Sa sti sa multumesti !


a32bd371cd343d8f18e3b681fad79807

482754_419910528105641_2126458076_n525641_462852197120092_849328610_n

Fa-ti timp…
Acum cat inca se mai poate
Lucreaza frate cu folos,
Ca nu-i mai pretios din toate
Decat ce faci pentru Hristos,
Cat inca ai suflare-n tine
Mai poti ofrande sa-i aduci,
Dar s-ar putea ziua de maine,
Amicul meu, sa n-o apuci.

Fa-ti timp pentru El
Fa-ti timp pentru Cer
Din toate aceasta-i mai presus
Fa-ti timp sa iubesti
Fa-ti timp sa te jertfesti
Fa-ti timp astazi pentru Iisus

Fa-ti timp pentru acei ce-n lume
Alearga din rau spre mai rau
Nu obosi ci spune, spune
De dragostea lui Dumnezeu
Fa-ti timp si mergi fara cartire
La patul celor suferinzi
Ca ei asteapta cu iubire
Macar o mana sa le-ntinzi

Fa-ti timp pentru copiii care
Ramas-au fara de parinti
Sa dai o simpla sarutare
Macar o mana sa le-ntinzi
Cat inca ai suflare-n tine
Lucreaza frate cu folos
Caci ce faci pentru El raman
Fa-ti astazi timp pentru Hristos ❗
373b19d1d83f0c7f777dcdf1c5abc561

Image Hosting Albert Einstein spunea „mulţumesc” de o sută de ori pe zi. „Îmi amintesc de o sută de ori pe zi că viaţa mea lăuntrică şi cea exterioară depind de munca altor oameni, fie ei vii sau morţi. Acest lucru mă îmbie să fac eforturi mai mari pentru a dărui la rândul meu ceva, răspunzând astfel în aceeaşi măsură pentru tot ce am pri­mit şi pentru tot ce continu să primesc”, a spus ma­rele fizician Albert Einstein, savantul ale cărui idei au schimbat faţa lumii noastre. Am preluat citatul acesta din cartea „The secret; pu­terea”, de Rhonda Byrne, tradusă la Editura Adevăr Divin. Autoarea vorbeşte despre pu­terea extraordinară a recunoştinţei, care poate fi exprimată printr-un sincer „mulţumesc”. „Cunosc mii de oameni care au reuşit să iasă din cele mai dificile situaţii imaginabile cu ajutorul recunoştinţei. Cunosc cazuri de vindecări miraculoase ale unor boli pe care medicii le credeau fără speranţă de vindecare; recuperări ale unor rinichi blocaţi, vindecări ale unor boli de inimă, regenerarea ochilor şi revenirea vederii, dispariţia unor tumori şi regenerări ale oaselor. Cunosc cazuri ale unor relaţii destrămate care s-au transformat în relaţii solide şi armonioase cu ajutorul recunoştinţei…”, spune autoarea menţionată mai înainte.

Aşadar, recunoştinţa pare a fi cheia puterii noastre de a pătrunde într-un univers al iubirii, într-un univers în care ne simţim iubiţi şi iubim. În lumea suferinţei pe care o vedem zi de zi, în lumea deziluziei şi a dezbinării nu-i altceva decât mintea noastră şi puterea ei de a crea toate aceste rezultate. Lumea oamenilor vinovaţi, lumea justiţiei oarbe, lumea răzbunării de tip „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”, lumea urii şi a deznădejdii pare a fi exact lumea minţii „nerecunoscătoare”.
Lumea minţii care nu vede ce primeşte, ci doar ceea ce nu primeşte. Lumea minţii nemulţumite, a minţii continuu pusă pe cârcoteală şi pe vântoare de greşeli este lumea care ne face bolile mai grele, sufletele nefericite şi ne rupe aripile ce pot ajuta să zburăm în viaţa asta către iubirea pe care o putem simţi noi înşine, nu aceea pe care sperăm să ne-o dea altcineva. Mintea nefericită şi răzbunătoare, mintea fixată asupra răului nu poate exersa zborul diafan şi strălucitor către ideile pe care le-a văzut mintea recunoscătoare a lui Einstein. Mintea recunoscătoare apropie sufletul omenesc de puterea lui de a iubi şi-n puterea noastră de a iubi şi a simţi fericirea stă şi sensul vieţii fiecăruia dintre noi. Căci orice am căuta, noi căutăm fericirea. Căutăm trăirea numită fericire şi nu un lucru anume pe care-l investim cu puterea de a ne face fericiţi. Căutând bani, noi căutăm bucuria.

Consecinţa finală a faptului de a avea banii visaţi nu-i altceva decât starea de bucurie, starea de bine, de siguranţă, de iubire ce se iveşte în trăirea noastră prin faptul de a avea bani. Alţii caută fericirea în relaţiile cu sexul opus, unii în jocurile de noroc, alţii în a îngriji grădinile, alţii în mii şi mii de ocupaţii, adesea confuze şi – în cele din urmă – aducătoare de durere. Iată că a spune mulţumesc oricărui lucru, oricărei fiinţe, oricărei situaţii binecuvântate din viaţa noastră ne poate salva din ghearele confuziei minţii, din ghearele căutării fericirii în situaţii dureroase, din mrejele bolii şi ale dezastrului sufletesc.

Recunoştinţa ne ajută să simţim iubirea, să o trăim în noi înşine. Recunoştinţa nu ne duce afară, în lume pentru a căuta să fim iubiţi, ci ne întoarce în interior, în propriul suflet, acolo unde a fost, este şi va fi întotdeauna sursa iubirii, ca şi sursa puterii ce ne dăruieşte inspiraţia lui Einstein, posibilitatea de a ne vindeca atunci când suntem bolnavi, puterea de a ne simţi împliniţi în relaţiile noastre şi ne deschide uşa către lumea frumoasă pe care ne-o refuză mintea omenească, depresia şi răutatea. Dacă Einstein a putut să spună „mulţumesc” de o sută de ori în fiecare zi, de ce n-am încerca şi noi? Dacă cei ce s-au salvat de la distrugere mărturisesc că au făcut-o prin simpla şi continua stare de recunoştinţă, putem să facem şi noi asta.

