Anul, luna, saptamana, ziua : uite poezia

Anul are patru anotimpuri, fiecare anotimp are  cate 3 luni, o luna are patru saptamani, o saptamana are 7 zile si ziua are 24 de ore. Am sa caut sa  cuprind cate o poezie pentru fiecare din cele enumerate pentru ca apoi sa  postez  poezii  pentru relaxarea sufleteasca , poezii cu diverse teme  de diferiti poeti .  Am sa fiu incantata daca  doriti sa-mi lasati la comentarii si dumneavoastra dragi prieteni stabili sau trecatori prin casuta mea, cate o poezie sau un vers. Va multumesc si fie  ca aceste poezii ce vor fi insirate  in acest blog sa aduca lumina si  liniste  spiritului vostru. MOSTENIRE – de Mihai Vilcu

Anii trec fără cruţare Şi tot lasă urme-adînci Pe a noastră-nfăţişare – Moştenire din bunici. Şi tot ei ne bat alarma Ca mai des să-ne-ntrebăm: E viu tata, vie-i mama? N-am uitat să-i vizităm? Anii trec fără cruţare Şi tot lasă-n urma lor… Pe a fiicei-nfăţişare Zîmbetu-mi, moştenitor.

Anotimpurile

Anotimpurile toate Tuturor ne-au fost lasate Pentru ca in fiecare Sa avem o sarbatoare

Martie cu ghiocei Camp cu soare si cu miei

Ne aduce tuturor Ziua mamei, zi cu dor.

Vara calda ne aduce Boaba de cireasa dulce

Si-un prilej de bucurii Ziua voastra, dragi copii! Toamna blanda, ruginie,

Cu ciorchinii verzi in vie

Si cu grane in hambar

Vine c-un nou an scolar!

Lunile toamnei Septembrie e prima lună, Cu soare şi vreme bună, Cu struguri copţi în vii

Şi şcol deschise pentru copii.

Octombrie soseşte imediat, Cu vânt rece pe-nserat. Păsările-ncep să plece, Că le-apucă vremea rece. Noiembrie e ultima lună, Cu furtună şi cu brumă, Este rece şi-ncruntată, Aşa i-a fost soarta dată.


Iarna alba sclipitoare Furnicar de sanioare Ne aduce tot ce-i bun Brazi, colinde, Mos Craciun! FERESTRELE ANOTIMPURILOR : Fereastra de primavara

_  Zori de primavara de Ami Obosita, glaciala, Iarna s-a retras In munţi, In vacanţa hibernala La prietenii carunţi. Mai la vale, pe coline, Prin livezi adie vantul, In acord de violine Mangaie uşor pamantul.

Printre frunze putrezite Suna clopoţeii dalbi, Iar crenguţe-nmugurite Se preschimba-n fluturi albi. Un covor nou se Intinde Pe izlazuri, la campie, Decorat cu flori plapande Şi banuţi de papadie. Raul aprig, dezgheţat, Şerpuieşte-atent spre mare, Senin, cerul şi-a brodat Obosite aripioare. In natura-i sarbatoare, Soarele bland straluceşte, Conştient seducatoare Primavara ne zambeşte.

Arborii-nfloriti rasuna de Heinrich Heine Arborii-nfloriţi răsună, Cîntă cuiburile-n slavă… Cine-i oare capelmaistrul În orchestra din dumbravă? Piţigoiul care-ntr-una Dă din cap cu-atîta fală? Ori pedantul cuc ce-şi strigă Numele fără greşeală? Este oare cocostîrcul, Care, tacticos la pasuri, Calcă-nfipt pe lungi picioare, În acest concert de glasuri? Nu ! În inimă-mi trăieşte Cela ce conduce corul… Tainic simt cum bate tactul, Şi socot că e amorul. Cantec de primavara de St.O.Iosif Înfloresc grădinele, Ceru-i ca oglinda ; Prin livezi albinile Şi-au pornit colinda..

. Cîntă ciocîrliile Imn de veselie ; Fluturii cu miile Joacă pe cîmpie. Joacă fete şi băieţi Hora-n bătătură — Ah, de ce n-am zece vieţi Să te cînt, Natură ! De pe-o „buna dimineata” de Otilia Cazimir De pe-o „bună dimineaţă” Cu tulpină de cârcel, A sărit un gândăcel Cu mustăţile de aţă. Alţi gândaci, mărunţi şi roşii, Care-şi poartă fiecare Ochelarii pe spinare, Dorm la soare, somnoroşii! Iar pe-un fir de păpădie, Ce se-nalţă, drept, din iarbă, Suie-un cărăbuş cu barbă, În hăinuţă aurie. Suie, mândru şi grăbit, Să vestească-n lumea mare: – Preacinstită adunare, Primăvara a sosit! Primavara inutila de Ion Minulescu Sufocata de viata cu program Si de-acelasi “va urma” cotidian Al savantilor cu barba, cu sosoni si ochelari — Pedagogi si profesori octogenari De algebra, geografie si pian — Primavara A izbit cu pumnu-n geam Si-a fugit din pension De la “Notre-Dame de Sion”. I-am citit isprava-n calendar Si-am pornit indata dupa ea S-o-ntalnesc in Cismigiu Sau la Sosea, Cum faceam alt’data-n fiecare an, Cand eram si eu ca ea — un licean Cu frecventa cursurilor pe… trotuar… Dar de data asta, nu stiu cum, N-am dat nici macar de urma ei pe drum…. Poate n-am mai cunoscut-o eu… Poate drumul ei si drumul meu S-au schimbat de mult, Si-acum Nu mai fac acelasi drum… Sau pe drumul de la Ateneu Pana la Sosea Si hipodrom Primavara n-a-ntalnit in capitala nici un om Sa-i ureze ca pe vremuri “bun sosit”. Si probabil ca de ciuda in oglinda s-a privit, Si-a dat seama c-a visat, C-a spart geamul doar in vis Si ca visul evadarii n-a fost vis adevarat!… Primavara, primavara, Inutila mea fecioara, Nu cumva te-ai sinucis?… Primavara de Ion Pillat Sub umbrarul foilor Duce drumul oilor Si se duce, si se pierde Tot pe plai cu iarba verde, Si se duce, si se curma Tot la stana langa turma, Si ii stie seama lui, Seama lui, si-a dorului. Grijile mocanului, Inima ciobanului… Primavara! primavara! crapa mugurii la balta, Salciile verzi le-ndoaie vantul cu suflare calda, Pe poteci sfios se-ntinde umbra noua-a foilor — Primavara, mama noastra, da-ne drumul oilor, Drumul cel pierdut pe care il mai stiu, din sat, batranii!… Doru-n mine infrunzeste: dorul turmii, dorul stanii. In zadar ma-nchid in casa si m-ascund pe dupa carti, Dor de duca ma ajunge, dor hain din zece parti: Buchiile le zapaceste, gandurile le incurca. Vad un gol de munte-n soare si vad turmele cum urca; Tot aud cum latra cainii, cum talangile raspund, Cand adanc ca vantu-n frunza, cand ca ape vii pe prund, Dupa cum coteste drumul mai departe, mai aproape, Spre lumina de poiana ce prin fagi razleti incape… Turme vechi ca muntii tarii, cu carlan si cu mioara, Suie plaiul si-l coboara, pentru-a catea miia oara? Duc cu ele de departe dorul nostru, tot aleanul Far’ de zare, ca Buceagul, nesfarsit, ca Baraganul. Duc cu ele dorul brazdei, dorul frunzelor de nuc, Dorul satului si-al tarii, dorul dorului il duc… Vin cu cantecele toate de la Nistru pan’ la Jii, Si se urca din poveste sau aievea, nu mai stii — Ungureanul si Vranceanul din balada iata-i iarasi. Miorita bucalaie, unde esti sa-mi fii tovaras, Sa pasti iarba neumblata, pe sub brazi, pe la izvoare? Si cu sarica pe umeri tot asteapta baciul mare In lumina primaverii singur, ca un zeu pagan. Primavara! primavara! stau cu dorul de ma-ngan. Crape mugurii la balta, iasa plugurile-n tara, Codrii vechi sa infrunzeasca, iarba noua sa rasara — Dar da-mi drumul care-l stie si ciobanul, si cioporul, Drumul oilor mi-l afla, el, ce mana drept, ca dorul, Sus la munti, cu fulgerare de-aur viu in soare-apune… Miorita, miorita, dorul turmei ma rapune! Legenda lacrimioarei de Vasile Alecsandri I In rai nici o minune placuta nu lipsea. Vazduhul lin, racoare, a crini amirosea, Caci albele potire in veci tot inflorite Scoteau din a lor sanuri arome nesfarsite.

Lumina era moale si-ndemnatoare soptii. Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma noptii. Prin arbori cantau pasari, prin aer zburau ingeri, Si nu gaseau rasunet in el a lumii plangeri; Caci scris era pe ceruri, pe frunze si pe unde: Nici umbra de durere aice nu patrunde . Pe maluri verzi, frumoase, de rauri limpezite, Stau sufletele blande, iubinde, fericite, Gustand in linistire cereasca veselie Ce-n fiecare clipa cuprinde-o vecinicie. Dulce-adapost de pace, gradina-ncantatoare… Avea orice minune, dar ii lipsea o floare. II Si iata ca soseste un oaspe de pe lume, Un suflet alb si tanar pe-un nor de dulci parfume; Iar sufletele toate ii ies lui inainte, Primindu-l cu zambire, cu gingase cuvinte, Si-i zic: In raiul nostru bine-ai sosit, copile! Curand plecasi din viata! Nu plangi a tale zile? Nu, caci am dat o clipa de viata trecatoare Pe alta mai ferice si-n veci nepieritoare. Si nu ti-e dor acuma de lumea pamanteasca? Nu, caci mai mult imi place intinderea cereasca. Cum? Nu lasi nici o jale pe urma ta duioasa? Ah! las o mama scumpa, o mama dragastoasa Si vecinic dupa dansa voi plange cu durere! Zicand, copilul plange, lipsit de mangaiere, Si lacrimile-i calde se schimba-n lacrimioare.

De-atunci nu mai e lipsa in rai de nici o floare! Primavara de Ion Luca Caragiale Cand ploua lin in primavara, Toti zic: “Sa dea Domnul, sa dea!” Si de te culci pe prisp-afara, Mai vezi pe cer si cate-o stea… E cald, si ploaia racoroasa Ozon in aerul curat In urma-i lasa; dragastoasa Natura toata-i un pupat.

Se pupa corbi, de bucurie Ca au scapat de iarna grea; Se pup brabeti cu galagie, Si iata si o randunea… Si-o barza… calca cu masura Cu pasul grav, explorator, Se plimba chiar prin batatura Cu aerul nepasator. Cand ploua toate germineaza; Pamantul liber de zapezi, Spalat de ploi, se decoreaza Cu mii de mii de muguri ve zi… In tarini graul incolteste, In dealuri via o dezgrop; De ploaie tot se-nveseleste, Pe orice frunza e un strop. Si soarele o calda raza Trimite pe furis prin nori; Iar flori si pasari ca sa-l vaza Se-nalta, zboara catre zori.

O, primavara de Magda Isanos O, primăvară, de temut eşti, zînă, cînd oarbă treci şi mîinile-ţi întinzi spre mugurii din vîrf cu totul blînzi şi loc de cuiburi cauţi în grădină. Tu încă nimica nu ştii de culori, de vocea calelor gravă. Tu nu ştii nimica de fata bolnavă ce stă la fereastră-ntre flori. Eşti naltă, eşti naltă, copacii spre umerii tăi se ridică, o, zînă, tu nu ştii nimică, şoptesc lîngă praguri săracii. Acuma tu nu ştii nimica şi-asculţi tăcerea din arbori şi oameni ; acuma nu ştii nimica, dar mulţi te-aşteaptă să ari şi să sameni. Eu văd faţa ta calmă încă : mari gheţuri o acopăr; ci toate luminile-n preajma ta sunt bogate, Ce melodie, ce melodie adîncă !

Logodna de primavara de Magda Isanos Vai, frumusetea ceasului de-acuma de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine, si-alaturi sa simtim sub talpa huma de iarba vietii grea, cum de suspine mi-i inima de cind nu te-am vazut? Vreau soarele, pe degetele noastre unite, un inel sa faureasca; albastre zarile-n privirile-ti albastre sa le privesc si dragostea sa creasca din radacini batrine ca gradina (mai mindra decit cea care s-a dus), sa-mi ierti, si eu sa-ti iert, de-asemeni vina de-a fi iubit mai mult decit am spus.

Toporasi de Magda Isanos Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat si anul asta zana primavara, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parca-ar fi venit intaia oara. Contrazicandu-ma cu mine insumi si-n sfarsit, riscand sa-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus sa vad ce flori au rasarit in parcul vast si gol de langa noi. De mult nu ma-ncercase asa dor de viata si calcam nerabdatoare; simteam cum se-nfioara sub picior pamantul umed, fecundat de soare. Copacii goi mi s-au parut incantatori – Parca-as fi vrut sa-i strang in brate sa-i sarut (trecusem pana-atunci de-atatea ori pe langa ei si nici nu i-am vazut) Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spalat), cu capul dat pe spate l-am privit si l-am gasit de-a dreptul minunat. Pe urma-am dat de toporasi langa-un stejar erau asa de-albastri, delicati – ca niste firmituri lasate-n dar de primavara, printre pomi-ntunecati. M-am aplecat cu inima batand, dar cand era sa-i rup, nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit in gand ca pentru ei paharu-i un sicriu. Si m-am intors spre casa mai agale, c-o oboseala fericita-n pasi, iar daca mainile-mi erau la fel de goale, in schimb aveam in suflet toporasi. Raymonde Han Fată de primăvară Te prinde primăvară ca o rochie subțire Îmbrăcată la o despărțire. Primul fluture tresaltă-n soare; Ca să te asemui, caut o floare, Caut o floare-n vânt și-n minte. Fată mare, adu-ți aminte Cum treceai încununată de-albăstrele Și-n gând nevinovată de tot, Așa cum trec căprițele în turma de oi, Cu fire de iarbă în bot. Azi mersul ți-e catifelat. Și farmecul din tine crește pe-nserat; Atunci toate tainele se-nchid în gând Ca mâinile pruncului plăpând.

Note de primăvară George Bacovia Verde crud, verde crud… Mugur alb, şi roz şi pur, Vis de-albastru şi azur, Te mai văd, te mai aud! Oh, punctează cu-al tău foc, Soare, soare… Corpul ce intreg mă doare, Sub al vremurilor joc. Dintr-un fluier de răchită, Primăvară, O copilă poposită la fantană Te ingană Pe campia clară… Verde crud, verde crud… Mugur alb, şi roz şi pur, Te mai văd, te mai aud, Vis de-albastru şi azur. Fereastra de vara :

Vara de George Cosbuc Priveam fără de ţintă-n sus – Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus, Departe-n zări albastre dus, Un uriaş cu fruntea-n soare, De pază ţării noastre pus. Şi ca o taină călătoare, Un nor cu muntele vecin Plutea-ntr-acest imens senin Şi n-avea aripi să mai zboare! Şi tot văzduhul era plin De cântece ciripitoare. Privirile de farmec bete Mi le-am întors către pământ – Iar spicele jucau în vânt, Ca-n horă dup-un vesel cânt Copilele cu blonde plete, Când saltă largul lor vestmânt. În lan erau feciori şi fete, Şi ei cântau o doină-n cor. Juca viaţa-n ochii lor Şi vântul le juca prin plete. Miei albi fugeau către izvor Şi grauri suri zburau în cete. Cât de frumoasă te-ai gătit, Naturo, tu! Ca o virgină Cu umblet drag, cu chip iubit! Aş vrea să plâng de fericit, Că simt suflarea ta divină, Că pot să văd ce-ai plăsmuit! Mi-e inima de lacrimi plină, Că-n ea s-au îngropat mereu Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu! O mare e, dar mare lină – Natură, în mormântul meu, E totul cald, că e lumină! Zi de vara de George Toparceanu Linişte. Căldură. Soare. Sălciile plângătoare Stau în aer, dormitând. Un viţel în râu s-adapă Şi-o femeie, lângă apă, Spală rufele, cântând. Şi din vale abia vine Murmur slab, ca de albine, Somnoros şi uniform: Râul, strălucind în soare, Ceartă sălciile, care Toată ziulica dorm. Sub o salcie bătrână Şi cu-o carte groasă-n mână Care-mi ţine de urât, M-am culcat în fân pe spate, – Somnul lin, pe nechemate, A venit numaidecât. Cântec, murmur, adiere De zefir în frunze piere Şi rămâne doar un glas Care umple valea-ngustă. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . Ia te uită, o lăcustă Mi-a sărit tocmai pe nas! In miezul verii de George Cosbuc O fâşie nesfârşită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniştea-i deplin stăpână Peste câmpii arşi de soare, Lunca-i goală: la fântână E pustiu; şi nu se-ngână Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere şi-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Şi cât vezi în depărtare Viu nimic nu se iveşte… Iată însă, colo-n zare, Mişcător un punct răsare Şi tot creşte. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji îl poartă, Domnul ştie! Poţi acum să-l vezi mai bine: E femeie, o sărmană, Strâns la piept în scutec ţine Un copil; şi-n sârg ea vine, Vine-n goană. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roşul soare, Şi cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o pajişte săracă Pune-odorul ei. Din mână Saltă cumpăna bătrână Şi se pleacă. Scârţâind, din nou ea creşte. Mama toarnă cu tot zorul Apă-n pumni, şi se grăbeşte La copil şi-i răcoreşte Obrăjorul. Bea apoi şi ea pe fugă. Merge iarăşi după asta La copil şi-i dă să sugă; Frânt-apoi, pe-o buturugă Stă nevasta. Şi e linişte pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm şi-arinii de pe maluri Şi căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să mai ascunză; Nici o pasăre prin zare, Nu se mişcă-n lumea mare Nici o frunză. Singur vântul, colo, iată. Adormise la răcoare Sub o salcie plecată – Somnuros în sus el cată Către soare. Mai e mult! Şi ca să-i fie Scurtă vremea, până pleacă, El se uită pe câmpie, Fluieră şi nu mai ştie Ce să facă. Dar deodată se opreşte: Peste ochi îşi pune-o mână Şi zâmbind copilăreşte Curios şi lung priveşte Spre fântână! Noapte de vara de George Cosbuc Zarile, de farmec pline, Stralucesc in luminis; Zboara mierlele-n tufis Si din codri noaptea vine Pe furis. Care cu poveri de munca Vin incet si scartaind; Turmele s-aud mugind, Si flacaii vin pe lunca Haulind. Cu cofita, pe-ndelete, Vin neveste de la rau; Si, cu poala prinsa-n brau, Vin cantand in stoluri fete De la grau. De la garla-n palcuri dese Zgomotosi copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din camin. Dar din ce in ce s-alina Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Linistea-i acum deplina Si-a-nnoptat. Focul e-nvelit pe vatra, Iar opaitele-au murit, Si prin satul adormit Doar vrun caine-n somn mai latra Ragusit. Iat-o! Plina, despre munte Iese luna din bradet Si se nalta,-ncet-incet, Ganditoare ca o frunte De poet. Ca un glas domol de clopot Suna codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. Dintr-un timp si vantul tace; Satul doarme ca-n mormant Totu-i plin de duhul sfant: Liniste-n vazduh si pace Pe pamant. Numai dorul mai colinda, Dorul tanar si pribeag. Tainic se-ntalneste-n prag, Dor cu dor sa se cuprinda, Drag cu drag. Amurgeşte purpuriul de Serghei Esenin Traducere George Paşa Amurgeşte purpuriul Peste pânza de azur. Râde-n lacrimi clopoţelul Prin poiana dimprejur. Se-ntunecă pe vâlcele, Muşchiul pare de argint, Iară luna printre stele Pare-un corn alb sfâşiind. O troică pe drum goneşte Către hora-ntinsă-n sat. Caii-aleargă nebuneşte, Fetele privesc prin gard. Pare-a fi cuprins de streche Vizitiul cel frumos. Dându-şi cuşma pe-o ureche, El salută majestuos. Mai roz decât o cămaşă E-amurgul întins pe văi. Iar trăsura aurită trece-n zvon de zurgălăi. Hortensie roz de Rainer Maria Rilke Rozul cine-l primi? Cine a ştiut că se adună-n florile boltite? Ca poleieli cu aurul pierdut, care se dezroşesc, că-s folosite. Şi pentru aşa un roz, nu cer răsplată. Rămâne-n aer, surâzând, sau cum? Sunt îngeri care-l vor primi îndată ce piere, generos ca un parfum? Sau poate-l părăsesc aşa uşor, de ofiliri să nu afle nicicând. Însă sub roz, un verde ascultător ce ştie tot, acum păleşte blând. Vara la tara de George Toparceanu Locuinţa mea de vară E la ţară… Acolo era să mor De urât şi de-ntristare Beat de soare Şi pârlit îngrozitor! Acolo, când n-are treabă, Orice babă Este medic comunal. Viaţa ce aci palpită E lipsită De confort occidental. Nu exista berărie, Nici regie… Doar un hoţ de cârciumar Care are marfa proastă Şi-o nevastă Ce se ţine c-un jândar’. Când te duci pe drumul mare La plimbare Este praf de nu te vezi: Trec, mişcând domol din coadă, Spre livadă Ale satului cirezi.

