– Pictori romani –

 

Scrisoarea cutremurătoare a unui fost ministru de finanţe despre cum au fost jefuiţi românii.

Fostul ministru de finante, analistul economic Ilie Şerbănescu trimite o Scrisoare deschisă către bucureșteni și toți românii, de un dramatism rar intalnit.

Dragii mei concetățeni, sînt și eu, ca și dumneavoastră, un locuitor al acestui îndrăgit oraș . Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit pînă cînd am ieșit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru dezvoltarea capitalismului și a democrației de la care am sperat mult mai mult . Acum sînt la pensie. Să nu credeți cumva că m-am pricopsit .

Îmi petrec anii chivernisind banii de pensie în primul rînd pentru plată facturilor. Știți și dumn eavoatra, poate mai bine ca mine, că viață de bucureștean te obligă la folosirea unor servicii și facilități publice indispensabile cum ar fi curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon și cîte altele. Tot uitindu-mă prin facturi am observant un lucru pe care aș vrea să vi-l împărtășesc și dumneavoastră.

Și anume că eu, ca și dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie frantuzească dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța. Deci eu, atunci cînd fac duș sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franța.

Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian. Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franțuzească ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar banii noștri pleacă la Paris să se integreze în UE.

Telefonul, indiferent că-l plătesc la Romtelecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, cum deschid gura să zic ceva la telefon, cum îmi mai zboară din portofel niște bani către zări străine. Cablul TV și internetul le plătesc la RCS & RDS. Ăștia, mărturisesc că nu știu de unde sînt dar am auzit că patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuiește la Budapesta și nu știe nici el dacă mai e român sau European.

Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat și cu mașina în Europa, că nu mai e în tot Bucureștii un PECO românesc. Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum plătesc dobînzi grele și comisioane către bănci străine fiindcă în București,în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească.

Deci ne integrăm cu succes și în sistemul financiar European, cu portofel cu tot. Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, pentru îndestularea familiei, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări fiindcă marfă e aproape 90% de import. Deci cam astea sînt urmările politicii de privatizare a celor care au condus țara în ultimii 24 de ani.

Am fost predați la pachet, pe post de consumatori captivi, unor companii străine care ne calculează prețurile în euro, deși noi sîntem plătiți în lei! Pe facturi prețurile cresc fără să ne întrebe nimeni, deși noi avem un contract cu fiecare din aceste companii de utilități. Cît mai poate dură o asemenea hemoragie financiară? Dar să știți că situația asta nu e specifică doar Bucureștiului. Ea se regăsește în toate marile orașe din țara .

Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară țării. Pagubele sînt uriașe! Au dispărut, în ultimii 24 de ani peste 1200 de întreprinderi productive: fabrici,uzine,combinate,cooperative, sisteme de irigații și cîte altele! În România, primul război mondial + al doilea război mondial + cutremurul din 1977 nu au distrus 1200 de întreprinderi. Politicienii ultimilor 24 de ani au reușit performanța!
Nici bomba de la Hirosima + bomba de la Nagasaky nu au reusit performanta asta, e dovedit statistic. Deci politicienii nostri din ultimii 24 de ani sunt mai rai decat bomba nucleara. Nu mai vorbesc de  recordul de a creste datoria publica la 20 miliarde de euro. I-au spus datorie publica, desi nu ne-au intrebat pe noi, poporul , atunci cand au contractat-o, dar ca sa fie siguri ca e datoria noastra, a poporului di ca noi o vom plati… noi si nepotii nostri !
Cat mai poate dura o asemenea situatie ? Ce fel de tara vom lasa noi mostenire copiilor si nepotilor nostri ?! Multi dintre ei cauta de pe acum sa-si faca o situatie prin alte tari. Cifre neoficiale spun ca vreo 4 milioane de tineri romani muncesc in strainatate si din generatiile ce se ridica mai toti vor sa plece, fiindca este o adevarata performanta sa-ti gasesti un loc de munca in tara ta.
Nimeni nu cere de pomana. Toata lumea doreste un loc de munca ! Fata productie autohtona de bunuri, doar cu consum si servicii si alea livrate, de straini, vom pieri ca tara si  ca neam  in cativa ani de zile. Acest lucru trebuie sa inceteze si Romania sa-si recapete controlul asupra serviciilor publice si asupra intregii economii ! Serviciile publice sunt afaceri cu clienti captivi. Ele trebuie sa fie in mana romanilor, a statului roman, altfel ne vom trezi cu preturi din ce in ce mai mari !

Dumnezeu sa ne lumineze mintea ! In caz contrar vom trage apa la Bucuresti si vom face plata la Paris ca si pana acum !

Articol relatat de portalul expunere.com

Va place pictura ?
Va invit sa  parcurgem   viata si operele unor pictori cunoscuti .
Pentru inceput vom incepe cu pictori romani. In ordine alfabetica :

• Abodi Nagy Béla (1918 Eliseni – 2012 Budapesta), pictor român de etnie maghiară.

S-a nascut la 13 iulie 1918 la Eliseni, jud. Harghita.
Între 1936 și 1940 a studiat la Academia de Belle Arte din București cu Camil Ressu și a continuat studiile la Universitatea de Arte din Budapesta ca elev al lui István Szőnyi (1940-1941) și a continuat cu studii de master (1941-1942).
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost înrolat timp de 5 ani în armata Ungarei iar între 1945 și 1948, a fost prizonier de război în URSS.
A devenit profesor la Universitatea de Artă și Design „Ion Andreescu” din Cluj, unde a lucrat din 1949 până în 1983, fiind cel care a îndrumat mai multe generații de artiști.Până în 2008 a locuit la Cluj-Napoca, după care s-a mutat la Budapesta.A decedat, în al 95-lea an al vieții, în Budapesta și a fost înmormântat vineri, 14 decembrie 2012, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.La vârsta de 94 de ani, Abodi Nagy Béla, fost rector al Universității de Arte Plastice din Cluj, a donat trei lucrări pentru Muzeul de Artă al Transilvaniei în curs de a fi înființat la Sfântu Gheorghe.
Opera
În volumul publicat de Bajor Andor în 1986 apar următoarele reproduceri:
Nagyanyám [Bunica mea] (1943), Templomban [În biserică] (1943), Zsófi (1952), Csíkos ruhás nő [Femeie cu rochie în dungi] (1956), Részegek II [Bețivi II] (1957), Eső után [După ploaie] (1960), Géza (1961), Elégia [Elegie] (1964), Hazai táj [Peisaj natal] (1965), Várakozók [Așteptare] (1967), Tavasz [Primăvară] (1968), A jövő fénye [Lumina viitorului] (1972), Mezei virágok [Flori de câmp] (1974), Búcsúzás [Rămas bun] (1975), Falusiak [Săteni] (1974), Együtt [Împreună] (1982), Éva (1940), Szemben az ablakkal [În fața ferestrei] (1943), Vasárnap délután [Duminică după amiază] (1944), Hójában [În Hoia] (1951), Önarckép [Autoportret] (1952), Gyermekek [Copii] (1952), Fónagy elfogatása (1953), Elválás [Despărțire] (1955), Télutó [Sfârșit de iarnă] (1955), Őszi verseny [Întrecere de toamnă] (1955), Olvasók [Cititori] (1956), Tárgyalás [Discuție] (1957), Klári (1957), Menekülés [Refugiu] (1957), Lakodalom [Nuntă] (1958), Hazafelé [Spre casă] (1958), Diáklány [Elevă] (1963), Leányarc [Chip de fată] (1964), Férfifej [Cap de bărbat] (1964), Özvegyek [Văduve] (1965), Barátnők [Prietene] (1966), Leányok [Fete] (1967), Aszonyok [Femei] (1967), Várakozó [Așteptare] (1968), Régi Kolozsvár [Clujul vechi] (1970), Fekete blúzos leány [Fată cu bluză neagră] (1972), Ősz felé [Spre toamnă] (1973), Élő emlék [Amintire vie] (1974), Munkába menők [Mergând la muncă] (1974), Család [Familie] (1976), Mezei ünnep [Sărbătoare câmpenească] (1976), Női arckép [Portret de femeie] (1976), Pisze [Cârn] (1977), Nemzedékek [Generații] (1977), Sárgahajú nő [Femeie cu păr galben] (1978), Gyümölcsszedők [Culegători de fructe] (1978), Találkozás [Întâlnire] (1979), Délutáni melankólia [Melancolie de după amiază] (1980), Csendélet gyümölccsel, virággal [Natură moartă cu fructe și flori] (1980), Forrás [Izvor] (1980), Bartók Béla (1981), Georgina (1983), Kendős asszony [Femeie cu batic] (1983), Jegyesek [Logodnici] (1984).
Sursa:De la Wikipedia, enciclopedia liberă

 

Petre Abrudan

Petre Abrudan (n. 1907 în Sutoru, jud. Sălaj – d. 1979) a fost un pictor român. A realizat portrete, compoziții istorice, naturi statice, pictură monumentală, mozaic și peisaje într-o manieră realistă tradițională („Sfatul cucoanelor„).
Se formează ca pictor la Școala de Arte frumoase din Cluj (1925-1928, 1930-1932). A debutat în anul 1937 la Salon oficial. Petre Abrudan a participat la numeroase expoziții în țară și peste hotare, impunându-se mai ales prin cele 20 de personale deschise între 1932-1970 la Cluj, Zalău, Satu Mare, Baia Mare, Bucureși, Bacău, Craiova, Tîrgu Mureș. Maturizarea artistului s-a produs pe un drum plin de statornicie, fără ocolișuri, investigațiile sale urmărind, în egală măsură, culoarea și linia, valoarea și forma.
Fire meditativă, a scrutat cu intensitate realitatea căutând și reușind să comunice într-un limbaj pictural specific, adevăruri semnificative. Legat prin mii de fire de lumea din care venea, și-a dorit mereu să poată comunica direct cu ea, selectându-și mijloacele , lucid și sensibil pentru a strucura cu eficiență fiecare imagine pentru a o încărca de sens. Cruce nouă și La cruce, două lucrări din tinerețe, ne introduc în lumea dramatică a miturilor, dar și a durerilor transilvănene. Compoziția complexă, plină de tensiune, își bazează expresivitatea pe ritmarea fermă a siluetelor și pe soluțiile de culoare echilibrate și directe. Modelate în planuri mari, fețele oamenilor, ca și mâinile ferm desenate, concentrează în ele toate sensurile dramei. În alte compoziții cum ar fi Muncitor în mină, Catarina, doamna noastră, Noi clădim o țară nouă, evocări ale unor scene de lucru sau ale unor momente ale istoriei, sunt relevabile efectele de masă, cu un dinamism interior, motivat plastic și deci cu adevărat elocvent. Peisajul transilvan își găsește în Abrudan un rapsod inspirat, preocupat mai ales de exprimarea acestuia în simbolice sinteze monumentale, cu un desen acuzat și funcțional, cu tonuri întunecate și grave, așternute în tușe ample, predilect verticale (Fântânele, Înserare)

Opere

• Cruce Nouă
• La cruce
• Chemare peste văi și munte
• Fântânele
• Înserare
• Martirii Neamului
• Grădina cu nuci
• La Bîrsana
• Sfatul cucoanelorSursa:De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nutzi Acontz (Popovici Ana) (n. 16 noiembrie 1894, Focșani; d. 19 decembrie 1957, București) a fost o pictoriță română.

Provine dintr-o stirpe armeană stabilită de multă vreme în Moldova, la Iași. Scriitorul Aurel Leon realizează în volumul IV din seria de evocări “Umbre” – acest portret fizic al pictoriței:

“O fată scundă cu obrazul rotund de orientală și frunte înaltă sub bascul așezat pe cosițe întunecate. Atrăgea în primul rînd lumina ochilor ei, ceva ca o stare de extaz. Mai tîrziu m-am convins că Nuți Acontz era acordată cu pictura, pe care o făcea, cu transparențe prețioase, parcă rezultatul unei lungi elaborări dar, de fapt, spontane, alături de brusca izbucnire a petei de culoare neașteptată în registrul calm din cadru.”

A studiat la Școala de Belle Arte din Iași (1914) cu profesorii Constantin Artachino, Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare.

După terminarea studiilor artistice, a lucrat pentru puțin timp ca profesoară de desen la Focșani și Constanța, iar din anul 1930 s-a stabilit la București și s-a dedicat exclusiv picturii. Genurile sale predilecte au fost peisajul, natura statică, florile, scenele de interior și, în mai mică măsură, portretul și compoziția figurativă.^[2]

La Balcic, unde i-a cunoscut pe Nicolae Tonitza, Francisc Șirato, ea a lucrat multe peisaje dobrogene de un rafinament cromatic acoperind un registru larg, care o distinge și o individualizează. Lucrările sale se află în colecții de artă din țară și din străinătate.
Nutzi Acontz – Stradă dobrogeană

Nutzi Acontz – Cafeneaua lui Mamut

Tataroaice la Balcic

Barci la mal
Peisaj cu rau

Sursa:De la Wikipedia, enciclopedia liberă imagini:http://artindex.ro – /www.google.ro

Petre Achițenie
(n. 27 mai 1929, Havârna, județul Botoșani — d. 1 decembrie 2006, București) a fost pictor, în perioada 1968–1993 profesor universitar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București.
Articol scris de: Lucia Pârvan / 19 Mai 2015

A fost şi rămâne fără îndoială un mare artist. Dacă ar fi trăit, pe 27 mai 2015 ar fi împlinit 86 de ani. Timpul însă n-a mai avut răbdare… În decembrie 2006, chiar în ziua de 1 decembrie, maestrul Achiţenie a plecat să se odihnească lângă sfinţii pictaţi de-a lungul vieţii în cele peste 50 de biserici.

Despre omul şi artistul Petre Achiţenie, despre picturile sale, de la debut şi până la trecerea în lumea umbrelor, au scris numeroase personalităţi: critici de artă, scriitori, colegi de breaslă, jurnalişti.

Voi încerca o scurtă creionare a personalităţii şi operei maestrului prin prisma celor scrise, păstrate cu sfinţenie de artist şi aduse la cunoştinţa iubitorilor de artă prin albumul „Petre Achiţenie”, tipărit în 1989 (85 pagini, format mare 32/25 cm), finanţatorii albumului fiind Comitetele de cultură şi educaţie socialistă Botoşani şi Vrancea.

Ca mulţi botoşăneni am asistat la lansarea albumului şi deţin un exemplar cu semnătura maestrului.

Selecţia pe care o propun cuprinde aprecieri legate de activitate sa ca pictor, profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, prieten, coleg sau colaborator:

„Petre Achiţenie are o foarte serioasă pregătire artistică, ceea ce se vede în desenul lui sigur, în armonizarea culorii şi valorii, în rezolvarea spaţiului compoziţional”.
Alexandru Ciucurencu – 1963, unul din profesorii artistului.

„Achiţenie a rămas credincios unor idealuri de la care nu a abdicat niciodată. Venea din locurile pe care le-au sfinţit numele lui Eminescu şi Luchian, de acolo unde străjuiesc în istoria culturii noastre monumentele vremii lui Ştefan şi-a lui Rareş. Şi sufletul său a păstrat – şi păstrează – o neabătută credinţă în semnificaţiile adânci ale unei tradiţii ce dă spiritului românesc de totdeauna un înţeles şi o valoare de neconfundat în cuprinsul generaţiei europene”.
Dan Grigorescu

„Cu darul înăscut de a face pictură, şi nu mai puţin prin destin de a se dărui total, mai bine de trei decenii, şcolii noastre de artă, Petre Achiţenie şi-a fixat un loc bine definit în generaţia sa”.
Vasile Grigore

„Achiţenie se luptă cu miracolul, cu Istoria, cu Destinul şi cu Triumful. El este, în afară de vinul pe care-l bem împreună, minunea ce se întâmplă pentru veşnicia neamului. Eu sunt fericit pentru că el există”.
Fănuş Neagu

„Prin buna cunoaştere a ceea ce au făcut înaintaşii sau contemporanii săi, Petre Achiţenie şi-a cristalizat o viziune, un stil, care, reprezentat prin acele mari panouri evocând altarele, nu este altceva decât reverenţa adâncă, densă şi smerită făcută tuturor înaintaşilor săi care l-au format şi din a căror sevă – şi cunoaştere – s-a putut scoate la lumină şi defini propria-i personalitate”.
Radu Ionescu,  Botoşani, 17 iunie 1989

„În contextul generaţiei sale Petru Achiţenie face o figură oarecum aparte. Artistul este un romantic întârziat, un spirit nutrit de marea lecţie grigoresciană; pentru el inflexiunile lirice ale culorii sugerează, traduc, disponibilităţi practice, reale, compoziţia picturală nefiind altceva decât un discurs articulat coerent şi expresiv”.
Valentin Ciucă, 17 iunie 1989

„Artistul, îşi concepe astfel opera în aria unei nuanţe de expresionism sobru, ilustrat în special pentru universul tehnic al culorii. Conexiunea între tradiţie şi modern este opţiunea metodologică a picturii lui Petre Achiţenie… Opera artistică şi didactică a pictorului Petre Achiţenie este expresia personalităţii celui care a realizat-o: omul viu, extrem de viu sufleteşte”.
Dan Cristian Popescu

„Evoluţia artistică de la figurativul realist, cu tentă eroică adesea, la abstractul simbolic atestă cu rigoare capacitatea sa de a parcurge mari etape din istoria picturii, a şi le însuşi, spre a o putea lua mereu de la capăt

Atent la schimbările de direcţie ale artelor vizuale în raport cu modificările de gust şi de mentalitate ale creatorilor şi publicului lor, Achiţenie vădeşte un oportun simţ al spiritului timpului”.
Valentin Ciucă, Nobilul Achiţenie în Vernisaje elective, Editura Augusta, Timişoara, 2000, p. 61.

Şi nu voi încheia înainte de a cita din maestrul însuşi:
„În portretele practicate de mine caut spiritualul, iubirea, tandreţa şi poezia fiecărui om. Peisajele sunt pentru mine portrete individualizate ale naturii, ale locului şi momentului respectiv, cu puterea lor de sugestie şi caracterul lor specific poetic sau dramatic.
Pulsez odată cu societatea contemporană în halucinantul prezent civilizat, cu ochii iubirii şi poeziei, niciodată pierdute de-a
lungul vremii”.
Petre Achiţenie, 1989

Sunt gânduri aşternute pe hârtie în anul în care a deschis o expoziţie restrospectivă la Botoşani (în spaţiul Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean Botoşani), anul în care a hotărât, cu sensibilitatea-i cunoscută ca aceste lucrări trebuie să rămână judeţului în care s-a născut.

Sunt sigură că maestrul a plecat în Eternitate cu regretul că bunele sale intenţii nu s-au materializat în deschiderea la Botoşani a unui muzeu sau măcar a unei săli cu expunere permanentă pentru opera sa.

Cu siguranţă, aşa cum aprecia şi criticul de artă Valentin Ciucă, „la bursa timpului numele lui nu va putea fi ignorat”. Până atunci la Botoşani, peste lucrările maestrului, se aşează încet dar sigur… uitarea; în ciuda eforturilor pe care le-am făcut ani de zile de a menţine vie amintirea botoşăneanului nostru de onoare.

Petre Alexandrescu (pictor)

A urmat Școala Centrală din Craiova unde l-a avut profesor pe pictorul Constantin Lecca

Domnitorul Barbu Știrbei l-a remarcat pe tânărul Petre Alexandrescu, care la numai 17 ani era suplinitor la o catedră de desen din orașul lui natal. Domnitorul, impresionat de talentul acestuia a hotărât în 1851 să-l trimită în străinătate pentru aprofundarea studiilor.

A plecat întâi în Italia, unde s-a înscris la Accademia di San Luca din Roma. Aici a studiat până în anul 1856, după care a plecat la Paris ca să continue studiile cu Léon Cogniet (1794-1880).

În 1856, fiind la Paris a lucrat, în colaborare cu Carol Popp de Szathmáry, o pictură ce reprezintă Unirea Principatelor Române. În 1858, pictura Unirea Principatelor, a fost litografiată și difuzată în tiraj de masă^[3]. Litografia, tipărită la Wonneberg, din care un exemplar se afla la Palatul Patriarhal (fost și Palatul Camerei Deputaților) din Dealul Mitropoliei, este o alegorie: la partea superioară Sfânta Treime, protectoare; jos, pe pământ, un înger încoronat, care strânge mâinile celor două țărănci, simbolizând cele două principate unite. Pe o treaptă, mai jos, alte două femei: Justiția și Istoria, sunt martore la acest act solemn.

După 1859, Alexandrescu s-a întors la Craiova, la părinții săi, unde a pictat portretele membrilor familiilor boierești din oraș: Oteteleșeni, Vărvoreni, Filișeni. În ianuarie 1860 a plecat la București, devenind profesor de desen la gimnaziul Lazăr, unde a rămas până la 1867. Aici l-a avut ca elev pe viitorul pictor de renume Ion Andreescu. Cât a fost profesor, a executat o serie de portrete de episcopi și arhierei la cererea lui Dionisie Romano, episcopul Buzăului.

A contribuit la decorarea bisericii Antim din București. Între 1860-1863, sub grija episcopului Clement al Argeșului, pictura originală a fost înlocuită cu alta, lucrată în frescă de pictorul Petre Alexandrescu. Peste tot se observă tendințele naturiste ale pictorului. Întreaga pictură a bisericii păstrează elemente de imitație a marilor artiști ai Renașterii, atât în compoziție cât și în tratarea personajelor

A lucrat la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Brăila. Pictura este executată în ulei, cu dominarea culorilor crem și maron închis, în anii 1863-1865, într-un stil de inspirație renascentistă italiană.
În timp ce picta Biserica „Sfântul Nicolae” din Brăila, a fost admirat de fiica lui Rally, un mare bogătaș grec din Brăila, proprietar al teatrului și al hotelului cu același nume, precum și al multor prăvălii. Când grecul a aflat că fiica sa nu mai are somn din pricina unui „zugrav” de biserici, a trimis-o departe, la Messemvria. Petre Alexandrescu a continuat să picteze Biserica Sf. Nicolae. Când fresca era uscată, pictorul, sub înflăcărarea iubirii, s-a înfățișat la părinții fetei hotărât să-i ceară mâna. Inițial, grecul Rally nu prea s-a lăsat înduplecat de insistențele tânărului spiritual. Dar, ca să fie sigur, a chemat-o pe fiica sa pentru a-i cere încuviințarea. Într-un final a fost de acord să-și dea fata după Petre Alexandrescu, dar i-a interzis acestuia să mai pună mâna pe „vopsele”. Petre Alexandrescu a consimțit și a mai pictat doar chipul soției sale, Athina, după care a renunțat definitiv la pictură. Considerând că viața pe care o trăia la București era lipsită de perspective, deși era apreciat de contemporani ca pictor, a rămas la Brăila, unde a practicat negustoria până la sfârșitul vieții. Contemporanii remarcau că, pentru a se putea căsători cu femeia iubită, Petre Alexandrescu a renunțat la penel și a devenit un „om serios”.
Lucrări ale lui Petre Alexandrescu se găsesc în galeria de pictură națională a Muzeului de Artă Craiova, și anume portretele familiilor Otetelișanu, Vorvoreanu, Filișanu, Ion și Masia Hagiad.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Petre Alexandrescu – Coborârea de pe cruce, copie după pictura cu acelaşi nume a pictorului Daniele da Volterra (1509–1566)

Virgil Almășan –  (n. 1926) este un pictor român, reprezentant al realismului socialist.

Virgil Almășan are in prezent 91 de ani.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Călin Alupi

Fiu de țărani săraci din Basarabia, Călin Alupi va păstra din copilăria și adolescența sa o dragoste profundă pentru natură și un atașament particular pentru oamenii și lucrurile simple, care vor marca întreaga sa operă.

Cu toate că nimic nu-l predestina picturei, vocația lui se manifestă spontan la 13 ani, când intră la Școala normală din Șendriceni. Profesorul său Nicolae Popovici Lespezi îi descoperi talentul și-l îndrumă. Intră în 1925 la Academia de Belle Arte din Iași, avându-l ca profesor pe Ștefan Dimitrescu, datorită căruia își desăvârșește bazele în desen.

Cu toate că sărăcia nu-l părăsi niciodată, primii ani sunt marcați de o mizerie crudă. Trăiește în locuințe salubre și nu subzistă decât datorită unei slabe burse și a unui post de custode a Pinacotecei, obținut prin Ștefan Dimitrescu.

Începând din 1933, participă la diverse expoziții de grup și personale, iar după doi ani este numit profesor suplinitor la Școala normală din Șendriceni. Când Nicolae Tonitza începe pictura schitului Durău, îl ia printre ucenicii săi, alături de Corneliu Baba și Mihai Cămăruț.

În 1940, cariera sa promițătoare este curmată brusc fiind mobilizat și trimis pe front ; va face tot războiul în linea I în condiții extreme de supraviețuire, cu sarcina de a desena pozițiile inamice. La armistițiu, se întoarce de la Odesa (pe jos), cu sechele grave : a contractat un ulcer la stomac și piatră le rinichi care-l vor împiedica, de acum înainte, să urmeze o carieră continuă (va îndura în total zece operații până la moarte). Descoperă cu amărăciune că aproape toate tablourile i-au dispărut, distruse sau furate în timpul războiului.

În 1947, devine profesor la Academia de Belle Arte din Iași. Se căsătorește cu Sanda Constantinescu Ballif, cu care va avea o fiică în 1950, Antonina Alupi, astăzi pictoriță și profesoară de desen la Paris.

În 1954, Belle Artele din Iași se desființează; se stabilește atunci în București cu familia sa. Este profesor la Școala medie de arte plastice din București, până în 1963, când Institutul pedagogic din Iași (fostul Belle Arte) își redeschide porțiile, și se întoarce ca profesor. După ce iese la pensie, în 1968, se întoarce în capitală unde mai stă doisprezece ani. Din 1980, revine definitiv la Iași, unde va trăi cu soția până la sfârșit.

În decursul vieții sale, expozițiile s-au succedat la interval de doi sau trei ani: în România mai ales (Saloanele interregionale de arte plastice din Iași, Expozițiile anuale de grafică din București, Expoziții personale, etc.), dar a participat și la expoziții internaționale (Sofia în 1954, și Varșovia în 1955), a avut expoziții personale în Italia (Roma și Trieste, în 1971) și Franța (Paris și Saint-Germain-en-Laye, în 1979). Nefiind un carierist, nu încercă niciodată să-și promoveze opera executând comenzi pentru Partid, ceea ce explică faptul că fu ținut deoparte, el însuși, de altfel, preocupându-se puțin de reușita socială.

Desenator remarcabil, tablourile sale se recunosc prin tușa lor precisă și virilă. Subiecte adeseori simple, și totdeauna extrase din realitate, ilustrează o înțelegere în profunzime a naturii umane, a peisajelor românești și a oamenilor umili, de care era apropiat (Moș Androne, 1972). Picta repede și avea darul de a comunica emoția spontană resimțită în contact cu motivul. Este în ziua de astăzi considerat ca unul din cei mai importanți reprezentanți al post-impresionismului românesc.

Opera prin ochiul criticii

• Nicolae Tonitza:

„E primul an când simt mândria de artist fiindcă am lucrat fără gând de câștig împreună cu ucenicii mei de la Academia din Iași, care s-au comportat admirabil, străduind alături de mine, în chip absolut gratuit (…) Am rămas acum numai cu doi : Baba și Alupi. Foarte bune și devotate elemente. Baba va pleca și el pentru că începe Academia de la Iași, unde are de dat în toamnă niște examene teoretice în restanță. Alupi va rămâne, sper, până mă voi urni eu de aici. Numai să nu mi-l scoată din pepeni și pe ăsta prostia și mojicia vreunui călugăr.”

—Nicolae Tonitza, Scrisoare către Cezar Petrescu, 23 octombrie 1936

• George Oprescu:

„Preferințele mele merg spre cele două capete inciziv tratate, energice,frumos colorate ale lui Alupi. Iată două excelente studii pentru portrete, simple, sincere, așa cum se cuvine să fie asemenea lucrări.”

—George Oprescu, în Cronica Anualei de pictură din 1949, Universul, 8 octombrie 1949

• Ion Irimescu:

„Călin Alupi rămâne fără șovăire fidel unei credințe și concepții despre pictură și despre puterea dramatică a propriului său simț coloristic, pus în slujba unei idei. Multe din lucrările sale, mai devreme sau mai târziu, își vor avea locul cuvenit printre marile valori ale picturii românești, iar numele lui Călin Alupi va sta alături de cel al lui Nicolae Popa și Corneliu Baba, care (în tinerețe), înflăcărați de aceleași visuri și idealuri, au pornit împreună la drum, fiecare cu talentul și destinul său.”

—Ion Irimescu, Convorbiri Literare, nr 7, iulie 1986

• Valentin Ciucă:

„Călin Alupi aparține, cu excelență, generației de aur a picturii românești, cu statut de egalitate valorică față de iluștrii săi congeneri Corneliu Baba și Ion Irimescu. A traversat cu demnitate și cu o impecabilă rectitudine morală vremea, bulversantă pentru artist, a frustrantelor comisii de îndrumare, a absurdelor principii impuse de modelul realismului socialist. Nefiind tentat să cedeze imperativelor timpului, a preferat condiția unui marginalizat. Este de precizat faptul că, în spațiul românesc, puțini au abordat pastelul cu talentul dar și cu exigența lui. Lecția lui Ștefan Luchian, rămasă fără urmări vreme de decenii, și-a aflat în Călin Alupi un înzestrat continuator.”

—Valentin Ciucă, Farmecul pastelului.

• Grigore Ilisei:

„Artistul este unul din aceia care nu se mai satură umblând prin natură. El găsește tot timpul prilejuri de încântare în cele ce îl înconjoară. Pentru a-și putea transcrie bogăția trăirilor, emoțiilor sale, Călin Alupi apelează la o tehnică mai potrivită transpunerii spontane și anume pastelul. Culorile de creion au căldură, iar nuanțele ce se pot scoate sunt de-a dreptul luxuriante. Dacă scheletul construcțiilor este simplu, în schimb cromatica pastelată se dovedește rodul unei elaborări migăloase.”

—Grigore Ilisei, Un poet al pastelului, Cronica, februarie 1985

Crezul lui Călin Alupi

„Nepriceput în înconjurări de orice fel, încerc să redau cu sinceritate lumii ceea ce îi datorez – gama emoțiilor trăite în fața formelor și culorilor ei niciodată prea sărace pentru a trebui să le inventez. Dedic un loc deosebit luminii și cromaticii peisajului românesc, acestei țări mândre și binecuvântate între toate țările de pe pământ, în care cu grijă sunt adunate și așezate toate celelalte frumuseți.”

Cronologie

• 1906 – 20 iulie : Se naște Calinic, fiul lui Teodor și al Antoninei Alupi, familie de țărani din satul Vancicăuți, județul Hotin, Basarabia (U.R.S.S.)
• 1917 – Rămâne orfan de tată. Tatăl său, soldat în armata imperială rusă, moare pe front în Galiția.
• 1919 – Devine elev al școlii Normale Șendriceni – Dorohoi, avându-l ca profesor de desen pe pictorul Nicolae Popovici Lespezi.
• 1925 – Student la Academia de Arte Frumoase din Iași, unde face desenul artistic cu Jean I. Cosmovici și pictura cu Ștefan Dimitrescu. În timpul studenției este custode al Pinacotecii ieșene. Obține bursa Schiller și Premiul Grigorovici.
• 1925-26 – Este elev, timp de un an, la școala de Ofițeri de rezervă Bacău.
• 1932 – Absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Iași, secția pictură, cu calificativul maxim.
• 1933 – Expune la Salonul Official al Moldovei organizat la Iași.
• 1934 – Expoziție personală la Iași.
• 1935 – Profesor suplinitor la școala Normală din Șendriceni, la catedra de Desen și Caligrafie.
• 1936 – Se întoarce la Iași și participă la expoziții locale. Începând cu acest an a pictat sub îndrumarea lui Nicolae Tonitza (alături de Corneliu Baba, Mihai Cămăruț și alții) schitul Durău, de sub Ceahlău.
• 1938 – Expune în cadrul grupului de artiști moldoveni ” Grup Ieșean „, la București, sala Dalles, alături de Al. Clavel, Mihai Cămăruț șî N. Popa. Expoziția a fost comentată favorabil în Adevărul literar și artistic.
• 1939 – Expune la Salonul Official al Moldovei organizat la Iași.
• 1940-44 – Este mobilizat și trimis pe front. Face tot războiul în linia I – ca desenator a pozițiilor inamice.
• 1944 – Expune la Salonul Official de pictură și sculptură de la București.
• 1945 – Locotenentul în rezervă Călin Alupi este decorat cu ordinul „Coroana României ” cu spade în Gradul de Cavaler cu panglica de ” Virtute Militară „. Decorarea sa pentru merite deosebite de arme este menționată în Monitorul Official din 7 aprilie 1945.
• 1946 – Expune în cadrul grupului de artiști moldoveni la București, Sala Dalles, alături de Ion Irimescu, Petre Hârtopeanu și Nicolae Popa.
• 1947 – Este numit asistent la catedra de desen a Academiei de Arte Frumoase din Iași, devine în scurt timp profesor.
• 1948 – Participă la Anuala de Stat de pictură și sculptură organizată la București.

Participă la Expoziția regională de grafică de la Iași. Se căsătorește cu Sanda Constantinescu Ballif.

• 1949 – Participă la Expoziția anuală de pictură și sculptură organizată la București.
• 1950 – Profesor la școala medie de arte plastice din Iași.

Se naște unica fiică, Antonina, pictoriță și profesoară de pictură la Paris.

• 1953 – Participă la Expoziția anuală de Stat a artelor plastice organizată la București.
• 1954 – Participă la Expoziția de artă românească de la Sofia; primește o diplomă de onoare.
• Expune la Expoziția anuală de Stat a artelor plastice organizată la București.

Este numit profesor la școala medie de arte plastice de la București.

• 1955 – Participă la Expoziția interregională de artă plastică organizată la Iași.

Participă la Expoziția de grafică românească organizată la Varșovia.

• 1956 – Participă la Interregionala de artă plastică organizată la Iași.

Participă la Expoziția anuală de grafică București.

• 1957 – Expune la Interregionala de pictură sculptură și grafică Iași.
• 1958 – Participă la expoziția anuală de grafică București. Prezența sa este remarcată în cronica publicată de Petru Comărnescu în ” Informația ” din Ianuarie 1958.
• 1962-67 – Este numit profesor de pictură la Institutul pedagogic din Iași, dar familia rămâne în București.

Participă la toate expozițiile interregionale de pictură din Iași.

• 1966 – Călătorie de documentare în Ungaria și Cehoslovacia.
• 1971 – Expoziție personală de pictură la Galeriile Corso din Trieste – Italia.

Expoziție personală de pictură la Centro Australiano Qantas din Roma.

• 1972 – Salon Internațional Paris-Sud.
• 1973 – Expune la Salonul Internațional de Arte de la Paris organizat de Societatea Artiștilor Autonomi.
• 1975 – 19 februarie – Evocare ” Nicolae Tonitza ” în cadrul Serii muzeale omagiale organizate de Muzeul de Artă al României.
• 1976 – Expoziție personală la ” Căminul Artei „, București.

Expoziție personală la Galeriile de artă, Iași. Participă la Festivalul de artă ” Voronețiana „, Suceava.

• 1978 – Expoziție retrospectivă – Muzeul Național de Artă – București.

Evocare ” Ștefan Dimitrescu ” în cadrul Serii muzeale omagiale organizată la Muzeul de Artă din Iași.

• 1979 – Participare la Expoziția de la Maison Nationale des Artistes din Paris.

Expoziție personală la Saint Germain en Laye – Franța.

• 1980 – Se întoarce definitiv la Iași.
• 1985 – Expoziție de pastel la Galeriile Casei Cărții din Iași.
• 1986 – Expoziție la Galeria Comitetului de cultură al județului Iași.
• 20 iulie – Seară omagială la Palatul Culturii din Iași. Sărbătoarea a 80 de ani de viață.

Expoziție în Sala ” Coandă „.

• 1988 – 19 septembrie : se stinge din viață la Iași, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași

Alupi Calin (Calinic)

mama artistului

Antonina (6 ani)

Viorica
Flori de camp

Fereastră de chilie din schitul Vovidenia

Casă între flori

Fântână cu cumpănă – armonie verde

Nocturnă (Printre blocuri)

Sursa: imaginile cu picturi https://g1b2i3.wordpress.com
Biografia si restul De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Max W. Arnold
Max W. Arnold (nume la naștere Mendel Wechsler Arnold, apare în documente și ca Max Wexler Arnold) (n. 25 martie 1897, Iași – d. 29 iulie 1946, București) a fost un pictor evreu din România.

În perioada 1913-1919 a urmat Școala de Belle-Arte din Iași, pe care a absolvit-o în 1920, an din care a început să expună în țară^[3]. Aici a studiat cu Gheorghe Popovici și Octav Bancilă.

După absolvire a călătorit mult în Europa și în Orient. În anii 1923-1924 a plecat în Germania, la München și Dresda, spre a-i studia pe expresioniștii germani. În perioada 1925-1927 a călătorit în Italia. La Roma a continuat studiile la Institutul Superior de Arte^[1], unde s-a întâlnit cu pictorii Sabin Popp și Lucian Grigorescu. O nouă deplasare în Palestina, Egipt și Siria, expunând la Sala Hasefer, în iarna 1927-1928, lucrările făcute în aceste călătorii. În 1928, a plecat la Paris, apoi în Spania. În Franța, a lucrat multe pe coasta bretonă, la Concarneau și la Douarnenez, unde a creat compoziții de natură statică cu fructe de mare, creveți, languste și homari^[1]. Urmează noi expoziții, la Paris în 1933 și la București în 1934. S-a impus ca pictor în ulei și acuarelist după călătoriile la Balcic, apoi în Bretania franceză, Belgia, Grecia, Anglia. A fost influențat mai puțin de Paul Cézanne, deși îl admira, și mai mult de Henri Matisse, Raoul Dufy și Albert Marquet.

Lucrările sale abordează o varietate de teme, ca peisaje orientale, dobrogene, de pe Sena, din Hyde Park, din Florența, nuduri, portrete, naturi statice, interioare, stradale etc.

Potrivit propriilor adeziuni, Max W. Arnold poate fi încadrat postmodernismului, preferând estomparea volumelor, libertatea compozițională și spontaneitatea gestului artistic.

M.H. Maxy îl caracteriza astfel pe pictorul Max W. Arnold:

Un cutezător al acuarelei… de o vigoare și o prospețime în expresie cu totul personale… Colorist învederat, încearcă în același timp, într-o pastă densă, senzațiuni cromatice de o frumoasă ținută și rară emoțiune.

Lucrări în muzee

Principalele muzee, în care se regăsesc lucrări ale sale, sunt:

• Casa memorială Ion Minulescu – Claudia Millian din București.
• Muzeul Zambaccian din București.
• Muzeul de Artă din Iași.
  De la Wikipedia, enciclopedia liberă
  Picturi

Peisaj oriental



Peisaj in Franta

Peisaj din Beirut

Theodor Aman
Theodor Aman (n. 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — d. 19 august 1891, București) a fost pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București. Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului. El a influențat prin activitatea sa și a grăbit în același timp, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.^[1] Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu au fost, în data de 5 octombrie 1864, întemeietorii Școlii de Arte Frumoase din București.

