Monument linga drumlu european E68 la Paulis, Romania.
Aceasta este o imagine cu un monument istoric din România, clasificat cu numărul
Orașul Pâncota din judetul Arad, se află în partea de sud-vest a depresiunii Zărandului, în extremitatea nordică a Podgoriei Aradului. Prin localitate trece pârâul Sodom, ce izvorește din Munții Highiș aflat le 25 km de Pâncota. Câmpia Tisei, parte a Câmpiei Aradului, este întreruptă de ivirile vulcanice din partea de NE a orașului.
Localități limitrofe sunt la nord Zărandul și Seleușul, la est Târnova, la sud Șiria, iar la vest Sântana.
Potrivit tradiției locale, vechea vatră a localității era la poalele Dealului Pelegului, la „Ogrăzile Vechi”. Preotul romano-catolic, Șerban din Ineu, menționează de altfel, într-una din însemnările sale, că numele de Pâncota ar deriva din cuvintele latinești pan cubitum care ar însemna colț de deal sau terminarea dealului.
Prima atestare documentară a localității datează din anii 1202-1203 când așezarea era cunoscută sub denumirea de villa Pankota.
Pe teritoriul de astăzi al Pâncotei se găsea în anul 1216 o abație. Informația o aflăm din lucrarea istoricului Sándor Marki, potrivit căreia, populatia localității se afla sub jurisdicția unei abații condusă de Andreas.
De mai multe ori vatra orașului a fost distrusă de năvălitori. Turcii au cucerit orașul în mai multe rânduri, din anul 1687 intră în administrarea Imperiului Habsburgic, iar din anul 1867 intră în administrația austro-ungară până la sfârșitul Primului Război Mondial.
Pâncota a fost renumită pentru târgurile și iarmaroacele sale încă din secolul al XVIII-lea. Recunoscut centru meșteșugăresc, breasla apare ca sistem de organizare la începutul secolului al XIX-lea.Dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului se remarcă ansmblul urban desfășurat de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu, vechiul han de poștă, palatul „Sukowsky” și nu în ultimul rând Canalul Matca – o importantă lucrare hidrotehnică.
Pecica
Pecica este un oraș în județul Arad, Crișana, România, format din localitatea componentă Pecica (reședința), și din satele Bodrogu Vechi, Sederhat și Turnu. Situat la o distanță de 25 km față de municipiul Arad, orașul Pecica și-a făcut de curând apariția în rețeaua urbană a României. Teritoriul administrativ al orașului se întinde în vestul Câmpiei Aradului, orașul administrând localitățile Pecica Veche (mai demult Pecica Română), Rovine (mai demult Pecica Ungurească) și localitățile rurale Bodrogu Vechi, Sederhat și Turnu.Orașul Pecica se află în județul Arad, în Câmpia Aradului, pe partea dreaptă a râului Mureș.
Pe teritorul orașului Pecica a fost localizată cetatea dacică Ziridava. Prima mențiune documentară a așezării datează din anul 1329. În perioada interbelică Pecica a fost reședința unei plase din județul Arad (interbelic).
Bogăția descoperirilor arheologice din această zonă au dat numele unei importante perioade istorice cunoscută sub denumirea de Cultura Periam-Pecica. Istoria așezărilor Pecica, Bodrogu Vechi, Sederhat și Turnu este strâns legată de evenimentele ce au marcat prin amploare întreaga zonă a Câmpiei Aradului.
Prima atestare documentară a localității datează din anul 1335 când așezarea era cunoscută sub denumirea de Petk. Sederhatul este consemnat doar din anul 1913, Turnu din anul 1333 sub denumirea de Mok și Bodrogu Vechi din anul 1422 sub denumirea de Bodruch.
Ceea ce interesează și istoria localității Pecica este că în 1689 imperiul austriac a dispus o colonizare masivă cu sârbi, în scopul pazei graniței de pe Mureș împotriva turcilor. Astfel, au trecut în ținutul Aradului cca. 70-80.000 de sârbi împreună cu episcopul lor din Ipec Arsenie Petrovici. În felul acesta biserica ortodoxă din regiune este pusă sub ierarhia bisericii sârbești. Colonizații primesc mai multe privilegii în schimbul serviciilor grănicerești. Însă conviețuirea cu administrația feudală a regiunii nu se dovedește în totalitate viabilă.[5]
Astfel, între 1751-1752 la Pecica izbucnește revoluția căpitanului Pero, în urma înnăbușirii căreia emigrează un număr de cca. 32.000 de sârbi emigrează în stepele din dreapta Nistrului. Un mare număr de sate rămân depopulate.[5]
„episcopul Sinesie Ivanovicï al Aradului, la 17 Iunie 1762, dă pastorală în limba română”[5].
„Dela anul 1784 încoace se întemeiază şi se organisează scoale, pentru toate neamurile, deci şi pentru Români. în părţile Aradului se designează pentru scoale poporale româneşti următoarele comune : Buteni, Siria. Şimand, Peclca, Soborsin, Ineu, Chişineu, Odvoş, Pauliş, Cuvin, Covăsinţ. Şiclău, Petris, Soimoş, Galşa, Bârzava, Totvărădia; Curtici, Agriş, Semlac.2) Ear la 13 Septembre 1787 se instituie în Oradea-Mare un inspector pentru şcoalele româneşti din cercul Aradului şi Bihorului.3) La anul 1794 şcoalele române din cercul Aradului sunt puse sub conducerea, unui inspector din Arad, cu numele Ştefan Ioan PopovicI,4 ) un om învăţat, care era totodată şi notar a! Aradului.”[5]
În aprilie 2004 localitatea Pecica a fost declarată oraș.
În localitatea Pecica sunt șapte grădinițe, opt școli și un liceu.
Liceul din Pecica poartă numele de Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”. Localul școlii a fost clădit în anul 1904. În perioada 1919-1956 instituția a funcționat ca școală elementară (primară).
În anul 1956 se înființează învățământul liceal. Denumirea școlii apare sub diferite forme, așa cum reiese din documentele vremii: într-o adeverință elaborată de Sfatul Popular al comunei Pecica din 12 februarie 1962 denumirea instituției este Școala Medie Nr. 1, iar în Memoriul justificativ din 27 mai 1962 apare denumirea de Școală Medie mixtă.
Potrivit Ord. 23898/07.06.1967 al Sfatului Popular al regiunii Banat, comisia de studiere și avizarea denumirilor de pe lângă Comitetul executiv regional, liceul primește numele ilustrului dascăl al școlii românești, Gheorghe Lazăr. Liceul „Gheorghe Lazăr” din Pecica va funcționa până în anul 1977, când se desființează, transformându-se în Școala cu clasele I-X Nr. 1 Pecica. După revoluție, în anul 1990 se reînființează Liceul Teoretic cu secția română-maghiară, având profil real (matematică-fizică) – uman.
În anul 1990 se înființează din nou învățământul liceal în comuna Pecica sub forma Liceului Teoretic, având secția română și maghiară, cu profil real-uman. Liceul reprimește denumirea de „Gheorghe Lazăr” în anul 1994, funcționând ca liceu teoretic cu profil real (matematică-fizică) – uman, urmând ca din 1999, profilul real să devină matematică-informatică. Reforma din învățământul românesc a condus la ideea transformării liceului în Grupul Școlar „Gheorghe Lazăr”, cu filieră teoretică-matematică-informatică și uman, prin adăugarea în planul de școlarizare a unei clase de școală profesională, pe profil prelucrare-finisare lemn.
Turism
Biserica romano-catolică din Pecica
Pecica poate deveni și un punct de atracție turistică prin punerea în valoare a ansamblului urban din zona bisericii romano-catolice, mediatizarea Parcului Natural Lunca Mureșului și nu în ultimul rând prin canalizarea investițiilor în acest sector de activitate. În octombrie 2013 se finalizează construcția Muzeului Digital din Pecica, cu oportunități de vernisaj, expoziție și diferite tipuri de prezentări, clădirea fiind destinată publicului larg, programelor educaționale pentru copii și studiului asupra folosirii speciilor autohtone pentru reabilitarea biotopurilor de apă în zonele ocrotite[8].
Diverse
Orașul este renumit și pentru „Pita de Pecica”, care ajunsese în anii 1980 să fie preferată și de președintele Nicolae Ceaușescu[9].
Orașe înfrățite
Personalități
Petriș, Arad
Petriș (în maghiară Marospetres) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Arad, Crișana, România.Petrișul este atestat documentar din anul 1337 și se găsește pe actuala vatră din anul 1784.
Fotografii –
Poienari, Arad
Poienari este un sat în comuna Hălmagiu din județul Arad, Crișana, România.
Țetcu Mircea Rareș
Prunișor, Arad
Prunișor este un sat ce aparține orașului Sebiș din județul Arad, Crișana, România.
IonelaH – Operă proprie
Revetiș, Arad
Revetiș este un sat în comuna Dieci din județul Arad, Crișana, România. Satul Revetiș este situat pe malul drept al Crișului Alb, între Dieci și Berindia. Satul Revetiș aparține de Comuna Dieci, la fel și satele Cociuba, Roșia și Crocna.Prima atestare documentară a satului Revetiș, dateză din anii 1553-1561, în timp ce satele Roșia și Cociuba sunt atestate documentar în 1553. Comuna Dieci este atestată documentar în anul 1692.Principala atracție turistică a satului Revetiș este Muzeul Etnografic, unde sunt expuse obiecte etnografice specifice zonei. O altă atracție turistică a zonei este Mănăstirea de la Roșia, înființarea acesteia începând în 1993 și a durat până în 1995.
DaNiEl96RO – Operă proprie
Rostoci, Arad
Rostoci este un sat în comuna Pleșcuța din județul Arad, Crișana, România.
Țetcu Mircea Rareș
Roșia Nouă, Arad
Roșia Nouă este un sat în comuna Petriș din județul Arad, Crișana, România
Săvârșin, Arad
Săvârșin (în maghiară: Soborsin, în germană: Soborschin) este satul de reședință al comunei cu același numedin județul Arad, Crișana, România.
Localitatea Săvârșin este situată la poalele Munților Metaliferi, la contactul acestora cu Culoarul Mureșului, la o distanță de 87 km față de municipiul Arad.Prima atestare documentară a localității Săvârșin datează din 1479.
Localitatea are un potențial economic mare: agricultura, silvicultura, industria lemnului, industria materialelor de construcții reprezentată de exploatarea de granit și turismul.
Turism
Fondul turistic este unul de excepție. Cele mai însemnate obiective turistice sunt rezervațiile naturale „Peștera lui Duțu” și „Peștera lui Sinesie„, colecțiile de artă plastică decorativă (grafică universală, artă decorativă din Extremul Orient, grafică și picturi semnate de Eugen Popa și Gina Hagiu) și de etnografie de la Săvârșin. De asemenea castelul regal din Săvârșin (sec. al XVIII-lea), proprietatea regelui Mihai. Din 2005, reședința regală de la Săvârșin a intrat în circuitul turistic.