Miracolele apar din şi prin lucrurile simple, iar a spune mulţumesc cu sinceritate pentru o mie de lucruri din trecut, a le mulţumi oamenilor ce ne ajută în prezent, a le mulţumi celor ce vor veni către noi în viitor poate fi o alegere salvatoare în orice situaţie, cât de dramatică ar părea ea. Formula lui Einstein, să spui „mulţumesc” de o sută de ori pe zi şi să simţi recunoştinţa în inima ta pentru tot ce ai primit în viaţă mi se pare… o pastilă vindecătoare, una care poate îndepărta durerile emoţionale, durerile mentale şi multe dintre durerile vieţii într-un mod miraculos.

http://www.jurnalul.ro

si ca o continuare adaug si asta:

Sunt sentimente din trecut care continuă să se manifeste dincolo de conştienţa noastră şi să ne ghideze vieţile. Vorbim despre acele sentimente neplăcute, creatoare de su­fe­rinţă, ce se ivesc şi se arată conti­nuu, în experienţele şi-n evenimentele pre­zente. Sunt sentimente care au de­venit tipare inconştiente, programe, pe care le credem vindecate sau inexistente, deşi ele continuă să trăiască prin noi, să ne arate că suntem, încă, răniţi şi de aceea retrăim continuu aceeaşi rană, pe care o atribuim oamenilor sau situaţiilor de viaţă de azi. La întrebarea „urâţi pe cineva?” majoritatea oamenilor răspund precipitat şi sigur pe ei: „Eu nu urăsc pe nimeni, am rezolvat de mult problema asta, am iertat pe toată lumea!”.

Dar asta-i doar o declaraţie de suprafaţă, inocentă în esenţa ei. Este inocentă pentru că omul nu urăşte conştient. Totuşi, la o analiză atentă a relaţiilor sale şi a situaţiiilor de viaţă, apare limpede „ura inconştientă”, lipsa de iertare şi, sub ele, tiparul mental nevindecat. Surprinzător şi fascinant, în acelaşi timp, devine faptul simplu că tiparul se regăseşte aproape pentru toţi în lumea copilăriei, în vremea minunatei copilării şi se creează în relaţiile cu oamenii cei mai apro­piaţi.

În relaţiile cu părinţii creăm pri­mele percepţii despre absenţa iu­birii şi, pentru că nu ne place ceea ce gândim sau am gândit, îngropăm în străfundurile inimii, în întunericul in­conştientului percepţia „mama sau/şi tata nu mă iubeşte; eu nu-mi iu­besc mama şi/sau tatăl”. Trăirea urâtă, hidoasă din noi înşine este res­pin­să de partea conştientă din noi, pri­vită ca inacceptabilă şi nedorită, aşa încât ea lucrează în ascuns. Sentimentul nedorit iese la suprafaţă în alte relaţii, în alte evenimente, în alte situaţii şi, mai mult, cred că se transmite de la părinţi la copii. Pare o formă în care „păcatul” neiubirii şi a lip­sei de iertare… se perpetuează, se transmite inconştient şi determină com­portamentul omului în relaţia cu părinţii şi copiii săi, dar şi cu orice altă fiinţă care are cu ei o relaţie iniţială de iubire.

Durerea emoţională nu se vindecă de la sine, iar atunci când ea provine dintr-un tipar moştenit, când ea vine de la bunici şi de la părinţi se resimte mai puternic, mai grav, mai greu de înţeles şi mai greu de vindecat în acelaşi timp. E ca o piatră de moară în întreaga fiinţă a omului, ca un pietroi care obişnuieşte să cadă vije­lios în cele mai frumoase relaţii de dra­goste, să le sfărâme, să le facă cio­buri şi să ne arunce cioburile dez­nă­dejdii, ale neputiinţei şi ale durerii de a nu iubi şi a nu fi iubiţi în suflete.

Acolo unde oamenii au o respingere, o ură şi o judecată critică faţă de pă­rinţi sau de copii la lumina zilei este clar că tiparul „eu nu te iubesc/tu nu mă iubeşti” se află la lumina zilei. Ma­nifestarea are loc pentru că nu suntem vindecaţi şi pentru că lipsa noastră de iubire pare justificată în pro­p­riii ochi. Vom vorbi cu altă oca­zie despre consecinţele acestui fel de a nu iubi pentru că astăzi avem în atenţie „lipsa de iertare şi de iubire in­conş­tientă”. În acest caz, oamenii au re­laţii cu părinţii lor, ei nu mai sunt conş­tienţi de lipsa de iertare creată în co­pilărie, dar proiectează durerea, sentimentul singurătăţii, al lipsei de iertare şi de iubire în alte relaţii din pre­zent. Soţul, soţia, prietenul apro­piat, şeful adulat cândva, vecinul, co­pilul propriu, iubitul sau iubita pot de­veni stimuli pentru retrăirea şi re­cu­noaşterea durerii din noi, a durerii de a nu iubi şi a nu fi iubiţi. Relaţiile di­ficile, relaţiile nefericite ale vieţii noastre ar putea să ne dea cheia vin­de­cării propriului suflet rănit în co­pi­lărie.

Toate relaţiile nefericite ascund un potenţial vindecător tocmai pentru că prin ele putem privi adânc în su­fletul nostru, acolo unde ne-am re­pri­mat, ne-am ascuns şi ne-am inhibat sentimentele neplăcute. Iertarea este un corector excepţional al urii de sine şi al urii de altul, dar pentru a ier­ta avem nevoie să ne amintim, să fim conştienţi, să acceptăm că n-am iertat încă. Relaţiile dificile de viaţă ne arată că n-am iertat şi nu ne-am ier­tat pe noi înşine pentru păcatul de a nu iubi şi credinţa că n-am fost iu­biţi. În cazul tiparelor inconştiente, a fi conştienţi de sentimentele noastre as­cunse, dureroase este primul pas că­tre vindecare, iar relaţiile dificile ne spun limpede cât este de profundă per­cepţia noastră că nu iubim şi nu sun­tem iubiţi. A ierta este pasul ur­mă­tor, dar cei mai mulţi dintre noi am vrea să iertăm şi nu ştim cum să facem asta.