Şi te poartă sub escortă O cohortă De ţânţari subţiri la glas, Înzestraţi la cap cu-o sculă Minusculă, Cu pretenţie de nas… Când se ia câte-o măsură, Lumea-njură Pe agentul sanitar Şi-l întreabă fără noimă: „CE-AI CU NOI, MĂ? PENTRU CE SĂ DĂM CU VAR?” Ale satului mari fete Fără ghete Ies la garduri pe-nserat… (Am vazut aci-ntr-o noapte Nişte fapte Care m-au scandalizat!) Dar în zori încep cocoşii Păcătoşii, Că să facă iar scandal, Să te sături de viaţa Şi dulceaţa Traiului patriarhal! De-aia zic eu, prin urmare, Vorbă mare: Că de-acuma, să mă tai, Nu-mi mai treb’e altă cură În natură Să mă duceţi cu alai! Meargă pictorii la ţară Ca să piară De căldură şi de praf! Mie daţi-mi străzi pavate, Măturate, Daţi-mi cinematograf! Daţi-mi, daţi-mi strada-ngustă Unde gustă Omul viaţa mai din plin, Cu trăsuri, femei cochete Şi cu fete Încălţate cel puţin! Vara – de Otilia Cazimir Apune soarele-n vapai Si inserarea, ca un val, Pe subt rachitile din deal Se lasa-n liniste pe vai. Coboara-ncovoiat la pod Un biet pescar, de pe Siret, Si-n umbra sura pier incet Pescar, si apa, si navod. De jos, din ceata de pe prund, Doi pescarusi au aparut Si-n zbor ingemanat si mut Se duc spre baltile din fund. Vara de Nichita Stănescu Deşi este încă seară simt că mâine vine vara cu lungi gene de mărar şi cu ochii de muştar, cu obrajii de caisă unduindă a narcisă. Ca o pasăre măiastră ea va bate la fereastră, Eu-i deschid. Ea intră-n casă, tărcată şi pepenoasă. Vara de Duiliu Zamfirescu Cu firea ei cea arzătoare Sosit-a vara înapoi. Toţi pomii sunt în sărbătoare, În tei stă floare lângă floare… E dulce vara pe la noi! Când dimineaţa se iveşte Din al văzduhurilor fund, Tot câmpul parcă întinereşte Iar, deşteptată de pe prund, Cireada satului porneşte… În urma ei un roi de grauri, Ca nişte valuri cenuşii, S-amestecă prin bălării. S-aşază-n coarne pe la tauri, Fac fel de fel de nebunii. Până ce-n zarea depărtată Spre lacul trist se pun pe drum. Şi cum se duc, – acum ş-acum Se mai zăresc încă o dată, Ca rămăşiţa unui fum. Amurg de vara George Bacovia Histerizate fecioare pale La ferestre deschise palpita….. In amurguri rosii, nuptiale, Stau pale si nu se mai marita. Eu trec imbatranit, ca si ele, Si-asemenea inima mea plange – Din treacat, tuturor, in perdele, Le pun cate-o roza de sange. Epitalam de vara Paul Verlaine Va fi-ntr-o zi de vara senina, nu-i asa? Si uriasul soare, partas la bucurie, In haina-ti de matasa privindu-te-o sa stie Sa-ti faca mai frumoasa chiar fruusetea ta. Ca un cort ‘nalt albastru, tot ceru-ntins in zare Bogat isi va desface larg faldurile sale Pe-a noastre frunti plcate ce-or fi as de pale De-atata fericire si lunga asteptare. Si-un vant nespus de dulce, cand seara-ncet se lasa, Se va juca sagalnic cu scumpele-ti vesminte; Iar stelele din ceruri isi vor aduce-aminte Sa bincuvanteze pe mire si mireasa… Noaptea de iunie- Alexandru Macedonski Musset a cugetat-o sorbind a ei racoare Si stelele de aur din cerul luminos, Si tainica natura in falnica-i splendoare, Si tot ce se-ntrevede in haos, sus si jos, Si tot ce este-n suflet ca sfanta inspirare, Si tot ce este-n creier ca vis sau cugetare, Si tot ce este-n inimi ca patimi ori simtiri, Pe cand, pe rand, venira cu dulci insuf letiri S-alunece pe harpa-i, incet, ca o suflare Ce-mprastie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris-o. Oare Voi-va astazi Muza din ceruri sa coboare, In mantia-i eter na de aur si de-azur,
Si tocmai de la Sena, ce curge maiestoasa, La Dambovita noastra, ingusta si tinoasa, Sa faca sa revibre divinul ei murmur? Si noi avem desigur un cer curat si-albastru Si inime voioase si inime-n dezastru, Si noi avem in aer parfum si melodii; Avem pe Heliade; Alecsandri, un astru; Avem Bolintinenii cu sfinte rapsodii; Avem Deparatenii, precum si Franta sora, Avut-atatea genii apuse-n aurora, Dar ce n-avem, desigur, sunt suflete sa salte, Sunt limbi ca sa vorbeasca cu vocile inalte, De-aceia care canta si mor necunoscuti, Pierduti pentru-omenire si tara lor, pierduti!

A! Tu plangeai amarnic, poete al durerii, Atunci cand a ta voce invidii provoca, Dar tu aveai cu tine lastarele puterii, Caci mandra tinerime mereu te invoca. Cu tine n-aveai tronul, indiferent la toate; Un Ludovic cel mare in Franta nu domnea; Dar tu aveai aceea ce nimeni n-are poate: Amici care sa planga cand sufletu-ti plangea! Femeia raspunsese la sacra ta iubire, Barbatul raspunsese la amicia ta, Si cantecele tale zburau la nemurire, Si nimeni nu le uita si nu le va uita! Tu n-ai murit de foame in trista ta cadere, Si n-ai vazut in lacrimi pe muma-ta-n durere, Prin cantecele tale nascusi neatarnat, Si Muza ta duioasa poet te-a consacrat, Dar ea totdeodata nu zise: „Mergi, poete, Sa fii numai ca martor l-a zilelor banchete Si-o viata dureroasa in lume sa tarasti“ Iar cand voia sa fie de lauri coronata, In taina sa se-ncline pe fruntea-ti inspirata, Puteai in candelabre s-aprinzi ca s-o primesti, Faclii nenumarate, sub care sa palesti, Cu tampla rezemata de maini, o-ntreaga noapte, Si pana despre ziua s-asculti ale ei soapte, S-apoi s-adormi de somnul fiintelor ceresti! Puteai, dupa vointa, s-alergi in lumea mare, Venetia sa-ti cante o dulce inspirare, Prin salile dogale voios sa ratacesti, Sa zbori pana la Lido in neagra ta gondola, Cu fruntea luminata de-o sfanta-aureola, Si plin de o iubire eterna, sa iubesti! Sa-ti pierzi orice iluzii, s-amor ul sa-ti ramaie Spre cer ca sa se-nalte ca fumul de tamaie, Si-n nopti melodioase de august ori de mai, Nou inger, pe-aripi late, sa zbori pana la rai! Puteai langa Rachela, cu inima desarta, Dar nobila prin suflet si nobila prin arta, Sa uiti a ta durere si vocea sa-i asculti, Si mult mai sus de secol, razand de calomnie

, Sa te ridici deodata pe brate de adulti, Varsand in a ta urma torente de-ar monie, La care sa se-nchine dusmanii cat de multi! Puteai, razand de versuri la front aliniate, Sa tesi o noua panza de rime zdruncinate, Si-ntr-insa sa amesteci real cu ideal, Facand pe a ta Muza in clipa sa creeze Taverna-n care vinul sa curga ca un val, Alaturi cu palatul in care sa viseze In mijlocul orgiei vr un nou Sardanapal! Pe Malibran, in care vibra melodioasa, A ingerilor voce din doma radioasa, Puteai s-o faci celebra, cantand pe-al ei mor mant, Si-n Rolla, de la ceruri, sa cazi pan’ la pamant, Iar fata sa-si desire cu mana ei roz-alba Monedele de aur cuprinse intr-o salba, Si dandu-le lui Rolla, acelui desfranat, Sa-i zica: „Ia-le, du-te, si joaca-le, caci poate, Norocul sa se schimbe precum se schimba toate!“ Dar Rolla sa-si goleasca paharu-nveninat, Sa-si dea a lui suflare cu ziua ce se-ngana, Si inger, ca si demon, prin nume sa ramana! Sublim poet, ca mine tu n-ai trait in lume, Sa simti indiferenta cum vine sa sugrume

Din inimile noastre, cerescul simtamant, Ce sparge inchisoarea-i de huma, ca sa zboare Spre tot ce este raza, scantei, parfum, splendoare, Spre tot ce te ridica in cer de pe pamant! Ai suferit, desigur, dar niciodata inca, Oriunde te conduse destinul tau incert, Tu n-ai murit de foame, ca palidul Gilbert, Si patria-ti, — ingrata fiind, — ti-a zis: „Mananca!“ Cantasi cu toate-acestea un imn de-amaraciune, Sarcasmele ranjinde pe buze-ti se-ntalnesc, Dar spune-mi oare-atuncea, izvor de goliciune, Ce trebuie sa faca acei ce flamanzesc? Cand iunie surade cu noptile-nstelate, Sa cante sau sa moara, cand tu si n-ai cantat? Sa planga, sau sa rada, cu buze desclestate, Cand tie, si condeiul din mana ti-a picat? Sa cante? Pentru cine? Sa moara? Pentr u cine? Si cine stie, oare, in moarte de e bine? Sa planga? Insa plansul provoaca rasul azi Pe cat ai sa versi lacrimi, pe-atata ai sa cazi! Sa rada? Dar tot omul o rana are-ntr-insul Sa rada insa! Rasul provoaca singur plansul!- Vara – Grigore Vieru Copt e bobul grâului: Poama vrăbiuţelor! Dulce floarea teiului: Grâul albinuţelor! Fereastra toamnei : George Topârceanu – Rapsodii de toamnă A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Şi-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fâneţele. Toate florile şoptiră, Întorcându-şi feţele. Un salcâm privi spre munte Mândru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. Mai târziu, o coţofană Fără ocupaţie A adus o veste-n goană Şi-a făcut senzaţie: Cică-n munte, la povarnă, Plopii şi răsurile Spun că vine-un vânt de iarnă Răscolind pădurile. Şi-auzind din depărtare Vocea lui tiranică, Toţi ciulinii pe cărare Fug cuprinşi de panică… Zvonul prin livezi coboară. Colo jos, pe mlaştină. S-a-ntâlnit un pui de cioară C-un bâtlan de baştină Şi din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie! *** Într-o clipă, alarmate, Ies din şanţuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănându-şi săbiile. Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vârf de trestie Ca să ţie-o cuvântare În această chestie. Dar broscoii din răstoacă Îl insultă-n pauze Şi din papură-l provoacă Cu prelungi aplauze. Lişiţele-ncep să strige Ca de mama focului. Cocostârci, pe catalige, Vin la faţa locului. Un ţânţar, nervos şi foarte Slab de constituţie, În zadar vrea să ia parte Şi el la discuţie. Când deodată un erete, Poliţai din naştere, Peste baltă şi boschete Vine-n recunoaştere Cu poruncă de la centru Contra vinovatului, Ca să-l aresteze pentru Siguranţa statului… De emoţie, în surdină, Sub un snop de bozie, O păstaie de sulcină A făcut explozie. *** Florile-n grădini s-agită. Peste straturi, dalia, Ca o doamnă din elită Îşi îndreaptă talia. Trei petunii subţirele, Farmec dând regretelor, Stau de vorbă între ele: „Ce ne facem, fetelor?…” Floarea-soarelui, bătrână, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în ţărână Dinţii, de mizerie. Şi cu galbena ei zdreanţă Stă-n lumina matură, Ca un talger de balanţă Aplecat pe-o latură… Între gâze, fără frică Se re-ncep idilele. Doar o gărgăriţă mică, Blestemându-şi zilele, Necăjită cere sfatul Unei molii tinere, Că i-a dispărut bărbatul În costum de ginere. Împrejur îi cântă-n şagă Greierii din flaute. „Uf, ce lume, soro dragă!” Unde să-l mai caute? L-a găsit sub trei grăunţe Mort de inaniţie. Şi-acum pleacă să anunţe Cazul la poliţie. *** Buruienile-ngrozite De-aşa vremi protivnice Se vorbiră pe şoptite Să se facă schivnice. Şi cum ştie-o rugăciune Doamna măsălariţă, Tot soborul îi propune S-o aleagă stariţă. Numai colo sus, prin vie, Rumenele lobode Vor de-acuma-n văduvie Să trăiască slobode. Vezi! de-aceea mătrăguna A-nvăţat un brusture Să le spuie-n faţă una Care să le usture!… Jos, pe-un vârf de campanulă Pururea-n vibraţie, Şi-a oprit o libelulă Zborul plin de graţie. Mic, cu solzi ca de balaur, Trupu-i fin se clatină, Giuvaer de smalţ şi aur Cu sclipiri de platină. *** Dar deodată, pe coline Scade animaţia… De mirare parcă-şi ţine Vântul respiraţia. Zboară veşti contradictorii, Se-ntretaie ştirile… Ce e?… Ce e?… Spre podgorii Toţi întorc privirile. Iat-o!… Sus în deal, la strungă, Aşternând pământului Haina ei cu trenă lungă De culoarea vântului, S-a ivit pe culme Toamna, Zâna melopeelor, Spaima florilor şi Doamna Cucurbitaceelor… Lung îşi flutură spre vale, Ca-ntr-un nimb de glorie, Peste şolduri triumfale Haina iluzorie. Apoi pleacă mai departe Pustiind cărările, Cu alai de frunze moarte Să colinde zările. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Gâze, flori întârziate! Muza mea satirică V-a-nchinat de drag la toate Câte-o strofă lirică. Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe Iarna mizerabilă, Mă cuprinde o tristeţe Iremediabilă… Sonet I Mihai Eminescu Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată; Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată Să stai visând la foc, de somn să picuri. Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri, Visez la basmul vechi al zânei Dochii; În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri; Deodat-aud foşnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scânduri … Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii. Toamna de Demostene Botez Toti acei ce-ntreaga vara Au lucrat din zori in seara, Toamna, cu roade bogate, Au si fructe, si bucate. Mere, pere in panere, Prune bune si alune, Si gutui amarui, Cu puf galben ca de pui. Si tot felul de legume, De nu le mai stii pe nume. Toamna de Demostene Botez Toti acei ce-ntreaga vara Au lucrat din zori in seara, Toamna, cu roade bogate, Au si fructe, si bucate. Mere, pere in panere, Prune bune si alune, Si gutui amarui, Cu puf galben ca de pui. Si tot felul de legume, De nu le mai stii pe nume. Toamna in Moldova de Petru Carare Din pomul verde si frumos Mai cade-o frunza, inca una… Si se astern covor pufos – Asa e toamna-ntotdeauna! Si pasari zi de zi se duc, Si vezi doar una cite una… Precum o frunza-n virf de nuc – Asa e toamna-ntotdeauna! Pe drum, pe case si pe flori Frumoase brume-si pun cununa… Se-ascunde soarele in nori – Asa e toamna-ntotdeauna Toamna de Serghei Esenin Colo prin maracinisul dintre rîpi si ulmul ciung, Toamna, iapa roaiba, paste, scarpinîndu-si coama, lung. Lînga malurile apei, pe tapsanul gol si ud, Azi potcoavele-i albastre zanganind încet s-aud. Vîntul-schivnic, furisîndu-si recea vraiste de fum, Macina frunzisul galben de pe coscovitul drum Si saruta blînd pe creanga macesiului spinos Ranile roscate ale nevazutului Hristos. Toamna in parc de George Toparceanu Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De mătasa unui nor, Visătoare trece-o fată C-un plutonier-major. Rumen de timiditate El se uită-n jos posac. Ea striveşte foi uscate Sub pantofii mici de lac. Şi-ntr-o fină discordanţă Cu priveliştea sonoră, Merg aşa, cam la distanţă, El major şi ea minoră… Nervi de toamnă de George Bacovia E toamnă, e foşnet, e somn… Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol… Şi-i frig, şi burează. Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, Pe drumuri fac gesturi ciudate – Iar frunze, de veşnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, Şi-amanţii profund mă-ntristează – Îmi vine să râd fără sens, Şi-i frig, şi burează. Anotimpuri Autor: Aura din V aslui Când crenguţele au flori, Când vezi albina din zori Şi ies ghioceii afară, Atunci ştim că-i primăvară! Soarele parcă e foc. Cireşelele se coc, Treierăm grâu şi secară, Negreşit, suntem în vară! Fructe şi legume coapte Le-adunăm iute pe toate. Păsările pleacă iară, Frunza pică, deci e toamnă! Când vin steluţe de sus Şi-n troiene s-au depus, Când brăduţu-i mai iubit, Ştim că iarna a sosit! Aurora Luchian Vaslui Toamna de George Cosbuc Toamna târziu În noaptea cu lună, Cum vâjâie codrul Şi geme şi sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Şi vine şi creşte Mai iute, mai tare; Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Şi bine-nţelege Al oştilor vuiet Din norduri pornite – El vrea să răscoale Puteri obosite Şi-njură şi urlă, Că-şi simte pierirea. Şi galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-şi află nici pace, Şi tremură codrul Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocneşte şi sună Şi-şi urlă durerea, Căci vântul îl prinde Şi-l strânge de mijloc Topindu-i puterea! Şi codrul se-ndoaie; Şi-l biruie vântul Râzând îl sugrumă Şi-i rupe veştmântul Şi părul i-l smulge Şi-n văi îl aruncă. Un ţipăt răsare Pe deal şi pe luncă; Grăbitele păsări Cu vuiet aleargă Şi norii vin stoluri Pe-ntinderea largă De spaimă s-aascunde Pârâul sub ghiaţă – Şi regele codru, Din ultima viaţă Suspină văzându-şi Pustiul, şi geme Şi cade pe spate Şi moare cu fruntea Pe pieptul naturii Şi moare natura De jalea pădurii În toamna târzie! Sfarsit de toamna de Vasile Alecsandri În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit, Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Şi pe ele se aşează bolta cerului senină, Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas; Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată… E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată! Cismigiu de Toamna de Ion Pillat Verde nou al primaverii, ros al florilor de vara, Toamna, galbenul din frunza ta tarzie mi-e mai drag, Fie ca-n velinti tacute inimi de-aur le presara, Fie ca fosneste-n taina matasosului tau steag. Zi senina, zi rodita ca o poama de lumina, Cata floare prea devreme scuturata te-a dorit, Sa te pot culege astazi — cer, si suflet, si gradina — Cismigiule de toamna, de-amintire biruit. De pe podul ce oglinda arcu-ntins al pietrei sale Peste apa unde lebezi dorm pe teiul tremurat, Cine m-a chemat pe nume, cine m-a oprit in cale? Umbra ta de altadata si un ram ingandurat. Verde dor al primaverii, foc al dragostei din vara, Toamna, parul de-aur moale al iubirii mi-e mai drag Cand strivesc si ani, si zile ce covorul tau presara Si-mi fosnesti a moarte-n suflet, matasos si galben steag. Noapte de toamna de George Toparceanu Murmur lung de streşini, risipite şoapte Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte. Rareori prin storuri o lumină scapă De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă… Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă. Dar treptat, cu larmă potolită scade Cântecul acestui tremur de cascade. Tot mai des în preajmă umbre vii răsar, Ploaia peste case pică tot mai rar Şi-n grămezi de neguri apele se strâng… Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng. Până când o rază de argint în zare, Lămurind pe boltă straturi de ninsoare, Lin desface umbra şi de crengi anină Scânteieri albastre, boabe de lumină. Iar acum din taina cerului deschis, Peste firea mută cad lumini de vis Şi-n troiene albe norii se desfac… Dar când iese luna, streşinile tac. *** Dormi, iubire dulce!… Numai eu întârziu, singur pe cărare, Farmecul acestei clipe călătoare… Gândurile mele vin să te deştepte, Din pridvorul tainic să cobori pe trepte. Să cobori în toamna limpede şi rece Şi, visând cu mine clipa care trece, Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu Va porni zadarnic, rătăcind pe drum, Să sărute urma paşilor de-acum. Amurg violet de George Bacovia Amurg de toamnă violet … Doi plopi, în fund, apar în siluete – Apostoli în odăjdii violete – Orasul e tot violet. Amurg de toamnă violet … Pe drum e-o lume lenesă, cochetă; Multimea toată pare violetă, Orasul tot e violet. Amurg de toamnă violet … Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete; Străbunii trec în pâlcuri violete, Orasul tot e violet. Amurg de toamna de Lucian Blaga Din vârf de munţi amurgul suflă cu buze roşii în spuza unor nori şi-atâta jăraticul ascuns sub valul lor subţire de cenuşă. O rază ce vine goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara – şi frunza cade. O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept şi mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuşi. E toamnă. Cu toamna in odaie de Ion Minulescu Mi-a batut azi-noapte Toamna-n geam, Mi-a batut cu degete de ploaie… Si la fel ca-n fiecare an, M-a rugat s-o las sa intre in odaie, Ca-mi aduce o cutie cu Capstan Si tigari de foi din Rotterdam… Am privit in jurul meu si-n mine: Soba rece, Pipa rece, Mana rece, Gura rece, Doamne!… Cum puteam s-o las sa plece? Daca pleaca, cine stie cand mai vine? Daca-n toamna asta, poate, Toamna-mi bate Pentru cea din urma oara-n geam? “Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…” Si femeia cu privirea fumurie A intrat suspecta si umila Ca o mincinoasa profetie De Sibila… A intrat… Si-odaia mea-ntr-o clipa S-a incalzit ca un cuptor de paine Numai cu spirala unui fum de pipa Si cu sarutarea Toamnei, care maine O sa moara… vai!… Bolnava de gripa… Revin in toamna de Ana Blandiana Revin în toamnă cum revin acasă Din ţări mai libere şi mai bogate – Ştiu iarna care vine, ştiu bruma care cade Şi ceaţa nesfârşită, nenţeleasă. Dar eu visez amiaza-mbrăţişată De frigul dimineţii şi al serii, Ora de miere, galbena zăpadă Pe care-o ning din crengi învinse merii. Eu plâng de bucurie în lumina Nestinsă încă de uriaşe nopţi Şi-n strugurii zdrobiţi în teasc din vina De-a fi prea buni, prea dulci, prea copţi. Eu vin spre frig, deşi de frig mi-e groază Spre fructul putred care se consumă În alcoolul limpede-n amiază Şi tulburat în asfinţit de brumă. Mi-e frică de-ntuneric şi totuşi vin, şi vin Din nesfârşite veri strălucitoare, Unde tânjesc spre fericitul chin Al boabei ce apune-n vin şi moare. Orgoliu fraged, dragoste copilăroasă, Fatală, somnoroasă demnitate. Revin în toamnă cum revin acasă Din ţări mai libere şi mai bogate. Pastel de toamna de Adrian Paunescu Pe muntele negru de frunza de vară Te chem cu accent brumariu să te sperii Când spicul de toamnă dă-n spicele verii Şi cade lumina şi trage să moară. Şi sunt întrebări prin natura puzderii Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară Şi vara ne-nchide în toamna afară Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii. Aicea la munte mai poate să spere Şi cel care moare că moartea-i departe Şi noi să fugim şi să scriem o carte În ea cuprinzând ale toamnei mistere. Că suntem în lume pe-acolo prin partea Pe unde întârzie poşta şi moartea. Balada unui greier mic de George Toparceanu Peste dealuri zgribulite, Peste ţarini zdrenţuite, A venit aşa, deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă şi zăludă, Botezând natura udă Cu-n mănunchi de ciumăfai,- Când se scutură de ciudă, Împrejurul ei departe Risipeşte-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi de tină, Guturai… Si cum vine de la munte Blestemând Şi lăcrimând, Toţi ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni, Iar măceşii de pe câmpuri O întâmpină-n cale Cu grăbite plecăciuni… Doar pe coastă, la urcuş, Din căsuţa lui de humă, A ieşit un greieruş, Negru, mic, muiat în tuş Şi pe-aripi pudrat cu brumă: – Cri, cri, cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii Înainte de Crăciun, Că puteam şi eu s-adun O grăunţă cât de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică. Fiindcă nu-mi dă niciodată, Şi-apoi umple lumea toată, Că m-am dus şi i-am cerut… Dar de-acuş, Zise el cu glas sfârşit Cantec de toamna de St. O. Iosif Nu mai sunt pe luncă flori, Văile-s deşarte, Ţipă cârduri de cocori Pribegind departe! Şi văzduhul s-a-norat, Ninge sus la munte, Trec pe vale la iernat, Turmele mărunte… Plâng tilingi, tălăngi răspund, Soarele apune, Glas de bucium sună-n fund, Ca o rugăciune… Peisaj de toamna de Virgil Carianopol Crizantema, floare rară, Cu petale diafane, A-nflorit. Şi floarea toată Şi-a-mbrăcat-o cu volane. Stă în rond şi nu-i e teamă Chiar de-al toamnei carnaval. Cum e albă ca zăpada, Parcă s-a gătit de bal. Dar văzând-o aşa frumoasă Şi-mbrăcată ca o stea, Vântul a venit, a luat-o Şi-a pornit în dans cu ea. Şi dansează acum, dansează, Vântu-o ţine-n braţ de stei, Pomii azvârle cu confete, Frunze galbene de tei…