Theodor Aman s-a născut în data de 20 martie 1831 în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo (poreclit Aman) de origine cuțovlah (macedonean), care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar în anul 1818 de către Ioan Vodă Caragea. Mama sa era de origine greacă, se numea Despina (alintată Pepica) și s-a născut la Paris.

Aman a fost pentru societatea conservatoare locală care abia s-a desprins de obiceiurile fanariote de purtare a ișlicului și giubelei, o adevărată revoluție. El însuși a fost ridicat la rang de boier pitar de către domnitorul Barbu Știrbei în anul 1856, fiind răsplătit astfel pentru eforturile sale de afirmare în domeniul artelorFără să-și renege averea, titlul și originile sale boierești, Theodor Aman a reușit pe tot parcursul vieții sale să se comporte ca un senior al artelor.

Atelierul și casa în care locuia, care a fost construită în anul 1869 în stil pompeian, era în acea vreme o locație mondenă unde se întâlnea protipendada Bucureștiului. Astfel, despre acest loc monden, Alexandru Tzigara-Samurcaș spunea „Atelierul său (…) era singurul centru artistic în care se aduna elita bucureșteană a timpului.”

Thoedor Aman a urmat cursurile Școlii Centrale din Craiova unde ia lecții de desen la clasa profesorului Constantin Lecca după care se înscrie la cursurile Colegiului Sfântul Sava din București la clasa profesorului Carol Wallenstein. În perioada 1850 – 1857 se stabilește la Paris, unde studiază pictura (1850) cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu François-Édouard Picot.

Profesor și întemeietor împreună cu Gheorghe Tattarescu al Școlii de Arte Frumoase din București. Se dedică picturii influențat de maeștrii Renașterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viața muscelenilor lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung și împrejurimi. Numele său a rămas în istoria artei românești nu doar prin valoarea operelor semnate, ci și prin contribuția avută la întemeierea primelor școli de Arte frumoase, la București și Iași (1864).

Din punct de vedere al formației sale ideologice, trecerea lui Aman pe la liceul Sfîntul Sava a avut multă însemnătate. În acești ani se pregătea în Țara Românească revoluția de la 1848. Ideile ei, care trezeau conștiința națională militînd pentru înlăturarea feudalității, unirea Principatelor și întemeierea unui stat autonom, erau cu înflăcărare promovate de la catedră de profesori ca A. Treboniu Laurian, Costache Aristia și Aaron Florian (care îi fusese profesor și la Craiova).

Pe băncile școlii se împrietenește cu partizanii înfocați ai revoluției, ca de pildă George Cretzianu. Însuși fratele pictorului, Alexandru, student în Franța, era înscris în anii 1846 și 1847 în „Societatea studenților români din Paris”, care nu era decît filiala de peste hotare a „Asociației literare” din Muntenia, îndărătul căreia acționau de fapt revoluționarii pașoptiști. Între 1848-1850 colegiul Sfîntul Sava este închis.

Tînărul pictor nu avea motive să se întoarcă la București. Viața artistică era acum foarte redusă. Școlile de artă nu existau. „Meseria„ de artist continuă sa fie disprețuită; prejudecățile, ignoranța și totala lipsă de înțelegere a claselor dominante îngreunau calea dezvoltării picturii în Principate. Astfel, în 1850, Theodor Aman pleacă la Paris la studii. Aici, Aman se înscrie ca elev în atelierul lui Drolling și un an mai tîrziu – după moartea acestuia survenită la 9 ianuarie 1851 – în cel al Picot.

Opera – 

• Petrecere cu lăutari, 1851
• Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, 1852
• Bătălia de la Oltenița, 1854
• Bătălia de la Alma, 1855
• Bătălia românilor cu turcii în insula Sf. Gheorghe, 1859
• Unirea principatelor, 1859
• Vlad Țepeș și solii turci, 1861-1864
• Izgonirea turcilor la Călugăreni, 1872
• Tudor Vladimirescu, 1874-1876
• Boierii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș, 1885-1887
• Hora de la Aninoasa, 1890
• Peisaj cu barca pe lac
• Stradă în Sinaia
• Portul Constanța
• Petrecere în familie
• Canoniera în portul Constanța
• În parc
  

  Fotogalerie
  
  Autoportret

  

  Cos cu fructe 

  Jardin du Luxembourg

  Theodor Aman – http://alis.ro/rpictura.htm

  Theodor Aman – semnat stânga jos cu roşu, ulei pe lemn, 23.5×14.5cm
  

  Cântăreaţa cu lăuta

  Theodor Aman – http://icem.romclub.ro/pictura.php
  

  

  Peisaj cu râu şi copaci

  Theodor Aman – http://www.cimec.ro
  
  

  Vas cu flori

  Theodor Aman – http://www.mnar.arts.ro/ro/galerii/lucrare-moderna.php?id_autor=5&id=108

  Theodor Aman – Vas cu flori, ulei pe lemn, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti
  

  Portul Constanţa

  Theodor Aman – http://www.cimec.ro

  1882
  

  Flori

  Theodor Aman – http://mab.ro/en/17_20/06en_aman.htm

  Theodor Aman – Flori, ulei pe pânză, 54×35 cm
  

  Theodor Aman – http://www.tkinter.smig.net/Romania/ArtGallery/index.htm

  Gipsy Girl, by Theodor Aman (Romanian 1831-1891), date 1884, National Gallery Bucharest
  

  Theodor Aman – Sursa Artindex

  Dominoul verde, ulei pe lemn, 24 × 14 cm, semnat stânga jos, cu albastru, „Th. Aman”, Muzeul de National de Arta al Romaniei

  

  Theodor Aman – Sursa Artmark

  Garofițe, ulei pe lemn, 12,5 × 9,5 cm, semnat dreapta jos, cu roșu, „Aman”

  

  Dacian Andoni

  Născut la 30 decembrie 1962, Arad, România. Studii: 1993 – absolvent al Academiei de Arte Vizuale “George Enescu”, Iași (clasa prof. Adrian Podoleanu), secția pictură

  2005 – Doctor în arte vizuale, titlul tezei: „Aspecte ale sacrului în pictura românească actuală”, conducător științific d-na Prof. Dr. Rodica Vârtaciu.

  Din 2007 – conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte Plastice

  Expoziții personale (selecție): 2012 – Centrul Cultural Palatele Brancovenesti Migosoaia, Expozitia „Constructie si memorie”,expoziție vernisatã de d-l Dan Hãulicã, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artã http://www.modernism.ro/2012/05/16/dacian-andoni-constructie-si-memorie-palatul-mogosoaia/ 2011 – Galeria „Arcade 24” Bistrița, Expoziția „Pământ transfigurat”, expoziție vernisată de criticul de artă Oliv Mircea http://www.mesagerul.ro/2011/11/03/pamant-transfigurat-de-dacian-andoni 2011 – Muzeul de Artã Timișoara, Expoziția „Pãmânt + Construcție”, expoziție vernisatã de d-l Dan Hãulicã, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artã http://www.modernism.ro/2011/06/15/expozitie-dacian-andoni-la-muzeul-de-arta-din-timisoara/ 2009 – Galeria „Dana” Iași, Expoziția „Dincolo de materie”, expoziție vernisatã de d-l Dan Hãulicã, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artã http://www.bzi.ro/vernisaj-de-exceptie-picturala-al-artistului-dacian-andoni-130755 2009 – Muzeul de Artã Cluj-Napoca, Expoziția „Dincolo de materie”, expoziție dedicatã cineastului Paul Barbãneagrã http://evenimenteincluj.wordpress.com/2009/11/10/11-%E2%80%93-29-noiembrie-expozitie-pictura-%E2%80%9Edincolo-de-materie%E2%80%9D-artist-dacian-andoni-la-muzeul-de-arta/ 2007 – Institutul Român de Culturã și Cercetare Umanisticã, Veneția, Italia, Expoziția „Intre memorie și uitare”, curator și prezentator d-l Ambasador Dan Hãulicã, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artã http://www.artline.ro/1_584_Romania_la_Bienala_de_la_Venetia_12637.html) 2006 – Palatul Administrativ Timișoara, Expoziție de acuarele vernisatã de Prof.univ.dr. Marcel Tolcea, Directorul Muzeului de Artã din Timișoara http://www.cjtimis.ro/uapt/noutati_cjt/v130706.htm 2004 – Galeria “Sabina & Jean Negulescu”, București. Titlul expoziției: „…prin cele ce se văd”. Expoziție vernisată de d-l Dan Hăulică, Președinte de onoare al AICA și de d-na Magdalena Crișan. In 2004 a avut loc o expoziție Paul Neagu-Dacian Andoni, la Galeria “Sabina & Jean Negulescu” în ambianța căreia a avut loc lansarea volumului “Paul Neagu – Nouă Stațiuni Catalitice” de Matei Stîrcea-Crăciun.

  2003 – Maison de l’Europe, Hôtel de Coulange Paris, Franța. Expoziția Timp, Culoare și Simbol, vernisată de d-l Paul Barbăneagră, regizor, producător de film, d-l Oliviu Gherman, Ambasadorul României la Paris și d-l Michel Redigny, Directorul Maison de l’Europe. In ambianța expoziției s-a organizat o Masă Rotundă cu tema: Redescoperirea sacrului în artele contemporane. Invitați: Dan Hăulică – Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă; Paul Barbăneagră – regizor, producător de film; Sanda Stolojan – scriitor, Sanda Nițescu – pictor, scriitor; Dacian Andoni – pictor.

  

  
  Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacian_Andoni imaginile cu picturi http://artindex.ro

  Andreescu Ion

  „Andreescu e cel mai mare artist pe care l-a avut ţara, y compris moi! Dacă ar fi trăit ar fi devenit negreşit marele nostru artist naţional.” Nicolae Grigorescu

  Ioan Andreescu s-a născut în Bucureşti, într-o familie de condiţie înstărită. Tatăl său, Andrei Dobrescu, avea un han în mahalaua Staicului, undeva în apropierea deja foarte celebrului local Crucea de Piatră. Copilul Ioan, primul născut din cei şase, a avut o copilărie fericită şi lipsită de griji. Tatăl său a fost preocupat să-i asigure o educaţie cât mai bună şi l-a înscris în pensionul particular al lui Andreas Apostolas. În 1863 a fost înscris la gimnaziul Lazăr din Bucureşti, apoi la reputatul Colegiu „Sfântu Sava”. La îndrumarea profesorului de desen, C. I. Stăncescu, în 1869 Andreescu se înscrie la recent înfiinţata Şcoală de Belle Arte.

  

  La Academia de Belle Arte din Bucureşti Andreescu studiază desenul, dar sunt unii biografi ai săi care consideră că ar fi luat şi lecţii de pictură. Puţinele lucrări care s-au păstrat din această perioadă reflectă unele abilităţi tehnice, însă majoritatea acestora au mici stângăcii compoziţionale evidente. Interesant este că, încă din această perioadă de început arta lui Andreescu are o componentă personală, vizibilă în libertatea de penel care contrazicea academismul învăţat în şcoală.

  Din Muzeul de Arta Ploiesti:

  

  Încă din ultimul an de studii la „Sfântu Sava” tatăl pictorului s-a îmbolnăvit şi nemaiputându-se ocupa de han situaţia financiară a familiei s-a înrăutăţit considerabil. Ioan Andreescu nu poate continua cariera artistică fiind nevoit să lucreze pentru a se întreţine. După absolvirea cursurilor Şcolii de Arte din Bucureşti, condusă de Aman, Andreescu se vede claustrat într-un mediu anartistic : cu mari dificultăţi, în 1872 este angajat profesor la Seminarul episcopal din Buzău. Izolat în îndepărtatul orăşel de provincie, începe să lucreze după natură : peisaje, naturi moarte, portrete.
  
  Lucrările sale de început sunt nesigure şi rezervate, lăsând să se vadă căutările permanente ale artistului în linia unui realism complex, profund în concepţie şi observaţie. Opera lui timpurie anunţa capodoperele realizate câţiva ani mai târziu, în perioada de maturitate. Imboldul spre meditaţie, vigoarea şi precizia limbajului, austeritatea şi melancolia rămân notele dominante ale întregii sale opere.
  
  Încă din ultimul an de studii la „Sfântu Sava” tatăl pictorului s-a îmbolnăvit şi nemaiputându-se ocupa de han situaţia financiară a familiei s-a înrăutăţit considerabil. Ioan Andreescu nu poate continua cariera artistică fiind nevoit să lucreze pentru a se întreţine. După absolvirea cursurilor Şcolii de Arte din Bucureşti, condusă de Aman, Andreescu se vede claustrat într-un mediu anartistic : cu mari dificultăţi, în 1872 este angajat profesor la Seminarul episcopal din Buzău. Izolat în îndepărtatul orăşel de provincie, începe să lucreze după natură : peisaje, naturi moarte, portrete. Lucrările sale de început sunt nesigure şi rezervate, lăsând să se vadă căutările permanente ale artistului în linia unui realism complex, profund în concepţie şi observaţie. Opera lui timpurie anunţa capodoperele realizate câţiva ani mai târziu, în perioada de maturitate. Imboldul spre meditaţie, vigoarea şi precizia limbajului, austeritatea şi melancolia rămân notele dominante ale întregii sale opere.
  Din colectia Macovei:

  
  Evenimentul care a marcat întreaga sa carieră a fost o vizită la Bucureşti în vacanţa de iarnă din 1873. Andreescu vizitează expoziţia „Societăţii amicilor bellelor-arte”, în cadrul căreia Grigorescu expunea 146 de tablouri, cele mai multe fiind realizate la Barbizon. „Avea în sfârşit revelaţia resurselor vaste de care dispunea pictura, a puterii ei de sugestie, şi-l impresiona mai ales arta lui Grigorescu, atât de proaspătă, de liberă în expresie, de plină de sentiment. În prezenţa acesteia, recăpătându-şi încredea şi-a descoperit adevărata chemare. Calea ce-o avea de urmat i s-a părut limpede”.(1) Contactul cu arta lui Grigorescu are un impact hotărâtor pentru viitorul lui Andreescu. Pus în faţa unei opere mature şi vizibil moderne, diferită de tot ceea ce văzuse sau lucrase până atunci, Andreescu decide să pornească pe urmele lui Grigorescu şi să-şi definitiveze formaţia artistică în Franţa. ”Ajuns la graniţă – îi scria Andreescu unui prieten al său – mă simt slobod şi ceea ce este mai ciudat, eu care mă socoteam fără închipuire încep să fantazez… Tot timpul nu fac decât să compun în gând un Paris pe care am să-l văd curând. »(2)
  Din Muzeul Zambaccian:
  

  Din cauza condiţiilor financiare din ce în ce mai grele, studiile la Paris şi Barbizon erau în acel moment un vis care părea imposibil de îndeplinit. Andreescu predă mai departe desenul la aceeaşi şcoală din Buzău, reuşind în scurt timp să devină cunoscut în oraş. Devine apropiat al fraţilor Demetriade, pe atunci fruntaşi ai vieţii publice din localitate. Prin intermediul lor l-a cunoscut pe Alexandru Bellu, fratele medicului-colecţionar de artă impresionistă Georges Bellio, care îi cumpără din când în când lucrări. Însă, aşa cum Andreescu însuşi afirma mai târziu, gestul lui Bellu, precum şi al altor intelectuali din Buzău rămânea în limita unui gest filantropic, nefiind o recunoaştere reală a calităţilor sale plastice. Cei şase ani petrecuţi în Buzău au fost şase ani de existență dusă adesea la limita subzistenţei. Deşi se confrunta cu multe probleme, printre care şi de sănătate, Andreescu pictează continuu. Lucrările realizate în cei şase ani petrecuţi în Buzău reflectă condiţia modestă a artistului, „la început meșteșugul e prea puțin suplu, observăm asperități de contur, naivități de contrucție”.(3) Îşi alegea subiecte simple, din imediata apropiere toate compoziţiile sale emanând sobrietate. Cromatica este redusă la tonuri închise şi joase, iar nota definitorie a lucrărilor din această perioadă este folosirea din abundenţă a negrului. Alături de naturi statice și câteva portrete, Andreescu face primele încercări de peisaj, fiind primul artist român care și-a manifestat interesul pentru acest gen, care abia prin Grigorescu își câștigase autonomia, încă de la începutul carierei. Se remarcă influența lui Grigorescu în tratarea compozițiilor cu peisaj, însă lipsurile formației artistice încă nedefinitivate se resimt în continuare. Cea mai pregnantă este însă dorința artistului de perfecționare și autodepășire. În această etapă timpurie a carierei sale este remarcabil faptul că artistul reușește să fie sincer în fața motivului, imprimând pânzei părți din personalitatea sa creatoare. Într-o convorbire cu Barbu Delavrancea, pictorul G. D. Mirea afirma despre peisajele de început semnate de Andreescu: „Andreescu, în peisaj, a început cu ceea ce alți artiști abia pot uneori să sfârșească.”

  

  Debutul public al lui Ion Andreescu a avut loc în 1874 când în ”Expoziția artiștilor în viață” a prezentat la București lucrarea ”Coacăze”, o pictură lucrată atent, cu multă finețe. Lucrarea a trecut neobservată. Ca și următoarele prezențe ale sale pe simezele bucureștene. Stilul său prinde contur și se maturizează treptat. Recurge la limbajul realist pe care îl adoptă fără artificii, ghidându-se după arta lui Nicolae Grigorescu, pe care îl admira și urmărea în tăcere. Singurul element grigorescian pe care Andreescu nu l-a împărtășit niciodată a fost lirismul idilic și exuberant. Viziunea sa aspră este concretizată într-un realism complex care reflectă în primul rând notele caracteristice ale personalității sale: austeritate, melancolie și imboldul spre meditație.

  

  Începând din 1878 Andreescu își dorește tot mai mult să găsească resursele necesare plecării în Franța. Singurul cumpărător și admirator sincer al operelor sale din această perioadă era magistratul Scarlat Yarka. Yarka a devenit cel mai important colecționar al lui Andreescu, preferându-l chiar lui Aman și Grigorescu. Cu puținii bani strânși din vânzarea tablourilor și salariul pe trei luni luat în avans, Andreescu pleacă în ultimele zile ale anului 1878 spre Paris. S-a înscris imediat la Academia Julian şi lucrează sub îndrumarea unor artişti care continuau să gândească pictura în spiritul vechii tradiții academice. În anii când Andreescu frecventa Academia, predau aici, în afara de întemeietorul ei – Rodolphe Julian: Tony – Robert Fleury, Gustave Boulanger şi Jules-Joseph Lefebvre – toţi fiind orientaţi spre viziunea academistă. Andreescu trece prin Academia Julian, refuzând categoric adecvarea la normele academismului şi la creaţia în atelier.

  Gustul unei autentice libertăţi şi dorinţa vie de a picta în mijlocul naturii, îl determină să plece în vara lui 1879 la Barbizon, unde ştia că lucraseră pe vremuri cele mai ilustre figuri ale şcolii de peisaj. Predilecţia pentru arta peisajului îl apropie pe Andreescu de tradiţia barbizonistă.

  
  Şcoala de la Barbizon, un cătun situat la marginea pădurii Fontainebleu, a devenit în secolul XIX un centru important pentru artiştii „revoltaţi”, care preferau pictura după natură, în aer liber, în favoarea lucrului în atelier. Începând din 1822, în fiecare vară, tot mai mulţi artişti populau hanul Ganne din Barbizon. Brascassat, Dagnan, Flers, Huet, Français, Corot, Rousseau (care rămâne fidel locului până la moarte, în 1867), Diaz, Courbet, Barye, Millet (care deasemenea s-a stabilit aici) sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute nume de peisagişti francezi care au trecut prin pădurea de la Fontainebleu. Lor li s-au adăugat de-a lungul anilor un număr impresionant de artişti străini, veniţi din toată Europa şi Statele Unite pentru studii la Paris. Din 1850 au devenit obişnuite întânirile artiştilor cu colecţionari, critici sau doar amatori de artă pentru discuţii, care aveau loc în fiecare sâmbătă, în şopronul casei lui Théodore Rousseau. Geneza şi evoluţia artei în cadrul coloniei de la Barbizon reprezintă începtul istoriei peisajului în arta franceză, de unde s-a răspândit uluitor în toată Europa.
  
  Plecând de la experimentele primilor barbizonişti, treptat s-au dezvoltat două dintre cele mai importante direcţii artistice ale secolului XIX: realismul şi impresionismul. Lucrul în pădurea de la Fontainebleau îi permite să asimileze realismul – asemeni lui Grigorescu – şi să experimenteze tehnici impresioniste. Aportul artei franceze în creaţia lui Andreescu poate fi urmărit deopotrivă în linia imaginii şi a stilisticii. Contactul cu arta franceză a adăugat creaţiei sale precizie şi rafinament. Atitudinea lui în faţa naturii denotă viziunea unui melancolic şi este lipsită de exaltarea şi lirismul grigorescian. Paleta sa refuză fastul oricăror dezlănţuiri policrome, fiind vizibil faptul că Andreescu nu era căutător de efecte spectaculoase. Universul lui nu are gratuitatea unui estetism graţios ci seriozitatea unui corp de adevăruri venite din raporturile misterioase dintre terestru şi vegetal. ”Spaţiul plasticii andreesciene are toate atributele spațiului metafizic, ale spaţiului problemă, în cuprinsul căruia se rezolvă clipă de clipă complicate ecuaţii tagorice. Spaţiul plasticii andreesciene este deschis spre orizonturi nelimitate. Şi totuși, nu e ca la impresionişti un spaţiu care concentrând lumina mănâncă formele. ”
  Tot la Barbizon a avut loc întâlnirea legendară intre pictorii Ioan Andreescu şi Nicolae Grigorescu, în vara anului 1880. Portretul pe care Grigorescu îl face lui Andreescu în pădurea de la Fontainebleu, este un omagiu adus tânărului său coleg, a cărul evoluţie artistică îi este în mod evident tributară. Portretul lui Andreescu în costum de lucru, pictat în tuşe mici  de verde şi brun, se detaşează în viziune frontală, în mijlocul pădurii de la Fontainebleau, înconjurat de o bogată vegetaţie de vară. Intenţia evidentă este de a concentra compoziţia pe chipul şi silueta personajului, de a-i sublinia personalitatea visătoare prin alăturarea de  prospeţimea vegetaţiei.
  
  Lucrarea ”Femei într-un parc” face parte din seria lucrărilor de maturitate ale lui Andreescu, fiind una dintre cele mai bune realizări artistice ale sale. Participarea din 1880 la Salonul Oficial Francez îl ajutase să câștige încredere în sine, selecția totdeauna drastică a juriului parizian fiind dovada recunoașterii spre care se îndrepta orice artist. Asimilând deopotrivă lecția lui Grigorescu cât și pe aceea a artei franceze, Andreescu și-a construit o puternică și originală personalitate, o autonomie și expresie de viziune ce se detașează net de sfera grupului de la Barbizon cât și de inovațiile impresioniștilor. Lucrările din această ultimă perioadă a activității sale mărturisesc faptul că Andreescu, în foarte scurta sa perioadă creatoare reușise să ajungă la deplină maturitate artistică. ”Femei în parc” este o realizare care demonstrează faptul că artistul reuşise să asimileze tehnicile impresioniste. Tematica aleasă şi rezolvarea compoziţională îl situează într-o descendenţă directă din tradiţia barbizonistă a picturii în pein-air. Zbuciumul sufletesc, reflecția austeră asupra vieții sunt înlocuite de un calm detașat, de împăcare și mulțumire. Lucrarea este plină de sentiment și atmosferă. Cele trei femei, scăldate în lumină, reprezentate într-un moment de relaxare îi oferă artistului o experienţă cromatică inedită. Siluetele femeilor apar ca nişte pete de culoare pe verdele crud al vegetaţiei. Pentru prima dată Andreescu renunţă la tonurile sobre şi reuşeşte o reprezentare degajată. Pentru pictarea rochiilor adaugă paletei sale nuanţe de ocru, roşu şi albastru în tonuri vii, care se regăsesc prima dată pe paleta sa. Temperează tonurile folosite subtil, cu mult mai puţină rezervă decât în alte lucrări.
  
  Exegetul operei lui Andreescu, Radu Bogdan, scrie despre această lucare: “Subiectul tabloului şi felul cum e compus îl situează în linia de preferinţă a plein-air-ismului cu nuanţă impresionistă. Cele trei femei aşezate în lumină, într-o atitudine degajată, uşor visătoare, îi oferă pictorului pretextul unei experienţe coloristice ce n-o mai încercase până atunci. Dacă în ceea ce priveşte elementele de peisaj propriu-zis acestea continua să fie exprimate în gama unui verde temperat foarte caracteristic lui Andreescu, în schimb personajele, cu cochet dantelatele lor atribute vestimentare, cu volanele rochiilor bogat etalate în iarbă, sunt pictate în ocruri gălbui şi strălucitoare albastruri, frizând uneori intensitatea tonului pur. Dezinvolt şi vioi, penelul poartă materia în tuşe savuros hrănite de pigment, cu alburi mustind pe alocuri o spumă de val. Într-un colţ al tabloului, rozul cu reflexe albastru-gri-violacee al unei umbre se învecinează cu verdele stins al frunzişului şi cu galbenul unei pălării, într-altul verdele ierbii puternic umbrite, acoperite parţial de marginea unei rochii, tinde să-i potolească acesteia tăria albastrului de Prusia, cu modulaţii ultramarine.E un albastru care împinge cu gândul spre Manet, chiar şi prin felul larg în care e aşternut, nu numai prin îndrăzneala tonului, după cum jocul variat al urmelor de pensulă, adeseori brusc trecătoare de la o culoare la cealaltă, aminteşte – ca şi sentimentul întregului tablou- pe o parte de impresionism iar de de alta de Moticelli. Totuşi, artistul s-a ferit să dizolve imaginea în freamătul atmosferic al luminii, aşa cum ar fi făcut un Monet sau un Sisley. ” Sursa:http://artindex.ro
  În „Stejarul” una din capodoperele sale, regăsim întreaga emoție, patosul reținut, temperat de melancolie al artistului. Compoziția, bazată pe contrapunctul dintre masele solide ale vegetației și cerul adânc, este dominată de verticala impunătoare a copacului. Mișcarea pe care diferențele de cald și rece ale tonurilor o imprimă materiei, demonstrează o rafinată știință a construcției plastice. Fără ambiția de a nega ierarhii valorice și cronologice, putem afirma că este primul pictor român cu adevărat modern, fiind în același timp unul dintre punctele de referință atunci când vorbim despre tradiția artei noastre.
  Sursa:.wikipedia.org
  
  
  
  
  
  
  
  Sursa: http://www.artmark.ro

  Gheorghe I. Anghel
  Gheorghe I. Anghel (n. 1938, Cluj) este un pictor și poet român, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, Doctor în arte vizuale.

  Bunicii săi au venit din Grecia și s-au stabilit de mult în România. Părinții săi s-au născut în România.^[1]

  În tinerețe a luat lecții de desen cu Lola Schmierer Roth, elevă a lui Lovis Corinth la München și a lui André Derain la Paris
  

  • 1951-1956 Școala Militară de Marină
  • 1951-1964 Începe să picteze sub îndrumarea pictoriței Lola Schmirer Roth
  • 1958-1964 Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, profesori Ion Marflic și Catul Bogdan.
  • 1967- Devine Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
  • 1990 Devine Profesor la Universitatea Națională de Arte București
  • 2005 Devine Doctor în Arte Vizuale

  Cine a spus că pictura nu se explică, ci se simte ? Arătați-i că minte, spunea odată Dufy (28 aprilie 1943) Într-adevăr, a simți doar pictura este abia primul pas în abordarea ei, suficient pentru amatorul de imagini care își afirmă cu această motivare preferințele subiective. Dar simpla preferință este, îndeobște, un criteriu rudimentar și înșelător ce poate acorda statut artistic și mărului naturalist dintr- un tablou pentru inocentul temei că aspectul său îmbietor trezește o concupiscență gastrică, sau nudului de gang cu nuri sugestivi și, deopotrivă, elucubrației cu ifose metafizice care stârnește exaltarea și extazul snobilor cu pretenții intelectuale. Nu rareori, artiști autentici întrunesc mult mai puține preferințe decât autorii de producții numite artistice, aceia pe care Picasso îi numea „artistes-peintres” sau, principiul fiind transferabil , (artiști- sculptori), (artiști-poeți-romancieri- dramaturgi), s a m d., cu ale căror operă s-ar putea clădi o stivă, tot el spune, până-n lună. Și asta pentru că valoarea nu implică seducția mondenă, la diversele ei niveluri, iar accesul la opera autentică impune o anumită inițiere, depășirea comodității de gândire care refuză ceea ce nu înțelege sau, mai bine zis nu simte la prima vedere. Or, ajuns la deplina maturitate, stăpân pe mijloacele sale și afirmând o personalitate artistică dintre cele mai reprezentative, atât în cadrul generației sale(……), cât și în ansamblul picturii noastre contemporane, recunoscut ca atare și în țară și peste hotarele ei, Gheorghe I. Anghel nu este un pictor de acces facil, la prima vedere.

  Alternanța guvernează întreaga pictură a lui Gheorghe I. Anghel. Dând expresie ambivalenței reflexiv- pasionale a artistului, ea situează ansamblul până acum construit într- un echilibru constant între conștient și vital, între cap și inimă, ca să folosim dihotomia dragă lui Stendhal.

  (…) În pofida informației acumulate, Anghel nu reconstituie mitologic- ceea ce , în principiu, ar fi imposibil și n- are nimic de-a face cu pictura- nici nu preia semnificațiile ei simbolice de atunci. El își repovestește reveria într-o dimensiune de mit, ca pictor-poet. Nu spune Leonardo că pictura e poezie care se vede? E mitologia pe care el și-o vrea și în care fuziunea dintre real și imaginat îmbracă o expresie proprie și imediat recognoscibilă, este proiecția unei utopii sentimentale ce răspunde ființei sale cele mai intime- poetului care substituie cuvântului vocabule imaginii, exprimându- și viziunea în desen și culoare. Să subliniem: pictura lui Anghel nu literarizează, dar se întâlnește cu literatura- cu poezia, în speță- în acea zonă ideală în care toate artele se întâlnesc, fiecare prin mijloacele ei , pentru a ne destăinui , pe cât se poate, adâncimile ființei.

  —Modest Morariu

  Pictura lui Gheorghe Anghel, fără a ocoli gestualismul, adică un dicteu energic racordat la stări retiniene, a devenit o specie a continuului, ”o stare de a picta” care s–a rafinat de-a lungul unui har netulburat. Este, în primul rând, o stare de vibrație cromatică nu spre atmosferizare, ci spre combustie. Nu se deschid spații, ci se exfoliază țesuturile lucrurilor și văluri de memorie, cu figurația bruionată rudimentar, cea a stiletului pe zid .

  Pensula scrijelește sau mătură coaceri, uscări, patina de vremuri, colb și cenușă. Funigei pestriți de emergii picturale se încâlcesc peste jarul “Nopțile Melissei.”

  Anghel nu este un abstract, ci un arheoimaginativ, am putea spune, după competențele sale elene.

  Pictorul povestește încă și portretizează, doar sub un Detritus de efecte plastice, vestigii căutate cu mari rafinamente de aventuri texturale.(…) Prezența mai recentă a ceramicii pictate în opera lui Anghel, pe formatele de reliefuri-stelă, a apărut ca un sâmbure copt îndelung al concentratei sale căutări expresive. Carne și miez, culorile patimei mocnesc sub jarul griurilor „Anghel”.

  —Aurelia Mocanu

  (…) Am deslușit la Anghel – ca și la alți câțiva artiști ce aduc har și noblețe generației mele- acea cultură pe cât de neostentativă, pe atât de profundă care închipuie trauma nevăzută a unui demers figurativ ce vizualiza stări definitorii ale unui sentiment al timpului și spațiului.

  (…) Poezia și seninătatea de gând a lui Anghel, cu rafinamentul culorilor sale stinse, în tonuri mate, de eleganță fluiditate și transparență, muzicale aproape (oare nu în atmosfera de Debussy și Mallarme își găsesc cel mai bine locul desenele și laviurile evocând mitologicele ale semenilor lui Chiron și ale frumoasei Pasiphae?) îi croiesc drum acestui creator de excepție spre înțelegerea unei întocmiri deopotrivă puternice și fragile: aceea a umanității noastre așa cum au plăsmuit-o, rând pe rând, majestățile carpatice, tăcerile Dunării și ale Marii peanurile Traciei, gestele fabuloase ale Olimpului, strălucirile neasemuite ale Bizanțului. Către aceasta din urmă, reper perpetuu- în travestiuri stilistice mereu altele- pentru pictura mai veche sau mai noua din aceste părți ale Europei, privea și privește Anghel, proiectându-i, în fundaluri de aur crepuscular și de verde adânc, edificiile, cupolele, porțile și mozaicurile ale căror umbre și lumini aveau să acopere un spațiu din care artistul român vine, pe care l-a străbătut și cu care se simte, de veacuri parcă, solidar.(…)

  (…) Sigur este însă că, ajuns la un popas hotărâtor pentru arta sa, el se va reîntoarce înaintea șevaletului, așternând pe hârtie și pânză, cu gravitatea și discreția ce i le prețuim, un nou segment din traiectoria superbă care unește, ideal, singuratățile geologice ale insulei cu sinergiile culturale ale Cetății. (…)

  Spre mijlocul anilor 80, cu povara blândă a mitologiei, Gheorghe I. Anghel picta, în fluiditatea și transparența acordurilor sale mate , propria-i versiune despre iubirile preafrumoasei Pasiphae, soția regelui Minos din legendă.. Zece ani mai târziu, urmărit de poezia modernului alexandrin, el ne propunea „Tricliniul pentru Melissa”. Era o sacadată poveste de eroism profan care din noaptea de febră a tavernei până pe țărmul aceleiași Monemvasii- „locus amoenus” pentru artist, punct de intersectare pentru cele doua mari cicluri ale expoziției de acum aproape un deceniu- conducea o sarabandă de personaje drăcești și zeești, opuse din nou, ca și principiilor celor din vechime. Excelent desenate, cu racursiuri de foarte bună scoală, cu profiluri ce amintesc de claritatea nobilă a figurilor cretane sau a celor colorate în negru , pe fondul roșu al vaselor antichității grecești, ele se scaldă, uneori, în lumina ireală a unor griuri trandafirii și celebrează iubiri prea pământene.

  (…) Și pentru a nu uita că Anghel este un modern în căutarea de noi expresii , i-am privit și experimentul picturii pe suport de hârtie lipită pe pânză, preluând o mai veche temă a desenelor sale: cea a bucuriilor erotice ale lui Hrisantis. Griuri vineții fulgerate de roșu și negru, cu dâre alburii compunând figuri de femei și de bărbați în extazuri orgiastice sunt fundaluri de scene descinse parcă din cețurile timpurilor și ale mării, ale unei lumi de barbarie exultantă. Pictorul nostru o lasă voit, parca, să se dezlănțuie într-un haos pe care Anghel îl regiza aproape histrionic și care se prefăcea treptat în luminoase geometrii ale celuilalt ciclu al Expoziției, cel al colajelor. Aici pătrundeam într-un univers mai seren, abstract și decorativ, dar plin de tensiuni prin stratificarea, iarăși arheologică a culorilor în relief și a răzăturilor adânci, nervoase , uneori până la trama pânzei.(…)

  —Răzvan Theodorescu
  Sursa Wikipedia.org
  
  
  
  
  
  Premii și titluri1971 Premiul Juriului la Expoziția Metafora, Szczecin, Polonia
  1974 Premiul pentru secția românească a Festivalului de la Canes-sur-Mer
  1976 Premiul Special al Festivalului Internațional de Artă, Piramo, Slovacia
  1979 Premiul Revistei „Arta”
  1978 Premiul al3lea pentru pictură al Bienalei de la Kosice, Slovacia
  1981 Premiul Triomfo, Italia
  1983 Premiul Rafael , Italia
  1983 Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române
  1985 Premiul pentru pictură al Uniunii Artiștilor Plastici din România
  1994 Marele Premiu al Saloanelor de Artă ale Republicii Moldova
  2001 Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România
  2003 Meritul Cultural în Grad de Ofițer
  2005 Titlul de Doctor în Arte Vizuale
  2006 Premiul „Breauté” al Academiei Franceze.
  2006 Premiu Sandoz al Fundației Taylor.Lucrări publicateEste autorul romanului Vara cu serile lungi, publicat în 2006, și al unui volum de poezie, apărut în 2008.Gheorghe I. Anghel /album, Editura Institutului Cultural Român, 2010, 208 p., 30 x 24 cm, ISBN 978-973-577-611-4Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_I._Anghel

  Ion Valentin Anestin
  Artist ce a marcat profund caricatura românească modernă, Ion Valentin Anestin provenea dintr-o familie în care bunicul fusese actor, prieten cu I. L. Caragiale, iar tatăl desenator la Primăria Capitalei. A fost student al Academiei de Arte Frumoase din București, unde a studiat cu Fritz Storck, și al Academiei Libere de pictură, înființată de Arthur Verona.
  Ion Anestin a reintrat în atenția publicului în perioada iunie 2006 – aprilie 2007 când Cabinetul de Stampe și Gravuri al Muzeului Național de Artă al României a organizat expoziția ”Ion Ion la Vremea”, recuperând popularitatea eroului de desen caricatural creat de artist și ”exploatat” în ziarele vremii în perioada 1935 – 1943.
  

  După absolvire a îmbinat plastica și publicistica, asigurând, în perioada 1931 – 1943, cronica teatrală și prezentarea grafică a ziarului ”Vremea”, înființat de colegul său de liceu, Vladimir Donescu. A colaborat cu diverse ziare interbelice, și a creat un adevărat stil în ceea ce privește ilustrația și caricatura. ”Îndrăzneala” antistalinistă a legendei ”Măcelarului din Piața Roșie” i-a adus suspendarea pentru cinci ani din activitatea ziaristică și apoi închiderea.
  
  
  Expoziția de la Muzeul Național de Artă al României punea în valoare ampla operă a artistului, grupând în jurul portretului lui Ion Ion reproduceri tipografice ale desenelor ce ilustrează epopeea eroului creat de Anestin. Reproducerile au fost colecționate și adăpostite de vechiul Muzeu Al. Saint-Georges, înființat în 1928, al cărui patrimoniu a trecut apoi în custodia Muzeului Național de Artă al României. Diversitatea operelor care au intrat în selecția expoziției a subliniat inventivitatea tematică a artistului.
  
  Sculpturalitatea ”Nudului” lui Anestin amintește cursurile făcute cu Fritz Storck. Linia sigură este dovada rigurozității studiului corpului uman. Senzualitatea feminină este explorată de artist pe linia ”Originii lumii” a lui Courbet, frizând, la fel ca și celebrul său înaintaș, granițele valorilor morale ale societății.
  
  Diferența de context social, putem presupune, că nu a fost în favoarea lui Anestin în momentul istoric al realizării lucrării. Modelul, întins languros pe divan, este redat în sepia, culoare ce subliniază cheia receptării. În viziu
  nea artistului, feminitatea conjugă natural și lipsit de prejudecată senzualitatea erotică.
  Bibliografie:
  ENE, Elena, VIDA, Mariana, ”Gravura în relief, 1900 – 1950”, București, 1997

  Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/ion-anestin-nud.html

  Octavian Angheluță
  

  (Nascut.1904, Brăila – Decedat.1979, Bucureşti)

  Născut la Brăila, într-o familie modestă, Octav Angheluţă a urmat cursul superior liceal la Huşi, aptitudinile sale pentru desen făcându-se remarcate mai ales odată cu premierea sa la concursul societăţii Tinerimea artistică. În 1924 se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde studiază desenul cu Constantin Artachino şi pictura cu G. D. Mirea şi Camil Ressu.