Image Hosting

Te caut, nu Te simt, dar Te intalnesc mereu

In miezul unei nopți de primavara, un tanar creștin-ortodox, care se ruga in fața unui altar, in genunchi, langa cateva icoane și carți sfinte, intr-o camaruța mica foarte saracacioasa – atat de umila, incat avea o gaura mare in tavan si era neincalzita și neelectrificata – printre lacrimi, aprinzand 7 lumanari, deznadajduit din cauza faptului ca niciodata nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a cautat, a inceput sa se roage timid: „Doamne, daca intr-adevar exiști, permite-mi sa Te simt, sa Te intalnesc, sa Te gasesc; Doamne, vorbește-mi!” Afara a inceput sa ploua; picaturile de ploaie acompaniau suav o pasare, care s-a oprit din zbor in dreptul ferestrei camerei baiatului, cantand, insa baiatul nu a auzit-o. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!
Neauzind nimic, tanarul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!” Și pasarea a ciocanit de trei ori geamul, atat de puternic, incat sunetul a rasunat in toata camaruța lui, dar baiatul nu a ascultat-o. Era prea concentrat sa auda doar ce considera el ca trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oara.
Cu durere in suflet tanarul a murmurat in tihna: „Doamne, Te implor, vorbeste-mi!”. Vantul a inceput sa bata lin, afara, parand a fi o adevarata simfonie, la patrunderea lui printre crapaturile ferestrei macinate de trecerea timpului, dar baiatul nu i-a dat importanta cuvenita, ci l-a tratat cu ignoranța. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia oara!
Stingand 3 lumanari, trist, tanarul a spus cu voce parca lipsita de viata: „Doamne, arata-mi-Te, vreau sa Te vad!”. Pasarea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brazdat toata bolta cereasca, dar tanarul nu a observat mareția lui. Dumnezeu, astfel, i s-a „aratat”!
Nedumerit, tanarul a inceput sa strige fierbinte, printr-o ruga launtrica: „Doamne, Dumnezeul meu, lasa-ma sa Te miros!”. O floare de pe icoana Sfintei Treimi a cazut langa genunchii baiatului, iar nectarul ei s-a imprastiat pe hainele lui. El, insa, nu i-a perceput mirosul imbietor. Astepta altceva. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „mirosit”.
Stingand inca 2 lumanari, tanarul continua sa converseze cu Dumnezeu: „Pana cand ma vei lasa sa Te chem zadarnic, oare vrei ca puțina credinta-n Tine sa mi-o pierd? Doamne, vreau sa Te intalnesc, sa Te gasesc, sa pun mana pe Tine, sa Te ating!”. Prin gaura din tavanul camarutei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albina si se puse pe umarul drept al baiatului, dar el a lovit-o cu mana stanga; a gonit fragila insecta. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „atins”!
Apasat de o profunda povara, pe baiat l-a cuprins somnul, dar in ultimul moment a apucat sa stinga inca o lumanare și sa mai spuna cateva cuvinte, inainte sa adoarma: „Doamne, Doamne, Doamne, lasa-ma sa Te gust!”. Adormi, gemuit fiind langa altar, cu capul sub candela care ardea palpaind. O picatura de untdelemn din candela s-a scurs ușor și a cazut pe obrazul lui. S-a prelins și a ajuns in gura baiatului. Pulsul inimii lui s-a accelerat, iar tanarul s-a trezit avand in gura un gust dulce parfumat, dar nu l-a simțit, pentru ca s-a grabit sa se puna in pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „gustat”!
Ajuns in pat si continuandu-si somnul, baiatul a avut un vis: S-a visat pe el insusi, in fata altarului, in genunchi, vorbind cu Dumnezeu, si spunandu-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te intalnesc, nu Te gasesc, cred ca nu existi, sau daca existi m-ai parasit, nu ma mai iubesti”. Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic.
Dintr-o data un inger frumos foarte, a aparut stand langa singura lumanare care inca mai ardea si i-a spus, privindu-l: „Baiatule, eu sunt Rafael, unul din cei sapte sfinti ingeri, care ridica rugaciunile oamenilor dreptcredincioși si le inalta inaintea slavei Celui Sfant. Am fost trimis la tine de Cel Preainalt. Nu te teme! Eu iti voi spune ce-mi este ingaduit, iar tu vei pastra toate cuvintele mele in inima ta. Binecuvanteaza-L pe Dumnezeu, slaveste-L si cunoaste slava Lui; marturiseste inaintea tuturor celor vii ce a facut El pentru tine. Dar ce a facut El pentru tine, in aceasta noapte? La toate rugaciunile ti-a raspuns, dar tu nu ti-ai dat seama. De ce? Nu ti-ai lasat inima și trupul sa-L simta pe Dumnezeu, doar pentru ca mintea ta nu a inteles felul in care El ti s-a facut cunoscut. L-ai fi simtit, daca ai fi avut iubire și credinta puternice, in inima și suflet, pentru ca cel care iubeste și crede in El cu adevarat, nu are cum sa nu-L simta, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut indoieli și, mai mult decat atat, ai indraznit chiar sa ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, baiatule, dar, chiar si așa, tu nu le-ai ințeles. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, insa, este mare. Priveste catre icoana Sfintei Treimi”. Tanarul, vizibil uimit de cuvintele Sfantului Inger, se uita catre icoana. O voce blanda si-a facut simtita prezenta, rezonand din spatele icoanei, care era total invaluita intr-un nor de lumina alba-aurie: „Fiule, ii zise vocea, nu te teme, Eu stiu demult ca inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu, Alfa și Omega, Inceputul și Sfarșitul, Cel dintai și Cel de pe urma; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am parasit. Sa nu crezi ca as putea sa te uit vreodata, ca aș putea sa te parasesc. Langa tine sta mereu unul dintre ingerii Mei, la fiecare pas al tau. Sa nu te simti singur niciodata, ai toata dragostea Mea”.