Clădiri istorice
imagini-Radufan – Operă proprie
L.Kenzel – Operă proprie
Sântana
Sântana (în germană Sanktanna, în maghiară Újszentanna) este un oraș în județul Arad, Crișana, România, format din localitățile componente Caporal Alexa și Sântana (reședința).
Orașul Sântana este situat în zona de nord-vest a județului Arad, la o distanță de 28 km de municipiul Arad și la 22 km de orașul Chișineu-Criș. Întreg teritoriul orașului se leagă de un element foarte important, „Câmpia Tisei”, în care este așezată în întregime. Sub raportul întinderii sale, Sântana ocupă 10.714 ha.
Un element foarte important îl constituie faptul că dispune de căi de comunicație care îl ajută la dezvoltarea relațiilor economice cu restul localităților și regiunilor învecinate. Astfel, calea ferată Timișoara–Arad–Oradeacare trece prin Sântana se bifurcă spre Brad și Cermei, șoseaua Arad-Oradea ce trece la 7 km de comună prin drumul județean Pâncota–Caporal Alexa (Cherechiu)–Sântana–Curtici.
Urmele unor așezări omenești pe teritoriul orașului Sântana datează din epoca neolitică. Pe drumul spre Curtici, la kilometrul 10, au fost găsite urme ale unor așezări omenești cu o vechime de peste 4.500 de ani.
Localitatea Sântana a fost înființată pe domeniul așezării mai vechi Comlăuș, care este amintită prima oara în listele de zeciuială papală din anul 1334–1335 făcând parte din arhidiaconatul catolic Pâncota. În 1566Comlăușul a fost pustiit de turci împreună cu tot comitatul Zărand. Imperiul Habsburgic a colonizat aici șvabi, la sud-est de Comlăuș fiind înființat astfel satul Sfânta Ana, actualul oraș Sântana.
În Strada Micșunelelor nr. 29 din Comlăuș a existat casa lui Constantin Popovici, membru al delegației de 300 români care a prezentat în 1892 Memorandumul. Tot el l-a găzduit la 25 ianuarie 1897 pe Badea Cârțan, care și-a dedicat viața răspândirii în Transilvania a publicațiilor din România.
În perioada interbelică a fost reședința plășii Sântana, în cadrul județului Arad (interbelic).
Sântana a fost ridicată la rang de oraș în data de 23 decembrie 2003, prin lege adoptată de Parlamentul României.
Personalități
Sebsus – Sebsus
Țetcu Mircea Rareș
Claudiu Moga – http://claudiumoga.blogspot.com
Țetcu Mircea Rareș – Operă proprie
Slatina de Mureș, Arad
Țetcu Mircea Rareș – Operă proprieSlatina de Mureș (în maghiară Marosszlatina) este un sat în comuna Bârzava din județul Arad, Crișana, România. La recensământul din 2002, satul avea o populație de 223 locuitori.
Țetcu Mircea Rareș – Operă proprie
Șilindia, Arad
Șilindia (în maghiară: Selénd) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Arad, Crișana, România.
Localitatea Șilindia se află situată în Depresiunea Crișului Alb, la poalele de Nord ale Dealurilor Cigherului, pe Râul Cigher, la o distanță de 54 km față de municipiul Arad.
Prima atestare documentară a localității Șilindia datează din anul 1334.
Pe teritoriul așezării a fost descoperit în anul 1967 un tezaur dacic datat din secolul al IIIlea î.Hr., fiind considerat unul dintre cele mai importante tezaure descoperite pe teritoriul României.
Economia
Economia este predominant agrară, majoritatea populației din zonă fiind ocupată cu cultivarea cerealelor, a plantelor de nutreț, cu pomicultura, cu creșterea animalelor și cu prelucrarea lemnului.
Turism
- Biserica ortodoxă
- Biserica romano-catolică
- Monumentul Eroilor căzuți în primul război mondial
- Monumentul Eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial
Oguszt – Operă proprie
Atestat documentar pentru prima dată în anul 1169, satul Șiria se prezintă la mijlocul secolului al XIV-lea drept reședință de cnezat. În secolul următor face parte dintr-un vast domeniu deținut între anii 1444 – 1445 de către Iancu de Hunedoara.
Parte din istoria localității, Cetatea Șiriei datează din secolul al XIII-lea. Un rol deosebit de important în viața acesteia l-au avut voievozii și cnejii români. Spre exemplu, un document din anul 1440 vorbește despre un anumit voievod Ștefan din Șiria. Posesie a lui Matei Corvin la începutul celei de a doua jumătăți a secolului al XV-lea, trece în între anii 1461–1464 sub stăpânirea familiei Bathory. În perioada răscoalei lui Gheorghe Doja, cetatea este vremelnic ocupată de cetele țărănești ale acestuia. Sub stăpânire otomană spre mijlocul secolului al XVII-lea, fortăreața servește drept garnizoană a lui Mihai Viteazul între anii 1599 – 1600. Ulterior, cetatea este ocupată din nou de către otomani în anul 1607 și deținută de către aceștia până în anul 1693. Din motive strategice, trupele habsburgice au distrus cetatea în anul 1784.
Un alt eveniment important din istoria acestei localități s-a desfășurat în anul 1849, când biblioteca Castelului Bohuș, a fost folosită ca loc pentru desfășurarea tratativelor între generalul Görgey Arthur, comandantul suprem al armatei revoluționare maghiare, și generalul rus Frolov, finalizate cu capitularea celui dintâi.
Personalități
- Antónia Szögyény-Bohus (1803 – 1890), baronesă, liderul mai multor asociații caritabile
- Ioan Slavici (1848 – 1925), scriitor și jurnalist
- Ioan Russu-Șirianu (1864 – 1909), ziarist, scriitor, director al ziarului „Tribuna”, deputat în Dieta ungară.
- Emil Monția, (1882 – 1965), compozitor, culegător de folclor și avocat român.
- Coriolan Petranu (1893 – 1945), primul istoric de artă român din Transilvania.
Obiective turistice
- Cetatea Șiriei, aflată pe un deal învecinat, este o vastă construcție de piatră, astăzi în ruină. Menționată documentar înca din secolul XIII, cetatea a fost amplificată în secolul XV. De plan elipsoidal, era întărită cu puternice turnuri de plan pătrat. Este puțin cercetată arheologic.
- Castelul Bohuș a fost construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în stil neoclasic. Conac de câmpie, este compus dintr-un singur corp cu 30 de camere. Din anul 1960, castelul găzduiește muzeul memorial al lui Ioan Slavici. De asemenea, în incinta lui funcționează o expoziție permanentă consacrată compozitorului Emil Monția. Sursa:[1] Într-una din camere se găsesc relicve 1848-1849: picturi, scrisori, fotografii, câteva piese de mobilier, (masa pe care Artur Görgey a semnat actul de depunerea a armelor, armistițiul a avut loc pe 13 august 1849. Armata maghiară s-a predat generalul rus Rüdiger).
- Biserica ortodoxă Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, (1700 – 1750)
- Biserica greco-catolică
Varia
Ioan Slavici despre localitatea natală:
Când eram copil mai mic vedeam cetatea Vilagășului numai de jos, din sat; mi se părea mică și nu mă îndoiam că grăiesc adevărul cei ce-mi spuneau că ea a fost zidită de fiica unui uriaș care-ngrămădea bolovanii de peatră [sic] într-un car cu patru boi, pe care-l lua-n poala ei și-l ducea-n vârful dealului, căruia îi zic maghiarii „Kopasz”, adecă pleșuv, iar românii Coposul. După ce am mai crescut, m-am învrednicit să urc dealul pân-acolo și am văzut că zidurile sunt înalte, groase, multe. (…)
Izbucnind la 1848 răzmerița, așa zisa inteligență a românilor din podgorie s-a dat de partea maghiarilor, care-i adimeniseră [sic] cu gândul că se luptă pentru libertate, egalitate și frățietate. Erau în dieta de la Dobrițin chiar și trei deputați dintre românii din podgorie: Gheorghe Popa, Sigismund Popovici (…) și Sigismund Borlea (…). Mulțimea mare a poporului, prostimea cea cu bun simț, ținea însă cu împăratul.
Ioan Slavici, Amintiri (fragmente), ediție îngrijită de George Sanda, București 1967.
Șofronea, Arad
Șofronea (în maghiară: Sofronya) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Arad, Crișana, România.Localitatea Șofronea este situată în Câmpia Aradului,la o distanță de 15 km față de municipiul Arad.Prima atestare documentară a localității Șofronea datează din anul 1437.Dintre obiectivele turistice se pot aminti aici izvoarele de ape termale, ape cu valoare terapeutică deosebită în tratarea bolilor reumatismale și ansamblul Castelului Purgly, cu parcul și anexele gospodărești – ansamblu arhitectural datat de la sfârșitul secolului al XIX-lea, înscris în patrimoniul cultural național.
Radufan – Operă proprie
Claudiu Moga – http://claudiumoga.blogspot.com
Potențialul turistic al comunei este unul de excepție. Prezența lacului de acumulare „Tauț” a favorizat dezvoltarea unei zone turistice de mare valoare nu numai pentru localitate ci și pentru întregul județ. Aici s-a dezvoltat un adevărat sat de vacanță, lacul fiind pricipalul element de atracție al zonei. Investițiile mari făcute în construirea caselor de vacanță au dat startul dezvoltării turismului rural. Un alt obiectiv turistic important este cetatea medievală de la Tauț, cetate prevăzută cu valuri de apărare și datată din secolele XIII-XV.
Tălagiu, Arad
Dany hardut – Operă proprie
Acesta se intinde pe ambele maluri ale Crisului Alb.
La inceputul secolului al XVIII-lea a fost edificata o biserica de lemn, cu hramul „Sf. Arhangheli”, situata pe locul numit Budu. Traditia consemneaza ca de aici, biserica a fost mutata pe Dealul cu meri, de unde, in cele din urma, pe locul actualei biserici. In biserica exista un antimis sfintit in anul 1736, iar pe usile imparatesti se afla inscris anul „1783”. Un document din 1854 mentioneaza ca biserica ar fi fost edificata in 1790. In anul 1860 biserica este pictata de Ioan Demetrovici.
In anul 1931, Sectia pentru Transilvania a Comisiei Monumentelor Istorice, aproba demolarea bisericii din Talagiu, de unde, referentul Coriolan Petranu, propunea pastrarea antimisului din anul 1736, a unui scaun episcopal (tron arhieresc), a unei ripide vechi si a unui chivot executat in anul 1800 de preotul Sirca. Biserica a fost demolata numai in anul l935, fiind inlocuita cu actuala de piatra ce poarta hramul celei vechi.
Castelul din sat (actualmente scoala) a fost martorul actiunilor lancierilor lui Avram Iancu in 1849.
Localitatea Talagiu este ceea mai mare localitate de pe raza Comunei Plescuta.Aici se pot vizita cateva obiective interesante cum ar fi Grota Haiducilor de pe Valea Ursului care reprezinta un refugiu in care se ascundeau sateni in timpul celor doua razboaie mondiale.Un alt obiectiv este cariera de Caolin,sau apa tamaduitoare de pe Valea Galitei.
