvintelelor rugaciune, credinta si curatenie, va actiona atat asupra tendoanelor, cat si a legaturii dintre sistemul respirator si cel osos.

Sintagma painea noastra cea de toate zilele nu se refera la man­carea propriu-zisa, ci la cultura spirituala. Prin ea se actioneaza asupra zonei creierului in care este amplasata memoria.

Toate cuvintele mentionate aduc viata. Trebuie doar sa le folosim, iar rugaciunea in care le regasim ar fi urmatoarea:

„Dumnezeu Tatal si Iisus Fiul ma ajuta sa Caut prin Ruga­ciune Curatenia, Puritatea, Credinta, Imparatia si Puterea Lui, Mantuirea si Mila Lui, Adevarul, Painea noastra cea de toate zilele, Minunea din mine, Bogatia sufletului, Bucuria de a trai Sanatos, precum in Cer asa si pe Pamant si fereste-ma de Pacat, Ispita, Minciuna si de Cel rau, Binecuvanteaza- ma si Sfinteste aceasta Rugaciune, spre Libertatea divina, asa sa fie (Amin).

Pronuntand cuvinte urate, putem sa ne facem rau singuri, e problema noastra, dar atentie, ele nu trebuie transmise celor din jurul nostru.

Cuvintele primesc o forta suplimentara cu cat le constientizam mai mult si cu cat este mai puternica trairea noastra atunci cand le rostim. Vorbiti bine si numai de bine in dialogul vostru interior, cit si cu altii.

 

 

 

BUNICUL DOBORI

„Bunicul Dobori” are 98 de ani şi trăieşte într-o localitate aflată la 10 kilometri de Sofia.
În fiecare dimineaţă Bunicul Dobori pleacă de acasă pentru a-şi câştiga existenţa.

El cerşeşte în faţa Catedralei St. Alexander Nevsky.
Înfăţişarea lui ponosită şi vârsta înaintată îi impresionează pe trecători, care îi oferă bani Bunicului Dobri. În schimbul bănuţilor primiţi, bătrânul le sărută mâna trecătorilor milostivi.

În urmă cu 3 ani, într-un documentar realizat de o televiziune din Bulgaria despre Catedrala Alexander Nevsky s-a aflat un lucru uluitor. Cea mai importantă donaţie făcută de o persoană publică – în valoare de 40.000 de euro – a fost făcută chiar de Bunicul Dobri, cerşetorul bătrân.

Mai mult, faptele bune ale Bunicului nu s-au oprit aici.
Angajaţii unui orfelinat din zonă spun că acesta le-ar fi plătit factura la curent, deoarece statul nu le oferise suficiente fonduri, şi nu puteau acoperi cheltuielile.
Mulţi oameni îl consideră pe Bunicul Dobri un sfânt printre oameni, un înger îmbrăcat în haine de cerşetor.
Bătrânul merge în fiecare zi zeci de kilometri pe jos, încălţat în opinci, arătând ca un cerşetor.
Cu toate acestea, el este considerat aproape un sfânt viu, datorită faptelor pe care le face. Chiar dacă are o pensie infimă, el îşi donează toţi banii pe care îi are pentru a-i ajuta pe cei din jurul lui. In anul 2010, bărbatul a donat peste 40.000 de euro Bisericii Ortodoxe Bulgare, bani folosiţi la consolidarea celei mai mari catedrale din Europa de Est, catedrala Alexander Nevsky din Sofia.
Cunoscut drept Bunicul Dobori, bătrânul de 98 de ani este considerat unul dintre cei mai mari binefăcători din Bulgaria, după ce a făcut mai multe donaţii incredibile, cu toate că are o pensie de doar 100 de euro.

Îmbrăcat în haine vechi şi având opinci în picioare, bărbatul obişnuia să meargă în fiecare zi zece kilometri pe jos, între satul său natal, Bailovo, şi Sofia, vorbind cu persoanele pe care le întâlnea pe stradă.
În anul 2010, un jurnalist care făcea un documentar despre cea mai mare catedrală din Europa de Est, Alexander Nevsky, a descoperit că bătrânul, care obişnuieşte să cerşească şi să trăiască din mâncarea care îi este oferită de trecători, a făcut o donaţie de 40.000 de euro pentru consolidarea lăcaşului de cult.

Întrebat de ce a ales acest stil de viaţă, el le povesteşte oamenilor că a făcut un mare păcat în timpul vieţii, aceasta fiind metoda aleasă pentru a fi iertat. Astfel, bătrânul cerşeşte prin oraş, donând ulterior banii bisericilor sau orfelinatelor, ajutându-i pe cei din jur. Majoritatea faptelor sale de bunătate sunt un secret, Dobri preferând să nu discute despre ele, adăugând că lauda este o „faptă a diavolului”.

Mai mult, în urmă cu câţiva ani a salvat o mănăstire, după ce le-a oferit maicilor bani pentru mâncare şi pentru achitarea facturilor la energie electrică timp de o iarnă întreagă. Povestea bătrânului a făcut înconjurul lumii, apărând în mai multe documentare.

Sursa : http://www.rtv.net/fascinanta-poveste-a-batran..
Catedrala Alexander Nevsky – Bulgaria

Un antropolog le-a propus un joc, unor copii dintr-un trib african.
A pus un coș plin cu fructe lângă un copac și le-a spus că cel care va ajunge primul va câștiga toate fructele.
Când a dat startul pentru alergare, toți copiii s-au luat de mână și au alergat împreună, apoi s-au așezat să se bucure de premiu.
Când i-a întrebat de ce au alergat așa, din moment ce unul singur ar fi putut câștiga toate fructele, i-au răspuns:
– Ubuntu*… Cum ar fi putut fi unul dintre noi fericit, dacă toți ceilalți ar fi fost triști?

* Ubuntu – un cuvânt vechi african, concept-bază a culturii Xhosa, însemnând „omenie faţă de ceilalți (semenii noștri)”.
Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toți”….

Autor: necunoscut

Cele zece adevaruri ale vietii

Cherie Carter-Scott este o personalitate extrem de cunoscuta si o fina observatoare a naturii omenesti. Cartile sale au devenit extrem de populare, datorita temelor abordate si a modului in care este privit omul, atat din punct de vedere al personalitatii cat si al comportamentului si al interactiunii si comunicarii cu semenii sai.
Lectura cartii If Life Is A Game, These Are The Rules (Daca viata este un joc, acestea sunt regulile) il poate aduce pe cititLectia nr. 1: Vei primi un corp

Corpul pe care il primesti la nastere este unic si, indiferent daca iti place sau nu, este al tau pe toata durata vietii.
Fii de acord cu el, accepta-l, primeste-l. Nu vei mai primi un altul, de-a lungul acestei existente pe Pamant.
Iar ceea ce e cu adevarat important, este ceea ce se afla inauntrul tau, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe.
Lectia nr. 2: Ti se vor da lectii

Pentru ca ai fost trimis in viata si ti s-a dat un corp, vei primi in continuare si lectii.
Viata este un sir nesfarsit de lectii din care, indiferent de varsta, sex, viata, timp si perioade temporale, vei avea de invatat de fiecare data.
Cu fiecare zi care trece, vei avea cate ceva de invatat.
Cu fiecare zi care trece, vei acumula experienta de viata.
Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de cate ceva. Vei fi nevoit sa inveti, vei vrea sa inveti.
Iar traversarea acestor lectii, acumularea de experienta dau, de fapt, sens existentei tale.

Lectia nr. 3: Nu exista niciodata greseli. Doar lectii

Incercarile, reusitele, dar si greselile, fac parte din lectiile pe care le ai de invatat.
Victoriile fac parte din lectii. Experientele nefericite si nereusite fac parte din lectii.
Greselile sunt iminente – poate chiar necesare – pentru a atinge intelepciunea spirituala.
Este important sa-ti percepi greselile personale, dar si pe ale altora, ca facand parte integranta din procesul de invatare.
Este important sa iesi din ele cu fruntea sus si cu zambetul pe buze – zambindu-ti tie, zambindu-le celorlalti, iertandu-te, iertandu-i pe ceilalti, aratand compasiune, aratandu-ti compasiune tie insuti.
Iertarea inseamna stergerea datoriilor emotionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vina. Iertarea nu inseamna doar o lectie in plus, ci o lectie invatata, un pas urias spre ceea ce ti-ai propus.
Lectia nr. 4: Lectia se repeta, pana cand este invatata

Lectiile sunt repetate, pana la invatarea lor completa. Mai mult ca sigur ca asa este. Lectiile se incapataneaza sa revina ostentativ in viata ta, pana cand vei fi capabil sa le intelegi ca atare, pana cand vei intelege ca o greseala nu este un capat de lume, ci doar cel mult o lectie.
Provocarile, problemele, nemultumirile, toate acestea vor aparea in mod constant in viata ta, daca nu le percepi ca pe ceea ce sunt. Niste provocari, nemultumiri, probleme, LECTII din care ai intotdeauna ceva de invatat…
Eliminarea probemelor inseamna, de fapt, acceptarea cauzalitatii si asumarea propriei responsabilitati pentru ele.
Ca sa inveti o lectie, trebuie sa iti asumi greselile invatarii ei.
Trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru ele si pentru ceea ce ti se intampla – fara sa cauti vinovati in jurul tau, fara sa gasesti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuala.

Lectia nr. 5: Nu incetezi niciodata sa inveti

Crezi ca, la un moment dat, vei termina de acumulat lectii si informatii.
Crezi, la un moment dat, ca ai invatat tot ce se putea invata. Ca mai mult de atat nu se poate. BA SE POATE.
Intotdeauna vei avea ceva de invatat. ALTCEVA.
Atata timp cat esti in viata, atata timp cat ai un trup si un suflet si te lasi prins in ritmul vietii, vei avea de invatat.
Asta, pentru ca nu exista etapa a vietii tale, din care sa nu ai de invatat.
Daca reusesti sa fii flexibil, sa-ti constientizezi punctele slabe, sa te desprinzi de obisnuinta, adaptandu-te schimbarilor, iti vei inlesni cu mult procesul de invatare si drumul catre multumirea de sine.
Lectia nr. 6: Nu exista un acolo, mai bun decat aici

Nu exista un acolo, mai bun decat aici – chiar daca asa pare.
Nu exista un acolo, mai bun decat aici, daca vrei sa fii fericit ACUM.
Ca sa fii fericit in acest moment, trebuie sa te bucuri de ceea ce ai in acest moment.
Trebuie sa extragi din ceea ce ai ACUM, ceea ce este mai bun.
Trebuie sa fii multumit de tine insuti, de punctul in care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai facut, fara conditionari.
Ceea ce este aduce mai rapid fericirea, decat ceea ce ar putea sa fie, ceea ce ar putea sa fie in alta parte, in alte circumstante, in alte conditii, langa o alta persoana, intr-un alt timp, poate alta…

Lectia nr. 7: Cei din jurul tau sunt oglinzi care te reflecta pe tine

Lasa deoparte tendinta de a-i judeca pe ceilalti, de a-i respinge, de a-i iubi, de a-i uri, de a-i tine la distanta.
O faci intr-un mod subiectiv, raportandu-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urasti sau le iubesti la tine insati.
Acceptarea de sine (cu felul tau de a fi, de a simti, de a gandi), asa cum este sinele tau, este o lectie pe care trebuie sa o inveti, ca sa ii poti accepta pe ceilalti, asa cum sunt ei.

Lectia nr. 8: Doar de tine depinde ceea ce ti se intampla in viata

Ceea ce ti se intampla in viata depinde de tine – si doar de tine.
Nu este un truism. Alegerea iti apartine.
Ai la indemana, la fel ca toti ceilalti, resursele necesare pentru a obtine ceea ce iti doresti de la viata.
Startul spre fericire se da de la aceeasi linie.
Ca sa reusesti, uneori trebuie sa inveti sa si pierzi, sa lasi sa plece, sa depasesti momente, sa ai curaj, sa indraznesti, sa visezi, sa-ti aduci aminte ca ai putere, sa crezi cu adevarat ca destinul tau depinde de tine.
Lectia nr. 9: Raspunsurile pe care le cauti se gasesc, de fapt, inauntrul tau

Toate raspunsurile pe care le cauti in jurul tau se gasesc, de fapt, inauntrul tau.
Asculta-te, stai de vorba cu tine, vezi ce-ti spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinte ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde.
Ai incredere in ceea ce iti spun toate si ai incredere in tine.
Lasa-le sa te inspire. Lasa-le sa te transforme. Iti pot furniza cel mai precis si corect raspuns pe care l-ai primit vreodata.

Lectia nr. 10: Vei uita toate aceste reguli, la nastere.

PACE, IUBIRE, LUMINA SI ARMONIE IN INIMA !!!

 

Castelul Vietii Tale

A fost odata un Senior care hotarase sa faca o excursie prin Europa.
Ajungand in Marea Britanie, din aeroport a cumparat un ghid de calatorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate in M. Britanie, in el fiind mentionate zilele si orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a vazut o oferta speciala „Castelul Vietii Tale.” Din fotografiile prezentate,castelul nu este mai bun sau mai rau ca altele… Ghidul mai spunea ca,din motive care vor fi anuntate mai târziu, pentru vizitarea castelului
nu se percepe taxa la intrare, ci la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmeaza a se face individual, la numarul de telefon indicat.Intrigat de oferta neobisnuita, domnul de cum ajunge la hotel,formeaza numarul de telefon si se întelege cu proprietarul despre data calatoriei.
Totul în lume decurge dupa anumite legi, era inscriptionat la intrarea în castel, iar la usa domnul a fost intampinat cu foarte multa amabilitate către un om imbracat intr-o fusta tipic scotiana, in carouri.
– Ceilalti vizitatori au intrat deja? – se intereseaza turistul.
– Ceilalti vizitatori??? – se mira omul. Nu, nu mai e nimeni, vizitele in Castelul nostru se efectueaza individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.
Nespunand nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i povesti turistului istoria castelului si a facut o trecere in revista a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de langa intrare, armele militare din camera sub scari, catacombele si camera de tortura din temnita. Cand a terminat povestirea, el i-a inmanat vizitatoului o lingura si a cerut ca pe parcursul intregii calatorii sa tina lingura cu partea concava in sus.
– Si asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
– Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxa de intrare, iar costul excursiei il stabilim in felul urmator: fiecarui vizitator ii dam o lingura umpluta cu nisip fin, in acesta fiind exact o suta de grame de nisip, iar fiecare care intra pe tot parcursul vizitei trebuie sa poarte aceasta lingură cu el. După terminarea calatoriei, masuram
nisipul ramas in lingura, iar pentru fiecare gram lipsa se achita o Lira sterlina …
– Si dacă nu vars nici un gram?
– Oh, în acest caz, vizita este gratuita.
Vizitatorul a fost surprins si amuzat de o astfel de conditie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip si excursia Seniorului a inceput.
Increzator in puterea mainilor sale, el a inceput sa urce incet treptele, neluandu-si privirea de la lingura. In partea de sus, langa galeria de tablouri, el a decis sa nu mearga, pentru ca vantul sufla puternic si ar putea varsa nisipul. Se coboara sub scari pentru a ajunge  la sala cu arme militare, insa stand sub scara, isi da seama ca pentru
a ajunge in acea sala trebuie sa sara peste o balustrada. Lucru care nu i-ar fi pus viata în pericol, dar care la sigur avea sa duca la varsarea nisipului din lingura, asa ca se limiteaza sa examineze camera de la distanta. Pentru acelasi motiv Seniorul nu s-a coborat in temnita,
deoarece trebuia sa coboare pe niste scari foarte abrupte. Foarte  multumit de faptul ca a pastrat continutul din lingura intact, a inceput sa se indrepte spre locul de unde si-a început turul. Acolo era asteptat de persoana in fusta scotiana, cu o balanta in mana. Seniorul a golit continutul din lingura in balanta si a asteptat nerabdator rezultatul.
– Surprinzator, ati pierdut doar jumatate de gram, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa platiti nimic pentru vizita efectuata – spune proprietarul.
– Multumesc.
– Ti-a plăcut vizita? – intreba la sfarsit omul în fusta.
Turistul, dupa un moment de ezitare, decide să fie sincer.
– De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gandit la nisip si nu am reusit sa examinez ceea ce era în jur meu.
– Foarte regretabil!!… Stii, voi face o exceptie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru ca astea sunt regulile, dar de data asta uita de nisip, chiar daca il versi pe tot, nu vei plati nimic pentru vizita. Unica conditie e ca trebuie sa reusiti in 12 minute,deoarece dupa asta trebuie sa vina alt vizitator.
Fara risipi nici un moment, domnul a luat lingura si a fugit spre sala de langa antreu pentru a arunca o privire rapida la exponatele de armura. Dupa asta repede a coborat pe scari in temnita, nisipul deja il varsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru ca timpul se scurgea destul de repede. Repede incepe sa
alerge spre camera de sub scari unde erau depozitate armele, dar aruncand o privire la ceas, si – a dat seama ca au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea se hotaraste sa plece spre iesire, unde era asteptat de proprietar.

– Vad ca nu aveti nimic nisip in lingura, lucru ce ma face sa cred ca nefiind obligat sa aveti grija nisipului, de data asta excursia v-a placut.
Vizitatorul nu a raspuns imediat.
– De fapt, nu – a spus el în cele din urmă

– Ma gandeam cum sa nu intârzii, chiar daca am varsat tot nisipul, nu am avut nici o placere.
Omul in fusta isi aprinde pipa si spune:
-Exista oameni care trec prin „Castelul Vietii” lor, incercand sa nu plateasca pentru nimic si nu se pot bucura de aceasta calatorie. Mai sunt si altii, care intotdeauna sunt grabiti, pierd repede totul si nu pot obtine placere.Putini inteleg stiinta vietii. Ei descopera fiecare ungher si se bucura de fiecare moment. Ei stiu ca trebuie sa platească
pentru tot, dar înteleg ca in viata sunt lucruri pentru care merita sa platesti.

Aş vrea să vă prezint o mică pildă care este numită şi „a creionului”. Această micuţă pildă este foarte bogată în învăţături. Această pildă ne poate învăţa esenţialul de credinţă şi ne poate porni pe un drum perfect al frumosului divin!Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
– Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este să ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.
Şi, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă.
Tot aşa, să ştii că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.Ce frumos e să fim ca şi un creion care să aibă o mână de conducător (Dumnezeu), care să aibă nevoie de o ascuţitoare (necazuri care nu ascuţă în cele ale vieţii), dar şi de o radieră. Căci nu putem fi mereu perfecţi. Dar există şansă de ştergere. Dar cel mai important este interiorul creionului. Doamne ajută-ne să putem înţelege această pildă pentru a fi cât mai buni şi să lăsăm urme demne de urmat, Amin!

 

POVESTE CU TALC,IN POSTUL CRACIUNULUI

6 decembrie 2013 la 23:21

Satul cuviosilor

Un rau vijelios despartea doua sate cu oameni diferiti. Cei care traiau de-a dreapta raului erau considerati sfinti, fiindca – spuneau ei – lucrau numai fapte bune, erau credinciosi, tineau posturile si faceau milostenie, a zecea parte din venitul lor o duceau la biserica. Iar de-a stanga era „satul pacatosilor”, cu oameni lenesi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserica si nu tineau poruncile cum trebuie.

Intr-una din zile, se lasa deasupra celor doua sate un nor negru inspaimantator si incepu intr-o clipa o furtuna cum nimeni nu mai vazuse. Se mai linisti un pic furtuna, mai incetara tunetele si fulgerele si ce sa vezi!? Raul incepu sa se umfle vazand cu ochii si inunda gospodariile. Dar ca un facut s-a inundat doar „satul cuviosilor”, nu si cel ,,al pacatosilor”. Multe case ale celor care se credeau sfinti s-au stricat, multe animale s-au inecat si cu multa paguba s-au trezit prin gospodariile lor.