Pe baiat il bufni plansul. Dumnezeu continua sa-i vorbeasca: „Fara credinta, dar, nu este cu putinta sa fii placut Mie, caci cine se apropie de Mine trebuie sa creada ca Eu exist si ca Ma fac rasplatitor celui care Ma cauta”. „Dar ce este credința, Doamne”, intreba baiatul, caci eu am trait tot timpul cu senzația ca am credința in Tine?!” „Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Altfel spus, este increderea sau crezarea in ceva nevazut, ca și cum ar fi vazut si dorirea si sperarea celor asteptate, ca si cum ar fi de fata, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta in Mine a fost prea mica și nestatornica. Te-ai indoit de existența Mea. Sa știi ca daca as fi dorit, Eu as fi putut sa apar, pur si simplu, in fata ta, in trecut, pentru a demonstra ca exist, insa daca as fi facut acest lucru, tu nu ai mai fi avut nevoie de credinta. Fericiți sunt cei ce nu au primit nicio dovada a existentei Mele, dar au crezut in Mine!
Fiule, exista o multime de dovezi cu privire la existenta Mea. Biblia, Cuvantul Meu, spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvant si noaptea noptii vesteste stiinta „ (Psalmul 19:1, 2). Asadar, minunatiile naturii demonstreaza existenta Mea, tocmai de aceea Eu ti-am trimis pasarea, albina, fulgerul…; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație – tocmai de aceea, nici nu le-ai luat in seama. Nu Ma poți vedea, ințelege, fiule, pentru ca Eu locuiesc in lumina neapropiata. Pe Mine nu M-a vazut niciun om, niciodata, si nici nu M-a ințeles. A incerca sa Ma vezi, sa Ma ințelegi, sa Ma atingi, iți este și iți va fi intotdeauna cu neputința. Insa acum știi ca Eu exist,. Credința ta prea mica in Mine s-a transformat in convingere. Cunoaste-Ma și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale apofatica și pe cale catafatica. Calea apofatica inseamna sa Ma cunosti prin negatie, evitand sa gandești și sa spui ceva despre Mine, din toate ce nu pot fi gandite și spuse. Eu sunt necuprins, nemarginit, necunoscut pe calea ratiunii, caile Mele sunt necercetate si nepatrunse. Calea catafatica inseamna sa recunoști și sa susții existenta Mea prin afirmatii: Dumnezeu este bun, atotputernic, intelept, milostiv și așa mai departe. Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, adica Cel viu, Singurul, dar in trei ipostasuri: Tatal si Fiul si Sfantul Duh, Care lucrez in creatia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, in rugul aprins, Ma fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce exista si am creat numai de natura pozitiva, caci nu Eu am creat raul, dar sunt de necunoscut in fiinta Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinta Mea nu am nume grait, pentru ca sunt de negrait. Apropie-te intotdeauna de Mine, in mister divin, fiind multumit sa Ma intalnești si sa realizezi, in acelasi timp, neputinta mintii umane de a Ma intelege. Te iubesc!”.
Vocea si norul de lumina aurie disparura. Ingerul Rafael a zambit, a stins ultima lumanare aprinsa, cea de-a șaptea, si, indata, visul baiatului a luat sfarșit.
Era dimineata! Trezit din somn, tanarul si-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simtea pe deplin fericit ca Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spalat pe fata, s-a imbracat si a inceput sa faca metanii in fata altarului, in semn de recunoștința. Era convins de existența Celui pe Care l-a cautat mult timp și pe Care l-a intalnit tot de atatea ori, insa fara sa realizeze. In timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisa, desi tot timpul era inchisa, pentru ca așa obișnuia sa o lase. S-a oprit si a inceput sa citeasca: „De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor. Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc, desavarsit este. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta. Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44, 45, 48; 6:19-21; 7:21). Emoțiile l-au invadat. O lacrima i s-a scurs din ochiul drept, gadilandu-i și umezindu-i pielea uscata. A inchis incet Biblia, a pus-o pe altar si a deschis fereastra, ca sa admire frumusetea diminetii. O adiere de vant l-a mangaiat. A inchis fereastra si din nou a observat Biblia deschisa. A luat-o in brate si a inceput sa citeasca: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta”. Aceasta este cea dintai porunca. Iar a doua e aceasta: „Sa iubesti pe aproapele tau, ca pe tine insuti”. Mai mare decat acestea nu este alta porunca” (Marcu 12:30, 31). Uluit de ce a citit, a inchis Biblia, a pus-o pe altar si a plecat afara, meditand la cele citite. Ajuns afara, un gand ii tot venea insistent in minte: „intoarce-te in camera ta, degraba, intoarce-te”. S-a intors si a observat pentru a treia oara consecutiv Biblia deschisa. S-a pus in genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se intampla, si a inceput sa citeasca: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Sai: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Ca cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde; iar cine isi va pierde sufletul pentru Mine, il va afla. Pentru ca ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai; si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale.” (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap pana in picioare. Atunci a inteles ca Dumnezeu a facut in așa fel, incat Biblia sa se deschida in numele Sfintei Treimi, ca el sa citeasca unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce sa faca mai departe cu viata lui.
Emotionat fiind, negasindu-si cuvinte de slava, ca sa-L laude pe Dumnezeu, a inchis Biblia si a deschis-o la intamplare, pe la sfarsit, sperand ca va gasi acolo cuvintele prin care sa-și poata arata recunoștința fața de nemasurata bunatate a lui Dumnezeu; si le-a gasit, cu ingaduița Lui: „Vrednic esti, Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava si cinstea si puterea, caci Tu ai zidit toate lucrurile si prin vointa Ta ele erau si s-au facut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment baiatul și-a predat inima in mainile lui Dumnezeu și, ducand o viața bineplacuta Lui, s-a mantuit ajungand in Raiul in care ceata sfintilor ingeri si a arhanghelilor, cu toate cerestile puteri, Il lauda pe Dumnezeu, zicand: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava Ta .