TOAMNA VIETII
Sursa : Mariana Adascalitei
Merg încet, se ţin de mână
Şi se leagănă uşor ,
Un bătrân şi o bătrână
Adânciţi în lumea lor.
Se opresc ,îşi trag suflarea
Şi se ţin mai strâns de mână,
Sânt bătrâni, dar ei la Domnul
Mulţumesc că-s împreună.
Împart şi dureri şi doruri…
Amintiri care-i unesc,
Din privirea lor fragilă,
Vezi cum încă se iubesc.
Viaţa lor e o poveste,
O nuvelă … un roman,
A trecut aşa grăbită,
Parc- a fost un singur an.
Timpul, a trecut ca vântul,
Toate le-au trăit cu foc…
-Dacă poate murim mâine…
Să ne puneţi la un loc!

FEREASTRA IERNII


Fereastra iernii : Iarna de Nicolae Labis Totu-i alb în jur cât vezi Noi podoabe pomii-ncarcă Şi vibrează sub zăpezi Satele-adormite parcă. Doamna Iarna-n goană trece În caleşti de vijelii – Se turtesc de gemul rece Nasuri cârne şi hazlii. Prin odăi miroase-a pâine, A fum cald şi amărui Zgreapţănă la uşă-un câine Să-şi primească partea lui… Tata iese să mai pună Apă şi nutreţ la vacă; Vine nins c-un fel de brumă Şi-n mustăţi cu promoroacă. Iar bunicul desfăşoară Basme pline de urgie, Basme care te-nfioară Despre vremuri de-odinioară, Vremi ce-n veci n-au să mai fie. De Ajunul Craciunului de Elena Farago Toata noaptea asta, colo-n ceruri sus, Stelele lucreaza fara de-ncetare, Caci le-aduna-n claca steaua sfanta care A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus. Torc de zor în noaptea sfantului ajun Câlti de nea si raze harnicele stele, Pentru noi, copiii, torc sa faca ele, Funia cu trepte pentru Mos Craciun. Lunga cat e drumul din pamant la cer, Trainica sa-i tina cosului povara, Vor întinde-o-n noapte, nevazuta,scara Mosului ce lupta cu-ndarjitul ger, Ca sa ne aduca iar, de colo sus, Pe la toti copiii darurile care Ni le va trimite, iar, la fiecare Sfânta si duioasa mama-a lui Iisus. Miezul iernii de Vasile Alecsandri În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit, Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Şi pe ele se aşează bolta cerului senină, Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas; Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată… E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată! Iarna de Ion Luca Caragiale Negreşit că, sus în ceruri Soarele fiind aprins, Nu se simte frigul, gerul Care astăzi ne-a cuprins. Negreşit! Focul din soare Nu-l plăteşte Dumnezeu, Însă noi plătim, sârmanii, Lemne şi cărbuni mereu. Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte Pe pământul îngheţat Ca să vezi cât e de jalnic Să tot tremuri nencetat, Tu, care-ţi iubeşti făptura, N-ai mai zice un cuvânt Şi-ai opri crivăţul aspru Să mai sufle pe pământ! Alb de George Bacovia Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe – Un vals de voaluri albe … Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă … În aurora plină de vioare, Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări – Cântau clare sărutări … Larg, miniatură de vremuri viitoare … Si ninge… de George Bacovia Şi ninge în oraşul mare E noaptea plină de orgii, Iar prin saloane aurii S-aud orchestre, şi fanfare. Femei nocturne, singurele La colţ de stradă se aţin, Desfrâu de bere şi de vin Prin berării, şi cafenele. De orbitoare galantare De diamant, şi de rubin… Şi de averi oraşu-i plin, Şi ninge în oraşul mare!… Tablou de iarna de George Bacovia Ninge grozav pe câmp la abator Si sânge cald se scruge pe canal ; Plină-i zăpada de sânge animal – Si ninge mereu pe un trist patinor… E albul aprins de sânge închegat, Si corbii se plimbă prin sânge… si sug ; Dar ceasu-i târziu… în zări corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptată… Si-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. – Iubito, sunt eu la usa înghetată… Lunile anului : Ianuarie Frigul, scriitor pe geamuri Cu zapezile se joaca Si le schimba-n promoroaca Atarnand ciucuri pe ramuri. Din fereastra-mi inghetata Stau uitandu-ma la cer: Norii, plumbuiti de ger, S-au strans pata langa pata. Trist si singur ca un greier Valul timpului rupandu-l, Eu astept sa-mi toarca gandul Intr-un colt mai cald de creier. Iar afara numai fumul Subtiratec isi ia zborul; Eu imi leg de dansul dorul Si-n vazduhuri ii dau drumul. (1888) Duiliu Zamfirescu Februarie – de Tiberiu Juganaru Voi o stiti, dar vasazica Eu sunt fiica cea mai mica Dintre cate anul are. Poti sa vezi in calendare Ca ma schimb chiar fara frica Si, mai rar, ma fac voinica. Sunt ce-a mai ramas din iarna Care tot vrea sa mai cearna Alb covor pe camp si creste Cu privelisti de poveste. Primavara ma indeamna Ca sa facem schimb de haina. Va amintesc cu bucurie Ca va aduc maiestrie Sunt trimisa chiar de Faur Sa daruiesc maini de aur. Fauriti cu maretie Toata lumea sa va stie. Eu va dau, cu simpatie, Chef de viata, armonie Dar si dragoste de carte De care sa aveti parte. Infinita bogatie E in carti, oricine stie. „Martie se grabeste sa vina Iar vantul curata Treptele usii mele si strada. Spala cu ploi repezi, Perie pamantul de murdaria de peste iarna. Scutura funinginea de pe carpeta verde Pana nu se mai vad decat Frunze proaspete. Apoi face casa curata ca lacrima Si vesteste cu blandete venirea primaverii.” „M-am gandit ca primavara o sa dureze o vesnicie Pentru ca eram tanara si iubita si era luna martie.” Martie de Lucian Blaga Din caier încălcit de nouri toarce vântul fire lungi de ploaie. Flusturatici fulgi de nea s-ar aşeza-n noroi, dar cum li-e silă – se ridică iar şi zboară sa-şi găsească cuib de ramuri. Vânt şi-i frig – iar mugurii prea lacomi de lumină işi zgulesc acum urechile în guler. Nichita Stănescu Ploaie în luna lui Marte Ploua infernal, şi noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte. Pereţii odaii erau neliniştiţi, sub desene în cretă. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o lume concretă. O să te plouă pe aripi, spuneai, plouă cu globuri pe glob şi prin vreme. Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei, mie-mi plouă zborul, cu pene. Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi lăsasem în lume odaia. Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi, cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?… Ploua infernal, ploaie de tot nebunească, şi noi ne iubeam prin mansarde. N-aş mai fi vrut să se sfârşească niciodată-acea lună-a lui Marte. Poezia Aprilie – de George Toparceanu Baloane mari de spuma alba prin gradini (Si zarzarul, si visinul, si perii) Stau gata sa se-nalte din tulpini Spre cerul primaverii… Caisul nostru s-a gatit la poarta Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, Si cu zulufi de floare la urechi, Cum astazi nicaieri nu se mai poarta. Pe strada mare, Ies flori inalte la plimbare In rochii de sezon, usoare, Cu toate ca-i o vreme asa de schimbatoare. Ah, fetele – si mai ales cucoanele Cand vine primavara Sunt dulci si colorate ca bomboanele! Pe cea care-a trecut o cheama Clara, Fiindca are Ochi albastri tare, Si gura ei cu rouge ca de coral Surade vertical… Un mic vartej, copil al Nefiintei, De-a curmezisul strazii ratacit, Nebun in jurul lui s-a rasucit Sa-si prinda coada galbena cu dintii. Departe, in azurul dintre nori, S-arata bifurcat pe cer Un sir subtire de cocori, O escadrila de pe vremea lui Homer… April de Tudor Arghezi Intr-o ramura-nflorita E-agatat un cuib, in tei. Ramura e leganata, Leganandu-si cuibul ei. Vantul murmura prin floare, Adormind-o cu descantul. Pasarea surade-n aripi, Cunoscand ca-i numai vantul. Mi-a zburat de mult din floarea Sufletului pasarea, Aripi ca-ntre fulgi cicoarea, Verde-n piept ca zarzarea. O tot caut de atunci Prin padure, prin copaci. Pasare cu aripi lungi, Unde esti si ce mai faci? In dulcea luna mai – Iacob Negruzzi In dulcea luna Mai cand iarba-n camp rasare Si vesel de placere tot sufletul tresare, Eu singur in mahnire, in suferinti si chin Vars lacrimi de durere si mult amar suspin. In dulcea luna Mai cand tainic luna plina Si mii de mii de stele pamantul insenina Pe cerul vietii mele s-aduna negri nori Ce-ntunec-al meu suflet si-l umplu de fiori. In dulcea luna Mai cand pasarile canta Si armonii divine natura toat-incanta In mine-un glas de jale se plange disperat Ca viscolul de iarna ce urla-nfricosat. In dulcea luna Mai cand dulci si calde raze Din soare se coboara si totul inviaza Eu palid, in tacere, plec fruntea la pamant Si-ndrept a mele ganduri spre recele morment. E luna iunie De-acum,ciresele s-au copt, Amurgurile nu conteaza, Nici stelele,cind delireaza, E luna iunie, in opt. Si ramurile-s numai singe, Frunzele nici nu se mai vad. E rosu tot,ca un prapad, De fata tinara,ce plinge. Acolo sus,doar noi,ca dracii, Nici ochii,nu se mai zaresc. Copilarie, te iubesc, Insa,cit sufera copacii. Costy Trita Alexandru Macedonski Noaptea de iulie A-nceput din nou sa-mi fie dor de dulce fericire… Vad ca-mi trece tineretea, vad ca anii mi se duc, Si mi-e sete de placere, si mi-e sete de iubire, Insa umbrele visate nu se poate sa le-apuc. Numai aurul, el singur, imi lipseste-n asta lume, Numai el, dar fara dinsul sunt un biet neputincios… Care suflet de-al meu suflet, care nume de-al meu nume S-ar lipi sa ia povara unui trai saracacios ? Pica plins al tineretei pe un sin ce nu palpita, Ai avut sa-l cumperi, e al tau pina in zori… Vestejeste-te-a mea buza pe o buza vestejita, Si tu, suflete, viseaza ca aduni ceresti comori. Insa tu, o ! poezie, cu mantaua ta regala, Iti acopera vederea –fugi in coltu-ntunecos, Prin fereastra ma fixeaza luna rece si spectrala Ca un doctor ce se uita la chip de ofticos. A ! desigur, masca blonda avea altfel de privire Cind pe tarmurile de-aur ale lacului Leman Suridea printre frunzisurl la intiia mea iubire Vis mai lung decit un secol in coprinsul unui an. A ! desigur ca in noaptea ce-n trecutul vietei mele E-nsemnata cu roseata simtimintelor dintii, Daca ea privea prin geamuri dintre pulberea de stele, Nu venea c-un zimbet rece linga caldul capatii. Poezie ! Poezie ! Ai dreptate totdeauna Dar fiindca simt si astazi ca ramas-am tot al tau, Da te rog in jos perdeaua, ca sa nu ma vada luna, Roag-o calea sa-si urmeze, voi sa scap de ochiul sau. Zi-i sa mearga pe oriunde e suava fericire, Sa-si incarce a ei raza cu al florilor arom, Sa zimbeasca voluptatei ce se naste din iubire, Dar sa uite pe oricine a uitat ca este om. Cer de August Autor: Alin85, (23/08/2011 – 17:27) Se umple cerul de luminã, Aur şi-argint curge din stele, Un colier imens e cerul, Împodobit cu mii de perle. Luna mã mângâie pe creştet, Urcã pe cer, a nopţilor reginã, De dup-un nor trage cu ochiul, Zâmbind sfios, ca o virgina. Dâre de foc brãzdeazã cerul, Din cosmos bolovani se prãvãlesc, Bãtut-au ani luminã sã mã vadã, Îi vãd şi eu, în flãcãri se sfârşesc. Cerul e bun, mã mai suportã, Rouã de versuri, în suflet îmi prelinge, Mã rãcoresc, mã scald în frumuseţe, Dupã ce arşiţa se stinge. Nina Cassian – Voiam sa raman in septembrie Voiam sa raman in septembrie pe plaja pustie si palida, voiam sa ma-ncarc de cenusa cocorilor mei nestatornici si vantul greoi sa-mi adoarma in plete cu apa navoade; voiam sa-mi aprind intr-o noapte tigara mai alba ca luna, si-n jurul meu – nimeni, doar marea cu forta-i ascunsa si grava; voiam sa raman in septembrie, prezenta la trecerea timpului, cu-o mana in arbori, cu alta-n nisipul carunt – si sa lunec o data cu vara in toamna… Dar mie imi sunt sorocite, pesemne, plecari mai dramatice. Mi-e dat sa ma smulg din privelisti cu sufletul nepregatit, cum dat mi-e sa plec din iubire cand inca mai am de iubit… Iubeşte-mă-n octombrie… Iubeşte-mă-n octombrie, străino, -Că în noiembrie deja-i târziu – Fii pentru mine primăvara iernii Şi eu o umbră, poate, c-o să-ţi fiu. Alintă-mă în toamna desfrânată, Ce chiuie în aburi dulci de must – Ca-n lumea asta, de putere beată, Iubirea să nu pară-un sentiment vetust. Iubeşte-mă cu teamă şi ardoare Căci zguri de plumb răsar pe veac… Fii elixir speranţei care moare – Ca eu tristeţii tale să-i fiu leac. Apari duios din ceaţa ruginie, Cu părul tău, de toamne răvăşit, Iubirea ta molcomă şi târzie Să-nvioreze sufletu-mi sfârşit. … Iubeşte-mă-n octombrie, străino, Că suntem fericiţi să ne minţim… Prin pâcla veacului păşind, hai, vino – Amanţi deplini să învăţăm să fim. poezie de Boris Ioachim Sunt tristă în luna noiembrie de Rodica Lupu Noiembrie. Sunt tristă. Şi frunzele cad tot de tristeţe. În noiembrie totul e trist. A mai trecut o vară. Tânjesc după căldura lui iulie prelinsă pe umeri, pe gânduri, pe câmpurile cu mac şi piciorele goale. În noiembrie frigul mă dezbracă de haine până la piele, până la sângele albastru ce-mi picură numai un strop de iubire. Atât a mai rămas din clipele mele calde. Acum calc peste frunzele triste, plânse de ramuri ce vor înapoi, foşnetul viu, în allegro suspinat peste pădure. Şi eu subscriu şi vreau înapoi raza de soare, vreau să revii acum, când mi-e frig. Din mâinile tale, o mângâiere pe soarta-mi cernită de vânturi şi ploi s-o opresc. Calc pe nămeţii de dor. Mă chircesc rebegită sub plapuma lui noiembrie, aşteptându-mi tăcerea să-năbuşe plânsul din strigăt. O chemare, de frig amorţită se aude-n ecou. Îmi e dor, îmi e dor de iubirea din vară, pierdută la-nceput de noiembrie. Îmi răsună. Sunt tristă. Şi frunzele cad tot de tristeţe în noiembrie. Decembrie, luna cu ochi de zăpadă de AnMar Decembrie, luna cu ochi de zăpadă, cu trupul- fuioare de lână, cu braţele- crengi de brad ce-i atârnă, stând pe poteci de munte să vadă, Anul nou apărând peste creste de munţi, venind bucuros alergând către noi. Decembrie, luna cu ochi de zăpadă, Crăciunul aduce, cu steaua cea sfântă, parfum de poveste. cuminţi ne-aşezăm în a timpului tindă din vârfuri de buze şoptim: vrem colindă! Duminica-n fugă mare