Dupa ce Dumnezeu a dat soare si toate lucrurile s-au linistit, cuviosii au inceputa sa-si puna intrebarea, cum de satul pacatosilor a scapat de inundatie, iar ei s-au trezit cu atata paguba. Unul dintre satenii cuviosi, cunoscut pentru intelepciunea sa, dori sa cerceteze acestea si facu un drum pana la rau. Acolo intalni pe oarecare din satul pacatosilor, il saluta si intra cu el in vorba. Acela i-o lua inainte cu vorba si zise:

– Ce ati crezut, ca daca duceti viata cuvioasa este suficient sa nu va ploua? Eu cam stiu de ce satul vostru a fost inundat si al nostru nu!- Pai care ar fi motivul?- Motivul este acesta: ca oricat de smerit esti, de cuminte, de ascultator fata de poruncile lui Dumnezeu, mantuirea nu trebuie lucrata doar pentru tine.- Pai ne ajutam intre noi, vrem sa ne mantuim sufletele cu totii, spuse „cuviosul”.- Asa este, va ajutati intre voi, spuse „pacatosul” apasand pe ultimele doua cuvinte. Dar raul acesta nu l-ati mai trecut spre noi de cativa ani buni! Sa veniti aici si sa ne spuneti si noua cuvantul lui Dumnezeu si sa ne invatati viata cuvioasa. De aceea v-a dat Dumnezeu inundatia, fiindca ne-ati lasat sa ne pierdem sufletele desi suntem vecini…- Pai atunci haidem sa facem pace, spuse sateanul „cuvios”, intinzand mana pacatosului. Si fie ca odata cu aceasta mana intinsa, sa facem din doua sate o singura comuna si impreuna sa ne mantuim!- Bine ai grait frate! spuse „pacatosul”. Caci mantuirea nu e pentru un om, ci pentru noi toti. Eu gandesc asa, ca omul oricat ar fi de pacatos, se poate apleca dintr-odata spre viata cuvioasa. Sa-L lasam asadar pe Dumnezeu, ca de azi inainte, sa dea soare si ploaie peste amandoua satele, ca impreuna sa suferim si cele bune si cele rele. Si tot impreuna sa ne pregatim pentru dorita intalnire cu Domnul, atunci cand El ne va chema la El sa ne spuna, daca suntem mantuiti sau nu.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

 

CE NE SPUN COPACII

1. Nu depinde de tine cum te naști. Și noi copacii suntem de mai multe feluri. Salciile par triste, stejarul puternic, arțarul mândru, însă fiecare are același potențial și e unic în felul lui. Folosește-ți propriile abilități și învață altele noi

2. Găsește-ți energia și puterea interioară. Noi ne folosim de asta iarna, când e frig și zăpada ne apasă crengile.

3. Fii flexibil. Dacă un copac ar rămâne rigid, crengile s-ar rupe, tocmai de aceea noi ne mișcăm o dată cu bătaia vântului, apoi revenim în poziția inițială și mai puternici.

4. Bucură-te de vremurile ploioase. Nu numai că vei aprecia mai mult soarele, însă vei crește frumos.

5. Nu există copac urât, doar ochi care privesc fără să vadă.

6. Evoluează în ritmul tău și bucură-te de drumul creșterii tale. Noi copacii nu ne uitam invidioși la alții, care sunt mai mari sau mai puternici. Doar ne bucurăm de fiecare zi, cu fiecare frunză înverzită.

7. Ia o parte din grijile și pesimismul altora și transform-o în energie pozitivă, apoi dăruiește-o, ca o gura bună de oxigen.

8. Nimic nu durează. Și nouă mereu ne cresc alte crengi și frunze, însă nu stăm să plângem după fiecare frunză îngălbenită de timp, ci ne bucurăm de ce avem.

9. Rădăcinile puternice te ajută de fiecare dată. Nu uita de unde ai plecat și ce lecții ai învățat pe parcursul creșterii tale.

10. Câteodată viața poate să-ți pară grea sau tristă. Nu renunța atunci! Oricât de mare ți-ar părea furtuna de afară, rădăcinile rămân puternice și curând vei vedea cum iese soarele.

11. Fii recunoscător în fiecare zi! Un copac nu uită asta. Când răsare soarele, când copiii se joacă lângă el, când păsările își găsesc refugiu și cântă de pe crengile de sus, noi copacii, în semn de mulțumire, înflorim.

12. Renunță la frică! Dacă s-ar teme copacii, ar rămâne cu frunze vechi și putrezite, însă ei au curajul să le dea drumul și să accepte altele noi.

13. După o iarnă grea și apăsătoare, vine primăvara. Întotdeauna. Așa că nu-ți mai fă atâtea griji.

14. Iubește! Pentru noi nu există copac demn de iubit sau nu. Oricare are ceva aparte ce-l face unic și nu ne lăsăm blocați de soi, culoare sau rădăcinile lui, așa că-l iubim pe fiecare și formăm împreună frumoasele păduri, parcuri și atâtea alte zone pe care nu le-ai văzut înflorite, de ochelarii grijilor tale.

15. Realitatea ta nu e singura existentă, așa că ascultă și adevărul celorlalți. Un copac nu spune „Toate frunzele trebuie să fie verzi.” Dacă ar face asta, ar ignora toate celelalte soiuri minunate, cu frunze roșii, portocalii și atâtea alte diferențe importante și superbe.

16. Universul înseamnă abundență. Un copac niciodată nu se întreabă daca va mai veni căldura, dacă va reuși să supraviețuiască frigului și cum îi vor crește înapoi frunzele. El știe că lucrurile astea vor veni natural.

17. Tot ce ai e clipa prezentă. Nu contează cât de frumoasă sau dureroasă e. Alege să o savurezi, căci nu va mai veni înapoi.

18. Încetează să consideri că lucrurile sunt grele. Un copac nu spune “Nu pot să înfloresc. Anul ăsta nu vreau să fiu roditor! E prea greu, dureros și inconfortabil!” Pur și simplu o facem, cu încredere și ușurință.

19. Nu aștepta fericirea, alege-o ! Ai auzit vreun copac să spună „Dacă aș fi cu 5 metri mai la dreapta și mai înalt cu 20 cm aș fi mai fericit?“ Noi nu spunem asta, pentru că am înțeles că putem alege fericirea în momentul prezent, din locul în care suntem, cu resursele pe care le avem.

20. Tinde spre înălțimi, bucurându-te de ceea ce faci acum. Tot timpul vei mai avea ce să înveți și ce să realizezi pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos.

21. Compară-te cu tine însuți. Nu contează că unii copaci au frunzele roșii, iar anumiți oameni îi preferă. Eu sunt un alt soi, însă anul ăsta am cele mai frumoase frunze de până acum, de un verde crud.

22. Lasă-te îmbrățișat. Așa poți primi o bucățică de energie și iubire, dăruind în schimb același lucru sau orice îți dorești.

23. Puterea adevărată înseamnă vulnerabilitate. Deși nu se vede întotdeauna, niciun copac nu e perfect. Câteodată oamenii ne fac rău, iar alteori ne simțim obosiți după atâta zăpadă căzută pe crengile noastre sau pur și simplu, suntem ușor îndoiți pe alocuri, însă nu ascundem asta. Ne permitem să ne arătăm și vulnerabili și goi.

24. Adu valoare în viețile oamenilor prin ceea ce ești. Eu ca și copac, mă bucur când oamenii se adăpostesc în umbra mea și am o prietenă salcie, care admiră îndrăgostiții care privesc melancolic spre crengile ei.

25. Observă cum fiecare frunză, are altă nuanță de verde. Aplică asta în viața ta și se va schimba radical.

26. Admiră ce este în jurul tău. Până și noi copacii, ne dregem frunzele de admirație când vedem oameni frumoși, fericiți și îndrăzneți.

27. Ai încredere! Dacă natura poate fi atât de perfectă și abundentă, cum îți și trece prin cap că tu ai putea fi altfel?

28. Iartă. Deși câteodată mă supăr când văd oameni care distrug natura sau aruncă gunoaie pe jos, știu că e în puterea mea să devin mai puternic și ei nu știu mai mult de atât. Totuși tu, fiind om, poți face o schimbare în acest aspect. Iartă , apoi decide cum vrei să acționezi tu. În toate aspectele vieții tale.

29. Fii responsabil! Daca am da vina pe verile toride și gerul iernii ce am rezolva? Ne concentrăm doar pe ceea ce putem face noi.

30. Timpul cel mai potrivit e acum! Nu așteptăm anotimpul potrivit, ci creăm noi momentul oportun. Pentru a crește. Aplică asta în viața ta și renunță la amânare. Tu ca om, ai și mai multe posibilități.

31. Renunță la trecut. Mi se pare absurd ca un copac să se gândească la iarna grea din 2008, în loc să se bucure de primăvara plăcută din 2013. La fel e și la oameni.

32. Fii tu însuți întotdeauna. Renunță la măști. Ai văzut tu vreun copac care să mintă că e de alt soi doar pentru a fi plăcut? Nici nu e nevoie de asta. Atragem lângă noi oamenii care rezonează cu ceea ce suntem cu adevărat.

33. Fii puțin egoist, până-ți găsești forța de a dărui. Toamna, datorită dansului nostru, vântul pare mai puternic și oamenii evită să stea lângă noi. Dacă e furtună, se tem să nu cădem pe ei. Însă dacă am rămâne drepți doar de dragul lor, ne-am rupe. Așa că, înțelege că uneori e nevoie să vă alungăm puțin, pentru a vă putea dărui mai mult mai târziu.

34. Nu te supăra pe defectele observate la ceilalți, căci ei sunt oglinda ta. Am un prieten copac, ce stă lângă un lac. Are multe imperfecțiuni. E strâmb, frunzele sunt mai puține, iar crengile mici și neregulate. Toate astea se reflectă în lacul din fața lui, însă niciodată nu l-am auzit supărându-se pe apă că-i arată calitățile și defectele lui.

35. Uită-te în interior. Mă amuză cum voi oamenii vreți să deschideți porți ce se deschid doar din interior. Dacă viața ta nu arată cum ai vrea, uită-te la rădăcini, la interiorul și credințele tale. Am văzut o femeie supărată că merele din pom nu erau bune și vroia să schimbe merele, nu să îngrijească mai bine rădăcinile pomului.

36. Nu știu dacă ți-a mai spus cineva, însă noi copacii, în perioadele senine, ne păstrăm o rezervă de energie în interiorul nostru, pe care o folosim iarna. Poate ar fi o idee să te gândești și tu să iei decizii pe termen lung.

37. Îndrăznește să strălucești la valoarea ta. În momentul când ne cresc frunzele, nu doare, ci e sărbătoare.

38. Oricât de întuneric ți-ar părea că e, uită-te în sus. Întotdeuna vor fi stele care să-ți lumineze drumul. Și nu, nu ești singur.

39. Înfrumusețează viețile altora fără să aștepți nimic în schimb. Ai auzit vreun copac care să spună „Mi-ești dator”?

40. Bucură-te de soare, însă nu rămâne în zona de confort în perioadele calde. Nu aștepta vântul să te pună în mișcare. Tu continuă să crești singur oricum.

41. Îndrăznește să țintești sus. De multe ori când vedem luna pe cer, ne întindem spre ea. Poate nu vom ajunge acolo niciodată, sau poate că da. Orice ar fi, ceva frumos ne așteapta. La fel e și pentru voi. Viața recompensează oamenii îndrăzneți.

42. Nu contează câți ani ai, ci viața din anii tăi. De asemenea, experiența nu constă în vârsta înaintată, ci în lecțiile învățate. Poți înflori indiferent de cifra pe care o sărbătorești an de an.

43. Încetează să te întrebi dacă există viață dincolo de moarte. E mai important câtă viață există înaintea morții. Noi copacii facem tot ce stă în putință pentru a trăi și oferi valoare cât timp suntem aici.

44. Copacii nu au nevoie de confirmări și aprecieri. Ar fi culmea să ne certăm între noi și să cerem altor copaci să ne spună că suntem frumoși, iar frunzele și tulpina sunt perfecte. Privește-te singur în oglindă (sau în lac, cum preferi) și găsește singur acele părți pe care le iubești la tine. Încetează să te mai judeci. Ești minunat!

45. Ascultă muzică . Și copacii iubesc muzica. Iar când pare prea liniște, ne dezmierdăm frunzele cu sunetele naturii. Asta ne aduce bucurie și liniște. Deschide geamul dimineața devreme și vei înțelege ce zic.

46. Orice s-ar întâmpla, oricât te-ar lovi, distruge sau dezamăgi viața, nu uita că ai aceeași valoare și stă în puterea ta să continui să crești. Sau ce? Vrei să spui că dacă vântul de anul trecut m-a îndoit puțin, nu mai sunt perfect și puternic?

47. Într-o zi, s-a oprit o tânără să se sprijine de tulpina mea și citea o carte. Mi-a atras atenția o frază. ”Pentru fiecare frunză dintr-un copac, există un înger care-i spune Crești! Crești!” Ce norocos sunt! Îți dai seama ce îngeri ai tu în viața ta?

48. Ai răbdare. Câteodată poate dura ani până să ajungi la înălțimea propusă, însă te asigur că merită.

49. Dă mai departe. Nu trebuie să pari arogant, drept și de neclintit. Stejarul e atât de puternic pentru că împarte energia lui. Așa că ajută și tu oamenii ce apar în calea ta.

50. Iubește viața. Iar viața îți va oferi cele mai frumoase cadouri. Chiar și în mijlocul furtunii, poate să apară o pasăre, un om sau… o stea căzătoare

.Minunata invatatura in aceasta
pilda foarte intuitiva,dar este de
genul celei careia ii dai dreptate si o uiti intr-un colt sau zici:
„Usor de zis. Dar ,ce! eu stapanesc stressul?”.
Da, se poate stapani. Invatatura spune ca el exista , nu-l neaga, dar
zice sa-l scurtezi ca durata. Si acum, intrebarea :
„Cum?”
O predica minunata m-a invatat si va transmit si eu, deci nu e de la
mine, dar eu pot confirma din inima ca metoda functioneaza.
Cand sunteti stressati sau suparati pe cineva, ganditi-va la ceva ce
va place, la o amintire  frumoasa (ganditi-va ca nu va face bine sa
stati mult timp pe gandul rau, pe stress), NU-I DATI VOIE CA SIMTIREA,
OBOSEALA SAU ENERVAREA SA SE TRANSFORME IN GAND, IN CUVANT SI, IN
FINAL, IN ACTIUNE.
Pentru cei ce pot, exista o metoda infailibila, SA SE ROAGE.

PUNE PAHARUL JOS!

Un psiholog îi învață pe cursanții săi despre “managementul
stresului“. A luat un pahar de apa și s-a plimbat prin sală…în
liniște. Toată lumea aștepta o întrebare de genul – este pe jumătate
plin sau pe jumătate gol. La un moment dat s-a oprit, a ridicat
paharul și și-a întrebat auditorii:
– Cât de greu este acest pahar cu apa?
Mirați, cursanții au dat răspunsuri între 250 și 500 ml.
Răspunsul psihologului a fost următorul :
– Greutatea absolută nu contează. Contează cât timp îl vei ține
ridicat. Un minut – nici o problemă. O oră – o durere de braț. O zi –
îți paralizează brațul. În fiecare din aceste 3 cazuri greutatea
paharului nu se schimbă. Se schimbă doar durata, timpul… și cu cât e
mai lung, cu atât mai greu este paharul.
Stresul și grijile din viață sunt asemenea paharului cu apă. Dacă te
gândești puțin la ele… nu se întâmplă mare lucru. Dacă te gândești
mai mult la ele… începe să te doară sufletul. Dacă te gândești tot
timpul la ele – îți paralizează mintea, nu mai poți să faci nimic.
De aceea este important să te eliberezi de stres.
Când ajungi acasă pe seară… lasă-ți grijile deoparte. Nu le purta cu
tine în noapte.
Pune paharul jos!

Parabola asta îmi aduce aminte de o poezie superbă a lui Tudor
Arghezi: Inscriptie pe o ușă”.  O știm (știam) cu toții, dar poate nu
vă vine acum în minte:

Când pleci, să te-nsoțească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta,
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.

Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ți fie drag
Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă!

Vedeți, Arghezi făcea aceleași recomandări acum 6 decenii!