  
  După absolvire, lucrează ca profesor de desen, mai întâi la licee din Huşi şi Câmpina, apoi la Cernica şi Bucureşti. În acest timp pictează şi expune la Salonul Oficial, la expoziţiile Tinerimii artistice şi cele ale Grupului nostru, fiind premiat de juriul Salonului în 1929, 1932, 1936, 1937 şi 1939.
  
  În 1952 este chemat la catedra de pictură a Institutului de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. De-a lungul activităţii sale artistice, Angheluţă a avut o serie de participări la expoziţii de artă românească în străinătate şi zece expoziţii personale, încununate cu o expoziţie retrospectivă, organizată în 1974.
  
  Portretul ocupă un loc important în opera lui Octav Angheluţă, care pune omul în centrul preocupărilor sale. Artistul mărturiseşte că omul, ”cea mai complexă manifestare a vieţii”, este pentru el o bogată sursă de inspiraţie artistică, oferindu-i ”cele mai variate combinaţii de forme, cele mai luxuriante game de nuanţe şi armonii coloristice, cele mai neaşteptate virtuţi expresive şi o problematică adecvată inepuizabilă”.
  
  Figurile umane sunt puternic individualizate în pictura sa, artistul investigând cu interes şi afectivitate omul, până la identificarea propriei persoane în celălalt. Deseori, privirea sa este de natură critică, iar din ea rezultă portrete caricaturizate, dintre care unele surprind personalităţi ale vieţii artistice din secolul trecut: Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, M.H. Maxy, Petru Comarnescu ş.a.
  
  ”Antonel”, portretul fiului său la vârsta de şase ani, face parte dintr-o vastă galerie de figuri de copii, în multe dintre acestea fiind ilustraţi copiii săi, Geta şi Anton. Imagini vii, care surprind personalitatea în formare a celor doi, acestea sugerează cel mai bine amestecul de observaţie pătrunzătoare şi afecţiune care caracterizează dimensiunea portretistică a creaţiei artistului. Anton este reprezentat purtând pe umăr un bici, cu privirea fixată şi expresia hotărâtă ce îi subliniază maturitatea. (C. C.)
  
  Bibliografie:
  BUGA, Adrian, ”Octav Angheluță”, Ed. Vellant, București, 2009

  Sursa: Artmark

  
  
  
  
  
  

  Abraham Jakab

  Data şi locul naşterii – 1952.08.02, Lazaresti, Judetul Harghita
  Liceul absolvit, anul –
  Liceul de Arta , Targu Mures, 1971
  Facultatea, institutul, anul – Institutul de Arte Plastice si Decorative Ion Andreescu, 1976

  Specialitatea – Grafica
  Membru U.A.P. – 1990, sectia grafica
  Locul de muncă, funcţia  – Scoala de Arte, Profesor

  Opera lui Abraham Jakab, ca orice creaţie majoră, se refuză esenţial unei exterioare parcurgeri, evocări sau sumări tematice, desfide orice descriere, ca esenţială, retrăgîndu-se impasibilă în suverana sa plasticitate.

  …..o operă veritabilă nu înseamnă în mod sigur ceea ce se poate povesti din ea, lucru absolut evident la Abraham Jakab, ale cărui opere nu prelucrează orizontal secvenţe ale realului, ci se compun într-un hieratism nondescriptiv care le impune radical ca viziuni.

  Dificultatea subîntinderii teoretice a ansamblului acestor opere provine simplu din faptul, că monadice, istoria lor adâncă fiind una a stilului, sânt create spre a fi privite-privite din centru, din suflet, de unde şi vin.

  Ovidiu Coşuleţu, Viziune şi stil ,Gazeta de Transilvania, 11-12 ianuarie, 2003

  Tabere, simpozioane :

  Tabara de Creatie Internationala Prietenia
  Tabara de Creatie Internationala, Hortogagy
  Europeennes de l’Art en Thierache 1991; 2007 Saint Michel Franta
  1997-2008 Hortobagy, Ungaria
  1998 ;1999 Lazarea

  Publicaţii, articole, critică, – editura, publicaţia

  Kortars Magyar Muveszeti Lexikon I-III, Editura Enciclopedia, 2001
  Banner Zoltan, Erdelyi Magyar Muveszet a XX. Szazadban, Editura Kepzomuveszeti Kiado, Budapesta, 1990

  Diplome, premii, distincţii

  Medalie de Aur Design pentru produse CADRAN 1982 Bratislava, Cehoslovacia
  Medalie de Aur Design OSSIDENTA 1984 Bratislava, Cehoslovacia
  Medalie de Aur Design Lys 1995 Bratislava, Cehoslovacia
  Medalie de Aur Design pentru CASETA RIPOSTA 1989 Torino, Italia
  Premiul II Concurs International Ex-Libris Salone del Libro 2001 Cluj-Napoca, Romania
  Diploma de onoare, Festivalul International al Artelor Grafice 2006 Bratislava, Cehoslovacia
  Medalie Boromissza, acordata de Tabara Internationala Hortobagy 1979 Hortobagy, Ungaria

  Lucrări în colecţii şi muzee

  Muzee de Arta, Galeria de Arta Contemporana Brasov, Sfantu-Gheorghe, Bucuresti, Covasna, Dunaszerdahely, Slovacia

  Debut naţional

  Salon de Grafica 1982 Bucuresti

  Debut internaţional

  Expozitia internationala de grafica 1976 Offenbach am Main, Germania

  Expoziţii judeţene

  Salon judetean 2009 Brasov
  Salon judetean 2008 Brasov
  Salon judetean 2007 Brasov
  Salon judetean 2006 Brasov
  Salon judetean 2005 Brasov

  Expoziţii naţionale

  Salon de Grafica 1991 Bucuresti
  Salon de Grafica 1989 Bucuresti
  Salon de Grafica 1988 Bucuresti
  Salon de Grafica 1985 Tulcea
  Salon de Grafica 1984 Tulcea

  Expoziţii de grup

  Galeria Orizont 1981 Bucuresti
  Artisti Romani in Belgia 2005 Bruxelles, Belgia
  Artisti Plastici Contemporani din Ardeal 2000 Szekesfehervar, Ungaria
  Artisti Plastici Brasoveni 1995 Gyor, Ungaria
  Artisti Brasoveni in Suedia 1995 Stockholm, Suedia

  Expoziţii internaţionale

  The 19” International Impact Art Festival, 1998 Kyoto, Japonia
  The 50” Anniversary of the Council of EUROPE 1999 Rijeka, Slovenia
  The 3”International Annual Exhibition of Contemporary Prints 1998 Kualalumpur, Malaezia
  Triennal of Non Traditional and Avangard Graphic 1997 Praga, Cehia
  Salonul International de Grafică Mică 2000 Budapesta, Ungaria

  Expoziţii personale

  Galeria Korunk 2004 Cluj, Romania
  Muzeul de artă 2002 Brasov Romania
  Galeria Szegfu 1993 Budapesta, Ungaria
  Galeria Sirius 1985 Sibiu, Romania
  Galeria de arta 1983 Miercurea-Ciuc Romania

  Sursa: http://www.brasov.ro/istorie-cultura/artisti-locali/abraham-jakab-612.html

  Acasandrei Liviu

  
  
  Acasandrei Liviu
  Domiciliu: Iasi, Romania
  Rezident: Cluj-Napoca,Romania

  Educatie:
  Studii
  Master-anul I, sectia Grafica, la Universitatea de Arte si Design, Cluj Napoca 2014
  Anul III, sectia Grafica de sevalet, la Universitatea de Arte si Design, Cluj-Napoca,2013
  Anul II, sectia Grafica de sevalet, la Universitatea de Arte si Design, Cluj-Napoca,2012
  Anul I , sectia Grafica,la Universitatea de Arte si Design, Cluj-Napoca,2011
  Colegiul National de arta”Octav Bancila”, Iasi, 2002-2010
  

  Premii:
  •    Premiul Special la concursul de creaţie „Hello Natasha!” Bar The Soviet, Cluj Napoca, Decembrie 2014
  •    Premiul Rembrandt Art Centre în cadrul Competiţiei Expo Maraton 2014, Cluj-Napoca
  •    Diplomă de excelentă la Expoziția Concursului Internațional de Creație Vizuală” Eminesciană” 2012 ediția a II-a, Iaşi
  •    Diplomă de onoare la Expoziţia Festivalului Internaţional A.R.T.E 2012, ediţia a II-a, Iaşi

  •    Premiul III la secţia Grafică, faza naţională a Olimpiadei de Arte Vizuale, Piatra Neamţ 2010

  •    Menţiune, secţiunea Arte vizuale, la Concursul Naţional de Creaţie” Vasile Alecsandri” ediţia a IV-a, 2009-2010

  •    Premiul III, secţiunea Arte vizuale – Desen (Grafică), la Concursul Naţional de Creaţie” Vasile Alecsandri” ediţia a III-a 2008

  •    Menţiune la secţia Grafică, faza judeţeană Iaşi, la Olimpiada de arte vizuale, arhitectură şi design, 19 aprilie 2008

  •    Premiul I, la Concursul Naţional de Artă Plastică Datini de Crăciun-decembrie 2008

  •    Premiul I secţia pictură, de la Palatul copiilor-iaşi 2004

  •    Premiul I, la Expoziţia Naţională de Artă plastică şi fotografică, de la Palatul copiilor Iaşi 28 iunie 2003

  •    Premiul I, la Expoziţia Judeţeană de Artă plastică şi fotografică, secţia Pictură, de la Palatul copiilor 1 iunie 2003

  •    Premiul III, cu ocazia Zilei mondiale fără tutun-31 mai 2002

  ACTIVITATE ARTISTICĂ:

  Licitaţie:
  •    Participare la Licitaţie de tablouri în scop caritabil, organizat de Simina Tulai şi Asociaţia Little People, locaţia Chios-Parcul central, Cluj-Napoca, 2015
  

  Expoziţii personale
  •    29 Mai 2014, Expoziţie personală de grafică la galeria Casa Matei în cadrul concursului Expo Maraton 2014, Cluj-Napoca
  •    7 Martie 2013, Expoziţie personală de grafică la Galeria Şoimii Patriei, Insomnia Cafe, Cluj-Napoca
  •    Martie 2009, Expoziţie personală de grafică la Ateneul Tătăraşi din Iaşi
  Expoziţii de grup
  •    Expoziţia “Crucea” ediţia a II-a, proiect iniţiator Violeta Radu, desfăşurat la Mănăstirea Golia, Iasi-2012
  •    Diplomă de excelentă la Expoziția Concursului Internațional de Creaţie Vizuală” Eminesciană” 2012 ediția a II-a, Iaşi
  •    Diplomă de onoare la Expoziţia Festivalului Internaţional A.R.T.E 2012, ediţia a II-a, Iaşi
  APARIŢII ÎN REVISTE:
  •    2013-Album cu lucrări din expoziţia Crucea, ediţia a II-a, Iaşi, pagina 49, editura Doxologia
  •    2013-Revista Claritatea (revista literar artistică Nr.9) Iaşi, pagina 45-46
  •    2010 – editura DOCUCENTER, autori: Călina Stroe, Maria Creţu, Ramona-Elena Mocanu şi Daniela
  •    Aenculesei „Erat nou” ediţia a IV-a, 2009, pag.15
  •    2009- Ziarul „Adevărul de seară” publicat în Iaşi, Sâmbătă, 28 martie, pagina 16
  

  Acatrinei Victor

  Născut în 11.02.1946, la Vorniceni, Botoşani, România.
  Studii: Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest Timişoara.
  Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Timişoara.

  
  Expoziţii personale:
  1986, 1988     – Galeria de artă Bastion – Timişoara.
  1996     – Galeria Buzunar – Timişoara.
  1998     – Banca Turco-Română, Timişoara.
  1999     – Casa A.M. Guttenbrun Timişoara.
  2000     – Galeria Orchideea – Timişoara.
  2005, 2006     – Galeria Pro Armia – Timişoara.
  2010     – Galeria Helios – Timişoara.
  
  Expoziţii de grup:
  2007     – Dubova – Mraconia, Helios, Timişoara.
  2008     – Dubova – Mraconia, Muzeul de Artă, Timişoara.
  2008, 2009     – Salonul Artelor Vizuale a U.A.P. Timişoara, Muzeul de Artă, Timişoara.
  2009     – Expoziţia de artă plastică (cu participarea artiştilor din Serbia) – Galeria Art Club Iulia, Timişoara.
  2010     – Salonul Artelor Vizuale Lugoj a U.A.P. – Filiala Lugoj.
  1980-2009     – Expoziţii de grup organizate de Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.Tabere de creaţie:
  2000-2007     – Tabăra de creaţie a Vânătorilor de munte.
  2006-2007     – Tabăra de la Jupâneşti, Făget, Timiş.
  2007, 2008     – Dubova – Mraconia.
  2008, 2009     – Tabăra Căprioara – Săvârşin, Arad.Adresă: Victor Acatrinei
  Str. Sibiu nr.4
  Timişoara, cod: 300014
  Telefon: +40 (0)256 440704
  Telefon mobil: +40 (0)720 762645
  Web: http://www.cjtimis.ro/uapt/membri/vacatrinei/vacatrineiSursa: http://www.cjtimis.ro/uapt/membri/vacatrinei/vacatrinei.htm

  Acea Dana(Constantin)

  Născută în 12 iulie 1962 la Târgu-Mureş, judeţul Mureş.

  Studii: Institutul de Arte Plastice, Facultatea de Arte Plastice şi Decorative “Ion Andreescu” Cluj-Napoca, secţia pictură, promoţia 1988.

  Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1993.

  Ocupaţia: Prof.univ.dr.la Facultatea de Arte şi Design, Universitatea de Vest, Timişoara.

  Evaluarea activităţii de creaţie artistică:

  Participări la expoziţii în ţară:

  Personale în galerii specializate:

  1990 – Galeria de artă U.A.P.- Tg.- Mureş, 1991 – Galeria de artă U.A.P.- Helios – Timişoara, 1995 – Galeria de artă U.A.P.- Helios – Timişoara, 1996 – Galeria Dure – Timişoara, 2005 – Galeria Carolas – Timişoara, 2006 – Palatul Administrativ – Timişoara. 2010 – Expoziţia “Epifania”, Galeria “Arcade 24″ – Bistriţa. 2011 – Expoziţia “De la opacitate la transparenţă, Galeria Calina – Timişoara

  Personale în alte spaţii:

  1990 – Institutul de Medicină- Timişoara.

  2010 – Academia Română Filiala Timişoara, Expoziţie permanentă.

  Expoziţii de grup (în ţară):

  1988, 1989, 1990 – Expoziţia “Studio 35″ – Galeria de Artă – Timişoara, 1992, 1994 – Expoziţie la Biblioteca de Artă – Timişoara, 1995 – Expoziţie la Galeria “Helios” – Timişoara, 1995 – Expoziţia Galei premianţilor UAP, Rotonda Teatrului Naţional Bucureşti, 1998 – Expoziţie la Galeria “Helios” – Timişoara, 1999 – Expoziţie la Galeria de Artă – U.A.P. Tg – Mureş, 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998 – Expoziţiile Taberelor Naţionale de Pictură, organizate de Galeriile de Artă din Reşiţa , Turnu-Severin, Timişoara şi Galeria Municipală Bucureşti, 2000, 2001, 2002 – Expoziţii la Galeria “TENT ART” – Timişoara, 2003 – Expoziţie de grup – Galeria Helios – Timişoara, 2004 – Expoziţie de grup “Nud” – Galeria Helios – Timişoara, 2004 – Expoziţie de grup a cadrelor Facultăţii de Arte Timişoara la Centrul Cultural Italian Timişoara,2004 – Expoziţie de grup a cadrelor Facultăţii de Arte Timişoara la Centrul Cultural Italian Timişoara, 2004 – Expoziţia “Lumina”, Proiect al UAP Fil.Timişoara, Muzeul de Banatului, Sala de Marmură, Timişoara, 2006 – Expoziţia omagială “Zbor” – Galeria Pro Arte, Lugoj, 2006 – Expoziţia “Zbor”, în cadrul Salonului de carte- Secţia de Arta a Bibliotecii Judeţene Timiş, Timişoara, 2006 – Expoziţia omagiala “Maternitatea” – Proiect al UAP Fil. Timişoara, Muzeul de Artă� Timişoara, 2006 – Expoziţia aniversară “Scena” – Proiect al UAP Fil. Timişoara – Teatrul Naţional, Timişoara, 2007 – Expoziţia “Calea” – proiect al UAP Fil. Timişoara – Consiliul Jud.Timiş – Palatul Administrativ, Timişoara, 2008 – Expoziţia “Dialog între Arte I” – Galeria de Artă, Deva, 2008 – Expoziţia “Arta între generaţii” – Galeria de Artă, Târgu-Jiu, 2008 – Expoziţia “Dialog între Arte II” – Galeria de Artă din Hunedoara, 2009 – 20 de ani de la Revoluţia română comemorată de artişti plastici timişoreni, Galeria Helios, Timişoara, 2010 – Expoziţia “Astrele, spaţiul cosmic în artele vizuale”,Palatul administrativ, Timişoara, 2011 – Expoziţia “Sinteze contemporane Arta românească”, Sala Brâncuşi, Bucureşti, 2011 – Expoziţia naţională de artă contemporană “Artă şi Sacralitate”, Galeria de artă Focşani, UAPR Vrancea, 2012 – Expoziţia “Sunt Eu oare păzitorul fratelui meu?”, Galeria Bastion, Timişoara.

  Expoziţii colective (în ţară):

  1989 – Expoziţia “Timişoara la Arad” – Galeria U.A.P. Delta, Arad, 1989 – Expoziţie omagială a U.A.P.Timişoara la Muzeul de Artă Baroc,Timisoara, 1990, 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1997, 1998 – Salonul de primăvară – Galeria Helios Timişoara, 1988, 1989, 1990, 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006 – Salonul Anual de Artă – Muzeul de Artă şi Galeria Helios Timişoara, 1990, 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998 – Salonul de vară – Galeria Helios, 2009 – Salonul Artelor Vizuale, Muzeul de Artă, Timişoara, 2010 – Salonul Artelor vizuale, a 40-a ediţie , Galeria Pro Arte, Lugoj, 2011 – Salonul Artelor Vizuale, Muzeul de Artă, Timişoara- Premiu Salon “Primus inter pares” cu lucrarea “Vis. Revelarea albastră a invizibilului”.

  Expoziţii naţionale:

  1989 – Expoziţie Republicană – Bucureşti, 1991 – Expoziţie Republicană – Bucureşti, 1992 – Expoziţie “Stare fără titlu” – Muzeul de Artă – Timişoara, 1995, 1997, 1999, 2003 – Bienala Naţională de Desen – Galeria Delta, Arad.

  Participări la expoziţii în străinatate:

  Personale în galerii specializate:

  2003 – Galeria Hundert Art Bad Soden – Germania.

  Participări la expoziţii de grup în străinătate:

  1990 – Galeria de Artă – “ART POL” – Karlsruhe – Germania, 1990 – Expoziţia “Timişoara la Szeged” – Muzeul Mora – Ungaria, 1991 – Expoziţie prin Art Management& Consulting – Serfaus – Austria, 1991 – Expoziţie prin Art Management& Consulting – Nauders – Austria, 1991 – Expoziţie prin Art Management& Consulting – Pfunds – Austria 1992 – Expoziţie prin Art Management& Consulting – Samnaun – Austria, 1995 – Expoziţia “Timişoara la Szeged” – Ungaria, 1997 – Expoziţie de grup prin Galeria Dure – Oslo – Norvegia, 1998 – Expoziţie prin Galeria Dure – Tonsberg – Norvegia, 1998 – Expoziţie prin Galeria Dure – Nands – Norvegia, 1998 – Expoziţie prin Galeria Dure – Drobak – Norvegia, 1998 – Expoziţie românească la Copenhaga – Danemarca, 1998 – Expoziţie prin Galeria Dure – Springfield – Galeria Keys – S.U.A., 2003 – Expoziţie de grup “26 Artişti plastici timişoreni” – Galeria U.A.P. din Budapesta, Ungaria, 2004 – Expoziţie de grup “26 Artişti plastici timişoreni” – Muzeul Retkazi din Kisvarda-Ungaria, 2004 – Expoziţie de grup “26 Artişti plastici timişoreni” -Galeria de Artă Varosi din Nyireghaza-Ungaria, 2004 – Expoziţie de Arta Contemporana Romaneasca organizată in cadrul Rumanische Kultur im Kunstlerhaus, Postgasse, Berna – Elveţia,2004 – Expoziţia “Lumina”, Galeria Facultatii “Juhasy Gyula” Szeged – Ungaria, 2005 – Expoziţia “Lumea Formelor”, Galeria UAP – Budapesta, 2006 – Expoziţia “Lumea Formelor”, Galeria de Arta, Szazhalombatta -Ungaria, 2006 – Expoziţia “Lumea Formelor”, Galeria de Arta, Pecs – Ungaria, 2006 – Expoziţia Tinerilor Artisti Timisoreni, Galeria de Arta, Gyula – Ungaria, 2006 – Expoziţia Timisoara Europian Openings Art Exhibition, la Institutul Central Cultural European, Budapesta, Ungaria, 2008 – Expoziţia “Carnavalul renascentist din Gyula, Ungaria, 2008 – Expoziţia “Sanzienele” -Budapesta, “Klub” Galeria ( 4-20 iunie), 2008 – Expoziţia “Sanzienele” itinerata la Esztergom – Muvelodesi Has ( 21 iunie- 12 iulie).
  Expoziţii de artă românească (sub patronajul unor ministere sau fundaţii culturale):

  1997 – Expoziţie prin Galeria Dure – Oslo, Norvegia, 1998 – Expoziţie la Centrul Cultural Român – Viena, Austria, 1999 – Expoziţia de grup “10″ la Centrul Cultural Român – Budapesta, Ungaria, 1999 – Expoziţia cadrelor universitare a Facultătii de arte din Timişoara la Centrul Cultural Român – Budapesta, Ungaria, 2001 – Expoziţie de grup la Centrul Cultural Român – Paris, Franţa.

  Bienale Naţionale şi Internaţionale:

  2001 – Bienala Internaţională de Desen – Galeria Delta, Arad, 2003 – Bienala Internaţională de Miniatură de la Podgorica C-rna Gora-Monatenegro, 2005 – Bienala Internaţională de Artă Contemporană -Galeria Delta , Arad, Romania, 2007 – Bienala Internaţională de e Artă, Meeting Point – Galeria Delta,Muzeul de Arta Arad, Romania, 2007 – Bienala Internaţională de e Artă Meeting Point itinerata in: Galeria de arta- Pecs, Ungaria, Galeria de arta – Osijek, Croatia, Galeria de arta- Pilsen, Cehia, Muzeul Oskar Kokoscha – Pohland, Austria, 2008 – Bienala 9-a Internaţională de miniatură – Centrul Cultural, Modern Galery, Gornji Milanovac, Serbia, 2009 – Bienala Naţională de Artă Plastică “Lascăr Viorel”, Piatra Neamţ, 2009 – Bienala Internaţională de Pictură, Chişinău, Republica Moldova, 2009 – “Meeting point” -Arad Biennial, Teatrul Naţional, Arad, 2011 – Bienala de Artă “Meeting point”, Muzeul de Artă, Arad.

  Premii, Distincţii, Nominalizări:

  1994 – Nominalizare pentru Premiul Salonului Anual Timişoara, 1995 – Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România, Specializarea Pictură, Secţiunea Tineret, 2003 – Nominalizare printre cele 16 lucrări semnificative hotărâte de juriul de la Bienala Internaţională de miniatură Crna Gora Montenegro, 2006 – Nominalizare pentru premiul Uniunii Artistilor Plastici, Specializarea Pictura. 2009 – Premiul special al U.A.P.R. Bistriţa Năsăud, la Bienala Naţională de Artă Plastică “Lascăr Viorel”, Piatra Neamţ, 2011 – Premiul “Primus inter pares” acordat de UAPR Filiala Timişoara, 2011 – Diploma Distincţia Culturală pentru întreaga activitate de creaţie artistică acordată de Academia Română.

  Participări la tabere în ţară şi străinătate:

  1991, 1992, 1994, 1995, 1996 – Tabăra Naţională de Pictură – Gărâna, 1993 – Tabăra Naţională de Pictură – Moldova Nouă, 1993, 1994, 1995, 1997, 1998 – Tabăra Naţională de Pictură – Moldova Nouă, 1997 – Tabără româno-norvegiană prin Galeria Dure – Oslo, Norvegia, 2007 – Tabăra Naţională de Pictură Mraconia, Dubova.

  Selecţie din apariţii în publicaţii de specialitate- bibliografie: – Ioan Iovan, Stil şi expresivitate, Ed.Hestia, Timişoara, 1997, – Ioan Iovan, Grădinile Interioare, Ed.Hestia,Timişoara, 2000, – Al.Cebuc, V.Florea, N.Laptoiu, Enciclopedia artistilor romani contemporani, Ed. Arc, 2000, – Direcţia pentru Cultura, Culte şi Patrimoniul Cultural a jud. Timiş, Tradiţie şi Postmodernitate -Două secole de artă plastică în Banat, Ed.Art Press, Timişoara, 2003, – Ioan Iovan, Dicţionarul Artiştilor Contemporani din Banat, Ed. Brumar, Timişoara 2003, – Enciclopedia personalitaţiilor din România, Ed. Hubnes Who is Who, Schweiz, 2006, – K.G.Saur Verlag, Ein Imprint der Walter de Gruyter GmbH& Co.KG., 2005 (lexicon german), 2009 – Volumul “Simpozion Arta si realitatiile ei”, FAD,UVT, Ed. Brumar, Timisoara, 2011 – Albumul expoziţiei “Sinteze contemporane Arta romanească”.

  Selecţie din apariţii în publicaţii de presă şi cataloage de expoziţii: – Cataloagele saloanelor de artă organizate de UAP Timişoara 1988-2007, – Cataloagele Taberelor naţionale de pictură, 1991-1997, – Muvezet Art Today, autor P.Szabo Erno, 1999,05.05(revista de artă din, Ungaria,articol de grup), – Cataloagele Bienalei Naţionale de desen – Arad – 1995, 1997, 1999, 2001, – Catalogul Bienalei Internaţionale de miniatură – Podgorica C-rna Gora-Monatenegro, 2003, – Cataloagele expoziţiei de grup “26 Artişti plastici timişoreni” -Muzeul Retkazi din Kisvarda-Ungaria, itinerată in Nyireghaza, Budapesta, Pecs, 2004, – Catalogul – Expoziţiei “Lumina”, Galeria Facultatii “Juhasy Gyula” Szeged – Ungaria, 2004, – Catalogul – Bienalei Internaţionala de Artă Contemporană -Galeria Delta, 2005, – Catalogul – Expoziţiei Tinerilor Artişti Timişoreni, Galeria de Arta, Gyula – Ungaria, 2006, – Catalogul – Expoziţiei Timişoara Europian Openings Art Exhibition, la Institutul Central Cultural European, Budapesta, Ungaria 2006, – Cataloagul Bienalei Internaţionale Meeting Point -Arad, 2007, – Catalogul – Expoziţiei “Carnavalul renascentist din Gyula, Ungaria, 2008, – Cataloagele Bienalei Internationale Meeting Point – Pecs, Pilsen, Pohland, Osijeck 2007, – Catalogul – Bienalei a 9-a Internaţională de miniatură – Centrul cultural, Modern Galery Gornji Milanovac, Serbia, 2008, – Catalogul – Bienalei a 9-a Internaţională de miniatură – Centrul cultural, Modern Galery Gornji Milanovac, Serbia, 2008, 2009 – Catalogul Salonul Artelor Vizuale, Muzeul de Arta, Timisoara, 2010 – Catalogul Salonul Artelor vizuale, a 40-a editie , Galeria Pro Arte, Lugoj, 2009 – Catalogul 20 de ani de la Revolutia romana comemorata de artisti plastici timisoreni, Galeria Helios, Timisoara, 2010 – Catalogul Expozitia “Astrele, spatiul osmic in artele vizuale”, Palatul administrativ, Timisoara, 2009 – Catalogul Bienala Internationala de Pictura, Chisinau, Rep. Moldova, 2009 – Catalogul “Meeting point” -Arad Biennial, Teatrul National, Arad, 2011 – Catalogul Expoziţiei “Artă şi Sacralitate”, 2012 – Catalogul expoziţiei “Sunt Eu oare păzitorul fratelui meu?”.

  Lucrări în colecţii particulare: România, Ungaria, Norvegia, Germania, SUA, Australia, Austria.

  Sursa: http://www.cjtimis.ro/uapt/membri/dacea/dacea.htm

  Acea Stelian

  Născut la 15 februarie 1960 în Timişoara.
  Studii: Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” Cluj-Napoca, secţia pictură, promoţia 1987.
  Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1993.
  Expoziţii: 1991 Expoziţie personală la Galeria Helios Timişoara; 1990 Expoziţie colectivă Szeged, Ungaria, Karlsruhe, Germania; 1991 Expoziţie personală la Serfaus – Nauders, Austria, Pfunds, Austria; 1992 Expoziţie personală la Samnaun, Elveţia; 1993 Expoziţie internaţională “Est Meets West” Graz, Austria; 1989 Bienala “Atelier-35″ Baia Mare; 1995 Bienala de desen Arad; 1995 Bienala de Fotografie Oradea; 1987-1994 Salonul Anual Timişoara; 1988-1990 “Atelier-35″; 1989-1990 Expoziţie republicană Bucureşti.Lucrări în colecţii private: Germania, Elveţia, S.U.A., Canada, Grecia, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş.
  Tabere naţionale de artă: 1991, 1992, 1994 Gărâna; 1993 Moldova Nouă; 1993, 1994 Mraconia.Adresă: Piaţa Victoriei nr.3, ap.26
  1900 Timişoara – România
  Telefon: +40 (0)256 490732
  E-mail: acea@saratoga.roSursa: http://www.cjtimis.ro/uapt/membri/sacea/sacea.htm

  Ackerman Paul

  Anul Nasterii: 1908Anul Decesului: 1981

  

  Sursa:http://artindex.ro

  Acontz Nutzi (Ana)

  
  Anul Nasterii: 1894Anul Decesului: 1957

  Născută în 1894, la Focșani, artista a urmat cursurile Şcolii de Belle Arte din Iași, fiind colegă de generație cu Aurel Băeșu, Max Arnold, Adam Bălțatu și Aurelia Vasiliu-Ghiață, generație de pictori ieșeni care aveau să facă trecerea spre impresionism și post-impresionism, atât prin tehnică cât și prin practica lucrului în plein-air. De altfel, biografia artistei a reținut controversa pe care a avut-o cu profesorul Gheorghe Popovici pentru îndrăzneala de a scoate un model în plein-air pentru a face crochiuri.
  La expoziția de debut, din martie 1931, de la librăria Hasefer, a prezentat mai multe lucrări, majoritatea acuarele, a căror tematică era Balcicul (peisaje). Experiența Coastei de argint o va urmări toată viața, peisajele însorite fiind o constantă a operei sale, nefiind cunoscute peisaje de iarnă ce aparțin pictoriței.
  Călătorește în insulele grecești și în Franța, la Ciotat, precum și în Bretania, la Concarneau, Pont Aven, călătorii din care se întoarce cu numeroase schițe în tuș ori acuarelă care vor fi folosite pentru lucrările ulterioare. Artista a păstrat obiceiul din vreme studenției când ieșea la peisaj, iar la sfârșitul zilei, din multitudinea de schițe păstra doar pe cele mai reușite, restul fiind aruncate în copaci.

  În anii 40 locurile frecventate pentru peisaj se schimbă, mergând în regiunea Argeșului, în satul Valea Nandrei. Fire deschisă, care se împrietenea ușor, Nutzi Acontz a cutreierat toată viața, vizitându-și prietenii și lucrând în compania îmbietoare a acestora.
  Peisajul face parte din ultimii ani de creație ai artistei, când stilul său ajunsese la maturitate. În tonuri catifelate, ce par aproape acuarelate și în tușe successive, redă pe pânză calmul unei zile însorite. Geografia ne este sugerată prin diferențele de ton, iar lumina și efectele sale asupra apei, prin albul aplicat pe suprafața acesteia. Principiile post-impresioniste erau specific acuarelei, uleiurile vădind deopotriva fina desenatoare, dar și o coloristă valoroasă a tonurilor mate, în asocieri de albastru, verde și alb.

  Bibliografie:

  ”Catalog Expoziție Nutzi Acontz”, decembrie 1967, Muzeul Regional Iași, 1967
  ALDEA, Hortensiu, CERNAT-ARAMĂ, Ivona, ”Nutzi Acontz – expoziție retrospectivă, 100 de ani de la nașterea artistei”, Complexul Muzeal Național ”Moldova”, Iași, 1995.

  Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/nutzi-acontz-peisaj-cu-rau.html

  

  

  Acostoaiei Dan Mihail

  (Născut: 1974, Iaşi)

  Expoziţii de grup (selecţie):
  2005, septembrie: “Beograd nekad i sad” (Belgrad, trecut şi prezent), Galeria Prodajna, Belgrad, Serbia Montenegru,
  2005, iunie: “Irreducible”, Miami Art Central, Miami, S.U.A.,
  2005, iunie: Prague Biennale II, Galeria Naţională, Veletrzni Palac, Praga, Cehia,

  2005, aprilie, “Cover Story”, Galeria Display, Praga, Cehia,

  2005, februarie: “Docu-fiction“, Galeria Trafo, Budapesta, Ungaria,

  2005, ianuarie: “Irreducible”, CCA Wattis Institute for Contemporary Arts, San Francisco, S.U.A.,

  2004, octombrie: “Against Space“, Galeria Dinamo, Budapesta, Ungaria,

  2004, octombrie: “New Europe, New Video“, Tate Modern, Londra, Marea Britanie,

  2004, octombrie: “The way the world is”, Baia Turcească, Iaşi,

  2004, iulie: “Situaţii retorice”, Cupola Gallery, Iaşi,

  2004, iulie: “SHAKE NIGHT”, MNAC /  Kalinderu Media Lab, Bucureşti,

  2004, mai – iunie: “Revolutions Reloaded“, Galeria Play, Berlin, Germania,

  2004, aprilie – June: “Revolutions Reloaded“, Galeria Artra, Milano, Italia,

  2004, ianuarie: “New Europe, New Video“, Galeria Renaissance Society, Chicago, S.U.A.,

  2003, noiembrie: “Docu-fiction”, galeria Facultăţii de arhitectură, Bucureşti,
  2003, iunie: Prague Biennale I, Galeria Naţională, Veletrzni Palac, Praga, Cehia,
  2003, mai: “Video P6“, Centre Culturel Français, Iaşi,
  2002, martie: “>”, Galeria Eforie, Bucureşti,
  2002, aprilie: “>”, Galeria Coupola, Iaşi,
  2001, septembrie: “H8fulworld”, (web performance) Maribor, Slovenia,
  2001, septembrie: “Arta bate Arta“, Galeria Konkordia, Vrsac, Yugoslavia,
  2000, mai, 2001, iunie: Festivalul de artă contemporană “Periferic”, Baia turcească, Iaşi,
  2001, februarie: “480 de minute”, Baia Publică, Iaşi,
  2001, ianuarie: “Frontiera”, Righton Gallery, Manchester, Marea Britanie,
  2000, martie: “Via Bucureşti”, Galeria Eforie, Bucureşti,
  1999, decembrie: “Acasa”, Centre Culturel Français, Iaşi.
  Expoziţii personale:

  2005, iunie: “Puncte de fugă”, Galeria Vector, Iaşi,
  2004, July: “Mitologii”, Cupola Gallery, Iasi,

  2003, mai: Atelier 35, Bucureşti.
  2002, noiembrie: “DERO“Galeria Coupola, Iaşi.
  Experienţă didactică:
  1999, lector universitar, Universitatea de Arte “G. Enescu” – Iaşi.

  Studii:
  1999 -2001 Studii aprofundate în pictură, Universitatea de Arte “G. Enescu” – Iaşi,
  1992 -1998: Universitatea de Arte “G. Enescu” – Iaşi, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, secţia de Artă murală.

  Rezidenţe:
  2004, ianuarie-martie: rezidenţă de artist, Kulturkontakt, Viena, Austria,
  2002, august – septembrie: Rotor Kunstverein, Graz, Austria,
  1999, martie-iulie: bursă de studii, Falmouth College of Arts, Marea Britanie.

  Sursa: http://www.arteiasi.ro/artviz/cadredidactice/DanAcostioaei/cv_ro.htm

  Acs Ferenc

  Anul Nasterii: 1876Anul Decesului: 1949

  
  
  (Nasc.1876, Cluj Napoca – Dec.1949, Cluj Napoca)

  Reprezentant al Şcolii de la Baia-Mare, Ferencs Acs a fost apreciat ca primul promotor al impresionismului în Transilvania.
  Pregătirea sa, tributară învăţământului artistic liber, a început la Budapesta, cu pictorul Bertalan Szekely, în cadrul Şcolii de desen după model, și a continuat în atelierul lui Simon Hollósy (Simion Corbul). Reîntors la Cluj, a făcut parte dintre cei care au deschis drumul artiştilor din zona transilvană spre o pictură de plein-air ce a îmbinat postimpresionismul cu cromatica de tip expresionist a Şcolii de la Baia-Mare.Pensulația liberă a tușelor nervoase a surprins, la momentul după-amiezii, pe bătrâna care pare să-i verifice lucrul mai tinerei sale companioane. Pe coloritul viu al naturii, dar și al portului, pictorul a surprins jocul luminii filtrate de frunzișul bogat.
  Bibliografie:
  DRăGOI, Livia, CHIRA, Maria, RUS, Alexandra, ‘‘Muzeul de artă Cluj-Napoca. Catalog patrimonial’’, Cluj-Napoca, 1976
  ŞORBAN, Raoul, ‘‘O viaţă de artist între München şi Maramureş’’, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1986
  ‘‘Catalogul licitaţiei de primăvară, Quadro 2’’, luni 25 mai 2009, Galeria Quadro Cluj-Napoca.

  Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/ferenc-acs-cusatorese.html

  Acsinte Carmen

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Sursa pozelor: http://www.carmenacsinte.com/index.htm

  Adam Mihaela-Ana

  Anul Nasterii: 1964

  Ana-Mihaela Adam

  Născută în 1964, sat Ormindea, judeţul Hunedoara.