Image Search

Image Search
Image Hosting
Image Hosting Site
Image Upload
Image Hosting Site>
Image Hosting Site
Free Image Hosting
Image Hosting Site
Free Image Hosting
Image Hosting
Image Upload
Image Search
Image Search
Free Image Hosting
Image Hosting
Image Hosting
Image Hosting at ImageHousing.com!
Image Hosting Site
Image Upload
Image Upload
Image Hosting Site
Free Image Hosting
Image Hosting
Free Image Hosting
Free Image Hosting
Image Search

Image Hosting

Daca se deschide e bine sa vizionati acest material, ne arata ca ceea ce am primit de la Creator, daca il iubim, sa respectam, nu sa distrugem.

https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=gmail&attid=0.1&thid=135a2541d3561000&mt=application/vnd.ms-powerpoin

Infinita iubire.pps
1
Image Hosting
2
Image Hosting Site
3
Free Image Hosting

4
Free Image Hosting
5
Image Sharing
6
Image Hosting Site
7
Image Search
8
Image Upload
9
Image Search
10
Image Search
11
Image Hosting Site
12
Image Search
13
Image Upload
14
Image Sharing
15
Image Hosting
16
Image Search
17
Image Hosting
18
Image Hosting
19
Image Sharing
20
Free Image Hosting
21
Image Hosting

22

Free Image Hosting
23
Image Hosting at ImageHousing.com!

24
Free Image Hosting
Free Image Hosting

25
Image Hosting
Image Hosting
26
Free Image Hosting
Free Image Hosting
27
Free Image Hosting
Free Image Hosting
28
Image Upload
Image Upload
29
Image Sharing
30
Image Search
31
Image Hosting
32

Image Hosting at ImageHousing.com!
33
Free Image Hosting
34
Image Hosting
35
Free Image Hosting
36
Free Image Hosting
37
Image Hosting Site
38
Free Image Hosting
39
Image Hosting Site
40
Image Hosting
41
Image Hosting at ImageHousing.com!
42
Image Hosting Site
43
Image Hosting
44
Image Host

Image Upload

Image Sharing

Image Hosting

Image Hosting Site

Image Upload

Image Sharing

Image Hosting Site

Image Hosting

Image Hosting

Image Search

Image Upload

Image Hosting at ImageHousing.com!

Image Hosting Site

Image Hosting

Image Upload

Image Search

Free Image Hosting

Free Image Hosting

Image Hosting

Image Hosting Site

Free Image Hosting

Image Upload

Image Upload

Image Hosting

Image Upload

Image Upload

Image Hosting

Image Hosting Site

Free Image Hosting

Image Hosting Site

Image Hosting

Free Image Hosting

Image Hosting

Image Search

Image Upload

Image Search

Free Image Hosting

Image Hosting Site

Image Hosting Site

Free Image Hosting

Image Hosting

Image Hosting Site

Image Hosting

Image Search

Image Hosting
Adevăratele minuni

Un tânăr fără credinţă spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:
– Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!
– Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?
– Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!
– Ce ţi-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi păsările zburând?

– Nu! – a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naştere. Însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraş la un medic celebru care m-a operat şi m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi. De când am ieşit din spital, mă plimb însă pe străzi şi nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară şi, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat şi pentru faptul că mi-a ajutat să pot, în sfârşit, să le văd şi eu şi să mă bucur de ele.

În sufletul său, omul necredincios până atunci a înţeles că nu lumea era de vină, ci el. Toate erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă. Trecea pe lângă ele, fără să le observe.
Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-şi parfumul? Poate cineva să arate o minune mai mare decât dragostea şi devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea – minunea minunilor?

Adevăratele minuni nu trebuie să le vezi, ci să le simţi. Şi în orice creştin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.

Primit prin mail

Image Hosting

Lista de cumpărături
Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.

I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.

John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.

Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.

John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.

Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.

Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?

Louise a raspuns: Da, domnule.

O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.

Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba.

Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.

Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia.

Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!

Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente.

Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic.

Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar,si o privi cu mare uimire.

Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:

“Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.”

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit.

Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse:

– A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.

http://filedelumina.ro/2012/07/25/lista-de-cum…

Image Hosting

Prințesa și copilul
“Dacă cineva Îi cere lui Dumnezeu curaj sau putere, Dumnezeu nu-i dă curaj sau putere, ci oportunităţi în care să descopere că are curaj, că are putere!”

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea, însă, de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, iar auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave. Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac şi îi spuse:

– Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca.

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce a văzut a umplut-o de uimire şi tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, încă şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.

La aproape şapte ani după acestea, se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze, râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă, cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seama, se vindecase şi ea.

“Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană;
când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă;
când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit;
când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să-l mângâi;
când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el;
când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie;
când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă;
când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez;
când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea;
când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă;
când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii.”

Image Hosting
Tandrete

Pomul Crăciunului

de George Coșbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-așa vrea Dumnezeu.
Și numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Și tace-apoi și-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer
Și zboară-ncet de-alungul pădurilor de brad,
Și cântă-ncet și mere și flori din sân le cad.

Iar florile s-anină de ramuri până jos
Și-i cântec și lumină și-așa e de frumos!
Iar brazii se deșteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură și cântă ca îngerii și ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ți trimite dintr-însa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Așa cum au găsit-o, cu flori și jucării.

Departe într-un staul e-n fașă-acum Iisus,
Și îngerii, o, câte și câte i-au adus.
Dar el e bun și-mparte la toți câți îl iubesc,
Tu vino, și te-nchină, zi: „Doamne-ți mulțumesc”.
Chiar dacă n-ai mai citit de mult poezie, oferă-ți 2 minute de încântare… Pomul Crăciunului, George Coșbuc Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu, Pădurea iarna doarme, c-așa vrea Dumnezeu. Și numai câte-un viscol o bate uneori, Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori. Și tace-apoi și-adoarme, când viscolele pier, În noaptea asta însă, vin îngerii din cer. Și zboară-ncet de-alungul pădurilor de brad, Și cântă-ncet și mere și flori din sân le cad. Iar florile s-anină de ramuri până jos Și-i cântec și lumină și-așa e de frumos! Iar brazii se deșteaptă, se miră asta ce-i, Se bucură și cântă ca îngerii și ei. Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu, Dar uite ce-ți trimite dintr-însa Dumnezeu. Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii, Așa cum au găsit-o, cu flori și jucării. Departe într-un staul e-n fașă-acum Iisus, Și îngerii, o, câte și câte i-au adus. Dar el e bun și-mparte la toți câți îl iubesc, Tu vino, și te-nchină, zi: „Doamne-ți mulțumesc”.