Acceptare –  Observa  cat de bine te simti cand gandesti pozitiv despre tine si despre altii. Nu incerca sa-i controlezi ori sa-i schimbi pe ceilalti. renunta la tendintele de a  forta desfasurarea lucrurilor si vei obtine rezultatul dorit (sau unul mai bun) in liniste . cand o usa se inchide alta se deschide.
A darui si a primi – In relatiile proprii, asigura-te ca daruiesti si primesti. Situatia la care te referi are nevoie de echilibru intre  energiile masculine si feminine. pentru a primi, mai intai trebuie sa daruiesti. Zeciuieste tot ce simti ca ai nevoie mai mult (timp, bani, lucruri, etc.) Afirma : Primesc acum binele, ca recunoastinta, in viata mea.
Aer proaspat – Fa exercitii  fizice in aer liber Fa plaja sau calatoreste prin locuri insorite petrece mai mult timp intre copaci si plante reconecteaza-te cu natura Adu putin aer proaspat intr-o situatie sau o relatie stagnanta.
Ai incredere – Ramai in oprezent si focalizeaza-te pe fiecare pas in parte lasa toate grijile si preocuparile in seama lui dumnezeu si a ingerilor. cere ingerilor sa-ti intareasca increderea. Ai incredere ca iubirea si intelepciunea lui dumnezeu lucreaza prin tine.
Asculta – Evita melodiile zgomotoase. Iti auzi ingerii asa cum trebuie. inchide televizorul sau radioul. Auzul iti devine mai sensibil, fiindca te acordezi cu ingerii. curata-ti chakrele, vizualizand cum lumina curata zona de deasupra fiecarei sprancene.
Belsug – Monedele pe care le-ai gasit in ultima vreme sunt semne de iubire de la ingeri si de la persoanele iubite disparute. vei avea parte de avantaje financiare neasteptate. Lasa orice temeri financiare in seama ingerilor. urmeaza indrumarile primite, pentru ca ele pot fi raspunsul la rugaciunile privind finantele. belsugul poate avea multe infatisari, inclusiv mai mult timp, mai multe oportunitati sau mai multe idei clare.
Binecuvantari travestite –  O usa se inchide, alta se deschide. Modul cum se va intampla depinde de dumnezeu, fiind cel mai bun raspuns la rugaciunile tale. inlatura nevoia de a controla si de a prezice rezultatul situatiei. Ai incredere.
Bucurie – Elibereaza sau vindeca orice aspect din viata ta care nu este plin de bucurie. raspunsul la chestiunea ta implica alegerea caii care duce catre cea mai deplina bucurie. Elimina temerile cand se manifesta si focalizeaza-te in schimb pe sentimentul de bucurie , ca si cum dorinta ar fi devenit deja rea;itate.
Calauzire de incredere – Nu iti fa griji in privinta detaliilor, pentru ca se vor rezolva pe parcurs. Continua tot asa ! Ideea ta este valabila si este inspirata de divinitate. Poti face schimbari si poti inainta in siguranta.
Ce doresti –  Foloseste afirmatii si vizualizari pozitive pentru a-ti manifesta dorintele. Clarifica-ti dorintele. Elimina orice sentiment de vinovatie sau teama de a solicita ceea ce doresti.
Cere – Cere tot ce ai nevoie. in loc sa te plangi cere ajutor. cere oamenilor din viata ta sa te ajute. cere-le altora sa te asiste. cere ajutorul ingerilor pentru orice aspect, indiferent cat de mare sau mic , de important sau putin important.
Chakra inimii – Trimite lumina si iubire catre chakra inimii, Ingrijeste-te de sanatatea sistemului cardiovascular prin exercitii fizice si hrana sanatoasa. o persoana iubita care te-a parasit in urma unei boli de inima iti spune Te iubesc. discuta de la inima la inima.
Continua tot asa – nu ezita acum este momentul potrivit. esti pe calea cea buna.  Ideea pe care o ai este de inspiratie divina. ingerii prevad ca vei avea succes.
Copil – Misiunea ta personala implica ajutarea copiilor. fii ca un copil. Acorda atentie propriului copil interior. un copil din cer iti spune Te iubesc. te poti gandi la o sarcina, la nasterea sau la adoptarea unui copil.
Cupidon – Inconjoara-te de lucruri romantice, frumoase, cum ar fi trandafirii sau lumanarile. lasa orice rana emotionala in seama ingerilor. Cere-i Arhanghelului Mihail sa te ajute sa elimini orice atasamente dureroase fata de iubiti sau iubite din trecut sau prezent. Hotaraste-te clar ce doresti in domeniul iubirii. Afirma :Ma simt in siguranta iubind si fiind iubit(a).
Curatare si detoxifiere – Foloseste plante medicinale care ajuta in curatare, cum ar fi sucul de pir sau semintele de psyllium. consulta un nutritionist holistic. Cheama-l pe Arhanghelul Rafael pentru reduc erea sau eliminarea poftelor. Evita relatiile sau situatiile toxice. Cere-i Arhanghelului mihail sa iti curete corpul sau casa de energiile joase . foloseste detergenti blanzi, prietenosi cu Pamantul.
E timpul  sa pleci – Completarea si incheierea unui ciclu ne sunt la indemana. scopul a fost servit in aceasta relatie sau situatie. Lasa lucrurile sa se desfasoare si elibereaza=te. Cheama-i pe Arghanghelul  Azrael, sa te ajute in caz de mahnire adanca si pe Arhanghelul Mihail sa-ti dea curaj.
Elibereaza=te si lasa=te in voie – Nu iti fa griji privind felul in care ti se va implini rugaciunea. Lasa-l pe Dumnezeu sa se ocupe de detalii. Fii deschis sa ceri ajutor. Elimina tensiunea si nevoia de a controla, iar lucrurile vor merge mai bine. Evita lupta pentru putere in relatii. pur si simplu detii propria putere si nu trebuie sa lupti pentru ea.
Familie – Apare un nou membru al familiei. Ai prieteni care constituie o a douya familie pentru tine. A venit vremea sa  infruntientimente pentru a le putea elimina si curata. Elibereaza orice tipare nedorite prin iertarea unuia sau a multor membri ai familiei (inclusiv pe tine insuti).
Fii cinstit cu tine insuti – Situatia se va imbunatati cand o vei infrunta cinstit. meriti mai mult. Ai incredere in propriile senzatii si sentimente chiar daca altii nu sunt de acord cu ele. nu renunta la puterea ta de  dragul altora. nu te lasa prins de iluzia ca asta e calea si gata.
Focalizare asupra slujirii altora – Lasa grijile privind banii in seama lui dumnezeu si a ingerilor. fii receptiv fata de calauzirea divina launtrica si urmeaza-o fara ezitare. daca te enervezi, focalizeaza-te pe slujirea altora.
Gandire pozitiva – Infrunta situatia direct citeste o carte sau urmeaza un curs de antrenare a gandirii pozitive. Inlocuieste comportamentul agresiv sau agresiv-pasiv cu gandirea pozitiva. gestioneaza conflictul cu onestitate si cu iubire. Spune-ti adevarul si spune-l si celorlalti. Aceasta situatie este o  oportunitate pentru dezvoltarea spirituala  personala.
Inocenta – Vezi punctul de vedere al celuilalt iarta-te si elibereaza-te de regrete. o discutie pe care o ai poate porni de la o neintelegere. Onoreaza copilul launtric din tine insuti si din ceilalti. priveste dincolo de iluziilw de suprafata si vezi adevarul spiritual care sta la baza perfectiunii si a ordinii divine.
Impamantare – Petrece mai mult timp in gradina. foloseste esente florale. Adapteaza=ti regimul alimentar si deprinderile de stil de viata pentru a-ti sustine constienta mentala si fizica. Asigura-te ca toate cuvintele pe care le spui sau scrii sunt practice, temeinice si inteligibile. fii  cu picioarele pe pamant si autentic in relatii. trimite iubire si lumina Pamantului-Mama.
Intreprinzator – ideile tale de afaceri sunt solide. Redu-ti implicarea in slujba prezenta proiectand lumina asuopra ideii de afaceri dorite. Actioneaza asa cum esti calauzit, respectandu-ti cariera. Implica-te deplin in succesul noii tale afaceri.
Joaca=-te Opreste-te din ceea ce faci in acest moment si mergi sa te distrezi cghiar acum.Elibereaza-te de orice sentiment de vinovatie fata de ingeri pentru ca te distrezi. meriti sa traiesti plin de fericire, placere si bucurie. asigura-te ca activitatile recreationale sunt pur distractive si necompetitive.
Lasa trecutul in urma – Abordeaza o noua situatie sau relatie cu asteptari pozitive. evita rutina. Vorbeste cu un consilier sau cu un grup de sprijin iarta-i pe cei care te-au ranit. iarta-te pe tine insuti. cel mai mare rau a trecut deja, pastraza=ti gandurile privitoare la  aceste situatii inalte si luminoase.
Legea atractiei – Gandeste-te la dorintele proprii si evita sa iti faci griji ori sa plangi ridica nivelul tipului de persoana pe care doresti sa-l atragi. Pe masura ce nivelul spiritual creste, te vei simti mai putin atras de energiile joase in diferite relatii si situatii. Acest lucru este normal si ingerii te pot ajuta sa controlezi aceste inceputuri si sfarsituri.
Misiune personala – lasa orice grija privitoare la bani sau la cariera in seama lui Dumnezeu si a ingerilor. esti pe calea cea buna catre implinirea misiunii personale. Focalizeaza=te pe un singur pas  o data pentru implinirea misiunii personale si lasa orice temeri privind viitorul in seama ingerilor. ceea ce faci bine acum este o parte din misiunea ta personala.
Nu ai de ce sa iti faci griji – Toate lucrurile sunt mai bune decat iti imaginezi. roaga ingerii sa te elibereze de griji. un rezultat fericit este inevitabil. Evita sa te ingrijorezi pentru ca emotiile negative te pot trage in jos pe tine si intreaga situatie. ingerii  sunt alaturi de tine si totul merge bine
.
Nunta – Vei primi in curand o propunere romantica sau de afaceri. vei avea parte de o casatorie mistica intre energiile launtrice masculine si feminine. Vei intalni o persoana insemnata la o nunta la care participi ca invitat. Discuti problema casatoriei cu prietenul sau cu prietena. Curand iti vei intalni viitorul partener de casatorie. Unul dintre prieteni sau un membru al familiei se va casatori in curand.
Observa semnele – persoanele iubite plecate in ceruri iti spun te iubesc. observa si crede in semnele repetitive pe care le primesti drept confirmare ca esti pe drumul c el bun. Ai incredere, urmeaza semnele care te calauzesc ctre implinirea dorintei inimii tale.
Oceanul – fa baie cu apa de mare pentru detoxifiere. bea multa apa. Conecteaza-te cu delfinii si cu alte fiinte marine. Intr-o existenta trecuta ai fost legat de ocean. Invata sa practici un sport nautic, cum ar fi scufundari, navigatie sau snorkeling(scufundare sub oglinda apei cu un tub de respirat).
Oportunitatea de a ierta – Evita sa te invinovatesti pe tine insuti sau pe altii. pe masura ce vei elimina mania va aparea o rezolvare creativa a situatiei, Exista binecuvantari ascunse in aceasta relatie si situatie. Focalizeaza-te asupra dorintelor si nu asuopra temerilor sau judecatilor.
Progres neintrerupt – Esti pe calea cea buna, chiar daca ti se pare ca mergi incet. pretuieste lumina, in loc sablestemi intunericul. Apreciaza-te.
Proiecte creatoare – Lucreaza la un proiect insemnat pe care l-ai tot amanat. urmeaza un curs de creatie de ex. de fotografie sau de dans. misiunea ta personala si o cariera insemnata se vor manifesta prin cai creatoare, inimaginabile acum, deci nu iti fa griji in legatura cu misiunea personala . continua tot asa.
Rasplateste=te  – Ia-ti o zi libera astaz8i. permite-ti o clipa de sarbatoare pentru tine insuti. echilibreaza ceea ce daruiesti cu ceea ce primesti. asigura=te ca iti permiti sa primesti. apreciaza tot ceea ce ai facut.
Relatii – raspunsul la intrebare consta in relatia ta. Ai incredere in sentimentele privind actuakla relatie si actioneaza in consecinta. ingerii te ajuta sa manifesti o relatie noua, minunata, trimite lumina, iubire si ingerii in relatia prezenta. Are loc o tranzitie pozitiva in actuaka relatie (poate include un sfarsit sanatos)
Schimbare de directie – Incepi o noua faza a vietii tale. un nou proiect este pe cale sa apara. sarcina , nasterea si adoptarea unui copil este posibila. un nou element in viata ta este o binecuvantare, chiar daca nu intelegi inca acest lucru.
Sincronizare perfecta – Actioneaza acum situatia va evolua bine, daca nu amani , ia o hotarare. orice blocaj  din trecut a aparut deoarece momentukl ales nu a fost potrivit.
Tratamente energetice –  Curata energia din casa ori din mediul in care traiesti. esti foarte sensibil la energie, deci curata-te reguklat de orice energie pe care  ai putea sa o preiei Protejeaza-te regulat de orice energie vizualizandu-te inconjurat de o lumina alba si purpurie protectoare. urmeaza cursuri privind  tratamentele cu energie vindecatoare.
Un nou partener – Ai intalnit sau vei intalni curand sufletul pereche. permite altor oameni sa te ajute in loc sa i9ncerci sa faci lucrurile singur. consulta un expert. rugaciuneii tale i s-a raspuns prin alti oameni. un nou animal de companie va aparea in viata ta.
Vezi doar iubire – Priveste dincolo de personalitatile si egourile celorlalti oameni si vezi  ingerii din launtrul lor ( ingerii te pot ajuta daca ti se pare greu) Iarta . lasa mania, senzatia de ranire si tendinta de a-i judeca pe altii in seama ingerilor. Afirma ceea ce doresti in loc sa te focalizezi pe ceea ce creeaza teama.
Vis cu ochii deschisi – Fii deschis catre  noi posibilitati permite-ti sa visezi la lucruri marete. relaxeaza-te si lasa ce ai dorit mereu sa faci. Aplica tehnici de brainstorming cu tine si cu altii pentru a  contura idei noi.

Edgar Cayce despre Tatal Nostru… / Fizica nucleara a mintii

 

Edgar Cayce  despre rugaciunea Tatal nostru:

V-am spus de mai multe ori ca incerc sa scriu o carte  cu titlulFizica nucleara a mintii. Undeva in unul din capitolele «draft» ale  acestei carti  scriam: In clipele cele mai grele ale vietii mele, fara ca cineva sa ma invete, cind traiam stari ale constiintei joase, deprimare, suferinta, indoiala, frica, spuneam Tatal nostru.

 

De fapt cred ca reuseam sa alung gindurile negre repetind la infinit aceasta rugaciune. Si miracolele au inceput sa apara. Am incercat sa-mi explic.

 

Tatal Nostru este rugaciunea pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos, ori numai aceasta cunoastere, a provenientei sale, ne vorbeste de la sine despre puterea si lumina sa.

 

Multi descinta de deochi cu Tatal Nostru si efectul este intotdeauna imediat. Si nu-i o pura intimplare faptul simplu ca Tatal Nostru purifica si parca topeste… orice energie tulbure care-l impresoara pe cel deocheat.

 

De fapt, noi, cu totii, sintem ca si deocheati cind traim astfel de stari. Sintem ca intr-un intuneric, ca intr-o pisla groasa de ceata, in stare de prizonieri. Mintea noastra si energiile interioare sint atunci inchise in suferinta mentala. Vedem cum ne gindim obsedant la un lucru, la un om, la o situatie, ne cuprinde insomnia, teama paralizanta, ori ingrijorarea si nemultumirea, senzatia ca lumea este facuta numai din durere si… nu mai stim cum sa iesim de acolo. 

 

Nu sta prea multa vreme in deprimare, in suferinta. Nu cauta prea mult la ce-ai gresit, la ce ai facut rau, ori la ce au gresit altii fata de tine ! Iesi din grota starilor joase ale constiintei, care te indeamna sa te simti rau, nefericit, infricosat, ingrijorat si nemultumit. De vei sta prea mult acolo, te vei scufunda in Iad si o vei face prin libera ta alegere. Viziteaza Iadul, dar nu locui in el.

 

Spune Tatal Nostru cind nu te simti bine.

Cind esti ingrijorat peste masura, ori nemultumit. Cind simti ca urasti, ori ca nu mai poti. Cind esti deprimat, tulburat, ori nefericit. Cind gindul la ziua de miine te copleseste spune Tatal Nostru!… 

Ai sa observi ca te vei lovi de o dificultate puternica. Nu poti sa spui Tatal Nostru. Nu te poti concentra asupra rugaciunii, caci gindul tau zboara tot acolo, in negriciunea mentala, in suferinta care te bintuie. S-ar putea sa spui primele doua-trei rinduri ale rugaciunii, apoi te trezesti ca ai uitat cuvintele urmatoare, ori ca te gindesti tot la suferinta ta. 

Nu renunta ! Spune rugaciunea ! Cauta-o cu mintea, cu tot sufletul tau si spune-o mai departe ! Pune mintea ta sa se concentreze asupra rugaciunii, pina ce o poate spune fara gres, de la inceput si pina la sfirsit.

Daca uiti rugaciunea si daca te trezesti ca nu te poti concentra asupra ei… este semn ca te afli in cimpuri de suferinta, care vor sa te retina in ele, prin puterea Legii Atractiei. Mintea va fi atrasa tot mai mult spre constiinta suferintei pina ce va iesi de acolo concentrindu-se asupra rugaciunii.

 

Este foarte important sa stii ca Tatal Nostru trebuie repetat.

Trebuie spus fara intrerupere, din nou si din nou, cu tot sufletul, cu toata concentrarea mentala, pina ce vei simti ca te-ai eliberat… din cimpurile care te-au inlantuit, din suferinta.  Cind vei iesi de acolo, te vei simti linistit si vei putea sa atragi la tine ginduri si sentimente de incredere, de bucurie, de iubire sau macar de multumire.

Avantajele rugaciuniiEdgar Cayce, celebrul medium american considera ca modalitatile de patrundere a bolilor si suferintei corpului uman, sunt urmarea otravurilor cognitive, secretate de gandurile negative.  Astfel in Statele Unite s-a lansat o adevarata campanie a optimismului si celebrul indemn think positive s-a popularizat tot mai mult in randul oamenilor. Cayce spunea: Gandind pozitiv putem vindeca, gandurile optimiste avand puterea de a actiona benefic asupra organismului regland activitatea glandelor vitale. Cayce recomanda pentru aceasta un mijloc simplu si fundamental de meditatie, prin intermediul rugaciunii Tatal Nostru. Totodata, el explica corespondenta dintre fiecare verset al rugaciunii si respectivii centrii glandulari ce sunt influentati de aceasta.   Trebuie sa incerci sa resimti fiecare val de semnificatie al fiecarui verset, sa extragi sensul energetic al acestuia si sa il directionezi catre organul in cauza, sa simti cum acest verset curge prin corpul tau. Caci se produce in corpul fizic un raspuns la reprezentarile corpului energetic: se construieste astfel o reactie chimica, fiind posibila vindecarea, concluziona autorul.   Iata asadar dupa Edgar Cayce, corepondenta intre versetele rugaciunii si principalele glande endocrine stimulate: TATAL NOSTRU CARE ESTI IN CERURI actioneaza asupra glandei pituitare, cu rol de declansator al procesului; SFINTEASCA-SE NUMELE TAU actioneaza asupra glandei pineale; VIE IMPARATIA TA deschide tiroida si regleaza functia acesteia; FACA-SE VOIA TA PRECUM IN CER deschide tiroida; ASA SI PE PAMANT actioneaza asupra timusului; PAINEA NOASTRA CEA SPRE FIINTA DA-NE-O NOUA ASTAZI deschide gonadele, glandele sexuale; SI NE IARTA NOUA GRESELILE DUPA CUM SI NOI IERTAM actioneaza asupra glandelor suprarenale; SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA actioneaza asupra celulelor Lyden, celule secretoare de hormoni; SI NE FERESTE DE CEL RAU actioneaza din noi asupra timusului; CA A TA ESTE IMPARATIA actioneaza din nou asupra tiroidei; SI PUTEREA actioneaza asupra glandei pineale; SI MARIREA redeschide pituitara; AMIN formula de inchidere a acestor centri energetici si de reconectare la planul terestru.   Astfel Cayce este de parere ca riscul aparitiei unor boli sau afectiuni nervoase este nealarmant pentru persoanele care gandesc pozitiv sau se roaga in mod frecvent.

PERMISUL AUTO, de Dan Puric

Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă plictisesc.
Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină.
Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez.
Pentru mine, lucrul astă a venit prea tarziu, şi m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul.
Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea.
A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă.
Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.
Locul mortului.
Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face.
Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: – Vai, maestre, ce onorat sunt să vă fiu eu instructor!
Când mi-a zis, fără să se uite la mine: – Bă, asta e cheia!, am îngheţat.
– Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în prima maşină.
Absolut genial!
Apoi îmi spune scurt: -Treci în locul meu!
Eu, speriat: – Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva.
El: – Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te conducă toţi tâmpiţii?
Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român:
Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?
Era o adevarată resuscitare, domnule!
Şi îmi tot repeta: – Hai, hai, învaţă să conduci!
Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.
Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.
– Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiţi în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!
Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu

m-a solicitat atât de mult, şi nu m-a adus într-o asemenea stare.
În a treia zi s-a liniştit de tot.
Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi.
Dormea, domnule!
Înseamnă că am început să conduc bine, mi-am zis.
Crucea Sfântului Andrei .
Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său dormind şi traficul din Bucureşti.
Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:
– Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!
Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.
– În cimitir?
– Pai da! Nu e singură, e cu soţul!
– Cum a ajuns acolo?
– Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei , aia pe unde trece trenul. Păi, băă, când vezi o cruce, nu te opreşti să te închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!
Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte.
Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti.
Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea !”

Primit prin mail

TAINELE VIEȚII – un eseu de Daniel Roxin

Privește răsăritul cu ochi de rouă tremurândă pentru că în el se ascunde misterul existenței, visul Creatorului care se visează pe El Însuși.

Așterne în fața vieții câmpiile nesfârșite din sufletul tău pentru ca ele să fie însămânțate, iar în ceasul amiezii să dea rod de flori și parfumuri.

Fă-ți cărare între răsărit și apus și nu-ți fie teamă de vremea când drumul tău va trece prin Valea Plângerii, căci fără să înțelegi întunericul, lumina nu-ți va fi deplină.

Privește sfârșitul zilei cu ochii închiși ai înțeleptului și bucură-te de crepusculul ce unește zâmbetul tău cu bucuria lumii.

Atunci când vei avea “urechi de auzit”, vei vedea parfumurile vieții și vei putea pipăi fiecare gust ce îți sună în privire… pentru că niciun simț nu te va mai limita, și niciun întuneric nu va mai face umbră peste lumina din tine.

 

POVESTI ADEVARATE
Prima poveste
la inceputul celui de-al doiles razboi mondial, cand soarta evreilor din Europa era pecetluita, dar inca mai existau cai de salvare, cateva sute de evrei instariti au cumparat un vapor in scopul de a-si duce familiile in America. Dar aveau nevoie de viza, asa ca s-au adresat ambasadorului SUA de la Londra.
In fond nu prezenta nici un obstacol obtinerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni curajosi, determinati sa-si salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fara aprobarile necesare.
Cand ambasadorul SUA a aflat, s-a grabit sa instiinteze guvernul american ca se apropie de tarmul tarii o nava cu emigranti ilegali.
Evreii care reusisera sa scape din pericolele razboiului, s-au trezit la capatul drumului in imposibilitatea de a cobora pe tarm. Lipsiti de noroc au trebuit sa se reantoarca in Europa devastata de razboi unde au fost arestati si arsi in
lagarele de exterminare.
Cand s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA in Londra si i-a spus:
-Stimate domn ambasador, faptele tale sunt nedemne nu numai functiei pe care o ai, ci si ca om. De acum inainte, din cauza ca din vina ta s-a petrecut aceasta crima, tu si toti urmasii tai sunt blestemati !
Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy, iar despre blestemul familiei Kennedy cred ca toata lumea a auzit.

A doua poveste
Tot la inceputul celui de-al doilea razboi mondial cand oamenii au inteles soarta evreilor, in Lituania ambasadorul Japoniei era un om integru care nu admitea crimele nazistilor si a avut grija de evreii din Europa acordandu-le viza de intare in Japonia de unde puteau pleca oriunde doreau. Astfel a salvat doua mii de evrei.
Cand au aflat nazistii, au ordonat Japoniei care le era aliata, sa il destituie pe ambasadorul nedisciplinat. Pana la termenul de parasire
a functiei mai erau doua saptamani, timp in care s-a lucrat zi si noapte la
editarea vizelor, ba chiar au fost luate si ajutoare echipe suplimentare
de lucru, astfel ca au salvat inca multi evrei. Aceasta era o fapta de mare
curaj. Inainte de plecarea ambasadorului a venit o delegatie de la Templul
din Vilnius pentru a-i multumi.
„Pentru faptele tale de bine pentru poporul evreu, vei fi pomenit vesnic si noi ne vom ruga ca Cel de Sus sa te binecuvanteze si sa-ti rasplateasca tie si
urmasilor tai”
Bunul ambasador s-a intors in Japonia si spre surprinderea lui nu a fost pedepsit, ci doar concediat si pensia anulata. Pentru a-si ocroti familia a deschis un mic atelier de reparatii de masini.
Acest atelier se numea Mitzubishi.
A treia poveste
In centrul orasului Kiev din Ukraina, se inalta statuia in memoria conducatorului national atotputernic Bogdan Hmelni£chi (HMELNIŢCHI). Este infatisat calare pe calul sau frumos, cu mana dreapta tinand sceptrul, simbol al
puterii invincibile a Ukrainei.
Hmelniţchi (1595-1657 fost hatman lituanian polonez crestinat si aliat cu
cazacii) este mandria ukrainilor si toti vizitatorii se minuneaza de
frumusetea statuii marelui conducator. Dar putin stiu ca el era antisemit salbatic,
care are la activ multe pogromuri si incendieri de asezari pasnice de
evrei nevinovati. Nu au fost crutati nici copiii nici femeile. Acestea sunt
dovedite istoric. Multa cruzime si amar. Bogdan Hmelniţchi cel blestemat pe pamantul Ukrainei, dar intr-una dintre asezarile in care mercenarii lui cazaci au
dezlantuit focurile iadului, au omorat, au siluit, au jefuit, au fost stransi tineri si tinere in sinagoga asezarii si i-au dat foc cu oamenii inauntru. Din asezare a ramas numai numele. Bogdan a murit din accident cerebral, a fost inmormantat in Subotiv, in biserica ancestrala alaturi de fiul sau Tymish(Timuş). Bogdan a avut numai un fiu, fara alti urmasi. Un nobil polonez cucereste Subotiv si ordona deshumarea si dezonorarea lui Bogdan si a fiului sau Tymish, asa nu au ramas urmele lor pamantesti nicaieri.
Dar dupa sute de ani a venit si pedeapsa adevarata, caci asezarea se numea Cernobil, iar centrala atomica nr 4 a fost construita exact pe locul fostului templu.