  Studii:
  1986-1992 – Academia de Arte Vizuale “Ioan Andreeescu” din Cluj-Napoca, secţiile textile şi grafică, licenţiată în grafică.
  Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1993.
  Din 1992: Cooperări cu editurile Dacia, Sedona, Brumar şi Hartmann.
  Din 1994: Profesoară la Liceul de Arte Plastice din Timişoara.
  2002-2004: Colaborare cu centrul de Art-Terapie “Dr. Eliza Ionescu” Timişoara.
  Din 2005: doctorandă a Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte şi Design.Expoziţii şi manifestări artistice personale:
  2008     – Expoziţie împreună cu Matyas Laszlo – Spaţiu privat, Orleans, Franţa.
  2007     – “Artă pe genunchi”- Galleria 28, Timişoara, România.
  2004     – “Zaţ/28.02.2004″ – Cafeneaua Papillon, Timişoara, România.
  2003     – “Herbarium” – Centrul Cultural German, Timişoara, România.
  2002     – “Iarăşi desene?” – Muzeul Banatului din Timişoara-Secţia de Artă, Timişoara, România.
  – 3 Expoziţii de desen – Galeria Ataş, Cluj-Napoca,România.
  2001     – Expoziţie împreună cu Matyas Laszlo – spaţiu privat, Orleans, Franţa.
  – Expoziţie de desen – Galleria 28, Timişoara, România.
  2000     – Expoziţie de desen – Centrul Cultural Sindan, Cluj-Napoca, România.
  1999     – Expoziţie de desen împreună cu Matyas Laszlo – galeria U.A.P. “Forma” Deva, România.
  1998     – Expoziţie de desen – Galleria 28, Timişoara, România.– Expoziţie de desen – Galleria Sylvie Moreau, Cluj-Napoca, România.
  1997     – “Cher Claude, Cher Francois”, instalaţie – Galleria 28, Timişoara, România.
  – “Plină de răbdare, udă copacul uscat” I şi II, acţiune – Atelier, Timişoara, România
  1995     – Expoziţie de desen – Galleria 28, Timişoara, România
  1994     – Expoziţie de desen – Galleria U.A.P., Cluj-Napoca, România.
  – “1000 de lovituri în turtă dulce”, obiect, acţiune, împreună cu Sorin Vreme – Galleria 28, Tmişoara, România.

  Expoziţii de grup (selecţie):
  2008     – “Xilogravura matrice stilistică” II – Galeria Helios, Timişoara, România.
  – “Mentorul – Omagiu maestrului meu” – Palatul Administrativ, Timişoara, România.
  2003     – “Bienala Interaţională de Gravură Experimentală” – Muzeul de Artă, Timişoara, România.
  – “Memorial Tapestry” – expoziţie itinerantă: SUA, Italia, Polonia.
  – “Wiener.Medien.Welten” – Technisches Museum, Viena, Austria.
  2002     – “Medium” – spaţiul alternativ H.arta, Timişoara, România.
  2001     – “Ivitation” – Kunsthaus, Essen, Germania
  – Bienala de desen – Arad, România– “Autoportretul în arta contemporană” – Muzeul de Artă a Banatului, Timişoara, România.
  1999     – “Matrix”- Muzeul de Artă Contemporană – Trieste, Italia
  – “Artişti pentru două muzee”- Galleria 28, sediul J.A.T., Timişoara, România.
  – “…c’est comme ca, nous sommes en Roumanie”- Galleria Sylvie Moreau, Cluj-Napoca, România
  1998     – Trienala internaţionala de gravură – Rio de Janeiro, Brasilia.
  – Consumenta ’98 -Trienala internaţională de gravură – Nurenberg, Germania.
  1997     – Bienala internaţională de gravură – Miscolc, Ungaria
  – Trienala internaţională de gravură – Cracowia, Polonia
  – “Civitas solis, civitas artis”- expoziţia anuală a Centrului Soros pentru Arta Contemporană, Cetatea Cîlnic, România
  1996     – A patra bienală internaţională de miniatură – Gornji Milanovas, Yugoslavia
  – Expoziţie de grup – galeria Pro Art, Lugoj, România
  1995     – Bienala naţională de desen – Arad, România
  – Consumenta ’95-Trienala internaţională de gravură – Nurenberg, Germania
  1994     – Trienala internaţională de gravură – Cracowia, Polonia
  – “Medium 3″ – Sfântul Gheorghe, România1993     – Salonul naţional de grafică – Bucureşti, România
  1992     – Salonul de grafică – Cluj-Napoca, România
  1991     – “Stare fără titlu”- Muzeul de Artă, Timişoara
  – Bienala internaţională de grafică – Gyor, Ungaria
  Premii, invitaţii, burse:
  2007     – “Paper Island” – workshop, simpozion şi expoziţie – Pecs şi Siklos, Ungaria.
  2002     – “Premiul de Excelenţă Culturală Austrian Airlines”, Timişoara, România.
  2001     – “Invitation”- stagiu de o lună – Kunsthaus, Essen, Germania.
  1999     – Bursă de grafică – UNESCO/Anchberg – Vila Nova de Cerveira, Portugalia.

  Desene in colecţia “Albertina” Viena, Austria.

   

  Sursa: http://www.cjtimis.ro/uapt/membri/aadam/aadam.htm

  Adam Sorin

  

  
  Sursa:www.goldart.ro
  Aceasta serie, inspirata parca dintr-o inexistenta colectie de fotografii erotice din perioada interbelica, se cere admirata in acordurile vocii lui Cristian Vasile si a sa melodie “Iubesc femeia”. Asa ma inspira pe mine si in consecinta am si cautat piesa pe internet si am ascultat-o. Redau mai departe desenele lui Sorin Adam si versurile romantei de altadata.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  *** Sorin Adam in atelier cu companionul sau intr-ale creatiei, motanul Tzitzi ***

  Sorin ADAM in pastel si o lansare de album

  

   

  

   

  I-am promis lui Sorin Adam o avanpremiera la expozitia sa de la Palatul Sutu care va avea vernisajul pe 9 noiembrie. Este un multiplu eveniment pentru ca veti vedea expuse pasteluri semnate Sorin Adam, o tehnica pe care nu a cultivat-o prea asiduu pana acum dar care ne rezerva tuturor surprize din cele mai placute. Al doilea motiv este lansarea celui mai consistent album al artistului de pana acum, o retrospectiva a deja consistentei cariere pe care Adam o lasa in urma, ca dara inspumata a unui crucisator pe mare. Si evident, veti mai putea vedea si uleiuri pe panza in maniera care l-a consacrat pe pictor.

   

   

   

  

   

  Albumul fata verso

   

  

   

  Eu accentuez faptul ca fotografiile pastelurilor de aici sunt cele mai bune cu putinta. Le-am facut rapid dupa terminarea lucrarilor si inainte ca sticla sa intervina ca strat protector intre lume si grafica fragila ca o aripile unui fluture. Sunt bucuros ca Sorin mi-a acordat acest privilegiu.

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  Asadar, lucrarile in original, din 9 noiembrie la Palatul Sutu.

  

  În 1999, maestrul Vasile Grigore scria despre Sorin Adam ca are “destin de mare artist”. Aceste cuvinte, aflate sub semnatura unuia dintre cei mai importanti  pictori contemporani si, nu mai putin, a unui  dascal daruit si responsabil, cunoscut pentru grija cu care foloseste epitetele, m-a facut sa ma gândesc la  faptul ca este posibil ca “personajul”  caruia îi consacru rândurile de mai jos sa fi  fost un copil-minune, mai ales ca el s-a nascut si a crescut într-un mediu familial în care dragostea pentru artele frumoase a reprezentat în mod constant  o adevarata religie. Parintii sai, Mira si Victor Adam, cunoscuti colectionari, nu l-au ferit  de ispitele penelului, dar nici nu l-au încurajat sa le dea prea mare atentie.

  Mai mult, când fiul lor s-a apropiat de momentul absolvirii liceului, s-au sfatuit si au decis ca solutia cea mai buna pentru viitorul  lui ar fi o frumoasa cariera de… contabil, motiv pentru care l-au îndemnat sa sustina admiterea la Academia de Studii Economice din Bucuresti. S-a întâmplat însa ca tocmai atunci Sorin sa gaseasca prin casa o cutie de pasteluri “Le Franc”, de care tatal sau facuse cu greu rost si pe care intentiona sa i-o ofere în dar pictorului Vladimir Zamfirescu. A deschis cutia, desi stia ce destinatie urma sa ia  aceasta, si a început sa deseneze. Avea 18 ani si era pentru prima data când dovedea interes pentru pictura altfel decât din pozitia de admirator al pânzelor expuse pe peretii casei parintesti.

  Schimb de planuri

  “Am fost eu însumi mirat de cât de repede m-am lasat prins în acel joc. Credeam ca ma cunosc destul de bine, dar s-a dovedit ca lucrurile nu stateau tocmai  asa.  Evident ca nici nu voiam sa aud de A.S.E.,  mai  ales ca înca din copilarie cochetasem cu scena si urmasem cursuri de actorie  la Teatrul de Stat din Ploiesti. Logic ar fi fost, deci,      sa-mi încerc sansele de a deveni student al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografie. Cu toate acestea, m-am trezit ca vreau mortis la Arte Plastice.

  Dupa nenumarate discutii cu ai mei, am obtinut acceptul lor si am început sa ma pregatesc cu Mihai Bandac, de la care am învatat  cât de importante sunt tenacitatea si concentrarea asupra propriei tale  munci. Îmi spunea ca lucrul la sevalet se termina atunci când, din cauza oboselii, îti cade pensula din mâna. La început am luat asta  ca pe o exagerare, dar pe parcursul pregatirii mele nu numai ca  m-am convins ca avea dreptate, dar chiar am trait momente de istovire totala încercând sa finalizez câte o lucrare. Pastrez acelei perioade de formare o amintire calda, încarcata  de nostalgie si de recunostinta, deoarece atunci am reusit sa scot pentru prima data la lumina ceea ce, fara doar si poate, exista în interiorul meu în stare latenta, însa eu ignorasem multa vreme: vocatia de a ma exprima prin imagini, prin desen si prin culoare.

  Au urmat anii studentiei, contactul profesional, dar si uman, prietenesc chiar, cu maestrii Vasile Grigore, Marius Cilievici, Traian Bradean, Constantin Piliuta. De la fiecare dintre ei am deprins câte ceva pretios, dar cea mai importanta învatatura cu care m-am ales din aceste relatii privilegiate a fost aceea ca, daca aspir sa ajung cândva ca ei, trebuie sa ma feresc sa le calc pe urme. Adica sa nu ma las fascinat de maiestria lor artistica si sa renunt din aceasta cauza  la cautarea propriei mele identitati.”

  

  Acest mod de autoevaluare a sanselor de a deveni original dovedeste ca Sorin Adam a fost constient înca de la începuturile demersurilor sale  de faptul ca talentul nu este suficient pentru a pune temelie unei cariere durabile într-un domeniu în care pentru cuantificarea valorii nu exista unitati de masura propriu-zise, dar exista în schimb riscul unor etichetari ambigue, la baza carora se afla, de cele mai multe ori, o serie de locuri  comune ale limbajului plastic, unele dintre ele intrate în circuitul exprimarii artistice datorita autoritatii si prestigiului creatorilor care le-au impus pentru prima oara.

  Si-a dat astfel  seama ca are nevoie de o sintaxa personala dupa regulile careia sa combine elementele imaginii plastice într-un mod care sa nu dezvaluie dependenta evidenta de vreun model anume. Acest lucru a fost posibil prin definirea perimetrului referential în interiorul caruia a intuit ca va izbuti sa evolueze fara a intra în coliziuni stilistice  cu înaintasii ori cu propriii contemporani. Un proiect ambitios, pe care de fapt îl demareaza toti artistii care nu sufera de o modestie excesiva, dar pe care foarte putini reusesc sa-l finalizeze. Sorin Adam este unul dintre acestia din urma, motiv pentru care s-au rostit pâna acum destule cuvinte magulitoare la adresa creatiei sale.

  Mediul cultural si “imunitatea” estetica

  Reteta reusitei artistului este însa greu de descifrat chiar de catre el însusi: “Cred ca m-a ajutat foarte mult faptul ca mi-am descoperit chemarea catre pictura la o vârsta la care aveam deja o educatie estetica bine conturata, rezultat al contextului  în care mi-am petrecut anii copilariei. Lucrarile din colectia parintilor, pe care le vedeam – fie ca voiam, fie ca nu – zi de zi, întâlnirile cu diversi artisti care ne treceau pragul casei sau la care mergeam noi în vizita, discutiile la care asistam mi-au stimulat ceea ce eu as numi sistemul imunitar estetic, asa ca nu am mai fost o prada usoara atunci când s-a pus problema sa intru eu însumi în jocul artistic. Faptul ca pâna la vârsta majoratului nici nu ma gândisem la aceasta posibilitate a fost un alt atu, deoarece în acest fel am dobândit o anumita  neutralitate dezinteresata, i-as spune chiar obiectivitate, în a judeca operele de arta, fara a fi excesiv de critic, din invidie,  si fara a ma entuziasma conjunctural atunci când as fi simtit nevoia unui aliat în încercarea de a-mi ascunde propriile mele slabiciuni.”

  

  Explicatiile de acest gen trebuie judecate, vorba artistului, cu obiectivitate, în sensul ca ele vin, de regula,  din buna crestere a celui întrebat, care se simte dator sa raspunda chiar si la o întrebare care  nu ar fi trebuit pusa. Asta pentru ca traseul artistic al lui Sorin Adam nu îmi pare  asa de simplu precum îl poate descrie el. Fara îndoiala, s-a confruntat  cu numeroase cautari si incertitudini pâna sa ajunga la formula actuala. Formula care se înscrie, ca gen proxim, în neoimpresionism si care are drept diferente specifice  unele interpretari personale ale fovismului, dar si ale picturii clasice si interbelice românesti. Altfel spus, artistul a trebuit sa puna alaturi entitati de limbaj si  viziuni apartinând unei palete de creatori extrem de diverse – de la Seurat la Matisse si Derain, si  de la  Luchian la Tonitza si   Darascu.

  Acestora li se adauga Delacroix, Van Gogh, Cezanne, dar si Alexandru Ciucurencu, Vasile Grigore sau Constantin Piliuta, ceea ce face ca posibila genealogie artistica a lui Sorin Adam, asa cum ne-o sugereaza el însusi, sa devina excesiv de încarcata. Cu toate acestea, marturisirea unor astfel de afinitati reprezinta o dovada de onestitate, pentru ca este mult mai plauzibil sa fii crezut atunci când spui ca te tragi din înaintasi ilustri, decât atunci când afirmi ca ai aparut din neant pentru a uimi de unul singur întreaga lume. Oricum, faptul ca prin acest paienjenis de influente stilistice si de tentatii estetice Sorin Adam a gasit calea spre o expresie personala, pregnanta si convingatoare, fara a recurge la artificii experimentaliste, reprezinta o performanta în sine.

  Perceput ca fiind unul dintre liderii generatiei de plasticieni din care face parte, el are în plus si meritul de a continua, într-o maniera  mai mult decât onorabila, traditia noastra culturala în general si spiritul marii picturi românesti în particular, într-o conjunctura în care pâna si  ideologia postmodernista  pare a fi depasita de stridenta unor voci contestatare care atenteaza la stabilitatea soclului pe care se afla statuia  lui Eminescu, fara  ca nimeni sa poata garanta ca Enescu, Brâncusi, Grigorescu sau  Andreescu  nu urmeaza sa aiba parte mâine de acelasi tratament. (Intercity Magazin, nr. 27/2006)

  

  ADDENDA/ Cu putin timp înainte de predarea manuscrisului acestei carti catre editor, Sorin Adam m-a rugat sa-i scriu un text pentru un viitor album de arta. Am acceptat imediat, mai ales ca eu însumi simteam nevoia sa revin cu o serie de consideratii noi,  dupa mai bine de trei ani de la primul meu contact realmente semnificativ cu pictura sa. Iata articolul:

  Senzualismul apolinic/  “Nu exista decât senzatii!”, decreta pe la 1750 Etienne Bonnot de Condillac, un filosof francez caruia confratii, ca sa nu mai vorbim de oamenii de stiinta din timpul sau ori din veacurile ce au urmat, nu prea s-au grabit sa-i dea dreptate. Faptul ca mi-am amintit acum de el, privind tablourile lui Sorin Adam, este, fireste, o simpla întâmplare, deoarece numai astfel poate fi calificata  împrejurarea ca un pictor vine, dupa mai bine de un sfert de mileniu, sa probeze, fara sa vrea în mod explicit acest lucru,  valabilitatea unei teorii pe care cugetatori ilustri au declarat-o atâta amar de vreme paralela cu realitatea.

  Sa vedem însa cum de i-a reusit asta tocmai lui Sorin Adam. Ei bine, pentru a afla în ce consta secretul cu pricina este suficient sa observam ca (si) în pictura sa totul este senzatie: imaginile picturale sunt inspirate din senzatiile exterioare,  apoi devin senzatii “transformate”, cum zice chiar Condillac, gratie judecatii estetice (care, la rândul ei, nu este altceva decât un complex relational de senzatii), pentru ca ulterior ele sa fie restituite mediului originar tot sub forma de senzatii; senzatii atent conservate în straturi succesive de culoare si la fel de atent înramate, purtând o identitate vizuala fara echivoc, de o pregnanta aproape agresiva.

  Într-adevar, lucrarile lui Sorin Adam produc aceasta impresie memorabila înca din prima secunda a  dialogului lor cu privirile noastre: par  a fi entitati de energie care, sub diferite reprezentari ce calchiaza asa-zisa realitate productiva din punct de vedere artistic – peisaje, flori, nuduri, naturi statice -, ni se agata de retina, dovedindu-ne cât sunt de vii si cât de profund ne pot influenta propria identitate senzoriala. Si nu este vorba doar despre vazul nostru, ci despre toate simturile, începând cu mirosul si terminând cu auzul! Asta  poate si pentru ca pânzele artistului contin o atât de acuta tensiune cromatica, încât ele nu se pot exprima în toata plenitudinea lor decât generând senzatii adiacente care sa potenteze expresia vizuala, proiectând subiectul acesteia într-o existenta cvasireala, când fierbinte, când rece, când inodora, când parfumata, când catifelata, când aspra…

  Mai mult, amintindu-si parca de faptul ca în ierarhia simturilor stabilita de Condillac  pipaitul era considerat a fi cel mai important, pictorul asaza culoarea pe pânza cu o apasare proprie zidarilor, folosind din plin materia cromatica, pe care o modeleaza apoi cu pensule masive si late, mânuite însa cu o precizie si o delicatete chirurgicale. În acest fel, picturile capata reliefuri excitante,  în sensul aparitiei de perceptii tactile din ce în ce mai complexe, prin mijlocirea carora imaginea rezultata reintra firesc în ordinea primordiala, în matricea senzatiilor exterioare aflate la baza crearii ei, închizând cercul magic al exercitiului cunoasterii subiective si, deopotriva,  al exprimarii artistice a acestei aventuri cognitive desfasurate la limita narcisismului sau poate a riscului solipsist.

  

  Faptul ca Sorin Adam se declara a fi postimpresionist si expresionist în acelasi timp nu face altceva decât sa aduca argumente în plus în favoarea senzualismului funciar al picturii sale, care îsi trage  seva  hranitoare de iluzii estetice, dar nu numai, atât din perceperea hiperactiva a realitatii imediate, cât si din forta de recul degajata de permanenta repozitionare a propriului eu în functie de provocarile exterioare. Daca în plan tematic acest lucru apare mai putin spectaculos, optiunea figurativa  a   pictorului traducându-se prin ilustrarea genurilor traditionale – peisaj, natura moarta, flori, compozitie, portret, nud -, din punct de vedere cromatic, senzualismul de care vorbeam ne dezvaluie un colorist de exceptie, dedat într-o maniera postmoderna la exercitii si experimente rafinate, în contextul carora saturatia fovista este etalata cu o satisfactie ce frizeaza insolenta, în timp ce nostalgia de tip neoimpresionist trage cu coada ochiului la tusele divizate si la contrastele simultane. Totul într-o nota de echilibru olimpian, dar si de dinamism imponderabil.

  Sigur pe sine si pe aceasta formula  stilistica, definita cu claritate dupa ani de tatonari în care si-a cerut siesi ca mai presus de orice sa încerce sa nu semene cu  maestrii în preajma carora si-a facut ucenicia, Sorin Adam reprezinta în momentul de fata un nume peste care, daca toate lucrurile vor decurge firesc, va coborî cu siguranta – dupa notorietate, invidia altora, bani etc. – si mult râvnita povara a gloriei artistice.                (14 octombrie 2009)

  Sorin Adam – Atelierul de vara

  

   

  

   

  Sorin Adam m-a primit in micul sau paradis rural, in locul in care isi petrece verile, adancit in liniste si creatie. Casa sa, situata undeva pe traseul “Drumul vinului” din Prahova, devine loc de relaxare si de incordare creatoare, intr-o succesiune pulsatila. De acolo, dintre dealuri, coboara vertiginos in Capitala pentru a-si perfecta diverse aranjamente artistice pentru a fugi inapoi in aerul mai curat de dincolo de Ploiesti.

   

  

   

  A fost o buna ocazie si pentru mine de ma mai dezlipi de balamucul dambovitean si de a fotografia lucrarile recente ale pictorului. Multe vor fi expuse in noiembrie la Istanbul, intr-un eveniment organizat de Institutul Cultural Roman. Pictorul isi urmareste panzale care apar tot mai des la casele de licitatie, se pregateste sa plece intr-o tabara de creatie la Braila si tese planuri interesante.

   

  

   

  

   

  

   

  *** Atelierul “de vara” al lui Sorin Adam, construit in curtea casei sale de langa Ploiesti ***

   

  Iata lucrari inspirate din taramuri orientale. Multe vor ajunge la expozitia de la Istanbul. Si poate vor ramane acolo daca isi vor gasi cumparator.

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  *** O lucrare in varianta alb negru si color. Tusele de laviu au placut atat de mult autorului incat s-a oprit din lucru si a reluat tema de la capat pe alta panza ***

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  O natura moarta…

   

  

   

  … si altele foarte vii.

   

  

   

  

   

  

   

  

   

  

  Adamiu Mihai

  Anul Nasterii: 1901Anul Decesului: 1984

  Sursa: http://www.goldart.ro

  Adorian Tila-Vica

  Anul Nasterii: 1965

  Vica Tila-Adorian

  Născut în 8 februarie 1965 în localitatea Brăhăşeşti, judeţul Galaţi.
  Studii: Licenţiat în grafică, în 1996, la Facultatea de Artă, Universitatea de Vest Timişoara.
  În prezent asistent la Universitatea de Vest Timişoara
  Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1997.Expoziţii internaţionale:
  – Expoziţia internaţională de artă, Nimes, Franţa, 1991.
  – Prima bienală a Academiilor de artă din Europa, Maastricht, Olanda, 1993.
  – Bienala internaţională de tipăritură, Maastricht, Olanda, 1993.
  – Trienala internaţională de grafică, Bitola, Macedonia, 1994.
  – Bienala internaţională de tipăritură, Belgrad, Iugoslavia, 1994.
  – Expoziţia de artă românească, Maastricht, Olanda, 1995.
  – A 18-a expoziţie internaţională de tipăritură, Kanagawa, Japonia, 1995.
  – Internaţionala de grafică de format mic, Leskovac, Iugoslavia, 1995.
  – Concursul internaţional de Ex libris, Sint Niklaas, Belgia, 1996.
  – A 4-a bienală internaţională de miniatură, Rudnik, Iugoslavia, 1996.
  – Bienala internaţională de tipăritură, Caixa Ourense, Spania, 1996.
  – Trienala europeană a graficii non-tradiţionale şi de avangardă, Praga, Cehia, 1997.
  – Internaţionala de grafică mică, Cluj, România, 1997.
  – Expoziţia internaţională de artă “Art Addiction”, Veneţia, Italia, 1998.– Expoziţia internaţională de tipăritură mică, Barcelona, Spania, 1998.
  – Expoziţia internaţională de grafică, Budapesta, Ungaria, 1999.
  – Expoziţia de artă românească, Budapesta, Ungaria, 1999.

  Expoziţii personale:
  – “Timp, număr, semn”, Galeria “Helios”, Timişoara.

  Premii şi burse:
  – Premiul al II-lea la Bienala naţională de tipăritură “Graphium”, Timişoara, 1995.
  – Premiul al III-lea la Concursul naţional de desen “Corpul uman”, Braşov, 1995.
  – Nominalizare la Bienala naţională de tipăritură pentru studenţi, Iaşi, 1996.
  – Bursa naţională a Uniunii Artiştilor Români, Bucureşti, 1998.

  Lucrări în colecţii de stat:
  – Muzeul naţional de artă, Maastricht, Olanda.
  – Colecţia de artă a prefecturii Kanagawa, Japonia.
  – Muzeul de artă Rudnik, Iugoslavia.
  – Muzeul de stat de artă, Majdanek, Polonia.
  Lucrări în colecţii private: România, Franţa, Olanda, Germania, Canada, Austria, Grecia, Belgia.

  Adresă: Zona Steaua bl. 42A, sc. A, et. 2, ap. 7
  1900 Timişoara – România
  Phone: +40 (0)256 215816

  Atelier: Piaţa Libertăţii nr. 2, ap. 15
  1900 Timişoara – România

  Sursa: http://www.cjtimis.ro/uapt/membri/vtilaadorian/vtilaadorian.htm

  Aescher Hans

  Anul Nasterii: 1866Anul Decesului: 1947

  Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/hans-aescher-camera-de-aur-a-reginei-maria-1.html

  Aftene Felix

  Anul Nasterii:1972

  Felix Aftene (n. 1 ianuarie 1972, Vaslui, județul Vaslui) este un artist vizual postmodernist, exponent al școlii ieșene de pictură.

  Date biografice

  Felix Aftene s-a născut în anul 1972, în orașul Vaslui. A reușit să își convingă părinții să îl înscrie la liceul de artă, pentru că reușise să câștige o diplomă la concursul “Cântarea României” în 1985. A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncila” din Iași în 1990. În această perioadă, a frecventat atelierul pictorului Ion Neagoe.

  Din 1990, și-a continuat studiile artistice la Academia de artă “George Enescu” din Iași, secția Artă Monumentală, la clasa profesorului Dimitrie Gavrilean. În 1996, termină facultatea ca șef de promoție. În această perioadă, călătorește în Rusia, Franța, Italia și Maroc, unde vizitează muzeele și scolile de artă, întrând în contact cu mediile artistice din aceste țări.În 1998, câștigă un concurs pentru realizarea unei picturi murale în spațiul Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași. Lucrarea, intitulată “Babylon”, este realizată în tehnică mixtă pe o suprafață de 74 mp, iar execuția ei a durat trei luni.

  În 2008, revine în spațiul public cu o altă lucrare, “Capsula timpului”, un monument realizat din bronz, amplasat în fața Primăriei municipiului Iași la aniversarea a 600 de ani de atestare documentară a orașului.În domeniul picturii, Felix Aftene este unul dintre cei mai activi artiști contemporani din România. Lucrările sale se gasesc în muzee și colecții private din țară și străinatate (S.U.A, Marea Britanie, Germania, Elveția, Franța, Italia, Spania, Israel). În 1997-1998, lui Felix Aftene i se acordă Bursa Uniunii Artiștilor Plastici, România.

  Realizează ilustrații de carte pentru editurile Polirom, Humanitas, Junimea. A ilustrat integral ”Cartea ființelor imaginare” de Jorge Louis Borges[4], Ed. Polirom, ediția 2006, și ”Amour” de Maxim Crocer[5], Ed. Humanitas, ediția 2010.

  Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1997. În 2005, intră în Biroul de Conducere, iar din ianuarie 2013 este președinte al U.A.P.R., filiala Iași[6].În 2001, împreună cu Gabriela Drinceanu și Zamfira Bârzu formează “Grup 3″, un grup artistic a cărui coerență stilistică vine din reevaluarea tradiției patrimoniale est-europene prin modalități de expresie noi, păstrând suportul tradițional.

  Expoziții

  Expoziții personale

  2012 Expoziție de pictură și sculptură, Galeria Muzeului Județean “Ștefan cel Mare”, Vaslui[8]
  2012 Expoziție de pictură si grafică, “Atemporal” Galeria “Paul Amarica” Paris Franța[9][10]
  2011 Expoziție foto, video, instalație, “Nato come home” Galeria de artă contemporană a Muzeului Brukenthal Sibiu[11][12]
  2011 Expoziție de pictură și sculptură, Berliner Liste, Berlin Germania[13][14]
  2011 Expoziție de pictură și sculptură, Galeria Parlamentului European, Bruxelles Belgia[15]
  2010 Expozitie de grafică, “Am(o)ur”, Librăria Avant-Garde, Iași
  2010 Expoziție de pictură și sculptură, “Cădere în timp”, Centrul Cultural Francez, Iași[16][17]
  2010 Expoziție de pictură și sculptură, “Cădere în timp”, Ordinul Arhitecților, Iași
  2010 Expoziție de pictură și sculptură, “Cădere în timp”, galeria “pe gard”, Casa de Cultură “Mihai Ursachi”, Iași
  2008 Expoziție de pictură și sculptură, “Antropomorfisme”, galeria de artă contemporană “Calina”, Timișoara[18]
  2008 Expoziție de pictură și sculptură, “Cine este este Doamne, omul?”, galeria “N. Tonitza”, Bârlad
  2007 Expoziție de grafică, “Cartea ființelor imaginare”, Librăria Avant-Garde, Iași2007 Expoziție de pictură și sculptură, “Cine este este Doamne, omul?”, galeria “Dana”, Iași
  2007 Expoziție de pictură “Măști”, galeria “Paul Amarica”, Paris Franța[19]
  2007 Expoziție de grafică, “Cartea ființelor imaginare”, Ateneu Tătărași, Iași
  2006 Expoziție de grafică, Casa de cultură “Mihai Ursachi”, Iași
  2006 Expoziție de pictură, “Atelier”, Muzeul de Artă Vizuală Galați
  2005 Expoziție de pictură, “Măști” Banca Comerciala “Ion Țiriac”, Iași
  2005 Expoziție de pictură, ”Atelier”, Galeria “Cupola”, Iași
  2005 Expoziție de pictură și grafică, galeria “N. Tonitza”, Bârlad
  2004 Expoziție de pictură, ”Atelier”, Centrul Cultural Francez Iași
  2003 Expoziție de pictură, Fashion Week, Teatrul Național, Iași
  2002 Expoziție de pictură, Sala Polivalentă, Teatrul Național, Iași2000 Expoziție de pictură, “Colecția personală”, Galeria “Cupola”, Iași
  2000 Expoziție de pictură, Festivalul Internațional de Modă, Teatrul Național, Iași
  1999 Expoziție de pictură “Semne”, Direcția Generală a Finanțelor Publice, Iași
  1998 Expoziție de pictură “Babilon”, Galeria Cupola, Iași
  1996 Expoziție de pictură “Geneza”, Centrul Cultural Francez, Iași
  1987 Expoziție de pictură și sculptură, Sala “Plastica”, Iași
  Expozitii “Grup 3”

  2010 “Percepția omului”, Galeria “Cupola”, Iași[20]
  2009 “3+1”, Galeria “Simeza”, București[21]
  2008 “Narcisism”, Galeria “Cupola”, Iași
  2007 “Erotica”, Galeria “Anixis”, grafică, Baden, Elveția
  2006 “Triade”, Galeria “Triconc”, Iași
  2005 “Caractere”, Galeria „Anixis“, Baden, Elveția
  2004 “Identități”, Centrul Cultural Român din Veneția Italia
  2004 “Identități”, Centrul Cultural Român din Viena Austria2004 “Identități”, Centrul Cultural Român din Budapesta Ungaria
  2003 “Colecție personală”, MuzeuI Județean “Stefan cel Mare”, Vaslui
  2003 Pictură și Sculptură, galeria “N. Tonitza”, Bârlad
  2002 “Imagine – Tradiție și actualitate”, instalație cu mesaj sacru, Simpozion Cucuteni, Galerial “Cupola”, Iași
  2002 “Înger și Demon” Centrului Cultural Român, Paris Franța
  2002 “Alternative” Galeria “Cupola”, Iași
  2001 “Amprente în timp”, Piccola Galleria Correr, Veneția Italia
  2001 “Mesaje afective”, Galeria “Cupola”, IașiPremii

  2011 Diplomă de excelență a UAPR Iași pentru expoziția Berliner Liste, Fair for Contemporary Art and Photography
  2011 Premiul UAPR, Bienala de artă “Lascăr Vorel” Piatra Neamț
  2010 Premiul pentru pictură, Muzeul “Mihai Eminescu” Iași
  2008 Diplomă de excelență, Salonul UAPR, Iași
  2008 Diplomă de excelență acordată “Grup 3” la Salonul Art-Is pentru expoziția “Narcisismul”, proiect “Iași 600″
  2008 Diploma de onoare a festivalului internațional al centrului pentru cultură și arte Piatra-Neamț
  2007 Diplomă de excelență pentru activitatea expozițională internațională acordată “Grup 3”, Salonul Art-Is, Iași
  2006 Premiul “Victor Brauner”, Festivalul de Avantgardă, Iași2005 Premiul “Vasile Pogor”, Primăria Municipiului Iași
  2006 Premiul Primăriei Chișinău, Saloanele Moldovei
  2003 Salonul Anual, Premiul pentru pictură
  2003 Premiul Salonului de Artă plastică contemporană, Focșani
  2003 Medalia “Teiul de argint” al Centrului European de Cultură “Mihai Eminescu”, Ipotești
  1999 Premiul Fundației “Sf. Luca”, Bârlad
  1997 Premiul I, UAPR, filiala Iași, Salonul de Toamnă

  Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Felix_Aftene
  http://www.uapiasi.ro

  Agafitei Costache

  Anul Nasterii: 1909Anul Decesului: 2002

  Sursa: http://www.goldart.ro

  Agache Grigore

  Grigore Agache

  Studii:

  Liceu : Liceul de Muzica si Arte Plastice Octav Bancila – Iasi

  Studii universitare :

  Academia de Arte Plastice I. Andreescu – Cluj Napoca – sectia pictura – promotia 1981

  Biografie artistica

  Debut : 1979 Expozitie studenteasca la Cluj Napoca

  Expozitii :

  1980 Expozitie studenteasca la Bucuresti
  1985 “Atelier 35″ – Piatra Neamt
  1986 “Atelier 35″ – Bacau
  1987 “Atelier 35″ – Piatra Neamt
  1988 Republicana “Atelier 35″ – Baia Mare
  1989 “Atelier 35″ – Piatra Neamt
  1992 Palatul Culturii Chisinau
  1993 Saloanele Moldovei – Bacau
  1993 Expozitie de grup – Bienala – Italia
  1993 Expozitie de grup – Piatra neamt
  1994 Saloanele Moldovei – Bacau
  1995 Expozitie anuala – Piatra Neamt
  1996 Saloanele Moldovei – Bacau – Chisinau
  1997 Semn – Simbol – Bacau – Moinesti – Iasi
  1998 Expozitie de grup – Centrul Cultural Roman din Budapesta
  1999 Bienala “Lascar Vorel” – Piatra Neamt
  2001 Bienala “Lascar Vorel” – Piatra Neamt
  2003 Bienala “Lascar Vorel” – Piatra Neamt
  2005 Bienala “Lascar Vorel” – Piatra Neamt

  Premii :

  Premiul pentru pictura – Bienala “Lascar Vorel” oferit de firma Maart’s – 1997

  Tabere de creatie :

  Tabara Republicana Tescani – Bacau – 1987
  Dumbrava 1991
  Potoci 1992
  1999, 2001, 2003 – Tabara Nationala Bacau

  Sursa: http://www.uapneamt.ro

  Agafitei Gabriela

  Data nasterii :
  28 mai 1951

  STUDII : Institutul de Arta, lasi

  Membra UAP din 1981

  EXPOZMI PERSONALE :
  2006 Muzeul Atelier ROY ADZAK- Paris,Franta
  2005 Sala Cupola,lasi, lucrari de grafica si colaj
  1999 Muzeul Roy Adzak Paris, Franta, 21 lucrari de grafica si colaj 1998 Galeria Cupola- Grafica si colaj
  1992 Galeriile Saintes, Franta, 40 lucrari de grafica si colaj 1987 Galeria Teatrului National- pictura
  1986 Galeria Cupola- 30 lucrari de grafica1985 Casa Sadoveanu, 15 lucrari de grafica
  1979 Galeria Cupola 30 lucrari de grafica si pictura
  EXPOZMI DE GRUP :
  1997-2006 Salonul ARTIS, lasi
  2003 Galeria Cupola
  2001 Grafica, UMF lasi
  2000 15 artisti ieseni, Galeria Apollo, Bucuresti1998 Tranzitie » Galeria Cupola, lasi
  1996 Salonul national de grafica
  1995 Galeria Etaj3/4, Bucuresti, Arta ieseana
  1993 Portretul- ipostaze contemporane, Muzeul de arta, lasi 1990,1989,1981,1978,1976 Sala Dalles, Bucuresti 1972,1974 Sala Victoria lasi
  1970 Galeria Cupola, Expozitia EminescuCalatorii de studii in strainatate : 2005 Franta, 1999 Franta, 1992 Franta, 1990 Germania, 1984 Cehoslovacia, 1983 Ungaria
  Lucrari in muzee si colectii : Bucuresti, lasi, Stuttgart,Paris,Bedin,Lyon,Saintes, Gonds,Rochefort,Denver, Muzeul Roy Adzak-Paris, GrenobleRepere
  Pictori ieseni — Cludiu Paradaiser- Ed. Meridiane 1972 Bucuresti Who’s VVho in Romania 2002- Editura Pegasus Press 2002, Bucuresti Un secol de arte frumoase la lasi Valentin Ciuca, Editura Art XXI Enciclopedia artistilor romani contemporani — vol V- ed.Arc 2000.
  Sursa:www.uapiasi.ro

  Agafitei Miron

  Text: Nicolae Macovei

  Miron Agafitei – culoare si viziuni

  Pentru Miron Agafitei, care a expus în Sala Simeza, în aprilie 1990, trupul fiintei umane este nu doar un expresiv model, în care se recunosc si se dezvaluie cele stiute si cele mai putin stiute despre noi si din interiorul nostru, sub mâna si ochiul magic al artistului, martor si judecator totodata.

  El releva însasi conditia omului, înteleasa în fulguranta, dar si în deplinatatea dimen-siunilor ei cosmice. În acelasi timp, o inepuizabila si nelinistitoare forta poate degaja trupul uman si pentru ca o opera de arta, ce îl contine ca element de referinta, este cel putin o oglinda, daca nu chiar un labirint al oglinzilor care oglindesc. Corpul devine, în aceste conditii, un adevarat semn totemic sau, mai exact spus, simbol universal absolut. Declansând fluxul si refluxul rasfrân-gerilor si multiplicarilor fundamentale din lumea noastra umana, dar, totodata, si un misterios centru de întâlnire al cerului si al pamântului, coexistând în interiorul nostru exteriorizat. O oglinda în care îsi revarsa continutul expresiv prea plinul pre-simtit, dar si gândit al artistului, violentând tremurul existential unic al celui care priveste, descifreaza si întelege privind. E o surprindere armonica, dar si dialogala a unor idei fundamentale, a unor viziuni intuite, ce structureaza, de fapt, si, totodata, aglutineaza, într-un singur tot, spatiul si timpul memoriei si al utopiei, strafundurile imuabile ale vietii si accidentele de suprafata ale prezentului, generalul si particularul, trecutul si viitorul, ceea ce se poate spune, dar si ceea ce nu se poate gândi si afirma fara teama de adevarul lor mistuitor. Trupul (ca metafora) e o tema de continua meditatie si de provocare a tuturor timpurilor. Si, probabil, niciodata nu va putea fi refuzat ca vorbind în numele omului si al civilizatiei lui (cel putin în spatiul spiritual de tip european).