Image Hosting

Punctul de vedere: Prof. dr. Maria-Luminita Rollé Universitatea din Edinburgh

În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã.
In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV !

Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot în Transilvania, in satul Tãrtãria, pe râul Somes, în judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 4.700 î.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esential nu este nici în ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din România ? În 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã , Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti în materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul întrebãrii într-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Într-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere ?), cu analogii în Mesopotamia.»

Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tîrziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor
indo-european care intrã în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de douã milenii înainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul intre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la
Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?

De asemenea, si în acelasi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) si cã, în consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric înaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amîndouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspîndit în lumea mediteranã a epocii. În plus, estruscii ei însisi erau o bransã a celtilor, coborâti în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rîndul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri pânã în secolul VI î.e.n., când se deplaseazã din Noricum ( Austria ) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si însãsi existenta poporului român dau de gândit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?

În mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi când strãmosii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc în România si în teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii în secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund în Europa pânã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pânã în secolul IX, când nãvãlesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).

Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a învãtat daca imediat, dar în sase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formã de “techini”. Si tot în aur se plãtesc în ziua de astãzi anumite interese în România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceausescu la licitatie în Zürich si cumpãrat de Banca Angliei.
Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României înteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane “Muntii nostri aur poartã, Noi cersim din poartã-n poartã!”

În aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !

Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atât mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista în Bizant, dar exista în Europa de Vest în aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmã universitãtile au început sã aparã în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii stiau carte, se îmbogãteau prin exproprierea de pãmânturi în favoarea mânãstirilor, si luau puterea în toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la început (prin teroare si Inchizitie mai târziu), pânã în secolul XI, când ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia , cade sub puterea Romei Papale.

Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant într-un singur an la Florenta, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.

Între timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã în tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã îsi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mânãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).

În Occident, o scurtã istorie a României apare în 1943, scrisã de Mircea Eliade în englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucuresti, 1992).
În timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot în englezã, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.

În final, se pune întrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neîntreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar si în România ? Cu ce se ocupã istoricii români ? Si reprezentantii României peste hotare ? Cine promoveazã cultura milenarã a României ? Dacã dentistii, si nu profesorii de românã, vor sã facã scoli în românã la Geneva, sã nu ne mirãm dacã profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelasi oras.*

În 1996, când am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri în mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, când acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu**, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mã întreb ce conteazã 50 de ani de comunism în comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã ?
Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mytholgy

Image Hosting

GURA BATE…FUNDUL!
Presedinte al Braziliei

In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie.
Bineinteles, a obitnut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.

Cazuza (Compozitor, cantaret si poet bi-sexual):
In timpul unui spectacol in Canecio ( Rio de Janeiro ), in timp ce isi fuma tigara, a pufait fumul in aer si a spus: ”Doamne, asta e pentru tine.”
A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un fel groaznic.

Cel care a construit Vasul Titanic
Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era Vasul.
El a raspuns cu un ton ironic:
”Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda”
Stiti cu totii ce a urmat…

Marilyn Monroe
A fost vizitata de Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui spectacol.
Acesta a declarat ca Spiritul Lui Dumnezeu l-a trimis sa ii predice.
Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus Predicatorul, ea a replicat:
”N-am nevoie de Iisus al tau”.
O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in apartamentul ei.

Bon Scott (Cantaret)
Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea:
”Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern”.
Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.

Campinas (in 2005)
In Campinas, Brazilia, un grup de prieteni, beti, au luat, in drum, o alta prietena…
Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea in care se aflau prietenii ei, i-a spus, tinand-o de mana pe fata care se asezase in masina:
”Fiica mea, mergi cu Dumnezeu si fie ca El sa te apere!”
Aceasta a raspuns: ”Poate doar daca El (Dumnezeu) merge in portbagaj, pentru ca aici, inauntru, …e deja plin.”
Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost implicati intr-un accident mortal, toti au murit, masina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de masina fusese, insa, in mod surprinzator, portbagajul era intact.
Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au gasit un carton de oua, iar ouale erau toate intregi!

Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica ) a declarat ca Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata.
In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.

Multi alti oameni importanti au uitat ca nu exista nici un alt nume caruia sa i se fi acordat atata autoritate, precum numele lui Iisus.
Multi dintre acestia au murit, numai Iisus a murit si a inviat si este viu.
”Iisus”

PS:
Daca ar fi fost o gluma, ai fi trims-o tuturor.
Ai curajul sa trimiti acest mesaj ?
Eu mi-am indeplinit menirea, a spus Iisus, ”daca iti este rusine cu mine, si mie imi va fi rusine cu tine in fata Tatalui meu.”

Image Hosting

viewer (4)viewer (5)viewer (6)viewer (7)viewer (8)viewer (11)viewer (12)viewer (13)viewer (14)viewer (15)viewer (16)viewer (17)viewer (18)viewer (19)viewer (20)viewer (21)viewer (23)viewer (24)viewer (25)viewer (26)

Image Hosting

Eu ma culc sunt obosit,
Insa Tu Iisuse iubit
Vin de-nchide ochii mei,
Cum faci la copii tai.
Iarta tot ce am gresit,
Ca sa dorm mai linistit,
Fapta, vorba, ori ce gand
Ca sa fiu curat si sfant.
Vie ingerasul meu
Iisuse din cerul Tau!
sa ma apere mereu,
Ca sa nu patesc vreun rau.
Binecuvanteaza Tu,
Pe parintii mei acum,
Frati, surori si pe copii,
Tu cu noi mereu sa fii.