A patra poveste
BLESTEMUL BRANCOVENILOR
Spitalul Brancovenesc nu ar fi existat fara- nsufletirea nobila a Saftei Brancoveanu, sotia Banului Grigore Basarab Brancoveanu, care a dorit ca institutia sa să fie opera de binefacere.
Insa dupa 150 de ani de istorie, spitalul situat in centrul istoric al Bucurestiului a fost daramat, caci nu era inclus in planurile urbanistice ale lui Ceausescu,
Safta Brancoveanu a comandat o inscriptie in marmura pe care a asezat-o in bisericuta din curtea spitalului „Inscriptia, care se afla acum la Curtea Veche, contine la final un blestem care cere Divinitatii ca cel care se va atinge de ctitorie, adica de spital, sa fie omorat de cei din neamul sau intr-o zi de sarbatoare”
Ceausescu a daramat spitalul si biserica in 1984. A ramas doar inscriptia.
In 1989, Ceausescu a fost omorat de cei de un neam cu el chiar de Craciun.
Blestemul, spune asa: „Se face acest spital pentru saraci Si de moarte napraznica in zi de Craciun sa moara cel care se va atinge de acest spital”.

Sinceritate

În timpul razboiului, viata era tare grea si oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotarat sa-i ajute pe cei sarmani si a trimis vorba in tot targul ca, din ziua urmatoare, el va oferi paine oricarui copil si asta fara nici un ban. A doua zi, inca din zori, multi prichindei se stransesera in fata casei in care locuia omul atat de bun la suflet. Cand acesta a aparut cu niste cosuri mari, pline cu paine, copiii s-au repezit, imbrancindu-se, lovindu-se, cautand fiecare sa apuce o paine cat mai mare. Fiecare, cum punea mana pe cate o paine, o lua la goana, bucuros fiindca prinsese o bucata mai mare. Era acolo o harmalaie…
Dar omul a observat ca undeva, la marginea curtii, astepta cuminte o fetita. Dupa ce toti ceilalti copii si-au ales ce paini au vrut si au plecat cu ele, fetita s-a apropiat si ea de primul cos si s-a uitat in el. Dar acolo nu mai ramasese nimic. A cautat si in cel de-al doilea cos, dar si acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea cos a gasit o painica mica, mica, pe care nici un copil nu o bagase in seama. Fetita a luat-o, a multumit frumos pentru paine si a plecat spre casa.
Toata ziua a stat omul si s-a gandit la cum se purtase acea fata si, ca urmare, a dat porunca la bucatarie sa fie coapta o paine mica, dar in care sa fie pusi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineata, a asezat painica deasupra celorlalte paini si a iesit iarasi cu toate cosurile in curte, unde copiii deja se stransesera si asteptau nerabdatori. Din nou s-au repezit si s-au luat la harta. La sfarsit, fetita noastra, care asteptase cuminte, ca si in ziua precedenta, s-a ales tot cu painea cea mai mica, singura ramasa. Si de aceasta data, i-a multumit frumos omului si s-a grabit spre casa, unde mama ei o astepta. Cand s-au asezat la masa si femeia a rupt painea, ce sa vezi?! Galbenii s-au rasturnat pe masa din aluatul proaspat.
– Vai, s-a speriat mama, ce sa fie cu acesti bani? Daca banii au ajuns din greseala in painea adusa de tine? Poate i-au cazut brutarului, in timp ce framanta aluatul. Ia-i si du-i imediat inapoi!
S-a intors fetita la casa omului si i-a dat acestuia toti banii, spunandu-i cum mama ei i-a gasit in painica primita. Privind-o cu drag, omul i-a raspuns:
– Banii aceia nu au ajuns intamplator acolo. Dupa ce am vazut ieri cum ai avut rabdare si cum te-ai multumit chiar si cu mai putin, am hotarat sa te rasplatesc. Astazi, am vazut si cat esti de cinstita, fiindca ai fi putut pastra totul, dar tu mi-ai adus banii inapoi. Drept rasplata, in fiecare dimineata cand vei veni sa iei si tu o painica, vei primi si cate zece galbeni.
Doamne, ce bucuroasa a fost fetita. Nu stia cum sa-i multumeasca omului pentru atata bunatate. S-a dus in fuga la mama ei si ia dat banutii, dupa care i-a povestit totul, iar mama a povatuit-o si de aceasta data, iar fata i-a urmat sfatul.
Asa se face ca, de atunci, in fiecare dimineta, cand primea galbenii, fata se ducea in mijlocul celorlalti copii si impartea cu ei toti banutii. Stia ca si ceilalti au nevoie de milostenie la fel de mult ca si ea.
Saracia sau bogatia nu pot invinge dragostea, dar dragostea poate invinge saracia.
Autor: necunoscut

De ce DOARME copilul din braţele cerşetoarei?

Răspunsul CUTREMURĂTOR dat de un ŢIGAN
România zilelor noastre ascunde cele mai negre coşmaruri care devin realitate. Sub pretextul sărăciei ies la lumină, cu mâna întinsă şi sufletul uitat undeva într-o sticlă cu alcool, cerşetorii care sunt angajaţi cu normă întreagă de clanurile interlope din marile oraşe.
Trecătorii, impresionaţi de imaginea unui om sărman, lovit de soartă, le oferă câţiva bănuţi celor „mai săraci decât ei”.
Numai că , pe înserat, lucrurile se schimbă radical.
Cerşetorii îşi termină „norma” şi raportează veniturile „încasate” superiorilor, care îi recompensează cu o şaorma şi o porţie măricică de alcool sau droguri, după nevoile fiecăruia.
Cei care stau cu mâna întinsă îşi schimbă tactica „impresionării cetăţenilor” de la un „sezon” la altul. Astfel că se perindă în locurile „cheie” din oraşe: staţii de metrou, gări, biserici, parcuri, cimitire – oameni cu „dizabilităţi”, copii cu vârstă de şcoală, sau cel mai nou „produs” lansat de interlopii traficanţi de carne vie – „mamele” cu copii mici.
Dar, v-aţi întrebat vreodată de ce DORM mereu sugarii aflaţi în braţele cerşetoarelor, presupusele lor mame? Iată un răspuns pe care l-am găsit pe un blog, care m-a cutremurat:
„Stau la intersecţia aglomerată şi mă holbez la copil, îmbrăcat ca întotdeauna, în costumaşul murdar. Mi-am dat seama că ceva nu prea era “în regulă” – să găseşti un copil într-o staţie de metrou murdară, de dimineaţa până seara.
Copilul dormea. Nu plângea şi nu ţipa niciodată; era mereu adormit, cu faţa îngropată în genunchiul femeii care îi era MAMĂ.
Dragi cititori, are vreunul dintre voi copii? Vă amintiţi cât de mult dorm pe la vârsta de 1-2-3 ani? O oră sau două, maxim trei (nu consecutive) de somn după amiază şi după aia se pornesc din nou la viermuit.
Însă toată luna, în fiecare zi de mers la metrou, n-am văzut niciodată un copil treaz! M-am uitat la omuleţul cu faţa îngropată în genunchiul mamei lui, apoi la cerşetoare – şi bănuiala a început să crească treptat în mintea mea.
– De ce doarme tot timpul?! am întrebat, uitându-mă la copil.
Cerşetoarea s-a prefăcut că nu mă aude. Şi-a lăsat ochii în jos şi şi-a ascuns faţa în gulerul hainei copilului. Am repetat întrebarea. Femeia s-a uitat din nou în sus. Se uita undeva în spatele meu, obosită şi vizibil iritată. Privirea ei semăna cu a unei creaturi de pe altă planetă.
-Şterge-o… a murmurat printre buze.
-De ce e adormit?! aproape că am strigat eu…
În spatele meu, cineva mi-a pus o mână pe umăr. M-am uitat înapoi. Un bătrân se uita la mine dezaprobator:
– Ce vrei cu ea? Nu vezi ce greu a lovit-o viaţa… Hm? Scoate nişte bănuţi din buzunar şi îi aruncă în punga cerşetoarei.
Cerşetoarea a făcut cu mâna semnul crucii, afişând un chip de umilinţă şi de jale universală.
A doua zi am sunat un prieten. Era un tip amuzant, cu ochi ca măslinele, român. Reuşise să facă doar trei ani de şcoală. Lipsa totală de educaţie nu îl împiedică să se plimbe pe străzile oraşului în maşini străine scumpe şi să locuiască într-o “căsuţă” cu nenumărate ferestre şi balcoane. De la prietenul meu am reuşit să aflu că această afacere, în ciuda aparentei spontaneităţi, este în mod clar organizată. Este supravegheată de reţele organizate de cerşetorie.
Copii folosiţi sunt “închiriaţi” de la familii de alcoolici sau sunt pur şi simplu furaţi.
Eu trebuia să aflu răspunsul la întrebarea – de ce doarme copilul?
Şi l-am primit. Prietenul meu rrom a rostit fraza în mod absolut obişnuit, cu o voce calmă, ca şi cum ar fi vorbit despre vreme, făcându-mă să mă zvârcolesc sub impactul şocului:
– Sunt pe heroină, sau pe vodcă…
Am rămas consternat. “Cine e pe heroină? Cine e pe vodcă?”
Mi-a răspuns:
– Copilul, ca să nu ţipe. Femeile stau cu el toată ziua; îţi imaginezi că puradelul s-ar plictisi…
Ca să ţină copilul adormit toată ziua, îl îndopau cu vodcă sau cu droguri. Desigur, organismul copiilor nu e capabil să facă faţă unui asemenea şoc. Şi adesea, copiii mor. Şi lucrul cel mai îngrozitor – uneori copiii mor în timpul “zilei de lucru”.
Iar mama imaginară trebuie să ţină pe braţe un copil mort, până seara. Astea sunt regulile”.
Data viitoare, când mai daţi bani „mamelor cerşetoare cu copii în braţe”, întrebaţi-vă acest lucru: „De ce DOARME copilul din braţele lor?!”

Sfantul Patrick

Mareste imaginea.

 

Sfantul Patrick este cel mai iubit si cel mai cunoscut sfant al Irlandei. Sfantul Patrick, luminatorul Irlandei, s-a nascut in jurul anului 381 d.Hr., intr-un sat numit Bannaven Taberniae. Sfantul Patrick provine dintr-o familie de slujitori ai altarului – bunicul sau Potitus a fost preot, iar tatal sau Calpurnius, diacon.

Numele Patrick sau Patrichie insemna in limba latina om de neam mare. Din relatarea vietii sale, aflam ca la varsta de 16 ani ajunge sa uite de Dumnezeu. Cand a implinit aceasta varsta, satul in care se afla este jefuit de pirati, iar el este vandut ca sclav in Irlanda. Ajunge pastor de oi pe muntele Slemish, in Antrim County. Plecarea in robie i-a schimbat desavarsit viata. Din tanarul bogat si lipsit de griji, ajunge persoana care rostea cel putin o suta de rugaciuni noaptea si tot atatea ziua.

Sfantul Patrick a avut doua viziuni: in prima i se arata ca se va intoarce acasa, iar in a doua i se spunea ca vaporul lui este gata. Descoperirea facuta de Dumnezeu se implineste, astfel ca dupa sase ani petrecuti in robie, reuseste sa revina la parintii sai.

Mai tarziu, il intalneste in Auxerre pe Sfantul Gherman, episcopul orasului. Are parte de un alt vis, in care i se cere sa mearga in Irlanda. Ii cere sfat Sfantului Gherman in privinta visului, iar acesta pentru ca se rugase lui Dumnezeu sa-i daruiasca o persoana care sa-l inlocuiasca pe Sfantul Paladie, a vazut in acest vis un raspuns al lui Dumnezeu. Facem precizarea ca Sfantul Paladie parasise Irlanda dupa mai putin de un an de la hirotonirea sa, din cauza cruzimii irlandezilor.

Este hironit episcop si in anul 432 pleaca de la manastirea din Auxerre impreuna cu cativa insotitori, spre Irlanda. Inconjurat de pagani, Sfantul Patrick a avut parte de multe incercari.

Druizii se vor arata nemultumiti de prezenta Sfantului Patrick si il vor trimite pe Dichu sa-l omoare. Acesta intepeneste in momentul in care ridica sabia sa-l omoare. Sfantul Patrick il dezleaga de puterea nevazuta care il tinea in loc. Drept raspuns pentru minunea savarsita, Dichiu ii va oferi sfantului un adapost in care acesta va savarsiSfanta Liturghie. Dupa aceasta minune, multi irlandezi au primit credinta in Hristos. Mai tarziu, impreuna cu ucenicii sai a botezat intreaga tara.

Sfantul Patrick a trecut la cele vesnice pe 17 martie in jurul anului 480. Este infatisat in iconografie tinand in mana un trifoi (o planta cu trei frunze), simbol al Sfintei Treimi, un singur Dumnezeu in fiinta, dar intreit in persoane. Este sarbatorit in fiecare an, pe 17 martie.

Ziua inchinata Sfantului Patrick este sarbatorita nu doar in Irlanda, ci in mai multe tari din lume. Cel mai important festival este considerat a fi cel de la la Dublin, din tinutul Leinster.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

1.SOIMII  Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare. Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo. – Cum ai facut? si-a intrebat supusul – A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare. Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura. 2.Casa Celor  1000 de oglinzi Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada. Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”. In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”. Morala: Toate chipurile sunt oglinzi. 3. E clar, dar mai avem timp? In prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul. Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta. Spuse: – Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez? Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere. – Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat. – Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind. – Hai sa lasam gluma, am reluat. Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei. – Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul, imi spuse. Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata. Ne-am imprietenit pe loc. Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei „masinarii a timpului ” confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta. De-a lungul anului, Rose a devenit ” mascota ” campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa. La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei. A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu: – Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu. Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua: – Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam. Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes. Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a incheiat discursul cantand cu avant ” Trandafirul „. Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana. Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani. La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn. Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca: nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii. SI NU UITATI: NU POTI ALEGE SA IMBATRANESTI SAU NU; DAR POTI ALEGE SA EVOLUEZI! Dupa ce terminati de citit, trimite aceste randuri tuturor prietenilor tai, le va prinde bine, cum cred ca si tie. Iti mai zic… Sa-ti pastrezi simtul umorului la orice varsta pare sa fie reteta perfecta uneori. Poti alege si tu. Viata este ca o oglinda: daca zambesc, oglinda imi intoarce zambetul. Atitudinea pe care o am in fata vietii este aceeasi pe care viata o va lua fata de mine. Unicul motiv ca sa fii fericit este pentru ca tu hotarasti sa fii fericit. Dumnezeu este electricitatea, dar becurile suntem noi! Bucura-te! „Ziua de azi este o zi speciala deci, traieste-o ca atare!”

Rugaciune vindecatoare si aducatoare de bucurii – să nu-l rupi, dacă nu se poate  trimite, să-mi spuneți
Știu că am ales doisprezece oameni de bine si impreuna putem primi putere și Lumina Divina .. Aceasta este Rugaciunea Parintelui Ignacio, care a început pe 10 ianuarie 2005 și lantul încă  nu a fost rupt … atunci când îl primiți, rugați-vă un Ave Maria și  puneti-va o dorinta -rugaciune speciala … si nu uita ca si altii se vor ruga pentru visele tale, ca și tine și cu Dumnezeu totul se realizează mult mai repede …  „Bucura-te Maria, cea plină de har, Domnul este cu tine,  binecuvântată ești tu intre femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, Isus.

Sfânta Maria, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii,  acum și în ceasul morții  noastre Amin „

(Aici spune dorinta ta).

Vă rugăm să nu rupeti acest lant de rugaciune!  Trimite-l la 12 persoane  care crezi că merită justiție,  sănătate, pace, iubire și adevăr!

Tatăl nostru care ești în ceruri, așa  cum ai mers pe jos în casa mea, Te rog să iei toate grijile mele, boli, temeri și
Te  rog protejeaza-i  pe  părinții mei, frații și surorile, pe copiii mei,  prieteniii mei și toata familia mea, în numele lui
Isus! Amin.Dacă Dumnezeu este pe primul loc în viața  ta, opreste-te din ceea ce faci si trimite acest mesaj, astfel că toți prietenii tăi sa  poata primi această binecuvântare azi.  Acolo  nu este tăcere in puterea lui  Dumnezeu care înțelege si tristețe si știe valoarea  lacrimilor.
Dumnezeu să binecuvânteze mâinile celui care a deschis acest post, de asemenea, sa ilumineze ochii celor care o citesc și sa umple cu dragoste și binecuvântări pe oricine iti este aproape.

 Alege 12 persoane care să primeasca aceasta rugaciune!  Îngerii au aflat că te lupți cu ceva, ei spun ca greul a trecut deja!
Te  rog să nu stergi acest mesaj. Reține că în seara asta vor fi rezolvate două probleme dîn viața  ta și  vei primi  ajutor. Maine va fi cea mai bună zi a tuturor.Vă las 12 îngeri, cate unul  pentru fiecare lună a anului.  Trebuie să dai acest mesaj la doisprezece prieteni,și  vei primi o  veste mare .  Nu strica lantul acestei rugaciuni, daca ai credinta! Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Povestea fetitei pictorite cu autism care e ajutata de o pisica

Iris Grace Halmshaw este o fetiţă de 5 ani din Marea Britanie care a fost diagnosticată cu autism în anul 2011. Fetiţa întâmpină dificultăţi de vorbire, nu îşi poate exprima emoţiile şi nu îşi poate forma relaţii cu cei din jur.

Atunci când au aflat că fetiţa lor este diagnosticată cu autism, părinţii lui Iris  au hotărât să îi găsească activităţile care ar putea să o ajute să îşi exprime emoţiile. Părinţii au îndemnat-o să îşi exprime emoţiile şi trăirile în picturi, iar pentru ca fetiţa să nu fie singură, i-au cumpărat şi o pisică pe nume Thula.

Alături de pisică, Iris devine mai vorbăreaţă şi mai deschisă pentru a comunica cu cei din jur. Pentru ea, Thula nu este doar o pisică, ci cel mai bun prieten. Atunci când îşi petrece timpul în faţa foilor de hârtie şi a culorilor, pisica îi este mereu aproape şi o urmăreşte. Picturile lui Iris sunt excepţionale şi deseori sunt comparate cu cele ale lui Claude Monet, datorită atenţiei deosebite pentru detalii şi pentru simţul pe care îl are fetiţa pentru culori.

„Am sperat că pictura o va învăţa pe Iris să îşi exprime emoţiile şi să o îndemne să comunice, însă la un moment dat ne-am dat seama că Iris este foarte talentată şi are o capacitate uimitoare de a se concentra. Iris simte culorile, simte pictura şi asta îi reuşeşte de minune”, spune mama fetiţei.

Picturile fetiţei sunt întrebate, iar un colecţionar particular a cumpărat 2 tablouri pentru 1500 de lire fiecare. Succesul lui Iris creşte pe zi ce trece, iar imporanţa pisicii nu poate fi trecută cu vederea. Datorită pisicii, Iris nu mai este atât de nervoasă în timpul zilei şi reuşeşte să se calmeze rapid atunci când Thula e alături. Pisica îi este alături mereu şi ia parte la toate activităţile lui Iris.  „Acum un an, Iris a început să nu mai vrea să facă baie. Thula a obligat-o să intre în cadă şi i-a permis lui Iris să îi spele blăniţa, doar pentru ca Iris să facă şi ea acelaşi lucru. Nu am fost sfătuiţi de nimeni să îi procurăm un animal de companie, însă noi am cercetat mai multe poveşti ale persoanelor care se aflau în situaţia lui Iris şi am aflat că un animal poate avea un efect miraculos asupra ei.”, spune mama fetiţei.

sursa: http://odoras.md/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poveste cu talc despre imbold

Un împărat a primit în dar doi vulturi frumoși.

Unul a fost antrenat, dar, despre celalalt i s-a spus că REFUZĂ să se dezlipească de creanga pe care stătea. Acesta nu zburase niciodată.