Oarecum o fereastra pentru sarbatorile ce vin . Va doresc sarbatori fericite si daruri multe si frumoase si mai ales sanatate ❗ Acum suntem in anotimpul iernii. Se apropie sarbatorile de iarna si pentru aceasta vom posta poezii si imagini de sezon. La gura sobei de Vasile Alecsandri Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte. Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni. Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur; Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume; Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai… Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă E Ileana Cosânzeana!… în cosită floarea-i cântă. Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit! George Topârceanu Noapte de iarnă Cad din cer mărgăritare Pe oraşul adormit… Plopii, umbre solitare În văzduhul neclintit, Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră, Şi pe marmura zăpezii Culcă umbra lor albastră. Iarna!… Iarna tristă-mbracă Streşinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi şi peste case. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare – Umple noaptea de fantasme Neclintite şi bizare. Din ogeagul de cărbune Face albă colonadă Şi pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, – O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi uşor de fluturi… * Şi din valul de zăpadă, Ca o mută arătare Legănându-se pe stradă, Un drumeţ ciudat răsare… Vine cu popasuri multe, Face-n calea lui mătănii. Câte-odată stă s-asculte Clopoţeii de la sănii. Alteori uimit tresare, Dă din mâini şoptind grăbit – Parcă spune-o taină mare Unui soţ închipuit… Ca o umbră din poveste Se strecoară-ncet, şi iar Stă deodată fără veste Rezemat de-un felinar. Faţa lui se lămureşte, – Pare-nduioşat acum… Visător şi lung priveşte Casele de peste drum: Poartă mică… pomi în floare… O fereastră luminată… Streşini albe de ninsoare… Toate-i par ca altădată! Şi păreri de rău trecute Cad pe inima-i trudită, Ca un stol de păsări mute Pe-o grădină părăsită: „Bulgăraş de gheaţă rece, Iarna vine, vara trece Şi n-am cu cine-mi petrece… Bulgăraş topit în foc, Dacă n-am avut noroc! Dacă n-am avut noroc…” Glasul, înecat, se curmă. Omul, şovăind în stradă, Pleacă iar, lăsând în urmă Pete negre pe zăpadă. Ion Minulescu De vorbă cu iarna M-am întâlnit cu Iarna la Predeal… Era-mbrăcată ca şi-acum un an, Cu aceeaşi albă rochie de bal, Păstrată vara sus, pe Caraiman… Călătoream spre ţara unde cresc Smochine, portocale şi lămâi… Eram într-un compartiment de clasa I, Cu geamul mat, pietrificat de ger, Şi canapeaua roşie de pluş, Sub care fredona-n calorifer, Sensibil ca o coardă sub arcuş, Un vag susur de samovar rusesc… Şi-am coborât în gară, pe peron, Să schimb cu Iarna câteva cuvinte… Venea din Nord, Venea din Rosmersholm – Din patria lui Ibsen şi Björnson, De-acolo unde,-n loc de soare Şi căldură, Înfriguraţii cer… Literatură… Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine Decât în ţara unde cresc smochine, Curmale, portocale şi lămâi, Şi din compartimentul meu de clasa I M-am coborât ca un copil cuminte Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti… O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte, Ce mare eşti, Ce bună eşti, Ce caldă eşti!… Aseara pe asfintit Aseară, pe asfinţit, Mandră stea ne-a răsărit. După care noi ne-am dus, Să-l căutăm pe Iisus. Pe fiuţul Mariei, În pământul Galileii. Zice-se că, Maria Din casă-n casă umbla, Să nască pe Mesia. Şi-ntr-o peşteră a intrat, De nimeni nu s-a ‘ntrebat. Aici Domnul s-a născut, Ce l-am aşteptat demult. Îngerii, cu flori în mână, Împletesc mandră cunună. Pe cunună-i scris frumos, Astăzi s-a născut Hristos. Deschide usa crestine Deschide uşa creştine [bis] Că venim din nou la tine. [bis] Drumu-i lung şi-am obosit, [bis] De departe am venit. [bis] Că la Viflaem am fost, Unde s-a născut Hristos Şi-am văzut şi pe-a sa mamă, Pe care Maria-o cheamă. Cum umbla din casă-n casă Ca pe fiul său să nască. Umbla-n sus şi umbla-n jos Ca să nască pe Hristos. Umbla-n jos şi umbla-n sus Ca să nască pe Isus. Roată, roată prin cetate, Case, hanuri, pline toate. Mai târziu găsi apoi Un staul frumos de oi Şi-acolo pe fân jos S-a născut Domnul Hristos. Cete de îngeri coboară Staulul îl înconjoară. Îngerii cu flori în mână Împletesc mândră cunună. Pe cunună-i scris frumos Astăzi s-a născut Hristos, Care cu puterea sa (/ Pe cunună-i scris aşa) Va împărăţi lumea (/ Că s-a născut Mesia) Şi de-acum până-n vecie Mila Domnului să fie, Tuturor cu bucurie Şi de mare veselie. Florile dalbe Scoală gazdă din pătuţ Florile dalbe Şi ne dă un colăcuţ Că mămuca n-o făcut Sâtă rară n-o avut Pe când sât-o căpătat Covata i s-o crepat. L-o sfădit mama pe tata Di ce s-o crepat covata. Când covata o lipchit Cuptioru’ ni s-o urnit, Când cuptioru’ l-o tocmit Anul Nou o şi vinit. Mos Craciun cu plete dalbe Moş Crăciun cu plete albe Moş Crăciun cu plete dalbe A sosit de prin nămeţi. Şi aduce daruri multe La fetiţe şi băieţi Moş Crăciun, Moş Crăciun Din bătrâni se povesteşte Că-n toţi anii negreşit Moş Crăciun pribeag soseşte Niciodată n-a lipsit. Moş Crăciun, Moş Crăciun Noi am fost cuminti tot anul Si milosi am fost mereu Si in fiecare seara Ne-am rugat la Dumnezeu Mos Craciun, Mos Craciun. Mos Craciun cu plete dalbe incotro vrei s-o apuci? ti-as canta florile dalbe de la noi sa nu mai pleci. Mos Craciun, Mos Craciun. O, brad frumos O, brad frumos; o, brad frumos, Cu cetina tot verde, Tu esti copacul credincios, Ce frunza nu si-o pierde, O, brad frumos; o, brad frumos, Cu cetina tot verde. O, brad frumos; o, brad frumos, Ma-ndemni sa fiu ca tine: Statornic, drept si credincios Si facator de bine. O brad frumos, o brad frumos, Ma-ndemni sa fiu ca tine. https://www.youtube.com/watch?v=Kj4vmqy9wtY&feature=player_detailpage Buna dimineata la Mos Ajun Bună dimineaţa la Moş Ajun Ne daţi ori nu ne daţi? Ne daţi ori nu ne daţi? Ne daţi, ne daţi? Am venit şi noi odată La mulţi ani cu sănătate Domnul Sfânt să ne ajute La covrigi şi la nuci multe! Bună dimineaţa la Moş Ajun Ne daţi ori nu ne daţi? Ne daţi ori nu ne daţi? Ne daţi, ne daţi? Nasterea Domnului de Ion Pillat — Dupa legenda poporana — Jos sub poarta raiului, Pe sub Piatra Craiului, Unde-ncep muscelele, Apele si stelele, Vezi, albind ca pe chilim, Targ pre nume Vifleim. Targ stravechi in bogatii, Tot in minte sa mi-l tii. Turle scaparand argint Cu brau falnic il incing Si-l imbraca-n poleiala De-aur, raza de beteala Ce aluneca de sus Peste casa lui Isus. Dar pe drumul cel cu plopi, Rau de pietre si de gropi, Cine-mi vine-n car cu, boi, Nu plavani ca pe la noi, Ci munciti si oropsiti, De trei zile nehraniti? Cine-mi sunt drumarii doi Nemancati, batuti de ploi? Cine-mi plange, sub marama, De dureri ca va fi mama? Cine-mi umbla langa vite Tot cu vorbe necajite? Maica Domnului plangea, Iosif boii suduia, Maica Domnului spunea: — ”Omule, nu sudui. Ce e scris s-o implini.” In mijlocul drumului, La tulpina plopului, Sta Maria s-odihneasca Si pre fiul sfant sa nasca. Dar, vezi, plopu-i copac rau, Copac rau si natarau, Isi da frunza intr-o dunga, Sa fosneasca vreme lunga, Liniste sa n-o ajunga. Isi da creanga intr-o parte, Nici de umbra s-aiba parte. Maica sfanta a oftat, A oftat, s-a suparat Si din gura-a blestemat: — ”Plopule, lemn urgisit Sa te zbati neodihnit, Nici in lin, nici in senin Creanga ta sa n-aiba stare, N-aiba umbra, nici racoare. Frunza-n tine sa nu stea, Nici ziua si nici noaptea. Si cu vant, Si fara vant Sa te clatini pe pamant!” Maria s-a ridicat, Drumul lor si l-au urmat. Si au mers, mare, au mers Urmele de li s-au sters, Tot prin tarini aurite, De oameni nepomenite, Tot prin stele argintate, De oameni nesamanate… Si-au ajuns in drumul lor La focul pastorilor. Colo-n stana oilor, Sta Maria s-odihneasca Si pre fiul sfant sa nasca. Sezu jos si nu sezu, S-odihneasca nu putu De zbieratul oilor, De saritul mieilor. Maica sfanta a oftat, A oftat, s-a suparat, Oile le-a blestemat: —”Oi, de orice rau veti da, Voi sa nu puteti zbiera, Pe voi lana sa nu steie, In tot anul sa v-o ieie Mielul de sub voi sa pieie!” Maria s-a ridicat, Drumul lor si l-a urmat. Si au mers, mare, au mers Urmele de li s-au sters, Si prin cer si prin poiene, Si prin stele buruiene… Si-au ajuns in drumul lor La ocolul cailor. Si Maria grajd afland, Intra-ntr-insul tot plangand. Dureri mari o cuprindea. Sa mai mearga nu putea, Statu jos, se odihni. Caii prind a tropai, Manjii vesel a zburda, Iepele a rancheza. Maria ii dojenea: — „Stati pe loc, nu tropaiti, Caci durerea mi-o mariti”… Caii rai n-au incetat, Maica sfanta a oftat, A oftat, s-a suparat Si din gura-a cuvantat: — „Fire-ati, cai, voi, blestemati Sa goniti fara ragaz, Tot anul sa n-aveti sat Pana-n ziua de Ispas, Dar si-atuncea doar un ceas!” Maria s-a ridicat, Drumul lor si l-au urmat. Si au mers, mare, au mers Urmele de li s-au sters Peste iarba plaiului, Prin pometul raiului. Tot mergand si obosind Si cu Dumnezeu vorbind, Floarea soarelui pali, Floarea lunii vesteji, Numai steaua inflori… Si au dat in drumul lor De ocolul boilor, Boilor, blajinilor. In cea iesle-a vitelor, Vitelor, saracelor, Maica sfanta cum intra Pe fan moale se culca. Boii prind a rumega, Maica sfanta-a suspina Si din gura-a cuvanta: — ”Stati pe loc, nu rumegati, Linistea nu-mi turburati”… Boii blanzi o asculta, Maica-i binecuvanta: — ”Bouleni, fiti alduiti Si de mine fericiti, De mine, de Dumnezeu Si de sfant fiutul meu. Voi oricand sa aveti sat, Un ceas, doua sa lucrati, Si pe urma sa-ncetati. Un ceas, doua sa lucrati, Si unul sa rumegati. Bouleni, sa fiti satui Tot in brazda plugului!” Dureri mari o apuca, Boii blanzi o aburea. Si cand fu la miez de noapte, Muncile-i trecura toate. Pe fan verde si uscat A nascut un imparat. Si cum fiul s-a nascut, Ieslea-n rai s-a prefacut, Si sa vezi Si sa nu crezi: Fanu-n soare Era floare, Albastrele Erau stele, Si-n senin Luna — un crin. Maria se veselea, Pruncu-n brate-l cuprindea Si pe frunte-l saruta, Ca el lumea va scapa. Astazi s-a nascut Christos Sa ne fie spre folos. Sufla vantul lin si lin, Mi-l leagana chitelin, Leganut De paltinut, Ploaie calda Tot il scalda! https://www.youtube.com/watch?v=gUEqN-p8hio&feature=player_detailpage Trei pastori Trei pastori se intalnira Si asa se sfatuira Taza soarelui, floarea soarelui, Si asa se sfatuira: Haideti fratilor sa mergem, Floricele sa culegem, Taza soarelui, floarea soarelui, Floricele sa culegem. Si sa facem o cununa, S-o-mpletim cu voie buna, Taza soarelui, floarea soarelui, S-o-mpletim cu voie buna. Si s-o ducem lui Hristos, Sa ne fie de folos, Taza soarelui, floarea soarelui, Sa ne fie de folos. Pe strada din Viflaim Pe strada din Viflaim Merge Maica cu Iosif Isus s-a nascut In seara de Craciun Cand in Viflaim sa iasa Se oprira la o casa Isus s-a nascut In seara de Craciun Langa poarta-un tanar sta Si pe dansii-i intreba Isus s-a nascut In seara de Craciun – De unde veniti drumeti – Tocmai de la Nazaret Isus s-a nascut In seara de Craciun Fie-ti mila, tanar bun Si nu ne lasa pe drum Isus s-a nascut In seara de Craciun Ca afara-i frig si noapte Maica sfanta nu mai poate Isus s-a nascut In seara de Craciun Tanarul fiind milos, Le raspunse bucuros Isus s-a nascut In seara de Craciun – Nu departe de imas – Are tata meu un grajd Isus s-a nascut In seara de Craciun Iosif si Maica s-au dus Si la grajd ei au ajuns Isus s-a nascut In seara de Craciun Si l-au nascut pe Isus Si l-au nascut pe Isus Isus s-a nascut In seara de Craciun. https://www.youtube.com/watch?v=7GQ804Iy0EQ&feature=player_detailpage Coborat-a, coborat Coborat-a, coborat Ziurel de zi Ingerul Domnului Sfant Ziurel de zi La pastori in Viflaim Ziurel de zi Aproape de Rusalim Ziurel de zi Pastorii l-au intrebat Ziurel de zi Ce veste ne-aduci din sat Ziurel de zi Veste buna voi vesti Ziurel de zi De voi toti vi-ti veseli Ziurel de zi Ca la cantatori tarziu Ziurel de zi Maica Sfanta a nascut fiu Ziurel de zi L-a nascut pe fan uscat Ziurel de zi Si-i al lumii Imparat Ziurel de zi. N. S. Govora A pornit ca si-alte dati, Prin troiene de nameti, Ieri asa cam pe la toaca, Cu mustati de promoroaca, A pornit hoinar la drum, Si-i deja pe-aproape-acum, A pornit copiii spun, De departe, Mos Craciun. Mos Craciun cu barba alba, Vino’n noaptea asta dalba, Treci cortina cea de fier Si vino cu Lerui-Ler. Vino si la casa noastra Si ne bate la fereastra, Vin batrane’n fapt de sara, Si la cei fara de Tara. Mosule cu zambet drag, Vino si la mine’n prag. Si te rog sa nu-mi aduci, Nici stafide si nici nuci. Roscove si jucarii, Sa le tii pentru copii. Mie Mos Craciun iti cer, Sa-mi aduci un colt de cer, Din indepartata Tara, Ferecata’n grele fiara. Mos Craciun te rog mai adã, Doar un bulgar de zapada. Bulgaras de alba nea, Sa-l lipesc pe fata mea, Obrajii sa-l incalzeasca, Lacrimile sa-l topeasca. Mos Craciun, Mos Craciun, Asi mai vrea ceva sa-ti spun. Inainte de-a veni, Treci la mandra intr’o zi. Si din parul ei balai, O suvita tu sa-i tai. Si sa mi-o aduci apoi, Cand ai sa ajungi la noi. Mos Craciun si de-ai putea, Inca asi mai vrea ceva. Si te rog, te rog in soapte, Cel putin pentru o noapte, Pentru noaptea de Craciun, Mosule cu zambet bun, Ca’n povesti, pe-un nor de parã, Adã-ne, intreaga Tarã. Magii Nichifor Crainic V-ati faurit un Vis de-acele Ce-au fost aievea-n Canaan, Stravechi talmacitori de stele Sub cerul din Iran. Întinderea scânteietoare Palea-n adâncuri ca un fum, Când calauza de vâlvoare V-a luminat a drum. Si-a fost ca zile dupa zile Pe crestet steaua va lucea. În pas molatic de camile Calatoreati cu ea. Pareau picati pe cer curmalii Umbrind roare de fântâni; În golul mort urlau sacalii, Dar voi, trei magi bãtrâni, Sporind din semnul peste fire Tãria cugetului slab, Treceati paraginile-asire Si haosul arab. Treceati cu ochii-n steaua care, Cu vraji în minunatu-I chip, Târa trei umbre legendare Pe drumuri de nisip? O, magi, pe curgerea de veacuri, Tremuratorul strop de foc Ni-arata cai fara conacuri Spre tainicul noroc. Si de-am crezut într-o minune, Dureri-potop nenumarat- Legenda voastra nu le spune, Dar noi le-am îndurat. Si, peste maguri de ruine, Acelasi crez vizionar Anima marile destine De-acelasi strop de jar. Pe frunti cu magica lucoare, Strabatem neguri si vâltori, Spre zarea vesnic schimbatoare Statornici calatori. Treptat se face cânt obida, Iar îndoielile-temeiu: Ne-mbraca steaua cu hlamida Cerescului poleiu. Si-n fulgerarea-I diafana, Prin vremi, o, magi, va stravedem- Cutezatoare caravana Sosind la Betleem. https://www.youtube.com/watch?v=QwkOa1iX85k&feature=player_detailpage Pe colina As vrea să fiu păstorul cu turma pe colină străjer pe înăltime când noapte-i încă plină s-aud cântări ceresti si vestea ce-o să vină. S’alerg să văd lumina acolo unde au tras Sfânta Familie … la ieslea de popas Prunc Sfânt, aureola – stălucitoare stea As vrea să fiu păstorul umil de pe colină ce aleargă-n văi si-n zare cântând a lui chemare : – veniti, veniti în rugă la Sfânta sărbătoare. – Azi taina bucuriei alină ‘ngenunchieri IISUSE-PRUNC, HARUL SFÂNT minuni, reînvieri nădejde în dreptate în cele patru zări. As vrea să fiu păstorul Colindei de Ajun ce’mparte bucuria pământului străbun si-adevărate datini în ziua de Crăciun. Domnul Hristos Nouă azi ne-a răsărit Domnul Iisus Hristos Mesia cel mult dorit Domnul Iisus Hristos. Din Fecioară s’a născut Domnul Iisus Hristos Si cu lapte a crescut Domnul Iisus Hristos. Cum e robul s’a smerit Domnul Iisus Hristos Si pe noi ne’a mântuit Domnul Iisus Hristos. NASTEREA DOMNULUI Vasile Militaru Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele De-asupra omenirii cu pãcãtoase gloate, Cu Regi, pe fruntea cãror sclipiau Coroane grele, Cu-Impãrãtii supuse pe veci pieirii toate… Si-atunci, in noaptea ceia seninã si adâncã, Zãrirã Magii lumii, pe cer, o mare stea, – O stea strãluminatã, ne mai vãzutã încã, Si-au fost purces, cu daruri, cãlãuziti de ea !… Cãci, – cititori in stele fiind în noaptea humii, – Trei Magi stiau cã vine, cu strãlucire foarte, Iisus-Mântuitorul sau Impãratul lumii, Cel Care-avea sã calce cu moartea peste moarte ?… Ei au stiut cã’n lume Cel care-avea sã vinã, Va ‘ntuneca, prin Mila-I, toti Regii si-Impãratii : La slabi, va da toege, la orbi va da luminã, Va sãtura flãmânzii, va adãpa ‘nsetatii !… Si L’au aflat pe-Acela a Cãrui sfântã milã, Ca soarele venit-a pe oameni sã-i mângâe, – Si Magii ‘ngenunchiarã pe umedã argilã, Si daruri I-au dat : aur, si smirnã, si tãmâe !… Atunci, berbecii, boii, viteii si asinii, Cu-al rãsuflãrii abur, au încãlzit pe-Acel A Cãrui sfântã frunte urma s’o ‘ncingã spinii, Si ‘n cue mari, pe Cruce, sã-L batã I s r a e l !… Oaspeti cu azur in gene Nichifor Crainic Oaspeti cu azur în gene Si zapada pe opinci Se ivira la ferastra Cu colinde si tilinci. Cântec leganat si fraged, Înfloriri de ghiocei Umbre mari tineau isonul Albastrind pe dupa ei. Se parea ca-n zvon de aripi Si miros de tamâier În colinda mi se-ngâna Pui de om cu pui de cer. Si cântara, si urara Si plecara ca un dor, Stralucea un puf de înger Risipind pe urma lor. Si era o pace alba, – Ca ninsoarea, si era O sfiala ce din stele Pâna-n inimi tremura. Bacii lepadara grija: Astazi lupii tin ajun, Porumbeii nu viseaza Vânt de uliu capcaun. Si zavozii si dulaii Sa mai larmuie se tem, Boii rumega cu botu-n Ieslea de la Betleem. Fa-mi-te numai ureche Ca s-auzi, batrân pamânt: Sus, în leagan prins de stele, Gângureste Pruncul Sfânt. Colind de Crăciun de Valeriu Gafencu În noaptea Sfântă, viu luminează Luceafărul zorilor vietii cei noi, Coboară Iisus în noi Vesteste viata de-apoi Si steaua deasupra veghează. Refren: Si nasterea Ta minunată O cântă păstorii si pruncii, Iar cerul deschis se arată Cu portile în chipul crucii. Trei magi călători au venit de departe Cu dar de tămâie, de aur si smirnă, Cu fruntile de lumină, ‘Ngenunche si se-nchină Cu inimi smerite, plecate. http://www.dailymotion.com/video/x7qd5p_ mircea-baniciu-colinde_music Ion Creanga În Betleem colo-n oraş Dormeau visând locuitorii, Iar lângă turmă, pe imaş Stăteau de pază, treji, păstorii. Şi-n miez de noapte dulce cânt Din cer cu stele-a răsunat, Se rumenise cerul sfânt Păstorii s-au cutremurat. Din slăvi un înger coborî: „Fiţi veseli!”- îngerul Ie-a spus, „Plecaţi, şi-n staul veţi găsi Pe Craiul stelelor de sus!” Păstorii veseli, în oraş, Spre staul cu paşi iuţi porniră Şi-un prunc atât de drăgălaş Acolo-n paie ei găsiră. Nici leagăn moale, nici vreun pat, Doar fân mirositor pe jos, Pe fân, în iesle sta culcat Micuţul prunc: Iisus Hristos. El, Fiul domnului şi Crai Al stelelor de farmec pline, De-atunci cu drag, la voi, din Rai Cu fiecare iarnă vine!… Pictură de iarnă de Adrian Păunescu Sînt pictori, în cer, care lasă Culorile lor să mai cadă Pe-aci, pe pămînt, pe acasă, Şi asta se cheamă zăpadă. Sub bîrne albastre-celeste Lumina privirii tresare, Cînd strigătul nostru mai este Zidit într-o sfîntă ninsoare. Mai vindem din fumul năpraznic Al zilnicei noastre redute Un bon de intrare la praznic Cînd ninge din stelele mute. Ninsoarea e-aproape abstractă, Atîta-i de sfîntă şi mare, Că tronuri sub regi se cotractă În sinucigaşa ninsoare. Dar, domnule pictor al iernii, Ce rar te arăţi de o vreme Şi noi te rugăm cu vecernii Şi noi îţi trimitem poeme. Pe fiece fulg se citeşte Un chip de bărbat sau femeie Şi unele cad îngereşte Şi loc îşi găsesc în muzee. Drum de iarnă de Alexandr Sergheevici Puşkin Printre ceţuri mohorâte Trece luna singurea Şi lumini posomorâte Se aştern pe alba nea. Ninge-ncet de-a lungul văii, Troica lunecă uşor, Sună-n noapte zurgălăii Monoton, obositor. Ceva drag răsună-n cântul Îngânat de vizitiu: Ba un zvon de veselie, Ba un dor de ceas târziu… Nicăieri lumini aprinse… Nici bordeie… Drumu-i greu… Numai zeci de verste ninse Întâlneşti mereu, mereu. Plictiseală… Mâine, Nina, Când voi fi cu draga-mi iar, Voi privi-ndelung lumina Din căminul plin cu jar. Acul ceasului întruna Lungul crug şi-a săvârşi, Şi, pe toţi îndepărtându-i, Noaptea nu ne-a despărţi. Nina, drumul plictiseşte, Vizitiu-i somnoros, Clopoţelul zângăneşte, Cornul lunii e ceţos. Strofe de iarnă de George Topârceanu Doamne, tu te ţii de glume? Nu ne vezi mizeria? Pentru ce-ai lăsat pe lume Geruri ca-n Siberia? * Nu mai este mămăligă, Vremile-s teribile. Astăzi toată lumea strigă: „N-avem combustibile!” * Nu e chip de dimineaţă Să mai baţi trotuarele Că-ntr-o clipă îţi îngheaţă Nasul şi picioarele * Astă-noapte mi se pare Gazda mea, Emilia, S-a-ncălzit la lumânare Cu toată familia! * Casele sunt dezolate: Sobele şi vetrele Stau cu gurile căscate… Ger, de crapă pietrele! * Plitele de fier îngheaţă Fără foc, deoarece Nu găseşti cărbune-n piaţă Să chiorăşti un şoarece! * Doamna Şvarţ alaltăsară Cât pe-aci să leşine: O pisică vrând să sară Între două streşine, Cum furase o bucată Nu ştiu din ce cratiţă, A îmcremenit depdată Ca o caracatiţă! Meditaţie de iarnă de Nichita Stănescu Zidul cerului cenuşiu creştea la capătul câmpiei îngheţate. Pe frânghia-unei raze lăsate dintr-o stea se cobora încet, cu mâinile-ncleştate, făptura ce-am avut-o, timidă, străvezie pe vremea când eram copil. Cu scoici bătea peste câmpie un vânt marin, vuind febril. De ce-mi răsai, o, soare, de lagună, cristalizându-mi sarea de demult, ca să plutim pe ceruri, împreună, şi-n amintire să te-ascult?! A fost o vreme rece, înclinată, cu ani înceţi, sporind tăcerea, ce nu se mai sfârşeau odată şi nu plecau spre nicăierea Războiul înfigea-n câmpie săgeata trupurilor rupte şi tu priveai, copilărie, moartea, cu clinuri nentrerupte. De-aceea-mi întretai pe frunte cu orizontul, dungi fugind şi nu mai vreau să-ntorci spre mine absurdul chip, plângând, rânjind. Noapte de iarnă de George Topârceanu Cad din cer mărgăritare Pe oraşul adormit… Plopii, umbre solitare În văzduhul neclintit, Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră, Şi pe marmura zăpezii Culcă umbra lor albastră. Iarna!… Iarna tristă-mbracă Streşinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi şi peste case. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare – Umple noaptea de fantasme Neclintite şi bizare. Din ogeagul de cărbune Face albă colonadă Şi pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, – O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi uşor de fluturi… * Şi din valul de zăpadă, Ca o mută arătare Legănându-se pe stradă, Un drumeţ ciudat răsare… Vine cu popasuri multe, Face-n calea lui mătănii. Câte-odată stă s-asculte Clopoţeii de la sănii. Alteori uimit tresare, Dă din mâini şoptind grăbit – Parcă spune-o taină mare Unui soţ închipuit… Ca o umbră din poveste Se strecoară-ncet, şi iar Stă deodată fără veste Rezemat de-un felinar. Faţa lui se lămureşte, – Pare-nduioşat acum… Visător şi lung priveşte Casele de peste drum: Poartă mică… pomi în floare… O fereastră luminată… Streşini albe de ninsoare… Toate-i par ca altădată! Şi păreri de rău trecute Cad pe inima-i trudită, Ca un stol de păsări mute Pe-o grădină părăsită: „Bulgăraş de gheaţă rece, Iarna vine, vara trece Şi n-am cu cine-mi petrece… Bulgăraş topit în foc, Dacă n-am avut noroc! Dacă n-am avut noroc…” Glasul, înecat, se curmă. Omul, şovăind în stradă, Pleacă iar, lăsând în urmă Pete negre pe zăpadă. De vorbă cu iarna de Ion Minulescu M-am întâlnit cu Iarna la Predeal… Era-mbrăcată ca şi-acum un an, Cu aceeaşi albă rochie de bal, Păstrată vara sus, pe Caraiman… Călătoream spre ţara unde cresc Smochine, portocale şi lămâi… Eram într-un compartiment de clasa I, Cu geamul mat, pietrificat de ger, Şi canapeaua roşie de pluş, Sub care fredona-n calorifer, Sensibil ca o coardă sub arcuş, Un vag susur de samovar rusesc… ŞI-am coborât în gară, pe peron, Să schimb cu iarna câteva cuvinte… Venea din Nord, Venea din Rosmersholm – Din patria lui Ibsen şi Björnson, De-acolo unde,-n loc de soare Şi căldură, Înfriguraţii cer… Literatură… Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine Decât în ţara unde cresc smochine, Curmale, portocale şi lămâi, Şi din compartimentul meu de clasa I M-am coborât ca un copil cuminte Şi m-am întors cu iarna-n Bucureşti… O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte, Ce mare eşti, Ce bună eşti, Ce caldă eşti!… https://www.youtube.com/watch?v=_TtDhxz9y6Q&feature=player_detailpage https://www.youtube.com/watch?v=EfsXnv5CIYk&feature=player_detailpage Ianuarie (prima lună) Această lună e prima Are-n frunte Anul Nou Şi pe Isus ce doreşte Să-i faci inima cadou „UNU” însă este cifra Corespunzătoare lunii Ea e cifra importantă Pentru toţi oamenii lumii Ea ne spune că doar Unul Este DUMNEZEU Slăvit Şi Adevărat şi Mare De toţi să fie dorit Şi tot Unul este Fiul Şi tot Unul Duhul Sfânt Ce ne fac viaţa dulce Si sigură pe pământ Şi Botezul este unul Şi Credinţa tot la fel Iar aceste unicate Ne vestesc un scop, un ţel ,,Ca să putem fi odată Împreună doar cu El”. Amin – Nelu Tripon Fiicele Anului – Ianuarie de Tiberiu Juganaru Eu sunt luna cea geroasa Care ori te tine-n casa Langa soba si placinte, Ori, cum stii de mai-nainte, Te invit cum se cuvine Sa ne cunoastem mai bine. Pune-ti haine cat mai groase Si ghetute calduroase Apoi mergi pe derdelus Si asteapta nitelus Sa mai iasa de prin case Mogaldete curajoase. Iti promit fara tagada Ca va dau multa zapada Si pe ramuri promoroaca Sa va faca chef de joaca Adunati-va gramada Nimeni sa nu stea la coada. Si daca mai ai rabdare Am sa-ti dau putin soare Asta, doar pe la amiaza Ca nu vrei de Boboteaza Sa-ti ofer spre delectare O excursie la mare. Poate vrei sa vin mai rar Ca-s mai aspra decat par Insa nu te-am intrebat Daca-ai vrea sa fiu baiat. Nu ma supar daca, chiar, Tu doresti sa-mi spui Gerar. Poezia Ianuarie Frigul, scriitor pe geamuri Cu zapezile se joaca Si le schimba-n promoroaca Atarnand ciucuri pe ramuri. Din fereastra-mi inghetata Stau uitandu-ma la cer: Norii, plumbuiti de ger, S-au strans pata langa pata. Trist si singur ca un greier Valul timpului rupandu-l, Eu astept sa-mi toarca gandul Intr-un colt mai cald de creier. Iar afara numai fumul Subtiratec isi ia zborul; Eu imi leg de dansul dorul Si-n vazduhuri ii dau drumul. (1888) Duiliu Zamfirescu la 15 Ianuarie 20125 s-au implinit 160 de ani de la nasterea geniului romanesc Mihai Eminescu. https://www.youtube.com/watch?x-yt-cl=84838260&v=vJdOWCTYV-o&x-yt-ts=1422327029&feature=player_detailpage Acum 151 de ani, în 1859, pe 24 ianuarie, a avut loc Unirea Principatelor Române, eveniment care reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi ţara Românească. Unirea ţării Româneşti cu Moldova, reprezintă actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române). https://www.youtube.com/watch? feature=player_detailpage&v=jEUfTba6ZE8&x-yt-ts=1422327029&x-yt- cl=84838260