Image Hosting

viewer (2)viewer (3)viewer (4)viewer (5)viewer (6)viewer (7)viewer (8)viewer (11)viewer (12)viewer (13)viewer (14)viewer (15)viewer (16)viewer (17)viewer (18)viewer (19)

Image Hosting

LINIȘTEA DIN NOI…

„Și vine o vreme când înțelegi că nu e necesar să te zbați, că totul se întâmplă de la sine, înțelegi că viața curge lin, nu este o strădanie”

În această lume complicată în care trăim, am întâlnit zilele trecute un călugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizate de confrații săi.
L-am întrebat cum se produc vindecările, ce se întâmplă când cineva vine la el.
”Eu, omul, nu mă gândesc că aș avea ceva de făcut, eu mă deschid și las Sfântul Duh să curgă prin mine.Nu întreb niciodată omul de ce a venit la mine, ce problemă are, îi simt doar sufletul, cât de greu îi este, și apoi mă rog. Atât fac – mă rog împreună cu el. Și îi spun că este o mare bucurie atunci când doi se strâng în numele Lui, că atunci și El este cu noi. Pentru mine este o binecuvântare când cineva îmi deschide ușa chiliei. Eu nu privesc omul intrând la mine, ci pe Dumnezeu în om, pătrunzând în chilie.
La sfârșit, simt cum omul este mai ușor, mai senin. Eu nu trebuie să știu ce greutate purta el, Dumnezeu știe, îmi păstrez doar sufletul deschis și mă rog din toata inima mea. Deci totul este rugăciunea noastră către Dumnezeu, uneori îi țin mâinile în ale mele, alteori le pun pe creștetul capului. Uneori simt că este nevoie să mai vină, alteori știu că lucrarea s-a făcut. Și miracolul pentru mine nu îl numesc vindecare, îl numesc trezirea omului în Dumnezeu.”

L-am întrebat de ce într-o mulțime agitată, tensionată, nervoasă îmi era mai greu să mă rog și mi-a răspuns :
“Atât timp cât îl privești pe Dumnezeu ca fiind în afara ta, o să și găsești motive tot în afara ta. Cauza nu sunt cei din jur, ci cum îl privești tu pe Dumnezeu. Dacă ai credință nestrămutată că El este în tine, realizezi că nimeni nu poate sta între tine și Dumnezeu. Ca să te rogi, cobori în tine, închizi ochii și în inima ta o să găsești liniștea. Acolo te asteaptă Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide și, prin gândurile tale, îl lasă pe El să se manifeste în tine, sau tot mintea este cea care te impiedică. Mintea țese labirinturi și, uneori, se pierde în propria ei țesătură. Dacă lași iubirea din inima ta să îți scalde mintea, o să vezi cum gândurile tale își găsesc singure drumul către Cer.”

L-am întrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca să ajungă să ia Lumină:
”Te lupți să ajungi mai aproape de Dumnezeu când ai o teamă în tine, o neliniște,o îndoială în ceea ce privește relația ta cu Dumnezeu. Atunci întotdeauna găsești că mai ai ceva de făcut, nu ai făcut destul, mai există încă ceva și acel ceva o să îți aducă apropierea, și cauți, și cauți, neîncetat. Dar dacă te oprești din zbucium, din frământare, din căutare, îți dai voie să îl descoperi în tine. Poți trăi o întreagă viață preocupat să îl cauți în afara ta, dar nu cauți unde trebuie. Lupta exterioară este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspirația lor, năzuința lor, căutarea lor, și acela e modul în care o reflectă.”

L-am întrebat cum, după ore petrecute în picioare, într-o poziție în care nu puteai nici să te întorci, el nu dădea nici un semn de oboseală și nu numai aceasta, în jurul lui oamenii erau foarte liniștiți, calmi. Răspândea o vibrație de pace în jur care liniștea mulțimea.
“Oboseala vine din lupta ființei cu viața. Când te opui vieții, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viața din tine și obosești, și este și normal, pentru că mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vieții. Pacea, liniștea, se obțin când lași viața să curgă prin tine și nu mai opui rezistență la ceva”.
Și m-a întrebat: ”ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai? Atunci te lasai purtată de curgerea vieții, nu opuneai rezistență. Atunci te deschideai prin inimă. Obosești când cauți cu mintea, inima nu te obosește vreodată. Și mintea caută neîncetat, mereu găsește altceva de care să se agațe, dar, în esență, mintea își caută liniștea.
Deci lupta nu este între noi și cei din jur, sau întâmplările din viață, ci este între noi și noi, acea luptă interioară este cea care epuizează.”

L-am întrebat cum poți să ieși din această zbatere, pendulare:
“Nu trebuie să te zbați ca să ieși, pentru că te afunzi și mai rău. Și vine o vreme când înțelegi că nu e necesar să te zbați, că totul se întâmplă de la sine, înțelegi că viața curge lin, nu este o strădanie. Lupta are loc până când se coboară această înțelegere, această pace. Nu fugi după Dumnezeu, stai liniștit și lasă-L să se exprime prin tine”.

L-am întrebat cum a ajuns el la această stare de pace, în opinia mea de iluminare, și mi-a spus că s-a rugat către Dumnezeu să îl lumineze ca să poată dărui la cei din jur, dintr-o credință fermă că cererea sa este auzită și îndeplinită, și apoi s-a lăsat purtat de valurile vieții, s-a deschis și i-au venit rugăciunile pe care le simțea cu sufletul. Nu s-a îndoit nici un moment și rugămintea sa la Dumnezeu era să îi dea acest har de a dărui atât timp cât trăiește pe acest pământ. Aceasta considera ca fiind cea mai mare binecuvântare, bogăția inimii.

I-am spus că, în opinia mea, biserica s-a îndepărtat de credincioși, a pierdut legătura și, într-un fel, a întrerupt legătura între Cer și Pământ, în condițiile în care ei aveau puterea să o consolideze.
“Biserica este o instituție alcătuită tot din oameni. Și omul s-a îndepărtat de aproapele sau. Și aceasta din teamă. Teama de a nu se pierde învățăturile, de a le păstra nealterate, din frica aceasta și-au concentrat atenția doar pe învățătură și au uitat de ce este mai important – cei cărora li s-a adresat Christos prin învățăturile Sale. Iisus nu a vorbit pe ascuns, doar Apostolilor, El a ieșit în lume. Dar și în Biserică sunt oameni și oameni.
Ce poți face tu, ca om, este să studiezi Cuvântul Întemeietorului, să îl simți, să citești și să alegi acele rugăciuni pe care le simți cu Sufletul, pentru că, dacă doar le rostești fără suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugăciune, omul se înalță prin Cuvânt care este faptă, prin gând și prin trăire. Acestea trei trebuie să meargă împreună ca să te înalțe. Nu e datoria noastră să îi judecăm pe semenii noștri, așa scrie și în cărți – să nu judecăm, noi folosim piatra de temelie, învățătura, și ne găsim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus că este foarte important să ascult tăcerea.
”Caută tăcerea, nu urmări șirul cuvintelor mele, ascultă-L pe Dumnezeu în tăcerea mea.”
Și de câte ori se oprea din vorbit, stăteam cu ochii închiși și auzeam, simțeam sunetul unui fâlfâit de aripi, și vedeam ca un glob imens de lumină deasupra capului lui.