Unul dintre slujitori trebuia să se caţere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.

După ce a încercat în fel şi chip să facă vulturul să zboare de pe creangă, împăratul şi-a rugat supuşii să-l ajute.

Un bătrân înţelept s-a oferit să facă el asta şi, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut vulturul zburând de colo-colo.

– Cum ai făcut? şi-a întrebat supusul

– A fost foarte simplu, Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare.

Așadar chiar și Vulturii au nevoie de un imbold pentru a începe să zboare.

Uneori imboldul poate însemna atunci când ni se taie o cracă de sub picioare.

Sau asemenea puilor de vulturi care pentru a fi învățați să zboare, mama lor îi împinge jos din cuib, în speranța că nu se vor prăbuși ci vor zbura.

Imbold   conform dex înseamnă Ceea ce stimulează la o acțiune; îndemn, stimulent, impuls, bold. Este drept, putem primi un imbold și atunci când dorim să facem ceva măreț, ină aceasta este doar una din două căi.

Atunci când ai o problemă, ai două opțiuni: ori te prăbușești ori îți iei zborul! (Marian Rujoiu)

Povestea celor 2 ingeri calatori pe pamant

Doi ingeri calatoreau pe pamant sub chip de oameni. Intr-o seara, s-au oprit in fata casei impunatoare a unei familii bogate, cerand gazduire pentru noaptea respectiva. Cei care locuiau in casa au fost insa nepoliticosi si rai si nu le-au permis ingerilor sa se odihneasca in camera de oaspeti a casei. I-au trimis in schimb sa doarma intr-un loc rece si murdar din pivnita casei.

Pe cand isi pregateau culcusul pe podeaua tare, ingerul mai batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o. “De ce faci asta?” l-a intrebat ingerul mai tanar pe insotitorul sau. “Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par…”, i-a raspuns ingerul mai batran.

Noaptea urmatoare, cei doi calatori au fost adapostiti de o familie foarte saraca, insa foarte primitoare: un fermier si sotia lui. Dupa ce au impartit cu musafirii putina mancare pe care o aveau, cei doi soti le-au oferit drumetilor patul lor ca sa poata dormi si sa se odihneasca bine.

Dimineata urmatoare, cand soarele a fost sus pe cer, Ingerii i-au gasit pe fermier si pe sotia sa in lacrimi. Singura lor vaca, al carei lapte era singura lor sursa de venit, zacea moarta in mijlocul campului.

Ingerul mai tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe ingerul mai batran: “Cum de ai permis sa se intample asa ceva? Prima familie avea tot ce isi putea dori si cu toate acestea i-ai ajutat tot pe ei”, l-a acuzat ingerul. “Cea de-a doua familie avea putin, insa era dispusa sa impartaseasca totul, iar tu ai lasat ca vaca lor sa moara.”

“Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par…”, a raspuns ingerul mai batran. “Cand stateam in pivnita casei frumoase, am observat ca in gaura din perete era ascunsa o comoara. Dar fiindca stapanii casei erau lacomi si nu doreau sa impartaseasca din bogatia lor cu nimeni, am astupat gaura din perete astfel incat sa nu mai gaseasca niciodata comoara.

“Apoi, noaptea trecuta, in timp ce noi dormeam in patul fermierului, Ingerul Mortii a venit sa-i ia sotia. I-am dat vaca in schimb.”

Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi. Si chiar daca uneori nu intelegem ceea ce ni se intampla si lucrurile nu ies asa cum am vrea sau ne-am astepta noi, nu trebuie sa ne pierdem credinta. Dintr-o perspectiva a universului mult mai complexa si mai profunda decat o poate cuprinde mintea noastra umana, totul este inspre binele nostru. Poate ca nu vom intelege pe moment “de ce”, insa raspunsul ni se va revela peste ceva timp. Intelepciunea universului este dincolo de intelegerea si puterea noastra de perceptie.

Autor: Anonim

REGELE CU 4 SOTII – O poveste araba despre bogatie, familie si Suflet
Era odata un rege bogat care avea 4 sotii. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie. O impodobea cu cele mai frumoase vesminte si o trata cu cele mai alese mancaruri. Ii dadea tot ce se putea mai bun.

De asemenea, o iubea foarte mult si pe cea de-a trea sotie si se mandrea intotdeauna cu ea in fata regatelor vecine. Cu toate acestea, se temea ca intr-o buna zi il va lasa pentru un altul.

O iubea si cea de-a doua sotie. Era confidenta lui si era intotdeauna buna, atenta si rabdatoare cu el. Avea incredere in ea caci ori de cate ori se confrunta cu o problema, ea il ajuta sa depaseasca momentele dificile.

Prima sotie a regelui era o persoana loiala si a contribuit enorm la mentinerea regatului si a bunastarii lui.

Cu toate acestea, regele nu isi iubea prima sotie. Desi ea il iubea profund, el abia daca o observa. Intr-o zi, regele a s-a imbolnavit si a inteles ca timpul pe care il mai are de petrecut pe pamant este scurt. S-a gandit la viata lui bogata si s-a minunat: “acum am 4 sotii cu mine, insa cand o sa mor o sa fiu singur.”

De aceea, o intreba pe cea de-a patra sotie: “te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumoase haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum ca o mor, o sa ma urmezi si o sa-mi tii companie?”

“Nici vorba!”, a raspuns cea de-a patra sotie si a plecat fara nici un alt cuvant. Raspunsul ei i-a strapuns inima ca un cutit ascutit.

Trist, regele a intrebat-o pe cea de-a treia sotie: “Te-am iubit toata viata mea. Acum ca o sa mor, vrei sa ma urmezi si sa-mi tii companie?” “Nu”, a raspuns cea de-a treia sotie. “Viata este prea frumoasa! Cand o sa mori, ma voi recasatori”. Inima regelui s-a strans de durere.

Apoi a intrebat-o pe cea de-a doua sotie: “Intotdeauna m-am indreptat catre tine pentru ajutor si intotdeauna ai fost acolo pentru mine. Cand o sa mor, o sa ma urmezi si o sa-mi tii companie?” “Imi pare rau, de data aceasta nu te pot ajuta”, i-a raspuns cea de-a doua sotie. “Cel mult, te pot inmormanta si veni pana la mormantul tau”. Raspunsul ei a venit ca un fulger… Regele era devastat.

Apoi se auzi o alta voce: “Eu sa merg eu cu tine si te voi urma oriunde te-ai duce.” Regele si-a ridicat privirile si o vazu pe prima sa sotie. Era atat de slaba… suferise mult din cauza foamei si a faptului ca era neglijata. Adanc indurerat, regele a spus: “Ar fi trebuit sa am mai mult grija de tine atunci cand am avut ocazia!”

De fapt, avem cu totii 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este… Corpul nostru. Indiferent de cat de mult timp si efort investim facandu-l sa arate bine, ne va parasi atunci cand murim.

Cea de-a treia sotie reprezinta de fapt… Bunurile noastre, Statutul si Averea. Cand murim, acestea se vor duce la altii.

Cea de-a treia sotie reprezinta… Familia si Prietenii. Indiferent de cat de mult au fost acolo pentru noi, atunci cand murim, cel mai aproape de noi pot sta langa mormant.

Iar prima sotie este… Sufletul nostru. Il neglijam adesea in cautarea bogatiei, a puterii si a placerilor acestei lumi. Si totusi, sufletul este singurul lucru care ne va urma oriunde am merge.

Autor: Necunoscut

 

 

Mă supăr doar când vreau eu 

Un călugar era irascibil. Se supăra foarte repede, aproape din orice. Deşi se ruga neîncetat lui Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre fraţi. La un moment a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu: „Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? De ce mă laşi să mă cert cu fraţii aşa des?”. Dumnezeu i-a răspuns: “Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării fără materie primă? Nu Mi-ai spus tu să te scap de supărare? De aceea îţi trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îţi dă motiv. Tu poţi să înveţi să înoţi într-un bazin fără apă? Tot aşa este şi cu răspunsul Meu la rugăciunile tale! Numai tu eşti stăpân pe reacţiile tale”. Călugărul s-a luminat şi de atunci îşi spunea mereu: „Mă supăr doar când vreau eu”. Şi aşa a scăpat călugărul de supărare.

 

Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci 

La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?”, la care ea a grăit: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?”. „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: „Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă”. Atunci când spăl rufe spun din nou: „Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată”. Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?”, iar părintele Paisie i-a spus asa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!”.

Nevoia de Dumnezeu 

Un elev s-a plâns într-o zi profesorului său că nu-L întâlneşte pe Dumnezeu. Profesorul i-a răspuns: „Dacă îţi vei spune că ai nevoie de El, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”. Elevul nu a înţeles mesajul, motiv pentru care, într-o zi, pe când se aflau în faţa unui râu, profesorul i-a cerut copilului să stea cu capul sub apă. Când acesta a ieşit, profesorul l-a întrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a răspuns: „Pentru că simţeam nevoia să respir”. Profesorul i-a răspuns: „Când vei simţi nevoia după Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respiraţie, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu”.

 

 

 

” Te caut, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu ” 

În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr creștin-ortodox, care se ruga în fața unui altar, în genunchi, lângă câteva icoane și cărți sfinte, într-o cămăruță mică foarte sărăcăcioasă, atât de umilă, încât avea o gaură mare în tavan şi era neîncălzită și neelectrificată, printre lacrimi, aprinzând 7 lumânări, deznădăjduit din cauza faptului că niciodată nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a căutat, a început să se roage timid: „Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne, vorbește-mi!” Afară a început să plouă; picăturile de ploaie acompaniau suav o pasăre, care s-a oprit din zbor în dreptul ferestrei camerei băiatului, cântând, însă băiatul nu a auzit-o. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!
Neauzind nimic, tânărul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!” Și pasărea a ciocănit de trei ori geamul, atât de puternic, încât sunetul a răsunat în toată cămăruța lui, dar băiatul nu a ascultat-o. Era prea concentrat să audă doar ce considera el ca trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oară.
Cu durere în suflet tânărul a murmurat în tihnă: „Doamne, Te implor, vorbeşte-mi!”. Vântul a început să bată lin, afară, părând a fi o adevărată simfonie, la pătrunderea lui printre crăpăturile ferestrei măcinate de trecerea timpului, dar băiatul nu i-a dat importanţa cuvenită, ci l-a tratat cu ignoranță. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia oară!
Stingând 3 lumânări, trist, tânărul a spus cu voce parcă lipsită de viaţă: „Doamne, arătă-mi-Te, vreau să Te văd!”. Pasărea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brăzdat toată bolta cerească, dar tânărul nu a observat măreția lui. Dumnezeu, astfel, i s-a „arătat”!
Nedumerit, tânărul a început să strige fierbinte, printr-o rugă lăuntrică: „Doamne, Dumnezeul meu, lasă-mă să Te miros!”. O floare de pe icoana Sfintei Treimi a căzut lângă genunchii băiatului, iar nectarul ei s-a împrăştiat pe hainele lui. El, însă, nu i-a perceput mirosul îmbietor. Aştepta altceva. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „mirosit”.
Stingând încă 2 lumânări, tânărul continuă să converseze cu Dumnezeu: „Până când mă vei lăsa zadarnic, să Te chem, oare vrei puțina credinţa-n Tine să mi-o pierd? Doamne, vreau să Te întâlnesc, să Te găsesc, să pun mâna pe Tine, să Te ating!”. Prin gaura din tavanul cămăruţei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albină şi se puse pe umărul drept al băiatului, dar el a lovit-o cu mâna stângă; a gonit fragila insectă. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „atins”!
Apăsat de o profundă povară, pe băiat l-a cuprins somnul, dar în ultimul moment a apucat să stingă încă o lumânare și să mai spună câteva cuvinte, înainte să adoarmă: „Doamne, Doamne, Doamne, lasă-mă să Te gust!”. Adormi, gemuit fiind lângă altar, cu capul sub candela care ardea pâlpâind. O picătură de untdelemn din candelă s-a scurs ușor și a căzut pe obrazul lui. S-a prelins și a ajuns în gura băiatului. Pulsul inimii lui s-a accelerat, iar tânărul s-a trezit având în gură un gust dulce parfumat, dar nu l-a simțit, pentru că s-a grăbit să se pună în pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „gustat”!
Ajuns în pat şi continuându-şi somnul, băiatul a avut un vis: S-a visat pe el însuşi, în faţa altarului, în genunchi, vorbind cu Dumnezeu, şi spunându-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te întâlnesc, nu Te găsesc, cred că nu exişti, sau dacă exişti m-ai părăsit, nu mă mai iubeşti”. Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic. Dintr-o dată un înger frumos foarte, a apărut stând lângă singura lumânare, care încă mai ardea, şi i-a spus, privindu-l: „Băiatule, eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile oamenilor dreptcredincioși şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt. Am fost trimis la tine de Cel Preaînalt. Nu te teme! Eu îţi voi spune ce-mi este îngăduit, iar tu vei păstra toate cuvintele mele în inima ta. Binecuvântează-l pe Dumnezeu, slăveşte-L şi cunoaşte slava Lui; mărturiseşte înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru tine. Dar ce a făcut El pentru tine, în această noapte? La toate rugăciunile ţi-a răspuns, dar tu nu ţi-ai dat seama. De ce? Nu ţi-ai lăsat inima și trupul să-L simtă pe Dumnezeu, doar pentru că mintea ta nu a înţeles felul în care El ţi s-a făcut cunoscut. L-ai fi simţit dacă ai fi avut iubire și credinţă puternice, în inimă și suflet, pentru că cel care iubeşte și crede în El, cu adevărat, nu are cum să nu-L simtă, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut îndoieli și, mai mult decât atât, ai îndrăznit chiar să ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, băiatule, dar, chiar şi așa, tu nu le-ai înțeles. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însă, este mare. Priveşte către icoana Sfintei Treimi”. Tânărul, vizibil uimit de cuvintele Sfântului Înger, se uită către icoană. O voce blândă şi-a făcut simţită prezenţa, rezonând din spatele icoanei, care era total învăluită într-un nor de lumină albă-aurie: „Fiule, îi zise vocea, nu te teme, Eu ştiu demult că inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu, Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am părăsit. Să nu crezi că aş putea să te uit vreodată, că aș putea să te părăsesc. Lângă tine stă mereu unul dintre îngerii Mei, la fiecare pas al tău. Să nu te simţi singur niciodată, ai toată dragostea Mea”. Pe băiat îl bufni plânsul. Dumnezeu continuă să-i vorbească: „ Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fii plăcut Mie, căci cine se apropie de Mine trebuie să creadă că Eu exist şi că Mă fac răsplătitor celui care Mă caută „. Dar ce este credința, Doamne, întrebă băiatul, căci eu am trăit tot timpul cu senzația că am credință în Tine?! „ Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Altfel spus este încrederea sau crezarea în ceva nevăzut ca și cum ar fi văzut, şi dorirea şi sperarea celor aşteptate ca şi cum ar fi de faţă, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta în Mine a fost prea mică și nestatornică. Te-ai îndoit de existența Mea. Să știi că dacă aş fi dorit, Eu aş fi putut pur şi simplu să apar în faţa ta, în trecut, pentru a demonstra că exist, însă dacă aş fi făcut acest lucru, tu nu ai mai fi avut nevoie de credinţă. Fericiți sunt cei ce nu au primit nicio dovadă a existenţei Mele, dar au crezut în Mine!
Fiule, există o mulţime de dovezi cu privire la existenţa Mea. Biblia, Cuvântul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă „ (Psalmul 19:1, 2). Aşadar, minunăţiile naturii demonstrează existenţa Mea, tocmai de aceea Eu ţi-am trimis pasărea, albina, fulgerul…; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație, tocmai de aceea nici nu le-ai luat în seamă. Nu Mă poți vedea, înțelege, fiule, pentru că Eu locuiesc în lumină neapropiată. Pe Mine nu M-a văzut niciun om, niciodată, nici nu M-a înțeles. A încerca să Mă vezi, să Mă înțelegi, să Mă atingi, îți este și îți va fi întotdeauna cu neputință. Acum știi că Eu exist, însă. Credința ta prea mică în Mine s-a transformat în convingere. Cunoaşte-Mă și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale apofatică și pe cale catafatică. Calea apofatică înseamnă să Mă cunoşti prin negaţie, evitând să gândești și să spui ceva despre Mine, din toate ce nu pot fi gândite și spuse. Eu sunt necuprins, nemărginit, necunoscut pe calea raţiunii, căile Mele sunt necercetate şi nepătrunse. Calea catafatică înseamnă să recunoști și să susții existenţa Mea prin afirmaţii: Dumnezeu este bun, atotputernic, înţelept, milostiv și așa mai departe. Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică Cel viu, Singurul, dar în trei ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Care lucrez în creaţia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, în rugul aprins, Mă fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce există şi am creat numai de natură pozitivă, căci nu Eu am creat răul, dar sunt de necunoscut în fiinţa Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinţa Mea nu am nume grăit, pentru că sunt de negrăit. Apropie-te întotdeauna de Mine, în mister divin, fiind mulţumit să Mă întâlnești şi să realizezi, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a Mă înţelege. Te iubesc!”.
Vocea şi norul de lumină aurie dispărură. Îngerul Rafael a zâmbit, a stins ultima lumânare aprinsă, cea de-a șaptea, şi, îndată, visul băiatului a luat sfârșit.
Era dimineaţă! Trezit din somn, tânărul şi-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simţea pe deplin fericit că Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spălat pe faţă, s-a îmbrăcat şi a început să facă metanii în faţa altarului, în semn de recunoștință. Era convins de existența Celui pe Care l-a căutat mult timp și pe Care l-a întâlnit tot de atâtea ori, însă fără să realizeze. În timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisă, deşi tot timpul era închisă, pentru că așa obișnuia să o lase. S-a oprit, şi a început să citească: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44, 45, 48; 6:19-21; 7:21). Emoțiile l-au invadat. O lacrimă i s-a scurs din ochiul drept, gâdilându-i și umezindu-i pielea uscată. A închis gentil Biblia, a pus-o pe altar, şi a deschis fereastra, ca să admire frumuseţea dimineţii. O adiere de vânt l-a mângâiat. A închis fereastra şi, din nou, a observat Biblia deschisă. A luat-o în braţe şi a început să citească: „”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă” (Marcu 12:30, 31). Uluit de ce a citit, a închis Biblia, a pus-o pe altar şi a plecat afară, contemplând la cele citite. Ajuns afară un gând îi tot reverbera insistent în minte: „întoarce-te în camera ta, degrabă, întoarce-te”. S-a întors şi a observat pentru a treia oară consecutiv Biblia deschisă. S-a pus în genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se întâmpla, şi a început să citească: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap până în picioare. Atunci a înţeles că Dumnezeu a făcut în așa fel, încât Biblia să se deschidă în numele Sfintei Treimi, ca el să citească unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce să facă mai departe cu viaţa lui.
Emoţionat fiind, negăsindu-şi cuvinte de slavă, ca să-L laude pe Dumnezeu, a închis Biblia şi a deschis-o la întâmplare, pe la sfârşit, sperând că va găsi acolo cuvintele prin care să-și poată arăta recunoștința față de nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu; şi le-a găsit, cu îngăduița Lui: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut” (Apocalipsa 4:11).

Din acel moment băiatul și-a predat inima în mâinile lui Dumnezeu și, ducând o viață bineplăcută Lui, s-a mântuit ajungând în Raiul în care ceata sfinţilor îngeri şi a arhanghelilor, cu toate cereştile puteri, Îl laudă pe Dumnezeu, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta „.

 

Paşii lui Dumnezeu

Un om, ajuns în rai, i-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere viaţa pe care a trăit-o. Dumnezeu i-a înfăţişat-o ca şi când ea s-a desfăşurat pe nisipul unei plaje. Omul a văzut că în momentele de bucurie erau patru urme de paşi pe nisip, ale lui şi ale lui Dumnezeu. Dar în clipele de suferinţă, erau numai două urme. Mâhnit, omul i-a spus lui Dumnezeu: ” De ce în momentele grele m-ai lăsat singur? „. Acesta i-a răspuns: ” În clipele de suferinţă erau doar urmele Mele, pentru că atunci te purtam pe braţe „.

 

 

Timpul schimbării 

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
– Da, părinte, un puiet de brad.
– Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
– Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
– Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.

– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.”Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou”.

Greşeala

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: „Fie ce-o fi!” şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.
Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus:
– E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari…
Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arăta, i-a spus:

– E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari…
Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arăta, i-a spus:
– Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă ai fi bătut la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!
Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
În viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii, însă, fură, gâdindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşeală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut!”În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul”.

Harnicul, leneşul şi…ispitele 

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
– Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
– E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
– Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
– Păi, vezi, băiatul meu…! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.

Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

„Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!”

Ajutor dezinteresat  

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă ca a lui.
Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să îl cunoşti, fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.

„Dragostea necondiţionată – rădăcina şi izvorul binelui”.