  Miron Agafitei se supune acestui imperativ (aproape) cu voluptatea unui posedat. Eliberat de senzualismul stralucirii de suprafata, al pielii, ori de moliciunea “frumoasa” a contururilor, nu lasa sa razbata pe pânzele sale decât consistenta adâncurilor simtite si pre-gândite, dincolo de accidentul formelor, oricâta violenta (coloristica si gestica) ar acumula în pasta zgrunturoasa a materiei folosite pentru a-si sustine afirmatiile. Culorile si îngramadirea lor, unele peste altele, pâna la indistinct, nu au alt sens decât de a sublinia uniformitatea aproape esentiala, dureros de trista, calcinata, a unui interior coplesit de existenta, dar, totusi, oferit contemplarii lucide si recuperatoare. Nici barbat, nici femeie, trupului uman sau, mai exact spus, proiectia unui fost trup uman se tensioneaza sub forta propriului destin singular si însingurat. E o singuratate violenta si violentata într-un cosmos unde nu exista nimic altceva mai semnificativ în raport cu sinele fiintei. E o violenta obosita si obositoare. Sfârsita. E o asteptare gata sa-si epuizeze propria-i consistenta întunecata, absoluta, parca fara de masura. Totul radiind o tacere dura si nicidecum linistitoare. Uneori, ramasita acestei forme umane, întotdeauna singura, ti se pare ca ar vrea, totusi, sa posede si un chip. Pentru ca, poate,  si l-a pierdut definitiv în cutremurul undelor de soc ce l-au strabatut si îl strabat înca. Dar ele (trupurile), oricum, nu sunt altceva decât proiectii, forme condamnate spre a semnifica abandonul si neputinta, purgatoriul, cosmarul în care au fost aruncate existential, monologând spasmodic ca niste aratari fara sens si fara alt rost decât exhibarea propriei întunecimi, a propriei aglomerari cenusii si definitive.

  Aceste personaje nenumite par a fi acute esecuri, mereu si mereu repetate, obsesional, ilustrând înfrângeri, prin deposedarea de forme, chiar atunci când pastreaza câte ceva din varietatea ametitoare a culorilor si a alcatuirilor umane. Oricum, ele sunt doar imagini de o provizorie clipa în delirul invizibil al suferintei. Umbre în fata carora nu zabovesti, nu ai puterea si curajul sa astepti prea mult. Pentru ca dincolo de ele nu exista decât neantul ori, poate, nici macar, atât.

  În acelasi timp, o fereastra învaluita într-o ceata albastra ca o metafora aburinda a trecerii gratuite între doua tarâmuri, un vas cu flori aproape carbonizate, un peisaj cu arbori împovarati de inutilitatea propriei lor semnificatii nu reusesc sa atenueze senzatia de oglinda neagra a acestor umbre ori stafii de fiinte, desemnând limitele suportabilitatii durerii omului pe pamânt. Poate, de fapt, ele nici nu au alt rost estetic si comunicational decât de a exhiba si mai mult universul fantomatic, de nepovestit, din noi. Orice accident este aici nerelevant, orice culoare este murdara, orice forma se poate destrama pentru a se conforma aceluiasi destin încremenit în disperare si dramatism.

  Tablourile lui Miron Agafitei sunt, astfel, profund inconfortabile, marcând o optiune programatica a unui prezent demascat si demascator. Este o viziune necrutatoare, împovarata de avertismente si de un evident protest. Este o viziune din care a fost alungata speranta pentru ca nu se mai putem spera nimic în limitele ei.

  E o marturie despre fiintele dislocate din normalitatea fiintarii lor. E o marturie eliberatoare. (Viata Româneasca,  nr. 5, mai 1990)

  Agape Mihai

  Data nasterii : 24 martie 1938
  Locul nasterii : Sălăgeni-Grozeşti, judeţul Iaşi

  Studii

  Studii universitare : Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice Iaşi, promoţia 1967, clasa prof. Adrian Podoleanu.Biografie artistica

  Debut : 1967, la casa Universitarilor din Iaşi.

  Din 1969 participă la expoziţii colective, la saloanele şi festivalurile de artă plastică organizate de Filiala Piatra Neamţ a U.A.P., cu lucrări de pictură şi grafică;
  1975 – Premiul al III-lea la expoziţia-concurs interjudeţeană de pictură şi grafică de la Botoşani;
  Diploma jubiliară a Muzeului de Artă din Piatra Neamţ – 1995;
  Premiul pentru pictură la Bienala Naţională de Artă Plastică „Lascăr Vorel“, ediţia 1999 – Muzeul de Artă Piatra Neamţ;
  2000, Diploma Consiliului Municipal Piatra Neamţ.Expoziţii personale la Piatra Neamţ, Bicaz, Târgu Neamţ, în anii 1973, 1975, 1977, 1981, 1988, 1991, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002. 1976 – Participare la expoziţia de artă plastică a cadrelor didactice, Bucureşti, sala muzeului municipiului Bucureşti; 1977, 1979, 1981, 1982, 1988, 1990, 1991 – Participări la Festivalul-concurs de artă plastică „Voroneţiana“, Suceava. Participă la Bienala Naţională de Artă Plastică „Lascăr Vorel“ Piatra Neamţ, ediţiile 1976, 1978, 1997, 1999, 2001, 2003. Participă la „Saloanele Moldovei“ Bacău-Chişinău, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003.Expoziţii de grup la Piatra Neamţ, Roman, Iaşi, Bucureşti – 1986, Târgu Mureş – 1987, Chişinău – 1990, Bacău – 1988, Gura Humorului, Galaţi – 1998.
  Participă la toate taberele de creaţie organizate de filiala Neamţ a U.A.P. din anii 1982 şi până în prezent la Almaş, Brateş, Dumbrava, Potoci, Borca, Costişa, Fântânele, Ceahlău şi la Măgura-Bacău, Durău.A realizat ilustraţie de carte.

  În perioada 1979-1988, ca membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, a participat la numeroase expoziţii şi saloane de artă fotografică naţionale şi internaţionale şi la concursuri de artă cinematografică pentru amatori.În perioada 1976-1998, a condus cu rezultate notabile cercul de pictură-grafică al Clubului Copiilor din Piatra Neamţ.Prezent cu lucrări de pictură-grafică în muzee şi colecţii particulare de artă din ţară şi străinătate: S.U.A., Germania, Israel, Belgia, Anglia.Sursa: http://www.uapneamt.ro

  Aggod Ștefan (István)

   

  Aggod Ștefan (István) Oradea 1947 Născut

   

  ISTVAN AGGOD

  Istvan Aggod sa nascut pe data de 4 martie 1947 , la Oradea. El a devenit asistent farmaceutic după ce aabsolvit la Colegiul Medical din Oradea, cu toate acestea , expoziția timpurie a talentului său pentru pictura precum și ambiția sa artistică îl impulsionează să absolvi între 1969 -1972 în clasa Janos Kristofi, la Facultatea de Desen si Pictura Școala Populară de Arte, care a fost fondat de Alfred Maczalik și Gabor Miklossy, așa – numitul „Maestro al România“ tânărul pictor a fost un adept devotat al viziunii și tehnicii artistice stăpânului său pentru o lungă perioadă de timp. Avea nevoie de acest tip de securitate profesională, în primul rând, pentru că pictura nu a fost activitatea principală până la retragerea sa, cu toate că el a fost un artist productiv și a avut expoziții în mod regulat în timpul anilor de lucru.   Pe lângă expozițiile sale individuale, el a fost dat posibilitatea de a arăta talentul său la Expoziția Națională a Medicilor , care a avut loc anual la Cluj-Napoca , până în 1990. Căderea regimului comunist eliberează noi energii artistice în el și el arată mai mult și mai des lucrările sale românului – și publicul străin, de asemenea. El este membru al Fondului pentru Arte Plastice și primește invitații din numeroase tabere de arte (Vaja, Cserszegtomaj, Berettyóújfalu, Mosonmagyarovar, International Tabara de Arte de la Zala, etc.). Mai mult , el întâlnește adesea un mare succes la Galeria Artistilor Independente din Ungaria; lucrările sale pot fi găsite în diferite colecții de picturi din România, Ungaria, Germania, Olanda, Statele Unite ale Americii, Suedia, Italia, Grecia, Elveția, Israel, Franța și Canada. În 1987 a fost distins cu premiul de aur la expoziția națională a „Cântarea României“ festivalului. Există toate genurile artistice incluse în lucrarea sa: peisajul, natura statică, portretul, nud și compoziția. Elementele școlilor romantice, simboliste și impresioniști sunt sintetizate în așa fel , în lucrarea sa de artă , care spectatorul este capabil de a experimenta profund caracteristicile, precum și / valoarea ascunsă sau chiar pieritoare valori vizuale din orașul natal al pictorului, Oradea , precum și a peisajelor din județul Bihor și Transilvania. . La vârsta de 60 de ani , mesajul său artistic a fost dantelat cu diverse întrebări filosofice și morale, în timp ce căile sale de exprimare devin din ce în ce mai potrivite pentru crearea unor suprafețe abstracte și îndrăznețe.
  

  Sursa:http://artindex.ro

  Agricola Lidia

  1914-1994

  Despre Scoala de Pictura Baimareana – cu nepoata Lidiei Agricola – Olga Weith: “Nu putea trai fara natura… O iubea!”

  Reporter: Cum era Lidia Agricola in perioada copilariei dumneavoastra?

  Olga Weith: “Lidia Agricola a fost casatorita prima data cu Katz Marton. Avea din acea casatorie un fiu. Marton a fost deportat odata cu lagarul de la Baia Mare si acolo a si murit. Lidia s-a casatorit a doua oara cu Weith Lazlo. Era fratele mamei mele. De fapt, sigurul ei frate. Au ramas impreuna pana la moarte. Iubeau extrem de mult natura! Asta nu o sa uit niciodata. Imi amintesc cum se trezeau dimineata, isi beau cafeaua impreuna, luau micul dejun si mergeau la scoala. La inceput. Erau profesori. Mai apoi nu au mai predat si aveau mult mai mult timp liber. Isi luau panzele, sevaletul si pensulele si mergeau in natura si pictau. Pe mine nu ma prea duceau cu ei. Eram mica…
  Rep: Care era atmosfera din preajma cuplului Lidia Agricola Katz Marton?
  Olga Weith: “Casa lor, imi aduc aminte, era mai mereu plina! Ingineri, avocati, elevi ce voiau sa studieze cu ei… In vremurile acelea nu se traia foarte greu. Pot sa spun ca ei traiau bine. Dar munceau. Iar prin munca lor ii faceau pe toti fericiti. Nu vindeau foarte multe tablouri. Mai vindeau… Doar au facut o casa in vremea aceea. Familia avea servitori. Au avut intodeauna. Servitorii lor ii iubeau! Imi amintesc chiar prima servitoare… ce avea o fetita… locuia intr-o camera in podul casei lor. Apoi mi-l amintesc pe pictorul Stelek Norbert, pe vremea cand avea o perioada, cum n-ar trebui sa fie nimeni dintre noi… Venea la casa Lidiei si primea o masa calda oricand avea nevoie. Iar el, ii mai facea cadou un tablou… Stelek era unic. Voia sa lase, celor ce ii privesc tablourile, senzatia de trecere a timpului. Iubea copacii. Apoi, imi amintesc de Torma-Néni. Pe Torma Janos nu l-am prins. A murit cand locuiam eu la matusa mea. Ea iubea pictura. O vedeam uneori iesind in curte singura, cu sevaletul si pensulele si picta…”
  Mie imi placea foarte mult… ciorba de fasole facuta de matusa mea. Ii placea sa gateasca. Desi avea servitoare si era o femeie extrem de ocupata, isi facea mereu timp pentru gatit. El nu era un om pretentios la masa. Imi amintesc cum ne povestea de mama ei. Zicea ca a luat-o pe cand avea 5 ani, i-a pus sucitoarea in mana si i-a spus ca trebuie sa invete sa gateasca”.
  Rep: Erati apropiata de matusa dumneavoastra, Lidia Agricola?
  Olga Weith: “Eram foarte apropiata de ei. Katz Marton a fost ca un tata pentru mine. Va dati seama ca eram apropiati… stateam cu lunile in casa lor. Imi amintesc cum ma scoteau cu sania la plimbare. Ea ma infofolea cu hainute groase, iar el ma ducea cu sania prin parculetul de pe Victoriei, unde e Colonia Pictorilor. Era minunat acolo. Copacii multi, inghetati, aleile, zapada… Imi placea foarte mult iarna, la ei acasa. Lidia asculta, mai ales iarna, cand era frig si nu se prea iesea afara, muzica de buna calitate, in special clasica: Mozart, Beethoven etc. Asa se relaxa ea… :tiu ca imi spunea ca adora florile. In ultima perioada de activitate picta foarte multe flori. ~n special crizanteme, gladiole si liliac. Nu putea sa traiasca fara natura”.
  Rep: Ce va mai amintiti din atmosfera Baii Mari din acea perioada?
  Olga Weith: “Pictorii isi faceau multe cadouri. Imi amintesc cum intr-o zi Sandor Ziffer i-a facut un cadou matusii mele, un tablou fantastic pictat de el. Am gasit in albumul ei, cu poze vechi, chiar acel moment imortalizat. Pe atunci locuiam pe strada Petofi, in casa Wagner. Baia Mare era pe atunci un oras extraordinar de primitor. Oamenii erau altfel… Nu stiu… mai buni, parca. Tatal meu era sef la Otelul. Mie imi placea foarte mult sa privesc bibelourile. Eram foarte mica si erau ca un magnet pentru mine. Le priveam ore-n sir…”.

  Sursa: http://www.informatia-zilei.ro

  Agrippa Mocanu Aurel

  Anul Nasterii:1940

  Anul Decesului:2000Sursa:www.goldart.ro

  Octavian Angheluță
  

  Octavian Angheluță (n. 3 mai 1904, Brăila — d. 17 noiembrie 1979, București) a fost un pictor român, artist emerit (1954), profesor universitar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București.

  „Lucrările lui Octav Angheluță se recunosc prin cromatica exuberantă și prin structura echilibrată, dar mai ales prin nota de umor”, nota criticul Adina Nanu în catalogul dedicat lui Octavian Angheluță. A absolvit Academia de Arte Frumoase din București în anul 1928.
  Pictorul Octav Angheluță a fost fondator al Asociației Pictorilor și Sculptorilor români, împreună cu, Lucian Grigorescu, Dumitru Ghiață, Alexandru Moscu, Ion Țuculescu, Alexandru Ciucurencu, a fost directorul Pinacotecii Statului și profesor la catedra de pictură a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București.

  Cronologie biografică
  

  • 1910-1914 – face școala primară la Brăila;
  • 1914-1924 – întreprinde studii liceale la Bacău, Roman și Huși;
  • 1924-1927 – urmează cursurile Academiei de Arte Frumoase din București și frecventează în același timp Facultatea de Litere și Filosofie din București
  • 1929 – primește Premiul Simu pentru lucrările „Colț de atelier” și „Natură moartă” expuse la Salonul oficial
  • 1929-1936 – îndeplinește funcția de profesor de desen la Liceul de Băieți din Câmpina;
  • 1931 – deschide expoziție personală de pictură la Câmpina cu 60 de lucrări;
  • 1932, 1936, 1937, 1939 – primește diferite premii la Saloanele oficiale;
  • 1940-1949 – în timpul celui de al doilea război mondial se stabilește la Râmnicu Vâlcea și după război este mobilizat pentru lucru, având în grijă colecțiile de artă ale Pinacotecilor Statului din București și Iași și ale Muzeelor Kalinderu și Aman;
  • 1949 – este numit conservator la Galeria națională a Muzeului de Artă al RSR, lucrând alături de pictorul Marius Bunescu;
  • 1952, 1953 – primește Premiul de Stat Clasa a II-a;
  • 1952-1972 – este profesor la Catedra de Pictură și Compoziție a Institutului de Arte Plastice București;
  • 1954 – primește Ordinul Muncii Clasa a II-a;
  • 1954 – este recunoacut ca artist emerit;
  • 1965 – primește ordinul Steaua Republicii RSR, clasa a II-a;

  Întreprinde de-a lungul timpului o serie de călătorii de studii, astfel, în 1931, 1938 – Franța, Olanda, Italia; 1946 – Bulgaria; 1956 – Austria, Ungaria; 1953, 1958, 1959 – Moscova, Leningrad, Kiev, Praga; 1945, 1946 – Sofia; 1960 – Cehoslovacia.

  Deschide o mulțime de expoziții de grup în România după cum urmează:

  • 1929, 1931, 1932, 1935-1940, 1943-1945, 1947 – expune la Salonul Oficial;
  • 1938, 1940 1943-1945 – participă la expoziția „Tinerimii Române„;
  • 1940 – participă la expoziția „Grupului Nostru„;
  • 1948 – participă cu lucrări la Expoziția anuală de stat și grupul „Flacăra”;
  • 1950, 1962 – participă la Expoziția anuală de Stat;

  Deschide expoziții personale:

  • 1931, 1933, 1934 – Câmpina;
  • 1935 – Sala Mozart;
  • 1937 – Sala Dalles;
  • 1939 – Sala Dalles;
  • 1940 – Sala Dalles;
  • 1942 – Sala Dalles;
  • 1946 – Ateneu;
  • 1958 – Sala Magheru;
  • 1962, 1967, 1970, 1974 – București.

  Deschide expoziții în străinătate:

  • 1946 – Sofia;
  • 1952 – Helsinki;
  • 1954 – bienala din Veneția;
  • 1955 – Varșovia;
  • 1956 – Viena;
  • 1958 – Moscova, Praga, Budapesta, Viena, Berlin;
  • 1959 – Belgrad și Minsk;
  • 1960 – Praga, Bratislava, Berlin.

  Picturi

  • Micuța cusătoreasă – ulei pe pânză, 44 × 39 cm, 1940
    
  • Piața Tomis – ulei pe pânză, 50,5 × 74,5 cm, 1975
    
  • Hala rosie
    Canceu cu gura leului
  • 
  • GetutaSursa: Wikipedia, enciclopedia liberă si picturile http://galeriidearta.blogspot.ro
    

    Alaszu Pavel

    Născut în 11 noiembrie 1942, la Timişoara.
    A decedat în 15 septembrie 1995 la Arad.
    Studii: Facultatea de Arte Plastice din cadrul Univestităţii Timişoara (promoţia 1968, având ca profesori pe Jecza Peter şi Romul Nuţiu).
    Sursa: http://galeriadelta.com/artisti/001.html

    Alavatchi Alexandr
    Anul Nasterii:1983 – Chisinau

     

    Titularizare UAP
    04 Martie 2009, secţia Pictură

    Formarea

    1989 – 1993  Şcoala medie “Ştefan cel Mare”, Chişinău
    1993 – 2001 Liceu Republican de Arte Plastice “Igor Vieru”, Chişinău
    2001 – 2006  Student la catedra de Pictură, Faculatea Arte Plastice al Academiei de Muzică. Teatru şi Arte Plastice din R.Moldova, Chişinău
    2002 – 2006 Student la catedra de Design Interior, Faculatea Arte Plastice al Academiei de Muzică. Teatru şi Arte Platice din R.Moldova, ChişinăuExpoziţii personale
    2001 – Secţia de Arte Bibliotecii Naţioale, Chişinău
    2002 – Salon “Pro-Anturaj”, Chişinău
    2006 – Bienne, Elveţia
    2007 – Galerea “a2”, Timişoara, România
    2008 – Galerea “Niagara”, Chişinău
    2008 – Galerea “a2”, Timişoara, România
    2008 – Galerea “Pro-Armia”, Timişoara, România
    2010 – Art-Cafe “Salieri”, Odessa, UcrainaConcursuri naționale / internaţionale
    2008 – Participant la Second World Delphic Games, Saratov, Rusia
    2009 – Participant la Biennala Internationala de Pictura, Editia I, Chisinau, R.Moldova
    Tabere de creație / documentări
    R. Moldova, Romania, Ucraina, Uzbechistan, Rusia, ItaliaLucrări în colecții publice

    Lucrări în colecții private
    Republica Moldova, Franţa, Germania, România, Macedonia, Belgia,
    Elveţia, Polonia, Bulgaria, Uzbekistan, Rusia, Ucraina, Italia.
    Alte activități culturale
    Premii / distincții / titluri onorifice
    2006 – “Noi – tineretul creator”, Centrul Expoziţional al Uniunii Artiştilor Plastici din R.Moldova “Costantin Brâncuşi”, premiul II, lucrarea “Unica”

    Sursa: http://alavatchi.arta.md/ro/cv

    Albert Alexandru

    Născut în 1937 la Ceheţe, Harghita.

    Absolvent al Academiei de Arte Vizuale Cluj, în 1969.

    1969-1973 Profesor de desen la Prejmer.

    1973-1999 Profesor de ceramică la Clubul Elevilor Braşov.

    1967 Menţiune “Primăvara Studenţească”.

    Din anul 1973 participă la majoritatea expoziţiilor organizate de Uniunea Artiştilor Plasticidin Braşov.

    1973 Expoziţie personală

    1979 Salonul Naţional de Arte Decorative

    1986 Expoziţia Filialei UAP Braşov şi Sibiu la Sala Dalles, Bucureşti

    1994 Expoziţie de artă plastică Szekesfehervar

    1997 Expoziţie de artă plastică Dortmund

    2005 Expoziţie de artă plastică Casa Speranţei, Galeria Europa
    2005 Expoziţie internaţională de artă plastică Târgu Secuiesc, Covasna.

    Sursa: http://bvart.ro/artisti/f_artisti.htm

    Albu Alexandra

    Sursa pozelor: http://alexandraalbu.blogspot.ro/

    Albu Jan

    

    Text, foto: Artindex/Mihai Constantin

    Jan Albu, pictor

    Vedere din turnul de fildes (2012)

    

    Aceasta lucrare reprezinta viziunea lui Jan Albu asupra propriei persoane si conditii, conditia unui artist care ESTE pictor si nu a fost FACUT unul. Indraznesc sa spun ca Jan Albu este pictor pentru ca nu putea fi altceva. Pe cat de apasator isi resimte destinul, pe atat de ineluctabil ii este. Gasesc la Jan un tragism si un fatalism care se revarsa galgaitor in opera sa. Nu este un autoportret in oglinda ci un autoportret introspectiv.

    Tehnica: acrilic pe panza, neinramat, dimensiuni 125×135 cm.

    Detalii:

    

    Taurul vietii (2012)

    

    Aceasta lucrare este o purjare a unui vis obsedant care i-a tulburat lui Jan o noapte din 1992. Un taur mare alb pe care il intalnesti intr-o galerie ingusta de pestera. Vine puternic si de neoprit ca sa te zdrobeasca de peretii asprii ai vintrelor de munte. E taurul vietii! Ilustrat in aceasta lucrare acrilic pe panza, neinramata, de dimensiuni 125×135 cm.

    Detalii:

    

    

    

    

    Cnosos arena (2012)

    

    Legenda minotaurului “rescrisa” de Jan Albu intr-o splendida lucrare.  Tehnica acrilic pe panza, neinramata, dimensiuni 135×130 cm.

    

    

    

     

    Apocalipsa 17 (2012)

    

    O lucrare care poate sta langa cele mai bune panze pictate de Jan pana acum. Tehnica acrilic pe panza, dimensiuni 180×120 cm, neinramata.

    

    Jan citind in Biblie capitolul care l-a inspirat pentru aceasta lucrare:

    

     

    Capitolul 17 din Apocalipsa Sf. Ioan Teologul

    1.     Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe,

    2.     Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.

    3.     Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.

    4.     Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei.

    5.     Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.

    6.     Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.

    7.     Şi îngerul mi-a zis: De ce te miri? Eu îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.

    8.     Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei ce locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, văzând pe fiară că era şi nu este, dar se va arăta.

    9.     Aici trebuie minte care are înţelepciune. Cele şapte capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia.

    10.     Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni are de stat puţină vreme.

    11.     Şi fiara care era şi nu mai este – este al optulea împărat şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire.

    12.     Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpânire de împăraţi, un ceas, împreună cu fiara.

    13.     Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor o dau fiarei.

    14.     Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El – chemaţi şi aleşi şi credincioşi.

    15.     Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora şade desfrânata, sunt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi.

    16.     Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe desfrânată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor mânca şi pe ea o vor arde în foc.

    17.     Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi să se întâlnească într-un gând şi să dea fiarei împărăţia lor, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.

    18.     Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii pământului.

    

    

     

    Atelier (2002)

    

    O exceptionala lucrare pe care Jan Albu o scoate din colectia sa personala, la zece ani de la creare. Gasiti in sectiunea Galerie si corespondentul acestei lucrari, datat 2012. Dimensiunile lucrarii sunt 90×130 cm, inramata cu bagheta aurie. Tehnica: acrilic pe panza.

    

    

    
    

    Alexandrescu Milcoveanu Dudu

    Anul Nasterii: 1908

    

  • 
    

    Alexandrescu Titus

     

    Anul Nasterii: 1868Anul Decesului: 1928

    

    

    Alexe Lucian

    Posted by mn on November 1, 2012 in ArtistiNo comments

    Anul Nasterii: 1988

    

    Lucian Alexe

    (b. 1988, Bucharest, Romania)

    works and lives in Bucharest

    Education:

    2010, National Art Academy, Bucharest – Photography and Video Department

    Selected Exhibitions:

    2011, ESSL Art Award Nominees’ Night, Victoria Art Gallery, Bucharest Romania

    2010, As far as I can tape, Strasbourg, France

    2010, As far as I can tape, San Francisco, USA

    2008, Roll-up Art 2008, Bucharest, Romania

    Festivals:

    2010, Experimental Film Festival Short Art, Bucharest, Romania

    2009, City One Minutes Project, International Short Film Festival Tres Court 2009, Romania

    2009, Experimental Film Festival UnartFEST, Bucharest, Romania

    Short Film Festival in Alba, Romania2008, Intercultural Festival 2008culturas, Madrid, Spain

    2008, International Short Film Festival Tres Court 2008, Romania

    Sursa: http://www.galeriafactor92.com/artist.php?id=30#

    Alexi Nicolae

     

    Nicolae Alexi sau desenul ca marturie si mantuire

    de Nicolae Macovei

    În fascinantul univers al desenului un artist, un cautator nedublat de o reala si perena constiinta a valorilor, lipsit de un instinct sigur si calauzitor al vietii si al mortii, fara un autentic si vibrant simt moral, se poate usor rataci. Fara a mai atinge, chiar si într-un târziu, fie si în treacat, tarmurile Ithacai. Inteligenta si mestesugul, cultura ori hazardul pot fuziona incomplet pe hârtia de desen, aparând si ramânând ca marturie doar niste biete semne, sarace si inexpresive, ce nu mai pot trimite la complexul miez exemplar al fiintei umane. Pentru ca, se pare – daca nu e chiar sigur, oricât ar fi de abstract, oricât ar fi de “tehnicizat”, pâna la urma, desenul se raporteaza tot la interiorul mitic al omului, aceasta fiinta mereu re-descoperita si mereu necunoscuta, obiect si subiect al vietii si al istoriei, format din muschi si vise, idei si nebunie, umbre si ochi, deznadejde si iubire, social si individualitate, sex si circ, creatie divina si mister pagân.

    Nicolae Alexi, prin lucrarile lui de grafica si pictura, cu o stiinta rafinata a desenului, cu placerea unui degustator al clasicilor, dar, nu mai putin, al polisemantismului artelor moderne, construieste ceea ce s-ar putea numi o supra-istorie a trupului în raport nu numai cu “sinele” fiintei umane si spiritualitatea tragica pe care o pune acesta în joc, ci si cu animalitatea uitata si difuza, din care s-a nascut, care îl mai însoteste si în care ar putea, oricând, cadea învins, strivit de propria-i muscatura si neputinta, ori…neatentie. Este vorba, desigur, de un fel de mitologie “ad-hoc” a trupului uman, cu subtile trimiteri în cultura, în arta, în istorie si, de ce nu, în contemporaneitate. Astfel, cele cinci lucrari intitulate “Sfoara”, sau usa, halebarda, trupul feminin asezat ca în fata unui vechi aparat de fotografiat, halca de carne, trapezul, vaca ori piticul sunt elemente sugerând si sângerând, dincolo de aura lor heraldica, fantastica si totusi voluptoasa tensiune a misteriosului univers uman. Formele oferite de artist pe hârtia de desen sunt impregnate cu arome îndelung elaborate în subconstient, iradiind fragilitatea normalului, dar si bucuria arhetipala a împlinirilor, tacerea ultimei rasuflari dinaintea mortii, dar si forta uimita parca de a fi a nou nascutului, tragicul, dar si continuitatea spiritualului rasfrânt în accidentele istoriei, într-un cuvânt fiinta noastra rotindu-se ca un sarpe în jurul propriei inflorescente.

    Subordonarea totala a desenului la idei, fara a pierde nimic dintr-o anumita spontaneitate a liniei, rigoarea deschisa a rapor-turilor dintre formele propuse contemplatiei, unde ochiul privi-torului prelungeste, parca, propriile lui gânduri si viziuni, creându-se astfel un subtil si fertil dialog, sunt elemente indicând, la Nicolae Alexi, o abordare complexa si completa a desenului. Dar, indicând, totodata, si un refuz al facilului speculativ, alaturi de o responsabilitate grava, dar straina oricarei rigiditati si închistari. Rafinamentul studiilor, sobrietatea aproape ascetica a culorii (atunci când exista), chiar si o blânda urma de umor, alaturi de voluptatea suprafetelor nefinisate, creeaza cutremu-ratoare simboluri, trimitând la o viziune sintetica post-moderna de mare profunzime si expresivitate, mânuita în fata ochilor nostri cu siguranta si încredere în actul comunicarii artistice. Tentatia desenului se dovedeste la Nicolae Alexi a fi tentatia unui gânditor. A unui gânditor plastic, care stie, însa, ca lucrurile au masura lor simbolica, arhetipala, si ca ea depinde si de dialogul cu noi. Poate mai mult ca oricând de noi, cei care privim si cântarim opera de arta din afara ei, ca sa spunem asa.

    Si totusi, ce sunt si cum sunt, în ultima instanta, lucrarile lui Nicolae Alexi? Lucrarile lui au o morala fara a fi moralizatoare, sunt lucide, ca taisul briciului cu care te barbieresti înainte de a te duce sa-ti întâlnesti iubita, propun dialogul în locul unui monolog delirant, cum se întâmpla adesea în lumea noastra “paralela” si inundata de informatii care ne izoleaza unii fata de altii, în mijlocul oraselor supraaglomerate. În acelasi timp, lucrarile lui Nicolae Alexi, se adreseaza mai mult gândirii, fara a uita sa puna în valoare concretetea fireasca si armonioasa a trupului, a lucrurilor si a sentimentelor care l-au caracterizat întotdeauna pe om. Au o forta domoala si totusi cutremuratoare, dar si o noblete dezabuzata de acest tragic sfârsit si început de secol. Totul învaluit în faldurile unui nou ev mediu mistic si misterios al omului universal, de fapt a unui timp etern prin tragismul lui, reluat mereu de la capat, de catre fiecare epoca si de catre fiecare fiinta umana.

    Nicolae Alexi e un artist care strabate geografia luminii, dar si a cetii ori chiar a întunericului, crezând în ceva. Acest ceva pare a fi  chiar ratiunea de a fi a omului ce încearca sa-si cunoasca si sa-si înteleaga existenta.
    La dolce vita,  mai 1990

     

     

    Exista în expozitia lui Nicolae Alexi o lucrare care, fara a epuiza sau, mai bine spus, fara a induce deplin un model structurant, ilustreaza, totusi, îndeajuns de bine, cel putin unul dintre focarele ideatice, dar si emotionale reprezentative ale artistului. Este vorba despre un personaj nud, poate chiar trupul artistului, tratat oarecum teatral – cinematografic, dar, totusi, într-o maniera realista, specifica unui desenator patimas, nud supus unei caderi mitice si romantice sub actiunea fortelor coplesitoare, pure, totale, absolute ale luminii. Ale unei lumini  tragice, necrutatoare.

    Aici, nu exista nimic altceva decât normalitatea si forta maretiei luminii si spasmul trupului uman, atotputernicia spiritului si limitele materiei, farademarginea generalului si concretetea organica a finitului. Doua lumi contradictorii, dar, în nici un caz, egale. Forta misterioasa a absolutului, având, poate, misiunea de a pedepsi ori de a izbavi, misiune ce se abate necrutator asupra trecatorului om, nu este complet nimicitoare. Trupul, greu si întunecat, în dureroasa lui contorsionare, se supune mai degraba unei perplexitati decât unei anihilari, mai degraba se apara decât accepta pasiv propria lui aneantizare. Oricum, este capabil, prin chiar goliciunea lui funciara, sa se salveze si, poate, sa se  mântuiasca. Daca va rezista, daca va fi în stare sa reziste caderii ce îl încearca. Si abia dupa aceea sa fie apt, daca mai poate, în a-si recâstiga verticalitatea, nobletea, starea lui normala de împlinire si, de ce nu, frumusetea originara, paradiziaca, din care a fost alungat sau din care s-a alungat singur.

    Exista aici, e adevarat, abia sugerata, aceasta ipotetica izbavire, actionând mai mult ca o probabilitate ontologica, fara de care omul ar fi irecuperabil pierdut, ar fi definitiv strivit, ar fi doar carne, doar spasm cosmic absurd si inutil. Oricum, fervoarea cu care Nicolae Alexi se apropie de trupul uman demonstreaza, prin coerenta tratarii plastice, dar si a ideaticii puse în joc, un semn metaforic, dar si un univers parietal, atingând aproape nivelul unui concept (evident artistic). Fara îndoiala, pentru Nicolae Alexi, trupul uman, intens polisemantic, întotdeauna central, reprezinta o obsesie cu ajutorul careia artistul se defineste si defineste mereu lumea si alcatuirile, vizibile, dar si invizibile, absolute ori numai trecatoare, ale ei.

    Din acest punct de vedere, elementele ce intra în câmpul vizual, semantic, al lucrarilor nu reprezinta decât trepte, grile, puncte de referinta, repere diversificante, cu functii mai mult ori mai putin simbolice, destinate practicarii tainelor si durerilor, pasiunilor si eliberarilor ce îsi au originea în fiinta si în devenirea ei. Apa sau lumina, focul sau calul, obiectele, în general vorbind, oferite privirii noastre, nu sunt, la urma urmelor, decât mijloace ritualice, cai secrete de acces spre miracolul grotesc uneori, suav alteori, al fiintei umane si al dimensiunilor pe care le declanseaza în lume odata cu afirmarea sa. Dar ceea ce creeaza o atmosfera de ireal si sacralitate nu este atât dialogul trupului cu lumea, cât, mai ales, intensitatea dramatica pe care o provoaca acest dialog,  notele lui misterioase si inevitabile, paradoxale si, uneori, chiar imposibil de descifrat.

    Dar, indiferent cum ar fi ele, trupuri calarind cai pe ape izbavitoare, busturi descântând un foc rece, trup dizgratios de gravida, trupuri ascunse sub  semnul emblematic al revolutiei ori abia închegându-se în ceturi si ploi epuizante; indiferent, deci, cum ar “poza” trupul, el este chiar personajul principal al lumii, axis mundi, elementul primordial în raport de care se defineste totul, supranaturalul ca si “naturalul”, esteticul ori gândul subteran nemarturisit, dar capabil a declansa energiile simbolice ale realului.

    Exista la Nicolae Alexi o asemenea propensiune si fascina-tie spre ceea ce e viu si universal, simbolic si, totusi, contra-dictoriu, plastic si ideatic în acelasi timp, încât arta sa – dupa o lunga si impresionanta împlinire sub zodia desenului – (fara a indica abandonarea unor vechi teritorii ale vizualului, ce i-au definit pâna astazi personalitatea) poate fi deja catalogata drept o singularitate benefica, reprezentativa, exemplara, ce îl proiecteaza în prim-planul vietii artistice românesti contemporane, aflata, s-ar parea, în plin proces de eliberare de inhibitiile  si incertitudinile “ideatice” ale unei nesfârsite, parca, tranzitii.

    România Libera,  august 1991, Nicolae Macovei

     

    Nicolae Alexi sau grafica alegorica

    În cadrul artelor plastice românesti contemporane, Nicolae Alexi ocupa un loc distinct, exemplar chiar. Ca artist dar si ca remarcabil pedagog. Credinta lui nestramutata ca arta trebuie sa aiba un continut ideatic, ca “jocurile” formelor si ale culorilor nu sunt gratuite ori neutre, s-a rasfrânt cu putere în egala masura si asupra propriei lui creatii dar si asupra constiintei estetice a sutelor de tineri aspiranti la statutul de artist ce i-au fost elevi, studenti si, ulterior, prieteni de breasla.

     

    Expozitia de grafica a lui Nicolae Alexi de la Galeria M a Salii Orizont din Capitala prezinta lucrari de o densitate ideatica si o expresivitate specifica artistului ce si-a atins, ca sa spunem asa, deplin maturitatea creatoare. Ca întotdeauna, în centrul universu-lui alexian se afla cel mai puternic si polivalent semn plastic: corpul uman. Sau, mai exact spus, o “alegorie” a omului, cum îsi numeste artistul unele dintre lucrari. Pitici si îndragostiti fara rusine, statui îmbratisându-se, îngerasi plini de curiozitate, barbati cariatide, copii aproape adolescenti hranindu-se cu lapte matern, oameni de hârtie si arbori ca niste personaje, preoti naluci si inscriptii obosite: …”fara nici un continut, aici da bine grafic. Asa stând lucrurile, ma opresc”, si alte statui antice admirate de barbati nebuni. Si o capra. Autoportrete. O pisica. Un perete gol. Ceruri fara nori si gradini cu alei pietruite, pe care se îmbratiseaza ori se plimba agale femei dezbracate. Dealuri obisnuite, insule cu însemne misterioase, valuri de oceane ca valurile timpului, trupuri într-un leagan coborând din cer si corabii fara pirati, leganându-se în departari. Avem, evident, de-a face cu o lume, post-moderna, care viseaza si are nostalgia Evului mediu si a Antichitatii. Care amesteca pâna la confuzie epocile si situatiile tocmai pentru ca prezentul e un amestec confuz, paradoxal de directii si energii, de idei si primejdii, de dorinte si bucurii. E o lume eclectica, ironica, afectuoasa, obsesiva si obsedanta. Freudiana, dar deschisa totodata si altor orizonturi interpretative. Poate mitologice, dionisiace. Poate caracteristice unui supra-realism inhibat de multimea mijloacele de exprimare folosite pentru a-l descrie.

     

    Oricum, o diorama care – încercând sa descifreze si sa ne ofere relatii, certitudini si caractere exemplare, durerile si absurditatile omului, aspiratiile si sentimentele lui definitorii – transforma vizualul în tot atâtea spectacole dramatice, dar si comice uneori, patetice alteori, oricum, sobre si elegante, într-adevar “alegorice”, asupra destinului si a rosturilor noastre aici, pe pamânt. În acelasi timp, exista la Nicolae Alexi un suflu renascentist, care clasicizeaza totul. Care da graficii lui un aer robust, universal si baroc dintr-un anumit punct de vedere, oricum în stare sa confere monumentalitate si o forma expresiva unica unui univers iconic cu mai multe dimensiuni, polisemantic. Dar Nicolae Alexi nu refuza experimentele secolului XX, avangardismul lui propriu-zis. Cu o singura conditie: ansamblul vizual nu poate fi gratuit din punct de vedere ideatic. Pentru ca, dincolo de mode si treceri, oriunde am privi în lume si oricât de departe am privi, nu putem descoperi decât ecourile omului, semnele lui mereu aceleasi si mereu altele. Masura, dar si capacitatea de a emotiona a acestei “ideologii” estetice confera, la urma urmelor, si artistului originalitate, dar si putinta de a fi înserat într-o filiatie, într-o familie. Oricum, arta lui Nicolae Alexi este una interogativa, libera, oricâte influente cumuleaza si, prin aceasta, profund moderna, deschisa, contemporana marilor probleme ale lumii de astazi. Fara a se înscrie într-un neo-ortodoxism sau neo-bizantinism atât de raspândit în mediul artistic românesc traditionalist.