Fiicele Anului – Februarie

de Tiberiu Juganaru

 

Voi o stiti, dar vasazica Eu sunt fiica cea mai mica Dintre cate anul are. Poti sa vezi in calendare Ca ma schimb chiar fara frica Si, mai rar, ma fac voinica.Sunt ce-a mai ramas din iarna Care tot vrea sa mai cearna Alb covor pe camp si creste Cu privelisti de poveste. Primavara ma indeamna Ca sa facem schimb de haina.Va amintesc cu bucurie Ca va aduc maiestrie Sunt trimisa chiar de Faur Sa daruiesc maini de aur. Fauriti cu maretie Toata lumea sa va stie.Eu va dau, cu simpatie, Chef de viata, armonie Dar si dragoste de carte De care sa aveti parte. Infinita bogatie E in carti, oricine stie. Nelu Tripon Clima este mai geroasă Vremea e deosebită Dar de rămâi lângă Domnul Inima-ţi va fi-ncălzităFocul dragostei lui Isus Ce a ars la-nvăţăcei Îţi va cuprinde fiinţa În toare splendoarea eiCifra DOI are simbolul Pentru multe naţiuni Să împlinim DOUă lucruri Să iubim şi să fim buniDOUă sunt şi testamente CEL VECHI şi apoi CEL NOU Ele BIBLIA formează CARTEA şi al ei ecouDOI au mers şi spre Emaus Abătuţi, dezamăgiţi Dar Isus i-a transformat Dându-le noi năzuinţi ,,Fie ca El să-mplinească Ale noatre mari dorinţi”. Amin

Constant Tonegaru – Februarie mistic Din umbra învelita cu vata pomii în larg au de sticla câte-o cravata.

Tot mereu gloria, nu stiu cine, pe departari si zapezi vag se aude ca vine. N-am la îndemâna-un ochian dar dupa mersul care cuteaza treapta pe claviaturi la dreapta trebuie sa fie neaparat un pian. E însa 13 din luna Februarie, domnule Vladimir Streinu, nasterea mea când m-a salutat Luna rosie cum e rubinu’ si de-atunci am ramas ca vântul prin paduri despuiate numai glas. Mult vorbaret strig, scriu, oricum; deopotriva femeia cu pisica însala, durata noastra este o îndoiala, caci noi suntem cenuse putina si mult fum. Cu inima de creta dau îndemn si unde bat în locuri parasite lasa viitorimii semn. Pâna totul ajunge o colina, cerul cu gauri de site presara pe dânsa faina. Deci mâine, mâine dintr-o pâine voi creste si-mi voi asculta trilul prin flora care astazi dospeste. În scorburi mierea a înghetat cu cea din urma roua, ma îndoiesc daca se-ntoarce ora când Soarele sclipeste ca o potcoava noua. Mi-aduc vocea sa sterg numele ce mi l-am scris pe pamânt, Februarie e numele meu întreg, un cântec subtire, un vânt. Si poate in loc de poezie  in aceasta luna a iubirii si mai ales de 14 Februarie poate  daruim si o floare Februarie  – de Alex Vâlcu

Din când în când apare soarele. Încep să curgă iar pâraiele. Ţurţurii la streşini se topesc. Chiar şi pământul îl zăresc.