 

Parabola celor doi gemeni

Se spune despre doi copilaşi gemeni, că la un moment dat au început o conversaţie în pântelece maicii lor. „-Crezi tu în viaţa după naştere?”, îl întreabă unul dintre bebeluşi! „-Desigur! După naştere trebuie să urmeze ceva. Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează”, răspunse celălalt bebeluş. „-Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate această lume sau viaţă care ne aşteaptă?”. „-Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Probabil că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură, ajutaţi de mâinile noastre!”. „-Ce ciudat! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar ar fi de râs! Nu observi că noi suntem alimentaţi prin cordonul ombilical?! Am putea să excludem viaţa de dincolo de naştere, pentru că deja acuma cordonul nostru ombilical e prea scurt.”. „-Nu, nu, pentru că, cu siguranţă va fi ceva, însă, probabil, ceva mai diferit decât noi ne-am obişnuit aici.”. „-Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu naşterea viaţa se termină, pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decât o permanentă înghesuială, într-un întuneric profund”. „-Eu nu ştiu exact cum va fi dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi!”. „-Pe mama? Tu crezi în mama? Şi după tine, unde ar putea ea să fie?”. „-Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea, nu am fi deloc”. „-Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, niciun fel de mamă, aşa că e evident că nu există!”. „-Dar, uneori, când suntem în linişte, o auzim cum cântă, simţim cum mângaie lumea din jurul nostru. Ştii, eu cred că viaţa adevărată ne aşteaptă abia de acum încolo!”

Parabola prezentată mai sus nu este altceva decât una dintre ilustraţiile din lumea de azi, între dezbaterile oamenilor care nu cred că, dincolo de această viaţă pământească, desigur, va exista încă o viaţă veşnică. Totuşi, spre deosebire de cei doi gemeni care s-au născut pe lume, ei n-au avut de ales în ce lume se vor naşte, de asemenea, nu au avut de ales cărui bărbat îi vor spune „Tată!”, însă pentru pământenii din lumea noastră, există două cărări pe care fie dorim sau nu, pe una dintre ele vom merge în viaţa aceasta, până când va suna clipa când trebuie să părăsim acest pământ.

Ȋn Sfânta Scriptură, vedem şi citim despre această viaţă eternă care ne aşteaptă dincolo de acest trup uman. Viaţa care pentru unii va fi o bucurie şi viaţa care pentru alţii va fi un chin veşnic! Sunt două vieţi veşnice, care, la alegerea noastră putem să ne îndreptăm spre ele cu paşi repezi. Ȋn fiecare minut şi în fiecare clipă din viaţa noastră alergăm cu repeziciune spre această eternitate care ne aşteaptă să ajungem la capătul final. Pierdem de multe ori ani din viaţă fără să ne dăm seama că alegerea care am făcut-o este spre pierzarea noastră. Vedem oameni în jurul nostru care calcă pe urmele deciziilor luate din inconştienţă, rezultând la dezastre şi pericole publice umane, şi totuşi, suntem prea nepăsători de viaţa care ne aşteaptă dincolo de această lume.

Te-ai gândit vreodată că drumul pe care mergi nu este bun. Totuşi, dacă în mintea ta, nu există viaţă după moarte, cei vei face dacă totuşi există? Te-ai întrebat? Dacă nu, ar fi bine să îţi pui întrebări serioase despre tine!!!

Trecător şi veşnic

Pe malul unui râu, un vânător strângea pietre frumoase şi le folosea una câte una la praştie ca să ucidă păsări din copaci. Toate pietrele au căzut în râu, şi apa le-a înghiţit. Când vânătorul s-a întors în oraş, mai avea o singură piatră şi, aproape de un bazar, un giuvaergiu l-a văzut cu această piatră în mână. Acesta i-a spus:”Este un diamant ce valorează mii de rupii!” Când vânătorul a auzit, s-a văitat, zicând:”Vai de mine că, fără să le ştiu valoarea, am aruncat cu aceste pietre în păsări, şi acum ele sunt pierdute pentru totdeauna. Mai am una singură. O, dacă le aveam pe toate!”

Fiecare zi este tocmai ca aceste pietre-diamant; zile preţioase. Cu toate că cele mai multe sunt pierdute fără rost pentru plăcerile şi bunurile pământeşti, fiind înghiţite de adâncurile trecutului, trebuie să luăm aminte la valoarea celor ce ne-au mai rămas, şi pe care le folosim cât mai bine cu putinţă, pentru ca să câştigăm bogăţiile veşnice. Consacră-ţi viaţa în serviciul lui Cristos- viaţa ce ţi-a fost dată- cu toate posibilităţile ei, lucrând la mântuirea semenilor noştri, pentru a dori să fie smulşi din păcat şi de la moarte.

Gura lumii

Un tată şi fiul său se duceau la târg cu un asin să-l vândă. Tatăl şi fiul mergeau pe jos pe lângă animal.

– Ce oameni fără căpătâi! ziseră unii trecători, îşi rup încălţămintea ca să cruţe măgarul.

Atunci tatăl încălecă pe asin.

-Ce tată fără pic de inimă! grăiră alţi trecători. Uite că n-are milă de copilul lui; îl lasă să bată drumul pe jos.

Tatăl descălecă şi îl aşeză pe copil pe spinarea asinului.

– Poftim! ziseră nu peste mult timp alţi trecători. Ăsta-i copil cu creştere? Bătrânul lui tată merge pe jos, iar el călare.

„Ce-i de făcut cu oamenii aceştia?” îşi zise în sine tatăl… şi încălecă şi el pe asin alături de copil în speranţa că va astupa gura lumii. Dar ce gândiţi? Abia făcură câţiva paşi, şi oamenii începură:

-Uite ce tirani! Două matahale de oameni sănătoşi călătoresc pe spinarea asinului.

-Ascultă fiule, zise tatăl, cu oamenii aceştia nu mai ieşim la cale. Să încercăm altceva.

Coborâră amândoi de pe asin, luară o prăjină de lemn de care legară pe animal; îl ridicară pe spate şi porniră cu el la drum. Trecătorii începură să râdă cât îi ţineau gura. De supărare, se spune că bătrânul a aruncat asinul în râu şi s-a întors acasă fără el.

Iată o istorioară din care putem învăţa multe. Gura lumii este o mare putere. Ea stă de regulă în slujba răului, în slujba diavolului.  Cât de repede ascultă mulţi oameni de gura lumii şi nu de Cuvântul lui Dumnezeu! Este suficient ca gura lumii să spună că Biblia este o carte sectară, pentru ca unii să fugă de ea.

Cititorule, vrei să mergi pe calea mântuirii? Nu asculta de gura lumii, ci mergi înainte; altfel ţi se va întâmpla ca bărbatului din istorioara aceasta! Acela şi-a pierdut asinul ascultând de gura lumii, iar tu îţi vei pierde sufletul.

 

Sufletul nu zboară cu burta plină – de Nicolae Geantă

 

Nicolis Kazantzakis spune că niște vânători au prins în plasă un stol de porumbei. Degeaba s-au zbătut păsările să iasă… Mai mult, vânătorii au venit zi de zi și le aruncau grăunțe. Porumbeii se ghiftuiau disperați din hrana gratuită. Numai unul a protestat continuu. N-a vrut să mănânce nicio firimitură. În timp ce confrații lui se îngrășau, se rotinjeau, porumbelul postitor slăbea văzând cu ochii. Și, într-o dimineață, când vânătorii au venit cu cuțitele să taie porumbeii, slăbuțul nemâncat a ieșit printr-un ochi de plasă și a zburat! Abstinența îl făcuse liber! Morala? Sufletul nu zboară cu burta plină!

 

„De ce nu mai e Anglia misionara ce a fost odată?”, a întrebat un pastor român colegii britanicii la o conferință în Albion. Și, un bătrânel s-aridicat în picioare, a scos un portofel și l-a fluturat în fața tuturor: „Când nu le-aveam pe astea, îl aveam pe Dumnezeu, acum avem portofele și pe Dumnezeu lipsă!

 

„Te-ai îngrășat, te-ai îngroșat, și te-ai lățit (Israele). Și ai zvârlit din picior!”, zice cartea Geneza (49:11). Cât a fost în nisipul pustiei poporul a fost smerit. Când a ajuns în verdele Canaanului a dat fuga la idoli!

 

Spuneam duminică bisericii că Dumnezeu ne trece prin sărăcie, foamete, eșec, durere sau boli ca să ne deschidă ochii. Atunci vedem frigul, auzim muzica stomacelor sărace, simțim ph-ul din lacrimile flămânzilor. „Sărăcia ne lărgește inima, foametea ne deschide aripile. (Când ai stomacul plin uiți de ele!). Așa că nu vă mai văitați că vă lipsește una, alta. Belșugul. Odată cu el veți putea goli sufletul!”

 

Mă întreb uimit în clipa asta: de ce nu mai misionează bisericile din România? Căci sincer, portofelele totuși nu prea sunt doldora… Dar burțile?

 

Prosperitatea? E hrană de la diavol… Ciuguleala zilnică din ea ne fură libertatea! Ferice de cel ce nu îngrașă firea. Sufletul lui va fi mereu cu aripile deschise!

 

ÎNDEMN

Dacă nu poţi zbura, atunci fugi; dacă nu poţi fugi, atunci mergi; dacă nu poţi merge, atunci târăşte-te; dar, orice ai face, asigură-te că înaintezi! (Martin Luther King Jr)

 

 

Publicat de Nicolae GEANTĂ l

 

Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi! – de Nicolae.Geantă

Majoritatea dintre noi am avut de-a face cu vase de cinste sparte. Dintr-o greşelă, din neatenţie, din nerăbdare sau alte motive, vasul preţuit (de noi) s-a făcut cioburi. Apoi, cu regret, îl punem pe făraş şi-l aruncăm în ghenă. Am citit că artiştii japonezi când repară vasele crăpate umple fisurile cu aur! (arta se numeşte Kintsukuro). Ei zic că atunci când un vas deosebit a suferit un prejudiciu şi a pierdut din valoare, restaurarea îl va face mult mai preţios! Un vas din porţelan, din sticlă sau lut, reparat cu vene de aur devine mai scump decât a fost înainte de spargere!

Tot aşa a făcut şi Hristos cu noi la Golgota. Ne-a relipit cu sânge dumnezeiesc! Iar sângele Său e mai convertibil decât orice valută. Restaurarea Domnului dă omului o plusvaloare. Devine mult mai scump decât înainte de a păcătui!

 

Eşti trist ca Iov, eşti spart ca vameşul, eşti nebăgat în seamă ca Lazăr? Te-ai ciobit din neatenţie, ori te-a ciuruit Satana. A dat cu tine de pământ şi simţi că eşti franjuri? Ai şansă uriaşă: aleargă la Isus, aleargă la restaurare! Vei fi iarăşi ce-ai mai fost, şi mai mult decât atât! Dumnezeu nu e doar cel mai preţios Artist, ci face preţioase şi cioburile (umane)…

Suntem valoroşi prieteni! Chiar şi atunci când diavolul ne face viaţa zdrenţe! El doar distruge. Dar lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi…

Nicolae.Geantă

Credința de după sperietură – Vladimir Pustan

Credința adevărată nu-i un lucru superficial. Hristos îi poruncește lui Petru să depărteze luntrea în adânc pentru că Dumnezeu e Dumnezeu al adâncului, adică a ceea ce e în fundul inimii. Credința nu-i o cosmetizare a vieții de dinainte cu o minte cârpită de câteva adevăruri înălțătoare. Credința precede rațiunea și nu-i decât focul ce aprinde lumina pentru adevărata judecată rațională.

Aici nu e loc de superficialitate, pentru că superficialul înțelege credința doar ca pe o abstinență de la țigări, băuturi, înjurături și filme deocheate. A învăța câteva versete biblice, a cânta câteva imnuri duminica poate părea ca fiind ceva foarte spiritual, dar adevărata credință nu se rezumă la atât.

Prea multă lume confundă pelerinajul la mormântul părintelui Arsenie Boca și cumpărarea cruciulițelor aferente cu maximizarea credinței mântuitoare. Dacă noi ca și români care știm de toate și nimic profund mai credem că ea, credința, e doar abstinență, pelerinaj și o figură tristă, atunci înseamnă că mai avem de învățat de la barca lui Petru.

Credința adevărată presupune încetarea voinței umane. ,,Toată noaptea ne-am trudit” explică înciudat Petru și așteaptă ca Isus să-l aplaude. Dar Hristos nu aplaudă truda noastră de a ne urca la cer, cum ne urcam noi când eram copii pe stâlpii electrici din colțul străzii ca să furăm becul.

E greu să pricepem că eforturile noastre de a ne mântui au tot atâta eficiență ca  a te prinde de păr ca să te extragi singur din mlaștina unde ai căzut.

Centura cu cuie a lui Pascal e greu de înțeles pentru Dumnezeu ca pentri Naaman scăldatul în Iordan. Religia noastră orientată spre faptă, trudă și transpirație nu se conectează la cerința divină de a ne abandona cu vâsle și mreji cu tot în mâna lui Hristos. De multe ori, mântuirea ne apare cețoasă tocmai că o vedem neverosimil de simplă. Trebuie să faci ceva ca să fii mântuit, trebuie să crezi. Așa ca să ne păstrăm faptele pentru mai târziu, pe când va fi nevoie cu adevărat de ele.

Credința adevărată te pune față în față cu Isus.

,,Pleacă de la mine că sunt un om păcătos”. Petru știa că nu poți prinde pești în apă adâncă. Dar nu merita să se certe cu Isus pentru atâta lucru. Oricum de pierdut mare lucru nu avea, așa că a dat cu mreaja acolo unde științific vorbind nu era nimic. Era cât pe aici să i se rupă mreaja de mulțimea peștilor din ea. În loc să se bucure pentru că avea pești suficienți să nu o mai prindă pe mama soacră frigurile criticii, s-a speriat. S-a speriat rău și-a căzut în genunchi în barca udă. I-a apucat spaima pe toți cei ce erau cu el pentru că și-au dat seama brusc că stau în barcă cu Dumnezeu. Pentru că numai Dumnezeu duce peștii în apă adâncă și-i îngrămădește într-o plasă de pescar sărac. Era spaima lui Isaia când a realizat că Dumnezeu e în Templu și că-l privea pe proorocul fudul. S-a văzut mic, foarte mic și a strigat și el cât a putut: ,,Vai mie”.

Nu i-a cerut lui Dumnezeu să plece, pentru că Dumnezeu era în Casa lui, Isaia fiind doar musafir acolo.

S-a speriat Petru ca Iacov la Betel, s-a spăimântat ca Belșațar care n-a văzut decât o mână scriind pe zid și a rămas paralizat. Dacă numai atunci când vezi mâna lui Dumnezeu rămâi aproape mort, ce se va întâmpla cu lumea aceasta când Îl va vedea la dreapta judecată?

Când Îl vezi pe el îți dispare orice stimă de sine, orice șuviță de mândrie, orice grăunte de autojustificare. Credința adevărată te pune față în față cu Isus, și nu cu Fecioara Maria, Sfântul Mucenic Gheorghe sau Sfântul Ștefan cel Mare al românilor. Nici un intermediar, nici un înlocuitor ci Dumnezeu față în față direct, bun și hotărât șă-ți dea o șansă. Când te întâlnești cu Dumnezeu rămân urme. Belșațar a rămas paralizat, Pavel a orbit pentru o vreme, Toma d’Aquinas a rămas fără grai și n-a mai scris un rând. Cei mai mulți însă au rămas fericiți după ce-a trecut sperietura…

Fragment din cartea ”Cred, ajută necredinței mele”, ÎN CURÂND, la Librăria Cireșarii

V l a d i m i r _ P u s t a n

Uneori uităm ce avem – Alexandru Fintoiu

Avem un Dumnezeu care ne-ascultă. Indiferent de probleme, necazuri, dureri, e gata să ne primească înaintea Lui. Numai nouă nu ne place să ascultăm. Nu ne place să ni se zică ce să facem. Însă de zis altora da. Lui Dumnezeu Îi place să fie luat în seamă, Îi place mai mult ascultarea decât jertfa pentru că așa știe că se poate baza pe noi indiferent de situații.

Avem un Dumnezeu care ne iartă. Nimeni nu e perfect, sfinți sunt doar în cer. Problema se pune atunci când noi nu iertăm. Dacă vrem să fim iertați trebuie să iertăm, deplin, fără remușcări. Lev Tolstoi spunea că dacă ierți să ierți totul, altfel nu mai este iertare. Iosif a avut mult de iertat fraților săi și totuși i-a iertat.

Avem un Dumnezeu puternic. Oamenii cred că sunt puternici când au bani, inteligență, pile, relații sau muschi. Însă ești cu adevărat puternic când e Dumnezeu cu tine. Biruința se capătă prin credință. Iar fără Dumnezeu puterea nu înseamnă decât un pumn de tărână.

Avem un Dumnezeu bun.  Dacă ar fi fost altfel, niciunul din noi n-am fi în biserică. Bunătatea Lui se observă în fiecare zi în copii, părinți, loc de muncă, pensie, sănătate așa cum este sau viață. Oamenii însă au uitat să mai fie buni. David voia să se poarte cu cei din casa lui Ionatan cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu.

Uneori uităm ce avem…

                                                                                                                        Alexandru Fintoiu

 

Comori adunate

Intr-un oras, traia odata un om tare zgarcit.
Toata viata n-a facut altceva decat sa stranga si sa stranga tot mai multa avere. Niciodata nu i-a fost mila de cineva sarman. Nu dadea ceva de pomana, nici in ruptul capului.
O singura data, intr-o duminica, trecand prin fata unei biserici, i-a aruncat unui cersetor doi banuti.
In rest, toata viata lui nu a dat nimic.

Cand preotul il intalnea si il apostrofa, el raspundea mereu:
– Parinte, in lumea asta totul poate fi cumparat. Cu siguranta ca si in lumea cealalta este la fel. Cu cate bogatii am strans eu, nu se poate sa nu ajung in rai!
Oricate sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia sa asculte.

Azi asa, maine asa, pana cand, intr-o noapte, a avut un vis ingrozitor:
Se facea ca murise si ajunsese la poarta Raiului, cand, la intrare, Sfantul Petru l-a intrebat:
– Bine, omule, ce-i cu tine aici ?
– Sfinte Petre, as vrea si eu sa intru in rai.
– Dar crezi tu ca poti?
– Sfinte Petre, daca trebuie, eu platesc. Am comori nenumarate…
– Pai de ce n-ai spus asa, omule, daca ai comori stranse nu-i nici o problema. Ia sa vedem cata avere ai la tine.
N-a mai putut omul de bucurie cand a auzit ca poate plati. Doar toata viata nu facuse altceva decat sa stranga si sa stranga. A inceput sa se scotoceasca prin toate buzunarele, dar, sa vezi si sa nu crezi, nu mai gasea nici un ban.

Vazandu-l atat de incurcat, Sfantul Petru i-a spus:
– Mai cauta, mai cauta, poate vei gasi totusi ceva!
Si, intr-adevar, omul a gasit pe fundul unui buzunar doi banuti.
– Aoleu, dar de ce n-am decat atat?! Pe pamant aveam de mii de ori mai multi. Aici de ce am ajuns doar cu doi banuti?
– Ei, omule, i-a raspuns Sfantul Petru, cand ajungi aici ai doar ceea ce ai daruit in viata. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strange in cer. Cu ele poti, intr-adevar, sa intri in rai, dar crezi ca doi banuti sunt de ajuns?! In toata viata, n-ai daruit decat acesti bani unui sarman om ce astepta ajutorul tau in poarta unei biserici. Daca, in timpul vietii, ai fi strans mai multe comori ceresti, poate ai fi intrat in Rai, dar asa…
Tocmai in acea clipa, omul nostru s-a trezit din vis, speriat tot.
Din acea zi, nu a mai fost la fel. Din acea zi, a cautat sa adune comori doar in cer.
Erau atatia saraci ce aveau nevoie de ajutorul sau …!

„Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii.” (Fericitul Augustin)

“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” – Leon Magdan

Dragostea călugărului

Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna acestuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă.
– Vezi, omule – i-a spus părintele celui din spatele gardului – bunătatea naşte totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine? Hai, vino şi mângâie-l!
Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde!

“Dragostea este bucuria de a face altora bucurii.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” – Leon Magdan

 

Omul ipocrit

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.
– Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
– O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!

Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.

“Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

“Pilde si povestiri ortodoxe cu talc” – Leon Magdan

 

Iubirea nu are nevoie de teste

http://www.lumealuioliver.ro/wp-content/uploads/2015/11/buze.jpg
Fiecare dintre noi trece prin diferite etape ale vietii lor. Poate ca majoritatea se intreaba daca partenerul de langa noi este persoana potrivita si daca intr-adevar ne iubeste sau sunt doar cuvinte.