     

    Daca Nicolae Alexi nu ar fi unul dintre cei mai interogativi, dar si lucizi graficieni contemporani, ar putea fi un incomod gânditor, în stare sa pârjoleasca cu întrebarile lui fundamentale, pe care si le pune mereu si mereu, cu speranta ca exista un rost al lucrurilor despre care vorbim. Rost pe care trebuie sa-l desco-perim în noi si prin noi: ca merita sa raspundem provocarilor lumii si ale vietii.
    Realitatea româneasca,  30 iulie 2002, Nicolae Macovei

     

    Nicolae-Aurel Alexi – Maestrul fanteziilor verosimile

    de Corneliu Ostahie

    Sa ne imaginam  urmatoarea scena, petrecuta acum 44 de ani în curtea Liceului de Arta din Craiova: directorul scolii citeste în fata  elevilor adunati în careu o scrisoare de felicitare primita din partea conducerii revistei Secolul XX, publicatie care, în treacat fie spus, a primit în 1987, la Paris, titlul de “Cea mai buna revista de literatura si arta din lume”… “Scrisoarea  venise ca urmare a faptului ca, în numarul 2 din 1962, Secolul XX îmi publicase o gravura, cel care decisese acest lucru fiind  Eugen Mihaescu, celebrul grafician care, pe vremea aceea, era redactorul artistic al prestigioasei publicatii. Aveam doar 16 ani, si acel succes cu totul neasteptat a însemnat foarte mult pentru mine, mai ales ca de el se lega o întreaga poveste, la finalul careia ajunsesem  sa cred ca eu… inventasem xilogravura. Cu neastâmparul specific vârstei, dar si firii mele, experimentam tot felul de lucruri noi, asa ca într-o zi am facut rost de o planseta din lemn pe care am trasat un desen cu mai multe personaje – motiv pentru care lucrarea s-a numit în cele din urma Familia. Dupa aceea am scobit  lemnul cu vârful unui briceag, urmarind cu fidelitate linia desenului, scopul final fiind acela de a imprima rezultatul efortului meu pe o coala de hârtie. Pentru aceasta am folosit câteva culori de ulei, dar tot  ce am reusit sa obtin a fost o aglomerare de pete fara niciun  înteles, care au fuzionat de-a valma între ele. Atunci m-am gândit la un procedeu de extragere a uleiului din culori si am ajuns la concluzia ca metoda cea mai la îndemâna ar fi folosirea gipsului drept absorbant. În fine, nu mai relatez toate etapele procesului, cert este ca am izbutit sa imprim câteva coli cu o acuratete mai mult decât multumitoare. Pe când ma pregateam sa le anunt colegilor si profesorilor mei epocala  descoperire, am primit vizita unei vechi cunostinte, Volodia Ostaficiuc, un domn cu care ma împrietenisem în copilaria mea si care ma sprijinea ocazional, fie cu sfaturi despre ce si cum trebuie sa învat ca sa ajung un artist adevarat, fie cu mici sume de bani. I-am aratat gravurile si i-am descris si modul în care le imprimasem, prilej cu care am aflat ca metoda xilografica fusese folosita cu mult, mult timp înaintea mea. M-am cam dezumflat, dar, pe de alta parte, vizita domnului Ostaficiuc s-a soldat, peste câteva luni, cu scrisoarea de felicitare sosita de la Secolul XX, el fiind cel care a trimis redactiei lucrarile mele.”

     Adevarul despre mustatile în furculita

    Unul din tâlcurile întâmplarii mai sus povestite ar fi acela ca Nicolae Aurel Alexi a fost un veritabil copil-minune, fiind înzestrat cu o extraordinara usurinta de a desena, de a surprinde gesturi, atitudini si scene pe care le transpunea pe hârtie fara niciun fel de efort. Motiv pentru care câstiga, înca de  când era copil, bani frumosi de la cei care îi cereau sa le faca portretul sau sa le deseneze “casa ori calul”. Aceasta dexteritate iesita din comun i-a adus însa si necazuri. Prea încrezator în talentul sau, a neglijat o serie întreaga de alte aspecte ale formarii profesionale, astfel ca la primul examen de admitere la Institutul de Arte Plastice din Bucuresti a picat fara drept de apel, cu o dezolanta nota de 2.  Astfel de momente, mai mult sau mai putin anecdotice, s-au tinut  scai de traiectoria biografiei lui Alexi si au facut din el un personaj pitoresc, dar si respectat, atât în lumea artistilor plastici, cât si în mediul nostru cultural si studentesc. În ciuda faptului ca nu a afirmat niciodata în mod explicit ca l-ar deranja aceasta  ipostaza, artistul tine, ori de câte ori are prilejul, sa imprime o nota de normalitate, de banalitate chiar, diverselor povesti care se tes de la sine în jurul persoanei sale. “S-a spus despre mine ca l-as imita pe Salvador Dali, pentru ca port mustati ca ale lui. Adevarul este cu totul altul: cercetându-mi arborele  genealogic, am constatat ca  bunicii si strabunicii mei aveau mustati în furculita, asa ca eu nu am facut decât sa continuu o traditie de familie. Mai mult, daca m-ati întreba pe cine prefer dintre Dali si Picasso, v-as raspunde fara ezitare ca alegerea mea este Picasso. Altfel, sunt un om cât se poate de obisnuit, poate putin înclinat spre persiflare, poate putin  sedus de placerea de a se asculta pe sine însusi, dar acestea sunt pacate pe care mi le asum cu seninatate, pentru ca nu fac niciun fel de rau nimanui.”

     De la constructivism la postmodernism

    Grafica lui Nicolae Aurel Alexi  urmareste îndeaproape faima si prezenta oarecum insolita ale omului Alexi: este pregnanta, provocatoare, plina de subtilitati ambigue în spatele carora se poate ghici o curiozitate inocenta, generata de nevoia de cunoastere si nu neaparat de vreun apetit iscoditor irepresibil. Este, în acelasi timp, o naratiune continua, la care privitorul  participa, adaugând propriile lui semnificatii subiective, dupa care  paraseste decorul pentru a face loc urmatorului venit. Impresia de demers interactiv devine cu atât mai evidenta cu cât artistul se reprezinta uneori chiar pe sine ca personaj al povestii pe care si-o imagineaza, situându-se în centrul paginii goale si înconjurându-se treptat de amintiri si perceptii de o extraordinara acuitate senzoriala cu ajutorul carora structureaza imagini convingatoare ale unui univers cu dubla deschidere – spre trairea imediata si spre trecutul care mereu îl ajunge din urma -, un amestec dozat farmaceutic între consemnare obiectiva si evocare simbolica.
    În mod evident, actuala formula a expresiei artistice a lui Nicolae Aurel Alexi este de natura postmoderna. Reconsiderarea limbajului vizual clasic si comentariile personale pe marginea acestuia, la care se adauga propria perspectiva de reprezentare a temelor general umane se traduc în grafica sa prin intermediul unei viziuni “apasat figurative”, dupa cum singur se exprima, în contextul careia accentele renascentiste sau baroce fac casa buna cu structura colocviala a imaginii, cu o anumita lejeritate a ductului menita sa îmblânzeasca regimul comunicarii dintre opera de arta si privitor. Din nevoia de a face posibil acest ultim deziderat, Nicolae Aurel Alexi a renuntat fara regrete la mai vechile sale preocupari – a cochetat cu constructivismul si a evoluat uneori într-o zona limitrofa suprarealismului – si s-a instalat hotarât în perimetrul  observatiei directe. Ciclurile de lucrari “Oameni pe strada” si “Oameni si animale” se înscriu în aceasta poetica a “banalitatii” si reprezinta concretizari la superlativ ale mobilitatii cu totul remarcabile  de care artistul da dovada în investigarea realului susceptibil de a-si depasi efemeritatea prin remodelarea lui în tiparele imaginatiei durabile. De altfel, Alexi  se caracterizeaza pe sine ca fiind un mare “amator de scenarii”, un observator vesnic treaz care remarca pe strada punga de plastic din mâna unei gospodine sau palaria uzata a unui taran venit cu treburi la oras si care, pornind de la aceste umile obiecte, construieste în jurul lor imagini  de o anvergura adesea deliberat disproportionata în raport cu “miezul”  lor originar, dar care  sunt deschise spre orice tip de interpretare, având în vedere ca în structura lor se amesteca referinte cronologice si stilistice din epoci  diferite, elemente descriptive excesiv de concrete si simboluri frizând inconsistenta excesului de generalitate etc.

     ”Hainele” cele noi ale artistului

    În aceeasi viziune caleidoscopica, stând în permanenta sub semnul parabolei benigne, nemoralizatoare, se înscrie si ciclul “Hainele”, la care artistul   lucreaza în prezent si în care pune în discutie raportul dintre aparenta si esenta, abordat din perspectiva comportamentului vestimentar  din diferite perioade ale istoriei umanitatii. Personaje care în mod normal   n-ar trebui sa stea împreuna, de exemplu un pretor din Roma antica si un ales din actualul Parlament al României, se vor regasi fata în fata si vor trebui sa “dialogheze” prin intermediului vesmintelor lor. O toga si un costum Armani vorbind despre oamenii strecurati în ele! Pare o nebunie, o violare a plauzibilului, concept la care artistul face de altfel constante referiri doctrinare. Cu toate acestea, minunea se va întâmpla si va fi mai mult decât convingatoare, pentru ca la mijloc este vorba de unul si acelasi “croitor” – Nicolae Aurel Alexi,  un maestru al fanteziilor verosimile, pe care îl pretuiesc sincer, dar pe care nu-l cred în întregime atunci când sustine ca a întors definitiv spatele metafizicii si suprarealismului. (Intercity Magazin, nr. 24/2006)

    Nicolae Alexi

    (n. 23 martie 1947, Drăușeni, județul Brașov, România)

    Este un pictor și grafician român, profesor universitar, absolvent al Institutului de Arte Plastice din București, secția grafică, promoția 1974.
    Expoziții
    Personale

    1974, 1977, 1984, 1991- București ;1981 Galeria Căminul Artei București ; 1985 Roma Italia ; 1986 Civitavecchia, Italia ;Muzeul de Artă, Craiova ;1987 Institutul Italian de Cultura București ;1990 Siracusa Sicilia Italia 1992 Muzeul de Arta Constanța ; 1997 ‘Eu însumi’ Galeria Simeza București ;2001 Simeza Bucuresti ;2002 Galeria Orizont Bucuresti ; 2003 Galeria Fundației București.
    De grup

    1977 Rotterdam Olanda ; 1978-1979 Concursul de desen Juan Miro Barcelona Spania ;1981 Bienala de desen Wroclaw Polonia ;1983 Bienala de la Sao Paolo Brazilia ;1984 New-Delhi India ;Varsovia, Polonia ; Praga, Cehia ; Bienala de desen Rijeca Iugoslavia ;1985 Moscova, Rusia ; Sttutgard Germania ;1986 Expozitie itineranta China ;1990 Siracusa, Sicilia Italia ;1995 Muzeul de Artă Contemporană Goteborg Suedia ;1997 Gallerie Tegneforbundet, Oslo, Norvegia ; Nurnberg, Germania ; Bienala de Artă Contemprană, Abu-Dhabi, Sharjah, Emiratele Arabe Unite ; 1998 Biblioteca Municipalității, Saint Remy de Provence, Franța ; 2000 Galeria WerkArt San Gallen Elvetia ; 2003 Seul Coreea de sud ; Chioggia, Italia…
    Premii

    1975 Bursa Anuală a Tinerilor Artiști secția grafică ;
    1994 Premiul Academiei Mercurion, Roma, Italia ;
    1985 Premiul Academiei Romane din Roma, Italia ;
    1986 Prmiul Cultura pentru Europa ;
    1987 Premiul U.A.P. pentru activitatea artistică ;
    1993 Medalia de aur la Bienala de Artă Contemporană Emiratele Arabe Unite ;
    1998 Marele Premiu U.A.P. pentru activitatea artistică din anul 1998 ;
    2000 Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Ofițer ;
    2006 Premiul U.A.P. secția grafică.

    Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Alexi

    Alpar Juan (I. Alexandru Paraschivescu)

     

    Anul Nasterii: 1857Anul Decesului: 1901

    Text: Tudor Octavian (Pictori romani uitati)

    Lucrarea de mici dimensiuni  pe care o reproduc mai sus infatiseaza, cu simtire si tehnica andreesciana, o casa dinspre partea Campinei. E pictata pe capacul de lemn exotic al unei cutii de tigari de foi marca “La Espanola-RD’Ha” si i-a apartinut lui Florin Niculiu.

    In 1980, cand am vazut-o in atelierul lui Niculiu, stiam despre Juan Alpar c-ar fi fost un artist minor de pana in 1900, asa cum citisem – fara sa-mi amintesc unde – intr-o carte despre inceputurile picturii noastre moderne. Am rostit cuvantul minor o singura data, dar Florin Niculiu s-a zburlit si, ani de zile dupa aceea, n-a pierdut nici un prilej, ba le-a mai si creat, ca sa ma intrebe, politicos, dar cu un soi de retorica imperativa, ce-i era proprie: “De ce minor?”.Inca de atunci, din 1980, a inceput sa ma preocupe contemporanul lui Ion Andreescu cu nume fantezist, iar in cele cateva lucrari, vazute pe ici-acolo, pe care le-am luat apoi in seama, fiindca eram starnit sa le iau in seama, m-am straduit sa descopar atat asemanarile cat si deosebirile de maniera, fata de cel care i-a fost, se pare, primul si ultimul indrumator in arta. Acum, la mai bine de un veac de la epoca in care bizarul autodidact Ioan Alexandru Paraschivescu, nascut in Bucuresti in 1857 (iar dupa Lucian Predescu, in 1855), cu studii neterminate de drept si slujind pentru lefuri mici, cand ca impiegat, cand ca profesor de topografie intr-o scoala militara, s-a daruit cu totul picturii, stim bine ca andreescianismul era, in principal, o atitudine fata de natura, si ca, in epoca, pictorii din generatia buzoianului nu se raportau, ca la un model, la lucrul acestuia, ci la pictura Barbizon-ului. Franta era reperul in materie de plan-air, nu Andreescu.Intr-o expozitie de acum cativa ani, cu tablouri putin cunoscute din colectiile Muzeului Municipiului Bucuresti, un tablou de Alpar avand aceeasi privire asupra motivului cu o panza faimoasa a lui Luchian – o mahala bucuresteana – mi-a prilejuit deslusirea unei situatii mult comentate la vremea ei. Daca i-am zis lui I. Al. Paraschivescu “bizarul Alpar”, am facut-o datorita mijloacelor cu care acesta cauta sa se remarce. Era si fotograf amator – fapt nu tocmai obisnuit pe atunci – si intrucat Alpar si Luchian au pictat ambii aceeasi “vedere de la fata locului” cu aceeasi fotografie in fata, contemporanii s-au sesizat.Situatia era prea noua ca sa stie cineva cum trebuie pusa problema si daca merita sa cauti o dreptate si un vinovat, intr-o vreme care nu reclama nici una, nici alta. Deoarece Luchian era favoritul zilei, pe cand Alpar doar unul din excentricii sfarsitului de veac, Bucurestiul modern i-a dat dreptate lui Luchian. In ce privinta?, veti intreba. Parca mai stie cineva in ce privinta ! Si daca, asa cum am spus, era chiar un caz de paternitate a ideii?! Acuzele pe care Alpar i le-a adus mult mai cunoscutului sau contemporan l-au incarcat pentru viitorime cu o legenda rea. Si astazi, numele lui Alpar le suna vinovat multora, dar in ce chip a fost gresit Alpar, nici macar biografii lui Luchian nu cred c-ar sti sa zica.

    Se cunoaste ca a expus pentru prima oara la Cercul artistic-literar Intim Club, in 1885, cu statutul unuia din cei 101 membri fondatori cu o anume stare si capabili sa-si achite cotizatia nu tocmai mica, de vreme ce selectiva intrunire era prezidata onorific de un mosier ca Vasile Alecsandri, iar staiful de aleasa adunare i-l gira un alt om avut si mare colectionar, Ion Kalinderu. Numele tablourilor circulate in epoca ne dezvaluie estetica unor opere singuralizate prin “caracterul melancolic”, cum scrie Lucian Predescu, si se cheama asa: Casa la Campina, La marginea baltei, O turma de oi, Vedere din Bucuresti, Casa Corlatescu (Ploiesti), Sub nuci, Carciuma parasita, Poarta de la Radu Voda, Clae de fan, O parte din manastire…

    A mai pictat ca toata lumea flori, naturi moarte cu carti si mic inventar cultural burghez, precum si un numar insemnat de marine.

    Tablourile lui Alpar nu apar nici in galeriile comerciale, nici la licitatii. Avand un pronuntat sentiment barbizonist, unora li s-a sters semnatura cu acest “Juan Alpar” cu rezonante spaniolesti si au fost semnate Andreescu. Din toate insa impune o sinceritate a trairii cum n-o au nici unii contemporani cu vaza. Cele mai legate imagini de-ale sale ar surprinde in Muzeul National, daca ar fi expuse, asa cum surprind si emotioneaza prin ardenta inspiratiei portretele cu parfum pre-rafaelit ale lui Sava Hentia.

    Alupopanu Eugen

     

    Anul Nasterii:1984

    

    Eugen Alupopanu

    Născut pe : 6.10.1984 in Josenii-Bârgăului, Bistriţa Năsăud, trăieşte şi activează în Iaşi,

    Studii:

    2007- 2009 Master Arte Plastice, Universitatea de Arte “George Enescu”,
    Facultatea de Arte Plastice Decorative si Design, Iaşi.2003-2007 Universitatea de Arte “George Enescu”, Facultatea de Arte Plastice Decorative si Design,sectia pictura, Iaşi
    1999-2003 Liceul de Arte Plastice C. Baba, Bistriţa.

    2008 Este membru fondator al revistei de arta contemporana PunctePunctPuncte.

    Expoziţii personale:
    2009 „ doi într-una, suburbia subconştientului”, Moldova Mall, Parter, Iaşi
    2008 „ carton netorc”, barul Hand, Iaşi, pictură-instalaţie
    2007 „trei” Galeria Cupola, Iaşi
    cu ciclul de lucrări: „generaţia 84”

    Expozitii Puncte Punct Puncte
    2009
    lansarea revistei Puncte Punct Puncte,”Punct, în artă şi de la capăt”, Moldova Mall, Parter , Iaşi, cu lucrările: :”peisaj politic monocrom” şi „ generalul monocrom”
    “zahăr”galeria ApArte, Iaşi, cu documentaţia fotografică a performance- ului: “An artist who doesn’t drink coffe with … is no artist”

    lansarea revistei Puncte Punct Puncte,” Artistul, pentru a trai ar putea avea nevoie sa-si vanda propriile opere”, Moldova Mall, Parter , Iaşi, cu lucrările: “singur”, “puşcariaş” şi “6,66%”

    lansarea revistei Puncte Punct Puncte,” Artistul, pentru a trai ar putea
    avea nevoie sa-si vanda propriile opere”, Libraria-cafeanea Avant Garde , Iasi Mocu
    lucrările: “6,66%”

    2008
    “lansarea revistei Puncte Punct Puncte”,Gaura albă şi Clar- obscur,Colegiul Naţional de
    Artă O. Băncilă, Iaşi, cu lucrările: „heruvim” şi „cască de miner din Epoca de Aur”

    “lansarea revistei Puncte Punct Puncte”, Arta contemporană, instrucţiuni de folosire
    şi Tranziţia în artă.Casa de Cultură Mihai Ursachi, Iaşi ,
    cu lucrarea: „cine sunt? de unde vin?şi unde merg?”(fragment)

    lansarea revistei Puncte Punct Puncte,”CO2sum neCO2venţional şi EXpuneRI
    EXperiMENTALE, club Hand, Iaşi, cu lucrările: Crâşmaru dog şi aFRICA.

    Expoziţii de grup:2010
    “Atelier 35”, Hotel Europa, Iaşi cu lucrarile: …
    ”Pastila succesului”, Moldova Mall, Iaşi
    2009
    „Noptea alba a străzii Lăpuşneanu”, Librăria Avant Garde, Iaşi cu lucarea: “ Tru stori of Sindărela”

    “Urban plain air”, Moldova Mall , Iaşi,

    Toate pânzele sus 2009” Castelul Corvinilor, Hunedoara

    “despre găini, bărbaţi şi alte vietăţi” Galeria Cupola, Iaşi, cu lucrarea: “ar fi trebuit sa termin lucrarea dar e vineri si afara ploua”

    2008
    „corpul global in temlpu” performance, Iulius Mall, Iaşi.

    „dialog”, Galeriile Lăpuşneanu, Iaşi,
    cu lucrarea: ”ar fi trebuit să fie fetiţă şi să se numească…”

    „cool sau oficial” Galeria Baekero, Iaşi,
    cu lucrarile:”peisaj politic monocrom” şi „ generalul monocrom”

    „ salonul Anual” World Trade Center, Iaşi,
    cu lucrarile „ singur” şi „ puşcăriaş”

    „ şi noi avem vise”, Galeria Cupola, Iaşi,
    cu lucrarile: ”ar fi trebuit să fie fetiţă şi să se numească…”şi „şi pantera roz are vise”

    „ toate pânzele sus” Castelul Corvineştilor, Hunedoara
    cu lucrările: „ peisaj 1”, „ peisaj 2” şi „ peisaj 3”

    „ privates habitats” UNAgaleria, Bucureşti
    cu lucrarile: „ uşa 3” şi „ uşa 2”

    „ erotica” Galeria Lăpuşneanu, Iaşi,
    cu lucrarea: „ desene tehnice pentru artişti sterili”

    „escala” Teatrul Dramatic Nae Leondar, Galaţi
    cu lucrările „ singur” şi „ puşcăriaş”

    „ doi unu, poartă-n casă” Galeriile Lăpuşneanu, Iaşi
    cu lucrarile:”generalul, moartea, peisaj politic”, „ încercare a de camufla
    ultranaţionalismul” „autoportret” „rumenien drim”, „europien drim”, „comunist drim”,
    „mai drim”
    „atelier 35” ” World Trade Center, Iaşi,
    cu lucrarea: „ dă faier coming aut from dă manchiz hed”

    2007
    „ studentfest” Galeria ARTan, Timişoara
    cu lucrarea: „ gest ănadăr speis for america”
    „ salonul Anual” World Trade Center, Iaşi
    cu lucrarile: „iona” şi „ iov”
    „ patru” Galeria Triconc, Iaşi
    cu lucrarile: „ scaun românesc” şi „ fără titlu”
    „semne” Ceainăria Sage. Iaşi
    cu lucrarea: „ generaţia 84” (fragment)
    „semne” Centrul Cultural German. Iaşi
    cu lucrarea: „„ generaţia 84”
    „ icoane şi peisaje în Retezat” Casa de Cultură Drăgan Muntean, Deva
    cu lucrările: „peisaj din Retezat l”şi „peisaj din Retezat ll”
    „atelier 35” Galeria Lăpuşneanu, Iaşi
    cu lucrarea: „comunist drim”

    2006
    „ flux”studentfest Mansarda Facultăţii de Arte, Timişoara
    cu lucrarea: „ flux”
    „ pe partea cuibului” Baza sportivă, Timişoara
    cu lucrarea: „arde-i pe corupţi”
    „expoziţie-n apartament” Galeria Etaj 2, Apartament 2, Iaşi
    cu lucrarea: „ dinozauri şi steaguri”
    „cinci” Galeria Cupola, Iaşi
    cu lucrările: „duios anastasia trecea”, „baia din tătăraţi” „uşă 2”
    „jam” Centrul Cultural German. Iaşi
    cu lucrarea: „ dinozauri” şi „romanian drim”
    „festudis” Casa de Cultura a Studenţilor, Iaşi
    cu lucrările: „monstru 1, monstru 2, monstru 3”

    2005
    „taraşi& friends” Muzeul Vasile Pârvan, Bârlad
    cu lucraea: „babă”
    „identitate” studentfest, Mansarda Facultăţii de Arte Timişoara
    cu lucarea: „identitate. Identitate naţională, circuit închi
    „expoziţie cu grupa” galeria ApARTe, Iaşi
    cu lucrarea: „ monstru”
    „expoziţie cu grupa” Centrul Cultural German. Iaşi
    cu lucrarea: „portret”
    „festSTUDis” Casa de Cultura a Studentilor Iasi
    cu lucrarile, „monstru l”, „monstru ll” si „monstru lll”

    Premii:

    premiul pentru picture “atelier 35”, 2007
    premiul pentru pictura “festudis”, 2005

    Tabere:  Retezat (2007), Retezat (2008), Retezat (2009), Urban Plain Air, Moldova Mall, et.6, Iasi (2009)

    Sursa: http://ruralplainair.blogspot.ro/2010/03/nascut-pe-6.html

    NICOLAE AMBROZIE

    DATE BIOGRAFICE :
    Nascut in 19 decembrie 1931 in localitatea Straoane, judetul Vrancea.
    Intre anii 1953 – 1959 urmeaza cursurile Academiei de Arte Frumoase din Iasi.
    Incepand din anul 1959 participa aproape la toate saloanele oficiale de pictura.
    Participa la numeroase expozitii de grup in Bucuresti, in tara si strainatate.
    EXPOZITII PERSONALE :
    Intre anii 1965 – 1991 expune annual pe litoralul romanesc ( Mamaia, Eforie Nord, Olimp si Neptun ).
    1963 – Biblioteca Centala Universitara Bucuresti
    1965 – Tg Mures
    1966 – Focsani
    1967 – Bacau
    1968 – Iasi
    1969 – Brasov
    1971 – Craiova
    1972 – Slatina
    1974 – Cluj
    1976 – Brasov
    1977 – Poiana Brasov
    1979 – Sala Dalles Bucuresti
    1982 – Biblioteca Centala Universitara Bucuresti
    1984 – Cluj
    1986 – Rm. Valcea
    1988 – G.A.M.B.
    1987 – 1989 – Bancorex
    1990 – 1995 – Galeria 5
    1994 – 1999 – Clubul Francez
    1999 – Austin Texas SUA
    1999 – Decernarea premiului pentru pictura “Petru Comarnescu”
    2000 – Lausanne – Elvetia
    2000 – Galeria “D’ANGELI” – Sestri Levante – Italia
    2001 – Galeria Marchesse – Venetia
    1998 – 2004 – Clubul Diplomatilor
    2004 – New York – SUA
    2004 – 2005 – Galeria Orizont
    2000 – 2005 – Senatul Romaniei
    2001 – 2006 – Cercul Militar National
    2008 – 2012 – Galeria Orizont
    2008 – 2012 – Cercul Militar National
    Lucrari in colectii particulare din tara si strainatate.
    Are lucrari in Belgia, Italia, Olanda, Franta, Germania, Israel, Australia, SUA, Elvetia, etc
    Membru al Grup Arte 26 – Petre Comarnescu.
    Membru al Asociatiei D”Art Da Vinci.

    CRITICA :
    NICOLAE GADONSCHI – TEPES : Presedintele Grupului Independent Arte 26 – Petre Comarnescu
    “In fata unei personalitati artistice de talia lui Nicolae Ambrozie, multi slujitori si beneficiari ai artei trebuie sa
    se incline cu respect. Parerea nu-mi apartine integral si nici nu voi cita vreun critic de arta din cei multi si
    competenti care l-au definit ca pe un artist “desavarsit”. (… )
    Natura la rasplatit din plin, rezervandu-i apriori, un binemeritat “fotoliu de orchestra”.
    Nu vreau sa supar sau sa subestimez pe nimeni, dar simt si cred cu tarie ca Ambrozie este un pictor etalon,
    scolit in institutii superioare de arta si perfectionat in propriu atelier. ( … )
    Un adevarat maestru al sevaletului, culorii, formei, al celor mai diverse stiluri si teme artistice trecute prin
    propria-I filosofie, cu care reuseste nu numai sa fascineze, ci, mai mult, sa ne dea lectii de frumos si de
    armonia culorilor.
    La Ambrozie, totul este consonant cu ideea vietii prin vesnicia artei.
    Un pictor ajuns la apogeu printr-o munca titanica, dar cinstita, respectand arta in toate regulile ei, astfel ca
    obliga vizitatorul sa intre cu respect si piosenie in expozitiile semnate de el, ca intr-un lacas sfant. (… )
    Nimic in plus nu l-ar putea ridica mai sus decat este!
    Stilul sau aparte si inconfundabil, bunul simt artistic si modestia sa ca om socheaza de la distanta.
    Numai timpul si ce lasam posteritatii ne definesc mai fidel decat am facut-o eu pentru inca un mare prieten
    care ne onoreaza prin prezenta sa in gruparea Arte 26.(… )”
    ALEXANDRU CEBUC :
    “Nicolae Ambrozie este un mare iubitor al peisajului si al naturilor statice, in care, prin imortalizarea cladirilor
    ori a obiectelor, realizeaza adevarate performante de compozitie in care formele dialogheaza intre ele si apoi
    cu privitorul, artistul isi urmareste fara preget motivul.
    Temperament liric, sensibil, cu o capacitate imaginative la limita dintre concret si symbol, artistul dezvaluie o
    forta sugestiva si emotionanta a realului. Expresivitatea picturilor sale rezida in modul savant in care
    foloseste culoarea, in amploarea surselor luminoase, de multe ori obdurate, silueta unei cladiri si a unor
    obiecte ce se decupeaza, pe spatial incandescent. Absortiile in umbra si lumina, contururile mascate,
    nesigure, reprezinta pentru pictor un exercitiu de maestrie pe care nu si-l poate refuza ori de cate ori se
    aseaza in fata sevaletului.”
    “Desenator riguros Ambrozie opteaza pentru claritatea formei geometrice in peisajul urban, fara a leza insa
    in vreun fel metafora culorii. Departe de a reprezenta un gen in sine tablourile lui Ambrozie demonstreaza
    capacitatea artistului de a evada in actualitate fara a abdica de la sonoritatea artistic si de la forta sa de
    expresie.
    Spre deosebire de alti artisti , sedusi de mirajul cotidianului, Ambrozie nu cade niciodata in derizoriu.
    Urbanul iradiaza aceiasi lumina calda ce traverseaza intreaga sa sfera, definindu-l. Zonele calde si reci sunt
    prezente si in peisaje, ca si in naturile moarte. Subtilitatea nuantelor de albastru, griurile, rozurile specific,
    nuantele de galben si rosu – violet vibreaza si aici la fel de puternic. Surprinzatoare ramane deschiderea,
    aproape temerara a artistului catre nou. Ambrozie ia, nonsalant, in stapanire panza cu accente expresive ce
    individualizeaza material picturala.”
    ION FRUNZETTI :
    “(… ) Expozitia (… ) ni-l prezinta pe artist ajuns la deplinatatea mijloacelor de expresie, fiind un reprezentant
    al plasticii romanesti contemporane, relevand o arta inspirata din realitatile naturii, o arta vesnic vie, capabila
    sa emotioneze”.
    ELENA CERNEI :
    “(…) Siguranta cu care-si construieste opera este o manifestare a unor posibilitati plastice si a unui echilibru
    interior. Pictura pictorului Nicolae Ambrozie este mai presus de orice plina de caracter.”
    MARIN MIHALACHE :
    “(…) Nicolae Ambrozie si-a urmat neobosit, modest si daruit propriul drum in arta, potrivit temperamentului
    conceptiilor sale artistice.
    A ajuns la o arta matura, echilibrata, plenara si redata printr-o filtrare intima, indelungata si chibzuita.”

     

    Ananescu Aurelia

    

    Sursa:http://www.artmark.ro/catalog/index.php/licitatia-de-art-nouveau-si-romantism-85-2013/aurelia-ananescu-pe-malul-apei.html

     

    Anastase Demian

     

    (Nascut. 1899 Budapesta, Ungaria-Decedat. 1977 Baia Mare)

    A fost un pictor, gravor și profesor universitar român.
    Începe studiile de pictură la Academia Națională de Arte Frumoase din București în 1919, pleacă în același an la Paris, frecventând cursurile Academiei Julian, lucrând și la Ateliers des Artes Sacrees sub îndrumarea lui Maurice Denis. Activează în colonia de pictură la Baia Mare. A predat atât la Academia Națională de Arte Frumoase din București precum și la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. A pictat o serie de edificii de cult, cum ar fi catedralele mitropolitane de la Timișoara și Sibiu, precum și capela Stella Maris de la Balcic împreuna cu Tache Papatriandafil.

    Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Anastase_Demian

    

    Andoni Dacian

    ( n. 30 decembrie 1962, Arad)

    Este un pictor român.

    Studii: Academia de Arte Vizuale “George Enescu”, Iași promoția 1993, clasa prof. Adrian Podoleanu, secția pictură.

    Biografie și expoziții:

    Născut la 30 decembrie 1962, Arad, România. Studii: 1993 – absolvent al Academiei de Arte Vizuale “George Enescu”, Iași (clasa prof. Adrian Podoleanu), secția pictură

    2005 – Doctor în arte vizuale, titlul tezei: “Aspecte ale sacrului în pictura românească actuală”, conducător științific d-na Prof. Dr. Rodica Vârtaciu.Din 2007 – conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte Plastice

    Expoziții personale (selecție): 2012 – Centrul Cultural Palatele Brancovenesti Migosoaia, Expozitia “Constructie si memorie”,expoziție vernisatã de d-l Dan Hãulicã, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artã http://www.modernism.ro/2012/05/16/dacian-andoni-constructie-si-memorie-palatul-mogosoaia/ 2011 – Galeria „Arcade 24” Bistrița, Expoziția “Pământ transfigurat”, expoziție vernisată de criticul de artă Oliv Mircea http://www.mesagerul.ro/2011/11/03/pamant-transfigurat-de-dacian-andoni 2011 – Muzeul de Artã Timișoara, Expoziția “Pãmânt + Construcție”, expoziție vernisatã de d-l Dan Hãulicã, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artã http://www.modernism.ro/2011/06/15/expozitie-dacian-andoni-la-muzeul-de-arta-din-timisoara/ 2009 – Galeria „Dana” Iași, Expoziția “Dincolo de materie”, expoziție vernisatã de d-l Dan Hãulicã, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artã http://www.bzi.ro/vernisaj-de-exceptie-picturala-al-artistului-dacian-andoni-130755 2009 – Muzeul de Artã Cluj-Napoca, Expoziția “Dincolo de materie”, expoziție dedicatã cineastului Paul Barbãneagrã http://evenimenteincluj.wordpress.com/2009/11/10/11-%E2%80%93-29-noiembrie-expozitie-pictura-%E2%80%9Edincolo-de-materie%E2%80%9D-artist-dacian-andoni-la-muzeul-de-arta/ 2007 – Institutul Român de Culturã și Cercetare Umanisticã, Veneția, Italia,Expoziția “Intre memorie și uitare”, curator și prezentator d-l Ambasador Dan Hãulicã, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artã http://www.artline.ro/1_584_Romania_la_Bienala_de_la_Venetia_12637.html) 2006 – Palatul Administrativ Timișoara, Expoziție de acuarele vernisatã de Prof.univ.dr. Marcel Tolcea, Directorul Muzeului de Artã din Timișoara http://www.cjtimis.ro/uapt/noutati_cjt/v130706.htm 2004 – Galeria “Sabina & Jean Negulescu”, București. Titlul expoziției: „…prin cele ce se văd”. Expoziție vernisată de d-l Dan Hăulică, Președinte de onoare al AICA și de d-na Magdalena Crișan. In 2004 a avut loc o expoziție Paul Neagu-Dacian Andoni, la Galeria “Sabina & Jean Negulescu” în ambianța căreia a avut loc lansarea volumului “Paul Neagu – Nouă Stațiuni Catalitice” de Matei Stîrcea-Crăciun.
    Noapte de Sânziene, acuarelă, 30X45cm, 2004

    2003 – Maison de l’Europe, Hôtel de Coulange Paris, Franța. Expoziția Timp, Culoare și Simbol, vernisată de d-l Paul Barbăneagră, regizor, producător de film, d-l Oliviu Gherman, Ambasadorul României la Paris și d-l Michel Redigny, Directorul Maison de l’Europe. In ambianța expoziției s-a organizat o Masă Rotundă cu tema: Redescoperirea sacrului în artele contemporane. Invitați: Dan Hăulică – Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă; Paul Barbăneagră – regizor, producător de film; Sanda Stolojan – scriitor, Sanda Nițescu – pictor, scriitor; Dacian Andoni – pictor.
    Expoziții de grup:

    2010 – Expoziția internaționalã de picturã și sculpturã Transparența valorii, dincolo de formã și culoare, Galeria „Ärcadia”, Pașcani

    http://www.bzi.ro/expozitia-itineranta-de-pictura-si-sculptura-a-galeriilor-dana-a-ajuns-la-pascani-195592

    2010 – Expoziția Interferențe stilistice, Galeria „Forma”, Deva
    2010 – Expoziția Sã nu ucizi, Galeriile TIMCO, Timișoara
    2005, 2007, 2009 – Bienala Internaționalã de Artã, Arad
    2008 – Simpozionul de picturã „Ciric”, Iași
    2008 – Galeria „Dana”, Iași
    2006 – Galeria „Veroniki Art” Bucuresti, Expoziția „30 de ani de pictură la Tescani”, vernisată de Dan Hăulică și Andrei Pleșu;
    2005 – Bienala Internațională de Artă, Arad.
    2004 – Muzeul Banatului, Expoziția “Lumina”, Timișoara
    2004 – Szeged (Ungaria) – Müvészettörténet Tanszék Galériajába – Expoziția Lumina, fenomen fizic, motiv și simbol artistic, prin Filiala UAP Timișoara;2003 – Budapesta (Ungaria) – Magyar Képzömüvészek es Iparmüvészek Szövetsége;
    2003 – Paris (Franța) – Festivalul Internațional Montmartre en Europe.
    2002 – Galeria 28, Expoziția “Stare de Crăciun”, Timișoara;
    2000 – Galeria “Tenta Art”, Timișoara;
    2000 – Paris (Franța), – Galeriile Thuillier;
    1999 – Buxieres-les-Mines (Franța) – XXIV Salon Internațional des Arts;
    1999 – Budapesta (Ungaria) – Centrul Cultural Român – Expoziția “Zece” (organizator și participant);
    1999 – Budapesta (Ungaria) – Centrul Cultural Român, Expoziție de artă contemporană “Între 30 și 60” – (organizator și participant)
    1999 – Budapesta (Ungaria) – Centrul Cultural Român, Expoziția cadrelor didactice, artiști de la Facultatea de Arte Timișoara (organizator și participant);1998 – Quincy – Voisin (dep. Marne la Vallé), Franța;
    1998 – Yzeure (dep. Allier), Franța;
    1998 – Paris (Franța) – Academie des Artistes de L’Europe Centrale;
    1994, 1996 –Gyula (Ungaria) – Muzeul de Artă “Durer”;
    1994 – Viena (Austria) – Centrul Cultural Român;
    1990 – Ankara (Turcia) – Festivalul internațional al Tineretului;

    Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacian_Andoni

    Andreescu Gheorghe

    

    Andrei Eduard

    Născut la 22 octombrie 1971, Constanţa, România
    Din 2011, stabilit în New York, SUA
    Website: http://www.eduardandrei.com
    