Turism
Târnăvița, Arad
Târnăvița este un sat în comuna Hălmăgel din județul Arad, Crișana, România.
Țetcu Mircea Rareș
Temeș
ești, Arad
Țetcu Mircea Rareș
Țetcu Mircea Rareș
Tisa, Arad
Tisa este un sat în comuna Hălmagiu din județul Arad, Crișana, România. La recensământul din 2002 avea o populație de 270 locuitori. Biserica de lemn din localitate, cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” a fost construită în 1770 are statut de monument istoric (cod:AR-II-m-A-00654).
În anii 1944-1945 numeroase familii de români din acest sat au fost colonizate în satul bănățean cu locuitori germani Wiesenhaid (5 km sud-est de Arad). Satul Wiesenhaid a fost redenumit cu acel prilej Tisa Nouă.
Tisa
Nouă, Arad
Troaș, Arad
Troaș, Arad
Localitatea Turnu este așezată în vestul Câmpiei Aradului într-o zonă foarte bogată în descoperiri arheologice ce atestă existența unor populații încă din epoca bronzului. Astfel, la 6 km Sud de Turnu și la 7 km Vest de Pecica se găsește faimoasa așezare „Șantul Mare„. Cercetările arheologice efectuate aici au dus la descoperirea mai multor straturi de cultură, începând cu neotiticul și terminând cu epoca feudală de când se păstrează și un cimitir (secolul al XII-lea). Cele mal importante straturi sunt din epoca bronzului (cultura Periam–Pecica) și respectiv din epoca dacică. După parerea unor cercetători, în această zonă ar fi fost localizat centrul fortificat dac denumit “Ziridava”. Acesta a ajuns la înflorire în epoca statului sclavagist dac de început (sec. I î.e.n.- sec. I e.n.). Pe movila descoperită se găseau casele celor mai înstăriți (tarabostes), iar în împrejurimi bordeiele oamenilor liberi (comati). Se pare că în perioada razboaielor daco-romane asezarea a fost distrusă.
Prima atestare documentară a localității Turnu datează din anul 1333, sub denumirea de Mok. Odată cu căderea Sârbiei sub dominație otomană, în urma bătăliei de la Câmpia Mierlei din 1389, o numeroasă populație sârbească se așază în nordul Dunării din pricina prigoanei turcești. Sunt cunoscuți numeroși nobili sârbi, care au primit privilegii de la statul ungar, odată cu refugiul lor peste Dunăre. Dintre aceștia, despoții Ștefan și Dumitru Iacșici s-au așezat la Nădlac în anul 1464 și care dealtfel devin în 1485 proprietarii satului Turnu, precum și a domeniului înconjurător. Aceștia așază aici familii sârbești, care să lucreze pământul. În a doua jumătate a secolului XVI, proprietarul satului Turnu este atestat nobilul sârb Dumitru Ovcearevici.
În perioada războielor cu turcii, localitatea Torony (Turnu) este distrusă complet în anul 1596, iar în prima parte a secolului următor o regăsim din nou asediată de sârbi, numele vechi Torony fiind înlocuit acum cu Tornya. După alungarea turcilor, Turnu a fost după Mako, Battonya și Foldeak, a patra localitate repopulată din comitatul Cenad.
În anul 1734 în localitate existau înregistrate 53 de case. În anul 1742 satul trece de la Tezaurariatul Regal în componența domeniului Prințului de Mutina. În acea periodă locuitorii erau aproape în exclusivitate sârbi.
În anul 1752 satul a fost cumpărat de către trezorierul regal Marczibanyi Lorinc care l-a ridicat la rang de târg și i-a mărit populația prin aducerea de coloniști maghiari. De atunci datează și pecetea localității pe care se pot vedea turnurile a trei biserici și inscripția “Ștampila târgului Turnu – 1752”. În anul următor, familia Marczibanyi a construit în localitate un superb castel împreună cu o nouă biserică romano – catolică și o școală. La sfârșitul secolului XIX, Familia Marczibanyi a donat castelul din Turnu deputatului parlamentar din Mako, Justh Gyula, în proprietatea căruia a rămas pînă în anii 1930. Castelul familiei Marczibanyi a fost din păcate demolat în anul 1938, din el supraviețuind doar câteva anexe.
Conform tradiției locale, denumirea localității vine de la turnul unei biserici, tradiție ce se pierde în negura istoriei. Cert este că prima datare istorică a unei biserici ortodoxe provine din anul 1759, când este pomenită biserica Sfântul Nicolae, construită din împletituri de răchită și lipită cu pământ, acoperită cu paie și aflată în stare de ruinare. O a doua biserică atestată în Turnu este cea închinată Sfântului Evanghelist Luca, construită în locul celei vechi și care a fost inițial biserică comună atât pentru ortodocșii sârbi cât și cei români. După separarea ierarhică dintre sârbi și români, această biserică a rămas în folosința ortodocșilor români iar sârbii și-au construit în anul 1879 o biserică nouă închinată Nașterii Maicii Domnului, ei fiind despăgubiți de comunitatea românească căreia i-a rămas vechea biserică.
În localitate există și două cimitire, unul romano – catolic, maghiar și unul ortodox, comun pentru sârbi și români. În acesta din urmă, epitafurile sunt scrise de multe ori în ambele limbi, amintind astfel de trecutul comun al celor două etnii atât în plan bisericesc cât și familial.
În anul 1762 Turnu era un înfloritor târg al comitatului Cenad de el aparținând ca filiale ale parohiei romano – catolice și târgurile Bătania și Pecica.
În 1850, la Turnu funcționau două școli confesionale, una romano – catolică maghiară cu 75 de elevi și una greco-orientală a sârbilor și românilor cu 24 de elevi.
Conform recensământului din anul 1892, în localitate erau înscrise 2.368 de persoane, dintre care: 1.453 maghiari, 495 români, 332 sârbi, 51 nemți și 34 slovaci. În proprietatea orașului – târg existau 4.377 de iugăre cadastrale.
În anul 1908 pe ștampila localității scria “Comuna Turnu”, ceea ce înseamnă că din orășel se transformase în comună.
Tratatul de pace de la Trianon (1920), a influențat în mod negativ, chiar tragic, evoluția populației din Turnu, deoarece granița a fost trasă chiar lângă localitate rupând astfel din cercul său de atracție Bătania, împreună cu care se dezvolta foarte bine. Turnu și Pecica au fost puternic influențate de schimbarea granițelor nu doar din punct de vedere economic și din cel al relațiilor familiale, căci până atunci multe familii din zonă aveau neamuri sau alianțe prin căsătorie cu cele din Bătania.
În prezent, localitatea Turnu este sat și aparține de administrația Orașului Pecica.
Din punct de vedere al etnicității, localitățile Turnu, Pereg sau Pecica se înscriu printre exemplele cele mai frumoase de conviețuire a diferitelor populații, deoarece în aceste locuri, oamenii au învățat să respecte alteritatea, atât ca limbă, cât și ca religie și obiceiuri. Românul a învățat să vorbească ungurește, sârbul a învățat românește, slovacul a învățat ungurește și românește etc. Astfel, aportul foarte însemnat al acestor localități de graniță a fost de-a lungul epocilor plurilingvismul fapt neglijat de regimul comunist, adept al limbii de stat.
Țărmure
Țărmure este un sat în comuna Hălmagiu din județul Arad, Crișana, România. La recensământul din 2002 avea o populație de 258 locuitori. Biserica de lemn din localitate, cu hramul „Sfinții Arhangheli” a fost construită în 1780 are statut de monument istoric (cod:AR-II-m-A-00656).e, Ara
d
Țetcu Mircea Rareș
Țela, Arad
Țela, localitate care aparține comunei Bata, este situată la 4 km distanță pe ruta Bata – Săvârșin.
Este un vechi sat românesc despre a cărui istorie modernă s-a scris că a început către anul 1740, fiind întemeiat de niște haiduci retrași în adâncul dealurilor și pădurilor, dar care au luptat împotriva atacurilor otomane.
Călugării franciscani de la Mănăstirea “Sf. Maria Radna” hotărăsc înființarea unor parohii catolice pe Valea Mureșului. Astfel, satul Țela devine în anul 1737 parohie catolică pentru toți credincioșii împrăștiați de “pârjolul” turcesc în toată Valea Mureșului. Primul paroh, călugărul Csuros Joszef, a fost omorât de tâlhari la numai câteva zile după instalarea în această abație. Un alt paroh, Valovich Mihai, a vrut să zidească o biserică în Țela și a aflat de la locuitori că ar putea găsi materiale de construcție în ruinele Mănăstirii din Bulci.
Este rechemat la Radna și în locul său este trimis călugărul Berecky Hilarion, care mută sediul parohiei din satul Țela în satul Bulci.
Satul vechi se întindea pe deal, în partea de sud de actualul loc. Pe vatra de acum se găsește din anul 1800.
În cimitirul satului există o capelă ridicată de către Toma Găletariu, cel mai înstărit țăran din Valea Mureșului, spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
Povestea acestui “chiabur ” este uimitoare și neobișnuită. Povestașii spun că Toma, fecior tânăr și frumos, dar cam sărac, a plecat de acasă, să se înroleze în armată. Dar a nimerit în ceata lui Pătru Mantu, vestit haiduc bănățean din Bolvașnița de Caransebeș. După un “atac” asupra gărzilor imperiale austro-ungare de la Garnizoana din Timișoara, doi ofițeri au venit într-o noapte la el acasă, în Țela, lăsându-i două cufere militare în păstrare, “pricindu-i” să nu le deschidă până vin ei să le recupereze, că altfel va fi împușcat. Toma Găletariu rabdă aproape un an, dar curiozitatea îl împinse într-o zi să vadă ce-o fi în cufere. Mare îi fusese mirarea când într-unul găsi muniție și arme militare, iar celălalt tirosit de galbeni cu capul împăratului Franț Joszef. Le închisese cu grijă și le mai ținu îngropate încă un an în cimitir, dar nici atunci nu veni nimeni după ele. Își luă inima în dinți și hotărî să le folosească pentru sine. Cu galbenii își cumpără o trăsură pompoasă și patru cai albi, întocmai ca Mocioni, baronul de la Bulci. Mai cumpără pământ, sute de jugăre și animale de toate felurile, făurindu-și o gospodărie boierească. Frumos era din naștere. Peste noapte deveni și bogat. Așa că îl bătu gândul către însurătoare. Dar cum gologan la gologan trage și cum nu le poți nimeri pe toate bune, alese o bogătană văduvă, mai bătrână cu mult ca el și cu copii după ea. Aceasta “mâncă” ban cu ban de pe el, până se goli cufărul. Mai rămăseseră muniția și armele, o altă mică avere, pe care le vându haiducilor. Cu o parte din banii câștigați ridică o capelă în cimitirul satului, pe locul unde ascunsese cufărele cu comori. Plăti un pictor de la Lugoj să-i zugrăvească chipul pe unul din pereții capelei, ca să rămână Toma Găletariu acolo pentru posteritate, c-așa făceau bogătașii vremii. Sfârșitul său se întrezări a fi cât se poate de tragic. Într-o noapte, nevasta și fetele l-au ademenit să le spună unde ține cufărul cu galbeni și după ce aflară l-au omorât, turnându-i otravă în ulciorul cu vin din care se înfrupta spre a sărbători terminarea criptei. Văduva și fetele se mutară din Țela, îndată după înmormântare pierzându-li-se urma prin satele bănățene. Peste ani, averea lui Toma Găletariu intră în posesia fratelui mai mic și a familiei lui. Aceasta o gospodări cu chibzuință, vânzând câte o bucată de pământ numai când trebuia să meargă fiecare copil la școlile cele înalte, devenind profesori, avocați, ingineri. Astfel, urmași preschimbară vrajba comorii coborâte peste noapte în casa lui Toma Găletariu în demnitate și propășire. Cu căciula brumărie pe-o sprânceană, cu fața rumenă și mustața neagră, în straie bănățene, aievea cu chipul lui Iancu, craiul Munților Apuseni, Toma Găletariu ne privește semeț din cripta de la Țela, sfidând norocul și eternizând timpul.