Nu vă grăbiţi, e încă iarnă. Nu dezbrăcaţi, călduţa haină. Mănuşile nu le-aruncaţi, Că, dragi copii, o să-ngheţaţi. Şi dacă-n veselia voastră, Spargeţi un geam la o fereastră, Rugaţi părinţii să vă ierte. O să vedeţi, n-o să vă certe

Deci, daca doresti sa-i faci iubitului cunoscuta dragostea pe care i-o porti, ziua de 14 februarie iti da posibilitatea asta. Trimite-i flori si va sti! Florile sunt mult mai subtile decat un simplu E-mail si spun mai multe lucruri decat ti-ai imagina vreodata. Iata cateva dintre semnificatiile atribuite acestora:

Albastrea: delicatete Anemona: anticipare, slabiciune Begonie: ganduri negre Boboci de trandafir: iubire si puritate Brad: timp Cactus: suferinta Cala: frumusete magnifica, mandrie Camelii albe: esti adorabila Camelii rosii: esti in inima mea Camelii roz: dor Campanula: magie Caprifoi: prietenie Cimbru: curaj, energie Ciubotica cucului: frumusete tanara Condurul doamnei: am incredere in dragostea mea Coroana imperiala: persecutie Crin alb: puritate Crin de apa: puritatea inimii Crin galben: falsitate Crizantema: optimism, bucurie Crizantema alba: adevar Crizantema galbena: ofensa Crizantema rosie: te iubesc Dafin: coroana poetilor Degetel rosu: nesinceritate Feriga: sinceritate Floarea soarelui: a castiga dragostea cuiva Galbenea: fericire Garoafa alba: dulcete si iubire, dragoste pura Garoafa galbena: m-ai dezamagit Garoafa rosie: inima mea este asemenea unei torte Garoafa roz: nu te voi uita nicodata Garofita: vitejie Gentiana: puritate Ghinda: simbolul nordic al vietii si al nemuririi Ghiocel: prieten la nevoie Gladiole: florile gladiatorilor, sinceritate Iasomie: abundenta de dragoste Iedera: incredere Imortele: dragoste eterna Iris: mesaj Lalea: simbolul dragostei Laur: faima Levantica: puritate, tacere Liliac alb: tinerete, inocenta Liliac rosu: primele emotii ale dragostei Lotus: iertare, dragoste instrainata Mac: uitare Maghiran: dragoste, fericire Magnolie: nobilitate Margareta alba: inocenta Margareta rosie: frumusete Maslin: pace Mirt: dragoste impartasita Muscata: gentilitate Nalba: ambitie Narcisa: vanitate Narcisa galbena: dragoste neimpartasita Nemtisor: lumina, veselie Nu- ma-uita: dragoste adevarata, prietenie si fideliate Orhidee: frumusete Panseluta: simbolul iubitului, al amintirilor Papadie: simbolul soarelui, al cochetariei Paralute: fidelitate si inocenta, simplitate Portocal: casatorie Rozmarin: amintire Salcam: dragoste tainica Salvie: fericire Soc: tradare Trandafir: dragoste Trandafir alb: sunt demn de dragostea ta Trandafir galben: gelozie Trandafir rosu: pasiune Trandafir roz: placere si suferinta Trifoi: loialitate Trifoi cu patru foi: noroc Urzica: calomnie, defaimare Violeta: modestie Violete albastre: incredere Zambila: durere Zambila alba: sunt mandru de tine Zambila albastra: continuitate a sentimentelor Zambila Rosie: imi pare rau Zambila roz: joaca IN VECI ORTODOCȘI ! De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei, aceasta e credinţa mea creştină, am învăţat cu tălpile să calc, cum am aflat că mâna se închină. Atunci am înţeles că sunt dator să nu cedez cumva vreunei noxe, ci să rămân, cu neamul meu cu tot, fidel pe veci credinţei mele ortodoxe. Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat credinţa lor pe nici un fel de bunuri, nici dacă ar fi fost crucificaţi, nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul. În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu în fiece istorică furtună, credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat, prin toţi ai mei, Biserică străbună. Şi m-am opus căderii în neant şi celor care dărâmau altare şi clopote-n Ardeal am construit şi calendare pentru fiecare. Şi ‘Noul Testament de la Bălgrad’ eu l-am crezut aducător de leacuri şi m-am zbătut că să apară iar, la Alba, dup-aproape patru veacuri. Şi-am fost convins că nici un leninism credinţa ortodoxă n-o ajută ci, dimpotrivă, ateismul crunt ar vrea să o transforme-n surdomută. Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt? A început la Bucureşti să crească un demonism bogat şi indecent, ce-ameninţă credinţa strămoşească. Nevolnicii lovesc pe ortodocşi, îi tot mânjesc şi culpabilizează, îi fac răspunzători de bolşevism, îi umplu de lehamite şi groază. E clipa când mă simt dator să spun că nu ne poate frânge vijelia, că nu sunt bunuri pe acest pământ, ca să ne cumpere Ortodoxia. Noi nu putem să devenim mormoni sau, altceva, conform unei reţete, noi suntem ortodocşi definitiv oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete. Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud, această fărădelege epocală: ‘Ortodoxia naşte comunism!’ Deci, să fugim de ea ca de o boală. Dar nu există-n lume avantaj cu care ar putea să ne îmbie catolici, evanghelici, protestanţi, să ne retragem din Ortodoxie. Precum nici noi pe nimeni nu silim să fie ortodox când nu o simte, noi suntem pe vecie ortodocşi, cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte. Că nu ne poate nimeni mitui s-o părăsim pe mamă în etate din tragicul motiv că pe pământ există alte mame mai bogate. Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum, când ni-i credinţa însăşi în pericol, îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini, că harul de-a iubi nu e ridicol. Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini ce, dincolo de orice paradoxe, la rândul lor, respectă şi iubesc, pe credincioşii turlei ortodoxe. Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot, o comedie pare tragedia, e în pericol cultul ortodox, se deromânizează România. Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum, când sumbre acuzaţii se adună, ia-n mână crucea de la Est, ai grijă de biserica străbună. Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra chiar dacă de la fraţi asediul vine, permite-ne să fim în veci creştini, ca ortodocşi urmându-Te pe Tine Poezie scrisa de Adrian Paunescu.

Poezie de dragoste

Mihai Eminescu

Ce e amorul?

Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Căci mii de lacrimi nu-i ajung Si tot mai multe cere. De-un semn în treacat de la ea El sufletul ti-l leaga, Incit să n-o mai poti uita Viata ta intreaga. Dar inca de te-asteapta-n prag In umbra de unghere, De se-ntilneste drag cu drag Cum inima ta cere: Dispar si cerul si pământ Si pieptul tau se bate, Si totu-atirna de-un cuvint Soptit pe jumatate. Te urmareste saptamini Un pas făcut alene, O dulce stringere de mini, Un tremurat de gene. Te urmaresc luminatori Ca soarele si luna, Si peste zi de-atitea ori Si noaptea totdeauna. Căci scris a fost ca viata ta De doru-i să nu-ncapa, Căci te-a cuprins asemenea Lianelor din apa.

Mihai Eminescu

De câte ori, iubito

De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheata mi-apare inainte: Pe bolta alburie o stea nu se arata, Departe doara luna cea galbena – o pata; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasare pluteste cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus. Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare, Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Suntem tot mai departe deolalta amindoi, Din ce în ce mai sigur mă-ntunec si inghet, Când nute pierzi în zarea eternei dimineti.

Mihai Eminescu

Departe sunt de tine

Departe sunt de tine si singur lângă foc, Petrec în minte viata-mi lipsita de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trait, Ca sunt batrân ca iarna, ca tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redesteptind în fata-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vintul loveste în feresti, Se-toarce-n gindu-mi firul duioaselor povesti, S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mini subtiri si reci; Cu bratele-amindoua de gitul meu te-anini Si parca-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini… Eu te string la piept averea-mi de-amor si frumuseti, In sarutari unim noi sarmanele vieti… O! glasul amintirii ramiie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut, Să uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smuls… Voi fi batrân si singur, vei fi murit de mult!

Mihai Eminescu

Iubind in taina

Iubind în taina am pastrat tacere, Gindind ca astfel o să-ti placa tie, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigatoare visuri de placere. Dar nu mai pot. A dorului tarie Cuvinte da duioaselor mistere; Vreau să mă-nec de dulcea-nvapaiere A celui suflet ce pe al meu stie. Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi, Copila mea cu lungi si blonde plete? Cu o suflare racoresti suspinu-mi, C-unzimbet faci gindirea să se-mbete. Fa un sfirsit durerii… vin’ la sinu-mi.

Mihai Eminescu

O ramii

„O ramii, ramii la mine, Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu stiu se l-ascult; In al umbrei intuneric Te asaman unui print, Ce se uit-adânc în ape Cu ochi negri si cuminti; Si prin vuietul de valuri, Prin miscarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taina Mersul cirdului de cerbi; Eu te vad rapit de farmec, Cum ingini cu glas domol, In a apei stralucire Intinzind piciorul gol. Si privind în luna plina La vapaia de pe lacuri, Anii tai se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri”. Astfel zise lin padurea, Bolti asupra-mi clatinind; Suieram l-a ei chemare S-am iesit în cimp rizind. Astazi chiar de m-as intoarce A-ntelege n-o mai pot… Unde esti, copilarie, Cu padurea ta cu tot?

Sfântul Valentin

Un fel de Mos Nicolae al îndragostitilor

Controversa din spatele sarbatorii care ne bate la usa pe data de 14 februarie dateaza de multi ani deja. Patriotii acuza faptul ca Valentine’s Day nu trebuie celebrat în România, fiind considerata o bila neagra în plus pe lista celebrarilor preluate de la occidentali. Ei prefera sa îsi puna iubirea sub lumina lumânarii de Dragobete, “Valentinul” autohton, ca sa zicem asa. Daca va e greu sa decideti în care din aceste doua zile sa va rasfatati alesii cu atentie deosebita, propunem sa vedem cum s-au nascut si ce semnifica cele doua sarbatori ale iubirii.

Legedele Sfântului Valentin

Sarbatoarea Sfântului Valentin, cu tot ceea ce înseamna ea în ziua de azi, nu s-a nascut la americani, englezi sau francezi. În ciuda parerii generale, legendele care stau la baza explicarii acestei sarbatori spun ca Valentin îsi trage radacinile chiar din stramosii nostri romani. Nasterea sarbatorii a fost situata în secolul 3, în perioada crestinarii romanilor. Una din legende sustine faptul ca Valentin a fost un preot care a ramas în istorie drept protectorul îndragostitilor. Si asta pentru ca, pe vremea împaratului Claudius, când tinerilor barbati le era interzisa casatoria pentru mai bune performante pe câmpul de lupta, Valentin si-a dat viata pentru a lupta împotriva acestei crude legi. Valentin a continuat sa oficieze casatoriile tinerilor îndragostiti, lucru care l-a înfuriat pe împaratul Claudius. O alta legenda schimba contextul, dar pastreaza esenta: Valentin a fost un detinut roman care s-a îndragostit de fiica temnicerului, o tânara care i-a fost alaturi în perioada grea a încarcerarii sale. Înainte de moartea sa, Valentin i-a scris tinerei o scrisoare, pe care a încheiat-o cu sintagma: “Valentin-ul tau/Your Valentine”, formulare care a devenit foarte populara si este reprezentativa pentru sarbatoarea iubirii. Se presupune ca data de 14 februarie a coincis fie cu moartea tânarului, fie cu îngroparea sa. A treia legenda îl asociaza pe Sfântul Valentin cu salvatorul crestinilor, tinuti în conditii foarte aspre în închisorile romane. Versiunea oficiala sustine ca sarbatorirea Sfântului Valentin ca ocrotitor al îndragostitilor a fost un tertip al Bisericii de la Roma, care a dorit sa combata sarbatoarea pagâna Lupercalia. Pe 14 februarie începeau ritualurile dedicate zeitei Juno, divinitatea care domnea peste celelelalte zeite ale cerului. Istoria spune ca ritualurile acestei sarbatori implicau atingerea femeilor romane cu piei de capra înmuiate în sângele proaspat al animalelor sacrificate. Apoi, femeile îsi plasau numele într-o urna din care cavalerii îsi alegeau partenerele pentru anul urmator, metoda de împreunare condamnata de Biserica. De aceea, Papa a decis ca ritualul pagân sa fie înlocuit cu sarbatoarea iubirii, cunoscuta pâna în ziua de azi ca ziua Sfântului Valentin. Legendele au fost însa cele care l-au facut pe Sfânt foarte popular în Anglia, Franta si SUA. În ciuda faptului ca radacinile sarbatorii se regasesc în traditiile stramosilor romani, faptul ca englezii si americanii au fost primii care l-au asociat cu sarbatoarea iubirii provoaca reticenta în rândul patriotilor români. De aceea, ramâne la alegerea impetuosilor îndragostiti daca decid sa ignore obiectiile nationalistilor, sau merg pe ideea ca îsi respecta radacinile romane si…îsi sarbatoresc iubirea, indiferent de ce origini are Valentine’s day.

Lucruri pe care trebuie sa le stii despre Valentine’s

La sfarsitul secolului al XVIII-lea au inceput sa se înlocuiasca scrisorile de mâna ale îndragostitilor cu felicitari printate. Cea mai veche felicitare de Valentine’s se afla expusa în British Museum. Prima felicitare de acest fel a fost comercializata în 1840 de catre Esther A. Howland, supranumita si “mama Valentines-ului”. În ziua de astazi, îndragostitii din întreaga lume cumpara aproximativ 141 milioane de felicitari pe care le daruiesc perechilor în aceasta zi. Sarbatoarea Sfântului Valentin mai este asociata si cu zeul Eros al grecilor sau Amor/Cupidon al latinilor, fiul lui Ares/Mars si al Afroditei/Venus. Considerat divinitate a iubirii, care “injecteaza” dragostea în tineri cu sagetile lui fermecate, Cupidon este adesea ilustrat pe felicitarile oferite de ziua îndragostitilor.

Nichita Stănescu

Ce bine că esti

E o întâmplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare mereu dureroasa, minunata mereu. Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi timpla de stele, până când lumea mea prelunga si în nesfirsire se face coloana sau altceva mult mai inalt si mult mai curând. Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt! Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se, doua culori ce nu s-au văzut niciodata, una foarte de jos, intoarsa spre pământ, una foarte de sus, aproape rupta în infrigurata, neasemuita lupta a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

Nichita Stănescu

De dragoste

Ea sta plictisita si foarte frumoasa parul ei negru este suparat mâna ei luminoasa demult m-a uitat, – demult s-a uitat si pe sine cum atirna pe ceafa scaunului. Eu mă inec în lumine si scrisnesc în crugul anului. Ii arat dintii din gura, dar ea stie ca eu nu rid, dulcea luminii faptura mie, pe mine mă infatiseaza pe când ea sta plictisita si foarte frumoasa si eu numai pentru ea traiesc în lumea fioroasa de sub ceresc.

Lucian Blaga

Catrenele dragostei

Dragă-mi este dragostea bântuită de sprâncene, de sprâncene pământene, lungi, piezis-răsăritene. Dragă-mi este dragostea, soarele din an în veac, dragostea ce poartă-n ea moarte-ades si-ades un leac. Spune-se că-n holdă coaptă macul îl dezbraci c-o soaptă. Dragă-mi este dragostea care zice: nu si da. Dragă-mi este dragostea, mare face inima, mare pe cât lumea-zare, mică pe cât lacrima. Dragă-mi este dragostea care face stea si stea din pământurile noastre – prin poienile albastre. Sângele îsi stie visul. Dragă-mi este dragostea cu-năltimile si-abisul si cu ce mai are-n ea. Dragă-mi este dragostea – locului nu pot s-o tin, căci frumsetea ei dispare în frumsetile-i ce vin. Dragă-mi este dragostea, dragă uneori furtuna si-un păcat pe care-l arde pe la miezul noptii luna. Din aleanul trupului sufletul se naste. Dragă-mi este dragostea ce de ani mă paste. Dragostea ne-o tină zeii, să ne-ncânte funigeii ca urzeala inului firele destinului.

Lucian Blaga

Iubire

Iubesti – când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori si de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubesti – când suavă icoana ce-ti faci în durere prin veac o tii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubesti – când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânti să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubesti – când simtiri se desteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-asteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubesti – când întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îti este-n aceeasi măsură si lavă pătrunsă de lună.

Adrian Paunescu

Totusi, iubirea

Si totusi există iubire Si totusi există blestem Dau lumii, dau lumii de stire Iubesc, am curaj si mă tem. Si totusi e stare de veghe Si totusi murim repetat Si totusi mai cred în pereche Si totusi ceva sa-ntâmplat. Pretentii nici n-am de la lume Un pat, întuneric si tu Intrăm în amor fără nume Fiorul ca fulger căzu. Motoarele lumii sunt stinse Retele pe căi au căzut Un mare pustiu pe cuprins e Trezeste-le tu c-un sărut. Acum te declar Dumnezee Eu însumi mă simt Dumnezeu Continuă lumea femeie Cu plozi scrisi în numele meu. Afară roiesc întunerici Aici suntem noi luminosi Se ceartă-ntre ele biserici Făcându-si acelasi repros. Si tu si iubirea există Si moartea există în ea Imi place mai mult când esti tristă Tristetea, de fapt, e a ta. Genunchii mi-i plec pe podele Cu capul mă sprijin de cer, Tu esti în puterile mele, Desi închizitii te cer. Ce spun se aude aiurea, Mă-ntorc la silaba dintâi, Prăval peste tine pădurea: Adio, adică rămâi. Si totusi există iubire Si totusi există blestem Dau lumii, dau lumii de stire Iubesc, am curaj si mă tem.

Octavian Paller

Avem timp

Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta – murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul … depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pase. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca Ci cu ceea ce poti tu sa faci Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva Am invatat ca oricum ai taia Orice lucru are doua fete Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie Indiferent de consecinte Am invatat ca sunt oameni care te iubesc Dar nu stiu s-o arate Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc Si nu faptele sale Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru Si pot vedea ceva total diferit Am invatat ca indiferent de consecinte Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore De catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul Ca si vorbitul Poate linisti durerile sufletesti Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult Iti sunt luati prea repede … Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc Ca sa pot sa fiu iubit.