    Noapte cu lună plină
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    Studii
    2006-2011 Universitatea Naţională de Arte Bucureşti – Doctor în Arte Plastice şi Decorative, specialitatea Istoria Artei, cu teza “Arhitectura şi pictura bisericilor ortodoxe dobrogene din ultimul sfert al sec. al XIX-lea şi prima jumătate a sec. al XX-lea – între identitate şi alteritate
    2002-2004 Université de Tunis, Institut Supérieur des Beaux Arts de Tunis – Master în “Sciences et Techniques des Arts”
    1996 Stagiu de studiu şi documentare la Veneţia, Florenţa, Roma, organizat de Academia Naţională de Artă Bucureşti , Instituto Rumeno di Cultura e Ricerca Umanistica – Veneţia şi Accademia di Romania – Roma
    1991-1997 Academia Naţională de Artă Bucureşti – Licenţă în Arte Plastice şi Decorative, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură

    

    Ploaie de petale
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    Activitate artistică
    •    Expoziţii personale

    2011 Peabody Essex Museum, Salem, MA, SUA (cu Sonia Coman)
    2008 Galeria Palace, Constanta (cu Gabriela Gheorghe)
    2007 Novotel Bucarest City Centre
    2003 Institut Supérieur des Beaux Arts de Tunis, Tunisia
    2000 Galeria U.A.P. Mamaia (cu Gabriela Gheorghe)
    1999 Centrul Interarte Constanţa
    1995 Casa de Cultură “Friedrich Schiller”, Bucureşti

    Lună uriaşă
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    •    Expoziţii de grup (selectiv)
    I.    Internaţionale
    2011 “Artiste en Masquarade”, Peter Louis Gallery, New York, NY, SUA
    2011 “Pop Up Art Show”, Chelsea Room, Chelsea Hotel, New York, NY, SUA (sept.; nov.)
    2011 Expoziţia UAP Constanţa1, Velico Târnovo, Bulgaria
    2010 Simpozionul internaţional “Dunărea şi Dobrogea creştină”, Muzeul de artă contemporană religioasă, Mănăstirea Dervent
    2009 Expoziţia UAP Constanţa1, Trojan, Bulgaria
    2009 Palatul “Foişor”, Complex Peleş, Sinaia
    2008 Exhibition of Romanian Artists, Rotary District Conference, Southport, Marea Britanie
    2008 “Intercultural Dobrudja”, Expozitie a workshop-ului organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea “Ovidius” Constanţa, Facultatea de Arte, si Universitatea Tehnică şi Pedagogică din Simferopol, Crimeea, Galeria Harta, Mamaia
    2008 Expoziţia-instalaţie “Sourcebook” a cursului “Word Play: Language as an Art Material”, Carpenter Center, Harvard College, Cambridge, MA, SUA
    2003 Galerie Mille Feuilles – La Marsa, Tunisia
    2003 Palais Essaâda – La Marsa, Tunisia
    2000 / 2001 – Salonul internaţional de gravură mică – Cărbunari
    1996 Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică – Veneţia, Italia

    Loterie
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    II.    Naţionale
    2006 Salonul Naţional de Artă 2006 – Palatul Parlamentului, sala “Constantin Brâncuşi”, Bucureşti
    2002 Galeria Kriterion, Miercurea Ciuc
    2000 Expoziţia U.A.P. Constanţa – Galeria “Apollo”, Bucureşti
    2000 “150 de ani de la naşterea lui Ion Andreescu” – Buzău
    1999 Expoziţia U.A.P. Constanţa – Galeriile U.A.P., Cluj
    1997 Expoziţia Taberei de creaţie “Lucian Grigorescu”- Muzeul de Artă, Constanţa
    1997 Festivalul Naţional al Absolvenţilor din Academiile de Artă – Institutul de Arhitectură, Bucureşti
    1997 Expoziţia lucrărilor de diplomă – Galeria “Apollo”, Bucureşti
    1997 Galeria Academiei de Artă – Bucureşti
    1995 Expozitie aniversară: 130 ani de la înfiinţarea Academiei de Artă – Galeria Artexpo, Teatrul Naţional, Bucureşti
    1995, 1996 Concursul Tinerilor Pictori – Galeria “Dominus”, Bucureşti
    1994, 1995, 1996 “Salonul Municipal” – Galeria Artexpo, Teatrul Naţional, Bucureşti
    1994, 1997 “StudentFest” – Muzeul “Huniade”, Muzeul de Artă, Timişoara
    1993 Expoziţia Academiei de Artă – Sala “Dalles”, Bucureşti

    
    Pasăre (I)
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    III.    Regionale
    2008-2012 Expoziţii UAP filiala Constanţa1, Pavilionul Expoziţional, sala “Ion Nicodim”, Mamaia
    2010 “Ovidius. Pictura vie – Tristele şi Ponticele”, Campusul Universităţii “Ovidius”, Constanţa
    2010 “4 Heart”, eveniment multimedia, Pavilionul Expoziţional, sala “Ion Nicodim”, Mamaia
    2009 “Poetica vizuală – Divina Commedia”, Campusul Universităţii “Ovidius” Constanţa
    2008 “Împreună pentru Adi Cornel”, Galeria Palace, Constanţa
    2008 “25 pentru Constanţa”, Constantza Art Gallery, Constanţa
    2007 Campusul Universităţii “Ovidius” Constanţa
    2007 Expoziţia Festivalului internaţional de haiku – Constanţa 2007, Hotel Parc, Mamaia
    2007 Expoziţia Festivalului internaţional “Le printemps des poètes”, Constanţa
    2006 “50 de ani de învăţământ artistic constănţean” – Muzeul de Artă, Constanţa
    2006 Salonul de vară al U.A.P. Constanţa – Muzeul de Artă, Constanţa
    2005 Expoziţia Rotary “Lumină de primăvară” – Muzeul de Artă, Constanţa
    2004 Salonul Artelor Vizuale – Muzeul de Artă, Constanţa
    2002 Festivalul “Erotica” – Muzeul de Artă, Constanţa
    2001 Muzeul de Artă, Constanţa
    1999 / 2000 Librăria scriitorilor, Constanţa
    1998, 1999, 2000 Expoziţia “Atelier 35” – Muzeul de Artă, Constanţa
    1997, 1999 Salonul de iarnă – Muzeul de Artă, Constanţa

    Pasăre (II)
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    •    Rezidenţe artistice: 2010 Muzeul de artă contemporană religioasă, Mănăstirea Dervent, România
    •    Performance: nov.2012 Co-autor şi interpret, cu Sonia Coman, al spectacolului “The Tip of the Compass”, Hot Springs, AR, SUA
    •    Scenografie: febr.-apr.2011 Co-scenograf, cu Sonia Coman, al spectacolului “Take Her, She’s Mine”, Adams Pool Theater, Harvard University, Cambridge, MA, SUA
    •    Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romania, secţia Pictură, din 1997

    Lebădă & zebră
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    Experienţă profesională

    •    2008-2012 Lector univ. la Universitatea “Ovidius” Constanţa, Facultatea de Arte, specialitatea Pedagogie – Arte Plastice şi Decorative; titularul cursurilor de istoria artei universale, istoria artei româneşti, tehnicile picturii
    •    1997-2008 Profesor titular de istoria artei şi pictură la Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria” Constanţa
    •    Gallery Intern/Gallery Assistant: Gallery 263, Cambridge, MA (2011); Gallery nine5, New York, NY (2012), Emmanuel Fremin Gallery, New York, NY (2013)
    •    2010 Internship de vară în restaurarea icoanelor pe lemn – Danart – Restaurare şi Conservare SRL, Bucureşti

    Dansatoare
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    Alte activităţi şi competenţe profesionale

    •    Curatoriază şi vernisează mai multe expoziţii ale tinerilor elevi şi studenţi (1997-2012)
    •    Creaţie de afiş pentru:
    –    Simpozionul internaţional “Lupta împotriva toxicomaniei” (Costineşti, 1997)
    –    Simpozionul internaţional “Ziua Internaţională a Alfabetizării” (Sinaia, 1997)
    –    Festivalul internaţional “Le printemps des poètes” (Constanţa, 2007)
    •    Evocă personalitatea complexă a sculptorului Constantin Brâncuşi în emisiunea “Rondul de seară” (TV Neptun, 10 mai 2001)
    •    2001-2002 – Consultant la serialul documentar “Minunile Dobrogei” – realizator Maria Cica, difuzat pe TV Neptun în 2001-2002, pentru arhitectura şi pictura bisericilor dobrogene (Adormirea Maicii Domnului I, Sf. Gheorghe Nou, Catedrala Ortodoxă Sfiinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfinţii Îngeri); 2008 – colaborează la reportajul “Biserica Sf. Petru şi Pavel din Constanţa” – redactor Maria Cica, difuzat pe TVR1, în cadrul emisiunii “Convieţuiri”
    •    Membru al grupului de artişti plastici “Tendances” – Tunisia 2003
    •    Membru al grupului de cercetare “Itinérrances”, coordonat de Prof. Univ. Dr. Micheline Hamrouni
    •    Membru al juriului la Festivalul internaţional “Artensive” ediţiile 2008, 2011
    •    Autor de haiku şi haiga – publică în revistele “Hermitage” (nr.1, primăvară-vară 2006) şi “Reeds” (S.U.A, nr.4, sept. 2006; nr.5, sept.2007), ca şi pe website-urile specializate
    •    Inclus cu un poem renku scris în colaborare cu Sonia Coman în antologia “The Immortal Seven” a cursului “The Pleasures of Japanese Poetry” la Harvard College/ GSAS, nr. de catalog 1645, toamna 2007-2008
    •    Participă la Festivalul internaţional de haiku – Constanţa 2007, cu lucrări de haiga şi poeme haiku şi renku
    •    Participă la Festivalul “Le printemps des poètes”, ediţia 2007 – poeme haiku, lucrări de pictură şi haiga, ediţia 2008 – haiku şi poezii

    Peşte & copac
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    •    Conferinţe

    –    “Tendinţe în arta contemporană – scena artistică new-yorkeză 2011”, în cadrul ceremoniei de absolvire a promoţiei 2011, Facultatea de Arte, Campusul Universităţii “Ovidius”, 30 iunie 2011
    –    “Comunitatea turco-tătară în pictura românească de inspiraţie dobrogeană”, în cadrul festivităţii de deschidere a proiectului de cooperare bilateral internaţional dintre Universitatea “Ovidius” Constanţa – Facultatea de Arte şi Universitatea Tehnică şi Pedagogică din Simferopol, Crimeea, în cadrul programului “Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră”, Campusul Universităţii “Ovidius”, sala Senatului, 18 august 2008
    –    “Aparatul simbolic al operei lui Brâncuşi”, Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale cadrelor didactice şi studenţilor, Universitatea “Ovidius”, Catedra de Arte, Specializarea Pedagogie-Arte Plastice şi Decorative, 14 mai 2008
    –    “Poezie şi semn plastic: René Char şi Victor Brauner” (în cadrul Festivalului internaţional “Le printemps des poètes” Constanţa), Universitatea “Spiru Haret”Constanţa, 17 martie 2007
    –    “Victor Brauner – dimensiunea românească a Suparealismului”, Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria” Constanţa , 29 noiembrie 2006
    –    “Cézanne revizitat”, Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria” Constanţa, 19 mai 2006
    –    “Constantin Brâncuşi – un român în universalitate”, Muzeul de Artă Constanţa, 19 mai 2001

    Peisaj cosmic
    Tehnică mixtă pe hârtie
    40,6 x 40,6 cm

    •    Texte / articole publicate în reviste de cultură / cataloage

    –    “Françoise Ben Arous – Zen”, prefaţa catalogului expoziţiei personale Françoise Ben Arous, Emmanuel Fremin Gallery, New York, SUA, febr.-apr.2013
    –    “The Metamorphoses of Eve: Ted Lawson”, în NY Arts Magazine, Winter Issue, vol. 20/2013
    –    “Rembrandt şi Degas. Portretul artistului în tinereţe”, în Antichităţi-România, nr.50-51(2-3)/2012
    –    “Ştefan Luchian şi Georges de Feure. Notaţii despre original, replică, interpretare în creaţia Art Nouveau”, în Antichităţi-România, nr.45-46(3-4)/2011
    –    “Un pictor uitat: consideraţii despre opera laică şi religioasă a lui Dimitrie Marinescu”, în Îndrumător pastoral, nr.3 (2011), Ed. Episcopia Tulcii
    –    “Tema maternităţii în istoria artei”, în Catalogul expoziţiei “Mama şi copilul – emoţie şi fericire”, Facultatea de Arte – Catedra de Arte Plastice şi Decorative, Universitatea “Ovidius” Constanţa / Isis Medical Center, martie 2011
    –    “Culorile Infernului – Dante şi cămătarii”, în Poetica vizuală. Divina Commedia – o introspecţie plastică în universul lui Dante Aligheri, Catalog expoziţional, Ed. Muntenia, Constanta, mai 2009
    –    “Intercultural Dobrudja”, prefaţa Catalogului expozitional al workshop-ului organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea “Ovidius” Constanţa, si Universitatea Tehnică şi Pedagogică din Simferopol, Crimeea, august 2008
    –    “Poezie şi semn plastic: René Char şi Victor Brauner”, în Universitaria, nr.5, aprilie 2008
    –    “O pictură simfonică: Friza Beethoven de Gustav Klimt”, în Ex Ponto, nr.1, oct.-dec. 2003
    –    “Secţiune transversală prin Atelier’35”, în Tomis, nr.5, mai 2001
    –    “O nouă expoziţie de pictură la Cafeneaua Scriitorilor”, în Tomis, nr.3, martie 2001
    –    “Fovismul – proba focului”, (I-IV), în Tomis, nr.5, mai 2000 / nr.6, iunie 2000 / nr.7, iulie 2000 / nr.8, aug. 2000

    Şoaptele zilei
    Tehnică mixtă pe pânză
    80 x 70 cm

    •    Lucrări de pictură şi grafică în:

    –    Saatchi Gallery http://www.saatchionline.com/EduardAndrei
    –    Galeria Palace, Constanta http://www.palaceart.ro
    –    Muzeul de Artă, Constanţa
    –    Florean Museum, Baia Mare http://www.cmc.ro
    –    See.me: http://andeduard.see.me
    –    taap.it: http://taap.it/andeduard
    –    ArtSlant: http://www.artslant.com/global/artists/show/245080-eduard-andrei?tab=PROFILE
    –    Muzeul de artă contemporană religioasă, Mănăstirea Dervent
    –    Galerii şi colecţii particulare din ţară şi străinătate

    Amuletă
    Tehnică mixtă pe pânză
    80 x 70 cm

    •    Apariţii în publicaţii

    I.    Internaţionale
    –    Catalogul Simpozionului internaţional “Dunărea şi Dobrogea creştină”, Muzeul de artă contemporană religioasă, Mănăstirea Dervent, 2010
    –    “Haiku”, 15th memorial edition, Ed. Meguro International Haiku Circle, Tokyo, Japonia, 2009, p.141
    –    “Chrysanthemum”, no.3, apr. 2008, http://members.aon.at/bregen/chrysantenum/chrys3/1english.htm
    –    “Reeds”, no.5, sept. 2007, Lone Egret Press, Edina, Minnesota, SUA
    –    “Reeds”, no.4, sept. 2006, Lone Egret Press, Edina, Minnesota, SUA
    –    “Hermitage”, volume III, no.1, Spring-Summer, 2006 – no.2, Autumn-Winter 2006
    –    A travers les galeries, în “La Presse de Tunisie”, 2 juillet 2003
    –    Thomas Kunze, Ute Walbe-Kunze – “Rumänien”, Ed. Goldstadtverlag, Pforzheim, Germania, 2002
    –    Corneliu Antim – Nudul-viziuni de atelier, în “Magazin Internaţional”, nr.116, 16-22 nov.1995

    Samsara
    Tehnică mixtă pe panou de lemn
    91,4 x 78,7 cm

    II.    Naţionale
    –    “Who is Who. Enciclopedia personalităţilor din România”, ediţia a 7-a, Ed. Hübners Who is Who, Elveţia, 2012
    –    “Salonul Naţional de Artă 2006”, catalog expoziţie, Ed. Uniunii Artiştilor Plastici din România, Bucureşti, 2006
    –    “Salonul Municipal 1995-1996 pictură sculptură”, catalog expoziţie, Bucureşti, 1996
    –    Corneliu Antim – Salonul municipal, în “Luceafărul”, nr.15 (224), serie nouă, 19 apr.1995
    –    “Concursul Tinerilor Pictori – Dominus’95”, catalog expoziţie, Bucureşti, 1995

    Hartă
    Tehnică mixtă pe pânză
    60 x 60 cm

    III.    Regionale
    –    Constanţa Călinescu / Ioan Popişteanu – “Universitatea Ovidius Constanta. Studiu monografic” (ediţie jubiliară 50 de ani), Ed. Ovidius University Press, Constanţa, 2011
    –    Aurelia Lăpuşan / Ştefan Lăpuşan – “Valori ale culturii de masă în Dobrogea. Şcoala Populară de Arte şi Meserii Constanţa”, Ed. Dobrogea, Constanţa, 2009
    –    Ovidiu Dunăreanu (coord.) – “Ţara lui Poseidon. Antologie din lirica mării”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2009
    –    Revista “Ex Ponto” nr. 2 (19), aprilie-iunie 2008, pp.71-74 şi ilustraţiile revistei
    –    Iulia Pană – Artă la mare…căutare, în “Zile şi nopţi”, Constanţa, nr.18(47), 29 aug.-11 sept.2008
    –    Alexandra F.Munteanu, Laura Văceanu, Radu Patrichi – “Cartea Congresului de Haiku. 1-5 iunie 2007”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2008
    –    Ion Codrescu – “Imagine şi text în haiga”, Ed. Herald, Bucureşti, 2008
    –    Florica Cruceru – “Cartea cu scrisori”, Ed. Semne, Bucureşti, 2008
    –    Florica Cruceru – “Artele la malul mării”, Ed. Muntenia, Constanţa, 2006
    –    Ovidiu Dunăreanu – “Vitralii”, Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2006
    –    Florica Cruceru – “Artişti dobrogeni”, Ed. Muntenia, Constanţa, 2005
    –    Geta Deleanu – “Muzeograful de serviciu”, Ed. Europolis, Constanţa, 2002
    –    Revista “Tomis”, nr. 6 (347), iunie 1999
    –    Florica Cruceru – Vastitate şi monumental, în Revista “Tomis”, nr. 2 (343), febr. 1999

    Pinguinul albastru şi soarele african
    Tehnică mixtă pe pânză
    100 x 120 cm

    Premii şi distincţii

    –    Bursă Rotary – Group Study Exchange for Professional Artists, Marea Britanie – 2008
    –    Bursă de studii postuniversitare / master, pe baza acordului bilateral între Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Ministère de l’Enseignement Supérieur din Tunisia – 2002-2004
    –    Premiul C.N.R. – UNESCO pentru creatie de afiş – Costineşti’97
    –    Bursa “Mattis – Teutsch” pentru anul universitar 1996 / 1997
    –    Reprezentant al Academiei de Artă Bucureşti, secţiunea pictură, la Festivalul Naţional al Absolvenţilor din Academiile de Artă / promoţia 1997
    –    Bursă de studiu şi documentare – Veneţia, Florenţa, Roma, 1996
    –    Premiul Uniunii Artiştilor Plastici – Bucureşti la Concursul Tinerilor Pictori  “Dominus’95”

    Andrei Elena

     

     

    

    

    „Din moment ce aveam 14 ani, pictura a fost aspectul cel mai stabil al vieții mele. Sunt sigur că, în această viață, arta face parte din destinul meu și misiunea mea.

    M-am născut în 1984, în Europa de Est, într-un mic oraș din România. M-am mutat cu sora mea la București, capitala țării. Am știut că era singura mea șansă reală de a face ca un artist profesionist. Aici, am absolvit Universitatea de Arta Arte din București în 2007, cu un Bachelor of Fine Art și în 2009, cu gradul meu de Master la aceeași universitate.

    După ce a văzut ceea ce poate oferi alte institute de artă din diferite părți ale lumii, am rămas cu un gust amar față de unele aspecte ale educației artei românești. Cu toate acestea, în ciuda acestui fapt, apreciez că mi-a facut constienti de puterea trebuie să dezvolte abilitățile mele dincolo de orice program educațional. Am decis să se angajeze într-o luptă cu propriile mele limite tehnice și cu franchețea semenilor mei artiști. N-am renunțat la învățare, deoarece aceasta este singura cale am putut atinge un standard înalt în activitatea mea profesională. Până în ziua de azi sunt convins că nu se poate referi la un anumit stil, deoarece stilul este ceva neșlefuit, neterminat încă. Pentru mine este o căutare perpetuă care nu se termină niciodată. Este o călătorie cu o destinație necunoscută permanentă.

    Temele eu urmăresc sunt, de obicei, foarte expansiv. De aceea, ideea devine o temă după o perioadă lungă de timp. Sunt conectat permanent la tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Poveștile altora devin poveștile mele. Complexitatea care se ascunde în interiorul fiecărei persoane dă naștere la o încercare de a descoperi mă arunc pe alții.

    Nu mă aștept inspirația mea. Cred că inspirația este supraestimat în procesul de vopsire. Încerc să lucrez în fiecare zi, pentru că este singurul mod în care mintea poate produce alte idei. Deoarece temele mele sunt lungi zidite, este necesar să nu piardă timpul de așteptare pentru momente de inspirație plină de coșuri.

    Punctul central al lucrărilor mele este ființa umană, țesătura umană, de la suprafață la adâncime, dincolo de măști și oglinzi.  Acest lucru îmi amintește de starea precară a vieții în această lume. Nu va fi întotdeauna o istorie simbolică și reprezentativă a corpului, iar aceasta este o mărturie care îmi arată cum stau lucrurile de pe această parte și peste carne, adică, dincolo de punctele slabe evidente ale omului.“

    

    

    Născut la douăzeci și unu mai 1984, Pitești, județul Argeș;

    Trăiește și lucrează în București, România.

    LEGĂTURĂ

    • http://www.elenaandrei.ro

    • http://www.elenaandrei.blogspot.com

    • http://www.elenaandreidrawings.blogspot.com

    

    STUDII

    •  2007 – 2009  – Fine Universitatea de Arte București, MBA, Master / Specializarea – Pictură, profesorul Cătălin Bălescu;

    •  2003 – 2007  – Universitatea de Arte București, BA, Specializarea – Pictură, profesorul Sorin Ilfoveanu;

    •  1999 – 2003  – Liceul de Arte „Dinu Lipatti“ / Specializarea – Arhitectura, Pitești;

    •  1991 – 1999  – Școala de Arte „Dinu Lipatti“ / Specializarea – Muzica, instrument de pian.

    

    

    ACTIVITATEA ARTISTICA

    2009  – Ilustrația pentru ștampila colecțiilor de vin  „Livia“ & „Bacanta“ , Gârboiu Cramele, departamentul Vrancea;

    Începând  cu 2008  – membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România;

    2008  – excursie de studiu și documentare artistice organizate de IRCCU, Veneția, Italia;

    2007  – excursie de studiu și documentare artistice organizate de IRCCU, Veneția, Italia;

    2006  – Lucrări expuse pe site – ul http://www.wagnerarte.ro, pictura;

    2006  – Tabara de creatie la Enisala, Dep. Tulcea, România;

    2006  – Coperta cărții „În trei, un laborator sentimental“, editura „Trei“, București;

    2006  – excursie de studiu și documentare artistice organizate de Fundația „Soleil de l’Est“, Tours, Franța;

    2005  – Participare Fairy martie – Muzeul Țăranului Român, București;

    2002  Tabăra de creație pentru tineri cu origine Elenă – – Possidi, Grecia;

    2002  – Tabăra de creație „Structura, tradiție, spațiu“ , organizat de Fundația Rotary – Muzeul Populare Astra Tehnice Sibiu, România.

    

    

    ACTIVITATEA PROFESIONALĂ

    2010  – Colaborarea cu galeria  Anno Mundi  –  http://www.annomundi.ro  – pictura porțelan;

    Începând  cu 2009  – manager de conținut pentru  ArtClue , Europa de Est Revista de Arta –  http://www.artclue.net ;

    2006 – 2008  – Voluntar în colectivul de redacție al revistei  Adolescente Press , editor și secretar cultural;

    2007  – Colaborarea cu revista  Time Out  și  Cartea financiară ;

    2005 – 2008  – Colaborarea cu magazinul  Wagner, povești și arte frumoase  – pictura porțelan;

    2004  –  Voluntari Echipa Jocurile Olimpice și Paralimpice  membru – Atena;

    2004  – Atestat profesional – design urban.

    

    

    

    PREMIILE ȘI BURSE

     

    2007 – 2009  – HVB – Unicredit – Bursa Țiriac Bank;

    2006  – Artistul lunii martie 2006 pe site – ul  http://www.enjoyyourfuture.org ;

    2005  – concurs de pictura National  „Arta pentru Arte“  Fundația – finala;

    2005  – concurs de pictură  „La Fântâna “ – banner publicitar „Calm, relaxare și apă“;

    2001  – concurs de eseuri in cadrul  „Link Diversity“ de  campanie.

     

    

    

    

    SOLO EXPOZITII

    2011  – Depozit Artworks Galerie Winnipeg, MB, Canada;

    2011  – Expoziție personală la Cityplace Winnipeg organizat de Depozit Artworks Galeria cu Estudio Galeria Luna, Winnipeg, MB, Canada;

    2010  –  „Alegoria celor cinci simțuri și Fețele materiei“ 15 iulie – 15 august Estudio Luna Galeria, Winnipeg, MB, Canada;

    2010  –  „Fețele materiei“ , 05-28 martie, Galeria Eckhaus, Kutztown, PA, Statele Unite ale Americii;

    2008  –  „Țesătura umană“ , UNAgallery, București;

    2005  –  „Peisaje“ , Hellenic Comunitatea, Pitești;

    2002  –  „Despre natura“ , Possidi Town Hall, Grecia.

    

    

    Arhaghelii Metatron ȘI Sandalfon de Elena Andrei

    

    GROUP EXPOZITII

    2012  –  „Prima Previzualizare“ ,  Independent 84  Centrul Cultural  , pentru GrowArt Licitație Contemporană, București;

    2011  –  JUST DO IT. BRANDING biopolitică , curator Simina Neagu, Pavilion Unicredit, artist invitat de Biroul de Cercetări Melodramatice, București;

    2009  – Expoziția UAP, Galeria Caminul Artei, București;

    2009  –  „4 viziuni în căutarea tradiției“ , Muzeul Național al Satului „Dimitri Gusti“, București;

    2008  –  „LA FUNK LA FREAK“ , curator Simona Vilău, Torre Civica, Mestre, Italia;

    2008  –  „Colophon“ , curator Simona Vilău, Palazzo Correr, IRCCU Veneția;

    2007  –  „RAVENA“ , Galeria Artis, București;

    2007  –  „sânge rece“ , Teatrul muzical  „Nae Leonard“ , Galați;

    2007  –  „sânge rece“ , curator Simona Vilau, Institutul Cultural Român, Veneția, Italia;

    2007  –  „D’alle Martisorului“ , Dalles Hall, București;

    2007  –  „mituri contemporane ale corpului“ , Teatrul de Comedie, București;

    2007  –  „Tour (e) de France“ , Galeria NIT, București;

    2006  – Bienala de Arta  „Gheorghe Petrașcu“ , Muzeul de Artă, Târgoviște;

    2006  –  „Gala Primavera de Young Artist“ , Biblioteca Universitară, București;

    2006  –  „Femeia“ , Teatrul Național  „ILCaragiale“ , București;

    2005  –  „Uite!“ , Primăria Călărași, România;

    2005  – Hotel Intercontinental,  „Arta pentru Arte“  Fundația, București;

    2005  –  „Bonjour, Europa!“ , Institutul Francez, București;

    2003  – Metopa Galley, proiect urban, Pitești, România;

    2003  –  „C-tin Brâncoveanu“  Universitatea, proiect urban, Pitești;

    2002  – Primăria Pitești;

    2002  –  „Casa cărților“  Building, Pitești;

    2002  – Rotary Club, Sibiu, România.

    

    

    

    LUCRARI IN COLECTII PARTICULARE

    • HVB – Unicredit – Tiriac Bank Collection;

    • Fundația „Tineri la arte“, București, România;

    • Institutul Cultural Român, Veneția, Italia;

    • Possidi, Grecia;

    • Fundația „Arta pentru Arta“, București, România;

    • Banca Comerciala Romana, București, România;

    • Comunitatea Elenă, Pitești, România;

    • Daniel Ioan Colectia, București, România.

    • Lucrări în colecții particulare din București, Constanța, Pitești.

    

    

    

    Elena Andrei

    STUDII

    • 2007 – 2009 – Universitatea Națională de Arte București, Secția Pictură, masterale Studii, Prof. Univ. Cătălin Bălescu;
    • 2003 – 2007 – Universitatea Națională de Arte București, Secția Pictură, Prof. Univ. Sorin Ilfoveanu;
    • 1999 – 2003 – Liceul de Arta „Dinu Lipatti“, specializarea arhitectură, design urban-Secția, Pitești;
    • 1991 – 1999 – Școala de Artă „Dinu Lipatti“, muzica specializarea, instrumentul Pian.artistica ACTIVITATEA

    2009 – Ilustrația pentru etichetei de vinuri gamele „Livia“ și „Bacanta“, Cramelor Gârboiu, jud. Vrancea
    Din 2008 – membru al Uniunii Artiștilor Plastici din București, România;
    2008 – de Călătorie Studii și Documentare artistică de IRCCU organizata, Venetia, Italia;
    2007 – de Călătorie Studii și Documentare artistică de IRCCU organizata, Venetia, Italia;
    2006 – Lucrări site ul expuse http://www.wagnerarte.ro, Secțiunea pictură PE;
    2006 – Tabăra de pictură de la Enisala, Jud Tulcea;
    2006 – Coperta cărții „in Trei, ONU sentimentală laborator“, Editura Trei, București;
    2006 – de Călătorie Studii și Documentare artistică de Fundația organizata „Soleil de l’Est“, Tours, Franța;
    2005 – Participare la Targul de Mărțișor – Muzeul Țăranului Român, București;
    2002 – Tabăra de CREATIE pentru Tinerii Romani de orgine Elena – Possidi, Grecia;
    2002 – Tabăra de CREATIE „structura, Traditie si spatiu“ de organizata Fundația „District 2241 – Rotary International“ – Muzeul Astra Sibiu tehnicii Populare.

    pROFESIONALA ACTIVITATEA

    2010 – cu Colaborare Anno Mundi Galeria – http://www.annomundi.ro – pe Portelan pictură;
    Din 2009 – Content Manager la Revista de Artă Est-Europeană din contemporană – ArtClue – http://www.artclue.net;
    2006 – 2009 – Voluntariat version cadrul redacției revistei TEEN Press, redactor cultural ȘI secretar;
    2007 – cu Revista Colaborare Time Out Ziarul Financiar ȘI;
    2005 – 2008 – Colaborare cu Wagner Magazinul, arte frumoase povești ȘI – PE Portelan pictură;
    2004 – Membru Voluntar Echipa Jocurile Olimpice și Paralimpice – Atena;
    2004 – Certificat de Competențe profesionale – proiectare urbană specializare.

    PREMII ȘI Burse

    2007 – 2009 – Bursa HVB – Unicredit – Țiriac Bank;
    2006 – 2006 Martie Artistul lunii pe site-ul http://www.enjoyyourfuture.org;
    2005 – Concurs de pictură Fundația „Arte pentru Arta“ – participare la finala;
    2005 – Concurs „La Fântâna“ – Publicitar panou „calm, relaxare ȘI Apă“;
    2001 – Concurs de eseuri DIN cadrul campaniei „Link Diversity“.

    EXPOZITII PERSONALE

    2011 – Galeria Warehouse, Winnipeg Artworks, MB, Canada;
    2011 – Expoziție personală la Cityplace Cladirile, Galeria de Depozit organizata Artworks cu Galeria version colaborare Estudio Luna, Winnipeg, MB, Canada;
    2010 – Alegoria celor cinci simțuri și Fețele materiei, 15 iulie – 15 august Galeria Estudio Luna, Winnipeg, MB, Canada;
    2010 – Fețele materiei, 5-28 martie 2010, Galeria Eckhaus, Kutztown, PA, SUA;
    2008 – țesătură umană, UNAgaleria, București;
    2005 – Râuri, Comunitatea Elena, Pitești;
    2002 – Despre natura>, Primaria Orasului Possidi, Grecia.

    GRUP DE EXPOZITII

    2012 – Mira Mirabilis, Galeria Artelor, Cercul Militar Național, ArtIndex organizator (www.artindex.ro), București;
    2012 – „Prima Previzualizare“, Centrul Cultural Independent 84, pentru GrowArt licitație Contemporană, București;
    2011 – „DO doar. BRANDING biopolitică „, curator Simina Neagu, UniCredit Pavilionul, ARTISTA de Biroul de invitată Cercetări Melodramatice, București;
    2009 – „4 Viziuni În căutarea traditiei“, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, București;
    2009 – Expoziția de primire UAP version, Galeria Căminul Artei, București;
    2008 – „LA FUNK LA FREAK“, curator Simona Vilău, Torre Civica di Mestre, Comune di Venezia;
    2008 – „Colophon“, curator Simona Vilău, Palazzo Correr, IRCCU Veneția;

    2007 – „RAVENA“, Galeria Artis, București;
    2007 – „A Sangue Fredo“, Teatrul Muzical „Nae Leonard“, Galați;
    2007 – „Un Sangue Fredo“, curator Simona Vilău, ICR, Venetia, Italia;
    2007 – „D’alle Martisorului“, Sala Dalles, București;
    2007 – „ale Corpului Mituri contemporane“, Teatrul de Comedie, București;
    2007 – „Tour (e) de France“, Galeria NIT, București;
    2006 – Bienala de Artă „Gheorghe Petrașcu“, Muzeul de Artă, Târgoviște;
    2006 – „Primavera Gala Tinerilor Artiști“, Biblioteca Universitară, București;
    2006 – „Femeia“, Teatrul Național „ILCaragiale“, Sala Amfiteatru, București;
    2005 – „UITA-te!“, Foaierul Consiliului Judetean Călărași;
    2005 – Hotel Intercontinental, Fundația „Arte pentru Arta“, București;
    2005 – „Bonjour, Europa!“, Institutul Francez, București;
    2003 – Galeria Metopa, proiect urban, Pitești;
    2003 – Universitatea „C-tin Brâncoveanu“, proiect urban, Pitești;
    2002 – Primaria Municipiului Pitești;
    2002 – Casa Cărții, Pitești;
    2002 – Rotary Sediul, Sibiu.

    LUCRĂRI ÎN Colectii particulare

    • Colecția HVB – Unicredit – Țiriac Bank;
    • Fundația „Tineri la arte“, București, România;
    • Institutul Cultural Roman, Venetia, Italia;
    • Possidi, Grecia;
    • Fundația „Arte pentru Arta“, București, România;
    • Banca Comercială Română, București, România;
    • Comunitatea Elena, Pitești, România;
    • Colecția Daniel Ioan, București, România;
    • din București Colectii particulare, Pitești, Constanța – România.

    PARTICIPĂRI LA LICITATII

    2012 – Grow Artă Contemporană licitație, Hotel Ramada Majestic, București;

    Sursa: http://www.growart.ro/eu-sunt-nceputul_163.html

     

    Andronic Andra

    

    Sursa pozelor: http://andra-andronic.blogspot.ro/

     

    Andronic Madalina

     

     Mădălina Andronic

    Data naşterii: 24 noiembrie 1989

    Studii: 2010-2011Camberwell College of Arts, University of the Arts London, UK
    2007-2010 Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti, secţia graphic design

    Mădălina Andronic este o tânără ilustratoare şi graphic designer fascinată de folclorul românesc şi basmele populare cărora încercă să le ofere o nouă înfăţişare prin excepţionalele ilustraţii pe care le realizează. Aşa s-a întâmplat cu Zâna Zorilor de Ioan Slavici apărută la Editura Vellant în colecţia Pasărea Măiastră 2012 sau cu Prâslea cel Voinic şi merele de aur, proiect Vodafone 2012. Ilustraţiile, felicitările, cărţile ilustrate, obiectele decorative sau accesoriile din porţelan sunt încărcate de bucurie, culoare, optimism, delicateţe. Împreună cu prietenul ei, designerul Claudiu Ştefan creează obiecte şi accesorii din porţelan decorate cu motive din folclorul românesc, The Awesome Project.
    Creaţiile Mădălinei Andronic sunt poveşti cu detalii încântătoare şi presărate cu magie.

    Sursa http://www.madiandronic.com/
    http://de-adevaratelea.blogspot.ro/

    Andronic Stefania Ana

    Anul Nasterii: 1981

    

    Ana Stefania Andronic

    (Nasc: Bucuresti, 29 mai 1981)

    EDUCATIE SI FORMARE

    • Absolventa a Liceului de arta “N.Tonitza”, Bucuresti – an 2000
    • Absolventa a Universitatii Nationale de Arta – an 2004, Facultatea de Arte Plastice, Sectia grafica – Clasa prof. Mircia Dumitrescu .

    ACTIVITATI PROFESIONALE

    Expozitii collective:
    • 1996 – Animafilm Bucuresti (lucrari de animatie)
    • 2004 – Galeria ARTEXPO (Teatrul National)
    • 2010 – Expozitie concurs Marina (Cercul Militar al Armatei) – Premiul II
    • 2010 – Expozitie Muzeul de Istorie – Targoviste
    • 2010 – Expozitie Eveniment AVANPREMIERE- Fashion and Life Style Festival- Club The ARK – “Parada marilor branduri de moda”
    • 2011 – Expozitie concurs Marina (Cercul Militar al Armatei) – Premiul IExpozitii personale:
    • 2009 – Expozitie de arta digitala – Café Verde
    • 2009 – Expozitie de arta digitala – Sofitel
    • 2009 – Expozitie de design vestimentar – Baneasa City Center
    • 2009 – Expozitie de arta digitala “CANDY COLOURS” – parcul artelor Parcul Lia Manoliu
    • 2011 –   Expo “2 in 1″ – Cercul MilitarColaborari :

    • Ilustratii pentru diverse publicatii
    Angajari – colaborari :
    – 2002 – Art Director – Agentia de presa AMOS NEWS
    • 2004 – CASTEL FILMS, sectia scenografie, desenator – grafician
    • 2005 – UBISOFT – grafician
    • 2006 – 2007 –  GAMELOFT ROMANIA –grafician calculator
    • 2008 – VIVENDI GAMES EUROPE S.A. (FRANCE) – BUCHAREST BRANCH – grafician
    • 2009 – NAMCO – grafician
    • 2010 – Art Director – Agentia de Presa AMOS News

    APTITUDINI SI COMPETENTE

    • progame PC: Word, AdobePhotoshop, AdobeIllustrator, Corel , prelucrare imagine
    • concepte pentru lucrari de grafica
    • creativitate, imaginatie

    LIMBI STRAINE

    • engleza
    • franceza
    SPECIALIZARI• Doctorand in arte vizuale – cu tema ” Benzi desenate” – prof. Univ. Zamfir DumitrescuSursa: http://www.buzu.ro/

    Anest

    in Ion Valentin

    Ion Valentin Anestin
    (December 24, 1900 – December 6, 1963)

    Was a Romanian graphic artist, engraver, painter, sculptor, journalist and dramatist. Noted as a caricaturist and art critic, he was the father of Ion Nuni Anestin, himself a visual artist and actor.
    Born in Bucharest to a family originating from Craiova, he was the son of Theodor Anestin, a draftsman employed by the Bucharest Mayor’s Office, and the grandson of Ion Anestin, an actor noted for his friendship with the dramatist Ion Luca Caragiale. One of his uncles, Victor, was an astronomer, and another, Alexandru, a journalist. In 1918-1920, he attended the Bucharest Fine Arts Academy, where he was taught by the sculptor Franz Storck, and then moved on to the Free Art Academy, founded by painter Arthur Verona.After 1921, Anestin became a theater and art gallery chronicler, while authoring various theater plays. It was during the period that he also became noted for his satirical cartoons and portraits, heavily influenced by the French school of drawing. Together with writer Mircea Eliade, Ion Valentin Anestin published the magazine Est-Vest, which was established in 1927 and ceased its existence after only a couple of issues.
    In 1928, he joined Vladimir Donescu on the staff of Vremea, editing its theater and art page between 1931 and 1943, while being responsible for the journal’s graphic design.In parallel, Anestin contributed to a large number of newspapers and magazines (including Epoca, Adevărul Literar şi Artistic, Timpul, Gluma, Cuvântul Liber, and the Romanian Communist Party’s Bluze Albastre),[1] and became a trend-setter in graphic art for the entire interwar period.