Țetcu Mircea Rareș – Operă proprie
Țohești, Arad
Țohești este un sat în comuna Hălmăgel din județul Arad, Crișana, România.
Țohești este o localitate ne-urbană, unul din cele 5 sate componente ale comunei Hălmăgel, situ
at în județul Arad, Transilvania, România.
Țetcu Mircea Rareș
Biserica de lemn din Țohești
Vârfurile, Arad
Localitatea Vârfurile este situată la poalele Munților Bihor și Codru-Moma, în partea de nord-vest a Depresiunii Hălmagiu, pe Râul Crișul Alb, la 128 km de municipiul Arad.
Atestată documentar pentru prima dată în anul 1390, localitatea Vîrfurile a purtat inițial denumirea de Ciuci. Este cunoscută sub actuala denumire din anul 1926.
Vechi centru voievodal, Ciuci a fost parte a domeniului Șiriei și a avut un important rol în predarea cetății Șoimoș în mâna răsculaților conduși de Gheorghe Doja. Centrul voievodal se găsea pe locul denumit astăzi Curtescul, în partea de nord-vest a comunei. Sunt vizibile și azi urmele unor clădiri și ale unor șanțuri de apărare.
La sfîrșitul secolului al XVI-lea, la Vârfurile se ridica o cetate integrată în sistemul de apărare vestică a Transilvaniei. În aceeași perioadă, fortăreața a avut un rol important în apărarea drumului ce ducea către Oradea.
În secolului al XVIII-lea, Vârfurile devin centrul unui domeniu feudal. La începutul aceluiași secol, între anii 1703 – 1711, în timpul răscoalei antihabsburgice conduse de Francisc Rákóczi al II-lea, la Vârfurile a capitulat o unitate habsburgică sub presiunea cetelor locotenentului Dragul, participant din partea românilor.
A
- Potențialul folcloric caracteristic zonei Zărandului.
- Munții Zărandului
- Munții Codru-Moma
- Munții Bihorului
- PENSIUNI turistice
- Muntii Gorgana
Țetcu Mircea Rareș
Biserica de lemn „Sf.Cosma și Damian” din Vidra-Arad
Prima atestare a localității Vinga datează din 1231. După ce a fost jefuită și distrusă de turci, Vinga a fost repopulată la 1741[1] (după alte surse la 1737[2]) cu circa 125 de familii de bulgari din Ciprovți (Чипровци,vestul Bulgariei), care au traversat Dunărea și s-au stabilit în diferite părți din Câmpia Banatului. La 1 august1744, Vinga a primit statutul de oraș, având un magistrat și diverse privilegii din partea împărătesei Maria Tereza.
După primul război mondial, multe familii de bulgari din Vinga s-au mutat în Arad și Timișoara. După cel de-al doilea război mondial, s-a produs un adevărat exod al bulgarilor spre orașe, deoarece familiile bulgare dețineau proprietăți importante de pământ și ca atare au fost expropriate de regimul comunist.
Odată cu reorganizarea teritorial-administrativă comunistă, localitatea și-a pierdut statutul de oraș. 1 august a rămas ziua oficială a Vingăi.
Deși nu deține elemente ale fondului turistic natural de mare valoare, fondul construit al localității Vinga, rezultat al comuniunii mai multor etnii, este unul deosebit și de mare interes. Cel mai important obiectiv turistic de natură antropică este biserica romano-catolică cu două turle, monument de arhitectură datat din anul 1892. Biserica construită în stilul neo-gotic este opera arhitectului E. Reiter și nu trebuie ocolită de turiștii aflați în comună sau în tranzit prin aceste locuri.
Radufan
Biserica romano-catolică din Vinga (Theresiopolis), cu monumentul Sfanta Treime, judeţul Arad
Radu Trifan
Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (1849)
Țetcu Mircea Rareș – Operă proprie
Zăbrani, AradZăbrani (în germană Guttenbrunn) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Arad, Banat, România.
Localitatea Zăbrani este situată în estul Câmpiei Vingăi, în zona de contact cu Dealurile Lipovei, la o distanță de 29 km față de municipiul Arad.
Urmele locuirii pe aceste meleaguri datează din cele mai vechi timpuri. În situl arheologic de la Zăbrani (Dealul Viilor) au fost puse în evidență două așezări datând din paleolitic și din epoca fierului.
Prima atestare documentară a localității Zăbrani datează din 1080–1090.
Formația de Pompieri din localitatea Zăbrani a fost înființată ca o nevoie a cetățenilor localității de a lupta împotriva dezastrelor provocate de incendii. În toamna anului 1878 a izbucnit un incendiu care, pe baza unui vânt puternic și a construcțiilor în majoritate construite din materiale combustibile, a mistuit jumătate din localitate. Acest incendiu este hotărâtor pentru oamenii din Zăbrani, mai ales că în Principatele Române și în Imperiul Habsburgic se organizau formațiuni militare și civile pentru stingerea incendiilor.
Astfel că la 01 martie 1879, 11 cetățeni din conducerea comunei hotărăsc înființarea formației voluntare de pompieri cu denumirea de „Uniunea Pompierilor Voluntari din Guttenbrunn (Zabrani)”. La 09 martie 1879, într-o ședință lărgită se stabilește ca formația să fie compusă inițial din 25 pompieri activi, majoritatea meseriași cu prestigiu în rândurile cetățenilor și 25 membri susținători care contribuiau material la întreținerea formației. Această dată este considerată ca data de înființare prin vot a Formației Civile de Pompieri a localității Zăbrani. Un rol important în activitatea formației a avut ședința din 22 martie 1879 când sub supravegherea prefectului de Arad, care a participat la ședință, s-a votat statutul F.C.P. și s-a ales conducerea formației. Organul de conducere al formației a fost format din: președinte, comandant, ajutor comandant. Celelalte funcții au fost: comandant pluton, comandant grupă, maistru de pompă, șef de atelier, ofițer de serviciu, secretar, casier, doctor, comitet de revizie format din 3 membri supleanți și 2 gorniști.
În perioada dintre 1879 și până în 1936 au fost 4 președinți ai asociației :
- 1879-1891 Nikolaus Grunweig;
- 1892-1914 Georg Reimholz;
- 1915-1924 Johann Reinert;
- 1924-1936 Hugo Gunter.
În anul 1936 a fost desființată funcția de președinte.
Turbojet – Operă proprie
Porțiunea dintre cele două biserici pe DN682, Zăbrani, județul Arad, România, secolul al XIX-lea
In ziua de 10 septembrie 1879 cu ocazia aducerii primei pompe de incendiu s-a organizat o mare adunare cetățenească. Conducerea comunei a predat în mod festiv în fața întregii populații acest prim utilaj membrilor formației. Tot la această adunare conducerea comunei a anunțat că s-a aprobat finanțarea construirii Turnului de Instrucție cu înălțimea de aproximativ 13 metri cu 2 etaje, parterul din cărămidă iar etajul din lemn. O machetă a acestui turn se păstrează și poate fi văzută în Remiza S.V.S.U. Zăbrani.
La ședința din 25 iunie 1880 se stabilește că cei care întârzie la ședințele de instrucție să fie penalizați conform statutului. Tot la această ședință se hotărăște că în semn de cinstire și respect pentru membri formației, la încetarea din viață a unui membru F.C.P. activ sau veteran, toți pompierii să participe la înmormântare în uniforma de paradă și cu fanfara și să-l conducă pe ultimul drum. Acest obicei sau aceasta regulă se păstrează și în ziua de azi.
Începând din anul 1883 și până în prezent, pompierii care s-au distins în executarea serviciului și au ajuns la o vârstă înaintată, cu aprobarea formației, erau și sunt și în prezent trecuți în rândurile pompierilor veterani, având dreptul să participe la serbări și festivități în ținute de pompieri veterani fiind respectați și cinstiți de către pompierii activi și de către cetățenii localității.
La 10 mai 1880 se hotărăște organizarea anuală a unui Bal al Pompierilor. Acest bal este organizat de către formația de pompieri și sunt chemați să participe toți cetățenii comunei.
Între anii 1882–1911, F.C.P. Zăbrani a avut o activitate rodnică în domeniul înzestrării, dotându-se cu pompe de incendiu, trompete de alarmă, iar în 1888 s-a finalizat și construcția turnului de instrucție.
În anul 1911 localitatea a fost supusă din nou furiei flăcărilor. Acest incendiu a fost localizat și lichidat prin eforturi și sacrificii de către formația de pompieri cu sprijinul populației. În urma acestui caz s-a întărit și mai mult activitatea și prestigiul pompierilor. În anii următori s-au achiziționat căștile și toporașele tip pompier.
În anul 1929, la a 50a aniversare a formației, «Nași Formației» au donat un frumos drapel pe lancea căruia s-au bătut plachete metalice cu numele a 350 de cetățeni printre care conducerea comunei, ambasadorul Austriei, profesori, doctori, senatori și alte personalități, fiecare donând pentru aceasta diferite sume de bani. Drapelul se păstrează și azi în incinta remizei S.V.S.U.
Emoționant este faptul că pompierii din Zăbrani, pe lângă faptul că erau oameni curajoși, erau și oameni de suflet. Astfel, după incendiul din 06 septembrie 1936, când din cauza unei descărcări electrice a ars o gospodărie provocând pagube în valoare de peste 18.671 lei la valoarea anului 1976, pompierii au luat inițiativa strângerii de bani și ajutoare de la cetățeni pentru repararea și refacerea gospodăriei și înlăturarea urmărilor dezastrului. Prin acest exemplu care nu este unicat în istoria formației, pompierii au demonstrat că sunt gata să lupte cu furia flăcărilor, dar sunt și alături de cei loviți de năpastă.
Ca o preocupare în îmbunatățirea procesului de instruire și organizare, în anul 1927, conducerea formației redactează «Regulamentul de instrucție al Asociației Pompierilor Voluntari din Comuna Zăbrani». Parcurgând conținutul acestuia ne stârnește admirația prevederile lui, privind măsurile organizatorice, formele de instruire, comenzile, drepturile și îndatoririle pompierilor, măsurile de penalizare. Această preocupare pentru buna instruire a formației o are conducerea S.V.S.U. Zăbrani și în 2008.