O femeie care se simtea confuza si se simtea nesigura de sentimentele partenerului sau, a decis sa isi testeze sotul si i-a lasat pe pat o scrisoare prin care ii spunea ca il paraseste fara sa-i spuna unde se duce. In scrisoare, ea ii explica ca a obosit, ca nu mai vrea sa traiasca impreuna si ca a decis ca fiecare sa o ia pe drumuri separate.

Apoi, ea a decis sa se ascunda sub pat pentru a vedea reactia partenerului sau. Cand barbatul a venit acasa, a citit scrisoarea, a scris ceva pe o hartie si a inceput sa cante si sa danseze.
Apoi a luat telefonul in mana, a format un numar si a spus: „Buna ziua draga mea, de acum incolo lucrurile se vor schimba, chiar acum voi veni la tine. Sotia m-a parasit in cele din urma. A fost ceva in neregula cu aceasta casatorie, nici n-am vrut sa ma casatoresc cu ea. Ne vedem cat de curand dragostea mea!”
Dupa terminarea apelului, barbatul a iesit din camera. Sotia iese de sub pat cu lacrimi pe fata, suparata si tremurand. Ea decide sa citeasca ceea ce a scris sotul ei pe foaie: „Ti-am vazut picioarele, prostuta mica. Am plecat sa cumpar paine.”

Morala povestii? Invatati sa aveti mai multa incredere in cei dragi. Oferiti dragoste si veti primi la fel de multa iubire! Nu lasati ca indoielile sa va strice o relatie. Ar trebui sa fiti mai fericiti si sa va bucurati de fiecare moment petrecut cu partenerul dvs.Sursa: bewoman.ro

Într-o zi vei înțelege că sunt persoane care nu te vor trăda niciodată, dar pentru asta va trebui să treci prin foarte multe trădări

Într-o zi vei înțelege că luciul exterior este un nimic în comparație cu frumusețea interioară. Pentru că tot ce e în exterior – va rămâne să lucească până la prima ploaie, iar frumusețea interioară va dogori veșnic.

Într-o zi vei înețelege că toate formulele și aforismele culese din lumea exterioară sunt cuvinte goale care nu te vor dezmorți niciodată. Sunt mai importante adevărurile la care ai ajuns prin proapria-ți experiență și chinuri sufletești.

Într-o zi vei înțelege că bunătatea, afecțiunea, blândețea și grija – sunt o manifestare a puterii interioare, și nu a slăbiciunii.

Konstantin Khabensky

Sa nu te sperii cand iti merge rau pentru ca niciodata nu o sa-ti mearga doar rau

Tin minte de cand eram copil ca bunicul meu avea o vorba:

“- Sa nu te sperii atunci cand iti merge rau pentru ca niciodata nu o sa-ti mearga doar rau. Sa nu te sperii nici cand iti merge prea bine, pentru ca niciodata nu iti va merge doar foarte bine.”

Mai tarziu, dupa zeci de ani, am aflat ca asta este una dintre legile vietii – viata se desfasoara in cicluri: iarna – vara, lumina – intuneric, sus – jos, cald – rece, moale – tare.

Tendinta generala este de a ne panica atunci cand lucrurile merg prost si de a ne extazia atunci cand ne merge foarte bine. Practic, majoritatea dintre noi suntem reactivi – dispozitia noastra interioara urca spre bucurie si entuziasm sau coboara spre suparare, furie, frica – in functie de cum ne merg lucrurile in exterior.
Unele persoane isi schimba starea chiar in functie de starea vremii – sunt mai triste cand ploua sau cand e frig si se arata bine dispuse atunci cand este soare. Totusi, nu ne ajuta deloc sa ne lasam afectati de fenomene din afara.

Oamenii intelepti procedeaza diferit. Ei inteleg ca ciclul natural al vietii este unul de tip – sus/jos, cald/rece. Inteleg ca aceste cicluri se manifesta nu doar in natura ci in absolut orice aspect al existentei umane – relatii, afaceri, cariera, bani, amor, in orice. Este un dat! Exact cum brazii sunt verzi – asa vor exista fluctuatii in orice aspect al vietii!
Cei care inteleg cum merg lucrurile – se pastreaza prezenti pentru ca stiu – niciodata nu va fi doar sus sau doar jos. Nu isi asuma meritele in totalitate atunci cand sunt pe val – deoarece stiu ca atunci cand au succes si viata i-a propulsat si ajutat intr-un fel. Nu se invinovatesc atunci cand sunt jos – deoarece stiu ca intr-o oarecare masura e normal sa aiba urcusuri, coborasuri si nu vor ramane jos in permanenta, lucrurile se schimba intotdeauna.

Ideal este sa observi ce ti se intampla fara a te baga cu totul in problema. Acest lucru te ajuta sa indrepti lucrurile nefericite si sa mentii mai mult timp perioadele cu adevarat bune. Cine se sperie si victimizeaza atunci cand ii este greu – contribuie in mod direct la caderea lui si se scufunda si mai rau. Cei care devin prea mandri atunci cand se afla pe val – nu reusesc de obicei sa mentina perioada buna ci dimpotriva.

Oamenii care inteleg mersul vietii si vad dincolo de aparente nu judeca si nu dispretuiesc pe cei aflati in greutate – deoarece inteleg ca nu vor ramane acolo pe veci. Acestia sunt acei oameni rari care raman langa tine si cand iti este greu si esti la pamant – deoarece stiu ca te vei ridica. Stiu acest lucru pentru ca au inteles cum merge viata.
Cei care te lasa la greu, nu sunt neaparat oameni rai sau perfizi, ci de multe ori sunt speriati. Se indeparteaza de tine daca esti jos, deoarece au credinta ca nu te vei mai ridica niciodata. Pur si simplu nu stiu cum merg lucrurile si nu inteleg. Cred ca toata lumea are “prieteni” care dispar atunci cand ai probleme si reapar imediat ce-ti merge bine. Eu recunosc – am cativa.

Viata ne arata ca este perfect natural si nu e nimic in neregula cu tine daca ai momente bune si mai putin bune, daca ai perioade cu entuziasm si perioade mai slabe, daca simti uneori ca esti plin de energie, iar alteori ca ai nevoie de odihna si sa o iei mai usor. Te poti uita la viata ta de pana acum, te poti uita cum decurg vietile celor apropiati, si vei observa ca absolut peste tot exista fluctuatii, urcusuri si coborasuri, momente bune si momente proaste.

Intelegerea acestor lucruri ne ofera o sansa in plus sa atenuam caderile, sa iesim mai repede si mai usor din pase proaste, sa pastram momentele bune mai mult timp, sa fim prezenti si sa ne aceptam pe noi si viata asa cum e de fapt. Succes!sursahttp://www.lumealuioliver.ro

Nu-ti fie rusine sa arati cine esti

Un fiu si-a invitat tatal batran la un restaurant pentru a servi cina. Tatal fiind foarte batran si slab, in timp ce manca… scapa mancare pe hainele de pe el si pe jos. Ceilalti meseni il priveau cu dezgust, insa fiul era calm.

Dupa ce au terminat de mancat, fiul, care nu era deloc jenat de batranetea tatalui sau, l-a ajutat pe batranel sa se ridice si l-a dus la toaleta pentru a il curata. Dupa ce a sters petele in exces de pe hainele lui, l-a pieptanat si i-a pus ochelarii la ochi. Cand au iesit, toti oamenii din restaurant se uitau la ei in tacere, fara a fi capabili sa inteleaga de ce accepta sa se faca singur de ras.Fiul a cerut nota de plata, a platit, si-a ajutat tatal sa se ridice de pe scaun si, impreuna, au inceput sa mearga catre iesire. Intre timp, un batran s-a ridicat in picioare si l-a intrebat cu voce tare astfel incat sa auda toti oamenii din restaurant:

“Tinere… nu crezi ca ai lasat ceva in urma?”
Barbatul a raspuns: “Nu, domnule, nu am lasat nimic.”

Batranul din restaurant: “Ba da, ai lasat! Ai lasat o lectie pentru fiecare fiu si o speranta pentru fiecare parinte.”

In acel moment toti cei prezenti si-au plecat capetele de rusine.

Să fii indiferent sau să faci bine?

De foarte multe ori suntem în situaţia de a lua o decizie referitoare la prietenii sau cunoscuţii noştri. Decizia este de a face un bine sau de a lăsa lucrurile să meargă de la sine.

O mica povestioara numita: ” Indiferenţa care ucide”.

Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.

– Ce mâncare să fi adus oare? se întreba soricelul…
Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană. Soricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:

– E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Găina cotcodăci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:

– Domnule Şoarece, văd bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanţă.

Soricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:
– E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:

– Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele.

Soricelul merse atunci la vacă şi îi spuse:

– E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Vacă îi spuse: – Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.

Şi aşa se întoarse soricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran. Chiar în noaptea aceea în casă se auzi un zgomot. Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seamă că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos. Şarpele o muşca pe nevasta ţăranului.
Ţăranul o duse cât putu de repede la spital, şi când o aduse acasă, ea mai avea încă febră. Oricine ştie că cel mai bun tratament împotrivă febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă. Dar nevastă lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua. Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul. Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi, şi muri la scurt timp.

La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi. Soricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe. Sursa:http://www.lumealuioliver.ro

Daca esti vultur, traieste ca un vultur!

Un vultur și-a făcut cuibul într-o zonă cu munți înalți. În cuibul lui erau patru ouă mari. Într-o zi, datorită unui cutremur care a zguduit munții, unul dintre ouă a căzut și s-a rostogolit pe poalele muntelui. În cele din urmă, a ajuns la o fermă de găini, situată în vale.

Aici, găinile știau că trebuie să aibă grijă chiar și de ouăle de vultur. Astfel, o găină în vârstă s-a oferit să protejeze și să crească oul acesta mare. Într-o zi, din oul cel mare a ieșit un pui de vultur frumos. Din păcate însă, el a fost crescut la fel ca celelalte găini din gospodărie. În scurt timp, el a ajuns să creadă că era doar o găină oarecare. Vulturul își iubea familia și casa, dar, în sufletul lui, își dorea ceva mai mult de atât.
Într-una din zile, în timp ce era la fermă, uitându-se pe cer, a observat un grup de vulturi puternici, care planau în aer. „O, tare aș vrea și eu să pot zbura ca ei!”, oftă el. Găinile au izbucnit în râs: „Tu nu poți să zbori ca păsările alea. Tu ești o găină și găinile nu zboară!”

Vulturul a continuat să se uite cu insistență spre cer, la adevărata lui familie, visând că ar putea fi alături de ea. De fiecare dată când vorbea despre visul lui, i se spunea că e în zadar. Asta a învățat și el să creadă. După o perioadă, vulturul a încetat să viseze și a continuat să trăiască la fel ca găinile.
În cele din urmă, după o viață lungă, pe care a trăit-o asemenea lor, vulturul a murit.

Povestea ne învață că devenim ceea ce credem că suntem. Așa că, dacă ne dorim să fim vulturi, să ne urmăm visele!

Sursa: athermaniyar.blogspot.ro

Foto: stai-sa-ti-povestesc.com

Scopul vieţii – de ce ești pe acest Pământ?

„Noi susținem ca aceste adevăruri de la sine înțeles că toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sunt viata, libertatea, precum și căutarea fericirii.” Thomas Jefferson în „Declarația de Independență a SUA”

Îți cunoști rolul și scopul pentru care trăiești pe pământ? Sper că prin ce scriu aici te voi ajuta să cunoști mai mult despre acest subiect, despre tine.

– Cel mai adesea oameni se întreabă: De ce sunt aici pe pământ? Care este scopul meu ? De ce eu? De ce așa? De ce nu îmi găsesc locul, fericirea, împlinirea? De ce mă simt ca și cum toată viața mea este fără sens? Sau alții se întreabă: Cum trăiesc eu este tot ce trebuie să fie pentru viața mea?

Folosind și câteva metafore spirituale, iată câteva răspunsuri posibile.
– Te-ai născut ca să înveți, să te descoperi, să decizi, să experimentezi, să trăiești, să crești fizic, mental, emoțional, spiritual, material, să dăruiești și să lași ceva bun în urma ta.

– Trăiești ca să experimentezi iubirea, fericirea, acceptarea.

– Trăiești ca să experimentezi puterea creativității în viața ta. Sunt lucruri pe care numai tu le poți face pentru binele oamenilor și al societății. Nimeni nu este ca tine, deci tu ai o responsabilitate pentru viață.
– Trăiești ca să fi om cu un spirit nou, într-o lume care se învechește și să fi un om cu o viziune frumoasă de viață când alții o urâțesc.
– Trăiești ca să îți cunoști vocația, să îți dezvolți talentele, să le exprimi pentru fericirea ta și a celor din jurul tău și din generația ta.

– Ai fost programat să reușești ceea ce îți propui și să devii biruitor, un campion în domeniul tău, în ceea ce ești tu însuți.

– Spiritual vorbind, ai fost creat să fi ca un pom sădit lângă ape, a cărui viață nu este ofilită, nu este bolnavă, nu este neroditoare.

– Ai fost creat ca să te bucuri și de această scurtă călătorie pe acest Pământ alături de familie, prieteni, colaboratori, parteneri, amici, chiar dușmani, vecini, animale, plante, soare, natura, etc.

– Tot ce poate ieși bun din tine trebuie să fie pe pământ datorită ție, în timpul vieții tale.

– Trăiești ca să fi binecuvântat, să dăruiești (necondiționat) mai departe ceea ce viața și Dumnezeu te-a învățat și ți-a dăruit. (Iubire, afecțiune, înțelepciune, timp, împărtășirea experienței tale de viață celor care au nevoie de un exemplu, de ajutor, de încurajare, etc.)
– Ai potențial. In plan spiritual, profesional, relațional poți să fi creativ, inventiv, productiv și să ai succes. Tot ce începi trebuie să duci la bun sfârșit și nimeni să nu aibă de suferit. Tu poți deveni, (prin credință) persoana de care societatea are nevoie și pe care Dumnezeu o va folosi pentru a contribui la progresul ei și de a ajuta oamenii de pe strada, satul, orașul sau țara în care tu locuiești.

– Cu cât cunoști mai mult iubirea și scopul divin pentru tine, cu atât mai mult devii frumos și bogat la suflet și cu cât te cunoști mai bine pe tine însuți, cu atât mai mult poți acționa în direcția corectă pentru viața ta. Împărăția divină începe în inima ta iar tu ești administratorul. Scopul vieții tale este deci în mâinile tale.

– Acest aspect este important deoarece, în opinia mea, el nu poate fi separat de scopul vieții noastre pe această planetă.
– Omul a înființat instituții religioase, educaționale. Ele sunt pentru a ne oferi un loc bun de educație, sprijin, prieteni, etc. Mulțumim pentru ele și trebuie respectate însă scopul lui Dumnezeu cu noi ca ființă umană, în mod personal, este cu mult peste ceea ce o instituție ne poate învăța și ajuta.

– Prin fericire și suferință, prin bine și rău, în succes și eșec, viața pune la dispoziția omului toate resursele necesare să se dezvolte spiritual, mental, sentimental, profesional. Folosindu-le omul se va modela ca să devină omul frumos pe care Dumnezeu a intenționat să fie chiar înainte de întemeierea timpului. Oriunde ești acum, ești pus acolo cu un motiv și prin ce situații treci, treci cu un motiv. Cu cât înțelegi asta mai repede cu atât mai repede scapi de multe necazuri inutile.

– Poate în acest moment te simți pierdut și gol, flămând spiritual sau fizic, descurajat, dezamăgit de religie, de tine însuți, de cei care ar fi trebuit să te iubească și să te ajute. Sau poate te vezi fără nici o șansă în viață, fără nici o speranță pentru viitor, ești abandonat, părăsit, sărac, ai fost respins, te simți singur, cu probleme la orice nivel.

Vreau să crezi ce îți spun. Viața ta poate căpăta un nou sens. Viața ta poate fi schimbată în bine, în mai mult bine.
Scutură-te. Ridică-te. Umblă. Aleargă. Zboară.

Gata cu plânsul.
Gata cu disperarea.
Gata cu gândurile de sinucidere.
Gata cu frica.
Gata cu trecutul tău.
Gata cu ignoranța.
Gata cu prostia.
Gata cu lenea.
Gata cu suferința.
Gata cu incertitudinea.

Crede că viața ta poate și va fi transformată chiar de decizia ta că o vei schimba.

Crede că TU poți decide în favoarea ta și că TU poți activa toate resursele bogate ce viața și Dumnezeu ți le-a pus la dispoziție.

Tu ai primit în tine și darul credinței nu doar să te numești credincios și să îți liniștești conștiința, ci să îl folosești pentru a putea împlini ce ai de împlinit aici. Nu va mai fi o altă ocazie atât de mare pentru tine ca acum. Te încurajez să „cauți, să ceri și să bați.”

– Eu cred în valorile ce sunt puse în tine. Cred în ceea ce poți face. Cred că vei reuși. Am creat acest blog special pentru tine. Îmi pasă de tine și știu că vei face din viața ta ceea ce ea merită. Poți să ai o viață frumoasă și poți face altora viața la fel. Poți fi fericit prin cunoașterea scopului tău.
Când simți oboseală mare, respingere și ai nevoie de sfatul meu scrie-mi câteva cuvinte pe email. Promit că citesc și îți răspund cu mult interes. Este parte importantă din scopul meu.

Concluzie:
După tot ce am scris, concluzia mea este că scopul vieții este SĂ NE ÎMPLINIM DESTINUL ÎN GENERAȚIA ȘI ÎN LOCURILE PRIN CARE TRECEM ÎN VIAȚĂ. SĂ FIM FERICIȚI ȘI SĂ CONTRIBUIM LA BINELE ȘI FERICIREA ALTORA.

Astfel iubirea, relațiile, creativitatea, în sensul divin, uman, profesional, s.a.m.d. este împlinirea destinului și al scopului nostru pe acest pământ.

Sursa: Viata in mainile tale / Sursa foto

Nu rade de cei in varsta!
http://www.lumealuioliver.ro/wp-content/uploads/2015/11/cainele-si-leopardul.jpg

Într-o zi, un câine bătrân și înfometat, în căutare de mâncare, se îndepărtă mult de satul în care trăia, până când îşi dădu seama că s-a rătăcit. În timp ce își adulmeca propriile urmele ca să găsească drumul către casă, văzu un leopard tânăr alergând spre el cu intenţia vădită de a-l înfuleca.

Câinele bătrân gândi: “Până aici mi-a fost !”, dar observând nişte resturi de oase lângă un copac, se întoarse cu spatele la leopardul care se apropia, și începu să le roadă cu poftă. Când să sară leopardul la el, câinele cel bătrân exclamă: “Acest leopard a fost cu adevărat delicios ! Oare unde mai pot găsi unul ?” La auzul acestor vorbe leopardul se opri brusc, și speriat, fugi mâncând pământul, gândind:”Ufff! Era cât pe ce să o încurc !”
În acest timp, o maimuță, care privise întreaga scenă din copac, se întrebă cum ar putea profita de ceea văzuse pentru a obţine protecția leopardului. Alergă repede după acesta, dar câinele cel bătrân văzând-o cum fuge, își dă seama că maimuţa pune la cale o ticăloșie. Ajungându-l din urmă pe leopard, maimuța îl lămuri cum l-a păcălit câinele. Tânărul leopard, furios, spuse: “Hai, maimuță, sări pe spatele meu și vei vedea ce păţeşte cel care vrea să mă înșele !”

Câinele văzu leopardul cu maimuța în spinare, se cam sperie, dar se întoarse cu spatele la cei doi și se comportă ca și cum nu i-ar fi văzut. Când auzi că aceştia ajunseră destul de aproape de el, strigă cu ciudă: “Unde-o o fi puturoasa aia de maimuţă ?! De-o oră am trimis-o să-mi aducă un alt leopard și tot n-a venit !!!” Speriat, leopardul scutură maimuța din spinare și fugi.
Câinele prinse maimuța și o mâncă, plecând sătul acasă. Morala: Nu râde de cei în vârstă! Spiritul și înţelepciunea se dezvoltă doar odată cu vârsta iar experiența şi rafinamentul pot întrece puterea și tinereţea.

Sursa: Facebook

O inima curata

Vezi, dragostea animalelor faţă de om este nelimitată. Îţi pot oferi, mult mai mult decât un fluviu de cuvinte.

Odată un câine-lup, pe care stăpânii îl goniseră de teamă să nu facă vreu rău copilului lor, s-a întors după un lung pelerinaj care a durat mai bine de şase ani. A parcurs trei sute de kilometri înainte de a găsi casa. Dragostea lui pentru stăpâni, chiar dacă îl părăsiseră, îl făcuse să depăşească greutăţi de orice fel. Se întorsese obosit şi flămând. A fost de ajuns să primească o mângâiere de la cei pe care îi iubise atât de mult pentru a-şi recăpăta forţele şi a alerga fericit în grădină.