    Noted for his left-wing convictions, he drew individual and group satirical portraits of major figures of his day, both Romanian (Nicolae Titulescu, Alexandru Averescu, Lucian Blaga, Ion Inculeţ, Ion Mihalache, Iuliu Maniu, Gheorghe Tătărescu, Octavian Goga) and foreign (Adolf Hitler, Benito Mussolini, and Joseph Stalin).Additionally, Anestin was known for his original creation, the character Ion Ion, a staple of his work during the 1930s.Ion Ion was depicted as a young man with a top hat or a bowler hat, carrying an umbrella, but having no shirt and trousers.
    During World War II, beginning a month before the Soviet occupation of Bessarabia and Northern Bukovina and continuing throughout Romania’s alliance with the Axis Powers (see Romania during World War II), Anestin’s work centered on denouncing Stalin and the Soviet Union, in a series titled Măcelarul din Piaţa Roşie (“The Red Square Butcher”) published by the magazine Gluma.Following the start of Soviet occupation, the artist was barred from publishing by the censorship apparatus for a five-year period (1944–1949), and ultimately imprisoned. He died soon after his release.

    Source: http://en.wikipedia.org/wiki/Ion_Valentin_Anestin

    Ion Anestin a reintrat în atenția publicului în perioada iunie 2006 – aprilie 2007 când Cabinetul de Stampe și Gravuri al Muzeului Național de Artă al României a organizat expoziția ”Ion Ion la Vremea”, recuperând popularitatea eroului de desen caricatural creat de artist și ”exploatat” în ziarele vremii în perioada 1935 – 1943.
    Artist ce a marcat profund caricatura românească modernă, Ion Valentin Anestin provenea dintr-o familie în care bunicul fusese actor, prieten cu I. L. Caragiale, iar tatăl desenator la Primăria Capitalei. A fost student al Academiei de Arte Frumoase din București, unde a studiat cu Fritz Storck, și al Academiei Libere de pictură, înființată de Arthur Verona.După absolvire a îmbinat plastica și publicistica, asigurând, în perioada 1931 – 1943, cronica teatrală și prezentarea grafică a ziarului ”Vremea”, înființat de colegul său de liceu, Vladimir Donescu. A colaborat cu diverse ziare interbelice, și a creat un adevărat stil în ceea ce privește ilustrația și caricatura. ”Îndrăzneala” antistalinistă a legendei ”Măcelarului din Piața Roșie” i-a adus suspendarea pentru cinci ani din activitatea ziaristică și apoi închiderea.Expoziția de la Muzeul Național de Artă al României punea în valoare ampla operă a artistului, grupând în jurul portretului lui Ion Ion reproduceri tipografice ale desenelor ce ilustrează epopeea eroului creat de Anestin. Reproducerile au fost colecționate și adăpostite de vechiul Muzeu Al. Saint-Georges, înființat în 1928, al cărui patrimoniu a trecut apoi în custodia Muzeului Național de Artă al României. Diversitatea operelor care au intrat în selecția expoziției a subliniat inventivitatea tematică a artistului.Sculpturalitatea ”Nudului” lui Anestin amintește cursurile făcute cu Fritz Storck. Linia sigură este dovada rigurozității studiului corpului uman. Senzualitatea feminină este explorată de artist pe linia ”Originii lumii” a lui Courbet, frizând, la fel ca și celebrul său înaintaș, granițele valorilor morale ale societății.Diferența de context social, putem presupune, că nu a fost în favoarea lui Anestin în momentul istoric al realizării lucrării. Modelul, întins languros pe divan, este redat în sepia, culoare ce subliniază cheia receptării. În viziu
    nea artistului, feminitatea conjugă natural și lipsit de prejudecată senzualitatea erotică.
    Bibliografie:
    ENE, Elena, VIDA, Mariana, ”Gravura în relief, 1900 – 1950”, București, 1997

    Sursa: http://www.artmark.ro/catalog/index.php/ion-anestin-nud.html

    Angelescu Nicolae (Angelescu-Ange)

    Anul Nasterii: 1869Anul Decesului: 1916

    Text: Tudor Octavian (Pictori romani uitati)

    Intr-un catalog de cote foarte frecventat de galeristii din toata lumea – AKOUN – aflam, in editia din 2002, cu ce preturi au fost vandute la licitatii de arta din Europa tablourile catorva din “uitatii” ce fac obiectul cercetarii noastre.

    La pagina 33, il gasim pe Alpar Jean (I. Al. Paraschivescu), cu 2.440 euro, la pagina 37, pe Ange N. (Nicolae I. Angelescu) sec. XIX, cu 3.160 euro, iar la pagina 624, pe Michel Simonidy (Menelaos Simonide, 1870-1933), cu 1.670 euro. Mai intalnim de asemenea si numele lui Voinesco, sec. XIX (Eugeniu Voinescu, 1844-1909), la pagina 704, dar cum faimosul, la vremea lui, autor de “marine” de dimensiuni mai degraba mici si foarte mici a fost licitat doar cu 760 euro, pretul modest trebuie considerat in relatie cu formatul miniatural al lucrarilor, dar si cu asa-numitele “cotatii” actuale din comertul cu “antichitati” din Bucuresti, de tot mici.Piata internationala apreciaza bine tablourile lui Eustatiu Stoenescu (pag. 645 – 4.110 euro), deoarece acestea au o anume circulatie pe continent, dar slab pe acelea ale lui M. H. Maxy (pag. 446 – 1.370 euro), pentru ca Maxy e vazut doar in Romania. Pentru pietele europene, anonima Tomescu Scrollo Virginia (XIX) – 1.060 euro – e la fel de  putin interesanta sau, daca vrem sa fim pozitivi, la fel de interesanta ca Maxy. Operele unor Alpar, Ange, Simonidy si Voinescu obtin preturi decente si bune, fiindca sunt de gasit si de asezat pe criteriile in uz ale calitatii intr-un sistem international de valori. Suficient de bun ca pictor, pentru gustul europeanului cu nostalgia scolii de la Barbizon, Ange nu inseamna nimic pentru romanul crescut in cultul unicului Grigorescu.

    Peisajul cu o fata venind sa ia apa de la izvor, imbracata in cea mai aleasa traditie taraneasca si care o determina candva pe M. S. Regina Maria sa vorbeasca despre pictura lui Ange ca avand “farmecul si poezia tarei noastre”, mi-a fost oferit de un negustor ca … “scoala maghiara”. In 1909, cand Theodor Cornel ii dedica un capitol in dictionarul sau cu “Figuri contimporane”, se stia ca Angelescu – Ange avea panze la Pinacoteca din Iasi (Pe raul Niscov), Pinacoteca din Bucuresti (Biserica Seica, Un savant), colectia Kalinderu (Flori de maci, Apus de soare), Muzeul Simu (Flori de liliac, Caltunasi), precum si in casele unor oameni de seama ai epocii (bancheri, medici, personalitati politice, apropiati ai Casei Regale).

    Pana in 1903, cand a deschis prima din seria de expozitii personale, urmandu-se anual ca o nobila obligatie nationala vreme de sapte ani, Angelescu – Ange – a studiat la Belle Arte, in tara, fara sa straluceasca. Ar fi fost si greu in generatiile care i-au dat pe cei mai multi din marii nostri pictori de la 1900.

    Arhivele retin un incident din 1888, la examenul de bursa. Ange a cerut stipendie ca nu era deloc un tanar fara mijloace, ba dimpotriva, iar de necinstea sa lumea a vorbit. Drept care a vizitat orasele de arta si muzeele occidentale pe spezele familiei. Desi a fost activ in meserie si a mai castigat si din pictura bisericeasca – Sf. Nicolae Selari, Sf. Gheorghe Malmaison – arta a stat mereu in balanta cu slujba de stenograf revizor de la Camera Deputatilor. Daca astazi ii intalnim numele in licitatiile europene e pentru ca a vandut pe unde a trecut mare parte din ce a pictat in lungile sale voiaje.

    Iar daca i-l intalnim rar in negotul din tara e fiindca spre sfarsitul vietii s-a repetat, nu a rezonat la noutatile inceputului de veac si si-a impartit puterile functionareste intre sevalet, fresca bisericeasca si Parlament. In epoca, avea un nume si i se recunosteau unele specificitati, cum ar fi “calmul, ca spectacol al naturei” si faptul ca nu-si ingaduia “de loc acea libertate de factura si de colorare, pe care o au unii”. Era, cum s-ar zice, un barbizonist disciplinat care-si propunea sa infatiseze “o atmosfera placuta” si reusea. Drept care nu Angelescu – Ange a fost uitat, ci un tip de imagine si un fel de a picta. S-a trecut o data cu epoca. Numai ca secolul ce s-a scurs de atunci ne impune, altfel decat in deceniile ’50 – ’80, sa-i masuram deliciile cu un inteles superior al trecerii vremii.

     

    Anghel I. Gheorghe

    Gheorghe I. Anghel
    (n. 1938, Cluj)

    Este un pictor și poet român, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, Doctor în arte vizuale.

    Biografie
    Bunicii săi au venit din Grecia și s-au stabilit de mult în România. Părinții săi s-au născut în România.
    În tinerețe a luat lecții de desen cu Lola Schmierer Roth, elevă a lui Lovis Corinth la München și a lui André Derain la Paris.

    Studii

    1951-1956 Școala Militară de Marină
    1951-1964 Începe să picteze sub îndrumarea pictoriței Lola Schmirer Roth
    1958-1964 Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, profesori Ion Marflic și Catul Bogdan.
    1967- Devine Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
    1990 Devine Profesor la Universitatea Națională de Arte București
    2005 Devine Doctor în Arte VizualeExpoziții personale

    1968 Muzeul de Artă din Galați
    1975 Sala Orizont, București
    1975 Muzeul de Artă din Galați
    1978 Galeriile de Artă ale Municipiului București
    1985 Galeria Sala Dalles, București
    1985 Galeria Kucho, Salzburg
    1985 Muzeul de Artă din Sofia
    1986 Muzeul de Artă din Galati1991 Galeria Artexpo de la Teatrul Național, București
    1991 Muzeul de Artă Contemporană din Galați
    1992 Galeria U.A.P. Cluj
    1993 Expoziții personale la Roma și Viena
    1994 Centrul Cultural Palatele Mogoșoaia
    1996 Muzeul Național de Arta, București
    1998 Muzeul de Artă din Târgu- Mureș
    1999 Galeria Apollo, București
    1999 Galeria Muzeului Muzeul Brukenthal, Sibiu
    2000 Galeria Joella, Turku
    2001 Pictură și ceramică, Muzeul de Artă din Constanța
    2003 Centrul Cultural Palatele Mogoșoaia
    2004 Muzeul de Artă al Transilvaniei, ClujExpoziții de grup -selecție

    1968 Varsovia, Torino
    1973 Washington, Akron, Chicago
    1976 Berlin, Manchester,Stuttgart
    1984 Salonul International de Desen, Varsovia
    1980 Istanbul, Manchester, Bratislava, Mannheim
    1989 Bienala de la Sao Paulo
    1993 Bizanț după Bizanț, Veneția
    2006 Salonul de Toamna de la Paris
    2009 Mitologii subiective, Perugia

    Premii și titluri

    1971 Premiul Juriului la Expoziția Metafora, Szczecin, Polonia
    1974 Premiul pentru secția românească a Festivalului de la Canes-sur-Mer
    1976 Premiul Special al Festivalului Internațional de Artă, Piramo, Slovacia
    1979 Premiul Revistei „Arta”
    1978 Premiul al3lea pentru pictură al Bienalei de la Kosice, Slovacia
    1981 Premiul Triomfo, Italia
    1983 Premiul Rafael , Italia
    1983 Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române
    1985 Premiul pentru pictură al Uniunii Artiștilor Plastici din România
    1994 Marele Premiu al Saloanelor de Artă ale Republicii Moldova
    2001 Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România
    2003 Meritul Cultural în Grad de Ofițer
    2005 Titlul de Doctor în Arte Vizuale
    2006 Premiul „Breauté” al Academiei Franceze.
    2006 Premiu Sandoz al Fundației Taylor.

    Lucrări publicate

    Este autorul romanului Vara cu serile lungi, publicat în 2006, și al unui volum de poezie, apărut în 2008.

    Gheorghe I. Anghel /album, Editura Institutului Cultural Român, 2010, 208 p., 30 x 24 cm, ISBN 978-973-577-611-4

    Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_I._Anghel

    Anghel Ion

     

    Anul Nasterii: 1973

    Ion Anghel

    Data naşterii: 1973 februarie 17 Bucureşti, România

    Studii:

    1984 – 1991 Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, Bucureşti
    1991 – 1997 Academia de Artă Bucureşti, secţia pictură, clasa profesor Florin Ciubotaru
    1998 – 1999 Universitatea de Artă Bucureşti, master Pedagogia Artei
    din 1997 membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România
    1998 – 2007 asistent universitar la Universitatea de Arte Bucureşti, catedra Pictură
    din 2008 lector universitar la Universitatea de Arte Bucureşti, catedra Pictură
    din 2002 membru fondator al Grupului Salmastru
    din 2007 doctor în arte vizuale cu teza: „De la obiect la obiectualism în artele vizuale contemporane”.

    Activitate artistică:

    Expoziţii personale: 1999 Galeria Orizont, Bucureşti / 2001 Galeria RomArt Design Constanţa / 2004 Galeria Apollo, Bucureşti / 2007 UNA Galeria, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti / 2007 Galeria Museion, Muzeul de Artă Constanţa / 2009 Greatest Hits, Hard Rock Cafe, Bucureşti.

    Expoziţii de grup: 1992 Expoziţie concurs de pictură tânără, Galeria Dominus, Bucureşti / 1993 – 1994 Participare la festivalul studenţesc Timişoara / 1994 Realizarea picturii parietale de grup, Colegiul Les Bruyères, Valentigny, Franţa / 1995 Expoziţia Autoportret de grup, Galeria Galla, Bucureşti / Salonul Municipal, Teatrul Naţional Bucureşti / 1996 Expoziţie de grup clasa profesor Florin Ciubotaru, Institutul Român de Cultură, Veneţia / Expoziţie de grup clasa profesor Florin Ciubotaru, Academia Română, Roma / Expoziţie concurs de pictură – Fleur d’Eau – Casa Diplomaţilor, Bucureşti / 1998 Participare la tabăra de vară Armonia, Târgu Mureş / Salonul Municipal Galeria Galla, Bucureşti / 1999 Expoziţie concurs pictură-grafică Accente, Galeria Apollo, Bucureşti / Expoziţie de grup, clasa absolvenţi master, secţia pedagogia artei, Casa Americii Latine, Bucureşti / Salonul municipal , Galeria Orizont, Bucureşti / Executarea picturii murale a Bisericii Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, satul Podul Broşteni, jud. Argeş / 2000 Salonul de Artă Bucureşti, secţiunea “Semn de aer” / Târgul Internaţional al Audio-Vizualului, Bucureşti / Târgul Internaţional Gaudeamus, Romexpo Bucureşti / 2001 Colaborare la realizarea picturilor pentru filmul „Callas Forever” de Franco Zefirelli / Salonul de Artă Bucureşti, secţiunea ”Memorie Mitologie Mimare” /  Expoziţia ”Tineri Artişti Români”, Institutul Român de Cultură şi Studii Umanistice, Venezia / Salonul Naţional de Artă, Romexpo, Bucureşti / Târgul Internaţional de arte vizuale / 2002 Tabăra de creaţie, Grupul Salmastru, Hârşova / Târgul Internaţional al Audio-Vizualului, Teatrul Naţional Bucureşti / participare la proiectul „Orbis Pictus Europa” iniţiat de Centrul Cultural Ceh, sub patronajul Delegaţiei Comunităţii Europene în România / Salonul de Artă Bucureşti „Alternative” / Expoziţie de grup, Galeria Căminul Artei, Bucureşti / Bienala de pictură şi sculptură „Gheorghe Pătraşcu”, Târgovişte / 2003 – „Accente şi Amprente”, expoziţie aniversară a premianţilor / Expoziţie Grupul Salmastru, „Proiect Europolis – Sulina 2003”, Muzeul de Artă Ion Jalea, Constanţa / Simpozionul Interbalcanic, Editia a-IV-a, Samothraki, Grecia / Tabăra de creaţie „Europolis”,Grupul  Salmastru, Sulina / Simpozionul naţional de pictură Bistriţa,ediţia a III-a, seria a-II-a, vila Ad-Ella Eforie Nord / Expoziţia de grup, Galeriile liceului de artă „Corneliu Baba” Bistriţa / Salonul de Artă Bucureşti / „Retrospectiva Proiect Europolis”, grupul Salmastru, Atelier 35, Bucureşti / Târgul de artă Gaudeamus, Romexpo Bucureşti / 2004 „Preocupări de Iarnă”, expoziţie grupul Salmastru, Căminul Artei, Bucureşti / ”Bazar. Blazar”, expoziţie Grupul Salmastru, Assemblage Gallery, Grand Marriott Hotel, Bucureşti / Concursul Naţional de Creaţie Plastică Contemporană pentru Tinerii Artişti ”Artineret 2004”, Galeria Artis, Bucureşti / „ Vizitaţi-l pe Velasquez”, expoziţie de grup, Teatrul Naţional Bucureşti / Festivalul Artelor, Piaţa Palatului, Bucureşti / Tabăra de creaţie „Axiopolis”, Grupul Salmastru, Cernavodă / „Fiare noi”, expoziţie obiect monumental, Grupul Salmastru, Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia / Salonul Municipal de pictură, Galeria Apollo, Bucureşti / „Artă contemporană românească”, Centrul expoziţional Constantin Brâncuşi, UAP Republica Moldova, Chişinău / 2005 Bienala Concursului Naţional de Artă Contemporană „N. N. Tonitza”, editia a VI a , Bârlad / „Firul Roşu” expoziţie de grup,Galeria Orizont, Bucureşti / Expoziţie de grup, Grupul Salmastru, Galeria Apollo, Bucureşti / Simpozionul Interbalcanic, Editia a-V-a, Samothraki, Grecia / „Versus”, Grupul Salmastru alături de alte grupuri artistice din România, Galeria Artis, Teatrul Naţional Bucureşti / „Versus”- Salmastru versus Hibrid, expoziţie a grupărilor artistice din Bucureşti, Galeria Artis, Teatrul Naţional Bucureşti / Concursul de pictură „Arte e Arta Foundation”, editia I, Bucureşti / / 2006 „Toţi pentru unul, fiecare pentru sine”, expoziţie Grupul Salmastru, Galeriile UAP Bistriţa şi Casa Matei, Cluj Napoca / „First International Plein-air Meeting of Painters”, Stary Sącz, Polonia / 3-rd International Symposium of Painting, Patras – Capitala Culturală Europeană /  Tabăra de creaţie Vădasra, Tabăra de creaţie Făgăraş, proiecte conduse de Dragoş Gheorghiu / 2007 Arta în spaţiul public, epoziţie în cadrul proiectului cu acelaşi nume, condus de Marilena Preda Sânc / Expoziţie de grup, Spaţiul, apa şi focul – land art şi experimente cu tehnologii tradiţionale, proiect condus de Dragoş Gheorghiu, Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia / Târgul Internaţional al Audio-Vizualului, Bucureşti/ „Lecţia de alchimie”, performance Grupul Salmastru, proiect condus de Dragoş Gheorghiu, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Sibiu/ Conferinţa „Arta în spaţiul public”, susţinută în cadrul Academiei de Artă din Praga prin programul Erasmus / „Background”, Galeria Passepartout Sibiu / „Apă & Foc”, Galeria Passepartout Sibiu / Simpozionul internaţional „Dunărea şi Dunărea”, prezentare Salmastru „De la tabăra de creaţie, prin şantier, la manifest”, Călăraşi / 2008 Sin City, Galeria Simeza, Bucureşti / 2009 Bienala Naţională de Artă Contemporană „Aegyssus”, Ediţia I, Muzeul de Artă, Tulcea / Festivalul Watumi and Fringe, Brasov/ „Aegyssus”, expoziţie de grup, Galeria UNA, Bucureşti / Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie (Gaudeamus), Romexpo, Bucureşti / Proiect 20, coordonator eveniment, Piaţa Universităţii, Bucureşti / 2010 Expoziţie de grup, Galeria Căminul Artei, Bucureşti / Proiect 20, coordonator expoziţie de grup, Galeria Căminul Artei, Bucureşti / „Oraşul”, expoziţie de grup, Centrul artelor vizuale, Bucureşti / Salonul mic, Galeria Căminul Artei, Bucureşti / Expoziţie de grup, Unagaleria, Bucureşti / Tabăra de creaţie, Brăila / „13”, expoziţia profesorilor catedrei de pictură de la UNA Bucureşti, Galeria Căminul Artei, Bucureşti / 2011 13+ expoziție a catedrei de pictură de la UNA București, Iași / Semne, Expoziție de gravură experimentală, Primăria Orașului Otopeni / ”Visul unei nopți de vară”, expozitie de proiecte utopice, Catacomba UNA, București / Tabara de creatie Sfantu Gheorghe / Ssalonul de toamnă, Centrul Artelor Vizuale Bucureșt

    Premii: 1992 – premiul Artexpo / 1996 – premiul special – Fleur d’Eau / 1999 – premiul I, Concursul de pictură „Accente şi amprente”, Galeria Apollo, Bucureşti / 2002- Premiul III pentru pictură, Salonul Municipal Bucureşti 2003 – Premiul pentru creaţie acordat de casa de licitaţie Monavissa, Targul de Artă Gaudeamus, Bucureşti / 2004 – Premiul pentru Tineret al Uniunii Artiştilor Plastici din România / 2005 – Menţiune – Concursul de pictură „Arte e Arta Foundation”, editia I, Bucureşti.

    Sursa: http://www.growart.ro/meltemi_186.html

    Anghelache Beatrice

     

    Educatie
    – 1992-1998, Universitatea de Arte “George Enescu”, lasi
    – 1985-1989, Facultatea de Chimie-Fizica, Institutul Politehnic “Gh. Asachi, lasi
    Experienta
    Pictura, web si graphic design, fotografte digitala, multimedia
    Expozitii personale
    -2006 Galeria ‘Triconc”, lasi, Romania
    -2005 Institutul Cultural Roman din Berlin-2000 “University Art Center Gallery”, Camegie Mellon University, Pittsburgh, PA -1999 Galeria “Artis”, lasi
    Sursa: http://beatrice.roua.org

    http://www.uapiasi.ro

    Anghelache Vasile

     

     

    Vasile Anghelache sau livrescul postmodern

    Expozitia graficianului Vasile Anghelache, deschisa re-cent în Galeria Orizont, se caracterizeaza printr-o remarcabila unitate de conceptie, proprie, de altfel, oricarui artist matur. Conceptie ideatica si estetica în stare sa impuna nu doar coeziune si valoare expresiva lucrarilor, dar si acel specific determinant, fara de care se poate aluneca, iute si usor, într-o zona a nesemnificativului, cu sau fara staif.

    Livrescul universului plastic propus de Vasile Anghelache, puternica lui deschidere spre modele culturale, dar si spre mari spatii mitologice reprezinta numai partea vizibila, imediata a lucrurilor. Reprezinta doar treptele prin care artistul ne introduce în câmpul final al investigatiilor sale, pe tarâmul tensiunilor “împaratiei invizibile”, aflate în adâncurile omului si ale istoriei lui. Acest efort grav, patetic, de rescriere a unor motive si simboluri, folosite si de alti artisti, în epoci si cu tehnici diferite, are, s-ar parea, menirea de a da o noua consistenta nevoii artistului de a ordona si îmblânzi, de a întelege, si stapâni laturile arhetipale, orizonturile nelinistitoare, misterioase or telurice, dar, totodata, si imboldurile solare prin care omul îsi iese din tâtâni pentru a deveni devorator de spatiu si timp, de idealuri si credinta, de jertfa si iubire. Artistul, din acest punct de vedere, este chiar centrul sensibil al unei lumi profund umane, unde se aglutineaza multitudinea planurilor formative.

    

    Asumându-si ca un scrib, ca un misionar, destinul de ilustrator, atent si modest, dar, prin asta, nu mai putin constient de miracolul lumilor pe care le cerceteaza, Vasile Anghelache se comunica pe sine, comunicând, totodata, astfel cu ceilalti. Arta, aici, nu este doar o manifestare neutra a fortelor emotionale, a formelor si culorilor, a luminilor si a umbrelor, ci si un spatiu al meditatiei si interogatiilor primare, ba chiar si al responsabilitatii ideilor. Idei care fac din om, în pofida precaritatii lui biologice si dincolo de accidente si de istorie, o adevarata fiinta si forta universala. De unde, poate, si necesitatea ca aerul lucrarilor sa nu fie tangential cu moda sau, mai exact spus, cu modelele perisabile ale unei contemporaneitati super-ficiale, ce ne asalteaza zilnic, din afara, dar, din pacate, si din interiorul nostru subred.

    

    Mijloacele estetice puse de artist în joc sunt eliberate de straluciri efemere, ce ar putea întuneca, ce ar putea deforma chiar esentele spatiului si timpului, al cerului si al pamântului pur spiritual, simbolic, ideatic, meditativ al elementelor din care suntem facuti si catre care aspiram sa ne întoarcem întru eternitatea noastra.

    

    Atât prin intensitatea acaparatoare a motivelor cât si prin sobrietatea, uneori excesiva, a mijloacelor, artistul se supune si ne supune si pe noi permanent unor teste de inteligenta si de personalitate, unor examene având drept scop amplificarea pâna la limita maxima a dialogului, dramatic, de cele mai multe ori, cu sine si cu ceilalti. Folosind cu subtilitate sugestiile artei antice, ale evului mediu dar si cele descoperite si impuse de arta secolului XX, Vasile Anghelache se individualizeaza, as spune, în cel mai direct stil post-modern.

    

    Avem de-a face cu o sinteza câstigata, cu siguranta, în urma unui efort solid de meditatie si experienta artistica, desfasurat de-a lungul unei vieti întregi.

    Vasile Anghelache e un artist solitar, puternic, un însin-gurat bine strunit. Un bun exemplu de contemporaneitate neperi-sabila, izvorâta dintr-o cautare perseverenta, dar nespectaculara, a perenitatii actului artistic si a valorilor eterne.
    Realitatea româneasca,  16 ianuarie 2002

    

    Vasile Anghelache – asceza explorarii interioare 

    Exista în “viziunile” grafice ale lui Vasile Anghelache un fel de realitate aflata dincoace ori dincolo de oniric si “cifrajul” simbolic al imaginilor numite de obicei fantastice. Dincolo de miturile ori aluziile culturale, ce se revarsa frenetic pe toata suprafata lucrarilor. Uneori, cu un soi de oroare a spatiului gol. E o lume ce trebuie mai degraba “privita” din interiorul ei sau, mai bine spus, filtrata cu ochii mintii si împotriva obisnuintelor culturale ce bântuie spatiul nostru spiritual. Oricum, trebuie sa patrundem dincolo de “realismul’ ei baroc si sever, enigmatic si “suspendat” într-un refuz al semnificatiei directe, imediate, usor descifrabile.

    “Dialogul” cu lucrarile lui Vasile Anghelache trebuie lasat sa coboare din “materialitatea” lui imediata, uneori extrem de “realista” ori socanta, înspre adâncurile invizibile, abia simtite si “neîntelese” ale arhetipurilor ori în cele ale inconstientului colectiv, unde, brusc, se încarca de o “fosforescenta” ideatica si de o forta expresiva, de o “iluminare” empatica specifica, fara de care “fantasticul” ori “oniricul” de pe simeza te coplesesc, fara sa-ti ofere pâna la capat magia si “catharsisul” pasiunilor puse în joc. Lucrarile sunt oglinzi ori “diorame”, oricum “semne bidi-mensionale” estetice prin care te poti elibera de o anumita temporalitate ori spatialitate stânjenitoare si inerenta “ratiunii’, pentru a patrunde într-o “ordine” irationala, ascunsa, bogata, misterioasa, esentiala, dar, prin asta, nu usor de înteles si descifrat. Paradoxal, tocmai din aceasta cauza, nu mai putin expresiva si, parca, imposibil de refuzat. Chiar neasteptat de familiara, când accepti sa te integrezi în regulile ei. Oricum, obsesiva în sensul unei comuniuni deopotriva a sacrului si a profanului, a binelui si a raului, a realului imaginar si a trans-cendentalului ca realitate “vizibila”.

    

    În lucrarile lui Vasile Anghelache, nu este nimic terifiant, nu este nimic “satanic”, nimic fara sens benefic, solar, chiar atunci când ne “biciuie” vrajitoria, spaima, contrarietatile, teluricul. Oricum, “simtim”, împotriva culturii ratiunii, ca avem de-a face cu o lume care se construieste si se reconstru-ieste mereu. Care “penduleaza” continuu între semne si semnificatii. Care se închide si se deschide mereu pentru noi. Mereu altfel si mereu aceeasi. Care moare, sufera, iubeste, are o “logica’ intrinseca si îsi traieste “destinul”, uneori, numai prin expresia unui chip uman ori din luxurianta inepuizabilitate a unei priviri ori atitudini, alteori din surprize si alegorii, din transformarea anormalului în normal si invers, din consubstan-tialitatea macabrului cu spectacolul si parodia, a ironiei cu domesticul ori a degradarii cu luciditatea si panica.

    

    Rupt si lucrând frenetic dincolo de experimentele si experientele artei moderne, desenator tenace, perfectionist, sever cu culoarea pâna la refuzul ei, Vasile Anghelache se afla într-un fel de ascetica explorare interioara, un fel de ruga sacra si profana, în acelasi timp, pe altarul artelor plastice, ce îi confera un loc îndeajuns de solid si singular pentru a face din el un creator cu o opera ce nu poate fi ignorata.

    Cu atât mai exemplar cu cât se afla dincolo de “mode” si “programe” estetice, câteodata jenant de perisabile împotriva tuturor eforturilor “teoretice” de sustinere si, mai ales, de impune a lor în viata noastra culturala, cu tot dinadinsul si împotriva rezultatelor lor artistice nesemnificative. Vasile Anghelache este, din acest punct de vedere, mai modest. El se cauta cu tenacitate si încearca sa exprime în lucrarile sale doar ceea ce gândeste în relatia sa “intima” cu sine si lumea sa.

    Nu-i aceasta “banalitate” semnul artistului autentic?

    Nota: Expozitia de desen, grafica, litografie a lui Vasile Anghelache si Valentin Popa a fost gazduita de galeria “Simeza” din Bucuresti în luna august 1994.

    

    Vasile Anghelache in Italia, la Montegalda

    În luna aprilie 2007, în Montegalda, localitate din nordul Italiei – în apropiere de Padova, se deschide expozitia graficianului român Vasile Anghelache. De aceasta data, Vasile Anghelache se prezinta publicului cu o serie de acuarele înfatisând chiar imagini din localitatea Montegalda.

    Dar surpriza vine din felul în care artistul a stiut sa descopere cu sfiala si prospetime, atât culoarea locala, ca sa spunem asa, cât si “patternul” prin care Italia, sau mai bine spus, “marca” Italia, “lumina” Italiei, este cunoscuta si recunoscuta în lume. Functia ordonatoare a luminii, punând în prim plan mai degraba transparenta formelor si a peisajului decât “corectitudinea” imaginii, ne dezvaluie o viziune plina de sobrietate dar si de optimism bine temperat. De eleganta si scoatere din timp.

    

    Oricum, o lume “frumoasa” si, poate, imposibila. Cerul si verdele arborilor, casele, biserica, zidurile si strazile, steagurile “nationale” si amanuntul arhitectonic, castelul medieval si râul se sustin reciproc pentru a ne dezvalui o lume calda dar nu sufocanta, o “banalitate” exemplara – care ar putea fi, poate, oriunde, unind sub sceptrul ei universal, seninul unei lumi ce si-a descoperit sensul si eternitatea. Întelepciunea dar si resemnarea de a fi ceea ce este. Un spatiu al echilibrului, al apolinicului, al împacarii cu lumea si cu noi chiar daca toate acestea îsi gasesc expresia, ca sa spunem asa, sub numele de Montegalda.

    În acelasi timp, lui Vasile Anghelache nu i se poate reprosa un anumit schematism ori “cumintenie” a desenului si a atmosferei pe care o descrie. Cred ca, înainte de orice, artistul a descoperit cu sfiala si emotie, dincolo de ceea ce s-ar putea numi peisajul localitatii Montegalda, reactia lui primara si unica, la farmecul unei lumi a linistii si a împacarii – pe care o credea pierduta în ceata densa, uitata dar si luminoasa a copilariei ori, poate, în “schematismul” unui “rai” specific credintei ca binele si frumosul se poate afla oriunde dar, mai ales, în interiorul nostru. Din acest punct de vedere este cu adevarat Montegalda ceea ce ne spune si ne arata Vasile Anghelache ca este ? Desigur, nici nu mai conteaza acest lucru.

    

    Artistul Vasile Anghelache, prin lucrarile despre peisajul si localitatea Montegalda, transforma imaginea despre o localitate si un spatiu real într-o poezie despre o realitate imaginara. Într-o incantatie a formelor si a culorilor de acuarela. E mult, e putin ? Cine poate sa stie cu adevarat.
    Aprilie 2007

    

    Vasile Anghelache – desen

    Universul vizual al lui Vasile Anghelache se înscrie mai mult în directia fabulosului decât al fantasticului propriu-zis, ca rezultat al unei tenacitati tehnice, dar si transliterare,, duse pâna la limita în care livrescul imaginilor devine impresie dominanta si sursa dinamica a expresivitatii. Oricum, cautarea si gasirea perseverenta a cailor formale, capabile sa redea cu exactitate si în toata amploarea lor câte ceva din complexitatea planurilor si sub-planurilor scenice, unde se desfasoara experientele de fuziune dintre real si imaginar, dar si un anumit elan taumaturgic, fac din lucrarile lui Vasile Anghelache locuri privilegiate pentru insolit, pentru exersarea unei imaginatii confesive, dar si ambitioase, daca nu chiar agresive în capriciile ei expresive.

    

    Aceasta imaginatie, abandonata propriilor producte, nu se face, însa, în sensul unei arbitraritati si al unui suflu aleatoriu absolut. Ba, din contra. Exista, în general vorbind, în toate lucrarile lui o “logica”. O logica de neînteles poate, ori chiar o finalitate ideatica de ordin ezoteric, ce nu se lasa usor descifrata si care aseaza în special personajele evocate, dar si cadrul de referinta, în raporturi obligatorii de compensatie, când nu sunt de subordonare sau coordonare mitica. Ambiguitatea imaginilor capata astfel o dinamica proprie, mergând de la soapta pâna la dislocarea întregii realitati vizibile, sub imperiul propriei existente si necesitatii de exprimare. Avem un “real” de sorginte, sa zicem, onirica. Sau, mai exact spus, reflexele unui inconstient colectiv, încarcat cu multiple accente livresti. Sugestiile bibliotecii ori împrumuturile din mitologie sau din orizontul evului mediu se deosebesc totusi de “aerul” specific starilor pur onirice, în primul rând printr-o inventie narativa, dar si prin încarcarea evenimentelor înfatisate cu o forta a mestesugului specifica, desigur, imaginatiei creatoare, starilor de veghe, luciditatii si experimentului.

    

    Trecând prin fata fiecarei lucrari, descoperi parca o “ilustratie” executata cu meticulozitate si dragoste, având misiunea de a te informa, de a vizualiza, cât mai exact posibil, despre un “tarâm” al necunoscutului care îsi cere drepturile de existenta la viata “sociala”. Aceasta ambiguitate funciara a imaginilor, departe de a constitui un pretext, ofera o maxima încarcare a vizualului cu o tensiune ideatica venita de dincolo de el. Obligând la o benefica si intensa colaborare si comunicare cu privitorul. Subordonarea, aproape totala, a vizibilului si punerea desenului, ca “gest” estetic, în slujba unei intense comunicari, în cea mai mare parte caracterizata prin ambiguitate si nenumire, si a unor valori plastice ce se pierd în fluxul textului si al subtextului ambiental, determina, ca în lucrarile lui Vasile Anghelache, pâna la urma, sa triumfe inventia pura în detrimentul unei investigatii conceptuale inextricabil legata de sensurile imediate si rationale ale vizualului.

    

    Ai sentimentul unei neutralitati laborioase, luxuriante, cu prea multe probleme si cu un efort de descifrare, de limpezire în scopul unei spiritualizari valorice, care nu se aflata în raport direct cu tulburatoarele dislocari de forme propuse contemplarii. Ai impresia ca artistul este prizonierul si nu crea-torul propriului univers. O constiinciozitate amenintatoare pre-schimba totul, deturneaza totul. Îngramadirea simbolurilor, a metaforelor, transformismul si împrumuturile fabulatorii, sceno-grafia minutios încorporata pâna la capat, rupturile vizualului si suprapunerile planurilor, apelul la un anumit suprarealism cu radacini în vechi teme ale desenului si gravurii secolelor trecute, lipsa oricarui rapel la elemente simbolice contemporane ori a conotatiilor prezentului dau lucrarilor un aer atemporal, ce nu este întotdeauna accesibil privitorului acestui sfârsit de secol. Iar constanta artistului în vehicularea unor teme ce îi sunt, probabil, fundamentale: pestele, solul mineralizat, costume de epoca, expozivitatea personajelor etc. trimit si mai adânc în relevarea unui muzeu imaginar, care se construieste si se reconstruieste în sine si pentru sine, pe masura obiectivarii propriilor evaziuni subiective.

    

    Actul de cooperare al privitorului, al “consuma-torului”, dispozitia sensibila si mentala a acestuia la reinvestirea lucrarilor cu o finalitate estetica si ideatica proprie întâmpina si creeaza o stare uneori de insatisfactie. Constiinta estetica a artistului determina o perspectiva îndreptata constant împotriva modului de astazi de a privi si recepta lucrarile de arta.

    Acest fapt în sine si este de-ajuns pentru a-i asigura lui Vasile Anghelache un loc bine precizat în paleta “coloristica” a vietii artistice românesti actuale. Un loc care, în pofida unei singularitati incomode, nu este modest ca valoare, ci, din contra, invita la confruntari pragmatice în beneficiul esteticului si, poate, mai ales, al relatiei deloc simple si comode dintre idealurile artistului si publicul caruia îi este destinata, la urma urmelor, arta, opera de arta.

    

    

    

    

    Un articol de Corneliu Ostahie, aici: Simbol, metaforă şi naraţiune în grafica lui Vasile ANGHELACHE sursa:http://artindex.ro

     

    Anghelescu George