Începând din anul 1934 toate discuțiile și comenzile se fac în limba română. Iată cum se făcea primirea noilor membri în cadrul formației : tinerii sau cei care doreau să fie primiți în formație se adresau comandantului care, la prima adunare, punea în discuția tuturor membrilor cererea acestora. După discuții critice și deschise, dacă solicitanții aveau abateri, comportări ne-corespunzătoare sau nu erau exemplu din anumite puncte de vedere, nu erau primiți. În prezent sursa de noi membri o constituie tineretul comunei și elevii din cercul «Prietenii Pompierilor». Și în prezent exigența alegerii noilor membri constituie o prioritate, aceștia fiind supuși unor teste și unei perioade de probă de 6 luni.
În anul 1958 formația a cumpărat de la B.C.A. un camion pe care l-au transformat înA.P.C., au confecționat o motopompă foarte bună, au cumpărat un camion pe care au montat un cazan de 5.000 litri de apă pentru alimentare la incendiu, pe care la nevoie îl puteau da jos pentru a transporta formația la diferite concursuri și manifestații.
Activitatea pompierilor din Zăbrani s-a desfășurat și pe plan sportiv în cadru concursurilor profesionale. Primul concurs atestat documentar la care a participat formatia din Zăbrani este cel din 29 iunie 1913 ținut în orașul Lipova cu participarea formațiilor din jur: Lipova gazda, Chesinț, Aluniș, Neudorf, Radna, Zăbrani, Zădăreni. La acest concurs, «Echipa de urcări la turn» Zăbrani a câștigat locul 1 primind ca distincție o frumoasă cupă de argint pe al cărei capac este montată o statuetă de pompier în uniformă de luptă. La același concurs, «Echipa de lucru la pompa manuală» cucerește locul 1, fiind distinsă cu un frumos toporaș lucrat în filigram și nichelat. Din multele concursuri organizate pe centre și pe județ la care a participat formația din Zăbrani, sunt de menționat situarea permanentă pe locurile fruntașe ca de exemplu :
- 6 iunie 1927 Aradul-Nou «Echipa de urcări» locul 1
- 29 iunie și 01 septembrie 1929 la Vinga și respectiv Recaș «Echipa de urcări» locurile 2
- 29 septembrie 1929 la Pișchia «Echipa de lucru la pompa manuală» locul 1
- 9 iunie 1930 la Frumușeni «Echipa de urcări» locul 2, iar «Echipa de lucru la pompa manuală» locul 3
- 17 mai 1931 la Peșinova «Echipa de urcări» locul 2
- 6 august 1931 Ciacova «Echipa de lucru la pompa manuală» locul 1
- 25 septembrie 1932 la Ghioroc la un concurs cu aplicații de stingere, formația cucerește locul 1
- 01 septembrie 1934 la Timișoara «Echipa de urcări» câștigă locul 1.
Această tradiție de a câștiga este menținută și dezvoltată peste ani până acolo că în anul 1970 F.V.P.C.I. Zăbrani cucerește locul 1 pe țară, iar în anul 1971 ocupa locul 2 pe țară.
Dovadă a bunelor rezultate în paza contra incendiilor și în concursuri, stau mărturie și articolele publicate în revista “Paza contra incendiilor” Nr 11/1969 unde găsim un amplu reportaj efectuat la Zăbrani cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființare. În nr 10/1970, pe coperta I este imortalizat momentul când locțiitorul Comandantului Pompierilor, colonelul Ștefan Săraru înmânează comandantului Formației Voluntare de Paza Contra Incendiilor Zăbrani, JOHAN BUCHERT, Drapelul de Formație fruntașă pe țară, iar în interiorul revistei, la pagina 5, găsim un frumos reportaj despre învingători. Tot în această revistă putem citi un interviu cu Peter Hoffmann, ajutor comandant cu prevenirea incendiilor. Tot ca o recunoaștere a meritelor stă dovadă și reportajul din Flacăra Roșie. În nr 10/1971 a revistei aflăm că la data de 13 septembrie 1971, Petru Michelbach a fost decorat cu medalia «Pentru Paza Contra Incendiilor». Acesta a îndeplinit de-a lungul anilor în F.C.P. Zăbrani mai multe funcții cum ar fi : pompier, gornist, ajutor telefonist, secretar, având o activitate de pompier activ de peste 40 de ani.
Tradiția de a fi pe locurile fruntașe în concursurile profesionale a fost dusă și mai departe, mărturie și dovadă stau trofeele, cupele, plachetele și diplomele care sunt păstrate la loc de cinste și într-o stare impecabilă în vitrinele din incinta remizei Zăbrani. Locurile 1,2,3, au fost și sunt ceva obișnuit pentru pompierii din Zăbrani. Despre acest lucru găsim scris în revista Paza contra incendiilor nr 8/1972, nr 8/1986, precum și în ziarul Adevărul de Arad din data de 13 Iunie 2006. În anul 2007 la etapa județeană a concursurilor profesionale, S.V.S.U. Zăbrani s-a clasat pe locul 3.
Formația de pompieri din Zăbrani a participat activ și la înlăturarea urmărilor dezastrelor provocate de inundațiile grave din anul 1970.
În anul 1977 în dotarea formației intră o nouă autospecială de intervenție, S.R. 132, care a fost folosită la incendiile de pe raza comunei, dar și în colaborare cu celelalte F.C.P.- uri, cum ar fi incendiul de la fostul C.A.P. Radna.
În anul 1979, F.C.P. Zăbrani a sărbătorit cu mare fast împlinirea a 100 de ani de existență. Manifestările au fost de mare amploare, unii dintre pompierii activi de astăzi în 2008, pe atunci copii sau adolescenți, precum și 2 dintre pompierii veterani de astăzi, atunci pompieri activi, domnii Mureșan Ioan și Danc Traian, își aduc aminte de aceasta sărbătoare. În revista Paza contra incendiilor nr 9/1979 și ziarul Flacăra Roșie din 8 August 1979, găsim reportaje despre aceasta sărbătoare. În istoria formației au fost și momente neplăcute, dureroase, primul fiind în primăvara anului 1971 când a decedat într-un accident de circulație comandantul formației, Johan Buchert, în etate de doar 41 ani. Ca un ultim omagiu și în semn de cinstire și prețuire, purtându-i respectul și onoarea cuvenită unui comandant de formație și instructor de sector, la înmormântarea sa au participat peste 300 de pompieri din județele Arad și Timiș. Necrologul a fost publicat în Paza contra incendiilor nr 3/1971.
Ultimul moment trist din istoria F.C.P. este decesul în primăvara anului 1994 a comandantului de atunci al formației, profesorul Vuculescu Ioan, în urma unui infract. La înmormântarea sa, pe lângă pompierii din Zăbrani, au participat și pompierii din Lipova.
În anul 1993, în dotarea formației a intrat o autospecială, A.T.I. SR 114.
În toamna anului 1994 s-au sărbătorit 115 ani de la înființarea formației. La această sărbătoare au participat mai multe formații din județul Arad. Un merit deosebit la organizarea concursului desfășurat cu această ocazie a avut domnul Dehelean Aurel, remizierul formației. A apărut un articol în ziarul Adevărul de Arad din 10 septembrie 1994.
Din anul 1998 s-a trecut la reorganizarea formației în cadrul Serviciului Public de Pompieri Civili a comunei Zăbrani din care mai fac parte și grupele din satele Neudorf și Chesinț, fiind dotate și ele cu autospeciale. Din acest an conducerea S.P.P.C. a fost luată de catre domnul Stoica Gheorghe care a depus eforturi pentru menținerea tradiției și a păstrării în stare de intervenție a celor 3 grupe de pe raza de competenta a S.P.P.C.–ului. În privința utilării și dotării, un rol important l-a avut Primăria Comunei Zăbrani care a aprobat finanțarea confecționării a 50 costume noi de pompieri, după prevederile monitorului oficial, precum și în achiziționarea a 15 costume de protecție, o cască cu vizor și transferul unei mașini de intervenție Magirus care asigură o intervenție rapidă și eficientă.
Având în vedere că după 1989 înmulte localități formațiile de pompieri au fost desființate, iar tehnica din dotare lăsată de paragină, Serviciul din Zăbrani a căutat să întrețină tehnica din dotare și să se doteze cu tehnică cât mai performantă pentru a putea interveni la orice situație de urgență. Ca o recunoaștere a tradiției, a istoriei îndelungate dar și a măiestriei pompierilor în concursurile profesionale, Serviciul Public de Pompieri este invitat la jubilee și manifestări dedicate zilei de 13 Septembrie, Ziua pompierilor. S.V.S.U. Zăbrani este printre puținele din județul Arad care este organizat și echipat conform legii și care este operativ la nivelul celor 3 grupe de intervenție. Și acest lucru este un merit deosebit al domnului Stoica Gheorghe.
În aceste momente când se evocă istoria pompierilor din Zăbrani, în 2008, lista celor mai bătrâni ca vechime în formație dintre pompieri activi:
- Orz Stefan – 24 ani pompier activ;
- Badău Todor – 23 ani pompier activ;
- Mureșan Mircea – 22 ani pompier activ;
- Dehelean Aurel – 20 ani pompier activ.
Aceștia sunt cei mai vechi și care au purtat cu cinste și onoare această uniformă de pompier voluntar. Cei mai tineri trebuie să ducă mai departe tradiția, cinstea și onoarea acestei uniforme. Cu toate că formația de pompieri a fost foarte activă de la înființare și până în prezent în domeniul preveniri incendiilor, totuși au mai fost incendii, fie din neglijența oamenilor fie din motive naturale cum ar fi trăznetul. Iată doar câteva dintre incendii care au fost mai mari ca amploare :
- În anul 1973, în noaptea de 10-11 februarie a fost un incendiu la ferma 7 zootehnică a I.A.S. Fântânele situată pe teritoriul comunei Zăbrani la care s-a intervenit cu toată tehnica din dotare la acea vreme. Având în vedere amploarea incendiului și poziționarea grajdului incendiat în imediata apropiere a șirelor de paie și fân, s-a solicitat ajutor și de la formațiile din Lipova și Radna, precum și a pompierilor militari care au intervenit sub comanda comandantului colonel Cuzmanov. În acest incendiu au ars un număr de 196 capete bovine.
- În anul 1983, în luna decembrie, ca urmare a unei activități piromane, formația s-a confruntat cu mai multe incendii, cel mai mare fiind cel de la ferma nr 2 a C.A.P. Zăbrani când a fost incendiată șura de paie în mai multe locuri. În sprijinul pompierilor au venit și o parte din locuitorii localității.
- În toamna anului 1999 la gospodăria cu nr 197-198 a izbucnit un incendiu din cauza unui scurtcircuit la o instalație electrică improvizată în grajdul de animale. A ars acoperișul grajdului și toate furajele adunate pentru animale, salvându- se animalele și cele două case de locuit din gospodărie.