Această ființă se adresa cu un respect deosebit pentru toți cei din jur, cu venerație, l-am întrebat ce simte el când vorbește cu un om:
“Eu, când vorbesc cu un om, îl privesc pe Sfântul Duh în el. Să fii lipsit de respect la adresa unui om este ca și cum ai fi lipsit de respect în fața tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient să îl vezi pe Dumnezeu într-un înger sau în Fiul Său, uită-te în jur și descoperă-l aici.
Rostește fiecare cuvânt cu respect, rar, nu te grăbi să vorbești. Cuvintele sunt alcătuite din Duhul Sfânt, și, când vorbești cu un om, vorbește rar și cu respect, știind că, în acel moment, Duhul Sfânt se manifestă prin tine în lume. Lasă ca fiecare cuvânt să vină din sufletul tău, simte-l înainte să îl rostești, doar așa el va atinge sufletul celui căruia i te adresezi. Ceea ce spui tu, dacă este lipsit de lumina sufletului tău, va trece într-un cotlon al minții, și mintea va uita, dacă ceea ce rostești vine din suflet, acel om va păstra în sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet să îi dăruiesc ceva, nu știam ce, mă frământam și mi-a răspuns la întrebarea mea nespusă, spunându-mi să fac asupra lui semnul crucii și să îl binecuvântez. Mă gândeam cum pot eu, omul, să fac acest gest asupra lui, aflat parcă în această lume dar neaparținând ei, și mi-a explicat: ”când faci ceva cu toată inima, lași puterea celestă a Sfântului Duh să coboare prin tine, omul nu binecuvântează cu puterea omului, ci cu aceea a Duhului, și în fața Sa toți suntem egali.”

Ființele iluminate pășesc printre noi, neștiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viața noastră.

(http://www.luminaindigo.blogspot.ro/2011/06/fiintele-iluminate-care-pasesc-printre.html)

Image HostingIti multumesc Doamne Dumnezeule pentru toate cele  grele pe care mi le-ai dat in viata mea  din trecut, prezent si pentru ce-mi vei da si-n viitor cat mai am de trait. Prin Fiul Tau Isus care este Calea, Adevarul si Viata Tu mi-ai oranduit toate dupa stiinta Ta pentru ca eu sa invat sa stiu cum trebuie sa merg pe calea ce-Ti placeTie. Prin rugaciunile Maicutei Sfinte am fost  de multe ori iertata si ocrotita. Sfantul Duh mi-a intarit mintea si sufletul ca sa pot  intelege vointa Ta, sa ma supun fara sa judec durerile si greutatile pe care le-am indurat, le indur si le voi mai indura. Multumesc  Doamne si pentru toate bucuriile si implinirile ce mi-au fost  date in viata  si vor mai veni pana traiesc. Nu sunt vrednica de bunatatea Ta nemasurata.

Voi exemplifica in cele ce urmeaza ca in viata noastra  nimic nu este intamplator si  trebuie sa ne supunem cu  dragoste si umilinta in tot ce  ne-a fost dat  si pentru tot ce  vom avea de indurat.

viewer (20)viewer (19)viewer (18)viewer (17)viewer (16)viewer (15)viewer (14)viewer (13)viewer (12)viewer (11)viewer (8)viewer (7)viewer (6)viewer (5)viewer (4)viewer (3)1075_546569298718589_638245889_nImage Hosting

DOAMNE AJUTA !

Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan
N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator.
N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator.
N-a avut armata, si totusi se temeau de EL
N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea.
N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit.

A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

Ma simt onorat sa slujesc un conducator care ne iubeste. Daca ai credinta in Dumnezeu si in Iisus Hristos Fiul Sau.. trimite acest mesaj celor dragi  din lista ta. Daca nu, ignora-l.. Dar, adu-ti aminte ca Iisus a spus: „Cine se va rusina de Mine in fata oamenilor, ma voi rusina si Eu de el.

Opreste-te pt. o clipa si priveste ploaia, apoi citeste mai departe


Sper ca apa curge cand privesti pictura


Acestea sunt picturile lui Thomas Kinkade. Se spune ca pot face minuni!

Anunțuri

38 comentarii (+add yours?)

  1. Ileana
    Apr 30, 2017 @ 02:36:13

    Buna noapte draga mea ! Am ajuns si la tine ! Imi era dor de imaginile tale frumoase, iar acum in noapte trec pe la voi sa va aduc vise frumoase, pupici si un sfarsit de saptamana cum iti doresti ! Sanatate, bucurii si imbratisari cu mare drag !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Beta
      Apr 30, 2017 @ 11:33:10

      Cristos a Inviat draga mea ! Multumesc pentru vizita si ma bucur ca-ti place pe la mine. inseamna ca nu m-am straduit degeaba, ha, ha, ha. Multumesc si pentru visele frumoase pe care mi le-ai strecurat in miez de noapte, pentru imbratisari pe care ti le intorc cu drag si pupici la fel si-ti urez si eu o Duminica frumoasa si plina de bucurii alaturi de ai tai dragi ! ❤

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

  2. anitanna
    Apr 30, 2017 @ 08:05:50


    HRISTOS A INVIAT !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  3. Beta
    Apr 30, 2017 @ 11:45:17

    Apreciază

    Răspunde

  4. lacrimaroua
    Mai 17, 2017 @ 12:15:03

    Superb, draga mea !
    Multumesc din toata ❤ ! 🙂

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s