Nicolae Labis

Primele iubiri

2 Mi-am tăiat în suflet temple, Chip cioplit s-aşez în ele, Cerbii mei au să-l contemple Adunaţi sub ploi de stele. Brazii mei înalţi şi plopii Sub poleiuri de zăpadă, Înmulţit în mii de copii, Chipul tău au să ţi-l vadă. Iar izvorul înserării Oglindi-va-n ape pale Arcul strâns al cugetării De pe bolta frunţii tale. Peste stânci mi s-or desprinde Flăcări verzi, când ai să treci, C-o privire vei aprinde Roua ierbii mele, reci. Dacă alte lumi, plecată Cu-ai tăi paşi ai să alinţi, Îţi va fi şi-atunci păstrată Urma paşilor fierbinţi. Căci foşnindu-ţi unduirea Calmă,-a palmelor subţiri, Mi-a stins până şi-amintirea Trecătoarelor iubiri. Doar o singură iubire Lâng-a ta o mai păstrez – Este prima mea iubire, Ea mi-a dat în viaţă-un un crez. Ea, al vieţii mele soare, Încălzi-va din senin Toate cântecele care Ţie am să ţi le-nchin. 4 Mergeam tăcuţi alături, străini, odinioară Şi presimţeam că astăzi voi fi îndrăgostit De faţa ta curată ca zorile de vară, De părul tău de aur împletit. Dar nu ştiam că nimeni n-are să poată şterge Văpăile din inimi, acest pojar nestins, Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge Ideile, îmbrăţişate strâns. Că prins de-o vrajă nouă şi-atotcuprinzătoare Voi părăsi boema cu gustul ei amar, Că vinul, deşi-mi place când scapără-n pahare, Mă va-mbia din ce în ce mai rar. Văzusem frumuseţea privirilor semeţe, Izvoare de lumină, de umbre şi scântei, Dar bănuisem numai adânca frumuseţe De dincolo de ochii mari şi grei, Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o Şi-o aflu-n întregime în fiecare zi Iluminându-mi viaţa cu flacăra-i curată Fără de care n-aş putea trăi. 5 Steaua polară pe cer, departe, În scurgerea timpului nu are moarte Statornic arde în orice seară, Capăt de osie, steaua polară. Stelele, luminile, roiuri astrale Se-nvârt în jurul osiei sale. Sobră-armonie pururea vie, Nezdruncinată putere-n tărie. Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt, Lumile cad huruind dedesubt, Ca-nvălmăşite de tari alcooluri Lumile cad fulgerate în goluri! Îngrozitoare schimbare atunci: Floarea vulcanilor creşte din pungi, Pale se sting ale luncilor flori, Mori, vegetaţie, suflete, mori. Arde o stea între multele stele, Arde pe ceruri şi pe drapele, Capăt de osie – roşie stea – Osia trece prin inima mea. Lumea-mi se-nvârte pe osia dură În anotimpuri de frig şi căldură, Şi când furtunile mă bântuiesc, Cerbii şi vulturii mei o privesc. Dacă s-ar frânge osia mea, Cerbii şi vulturii mei ar zbura, Spre alte lumi ar zbura şi-ar ţipa, Dacă s-ar frânge osia mea. Ar năvăli pustiirea secretă, Cântecu-ar prinde scrâşnet de cretă, Cerbii şi vulturii mei ar zbura, Dacă s-ar frânge osia mea. Osia mea-i doar o parte, ştiu bine, Osia mare trece prin mine, Osia este numai o parte Din marea osie, fără de moarte. Osia mea nu se frânge nicicând, Trece prin miezul acestui pământ, Pe ea, iubito, sunt lumile noastre, Două planete, mărgele albastre.

Odeletă

In cinstea ta, – Cea mai frumoasa si mai nebuna dintre fete, – Voi scri trei ode, Trei romante, Trei elegii Si trei sonete. Si-n cinstea ta, – Cea mai cantata din cate-n lume-au fost cantate, – Din fiecare vers voi face Cate-un breloc de-argint, în care Gandirile-mi vor sta alături, ca niste pietre nestimate De-a pururi incrustate-n bronzul Unei coroane princiare! … Din tara-n care dorm de veacuri vestitii Faraoni, Din tara In care Sfincsii stau de vorba cu Nilul sfant Si cu Sahara, Din tara-n care palmierii Vestesc arabilor furtuna Si caravanelor pierdute Ca nu se mai întorc nici una, Din tara asta minunata Tacuta, Trista Si bizara, Iti voi aduce trei smaralde nemaivazute-n alta tara, Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden, Si trei rubine-nsangerate, ascunse toate-ntr-un refren De Triolet, Pe care nimeni nu-l va intelege, – fiindca nu-i In lume nimeni să-nteleaga simbolul Trioletului! …

De unde vin? –

poezie de Ovidiu Oană

de unde vin? dintr-o răscruce de gust pelin şi altul dulce în zborul lin o adiere de rozmarin ca mângâiere m-a rupt din flori să te îmbete cu reci fiori de Dragobete ca să rămân la ceas de seară lângă-al tău sân dulce fecioară purtat de dor de vrajă plin din ierbi covor de-acolo vin!

Dragobete

Zeul dacic Dragobete Oferă roze la fete, Însă Sfântul Valentin Astăzi este… în declin.

* * *

Azi în cap de primăvară, Zeul dacic Dragobete, Plin de dragoste şi pară, Sărută gura la fete.

poezie de Mihai Cucereavii Mihail Mataringa a spus: Dragobetele e darnic Joacă rolul de paharnic Toarnă vin din damigeană Şi bea cană după cană.

Dragobete

Cupidon şi Dragobete Adună băieţi şi fete, Unind inimi rătăcite Ce tânjesc, stând adormite.

Fetele pot să aleagă, Băieţii tainele dezleagă, Legându-se pentru probă, Printr-un deghizat în robă.

Timpul face şi desface Dacă-ţi place sau nu-ţi place, Printre îndrăzneli şi fiţe Reuşind să lege iţe.

Dragobete blând şi darnic Se-nfăşoară ca năvalnic, Patimi vechi le reaprinde, Timide fete-n plasă prinde.

poezie de Viorica Pop

Dragobetele Unirii

Ţara mea nu poate fără liste Căci aşa-s românii – din extremă în extremă, Numai ce scăpaţi de ciumă comunistă Alte luesuri întind spre noi cangrena,

Mai dăunăzi un Consiliu au format Şi Naţional şi românesc şi al Unirii, Asta pentru indecişii ce-au rămas Necuprinşi în câmpul fericirii…

Căci noi ştim cum e la voi, la kagebişti, Nu poţi distruge vreo mişcare – treci în frunte Şi astăzi, prin consilii, nepoţeii lui Ilici Unire seamănă, grăunte cu grăunte…

Eu cred, Unirea se va face peste noapte Şi de Titani, nu de lichele de prin liste Ce-aşteaptă să le cadă perele răscoapte în nesătulele lor guri liberaliste

Unire doar atunce când premise se vor coace, Când va ajunge funia la osul tuturor…! Si v-aş ruga timid să mai lăsaţi în pace Flămândul şi-ngheţatul meu popor.

Nu preşedinţii ne vor duce la Unire Şi nici partidele ce gem de turnători Şi nici agenţi de influenţă sub acoperirea De cavaleri în grad de comandor.

Ci noi basarabenii simpli, talpa Ţării, Ieşiţi într-un avânt sublim la Prut, Mânaţi de adierea primăverii, De Marea Românie… din trecut…

poezie de Iurie Osoianu

 

Poveste de Dragobete

Într-un colţ de rai se pare, spun poveştile din buni, Dragostea zbura ferice şi făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea şi aice, pe pământ. şi-aducea în cele inimi numa-nfiorări şi cânt.

Şi toţi îi simţeau puterea ei de floare fermecată şi-o păstrau aprinsă veşnic ca lumin-adevărată.

Era totul doar simţire cu izvor în zbor de îngeri, oamenii trăiau ferice fără lacrimi, fără frângeri.

Tot atunci, ne mai spun bunii, un fecior prin munţi trăia, chipeş şi cu boiul straşnic, fiu al babei Dochia,

Mesager trimis, se pare, de chiar bunul Dumnezeu să dea dragostei cătare şi trăia sus, pe Ceahlău,

Sau oricum prin munţii falnici stăpâniţi de vechii daci, preţuit deopotrivă de bogaţi şi de săraci.

Şi fecioru-acela chipeş dădea iama peste fire, răspândind peste meleaguri cântec tainic de iubire.

Printre păsări, printre oameni, el iubirea o împarte la sfârşitul lunii faur până la-nceput de marte

Când cu fir împletite din alb şi din roşu-dor cei iubiţi se legau veşnic prin sărut de mărţişor.

Dar feciorul ( iar spun bunii) Nebunatic, cum apare, zice-se c-a vrut să-ncurce calea Sfintei Maici Fecioare,

Care, plină de mânie pe feciorul cel pârdalnic, i-a dat chip de buruiană de iubit, numit năvalnic…

Dar trecură vremi de-atunce şi povestea nu-i uitată, Dragostea-i şi-acum puterea ce ne-aduce la olaltă,

Iar pe fecioraşu-acela ce dădea iama prin fete îl sărbătorim cu toţii când e zi de Dragobete.

Iar povestea lui am scris-o sus, în munţii mei cărunţi. unde dorul şi iubirea e şi-n inimi, e şi-n frunţi

Şi vă-mpart la fiecare câte un surâs şăgalnic şi vă dau s-aveţi sub perini dragobetele …năvalnic.

poezie de Leonid Iacob

Gărgăuni de fată mare

Dragobete, Dragobete, Dai târcoale pe la fete Şi le laşi grele, băiete, Cu mijlocul strâns în bete Şi cu prea multe secrete!

Pe Ilinca lui Papuc O lăsaşi singură-cuc, Frusinei a lui Moţoc I-a adus barza un cioc, Sânziana lui Gheorgiţă Şi-a dat foc la prepeliţă, Ruxandra lui Machisân A făcut un pui în fân, Bombonica lui Jartea Şi-a luat zborul după ea, Mardaloaica lui Mardare Se crede privighetoare, Iar Ghiţoaica lui Ghiţoi A rămas fără bărzoi, Fârţoaica lui Median A fugit c-un ciocârlan…

Dragobete, Dragobete, Ce le dai aripi la fete Şi le faci, încă de mici, Suflete cu păsărici!…

poezie de Marius Robu

Oo, Majestate

Ah Doamne ce mult îl iubesc pe Rege; încă de când şi tatăl şi bunica chipu-i întrupau… E tot ce am mai drag; e singura poveste adevărată, e tot de ce mă doare şi mi-e dor, cel ce-ar putea reface ţara mea, scăpată… M-anin de timp când se spunea că „totul merge” -aşa cum auzeam când eram atâtica- şi-aveam monezi de-argint -făceam şirag cu chipul tânăr, efigie- în şifonier, în dormitor. Ce grav păcat că mi-am pierdut poveste ce-mi legăna copilăria de-un secol cu-nceput de film cu pantaloni bufanţi, cu primul automobil, când ascultam la radio fără să ne dezlipim… Nu mai am nicio zestre; nu se mai regăseşte onoare, datoria… N-am nicio şansă să-mi educ copil!

EL, unicat -de fapte şi de martor- aproape centenar, e contrazis de chiori ce nu ştiu pioşenie, altar, nişte croncănitori, ciori hulpăvind la leşuri ce le sfârtecă, sau de uzurpatori ce minţi să spele-ar vrea, să ne ducă cu preşuri cu gura lor spurcată de năpârcă şi mulţi alţii pe margine, prostie, atei ce „cred” trompete despre vagoane-n gări în şiruri nesfârşite ce le-ar fi luat, lor, comori… o altă seminţie, recreatoarea de un Dragobete, de care n-a ştiut nicicând; că n-are cum să ştie, fără minte… gând!

Mă-ncânt arar, când reapare printre cenzuri nemotivate, printre can-can-uri desfrânate, cu mulţi palavragii, fără de-adevărata carte, ce-şi vor doar ca să-şi aibă parte… mi-e dor de tot ce povesteşte, ce am uitat, ce doar prin el există; de un regat, de adevăruri dintr-o listă, de multele petreceri ce-a fost martor, de evenimente, o istorie… nescrise. … Şi îi văd părul tot aşa, făcut cărare şi gesturile calme, gânduri neîngăduit de interzise… Şi încă îi simt mâna caldă de la aniversare; posibil anevoie de sărbătorit în ţara ce pe rând o tot conduce câte un tartor?! … Am dor nebun să fie iar regat, să strig „Oo, Majestate…” Ah Doamne, ah, ce mult, ce mult mă doare!!!…

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu

„De dragoste” la TV

Mulţi băieţi şi multe fete Petreceau printre convivi, Dragobeţi şi dragobete, Dar mai drago… beţivi.

epigramă de Mircea Constanda

De dragobete

I-am spus soţiei c-o iubesc. Dorind momentul să nu-l scap; Ea, cu un zâmbet îngeresc, Mi-a dat cu trandafirii-n cap.

epigramă de Gavril Moisa

Aşteptând primăvara

Nevastă-mea, de Dragobete, Ştiind că forţele-mi sunt slabe, M-a sfătuit să uit de fete Şi să m-aştept la multe… babe!

epigramă de Gigi Burlacu

Dragobete sau Sfântul Valentin

Primul… e uitat de tot. Vrem un Eros de import Cu suport comercial. E ceva mai… trivial.

epigramă de Ana Marinoiu

 https://www.youtube.com/watch?v=Yv4fs4ZXDtw

https://www.youtube.com/watch?v=9s0FkRrf5bA https://www.youtube.com/watch?v=BHCrGBR3i44 https://www.youtube.com/watch?v=egM5tlzf_zo https://www.youtube.com/watch?v=LA4sOfz0vkA https://www.youtube.com/watch?v=Ix7yv3SADIs

 

andrei maria roxana Draga mea mamica! Draga mea mamica Esti o randunica O raza de soare Pe-o-ntinsa mare Esti o ciocarlie Pe-o verde campie O, draga mea mama Inima te-ndeamna Sa ma cresti, Sa ma iubesti Si cu drag sa ma-ngrijesti. Mamă, azi ţi-aduc în dar toate florile din lume, Toate cântecele toate, ce se cântă pe pământ Să-ţi încununez cu ele neasemuitul nume, Nume plin de duioşie, dintre toate cel mai sfânt. Gândul cel trimit spre tine vreau ca sufletul să-ţi umple De-o imensă bucurie, de un dor nemărginit Şi să-ţi apăr puritatea ghioceilor din tâmple, Toată dragostea din mine, mamă astăzi ţi-o trimit. Să mă ierţi măicuţo dragă dacă ţi-am greşit vreodată, Dacă, poate fără voie, cu ceva te-am supărat, Să am linişte în suflet şi o minte împăcată Vreau s-aud din gura-ţi sfântă că, măicuţo, m-ai iertat. Azi, când mugurii pe ramuri gata stau ca să răsară, Când mai pline-s de lumină toate astrele cereşti, Îţi doresc să porţi în suflet o eternă primăvară Şi din zi în zi, tu, mamă, tot mai mult să-ntinereşti! Azi e ziua mamei mele, I-am cules trei ghiocei Iar, la noapte, doua stele Am sa fur, sa-i fac cercei. Mama mea e cea mai buna, Chiar si soarele a aflat; Parca ar vrea acum sa-i spuna: Astazi totu-i minunat! Stiu ca sunt acum prea mica Si prea multe n-am ce iti da, Dar iti scriu pe o floricica: „Sarut-mana, mama mea!” Ca ma ajuti sa ajung la soare, Sa-mi veghezi drumul mereu, Iar, cand voi ajunge mare, Te voi rasplati si eu. Azi e ziua mamei mele, Cea mai buna dintre toate Si in loc de doua stele, Am sa-i fur intrega noapte!

Grea povară are-o mamă – Emilia Plugaru

Grea povară are-o mamă. Duce-n spate, nevăzute, Aripi, care ne cuprinde, Ne veghează orişiunde.Cum îşi smulge ea aripa? Oare cât de mult o doare? Câte o aripă blândă, Cum ne dă la fiecare?Eu îi simt mereu prezenţa, Chiar şi-atunci când sunt departe. Doamne, dă-i măicuţei mele, Dă-i mai multă sănătate.Mic sau mare, cum n-aş fi, Tot la pieptul ei aş vrea Să mă bucur şi să plâng. Înger e măicuţa mea.

Bunica În sobă arde focul Din foc scântei mici sar, Bunica lângă mine Citește frumos, rar. Ea are glasul dulce, Îmi place s-o ascult, Bunica îmi zâmbește, O iubesc foarte mult. Citește, se oprește, Poate a obosit. Din mâna cartea-i cade, Bunica a ațipit.

De ziua mamei

Abia s-arată pileuri de cocori Nici n-anflorit gândirea noastră mică Dar ghioceii albi de sub ninsoare I-am adunat cu dragoste adâncă.Şi ţi-i aduc în dor, de ziua ta Neînsemnat, buchetul meu e poate Da-ntrânsul vei citi simţirea mea Şi-n gândurile cele mai curate.

Măicuța mea – Marcela Peneș

Măicuță, măicuță preabună, Pădurea se-ntoarce în flori, Zăvoiul de cântec răsună Și soarele râde în zori. Măicuța mea cea dragă, Un cântec e în inima mea Un cântec e lumea întreagă Fiindcă azi e ziua ta. Măicuță, măicuță iubită Ma rog iar prin cântecul meu Sa fii mamă, tu, fericită Ani multi să-ți dea Dumnezeu.

Maicuța – Grigore Vieru

Se aduna flori și stele Pe sub seară În jurul măicuței mele, Pe sub seară. Și întreabă toate cele Pe sub seară Și ea sfătuie cu ele, Pe sub seară. Tot o fugă albinuța Dimineața, Uda-i este cămășuța Dimineața, Nu întreabă nimicuța, Dimineața, Ca-i grăbită ca măicuța Dimineața.

Versuri mama – Virgil Carianopol

Tare necăjită ai fost mamă, Iarna, vara, orice timp trecând, Cât era de frig sau de căldură Tot desculţă te-am văzut umblând.N-ai purtat o haină mai ca lumea, O scurteică veche doar aveai, Dar şi pe aceea totdeauna Doar la sărbători o îmbrăcai.Ochii tăi ardeau ca două stele. Le mai văd luminile şi azi. Boabe mari de lacrime, ca jarul, Le striveai cu mâna pe  obraz.Tot aşa ai fost de când ţin minte, Pe picioare-ai mers la drum mereu. Nici în car nu te suiai, de teamă Boilor să nu le fie greu.Ce păcat că n-ai trăit, măicuţă, C-ai plecat fără de timp în lut. Ce pantofi ţi-aş fi adus acuma Şi ce haină azi ai fi avut! …

E ziua ta – Valeria Boiculesi

E ziua ta măicuța mea cea bună Dacă-ș putea ți-aș prinde în cunună Toți trandafirii zărilor, ușori,

Și cântecele ca pe niște flori

Și razele de soare și de lună

Pe toate ți le-as prinde în cunună.

Dar până cresc, nu pot Oricât aș vrea, decât Să te sărut maicuța mea!

Doamne, pentru mama mea

Doamne, pentru mama mea, Te-aş ruga din cer înalt Să cobori iubirea Ta Peste-adâncul ei oftat.Să-i aduci zile cu sori, Albe zări trandafirii, Peste-amurgu-i cu ninsori Dăruieşte-i bucuri

M-a crescut mama în poală – Nina Casian

M-a crescut mama în poală Din leagăn, până la şcoală Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul Mi-a vegheat somnul şi gândulM-a-nvăţat să gânguresc, Să spun „mama”, să zâmbesc M-a-nvăţat apoi prin casă Primii paşi până la masă.M-a-nvăţat ca să nu mint, M-a-nvăţat să nu m-alint, Să nu ştiu ce este frica, Toate m-a-nvăţat mămicaMamă bună, mamă dragă, Te-oi iubi o viaţă-ntreagă Pentru tot ce ai facut, Pentru că tu m-ai crescut.

8 martie – Nicolae Nasta

E ziua ta azi, mamă Și-aproape, lângă tine Un gând duios mă cheamă Ca să-ți urez de bine.Dar gândul meu fierbinte Se stinge nu știu cum Și nu găsesc cuvinte Să-ți mai urez acum.În schimb, îți dau o floare Și-n locul meu aș vrea Cu-aceeași nerăbdare Să-ți glăsuiască ea.Tăcerea s-o străbată Și glasul ei s-ascult… Să-ți spun înc-o dată Cât te iubesc de mult.