- În anul 2007, S.V.S.U. Zăbrani a avut un număr de 24 de intervenții, majoritatea la terenuri agricole (miriști și vegetație uscată) dar și doua incendii mai mari ca amploare primul fiind în luna august în noaptea de 5-6 când în urma unui trăznet a izbucnit un incendiu la grajdul gospodăriei cu numărul 157 din satul Chesinș, fiind numai pagube materiale. În noaptea de 5-6 septembrie la orele 2 a fost alarmat Serviciul voluntar că este un incendiu la S.C. TRACO S.R.L., societatea activând în domeniul producerii de încălțăminte. S-a intervenit rapid cu mașinile din dotare și s-a cerut sprijin de la detașamentul Arad al I.S.U.J. Arad și de la S.V.S.U. Lipova pentru lichidarea incendiului. Prin intervenția promptă a pompierilor din Zăbrani s-a evitat propagarea incendiului la casele din imediata apropiere, pe fondul unui vânt foarte puternic, precum și explozia buteliei de gaz (care asigura procesul de producție) cu capacitate de 3.000 litri existând în acel moment aproximativ 800 litrii de gaz.
- În două dintre intervențiile din anul 2007 s-a intervenit la solicitarea I.S.U.J.Timiș. Prima intervenție fiind la gara din localitatea Alioș, comuna Mașloc, județul Timiș unde s-a intervenit pentru lichidarea unui incendiu la locomotiva care tracta trenul personal Timișoara N – Radna. Cealaltă intervenție a fost în localitatea Remetea-Mica, comuna Masloc, județul Timis unde s-a intervenit împreună cu detașamentul Timișoara al I.S.U.J. Timiș la lichidarea incendiului de la 2 gospodării unde au ars grajdurile și au fost salvate locuințele.
Acestea sunt doar o parte din activitățile desfășurate de către pompierii S.V.S.U. Zăbrani în 129 ani de activitate, evocându-se doar momentele mai importante a acestei istorii.
Economia
Deși economia este una predominant agrară, axată pe creșterea animalelor și cultura plantelor, industria ușoară și mica industrie sunt bine reprezentate în spectrul economic al așezării.
Turism
Potențialul turistic este unul de excepție. Zăbrani a fost inclusă în categoria unităților teritorial-administrative cu o concentrare mare a patrimoniului construit cu valoare culturală de interes național. Dintre cele mai importante obiective turistice se pot aminti ansamblul arhitectural rural din Zăbrani din secolul al IX-lea și nu în ultimul rând muzeul memorial Adam Müller Guttenbrun – personalitate marcantă a literaturii germane.
Obiective turistice
Personalități
- Argeș este un județ în regiunea Muntenia din România.
Județul este compus din 3 municipii, 4 orașe și 95 de comune.
Municipii
Orașe
Comune
Județul Argeș este situat în partea central-sudică a țării, fiind delimitat la sud de paralela de 44°22’ latitudine nordică și la nord de cea de 45°36’ latitudine nordică, la vest de meridianul de 24°26’ longitudine estică, iar la est de cel de 25°19’ longitudine estică. Suprafața județului este de 682631 ha. În partea nordică, limita județului urmărește crestele înalte ale munților Făgăraș, traversează munții Piatra Craiului și culoarul Rucăr – Bran ce desparte județul Argeș de județele Sibiu și Brașov. La est limita cu județul Dâmbovița este mult mai lungă, traversând munții Leaota, Subcarpații Getici, piemontul Cândești și câmpia Găvanu Burdea. Limita sudică dinspre județul Teleorman taie câmpia Găvanu Burdea. La sud-vest, județul Argeș se învecinează cu județul Olt, limita străbătând câmpia Română și piemontul Cotmenei, traversând văile din bazinul superior al râului Vedea. Limita vestică, dinspre județul Vâlcea, traversează valea râului Topolog.
Relieful este proporțional repartizat, coborând in trepte de la nord spre sud, cuprinzând toate unitatile geo-morfologice carpato-trans-danubiene, de la altitudinea de peste 2500 m pana la 160 m. Predomină ținuturile deluroase, care ocupa 55% din suprafața județului, munții 25% si câmpiile 20%.În relieful său se disting trei trepte: treapta înaltă, cu orientare est-vest, se desfășoară pe o lungime de 70 Km, între valea Dâmboviței și valea Oltului și se înscrie în peisaj prin cei mai înalți munți din tara (munții Făgăraș, munții Iezer, munții Piatra Craiului, munții Leaota și munții Papușa),precum și munții de înălțime mijlocie (munții Frunții,și Chițu) ca și culoarul Dragoslavele-Rucăr-Bran. În cadrul acestei trepte și îndeosebi a crestei munților Făgăraș ce se întind între Văile Dâmboviței și Oltului, se disting 140 de vârfuri ce trec de 2000 de m altitudine, 29 depășesc 2400 m, iar 6 dintre acestea depășesc 2500 m (vârful Moldoveanu 2544 m-cel mai înalt vârf din Carpații românești, aflat în întregime pe teritoriul județului Argeș; vârful Negoiu-2535m; Călțun Lespezi-2522m; Vânătoarea lui Buteanu-2508m ; Viștea Mare-2527 m si Dara -2501 m).
Vârfuri semețe și impunătoare se află și în celelalte culmi cum sunt: Iezer-2462 m; Roșu-2469 m; Papușa-2391 m din Masivul Iezer Păpușa; Vârful La Omu-2239 m și Vârful Pietrei -2086 m din Masivul Piatra Craiului, Vârful Leaota -2333m din munții cu același nume și altele.Pantele repezi, circurile și căldările glaciare (18 lacuri glaciare), conferă un farmec și o strălucire aparte, zonei alpine.Culmile sudice puternic ramificate au aspectul unor măguri împădurite până aproape de vârf, punând în evidență asimetria caracteristică munților Făgăraș.
Zona centrală a județului considerată și treapta mijlocie, este ocupată de dealuri subcarpatice, față de care munții se înalță abrupt la nord, iar la sud dealurile scad în înălțime, pierzându-se treptat în câmpie. Dealurile înalte subcarpatice, acoperite de păduri de foioase, domină spre sud un relief larg vălurit, cu spinări netede și văi largi. Piemontul Getic reprezintă a treia treaptă morfologică a reliefului județului, a cărui limită cu subcarpații este marcată de șirul depresiunilor intracolinare, spre care se termină prin creste. Pe teritoriul județului Argeș se află parțial piemonturile Cândești și Cotmeana și în totalitate piemontul Argeșului (dealurile Argeșului). Câmpia Română constituie treapta cea mai coborâtă a reliefului județului Argeș, având două subunități: Câmpia înaltă a Piteștilor (în totalitate) și Câmpia Găvanu-Burdea (parțial). Prima subunitate are un caracter piemontan având altitudinea cea mai ridicată din toată Câmpia Română. Cealaltă subunitate este mult mai netedă și este străbătută de văi largi și puțin adânci.
Rezervatii naturale din judet
Avenul din Grind
Avenul din Grind cunoscut și sub denumirea de Avenul de sub Colții Grindului, este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Dâmbovicioara
Rezervația naturală se află în Masivul Piatra Craiului, în imediata apropiere a crestelor acestora, în bazinul Văii Grindului, la o altitudine de 2.200 m și are o suprafață de 0,50 hectareAria protejată înclusă în Parcul Național Piatra Craiului reprezintă un aven (gol subteran, peșteră), o formă carstică de prăbușire, alcătuită din mai multe puțuri verticale întrerupte de galerii, cu forme vizibile de eroziune și coroziune.
Calcarul numulitic de la Albești
Calcarul numulitic de la Albești este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic și paleontologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Albeștii de MuscelRezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000[3], se află în partea sud-estică, în imediata apropiere a satului Albești, Argeș și se întinde pe o suprafață de 1,50 hectare.
Aria naturală declarată monument al naturii, reprezintă o zonă unde se găsesc resturi fosile de vertebrate și nevertebrate (colți de rechin, echinoderme, brahiopode, foraminifere) atribuite eocenului, depozitate în calcarenumulitice, de culoare alb-cenușii – cenușiu-roșiatice.
Golul alpin Moldoveanu – Capra
Golul alpin Moldoveanu – Capra este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt: faunistică, floristică, geologică și peisagistică), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunelor Arefu și Nucșoara.
Aria naturală aflată în teritoriul sudic al Munților Făgăraș, grupare montană a Carpaților Meridionali; are o suprafață de 5.000 de hectare și reprezintă golul alpin ce se desfășoară între Vârful Moldoveanu (2.544 m) și Vârful Capra (2.494 m).
Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate] cuprinde un relief variat, cu abrupturi stâncoase, lacuri glaciare, căldări suspendate, morene, culmi înclinate, văii, izvoare, pășuni și zone împădurite.
Flora este constituită (în partea inferioară a rezervației) din specii lemnoase de fag (Fagus sylvatica) în asociere cu mesteacăn (Betula pendula), iar pe malurile apelor sunt întâlnite specii arboricole de plop tremurător (Populus pendula), salcie căprească (Salix capreea) sau anin negru (Aninus glutinosa).
Sangele voinicului Enrico Blasutto – Operă proprie
Etajul coniferelor cuprinde specii de brad (Abies), molid (Picea abies), pin (Pinus), zâmbru (Pinus cembra), tisă(Taxus baccata), zadă (Larix); precum și specii de arbusti: jneapăn (Pinus mugo), ienupăr (Juniperus communis) sau afin (Vaccinum myrtillus L.).
Vegetația ierboasă de pajiște și stâncărie cuprinde specii floristice rare, dintre care: floarea de colț(Leontopodium alpinum Cass), smârdar (Rhododendron kotschyi), sângele voinicului (Nigritella rubra), rușuliță (Hieradum aurantiacum), omag galben (Aconitum anthora), iederă albă (Daphne blagazana) sau gențiană(Gentiana clusii).
Fauna este reprezentată de specii de:
- mamifere: urs brun (Ursus arctos), capră neagră (Rupicapra rupicapra), cerb (Cervus elaphus), căprioară(Capreolus capreolus), mistreț (Sus scrofa), lup cenușiu (Canis lupus), râs (Lynx lynx), vulpe (Vulpes vulpes crucigera), veveriță (Sciurus carolinensis);
- păsări: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), acvilă de munte (Aquila chrysaetos), mierlă (Turdus merula), ciocănitoare (gen din familia Picoides), sturz (Turdus pilaris), codobatură (Motacilla alba L.);
- insecte
- reptile
- pești: păstrăvul este prezent atât în apele lacurilor glaciare cât și în a celor curgătoare
Cocoşul de munte (Tetrao urogallus)Tõnu Pani – Operă proprie
-
C
Golul alpin Valea Rea – Zârna
Golul alpin Valea Rea – Zârna este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Nucșoara.
Rezervația naturală declarată arie protejată prin Hotârârea de Guvern Nr.2.151 din 30 noiembrie 2004[3], se află în partea sudică a Munților Făgăraș, în bazinul râului Doamnei și se întinde pe o suprafață de 6.480 hectare.[4]Aria naturală reprezintă bazinul superior al râului Doamnei (la confluența râului Valea Rea cu valea Zârnei), cu un relief variat (lacuri glaciare, izvoare, văii, chei, abrupturi stâncoase, pajiști, pășuni), cu elemente faunistice și floristice specifice Meridionalilor.