Îmi amintesc şi de povestea unui copil care nu vorbea, cu toate că avea patru ani. Medicii făcuseră tot ce era posibil pentru a-l vindeca, supunându-l la tot felul de analize, fără a obţine însă rezultate. Tatăl a făcut ultima tentativă: a înfăşurat băiatul într-o cuvertură şi l-a dus la câinele pe care îl îndepărtase de acasă şi îl lăsase la nişte rude care locuiau la ţară.

Animalul a fugit către copil, i-a lins mâinile, i-a pus labele pe umeri şi nu se mai oprea din lătrat de bucurie. Copilul, emoţionat, a început să-şi mişte buzele şi a pronunţat de mai multe ori numele câinelui.
Aceste episoade ar trebui să ne pună pe gânduri în privinţa sentimentelor de dragoste care ne sunt adesea negate, chiar şi de către cei care ar putea de fapt să ni le dăruiască cu braţele deschise. Să dăruieşti puţin bine nu costă nimic. Poţi să te exprimi cu o mângâiere, cu un surâs, cu un cuvânt şi asta poate avea o valoare infinită. Darul dragostei pătrunde misterul.
Ar trebui să iubim într-atât încât să reuşim să transformăm în dragoste şi păcatele noastre.

Autor: Romano Battaglia

Foto: my52sundays

Povestea de suflet: Un biet batran

Era odata un batran care nu fusese niciodata tanar. De fapt, in toata viata sa, nu invatase sa traiasca. Si neinvatand sa traiasca, nu reusea nici sa moara.

Nu avea sperante, nici nelinisti; nu stia nici sa planga, nici sa rada.

Nimic din ce se intampla in lume nu-l indurera, nici nu-l mira. Isi petrecea zilele lenevind in pragul cabanei sale, fara sa arunce o privire macar catre cer, imensul cristal albastru pe care, si pentru el, Domnul il stergea in fiecare zi cu vata moale a norilor.

Unii trecatori ii mai puneau intrebari. Era atat de nins de ani incat oamenii il credeau foarte intelept si incerca sa se imbogateasca din experienta sa de sute de ani.“Ce trebuie sa facem pentru a fi fericiti?”

“Fericirea este o nascocire a prostilor”, raspundea batranul.

Treceau pe acolo si oameni cu suflet nobil, doritori sa fie de folos aproapelui.
“In ce fel ne putem sacrifica pentru a-i ajuta pe fratii nostri?” il intrebau ei.

“Cel care se sacrifica pentru omenire e un nebun”, raspundea batranul.

“Cum ne putem indruma copiii pe calea cea buna?” il intrebau parintii.

“Copiii sunt niste serpi. Nu te poti astepta de la ei decat de la muscaturi veninoase dupa ce i-ai incalzit amar de ani la san”, raspundea batranul.

La batranul pe care toti il credeau intelept veneau si artistii si poetii. “Invata-ne sa ne exprimam sentimentele pe care le avem in suflet” ii spuneau ei.

“Ati face mai bine sa taceti, si asa totul e inutil”, mormaia batranul.

Incet, incet, ideile lui rele si triste incepura sa influenteze lumea. Din coltul sau posomorat, unde nu cresteau flori si pasarile nu cantau, Pesimism (caci acesta era numele de familie al batranului cel inrait) sufla un vant inghetat peste bunatate, peste iubire, peste generozitate care, atinse de acea suflare de moarte, se ofileau si dispareau.
Toate acestea nu-i placeau deloc Domnului care hotari sa faca ceva.

Chema un copil si-i spuse: “Du-te si da-i un sarut acelui biet batran”.

Copilul asculta. Cuprinse cu mainile lui gingase si grasute gatul batranului si-i dadu un sarut umed si zgomotos pe fata lui zbarcita.

Pentru prima oara, batranul se mira. Ochii lui tulburi se inseninara dintr-o data. Caci nimeni nu-l mai sarutase pana atunci.

Astfel deschise ochii spre viata, iar apoi muri, zambind.

Uneori, intr-adevar, ajunge un sarut. Un “Te iubesc” chiar si doar soptit. Un “Multumesc”. O apreciere sincera. Este atat de usor sa faci fericit pe cineva. Atunci, de ce multi dintre noi nu o facem mai des?

Sursa: sfatulparintilor.ro

Foto: 3.bp.blogspot.com

O parabola despre iubire. Iți va atinge sufletul!

Într-o zi vântul a întâlnit o frumoasă floare și s-a îndrăgostit de ea. În timp ce el o mângâia, ea îi răspundea cu multă dragoste, o dragoste exprimată cu ajutorul culorii și a parfumului.

Dar vântului i s-a părut insuficient și a decis:

„Dacă îi voi da toată puterea mea florii, aceasta îmi va oferi mult mai mult.”

A suflat asupra florii cu multă iubire. Dar floarea nu a putut face față pasiunii și s-a rupt. Vântul a încercat să o ridice, să-i dea din nou viață, dar totul în zadar, floarea se stingea în fața sa. Cu durere a strigat: „Ți-am oferit puterea iubirii mele, iar tu nu ai rezistat.
Am înțeles că nu ai avut nici un sentiment față de mine, asta înseamnă că nu m-ai iubit!” Dar floarea nu i-a răspuns nimic. Era moartă.

Motto: Cel care iubește nu trebuie să uite cel mai important lucru: nu pasiunea păstrează focul iubirii, dar răbdarea, înțelegerea și încrederea fac o relație mai puternică.

Diferenta dintre dragoste si iubire

Iubirea e altruista, toleranta si plina de compasiune. Dragostea este egoista, orgolioasa, intransigenta. Dragostea consuma. Iubirea construieste.

1. Iubirea adevarata este aceea care te lasa sa traiesti si sa exprimi liber ceea ce esti. Ea te face sa te simti mai liber si mai puternic, tocmai pentru ca iubesti.

Daca unul dintre parteneri – sau ambii – trebuie sa renunte fie si numai la o parte din ceea ce sunt, atunci acel cuplu traieste intr-o iluzie care, mai devreme sau mai tarziu, se va destrama dureros.

Il iubim pe celalalt pentru ceea ce este, nu pentru cum am vrea sa fie acesta.
2. Dragostea se naste din lucrurile pe care le simtim in comun, iubirea se construieste si se pastreaza mai ales prin lucrurile pe care le avem diferite. Fiecare fiinta umana este o entitate unica. Ceea ce avem diferit trebuie sa ne apropie si mai mult, pentru ca, astfel, invatand unii despre altii, cunoastem lumea si ne definim pe noi.

3. Gelozia si posesivitatea sunt incompatibile cu iubirea. In iubire nu poate exista egoismul spiritului de proprietate. Daca avem impresia ca o fiinta umana trebuie sa fie proprietatea noastra, inseamna ca nu iubim.

Tot astfel ne distrugem si copiii si prieteniile. Tot asa se nasc si dictaturile. Singurul lucru care iti poate apartine dintr-o alta fiinta umana este modul in care ai nevoie sa o iubesti – proiectia ta asupra acelei persoane. Şi asta este exclusiv alegerea ta si trebuie sa ti-o asumi, responsabil, ca atare. Pana la capat.
Dragostea este egoista, orgolioasa, vanitoasa, intransigenta. Iubirea este altruista, toleranta si plina de compasiune. Dragostea consuma. Iubirea construieste.
Sursa:http://www.lumealuioliver.ro

Povestea creionului

Copilul își privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:

– Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi și-i spuse nepotului:
– E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viața mea!
– Totul depinde de felul cum privești lucrurile. Exista cinci calități la creion pe care dacă reușești să le menții vei fi întotdeauna un om care trăiește în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poți să faci lucruri mari, dar să nu uiți niciodată că există o Mână care ne conduce pașii. Pe aceasta mână o numim Dumnezeu și El ne conduce totdeauna conform dorinței Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris și să folosesc ascuțitoarea. Asta înseamnă un pic de suferință pentru creion, dar, până la urmă, va fi mai ascuțit. Deci să știi să suporți unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a șterge ce era greșit. Trebuie să înțelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este să ne menținem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot așa, îngrijește-te de ce se întâmpla înlăuntrul tău.
Și, în sfârșit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot așa, să știi că tot ce faci în viață va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci sa fii conștient de fiecare fapta a ta.

Paulo Coelho

Povestea umbrelei albe de dantela

Astăzi, în autobuz, m-am aşezat lângă un copilaş.

Avea în mână o umbrelă albă cu bordurile din dantelă. A privit umbrela, apoi zâmbind, mi-a zis:

„Era umbrela mamei mele. Nu mai e printre noi, dar eu sunt fericit când plouă pentru că îmi place să cred că ea mă adăposteşte!”

Sursa: Facebook
Foto: warrenphotographic.co.uk

Sa nu renunti niciodata!
“Doamne”, am intrebat. “Poti sa-mi dai un motiv bun ca sa nu renunt?” Raspunsul lui Dumnezeu m-a luat prin surprindere…

“Uita-te in jur”, a spus. Vezi feriga si bambusul?
„Da”, am raspuns.

Cand am plantat semintele de feriga si de bambus, am avut mare grija de ele. Le-am dat lumina, le-am dat apa. Feriga a crescut repede din pamant. Verdele ei stralucitor a acoperit pamantul. Cu toate acestea, din semintele de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul.

In cel de-al doilea an, feriga a crescut si mai mare, si mai bogata… Din nou, din samanta de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul, a spus.
In cel de-al treilea an, tot nu iesea nimic din seminta de bambus. Insa nu am abandonat bambusul.

In cel de-a patrulea an, iarasi, din samanta de bambus nu iesea nimic. Dar nu am vrut sa renunt, a spus.

“Apoi, in cel de-al cincilea an, o mladita a iesit din pamant. Comparativ cu feriga, era in mod evident mica si insignifianta… Insa dupa numai 6 luni, bambusul s-a inaltat pana la 30 de metri inaltime.

In toti acesti cinci ani, bambusul si-a dezvoltat radacinile. Radacinile sale au crescut. Aceste radacini l-au facut puternic si i-au oferit lucrurile de care avea nevoie pentru a supravietui. Nu as da niciuneia dintre creatiile mele o provocare careia nu ar putea sa-i faca fata.”

M-a intrebat. “Stiai, copilul meu, ca in tot acest timp in care te-ai luptat, de fapt ti-ai dezvoltat radacini?” “Nu as abandona bambusul. Nu o sa te parasesc nici pe tine niciodata.”
“Nu te compara cu ceilalti”, a adaugat. “Bambusul a avut un scop diferit fata de feriga. Cu toate acestea, ambele alcatuiesc cea mai frumoasa padure”.

“Va veni si timpul tau”, mi-a spus Dumnezeu. “Te vei inalta.”

“Cat de sus o sa ma ridic?”, am intrebat.

“Cat de sus se va inalta bambusul?”, a intrebat la randul sau.

“Atat de sus pe cat poate?”, am intrebat. “Da”, a spus. “Cinsteste-ma inaltandu-te cat de sus poti.”

Am plecat din padure si m-am intors cu aceasta poveste. Sper ca aceste cuvinte te pot ajuta sa vezi ca Dumnezeu nu te va abandona niciodata si nu va renunta niciodata la tine.

Niciodata, niciodata , niciodata sa nu renunti in viata.
Nu ii spune lui Dumnezeu cat de mare este problema, spune-i problemei cat de mare este Dumnezeu.

Autor necunoscut

PILDA DRAGOSTEI ȘI A DESPĂRȚIRII, O POVESTE CUM NU AI MAI AUZIT!

La marginea unei poieni, Dragostea și Despărțirea stăteau de vorbă, când, deodată, văd doi tineri.

DESPĂRȚIREA ÎI SPUNE DRAGOSTEI:

-Pariem, că îi voi despărți?

– Așteaptă, îi spuse Dragostea, lasă-mă să mă apropii de ei o singură dată, apoi poți face ce vrei.

Dragostea s-a apropiat de cei doi, i-a atins, i-a privit în ochi și a văzut cum scânteia s-a aprins.

DRAGOSTEA S-A ÎNTORS LA LOCUL EI ȘI I-A SPUS DESPĂRȚIRII:

– Acum este rândul tău.

– Nu, acum nu pot face nimic, căci inimile lor sunt pline de iubire. Mă voi duce la ei mai târziu.

Vremea a trecut, iar despărțirea le-a făcut o vizită. Când a ajuns în casa lor, a văzut că cei doi aveau un bebeluș. Se gândea că dragostea le trecuse, așa că le-a pășit încrezătoare pragul casei, însă acolo a dat de Recunoștință.

– VINO LA EI MAI TÂRZIU, I-A SPUS RECUNOȘTINȚA!

Timpul a trecut și Despărțirea s-a întors din nou în casa lor. Aici copiii erau gălăgioși și se jucau, soțul se întorcea obosit de la muncă, iar femeia liniștea copiii.

Despărțirea era convinsă că acum îi va putea separa, pentru că în această perioadă, atât Dragostea, cât și Recunoștința plecaseră de mult din casa lor. Însă, privindu-i în ochi, a văzut că Respectul și Înțelegerea veniseră la ei în casă.

– Treci mai târziu, îi spuseră cele două sentimente.

Timpul a trecut și Despărțirea nu s-a dat bătută, a venit din nou în casa lor. Acum copiii erau la casele lor, bărbatul avea părul nins, iar femeia gătea în bucătărie. I-a privit și a văzut că acum în casa lor era  Încrederea.

– VINO ALTĂ DATĂ, ÎI SPUSE ÎNCREDEREA…

Într-o ultimă încercare, Despărțirea a venit din nou în casa oamenilor. Acum, prin casă alergau nepoții, iar lângă sobă stătea o bătrânică. Despărțirea s-a gândit că venise și momentul ei, acum voia să privească femeia în ochi, însă aceasta s-a ridicat și a ieșit din casă.

Despărțirea a urmat-o. Bătrâna a venit la cimitir și s-a așezat lângă mormânt. Era mormântul soțului ei.

 

 

 

Povestea broșei care dovedește că nimic nu este întâmplător…

„Aveam o broșă, nu una foarte scumpă sau deosebită, ci una obișnuită primită cadou de la bunica. Într-o zi, în metrou, o doamnă s-a apropiat de mine și mi-a propus să i-o vând, contra unei sume destul de mari pentru un asemenea fleac.

Eu am refuzat, dar femeia a insistat să mă mai gândesc și mi-a lăsat numărul său de telefon, spunându-mi că e gata să plătească și mai mult, dacă va fi necesar.

Am întrebat-o pe bunica de unde avea acea broșă pe care mi-o dăruise. Bunica mi-a răspuns că i-a dăruit-o prietena sa. Fiind foarte curioasă, am sunat-o pe prietena bunicii mele și am aflat că aceasta a cumpărat-o în tinerețe, la rândul ei, de la o femeie care avea nevoie de bani.

După ce am găsit firul întâmplărilor,  am decis să mă întâlnesc cu doamna care mi-a propus să i-o vând și am întrebat-o de ce are atât de mult nevoie de ea…

Răspunsul ei m-a emoționat și astfel mi-am dat seama că nimic nu este întâmplător!

Acea doamnă mi-a spus că, în urmă cu 60 de ani, mama sa a vândut această broșă unei femei, pentru a-și hrăni familia. Mi-a arătat și câteva fotografii… Nu mi-a venit să cred!

Desigur, că i-am dat broșa înapoi, fără să mai pretind nici un bănuț…”

Așadar, dragi prieteni, nimic nu este întâmplător. Totul în viață are un scop!

De câte ori nu ai fost pus în fața unui eveniment care, la început părea întâmplător, dar s-a dovedit că erai fix omul potrivit, la locul potrivit?

Pe langa pilde sunt  folositoare si legendele si in urma lor ramane o invatatura ❤

LEGENDA GHIOCELULUI

Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, le-a colorat frumos. Când a făcut zăpada, i-a zis: „Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place”.

Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă:
-„Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!”.
Iarba a refuzat-o.

A rugat atunci macul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu asculta rugămintea zăpezii.

Tristă și amărâta, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului, căruia ii spune și lui necazul:
-„Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!”.
Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:
-„Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine”.
Zăpada primi cu bucurie darul ghiocelului.
De atunci, ea poarta veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara.

 

Uită-te la asta… https://pin.it/ddbvinh2r6qpln

 

Uită-te la asta… https://pin.it/j4ljzaurbcptpp

Un episod emoționant din copilăria Sfântului Nectarie de la Eghina

Nectarie se numea Anastasie și era un copil sărac, sărman, care muncea pentru a se putea întreține și a-și ajuta familia. Copilăria micuțului Anastasie, viitorul părinte Nectarie, era foarte grea. Micuțul, în familia sa săracă, muncea pentru a se întreține, dar și pentru a-i întreține pe ceilalți din casa sa și pe cei mult mai săraci, mult mai nevoiași decât el. Așadar, copilăria sa a fost foarte grea, nespus de grea. Copilăria lui însemna, spune aghiograful: „foame, frig, singurătate, durere. Foame, durere, lacrimi și iară lacrimi, singurătate, durere”. Bietului copil i se arată, într-o noapte, în vis, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, și-l întreabă de ce plânge? Iar Anastasie, a doua zi, pentru că nu știa cum să răspundă Mântuitorului Hristos la întrebare, cu naivitatea și inocența tipică copilăriei, s-a hotărât să Îi scrie Mântuitorului Iisus Hristos o scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai întrebat în vis de ce plâng. Iată, mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălțările de mi-au ieșit degetele afară și mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stăpânul meu și m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei haine și încălțăminte. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici și n-am trimis maicii mele nici un bănuț… Acum, ce să mă fac? Cum o să scot la capăt fără haine în această iarnă friguroasă? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc, Iisuse! Mă închin Ție și Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie”.

Apoi, micuțul Anastasie a pus această scrisoare în plic și a scris pe plic destinatarul: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – în ceruri” A găsit pe cineva care să ducă această scrisoare la poștă. Pronia a făcut ca, în acea zi, acel om care s-a oferit să-l ajute pe Anastasie și să-i ducă plicul la poștă, văzând că este un destinatar cu totul neobișnuit, a îndrăznit să deschidă plicul și să citească scrisoarea. Înduioșându-se și luând decizia să-l ajute, acest binefăcător a făcut un colet cu toate cele de trebuință. A pus și hăinuțe, a pus și încălțăminte, a pus de toate, și pentru el, și pentru sărmanii pe care îi avea acasă și pe care trebuia să îi întrețină micuțul Anastasie. Pe colet a menționat la expeditor: „De la Hristos, pentru Anastasie”.

Iată, ce pildă minunată, preaiubiții mei! Iată, cu câtă nevinovăție a scris micuțul și câtă bună îndrăzneală a avut față de Hristos, iar Hristosul cel milostiv a fost foarte prompt în răspunsul Său. În împrejurările acestea grele din viața noastră, Hristos întotdeauna lucrează prin oamenii Săi. Se face brațele și umărul tuturor prin oamenii Săi buni. Așadar, preaiubiții mei, să nu deznădăjduim și să nu fim nepăsători, ci să stăruim cu toții să trimitem și noi, la fel ca și micuțul Anastasie, scrisori către ceruri, rugându-ne Celui care le plinește pe toate să ne dea răspuns și ajutor.”

Cine-L primește pe Fiul

Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.

Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Când a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.

O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe…El a spus:

– Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat  viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc…Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.

Tânărul i-a înmânat  pachetul.

– Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.

Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent,  a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.

– O, nu se poate așa ceva, domnule… Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.

Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său  și numai, după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate.

După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții.

La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația, adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:

– Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?

În sală s-a lăsat liniștea….Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:

– Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!…

– Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:

– Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200?…

Din sală, cineva a stigat iritat:

– Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!… Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!…

Netulburat, adjudecătorul a continuat:

– Fiul!… Fiul!… Îl vrea cineva pe fiul?!…

Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:

– Dau eu 10 pentru acest portret…

Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.

– Există o ofertă de 10!… Cine dă mai mult?!… Dă cineva 20?!…

Sala era în fierbere.

– Dați-i-l lui pentru 10!…Să trecem la maeștri!…La maeștri!…

Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să  profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:

– 10, odată!…10, de două ori!…

Și, lovind cu ciocănelul în masă:

– Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!

Din față, cineva a zbucnit:

– În sfârșit, putem trece la marea colecție!…

Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:

– Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.

Rumoare în sală:

– Dar tablourile?!…Cum rămâne cu maeștrii?!…Colecția?!…

– Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului! Cine Îl ia, moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă!

Omul care-l primește pe FIUL obține TOT!…

Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul Său ca să moară pe cruce.

La fel ca mesajul adjudecătorului, și mesajul Lui este:

– Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?!

Pentru că, vezi tu, acela care îl primește pe Fiul (Iisus Hristos) obține totul…

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3:16-18).

Aceasta este adevărata dragoste!