De ziua mamei – Viorel Cozma

Astăzi este ziua ta, Mamă scumpă, mama mea, Ziua ta e luminoasă, Ca o zână de frumoasă.Mulți ani, mulți în fericire, Sănătate și iubire! De la tine-am învățat Drumul meu adevărat.Să trăiești, măicuță bună, Să ne fii mereu cunună, Și la anul, ca-n povești, Să fii tot așa cum ești!

Mama – Victor Tulbure

Pe boltă – mii și mii de stele, În arbori – mii de păsărele, Pe pajiști – mii de miorițe, Și mii de flori în poienițe, Și fluturi – mii, sub zări senine, Și mii de pești în râuri line, Și mii de spice-n holda verii, Și mii de scoici pe țărmul mării, Dar dulce, scumpă-ntotdeauna, O mamă numai. Numai una!

Tu ești, mamă! – Petru Demetru Popescu

Când eram copil odată,mama mea învăţătoare

M-a luat cu ea la şcoală,doar aşa, într-o plimbare.

Şcoala mi-a părut castelul, iară clasa cu fereşti

Poza mândră întâlnită într-o carte cu poveşti.

Ea,ţinându-mă de mână,mă purtă spre banca-ntâi

Şi o scurtă mângâiere mi-aşeză la căpătâi.

Banca-naltă, eu mai singur decât cucul mă simţeam

Şi-aşezat aşa pe vârfuri tot la mama mea priveam.

Aş fi vrut să fiu acolo lângă ea şi nu aici

Lâng-aceşti copii din clasă,mult mai mari, dar tot pitici.

Am aflat chiar fiindcă mama tuturor le surâdea

Când ştiam că numai mie ea acasă îmi zâmbea.

După un timp, pe care astăzi poate doar l-am tălmăcit,

Clasa-ntreagă, întrebată, a fost pusă la ghicit.

-Dragii mei, să-mi spuneţi mie, a-nceput învăţătoarea,

Cine muntele-l întrece-n înălţime,iară marea

O întrece în mărime prin atâta bunătate?

Ce fiinţă este-n lume cea mai scumpă dintre toate,

Care mângâie când doare, care cântă când mângâie,

Stând de strajă suferinţei pruncilor la căpătâie?

Cine este-acea fiinţă fără care nu se poate,

Cea mai dragă, cea mai mare şi mai bună dintre toate? Clasa-ntreagă se gândeşte…ochii mari, mintea-ncordată. Un băiat parcă e gata să răspundă….şi o fată…. Nu ştiu ce fior mă prinse şi pe mine-ntr-o suflare, Am uitat că sunt în bancă, mama că-i învăţătoare, Şi pe când băieţi şi fete mâna ridicau în sus, Eu, cu voce îndrăzneaţă, cu iubire de nespus, Le-am luat-o înainte şi-am strigat fără de seamă: -Cea mai scumpă din fiinţe-n lumea asta…. Tu ești, mamă !

Poezie de ziua mamei: 8 Martie

E ziua mamei mele Și totu-i plin de flori Îi simt aici prezența Ca de atâtea ori.Suavă ca un ghiocel Obrajii de lalea Parfumul ei de trandafir Așa e mama mea.Te iubesc măicuța mea Pentru tot ce-mi dăruiești Te iubesc măicuța mea Așa cum ești.Aș vrea să-i dau o floare Să semene cu ea Dar nici-o floare-n lume Nu e ca mama mea.

Măicuța mea

Când ești mic și te trezești Pe mama tu o zărești, Un zâmbet îi dăruiești Și-i transmiți că o iubești.Mama e lumina ta, Ea te învață ce e bine Și cum să te porți în lume, De rele ea te ferește Și cu drag te ocrotește.Anii trec pe rând se duc, Tu rămâi al mamei prunc, Chiar de mare te-ai făcut, Grija mamei e tot mai mult.Mulțumesc iubită mamă Pentru tine eu trăiesc Bucurii să-ți dăruiesc O floare de ziua ta Ca tu ești măicuța mea.

Mama de Nicolae Labiș N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune Un om ce de pe-acasă a venit Cum c-a-nflorit la noi mălinul Și c-ai albit, mămucă, ai albit. Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă. Eu nu știu cum să cred atâtea vești, Când din scrisori eu văd precum matale Din zi în zi mereu întinerești. 9 MARTIE Mucenicii si macinicii  😀

Îngerii au lacrimi

Îngerii au lacrimi şi fluturi pe degete, tocmai acum curg în biserici peste chipul mucenicilor bizantini, mă închin sfioasă în parada asta de aripi Te caut, Doamne, Te strig de dincolo de mine,

M-ai răstignit pe trei cruci deodată: a Ta, a mea şi a lui… cu dragoste şi iertare Mi-ai dat dezlegare de cuvinte, Ah, Doamne cât dor rănile înfipte în inimă!

sângerează a viţă de vie sălbatică, peste tot curge şi colcăie a farisei în catedrale, pe străzi mucenicii cer azil cerşetorilor îşi fac loc printre cartoane şi benzi desenate…

nu vreau să-mi schingiuiesc şi ultimul deget mâinile mele prelinse în sunet de greier mai pot să mângâie curcubeul.

poezie de Ioana Bolba Sf.PATRICk

https://youtu.be/GGHWiAGpIP0 Lorica sau Platoșa Sfântului Patrick al Irlandei   Este vorba despre o poezie-rugăciune alcătuită de Sfântul Patrick, luminătorul Irlandei, în sec. V d. Hr., păstrată până astăzi ca rugăciune pentru apărare de duhuri necurate și de primejdii. Numele rugăciunii este “Lorica”, ceea ce înseamnă “platoșă”, dar i se mai spune și “strigătul cerbului”. Tradiția irlandeză precizează că Sfântul Patrick a alcătuit-o și a cântat-o în anul 433, când mergea pe drum spre curtea regelui cu 20 dintre ucenicii săi, știind că îl paște o primejdie de moarte. Într-adevăr, ei erau căutați de păgânii druizi pentru a fi omorâți, numai că aceștia nu au văzut pe acel drum decât… o căprioară blândă, urmată de 20 pui de cerb… Lorica / Strigătul cerbului   Mă ridic astăzi întru nemărginita putere, chemarea Treimii – credința în Trei, mărturisirea Unuia, Dumnezeu Atoatefăcătorul.   Mă ridic astăzi întru puterea Nașterii lui Hristos, și Botezul, puterea Răstignirii Lui, și Mormântul, puterea Învierii Lui, și Înălțarea puterea Pogorârii Lui la Judecata                                    cea nemitarnică.   Mă ridic astăzi întru puterea cetelor Serafimilor în ascultarea Îngerilor, în slujirea Arhanghelilor, în nădejdea învierii întru răsplată, în rugăciunile Patriarhilor, în prorociile Prorocilor, în propovăduirea Apostolilor, în credința Mărturisitorilor, în neprihănirea Fecioarelor Sfinte, în faptele drepților.   Mă ridic astăzi întru puterea cerului, lumina soarelui, strălucirea zăpezii, frumusețea focului, iuțeala fulgerului, sprinteneala vântului, adâncimea mării, statornicia pământului, tăria stâncilor.   Mă ridic astăzi întru puterea lui Dumnezeu, să mă îndrume, tăria lui Dumnezeu, să mă țină, înțelepciunea lui Dumnezeu, să mă călăuzească, ochiul lui Dumnezeu, să mă vegheze, urechea lui Dumnezeu, să mă audă, cuvântul lui Dumnezeu, să-mi grăiască, mâna lui Dumnezeu, să mă păzească, calea lui Dumnezeu, să-mi stea înainte, pavăza lui Dumnezeu, să mă acopere, oastea lui Dumnezeu, să mă mântuiască de cursele dracilor, de ademenirile păcatelor, de poftele firii, de tot cel ce-mi voiește răul, fie aproape ori departe, fie singur ori în mulțime.   Acestea toate le chem astăzi împotriva a toată puterea vrăjmașă fără de milă ce va să vie asupra trupului și sufletului meu: împotriva descântecelor prorocilor mincinoși, împotriva legilor întunecate ale păgânătății, împotriva legilor mincinoase ale ereziei, împotriva înșelăciunilor închinării la idoli, împotriva vrăjilor femeilor, fierarilor și druizilor, împotriva a toată cunoștința oprită                                              sufletului omenesc.   Hristos să mă păzească astăzi de toată otrava, de ardere, de înecare, de rană, ca să mă învrednicesc de multă răsplată.   Hristos cu mine, Hristos înainte Hristos în urmă, Hristos înlăuntru, Hristos dedesupt, Hristos deasupra, Hristos la dreapta, Hristos la stânga, Hristos când mă culc, Hristos când șed,                                        Hristos când mă scol, Hristos în inima a tot cel ce cugetă la mine, Hristos în gura a tot cel ce vorbește cu mine, Hristos în tot ochiul ce mă vede, Hristos în toată urechea ce mă aude.   Mă ridic astăzi întru nemărginita putere, chemarea Treimii – credința în Trei, mărturisirea Unuia, Dumnezeu Atoatefăcătorul.   A Domnului este mântuirea, A Domnului este mântuirea, A lui Hristos este mântuirea. Mântuirea Ta, Doamne, fie pururea cu noi. Amin. (traducere din lb. engleză a uneia dintre variantele LORICĂI, preluată din cartea OMUL ÎMBRĂȚIȘĂRII, SFÂNTUL COLUMBA AL IONEI, Editura Sophia, 2013)

BUNA VESTIRE

de Ion Pillat Ţesea cuminte ca întotdeauna Maria borangicul la război, Şi cum prin seară cădeau umbre moi, I s-a părut întâi că intră luna, Atât de alb venea. Dar nici o rază Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis. Şi s-a mirat ea: cine a deschis Larg poarta?  Când s-a ridicat să vază, I-a nălucit acum că porumbelul Ei alb bătea din aripi lângă ea. Şi cum, sfioasă, fata-l mângâia, Arhanghelul dezvăluindu-şi felul, Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul. Cu îngerii se sfătuia de mult – S-a bucurat spunându-i: „Te ascult”.. Arhanghelul tăcu, închis într-însul. Atunci s-a speriat, căci nici un sunet Nu-i pogora în suflet solul sfânt. Dar a picat ca moartă la pământ Când îngerul cu trăsnet şi cu tunet A fulgerat, neaşteptat, Bunavestire…

FLORIILE

Sonet

Din nou coboară-Te-ntre noi, Iisuse Căci iarăşi turma Ta e rătăcită Şi iar se-ntinde noaptea cea cumplită A vechii uri, de Tine-atunci răpuse.

De-abia se mai zăreşte ca prin sită, A mântuirii stea. Dar cât de sus e! Se îndepărtează parcă… Cine spuse Căci stingerea ni-i singura ursită?

O, vino, Iubitorule de oameni, În sufletul bătrânei lumi să sameni Din nou credinţa cea nemuritoare…

Cunoaşte-L vom? Pleca-vom fruntea oare Când întinzându-Şi mâinile amândouă Asupră-ne, va zice: „Pace vouă!“?

                                                    de Alexandru VLAHUŢĂ

“Oricine iubeşte o floare…”

Oricine iubeşte o floare e-aproape de-un sacru mister. Oricine se-opreşte-n cărare s-asculte un glas de izvoare e-aproape, aproape de cer … Oricine iubeşte seninul, când soarele urcă-n eter, oricine-şi înalţă suspinul, când licăre-n mare rubinul, e-aproape, aproape de cer … Oricine pe munţii albaştri priveşte granitul sever, oricine pe căi de sihaştri, străbate păduri de jugastri, e-aproape, aproape de cer … Dar cine-a primit îndurarea din rănile blândului Miel, acela e frate cu floare, cu râul, cu munţii, cu marea, şi-oriunde îl duce cărarea, tot cerul, tot cerul e-n el. de Costache Ioanid https://youtu.be/CpeombkN_7g

https://youtu.be/9188YE0Vafg https://youtu.be/1Vaxq4hFh28 LA MULTI ANI ! pentru toti cei ce-si sarbatoresc onomastica, din partea mea un dar https://youtu.be/j4Q0GYsZbgU PASTELE CRISTOS A INVIAT !

Pe cruce de Vasile Voiculescu

Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii Parea ca varsa lava. Si chiar in clipa mortii hulira carturarii Cu fierea otelita il adapau strajerii… Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii Si-l ocarau talharii. Zdrobita, la picioare-i zacea plangand Maria Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama Alaturi Magdalena, in lunga ei marama, Tipa vazand urgia. Departe ucenicii priveau fara putere… N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga Cu el se naruise nadejdea lor intreaga Si fara mangaiere. Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite Trecura fariseii cu fetele smerite Si barbile-argintate. Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul, Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul Iisus, vegheat de oaste.

IEPURASUL DE PASTE Cu sfiala-n ochi si-n pasi A sosit un iepuras Imbracat in haina noua Si in brate-un cos cu oua. Cate unul incetisor Le aseaza binisor Printre firele de iarba, Dar incet, sa nu se sparga. VINE IEPURASUL Iepurica-iepurel Sta tot anul cumintel. Vine doar in primavara, In gradina, de cu seara. Caci, vezi bine, el cunoaste Cand e vremea pentru Paste ! Si atunci de dimineata, Dupa ce te speli pe fata, Tu sa cauti in gradina Pe sub tufe de sulfina Oua rosii, bombonele Ciocolata, acadele. DE PASTI Bucurati-va de sarbatoare, In aceasta zi cu soare, Domnul Sfant sa va-nsoteasca, Impartiti oua si pasca. Din inima in cor cantati Si lui Cristos va inchinati. El falnic iese din marmant Iar noi il asteptam cantand: Cristos a Inviat Adevarat a Inviat ! IN ZIUA DE PASTI Toti copiii azi se imbraca Cu ce au ei mai frumos Si parintii lor le canta Invierea lui Cristos. Si la masa ciocnesc astazi Toti copiii cei cuminti Oua rosii si pestrite, Cu iubitii lor parinti. Toti copiii azi sunt darnici Caci ei stiu ca lui Cristos, Ii sunt dragi numai copiii Cei cu sufletul milos. Si copiii buni la suflet, Azi cu bucurie dau Cozonac si oua rosii La copiii ce nu au. PASTILE IN SAT – R.Niger Lungi urechi, codita mica Un nasuc, botic, mustati, Topaie ziua intreaga Si e tare sugubat. Are o blanita moale Si e tare frumusel. O data pe an el vine Cu desaga dupa el. Si aduce-n tolba sa, La copiii cumintei, Dulciuri multe, fructe, jocuri Si tot ce isi doresc ei. Nici de oua el nu uita Si de cum soseste-n tinda Lasa cate-un ousor Sa ciocneasca toti de zor. Ati ghicit cine, o fi ? Iata , de nu veti ghici Raspunsul vi-l dau pe loc : Este iepurasul TOP !

George Cosbuc – La Pasti Prin pomi e ciripit si cant, Vazduhu-i plin de-un rosu soare, Si salciile-n alba floare E pace-n cer si pe pamant. Rasuflul cald al primaverii Adus-a zilele-nvierii. Si cat e de frumos in sat! Crestinii vin tacuti din vale Si doi de se-ntalnesc in cale Isi zic: Hristos a inviat! Si rade-atata sarbatoare Din chipul lor cel ars de soare. Si-un vant de-abia clatinitor Sopteste din vazduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburarii lor! Si pomii fruntile-si scoboara Ca Duhul Sfant prin aer zboara. E liniste. Si din altar Cantarea-n stihuri repetate Departe pana-n vai strabate Si clopotele canta rar: Ah, Doamne! Sa le-auzi din vale Cum rad a drag si plang a jale! Biserica, pe deal mai sus, E plina astazi de lumina, Ca-ntreaga lume este plina De-acelasi gand, din cer adus: In fapta noastra ni e soartea Si viata este tot, nu moartea. Pe deal se suie-ncetisor Neveste tinere si fete, Batrani cu iarna vietii-n plete; Si-ncet, in urma tuturor, Vezi sovaind cate-o batrana Cu micul ei nepot de mana. Ah, iar in minte mi-ai venit Tu, mama micilor copile! Eu stiu ca si-n aceste zile Tu plangi pe-al tau copil dorit! La zambet cerul azi ne cheama Sunt Pastile! Nu plange, mama! https://youtu.be/V7hJi1giMCc

LA PASTI – George Toparceanu. Astăzi în sufragerie Dormitau pe-o farfurie, Necăjite şi mînjite, Zece ouă înroşite. Un ou alb, abia ouat, Cu mirare le-a-ntrebat: – Ce vă este, frăţioare Ce vă doare? Nu vă ninge, nu vă plouă, Staţi gătite-n haină nouă, Parcă, Dumnezeu mă ierte, N-aţi ouă… – Suntem fierte! Zice-un ou rotund şi fraise Lîngă pasca cu orez. Şi schimbîndu-şi brusc alura, Toate-au început cu gura: – Pîn’la urmă tot nu scap! – Ne găteşte de paradă. – Ne ciocneşte cap în cap Şi ne zvîrle coaja-n stradă… – Ce ruşine ! – Ce dezastru ! – Preferam să fiu omlet ! – Eu, de m-ar fi dat la cloşcă, Aş fi scos un pui albastru… – Şi eu unul violet… – Eu, mai bine-ar fi să tac: Aşa galben sunt, că-mi vine Să-mi închipui că pe mine M-a ouat un cozonac !… Stropirea cu apa sau parfum. ÎNVIEREA de Mihai Eminescu Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morții rece spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii. C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada, Din cărți cu file unse norodul îl învață Că moartea e în luptă cu vecinica viață, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada. O muzică adâncă și plină de blândețe Pătrunde tânguioasă puternicile bolți: „Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț, Înveninând pre însuși izvorul de viețe. Nimica înainte-ți e omul ca un fulg, Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.” Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială Și negrul întuneric se sperie de șoapte… Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte… Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie… Colo-n altar se uită și preoți și popor, Cum din mormânt răsare Christos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie: „Cântări și laude-nălțăm Noi, Ție Unuia, Primindu-L cu psalme și ramuri, Plecați-vă, neamuri, Cântând Aleluia! Christos au înviat din morți, Cu cetele sfinte, Cu moartea pre moarte călcând-o, Lumina ducând-o Celor din morminte!”

Izvorul Tămăduirii

de cutler Lângă fosta capitală a Bizanțului- Constantinopol, într-o pădurice, Maica Domnului Hristos a îndrumat un orb spre un izvor cu apă, din el să se spele și astfel vederea să-și capete.Orbul acest îndemn a ascultat și la izvurul indicat s-a spălat. Imediat vederea și-a căpătat și în ghenunchi căzând s-a rugat, a mulțumit și pe Dumnezeu a preaslăvit pentru darul primit. Vine, vine luna mai de I. Onu Vine, vine luna mai, Se preface tot in rai. Cum incep caldurile, Infrunzesc padurile, Inverzesc campiile; Luncile si viile, Iar in lunca si in crang Mii de pasari mi se strang. Si-asa canta de cu foc, De sta calatoru-n loc. Si de ce sta, parca-ar sta Si tot ar asculta, Gandacei si fluturei Vin pe rand, pe rand si ei, Imbracati c-an sarbatori, Mii de forme si culori. Am continuarea  ca pag. 2 si o sa o gasiti sus in  pagina unde este trecut Acasa, Abut . Dati clik  pe titlu si intrati in pagina. Nu o afiseaza  pentru ca tot ce am pagini postate sunt trecute la articole iar  continuarea nu stiu de ce nu am trecut-o tot la articole ca pe celelalte   pagini de la topicuri si nu se afiseaza  nici macar comentariile de la aceasta. Nu ma pricep ce pot sa fac  ca sa fie editata si sa apara pe partea  stanga  atat  aceasta pagina cat si comentariile.