Granitul de la Albești
Granitul de la Albești este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Albeștii de Muscel.
Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000[3], se află în partea sud-estică a satului Albești, la jumătatea drumului județean (DJ735) ce leagă localitatea de satul vecin Bughea de Sus și are o suprafață de 0,50 hectare.
Aria naturală declarată monument al naturii, reprezintă o zonă în a cărui perimetru sunt întâlnite mai multe blocuri de granit (o rocă magmatică constituită din minerale de biotit, cuarț, plagioclaz[ și sericit) de culoare roz, cu forme și dimensiuni diferite, acoperite pe alocuri cu vegetație alcătuită din specii de ierburi și arbusti.
Lacul Bascov
Lacul Bascov este o arie naturală ce corespunde categoriei a IV-a IUCN, situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Bascov
Rezervația naturală cu o suprafață de 162 hectare, se află în Câmpia Piteștilor, o subdiviziune în partea nordică a Câmpiei Române, în bazinul Argeșului, pe cursul mijlociu al acestuia, lângă drumul european E81 sau (DN7), în nord estul satului Bascov.
Rezervația a fost declarată arie protejată prin Hotărârea Nr.30 din 26 februarie 2004 a Consiliului Județean Argeș și aprobată prin Hotârârea de Guvern Nr.2151 din 30 noiembrie 2004[3] și este inclusă în aria de protecție specială avifaunistică – Lacurile de acumulare de pe Argeș[4]. Aceasta reprezintă o zonă de câmpie (luciu de apă, teren mlăștinos, pajiști și fânețe) ce asigură condiții de hrană și viețuire pentru specii de păsări migratoare, cât și condiții de iernat pentru anumite specii de păsări care rămân în rezervație pe tot timpul anului.
Ferestraş moţat (Mergus serrator)
În arealul rezervației este semnalată prezența mai multor specii avifaunistice (enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 147/CE din 30 noiembrie 2009) protejate la nivel european; astfel: rață roșie (Aythya nyoroca), egretă mică (Egretta garzetta), barză (Ciconia ciconia), gâscă cenușie (Anser anser), rață lingurar (Anas clypeata), corcodel cu gât roșu (Podiceps griseigena), rață cârâietoare (Anas querquedula), pescăruș cu cap negru (Larus ridibundus), cormoran mare (Phalacrocorax carbo), cufundar polar (Gavia arctica), ferestraș mic (Mergus albellus), ferestraș mare (Mergus merganser), ferestraș moțat (Mergus serrator), rață sunătoare (Bucephala clangula), lebădă mută (Cygnus olor), specia de lișiță (Fulica atra), rață pitică (Anas crecca).
Lacul lui Bârcă
Lacul lui Bârcă este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic, situat în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Davidești
Rezervația naturală declarată arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr.2.151 din 30 noiembrie 2004, se află în la extremitatea sudică a piemontului ce coboară din Munții Iezer-Păpușa, în partea vestică a satului Conțești și se întinde pe o suprafață de 20,40 hectare.
Aria naturală reprezintă o zonă umedă (ochiuri de apă, teren mlaștinos, bălți) cu elemente higrofile[6], printre care sunt întâlnite specii floristice de stuf (Phragmites australis), papură (Typha), spetează (Juncus effusus), rogoz din speciile Carex riparia și Carex vulpina, limbariță (Alisma plantago-aquatica), lintiță (din speciile Lemna triscula și Lemna minor), buzdugan-de-apă (Sparganium erectum), rourică (Glyceria maxima), cosor (Ceratophyllum demersum), stânjenel de baltă (Iris pseudacorus), veninariță (Gratiola officinalis), broscariță (Potamogeton natans) sau bobornic (Veronica beccabunga).
Bobornic
H. Zell – Operă proprie
Veninariţă
H. Zell – Operă proprie
Paul Gabriel Pasztor
- Cale de acces:
- Drumul național (DN73) Pitești – Mărăcineni – DN73D – Mioveni – Valea Stânii – Conțești
-
Lacul Buda
Lacul Buda (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Nucșoara.
Rezervația naturală declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000[3] se află în căldarea glaciară din dreapta traseului de creastă între vârfurile Arpașul Mare (2.468 m) și Arpașul Mic (2.460 m) din Munții Făgăraș, la o altitudine de 2.055 m, și are o suprafață de 0,40 hectare.
Aria naturală reprezintă un lac de origine glaciară de unde își are obârșia valea Buda, care împreună cu valea Caprei, formează râul Argeș.
Lacul Galbena IV
Lacul Galbena IV (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr.Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea sudică a Munților Făgăraș, în bazinul râului Doamnei, la o altitudine de 2.188 m, și se întinde pe o suprafață de 0,20 hectare
Aria naturală reprezintă un lac de origine glaciară
Lacul Hârtop I
Lacul Hârtop I (monument al naturii), denumit și Gemenul de sus, este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr.
Rezervația naturală declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000[3], se află în partea sudică a Munților Făgăraș, la o altitudine de 2.230 m, în bazinul râului Doamnei și are o suprafață de 0,30 hectare.
Aria naturală reprezintă un lac de origine glaciară, cu maluri formate din bucăți de stâncă și grohotiș, mai puțin cel nord-vestic, în a cărui parte s-a format o mlaștină acoperită cu vegetație specifică.
Lacul Hârtop II
Lacul Hârtop II (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr.Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea de sud a Munților Făgărașului, în bazinul hidrografic al râului Doamnei, la o altitudine de 2.200 m și se întinde pe o suprafață de 0,35 hectare.
Aria naturală cunoscută și sub denumirea de Gemenul de Jos, reprezintă un lac de origine glaciară, alimentat cu apă dintr-un izvor ce-și are obârșia în Lacul Hârtop I, de adâncime relativ mică (0,50-0,70 m) și cu malurile mlăștinoase, acoperite cu vegetație specifică zonelor umede.
Lacul Hârtop V
Lacul Hârtop V (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei RucărRezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea sudică a Munților Făgăraș, în bazinul râului Doamnei, în apropierea râului Leaota, la o altitudine de 2.100 m și se întinde pe o suprafață de 1 ha.
Aria naturală protejată, cunoscută și sub denumirile de Lacul dintre Scoici sau Lacul Roșu (după culoarea apei reflectată de la stâncile din maluri), reprezintă un lac de origine glaciară cu fundul acoperit cu pietriș și nisip și cu maluri stâncoase, acoperite din loc în loc cu arbusti din specia jneapănului (Pinus mugo).
Lacul Iezer, Munții Făgăraș
Lacul Iezer (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Nucșoara.Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 se află în Munții Făgăraș, și se întide pe o suprafață de 0,60 hectare.
Bumbăcăriţă (Eriophorum vaginatum)
Aria naturală reprezintă un lac de origine glaciară, (lacul Iezeru Mare), împrejmuit de mlaștini oligotrofe, acoperite cu vegetație specifică zonelor umede, unde sunt întâlnite specii floristice de bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum), gușa-porumbelului (Valeriana officinalis) sau covoare formate din mușchi de turbă.
Lacul Iezeru Mare este situat la altitudinea de 1.998 m, în apropierea Iezerului Mic. Are lungimea de 320 m, lățimea de 190 m, adâncimea maximă de 13,3 m, în partea de sud.
Lacul Izvorul-Mușeteică
Lacul Izvorul-Mușeteică este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Nucșoara.Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a zone protejate), se află în partea sudică a Munților Făgărașși are o suprafață de 0,30 hectare.
Aria naturală declarată monument al naturii, reprezintă un lac de origine glaciară aflat sub culmea montană a Vârfului Mușeteica (2.448 m).
Lacul Jgheburoasa
Lacul Jgheburoasa (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr.Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea sudică a Munților Făgăraș, în bazinul văii Zârna, la o altitudine de 2.150 m, și se întinde pe o suprafață de 2 hectare.
Aria naturală reprezintă lacul de origine glaciară (luciu de apă) și zona împrejmuitoare, situat la obârșia văii Jgheburoasa, cu maluri acoperite de vegetație alcătuită în cea mai mare parte din arbusti mici de afin negru de munte, o plantă din specia Vaccinum myrtillus.
Lacul Mănăstirii
Lacul Mănăstirii (monument al naturii) cunoscut și sub denumirea de Lacul Gălășescu, este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr.Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea de sud a Munților Făgăraș, (Șaua Gălășescului), în bazinul râul Doamnei-căladarea văii Gălășescului, la o altitudine de 2.168 m, și se întinde pe o suprafață de 0,60 hectare.
Aria naturală reprezintă un lac de origine glaciară, cu maluri stâncoase, acoperite pe alocuri cu vegetație (formată în cea mai mare parte cu mușchi), alimentat cu apă de un mic pârâu cu trei brațe. La ieșirea din lac se formează albia Văii Rele a Gălășescului, un afluent al râului Doamnei.
Lacul Scărișoara Galbenă
Lacul Scărișoara Galbenă este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr.Rezervația naturală declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) se află în partea sudică a Munților Făgăraș, în bazinul râului Doamnei, la o altitudine de 2.200 m și se întinde pe o suprafață de 2 hectare.
Aria naturală este declarată monument al naturii și reprezintă un lac (și zona împrejmuitoare a acestuia) de origine glaciară, alimentat de trei izvoare, iar în punctul de evacuare a apei, își are obârșia pârâul Valea Galbenă.
Lacul Valea Rea
Lacul Valea Rea (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Rucăr.
Rezervația naturală declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea sudică a Munților Făgăraș, între Vârful Galbenele (2.456 m), Vârful Găleșescu Mare (2.470 m) și Vârful Moldoveanu (2.544 m), în bazinul râul Doamnei-căldarea Valea Rea, la o altitudine de 2.156 m, și are o suprafață de 0,50 hectare.
Aria naturală reprezintă un lac de origine glaciară, alimentat de trei izvoare. La ieșirea din lac se formează albia râului Valea Rea, unul din cei doi afluenți al râului Doamnei.
Lacul Zârna
Lacul Zârna (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunelor Nucșoara și Rucăr.
Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea sudică a Munților Făgăraș, în bazinul râului Doamnei, în apropierea râului Zârna, unul din cei doi afluenți ai acestuia și are o suprafață de 0,50 hectare.
Aria protejată reprezintă un lac de origine glaciară alimentat de apele unor izvoare și din cele formate prin topirea zăpezii.
Locul fosilifer Suslănești
Locul fosilifer Suslănești (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip paleontologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Mioarele.[
Rezervația naturală declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea estică a satului Suslănești, în apropierea drumului național (DN73D) Boteni – Mușcel – Suslănești – Fântânea și se întinde pe o suprafață de 3,50 hectare.
Aria protejată reprezintă o zonă de deal săracă în vegetație, brăzdată de șanțuri rezultate în urma fenomenelor de șiroire sau a torentelor de apă de pe versanți; cu depozite oligocene bogate în disodil și menilit,unde au fost descoperite resturi fosile ale mai multor specii de pești.
Microrelieful carstic de la Cetățeni
Microrelieful carstic de la Cetățeni este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic și peisagistic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Cetățeni.
Rezervația naturală declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, se află în partea de sud a Munților Leaota, la o altitudine de 800 m, în partea nordică a satului Cetățeni, în versantul stâng al râului Dâmbovița și se întinde pe o suprafață de 10 hectare.
Aria naturală reprezintă o zonă cu relief carstic rezultat din procesele de eroziune, coroziune și alterare biochimică a rocilor, alcătuit din abrupturi stâncoase, coloane, vârfuri, calcare stâncoase, lapiezuri; de interes geologic și peisagistic.
Poiana cu narcise Negrași
Poiana cu narcise Negrași este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip floristic și peisagistic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Negrași.
- Rezervația naturală se află în partea sud-estică a județului și în cea sudică a satului Negrași, Argeș, în lunca râului Dâmbovnic, unul din afluenți de dreapta al Neajlovului și se întinde pe o suprafață de 4,10 hectare.
Poiana cu narcise de la Negrași a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a zone protejate) și reprezintă o zonă depresionară umedă, cu pajiști, pe malul râului Dâmbovnic în a cărei teritoriu, la nivelul ierburilor, în timpul primăverii, în a doua jumătate a lunii aprilie și începutul lunii mai, înfloresc un gen de narcise din specia Narcissus stellaris.În fiecare an, în luna mai, primăria Negrași organizează manifestarea cultural-artistică Sărbătoarea narciselor, eveniment ce coincide cu ziua comunei.
Peștera Dâmbovicioara
Peștera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviței), la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, județul Argeș. Peștera s-a format datorită acțiunii apelor pârâului Dambovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului.
Este o peșteră caldă, cu o tempreatură de 10 – 12 °C și cu o umiditate moderată. Peștera este „uscată”, pârâul care a generat-o având acum o altă albie. În interior se leagă de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizează un slab curent de aer.Peștera Dâmbovicioara este formată dintr-o galerie unică, cu o lungime totală, de 555 m. Deși această lungime este incomparabil mai mică față de alte peșteri din România, Peștera Dâmbovicioara este cea mai lungă din zonă, relieful și natura rocilor nefiind propice galeriilor de mari dimensiuni. Galeria are lățimi ce variază între 3-4 m și înălțimi de 4-5 m, cu puține ramificații, de dimensiuni mici. După 150 m de la intrare, galeria se îngustează foarte mult.Peștera este relativ săracă în formațiuni calcaroase însă este destul de bine cunoscută, a fost amenajată și este frecventată de un număr destul de mare de turiști.
Peștera Dobreștilor
Peștera Dobreștilor este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Dâmbovicioara.
Rezervația naturală cu o suprafață de 0,50 hectare[1] înclusă în Parcul Național Piatra Craiului, a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000[2] și reprezintă o cavitate (peșteră) în abrupturile calcaroase ale Cheilor Dâmbovicioarei.
Peștera nr. 15
Peștera nr. 15 este o arie protejată de interes bnațional ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Dâmbovicioara.
Rezervația naturală cu o suprafață de 0,50 hectare este inclusă în Parcul Național Piatra Craiului a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000] și reprezintă un gol natural (peșteră) săpat în abrupturile calcaroase ale Pietrii Craiului.
Peștera de la Piscul Negru
Peștera de la Piscul Negru este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Arefu[Rezervația naturală declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) se află în Munții Făgăraș și are o suprafață de 0,50 hectare.
Aria naturală reprezintă o cavitate (peșteră) în abruptul Vârfului Piscul Negru (2.248 m), străbătută de cursuri de apă, cu cascade și galerii cu diferite forme concreționare de ghirlande, coloane, pânze, cristale, stalactite, baldachine, etc.
Peștera Stanciului
Peștera Stanciului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Dâmbovicioara.
Rezervația naturală (monument al naturii) cu o suprafață de 0,50 hectare inclusă în Parcul Național Piatra Craiului, a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și reprezintă o cavernă (peșteră, gol natural) săpată în abrupturile calcaroase din Munții Piatra Craiului.
Peștera Uluce
Peștera Uluce este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezzervație naturală de tip speologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Dâmbovicioara.Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate), este inclusă în Parcul Național Piatra Craiului și are o suprafață de 0,50 hectare.
Aria naturală reprezintă o cavitate (peșteră activă) cu mai multe galerii având o lungime totală de 236 m, străbătute de cursuri de apă, cu mici lacuri și cascade.
Valea Vâlsanului
Valea Vâlsanului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunelor Arefu, Brăduleț, Mușătești și Nucșoara.Aria naturală se află în Carpații Meridionali, în partea sudică a Munților Făgăraș, în bazinul hidrografic al râului Vâlsan (până la vărsarea acestuia în râul Argeș), acoperind o parte din Podișul Getic.Rezervația naturală întinsă pe o suprafață de 10.000 de hectare, a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și reprezintă arealul (de interes floristic, faunistic și peisagistic) aflat în bazinul hidrografic (amonte de satul Brădetu, până la confluența cu râul Argeș, cuprinzând două sectoare: montan și subcarpatic) al Văii Vâlsanului (cu afluenții de dreapta: Izvorul Dimei, Izvorul Popii, Robaia, Toplița, valea Bunești și cei de stânga: valea Zănoguța, Dobroneagu și valea Cheii); cuprins între cel al Argeșului și bazinul râului Doamnei.Rezervația „Valea Vâlsanului” prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice.
Floră
Flora ariei protejate are în componență elemente vegetale distribuite etajat, în concordanță cu structura geologică, caracteristicile solului și climei, structurii geomorfologice sau altitudinii și cupride specii arboricole de: fag (Fagus sylvatica), gorun (Quqrcus patrea), gârniță (Quercus frainetto), mesteacăn (Betula pendula), frasin (Fraxinus excelsior), iar pe maluri sunt întâlnite specii de: salcie căprească (Salix capreea), plop tremurător (Populus pendula) sau anin negru (Aninus glutinosa).
La nivelul ierburilor vegetează specii floristice de: țăpoșică (Nardus stricta), păiuș roșu (Festuca rubra), iarba câmpului (Agrostis capillaris), brândușă de toamnă (Colchicum autumnale), mărgică (Melica uniflora), păștiță(Anemone nemerosa), drăgaică (Galium verum), pupezele (Lathyrus vernus), iarbă deasă (Poa nemoralis).
- Pupezele (Lathynus vernus)
Faună
Fauna este reprezentată de mai multe specii de mamifere, păsări, peșri, amfibieni și insecte; astfel:
Mamifere: urs brun (Ursus arctos), cerb (Cervus elaphus L.), căprioară (Capreolus capreolus), capră neagră(Rupicapra rupicapra), mistreț (Sus scrofa), lup (Canis lupus), Vulpe (Vulpes vulpes crucigera), vidră (Lutra lutra), pisică sălbatică (Felis silvestris silvestris), râs(Lynx lynx), jder de copac (Martes martes), veveriță (Sciurus carolinensis);
Păsări: mierla (Turdus merula), cinteză (Fringilla coelebs), pițigoi (din familia Fringillidae), ciocănitoare (din familia Picidae), sturzul de vâsc (Turdus viscivorus);
Amfibieni: ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata), salamandra de foc (Salamandra salamandra), broasca-roșie-de-munte (Rana temporaria);
Pești cu specii de: păstrăv (Oncorhynchus mykiss), zglăvoc (Cottus gobio), clean (Squalius cephalus), nisipariță (Sabanejewia romanica), grindel (Barbatula barbatula), mreană vănătă (Barbus meridionalis, precum și o specie unică în lume, cunoscută sub denumirea populară de asprete (Romanichthys valsanicola)
Cheile Dâmbovicioarei
Cheile Dâmbovicioarei au o lungime de chei propriu zise de 2 km, sunt situate în arealul montan calcaros al „Munților Piatra Craiului”, pe traseul „Rucăr-Bran”.
„Dâmbovicioara” care izvorăște pe versantul sudic al Vârfului „La Om” (2230) m din munții Piatra Craiului este unul dintre afluenții Dâmboviței, care curge pe direcția de nord-sud.
În amonte de chei se află la confluența cu Valea Muierii un izvor numit „La Galgoaie” de unde apa curge cu o viteză torențială în Dâmbovicioara urmat de o cheie îngustă, aprope inaccesibilă presărată cu cascade. Mai există și alte chei în apropiere ca de pildă Cheile Brusteretului, Cheia Lungă și Cheia Strâmtă.
Cheile Dâmbovicioarei au un aspect impunător și face parte dintr-o serie de cel puțin 20 de chei situate în bazinul hidrografic al Dâmboviței. Dâmbovicioara a săpat în formațiunile de roci sedimentare, calcaroase, și gresii, conglomerateun adevărat canion lung de 8 km, care în unele porțiuni valea are pereți verticali ce depășesc 200 de m înâlțime.
Cabana Brusturet
din Cheile Dâmbovicioarei
Apele râului prin acțiunea de eroziune au creat forme bizare de turnuri, sau creste ascuțite, având subteran goluri carstice, astfel în această zonă se pot număra peste 50 de peșteri ca (Peștera Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului, Peștera Labirintului).
Cabana Brusturet din Cheile Dâmbovicioarei
Zona carstică Măgura – Nucșoara
Zona carstică Măgura – Nucșoara este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic și peisagistic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei NucșoaraRezervația naturală declarată arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr.2.151 din 30 noiembrie 2004, se află în partea sudică a Munților Făgăraș, în zona depresionară a Mușcelelor Argeșului, la poalele dealului Măgura și se întinde pe o suprafață de 15,80 hectare.[4]
Aria naturală reprezintă o zonă depresionară deluroasă cu formațiuni carstice (formațiuni geomorfologice de tip: doline, lapiezuri, șei, ponoare), pajiști, pășuni și păduri, cu floră și faună specifice ariei subcarpatice a Meridionalilor. Pe teritoriul rezervației se află Lacul Nucșoara, un lac de acumulare cunoscurt de localnici și sub denumirea de Lacul Învârtita.sursa:Wikipedia, enciclopedia liberă
rtodoxă din Cil, județul Arad
Pescăria de lângă Nădlac
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Beta
felycuty
Betasare's Blog 
mai 21, 2017 @ 11:41:09
Cu ocazia acestei sfinte sarbatori, va rog sa serviti ce va ofer cu drag in cinstea uneia din onomasticile mele si va multumesc pentru tot dar mai ales pentru prietenie.
LA MULTI ANI ! onomastica fericita tuturor celor ce-si sarbatoresc onomastica si celor pe care-i sarbatoriti voi, dragi prieteni ! ❤
ApreciazăApreciază
mai 23, 2017 @ 10:01:36
Cristos a Inviat!
Va doresc o zi de marti numai cu ceasuri bune ! ❤
Pentru horoscop :
ApreciazăApreciază
mai 24, 2017 @ 10:50:14
Pentru horoscop :
ApreciazăApreciază
oct. 01, 2022 @ 14:59:45
ApreciazăApreciază